—

pentru domnul Bohez, de L. Koskenvuo, asianajaja;

—

pentru guvernul finlandez, de H. Leppo, în calitate de agent;

—

pentru guvernul spaniol, de L. Banciella Rodríguez‑Miñón, în calitate de agent;

—

pentru guvernul lituanian, de D. Kriaučiūnas și de R. Dzikovič, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de A.‑M. Rouchaud‑Joët și de E. Paasivirta, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1 alineatul (2) și a articolului 49 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74), precum și a articolului 47 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 al Consiliului din 27 noiembrie 2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1347/2000 (JO L 338, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 183).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Bohez, pe de o parte, și doamna Wiertz, pe de altă parte, în legătură cu executarea în Finlanda a unei penalități cu titlu cominatoriu dispuse printr‑o decizie pronunțată de o instanță belgiană pentru a garanta respectarea dreptului de vizită acordat domnului Bohez în privința copiilor săi.

3

Articolul 1 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 44/2001, referitor la domeniul de aplicare al acestuia din urmă, prevede:

„(1)   Prezentul regulament se aplică în materie civilă și comercială, indiferent de natura instanței. […]

(2)   Prezentul regulament nu se aplică pentru:

4

Articolul 45 alineatul (2) din acest regulament, inserat în capitolul III, intitulat „Recunoaștere și executare”, prevede:

„Hotărârea pronunțată în străinătate nu poate fi revizuită pe fond în nicio situație.”

5

Figurând în același capitol III, articolul 49 din regulamentul menționat prevede:

„Hotărârea străină prin care se dispune plata unor penalități cu titlu cominatoriu este executorie în statul membru solicitat numai dacă suma ce urmează să fie plătită a fost stabilită în mod definitiv de instanțe din statul membru de origine.”

6

Regulamentul nr. 2201/2003 a abrogat și a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 1347/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești față de copiii comuni (JO L 160, p. 19).

7

Considerentul (2) al Regulamentului nr. 2201/2003 amintește că principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești este piatra de temelie pentru crearea unui spațiu judiciar veritabil și că, în această privință, dreptul de vizită a fost identificat ca o prioritate.

8

Articolul 1 din acest regulament definește domeniul său de aplicare după cum urmează:

„(1)   Prezentul regulament se aplică, oricare ar fi natura instanței, materiilor civile privind:

[…]

(2)   Materiile prevăzute la alineatul (1) litera (b) cuprind în special:

[…]”

9

Potrivit articolului 26 din regulamentul menționat, „[î]n niciun caz, o hotărâre judecătorească nu poate face obiectul unei revizuiri pe fond”.

10

În ceea ce privește forța executorie a hotărârilor referitoare la dreptul de vizită, articolul 28 alineatul (1) din același regulament prevede:

„Hotărârile judecătorești pronunțate într‑un stat membru cu privire la exercitarea răspunderii părintești față de un copil, care sunt executorii în acel stat și care au fost notificate sau comunicate, se execută într‑un alt stat membru după ce s‑a încuviințat executarea la cererea oricărei părți interesate.”

11

În anumite condiții, hotărârile judecătorești privind dreptul de vizită pot beneficia de un regim de punere în executare automat. Articolul 41 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 2201/2003 prevede în această privință:

„Dreptul de vizită […] acordat printr‑o hotărâre judecătorească executorie pronunțată într‑un stat membru este recunoscut și are forță executorie într‑un alt stat membru fără să fie necesară încuviințarea executării și fără să fie posibil să se opună recunoașterii acesteia în cazul în care hotărârea a fost certificată în statul membru de origine în conformitate cu alineatul (2).”

12

Articolul 47 alineatul (1) din acest regulament precizează că procedura de executare se stabilește prin dreptul statului membru în care are loc executarea.

13

În dreptul belgian, penalitatea cu titlu cominatoriu este guvernată de articolele 1385 bis-1385 nonies din Codul judiciar. Potrivit articolului 1385 bis din acest cod:

„La cererea unei părți, instanța poate obliga cealaltă parte la plata unei sume de bani, denumită penalitate cu titlu cominatoriu, în cazul în care aceasta nu își îndeplinește obligația principală, fără a aduce atingere despăgubirilor, în cazul în care acestea se impun. […]”

14

Potrivit articolului 1385 ter din codul menționat:

„Instanța poate fixa penalitatea cu titlu cominatoriu fie sub forma unei sume unice, fie sub forma unei sume determinate în funcție de unități de timp sau de încălcare. În aceste din urmă două situații, instanța poate stabili de asemenea un cuantum dincolo de care obligarea la plata penalităților cu titlu cominatoriu nu va mai produce efecte.”

15

Conform articolului 1385 quater din același cod, întrucât titlul executoriu care permite recuperarea penalității cu titlu cominatoriu este reprezentat de hotărârea judecătorească prin care aceasta este pronunțată, beneficiarul nu trebuie să obțină, prealabil executării, lichidarea penalității cu titlu cominatoriu.

16

Beneficiarului penalității cu titlu cominatoriu îi revine sarcina probei cu privire la îndeplinirea condițiilor de exigibilitate a acesteia. În cazul în care debitorul contestă, respectivul beneficiar trebuie să prezinte dovada pretinselor încălcări. În acest caz, revine instanței de executare sarcina de a aprecia dacă sunt îndeplinite condițiile penalității cu titlu cominatoriu.

17

În dreptul finlandez, penalitatea cu titlu cominatoriu aplicată pentru a asigura respectarea dreptului de vizită este reglementată de Legea privind executarea hotărârilor judecătorești în materia încredințării și a dreptului de vizită (lapsen huoltoa ja tapaamisoikeutta koskevan päätöksen täytäntöönpanosta annettu laki, denumită în continuare „TpL”), precum și de Legea privind penalitățile cu titlu cominatoriu (uhkasakkolaki).

18

Conform articolului 16 alineatul 2 din TpL, instanța care, după pronunțarea unei hotărâri judecătorești privind dreptul de vizită, este sesizată cu o cauză privind executarea acestui drept poate obliga debitorul să se conformeze hotărârii, sub sancțiunea unei penalități cu titlu cominatoriu.

19

Potrivit articolului 18 alineatele 1 și 2 din TpL, penalitatea cu titlu cominatoriu se stabilește în principiu ca sumă unică. Dacă împrejurările o justifică, cuantumul acesteia poate fi însă stabilit și sub forma unor sume cumulative.

20

Penalitatea cu titlu cominatoriu se plătește întotdeauna statului, iar nu beneficiarului.

21

În temeiul articolului 19 alineatele 1 și 2 din TpL, în cazul unei noi cereri, instanța poate să dispună plata penalității cu titlu cominatoriu impuse dacă consideră că această cerere este justificată. Nu se poate dispune plata penalității cu titlu cominatoriu dacă partea obligată demonstrează că a avut un motiv întemeiat pentru a nu executa obligația sau dacă obligația a fost executată între timp.

22

Articolul 11 din Legea privind penalitatea cu titlu cominatoriu permite instanței să reducă valoarea penalității cu titlu cominatoriu care urmează a fi plătită în raport cu ceea ce s‑a stabilit inițial dacă obligația principală a fost îndeplinită în cea mai mare parte, atunci când capacitatea de plată a persoanei obligate s‑a degradat semnificativ sau dacă există un alt motiv valabil.

23

Domnul Bohez și doamna Wiertz s‑au căsătorit în Belgia în cursul anului 1997, iar din această căsătorie s‑au născut doi copii. Cuplul a divorțat în anul 2005, iar doamna Wiertz s‑a mutat în Finlanda.

24

La 28 martie 2007, rechtbank van eerste aanleg te Gent (Tribunalul de Primă Instanță din Gent, Belgia) a pronunțat o hotărâre referitoare la încredințare, la reședință, la dreptul de vizită și la pensia alimentară în ceea ce îi privește pe acești copii (denumită în continuare „hotărârea din 28 martie 2007”). Prin respectiva hotărâre s‑a impus o penalitate cu titlu cominatoriu menită să garanteze respectarea dreptului de vizită acordat domnului Bohez, stabilită la 1000 de euro pentru fiecare copil pe zi de neprezentare. Suma maximă a penalității cu titlu cominatoriu a fost fixată la 25000 de euro.

25

În fața instanțelor finlandeze, domnul Bohez a solicitat ca doamna Wiertz să fie obligată să îi plătească penalitatea cu titlu cominatoriu stabilită prin hotărârea din 28 martie 2007 sau ca această hotărâre să fie declarată executorie în Finlanda. În susținerea cererii sale, el a arătat în fața Itä‑Uudenmaan käräjäoikeus (Tribunalul de Primă Instanță din Itä Uusimaa, Finlanda) că în repetate rânduri nu beneficiase de dreptul de vizită, astfel încât fusese atins cuantumul maxim al penalității cu titlu cominatoriu stabilit prin această hotărâre. Întemeindu‑se pe faptul că, în dreptul belgian, recuperarea penalității cu titlu cominatoriu este asigurată direct de autoritățile însărcinate cu executarea hotărârilor judecătorești, fără să fie necesară o nouă procedură judiciară în acest scop, domnul Bohez apreciază că trebuie să se considere că cererea sa are ca obiect recuperarea unei creanțe pecuniare exigibile și că intră, așadar, în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001.

26

În ceea ce o privește, doamna Wiertz a susținut că obligația de plată nu a fost confirmată în mod definitiv de instanța belgiană și că, prin urmare, hotărârea din 28 martie 2007 nu este executorie. Nicio autoritate nu ar fi stabilit existența unor deficiențe care să dea naștere obligației de a plăti penalitatea cu titlu cominatoriu.

27

Prin hotărârea din 8 martie 2012, Itä‑Uudenmaan käräjäoikeus a constatat că cererea domnului Bohez nu privește executarea unei hotărâri judecătorești referitoare la dreptul de vizită, ci numai executarea unei penalități cu titlu cominatoriu impuse pentru a garanta respectarea hotărârii menționate. Instanța respectivă a dedus din aceasta că, în măsura în care privește executarea unei hotărâri de stabilire a unei obligații pecuniare, această cerere intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001. Arătând însă că hotărârea din 28 martie 2007 prevede, contrar cerințelor stipulate la articolul 49 din acest regulament, numai o penalitate cu titlu cominatoriu periodică al cărei cuantum definitiv nu a fost stabilit, Itä‑Uudenmaan käräjäoikeus a declarat inadmisibilă cererea domnului Bohez.

28

Fiind sesizată cu apelul introdus de domnul Bohez, Helsingin hovioikeus (Curtea de Apel din Helsinki) a confirmat, prin hotărârea din 16 august 2012, inadmisibilitatea cererii. Motivarea hotărârii are însă la bază o analiză diferită de cea a instanței de prim grad. Apreciind că cererea se înscrie în cadrul executării unei hotărâri judecătorești referitoare la dreptul de vizită, Helsingin hovioikeus a statuat că, în lumina articolului 1 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 44/2001, respectiva cerere nu intra sub incidența regulamentului menționat, ci a Regulamentului nr. 2201/2003. În consecință, potrivit articolului 47 alineatul (1) din acest din urmă regulament, procedura de executare ar fi determinată, în speță, de dreptul finlandez, cu alte cuvinte, de TpL.

29

Domnul Bohez a declarat recurs la Korkein oikeus (Curtea Supremă), în fața căreia a solicitat anularea hotărârii pronunțate de Helsingin hovioikeus la 16 august 2012 și a reiterat concluziile sale din primă instanță.

30

În aceste condiții, Korkein oikeus a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

31

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că acest regulament se aplică în privința executării într‑un stat membru a unei penalități cu titlu cominatoriu dispuse printr‑o hotărâre judecătorească pronunțată într‑un alt stat membru, privind încredințarea și dreptul de vizită, în scopul de a asigura respectarea acestui drept de vizită de către titularul dreptului de încredințare.

32

În această privință, trebuie amintit că domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001 este limitat la „materia civilă și comercială”. Acest domeniu de aplicare este determinat, în esență, ținând seama de elementele care caracterizează natura raporturilor juridice dintre părțile în litigiu sau obiectul acestuia (a se vedea Hotărârea Realchemie Nederland, C‑406/09, EU:C:2011:668, punctul 39 și jurisprudența citată).

33

Mai precis, în ceea ce privește măsurile provizorii, Curtea consideră că apartenența acestora la domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001 este determinată nu de natura lor proprie, ci de natura drepturilor a căror protecție o asigură (a se vedea Hotărârea Realchemie Nederland, C‑406/09, EU:C:2011:668, punctul 40 și jurisprudența citată).

34

Astfel, în ceea ce privește executarea într‑un stat membru a unei obligări la plata unei amenzi, aplicată de o instanță dintr‑un alt stat membru pentru a asigura respectarea unei interdicții dispuse printr‑o hotărâre pronunțată în acest stat în materie civilă și comercială, Curtea a precizat că natura acestui drept depinde de cea a dreptului subiectiv a cărui încălcare a determinat dispunerea executării (a se vedea în acest sens Hotărârea Realchemie Nederland, C‑406/09, EU:C:2011:668, punctul 42).

35

În speță, din articolul 1385 bis din Codul judiciar belgian, pe baza căruia instanța din statul de origine a pronunțat penalitatea cu titlu cominatoriu în discuție în litigiul principal, reiese că această măsură se analizează ca obligarea, la cererea unei părți, a celeilalte părți la plata unei sume de bani în ipoteza în care aceasta din urmă nu își va îndeplini obligația principală care îi revine. În consecință, penalitatea cu titlu cominatoriu prezintă un caracter accesoriu în raport cu această obligație principală.

36

Pe de altă parte, din dosarul prezentat Curții reiese că penalitatea cu titlu cominatoriu în discuție în litigiul principal are drept obiectiv să garanteze eficiența dreptului de vizită acordat, prin aceeași decizie, de instanța din statul membru de origine. Această penalitate cu titlu cominatoriu urmărește astfel să exercite o presiune financiară asupra persoanei căreia îi este încredințat copilul pentru ca aceasta să coopereze la punerea în aplicare a unui astfel de drept de vizită.

37

Or, articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 44/2001 exclude în mod expres din domeniul de aplicare al acestui regulament starea persoanelor fizice, noțiune care cuprinde exercitarea răspunderii părintești față de un copil.

38

În considerarea acestei excluderi și pentru a completa lacuna respectivă au fost adoptate succesiv Regulamentele nr. 1347/2000 și nr. 2201/2003, ale căror domenii de aplicare includ în special aspectele privind răspunderea părintească. Printre aceste aspecte figurează, astfel cum se precizează la articolul 1 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 2201/2003, încredințarea și dreptul de vizită.

39

În aceste condiții, trebuie să se constate că penalitatea cu titlu cominatoriu a cărei executare se solicită în cauza principală este o măsură accesorie menită să asigure protecția unui drept care nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001, ci în cel al Regulamentului nr. 2201/2003.

40

Prin urmare, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că acest regulament nu se aplică în privința executării într‑un stat membru a unei penalități cu titlu cominatoriu dispuse printr‑o hotărâre judecătorească pronunțată într‑un alt stat membru privind încredințarea și dreptul de vizită în scopul de a asigura respectarea acestui drept de vizită de către titularul dreptului de încredințare.

41

Ținând seama de răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare.

42

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă recuperarea unei penalități cu titlu cominatoriu, dispusă de instanța din statul membru de origine care s‑a pronunțat pe fond cu privire la dreptul de vizită în scopul de a asigura eficiența acestui drept, trebuie considerată că face parte din procedura de executare a dreptului de vizită, care, potrivit articolului 47 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2201/2003, este guvernată de dreptul național, sau că are același regim precum dreptul de vizită pe care îl garantează și că, în acest temei, trebuie să fie declarată executorie potrivit normelor definite de Regulamentul nr. 2201/2003.

43

Astfel cum se subliniază în considerentul (2) al Regulamentului nr. 2201/2003, recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești privind dreptul de vizită a fost identificată ca o prioritate în cadrul spațiului judiciar al Uniunii Europene. Fiind considerate deosebit de importante, acestor hotărâri li se aplică un regim specific. Regulamentul nr. 2201/2003 prevede în acest sens, la articolul 28 alineatul (1) și la articolul 41 alineatul (1), un regim de executare simplificat, chiar automat, care se întemeiază pe principiul încrederii reciproce.

44

Pe baza acestei încrederi reciproce și în conformitate cu articolul 26 din regulamentul menționat, aceste hotărâri nu pot face obiectul unei revizuiri pe fond.

45

În speță, penalitatea cu titlu cominatoriu a cărei executare se solicită în cadrul litigiului principal a fost dispusă de instanța competentă, în temeiul Regulamentului nr. 2201/2003, să se pronunțe pe fond cu privire la dreptul de vizită.

46

Este adevărat că, spre deosebire de Regulamentul nr. 44/2001, Regulamentul nr. 2201/2003, ca și predecesorul său, Regulamentul nr. 1347/2000, nu cuprinde nicio normă privind penalitatea cu titlu cominatoriu. Cu toate acestea, după cum a arătat Comisia Europeană, din faptul că acest aspect nu a fost dezbătut cu ocazia redactării respectivelor regulamente nu se poate deduce că intenția legiuitorului Uniunii ar fi fost de a exclude executarea penalității cu titlu cominatoriu din domeniul de aplicare al acestor regulamente. Astfel, întrucât contribuie la respectarea hotărârilor pronunțate în temeiul acestor regulamente în materia dreptului de vizită, o asemenea măsură se înscrie în obiectivul de eficiență pe care îl urmărește Regulamentul nr. 2201/2003.

47

Așa cum s‑a arătat la punctul 35 din prezenta hotărâre, penalitatea cu titlu cominatoriu în discuție în litigiul principal prezintă numai un caracter accesoriu în raport cu obligația principală pe care o garantează, și anume obligația părintelui căruia i‑a fost încredințat copilul de a coopera la punerea în aplicare a dreptului de vizită potrivit normelor stabilite de instanța din statul de origine, competentă să se pronunțe pe fond.

48

Executarea acestei penalități cu titlu cominatoriu este, prin urmare, legată direct atât de existența respectivei obligații principale, cât și de existența unei neîndepliniri a acesteia.

49

Ținând seama de această legătură, penalitatea cu titlu cominatoriu dispusă printr‑o hotărâre judecătorească privind dreptul de vizită nu poate fi analizată în mod izolat ca reprezentând o obligație autonomă, ci trebuie analizată în mod indisociabil de dreptul de vizită a cărui protecție o asigură.

50

În acest temei, recuperarea respectivei penalități trebuie să aibă același regim de executare precum dreptul de vizită care trebuie garantat, și anume normele prevăzute la articolul 28 alineatul (1) și la articolul 41 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2201/2003.

51

A separa regimul de executare a penalității cu titlu cominatoriu de cel aplicabil dreptului de vizită astfel încât să depindă, după cum au sugerat guvernele finlandez și lituanian, de însăși procedura de executare, care, potrivit articolului 47 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2201/2003, se stabilește prin dreptul național al statului membru în care are loc executarea, ar însemna să se permită instanței din acest stat să verifice ea însăși existența unei încălcări a dreptului de vizită.

52

Or, un astfel de control, care ar fi efectuat potrivit normelor statului de executare și ar implica o apreciere de către instanța acestui stat a împrejurărilor speței, ar fi contrar voinței legiuitorului Uniunii de a institui, pentru hotărârile judecătorești pronunțate în acest domeniu, un regim de executare uniform și simplificat, care interzice orice imixtiune pe fond a instanței de executare și care se întemeiază pe încrederea în instanța din statul de origine ca instanță desemnată competentă să pronunțe hotărârea cu privire la dreptul de vizită.

53

În aceste condiții, trebuie să se răspundă la a treia întrebare că recuperarea unei penalități cu titlu cominatoriu, dispusă de instanța din statul membru de origine care s‑a pronunțat pe fond cu privire la dreptul de vizită în scopul de a asigura eficiența acestui drept, are același regim de executare precum decizia privind dreptul de vizită pe care îl garantează respectiva penalitate și că, în acest temei, respectiva penalitate trebuie să fie declarată executorie potrivit normelor definite de Regulamentul nr. 2201/2003.

54

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă, în cadrul Regulamentului nr. 2201/2003, hotărârile judecătorești străine prin care se dispune plata unor penalități cu titlu cominatoriu sunt executorii în statul membru solicitat numai dacă suma ce urmează să fie plătită a fost stabilită în mod definitiv de instanțele din statul membru de origine.

55

Din dosarul prezentat Curții reiese că penalitatea cu titlu cominatoriu a cărei executare este solicitată în cauza principală a fost stabilită de instanța din statul de origine la suma de 1000 de euro pentru fiecare nerespectare a dreptului de vizită, cu un cuantum maxim de 25000 de euro. Din același dosar reiese de asemenea că, în conformitate cu articolul 1385 quater din Codul judiciar belgian, beneficiarul penalității cu titlu cominatoriu nu trebuie să solicite instanței să stabilească valoarea definitivă a penalității cu titlu cominatoriu înaintea executării acesteia. Dreptul belgian se diferențiază cu privire la acest aspect de normele în vigoare în alte state membre, în special de dreptul finlandez, potrivit căruia, conform articolului 19 alineatele 1 și 2 din TpL, beneficiarul trebuie să solicite instanței să stabilească valoarea definitivă a penalității cu titlu cominatoriu înainte să solicite executarea acesteia.

56

Pentru a remedia dificultățile care ar putea rezulta din divergențele dintre legislațiile statelor membre cu privire la acest aspect, la articolul 43 din Convenția din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială (JO 1972, L 299, p. 32, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 3) a fost inserată norma potrivit căreia hotărârea străină prin care se dispune plata unor penalități cu titlu cominatoriu este executorie în statul membru solicitat numai dacă suma ce urmează să fie plătită a fost stabilită în mod definitiv de instanțe din statul membru de origine [a se vedea Raportul elaborat de domnul Schlosser cu privire la Convenția din 9 octombrie 1978 privind aderarea Regatului Danemarcei, a Irlandei și a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord la Convenția privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, precum și la protocolul privind interpretarea acesteia de către Curtea de Justiție (JO 1979, C 59, p. 71, punctul 213)]. Această normă a fost preluată în aceiași termeni la articolul 49 din Regulamentul nr. 44/2001.

57

Regulamentul nr. 2201/2003 și, înaintea acestuia, Regulamentul nr. 1347/2000 nu cuprind, în schimb, nicio normă echivalentă. Cu toate acestea, după cum a arătat avocatul general la punctul 81 din concluzii, cerința, în cadrul Regulamentului nr. 2201/2003, a unei lichidări a penalității cu titlu cominatoriu înaintea executării sale se conciliază cu caracterul sensibil al dreptului de vizită.

58

Astfel cum s‑a amintit la punctul 40 din prezenta hotărâre, importanța acestui drept, esențial pentru a proteja dreptul copilului, înscris la articolul 24 alineatul (3) din cartă, de a întreține relații personale și contacte directe cu ambii părinți, a condus legiuitorul Uniunii la a prevedea un regim specific pentru a facilita executarea hotărârilor judecătorești care îl privesc. Acest regim se bazează pe principiul încrederii reciproce între statele membre cu privire la faptul că ordinile lor juridice naționale sunt în măsură să furnizeze o protecție echivalentă și efectivă a drepturilor fundamentale recunoscute la nivelul Uniunii, în special de cartă (Hotărârea Aguirre Zarraga, C‑491/10 PPU, EU:C:2010:828, punctul 70), și exclude orice formă de revizuire a hotărârii judecătorești pronunțate de instanța din statul de origine.

59

În ipoteza în care titularul unui drept de vizită conferit într‑un stat membru, invocând nerespectarea acestui drept, solicită executarea în alt stat membru a unei penalități cu titlu cominatoriu al cărei cuantum definitiv nu a fost stabilit de instanța din statul de origine, ar fi contrar sistemului instituit de Regulamentul nr. 2201/2003 să se permită instanței din statul de executare să intervină în stabilirea sumei finale care trebuie achitată de persoana care, întrucât îi este încredințat copilul, avea obligația de a coopera la punerea în aplicare a dreptului de vizită. Astfel, această stabilire implică un control al nerespectărilor invocate de titularul dreptului de vizită. Un asemenea control, de o importanță capitală pentru interesul superior al copilului, nu implică numai constatarea numărului de neprezentări ale copilului, ci și aprecierea motivelor care se află la originea acestor nerespectări. Or, numai instanța din statul de origine, ca instanță competentă să se pronunțe pe fond, este abilitată să facă aprecieri de această natură.

60

În consecință, într‑o asemenea ipoteză, revine beneficiarului penalității cu titlu cominatoriu sarcina de a exploata căile procedurale deschise în statul membru de origine pentru a obține un titlu pentru lichidarea penalității cu titlu cominatoriu în cuantumul său definitiv.

61

Din aceste considerații rezultă că trebuie să se răspundă la a patra întrebare că, în cadrul Regulamentului nr. 2201/2003, hotărârile judecătorești străine prin care se dispune plata unei penalități cu titlu cominatoriu sunt executorii în statul membru solicitat numai dacă suma ce urmează să fie plătită a fost stabilită în mod definitiv de instanțele din statul membru de origine.

62

Având în vedere răspunsul dat la a patra întrebare, nu este necesar să se răspundă la această întrebare.

63

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară: