1.

În Uniunea Europeană, valoarea totală a pieței produselor ecologice a depășit de mult 20 de miliarde de euro, o cifră ce reprezintă aproximativ 2 % din cifra de afaceri a industriei alimentare și a băuturilor din Uniunea Europeană, o cotă care s‑a dublat din 2004 ( 2 ). Aceste cifre au crescut treptat, iar piața produselor ecologice cunoaște o evoluție dinamică constantă ( 3 ). Pentru a promova această dezvoltare în scopul protecției mediului, al bunăstării animalelor și al sănătății oamenilor ( 4 ), Uniunea Europeană legiferează din 1991 în domeniul producției ecologice, impunând operatorilor să se supună unui sistem sofisticat de control.

2.

Prin intermediul cererii sale de decizie preliminară, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) solicită interpretarea Regulamentului (CE) nr. 834/2007, care, la articolul 27, obligă statele membre să instituie un sistem de controale, iar la articolul 28 alineatul (2) le permite să excepteze de la aplicarea acestui sistem de control anumite tipuri de comercianți cu amănuntul. Întrebarea adresată de instanța de trimitere urmărește în esență să se stabilească dacă pot beneficia de o astfel de exceptare și comercianții cu amănuntul online.

3.

Articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul nr. 834/2007 este considerat în general atât de neclar încât, în cadrul discuției în curs cu privire la actualizarea Regulamentului nr. 834/2007, s‑a propus eliminarea totală a acestei posibilități de exceptare, criticile privind interpretările și practicile diferite din statele membre și dificultățile tot mai mari legate de gestionare, supraveghere și control ( 5 ).

4.

Prezenta cauză oferă pentru prima dată Curții, care până în acest moment nu a primit nicio solicitare de interpretare a Regulamentului nr. 834/2007 ( 6 ), ocazia de a clarifica sensul articolului 28 alineatul (2) și de a furniza îndrumările solicitate pentru interpretarea clauzei de exceptare în discuție într‑un mod care să garanteze securitatea juridică și uniformitatea. Astfel cum vom arăta în prezentele concluzii, o analiză mai detaliată a istoricului legislativ va clarifica în mod semnificativ înțelesul acestei exceptări.

5.

Articolul 28 din Regulamentul nr. 834/2007 este intitulat „Adeziunea la sistemul de control”, iar primele sale două alineate prevăd:

„(1)   Orice operator care produce, prepară, depozitează sau importă dintr‑o țară terță produse în sensul articolului 1 alineatul (2) sau care introduce pe piață astfel de produse, înainte de a introduce pe piață orice astfel de produse ecologice sau de conversie la agricultura ecologică, trebuie:

[…]

(2)   Statele membre pot excepta de la aplicarea prezentului articol operatorii care vând produse direct consumatorului sau utilizatorului final, cu condiția ca aceștia să nu producă, prepare sau depoziteze în alte părți decât în legătură cu locul de vânzare sau să nu importe astfel de produse dintr‑o țară terță sau să nu fi subcontractat astfel de activități unei terțe părți.”

6.

Potrivit articolului 3 alineatul 2 din Gesetz zur Durchführung der Rechtsakte der Europäischen Union auf dem Gebiet des ökologischen Landbaus (Legea germană de transpunere a instrumentelor Uniunii Europene în materie de agricultură ecologică, denumită în continuare „ÖLG”), operatorii care vând produse, în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 834/2007, drept produse „ecologice” sau „de conversie la agricultura ecologică” direct consumatorului sau utilizatorului final sunt exceptați de la respectarea obligațiilor prevăzute la articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul nr. 834/2007, cu condiția ca aceștia să nu producă, să nu prepare sau să nu depoziteze în alte părți decât în legătură cu locul de vânzare sau să nu importe astfel de produse dintr‑o țară terță sau să nu fi subcontractat astfel de activități unei terțe părți.

7.

Zentrale zur Bekämpfung unlauteren Wettbewerbs Frankfurt am Main e.V. (Asociația pentru Combaterea Concurenței Neloiale, Frankfurt pe Main, Germania, intimata din recursul aflat pe rolul instanței de trimitere, denumită în continuare „Asociația pentru Combaterea Concurenței Neloiale”) este o asociație a cărei misiune constă în combaterea concurenței neloiale. Kamin und Grill Shop GmbH (recurenta din recursul aflat pe rolul instanței de trimitere, denumită în continuare „Grill Shop”) desfășoară o activitate de vânzare la distanță prin internet a unor accesorii pentru șemineu și grătar.

8.

Sortimentul de produse comercializate de Grill Shop include și diverse amestecuri de condimente care au fost puse în vânzare în luna decembrie 2012 sub denumirea „Bio‑Gewürze” („condimente ecologice”). La acea dată, Grill Shop nu era supusă sistemului de control prevăzut la articolul 27 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007.

9.

Prin intermediul scrisorii din 28 decembrie 2012, intitulată „punere în întârziere”, Asociația pentru Combaterea Concurenței Neloiale a contestat oferta de vânzare a produsului în cauză, susținând că acesta încălca dispozițiile articolului 28 alineatul (1) din Regulamentul nr. 834/2007, prin care operatorii care comercializau produse ecologice erau obligați să își supună exploatația unui sistem de control, obligație pe care Grill Shop nu a respectat‑o. Asociația pentru Combaterea Concurenței Neloiale a solicitat Grill Shop să își asume un angajament de încetare a acestei încălcări, însoțit de o clauză penală. Grill Shop a dat curs acestei solicitări, fără a admite însă existența unei încălcări.

10.

Prin intermediul prezentei acțiuni formulate de Asociația pentru Combaterea Concurenței Neloiale se solicită rambursarea unei părți a cheltuielilor efectuate în cadrul punerii în întârziere, și anume un cuantum de 219,35 euro majorat cu dobânzi.

11.

Landgericht Fulda (Tribunalul Regional din Fulda, Germania) a respins acțiunea, hotărând că Grill Shop nu avea obligația să se supună sistemului de control întrucât aceasta vindea produsul direct consumatorului și, prin urmare, era exceptată de la sistemul de control în conformitate cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul nr. 834/2007 coroborat cu articolul 3 alineatul 2 din ÖLG.

12.

Oberlandesgericht Frankfurt am Main (Tribunalul Regional Superior din Frankfurt pe Main, Germania) a modificat această hotărâre și a admis cererile Asociației pentru Combaterea Concurenței Neloiale cu motivarea că oferta de vânzare de „condimente ecologice” a Grill Shop încălca articolul 28 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 834/2007 întrucât exploatația sa nu fusese supusă, conform cerinței, sistemului de control instituit prin acest regulament. Instanța de apel a considerat că o vânzare „directă” în sensul articolului 28 alineatul (2) din Regulamentul nr. 834/2007 coroborat cu articolul 3 alineatul 2 din ÖLG impunea ca vânzarea să se efectueze în locul depozitării produsului, în prezența concomitentă a operatorului sau a personalului său de vânzări și a consumatorului. Potrivit acestei interpretări, activitatea de comerț cu amănuntul online desfășurată de Grill Shop, precum și alte forme de vânzare la distanță de produse ecologice nu intră în domeniul de aplicare al exceptării prevăzute la articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul nr. 834/2007.

13.

Printr‑un recurs, declarat admisibil de instanța de apel, formulat în fața Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție), Grill Shop solicită respingerea acțiunii. Asociația pentru Combaterea Concurenței Neloiale solicită respingerea recursului, susținând că, având în vedere cerința prezenței fizice la locul vânzării, comerțul electronic nu va putea să intre niciodată în domeniul de aplicare al exceptării de la sistemul de control prevăzut la articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul nr. 834/2007.

14.

Acesta este contextul în care Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) a adresat următoarea întrebare preliminară:

„În sensul articolului 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007, se consideră că un operator sau personalul său de vânzări vinde produsele «direct» consumatorului final, fără implicarea unui terț, sau faptul că vinde «direct» presupune în plus ca vânzarea să se realizeze la locul de depozitare a produselor, în prezența atât a operatorului sau a personalului său de vânzări, cât și a consumatorului final?”

15.

Părțile din litigiul principal, precum și Comisia Europeană au prezentat Curții observații scrise. Nu s‑a solicitat și nu a avut loc o audiere a pledoariilor.

16.

Dispoziția a cărei interpretare Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) o solicită Curții în prezenta cauză este o clauză de exceptare de la sistemul de control prevăzut de Regulamentul nr. 834/2007.

17.

Pentru început, este interesant să se observe că, deși versiunea inițială a acestui regulament obliga deja statele membre să instituie un sistem de control, aceasta nu permitea inițial nicio exceptare de la sistemul menționat.

18.

Astfel, pentru a determina o bază de interpretare în prezenta cauză, pare a fi adecvat să începem prin a descrie geneza și istoricul legislativ al dispoziției în discuție în speță, precum și contextul legislativ al acesteia, pentru a putea scoate la lumină intenția legiuitorului la momentul introducerii exceptării și pentru a contribui astfel la precizarea obiectivului urmărit de această dispoziție ( 7 ). Conform unei jurisprudențe constante a Curții, în vederea interpretării unei dispoziții a dreptului Uniunii, pe lângă contextul său și obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție, trebuie să se țină seama și de formularea acesteia ( 8 ). Aceste din urmă aspecte vor fi analizate după ce vom examina mai aprofundat geneza și contextul domeniului de aplicare al sistemului de control instituit prin regulament, precum și exceptarea de la acesta.

19.

Primul cadru comunitar pentru agricultură și producția alimentară ecologică a fost instituit în 1991 prin Regulamentul nr. 2092/91. Crearea unui regim comunitar pentru produsele ecologice urmărea două obiective: pe de o parte, trebuia să protejeze agricultura ecologică în măsura în care acesta ar fi garantat condiții de concurență loială între producătorii produselor care poartă indicații privind producția ecologică și, pe de altă parte, trebuia să împiedice anonimatul pe piața de produse ecologice prin asigurarea transparenței în toate fazele de producție și transformare, îmbunătățind astfel credibilitatea acestor produse în ochii consumatorilor ( 9 ).

20.

Regulamentul nr. 2092/91 urmărea aceste obiective nu doar prin prevederea unor norme care trebuiau respectate la momentul producției (articolele 6 și 7 din Regulamentul nr. 2092/91) sau al etichetării (articolul 5 din Regulamentul nr. 2092/91) unui produs ecologic, ci și, în același timp, prin obligarea statelor membre să instituie un „sistem de control” regulat (articolele 8 și 9 din Regulamentul nr. 2092/91).

21.

Articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2092/91 preciza persoanele care trebuiau să se supună sistemului de control respectiv: „Orice operator care produce, prepară sau importă dintr‑o țară terță produsele prevăzute la articolul 1 în vederea comercializării: (a) notifică această activitate autorității competente a statului membru […]; (b) își supune exploatația sistemului de control prevăzut la articolul 9.”

22.

Ideea care a stat la baza acestuia a fost, astfel cum a explicat Consiliul în preambulul Regulamentului nr. 2092/91, că „[toți operatorii] în toate stadiile de producție și comercializare ar trebui, în mod normal, să fie supu[și] controlului” pentru a asigura conformitatea cu normele privind producția ( 10 ).

23.

După intrarea în vigoare a regulamentului în anul 1992, zeci de mii de exploatații agricole au trecut la agricultura ecologică, iar interesul pentru produse ecologice din partea consumatorilor și a comercianților a crescut din ce în ce mai mult ( 11 ). În acești ani, unele produse cu mențiuni referitoare la metoda de producție ecologică au fost introduse pe piață fără să fie conforme cu dispozițiile prevăzute de acest regulament ( 12 ). De asemenea, au avut loc contaminări cu erbicide în timpul depozitării unor produse obținute din agricultura ecologică ( 13 ).

24.

Prin urmare, s‑a considerat necesar ca sistemul de control să fie consolidat și ca toți operatorii să fie supuși acestuia pe parcursul procesului de producție și preparare ( 14 ), care din acel moment a inclus „întregul lanț de producție și distribuție” ( 15 ). S‑a constatat că sfera activităților care erau supuse sistemului de control până în acel moment nu era suficient de cuprinzătoare și trebuia să fie extinsă.

25.

În consecință, în anul 2004, articolul 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2092/91 a fost modificat prin adăugarea în mod expres a depozitării și a comercializării drept activități suplimentare, astfel încât noua definiție a operatorilor care intră sub incidența sistemului de control este următoarea: „[o]rice operator care produce, prepară, depozitează sau importă dintr‑o țară terță produse în conformitate cu articolul 1 în vederea comercializării ulterioare a acestora sau care comercializează astfel de produse” ( 16 ).

26.

În 2007, când fostul articol 8 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2092/91 a fost înlocuit de articolul 28 alineatul (1) din Regulamentul nr. 834/2007, au urmat câteva realinieri suplimentare de natură mai mult editorială ( 17 ). A rezultat o enumerare destul de clară a cinci activități care trebuiau supuse sistemului de control. Aceste activități erau: producerea, prepararea, depozitarea, importul dintr‑o țară terță și introducerea pe piață.

27.

Ultima categorie îndeplinește în mod clar obiectivul menționat mai sus de a acoperi întregul lanț de distribuție, prin aceasta renunțându‑se la interesul legislativ inițial al reglementării Uniunii în materie de produse ecologice care se concentra pe primele etape ale producției ecologice ( 18 ). Din acel moment, sistemul de control a inclus toți comercianții, inclusiv comercianții cu amănuntul din toate diferitele etape ale lanțului de distribuție.

28.

În mod clar, grupul‑țintă al acestei extinderi a domeniului de aplicare al controlului la depozitare și comercializare cu amănuntul ca activități distincte ( 19 ) au fost comercianții cu ridicata ( 20 ). În urma experienței dobândite de la introducerea unui standard al Uniunii pentru producția ecologică, s‑a constatat că activitățile de comercializare desfășurate de aceștia constituiau un risc care justifica un control periodic.

29.

Cu toate acestea, în ceea ce privește micii comercianți cu amănuntul, în cursul dezbaterilor legislative au fost exprimate îndoieli grave care priveau implicațiile practice și fezabilitatea tehnică a controalelor desfășurate la aceștia; mai multe delegații au pledat pentru o abordare pas cu pas, începând cu comercianții cu ridicata și acordând mai mult timp pentru analiza modurilor și a mijloacelor de extindere a acestui control la alte sectoare ( 21 ).

30.

Acesta este contextul în care a fost redactată clauza de exceptare a cărei interpretare Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) o solicită Curții în prezenta cauză.

31.

Clauza de exceptare a fost concepută cu scopul de a împiedica impunerea unui sistem de control dificil asupra sectorului vânzărilor cu amănuntul ( 22 ). Acest lucru se datorează abordării bazate pe riscuri adoptate în regulament, precum și faptului că în anumite cazuri este posibil ca aplicarea cerințelor de notificare și control în cazul anumitor tipuri de operațiuni de vânzare cu amănuntul să pară disproporționată ( 23 ). Parlamentul a subliniat de altfel în raportul său că sistemul de control nu ar trebui să aibă un caracter excesiv de oneros pentru micii comercianți cu amănuntul ( 24 ).

32.

Versiunea provizorie a propunerii care fusese prezentată de Comisie în luna ianuarie a anului 2003 sugera ca articolul 8 alineatul (1) al doilea paragraf să fie redactat în următorul mod: „Cu toate acestea, comercianții cu amănuntul care nu desfășoară nicio activitate de preparare și de vânzare a acestor produse, în ambalaje sigilate, direct către consumatorul final nu sunt supuși sistemului de control prevăzut la articolul 9.”

33.

După discuții aprofundate în cadrul reuniunilor Grupului de lucru „Calitatea alimentelor”, Consiliul a prezentat un text de compromis pe care Parlamentul l‑a aprobat câteva luni mai târziu, după ce a adăugat o teză cu privire la importul din țări terțe ( 25 ), și care prevedea: „Cu toate acestea, comercianții cu amănuntul care nu desfășoară nicio activitate de preparare și de vânzare a acestor produse, ca produse preambalate, direct către consumatorul sau utilizatorul final nu sunt supuși obligațiilor prevăzute la alineatul (1)” ( 26 ).

34.

Ulterior ( 27 ), a mai fost propusă o altă modificare care, în cele din urmă, a fost adoptată drept noul text al articolului 8 alineatul (1) al doilea paragraf prin Regulamentul nr. 392/2004 al Consiliului. Acesta avea următorul conținut: „Statele membre pot excepta de la aplicarea prezentului alineat operatorii care vând astfel de produse direct consumatorului sau utilizatorului final, cu condiția ca aceștia să nu producă, prepare sau depoziteze în alte părți decât locul de vânzare sau să importe astfel de produse dintr‑o țară terță” ( 28 ). Acest text de compromis al articolului 8 alineatul (1) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 2092/91, astfel cum a fost revizuit prin Regulamentul nr. 392/2004, este încă în vigoare în prezent, întrucât este identic cu articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul nr. 834/2007 ( 29 ), a cărui interpretare se solicită Curții în prezenta cauză.

35.

Comparând diversele versiuni provizorii și textul final, se poate observa că dispoziția a evoluat treptat de la o normă strictă cu limite concrete („produse în ambalaje sigilate”, ulterior „articole preambalate”) la o normă cu caracter mai abstract. Cu toate acestea, în același timp, structura de bază a normei ca atare a rămas neschimbată, fiind compusă din două elemente, care privesc (1) poziția persoanei exceptate în lanțul de comercializare și, respectiv, (2) contactul persoanei în cauză cu produsul.

36.

În ceea ce privește primul element, este mai mult decât evident că cerința vânzării directe către consumatorul final nu a suferit nicio modificare în cadrul diverselor versiuni propuse ale clauzei de exceptare. Modificările care au fost considerate necesare în legătură cu acest prim element priveau mai degrabă descrierea vânzătorului și a cumpărătorului, fiecare dintre aceștia fiind înlocuiți cu o noțiune mai largă: cât privește vânzătorul, termenul „comerciant cu amănuntul” a fost înlocuit cu termenul „operator” ( 30 ), iar cât privește cumpărătorul, termenul „consumatorul final” a fost înlocuit cu „consumatorul sau utilizatorul final”.

37.

Din ce se poate observa, activitatea de „vânzare a acestor produse direct” nu a făcut obiectul niciunei discuții în cursul procesului legislativ. Aceasta urmărea pur și simplu să excludă vânzătorii cu ridicata din domeniul de aplicare al exceptării și să se asigure că numai ultimul vânzător cu amănuntul din lanțul de comercializare beneficia de această exceptare.

38.

Al doilea element a suferit însă mai multe modificări. Versiunea provizorie inițială privea exclusiv „produsele în ambalaje sigilate”, în timp ce următoarea versiune, puțin mai largă, privea „produsele preambalate”, ambele supuse condiției ca vânzătorul cu amănuntul să nu desfășoare nicio activitate de preparare. Această definiție a produsului urmărea să garanteze în mod concret că vânzătorul privilegiat nu interacționa cu produsul. Ideea era ca „vânzătorii cu amănuntul să nu desfășoare nicio operațiune asupra produsului” ( 31 ). Situația pe care legiuitorul a avut‑o în vedere atunci când a instituit exceptarea a fost aceea în care vânzătorul cu amănuntul nu manipula produsul într‑un mod care ar fi prezentat în general riscul de a influența natura produsului respectiv sau nu eticheta acest produs într‑un mod care ar fi putut să contravină normelor aplicabile producției ecologice.

39.

Atunci când limitarea la „produse în ambalaje sigilate” sau „produse preambalate” a părut prea strictă și s‑a renunțat la bariera fizică a „sigiliului” sau a „ambalajului”, a apărut necesitatea de a găsi o definiție mai abstractă a unei situații care nu genera riscuri, definiție care nu exista în versiunile anterioare. Criticile au determinat legiuitorul să facă precizări în legătură cu sectorul vânzărilor cu amănuntul în ceea ce privește „exact activitățile care trebuiau acoperite” ( 32 ).

40.

În cele din urmă, legiuitorul a ales să înlocuiască condiția preliminară pozitivă referitoare la „produsele preambalate” cu o formulare negativă, enumerând fiecare categorie de activități pe care vânzătorului cu amănuntul nu îi era permis să o desfășoare dacă dorea să beneficieze de exceptare: operatorului care intră sub incidența articolului 28 alineatul (2) din Regulamentul nr. 834/2007 nu îi este permis să producă, să prepare sau să importe produse dintr‑o țară terță. Ceea ce îi este permis este să le comercializeze și să le depoziteze, întrucât aceste două activități sunt legate în mod intrinsec de activitatea comercială a unui comerciant cu amănuntul și nu pot fi evitate în cazul vânzării directe către consumatorul final. Pentru a limita chiar și aceste activități la ceea ce este indispensabil pentru vânzarea unui produs, a fost impusă o restricție cu privire la permisiunea de depozitare: operatorul nu poate să depoziteze [produsele vizate la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 834/2007] „decât în legătură cu locul de vânzare”.

41.

Această restricție reprezintă o garanție a faptului că respectivul comerciant cu amănuntul este un comerciant cu amănuntul simplu care nu abuzează de poziția sa de comerciant cu amănuntul pentru a se sustrage controlului asupra altor activități care ar fi altfel supuse controlului periodic. Dacă depozitarea are loc în cadrul activităților unui comerciant cu amănuntul care vinde produsele direct consumatorului final, această activitate nu trebuie să depășească ceea ce este necesar pentru executarea vânzării.

42.

Pentru a rezuma rezultatul analizei efectuate mai sus cu privire la istoricul legislativ: statele membre pot excepta ultimul comerciant cu amănuntul din lanțul de distribuție atât timp cât acest operator este un simplu comerciant cu amănuntul întrucât, în această calitate, activitatea pe care o desfășoară nu este în mod normal expusă riscului ( 33 ) în asemenea măsură încât, în lumina principiului proporționalității, aceasta ar justifica supunerea acestuia la un sistem de control periodic al produselor ecologice.

43.

Reluând istoricul legislativ al clauzei de exceptare care trebuie interpretată în prezenta cauză, s‑a constatat că obiectivul acestei clauze era să acorde un privilegiu ultimului comerciant cu amănuntul din lanțul de distribuție, întrucât riscul ca acesta să încalce normele privind produsele ecologice era considerat a fi în general scăzut. Această situație este în special valabilă în ceea ce privește trasabilitatea fiecărui produs în toate etapele de producție, preparare și distribuție, care trebuie asigurată de sistemul de control ( 34 ). Atunci când este vorba despre ultimul comerciant cu amănuntul din lanțul de distribuție, care încheie un contract cu consumatorul, preocupările legate de trasabilitate sunt în mod evident lipsite de relevanță.

44.

În ceea ce privește întrebarea adresată de Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție), acest lucru ar însemna că o vânzare „directă” are deja loc în momentul în care produsul este vândut consumatorului final, fără implicarea unui terț.

45.

Asociația pentru Combaterea Concurenței Neloiale apreciază însă că exceptarea este aplicabilă numai dacă vânzarea se realizează la locul depozitării produsului, în prezența concomitentă a operatorului sau a personalului său de vânzări și a consumatorului. Reclamanta își întemeiază opinia pe raționamentul conform căruia motivul exceptării operatorului care vinde produse ecologice direct consumatorului final a fost să dea consumatorului posibilitatea să efectueze el însuși controlul asupra produsului ( 35 ).

46.

În opinia noastră, acest argument nu este convingător. El nu corespunde concluziei noastre de mai sus ( 36 ) potrivit căreia exceptarea a fost concepută pentru a exonera vânzătorul de sarcina controlului profesional periodic dată fiind disproporționalitatea acestui control în raport cu riscul scăzut asociat cu activitatea obișnuită a unui simplu comerciant cu amănuntul. Întrucât Regulamentul nr. 834/2007 adoptă o abordare bazată pe riscuri și, astfel, nu vizează instituirea unui control total, ci lasă o anumită marjă de apreciere, nu este necesar ca acest control să fie transferat către nimeni altcineva. Nu revine consumatorului sarcina de a contrabalansa riscul care se menține ca urmare a exceptării de la controlul profesional periodic și pe care legiuitorul l‑a tolerat în mod conștient.

47.

Mai mult, la nivel practic, nu este clar modul în care consumatorul, care de regulă nu are cunoștințele necesare legate de toate specificațiile caracteristice pe care un produs ecologic trebuie să le îndeplinească în conformitate cu Regulamentul nr. 834/2007 și cu Regulamentul nr. 889/2008, ar putea să efectueze cu succes un astfel de control ( 37 ). În general, consumatorului îi lipsește expertiza pentru a realiza acest control.

48.

De asemenea, consumatorul nu are la dispoziția sa mijloace și instrumente pentru a investiga faptele și împrejurările care ar fi necesare pentru a realiza o evaluare pertinentă a produsului. Simpla prezență fizică a produsului și a vânzătorului nu furnizează cumpărătorului informațiile necesare, întrucât nici Regulamentul nr. 834/2007, nici Regulamentul nr. 889/2008 nu impun vânzătorului nicio obligație de a informa cumpărătorul. Condițiile potențial dăunătoare precum contactul cu alte produse și substanțe chimice, reglarea temperaturii și a luminii la locul de depozitare sau orice alte activități de reetichetare care ar fi putut să aibă loc anterior nu sunt în mod necesar vizibile și posibil de evaluat pentru consumatorul care nu vede produsul decât în momentul vânzării și, așadar, nu are nicio informație cu privire la starea de depozitare imediat anterioară.

49.

Într‑adevăr, Regulamentul nr. 834/2007 ar fi destul de lipsit de coerență, întrucât, pe de o parte, ar impune autorității de control a statului membru ca, atunci când intenționează să delege atribuții de control unui organism special de control, să dovedească faptul că respectivul organism de control deține expertiza, echipamentul și infrastructura necesare în acest scop și are personal calificat și cu experiență în domeniu ( 38 ) și, pe de altă parte, ar permite statelor membre ca, în anumite cazuri, să încredințeze această sarcină dificilă consumatorului obișnuit.

50.

În Regulamentul nr. 834/2007, nu se consideră că există o obligație a consumatorului legată de activitățile de control. Ideea este mai degrabă că acesta se poate baza pe etichetarea și prezentarea produsului. Prima teză a considerentului (22) al Regulamentului nr. 834/2007 menționează: „Este important să fie păstrată încrederea consumatorilor în produsele ecologice” ( 39 ). Dacă respectivul consumator trebuie să aibă încredere în produs, acesta nu este nevoit să se implice și să analizeze în mod critic produsul în legătură cu natura sa ecologică.

51.

În sfârșit, este important să se observe că unul dintre obiectivele generale ale regulamentului este crearea de condiții care să permită dezvoltarea sectorului produselor ecologice, în conformitate cu evoluția producției și a pieței ( 40 ). Acest obiectiv interzice restricțiile care nu sunt necesare cu privire la mijloacele și canalele de distribuție a acestor produse.

52.

În lumina acestui obiectiv, exceptarea curentă de la sistemul de control pare a fi bine justificată și nu mai necesită nicio restricție suplimentară ( 41 ). Dat fiind că supermarketurile și alți comercianți cu amănuntul generali care oferă o gamă largă de produse, precum și comercianții cu amănuntul precum, în speță, vânzătoarea de produse pentru grătar, recurentă în recurs, nu doresc probabil să includă în gama lor de produse decât câteva produse ecologice pentru care nu este rentabil să suporte cheltuielile și sarcinile administrative legate de notificarea și supunerea la un sistem de control al produselor ecologice, ar fi de dorit ca acestor operatori să nu li se impună o sarcină care i‑ar determina să renunțe la produsele ecologice, făcând aceste produse mai puțin accesibile consumatorului general. Acest lucru ar conduce la o situație în care produsele ecologice s‑ar putea cumpăra numai de la magazine specializate, iar piața produselor ecologice nu ar mai beneficia de toate canalele de comercializare.

53.

Astfel cum s‑a arătat mai sus, din lucrările pregătitoare rezultă că aspectul dacă și în ce măsură ar fi trebuit să fie acceptat riscul rămas a făcut obiectul unui compromis ( 42 ) și, având în vedere ezitările și incertitudinile legate de aplicarea controlului în alte sectoare ( 43 ), acesta a fost lăsat în cele din urmă la aprecierea statelor membre. Ele se află în cea mai bună poziție pentru a stabili, ținând seama de actele cu putere de lege și de normele administrative interne aplicabile comercianților cu amănuntul în statul respectiv și de alte condiții pertinente în acel stat, dacă și în ce măsură o exceptare ar fi adecvată în lumina principiului proporționalității ( 44 ). Marja de apreciere de care dispune statul membru și evaluarea sa individuală a riscurilor nu ar trebui să fie limitate de o interpretare care impune restricții suplimentare.

54.

Nici modul de redactare a articolului 28 alineatul (2) din Regulamentul nr. 834/2007 nu oferă niciun indiciu cu privire la necesitatea prezenței vânzătorului și a cumpărătorului ori a produsului la locul vânzării.

55.

Textul acestui articol nu conține, contrar celor susținute de intimată și de Comisie, nicio indicație în sensul că termenii „vând direct” impun existența unei legături între vânzare și un anumit loc. Articolul 28 alineatul (2) a doua teză din Regulamentul nr. 834/2007 exclude de la exceptare vânzătorii care depozitează „în alte părți decât în legătură cu locul de vânzare”. Textul nu menționează însă „în altă parte decât la locul de vânzare” ( 45 ). Noțiunea „locul de vânzare” este utilizată în general într‑un sens mai abstract, indicând faptul că a avut loc o vânzare; nu se referă în mod necesar la un loc, ci se referă mai degrabă, într‑un mod mai general și mai abstract, la punctul de contact dintre vânzător și cumpărător. Pentru a marca această legătură, textul utilizează sintagma „în legătură cu”, iar nu o prepoziție de loc precum „în” ( 46 ). Articolul 28 alineatul (2) prevede o legătură de natură organizatorică, iar nu una de natură locală ( 47 ). Atunci când și în măsura în care operatorul depozitează produse, această depozitare trebuie să fie în legătură cu vânzarea.

56.

În ceea ce privește problema centrală din prezenta cauză, și anume dacă activitatea de comerț cu amănuntul online poate beneficia de exceptare sau dacă aceasta este, astfel cum susține Comisia, exclusă în general de la exceptare, trebuie să se amintească în primul rând că dispoziția privind exceptarea a fost concepută în anul 2003, când comerțul online era bine cunoscut și Directiva privind comerțul electronic ( 48 ) intrase deja în vigoare, astfel încât ne‑am fi putut aștepta ca legiuitorul să fi prevăzut o excepție expresă în cazul în care ar fi avut intenția să excludă vânzările online.

57.

Cu privire la susținerea Comisiei conform căreia cu cât este mai lungă perioada de depozitare, cu atât este mai mare riscul, în primul rând, acest argument nu este convingător și, în al doilea rând, nu ar fi un motiv pentru excluderea comercianților cu amănuntul online întrucât aceștia nu depozitează în mod necesar produsele pentru o perioadă mai mare decât comercianții staționari. S‑ar putea ca aceștia nici să nu dispună de vreun spațiu de depozitare, ci să comande vânzătorului lor cu ridicata să livreze imediat produsele către consumator.

58.

În sfârșit, protecția mediului, care este unul dintre obiectivele Regulamentului nr. 834/2007 este respectată, în general, destul de bine în cazul comerțului online. Toate aceste considerații militează în mod clar împotriva excluderii comercianților cu amănuntul online din domeniul de aplicare al articolului 28 alineatul (2) din Regulamentul nr. 834/2007.

59.

În esență, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) solicită să se stabilească dacă, pe lângă legătura directă dintre operator și consumator, este necesar să existe elemente suplimentare referitoare la prezența fizică pentru ca o tranzacție să intre sub incidența exceptării prevăzute la articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 2092/91. Cu toate acestea, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) a limitat întrebarea la interpretarea noțiunii „vânzare directă” ( 49 ).

60.

Pentru a ajunge la o interpretare utilă, Curtea de Justiție ar trebui, astfel cum a propus Comisia, să reformuleze întrebarea ( 50 ) și să extindă domeniul său de aplicare la toate restricțiile prevăzute la articolului 28 alineatul (2) din Regulamentul nr. 834/2007.

61.

În lumina argumentelor expuse mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebarea adresată de Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiție) după cum urmează:

„Faptul că produsul este vândut consumatorului final fără implicarea unui terț este un motiv suficient pentru a califica vânzarea drept vânzare «directă» în sensul articolului 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007. Cu toate acestea, în cazul în care se constată că operatorul care vinde produsele direct consumatorului final produce, prepară sau depozitează în alte părți decât în legătură cu locul de vânzare sau importă astfel de produse dintr‑o țară terță, acesta nu poate beneficia de posibilitatea de exceptare prevăzută la articolul 28 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 834/2007. Sintagma «în legătură cu locul de vânzare» nu limitează activitățile de depozitare la locul fizic în care se desfășoară vânzarea, ci impune ca activitățile de depozitare să fie auxiliare activității de vânzare și să nu depășească ceea ce este în mod rezonabil necesar pentru realizarea vânzării. Pentru a intra sub incidența exceptării, nu prezintă relevanță aspectul dacă produsele sunt depozitate de vânzător și locul în care sunt depozitate acestea și nici aspectul referitor la cine este prezent la locul depozitării sau al vânzării.”