1

La 15 iulie 2013, reclamantul, Bürgerausschuss für die Bürgerinitiative Minority SafePack – one million signatures for diversity in Europe, compus din domnii Hans Heinrich Hansen, Hunor Kelemen, Karl‑Heinz Lambertz, doamna Jannewietske Annie De Vries, domnii Valentin Inzko și Alois Durnwalder și doamna Anke Spoorendonk, a prezentat Comisiei Europene propunerea de inițiativă cetățenească europeană intitulată „Minority SafePack – one million signatures for diversity in Europe” (denumită în continuare „propunerea ICE”) al cărei obiect era, potrivit informațiilor minime furnizate în aplicarea articolului 4 alineatul (1) primul paragraf din Regulamentul (UE) nr. 211/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 privind inițiativa cetățenească (JO 2011, L 65, p. 1) coroborat cu anexa II la același regulament (denumite în continuare „informațiile necesare”), de a solicita „Uniunii Europene să îmbunătățească protecția persoanelor care aparțin minorităților naționale și lingvistice și să consolideze diversitatea culturală și lingvistică în Uniune”. Reiese din aceleași informații furnizate cu titlu de informații necesare că obiectivele urmărite de inițiativa cetățenească europeană (ICE) constau în a solicita Uniunii Europene „să adopte o serie de acte legislative pentru a îmbunătăți protecția persoanelor care aparțin minorităților naționale și lingvistice și pentru a consolida diversitatea culturală și lingvistică [pe teritoriul său]” și că „[a]ceste acte ar trebui să includă măsuri referitoare la limbile regionale și minoritare, la educație și la cultură, la politica regională, la participare, la egalitate, la conținutul mass‑media, precum și la sprijinul din partea statului acordat de autoritățile regionale”.

2

În plus, reiese din informațiile mai detaliate care, în conformitate cu anexa II ultimul paragraf la Regulamentul nr. 211/2011, au fost anexate la informațiile furnizate cu titlu de informații necesare (denumite în continuare „informațiile suplimentare”) că propunerea menționată are ca scop adoptarea unei serii de acte juridice enumerate și descrise în secțiunile 2-7 din informațiile suplimentare. În secțiunea 8 din acestea, intitulată „Clauza de salvgardare”, organizatorii arată că, pentru fiecare dintre propunerile de acte juridice vizate, propunerea ICE sugerează, cu titlu orientativ, temeiul juridic și tipul de act ce ar trebui adoptat pe care le consideră cele mai adecvate, că fiecare dintre aceste propuneri ar trebui să fie examinată separat și că inadmisibilitatea uneia sau mai multora dintre ele nu ar trebui să determine inadmisibilitatea celorlalte propuneri care s‑ar încadra în domeniul de competență al Comisiei.

3

Prin decizia sa C(2013) 5969 final din 13 septembrie 2013 (denumită în continuare „decizia atacată”), Comisia a refuzat înregistrarea propunerii de ICE pentru motivul că aceasta nu intra în mod vădit în atribuțiile care îi permit Comisiei să prezinte o propunere de adoptare a unui act juridic al Uniunii în scopul punerii în aplicare a tratatelor.

4

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 25 noiembrie 2013, reclamantul a introdus prezenta acțiune.

5

Reclamantul solicită Tribunalului:

6

Comisia solicită Tribunalului:

7

Prin Ordonanța președintelui Camerei întâi din 4 septembrie 2014, s‑au admis cererea de intervenție formulată de Ungaria în susținerea concluziilor reclamantului și cererile de intervenție formulate de Republica Slovacă și de România în susținerea concluziilor Comisiei.

8

În susținerea acțiunii formulate, reclamantul invocă două motive, întemeiate, unul, pe încălcarea obligației de motivare prevăzută la articolul 296 al doilea paragraf TFUE, precum și la articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 211/2011, iar celălalt pe nerespectarea articolului 11 TUE, a articolului 24 primul paragraf TFUE și a articolului 4 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 211/2011.

9

Reclamantul, susținut de Ungaria, reproșează Comisiei că s‑a limitat, în decizia atacată, să enunțe, fără altă precizare, că unele teme cu privire la care i se solicita, în anexa la propunerea de ICE, să înainteze propuneri de acte juridice ale Uniunii intrau în cadrul atribuțiilor sale pentru a deduce din aceasta în continuare că înregistrarea propunerii de ICE trebuia refuzată în întregime pentru motivul că înregistrarea parțială a unei propuneri de ICE nu era prevăzută de Regulamentul nr. 211/2011. Respectarea obligației de motivare ar fi cu atât mai importantă cu cât, pe de o parte, ICE ar fi un instrument de participare democratică a cetățenilor la procesul legislativ, care ar trebui să fie accesibil și ușor de aplicat, iar pe de altă parte, organizatorii de propuneri de ICE nu ar fi, ca regulă generală, juriști profesioniști.

10

În primul rând, Comisia ar fi trebuit să precizeze, dintre propunerile enunțate în anexa la propunerea de ICE, pe cele care, potrivit acesteia, ar ieși în mod vădit din cadrul atribuțiilor sale. În al doilea rând, Comisia ar fi trebuit să enunțe motivele pentru care a ajuns la această concluzie în ceea ce privește fiecare dintre propunerile în discuție. În lipsa unei motivări, organizatorii nu ar putea ști cu privire la ce părți din propunerea de ICE ar trebui să demonstreze temeinicia cererii lor și ar fi împiedicați să adapteze, după caz, propunerea de ICE la teza susținută de Comisie pentru a‑i înainta acesteia o nouă propunere. Pe de altă parte, atitudinea Comisiei ar avea drept consecință stimularea autorilor propunerii de ICE să prezinte în mod distinct cele 11 măsuri vizate de aceasta, ceea ce ar fi contrar principiului economiei procedurii și nu ar contribui la încurajarea participării cetățenilor și la mărirea accesibilității Uniunii în sensul considerentului (2) al Regulamentului nr. 211/2011.

11

Reclamantul arată în acest context că, contrar tezei susținute de Comisie, informațiile referitoare la obiectul unei propuneri de ICE, care figurează în anexa la aceasta din urmă, în speță informațiile privind 11 propuneri concrete de adoptare de acte juridice, au aceeași importanță ca informațiile furnizate în aplicarea anexei II punctul 2 la Regulamentul nr. 211/2011. Astfel, în conformitate cu anexa II menționată, descrierea obiectului care figurează în cuprinsul cererii de înregistrare poate să conțină „cel mult 200 de caractere”, în timp ce organizatorii unei propuneri de ICE au posibilitatea de a „furniza într‑o anexă” la aceasta „informați mai detaliate”, în special cu privire la „obiectul” său.

12

În al treilea rând, decizia atacată ar fi trebuit să enunțe motivele care au determinat Comisia să considere că Regulamentul nr. 211/2011 nu ar autoriza‑o să înregistreze numai o parte dintr‑o propunere de ICE. Astfel, nici textul regulamentului, nici tratatele nu ar susține o asemenea interpretare. Acest lucru este valabil cu atât mai mult cu cât propunerea de ICE ar fi indicat în mod expres că autorii săi doreau ca Comisia să examineze în mod individual fiecare dintre cele 11 propuneri menționate în anexă și că inadmisibilitatea unora dintre acestea nu ar trebui să aibă o incidență asupra admisibilității celorlalte propuneri. Exercitarea drepturilor lor de către cetățeni, care nu sunt juriști specializați, și importanța ICE ca instrument al democrației directe ar impune Comisiei o astfel de obligație de motivare.

13

Potrivit Comisiei, susținută de Republica Slovacă și de România, decizia atacată cuprinde principalele motive ale refuzului înregistrării în raport cu obiectul propunerii de ICE, astfel cum este formulat în cuprinsul propunerii, și anume protecția minorităților și promovarea diversității culturale și lingvistice. Ar rezulta din economia anexei II la Regulamentul nr. 211/2011 că obiectul unei propuneri ar fi stabilit în mod definitiv în cuprinsul acesteia, în timp ce explicațiile date în anexa la propunerea ICE ar avea o valoare pur orientativă și informativă fără a putea extinde sau restrânge acest obiect. Această concluzie nu poate fi pusă în discuție de împrejurarea că, în anexa la propunerea de ICE, autorii acesteia ar solicita Comisiei să examineze în raport cu fiecare dintre temele menționate în anexa respectivă dacă propunerea este vădit inadmisibilă.

14

Pe de altă parte, decizia atacată ar fi indicat în mod clar că o propunere de ICE nu poate fi înregistrată din moment ce o parte a acesteia s‑ar afla, precum în speță, în afara cadrului atribuțiilor Comisiei potrivit cărora aceasta poate să propună adoptarea unui act juridic în scopul aplicării tratatelor. În acest context, instituția menționată nu ar fi obligată să prezinte motivele interpretării articolului 4 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 211/2011 pe care se întemeiază, cu excepția situației în care, spre deosebire de cazul în speță, au fost invocate argumente juridice în sens contrar în cursul procedurii de adoptare a deciziei atacate.

15

Potrivit unei jurisprudențe constante, obligația de a motiva o decizie individuală, stabilită prin articolul 296 al doilea paragraf TFUE, are ca scop să furnizeze persoanei interesate indicații suficiente pentru a ști dacă decizia este bine fundamentată sau dacă este, eventual, afectată de un viciu care permite contestarea validității sale și să dea posibilitatea instanței Uniunii să își exercite controlul asupra legalității deciziei controlate. Articolul 4 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 211/2011, potrivit căruia Comisia informează organizatorii cu privire la motivele refuzului de a înregistra o propunere de ICE, constituie expresia specifică a respectivei obligații de motivare în domeniul ICE (Hotărârea din 30 septembrie 2015, Anagnostakis/Comisia, T‑450/12, în prezent în recurs, EU:T:2015:739, punctele 22 și 23).

16

În conformitate cu o jurisprudență de asemenea constantă, motivarea impusă la articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză. Cerința motivării trebuie apreciată în funcție de împrejurările cauzei, în special de conținutul actului și de natura motivelor invocate. Nu este obligatoriu ca motivarea să specifice toate elementele de fapt și de drept pertinente, având în vedere că problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 296 TFUE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său (Hotărârea din 30 septembrie 2015, Anagnostakis/Comisia, T‑450/12, în prezent în recurs, EU:T:2015:739, punctul 24).

17

Faptul că, în speță, propunerea de ICE nu este înregistrată este de natură să afecteze însăși efectivitatea dreptului cetățenilor de a prezenta o inițiativă cetățenească, consacrat la articolul 24 primul paragraf TFUE. În consecință, o astfel de decizie trebuie să evidențieze în mod clar motivele care justifică respectivul refuz (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 septembrie 2015, Anagnostakis/Comisia, T‑450/12, în prezent în recurs, EU:T:2015:739, punctul 25).

18

Astfel, cetățeanului care a prezentat o propunere de ICE trebuie să i se dea posibilitatea să înțeleagă motivele pentru care aceasta nu este înregistrată de Comisie, astfel încât revine Comisiei, sesizată cu o asemenea propunere, sarcina de a o aprecia, dar și de a motiva decizia de refuz ținând seama de efectul ei asupra exercitării efective a dreptului consacrat de tratat. Aceasta rezultă din însăși natura dreptului respectiv, prin care, după cum se subliniază în considerentul (1) al Regulamentului nr. 211/2011, se urmărește consolidarea cetățeniei europene și îmbunătățirea funcționării democratice a Uniunii printr‑o participare a cetățenilor la viața democratică a Uniunii (Hotărârea din 30 septembrie 2015, Anagnostakis/Comisia, T‑450/12, în prezent în recurs, EU:T:2015:739, punctul 26).

19

În decizia atacată, Comisia arată că propunerea de ICE are ca obiectiv principal adoptarea unei serii de acte juridice ale Uniunii în vederea îmbunătățirii protecției persoanelor care aparțin unor minorități naționale și lingvistice și a consolidării diversității culturale și lingvistice în Uniune. Comisia arată în plus că propunerea de ICE sugerează, în acest scop, drept temeiuri juridice posibile articolele 19-20, 25, 62, 79, 107-109, 118, 165, 167, 173, 177, 178 și 182 TFUE, articolele 2 și 3 TUE și articolele 21 și 22 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

20

Decizia atacată indică în această privință că, deși respectarea drepturilor persoanelor care aparțin minorităților constituie o valoare a Uniunii la care se face referire în articolul 2 TUE, nicio dispoziție din tratate nu furnizează un temei juridic pentru adoptarea unor acte legislative care să vizeze promovarea acestor drepturi. Pe de altă parte, deși, în conformitate cu articolul 3 alineatul (3) TUE, instituțiile Uniunii trebuie să respecte diversitatea culturală și lingvistică și sunt ținute, în aplicarea articolului 21 alineatul (1) din cartă, să evite orice discriminare bazată pe apartenența la o minoritate națională, niciuna dintre aceste dispoziții nu ar conferi un temei juridic în vederea vreunei acțiuni a instituțiilor în acest scop.

21

Comisia adaugă că unele dintre actele solicitate în anexa la inițiativa avută în vedere, care pot contribui la realizarea obiectivului principal constând în protejarea persoanelor care aparțin minorităților, ar putea, considerate individual, să intre sub incidența atribuțiilor potrivit cărora aceasta poate să prezinte o propunere de act juridic al Uniunii în scopul aplicării tratatelor, însă că regulamentul referitor la inițiativa cetățenească nu prevede înregistrarea uneia sau mai multor părți ale unei propuneri de inițiativă. Comisia concluzionează din aceasta că tratatele nu furnizează niciun temei juridic în scopul prezentării unei serii complete de propuneri astfel cum sunt definite în cererea de înregistrare și că, în consecință, propunerea de ICE nu se încadrează în mod vădit în atribuțiile potrivit cărora ea poate să prezinte o propunere de act juridic al Uniunii în scopul aplicării tratatelor.

22

Deși rezultă astfel cu claritate din decizia atacată că Comisia respinge înregistrarea propunerii de ICE din cauza nerespectării condiției prevăzute la articolul 4 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 211/2011 și că furnizează, în acest scop, o motivare, trebuie să se constate că aceasta este vădit insuficientă în raport cu jurisprudența amintită la punctele 17 și 18 de mai sus, ținând seama, în special, de informațiile suplimentare furnizate de organizatori în anexa la propunerea de ICE, în scopul adoptării unor acte juridice ale Uniunii specifice în diferitele domenii enumerate în anexa menționată, în vederea realizării obiectului propunerii în litigiu.

23

Astfel, anexa la propunerea de ICE cuprinde informații suplimentare detaliate, repartizate în opt secțiuni, cu privire la domeniul de aplicare concret al propunerii menționate, care au fost înaintate în aplicarea anexei II ultimul paragraf la Regulamentul nr. 211/2011, care prevede că organizatorii pot să includă în anexa la propunerea lor de ICE informații mai detaliate referitoare la obiectul, la obiectivele și la contextul acesteia și, dacă doresc, pot înainta proiecte de act juridic.

24

Astfel, după o primă secțiune consacrată importanței pe care Uniunea o acordă respectării și protejării minorităților, precum și respectării diversității culturale și lingvistice, printre altele, printr‑o serie de dispoziții cuprinse în tratate cum sunt articolele 1-3 TUE, precum și articolele 9 și 10 TFUE, secțiunile 2-7 din anexa la propunerea de ICE prezintă 11 domenii în care ar trebui elaborate propuneri de acte de către instituțiile Uniunii și, în acest scop, oferă indicații precise cu privire la tipurile de acte care trebuie adoptate, la cuprinsul actelor menționate și la temeiurile juridice corespunzătoare în Tratatul FUE.

25

Propunerea de ICE vizează mai exact adoptarea:

26

Într‑o secțiune finală, organizatorii precizează că adoptarea ansamblului propunerilor de acte juridice vizate în secțiunile precedente ar reprezenta o îmbunătățire semnificativă a protecției minorităților în Uniune și că indicațiile referitoare la tipul de act și la temeiurile juridice sunt date numai cu titlu orientativ. Organizatorii arată că, deși, în opinia lor, toate aceste propuneri intră în domeniul de competență al Comisiei, ei se așteaptă ca fiecare propunere să fie examinată individual și ca eventuala inadmisibilitate a unei propuneri decisă de Comisie să nu aibă efect asupra celorlalte propuneri care ar fi declarate admisibile.

27

Rezultă din decizia atacată că Comisia nu a identificat în vreun fel care dintre cele 11 propuneri de acte juridice nu se încadra în mod vădit, în opinia acesteia, în atribuțiile potrivit cărora este abilitată să prezinte o propunere de act juridic al Uniunii și nici nu a furnizat vreo motivare în susținerea acestei aprecieri, în pofida indicațiilor precise oferite de organizatori cu privire la tipul de act propus și la temeiurile juridice respective, precum și la conținutul acestor acte.

28

Astfel, chiar dacă, după cum rezultă din cuprinsul punctului 19 din prezenta hotărâre, decizia atacată amintește diferitele temeiuri juridice menționate de organizatori în informațiile suplimentare în susținerea propunerii lor de ICE și arată, în continuare, că, pentru unele acte vizate în informațiile respective, Comisia ar putea fi abilitată să înainteze o propunere de act al Uniunii, decizia respectivă se limitează să abordeze articolul 2 și articolul 3 alineatul (3) TUE, precum și articolul 21 alineatul (1) din cartă, amintite în secțiunea 1 din anexa la propunerea menționată, pentru a concluziona ulterior că, în măsura în care nu poate înregistra doar părți dintr‑o propunere de ICE, cererea trebuie respinsă în totalitate.

29

Prin urmare și presupunând chiar că teza susținută pe fond de Comisie, potrivit căreia o propunere de ICE nu poate fi înregistrată indiferent de conținutul său dacă este considerată parțial inadmisibilă de această instituție, ar fi fondată, organizatorilor nu li s‑a oferit, în orice caz, posibilitatea să identifice acele propuneri formulate în anexa la propunerea de ICE care, potrivit acestei instituții, excedau cadrul atribuțiilor sale, în sensul articolului 4 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 211/2011, și nici să cunoască motivele care au condus la această apreciere și, prin urmare, au fost împiedicați să conteste temeinicia aprecierii menționate la fel cum Tribunalul este împiedicat să își exercite controlul asupra legalității aprecierii Comisiei. În plus, în lipsa unei motivări complete, introducerea eventuală a unei noi propuneri de ICE, ținând seama de obiecțiile Comisiei privind admisibilitatea anumitor propuneri, ar fi grav compromisă, la fel ca realizarea obiectivelor, amintite în considerentul (2) al Regulamentului nr. 211/2011, constând în încurajarea participării cetățenilor la viața democratică și la mărirea accesibilității Uniunii.

30

Este vorba îndeosebi despre situația în care, astfel cum Comisia însăși a admis în ședință, informațiile care figurează în „cuprinsul” cererii de înregistrare, și anume cele care au fost furnizate cu titlu de informații necesare, nu sunt singurele care trebuie luate în considerare de această instituție pentru a verifica dacă propunerea în litigiu îndeplinește condițiile de înregistrare enunțate la articolul 4 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 211/2011.

31

Astfel, anexa II la Regulamentul nr. 211/2011, intitulată „Informațiile necesare pentru înregistrarea unei propuneri de inițiativă cetățenească”, la care face trimitere articolul 4 alineatul (2) din acest regulament și care are o forță juridică obligatorie identică cu cea a regulamentului menționat (Hotărârea din 10 mai 2016, Izsák și Dabis/Comisia, T‑529/13, în prezent în recurs, EU:T:2016:282, punctul 45), prevede că informațiile care trebuie furnizate pentru a înregistra o propunere de inițiativă cetățenească în registrul online al Comisiei se referă, printre altele, la „obiectul inițiativei, în cel mult 200 de caractere”, și la „o descriere a obiectivelor propunerii de inițiativă cetățenească pe baza căreia Comisia este invitată să acționeze, în cel mult 500 de caractere”, precizând totodată că organizatorii „pot furniza, într‑o anexă, informații mai detaliate privind obiectul, obiectivele și contextul propunerii de inițiativă cetățenească” și că, „de asemenea, organizatorii pot pune la dispoziție un proiect de act juridic, dacă doresc”.

32

Contrar tezei susținute de Comisie în înscrisurile sale, „informațiile descrise în anexa II” la Regulamentul nr. 211/2011, la care face trimitere articolul 4 din același regulament, nu se limitează, așadar, la informațiile minime care, în temeiul aceleiași anexe, trebuie furnizate în scopul înregistrării cererii (Hotărârea din 10 mai 2016, Izsák și Dabis/Comisia, T‑529/13, în prezent în recurs, EU:T:2016:282, punctul 48). Astfel, dreptul, recunoscut în anexa II la Regulamentul nr. 211/2011, al organizatorilor propunerii de inițiativă de a furniza informații suplimentare, chiar un proiect de act juridic al Uniunii, are drept corolar obligația Comisiei de a examina informațiile menționate, cu același titlu ca orice altă informație furnizată în temeiul anexei menționate, în conformitate cu principiul bunei administrări, care implică obligația instituției competente de a examina, cu atenție și cu imparțialitate, toate elementele relevante ale cauzei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 mai 2016, Izsák și Dabis/Comisia, T‑529/13, atacată cu recurs, EU:T:2016:282, punctele 49, 50, 56 și 57) și, în consecință, să își motiveze decizia în lumina tuturor acestor informații, cu respectarea cerințelor amintite la punctele 17 și 18 de mai sus și sub controlul instanței Uniunii.

33

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se concluzioneze că decizia atacată nu conține în mod vădit suficiente elemente pentru a permite reclamantului să cunoască justificările refuzului înregistrării propunerii de ICE în raport cu diferitele informații cuprinse în propunerea menționată și să reacționeze în consecință, iar Tribunalului să își exercite controlul asupra legalității refuzului de înregistrare.

34

În consecință, fără a fi necesar să se răspundă la critica reclamantului potrivit căreia Comisia ar fi trebuit, în plus, să prezinte motivele în susținerea interpretării sale, conform căreia o propunere de ICE nu poate fi înregistrată dacă o parte din măsurile propuse nu intră în atribuțiile acestei instituții potrivit cărora poate să prezinte un act juridic al Uniunii în scopul aplicării tratatelor, trebuie să se concluzioneze că Comisia nu și‑a îndeplinit obligația de motivare, întrucât nu a indicat acele măsuri dintre cele enunțate în anexa la propunerea de ICE care nu ar intra în competența sa și nici motivele în susținerea acestei concluzii și că, prin urmare, pentru acest unic motiv, acțiunea trebuie admisă, fără a fi necesară examinarea celui de al doilea motiv.

35

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Comisia a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de reclamant, conform concluziilor acestuia. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din același regulament, statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera întâi)

declară și hotărăște: