20.7.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 207/5


Recurs introdus la 12 aprilie 2013 de Vetrai 28 srl, fostă Barovier & Toso Vetrerie Artistiche Riunite srl și alții împotriva Ordonanței Tribunalului (Camera a patra) din 29 ianuarie 2013 în cauza T-272/00, Barbini și alții/Comisia Europeană

(Cauza C-180/13 P)

2013/C 207/07

Limba de procedură: italiana

Părțile

Recurentă: Vetrai 28 srl, fostă Barovier & Toso Vetrerie Artistiche Riunite srl și alții (reprezentanți: A. Vianello, A. Bortoluzzi și A. Veronese, avocați)

Celelalte părți din procedură: Alfredo Barbini srl și alții., Republica Italiană, Comisia Europeană

Concluziile recurentei

Anularea și/sau modificarea Ordonanței Tribunalului (Camera a patra) din 29 ianuarie 2013, pronunțată în cauza T-272/00, și obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

Motivele și principalele argumente

În susținerea acțiunii sale, recurenta invocă erori de drept în aplicarea principiilor exprimate de Curtea de Justiție în Hotărârea „Comitato Venezia vuole vivere”, pe de o parte, în ceea ce privește obligația de motivare a deciziilor Comisiei în materia ajutoarelor de stat și, pe de altă parte, în ceea ce privește repartizarea sarcinii probei în legătură cu condițiile prevăzute la articolul 107 alineatul (1) TFUE.

În ordonanța atacată prin prezenta acțiune, Tribunalul nu s-ar fi conformat celor statuate de Curtea de Justiție în Hotărârea „Comitato Venezia vuole vivere” din 9 iunie 2011, acolo unde afirmă că decizia Comisiei „trebuie să includă în sine toate elementele esențiale pentru punerea sa în aplicare de către autoritățile naționale”. Or, deși în decizie lipseau elementele esențiale pentru punerea sa în aplicare de către autoritățile naționale, Tribunalul nu ar fi evidențiat nicio carență referitoare la metoda adoptată de Comisie în decizia în litigiu, săvârșind astfel o eroare de drept.

În temeiul principiilor enunțate de Curte în Hotărârea „Comitato Venezia vuole vivere”, în cazul recuperării ajutorului, revine statului membru iar nu, așadar, fiecărui beneficiar să demonstreze în fiecare caz în parte existența condițiilor prevăzute la articolul 107 alineatul (1) TFUE. Însă, în prezenta cauză, Comisia nu ar fi clarificat în decizia atacată „modalitățile” unei astfel de verificări; în consecință, nedispunând de elementele esențiale pentru a demonstra, în cazul recuperării ajutorului, dacă scutirile acordate ar constitui pentru beneficiari ajutoare de stat, Republica Italiană, prin Legea nr. 228 din 24 decembrie 2012 (art. 1 alineatul 351 și următoarele) ar fi decis să inverseze onus probandi, în mod contrar celor stabilite de jurisprudența comunitară. Potrivit legiuitorului italian, în special nu ar reveni statului ci fiecărei întreprinderi beneficiare a ajutoarelor acordate sub formă de reduceri, sarcina să demonstreze că scutirile în discuție nu denaturează concurența și nici nu afectează schimburile comerciale dintre statele membre; în absența unei asemenea probe, se prezumă că scutirea acordată este în măsură să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale comunitare. Toate acestea ar fi în contradicție vădită cu principiile enunțate de Curte în Hotărârea „Comitato Venezia vuole vivere”.