Cauzele conexate C‑29/13 și C‑30/13

Global Trans Lodzhistik OOD

împotriva

Nachalnik na Mitnitsa Stolichna

(cerere de decizie preliminară formulată de Administrativen sad Sofia‑grad)

„Trimitere preliminară — Codul vamal comunitar — Articolele 243 și 245 — Regulamentul (CEE) nr. 2454/93 — Articolul 181a — Decizie supusă căilor de atac — Admisibilitatea unei acțiuni în justiție în lipsa unei căi de atac administrative prealabile — Principiul respectării dreptului la apărare”

Sumar – Hotărârea Curții (Camera întâi) din 13 martie 2014

  1. Uniune vamală – Aplicarea reglementării vamale – Dreptul la o cale de atac – Procedura contestării deciziilor autorităților vamale – Act atacabil – Decizie având ca obiect o rectificare a valorii în vamă a mărfurilor cu consecința notificării către declarant a unei rectificări a impunerii privind taxa pe valoarea adăugată – Includere – Reglementare națională care prevede două căi de atac distincte pentru contestarea deciziilor autorităților vamale – Admisibilitate – Condiție – Respectarea principiilor echivalenței și efectivității

    [Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 30 alin. (2) lit. (b) și art. 243 și 245]

  2. Uniune vamală – Aplicarea reglementării vamale – Dreptul la o cale de atac – Procedura contestării deciziilor autorităților vamale – Acțiune în fața autorităților judiciare condiționată sau necondiționată de o cale de atac prealabilă în fața autorităților vamale – Aplicarea dreptului național

    [Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 243; Regulamentul nr. 2454/93 al Comisiei, art. 181a alin. (2)]

  3. Uniune vamală – Aplicarea reglementării vamale – Dreptul la o cale de atac – Procedura contestării deciziilor autorităților vamale – Decizie adoptată în temeiul articolului 181a alineatul (2) din Regulamentul nr. 2454/93 – Decizie care trebuie să fie considerată finală

    [Regulamentul nr. 2454/93 al Comisiei, art. 181a alin. (2)]

  4. Uniune vamală – Aplicarea reglementării vamale – Dreptul la o cale de atac – Procedura contestării deciziilor autorităților vamale – Decizie adoptată cu încălcarea principiului referitor la respectarea dreptului la apărare – Competența instanței naționale de a se pronunța asupra căii de atac formulate împotriva deciziei sau de a trimite litigiul în fața autorității administrative competente

    [Regulamentul nr. 2913/92 al Consiliului, art. 245; Regulamentul nr. 2454/93 al Comisiei, art. 181a alin. (2)]

  1.  Pe de o parte, o decizie având ca obiect o rectificare, efectuată în temeiul articolului 30 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 82/97, a valorii în vamă a mărfurilor cu consecința notificării către declarant a rectificării impunerii privind taxa pe valoarea adăugată constituie un act atacabil în sensul articolului 243 din Codul vamal. Pe de altă parte, având în vedere principiile generale referitoare la respectarea dreptului la apărare și a autorității de lucru judecat, articolul 245 din Codul vamal nu se opune unei legislații naționale care prevede două căi de atac distincte pentru contestarea deciziilor autorităților vamale, atât timp cât această legislație nu aduce atingere nici principiului echivalenței, nici principiului efectivității.

    În ceea ce privește problema dacă o decizie constituie un act atacabil, din coroborarea alineatului (1) și a alineatului 4 punctul 5 ale articolului 243 din acest cod reiese că orice persoană are dreptul de a introduce o acțiune împotriva deciziilor luate de autoritățile vamale cu privire la aplicarea legislației vamale și care o privesc direct și individual. În plus, din articolul 6 alineatul (3) din Codul vamal rezultă că deciziile referitoare la aplicarea legislației vamale care sunt în detrimentul persoanelor cărora le sunt adresate trebuie să menționeze posibilitatea exercitării unei căi de atac prevăzute la articolul 243 menționat.

    În ceea ce privește o legislație națională care prevede două căi de atac distincte pentru contestarea deciziilor autorităților vamale, trebuie amintit că, potrivit articolului 245 din Codul vamal, dispozițiile privind punerea în aplicare a procedurii de introducere a unei acțiuni sunt stabilite de statele membre.

    În plus, în lipsa unei reglementări a Uniunii în materie, revine ordinii juridice interne din fiecare stat membru atribuția de a desemna instanțele competente și de a stabili modalitățile procedurale aplicabile acțiunilor în justiție destinate să asigure protecția drepturilor conferite contribuabililor de dreptul Uniunii, cu condiția, pe de o parte, ca aceste modalități să nu fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor acțiuni similare din dreptul intern (principiul echivalenței) și, pe de altă parte, ca ele să nu facă practic imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică comunitară (principiul efectivității).

    (a se vedea punctele 27, 30, 32, 33 și 40 și dispozitiv 1)

  2.  Articolul 243 din Regulamentul nr. 2913/92 de instituire a Codului vamal comunitar, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 82/97, nu condiționează admisibilitatea unei acțiuni în justiție formulate împotriva deciziilor adoptate în temeiul articolului 181a alineatul (2) din Regulamentul nr. 2454/93 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 3254/94, de epuizarea prealabilă a căilor de atac administrative care pot fi exercitate împotriva acestor decizii.

    Potrivit articolului 243 alineatul (2) din Codul vamal, dreptul de a introduce o acțiune poate fi exercitat, inițial, înaintea autorității vamale și, ulterior, înaintea unui organism independent, care poate fi o autoritate judiciară. Din modul de redactare a acestei dispoziții nu rezultă că acțiunea formulată în fața autorității vamale constituie o fază obligatorie înainte de introducerea unei acțiuni în fața unui organism independent. Articolul 243 din acest cod trebuie interpretat în sensul că dreptul național trebuie să stabilească dacă operatorii sunt obligați, într‑o primă etapă, să formuleze o cale de atac la autoritatea vamală sau dacă ei pot sesiza direct autoritatea judiciară independentă.

    (a se vedea punctele 42-45 și dispozitiv 2)

  3.  Articolul 181a alineatul (2) din Regulamentul nr. 2454/93 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 3254/94, trebuie interpretat în sensul că o decizie adoptată în temeiul acestui articol trebuie să fie considerată finală și susceptibilă să facă obiectul unei acțiuni directe în fața unei autorități judiciare independente chiar și în cazul în care ea a fost adoptată cu încălcarea dreptului persoanei interesate de a fi ascultată și de a formula obiecțiuni.

    Articolul menționat prevede că, în cazul în care îndoielile autorităților vamale în ceea ce privește stabilirea valorii în vamă a mărfurilor persistă, înainte de a lua o decizie finală, ele trebuie să informeze persoana în cauză cu privire la motivele pe care se întemeiază aceste îndoieli și să îi acorde acesteia un termen rezonabil de răspuns. Decizia finală și motivațiile acesteia sunt comunicate în scris persoanei interesate. Desigur, deși acest articol prevede obligația care incumbă autorităților vamale, anterior luării unei decizii finale, să informeze persoana interesată cu privire la motivele pe care se întemeiază aceste îndoieli și să îi acorde acesteia un termen rezonabil pentru a aduce explicații, încălcarea acestei obligații de către autoritățile vamale nu poate avea totuși efect asupra caracterului final al deciziei și nici asupra calificării drept decizie a actului adoptat în temeiul articolului 181a alineatul (2).

    Astfel, acest act adoptat de autoritățile vamale produce, în orice caz, efecte juridice față de destinatarul său, întrucât el conduce la stabilirea unei noi valori în vamă a mărfurilor și constituie astfel o decizie în sensul articolului 4 punctul 5 din Regulamentul nr. 2913/92. În schimb, încălcarea dreptului persoanei interesate de a fi ascultată afectează decizia menționată de o nelegalitate care este susceptibilă să facă obiectul unei acțiuni directe în fața unei autorități judiciare independente.

    (a se vedea punctele 47-50 și dispozitiv 3)

  4.  În caz de încălcare a dreptului persoanei interesate de a fi ascultată și de a formula obiecțiuni, prevăzut la articolul 181a alineatul (2) din Regulamentul nr. 2454/93 de stabilire a unor dispoziții de aplicare a Regulamentului nr. 2913/92, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 3254/94, revine instanței naționale sarcina să determine, având în vedere împrejurările particulare ale speței cu care este sesizată și în lumina principiilor echivalenței și efectivității, dacă, atunci când decizia care a fost adoptată cu încălcarea principiului referitor la respectarea dreptului la apărare trebuie anulată pentru acest motiv, are obligația să se pronunțe asupra acțiunii formulate împotriva acestei decizii sau dacă poate lua în considerare trimiterea litigiului în fața autorității administrative competente.

    Astfel, respectarea dreptului la apărare constituie un principiu general al dreptului Uniunii care este aplicabil atunci când administrația își propune să adopte față de o persoană un act care îi cauzează un prejudiciu. În temeiul acestui principiu, amintit în mod expres la articolul 181a alineatul (2) din regulamentul menționat, destinatarilor deciziilor care le afectează în mod sensibil interesele trebuie să li se dea posibilitatea de a‑și face cunoscut în mod util punctul de vedere cu privire la elementele pe care administrația intenționează să își întemeieze decizia.

    (a se vedea punctele 57 și 61 și dispozitiv 4)