—

pentru ÖFAB, Östergötlands Fastigheter AB, de M. André;

—

pentru domnul Koot și Evergreen Investments BV, de K. Crafoord, de B. Rundblom Andersson și de J. Conradsson, advokater;

—

pentru guvernul suedez, de A. Falk și de K. Ahlstrand-Oxhamre, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul elen, de S. Chala, în calitate de agent;

—

pentru guvernul Regatului Unit, de J. Beeko, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Europeană, de A.-M. Rouchaud-Joët și de C. Tufvesson, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între ÖFAB, Östergötlands Fastigheter AB (denumită în continuare „ÖFAB”), cu sediul în Suedia, pe de o parte, și domnul Koot și Evergreen Investments BV (denumită în continuare „Evergreen”), cu domiciliul și, respectiv, cu sediul în Țările de Jos, pe de altă parte, în legătură cu refuzul acestora din urmă de a răspunde pentru datoriile Copperhill Mountain Lodge AB (denumită în continuare „Copperhill”), societate pe acțiuni cu sediul în Suedia.

3

Regulamentul nr. 44/2001 cuprinde norme privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială.

4

Considerentele (8), (11) și (12) ale regulamentului menționat au următorul cuprins:

[...]

5

Conform articolului 1 alineatul (2) litera (b) din regulamentul menționat, acesta nu se aplică pentru „falimente, concordate sau proceduri similare”.

6

Articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 are următorul cuprins:

„Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză.”

7

Potrivit articolului 5 punctele 1 și 3 din acest regulament, o persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru:

[...]

3.   în materie delictuală și cvasidelictuală, în fața instanțelor de la locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă”.

8

În capitolul 25 din Legea privind societățile pe acțiuni (Aktiebolagslag, SFS 2005, nr. 551), articolul 18 din legea menționată prevede că membrii consiliului de administrație pot fi ținuți răspunzători pentru datoriile societății atunci când omit să îndeplinească anumite formalități în vederea controlării situației financiare a societății, aceasta nemaidispunând de mijloace financiare suficiente. Potrivit articolului menționat:

„În cazul în care consiliul de administrație nu și-a îndeplinit obligațiile:

membrii consiliului de administrație răspund în mod solidar de îndeplinirea obligațiilor care se nasc în legătură cu societatea în cursul perioadei în care se menține neîndeplinirea obligațiilor menționate mai sus.

Orice persoană care, cunoscând neîndeplinirea obligațiilor de către consiliul de administrație, acționează în numele societății răspunde în mod solidar cu membrii consiliului de administrație pentru îndeplinirea obligațiilor care se nasc astfel în legătură cu societatea.

Răspunderea menționată la alineatele 1 și 2 nu se aplică persoanelor care demonstrează că au acționat în mod diligent.

[...]”

9

Domnul Koot, cetățean olandez, a fost membru al consiliului de administrație al Copperhill în perioada 9 septembrie 2007-5 septembrie 2009, iar ulterior a devenit director adjunct al societății menționate, deținând această funcție până la 22 ianuarie 2010.

10

Evergreen deținea 40 % din acțiunile Copperhill înainte de a achiziționa, la 11 septembrie 2007, încă 50 % din acțiunile societății menționate.

11

Între 10 octombrie 2007 și 2 decembrie 2009, sediul Copperhill s-a aflat în comuna Åre (Suedia), care intră în competența teritorială a Östersunds tingsrätt (Tribunalul Districtual din Östersund). Copperhill a desfășurat activități comerciale în Åre, unde, în această perioadă, a construit un hotel.

12

Pentru construirea acestui hotel, Copperhill a comandat de la două întreprinderi locale, Toréns Entreprenad i Östersund AB (denumită în continuare „Toréns”) și Kakelmässan Norr Handelsbolag (denumită în continuare „Kakelmässan”), lucrări de terasare și de montare de gresie în sălile de baie.

13

La 23 martie 2009, întrucât Copperhill a suspendat efectuarea plăților din cauza unor dificultăți financiare, Östersunds tingsrätt a decis să supună întreprinderea respectivă unor măsuri de reorganizare („företagsrekonstruktion”). În cadrul acestor măsuri, a fost plătită numai o parte din creanțele Toréns și, respectiv, ale Kakelmässan față de Copperhill. Soldurile creanțelor menționate au fost achiziționate de Invest i Årefjällen i Stockholm AB (denumită în continuare „Invest”).

14

La 10 august 2010, Invest a introdus două acțiuni, împotriva domnului Koot și, respectiv, împotriva Evergreen, la Östersunds tingsrätt. În susținerea acțiunii împotriva domnului Koot, Invest a arătat că acesta era obligat să o despăgubească în temeiul articolului 18 din capitolul 25 din Legea privind societățile pe acțiuni. Acțiunea îndreptată împotriva Evergreen se întemeia, pe de o parte, pe principiile excepției de la limitarea răspunderii și, pe de altă parte, pe faptul că Evergreen își „asumase” răspunderea că va plăti societăților Toréns și Kakelmässan sau că va transfera către Copperhill fondurile necesare în această privință.

15

În ceea ce privește competența Östersunds tingsrätt de a se pronunța cu privire la litigiile în cauză, Invest a arătat că actul cauzator de prejudiciu a fost săvârșit la Åre și că în același loc s-a produs și prejudiciul. Domnul Koot și Evergreen au susținut că, dat fiind că aveau domiciliul și, respectiv, sediul în Țările de Jos, acest tribunal nu era competent să se pronunța cu privire la aceste litigii.

16

La 26 aprilie 2011, Östersunds tingsrätt a decis să respingă acțiunile Invest, declarând că nu este competent să se pronunțe cu privire la litigiile în cauză. Potrivit acestui tribunal, litigiile respective nu intră nici în sfera materiei contractuale, nici în sfera materiei delictuale sau cvasidelictuale în sensul articolului 5 punctele 1 și 3 din Regulamentul nr. 44/2001. În consecință, în conformitate cu norma generală prevăzută la articolul 2 alineatul (1) din regulamentul menționat, pentru soluționarea litigiilor respective ar trebui să fie sesizate instanțele din statul membru în care au domiciliul, respectiv sediul, domnul Koot și Evergreen.

17

Invest a atacat cu apel aceste hotărâri la Hovrätten för Nedre Norrland, solicitând ca acesta să adreseze Curții o cerere de decizie preliminară. Ulterior, Invest a cesionat creanțele sale către ÖFAB.

18

Hovrätten för Nedre Norrland apreciază că, pentru a determina competența instanțelor suedeze de a soluționa litigiul principal, trebuie să se interpreteze articolul 5 punctele 1 și 3 din Regulamentul nr. 44/2001.

19

În această privință, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă dispozițiile menționate constituie o excepție absolută de la articolul 2 din Regulamentul nr. 44/2001 în ceea ce privește acțiunile în despăgubire, în sensul că articolul 5 punctul 3 din acest regulament este aplicabil în cazul în care nu este aplicabil punctul 1 al articolului menționat. În plus, această instanță apreciază că Curtea nu a fost încă sesizată cu întrebarea dacă acțiunile prin care se urmărește ca un membru al consiliului de administrație al unei societăți pe acțiuni, în temeiul articolului 18 din capitolul 25 din Legea privind societățile pe acțiuni, precum și un acționar al unei astfel de societăți, în temeiul excepției de la limitarea răspunderii, să fie ținuți răspunzători pentru datoriile societății menționate intră sub incidența articolului 5 punctul 3 din respectivul regulament.

20

În ceea ce privește excepția de la limitarea răspunderii, instanța de trimitere arată că, potrivit jurisprudenței Högsta domstolen (Curtea Supremă), acționarii unei societăți pe acțiuni pot, în situații excepționale, să fie ținuți răspunzători pentru datoriile societății vizate. Printre factorii care pot prezenta importanță în această privință s-ar putea menționa un comportament neloial sau abuziv al acționarilor, o lipsă de capitaluri proprii, precum și faptul că acea societate nu a avut ca obiect o activitate economică.

21

Ținând seama de aceste considerații, Hovrätten för Nedre Norrland a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

22

Prin intermediul primelor trei întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită să se stabilească, în esență, dacă noțiunea „materie delictuală și cvasidelictuală”, care figurează la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, trebuie interpretată în sensul că privește acțiuni introduse de un creditor al unei societăți pe acțiuni prin care se urmărește ca pentru datoriile respectivei societăți să fie ținuți răspunzători, pe de o parte, un membru al consiliului de administrație al acesteia și, pe de altă parte, un acționar al acesteia, dat fiind că ei au permis societății menționate să continue să funcționeze în pofida faptului că aceasta era subcapitalizată și trebuia să solicite să intre în lichidare.

23

Trebuie analizat, cu titlu introductiv, argumentul invocat de domnul Koot potrivit căruia acțiunile îndreptate împotriva sa sunt excluse din domeniul de aplicare al Regulamentul nr. 44/2001, în temeiul articolului 1 alineatul (2) litera (b) din acesta, dat fiind că aceste acțiuni sunt întemeiate pe dispoziții de drept suedez care urmăresc ca societățile pe acțiuni ale căror fonduri proprii sunt insuficiente să intre în lichidare.

24

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, articolul 1 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul nr. 44/2001 nu exclude din domeniul de aplicare al acestui regulament decât acțiunile care derivă direct dintr-o procedură de insolvență și care sunt strâns legate de aceasta (a se vedea în acest sens printre altele Hotărârea din 2 iulie 2009, SCT Industri, C-111/08, Rep., p. I-5655, punctul 21 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 19 aprilie 2012, F-Tex, C-213/10, punctul 29).

25

Or, astfel cum reiese din dosarul prezentat Curții și din explicațiile date de guvernul suedez în ședință, acțiunile în discuție în litigiul principal nu sunt legate de o procedură de insolvență, ci au fost introduse după ce Copperhill a fost supusă unei proceduri de reorganizare. În orice caz, trebuie să se constate, astfel cum arată Comisia Europeană, că acțiunile în discuție în litigiul principal nu constituie prerogative exclusive ale administratorului judiciar care trebuie exercitate în interesul tuturor creditorilor, ci este vorba despre drepturi pe care ÖFAB este liberă să le exercite în interes propriu.

26

În consecință, este necesar să se constate că acțiunile în discuție în litigiul principal intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 44/2001.

27

Pentru a se răspunde la prima-a treia întrebare, este necesar să se arate, pe de o parte, că, potrivit unei jurisprudențe constante, noțiunile „materie contractuală” și „materie delictuală”, în sensul articolului 5 punctul 1 litera (a) și punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, trebuie interpretate în mod autonom, prin referire în principal la sistemul și la obiectivele acestui regulament (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 octombrie 2011, eDate Advertising și Martinez, C-509/09 și C-161/10, Rep., p. I-10269, punctul 38, precum și jurisprudența citată).

28

Pe de altă parte, în măsura în care Regulamentul nr. 44/2001 a înlocuit, în relațiile dintre statele membre, Convenția din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 1972, L 299, p. 32, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 3), astfel cum a fost modificată prin convențiile succesive privind aderările noilor state membre la această convenție (denumită în continuare „Convenția de la Bruxelles”), interpretarea dată de Curte în privința dispozițiilor acestei convenții este valabilă și pentru dispozițiile regulamentului menționat atunci când dispozițiile acestor instrumente comunitare pot fi calificate ca fiind echivalente (a se vedea în special Hotărârea eDate Advertising și Martinez, citată anterior, punctul 39, precum și jurisprudența citată).

29

Or, articolul 2, precum și articolul 5 punctul 1 litera (a) și punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, relevante în cauza principală, reflectă, în ceea ce privește delimitarea competențelor jurisdicționale reglementate de aceste dispoziții, același sistem ca și articolul 2 și articolul 5 punctele 1 și 3 din Convenția de la Bruxelles și sunt redactate în termeni cvasiidentici. Având în vedere o asemenea echivalență, în temeiul considerentului (19) al regulamentului menționat, trebuie asigurată continuitatea în interpretarea acestor două instrumente juridice (a se vedea în special Hotărârea din 16 iulie 2009, Zuid-Chemie, C-189/08, Rep., p. I-6917, punctul 19).

30

Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, sistemul atribuirii de competențe comune prevăzute în capitolul II din Regulamentul nr. 44/2001 se întemeiază pe norma generală enunțată la articolul 2 alineatul (1) din acesta, potrivit căreia persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea părților, în fața instanțelor acelui stat. Capitolul II secțiunea 2 din Regulamentul nr. 44/2001 prevede un anumit număr de norme de competență speciale, printre care figurează cea de la articolul 5 punctul 3 din acest regulament, însă numai prin derogare de la această normă generală a competenței instanțelor de la domiciliul pârâtului (a se vedea în acest sens Hotărârea Zuid-Chemie, citată anterior, punctele 20 și 21, precum și Hotărârea din 12 mai 2011, BVG, C-144/10, Rep., p. I-3961, punctul 30 și jurisprudența citată).

31

De asemenea, Curtea s-a pronunțat în sensul că aceste norme de competență specială sunt de strictă interpretare, nefiind posibil ca interpretarea acestora să depășească ipotezele preconizate în mod expres prin regulamentul respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea Zuid-Chemie, citată anterior, punctul 22 și jurisprudența citată).

32

Cu toate acestea, rezultă dintr-o jurisprudență constantă că noțiunea „materie delictuală și cvasidelictuală” în sensul articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 cuprinde orice cerere care urmărește să pună în discuție răspunderea pârâtului și care nu intră în sfera noțiunii „materie contractuală” în sensul articolului 5 punctul 1 litera (a) din acest regulament (a se vedea, în ceea ce privește interpretarea Convenției de la Bruxelles, Hotărârea din 27 septembrie 1988, Kalfelis, 189/87, Rec., p. 5565, punctul 18, Hotărârea din 26 martie 1992, Reichert și Kockler, C-261/90, Rec., p. I-2149, punctul 16, Hotărârea din 27 octombrie 1998, Réunion européenne și alții, C-51/97, Rec., p. I-6511, punctul 22, precum și Hotărârea din 17 septembrie 2002, Tacconi, C-334/00, Rec., p. I-7357, punctul 21).

33

În această privință, trebuie arătat, pe de o parte, că noțiunea „materie contractuală” în sensul articolului 5 punctul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 44/2001 nu poate fi înțeleasă în sensul că vizează o situație în care nu există niciun angajament asumat în mod liber de către o parte față de cealaltă. Astfel, aplicarea normei speciale de competență prevăzute în materie contractuală la articolul 5 punctul 1 litera (a) presupune stabilirea unei obligații juridice liber consimțite de către o persoană față de altă persoană, pe care se întemeiază acțiunea reclamantului (a se vedea, în ceea ce privește interpretarea Convenției de la Bruxelles, Hotărârea din 20 ianuarie 2005, Engler, C-27/02, Rec., p. I-481, punctele 50 și 51, precum și Hotărârea din 14 martie 2013, Česká spořitelna, C-419/11, punctele 46 și 47 și jurisprudența citată).

34

Pe de altă parte, rezultă dintr-o jurisprudență constantă că răspunderea delictuală sau cvasidelictuală nu poate fi luată în considerare decât cu condiția dovedirii unei legături de cauzalitate între prejudiciu și fapta aflată la originea prejudiciului (a se vedea, în ceea ce privește interpretarea Convenției de la Bruxelles, Hotărârea din 30 noiembrie 1976, Bier, cunoscută sub numele „Minele de potasiu din Alsacia”, 21/76, Rec., p. 1735, punctul 16, precum și Hotărârea Zuid-Chemie, citată anterior, punctul 28 și jurisprudența citată).

35

În ceea ce privește acțiunile în discuție în litigiul principal, reiese din dosarul prezentat Curții că acestea urmăresc să pună în discuție răspunderea domnului Koot, în calitate de administrator al Copperhill, în temeiul articolului 18 din capitolul 25 din Legea privind societățile pe acțiuni, precum și răspunderea Evergreen, în calitate de acționar al acestei societăți, în temeiul excepției de la limitarea răspunderii, astfel cum a fost dezvoltată de jurisprudența Högsta domstolen.

36

Astfel cum reiese de asemenea din decizia de trimitere, acțiunile menționate se întemeiază nu pe un angajament asumat în mod liber de una dintre aceste părți față de cealaltă, ci pe susținerea potrivit căreia administratorul Copperhill, întrucât nu a îndeplinit anumite formalități în vederea controlării situației financiare a acestei societăți, precum și acționarul principal al acesteia și-ar fi neglijat obligațiile legale permițând societății menționate să continue să funcționeze în pofida faptului că aceasta era subcapitalizată și trebuia să intre în lichidare. În temeiul legislației aplicabile, acest administrator și acest acționar pot, dacă este cazul, să fie ținuți răspunzători pentru datoriile Copperhill.

37

Or, deși acțiunile în discuție în litigiul principal urmăresc ca administratorul și acționarul menționați să fie ținuți răspunzători pentru datoriile Copperhill, ele permit înainte de toate obținerea plății creanțelor care, întrucât administratorul și acționarul acestei societăți nu și-au îndeplinit obligațiile legale, nu au putut fi stinse în întregime față de societatea menționată. În speță, aceste acțiuni urmăresc astfel repararea prejudiciului care rezultă din faptul că Toréns și Kakelmässan au realizat lucrări pentru Copperhill fără a putea obține ulterior, de la această societate, plata integrală a sumelor datorate de aceasta din urmă pentru lucrările respective.

38

În consecință, acțiunile în discuție în litigiul principal, fără a anticipa calificarea altor acțiuni care pot fi introduse împotriva unui administrator sau a unui acționar al unei societăți, intră în sfera articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001.

39

În această privință, guvernele suedez și elen susțin că o calificare a acțiunilor în discuție în litigiul principal în raport cu articolul 5 punctele 1 și 3 din Regulamentul nr. 44/2001, dat fiind că aceste acțiuni urmăresc stabilirea răspunderii administratorului sau a acționarului unei societăți pe acțiuni pentru datoriile acestei societăți, ar trebui să urmeze calificarea datoriilor societății ca aparținând materiei contractuale sau extracontractuale, după caz.

40

Această interpretare nu poate fi reținută.

41

Astfel, ea ar avea drept consecință creșterea numărului instanțelor competente să soluționeze acțiuni care pun în discuție același comportament culpabil al administratorului sau al acționarului societății vizate, în funcție de natura diferitelor datorii ale acestei societăți care pot face obiectul unor astfel de acțiuni. Or, într-o astfel de situație, obiectivul de proximitate al normelor de competență specială enunțate la articolul 5 punctele 1 și 3 din Regulamentul nr. 44/2001, întemeiate pe existența unei legături deosebit de strânse între contract sau locul unde s-a produs fapta prejudiciabilă și instanța care trebuie să soluționeze cauza (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 25 februarie 2010, Car Trim, C-381/08, Rep., p. I-1255, punctul 48 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 16 mai 2013, Melzer, C-228/11, punctul 26 și jurisprudența citată), se opune ca stabilirea instanței competente să poată depinde de natura datoriilor societății vizate. În plus, este necesar să se arate că, în ceea ce privește un pârât care este răspunzător pentru datoriile altuia, o astfel de interpretare a normelor de competență prevăzute la articolul 5 din acest regulament nu ar avea gradul de previzibilitate cerut de considerentul (11) al regulamentului menționat.

42

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima-a treia întrebare că noțiunea „materie delictuală și cvasidelictuală”, care figurează la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, trebuie interpretată în sensul că privește acțiuni precum cele în discuție în litigiul principal introduse de un creditor al unei societăți pe acțiuni prin care se urmărește ca, pentru datoriile respectivei societăți, să fie ținuți responsabili, pe de o parte, un membru al consiliului de administrație al acesteia și, pe de altă parte, un acționar al acesteia, dat fiind că ei au permis societății menționate să continue să funcționeze în pofida faptului că aceasta era subcapitalizată și trebuia să solicite să intre în lichidare.

43

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă noțiunea „materie delictuală și cvasidelictuală”, care figurează la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, trebuie interpretată în sensul că privește o acțiune a unui creditor îndreptată împotriva acționarului unei societăți care și-a asumat răspunderea acoperirii datoriilor societății.

44

În această privință, trebuie amintit că instanțele naționale trebuie să furnizeze Curții elementele de fapt sau de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i-au fost adresate (Hotărârea din 14 septembrie 1999, Gruber, C-249/97, Rec., p. I-5295, punctul 19, și Hotărârea din 8 septembrie 2011, Rosado Santana, C-177/10, Rep., I-7907, punctul 33).

45

Astfel cum rezultă dintr-o jurisprudență constantă, necesitatea de a ajunge la o interpretare a dreptului Uniunii care să fie utilă instanței naționale presupune definirea de către aceasta din urmă a cadrului factual și normativ în care se înscriu întrebările adresate sau cel puțin explicarea ipotezelor de fapt pe care se întemeiază aceste întrebări (a se vedea în special Hotărârea din 17 februarie 2005, Viacom Outdoor, C-134/03, Rec., p. I-1167, punctul 22, Hotărârea din 12 aprilie 2005, Keller, C-145/03, Rec., p. I-2529, punctul 29, și Hotărârea din 1 decembrie 2011, Painer, C-145/10, Rec., p. 12533, punctul 46).

46

Or, în speță, trebuie să se constate că, în ceea ce privește cea de a patra întrebare, instanța de trimitere arată numai că Evergreen își „asumase” răspunderea că va plăti societăților Toréns și Kakelmässan sau că va transfera către Copperhill fondurile necesare în această privință, fără a preciza totuși împrejurările de fapt ale acestei „asumări”, nici temeiul juridic sau obiectul acțiunii introduse împotriva autorului „asumării” menționate. În aceste împrejurări, cererea de decizie preliminară nu permite Curții să ajungă la o interpretare utilă a articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001.

47

În consecință, este necesar să se considere că a patra întrebare este inadmisibilă.

48

Prin intermediul celei de a cincea și al celei de a șasea întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă noțiunea „locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă”, care figurează la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, trebuie interpretată în sensul că, în ceea ce privește acțiunile prin care se urmărește ca un membru al consiliului de administrație și un acționar al unei societăți pe acțiuni să fie ținuți răspunzători pentru datoriile acestei societăți, locul menționat se situează în statul membru în care se află sediul societății respective.

49

Pentru a răspunde la aceste întrebări, este necesar să se amintească, pe de o parte, că, potrivit unei jurisprudențe constante, norma specială de competență prevăzută, prin derogare de la norma generală de competență a instanțelor de la domiciliul pârâtului, la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 se întemeiază pe existența unei legături deosebit de strânse între litigiu și instanțele de la locul unde s-a produs fapta prejudiciabilă, care justifică atribuirea competenței în favoarea acestora din urmă pentru motive legate de buna administrare a justiției și de organizarea utilă a procesului (a se vedea în acest sens Hotărârea eDate Advertising și Martinez, citată anterior, punctul 40, precum și Hotărârea din 25 octombrie 2012, Folien Fischer și Fofitec, C-133/11, punctul 37 și jurisprudența citată).

50

Astfel, în materie delictuală și cvasidelictuală, instanța de la locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă este în mod obișnuit în situația cea mai adecvată să se pronunțe asupra cauzei, în special din motive legate de proximitatea față de litigiu și de facilitatea administrării probelor (a se vedea în special Hotărârea Folien Fischer și Fofitec, citată anterior, punctul 38, precum și jurisprudența citată).

51

Pe de altă parte, expresia „locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă”, care figurează la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, vizează atât locul materializării prejudiciului, cât și locul unde s-a produs evenimentul cauzator al prejudiciului, astfel încât pârâtul poate fi acționat în justiție, la alegerea reclamantului, în fața instanței de la unul dintre cele două locuri (a se vedea Hotărârea Folien Fischer și Fofitec, citată anterior, punctul 39, precum și jurisprudența citată). Aceste două locuri pot constitui o legătură semnificativă din punctul de vedere al competenței judiciare, fiecare dintre ele fiind susceptibil, în funcție de împrejurări, să furnizeze indicii deosebit de utile în ceea ce privește probele și organizarea procesului (a se vedea Hotărârea eDate Advertising și Martinez, citată anterior, punctul 41, precum și jurisprudența citată).

52

Astfel, în ceea ce privește acțiunile în discuție în litigiul principal, introduse de creditorii unei societăți pe acțiuni împotriva administratorului și a acționarului principal al acestei societăți, pentru motivul că și-ar fi neglijat obligațiile legale în ceea ce privește societatea menționată, locul producerii evenimentului cauzator al prejudiciului trebuie să prezinte atât pentru reclamanți, cât și pentru pârâți un mare grad de previzibilitate. De asemenea, în aceste condiții, trebuie să existe, din perspectiva bunei administrări a justiției și a organizării utile a procesului, o legătură deosebit de strânsă între acțiunile introduse de reclamanți și locul menționat.

53

În această privință, este necesar să se arate că, într-o situație precum cea în discuție în litigiul principal, în care este vorba despre acțiuni întemeiate pe susținerea potrivit căreia administratorul și acționarul principal al Copperhill nu și-ar fi îndeplinit obligațiile legale referitoare la controlarea situației financiare a acestei societăți și la continuarea desfășurării activității de către aceasta, în pofida faptului că ea era subcapitalizată și trebuia să solicite să intre în lichidare, nu situația financiară sau activitatea societății menționate sunt vizate ca atare, ci concluzia care trebuie dedusă cu privire la o eventuală omisiune a controlului care intră în sarcina administratorului și a acționarului.

54

Reiese din dosarul prezentat Curții că, în perioada în care s-au produs faptele în litigiu, sediul Copperhill s-a aflat în comuna Åre, care intră în competența teritorială a Östersunds tingsrätt. Copperhill a desfășurat activități comerciale în Åre, unde, în această perioadă, a construit un hotel. În aceste împrejurări, se pare că activitățile desfășurate și situația financiară legată de aceste activități au legătură cu acest loc. În orice caz, informațiile privind situația financiară și activitatea acestei societăți, necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de gestiune care revin administratorului și acționarului, trebuiau să fie disponibile în locul menționat. Situația este aceeași pentru informațiile privind pretinsa nerespectare a respectivelor obligații. Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica exactitatea acestor informații.

55

În consecință, trebuie să se răspundă la a cincea și la a șasea întrebare că noțiunea „locul unde s-a produs sau riscă să se producă fapta prejudiciabilă”, care figurează la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001, trebuie interpretată în sensul că, în ceea ce privește acțiunile prin care se urmărește ca un membru al consiliului de administrație și un acționar al unei societăți pe acțiuni să fie ținuți răspunzători pentru datoriile acestei societăți, locul menționat se situează la locul de care sunt legate activitățile desfășurate de societatea menționată și situația financiară legată de aceste activități.

56

Prin intermediul celei de a șaptea întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă împrejurarea că creanța în cauză a fost cesionată de creditorul inițial unei alte persoane are, în circumstanțe precum cele în discuție în litigiul principal, influență asupra determinării instanței competente în temeiul articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001.

57

În această privință, trebuie amintit, pe de o parte, astfel cum s-a subliniat la punctul 41 din prezenta hotărâre, că normele de competență specială enunțate la articolul 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 răspund unui obiectiv de proximitate și sunt întemeiate pe existența unei legături deosebit de strânse între contract sau locul unde s-a produs fapta prejudiciabilă și instanța care trebuie să soluționeze cauza. Or, un litigiu având ca obiect creanțe care intră în sfera materiei „delictuale și cvasidelictuale” continuă, în principiu, să prezinte o legătură strânsă cu locul în care s-a produs fapta prejudiciabilă, chiar dacă creanțele respective au făcut obiectul unei cesiuni.

58

Pe de altă parte, trebuie arătat că a admite că o cesiune de creanțe, realizată de creditorul inițial, ar putea avea influență asupra determinării instanței competente potrivit articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001 ar fi de asemenea contrar unuia dintre obiectivele acestui regulament, amintit în considerentul (11) al acestuia, potrivit căruia normele de competență trebuie să prezinte un mare grad de previzibilitate.

59

Având în vedere considerațiile care precedă trebuie să se răspundă la a șaptea întrebare că împrejurarea că creanța în cauză a fost cesionată de creditorul inițial unei alte persoane nu are, în circumstanțe precum cele în discuție în litigiul principal, influență asupra determinării instanței competente în temeiul articolului 5 punctul 3 din Regulamentul nr. 44/2001.

60

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară: