1

Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită anularea articolului 80 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 528/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 mai 2012 privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide (JO L 167, p. 1), în măsura în care această dispoziție prevede adoptarea unor măsuri de stabilire a taxelor care se plătesc Agenției Europene pentru Produse Chimice (denumită în continuare „Agenția”) printr‑un act întemeiat pe articolul 291 alineatul (2) TFUE (denumit în continuare „actul de punere în aplicare”), iar nu printr‑un act adoptat în temeiul articolului 290 alineatul (1) TFUE (denumit în continuare „actul delegat”).

2

Regulamentul nr. 528/2012, care armonizează anumite norme privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide, atribuie Agenției, astfel cum reiese din considerentul (17) al acestui regulament, „unele sarcini specifice cu privire la evaluarea substanțelor active și la autorizația Uniunii pentru anumite categorii de produse biocide […]”.

3

Considerentul (64) al regulamentului menționat are următorul cuprins:

„Costurile procedurilor legate de funcționarea prezentului regulament ar trebui recuperate de la cei care pun la dispoziție pe piață produse biocide, precum și de la cei care intenționează să pună la dispoziție pe piață produse biocide, în plus față de cei care sprijină aprobarea de substanțe active. În vederea promovării bunei funcționări a pieței interne, este oportună stabilirea anumitor principii comune aplicabile plății taxelor atât către Agenție, cât și către autoritățile competente ale statelor membre, incluzând necesitatea de a se lua în considerare, după caz, necesitățile specifice ale [întreprinderilor mici și mijlocii (IMM‑urilor)].”

4

În temeiul articolului 7 alineatul (2) primul paragraf, al articolului 13 alineatul (3) al doilea paragraf, al articolului 43 alineatul (2) primul paragraf, al articolului 45 alineatele (1) și (3), al articolului 50 alineatul (2) al doilea paragraf, al articolului 54 alineatele (1) și (3) și al articolului 80 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 528/2012, Agenției i se plătește o taxă pentru intervenția sa în procedurile privind aprobarea unei substanțe active sau privind modificări ulterioare ale condițiilor de aprobare a unei substanțe active, de reînnoire a unei astfel de aprobări, de autorizare a produselor biocide de către Uniune, respectiv de reînnoire și de modificare a unei astfel de autorizații, precum și de stabilire a unei echivalențe tehnice a substanțelor active. În temeiul articolului 77 alineatul (1) al treilea paragraf din același regulament, „[u]nei persoane care formulează o contestație [împotriva deciziilor adoptate de Agenție] i se pot percepe taxe”.

5

În ceea ce privește termenele‑limită pentru plata taxelor către Agenție, articolul 7 alineatul (2) primul paragraf, articolul 13 alineatul (3) al doilea paragraf, articolul 43 alineatul (2) primul paragraf, articolul 45 alineatul (3) al doilea paragraf și articolul 54 alineatul (3) din regulamentul menționat prevăd că „Agenția informează solicitantul în legătură cu taxele care se plătesc în temeiul articolului 80 alineatul (1) și, în cazul în care solicitantul nu achită taxele în termen de 30 de zile, respinge cererea”.

6

Articolul 78 alineatul (1) din Regulamentul nr. 528/2012, referitor la bugetul Agenției, prevede:

„În sensul prezentului regulament, veniturile Agenției constau în:

7

Articolul 80 din Regulamentul nr. 528/2012, intitulat „Taxe”, prevede:

„(1)   Comisia adoptă, pe baza principiilor prevăzute la alineatul (3), un regulament de punere în aplicare care precizează:

Respectivul regulament de punere în aplicare se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 82 alineatul (3). Se aplică numai în ceea ce privește taxele plătite Agenției.

Agenția poate percepe taxe pentru alte servicii pe care le furnizează.

Taxele care se plătesc Agenției sunt stabilite la nivelul la care se asigură faptul că venitul provenit din taxe împreună cu venitul Agenției provenit din alte surse în conformitate cu prezentul regulament sunt suficiente pentru a acoperi costurile serviciilor furnizate. Taxele care trebuie plătite se publică de către Agenție.

(2)   Statele membre percep solicitanților în mod direct taxe pentru serviciile pe care le furnizează în ceea ce privește procedurile prevăzute în prezentul regulament, inclusiv serviciile furnizate de autoritățile competente ale statelor membre atunci când acționează în calitate de autoritate competentă responsabilă de evaluare.

Pe baza principiilor prevăzute la alineatul (3), Comisia emite orientări privind o structură armonizată a taxelor.

Statele membre pot percepe taxe anuale pentru produsele biocide puse la dispoziție pe piețele lor.

Statele membre pot percepe taxe pentru alte servicii pe care le furnizează.

Statele membre stabilesc și fac public cuantumul taxelor care se plătesc autorităților lor competente.

(3)   Atât regulamentul de punere în aplicare menționat la alineatul (1), cât și normele proprii ale statelor membre respectă următoarele principii:

8

În temeiul articolului 97 al doilea paragraf din Regulamentul nr. 528/2012, acesta se aplică de la 1 septembrie 2013.

9

Prin deciziile președintelui Curții din 15 ianuarie și, respectiv, din 5 februarie 2013, au fost admise cererile de intervenție în susținerea concluziilor Parlamentului European și ale Consiliului Uniunii Europene formulate de Republica Cehă, de Republica Franceză, de Regatul Țărilor de Jos, de Republica Finlanda, precum și de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Prin decizia președintelui Curții din 5 februarie 2013, Regatul Danemarcei a fost autorizat să intervină în susținerea concluziilor Consiliului.

10

Comisia solicită Curții:

11

În subsidiar, în cazul în care Curtea ar considera că această cerere de anulare parțială a regulamentului menționat nu este admisibilă, Comisia solicită Curții anularea în întregime a acestuia și menținerea efectelor sale în timp.

12

Parlamentul European și Consiliul solicită Curții:

13

În plus, Parlamentul European solicită cu titlu subsidiar, în cazul în care Curtea ar admite acțiunea, menținerea efectelor articolului 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 528/12, precum și ale oricărui act care va fi fost adoptat în temeiul acestuia, până la intrarea în vigoare, într‑un termen rezonabil, a unei noi dispoziții destinate să înlocuiască dispoziția anulată.

14

Consiliul, susținut de Regatul Țărilor de Jos și de Regatul Unit, arată că cererea de anulare în parte a Regulamentului nr. 528/2012 este inadmisibilă pentru motivul că articolul 80 alineatul (1) din acest regulament, a cărui anulare este solicitată de Comisie, nu ar putea fi separat de celelalte dispoziții ale acestuia. În susținerea acestei concluzii, Consiliul și statele membre menționate fac referire la faptul că plata taxei este o condiție a intervenției Agenției în cursul procedurii de aprobare a unui produs biocid.

15

În schimb, Parlamentul, Comisia, precum și Republica Finlanda consideră că anularea doar a articolului 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 528/2012 nu ar afecta substanța acestuia. Cererea de anulare în parte ar fi, așadar, admisibilă.

16

În temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, anularea în parte a unui act al Uniunii nu este posibilă decât în măsura în care elementele a căror anulare este solicitată pot fi separate de restul actului (a se vedea printre altele Hotărârea Comisia/Consiliul, C‑29/99, EU:C:2002:734, punctul 45, și Hotărârea Germania/Comisia, C‑239/01, EU:C:2003:514, punctul 33). Curtea a statuat în mod repetat că această cerință de separabilitate nu este îndeplinită atunci când anularea în parte a unui act are ca efect modificarea substanței acestuia (Hotărârea Comisia/Polonia, C‑504/09 P, EU:C:2012:178, punctul 98 și jurisprudența citată).

17

În speță, trebuie amintit că Regulamentul nr. 528/2012 stabilește norme armonizate privind punerea la dispoziție pe piață și utilizarea produselor biocide. În cadrul acestui regulament, Agenția îndeplinește sarcini cu privire la evaluarea substanțelor active, precum și cu privire la autorizarea de către Uniune a anumitor categorii de produse biocide.

18

Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 19 din concluzii, articolul 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 528/2012 se limitează să confere Comisiei competența necesară pentru a adopta un regulament de punere în aplicare prin care se stabilesc taxele care se plătesc Agenției pentru sarcinile îndeplinite în cadrul punerii în aplicare a acestui regulament, precum și condițiile de plată a acestor taxe.

19

Rezultă că articolul 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 528/2012 se referă la un aspect care poate fi separat de cadrul de reglementare stabilit de acesta și, în consecință, eventuala sa anulare nu ar afecta esența acestui regulament.

20

Prin urmare, acțiunea formulată de Comisie având ca obiect anularea în parte a Regulamentului nr. 528/2012 este admisibilă.

21

Comisia invocă un motiv unic în susținerea acțiunii formulate, întemeiat pe încălcarea Tratatului FUE și constând în nerespectarea sistemului de atribuire a competențelor pe care legiuitorul Uniunii le poate conferi Comisiei în temeiul articolelor 290 TFUE și 291 TFUE.

22

În ceea ce privește domeniul de aplicare al fiecăruia dintre articolele menționate, Comisia susține, în primul rând, că competența care îi este conferită în temeiul articolului 291 TFUE este de natură pur executivă, în timp ce, în temeiul articolului 290 TFUE, dispune de competențe de natură cvasilegislativă.

23

În al doilea rând, alegerea făcută de legiuitorul Uniunii de a atribui Comisiei competența de a adopta un act delegat sau un act de punere în aplicare ar trebui să se întemeieze pe elemente obiective și clare, care pot face obiectul unui control jurisdicțional. În această privință, Comisia subliniază, pe de o parte, că domeniul de aplicare al articolului 290 TFUE și, respectiv, domeniul de aplicare al articolului 291 TFUE sunt diferite și se exclud reciproc. Pe de altă parte, având în vedere însuși modul de redactare a acestor articole, singurul criteriu decisiv care permite să se stabilească distincția dintre un act delegat și un act de punere în aplicare ar privi natura și obiectul competențelor conferite Comisiei. În cazul în care prin aceste competențe se urmărește adoptarea unor norme cu aplicabilitate generală, neesențiale, având funcția juridică de a finaliza cadrul normativ al actului legislativ în discuție, aceste norme ar completa actul legislativ conform articolului 290 alineatul (1) primul paragraf TFUE. În cazul în care, în schimb, aceste norme au ca obiect doar să confere efect regulilor deja prevăzute în actul de bază, asigurând în același timp condiții uniforme de aplicare în Uniune, ar intra sub incidența articolului 291 TFUE. Exercitarea competențelor de executare în temeiul acestui din urmă articol nu ar putea în niciun fel să afecteze conținutul actului legislativ.

24

Nici împrejurarea că dispoziția legislativă care atribuie Comisiei competența este foarte detaliată, nici marja de apreciere care decurge din aceasta pentru respectiva instituție și nici aspectul dacă actul care urmează să fie adoptat de aceasta din urmă stabilește drepturi și obligații noi nu ar putea fi considerate, privite izolat, ca fiind elemente determinante pentru a opera o distincție între actele delegate și actele de punere în aplicare. Natura și obiectul competenței conferite Comisiei ar fi cele care ar determina dacă respectiva competență intră în domeniul de aplicare al unei delegări legislative sau al unei competențe de executare.

25

În ceea ce privește legalitatea articolului 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 528/2012, Comisia susține că, prin această dispoziție, legiuitorul Uniunii i‑a conferit în mod eronat o competență de executare în temeiul articolului 291 TFUE. O examinare a naturii și a obiectului competențelor care îi sunt atribuite ar demonstra astfel că aceasta ar fi chemată să adopte un act de completare a anumitor elemente neesențiale ale actului legislativ în sensul articolului 290 TFUE.

26

Comisia subliniază, în primul rând, că, potrivit articolului 78 din Regulamentul nr. 528/2012, veniturile Agenției provin nu doar din taxele plătite acesteia din urmă, ci și dintr‑o subvenție din partea Uniunii, din orice taxe plătite Agenției pentru serviciile furnizate, precum și din orice contribuție voluntară din partea statelor membre. Cu toate acestea, articolul 80 din regulamentul menționat nu ar stabili criterii prin care se urmărește asigurarea coordonării și a coerenței dintre diferitele modalități de finanțare a Agenției.

27

În al doilea rând, din coroborarea alineatelor (1) și (3) ale articolului 80 din Regulamentul nr. 528/2012 ar rezulta că, potrivit „principiilor” în materie de taxe stabilite prin aceste dispoziții, Comisia nu ar avea doar sarcina de a determina, pentru fiecare procedură de autorizare, cuantumul taxei aferente. Astfel, alineatul (1) litera (a) și alineatul (3) litera (a) ale acestui articol ar prevedea, pe de o parte, că, „în principiu”, taxele ar trebui să fie proporționale cu serviciile furnizate și să acopere costurile acestora. În consecință, Comisiei i‑ar reveni sarcina de a defini excepțiile de la principiu pe baza unor criterii specifice și, prin urmare, de a completa dispozitivul legislativ. Pe de altă parte, în ceea ce privește normele care definesc condițiile în materie de taxe reduse, de scutiri de la plata taxei și de rambursare, pe care le menționează același articol 80 alineatul (1) litera (b) și alineatul (3) litera (e), legiuitorul Uniunii nu ar fi precizat împrejurările care justifică renunțarea la perceperea întregii taxe sau a unei părți din aceasta. Astfel, dispozițiile menționate ar învesti Comisia cu competența de a completa legislația în materie adăugându‑i elemente neesențiale.

28

Același lucru ar fi valabil pentru „condițiile de plată” prevăzute la articolul 80 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 528/2012, noțiune al cărei conținut nu ar fi precizat și care ar putea, prin urmare, să includă atât modalități simple de plată a căror încălcare nu ar avea niciun impact asupra procedurii de autorizare, cât și condiții a căror încălcare ar putea, eventual, să prejudicieze acceptarea unei cereri de autorizare.

29

De asemenea, Comisia invocă faptul că articolul 80 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 528/2012 prevede că aceasta trebuie să ia în considerare necesitățile specifice ale întreprinderilor mici și mijlocii (IMM‑uri), „după caz”, ceea ce i‑ar conferi nu doar opțiunea în ceea ce privește modalitățile de „punere în aplicare”, ci și competența de a completa cadrul legislativ prin stabilirea unor criterii generale privind reducerea taxelor de care ar putea beneficia IMM‑urile.

30

În sfârșit, faptul că articolul 80 alineatul (3) din Regulamentul nr. 528/2012 precizează totodată principiile pe care trebuie să le respecte normele stabilite de statele membre în materia taxelor nu ar avea niciun efect asupra aspectului dacă competențele conferite Comisiei intră sub incidența actelor delegate în temeiul articolului 290 TFUE sau a actelor de punere în aplicare adoptate în temeiul articolului 291 TFUE.

31

Parlamentul European și Consiliul, precum și toate statele membre interveniente în prezentul litigiu susțin că articolul 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 528/2012 conferă în mod întemeiat Comisiei o competență de executare în sensul articolului 291 TFUE. Într‑adevăr, regimul taxelor stabilit la articolul 80 ar fi suficient de detaliat și de definit la nivel legislativ astfel încât competențele conferite Comisiei nu ar avea decât o natură de executare în sensul articolului 291 TFUE.

32

Articolul 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 528/2012 atribuie Comisiei competența de a adopta un regulament de punere în aplicare, în temeiul articolului 291 alineatul (2) TFUE, referitor la taxele care se plătesc Agenției în legătură cu diferitele intervenții ale acesteia din urmă în cadrul punerii în aplicare a regulamentului menționat.

33

Trebuie să se constate că articolul 291 TFUE nu oferă nicio definiție a noțiunii de act de punere în aplicare, ci se limitează să facă referire, la alineatul (2), la necesitatea adoptării unui astfel de act de către Comisie sau, în anumite cazuri specifice, de către Consiliu, pentru a asigura faptul că un act obligatoriu din punct de vedere juridic al Uniunii este executat în condiții uniforme în cadrul acesteia.

34

În plus, rezultă din articolul 291 alineatul (2) TFUE că doar „[î]n cazul în care sunt necesare condiții unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii, aceste acte conferă Comisiei competențe de executare sau, în cazuri speciale și temeinic justificate, precum și în cazurile prevăzute la articolele 24 [TUE] și 26 [TUE], Consiliului”.

35

În sfârșit, noțiunea de act de punere în aplicare, în sensul articolului 291 TFUE, trebuie să fie apreciată în raport cu cea de act delegat, astfel cum rezultă aceasta din articolul 290 TFUE.

36

Astfel, înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, expresia „competențe de executare” conținută în articolul 202 a treia liniuță CE includea competența de punere în aplicare, la nivelul Uniunii, a unui act legislativ al acesteia din urmă sau a anumitor dispoziții ale acestuia, pe de o parte, precum și, în anumite împrejurări, competența de a adopta acte normative care completează sau modifică elemente neesențiale ale unui act legislativ, pe de altă parte. Convenția europeană a propus o distincție între aceste două tipuri de competențe, care apare la articolele I‑35 și I‑36 din proiectul Tratatului de instituire a unei Constituții pentru Europa. Această modificare a fost în final preluată în Tratatul de la Lisabona la articolele 290 TFUE și 291 TFUE.

37

În temeiul articolului 290 alineatul (1) primul paragraf TFUE, „[u]n act legislativ poate delega Comisiei competența de a adopta acte fără caracter legislativ și cu domeniu de aplicare general, care completează sau modifică anumite elemente neesențiale ale actului legislativ”.

38

În cazul în care legiuitorul Uniunii conferă Comisiei, într‑un act legislativ, o competență delegată în temeiul articolului 290 alineatul (1) TFUE, aceasta din urmă este chemată să adopte norme care completează sau modifică elemente neesențiale ale acestui act. În conformitate cu al doilea paragraf al dispoziției citate, obiectivele, conținutul, domeniul de aplicare și durata delegării de competențe trebuie să fie definite în mod expres de actul legislativ care conferă o astfel de delegare. Această cerință implică faptul că atribuirea unei competențe delegate urmărește adoptarea unor norme care se înscriu în cadrul de reglementare definit de actul legislativ de bază.

39

În schimb, în cazul în care același legiuitor conferă Comisiei o competență de executare în temeiul articolului 291 alineatul (2) TFUE, aceasta din urmă este chemată să precizeze conținutul unui act legislativ pentru a asigura punerea sa în aplicare în condiții uniforme în toate statele membre.

40

Trebuie subliniat că legiuitorul Uniunii dispune de o putere de apreciere în cazul în care decide să atribuie Comisiei o competență delegată în temeiul articolului 290 alineatul (1) TFUE sau o competență de executare în temeiul articolului 291 alineatul (2) TFUE. În consecință, controlul jurisdicțional se limitează la erorile vădite de apreciere cu privire la aspectul dacă legiuitorul Uniunii a putut să considere în mod rezonabil că, pe de o parte, cadrul juridic pe care l‑a stabilit în ceea ce privește regimul taxelor menționat la articolul 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 528/2012 trebuie, în vederea punerii sale în aplicare, doar să fie precizat, fără a fi necesare modificarea și completarea sa cu privire la elemente neesențiale, și, pe de altă parte, că dispozițiile Regulamentului nr. 528/2012 referitoare la acest regim impun condiții uniforme de punere în aplicare.

41

În primul rând, articolul 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 528/2012 atribuie Comisiei competența de a „preciza” taxele care se plătesc Agenției, condițiile de plată a acestora, precum și anumite norme privind reducerile, scutirile și rambursările taxelor, „pe baza principiilor prevăzute la alineatul (3) [al articolului menționat]”.

42

În această privință, trebuie să se constate, în primul rând, că considerentul (64) al Regulamentului nr. 528/2012 instituie însuși principiul plății taxelor către Agenție și, în al doilea rând, că regulamentul prevede la articolul 80 alineatul (1) ultimul paragraf că taxele menționate „sunt stabilite la nivelul la care se asigură faptul că venitul provenit din taxe, împreună cu venitul Agenției provenit din alte surse în conformitate cu prezentul regulament, sunt suficiente pentru a acoperi costurile serviciilor furnizate”.

43

Astfel, principiul director al regimului taxelor prevăzut la articolul 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 528/2012 a fost stabilit de legiuitor însuși atunci când acesta a decis că taxele vor servi doar pentru acoperirea costurilor serviciului, neputând să fie utilizate pentru finanțarea oricăror alte scopuri și nici să fie stabilite la o valoare care să fie superioară costurilor serviciului furnizat de Agenție.

44

Contrar susținerilor Comisiei, împrejurarea că Regulamentul nr. 528/2012 nu stabilește criteriile de coordonare dintre diferitele surse de finanțare a Agenției, menționate la articolul 78 alineatul (1) din acest regulament, și faptul că, potrivit articolului 80 alineatul (3) litera (a) din acesta, taxele care urmează să fie percepute trebuie, „în principiu”, să acopere costurile nu pledează nicidecum în favoarea atribuirii unei competențe delegate Comisiei.

45

Trebuie subliniat în această privință că stabilirea cuantumului taxelor plătite Agenției la un nivel suficient pentru a acoperi costurile serviciilor furnizate de aceasta din urmă este, prin natura sa, un exercițiu de prognoză supus anumitor aspecte imprevizibile precum, printre altele, numărul de cereri prezentate Agenției. După cum arată Parlamentul European și Consiliul, expresia „în principiu” exprimă astfel, în mod esențial, dificultatea de a garanta în orice împrejurare că taxele percepute de Agenție vor fi suficiente pentru a acoperi costurile serviciilor cărora le corespund. De altfel, pentru acest motiv, articolul 78 alineatul (1) din regulamentul menționat prevede și alte surse de finanțare a Agenției, care, adăugate taxelor, permit asigurarea unei astfel de acoperiri.

46

În plus, trebuie să se constate că exercitarea de către Comisie a competenței care îi este atribuită prin articolul 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 528/2012 este supusă altor condiții și criterii, care au fost stabilite de însuși legiuitorul Uniunii în acest act legislativ. În această privință, alineatul (3) al aceluiași articol prevede că taxa se rambursează parțial în cazul în care solicitantul nu transmite informațiile cerute în termenul‑limită specificat [alineatul (3) litera (b)]; că necesitățile specifice ale IMM‑urilor sunt luate în considerare, după caz, existând inclusiv posibilitatea de a achita plățile în mai multe rate și etape [alineatul (3) litera (c)]; că structura și cuantumul taxelor țin seama de modul de transmitere, împreună sau separat, a informațiilor [alineatul (3) litera (d)]; că, în circumstanțe temeinic justificate și cu condiția acceptului Agenției, este posibil să se renunțe la perceperea întregii taxe sau a unei părți din aceasta [alineatul (3) litera (e)] și, în sfârșit, că termenele‑limită pentru plata taxelor se fixează ținând seama de termenele‑limită ale procedurilor prevăzute în regulamentul menționat [alineatul (3) litera (f)].

47

Cu toate aceste, Comisia arată, în ceea ce privește normele care definesc reducerile, scutirile și rambursările taxelor, pe care le evocă articolul 80 alineatul (1) litera (b) și alineatul (3) litera (e) din Regulamentul nr. 528/2012, că legiuitorul Uniunii nu a precizat împrejurările care justifică faptul că taxa, ori o parte a acesteia, nu este datorată și i‑a conferit astfel, implicit, Comisiei competența de a completa actul legislativ. De asemenea, articolul 80 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 528/2012 ar încălca articolul 291 TFUE atribuindu‑i Comisiei competența de a stabili „condițiile de plată” a taxelor către Agenție.

48

O astfel de argumentație nu poate fi primită. Legiuitorul Uniunii a putut, într‑adevăr, să considere în mod rezonabil că Regulamentul nr. 528/2012 stabilește un cadru juridic complet, în sensul punctului 40 din prezenta hotărâre, în materie de reduceri, de scutiri și de rambursări ale taxelor care se plătesc Agenției, prin faptul că a prevăzut la articolul 7 alineatul (4), la articolul 43 alineatul (4) și la articolul 80 alineatul (3) litera (b) din acest regulament diferitele situații în care trebuie autorizată rambursarea parțială a taxelor, afirmând la respectivul articol 80 alineatul (3), la litera (c), că „necesitățile specifice ale IMM‑urilor sunt luate în considerare” și prevăzând la același alineat (3), la litera (e), că, „în circumstanțe temeinic justificate și cu condiția acceptului Agenției”, este posibil să se renunțe la perceperea întregii taxe sau a unei părți din aceasta.

49

Aceeași situație se regăsește în ceea ce privește competența de a stabili „condițiile de plată”, care este conferită Comisiei prin articolul 80 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 528/2012. Astfel, articolul 7 alineatul (2) primul paragraf, articolul 13 alineatul (3) al doilea paragraf, articolul 43 alineatul (2) primul paragraf, articolul 45 alineatul (3) al doilea paragraf și articolul 54 alineatul (3) din acest regulament stabilesc ele însele un termen de 30 de zile pentru plata taxei datorate Agenției pentru diferitele intervenții ale acesteia. Potrivit articolului 80 alineatul (3) litera (f), termenele‑limită pentru plata taxelor datorate pentru celelalte intervenții ale Agenției „se fixează ținând seama de termenele limită ale procedurilor prevăzute în [același] regulament”. În ceea ce privește celelalte condiții de plată, articolul 80 alineatul (3) litera (c) menționează „posibilitatea de a achita plățile în mai multe rate și etape” pentru a ține cont de necesitățile specifice ale IMM‑urilor. Exercitarea de către Comisie a competenței care îi este conferită prin articolul 80 alineatul (1) litera (c) se înscrie astfel într‑un cadru normativ stabilit prin însuși actul legislativ, pe care actul de punere în aplicare nu poate nici să îl modifice, nici să îl completeze cu privire la elemente neesențiale.

50

În sfârșit, Comisia invocă în susținerea acțiunii formulate faptul că articolul 80 alineatul (3) litera (c) din Regulamentul nr. 528/2012 prevede că ea trebuie să ia în considerare necesitățile specifice ale IMM‑urilor, „după caz”, ceea ce, potrivit acesteia, îi conferă nu doar opțiunea în ceea ce privește modalitățile de „punere în aplicare”, ci și competența de a stabili criterii generale care prevăd dacă și în ce măsură IMM‑urile pot beneficia de taxe reduse.

51

Nici această argumentație nu poate fi reținută. Utilizarea termenilor „după caz” arată că regulamentul de punere în aplicare al Comisiei nu trebuie să prevadă în toate cazurile o taxă redusă pentru IMM‑uri. O asemenea reducere se impune doar în cazul în care specificitățile întreprinderilor menționate impun acest lucru. Așadar, obligația Comisiei de a ține cont de necesitățile specifice ale IMM‑urilor, „după caz”, se coroborează cu faptul că legiuitorul Uniunii a apreciat necesar să stabilească el însuși un cadru juridic complet, în sensul punctului 40 din prezenta hotărâre, referitor la regimul taxelor prevăzut la articolul 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 528/2012. Astfel, în conformitate cu alineatul (3) literele (a) și (c) al acestui articol, taxele trebuie stabilite la un nivel care nu numai că permite, în principiu, acoperirea costurilor serviciilor furnizate de Agenție, ci care, în ceea ce privește IMM‑urile, ține cont și de specificitățile acestor întreprinderi. Referitor la condițiile de plată, același alineat (3) litera (c) menționează el însuși posibilitatea IMM‑urilor de a achita plățile în mai multe rate și etape.

52

Din cele de mai sus reiese că legiuitorul Uniunii a putut să considere în mod rezonabil că articolul 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 528/2012 nu conferă Comisiei competența de a completa elemente neesențiale ale acestui act legislativ, ci de a preciza conținutul normativ al acestuia, conform articolului 291 alineatul (2) TFUE.

53

În al doilea rând, întrucât regimul taxelor prevăzut la articolul 80 alineatul (1) din Regulamentul nr. 528/2012 se raportează la taxe datorate unei agenții a Uniunii, atribuirea unei competențe de executare Comisiei în temeiul articolului 291 alineatul (2) TFUE poate fi considerată ca fiind rezonabilă în vederea asigurării unor condiții unitare de punere în aplicare a acestui regim în Uniune.

54

Rezultă din tot ceea ce precedă că motivul unic invocat de Comisie în susținerea acțiunii formulate nu este întemeiat și că, în consecință, trebuie respins.

55

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Parlamentul European și Consiliul au solicitat obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta din urmă a căzut în pretenții, se impune obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată. Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Franceză, Regatul Țărilor de Jos, Republica Finlanda și Regatul Unit, care au intervenit în susținerea concluziilor Parlamentului European și ale Consiliului, suportă, conform articolului 140 alineatul (1) din regulamentul menționat, propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară și hotărăște: