—

pentru domnul Boudjlida, de M. Massou dit Labaquère și de M. Zouine, avocats;

—

pentru guvernul francez, de G. de Bergues, de D. Colas, de F.‑X. Bréchot și de B. Beaupère‑Manokha, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul olandez, de J. Langer și de M. Bulterman, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de M. Condou‑Durande și de D. Maidani, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 6 din Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală (JO L 348, p. 98), precum și a dreptului de a fi ascultat în orice procedură.

2

Prezenta cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Boudjlida, resortisant algerian aflat în situație de ședere ilegală, pe de o parte, și préfet des Pyrénées‑Atlantiques (prefectul departamentului Pyrénées‑Atlantiques), pe de altă parte, privind o decizie a acestuia din urmă din data de 15 ianuarie 2013 prin care îl obliga pe domnul Boudjlida să părăsească teritoriul francez, acordându‑i un termen de 30 de zile pentru plecarea voluntară și stabilind Algeria drept țară de destinație (denumită în continuare „decizia atacată”).

3

Considerentele (4), (6) și (24) ale Directivei 2008/115 au următorul cuprins:

[…]

[…]

4

Articolul 1 din directiva menționată, intitulat „Obiectul”, prevede:

„Prezenta directivă stabilește standarde și proceduri comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, în conformitate cu drepturile fundamentale ca principii generale ale dreptului comunitar, precum și cu dreptul internațional, inclusiv obligațiile în materie de protecție a refugiaților și de drepturi ale omului.”

5

Articolul 2 alineatul (1) din directiva menționată prevede:

„Prezenta directivă se aplică resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală pe teritoriul unui stat membru.”

6

Potrivit articolului 3 din Directiva 2008/115, intitulat „Definiții”:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

[…]

[…]

[…]”

7

Articolul 5 din această directivă, intitulat „Principiul nereturnării, interesul superior al copilului, viața de familie și starea de sănătate”, prevede:

„La punerea în aplicare a prezentei directive, statele membre acordă atenția cuvenită:

și respectă principiul nereturnării.”

8

Articolul 6 din aceeași directivă, intitulat „Decizia de returnare”, prevede:

„(1)   Statele membre emit o decizie de returnare împotriva oricărui resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală pe teritoriul lor, fără a aduce atingere excepțiilor menționate la alineatele (2)-(5).

(2)   Resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală pe teritoriul unui stat membru și care posedă un permis de ședere valid sau o altă autorizație care conferă un drept de ședere, eliberate de un alt stat membru, li se cere să se întoarcă imediat pe teritoriul statului membru respectiv. În cazul nerespectării acestei cerințe de către resortisantul unei țări terțe sau în cazul în care plecarea imediată a resortisantului unei țări terțe este necesară din motive de ordine publică sau de securitate națională, se aplică alineatul (1).

(3)   Statele membre pot decide să nu emită o decizie de returnare pentru un resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală pe teritoriul lor, dacă resortisantul în cauză al unei țări terțe este preluat de un alt stat membru în conformitate cu acordurile bilaterale sau normele existente la data intrării în vigoare a prezentei directive. În acest caz, statul membru care a preluat resortisantul respectiv al unei țări terțe pune în aplicare alineatul (1).

(4)   Statele membre pot decide în orice moment să acorde un permis de ședere autonom sau orice altă autorizație care conferă un drept de ședere, din motive de compasiune, umanitare sau de altă natură, unui resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală pe teritoriul lor. În acest caz, nu se emite nicio decizie de returnare. În cazul în care a fost deja eliberată o decizie de returnare, aceasta este retrasă sau suspendată pe durata de valabilitate a permisului de ședere sau a unei alte autorizații care conferă un drept de ședere.

(5)   În cazul în care un resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală pe teritoriul unui stat membru face obiectul unei proceduri în curs de reînnoire a permisului de ședere sau a unei alte autorizații care îi conferă un drept de ședere, statul membru respectiv ia în considerare posibilitatea de a nu emite decizia de returnare până la finalizarea procedurii în curs, fără a se aduce atingere alineatului (6).

(6)   Prezenta directivă nu interzice statelor membre să adopte o decizie privind încetarea șederii legale, împreună cu o decizie de returnare și/sau o decizie de îndepărtare și/sau o interdicție de intrare în cadrul unei singure decizii sau act administrativ sau judiciar, conform prevederilor legislațiilor lor naționale, fără a aduce atingere garanțiilor procedurale disponibile în temeiul capitolului III și în temeiul altor dispoziții pertinente din dreptul comunitar și național.”

9

Articolul 7 din Directiva 2008/115, intitulat „Plecarea voluntară”, prevede:

„(1)   Decizia de returnare prevede un termen adecvat între șapte și treizeci de zile, pentru plecarea voluntară, fără a aduce atingere excepțiilor menționate la alineatele (2) și (4). […]

(2)   Statele membre prelungesc, atunci când este cazul, în mod adecvat termenul plecării voluntare, ținând seama de circumstanțele specifice fiecărui caz în parte, cum ar fi durata șederii, existența copiilor care frecventează școala și existența altor legături familiale și sociale.

[…]”

10

Articolul 12 din Directiva 2008/115, intitulat „Forma”, prevede la alineatele (1) și (2):

„(1)   Deciziile de returnare și, în cazul în care sunt emise, deciziile privind interdicția de intrare și deciziile de îndepărtare se emit în formă scrisă și conțin motivele de fapt și de drept, precum și informații privind căile de atac posibile.

[…]

(2)   Statele membre asigură, la cerere, traducerea în scris sau oral a principalelor elemente ale deciziilor referitoare la returnare, astfel cum sunt menționate la alineatul (1), inclusiv informații despre căile de atac posibile într‑o limbă pe care resortisantul unei țări terțe o înțelege sau despre care se poate presupune în mod rezonabil că o înțelege.”

11

Articolul 13 din directiva menționată, intitulat „Căi de atac”, prevede:

„(1)   Resortisantului în cauză al unei țări terțe i se acordă posibilitatea unei căi de atac efective împotriva deciziilor referitoare la returnare, astfel cum se menționează la articolul 12 alineatul (1), în fața unei autorități judiciare sau administrative competente sau în fața unui organ competent alcătuit din membri imparțiali și care beneficiază de garanții de independență.

[…]

(3)   Resortisantul în cauză al unei țări terțe are posibilitatea de a obține consiliere juridică, reprezentare și, dacă este necesar, asistență lingvistică.

(4)   Statele membre garantează acordarea gratuită, la cerere, de asistență juridică și/sau reprezentare în conformitate cu legislația națională aplicabilă sau cu normele în materie de asistență judiciară și pot dispune ca o astfel de asistență juridică și/sau reprezentare gratuită să se supună condițiilor prevăzute la articolul 15 alineatele (3)-(6) din Directiva 2005/85/CE.”

12

Potrivit articolului L. 511‑1 din Codul privind intrarea și șederea străinilor și dreptul de azil (code de l’entrée et du séjour des étrangers et du droit d’asile), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2011‑672 din 16 iunie 2011 privind imigrarea, integrarea și cetățenia (loi no 2011‑672, du 16 juin 2011, relative à l’immigration, à l’intégration et à la nationalité) (JORF din 17 iunie 2011, p. 10290, denumit în continuare „Ceseda”):

13

Articolul L. 512‑1 din Ceseda prevede:

„Străinul care face obiectul unei măsuri de obligare la părăsirea teritoriului francez și care dispune de termenul pentru plecare voluntară menționat la articolul L. 511‑1 alineatul II primul paragraf poate, în termen de [30] de zile de la notificare, să solicite tribunalului administrativ anularea acestei decizii, precum și anularea deciziei privind șederea, a deciziei în care se menționează țara de destinație și a deciziei prin care se interzice revenirea pe teritoriul francez care o însoțește, dacă este cazul. […]

Străinul poate solicita acordarea de asistență juridică cel târziu la data formulării cererii sale de anulare. Tribunalul administrativ se pronunță în termen de 3 luni de la sesizare.

[…]”

14

Articolul L. 512‑3 al doilea paragraf din Ceseda prevede:

„Obligarea la părăsirea teritoriului francez nu poate fi executată din oficiu nici înainte de expirarea termenului pentru plecare voluntară, nici, dacă nu a fost acordat niciun termen, înainte de expirarea unui termen de [48] de ore de la notificarea sa pe cale administrativă, nici înainte ca tribunalul administrativ să statueze în cazul în care a fost sesizat. Străinul este informat despre aceasta prin notificarea scrisă a obligării la părăsirea teritoriului francez.”

15

Articolul L. 742‑7 din Ceseda prevede:

„Străinul căruia i‑a fost refuzată definitiv recunoașterea statutului de refugiat sau beneficiul protecției subsidiare și care nu poate fi autorizat să rămână pe teritoriul național cu alt titlu trebuie să părăsească teritoriul francez, în caz contrar făcând obiectul unei măsuri de îndepărtare prevăzute în cartea V titlul I și, dacă este cazul, al penalităților prevăzute în cartea VI titlul II capitolul I.”

16

Articolul 24 din Legea nr. 2000‑321 din 12 aprilie 2000 privind drepturile cetățenilor în raporturile lor cu autoritățile administrative (loi no 2000‑321, du 12 avril 2000, relative aux droits des citoyens dans leurs relations avec l’administration) (JORF din 13 aprilie 2000, p. 5646) prevede:

„Cu excepția cazurilor de soluționare a unei cereri, deciziile individuale care trebuie motivate în conformitate cu articolele 1 și 2 din Legea nr. 79‑587 din 11 iulie 1979 privind motivarea actelor administrative și îmbunătățirea raporturilor dintre administrație și public [loi no 79‑587 du 11 juillet 1979 relative à la motivation des actes administratifs et à l’amélioration des relations entre l’administration et le public] nu se adoptă decât după ce persoanei interesate i s‑a acordat posibilitatea de a prezenta observații scrise și, dacă este cazul, la cererea acesteia, observații orale. Această persoană poate fi asistată de un avocat sau poate fi reprezentată de un mandatar desemnat de ea. Autoritatea administrativă nu este obligată să admită cererile de audiere abuzive, printre altele, din cauza numărului lor, a caracterului repetitiv sau sistematic al acestora.

Dispozițiile paragrafului anterior nu sunt aplicabile:

[…]

[…]”

17

Conseil d’État (Consiliul de Stat) a considerat, în Avizul contencios din 19 octombrie 2007, că, în conformitate cu articolul 24 punctul 3° din Legea nr. 2000‑321 din 12 aprilie 2000 privind drepturile cetățenilor în raporturile lor cu autoritățile administrative, articolul 24 din legea menționată nu este aplicabil deciziilor privind obligarea la părăsirea teritoriului francez, întrucât legiuitorul, prin faptul că a prevăzut în Ceseda garanții procedurale specifice, a înțeles să determine ansamblul normelor de procedură administrativă și contencioasă în temeiul cărora aceste decizii sunt adoptate și puse în executare.

18

Domnul Boudjlida, de cetățenie algeriană, a intrat în Franța la 26 septembrie 2007 pentru a urma studii superioare. Acesta a beneficiat de ședere legală pe teritoriul francez în temeiul unui permis de ședere cu mențiunea „student”, care a fost reînnoit anual. Ultima reînnoire privea perioada cuprinsă între 1 noiembrie 2011 și 31 octombrie 2012.

19

Domnul Boudjlida nu a solicitat reînnoirea ultimului său permis de ședere și nici nu a solicitat ulterior eliberarea unui nou permis de ședere.

20

Deși se afla în situație de ședere ilegală pe teritoriul francez, domnul Boudjlida a solicitat la 7 ianuarie 2013 înregistrarea ca lucrător independent la Union de recouvrement des cotisations de sécurité sociale et d’allocations familiales în vederea înființării unei microîntreprinderi în domeniul ingineriei.

21

Când s‑a prezentat la întâlnirea stabilită de organismul menționat, la 15 ianuarie 2013, din cauză că se afla în situație de ședere ilegală, domnul Boudjlida a fost invitat de organele poliției de frontieră să se prezinte la sediul acestora fie în aceeași zi, fie în dimineața zilei următoare, pentru examinarea legalității șederii sale.

22

La 15 ianuarie 2013, domnul Boudjlida a dat curs acestei convocări de bunăvoie și a fost ascultat de respectivele organe cu privire la situația sa în ceea ce privește dreptul de ședere în Franța.

23

Întrevederea, care a durat 30 de minute, a avut ca obiect cererea sa de înregistrare ca lucrător independent, împrejurările sosirii sale în Franța la 26 septembrie 2007, condițiile șederii sale ca student de la data respectivă, situația sa familială și aspectul dacă era de acord să părăsească teritoriul francez în eventualitatea adoptării în privința sa a unei decizii a prefecturii în acest sens.

24

Ca urmare a acestei întrevederi, préfet des Pyrénées‑Atlantiques a adoptat, la 15 ianuarie 2013, în temeiul articolului L. 511‑1 din Ceseda, decizia atacată. Căile și termenele de atac împotriva acestei decizii i‑au fost notificate domnului Boudjlida.

25

La 18 februarie 2013, domnul Boudjlida a sesizat tribunal administratif de Pau (Tribunalul Administrativ din Pau) cu o acțiune în anularea deciziei menționate. Mai întâi, acesta s‑a prevalat de nelegalitatea procedurii care a condus la adoptarea aceleiași decizii pentru motivul că, în cursul acestei proceduri, nu ar fi beneficiat de dreptul de a fi ascultat în mod util, cu încălcarea principiilor generale ale dreptului Uniunii. În continuare, decizia atacată ar fi afectată de o eroare de drept, întrucât, având în vedere integrarea domnului Boudjlida, parcursul său universitar și prezența în Franța a doi unchi ai săi, profesori universitari, aceasta ar aduce atingere în mod disproporționat vieții sale private. În sfârșit, termenul pentru plecare voluntară de 30 de zile acordat prin această decizie ar fi prea scurt pentru o persoană aflată pe teritoriul respectiv de peste 5 ani.

26

Préfet des Pyrénées‑Atlantiques a apărat legalitatea deciziei menționate, susținând că, întrucât nu solicitase, în conformitate cu dispozițiile Ceseda, reînnoirea ultimului său permis de ședere în cele două luni anterioare expirării acestuia, domnul Boudjlida se afla în situație de ședere ilegală la data adoptării deciziei atacate. Dreptul de a fi ascultat al domnului Boudjlida ar fi fost respectat, iar decizia atacată ar fi suficient motivată, atât în drept, cât și în fapt. Pe de altă parte, nu s‑ar fi săvârșit nicio eroare de drept. Astfel, obligația de a părăsi teritoriul francez ar fi întemeiată atunci când, precum în cauza principală, persoana interesată, resortisant al unei țări terțe, se află în situație de ședere ilegală. În plus, întrucât domnul Boudjlida nu avea legături familiale mai strânse în Franța decât în țara sa de origine, nu s‑ar aduce atingere în mod disproporționat exercitării de către acesta a dreptului său la viață privată și de familie. Pe de altă parte, termenul acordat domnului Boudjlida pentru a părăsi teritoriul, care corespunde celui acordat în mod obișnuit, ar fi suficient din moment ce nu ar fi fost invocată nicio împrejurare specială care să justifice acordarea unui termen mai lung.

27

În aceste condiții, tribunal administratif de Pau a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

28

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă dreptul de a fi ascultat în orice procedură trebuie interpretat în sensul că include, pentru un resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală care urmează să facă obiectul unei decizii de returnare, dreptul de a i se oferi posibilitatea să analizeze toate elementele invocate împotriva lui și pe care autoritatea națională competentă intenționează să întemeieze decizia respectivă, dreptul de a dispune de un timp de reflecție suficient înainte de a‑și prezenta observațiile și dreptul de a beneficia de asistența unui consilier ales în timpul audierii sale.

29

Mai întâi trebuie arătat că, în capitolul III, intitulat „Garanții procedurale”, Directiva 2008/115 stabilește condițiile de formă cărora le sunt supuse deciziile de returnare, care trebuie în special să fie emise în formă scrisă și să fie motivate, și obligă statele membre să instituie căi de atac efective împotriva acestor decizii. Totuși, această directivă nu precizează dacă și în ce condiții trebuie asigurată respectarea dreptului resortisanților unor țări terțe de a fi ascultați înainte de adoptarea unei decizii de returnare care îi privește (a se vedea în acest sens Hotărârea Mukarubega, C‑166/13, EU:C:2014:2336, punctele 40 și 41).

30

În măsura în care instanța de trimitere a invocat în prima sa întrebare dreptul de a fi ascultat referindu‑se la articolul 41 din cartă, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, respectarea dreptului la apărare constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii din care face parte integrantă dreptul de a fi ascultat în orice procedură (Hotărârea Kamino International Logistics, C‑129/13, EU:C:2014:2041, punctul 28, precum și Hotărârea Mukarubega, EU:C:2014:2336, punctul 42).

31

Dreptul de a fi ascultat în orice procedură este în prezent consacrat nu doar la articolele 47 și 48 din cartă, care garantează respectarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil în cadrul oricărei proceduri judiciare, ci și la articolul 41 din aceasta, care garantează dreptul la o bună administrare. Alineatul (2) al articolului 41 prevede că acest drept la o bună administrare include printre altele dreptul oricărei persoane de a fi ascultată înainte de luarea oricărei măsuri individuale care ar putea să îi aducă atingere (Hotărârea Kamino International Logistics, EU:C:2014:2041, punctul 29, și Hotărârea Mukarubega, EU:C:2014:2336, punctul 43).

32

Astfel cum a reamintit Curtea la punctul 67 din Hotărârea YS și alții (C‑141/12 și C‑372/12, EU:C:2014:2081), rezultă în mod clar din textul articolului 41 din cartă că acesta se adresează numai instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii, iar nu statelor membre (a se vedea în acest sens Hotărârea Cicala, C‑482/10, EU:C:2011:868, punctul 28).

33

Prin urmare, solicitantul unui permis de ședere nu poate întemeia pe articolul 41 alineatul (2) litera (a) din cartă un drept de a fi ascultat în orice procedură referitoare la cererea sa (Hotărârea Mukarubega, EU:C:2014:2336, punctul 44).

34

Un astfel de drept face în schimb parte integrantă din respectarea dreptului la apărare, principiu general al dreptului Uniunii (Hotărârea Mukarubega, EU:C:2014:2336, punctul 45).

35

Pentru a răspunde la prima întrebare, trebuie, prin urmare, să se interpreteze dreptul de a fi ascultat în orice procedură, astfel cum se aplică acesta în cadrul Directivei 2008/115 și în special în cadrul articolului 6 din aceasta.

36

Dreptul de a fi ascultat garantează oricărei persoane posibilitatea de a‑și exprima în mod util și efectiv punctul de vedere în cursul procedurii administrative și înainte de adoptarea oricărei decizii susceptibile să îi afecteze în mod defavorabil interesele (a se vedea în special Hotărârea M., C‑277/11, EU:C:2012:744, punctul 87 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Mukarubega, EU:C:2014:2336, punctul 46).

37

Potrivit jurisprudenței Curții, regula potrivit căreia destinatarul unei decizii cauzatoare de prejudicii trebuie să aibă posibilitatea să își susțină observațiile înainte de adoptarea deciziei are drept scop ca autoritatea competentă să poată să țină cont în mod util de ansamblul elementelor relevante. Pentru a asigura o protecție efectivă a persoanei vizate, aceasta are ca obiect printre altele ca persoana respectivă să poată corecta o eroare sau să invoce anumite elemente privind situația sa personală pentru ca decizia să fie adoptată, să nu fie adoptată sau să aibă un anumit conținut (a se vedea Hotărârea Sopropé, C‑349/07, EU:C:2008:746, punctul 49, și Hotărârea Mukarubega, EU:C:2014:2336, punctul 47).

38

Dreptul menționat implică de asemenea că administrația acordă toată atenția necesară observațiilor astfel prezentate de persoana interesată prin examinarea, cu grijă și cu imparțialitate, a tuturor elementelor relevante ale speței și prin motivarea deciziei sale în mod detaliat (a se vedea Hotărârea Technische Universität München, C‑269/90, EU:C:1991:438, punctul 14, și Hotărârea Sopropé, EU:C:2008:746, punctul 50), obligația de motivare a unei decizii într‑un mod suficient de specific și de concret pentru a permite persoanei interesate să înțeleagă motivele respingerii cererii sale constituind astfel corolarul principiului respectării dreptului la apărare (Hotărârea M., EU:C:2012:744, punctul 88).

39

Conform jurisprudenței Curții, respectarea dreptului de a fi ascultat se impune chiar în cazul în care reglementarea aplicabilă nu prevede în mod expres o astfel de formalitate (a se vedea Hotărârea Sopropé, EU:C:2008:746, punctul 38, Hotărârea M., EU:C:2012:744, punctul 86, precum și Hotărârea G. și R., C‑383/13 PPU, EU:C:2013:533, punctul 32).

40

Obligația de a respecta dreptul la apărare al destinatarilor unor decizii care afectează în mod sensibil interesele acestora revine astfel, în principiu, administrațiilor statelor membre atunci când acestea adoptă măsuri care intră în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii (Hotărârea G. și R., EU:C:2013:533, punctul 35).

41

Atunci când nici condițiile în care trebuie asigurată respectarea dreptului la apărare al resortisanților unor țări terțe aflați în situație de ședere ilegală, nici consecințele încălcării acestor drepturi nu sunt stabilite de dreptul Uniunii, aceste condiții și aceste consecințe intră în sfera dreptului național, cu condiția ca măsurile luate în acest sens să fie de aceeași natură ca și cele de care beneficiază particularii în situații de drept național comparabile (principiul echivalenței) și să nu facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea dreptului conferit de ordinea juridică a Uniunii (principiul efectivității) (Hotărârea Mukarubega, EU:C:2014:2336, punctul 51 și jurisprudența citată).

42

Aceste cerințe privind echivalența și efectivitatea exprimă obligația generală a statelor membre de a asigura respectarea dreptului la apărare conferit justițiabililor de dreptul Uniunii, în special în ceea ce privește definirea modalităților procedurale (Hotărârea Mukarubega, EU:C:2014:2336, punctul 52 și jurisprudența citată).

43

Totuși, potrivit unei jurisprudențe a Curții de asemenea constante, drepturile fundamentale precum respectarea dreptului la apărare nu sunt prerogative absolute, ci pot presupune restricții, cu condiția ca acestea să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite prin măsura în cauză și să nu constituie, în raport cu obiectivul urmărit, o intervenție disproporționată și intolerabilă care ar aduce atingere substanței înseși a drepturilor astfel garantate (Hotărârea Alassini și alții, C‑317/08-C‑320/08, EU:C:2010:146, punctul 63, Hotărârea G. și R., EU:C:2013:533, punctul 33, precum și Hotărârea Texdata Software, C‑418/11, EU:C:2013:588, punctul 84).

44

Întrucât instanța de trimitere ridică problema conținutului dreptului de a fi ascultat în contextul Directivei 2008/115, trebuie, în primul rând, amintite considerațiile generale care urmează.

45

Modalitățile potrivit cărora un resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală trebuie să își poată exercita dreptul de a fi ascultat înainte de adoptarea unei decizii de returnare trebuie apreciate în lumina obiectivului Directivei 2008/115 care urmărește returnarea eficientă a resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală în țara lor de origine (a se vedea în acest sens Hotărârea Achughbabian, C‑329/11, EU:C:2011:807, punctul 30).

46

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, odată ce a fost constatată ilegalitatea șederii, autoritățile naționale competente trebuie, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Directiva 2008/115 și fără a aduce atingere excepțiilor prevăzute la articolul 6 alineatele (2)-(5) din aceasta, să adopte o decizie de returnare (a se vedea în acest sens Hotărârea El Dridi, C‑61/11 PPU, EU:C:2011:268, punctul 35, Hotărârea Achughbabian, EU:C:2011:807, punctul 31, și Hotărârea Mukarubega, EU:C:2014:2336, punctul 57).

47

De asemenea, dreptul de a fi ascultat înainte de adoptarea unei decizii de returnare are drept scop să permită persoanei interesate să își exprime punctul de vedere cu privire la legalitatea șederii sale și cu privire la eventuala aplicare a excepțiilor menționate la articolul 6 alineatul (1) din directiva menționată, prevăzute la articolul 6 alineatele (2)-(5) din aceasta.

48

În continuare, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 64 din concluzii, în temeiul articolului 5 din Directiva 2008/115, intitulat „Principiul nereturnării, interesul superior al copilului, viața de familie și starea de sănătate”, atunci când statele membre pun în aplicare directiva, acestea trebuie, pe de o parte, să țină seama în mod adecvat de interesul superior al copilului, de viața de familie și de starea de sănătate a resortisantului în cauză al unei țări terțe, precum și, pe de altă parte, să respecte principiul nereturnării.

49

Rezultă că, atunci când autoritatea națională competentă intenționează să adopte o decizie de returnare, această autoritate trebuie neapărat să respecte obligațiile impuse de articolul 5 din Directiva 2008/115 și să asculte persoana interesată cu privire la acest aspect.

50

În această privință, revine persoanei interesate obligația să coopereze cu autoritatea națională competentă în cursul audierii sale, în scopul de a‑i furniza acesteia toate informațiile relevante cu privire la situația sa personală și familială și în special pe cele care pot justifica neadoptarea unei decizii de returnare.

51

În sfârșit, din dreptul de a fi ascultat înainte de adoptarea unei decizii de returnare decurge obligația autorităților naționale competente de a permite persoanei interesate să își exprime punctul de vedere cu privire la modalitățile returnării sale, și anume termenul de plecare și caracterul voluntar sau obligatoriu al returnării. Rezultă astfel în special din cuprinsul articolului 7 din Directiva 2008/115, care prevede la alineatul (1) un termen adecvat între șapte și treizeci de zile pentru a părăsi teritoriul național în ipoteza unei plecări voluntare, că statele membre trebuie, atunci când este cazul, să prelungească, în temeiul alineatului (2) al acestui articol, termenul respectiv în mod adecvat, ținând seama de circumstanțele specifice fiecărui caz în parte, cum ar fi durata șederii, existența copiilor care frecventează școala și a altor legături familiale și sociale.

52

În al doilea rând, trebuie să se analizeze în special dacă dreptul de a fi ascultat, astfel cum se aplică în cadrul Directivei 2008/115 și în special al articolului 6 din aceasta, include, pentru un resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală care urmează să facă obiectul unei decizii de returnare, dreptul de a analiza toate elementele invocate împotriva sa și pe care autoritatea națională competentă intenționează să își întemeieze decizia, ceea ce presupune că administrația națională i le comunică anticipat și îi acordă un termen de reflecție suficient pentru a‑și pregăti audierea, precum și dreptul de a apela la asistența unui consilier ales în timpul acestei audieri.

53

În ceea ce privește, în primul rând, comunicarea de către autoritatea națională competentă, anterior adoptării unei decizii de returnare, a intenției sale de a adopta o asemenea decizie, a elementelor pe care această autoritate intenționează să întemeieze decizia respectivă și acordarea unui termen de reflecție persoanei interesate, trebuie, mai întâi, arătat că Directiva 2008/115 nu instituie astfel de modalități procedurale contradictorii.

54

În continuare, la punctul 60 din Hotărârea Mukarubega (EU:C:2014:2336), Curtea a considerat că, întrucât decizia de returnare este, în temeiul Directivei 2008/115, strâns legată de constatarea caracterului ilegal al șederii, dreptul de a fi ascultat nu poate fi interpretat în sensul că autoritatea națională competentă care intenționează să adopte în același timp, în privința unui resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală, o decizie prin care se constată șederea ilegală și o decizie de returnare ar trebui în mod necesar să asculte persoana interesată, astfel încât să îi permită să își exprime punctul de vedere în mod specific cu privire la această din urmă decizie, din moment ce persoana interesată a avut posibilitatea să prezinte, în mod util și efectiv, punctul său de vedere cu privire la ilegalitatea șederii sale și motive care pot justifica, în temeiul dreptului național, abținerea autorității menționate de a adopta o decizie de returnare.

55

Rezultă că dreptul de a fi ascultat înainte de adoptarea unei decizii de returnare trebuie interpretat nu în sensul că autoritatea respectivă ar fi obligată să îl informeze pe resortisantul unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală, înainte de audierea organizată în vederea adoptării deciziei în cauză, cu privire la faptul că intenționează să adopte în privința sa o decizie de returnare, să îi comunice elementele pe care intenționează să întemeieze respectiva decizie sau să îi acorde un termen de reflecție înainte de a‑i primi observațiile, ci în sensul că acest resortisant trebuie să aibă posibilitatea să prezinte, în mod util și efectiv, punctul său de vedere cu privire la ilegalitatea șederii sale și motive care pot justifica, în temeiul dreptului național, abținerea aceleiași autorități de a adopta o decizie de returnare.

56

Totuși, trebuie arătat că, astfel cum a observat avocatul general la punctul 69 din concluzii, trebuie admisă o excepție în cazul în care un resortisant al unei țări terțe nu poate în mod rezonabil să intuiască elementele care ar putea fi invocate împotriva sa ori nu ar fi în mod obiectiv în măsură să răspundă la acestea decât după efectuarea anumitor verificări sau demersuri în special în vederea obținerii de documente justificative.

57

Este cert, în orice caz, astfel cum a arătat Comisia Europeană, că resortisantul unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală în cauză va avea ocazia să conteste, dacă dorește, aprecierea administrației cu privire la situația sa în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ.

58

Astfel, articolul 12 alineatul (1) din Directiva 2008/115, inserat în capitolul III din aceasta, referitor la garanțiile procedurale, prevede obligația statelor membre de a emite deciziile lor de returnare în scris, indicând în cuprinsul acestora motivele de fapt și de drept și precizând căile de atac. Dacă este cazul, principalele elemente ale deciziilor menționate fac obiectul unei traduceri scrise sau orale, în condițiile prevăzute la articolul 12 alineatul (2) din directiva menționată. Aceste garanții coroborate cu cele întemeiate pe dreptul la o cale de atac efectivă, prevăzut la articolul 13 din directiva amintită, asigură protecția și apărarea persoanei interesate împotriva unei decizii care îi aduce atingere.

59

Din cele de mai sus rezultă că dreptul de a fi ascultat înainte de adoptarea unei decizii de returnare trebuie să permită administrației naționale competente să instrumenteze dosarul în așa fel încât să ia o decizie în deplină cunoștință de cauză și să o motiveze în mod adecvat, astfel încât, dacă este cazul, persoana interesată să își poată exercita în mod valabil dreptul la o cale de atac.

60

În speță, în cauza principală, reiese din procesul‑verbal al audierii domnului Boudjlida de către organele poliției de frontieră că acesta a fost invitat, la 15 ianuarie 2013, să se prezinte la sediul acestor organe fie în aceeași zi, fie în dimineața zilei următoare, pentru „examinarea dreptului [său] de ședere”. Prin faptul că s‑a prezentat singur, de bunăvoie, în aceeași zi, la organele menționate, pentru a fi ascultat, domnul Boudjlida a renunțat la termenul de o zi care i‑a fost acordat și la posibilitatea de a face apel la un consilier juridic.

61

Rezultă de asemenea din acest proces‑verbal că domnul Boudjlida știa că permisul său de ședere expirase la 31 octombrie 2012 și că era conștient că, în lipsa unei cereri de reînnoire a permisului său de ședere, se afla, de la data respectivă, în situație de ședere ilegală în Franța. În plus, organele de poliție l‑au informat în mod explicit pe domnul Boudjlida că putea face obiectul unei decizii de returnare și l‑au întrebat dacă ar accepta să părăsească teritoriul francez în eventualitatea adoptării unei decizii în acest sens în privința sa. Domnul Boudjlida a răspuns la această întrebare că acceptă „să aștepte la sediul [poliției] răspunsul prefecturii din Pau prin care [i se] poate solicita să [părăsească] teritoriul sau [să] fie plasat într‑un centru de custodie publică sau [i se] poate solicita reglementarea situației sale”.

62

În consecință, domnul Boudjlida a fost informat cu privire la motivele audierii sale și cunoștea obiectul audierii, precum și eventualele consecințe ale acesteia. În plus, această audiere privea în mod clar informațiile pertinente și necesare pentru punerea în aplicare a Directivei 2008/115, cu respectarea dreptului de a fi ascultat al persoanei interesate.

63

Astfel, în cadrul întrevederii sale cu organele de poliție, domnul Boudjlida a fost audiat în special cu privire la identitatea, cetățenia și starea sa civilă, la situația sa de ședere ilegală în Franța, la demersurile administrative pe care le făcuse pentru a încerca să își reglementeze șederea, la durata totală a șederii sale în Franța, la permisele sale de ședere anterioare, la parcursul său academic și profesional, la resursele sale și la situația sa familială în Franța și în Algeria. Organele de poliție l‑au întrebat dacă era de acord să părăsească teritoriul francez în eventualitatea adoptării unei decizii de returnare de către préfet des Pyrénées‑Atlantiques. Pe de altă parte, întrucât domnul Boudjlida a fost audiat printre altele cu privire la durata șederii sale în Franța, la studiile sale în Franța și la legăturile sale familiale în Franța, acesta a avut posibilitatea să prezinte, în mod util și efectiv, punctul său de vedere atât cu privire la viața sa de familie în conformitate cu articolul 5 litera (b) din Directiva 2008/115, cât și cu privire la eventuala aplicare a criteriilor care permit prelungirea termenului pentru plecare voluntară în temeiul articolului 7 alineatul (2) din directiva menționată și a fost astfel ascultat cu privire la modalitățile returnării sale.

64

În ceea ce privește, în al doilea rând, aspectul dacă dreptul de a fi ascultat, astfel cum se aplică în cadrul Directivei 2008/115, include dreptul de a beneficia de asistența unui consilier în cursul audierii, trebuie arătat că un drept la asistență juridică este prevăzut la articolul 13 din această directivă numai după adoptarea unei decizii de returnare și numai în cadrul unei acțiuni formulate pentru a ataca o asemenea decizie în fața unei autorități judiciare sau administrative competente sau în fața unui organ competent alcătuit din membri imparțiali și care beneficiază de garanții de independență. În conformitate cu acest articol 13 alineatul (4), în anumite împrejurări, trebuie acordată asistență juridică gratuită la cererea persoanei interesate.

65

Totuși, un resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală poate întotdeauna să facă apel, pe cheltuiala sa, la un consilier juridic pentru a beneficia de asistența acestuia în cadrul audierii sale de către autoritățile naționale competente, cu condiția ca exercitarea acestui drept să nu afecteze buna desfășurare a procedurii de returnare și să nu compromită punerea eficientă în aplicare a directivei menționate.

66

În speță, în cauza principală, se pare că în cadrul audierii sale domnul Boudjlida nu a solicitat să fie asistat de un consilier juridic.

67

În ultimul rând, întrucât domnul Boudjlida și Comisia au menționat durata scurtă, de 30 de minute, a audierii în discuție în litigiul principal, trebuie să se constate că aspectul dacă durata audierii unui resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală are un efect asupra respectării dreptului de a fi ascultat, astfel cum se aplică în cadrul Directivei 2008/115, nu este determinant. Astfel, trebuie să se stabilească dacă un astfel de resortisant a avut posibilitatea de a fi ascultat suficient cu privire la legalitatea șederii sale și cu privire la situația sa personală, ceea ce, în privința domnului Boudjlida, reiese din considerațiile prezentate la punctele 61-63 din prezenta hotărâre.

68

Având în vedere toate considerațiile de mai sus, trebuie să se răspundă la prima întrebare că dreptul de a fi ascultat în orice procedură, astfel cum se aplică în cadrul acestei directive și în special în cadrul articolului 6 din aceasta, trebuie interpretat în sensul că include, pentru un resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală, dreptul de a‑și exprima, înainte de adoptarea unei decizii de returnare care îl privește, punctul de vedere cu privire la legalitatea șederii sale, la eventuala aplicare a articolului 5 și a articolului 6 alineatele (2)-(5) din directiva menționată, precum și cu privire la modalitățile returnării sale.

69

În schimb, dreptul de a fi ascultat în orice procedură, astfel cum se aplică în cadrul Directivei 2008/115 și în special în cadrul articolului 6 din aceasta, trebuie interpretat în sensul că nu obligă autoritatea națională competentă nici să îl informeze pe resortisantul în cauză, înainte de audierea organizată în vederea adoptării deciziei în cauză, cu privire la faptul că intenționează să adopte în privința sa o decizie de returnare, nici să îi comunice elementele pe care intenționează să întemeieze respectiva decizie, nici să îi acorde un termen de reflecție înainte de a‑i primi observațiile, atunci când resortisantul în cauză are posibilitatea să prezinte, în mod util și efectiv, punctul său de vedere cu privire la ilegalitatea șederii sale și motive care pot justifica, în temeiul dreptului național, abținerea autorității respective de a adopta o decizie de returnare.

70

Dreptul de a fi ascultat în orice procedură, astfel cum se aplică în cadrul Directivei 2008/115 și în special în cadrul articolului 6 din aceasta, trebuie interpretat în sensul că resortisantul unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală poate apela, înainte de adoptarea de către autoritatea administrativă națională competentă a unei decizii de returnare care îl privește, la un consilier juridic pentru a beneficia de asistența acestuia în cadrul audierii sale de către autoritatea respectivă, cu condiția ca exercitarea acestui drept să nu afecteze buna desfășurare a procedurii de returnare și să nu compromită punerea eficientă în aplicare a Directivei 2008/115.

71

Cu toate acestea, dreptul de a fi ascultat în orice procedură, astfel cum se aplică în cadrul Directivei 2008/115 și în special în cadrul articolului 6 din aceasta, trebuie interpretat în sensul că nu impune statelor membre să suporte costurile acestei asistențe în cadrul asistenței juridice gratuite.

72

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua și la a treia întrebare.

73

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Dreptul de a fi ascultat în orice procedură, astfel cum se aplică în cadrul Directivei 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală și în special în cadrul articolului 6 din aceasta, trebuie interpretat în sensul că include, pentru un resortisant al unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală, dreptul de a‑și exprima, înainte de adoptarea unei decizii de returnare care îl privește, punctul de vedere cu privire la legalitatea șederii sale, la eventuala aplicare a articolului 5 și a articolului 6 alineatele (2)-(5) din directiva menționată, precum și cu privire la modalitățile returnării sale.

În schimb, dreptul de a fi ascultat în orice procedură, astfel cum se aplică în cadrul Directivei 2008/115 și în special în cadrul articolului 6 din aceasta, trebuie interpretat în sensul că nu obligă autoritatea națională competentă nici să îl informeze pe resortisantul în cauză, înainte de audierea organizată în vederea adoptării deciziei în cauză, cu privire la faptul că intenționează să adopte în privința sa o decizie de returnare, nici să îi comunice elementele pe care intenționează să întemeieze respectiva decizie, nici să îi acorde un termen de reflecție înainte de a‑i primi observațiile, atunci când resortisantul în cauză are posibilitatea să prezinte, în mod util și efectiv, punctul său de vedere cu privire la ilegalitatea șederii sale și motive care pot justifica, în temeiul dreptului național, abținerea autorității respective de a adopta o decizie de returnare.

Dreptul de a fi ascultat în orice procedură, astfel cum se aplică în cadrul Directivei 2008/115 și în special în cadrul articolului 6 din aceasta, trebuie interpretat în sensul că resortisantul unei țări terțe aflat în situație de ședere ilegală poate apela, înainte de adoptarea de către autoritatea administrativă națională competentă a unei decizii de returnare care îl privește, la un consilier juridic pentru a beneficia de asistența acestuia în cadrul audierii sale de către autoritatea respectivă, cu condiția ca exercitarea acestui drept să nu afecteze buna desfășurare a procedurii de returnare și să nu compromită punerea eficientă în aplicare a Directivei 2008/115.

Cu toate acestea, dreptul de a fi ascultat în orice procedură, astfel cum se aplică în cadrul Directivei 2008/115 și în special în cadrul articolului 6 din aceasta, trebuie interpretat în sensul că nu impune statelor membre să suporte costurile acestei asistențe în cadrul asistenței juridice gratuite.