—

pentru guvernul german, de T. Henze, în calitate de agent;

—

pentru guvernul belgian, de L. Van den Broeck și de C. Pochet, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul estonian, de N. Grünberg, în calitate de agent;

—

pentru guvernul elen, de T. Papadopoulou, în calitate de agent;

—

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;

—

pentru guvernul Regatului Unit, de L. Christie, în calitate de agent, asistat de J. Holmes, barrister;

—

pentru Comisia Europeană, de G. Wils și de M. Condou‑Durande, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 12 din Directiva 2004/114/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 privind condițiile de admisie a resortisanților țărilor terțe pentru studii, schimb de elevi, formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat (JO L 375, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 7, p. 94).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Ben Alaya, pe de o parte, și Bundesrepublik Deutschland, pe de altă parte, cu privire la refuzul acesteia de a‑i acorda o viză pentru studii.

3

Considerentele (6), (7), (14), (15) și (24) ale Directivei 2004/114 au următorul cuprins:

[…]

[…]

4

Potrivit articolului 1 din Directiva 2004/114, intitulat „Obiectul”:

„Scopul prezentei directive este stabilirea:

5

Articolul 3 din directiva amintită, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede la alineatul (1) că aceasta se aplică „resortisanților țărilor terțe care solicită admisia pe teritoriul unui stat membru pentru studii” și că „[s]tatele membre pot decide, de asemenea, să aplice prezenta directivă în cazul resortisanților țărilor terțe care solicită admisia pentru schimb de elevi, formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat”.

6

Articolul 4 din directiva menționată, intitulat „Dispoziții mai favorabile”, prevede la alineatul (2):

„Prezenta directivă nu aduce atingere dreptului statelor membre de a adopta sau de a menține dispoziții mai favorabile pentru persoanele cărora li se aplică.”

7

Capitolul II din Directiva 2004/114, intitulat „Condiții de admisie”, cuprinde articolele 5-11.

8

Articolul 5 din această directivă, intitulat „Principiu”, are următorul cuprins:

„Admisia unui resortisant al unei țări terțe în conformitate cu prezenta directivă se face sub rezerva verificării documentelor justificative care să indice faptul că acesta îndeplinește condițiile stabilite la articolul 6 și la oricare dintre articolele 7-11, care se aplică categoriei relevante.”

9

Potrivit articolului 6 din directiva menționată, intitulat „Condiții generale”:

„(1)   Un resortisant al unei țări terțe care solicită admisia în scopurile stabilite la articolele 7-11:

(2)   Statele membre facilitează procedura de admisie pentru resortisanții țărilor terțe prevăzuți la articolele 7-11 care participă la programele comunitare de intensificare a mobilității către sau în cadrul Comunității.”

10

În cadrul capitolului II din Directiva 2004/114, articolele 7-11 din aceasta privesc condițiile speciale pentru studenți, pentru elevi, pentru stagiarii neremunerați și pentru voluntari. Articolul 7 din această directivă, intitulat „Condiții speciale pentru studenți”, prevede la alineatul (1):

„Pe lângă condițiile generale prevăzute la articolul 6, un resortisant al unei țări terțe care solicită admisia pentru studii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

11

Capitolul III din Directiva 2004/114, intitulat „Permise de ședere”, cuprinde dispoziții privind permisul de ședere eliberat fiecăreia dintre categoriile de persoane vizate de această directivă. Articolul 12 din directiva menționată, intitulat „Permisul de ședere eliberat studenților”, prevede:

„(1)   Studentului i se eliberează un permis de ședere pe o perioadă de cel puțin un an, care poate fi reînnoit dacă titularul continuă să îndeplinească condițiile prevăzute la articolele 6 și 7. În cazul în care durata unui curs este mai mică de un an, permisul este valabil pe perioada de desfășurare a cursului.

(2)   Fără a se aduce atingere articolului 16, reînnoirea unui permis de ședere poate fi refuzată sau permisul poate fi retras, în cazul în care titularul:

12

Articolul 6, intitulat „Viza”, din Legea privind șederea, exercitarea unei activități remunerate și integrarea străinilor pe teritoriul federal (Gesetz über den Aufenthalt, die Erwerbstätigkeit und die Integration von Ausländern im Bundesgebiet), în versiunea sa din 25 februarie 2008 (BGBl. I, p. 162, denumită în continuare „AufenthG”), prevede la alineatul (3):

„Pentru șederile de lungă durată pe teritoriul federal este necesară o viză pentru teritoriul federal (viză națională) care trebuie să fie acordată înainte de intrare. Această viză este acordată în conformitate cu dispozițiile în vigoare privind permisul de ședere, cartea albastră a UE, dreptul de stabilire și permisul de ședere permanentă în UE. […]”

13

Articolul 16 din legea menționată, intitulat „Studii, cursuri de limbă, școlarizare”, prevede la alineatul (1):

„Unui străin i se poate acorda un permis de ședere pentru a studia în cadrul unei instituții de învățământ superior de stat sau agreate de stat ori în cadrul unui organism de formare similar. Finalitatea șederii pentru studii presupune urmarea unor cursuri de limbă pregătitoare prealabile studiilor, precum și frecventarea unei școli pregătitoare prealabile studiilor universitare pentru studenții străini (măsuri de pregătire prealabile studiilor universitare). Permisul de ședere pentru studii poate fi acordat doar dacă resortisantul străin a fost admis de unitatea de învățământ; admiterea condiționată este suficientă. Nu se solicită să se facă dovada cunoașterii limbii în care are loc formarea în cazul în care cunoștințele lingvistice au fost deja luate în considerare la luarea deciziei de admitere sau în cazul în care se prevede că aceste cunoștințe trebuie dobândite în cadrul măsurilor de pregătire prealabile studiilor. Durata de valabilitate a permisului de ședere pentru studii, la prima atribuire și la reînnoirea acestuia, este de cel puțin un an și nu trebuie să depășească doi ani pentru studiile și pentru măsurile pregătitoare prealabile studiilor; valabilitatea permisului de ședere poate fi prelungită dacă obiectivul de formare urmărit nu a fost încă realizat și poate fi prelungită în continuare într‑un termen rezonabil.”

14

Domnul Ben Alaya, născut la 19 februarie 1989 în Germania, este un resortisant tunisian. În 1995, acesta a părăsit Germania pentru a locui în Tunisia.

15

După ce a obținut bacalaureatul în cursul anului 2010 și s‑a înscris, ulterior, la universitate în Tunisia pentru a studia informatica, domnul Ben Alaya a făcut demersurile necesare pentru a putea începe studii superioare (licență) în Germania. Astfel, el a fost admis de mai multe ori pentru a urma studii de matematică la Technische Universität Dortmund. Domnul Ben Alaya a introdus mai multe cereri la autoritățile germane competente pentru obținerea vizei de student pentru a putea urma această formare sau formarea lingvistică organizată de universitate pentru străinii care doresc să urmeze studii superioare. Toate aceste cereri au fost respinse.

16

Ultima decizie de refuz de a‑i acorda o viză domnului Ben Alaya, din data de 23 septembrie 2011, se întemeia pe îndoieli privind motivația de a urma studii, ținând seama de faptul că nu a obținut note suficient de bune anterior, de cunoașterea insuficientă a limbii germane și de lipsa unei legături între formarea urmărită și proiectul său profesional.

17

La 1 noiembrie 2011, domnul Ben Alaya a sesizat instanța de trimitere cu o acțiune împotriva deciziei menționate în scopul obținerii acordării unei vize pentru studii în temeiul articolului 16 alineatul (1) din AufenthG. El susține că cunoștințele sale sunt suficiente pentru a‑i permite să urmeze studii de matematică și că, pe durata studiilor, va fi întreținut de tatăl său, care are reședința în Germania.

18

Instanța de trimitere ridică problema dacă, în ipoteza în care sunt îndeplinite condițiile de admisie prevăzute la articolele 6 și 7 din Directiva 2004/114, directiva amintită conferă dreptul la acordarea unei vize pentru studii în temeiul articolului 12 din aceasta, fără să lase o putere de apreciere administrației naționale. În acest sens, instanța de trimitere arată că instanțele germane acordă o marjă de apreciere administrației naționale cu privire la refuzul acordării unei vize pentru studii, condițiile de acordare a acestei vize fiind reglementate la articolul 16 alineatul (1) din AufenthG.

19

Potrivit instanței menționate, Directiva 2004/114 recunoaște un drept de admisie pentru studii al resortisanților țărilor terțe pe teritoriul unui stat membru în cazul în care sunt îndeplinite condițiile menționate, fără ca autoritățile de stat să poată exercita o putere discreționară cât privește decizia de admisie.

20

În aceste împrejurări, Verwaltungsgericht Berlin a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Directiva [2004/114] instituie un drept nediscreționar la acordarea unei vize pentru studii și, ulterior, la eliberarea unui permis de ședere conform articolului 12 din această directivă în cazul în care sunt îndeplinite condițiile de admisie, respectiv cerințele prevăzute la articolele 6 și 7 [din directiva menționată], și nu există niciun motiv de refuz al admisiei potrivit articolului 6 alineatul (1) litera (d) din [aceeași] directivă?”

21

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită să se stabilească, în esență, dacă articolul 12 din Directiva 2004/114 trebuie interpretat în sensul că statul membru în cauză este obligat să admită pe teritoriul său un resortisant al unei țări terțe care dorește să aibă reședința pe o durată mai lungă de trei luni pe acest teritoriu pentru studii, în cazul în care acel resortisant îndeplinește condițiile de admisie prevăzute la articolele 6 și 7 din această directivă.

22

Conform unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții a dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de termenii utilizați, ci și de contextul în care apare aceasta, precum și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte (a se vedea în special Hotărârea Koushkaki, C‑84/12, EU:C:2013:862, punctul 34 și jurisprudența citată).

23

În primul rând, în ceea ce privește economia generală a Directivei 2004/114, trebuie, mai întâi, să se arate că articolul 5 din directiva menționată prevede că admisia unui resortisant al unei țări terțe în conformitate cu directiva amintită se face sub rezerva verificării documentelor justificative din care trebuie să rezulte că acesta îndeplinește, în același timp, atât condițiile generale prevăzute la articolul 6 din Directiva 2004/114, cât și, în ceea ce privește resortisanții țărilor terțe care solicită să fie admiși pentru studii, condițiile speciale avute în vedere la articolul 7 din această directivă.

24

În special, statele membre pot verifica dacă există, în temeiul articolului 6 alineatul (1) litera (d) din Directiva 2004/114, interpretat în lumina considerentului (14) al acestei directive, motive privind existența unei amenințări la adresa ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice care pot justifica refuzul admisiei unui astfel de resortisant.

25

În continuare, atunci când sunt îndeplinite condițiile generale și specifice prevăzute la articolele 6 și 7 din directiva menționată, statul membru eliberează un permis de ședere pentru studenți conform articolului 12 din aceeași directivă.

26

În sfârșit, trebuie observat că articolul 3 din Directiva 2004/114 face o distincție între, pe de o parte, dispozițiile care vizează resortisanții țărilor terțe care solicită admisia pentru studii și, pe de altă parte, dispozițiile referitoare la resortisanții țărilor terțe care solicită admisia pentru schimb de elevi, formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat. În timp ce primele dispoziții sunt obligatorii pentru statele membre, transpunerea celor din a doua categorie ține de puterea discreționară a acestora. Distincția indică faptul că se urmărește un anumit nivel de apropiere a legislațiilor naționale ale statelor membre în materia condițiilor de intrare și de ședere.

27

Prin urmare, din coroborarea acestor dispoziții ale Directivei 2004/114 rezultă că, în temeiul articolului 12, trebuie să se elibereze un permis de ședere studenților din țările terțe atunci când ei îndeplinesc condițiile generale și speciale enumerate în mod exhaustiv la articolele 6 și 7 din această directivă.

28

În al doilea rând, cu privire la obiectivele Directivei 2004/114, din articolul 1 litera (a) coroborat cu considerentul (24) reiese că această directivă urmărește să stabilească condițiile de admisie a resortisanților țărilor terțe pe teritoriul statelor membre pentru studii, pentru o perioadă care depășește trei luni.

29

În această privință, Curtea a arătat deja că, în conformitate cu considerentele (6) și (7) ale Directivei 2004/114, aceasta are ca scop promovarea mobilității în cadrul Uniunii a studenților resortisanți ai unor țări terțe, pentru studii, această mobilitate având ca scop promovarea Europei ca un centru mondial de excelență pentru studii și formare profesională (Hotărârea Sommer, C‑15/11, EU:C:2012:371, punctul 39). În special, considerentul (6) al directivei menționate enunță că apropierea legislațiilor naționale ale statelor membre în materia condițiilor de intrare și de ședere se înscrie în cadrul urmăririi acestui obiectiv.

30

Or, a permite unui stat membru să introducă, în ceea ce privește admisia pentru studii a resortisanților țărilor terțe, condiții suplimentare față de cele prevăzute la articolele 6 și 7 din Directiva 2004/114 ar contraveni obiectivului vizat de directiva menționată, care constă în promovarea mobilității unor astfel de resortisanți.

31

În consecință, din economia generală și din obiectivele Directivei 2004/114 rezultă că, în temeiul articolului 12 din această directivă, statele membre sunt obligate să elibereze un permis de ședere pentru studii solicitantului care îndeplinește cerințele care figurează la articolele 6 și 7 din directiva menționată, din moment ce aceste dispoziții prevăd în mod exhaustiv atât condițiile generale și speciale pe care trebuie să le îndeplinească solicitantul unui permis de ședere, cât și motivele care pot justifica refuzul admisiei acestuia.

32

Pe de altă parte, o astfel de interpretare a articolului 12 din Directiva 2004/114 este confirmată de posibilitatea, prevăzută la articolul 4 alineatul (2) din această directivă, potrivit căreia statele membre pot adopta dispoziții mai favorabile în privința persoanelor cărora li se aplică directiva menționată. Or, a considera că statele membre pot fi puse în situația de a adăuga alte condiții de admisie decât cele prevăzute de aceeași directivă ar însemna să se înăsprească condițiile de admisie pentru aceste persoane, ceea ce ar veni în contradicție cu obiectivul urmărit de respectivul articol 4 alineatul (2).

33

Este adevărat că Directiva 2004/114 recunoaște statelor membre o marjă de apreciere la examinarea cererilor de admisie. Cu toate acestea, trebuie subliniat că, după cum a indicat avocatul general la punctul 49 din concluzii, marja de apreciere de care dispun autoritățile naționale privește numai condițiile prevăzute la articolele 6 și 7 din directiva amintită, precum și, în acest cadru, evaluarea faptelor pertinente pentru a stabili dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolele respective și în special dacă motive privind existența unei amenințări la adresa ordinii publice, a siguranței publice sau a sănătății publice se opun admisiei resortisantului țării terțe.

34

În consecință, în cadrul examinării condițiilor de admisie în temeiul Directivei 2004/114, nimic nu împiedică statele membre, potrivit considerentului (15) al acestei directive, să solicite toate dovezile necesare pentru evaluarea coerenței cererii de admisie, pentru a lupta împotriva abuzului și a utilizării incorecte a procedurii stabilite de directiva menționată.

35

În speță, din dosarul de care dispune Curtea pare să rezulte că, în cauza principală, domnul Ben Alaya îndeplinește condițiile generale și speciale prevăzute la articolele 6 și 7 din Directiva 2004/114. În special, niciun motiv care figurează la articolul 6 alineatul (1) litera (d) din această directivă nu pare să fi fost invocat în privința sa de autoritățile germane. Prin urmare, într‑o situație precum cea în discuție în litigiul principal, rezultă că ar trebui să i se acorde un permis de ședere de către autoritățile naționale, aspect care trebuie verificat de instanța de trimitere.

36

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 12 din Directiva 2004/114 trebuie interpretat în sensul că statul membru în cauză este obligat să admită pe teritoriul său un resortisant al unei țări terțe care dorește să aibă reședința pe o durată mai lungă de trei luni pe acest teritoriu pentru studii, în cazul în care acel resortisant îndeplinește condițiile de admisie prevăzute în mod exhaustiv la articolele 6 și 7 din această directivă, iar acest stat membru nu invocă în privința sa unul dintre motivele enumerate explicit de directiva menționată care să justifice refuzul eliberării unui permis de ședere.

37

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Articolul 12 din Directiva 2004/114/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 privind condițiile de admisie a resortisanților țărilor terțe pentru studii, schimb de elevi, formare profesională neremunerată sau servicii de voluntariat trebuie interpretat în sensul că statul membru în cauză este obligat să admită pe teritoriul său un resortisant al unei țări terțe care dorește să aibă reședința pe o durată mai lungă de trei luni pe acest teritoriu pentru studii, în cazul în care acel resortisant îndeplinește condițiile de admisie prevăzute în mod exhaustiv la articolele 6 și 7 din această directivă, iar acest stat membru nu invocă în privința sa unul dintre motivele enumerate explicit de directiva menționată care să justifice refuzul eliberării unui permis de ședere.