Cauza C-399/11
Stefano Melloni
împotriva
Ministerio Fiscal
[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Constitucional (Spania)]
„Cooperare polițienească și judiciară în materie penală — Mandat european de arestare — Proceduri de predare între statele membre — Decizii pronunțate în urma unui proces la care persoana în cauză nu a fost prezentă în persoană — Executarea unei pedepse pronunțate în lipsă — Posibilitate de revizuire a hotărârii”
Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 26 februarie 2013
Acte ale instituțiilor – Aplicarea în timp – Norme de procedură – Aplicare în cazul litigiilor pendinte la momentul intrării lor în vigoare – Articolul 4a din Decizia-cadru 2002/584 – Aplicare în cazul recunoașterii și executării deciziilor date în cadrul unei proceduri de predare în curs la momentul intrării sale în vigoare
[Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, art. 4a și art. 8 alin. (2)]
Cooperare judiciară în materie penală – Decizia-cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Motive de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare – Mandat emis în scopul executării unei pedepse pronunțate în lipsă – Executare supusă condiției posibilității unei revizuiri a deciziei în lipsă în statul membru emitent – Incompatibilitate
[Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, art. 4a alin. (1)]
Cooperare judiciară în materie penală – Decizia-cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Motive de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare – Mandat emis în scopul executării unei pedepse pronunțate în lipsă – Obligație de predare în condițiile prevăzute la articolul 4a alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584 – Încălcarea dreptului la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil – Încălcarea dreptului la apărare – Inexistență
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și art. 48 alin. (2); Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, art. 4a alin. (1)]
Drepturi fundamentale – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Nivel de protecție – Drepturi fundamentale garantate de constituția unui stat membru – Mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse pronunțate în lipsă – Posibilitatea unui stat, în numele dreptului la un proces echitabil și al dreptului la apărare garantat de constituția acestuia, de a supune predarea condiției unei posibile revizuiri a hotărârii de condamnare în statul membru emitent – Lipsă
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 53; Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, art. 4a alin. (1)]
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 31 și 32)
Articolul 4a alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, trebuie interpretat în sensul că se opune ca autoritatea judiciară de executare, în cazurile menționate în această dispoziție, să supună executarea unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse condiției ca hotărârea de condamnare pronunțată în lipsă să poată fi revizuită în statul membru emitent.
Soluția pe care legiuitorul Uniunii a reținut-o, constând în prevederea exhaustivă a cazurilor în care executarea unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei hotărâri pronunțate în lipsă trebuie să fie considerată că nu aduce atingere dreptului la apărare, este incompatibilă cu menținerea unei posibilități a autorității judiciare de executare de a supune această executare condiției ca respectiva condamnare să poată fi revizuită pentru a garanta dreptul la apărare al persoanei interesate.
(a se vedea punctele 44 și 46 și dispozitiv 1)
Articolul 4a alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, nu încalcă nici dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil, nici dreptul la apărare garantate de articolul 47 și, respectiv, de articolul 48 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și, prin urmare, este compatibil cu cerințele care decurg din aceste articole.
Astfel, deși dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces constituie un element esențial al dreptului la un proces echitabil, acest drept nu este absolut. Persoana acuzată poate să renunțe la acesta, de bunăvoie, în mod expres sau tacit, cu condiția ca renunțarea să fie stabilită în mod neechivoc, să fie însoțită de un minim de garanții corespunzătoare gravității sale și să nu intre în conflict cu niciun interes public important. În special, încălcarea dreptului la un proces echitabil nu este stabilită, chiar dacă persoana acuzată nu s-ar fi prezentat în persoană la proces, din moment ce aceasta a fost informată cu privire la data și la locul procesului sau a fost apărată de un avocat, pe care l-a mandatat în acest scop.
În plus, armonizarea condițiilor de executare a mandatelor europene de arestare emise în scopul executării deciziilor pronunțate în urma unui proces la care persoana în cauză nu a fost prezentă în persoană, efectuată prin Decizia-cadru 2009/299, urmărește, astfel cum se menționează la articolul 1 din aceasta, să consolideze drepturile procedurale ale persoanelor care fac obiectul unor proceduri penale și să îmbunătățească recunoașterea reciprocă a deciziilor judiciare între statele membre.
(a se vedea punctele 49, 51, 53 și 54 și dispozitiv 2)
Articolul 53 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu permite unui stat membru să condiționeze predarea unei persoane condamnate în lipsă de posibilitatea ca hotărârea de condamnare să fie supusă revizuirii în statul membru emitent, cu scopul de a evita să se aducă atingere dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare garantate de constituția acestuia.
O interpretare diferită a articolului 53 din cartă ar aduce atingere principiului supremației dreptului Uniunii, în măsura în care ar permite unui stat membru să împiedice aplicarea unor acte de drept al Uniunii pe deplin conforme cu carta, din moment ce acestea nu ar respecta drepturile fundamentale garantate de constituția statului respectiv.
Este adevărat că articolul 53 din cartă confirmă că, în cazul în care un act de drept al Uniunii implică măsuri naționale de punere în aplicare, autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, și nici supremația, unitatea și caracterul efectiv ale dreptului Uniunii. Cu toate acestea, articolul 4a alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, nu acordă statelor membre facultatea de a refuza executarea unui mandat european de arestare în cazul în care persoana în cauză se găsește în una dintre cele patru situații prevăzute la această dispoziție.
A permite unui stat membru să se prevaleze de articolul 53 din cartă pentru a supune predarea unei persoane condamnate în lipsă condiției, care nu este prevăzută de Decizia-cadru 2009/299, ca hotărârea de condamnare să poată fi revizuită în statul membru emitent, cu scopul de a evita să se aducă atingere dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare garantate de constituția statului membru de executare, ar conduce, prin faptul că ar repune în discuție uniformitatea standardului de protecție a drepturilor fundamentale definit prin această decizie-cadru, la o încălcare a principiilor încrederii și recunoașterii reciproce pe care aceasta urmărește să le consolideze și, prin urmare, la o compromitere a caracterului efectiv al deciziei-cadru menționate.
(a se vedea punctele 58, 60, 61, 63 și 64 și dispozitiv 3)
Cauza C-399/11
Stefano Melloni
împotriva
Ministerio Fiscal
[cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal Constitucional (Spania)]
„Cooperare polițienească și judiciară în materie penală — Mandat european de arestare — Proceduri de predare între statele membre — Decizii pronunțate în urma unui proces la care persoana în cauză nu a fost prezentă în persoană — Executarea unei pedepse pronunțate în lipsă — Posibilitate de revizuire a hotărârii”
Sumar – Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 26 februarie 2013
Acte ale instituțiilor – Aplicarea în timp – Norme de procedură – Aplicare în cazul litigiilor pendinte la momentul intrării lor în vigoare – Articolul 4a din Decizia-cadru 2002/584 – Aplicare în cazul recunoașterii și executării deciziilor date în cadrul unei proceduri de predare în curs la momentul intrării sale în vigoare
[Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, art. 4a și art. 8 alin. (2)]
Cooperare judiciară în materie penală – Decizia-cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Motive de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare – Mandat emis în scopul executării unei pedepse pronunțate în lipsă – Executare supusă condiției posibilității unei revizuiri a deciziei în lipsă în statul membru emitent – Incompatibilitate
[Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, art. 4a alin. (1)]
Cooperare judiciară în materie penală – Decizia-cadru privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre – Motive de neexecutare facultativă a mandatului european de arestare – Mandat emis în scopul executării unei pedepse pronunțate în lipsă – Obligație de predare în condițiile prevăzute la articolul 4a alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584 – Încălcarea dreptului la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil – Încălcarea dreptului la apărare – Inexistență
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 47 și art. 48 alin. (2); Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, art. 4a alin. (1)]
Drepturi fundamentale – Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene – Nivel de protecție – Drepturi fundamentale garantate de constituția unui stat membru – Mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse pronunțate în lipsă – Posibilitatea unui stat, în numele dreptului la un proces echitabil și al dreptului la apărare garantat de constituția acestuia, de a supune predarea condiției unei posibile revizuiri a hotărârii de condamnare în statul membru emitent – Lipsă
[Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 53; Decizia-cadru 2002/584 a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, art. 4a alin. (1)]
A se vedea textul deciziei.
(a se vedea punctele 31 și 32)
Articolul 4a alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, trebuie interpretat în sensul că se opune ca autoritatea judiciară de executare, în cazurile menționate în această dispoziție, să supună executarea unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse condiției ca hotărârea de condamnare pronunțată în lipsă să poată fi revizuită în statul membru emitent.
Soluția pe care legiuitorul Uniunii a reținut-o, constând în prevederea exhaustivă a cazurilor în care executarea unui mandat european de arestare emis în scopul executării unei hotărâri pronunțate în lipsă trebuie să fie considerată că nu aduce atingere dreptului la apărare, este incompatibilă cu menținerea unei posibilități a autorității judiciare de executare de a supune această executare condiției ca respectiva condamnare să poată fi revizuită pentru a garanta dreptul la apărare al persoanei interesate.
(a se vedea punctele 44 și 46 și dispozitiv 1)
Articolul 4a alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, nu încalcă nici dreptul la o cale de atac efectivă și la un proces echitabil, nici dreptul la apărare garantate de articolul 47 și, respectiv, de articolul 48 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și, prin urmare, este compatibil cu cerințele care decurg din aceste articole.
Astfel, deși dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă în persoană la proces constituie un element esențial al dreptului la un proces echitabil, acest drept nu este absolut. Persoana acuzată poate să renunțe la acesta, de bunăvoie, în mod expres sau tacit, cu condiția ca renunțarea să fie stabilită în mod neechivoc, să fie însoțită de un minim de garanții corespunzătoare gravității sale și să nu intre în conflict cu niciun interes public important. În special, încălcarea dreptului la un proces echitabil nu este stabilită, chiar dacă persoana acuzată nu s-ar fi prezentat în persoană la proces, din moment ce aceasta a fost informată cu privire la data și la locul procesului sau a fost apărată de un avocat, pe care l-a mandatat în acest scop.
În plus, armonizarea condițiilor de executare a mandatelor europene de arestare emise în scopul executării deciziilor pronunțate în urma unui proces la care persoana în cauză nu a fost prezentă în persoană, efectuată prin Decizia-cadru 2009/299, urmărește, astfel cum se menționează la articolul 1 din aceasta, să consolideze drepturile procedurale ale persoanelor care fac obiectul unor proceduri penale și să îmbunătățească recunoașterea reciprocă a deciziilor judiciare între statele membre.
(a se vedea punctele 49, 51, 53 și 54 și dispozitiv 2)
Articolul 53 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretat în sensul că nu permite unui stat membru să condiționeze predarea unei persoane condamnate în lipsă de posibilitatea ca hotărârea de condamnare să fie supusă revizuirii în statul membru emitent, cu scopul de a evita să se aducă atingere dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare garantate de constituția acestuia.
O interpretare diferită a articolului 53 din cartă ar aduce atingere principiului supremației dreptului Uniunii, în măsura în care ar permite unui stat membru să împiedice aplicarea unor acte de drept al Uniunii pe deplin conforme cu carta, din moment ce acestea nu ar respecta drepturile fundamentale garantate de constituția statului respectiv.
Este adevărat că articolul 53 din cartă confirmă că, în cazul în care un act de drept al Uniunii implică măsuri naționale de punere în aplicare, autoritățile și instanțele naționale sunt libere să aplice standarde naționale de protecție a drepturilor fundamentale, cu condiția ca această aplicare să nu compromită nivelul de protecție prevăzut de cartă, astfel cum a fost interpretată de Curte, și nici supremația, unitatea și caracterul efectiv ale dreptului Uniunii. Cu toate acestea, articolul 4a alineatul (1) din Decizia-cadru 2002/584 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299, nu acordă statelor membre facultatea de a refuza executarea unui mandat european de arestare în cazul în care persoana în cauză se găsește în una dintre cele patru situații prevăzute la această dispoziție.
A permite unui stat membru să se prevaleze de articolul 53 din cartă pentru a supune predarea unei persoane condamnate în lipsă condiției, care nu este prevăzută de Decizia-cadru 2009/299, ca hotărârea de condamnare să poată fi revizuită în statul membru emitent, cu scopul de a evita să se aducă atingere dreptului la un proces echitabil și dreptului la apărare garantate de constituția statului membru de executare, ar conduce, prin faptul că ar repune în discuție uniformitatea standardului de protecție a drepturilor fundamentale definit prin această decizie-cadru, la o încălcare a principiilor încrederii și recunoașterii reciproce pe care aceasta urmărește să le consolideze și, prin urmare, la o compromitere a caracterului efectiv al deciziei-cadru menționate.
(a se vedea punctele 58, 60, 61, 63 și 64 și dispozitiv 3)