—

pentru flyLAL‑Lithuanian Airlines AS, în lichidare, de R. Audzevičius, advokatas, de V. Skrastiņš și de A. Guļajevs, advokāti;

—

pentru Starptautiskā lidosta Rīga VAS, de U. Zeltiņš, de G. Lejiņš, de M. Aljēns, de S. Novicka și de K. Zīle, advokāti;

—

pentru Air Baltic Corporation AS, de J. Jerņeva, de D. Pāvila, de A. Lošmanis, advokāti, și de J. Kubilis, advokāta palīgs;

—

pentru guvernul leton, de I. Kalniņš și de I. Ņesterova, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul lituanian, de A. Svinkūnaitė și de D. Kriaučiūnas, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul olandez, de M. Bulterman, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Europeană, de A. Sauka, de A.‑M. Rouchaud‑Joët și de I. Rubene, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1, a articolului 22 punctul 2, a articolului 34 punctul 1 și a articolului 35 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între flyLAL‑Lithuanian Airlines AS, în lichidare (denumită în continuare „flyLAL”), o societate de drept lituanian, pe de o parte, și Starptautiskā lidosta Rīga VAS (denumită în continuare „Starptautiskā lidosta Rīga”), o societate de drept leton care administrează aeroportul din Rīga, și Air Baltic Corporation AS (denumită în continuare „Air Baltic”), o societate de drept leton, pe de altă parte, cu privire la o cerere de recunoaștere și de executare în Letonia a unei hotărâri a unei instanțe lituaniene prin care s‑au dispus măsuri provizorii sau de conservare.

3

Considerentele (6), (7), (16), (17) și (19) ale Regulamentului nr. 44/2001 au următorul cuprins:

[…]

[…]

4

Potrivit articolului 1 alineatul (1), Regulamentul nr. 44/2001 are vocația de a se aplica în materie civilă și comercială. Acesta nu se aplică în special în materie fiscală, vamală sau administrativă.

5

În temeiul articolului 5 punctele 3 și 4 din acest regulament:

„O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într‑un alt stat membru:

[…]

6

Normele privind competența judiciară figurează în capitolul II din regulamentul menționat. Secțiunea 6 din acest capitol conține normele privind competența exclusivă. Articolul 22 din același regulament prevede în special:

„Următoarele instanțe au competență exclusivă, indiferent de domiciliu:

[…]

7

În temeiul articolului 31 din Regulamentul nr. 44/2001, măsurile provizorii și de conservare care sunt aplicabile în conformitate cu legislația unui stat membru pot fi solicitate instanțelor statului în cauză chiar dacă, în temeiul acestui regulament, o instanță dintr‑un alt stat membru este competentă să judece cauza pe fond.

8

Articolele 33-37 din Regulamentul nr. 44/2001 reglementează recunoașterea hotărârilor. Articolul 33 din acest regulament stabilește principiul potrivit căruia hotărârile pronunțate de o instanță dintr‑un stat membru sunt recunoscute fără vreo procedură specială. Articolele 34 și 35 din regulamentul menționat enunță motivele pentru care, cu titlu excepțional, o hotărâre poate să nu fie recunoscută.

9

Articolul 34 din Regulamentul nr. 44/2001 prevede:

„O hotărâre nu este recunoscută:

[…]”

10

Articolul 35 alineatul (1) din regulamentul menționat are următorul cuprins:

„De asemenea, o hotărâre nu este recunoscută dacă sunt nesocotite dispozițiile din secțiunile 3, 4 și 6 din capitolul II sau într‑unul din cazurile prevăzute la articolul 72.”

11

Articolul 36 și articolul 45 alineatul (2) din același regulament prevăd că, pentru recunoașterea și executarea, într‑un stat membru, a unei hotărâri pronunțate într‑un alt stat membru, această hotărâre nu poate face obiectul unei revizuiri pe fond.

12

În temeiul Legii aviației (Likums „Par aviāciju”), în versiunea aplicabilă faptelor din cauza principală, operatorii de aeronave au obligația de a plăti tarife, printre altele, pentru utilizarea aeroporturilor.

13

Potrivit legii menționate, sistemul de determinare și de repartizare a taxelor este stabilit de Consiliul de Miniștri.

14

Punctul 3.5 din Decretul nr. 20 al Consiliului de Miniștri din 3 ianuarie 2006 de stabilire a taxelor pentru serviciile de navigație aeriană și pentru serviciile furnizate de Starptautiskā lidosta Rīga și a procedurii de repartizare a acestora (Latvijas Vēstnesis, 2006, no 10) prevede că orice operator de transport care efectuează zboruri având ca destinație și ca punct de plecare aeroportul din Rīga beneficiază de reduceri, în funcție de numărul de pasageri transportați de pe acest aeroport în cursul unui an.

15

Astfel cum reiese din cererea de decizie preliminară, din dosarul aflat la dispoziția Curții și din observațiile prezentate în procedura scrisă și cu ocazia ședinței de audiere a pledoariilor, prezenta cerere de decizie preliminară se situează în cadrul unui contencios mai larg, pendinte în fața Lietuvos apeliacinis teismas (Curtea de Apel a Lituaniei). Prin această acțiune, flyLAL urmărește să obțină repararea prejudiciului care rezultă, pe de o parte, din abuzul de poziție dominantă al societății Air Baltic pe piața zborurilor având ca punct de plecare sau ca destinație aeroportul din Vilnius (Lituania) și, pe de altă parte, dintr‑o înțelegere anticoncurențială între copârâți. În acest scop, reclamanta din litigiul principal a solicitat măsuri provizorii și de conservare.

16

Prin hotărârea din 31 decembrie 2008, Lietuvos apeliacinis teismas a admis această cerere și a pronunțat, cu titlu de măsuri provizorii și de conservare, instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile și/sau imobile și asupra drepturilor de proprietate ale societăților Air Baltic și Starptautiskā lidosta Rīga până la concurența sumei de 199830000 litas lituanieni (LTL) sau 40765320 lats letoni (LVL) (58020666,10 euro).

17

Prin decizia din 19 ianuarie 2012, Rīgas pilsētas Vidzemes priekšpilsētas tiesa (Curtea Districtuală Vidzeme a orașului Rīga, Letonia) a decis recunoașterea și executarea în Letonia a acestei hotărâri, în măsura în care acestea aveau ca obiect instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile și/sau imobile și asupra drepturilor de proprietate ale societăților Air Baltic și Starptautiskā lidosta Rīga. Cererea flyLAL de garantare a executării hotărârii menționate a fost respinsă. În apel, această hotărâre a fost confirmată de Rīgas apgabaltiesas Civillietu tiesu kolēģija (Secția civilă a Curții de Apel din Rīga, Letonia).

18

Împotriva hotărârii pronunțate de Rīgas apgabaltiesas Civillietu tiesu kolēģija au fost formulate recursuri la instanța de trimitere. Starptautiskā lidosta Rīga și Air Baltic susțin că recunoașterea și executarea hotărârii pronunțate de Lietuvos apeliacinis teismas la 31 decembrie 2008 sunt contrare atât normelor dreptului internațional public referitoare la imunitatea de jurisdicție, cât și Regulamentului nr. 44/2001. Ele pretind că prezenta cauză nu intră în domeniul de aplicare al acestui regulament. Astfel, întrucât litigiul are ca obiect taxe de aeroport stabilite prin norme statale, acesta nu ar privi materia civilă și comercială în sensul regulamentului menționat. Această hotărâre nu ar trebui nici recunoscută, nici executată în Letonia. În răspuns, flyLAL consideră că acțiunea sa este de natură civilă, întrucât are ca obiect obținerea reparării prejudiciului care rezultă din încălcarea articolelor 81 CE și 82 CE.

19

Din cauza naturii normelor care stabilesc nivelurile taxelor de aeroport și ale reducerilor acestora, instanța de trimitere are îndoieli mai întâi cu privire la aspectul dacă litigiul cu care este sesizată este o cauză civilă sau comercială în sensul articolului 1 din Regulamentul nr. 44/2001. Prin referire la soluția reținută în Hotărârea St. Paul Dairy (C‑104/03, EU:C:2005:255), ea arată, astfel, că o hotărâre prin care se dispun măsuri provizorii și de conservare ar putea fi recunoscută în temeiul acestui regulament doar în situația în care cauza în care s‑au solicitat aceste măsuri este o cauză civilă sau comercială în sensul regulamentului menționat.

20

În ipoteza în care Curtea ar considera că litigiul principal intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001, s‑ar pune, în continuare, problema competenței exclusive. Articolul 22 punctul 2 din regulamentul menționat prevede o astfel de normă de competență în materie de valabilitate a deciziilor organelor societăților sau ale persoanelor juridice care au sediul pe teritoriul unui stat membru în favoarea instanțelor din statul respectiv. Or, reducerea taxelor de aeroport ar fi aplicată prin intermediul deciziilor adoptate de organele societăților comerciale. În consecință, ar exista, pe de o parte, o incertitudine în ceea ce privește competența instanțelor lituaniene. Pe de altă parte, întrucât articolul 35 alineatul (1) din același regulament interzice recunoașterea hotărârilor în cazul în care acestea încalcă normele de competență exclusivă, instanța de trimitere ridică problema dacă este necesar să se examineze o astfel de chestiune.

21

În sfârșit, articolul 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 prevede că o hotărâre nu este recunoscută dacă recunoașterea acesteia este vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat. Or, în primul rând, suma solicitată ar fi considerabilă, fără ca hotărârea pronunțată de Lietuvos apeliacinis teismas la 31 decembrie 2008 să ofere explicații cu privire la modul de calcul al sumelor în cauză. În al doilea rând, acțiunea este formulată împotriva unor societăți comerciale la care statul este acționar. Întrucât FlyLAL este în lichidare, în caz de respingere a acțiunii pe fond, Starptautiskā lidosta Rīga, Air Baltic și Republica Letonia nu ar avea niciun mijloc de a recupera pierderile pe care le‑ar suferi ca urmare a aplicării măsurilor provizorii și de conservare dispuse prin această hotărâre. Astfel de împrejurări ar crea, așadar, o îndoială în privința conformității recunoașterii hotărârii menționate cu ordinea publică a statului în care se solicită recunoașterea în sensul dispoziției menționate.

22

În aceste condiții, Augstākās Tiesas Senāts a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

23

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că o acțiune precum cea în discuție în litigiul principal, care are ca obiect repararea prejudiciului care rezultă din pretinse încălcări ale dreptului concurenței al Uniunii, este cuprinsă în sfera noțiunii „materie civilă și comercială”, în sensul acestei dispoziții, și intră, pe cale de consecință, în domeniul de aplicare al acestui regulament.

24

Trebuie amintit mai întâi că, potrivit unei jurisprudențe constante, pentru a asigura, în măsura posibilului, egalitatea și uniformitatea drepturilor și a obligațiilor care decurg din Regulamentul nr. 44/2001 pentru statele membre și pentru persoanele interesate, noțiunea „materie civilă și comercială” nu trebuie interpretată ca reprezentând o simplă trimitere la dreptul intern al unuia sau al altuia dintre statele în cauză. Noțiunea respectivă trebuie considerată o noțiune autonomă, care trebuie interpretată prin referire, pe de o parte, la obiectivele și la sistemul regulamentului menționat și, pe de altă parte, la principiile generale care reies din ansamblul sistemelor juridice naționale (a se vedea în acest sens Hotărârea Apostolides, C‑420/07, EU:C:2009:271, punctul 41 și jurisprudența citată, Hotărârea Cartier parfums‑lunettes și Axa Corporate Solutions Assurance, C‑1/13, EU:C:2014:109, punctul 32 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Hi Hotel HCF, C‑387/12, EU:C:2014:215, punctul 24 și jurisprudența citată).

25

În continuare, în măsura în care Regulamentul nr. 44/2001 înlocuiește în prezent, în relațiile dintre statele membre, Convenția de la Bruxelles, interpretarea dată de Curte în privința dispozițiilor acestei convenții este valabilă și pentru dispozițiile acestui regulament atunci când dispozițiile acestor instrumente pot fi calificate ca fiind echivalente (a se vedea în acest sens Hotărârea Sunico și alții, C‑49/12, EU:C:2013:545, punctul 32 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Brogsitter, C‑548/12, EU:C:2014:148, punctul 19 și jurisprudența citată).

26

Domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001 este, precum cel al Convenției de la Bruxelles, limitat la noțiunea de materie civilă și comercială. Pentru a stabili dacă o materie intră sau nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001, trebuie să se examineze elementele care caracterizează natura raporturilor juridice dintre părțile din litigiu sau obiectul acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea Sapir și alții, C‑645/11, EU:C:2013:228, punctele 32 și 34 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Sunico și alții, EU:C:2013:545, punctele 33 și 35 și jurisprudența citată).

27

Rezultă din articolul 5 punctele 3 și 4 din Regulamentul nr. 44/2001 că, în principiu, acțiunile în despăgubire aparțin materiei civile și comerciale și intră, așadar, în domeniul de aplicare al acestui regulament. Astfel cum se amintește în considerentul (7) al regulamentului menționat, domeniul de aplicare material al acestuia trebuie să includă toate aspectele importante de drept civil și comercial, cu excepția anumitor aspecte bine definite. Excluderile din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001 constituie excepții, care, ca orice excepție, având în vedere obiectivul regulamentului menționat, și anume menținerea și dezvoltarea unui spațiu de libertate, securitate și justiție, prin garantarea liberei circulații a hotărârilor, sunt de strictă interpretare.

28

Acțiunea formulată de flyLAL are ca obiect repararea prejudiciului legat de o pretinsă încălcare a dreptului concurenței. Astfel, ea intră în domeniul de aplicare al dreptului privind răspunderea civilă delictuală sau cvasidelictuală (a se vedea prin analogie Hotărârea Sunico și alții, EU:C:2013:545, punctul 37).

29

Prin urmare, o acțiune precum cea în discuție în litigiul principal, având ca obiect repararea prejudiciului care rezultă din încălcarea normelor dreptului concurenței, este de natură civilă și comercială.

30

Desigur, Curtea a considerat că, deși anumite litigii între o autoritate publică și o persoană de drept privat pot fi incluse în sfera noțiunii de materie civilă și comercială, situația este diferită atunci când autoritatea publică acționează în exercitarea puterii publice (Hotărârea Sapir și alții, EU:C:2013:228, punctul 33 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Sunico și alții, EU:C:2013:545, punctul 34 și jurisprudența citată).

31

Într‑adevăr, manifestarea prerogativelor de putere publică de către una dintre părțile din litigiu, prin exercitarea de către aceasta a unor puteri exorbitante în raport cu normele aplicabile în relațiile dintre particulari, exclude un asemenea litigiu din materia civilă și comercială în sensul articolului 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 (a se vedea în acest sens Hotărârea Apostolides, EU:C:2009:271, punctul 44 și jurisprudența citată).

32

Astfel, în ceea ce privește tarifele de navigație aeriană, Curtea a reținut că controlul și supravegherea spațiului aerian sunt activități care intră, prin esența lor, în sfera puterii publice și care impun, pentru realizarea lor, exercitarea unor asemenea prerogative (a se vedea în acest sens Hotărârea SAT Fluggesellschaft, C‑364/92, EU:C:1994:7, punctul 28).

33

Cu toate acestea, Curtea a declarat deja că punerea la dispoziție a unor instalații aeroportuare în schimbul plății unui tarif constituie o activitate de natură economică (a se vedea în acest sens Hotărârea Aéroports de Paris/Comisia, C‑82/01 P, EU:C:2002:617, punctul 78, precum și Hotărârea Mitteldeutsche Flughafen și Flughafen Leipzig/Comisia, C‑288/11 P, EU:C:2012:821, punctul 40 și jurisprudența citată). În consecință, astfel de raporturi juridice intră în sfera materiei civile și comerciale.

34

În împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, o asemenea concluzie nu este contrazisă nici de faptul că pretinsele încălcări ale dreptului concurenței ar rezulta din dispozițiile legale letone, nici de participarea statului la 100 % și, respectiv, la 52,6 % din capitalul pârâtelor din litigiul principal.

35

Astfel, în primul rând, este lipsit de relevanță faptul că Starptautiskā lidosta Rīga este supusă, în ceea ce privește stabilirea nivelurilor tarifelor de aeroport și a reducerilor acestora, unor dispoziții legale de aplicare generală ale Republicii Letonia. Această împrejurare privește, dimpotrivă, relațiile juridice dintre acest stat membru și Starptautiskā lidosta Rīga și nu afectează raporturile juridice ale acesteia din urmă cu companiile aeriene beneficiare ale serviciilor sale.

36

După cum a arătat avocatul general la punctul 61 din concluzii, neaplicarea dispozițiilor de drept național, în discuție în litigiul principal, nu este o consecință directă a acțiunii în despăgubire, ci ar constitui cel mult o consecință indirectă care rezultă dintr‑un control pe cale de excepție.

37

În al doilea rând, statul leton nu este parte în procesul principal, iar simpla considerație că este acționarul respectivelor entități nu constituie o împrejurare echivalentă cu cea în care statul membru menționat ar exercita prerogative de putere publică. O asemenea considerație este cu atât mai pertinentă în cazul în care aceste entități, desigur, deținute majoritar sau exclusiv de statul respectiv, se comportă ca orice operator economic care își desfășoară activitatea pe o anumită piață, indiferent că este vorba despre o persoană fizică sau juridică. Acțiunea astfel introdusă nu este îndreptată împotriva unor comportamente sau a unor proceduri care presupun manifestarea prerogativelor de autoritate publică de către una dintre părțile din litigiu, ci împotriva unor acte îndeplinite de persoane private (a se vedea în acest sens Hotărârea Apostolides, EU:C:2009:271, punctul 45).

38

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că o acțiune precum cea în discuție în litigiul principal, care are ca obiect repararea prejudiciului care rezultă din pretinse încălcări ale dreptului concurenței al Uniunii, este cuprinsă în sfera noțiunii „materie civilă și comercială”, în sensul acestei dispoziții, și intră, pe cale de consecință, în domeniul de aplicare al acestui regulament.

39

Prin intermediul celei de a doua și al celei de a treia întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 22 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că trebuie să se considere că o acțiune precum cea în discuție în litigiul principal, care are ca obiect repararea prejudiciului care rezultă din pretinse încălcări ale dreptului concurenței al Uniunii, constituie o procedură care are ca obiect valabilitatea deciziilor organelor unor societăți în sensul acestei dispoziții. În cazul unui răspuns afirmativ, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă, în situația în care procedura pe fond este introdusă la o altă instanță decât cea competentă în conformitate cu articolul 22 punctul 2, prevederile acestei dispoziții coroborate cu cele ale articolului 35 din regulamentul menționat împiedică recunoașterea unei hotărâri a celeilalte instanțe prin care se dispun măsuri provizorii și de conservare.

40

În ceea ce privește articolul 22 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001, Curtea a avut deja ocazia să statueze că această dispoziție trebuie interpretată în sensul că domeniul său de aplicare nu vizează decât litigiile în care o parte contestă valabilitatea unei decizii a unui organ al unei societăți în raport cu dreptul societăților comerciale aplicabil sau cu dispozițiile statutare privind funcționarea organelor sale (Hotărârea Hassett și Doherty, C‑372/07, EU:C:2008:534, punctul 26).

41

Astfel cum rezultă din răspunsul dat la prima întrebare, obiectul, pe fond, al litigiului principal privește o cerere de reparare a prejudiciului care rezultă din pretinse încălcări ale dreptului concurenței al Uniunii, iar nu valabilitatea constituirii, nulitatea sau dizolvarea societăților sau a persoanelor juridice ori valabilitatea deciziilor organelor acestora, în sensul articolului 22 punctul 2 din regulamentul menționat.

42

Trebuie să se răspundă, așadar, la prima parte a celei de a doua și a celei de a treia întrebări că articolul 22 punctul 2 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că o acțiune precum cea în discuție în litigiul principal, care are ca obiect repararea prejudiciului care rezultă din pretinse încălcări ale dreptului concurenței al Uniunii, nu constituie o procedură care are ca obiect valabilitatea deciziilor organelor unor societăți în sensul acestei dispoziții.

43

Având în vedere răspunsul dat la prima parte a celei de a doua și a celei de a treia întrebări, nu este necesar să se răspundă la a doua parte a acestora, referitoare la articolul 35 alineatul (1) din regulamentul menționat.

44

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că nemotivarea stabilirii cuantumului sumelor care constituie obiectul măsurilor provizorii și de conservare pronunțate printr‑o hotărâre a cărei recunoaștere și executare sunt solicitate sau invocarea unor consecințe economice grave constituie motive care dovedesc încălcarea ordinii publice a statului membru solicitat și care permit să se refuze recunoașterea și executarea în acest stat membru a unei astfel de hotărâri pronunțate într‑un alt stat membru.

45

Este necesar mai întâi să se precizeze că, după cum reiese din considerentele (16) și (17) ale Regulamentului nr. 44/2001, regimul recunoașterii și executării prevăzut de acesta se întemeiază pe încrederea reciprocă în administrarea justiției la nivelul Uniunii. O asemenea încredere impune nu numai ca hotărârile pronunțate într‑un stat membru să fie recunoscute de plin drept în alt stat membru, ci și ca procedura în temeiul căreia hotărârile respective devin executorii în acesta din urmă să fie eficientă și rapidă. Potrivit textului considerentului (17) al acestui regulament, o astfel de procedură trebuie să includă doar verificări pur formale ale documentelor necesare pentru încuviințarea executării în statul membru solicitat. (a se vedea în acest sens Hotărârea Prism Investments, C‑139/10, EU:C:2011:653, punctele 27 și 28).

46

În continuare, potrivit articolului 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001, o hotărâre nu este recunoscută dacă recunoașterea este vădit contrară ordinii publice a statului membru solicitat. Motivele de contestație care pot fi invocate sunt enunțate expres la articolele 34 și 35 din acest regulament. Această listă, ale cărei elemente trebuie interpretate în mod restrictiv, are un caracter exhaustiv (a se vedea în acest sens Hotărârea Apostolides, EU:C:2009:271, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Prism Investments, EU:C:2011:653, punctul 33).

47

În sfârșit, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, deși, în principiu, statele membre rămân libere să determine, în temeiul rezervei înscrise la articolul 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001, conform concepțiilor naționale, cerințele propriei ordini publice, limitele acestei noțiuni se stabilesc prin interpretarea acestui regulament. Prin urmare, deși competența Curții nu este cea de a determina conținutul noțiunii de ordine publică a unui stat membru, ei îi incumbă totuși sarcina de a controla limitele în cadrul cărora instanța dintr‑un stat membru poate recurge la această noțiune pentru a nu recunoaște o hotărâre pronunțată în alt stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea Krombach, C‑7/98, EU:C:2000:164, punctele 22 și 23, precum și Hotărârea Renault, C‑38/98, EU:C:2000:225, punctele 27 și 28).

48

În această privință, interzicând revizuirea pe fond a unei hotărâri pronunțate într‑un alt stat membru, articolul 36 și articolul 45 alineatul (2) din Regulamentul nr. 44/2001 nu permit instanței din statul solicitat să refuze recunoașterea sau executarea acestei hotărâri numai pentru motivul că ar exista o divergență între norma de drept aplicată de instanța din statul de origine și cea pe care ar fi aplicat‑o instanța din statul membru solicitat dacă aceasta ar fi fost sesizată cu litigiul. În mod similar, instanța din statul solicitat nu poate controla exactitatea aprecierilor de drept sau de fapt ale instanței din statul de origine (a se vedea Hotărârea Apostolides, EU:C:2009:271, punctul 58 și jurisprudența citată).

49

Recurgerea la clauza de ordine publică prevăzută la articolul 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 nu poate fi, așadar, admisă decât în ipoteza în care recunoașterea sau executarea unei hotărâri pronunțate în alt stat membru ar încălca în mod inacceptabil ordinea juridică a statului solicitat întrucât ar aduce atingere unui principiu fundamental. Pentru a respecta interzicerea revizuirii pe fond a hotărârii pronunțate într‑un alt stat membru, atingerea ar trebui să constituie o încălcare vădită a unei norme de drept considerate esențială în ordinea juridică a statului solicitat sau a unui drept recunoscut ca fundamental în această ordine juridică (a se vedea Hotărârea Apostolides, EU:C:2009:271, punctul 59 și jurisprudența citată).

50

În speță, instanța de trimitere ridică problema, pe de o parte, a consecințelor care ar trebui deduse din nemotivarea modalităților de stabilire a cuantumului sumelor care fac obiectul măsurilor provizorii și de conservare pronunțate prin hotărârea a cărei recunoaștere și executare sunt solicitate și, pe de altă parte, a consecințelor legate de cuantumul acestor sume.

51

În ceea ce privește, în primul rând, nemotivarea, Curtea a statuat că respectarea dreptului la un proces echitabil impune ca toate hotărârile judecătorești să fie motivate, lucru necesar pentru a permite pârâtului să înțeleagă motivele pentru care o hotărâre a fost pronunțată împotriva sa și să exercite în mod util și efectiv o cale de atac împotriva unei astfel de hotărâri (Hotărârea Trade Agency, C‑619/10, EU:C:2012:531, punctul 53 și jurisprudența citată).

52

Este necesar să se constate că întinderea obligației de motivare poate varia în funcție de natura hotărârii judecătorești în cauză și trebuie analizată, având în vedere procedura respectivă în ansamblul său și luând în considerare toate circumstanțele relevante, ținând seama de garanțiile procedurale de care este însoțită această hotărâre, pentru a verifica dacă acestea din urmă asigură persoanelor în cauză posibilitatea de a exercita în mod util și efectiv o cale de atac împotriva hotărârii menționate (a se vedea în acest sens Hotărârea Trade Agency, EU:C:2012:531, punctul 60 și jurisprudența citată).

53

În speță, reiese din ansamblul informațiilor de care dispune Curtea, pe de o parte, că elementele de motivare nu lipsesc, întrucât este posibil să se urmărească parcursul raționamentului care a condus la stabilirea cuantumului sumelor în discuție. Pe de altă parte, părțile în cauză dispuneau de posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva unei astfel de hotărâri și aceste părți au făcut uz de această posibilitate.

54

În consecință, principiile de bază ale procesului echitabil au fost prezervate și, prin urmare, nu este necesar să se considere că a avut loc o încălcare a ordinii publice.

55

În ceea ce privește, în al doilea rând, consecințele atașate cuantumului sumelor care fac obiectul măsurilor provizorii și de conservare pronunțate prin hotărârea a cărei recunoaștere se solicită, trebuie subliniat, după cum se amintește la punctul 49 din prezenta hotărâre, că noțiunea de ordine publică are ca scop împiedicarea unei încălcări vădite a unei norme de drept considerate esențială în ordinea juridică a statului solicitat sau a unui drept recunoscut ca fundamental în această ordine juridică.

56

Astfel cum a arătat avocatul general la punctele 84 și 85 din concluzii, noțiunea „ordine publică”, în sensul articolului 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001, urmărește protejarea unor interese juridice exprimate prin intermediul unei norme de drept, iar nu a unor interese pur economice. Acest lucru este valabil și în cazul în care, după cum se amintește la punctul 37 din prezenta hotărâre, deținătorul puterii publice se comportă ca un operator economic, în speță în calitate de acționar, și se expune la a suferi anumite prejudicii.

57

Reiese, pe de o parte, din observațiile prezentate Curții că consecințele pecuniare atașate cuantumului pierderilor posibile au făcut deja obiectul unor discuții în fața instanțelor lituaniene. Pe de altă parte, după cum subliniază Comisia Europeană, măsurile provizorii și de conservare în discuție în litigiul principal nu constau în plata unei sume, ci doar în supravegherea bunurilor pârâților din litigiul principal.

58

În consecință, trebuie să se considere că simpla invocare a unor consecințe economice grave nu constituie o încălcare a ordinii publice a statului membru solicitat, în sensul articolului 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001.

59

Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că articolul 34 punctul 1 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că nici modalitățile de stabilire a cuantumului sumelor care constituie obiectul măsurilor provizorii și de conservare, pronunțate printr‑o hotărâre a cărei recunoaștere și executare sunt solicitate, atunci când este posibil să se urmărească parcursul raționamentului care a condus la stabilirea cuantumului sumelor respective și în condițiile în care existau căi de atac și acestea au fost exercitate pentru contestarea unor astfel de modalități de calcul, nici simpla invocare a unor consecințe economice grave nu constituie motive care să dovedească încălcarea ordinii publice a statului membru solicitat și care să permită să se refuze recunoașterea și executarea în acest stat membru a unei asemenea hotărâri pronunțate într‑un alt stat membru.

60

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară: