7.9.2015   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 294/23


Cerere de decizie preliminară introdusă de Kúria (Ungaria) la 3 iunie 2015 – Lajvér Meliorációs Nonprofit Kft., Lajvér Csapadékvízrendezési Nonprofit Kft./Nemzeti Adó- és Vámhivatal Dél-dunántúli Regionális Adó Főigazgatósága (NAV)

(Cauza C-263/15)

(2015/C 294/28)

Limba de procedură: maghiara

Instanța de trimitere

Kúria

Părțile din procedura principală

Reclamante: Lajvér Meliorációs Nonprofit Kft., Lajvér Csapadékvízrendezési Nonprofit Kft.

Pârât: Nemzeti Adó- és Vámhivatal Dél-dunántúli Regionális Adó Főigazgatósága (NAV)

Întrebările preliminare

1)

În circumstanțele din prezenta cauză, reclamantele acționează în calitate de persoane impozabile, având în vedere că interpretarea articolului 9 alineatul (1) din Directiva privind TVA-ul (1) nu exclude activitățile desfășurate de societățile comerciale din domeniul de aplicare al noțiunii de activitate economică, nici chiar în cazul în care acestea pot exercita o activitate economică având caracter comercial numai cu caracter complementar?

2)

În vederea calificării reclamantelor drept persoane impozabile, prezintă relevanță faptul că o parte considerabilă din investiția acestora este finanțată prin intermediul unui ajutor de stat, precum și faptul că, în cadrul exploatării, obțin venituri din perceperea unei redevențe de o valoare redusă?

3)

În cazul unui răspuns negativ la cea de a doua întrebare, trebuie să se considere că această „redevență” reprezintă contraprestația unui serviciu și că există o legătură directă între prestarea serviciului și plata contraprestației?

4)

Exploatarea investiției presupune o prestare de servicii de către reclamante, în sensul articolului 24 in Directiva privind TVA-ul, sau nu se poate considera că este vorba despre o prestare de servicii, întrucât reprezintă îndeplinirea unei obligații legale?


(1)  Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată (JO L 347, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 3, p. 7).