1. 

Prezenta cauză oferă Curții ocazia de a preciza domeniul de aplicare al articolului 7 din Decizia nr. 1/80 a Consiliului de asociere ( 2 ) din 19 septembrie 1980 privind dezvoltarea asocierii ( 3 ). Această dispoziție prevede că un membru de familie al unui lucrător turc care a fost autorizat să se alăture acestui lucrător pe teritoriul statului membru gazdă are dreptul de a accepta orice ofertă de încadrare în muncă pe acest teritoriu dacă locuiește aici de cel puțin trei ani și beneficiază de accesul liber la orice activitate salariată, la alegerea sa, dacă locuiește în mod legal pe acest teritoriu de cel puțin cinci ani.

2. 

În special, Curtea trebuie să statueze dacă un resortisant al unui stat terț care nu are cetățenia turcă poate fi considerat membru de familie al unui lucrător turc în sensul dispoziției menționate și se poate prevala astfel de drepturile pe care i le conferă aceasta.

3. 

În prezentele concluzii vom arăta motivele pentru care considerăm că articolul 7 primul paragraf a doua liniuță din Decizia nr. 1/80 trebuie interpretat în sensul că un resortisant al unui stat terț care nu are cetățenia turcă și care a locuit o perioadă de cel puțin cinci ani cu soțul său lucrător turc încadrat pe piața legală a muncii poate fi considerat „membru al familiei” unui lucrător turc.

4. 

În continuare, vom propune Curții să declare că un astfel de resortisant, care, în calitate de membru de familie al unui lucrător turc, beneficiază de drepturile care îi revin în temeiul acestei dispoziții, nu pierde beneficiul acestor drepturi din cauza divorțului său de acest lucrător turc pronunțat la o dată ulterioară dobândirii acestora.

5.

În vederea reglementării liberei circulații a lucrătorilor turci pe teritoriul Comunității, a fost încheiat un acord de asociere la 12 septembrie 1963 între aceasta din urmă și Republica Turcia. Acest acord are drept scop „să promoveze consolidarea continuă și echilibrată a relațiilor comerciale și economice între părți, ținând seama pe deplin de necesitatea de a asigura dezvoltarea accelerată a economiei Turciei și ridicarea nivelului de ocupare a forței de muncă și a condițiilor de viață ale poporului turc” ( 4 ).

6.

Realizarea progresivă a liberei circulații a lucrătorilor turci prevăzută de acordul menționat trebuie să se realizeze potrivit metodelor stabilite de Consiliul de asociere, care are sarcina de a asigura punerea în aplicare și dezvoltarea treptată a regimului de asociere ( 5 ).

7.

Protocolul adițional la acordul de asociere ( 6 ) stabilește condițiile, modalitățile și ritmul fazei tranzitorii a asocierii. El cuprinde în cadrul titlului II mai multe articole referitoare la circulația persoanelor și a serviciilor.

8.

Astfel, la articolul 59, acesta prevede că, „[î]n domeniile care fac obiectul prezentului protocol, Turcia nu poate beneficia de un tratament mai favorabil decât cel pe care statele membre și-l acordă între ele în temeiul Tratatului de instituire a Comunității”.

9.

Consiliul de asociere a adoptat, astfel, Decizia nr. 1/80, care are în special ca obiect îmbunătățirea situației juridice a lucrătorilor și a membrilor familiilor acestora, în raport cu regimul instituit prin Decizia nr. 2/76 a Consiliului de asociere din 20 decembrie 1976 privind punerea în aplicare a acordului de asociere. Această din urmă decizie prevedea un drept cu efect treptat de acces la încadrarea în muncă în statul membru gazdă, în favoarea lucrătorilor turci, precum și dreptul de a avea acces la învățământ în acest stat, în favoarea copiilor acestor lucrători.

10.

Dispozițiile aplicabile drepturilor membrilor familiei unui lucrător turc sunt prevăzute la articolul 7 din Decizia nr. 1/80. Acesta este redactat după cum urmează:

„Membrii familiei unui lucrător turc încadrat pe piața legală a muncii dintr-un stat membru, care au fost autorizați să se alăture acestuia:

Copiii lucrătorilor turci care au urmat o formare profesională în țara gazdă vor putea să accepte orice ofertă de încadrare în muncă în statul membru respectiv, indiferent de durata pentru care au avut reședința în acest stat membru, cu condiția ca unul dintre părinții lor să fi fost încadrat în muncă în mod legal în statul membru respectiv de cel puțin trei ani.” [traducere neoficială]

11.

Articolul 4 alineatul 5 din Legea privind șederea, angajarea și integrarea străinilor pe teritoriul federal (Gesetz über den Aufenthalt, die Erwerbstätigkeit und die Integration von Ausländern im Bundesgebiet) din 30 iulie 2004 ( 7 ) prevede că un străin care, în temeiul acordului de asociere, dispune de un drept de ședere este obligat să probeze existența acestui drept făcând dovada că deține un permis de ședere în cazul în care nu posedă nici o autorizație de stabilire, nici un permis de ședere permanentă în Uniunea Europeană. Permisul de ședere se eliberează la cerere.

12.

Reclamanta din acțiunea principală, doamna Dülger, este resortisantă thailandeză născută la 26 iulie 1973 la Buriram (Thailanda). Ea a intrat pe teritoriul german la 30 iunie 2002, fiind în posesia unei vize turistice.

13.

La 12 septembrie 2002, ea s-a căsătorit în Danemarca cu domnul Dülger, resortisant turc născut la 1 decembrie 1960 în Turcia. Din 1988, acesta dispune de un permis de ședere nelimitată în Germania. El a lucrat pentru diverși angajatori din 1 octombrie 2002 până în 30 iunie 2004, din 1 august 2004 până în 8 iunie 2005, din 1 martie 2006 până în 15 martie 2008, precum și din 1 iunie 2008 până în 31 decembrie 2009. În această privință, nu se contestă că, pentru perioada relevantă, domnul Dülger este resortisant turc încadrat pe piața legală a muncii în sensul articolului 7 din Decizia nr. 1/80 ( 8 ).

14.

La 18 septembrie 2002, reclamanta din acțiunea principală a solicitat autorităților germane eliberarea unui permis de ședere și a arătat în această privință că este căsătorită și că are doi copii născuți în 1996 și în 1998 în Thailanda. Ea a obținut o autorizație de ședere pe perioadă limitată în scopul desfășurării unei vieți conjugale comune cu soțul său. În continuare, această autorizație a fost prelungită periodic, ultima dată de la 10 septembrie 2008 până la 26 iunie 2011. De la data de 21 iunie 2011, reclamanta menționată este în posesia unei certificări provizorii.

15.

Verwaltungsgericht Giessen (Germania) precizează că reclamanta din acțiunea principală a locuit în mod neîntrerupt cu domnul Dülger de la căsătoria lor în luna septembrie 2002 și până la separarea lor în luna iunie 2009.

16.

La 3 iunie 2009, reclamanta din acțiunea principală s-a separat de soțul său și s-a instalat într-un centru de primire a femeilor din Friedberg (Germania) cu cele două fiice ale sale, care au intrat pe teritoriul german la 1 iulie 2006. De atunci, ea beneficiază de prestații sociale pentru ea, precum și pentru fiicele ei. Divorțul de soțul său a rămas definitiv la 3 februarie 2011.

17.

Prin scrisoarea din 9 septembrie 2009, serviciul pentru străini din Wetteraukreis (districtul Wetterau) a atras atenția reclamantei din acțiunea principală asupra faptului că dobândise un drept de ședere autonom după ce s-a separat de soțul său, dar că acest drept exista numai pentru o perioadă de un an, fără a fi supus obligației ca reclamanta menționată să facă dovada că este în măsură să facă față necesităților sale și celor ale copiilor săi. Dacă ar fi nevoită să depindă în continuare de ajutorul social începând cu 4 iunie 2010, dreptul său de ședere, precum și cel al copiilor săi ar trebui limitat a posteriori și ea ar trebui să părăsească teritoriul german. Numai în cazul în care ea și copiii săi, la această dată, ar fi în măsură să facă față necesităților lor în mod autonom, ea ar putea continua să beneficieze de dreptul său de ședere.

18.

La 18 septembrie 2009, reclamanta din acțiunea principală a adresat Wetteraukreis o cerere de eliberare a unui permis de ședere în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Legea privind șederea, angajarea și integrarea străinilor pe teritoriul federal, menționată anterior, pentru motivul că dobândise drepturi în temeiul articolului 7 din Decizia nr. 1/80. Astfel, ea apreciază că este membru al familiei unui lucrător turc încadrat pe piața legală a muncii dintr-un stat membru, cu care a locuit în mod legal de cel puțin trei ani, problema dacă membrul familiei are cetățenia turcă fiind lipsită de relevanță.

19.

Prin decizia din 15 martie 2010, Wetteraukreis a refuzat să admită cererea reclamantei din acțiunea principală. Wetteraukreis consideră că aceasta nu a dobândit niciun drept în temeiul respectivei dispoziții, deoarece numai membrii turci ai familiei unui lucrător turc ar fi în măsură să invoce dispoziția menționată. Pe de altă parte, soțul său turc nu ar fi făcut dovada apartenenței la piața legală a muncii întrucât nu ar fi exercitat activități decât pe perioade scurte în timpul vieții comune.

20.

Reclamanta din acțiunea principală a introdus o acțiune împotriva acestei decizii în fața instanței de trimitere. Aceasta are îndoieli cu privire la interpretarea care trebuie dată articolului 7 din Decizia nr. 1/80. Așadar, Verwaltungsgericht Giessen a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„O cetățeană thailandeză care a fost căsătorită cu un lucrător turc încadrat pe piața legală a muncii dintr-un stat membru și care, după ce a primit autorizația de a se alătura acestuia, a locuit împreună cu el mai mult de trei ani fără întrerupere poate să invoce drepturile născute în temeiul articolului 7 primul paragraf prima liniuță din Decizia 1/80 [...] astfel încât, ca urmare a efectului direct al acestei dispoziții, să îi fie recunoscut dreptul de ședere?”

21.

Cu titlu introductiv, constatăm că s-a dovedit că reclamanta din acțiunea principală a locuit fără întrerupere împreună cu lucrătorul turc de la căsătoria lor din luna septembrie 2002 până la separarea lor din 3 iunie 2009 ( 9 ). Așadar, situația reclamantei menționate ar putea să intre nu în sfera articolului 7 primul paragraf prima liniuță din Decizia nr. 1/80, ci în sfera articolului 7 primul paragraf a doua liniuță din aceasta, dat fiind că a locuit în mod legal de cel puțin cinci ani pe teritoriul statului membru gazdă.

22.

Prin urmare, pentru a oferi un răspuns util instanței de trimitere, trebuie să se analizeze problema dacă articolul 7 primul paragraf a doua liniuță din Decizia nr. 1/80 trebuie interpretat în sensul că un resortisant al unui stat terț care nu are cetățenia turcă și care a locuit pentru o perioadă de cel puțin cinci ani împreună cu soțul său lucrător turc încadrat pe piața legală a muncii poate fi calificat drept „membru al familiei” unui lucrător turc. În ipoteza unui răspuns afirmativ, un astfel de resortisant își pierde drepturile care se întemeiază pe această dispoziție din cauza divorțului său de acest lucrător turc pronunțat la o dată ulterioară dobândirii acestor drepturi?

23.

Curții i s-a solicitat deja să interpreteze noțiunea „membru al familiei” unui lucrător turc în sensul articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80. Curtea a statuat printre altele că un copil al unui lucrător turc își păstrează această calitate chiar după ce a atins vârsta majoratului și chiar dacă duce o viață independentă de cea a părinților săi în statul membru gazdă ( 10 ). De asemenea, Curtea a considerat că respectiva calificare drept „membru al familiei” unui lucrător turc nu se limitează la familie în sensul legăturii de sânge. Astfel, ginerele în vârstă de până la 21 de ani sau aflat în întreținerea unui lucrător turc încadrat pe piața legală a muncii dintr-un stat membru este membru al familiei acestui lucrător ( 11 ).

24.

În schimb, Curții i se solicită pentru prima oară să răspundă la întrebarea dacă un resortisant al unui stat terț care nu are cetățenia turcă poate fi calificat drept „membru al familiei” unui resortisant turc în sensul articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 și poate beneficia astfel de drepturile pe care i le conferă acest articol. În această privință, faptul că, astfel cum subliniază instanța de trimitere, în mai multe hotărâri pronunțate în cauze referitoare la această dispoziție, Curtea a evocat drepturile membrilor turci ai familiei unui lucrător turc ( 12 ) nu ni se pare relevant pentru soluționarea litigiului principal. Astfel, în aceste cauze, membrul familiei lucrătorului turc avea efectiv cetățenia turcă, contrar cazului care ne este prezentat aici.

25.

La simpla lectură a articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80, constatăm că această dispoziție subordonează beneficiul drepturilor pe care le prevede îndeplinirii a patru condiții, și anume ca persoana interesată să fie un membru al familiei unui lucrător turc, ca acesta să fie încadrat pe piața legală a muncii, ca membrul familiei să fi fost autorizat să se alăture lucrătorului și, în fine, să locuiască în statul membru gazdă cel puțin trei ani sau cel puțin cinci ani. Prin urmare, nu rezultă din modul de redactare a dispoziției menționate că această calitate de membru al familiei este supusă vreunei condiții de cetățenie, situație diferită de cea a lucrătorului prin intermediul căruia membrul de familie obține aceste drepturi, acest lucrător trebuind să aibă, în mod incontestabil, cetățenia turcă.

26.

Totuși, întrucât acordul de asociere urmărește să reglementeze libera circulație a lucrătorilor turci pe teritoriul Uniunii, există o îndoială referitoare la problema dacă un resortisant al unui stat terț care nu are cetățenia turcă poate fi calificat drept „membru al familiei” unui lucrător turc și se poate prevala astfel de drepturile prevăzute la articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80.

27.

Noțiunea „membru al familiei”, în sensul acestei dispoziții, trebuie, astfel cum a arătat Curtea în Hotărârea Ayaz, citată anterior, să facă obiectul unei interpretări uniforme la nivelul Uniunii, pentru a asigura aplicarea sa omogenă în statele membre ( 13 ). Conținutul său trebuie determinat, prin urmare, în funcție de obiectivul pe care îl urmărește, precum și de contextul în care se înscrie ( 14 ).

28.

În această privință, trebuie amintit că articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 urmărește un dublu obiectiv. Într-o primă etapă, înainte de expirarea perioadei inițiale de trei ani, dispoziția menționată urmărește să permită prezența membrilor familiei lucrătorului migrant alături de acesta din urmă, în scopul de a favoriza astfel, prin intermediul reîntregirii familiei, încadrarea în muncă și șederea lucrătorului turc integrat deja legal în statul membru gazdă ( 15 ).

29.

În continuare, aceeași dispoziție înțelege să consolideze inserarea durabilă a familiei lucrătorului migrant turc în statul membru gazdă, acordând membrului de familie respectiv, după o perioadă de trei ani de ședere legală, posibilitatea de a avea acces el însuși la piața muncii. Scopul esențial astfel urmărit este consolidarea coeziunii familiei a cărei componentă esențială, și anume cuplul, este deja integrată legal în statul membru gazdă ( 16 ). Oferindu-i soțului mijloacele de a se întreține singur în statul în cauză, textul consolidează situația economică potențială a familiei, situație care constituie un factor incontestabil de integrare.

30.

Prin însuși jocul acestui mecanism conceput în favoarea integrării lucrătorului turc, soțul dobândește, la expirarea termenului impus, o situație autonomă care rezultă din însăși natura sistemului organizat de textele specifice ( 17 ).

31.

În opinia noastră, rezultă în mod clar din această jurisprudență că, deși este adevărat că articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 se aplică membrilor familiei lucrătorului turc, nu este mai puțin adevărat că această dispoziție a fost adoptată în scopul menținerii unității familiei, pentru ca lucrătorul turc să poată fi într-adevăr integrat în statul membru gazdă. Părțile la acordul de asociere au apreciat astfel că prezența membrilor familiei acestui lucrător alături de el este esențială pentru a-i garanta cele mai bune condiții de muncă posibile în acest stat. Din acest motiv, dispoziția menționată are, așadar, o importanță cu totul specială din punct de vedere uman.

32.

Prin urmare, este puțin important, după părerea noastră, că membrul familiei autorizat să se alăture lucrătorului turc are sau nu are cetățenia turcă. Familia se definește nu prin a avea aceeași cetățenie, ci prin legăturile strânse care unesc două sau mai multe persoane, indiferent dacă aceste legături sunt legături juridice create, de exemplu, prin căsătorie, la fel ca în cauza principală, sau sunt legături de sânge.

33.

Nu vedem din ce motive lucrătorul turc ar avea dreptul de a-și menține legăturile familiale atunci când soțul său are aceeași cetățenie, în timp ce, în schimb, ar trebui să fie împiedicat ca acest soț să i se alăture atunci când această persoană are altă cetățenie decât cetățenia turcă. În final, aceasta ar conduce la a se considera că prezența unui soț care are aceeași cetățenie alături de lucrătorul turc este mai importantă pentru integrarea acestuia în statul membru gazdă decât cea a unui soț care nu are cetățenia turcă. Pe de altă parte, ar rezulta de aici că, într-o situație comparabilă, o soție care nu are cetățenia turcă ar fi tratată mai puțin bine decât o soție care are cetățenia turcă. Aceasta ar conduce la o discriminare inacceptabilă.

34.

În afară de faptul că este nejustificabilă, o astfel de analiză ar aduce atingere în mod considerabil însăși finalității articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80, precum și dreptului lucrătorului turc la respectarea vieții sale private și de familie, astfel cum este prevăzut la articolul 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, articolul 51 alineatul (1) din aceasta prevede că dispozițiile sale se aplică atunci când statele membre pun în aplicare dreptul Uniunii. Or, astfel cum a arătat Curtea la punctul 23 din Hotărârea Kahveci și Inan, citată anterior, articolul 7 din Decizia nr. 1/80 face parte integrantă din dreptul Uniunii și, prin urmare, statele membre trebuie să respecte obligațiile care decurg din această dispoziție în exact același mod în care trebuie să respecte drepturile prevăzute de legislația Uniunii.

35.

Contrar celor susținute de guvernele german și italian, nu considerăm că analiza noastră este de natură să extindă domeniul de aplicare al Deciziei nr. 1/80.

36.

Astfel cum am arătat anterior, lucrătorul turc rămâne principalul beneficiar al articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80, deoarece această dispoziție urmărește menținerea unității familiale pentru ca acest lucrător să poată fi într-adevăr integrat în statul membru gazdă. Drepturile pe care dispoziția menționată le conferă membrilor familiei unui lucrător turc sunt drepturi derivate, dobândite numai în această calitate de membru al familiei. Lucrătorul turc rămâne, prin urmare, elementul determinant în absența căruia nu este posibil ca membrul familiei sale să dobândească aceste drepturi ( 18 ).

37.

În plus, amintim că articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 prevede că pot beneficia de drepturile menționate membrii familiei lucrătorului turc încadrat pe piața legală a muncii dintr-un stat membru care au fost autorizați să se alăture acestuia ( 19 ). Prin urmare, statele membre sunt libere să autorizeze sau să nu autorizeze reîntregirea familiei ( 20 ). Numai odată ce au autorizat în mod expres această reîntregire a familiei sunt obligate să respecte drepturile garantate de această dispoziție.

38.

Pe de altă parte, analiza noastră este susținută de faptul că, potrivit unei jurisprudențe constante, principiile admise în cadrul articolelor 45 TFUE, 46 TFUE și 47 TFUE trebuie transpuse, în măsura posibilului, în cazul resortisanților turci care beneficiază de drepturile recunoscute prin Decizia nr. 1/80 ( 21 ).

39.

Astfel, Curtea a statuat în mod repetat că noțiunea „membru al familiei” unui lucrător turc, în sensul articolului 7 primul paragraf din această decizie, trebuie interpretată prin raportare la interpretarea aceleiași noțiuni care figurează la articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 ( 22 ) în ceea ce privește lucrătorii resortisanți ai unui stat membru ( 23 ). După cum subliniază Comisia Europeană, această ultimă dispoziție vizează în special soții lucrătorilor resortisanți ai unui stat membru, indiferent de cetățenie.

40.

Articolul 10 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1612/68 a fost abrogat prin Directiva 2004/38/CE ( 24 ), iar articolul 38 alineatul (3) din aceasta prevede că trimiterile la dispozițiile și directivele abrogate se interpretează ca trimiteri la Directiva 2004/38.

41.

În această privință, rezultă din considerentul (5) al Directivei 2004/38 că, pentru a se putea exercita în condiții obiective de demnitate, dreptul tuturor cetățenilor Uniunii la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre ar trebui să fie acordat și membrilor familiilor acestora, indiferent de cetățenie. Astfel, articolul 2 alineatul (2) din directiva menționată, care definește noțiunea de membru de familie, nu cuprinde nicio condiție referitoare la cetățenia membrilor familiei unui cetățean al Uniunii. De asemenea, dispozițiile Directivei 2004/38 prin care se acordă drepturi membrilor familiei unui cetățean al Uniunii se aplică și celor care nu au cetățenia unui stat membru ( 25 ).

42.

Cu toate acestea, guvernul german are îndoieli în ceea ce privește raportarea în prezent la dispozițiile Directivei 2004/38 și la interpretarea care este dată noțiunii de membru de familie atunci când este vorba despre determinarea conținutului acestei noțiuni în sensul articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80. În esență, acesta apreciază că, începând cu Hotărârea din 8 decembrie 2011, Ziebell ( 26 ), nu mai este posibil să se interpreteze noțiunea „membru al familiei”, în sensul acestei dispoziții, prin raportare la interpretarea aceleiași noțiuni care figurează în dispozițiile Directivei 2004/38, deoarece ar exista diferențe substanțiale între normele referitoare la acordul de asociere, care urmăresc un scop pur economic, și aceste ultime dispoziții, care au ca scop facilitarea exercitării dreptului fundamental și individual la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, conferit direct cetățenilor Uniunii prin Tratatul FUE ( 27 ).

43.

Nu împărtășim aceste îndoieli.

44.

Astfel, în cauza în care a fost pronunțată această hotărâre, reclamantul din acțiunea principală se prevala de regimul de protecție consolidată împotriva expulzării stabilit la articolul 28 alineatul (3) litera (a) din Directiva 2004/38 în favoarea cetățenilor Uniunii. Acesta aprecia, în temeiul unei jurisprudențe constante, că acest articol trebuia aplicat prin analogie unei situații care intra în sfera articolului 14 alineatul (1) din Decizia nr. 1/80.

45.

Prin urmare, Curtea a arătat că, pentru a decide dacă o dispoziție a dreptului Uniunii admite o aplicare prin analogie în cadrul acordului de asociere, trebuie să se compare, pe de o parte, finalitatea urmărită de acest acord, precum și contextul în care se înscrie și, pe de altă parte, cele ale instrumentului în cauză din dreptul Uniunii ( 28 ). Curtea arată astfel că, spre deosebire de reglementarea Uniunii astfel cum rezultă din Directiva 2004/38, acordul de asociere nu urmărește decât un scop pur economic și se limitează să realizeze treptat libera circulație a lucrătorilor ( 29 ). În continuare, Curtea explică că însăși noțiunea de cetățenie justifică recunoașterea numai în favoarea cetățenilor Uniunii a unor garanții consolidate considerabil în ceea ce privește expulzarea, astfel cum acestea sunt prevăzute la articolul 28 alineatul (3) litera (a) din această directivă. Prin urmare, Curtea concluzionează că este exclusă o aplicare prin analogie a sistemului de protecție consolidată împotriva expulzării prevăzut de această dispoziție situațiilor care intră în sfera articolului 14 alineatul (1) din Decizia nr. 1/80 ( 30 ).

46.

Așadar, întrucât regimul de protecție consolidată vizează nu numai lucrătorii resortisanți ai unui stat terț, ci și cetățenii Uniunii, pentru care legiuitorul Uniunii a prevăzut garanții cu atât mai mari cu cât integrarea lor este mai intensă în statul membru gazdă, nu poate fi avută în vedere o aplicare prin analogie.

47.

În schimb, nu se pune problema, în acest caz, de a aplica lucrătorilor turci același regim și aceleași garanții ca și cele de care beneficiază cetățenii Uniunii, ci este vorba de a se determina conținutul noțiunii de membru al familiei în contextul reîntregirii familiei. Or, rezultă din considerentele (5) și (6) ale Directivei 2004/38 că aceasta urmărește, prin acordarea în favoarea membrilor familiei cetățeanului Uniunii a dreptului la liberă circulație și ședere pe teritoriul statului membru, facilitarea exercitării acestui drept, permițând de asemenea menținerea legăturilor de familie, indiferent de cetățenia membrului familiei.

48.

În opinia noastră, noțiunea de membru al familiei trebuie, așadar, să aibă același conținut, întrucât se înscrie în dispoziții care urmăresc aceeași finalitate în ambele texte. Tocmai din acest motiv Curtea a statuat în mod repetat că principiile admise în cadrul articolelor 45 TFUE-47 TFUE trebuie, în măsura posibilului, să fie transpuse în cazul resortisanților care beneficiază de drepturi recunoscute de acordul de asociere ( 31 ).

49.

Nu înțelegem cum se poate considera că, în contextul menținerii legăturilor de familie, noțiunea de familie poate avea un conținut diferit pentru un cetățean al Uniunii sau pentru un lucrător turc. În ambele cazuri, demersul este în sensul de a permite o mai mare stabilitate socială în favoarea persoanei interesate, permițându-i să aibă alături pe membrii familiei sale și să trăiască o viață de familie normală. Prezența soțului, oricare ar fi cetățenia sa, este în această privință indispensabilă pentru atingerea acestor obiective.

50.

Această soluție ni se pare cu atât mai justificată cu cât se impune și în ceea ce privește Decizia nr. 3/80 a Consiliului de asociere din 19 septembrie 1980 privind aplicarea regimurilor de securitate socială ale statelor membre ale Comunităților Europene în raport cu lucrătorii turci și cu membrii familiei acestora ( 32 ), care urmărește coordonarea regimurilor de securitate socială ale statelor membre pentru ca lucrătorii turci încadrați în muncă sau care au fost încadrați în muncă în unul sau în mai multe state membre ale Comunității, precum și membrii familiei acestor lucrători și urmașii lor să beneficieze de prestații în domeniile tradiționale ale securității sociale.

51.

Astfel, articolul 1 litera (a) din Decizia nr. 3/80 prevede în special că noțiunea de membru al familiei, în scopul aplicării acestei decizii, are semnificația arătată la articolul 1 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 ( 33 ). Această ultimă dispoziție prevede printre altele că noțiunea de membru de familie desemnează orice persoană definită sau recunoscută ca membru de familie.

52.

În plus, din jurisprudența Curții rezultă că articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71, care delimitează domeniul de aplicare personal al acestuia, vizează două categorii net distincte de persoane, și anume lucrătorii, pe de o parte, și membrii familiei lor și urmașii lor, pe de altă parte. Pentru a intra în domeniul de aplicare al acestui regulament, primii trebuie să fie resortisanți ai unui stat membru, apatrizi sau refugiați, avându-și reședința pe teritoriul unui stat membru. În schimb, nu este cerută nicio condiție de cetățenie pentru membrii familiei ( 34 ) sau pentru urmașii lucrătorilor, resortisanți ai Uniunii, pentru a le fi aplicabil regulamentul menționat ( 35 ). De asemenea, Curtea a statuat că definiția domeniului de aplicare personal al Deciziei nr. 3/80 care figurează la articolul 2 este inspirată din aceeași definiție enunțată la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1408/71 ( 36 ).

53.

Prin urmare, din moment ce noțiunea „membru al familiei”, în sensul articolului 1 litera (a) din Decizia nr. 3/80, trebuie interpretată, în opinia noastră, ca neimpunând nicio condiție de cetățenie, aceeași noțiune care figurează la articolul 7 primul paragraf din Decizia 1/80 trebuie să primească o interpretare identică.

54.

Pe de altă parte, guvernul german apreciază în esență că o astfel de analiză ar avea consecința de a constitui un tratament mai favorabil pentru membrii familiei unui resortisant turc față de membrii familiei unui cetățean al Uniunii, încălcând articolul 59 din protocolul adițional la acordul de asociere. Printre altele, guvernul german arată că, potrivit Directivei 2004/38, menținerea dreptului de ședere pentru un resortisant divorțat de un cetățean al Uniunii și care provine dintr-un stat terț este, până la dobândirea unui drept de ședere prelungită pe teritoriul statului membru gazdă după cinci ani de reședință legală, subordonată condiției ca acest resortisant să dispună de resurse suficiente. În schimb, dreptul pe care membrul familiei unui lucrător turc îl are în temeiul articolului 7 primul paragraf prima liniuță din Decizia nr. 1/80 este deja dobândit după ce a avut timp de trei ani reședința legală în statul membru gazdă și nu se impun condiții pentru menținerea sa. Prin urmare, potrivit guvernului german, dacă această dispoziție ar fi interpretată în sensul că se aplică și membrului familiei unui resortisant al unui stat terț care nu are cetățenia turcă, domeniul de aplicare al acestui tratament mai favorabil s-ar extinde încă și mai mult.

55.

Este suficient să amintim că, în această privință, Curtea a statuat că situația membrului familiei unui lucrător migrant turc nu poate fi comparată în mod util cu cea a membrului familiei unui resortisant al unui stat membru, având în vedere diferențele sensibile existente între situațiile lor juridice ( 37 ).

56.

În special, trebuie arătat că, în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Directiva 2004/38, membrii familiei unui cetățean al Uniunii resortisanți ai unor state terțe beneficiază de un drept de intrare pe teritoriul statelor membre supus numai condiției de a poseda o viză de intrare sau un permis de ședere valabil, statele membre trebuind să acorde toate facilitățile necesare pentru a obține aceste vize, fără ca eliberarea lor să implice costuri și cu condiția să fie eliberate în cel mai scurt termen și pe baza unei proceduri accelerate. În schimb, articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 condiționează în mod expres reîntregirea familiei de autorizația de a se alătura lucrătorului migrant turc acordată în conformitate cu prevederile reglementării din statul membru gazdă.

57.

Pe de altă parte, Curtea a statuat în mod repetat că, „spre deosebire de lucrătorii statelor membre, resortisanții turci nu se bucură de libera circulație în interiorul [Uniunii], ci beneficiază numai de anumite drepturi, doar pe teritoriul statului membru gazdă” ( 38 ).

58.

Mai mult, jurisprudența Curții referitoare la condițiile în care pot fi restrânse drepturile ce rezultă din articolul 7 din Decizia nr. 1/80 prevede, în afară de excepția întemeiată pe ordinea publică, pe siguranța publică și pe sănătatea publică, aplicabilă în același mod resortisanților turci și resortisanților Uniunii, o a doua cauză de decădere din drepturile menționate, care îi afectează numai pe migranții turci, și anume părăsirea statului membru gazdă pentru o perioadă semnificativă și fără motive legitime. Într-o asemenea situație, autoritățile din statul membru respectiv au dreptul să impună ca, în ipoteza în care persoana interesată ar dori ulterior să se restabilească în respectivul stat, aceasta să formuleze o nouă cerere pentru a fi autorizată fie să i se alăture lucrătorului turc, dacă depinde încă de acesta, fie să fie admisă pentru a desfășura o activitate profesională pe teritoriul statului membru respectiv în temeiul articolului 6 din aceeași decizie ( 39 ).

59.

Prin urmare, având în vedere ansamblul elementelor care precedă, considerăm că articolul 7 primul paragraf a doua liniuță din Decizia nr. 1/80 trebuie interpretat în sensul că un resortisant al unui stat terț care nu are cetățenia turcă și care a locuit timp de cel puțin cinci ani cu soțul său lucrător turc încadrat pe piața legală a muncii poate fi calificat drept „membru al familiei” unui lucrător turc.

60.

Trebuie în momentul de față să se analizeze problema dacă membrul familiei unui lucrător turc își pierde drepturile dobândite în temeiul articolului 7 primul paragraf a doua liniuță din Decizia nr. 1/80 din cauza divorțului său de acest lucrător turc pronunțat la o dată ulterioară dobândirii acestor drepturi.

61.

Astfel, amintim că rezultă din elementele de fapt ale cauzei principale că reclamanta s-a separat de soțul ei la 3 iunie 2009 și că divorțul a rămas definitiv la 3 februarie 2011. Pe de altă parte, reclamanta a locuit în mod neîntrerupt cu soțul său de la căsătoria lor în luna septembrie 2002 până la despărțirea lor în luna iunie 2009.

62.

La data la care divorțul a rămas definitiv, reclamanta locuise împreună cu soțul său cel puțin cinci ani și, prin urmare, dobândise deja dreptul de acces la piața muncii în temeiul articolului 7 primul paragraf a doua liniuță din Decizia nr. 1/80.

63.

În această privință, Curtea a arătat că, deși membrul de familie este, în principiu și în absența unor motive legitime, obligat să locuiască efectiv cu lucrătorul migrant atât timp cât nu are el însuși dreptul de acces la piața muncii – cu alte cuvinte, înainte de expirarea perioadei de trei ani –, în schimb nu aceasta este situația dacă persoana în cauză a dobândit acest drept în mod legal în temeiul articolului 7 primul paragraf prima liniuță din Decizia nr. 1/80 și cu atât mai mult dacă, după cinci ani, aceasta este titularul unui drept necondiționat de încadrare în muncă ( 40 ).

64.

Astfel, din momentul în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80, această dispoziție conferă membrului familiei unui lucrător turc un drept propriu de acces la piața muncii în statul membru gazdă, precum și, în mod corelativ, dreptul de a-și continua șederea pe teritoriul acestuia ( 41 ).

65.

Drepturile precum cele legal dobândite în temeiul articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 există, așadar, independent de menținerea condițiilor care erau necesare pentru a da naștere acestor drepturi, astfel încât membrul de familie deja titular al unor drepturi în temeiul deciziei menționate este în poziția de a-și consolida treptat situația în statul membru gazdă și de a se integra în mod durabil, ducând o viață independentă de cea a persoanei prin intermediul căreia a obținut aceste drepturi ( 42 ).

66.

Astfel cum a precizat Curtea la punctul 41 din Hotărârea Bozkurt, citată anterior, o astfel de interpretare nu este decât expresia principiului mai general al respectării drepturilor dobândite, consacrat de jurisprudența Curții. Cu alte cuvinte, începând din momentul în care membrul familiei unui resortisant turc a dobândit în mod valabil drepturi în temeiul unei dispoziții a Deciziei nr. 1/80, aceste drepturi nu mai depind de menținerea împrejurărilor care le-au dat naștere, o condiție de această natură nefiind impusă prin decizie ( 43 ).

67.

Prin urmare, considerăm că articolul 7 primul paragraf a doua liniuță din Decizia nr. 1/80 trebuie interpretat în sensul că un resortisant al unui stat terț care nu are cetățenia turcă, care, în calitatea sa de membru al familiei unui lucrător turc, beneficiază de drepturi întemeiate pe această dispoziție, nu pierde beneficiul acestor drepturi din cauza divorțului său de acest lucrător turc pronunțat la o dată ulterioară dobândirii acestora.

68.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Verwaltungsgericht Giessen după cum urmează:

„Articolul 7 primul paragraf a doua liniuță din Decizia nr. 1/80 din 19 septembrie 1980 privind dezvoltarea asocierii, adoptată de Consiliul de asociere înființat prin Acordul de instituire a unei asocieri între Comunitatea Economică Europeană și Turcia, care a fost semnat la 12 septembrie 1963 la Ankara de Republica Turcia, pe de o parte, precum și de statele membre ale CEE și de Comunitate, pe de altă parte, și care a fost încheiat, aprobat și confirmat în numele Comunității prin Decizia 64/732/CEE a Consiliului din 23 decembrie 1963, trebuie să fie interpretat în sensul că: