1

Prin recursul formulat, Comisia Europeană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene DEI/Comisia (T‑169/08, EU:T:2012:448, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care s‑a anulat Decizia C(2008) 824 final a Comisiei din 5 martie 2008 privind acordarea sau menținerea de către Republica Elenă de drepturi pentru extragerea de lignit în favoarea Dimosia Epicheirisi Ilektrismou AE (DEI) (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

2

DEI a fost înființată în anul 1950 sub forma unei întreprinderi publice care aparținea statului elen. Aceasta beneficia de dreptul exclusiv de producere, de transport și de furnizare a energiei electrice în Grecia. În cursul anului 1996, Legea elenă nr. 2414/1996 privind modernizarea întreprinderilor publice (FEK A’ 135) a permis transformarea recurentei în societate pe acțiuni, însă deținută în continuare de stat în calitate de acționar unic.

3

La 1 ianuarie 2001, DEI a fost transformată în societate pe acțiuni în conformitate, în special, cu Legea elenă nr. 2773/1999 privind liberalizarea pieței energiei electrice (FEK A’ 286), care a transpus între altele Directiva 96/92/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 decembrie 1996 privind normele comune pentru piața internă de energie electrică (JO 1997, L 27, p. 20). Potrivit articolului 43 alineatul 3 din această lege, participația statului la capitalul DEI nu poate în niciun caz să fie mai mică de 51 % din acțiunile cu drept de vot, chiar după o majorare de capital. Republica Elenă deținea, la data adoptării deciziei în litigiu, 51,12 % din acțiunile acestei întreprinderi. Începând cu 12 decembrie 2001, acțiunile DEI sunt cotate la Bursa din Atena (Grecia), precum și la Bursa din Londra (Regatul Unit).

4

Toate centralele electrice elene care funcționează pe lignit aparțin DEI. Potrivit Institutului de Explorări Geologice și Minerale elen, rezervele cunoscute ale tuturor zăcămintelor de lignit din Grecia erau estimate, la 1 ianuarie 2005, la 4415 milioane de tone. Potrivit Comisiei, în Grecia există încă 4590 de milioane de tone de rezerve de lignit.

5

Republica Elenă a atribuit DEI drepturi de explorare și de exploatare a lignitului pentru mine ale căror rezerve se ridică la aproximativ 2200 de milioane de tone. 85 de milioane de tone de rezerve aparțin unor persoane private. În ceea ce privește alte zăcăminte publice, pentru aproximativ 220 de milioane de tone au fost conferite drepturi de explorare și de exploatare altor persoane private, aceste zăcăminte aprovizionând în parte centralele electrice ale DEI. Niciun drept de exploatare nu a fost încă atribuit pentru aproximativ 2000 de milioane de tone de rezerve de lignit din Grecia.

6

În urma intrării în vigoare a Directivei 96/92, piața elenă de energie electrică a fost deschisă concurenței. În luna mai 2005 a fost creată o piață zilnică obligatorie pentru toți vânzătorii și cumpărătorii de energie electrică din rețeaua interconectată elenă, care cuprinde Grecia continentală și anumite insule grecești. Pe această piață, producătorii și importatorii de energie electrică injectează și vând, pe o bază zilnică, producția lor și cantitățile lor de energie electrică importate.

7

În cursul anului 2003, Comisia a primit o plângere depusă de un particular, care a solicitat ca identitatea sa să rămână confidențială. Potrivit autorului plângerii, decizia statului elen de a acorda DEI, în temeiul Decretului legislativ elen nr. 4029/1959 din 12 și 13 noiembrie 1959 (FEK A’ 250), precum și al Legii elene nr. 134/1975 din 23 și 29 august 1975 (FEK A’ 180), o licență exclusivă de explorare și de exploatare a lignitului în Grecia ar fi contrară articolului 86 alineatul (1) CE coroborat cu articolul 82 CE. În urma mai multor schimburi de scrisori cu Republica Elenă care au avut loc între anii 2003 și 2008, Comisia a adoptat decizia în litigiu.

8

Prin decizia menționată, Comisia a constatat printre altele că acordarea și menținerea acestor drepturi erau contrare articolului 86 alineatul (1) CE coroborat cu articolul 82 CE, întrucât creau o inegalitate de șanse între operatorii economici în ceea ce privește accesul la combustibilii primari pentru producția de electricitate și permiteau DEI să își mențină sau să își consolideze poziția dominantă în Grecia pe piața vânzării angro de energie electrică prin excluderea sau prin blocarea intrării pe piață a unor operatori noi.

9

În decizia în litigiu, Comisia arată că Republica Elenă avea cunoștință încă de la adoptarea Directivei 96/92, al cărei termen de transpunere expira cel târziu la 19 februarie 2001, că piața energiei electrice trebuia liberalizată. Comisia adaugă că Republica Elenă a adoptat anumite măsuri de stat cu privire la două piețe distincte, prima fiind cea a furnizării de lignit, iar a doua fiind piața angro de energie electrică, piață care cuprinde producerea și furnizarea energiei electrice în centrale, precum și importul energiei electrice prin intermediul dispozitivelor de interconectare.

10

Potrivit Comisiei, DEI deținea pe aceste două piețe o poziție dominantă, cu o cotă de piață mai mare de 97 % și, respectiv, de 85 %. În plus, nu ar fi existat perspectiva unei noi intrări care să poată reduce semnificativ cota DEI pe piața angro de energie electrică, având în vedere că importurile, care reprezintă 7 % din consumul total, nu reprezentau o reală constrângere concurențială pe această piață.

11

În ceea ce privește măsurile de stat în cauză, Comisia observă că DEI i s‑au acordat, în temeiul Decretului legislativ nr. 4029/1959 și al Legii nr. 134/1975, drepturi de exploatare pentru 91 % din zăcămintele publice de lignit pentru care au fost acordate drepturi. Comisia precizează că, în perioada de aplicare a acestor măsuri, în pofida posibilităților oferite de legislația națională, nu a fost acordat niciun alt drept cu privire la un zăcământ important. În plus, Comisia precizează că DEI a obținut fără cerere de ofertă drepturi de explorare cu privire la anumite zăcăminte exploatabile pentru care nu fuseseră acordate încă drepturi de exploatare. Comisia adaugă că centralele care funcționează pe lignit, care ar fi cele mai puțin costisitoare în Grecia, sunt cele mai utilizate, întrucât ele produc 60 % din energia electrică care permite aprovizionarea rețelei interconectate.

12

Prin acordarea DEI și prin menținerea în favoarea sa a unor drepturi cvasimonopolistice pentru exploatarea lignitului, care îi asigură acesteia un acces privilegiat la combustibilul cel mai atractiv care există în Grecia pentru producerea de energie electrică, Republica Elenă ar fi creat astfel o inegalitate de șanse între operatorii economici pe piața angro de energie electrică și, prin urmare, ar fi denaturat concurența, prin menținerea sau consolidarea în acest mod a poziției dominante a DEI și prin excluderea sau prin blocarea intrării pe piață a unor operatori noi, în pofida liberalizării pieței angro de energie electrică.

13

Prin decizia în litigiu, Comisia solicita, în plus, Republicii Elene să o informeze, în termen de două luni de la notificarea deciziei menționate, cu privire la măsurile pe care avea intenția să le adopte pentru corectarea efectelor anticoncurențiale ale măsurilor de stat în discuție, precizând că aceste măsuri ar trebui să fie adoptate și puse în aplicare în termen de opt luni de la data deciziei sale.

14

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 13 mai 2008, DEI a introdus o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu. În cursul procedurii, Republica Elenă a intervenit în susținerea DEI, în timp ce Elliniki Energeia kai Anaptyxi AE (HE & DSA) și Energeiaki Thessalonikis AE, societăți pe acțiuni care își desfășoară activitatea în domeniul producției de energie electrică în Grecia, au intervenit în susținerea concluziilor Comisiei.

15

În susținerea acțiunii formulate, DEI a invocat patru motive, întemeiate, în primul rând, pe erori de drept în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor coroborate ale articolului 86 alineatul (1) CE și ale articolului 82 CE, precum și pe o eroare vădită de apreciere, în al doilea rând, pe încălcarea obligației de motivare prevăzute la articolul 253 CE, în al treilea rând, pe de o parte, pe încălcarea principiilor securității juridice, protecției încrederii legitime și protecției proprietății private și, pe de altă parte, pe existența unui abuz de putere și, în al patrulea rând, pe o încălcare a principiului proporționalității.

16

Primul motiv era împărțit în cinci aspecte, dintre care al doilea și al patrulea puneau în discuție concluzia Comisiei potrivit căreia exercitarea drepturilor de exploatare a lignitului acordate DEI ar fi avut ca efect extinderea poziției dominante a acesteia de pe piața furnizării de lignit la piața angro de energie electrică, cu încălcarea dispozițiilor coroborate ale articolului 86 alineatul (1) CE și ale articolului 82 CE. În esență, în opinia Tribunalului, DEI invoca două argumente împotriva acestei concluzii a Comisiei. Prin intermediul primului argument, DEI susținea că, în vederea stabilirii unei încălcări a aplicării coroborate a acestor dispoziții, era necesar ca întreprinderea vizată să se bucure de un drept exclusiv sau special în sensul articolului 86 alineatul (1) CE, situație care nu se regăsea în speță.

17

Prin intermediul celui de al doilea dintre aceste argumente, pe care Tribunalul l‑a examinat în primul rând, DEI reproșa Comisiei că nu a stabilit existența unui abuz real sau potențial de poziție dominantă deținută de DEI pe piețele relevante, în condițiile în care această probă era o condiție prealabilă pentru aplicarea articolului 86 alineatul (1) CE coroborat cu articolul 82 CE.

18

La punctul 85 din hotărârea atacată, Tribunalul a constatat că diferendul se centra în speță în principal pe problema dacă Comisia trebuia să identifice un abuz, real sau potențial, de poziție dominantă al DEI sau dacă era suficient să se stabilească că măsurile de stat în cauză denaturau concurența, creând o inegalitate de șanse între operatorii economici în favoarea DEI.

19

În ceea ce privește piața furnizării de lignit, Tribunalul a arătat, la punctele 87-89 din hotărârea atacată, că, prin măsurile de stat în cauză, Republica Elenă atribuise DEI drepturi de exploatare a lignitului pentru mine ale căror rezerve se ridicau la aproximativ 2200 de milioane de tone, că aceste măsuri, anterioare liberalizării pieței energiei electrice, fuseseră menținute și continuau să afecteze această piață și că, în plus, în pofida interesului pe care concurenții DEI îl manifestaseră, niciun operator economic nu a putut să obțină din partea Republicii Elene drepturi de exploatare cu privire la alte zăcăminte de lignit, deși Grecia dispunea încă de aproximativ 2000 de milioane de tone de rezerve de lignit încă neexploatate.

20

Tribunalul a considerat totuși că imposibilitatea celorlalți operatori economici de a avea acces la zăcămintele de lignit încă disponibile nu putea fi imputată DEI, din moment ce acordarea de licențe de exploatare de lignit depindea exclusiv de voința Republicii Elene. Tribunalul a adăugat că, pe piața respectivă, rolul DEI se limitase la exploatarea zăcămintelor cu privire la care deținea drepturi, iar Comisia nu a susținut că, în ceea ce privește accesul la lignit, DEI abuzase de poziția sa dominantă deținută pe piața furnizării acestei materii prime.

21

În continuare, Tribunalul a analizat, la punctele 90-93 din hotărârea atacată, constatarea Comisiei potrivit căreia imposibilitatea concurenților DEI de a intra pe piața furnizării de lignit avea repercusiuni asupra pieței angro de energie electrică. În această privință, Comisia susținuse că, întrucât lignitul era combustibilul cel mai atractiv în Grecia, exploatarea sa permitea producerea de energie electrică la un cost variabil scăzut și introducerea acesteia pe piața zilnică obligatorie cu o marjă de profit mai interesantă decât energia electrică produsă din alți combustibili. În opinia Comisiei, DEI putea astfel să își mențină sau să își consolideze poziția dominantă deținută pe piața angro de energie electrică prin excluderea sau prin blocarea intrării pe această piață a unor operatori noi.

22

După ce a amintit, la punctul 91 din hotărârea atacată, că, în urma liberalizării pieței angro de energie electrică, a fost creată în Grecia o piață zilnică obligatorie, mecanism ale cărui norme de funcționare nu au fost contestate prin decizia în litigiu și trebuiau să fie respectate atât de DEI, cât și de concurenții săi, și că, în plus, DEI fusese prezentă pe această piață înainte de liberalizare, Tribunalul a arătat că:

23

Tribunalul a examinat în continuare, la punctele 94-103 din hotărârea sa, jurisprudența constantă menționată în decizia în litigiu, potrivit căreia un stat membru încalcă interdicțiile consacrate de articolul 86 alineatul (1) CE și de articolul 82 CE atunci când întreprinderea respectivă, prin simpla exercitare a drepturilor exclusive sau speciale care i‑au fost conferite, ajunge să folosească poziția dominantă în mod abuziv ori atunci când aceste drepturi pot crea o situație în care această întreprindere ajunge să comită astfel de abuzuri. După o analiză a Hotărârilor Raso și alții (C‑163/96, EU:C:1998:54), Höfner și Elser (C‑41/90, EU:C:1991:161), Merci convenzionali Porto di Genova (C‑179/90, EU:C:1991:464), Job Centre (C‑55/96, EU:C:1997:603) și MOTOE (C‑49/07, EU:C:2008:376), Tribunalul a concluzionat astfel, la punctul 103 din hotărârea atacată:

„Reiese din aceste hotărâri [...] că abuzul de poziție dominantă al întreprinderii care se bucură de un drept exclusiv sau special poate fie să rezulte din posibilitatea exercitării acestui drept în mod abuziv, fie să fie o consecință directă a acestui drept. Cu toate acestea, din jurisprudență nu rezultă că simplul fapt că întreprinderea în cauză se află într‑o situație avantajoasă în raport cu concurenții săi, ca urmare a unei măsuri de stat, constituie în sine un abuz de poziție dominantă.”

24

În sfârșit, la punctele 104-118 din hotărârea atacată, Tribunalul a răspuns la un ultim argument al Comisiei, care considera că decizia în litigiu era conformă cu jurisprudența potrivit căreia un sistem de concurență nedenaturată nu putea fi garantat decât dacă era asigurată egalitatea de șanse dintre diferiții operatori economici. Comisia susținea în această privință că, dacă inegalitatea de șanse dintre operatorii economici – și, în consecință, denaturarea concurenței – era rezultatul unei măsuri de stat, o asemenea măsură constituia o încălcare a articolului 86 alineatul (1) CE coroborat cu articolul 82 CE.

25

La punctul 105 din această hotărâre, Tribunalul a statuat că nu reieșea din hotărârile pe care se întemeiase Comisia, și anume Hotărârile Franța/Comisia (C‑202/88, EU:C:1991:120), GB‑Inno‑BM (C‑18/88, EU:C:1991:474) și Connect Austria (C‑462/99, EU:C:2003:297), că, pentru a considera că a fost săvârșită o încălcare a articolului 86 alineatul (1) CE coroborat cu articolul 82 CE, era suficient să se stabilească că o măsură de stat denatura concurența creând o inegalitate de șanse între operatorii economici, fără să fie necesar să se identifice un abuz de poziție dominantă al întreprinderii.

26

După ce a analizat aceste hotărâri, Tribunalul a concluzionat, la punctul 113 din hotărârea atacată, că, deși era adevărat că, în hotărârile sale, Curtea a utilizat formulările invocate de Comisie, aceasta nu poate să se întemeieze numai pe aceste formulări fără a lua în considerare contextul lor. La punctele 114-117, Tribunalul a constatat de asemenea că teza Comisiei nu era susținută nici de Hotărârea Dusseldorp și alții (C‑203/96, EU:C:1998:316), pe care aceasta o invocase în ședință.

27

Tribunalul a concluzionat de aici, la punctul 118 din hotărârea atacată, că nu reiese din această jurisprudență că Comisia „nu era obligată să identifice și să stabilească abuzul de poziție dominantă la care [DEI] era determinată sau putea fi determinată de măsura de stat în cauză”.

28

Or, statuând, la punctele 87-93 din hotărârea atacată, că Comisia nu stabilise, în decizia în litigiu, un asemenea abuz de poziție dominantă, Tribunalul a considerat, în consecință, la punctul 119 din hotărârea menționată, că cel de al doilea argument invocat de DEI în cadrul în cadrul celui de al doilea și al celui de al patrulea aspect ale primului motiv este întemeiat și a anulat decizia în litigiu, „fără să fie necesară examinarea altor critici, aspecte și motive invocate”.

29

Comisia solicită Curții:

30

DEI și Republica Elenă solicită Curții:

31

Prin înscrisurile depuse la grefa Curții la 25 martie 2013, Mytilinaios AE, Protergia AE și Alouminion AE au formulat o cerere de intervenție în prezenta cauză în susținerea concluziilor Comisiei.

32

Prin Ordonanța din 11 iulie 2013, vicepreședintele Curții a admis această cerere.

33

În susținerea recursului, Comisia invocă două motive, întemeiate, primul, pe o eroare de drept în interpretarea și aplicarea dispozițiilor coroborate ale articolului 86 alineatul (1) CE și ale articolului 82 CE și, al doilea, pe o motivare lacunară, imprecisă și insuficientă.

34

Prin intermediul primului motiv, care este îndreptat împotriva punctelor 94-118 din hotărârea atacată, Comisia susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea și aplicarea dispozițiilor coroborate ale articolului 86 alineatul (1) CE și ale articolului 82 CE, considerând că aceasta trebuia să identifice și să stabilească comportamentul abuziv la care DEI era determinată sau putea fi determinată de măsura de stat în cauză.

35

Potrivit Comisiei, atunci când articolul 82 CE este aplicat în coroborare cu articolul 86 alineatul (1) CE unor situații în care există o inegalitate de șanse între operatorii economici și, prin urmare, o concurență denaturată care rezultă dintr‑o măsură de stat, măsura de stat vizată constituie în sine o încălcare a articolului 86 alineatul (1) CE și a articolului 82 CE. Ar fi suficient, așadar, să se dovedească că această măsură a creat efectiv o inegalitate de șanse, favorizând întreprinderea publică privilegiată, și că, prin aceasta, a afectat structura pieței, permițând acesteia să își mențină, să își consolideze sau să își extindă poziția dominantă pe o altă piață, învecinată sau în aval, de exemplu împiedicând intrarea pe această piață a unor noi concurenți.

36

În consecință, Comisia reproșează Tribunalului că a aplicat în mod eronat jurisprudența Curții în cazul faptelor din speță și că a denaturat temeiul deciziei în litigiu. În această privință, Comisia arată că, contrar celor reținute de Tribunal, decizia respectivă nu se întemeia pe constatarea că simplul fapt că DEI se afla, ca urmare a măsurilor de stat în cauză, într‑o situație avantajoasă în raport cu concurenții săi constituia în sine un abuz de poziție dominantă. Dimpotrivă, decizia menționată ar fi detaliat încălcarea, arătând că măsurile de stat în cauză creaseră o inegalitate de șanse între DEI și concurenții săi și că, prin simpla exercitare a drepturilor pe care le conferiseră DEI, această întreprindere era în măsură să își extindă poziția dominantă de la piața (în amonte) a furnizării de lignit la piața (în aval) angro a energiei electrice din Grecia. Această extindere la piața în aval ar fi avut drept efect limitarea concurenței pe această piață prin excluderea intrării unor concurenți noi pe piața respectivă chiar și după adoptarea măsurilor de liberalizare a acesteia. De altfel, în pofida cererilor în acest sens, niciun drept asupra niciunui zăcământ semnificativ de lignit nu ar fi fost acordat unor concurenți ai DEI.

37

Având în vedere că decizia în litigiu ar fi explicat modul în care, pe de o parte, menținerea în vigoare a măsurilor de stat în litigiu și, pe de altă parte, simpla exercitare a drepturilor privilegiate acordate DEI, precum și comportamentul acesteia pe piața în aval au condus la un risc de abuz de poziție dominantă pe piața respectivă, prin excluderea sau prin împiedicarea intrării unor concurenți noi, Comisia ar fi îndeplinit toate criteriile stabilite de jurisprudența Curții referitoare la coroborarea articolului 86 alineatul (1) CE cu articolul 82 CE.

38

DEI și Republica Elenă consideră că acest motiv este nefondat. Astfel, ar rezulta din jurisprudența Curții că, pentru a putea aplica articolul 86 alineatul (1) CE coroborat cu articolul 82 CE, Comisia trebuie să stabilească comportamentul abuziv la care întreprinderea în cauză era determinată sau putea fi determinată de măsura de stat în discuție. Faptul că măsura de stat în cauză conduce la o situație de inegalitate de șanse ar constitui, cu siguranță, o condiție necesară, dar nu suficientă pentru a justifica aplicarea articolelor amintite. Comisia ar urmări, în esență, să transforme articolul 86 alineatul (1) CE într‑o dispoziție autonomă și de rang superior. Tribunalul ar fi aplicat în mod corect jurisprudența menționată faptelor din speță.

39

Trebuie amintit că, în temeiul articolului 86 alineatul (1) CE, în ceea ce privește întreprinderile publice și întreprinderile cărora le acordă drepturi speciale sau exclusive, statele membre nu adoptă și nu mențin nicio măsură care contravine normelor Tratatului CE și în special celor prevăzute la articolul 82 CE.

40

Această din urmă dispoziție interzice, în măsura în care poate afecta comerțul dintre statele membre, folosirea în mod abuziv a unei poziții dominante deținute pe piața comună sau pe o parte semnificativă a acesteia.

41

Trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, un stat membru încalcă interdicțiile prevăzute la articolul 86 alineatul (1) CE coroborat cu articolul 82 CE atunci când adoptă o măsură cu putere de lege sau administrativă care creează o situație în care o întreprindere publică sau o întreprindere căreia i‑a acordat drepturi speciale sau exclusive ajunge, prin simpla exercitare a drepturilor privilegiate care i‑au fost conferite, să își folosească poziția dominantă în mod abuziv sau atunci când aceste drepturi sunt susceptibile să creeze o situație în care întreprinderea respectivă este determinată să săvârșească astfel de abuzuri (a se vedea în acest sens Hotărârea Connect Austria, EU:C:2003:297, punctul 80, și Hotărârea MOTOE, EU:C:2008:376, punctul 49, precum și jurisprudența citată). În această privință, nu este necesar ca un abuz să se producă în mod efectiv (Hotărârea GB‑Inno‑BM, EU:C:1991:474, punctele 23-25, Hotărârea Raso și alții, EU:C:1998:54, punctul 31, precum și Hotărârea MOTOE, EU:C:2008:376, punctul 49).

42

Astfel, există o încălcare a acestor dispoziții atunci când o măsură imputabilă unui stat membru creează un risc de abuz de poziție dominantă (a se vedea Hotărârea MOTOE, EU:C:2008:376, punctul 50 și jurisprudența citată).

43

Rezultă astfel din jurisprudența Curții că un sistem de concurență nedenaturată precum cel prevăzut prin tratat nu poate fi garantat decât dacă este asigurată egalitatea de șanse dintre diferiți operatori economici (a se vedea Hotărârea GB‑Inno‑BM, EU:C:1991:474, punctul 25, Hotărârea MOTOE, EU:C:2008:376, punctul 51, și Hotărârea Connect Austria, EU:C:2003:297, punctul 83, precum și jurisprudența citată).

44

În consecință, dacă inegalitatea de șanse dintre operatorii economici și, prin urmare, concurența denaturată sunt rezultatul unei măsuri de stat, o asemenea măsură constituie o încălcare a articolului 86 alineatul (1) CE coroborat cu articolul 82 CE (a se vedea Hotărârea Connect Austria, EU:C:2003:297, punctul 84).

45

Curtea a avut de altfel ocazia să precizeze în această privință că, deși simplul fapt, pentru un stat membru, de a crea o poziție dominantă prin acordarea unor drepturi exclusive nu este ca atare incompatibil cu articolul 82 CE, nu este mai puțin adevărat că Tratatul CE impune statelor membre să nu ia sau să nu mențină în vigoare măsuri care pot elimina efectul util al acestei dispoziții (Hotărârea ERT, C‑260/89, EU:C:1991:254, punctul 35, Hotărârea Corbeau, C‑320/91, EU:C:1993:198, punctul 11, precum și Hotărârea Deutsche Post, C‑147/97 și C‑148/97, EU:C:2000:74, punctul 39).

46

Din considerațiile amintite la punctele 41-45 din prezenta hotărâre rezultă că, după cum a arătat avocatul general la punctul 55 din concluzii, independent de existența vreunui abuz real, poate avea loc o încălcare a dispozițiilor coroborate ale articolului 86 alineatul (1) CE și ale articolului 82 CE. Singurul aspect decisiv este ca Comisia să identifice o consecință anticoncurențială potențială sau reală susceptibilă să rezulte din măsura de stat în cauză. O asemenea încălcare poate fi astfel constatată atunci când măsurile de stat în cauză afectează structura pieței creând condiții de concurență inegale între întreprinderi și permițând întreprinderii publice sau întreprinderii căreia i‑au fost acordate drepturi speciale sau exclusive să își mențină, de exemplu împiedicând intrarea pe această piață a unor noi concurenți, să își consolideze sau să își extindă poziția dominantă pe o altă piață, restrângând astfel concurența, și aceasta fără să fie necesar să se dovedească existența unei practici abuzive reale.

47

În aceste condiții, rezultă că, contrar analizei Tribunalului efectuate la punctele 105 și 118 din hotărârea atacată, este suficient să se stabilească că această consecință anticoncurențială, potențială sau reală, este susceptibilă să rezulte din măsura de stat în cauză și nu este necesar să se identifice un alt abuz decât cel care ar rezulta din situația creată prin măsura de stat în cauză. Rezultă de asemenea că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când a statuat că Comisia, constatând că reclamanta, veche întreprindere monopolistică, continua să își mențină o poziție dominantă pe piața angro de energie electrică prin avantajul pe care îl conferă accesul privilegiat la lignit și că această situație crea o inegalitate de șanse pe piața respectivă între reclamantă și alte întreprinderi, nici nu identificase și nici nu stabilise corespunzător cerințelor legale la ce abuz, în sensul articolului 82 CE, a fost determinată sau putea să fie determinată DEI de măsura de stat în cauză.

48

Prin urmare, primul motiv trebuie admis și trebuie anulată hotărârea atacată, fără să fie necesară examinarea de către Curte a celui de al doilea motiv de recurs, care prezintă un caracter strict subsidiar în raport cu primul motiv.

49

Conform articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aceasta din urmă poate, atunci când anulează decizia Tribunalului, să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată.

50

În speță, Curtea dispune de elementele necesare pentru a statua definitiv cu privire la al doilea și la al patrulea aspect ale primului motiv al acțiunii în primă instanță.

51

La punctul 59 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că trebuiau analizate mai întâi al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe o eroare săvârșită de Comisie în măsura în care aceasta afirmă că existența unor drepturi exclusive sau speciale nu este o condiție necesară pentru încălcarea dispozițiilor coroborate ale articolului 86 alineatul (1) CE și ale articolului 82 CE, și al patrulea aspect al motivului menționat, întemeiat pe faptul că DEI nu și‑ar fi extins poziția dominantă deținută pe piața furnizării de lignit la piața angro de energie electrică din cauza pretinsului său acces privilegiat la un combustibil primar.

52

Tribunalul a apreciat, la același punct, că nu era necesar în această etapă să se pronunțe asupra temeiniciei definiției piețelor relevante reținută de Comisie în decizia în litigiu, care făcea obiectul primului aspect al primului motiv invocat de DEI, și a plecat de la premisa că, contrar a ceea ce susținea DEI, definiția menționată nu era afectată de o eroare vădită de apreciere.

53

În speță și pe baza aceleiași premise, Curtea dispune de elementele necesare pentru a statua definitiv cu privire la al doilea și la al patrulea aspect ale primului motiv invocat de DEI.

54

DEI, susținută de Republica Elenă, afirmă că Comisia a considerat în mod eronat că calificarea legală a DEI ca „întreprindere publică” era suficientă pentru justificarea unei încălcări a dispozițiilor coroborate ale articolului 86 alineatul (1) CE și ale articolului 82 CE. Astfel, din jurisprudență ar reieși că, pentru a aplica teoria potrivit căreia întreprinderea publică și‑a extins poziția dominantă deținută pe o piață spre o altă piață, vecină și distinctă, Comisia trebuie să demonstreze în mod obligatoriu că prin măsura respectivă se acordă sau se consolidează drepturi exclusive sau speciale. Or, în speță, DEI nu ar beneficia de drepturi exclusive deoarece nu s‑ar bucura de o exclusivitate de exercitare a activității economice în cauză. În plus, drepturile de explorare și de exploatare ale DEI nu ar putea fi calificate nici ca „drepturi speciale” în sensul articolului 86 alineatul (1) CE, acestea fiind acordate unui număr limitat de beneficiari.

55

Comisia, susținută de interveniente, răspunde, în esență, pe de o parte, că domeniul de aplicare al dispozițiilor coroborate ale articolului 86 alineatul (1) CE și ale articolului 82 CE nu se limitează doar la măsurile de stat care prin care se conferă drepturi speciale sau exclusive și, pe de altă parte, că, în orice caz, astfel de drepturi au fost acordate DEI.

56

Din modul de redactare a articolului 86 alineatul (1) CE rezultă că această dispoziție este aplicabilă, pe de o parte, întreprinderilor publice și, pe de altă parte, întreprinderilor cărora statele membre le acordă drepturi speciale sau exclusive. Or, în speță, este cert că DEI este o întreprindere publică.

57

În plus, astfel cum s‑a amintit la punctele 41-44 din prezenta hotărâre, dacă inegalitatea de șanse dintre operatorii economici și, în consecință, concurența denaturată sunt rezultatul unei măsuri de stat, o asemenea măsură, indiferent că este o măsură cu putere de lege sau administrativă, constituie o încălcare a articolului 86 alineatul (1) CE coroborat cu articolul 82 CE.

58

DEI a afirmat, așadar, în mod eronat că, pentru a aplica teoria potrivit căreia întreprinderea publică și‑a extins poziția dominantă deținută pe o piață spre o altă piață, vecină și distinctă, jurisprudența Curții impune Comisiei să demonstreze în mod obligatoriu că prin măsura de stat în cauză se acordă sau se consolidează drepturi speciale sau exclusive.

59

Astfel, este suficient ca măsura în cauză să creeze o situație în care întreprinderea publică sau întreprinderea căreia statul i‑a conferit drepturi speciale sau exclusive ajunge să facă abuz de poziția sa dominantă (a se vedea în acest sens Hotărârea Connect Austria, EU:C:2003:297, punctul 80 și jurisprudența citată).

60

Prin urmare, cel de al doilea aspect al primului motiv trebuie respins.

61

DEI contestă concluzia Comisiei potrivit căreia exercitarea drepturilor de exploatare a lignitului, a căror titulară este DEI, a avut ca efect extinderea poziției dominante a acesteia de pe piața furnizării de lignit la piața angro de energie electrică, cu încălcarea dispozițiilor coroborate ale articolului 86 alineatul (1) CE și ale articolului 82 CE, întrucât condițiile de aplicare a teoriei extinderii poziției dominante nu ar fi îndeplinite în speță. În primul rând, în toate cauzele în care instanța Uniunii a aplicat această teorie, întreprinderea s‑ar fi bucurat de un monopol de drept sau de fapt pe o piață și prin măsura de stat în cauză s‑ar fi atribuit drepturi exclusive sau speciale pe o piață vecină și distinctă, situație care nu s‑ar regăsi în speță. În al doilea rând, DEI nu ar avea nici competența de reglementare care să îi permită să stabilească activitatea concurenților săi, nici posibilitatea de a impune costuri concurenților săi. În al treilea rând, la examinarea unui eventual abuz, Comisia ar fi trebuit să examineze impactul pretinsei încălcări asupra intereselor consumatorilor. În sfârșit, în al patrulea rând, Comisia ar defini lignitul ca un factor de producție absolut necesar („essential facility”), fără să demonstreze că lignitul ar fi absolut necesar pentru a activa pe piața angro de energie electrică.

62

Republica Elenă arată că Comisia nu menționează niciun fel de abuz de poziție dominantă din partea DEI, actual sau chiar potențial. Or, în prezentul litigiu, existența unui asemenea abuz ar fi o condiție necesară și prealabilă în vederea aplicării coroborate a articolului 86 alineatul (1) CE și a articolului 82 CE.

63

Comisia, susținută de interveniente, arată, în primul rând, că măsurile de stat care pot fi vizate la articolul 86 alineatul (1) CE și la articolul 82 CE nu se limitează la drepturile speciale sau exclusive. În al doilea rând, constatarea unei încălcări a acestor dispoziții nu ar depinde de exercitarea unor puteri și a unor competențe de reglementare. În al treilea rând, jurisprudența nu ar impune examinarea prejudiciului potențial cauzat consumatorilor de o încălcare a dispozițiilor menționate. În al patrulea rând, DEI afirmă în mod eronat că, în considerentele (132) și (238) ale deciziei în litigiu, Comisia a considerat că accesul la lignit era un factor de producție absolut necesar („essential facility”).

64

Cu titlu introductiv, argumentele invocate de Republica Elenă trebuie respinse, pentru motivele prezentate la punctele 39-46 din prezenta hotărâre.

65

Pe de altă parte, trebuie să se respingă pretinsele „condiții de aplicare” a teoriei extinderii poziției dominante, rezumate la punctul 61 din prezenta hotărâre, care, în opinia DEI, ar rezulta din jurisprudența Curții.

66

Trebuie amintit astfel că, potrivit unei jurisprudențe constante, practicile unei întreprinderi în poziție dominantă prin care se urmărește extinderea, printr‑o concurență denaturată, a acestei poziții la o piață vecină, dar distinctă constituie o folosire abuzivă a unei poziții dominante în sensul articolului 82 CE (a se vedea în acest sens Hotărârea Connect Austria, EU:C:2003:297, punctele 81 și 82, precum și jurisprudența citată).

67

În mod similar, Curtea a subliniat deja că extinderea unei situații de poziție dominantă, fără o justificare obiectivă, este interzisă „ca atare” de articolul 86 alineatul (1) CE coroborat cu articolul 82 CE, atunci când această extindere este rezultatul unei măsuri de stat. Întrucât concurența nu poate fi eliminată în acest mod, ea nu poate fi nici denaturată (a se vedea în acest sens Hotărârea Spania și alții/Comisia, C‑271/90, C‑281/90 și C‑289/90, EU:C:1992:440, punctul 36, precum și Hotărârea GB‑Inno‑BM, EU:C:1991:474, punctele 21, 23 și 24).

68

Nu este, prin urmare, necesar, astfel cum pretinde DEI, ca Comisia să demonstreze, în toate cazurile, că întreprinderea în cauză se bucură de un monopol sau că prin măsura de stat în cauză se atribuie acesteia drepturi exclusive sau speciale pe o piață vecină și distinctă ori că întreprinderea dispune de vreo competență de reglementare. Având în vedere jurisprudența amintită la punctele 41-44 din prezenta hotărâre, trebuie respinsă și pretinsa obligație a Comisiei de a demonstra impactul încălcării dispozițiilor coroborate ale articolului 86 alineatul (1) CE și ale articolului 82 CE asupra intereselor consumatorilor, acest din urmă articol putând să vizeze de altfel practicile care produc un prejudiciu prin atingerea adusă unei structuri de concurență efectivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Europemballage și Continental Can/Comisia, 6/72, EU:C:1973:22, punctul 26). În sfârșit, argumentul invocat de DEI potrivit căruia Comisia a considerat lignitul ca un factor de producție absolut necesar se întemeiază pe o premisă eronată, Comisia referindu‑se exclusiv la situația de „cvasimonopol” a DEI pe piața angro de energie electrică.

69

Prin urmare, al patrulea aspect al primului motiv trebuie respins.

70

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se respingă al doilea și al patrulea aspect ale primului motiv invocat de DEI în fața Tribunalului și trebuie să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului pentru ca acesta să examineze primul, al treilea și al cincilea aspect ale primului motiv, precum și celelalte motive invocate de DEI.

71

Întrucât cauza este trimisă Tribunalului spre rejudecare, cererea privind cheltuielile de judecată se soluționează odată cu fondul.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară și hotărăște: