1

Potrivit Deciziei C(2015) 7135 final privind o procedură de aplicare a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE (AT.39639 – Unități de disc optic) (denumită în continuare „decizia atacată”), referitoare la acorduri coluzive privind cereri de ofertă pentru unități de disc optic pentru laptopuri și computere desktop, organizate de doi fabricanți de computere, reclamanta, grupul Sony, fabrică produse în domeniile audio, video, al comunicațiilor și al tehnologiei informației pe piețele de consum și pentru piețele profesionale și este un furnizor de conținut, de servicii și de produse de divertisment [decizia atacată, considerentul (15)].

2

Prima reclamantă, Sony Corporation, societate pe acțiuni de drept japonez, se află la conducerea grupului. A doua reclamantă, Sony Electronics, Inc., este o filială deținută indirect în proporție de 100 % de Sony Corporation și are sediul în Statele Unite ale Americii. Sony Electronics, care este o societate de drept al statului Delaware (Statele Unite), desfășoară activități de cercetare și dezvoltare, de proiectare, de inginerie, de vânzări, de marketing, de distribuție și servicii pentru clienți [decizia atacată, considerentul (16)].

3

Sony Corporation și Sony Electronics (denumite în continuare, împreună, „reclamantele” sau „Sony”) sunt denumite împreună „Sony” în decizia atacată [decizia atacată, considerentul (17)].

4

Sony Electronics era, împreună cu Sony Corporation, entitatea juridică participantă în numele Sony la procedurile de achiziții organizate de Dell și a continuat să participe până la 1 aprilie 2007 [decizia atacată, considerentul (18)].

5

Sony Optiarc, Inc. este o societate pe acțiuni de drept japonez. Aceasta a fost înființată la 3 aprilie 2006, ca întreprindere în comun, de Sony Corporation și de NEC Corporation, sub denumirea Sony NEC Optiarc Inc. Fiecare societate‑mamă a participat cu activitatea sa respectivă în sectorul unităților de disc optic (denumite în continuare „ODD”) la Sony NEC Optiarc. Sony Corporation a achiziționat 55 % din acțiunile cu drept de vot ale acestei întreprinderi comune, iar NEC Corporation, restul de 45 % [decizia atacată, considerentul (19)].

6

Între mai 2003 și martie 2007, Lite‑On proiecta și fabrica produse ODD, care erau vândute în final sub marca Sony pe baza unor acorduri de partajare a veniturilor. În temeiul acestor acorduri, Sony era în general responsabilă cu vânzarea, în timp ce Lite‑On era responsabilă de problemele referitoare la calitate și inginerie [decizia atacată, considerentul (26)].

7

Încălcarea în discuție privește ODD utilizate în computerele personale (computere desktop și laptopuri) (denumite în continuare „PC‑uri”) produse de Dell și de Hewlett Packard (denumită în continuare „HP”). ODD sunt de asemenea utilizate în numeroase alte aparate destinate consumatorilor, precum cititoare de compact discuri (denumite în continuare „CD‑uri”) sau discuri optice digitale (denumite în continuare „DVD‑uri”), console de jocuri și alte aparate electronice periferice [decizia atacată, considerentul (28)].

8

ODD utilizate în PC‑uri variază în funcție de dimensiune, de mecanismele lor de încărcare (fantă sau platformă) și de tipurile de discuri pe care le pot citi sau înregistra. ODD pot fi împărțite în două grupuri: unități de înălțime medie („half‑height”, denumite în continuare „HH”) pentru computere desktop și unități subțiri pentru laptopuri. Subgrupul unităților subțiri cuprinde unități de dimensiuni diferite. Există diferite tipuri de unități HH și de unități subțiri în funcție de funcționalitatea lor tehnică [decizia atacată, considerentul (29)].

9

Dell și HP sunt principalele două fabricante de produse de origine pe piața mondială a PC‑urilor. Dell și HP utilizează proceduri de cerere de ofertă standard la nivel mondial care implică în special negocieri trimestriale privind un preț la nivel mondial și pe baza volumelor de achiziții cu un număr limitat de furnizori de ODD preselectați. În general, chestiunile regionale nu au jucat niciun rol în celelalte proceduri de ofertare pentru ODD în afara celor legate de cererea preconizată pentru regiuni care afectează volumele de achiziție globale [decizia atacată, considerentul (32)].

10

Procedurile de cerere de ofertă cuprindeau cereri de deviz, cereri de deviz electronice, negocieri online, licitații electronice și negocieri bilaterale (offline). La încheierea unei proceduri de cerere de ofertă, clienții atribuiau volume furnizorilor de ODD participanți (tuturor sau cel puțin majorității acestora, cu excepția cazului în care era stabilit un mecanism de excludere) potrivit prețurilor pe care le stabileau. De exemplu, oferta câștigătoare ar fi primit între 35 și 45 % din atribuirea totală a contractului pentru trimestrul în cauză, a doua cea mai bună ofertă, între 25 și 30 %, cea de a treia, 20 % etc. Aceste proceduri de cerere de ofertă clasice erau utilizate de echipele de clienți care se ocupau de cererile de ofertă în scopul de a realiza o cerere de ofertă eficace la prețuri competitive. În acest scop, acestea utilizau toate practicile posibile pentru a stimula concurența la nivelul prețurilor între furnizorii de ODD [decizia atacată, considerentul (33)].

11

În ceea ce privește Dell, aceasta a realizat cererile de ofertă în special prin negociere online. Aceasta putea avea o durată determinată sau putea să se încheie după o perioadă definită, de exemplu la 10 minute după ultima ofertă, atunci când niciun furnizor de ODD nu făcea o nouă ofertă. În anumite cazuri, negocierea online putea dura mai multe ore dacă cererea de ofertă era mai animată sau dacă perioada de negociere online era prelungită pentru a încuraja furnizorii de ODD să continue să facă oferte. Invers, chiar și în cazul în care durata unei negocieri online era nedeterminată și depindea de oferta finală, Dell putea anunța la un moment dat încheierea negocierii online. Dell putea decide să treacă de la o procedură „exclusiv prin clasament” la o procedură „oarbă”. Pe de altă parte, aceasta putea anula negocierea online în cazul în care cererea de ofertă sau rezultatul acesteia erau considerate nesatisfăcătoare și putea, în schimb, să desfășoare negocieri bilaterale. Procesul de negociere online era monitorizat de administratorii mondiali ai achizițiilor care se ocupau de aceste operațiuni ale Dell [decizia atacată, considerentul (37)].

12

În ceea ce privește HP, principalele proceduri de cerere de ofertă utilizate erau cererile de deviz și cererile de deviz electronice. Cele două proceduri au fost efectuate online folosind aceeași platformă. Referitor, pe de o parte, la cererile de deviz, acestea erau trimestriale. Ele combinau negocierile online cu negocierile bilaterale offline pe o anumită perioadă, de obicei de două săptămâni. Furnizorii de ODD erau invitați la o rundă de cereri de ofertă deschisă pentru o anumită perioadă pentru a‑și prezenta devizele pe platforma online sau prin e‑mail. După prima rundă de licitație, HP se întâlnea cu fiecare participant și iniția negocieri pe baza ofertei furnizorului de ODD pentru a obține cea mai bună ofertă de la fiecare furnizor fără a dezvălui identitatea sau oferta depusă de ceilalți furnizori de ODD. În ceea ce privește, pe de altă parte, cererile de deviz electronice, acestea erau în mod normal organizate sub forma unei cereri de ofertă inversate. Ofertanții se conectau la platforma online la ora prevăzută, iar vânzarea la licitație începea la prețul stabilit de HP. Ofertanții care prezentau oferte reduse treptat erau informați cu privire la propria prioritate ori de câte ori o nouă ofertă era prezentată. La sfârșitul perioadei stabilite, furnizorul de ODD care introdusese oferta cea mai scăzută câștiga licitația, iar ceilalți furnizori erau clasați al doilea și al treilea, în funcție de oferte [decizia atacată, considerentele (41)-(44)].

13

La 14 ianuarie 2009, Comisia a primit o cerere de imunitate în temeiul Comunicării privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului acestora în cauzele având ca obiect înțelegeri (JO 2006, C 298, p. 17, denumită în continuare „Comunicarea privind cooperarea din 2006”), introdusă de Philips. La 29 ianuarie și la 2 martie 2009, această solicitare a fost completată pentru a include, alături de Philips, Lite‑On și întreprinderea lor comună, Philips & Lite‑On Digital Solutions Corporation (denumită în continuare „PLDS”) [decizia atacată, considerentul (54)].

14

La 29 iunie 2009, Comisia a trimis o cerere de informații unor întreprinderi active în domeniul ODD [decizia atacată, considerentul (55)].

15

La 30 iunie 2009, Comisia a acordat imunitate condiționată Philips, Lite‑On și PLDS [decizia atacată, considerentul (56)].

16

La 18 iulie 2012, Comisia a adresat o comunicare privind obiecțiunile împotriva a treisprezece furnizori de ODD, printre care reclamantele (denumită în continuare „comunicarea privind obiecțiunile”). Aceasta a arătat în esență că aceste societăți au încălcat articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) prin participarea la o înțelegere privind ODD între 5 februarie 2004 și 29 iunie 2009, constând în coordonarea comportamentului lor în legătură cu cererile de ofertă organizate de doi fabricanți de computere, respectiv Dell și HP.

17

La 29 octombrie 2012, drept răspuns la comunicarea privind obiecțiunile, reclamantele au prezentat observații scrise.

18

La 23 noiembrie 2012, Dell a răspuns la solicitarea de informații care îi fusese adresată de Comisie [decizia atacată, considerentul (61)].

19

La 29 și la 30 noiembrie 2012 a avut loc o audiere la care au asistat toți destinatarii comunicării privind obiecțiunile [decizia atacată, considerentul (60)].

20

La 14 decembrie 2012, Comisia a solicitat tuturor părților să furnizeze documentele relevante primite de la Dell și de la HP. Toate părțile au răspuns la aceste solicitări și fiecare a avut acces la răspunsurile celorlalți furnizori de ODD [decizia atacată, considerentul (62)].

21

La 21 octombrie 2015, Comisia a adoptat Decizia C(2015) 7135 final privind o procedură de aplicare a articolului 101 TFUE și a articolului 53 din Acordul privind SEE (cazul AT.39639 – Unități de disc optic) (denumită în continuare „decizia atacată”), referitoare la acorduri coluzive privind cereri de ofertă pentru unități de disc optic pentru laptopuri și computere desktop, organizate de doi fabricanți de computere.

22

În decizia atacată, Comisia a considerat că participanții la înțelegere și‑au coordonat comportamentul concurențial cel puțin de la 23 iunie 2004 până la 25 noiembrie 2008. Comisia a precizat că această coordonare s‑a realizat prin intermediul unei rețele de contacte bilaterale paralele. Aceasta a arătat că participanții la înțelegere urmăreau să își adapteze volumele de pe piață și să se asigure că prețurile rămân la niveluri mai mari decât ar fi fost în absența acestor contacte bilaterale [decizia atacată, considerentul (67)].

23

Comisia a precizat în decizia atacată că coordonarea dintre participanții la înțelegere viza conturile de clienți ale Dell și HP, cei mai mari doi fabricanți de produse de origine de pe piața mondială de PC‑uri. Potrivit Comisiei, în plus față de negocierile bilaterale cu furnizorii lor de ODD, Dell și HP aplicau proceduri de cerere de ofertă standardizate, care aveau loc cel puțin trimestrial. Aceasta a arătat că membrii înțelegerii au utilizat rețeaua lor de contacte bilaterale pentru manipularea acestor proceduri de cerere de ofertă, contracarând astfel încercările clienților lor de a stimula concurența la nivelul prețurilor [decizia atacată, considerentul (68)].

24

Potrivit Comisiei, schimburile periodice de informații au permis membrilor înțelegerii în special să cunoască foarte în detaliu intențiile concurenților lor înainte chiar de a se angaja în procedura de cerere de ofertă și, prin urmare, să își stabilească strategia concurențială [decizia atacată, considerentul (69)].

25

Comisia a adăugat că, la intervale regulate, membrii înțelegerii făceau schimb de informații cu privire la prețurile pentru conturile clienților individuali, ca și de informații fără legătură cu prețurile, precum producția existentă și capacitatea de furnizare, situația stocurilor, situația calificării, momentul introducerii de noi produse sau de îmbunătățiri. Ea a arătat că, în plus, furnizorii de ODD supravegheau rezultatele finale ale procedurilor de ofertare închise, respectiv clasificarea, prețul și volumul obținute [decizia atacată, considerentul (70)].

26

De asemenea, Comisia a arătat că, având în vedere faptul că furnizorii trebuiau să își păstreze contactele secrete față de clienți, aceștia utilizau pentru a se contacta mijloacele pe care le considerau suficient de adecvate pentru atingerea rezultatului dorit. Aceasta a precizat că, de altfel, o tentativă de a convoca o reuniune de lansare pentru organizarea de reuniuni multilaterale regulate între furnizorii de ODD a eșuat în anul 2003, după ce a fost dezvăluită unui client. Potrivit Comisiei, în schimb, au existat contacte bilaterale, în principal sub formă de apeluri telefonice și uneori și prin mesaje electronice, inclusiv pe adresele de e‑mail private (hotmail) și pe serviciile de mesagerie instantanee, sau în cadrul unor reuniuni, în special la nivelul administratorilor de conturi globale [decizia atacată, considerentul (71)].

27

Comisia a constatat că participanții la înțelegere se contactau regulat, iar contactele, în principal prin telefon, deveneau mai frecvente la momentul efectuării procedurilor de cerere de ofertă, în timpul cărora interveneau mai multe apeluri pe zi între anumite perechi de participanți la înțelegere. Comisia a precizat că, în general, contactele între anumite perechi de participanți la înțelegere erau semnificativ mai numeroase decât între altele [decizia atacată, considerentul (72)].

28

În ceea ce privește calculul cuantumului amenzii aplicate reclamantelor, Comisia s‑a întemeiat pe Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264, denumite în continuare „Orientările privind calcularea amenzilor”).

29

Mai întâi, pentru a determina cuantumul de bază al amenzii, Comisia a considerat că, având în vedere diferențele semnificative în ceea ce privește durata participării furnizorilor și pentru a reflecta mai bine impactul real al înțelegerii, era adecvat să se recurgă la o medie anuală calculată pe baza valorii reale a vânzărilor realizate de întreprinderi în cursul lunilor calendaristice complete de participare a acestora la încălcare [decizia atacată, considerentul (527)].

30

Astfel, Comisia a explicat că valoarea vânzărilor a fost calculată pe baza vânzărilor de ODD destinate laptopurilor și computerelor desktop facturate entităților HP și Dell situate în SEE [decizia atacată, considerentul (528)].

31

Pe de altă parte, Comisia a stabilit că, având în vedere că comportamentul anticoncurențial față de HP a început mai târziu și pentru a ține seama de evoluția înțelegerii, valoarea vânzărilor relevantă va fi calculată separat pentru HP și pentru Dell și că doi coeficienți de multiplicare în funcție de durată vor fi aplicați [decizia atacată, considerentul (530)].

32

În ceea ce privește reclamantele, întrucât participarea Sony la contactele cu privire la HP nu a fost stabilită, Comisia nu a reținut răspunderea lor decât pentru coordonarea lor față de Dell [decizia atacată, considerentul (531)].

33

În continuare, Comisia a decis că, din moment ce acordurile de coordonare a prețurilor se numărau, prin însăși natura lor, printre cele mai grave încălcări ale articolului 101 TFUE și ale articolului 53 din Acordul privind SEE, iar înțelegerea privea cel puțin SEE, procentajul aplicat în funcție de gravitatea încălcării în speță va fi de 16 % pentru toți destinatarii deciziei atacate [decizia atacată, considerentul (544)].

34

Pe de altă parte, Comisia a arătat că, având în vedere circumstanțele speței, a decis să adauge un cuantum de 16 % în scop de descurajare [decizia atacată, considerentele (554) și (555)].

35

În plus, Comisia a redus cuantumul amenzii aplicate reclamantelor cu 3 %, pentru a reflecta faptul că nu au avut cunoștință despre partea din încălcarea unică și continuă referitoare la HP, pentru a reflecta în mod adecvat și suficient caracterul mai puțin grav al comportamentului lor [decizia atacată, considerentul (561)].

36

În sfârșit, Comisia a considerat că, întrucât Sony a realizat o cifră de afaceri mondială de 59252000000 de euro în cursul exercițiului anterior adoptării deciziei atacate, era adecvat să se aplice cuantumului de bază un coeficient multiplicator 1,2 [decizia atacată, considerentul (567)].

37

Dispozitivul deciziei atacate, în măsura în care vizează reclamantele, are următorul cuprins:

„Articolul 1

Următoarele întreprinderi au încălcat articolul 101 TFUE și articolul 53 din Acordul privind SEE prin participarea, în perioadele indicate, la o încălcare unică și continuă, constând în mai multe încălcări distincte, în sectorul unităților de disc optice care acoperă întreg teritoriul SEE și care a constat în acorduri de coordonare a prețurilor:

[…]

[…]

Articolul 2

Pentru încălcarea menționată la articolul 1 se aplică următoarele amenzi:

[…]

38

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 31 decembrie 2015, reclamantele au introdus prezenta acțiune.

39

Comisia a depus memoriul în apărare la 25 mai 2016.

40

Pe baza propunerii judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a cincea) a decis deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 91 din Regulamentul de procedură, a invitat Comisia să prezinte anumite documente privind declarații confidențiale. Comisia a indicat că nu poate prezenta transcrierile acestor declarații confidențiale depuse în cadrul programului său de clemență.

41

Prin Ordonanța din 23 aprilie 2018, adoptată în temeiul, pe de o parte, al articolului 24 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și, pe de altă parte, al articolului 91 litera (b) și al articolului 92 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, Tribunalul (Camera a cincea) a dispus ca Comisia să prezinte aceste transcrieri. Aceste transcrieri puteau fi consultate de avocații reclamantelor la grefa Tribunalului înainte de ședință.

42

Comisia a prezentat aceste transcrieri la 24 aprilie 2018 și reprezentanții reclamantelor le‑au consultat la grefa Tribunalului la 30 aprilie 2018.

43

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 2 mai 2018.

44

Reclamantele solicită Tribunalului:

45

Comisia solicită Tribunalului:

46

Recurentele invocă două motive în susținerea prezentei acțiuni, primul vizând în esență existența unei încălcări a articolului 101 alineatul (1) TFUE, iar al doilea, invocat cu titlu subsidiar, calculul cuantumului amenzii aplicate.

[omissis]

292

Trebuie amintit că necesitatea de a asigura amenzii un efect suficient de descurajator impune adaptarea cuantumului amenzii pentru a ține seama de impactul urmărit asupra întreprinderii căreia îi este aplicată, și aceasta pentru ca amenda să nu devină neglijabilă sau, dimpotrivă, excesivă, în special din punctul de vedere al capacității financiare a întreprinderii în cauză, în conformitate cu exigențele întemeiate, pe de o parte, pe necesitatea asigurării efectivității amenzii și, pe de altă parte, pe respectarea principiului proporționalității (a se vedea Hotărârea din 13 iulie 2011, General Technic‑Otis și alții/Comisia, T‑141/07, T‑142/07, T‑145/07 și T‑146/07, EU:T:2011:363, punctul 239 și jurisprudența citată).

293

Dimensiunea și resursele globale ale unei întreprinderi sunt criteriile pertinente având în vedere obiectivul urmărit, care este asigurarea efectivității amenzii prin adaptarea cuantumului său în raport cu resursele globale ale întreprinderii și cu capacitatea acesteia de a mobiliza fondurile necesare pentru plata respectivei amenzi. Astfel, stabilirea nivelului majorării cuantumului de plecare pentru a asigura un efect suficient de descurajator al amenzii urmărește mai mult să asigure efectivitatea amenzii decât să reflecte caracterul nociv al încălcării pentru funcționarea normală a concurenței și, așadar, gravitatea respectivei încălcări (a se vedea Hotărârea din 13 iulie 2011, General Technic‑Otis și alții/Comisia, T‑141/07, T‑142/07, T‑145/07 și T‑146/07, EU:T:2011:363, punctul 241 și jurisprudența citată).

294

În speță, reclamantele nu contestă cuantumul, indicat în considerentul (567) al deciziei atacate, al cifrei de afaceri mondiale realizate de Sony în cursul exercițiului financiar anterior adoptării deciziei menționate, și anume 59252000000 de euro.

295

Singurul argument al recurentelor este că cifra de afaceri a societăților‑mamă ale unora dintre ceilalți destinatari ai deciziei atacate este comparabilă sau mai mare decât cea a Sony, care, în plus, a înregistrat pierderi importante în anul 2014, perioadă în care societăți‑mamă precum Samsung, societatea‑mamă a TSST, și Hitachi, societatea‑mamă a HLDS, ar fi înregistrat profituri semnificative.

296

Or, trebuie să se sublinieze că, deși s‑a imputat Sony Corporation încălcarea săvârșită de filiala sa Sony Electronics [considerentele (507) și (569) ale deciziei atacate], astfel încât Comisia le‑a denumit împreună „Sony” în decizia atacată (a se vedea punctul 3 de mai sus), încălcarea la care TSST și HLDS au participat nu a fost imputată Samsung, respectiv Hitachi [considerentele (11)-(14) și (569) din decizia atacată].

297

Prin urmare, nu se poate reproșa Comisiei că a aplicat un coeficient de descurajare reclamantelor deși nu a majorat cuantumul amenzilor aplicate TSST și HLDS, având în vedere cifra de afaceri și profiturile realizate de Samsung și de Hitachi.

298

Prin urmare, trebuie respins acest argument al reclamantelor și cel de al doilea motiv în ansamblul său.

[omissis]

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște: