1. 

Conform Directivei TVA ( 2 ), anumite operațiuni financiare sunt scutite de TVA. Atunci când prestatorul și clientul nu sunt stabiliți în aceeași țară, locul prestării operațiunilor bancare și financiare este cel în care se află sediul activității economice sau reședința clientului.

2. 

Bundesfinanzhof (Curtea Federală Financiară) solicită să se stabilească cum se aplică aceste norme în privința unui serviciu de gestionare a portofoliilor în care, în temeiul unei strategii alese, clientul acordă băncii o putere discreționară de a cumpăra și de a vinde valori mobiliare în numele și pe seama acestuia, în schimbul unei remunerații calculate ca procent din cuantumul valorilor mobiliare. De asemenea, Bundesfinanzhof solicită indicații referitoare la aspectul dacă elementele componente ale acestor servicii trebuie să fie tratate independent sau împreună și, în cea din urmă ipoteză, să se precizeze care componentă trebuie să predomine în scopul clasificării.

3.

În anul 2008, exercițiul financiar în discuție în acțiunea principală, articolul 56 alineatul (1) din Directiva TVA prevedea, în măsura în care prezintă relevanță în speță:

„Locul prestării următoarelor servicii unor clienți stabiliți în afara Comunității sau unor persoane impozabile stabilite în Comunitate, dar într-o țară diferită de cea a prestatorului, este locul unde clientul și-a stabilit sediul activității sale economice sau locul unde are un sediu comercial fix pentru care este prestat serviciul sau, în absența unui astfel de loc, locul unde își are domiciliul stabil sau reședința obișnuită:

[...]

[...]” ( 3 )

4.

Conform articolului 135 alineatul (1) literele (a)-(g) din Directiva TVA, statele membre trebuie să scutească anumite activități de natură financiară:

[...]”

5.

Dintre aceste dispoziții, literele (f) și (g) ( 6 ) sunt relevante în prezenta cauză. Alte scutiri suplimentare conform articolului 135 alineatul (1) sunt: (h) livrările la valoarea nominală de timbre poștale, de timbre fiscale sau de alte timbre similare, (i) pariuri, loterii și alte forme de jocuri de noroc, (j) livrările unor clădiri și a terenului pe care se află clădirile, (k) livrări de terenuri pe care nu s-au ridicat construcții altele decât livrările de terenuri construibile și (l) leasingul sau închirierea de bunuri imobile.

6.

Articolul 135 alineatul (2) litera (d) exclude închirierea de seifuri din ultima scutire menționată la articolul 135 alineatul (1) litera (l). În consecință, astfel de operațiuni sunt supuse TVA-ului.

7.

În februarie 2008, Comisia a prezentat Consiliului o propunere de modificare a Directivei TVA și o propunere de regulament al Consiliului de stabilire a dispozițiilor de aplicare a Directivei TVA în ceea ce privește tratamentul aplicat serviciilor financiare și de asigurări ( 7 ). Aceste propuneri, care definesc termenii utilizați pentru a desemna servicii financiare, continuă să fie discutate în mod activ în cadrul Consiliului, unde nu s-a ajuns încă la un acord ( 8 ). În prezentarea propunerilor, Comisia a afirmat că definițiile serviciilor financiare erau perimate și au determinat interpretări și o aplicare variabile de către statele membre. Agenții economici și autoritățile fiscale s-au confruntat cu o complexitate juridică considerabilă, cu practici administrative diferite și cu insecuritate juridică, care a determinat în schimb creșterea numărului de litigii și a taxelor administrative.

8.

În anul 2008, articolul 3a alineatul 3 coroborat cu articolul 3a alineatul 4 punctul 6 litera a) și cu articolul 4 punctul 8 literele e) și h) din Legea privind impozitul pe cifra de afaceri (Umsatzsteuergesetz) din anul 2005 (denumită în continuare „UStG”) prevedeau în esență, cu privire la „operațiunile de tranzacționare a valorilor mobiliare și negocierea unor astfel de operațiuni, exceptând păstrarea și gestionarea valorilor mobiliare”, și cu privire la „gestionarea activelor pentru investiție conform Investmentgesetz [Legea privind investițiile] și gestionarea instituțiilor de pensii conform Versicherungsaufsichtsgesetz [Legea privind controlul societăților de asigurări]”, că (i) aceste operațiuni trebuiau scutite de TVA, (ii) în cazul în care clientul este un comerciant, serviciul trebuia prestat la locul de desfășurare a activității economice sau la sediul permanent al clientului, în funcție de împrejurări, și (iii) în cazul în care clientul nu este un comerciant și are reședința sau este stabilit pe teritoriul altei țări, serviciul trebuia prestat în țara respectivă.

9.

Cu toate acestea, conform unei instrucțiuni administrative emise de Ministerul de Finanțe federal la 9 decembrie 2008, articolul 3a alineatul 3 și articolul 3a alineatul 4 punctul 6 litera a) din UStG nu trebuiau aplicate pentru a determina locul prestării serviciilor de gestionare a activelor. Nu era posibilă nici utilizarea drept temei a articolului 56 alineatul (1) litera (e) din Directiva TVA, care nu precizează că se aplică altor operațiuni decât cele enumerate în cuprinsul acestuia. În consecință, gestionarea portofoliilor, ca serviciu individual, era supusă TVA-ului, iar nu scutită conform articolului 4 punctul 8 litera e) din UStG.

10.

Deutsche Bank furnizează servicii în cadrul cărora investitorii îi dau mandat să gestioneze valorile mobiliare în numele acestora, în mod discreționar și fără a obține în prealabil instrucțiuni din partea investitorului, însă conform strategiei alese de acesta din urmă, precum și să adopte toate măsurile adecvate în vederea gestionării valorilor mobiliare respective. Deutsche Bank poate dispune de active în numele și pe seama investitorului. Investitorul plătește o renumerație anuală echivalentă cu 1,8 % din valoarea activelor gestionate, care este compusă dintr-o parte aferentă gestionării patrimoniului, în valoare de 1,2 % din valoarea patrimoniului gestionat, și dintr-o parte pentru cumpărarea și vânzarea valorilor mobiliare, în valoare de 0,6 %. Această remunerație include și administrarea contului și a portofoliului, precum și comisionul pentru achiziționarea unor participații în fonduri de plasament. Investitorii primesc rapoarte regulate privind progresul gestionării și pot înceta mandatul în orice moment și cu efect imediat.

11.

În decontul său provizoriu pentru luna mai 2008, Deutsche Bank a prezumat că serviciile sale privind gestionarea valorilor mobiliare sunt scutite de TVA, conform articolului 4 punctul 8 din UStG, atunci când sunt prestate unor investitori din Germania și din UE și sunt nescutite de TVA, conform articolului 3a alineatul 4 punctul 6 litera a), când sunt prestate unor investitori din altă parte. Autoritatea fiscală nu a fost de acord, iar în urma prezentării unui recurs, litigiul se află în prezent pe rolul Bundesfinanzhof.

12.

Bundesfinanzhof solicită Curții să stabilească:

13.

Deutsche Bank, guvernele german și olandez și Comisia au formulat observații scrise. La ședința din 1 martie 2012, autoritatea fiscală, Deutsche Bank, guvernul german și guvernul Regatului Unit au prezentat observații orale.

14.

Este cert că serviciile în discuție nu reprezintă „gestionare de fonduri comune de plasament” în sensul articolului 135 alineatul (1) litera (g) din Directiva TVA.

15.

Această dispoziție privește fondurile comune în care multe investiții sunt grupate și sunt repartizate spre diferite tipuri de valori mobiliare care pot fi gestionate eficient în vederea obținerii unor rezultate optime și în care investițiile individuale pot fi relativ modeste; astfel de fonduri gestionează investițiile în nume propriu și pe seama acestora, iar fiecare investitor deține o participație (una sau mai multe părți) din fond, dar nu investițiile fondului ca atare. Pe de altă parte, serviciile în discuție privesc în general activele unei persoane individuale, care trebuie să aibă o valoare totală relativ ridicată pentru a fi administrate profitabil în asemenea mod; gestionarul unui portofoliu cumpără și vinde investiții în numele și pe seama investitorului, care este proprietarul valorilor mobiliare individuale pe întreaga durată și la încetarea contractului.

16.

Este de asemenea cert că valorile mobiliare în discuție nu sunt „documentele reprezentând titluri de proprietate asupra bunurilor” ori „drepturi sau valori mobiliare prevăzute la articolul 15 alineatul (2)”, operațiuni care sunt excluse de la scutirea prevăzută la articolul 135 alineatul (1) litera (f) din Directiva TVA. De asemenea, serviciile respective nu se limitează doar la păstrarea valorilor mobiliare, activitate care este și ea exclusă de la scutire.

17.

Elementul central din primele două întrebări este dacă serviciile în discuție constituie „operațiuni” cu valori mobiliare, „inclusiv negocierea, dar exceptând gestionarea”, scutite conform articolului 135 alineatul (1) litera (f).

18.

Potrivit trimiterii preliminare și observațiilor prezentate de Deutsche Bank, serviciile respective se clasifică în trei categorii care pot fi sintetizate după cum urmează: (a) decizia, pe baza unei competențe în domeniu și a observării piețelor, cu privire la valorile mobiliare care trebuie cumpărate sau vândute și la momentul când au loc aceste operațiuni, (b) punerea în aplicare a acestor decizii prin cumpărarea și vânzarea efectivă a valorilor mobiliare ( 9 ) și (c) o serie de servicii în mare parte de natură administrativă legate de deținerea valorilor mobiliare.

19.

Prin intermediul întrebării 1, instanța națională solicită să se stabilească dacă literele (a) și (b) împreună intră în domeniul de aplicare al articolului 135 alineatul (1) litera (f) din Directiva TVA. Pentru a răspunde la această întrebare, va fi necesar să se considere, între altele, dacă, „apreciat[e] în mod global, [literele (a) și (b)] form[ează] un ansamblu distinct, care are drept efect îndeplinirea funcțiilor specifice și esențiale ale unui serviciu descris în această dispoziție” ( 10 ).

20.

Prin intermediul întrebării 2, instanța națională solicită – tot în vederea stabilirii posibilității unei scutiri în temeiul articolului 135 alineatul (1) litera (f) – orientări privind jurisprudența referitoare la tratamentul din punctul de vedere al TVA-ului al serviciilor conexe, în cazurile în care un serviciu poate fi considerat „principal”, iar celălalt/celelalte „accesoriu/accesorii”, astfel încât împreună pot fi considerate ca o singură prestație ( 11 ). Din modul de formulare, întrebarea pare să se refere în principal la raportul dintre serviciile menționate la literele (a) și (b), pentru care Deutsche Bank facturează separat remunerațiile. Cu toate acestea, raționamentul din trimiterea preliminară sugerează că instanța națională are în vedere și serviciile menționate la litera (c), a căror remunerație pare să fie inclusă în remunerațiile facturate pentru serviciile menționate la literele (a) și (b).

21.

Există o legătură clară și directă între aceste două aspecte. Astfel, acestea ar putea fi considerate în esență un singur aspect. Prin urmare, vom începe să le examinăm împreună, tratând astfel unul dintre aspectele întrebării 1 și răspunzând la întrebarea 2. Ulterior vom aborda aspectul principal din întrebarea 1 și, în sfârșit, întrebarea 3, care privește o dispoziție diferită din Directiva TVA.

22.

Toți participanții care au depus observații scrise sunt de acord că gestionarea portofoliilor, astfel cum este descrisă în trimiterea preliminară, trebuie să fie considerată ca o singură operațiune economică sau cel puțin trebuie să beneficieze de un tratament nediferențiat din punctul de vedere al TVA-ului pe baza serviciului principal furnizat. Aceștia acceptă că este posibilă o împărțire pe componente precum structurarea portofoliului, evaluarea piețelor, cumpărarea și vânzarea valorilor mobiliare, ținerea contabilității etc., dar susțin că „produsul” vândut cuprinde toate aceste servicii, iar interesul consumatorului constă în a beneficia de o singură prestație mai degrabă decât de o multitudine de servicii componente. În plus, aceștia sunt de acord că elementele pur administrative care compun serviciul sunt minore sau auxiliare și nu trebuie să afecteze clasificarea de ansamblu.

23.

Și noi suntem de acord cu aceste susțineri.

24.

Potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când o operațiune este constituită dintr-un ansamblu de elemente, trebuie luate în considerare toate împrejurările cu scopul de a determina dacă este vorba de două sau mai multe prestații distincte sau de o prestație unică. Deși fiecare operațiune trebuie să fie considerată în mod normal ca fiind distinctă și independentă, operațiunea constituită dintr-o singură prestație pe plan economic nu trebuie să fie divizată în mod artificial, pentru a nu altera funcționarea sistemului TVA-ului. În plus, în anumite împrejurări, mai multe prestații distincte în mod formal, care ar putea fi furnizate separat, trebuie să fie considerate o operațiune unică atunci când nu sunt independente. Există o prestație unică (i) atunci când două sau mai multe elemente furnizate sunt atât de strâns legate între ele încât formează o singură prestație economică indivizibilă, a cărei divizare ar avea un caracter artificial, sau (ii) atunci când unul sau mai multe elemente constituie prestația principală, în timp ce alte elemente sunt accesorii. În special, o prestație trebuie să fie considerată accesorie unei prestații principale dacă nu constituie pentru clientelă un scop în sine, ci mijlocul de a beneficia în cele mai bune condiții de serviciul principal prestat. Deși revine instanței naționale sarcina de a determina situația de fapt într-un caz individual, Curtea de Justiție poate oferi instanței naționale orientări privind interpretarea dreptului UE, care o pot ajuta în soluționarea cauzei ( 12 ).

25.

Instanța de trimitere pare să considere că serviciul de vânzare și de cumpărare a valorilor mobiliare [la care am făcut referire în cuprinsul punctului 18 și al următoarelor de mai sus ca fiind litera (b)] ar trebui considerat accesoriu la serviciul de gestionare a activelor [la care am făcut referire ca fiind litera (a)] dacă nu ar interveni faptul că, în Hotărârea RLRE Tellmer Property ( 13 ), Curtea a subliniat că un serviciu de curățenie pe care l-a considerat ca fiind distinct de închirierea proprietăților rezidențiale poate fi prestat de un terț și/sau facturat separat.

26.

În opinia noastră, o abordare corectă nu constă în a începe prin a se aprecia care dintre cele două servicii pe care le-am menționat ca literele (a) și (b) poate fi principal și care poate fi accesoriu, ci mai degrabă prin a examina mai întâi dacă acestea prezintă o legătură atât de strânsă încât să formeze în mod obiectiv o singură prestație economică indivizibilă a cărei separare ar avea caracter artificial. Considerăm că acestea prezintă astfel o legătură strânsă.

27.

Guvernul german a arătat că, în jurisprudență, aprecierea dacă două sau mai multe elemente constituie o singură prestație economică a fost analizată din punctul de vedere al consumatorului tipic sau mediu ( 14 ). Suntem de acord cu această abordare. Deși în unele dintre aceste hotărâri Curtea a utilizat în acel context și termenul „obiectiv”, punctul de vedere al unui consumator obișnuit față de un anumit tip de prestație este prin definiție un criteriu obiectiv în raport cu punctul de vedere al unui client particular referitor la o operațiune specifică. Adăugăm că, în Hotărârea Bog și alții, Curtea a arătat că trebuie să se țină cont de „elementele preponderente calitativ” din punctul de vedere al consumatorului ( 15 ).

28.

Din punctul de vedere al clientului tipic al unor servicii precum cele în discuție – un particular care dispune de un capital apreciabil pentru investiții, dar căruia îi lipsește timpul și/sau competențele necesare pentru a-l gestiona în mod adecvat în nume propriu –, grupul de servicii pe care le-am indicat ca literele (a) și (b), astfel cum sunt descrise în trimiterea preliminară, formează o singură prestație indivizibilă.

29.

Nu afirmăm că serviciile menționate la literele (a) și (b) sunt în așa măsură inseparabile că niciunul nu poate fi prestat singur. Dimpotrivă, un investitor care dorește să afle cum își poate gestiona cel mai bine portofoliul, dar pregătit să inițieze operațiunile el însuși, poate căuta un serviciu de consultanță și ulterior poate lua singur deciziile propriu-zise. În mod contrar, un investitor care cunoaște achizițiile și vânzările pe care dorește să le efectueze și momentul efectuării acestora, dar care dorește să evite dificultățile realizării operațiunilor, poate angaja un intermediar doar în acest din urmă scop. Prin opoziție față de aceste două situații, contractul de gestionare a portofoliilor oferit de Deutsche Bank, astfel cum este descris în trimiterea preliminară, este conceput pentru cei care caută o unică prestație.

30.

În plus, deși pot fi oferite separat, nici prestația menționată la litera (a), nici prestația menționată la litera (b) nu pot avea sens singure. Decizia privind cea mai bună abordare privind achiziția, vânzarea sau păstrarea valorilor mobiliare ar fi lipsită de sens dacă strategia respectivă nu ar fi pusă în aplicare; a efectua sau a nu efectua – după caz – vânzări și cumpărări fără un proces decizional rațional și bazat pe informații ar echivala cu a lăsa în mare parte situația în voia hazardului. Decizia de a cumpăra sau de a vinde ori de a se abține este atât de strâns legată de acțiunea care este sau nu este realizată în cunoștință de cauză încât ambele sunt, în realitate și în cursul normal al evenimentelor, fețele aceleiași monede. Astfel, este destul de rațional pentru un investitor căruia îi lipsesc resursele necesare să atribuie atât luarea deciziei, cât și implementarea acesteia unui terț de încredere.

31.

Simplul fapt că contractul standard al Deutsche Bank specifică un procentaj separat pentru prestația (a) și pentru prestația (b) nu afectează aprecierea pe care am făcut-o. În Hotărârea RLRE Tellmer Property ( 16 ), Curtea nu s-a prevalat de faptul că exista o facturare separată pentru a stabili dacă era vorba despre o singură prestație sau despre prestații separate. Curtea a evidențiat mai degrabă acest fapt în sensul că el confirmă natura diferită a închirierii de apartamente chiriașilor față de efectuarea curățeniei în spațiile comune ale clădirilor de apartamente în discuție. În plus, în Hotărârea Bog și alții ( 17 ), Curtea a subliniat că, atunci când un furnizor de servicii de catering pune la dispoziție mâncare, veselă, tacâmuri, mese și personal care prestează servicii de ospătărie, existența unei operațiuni unice este independentă de împrejurarea dacă acesta întocmește o singură factură care cuprinde toate elementele sau dacă acesta întocmește facturi separate pentru diferite elemente. Și – deși acesta este un aspect care trebuie verificat de instanța națională competentă – Deutsche Bank a afirmat la ședință că remunerația sa globală a fost scindată din motive istorice legate de impozitarea profitului, astfel încât fracționarea nu a reflectat valoarea reală a elementelor cu privire la care a fost impozitată.

32.

În situația în care, atunci când sunt grupate împreună, serviciile menționate la literele (a) și (b) trebuie considerate ca o singură prestație economică indivizibilă a cărei scindare ar avea caracter artificial – deși în alte împrejurări pot fi în continuare prestate ca servicii separate –, acestea constituie în mod clar o prestație principală la care serviciile în mare parte de natură administrativă pe care le-am menționat la litera (c) sunt accesorii. Potrivit dosarului, aceste servicii includ efectuarea plăților în legătură cu anumite operațiuni, perceperea dobânzilor aferente valorilor mobiliare deținute și prezentarea unui raport clientului pentru ambele operațiuni. Acestea sunt propuse împreună cu prestația principală din motive de comoditate – ca un „mijloc de a beneficia în cele mai bune condiții” de serviciul respectiv, potrivit formulării din jurisprudență. În consecință, și acestea ar trebui să beneficieze de același tratament din punctul de vedere al TVA-ului.

33.

Totuși, problema constă în a stabili dacă serviciile menționate la literele (a) și (b), considerate împreună, întră în domeniul de aplicare al articolului 135 alineatul (1) litera (f) din Directiva TVA.

34.

Deutsche Bank și Comisia susțin că serviciile în discuție sunt scutite conform articolului 135 alineatul (1) litera (f) din Directiva TVA; autoritatea fiscală și guvernele german, olandez și guvernul Regatului Unit susțin că acestea nu sunt scutite. Susținerile se referă, inter alia, la principiile care guvernează interpretarea Directivei TVA și, în acest context, la obiectivul scutirii în discuție, care este considerată drept una dintre scutirile privind operațiuni financiare.

35.

Potrivit unei jurisprudențe constante, scutirile prevăzute la articolele 131-137 din Directiva TVA constituie noțiuni autonome de drept al UE care au ca obiect evitarea unor divergențe în aplicarea sistemului TVA-ului între statele membre. Termenii folosiți sunt de strictă interpretare, întrucât aceste scutiri reprezintă derogări de la principiul general potrivit căruia TVA-ul este perceput pentru fiecare prestare de servicii efectuată cu titlu oneros de o persoană impozabilă. Totuși, interpretarea acestor termeni trebuie să fie conformă cu obiectivele urmărite și să respecte cerințele principiului neutralității fiscale inerent sistemului de TVA, care interzice tratarea diferențiată din punctul de vedere al TVA-ului a unor prestații similare aflate în concurență ( 18 ) Astfel, norma de strictă interpretare nu înseamnă că termenii utilizați trebuie să fie interpretați într-un mod care ar priva aceste scutiri de efectele avute în vedere ( 19 ).

36.

Nici în preambulul Directivei TVA, nici în al celei de A șasea directive, care a precedat-o, ori în lucrările pregătitoare ale redactării oricăreia dintre acestea nu există vreo indicație clară privind efectul avut în vedere de scutirea operațiunilor financiare prevăzute la articolul 135 alineatul (1) literele(b)-(g) din Directiva TVA [anterior articolul 13 B litera (d) punctele 1-6 din A șasea directivă]. Cu toate acestea, Curtea a statuat că finalitatea acestor scutiri o reprezintă remedierea dificultăților legate de stabilirea bazei de impozitare, precum și a cuantumului TVA-ului deductibil și evitarea unei creșteri a costului creditului de consum ( 20 ). În special, scutirea prevăzută la articolul 135 alineatul (1) litera (g) a operațiunilor legate de gestionarea fondurilor comune de plasament are drept scop facilitarea investițiilor în valori mobiliare pentru investitorii mici prin intermediul organismelor de plasament. Aceasta urmărește să asigure că sistemul comun al TVA-ului este neutru din punct de vedere fiscal în ceea ce privește alegerea între investițiile directe în valori mobiliare și investițiile prin intermediul organismelor de plasament colectiv ( 21 ).

37.

Curtea nu a formulat o afirmație asemănătoare cu privire la obiectivul specific al scutirii prevăzute la articolul 135 alineatul (1) litera (f). Totuși, aceasta a delimitat domeniul de aplicare al scutirii. Pentru a intra sub incidența scutirii menționate, serviciile prestate, apreciate în mod global, trebuie să formeze un ansamblu distinct care să îndeplinească funcțiile esențiale specifice ale unui serviciu descris în dispoziția menționată. Sunt scutite doar operațiunile care pot da naștere, pot modifica sau pot stinge drepturile și obligațiile părților cu privire la valori mobiliare, iar nu serviciile administrative care nu modifică situația ori activitățile de informare financiară. „Negocierea” se referă la activitatea unui intermediar care nu ocupă poziția niciunei părți dintr-un contract privind un produs financiar și a cărui activitate este diferită de prestațiile contractuale efectuate în mod obișnuit de părțile la astfel de contracte. Este un serviciu prestat unei părți la contract și remunerat de aceasta ca o activitate distinctă de mediere ( 22 ).

38.

Considerăm că serviciile în discuție, apreciate în mod global, formează un ansamblu distinct. Acest ansamblu are drept efect îndeplinirea funcțiilor esențiale specifice descrise la articolul 135 alineatul (1) litera (f)? Este important ca Curtea să răspundă clar la această întrebare. Practicile diferă mult între statele membre, fapt care determină efecte dăunătoare asupra armonizării sistemului comun al TVA-ului și asupra concurenței în cadrul UE.

39.

În primul rând, în ceea ce privește natura de „ansamblu distinct”, autoritatea fiscală și guvernele german, olandez și guvernul Regatului Unit consideră că esența activității de gestionare a portofoliilor constă în competențele care determină structura portofoliului și care stau la baza deciziilor adoptate, după caz, de a cumpăra sau de a vinde valori mobiliare ori de a le păstra. Exercitarea acestor competențe poate da naștere unor operațiuni prin care se creează, se modifică sau se sting drepturi și obligații ale părților legate de valorile mobiliare, dar astfel de operațiuni sunt doar accesorii funcției principale care constă în garantarea profitului dorit în legătură cu investiția clientului și/sau în creșterea valorii acestei investiții.

40.

Cu toate acestea, în opinia Deutsche Bank și a Comisiei, esența serviciului constă în cumpărarea și în vânzarea activă a valorilor mobiliare în conformitate cu strategia aleasă. Deși esențială, competența în sine este doar o condiție prealabilă a acestei activități, întrucât interesul clientului este să fie efectuate operațiunile necesare. Deutsche Bank adaugă că obligația contractuală constă în aplicarea strategiei alese, iar nu în obținerea unui anumit venit sau a unei anumite majorări a valorii. Și chiar în situația adoptării unei decizii de a menține pentru moment o valoare mobiliară, există încă posibilitatea ca exercitarea competenței să modifice situația juridică și financiară între părțile în cauză ( 23 ).

41.

Conform analizei noastre privind raportul dintre aspectele serviciului global prestat, se impune examinarea serviciului în ansamblu pentru a stabili dacă acesta intră în domeniul de aplicare al articolului 135 alineatul (1) litera (f) din Directiva TVA.

42.

O parte din serviciul global menționat presupune operațiuni care creează, modifică sau sting în mod efectiv drepturile și obligațiile părților privind valorile mobiliare. Cealaltă parte (aplicarea competențelor financiare relevante), deși ar putea să conducă la acțiuni care creează, modifică sau sting drepturile și obligațiile respective, poate, în egală măsură, să nu producă un astfel de rezultat.

43.

Suntem de acord cu autoritatea fiscală și cu guvernele care au depus observații în sensul că acest din urmă aspect este cel care definește natura serviciului global din punctul de vedere al clientului. Un client care alege o anumită strategie de investiții este interesat ca strategia să fie aplicată. Pentru acesta, cumpărarea sau vânzarea concretă a valorilor mobiliare este mai puțin importantă decât garanția că investiția sa este, în orice moment, structurată conform strategiei menționate. Clientul dorește să fie sigur că orice operațiuni care au loc se desfășoară la momentul potrivit, dar și că nu au loc cumpărări sau vânzări când este preferabilă păstrarea valorilor mobiliare. Astfel cum s-a subliniat la ședință, rolul preponderent al „competențelor” față de „operațiuni”, care constituie un element al serviciului, este confirmat de faptul că remunerația se bazează doar pe valoarea investiției avute în vedere și nu este afectată de numărul sau de volumul operațiunilor care pot fi desfășurate.

44.

În al doilea rând, este necontestat că, deși serviciile în discuție nu intră în domeniul de aplicare al articolului 135 alineatul (1) litera (g) din Directiva TVA (care scutește gestionarea fondurilor comune de plasament), acestea reprezintă în esență contraprestația aferentă acestei gestionări, dar în legătură cu active individuale mai degrabă decât în legătură cu fonduri comune. Cu toate acestea, unanimitatea cu privire la acest aspect a determinat argumentații divergente.

45.

Deutsche Bank și Comisia arată că un investitor care dorește ca activele sale să fie administrate în mod competent poate să aleagă între gestionarea portofoliilor de tipul celei în discuție (cel puțin atât timp cât are capital suficient pentru ca un astfel de serviciu să fie profitabil) și investiția într-un fond comun (indiferent de cuantumul capitalului), ambele opțiuni reprezentând alternative la investiția directă în valori mobiliare. Deși alegerea sa poate fi influențată de câțiva factori, o diferență privind tratamentul din punctul de vedere al TVA-ului îl poate determina să aleagă soluția care nu este impozitată. În mod contrar principiului neutralității TVA-ului, aceasta ar denatura concurența între servicii similare. Întrucât gestionarea fondurilor comune este scutită conform articolului 135 alineatul (1) litera (g), iar investițiile directe sunt scutite conform articolului 135 alineatul (1) litera (f), și gestionarea individuală a portofoliilor ar trebui scutită în temeiul acestei din urmă dispoziții.

46.

În schimb, guvernele german, olandez și guvernul Regatului Unit susțin că o scutire expresă pentru gestionarea fondurilor comune implică faptul că gestionarea individuală a activelor intră sub incidența principiului general conform căruia TVA-ul este perceput pentru fiecare prestare de servicii efectuată cu titlu oneros de o persoană impozabilă; de asemenea că, dacă gestionarea activelor în general ar fi fost inclusă în domeniul de aplicare al articolului 135 alineatul (1) litera (f), nu ar fi existat o excepție expresă pentru fondurile comune la articolul 135 alineatul (1) litera (g). Acestea fac referire și la afirmația Curții formulată în Hotărârea Abbey National ( 24 ) conform căreia scutirea prevăzută la articolul 135 alineatul (1) litera (g) are drept scop facilitarea investițiilor în valori mobiliare pentru investitorii mici prin intermediul organismelor de plasament; nu există intenția de a facilita investițiile pentru persoanele care au suficient capital pentru a recurge la serviciile de gestionare a portofoliilor.

47.

Deși înțelegem pe deplin logica pe care se întemeiază poziția exprimată de Deutsche Bank și de Comisie și nu considerăm că soluția pe care o susțin este nerezonabilă, înclinăm să considerăm că, astfel cum apare în prezent, articolul 135 alineatul (1) litera (f) din Directiva TVA nu scutește serviciile de gestionare a portofoliilor de tipul celor în discuție. Este posibil ca o viitoare modificare să tranșeze situația în mod clar în favoarea scutirii, dar acesta este un aspect pe care trebuie să îl decidă Consiliul, în cadrul căruia sunt încă discutate în prezent propunerile Comisiei ( 25 ).

48.

Ne întemeiem aprecierea pe următoarele motive.

49.

În primul rând, este adevărat că serviciul prestat, considerat în ansamblu, cuprinde operațiuni cu valori mobiliare, inclusiv negocierea acestora. Aceste aspecte, apreciate individual, ar fi scutite conform articolului 135 alineatul (1) litera (f). Cu toate acestea, serviciul este caracterizat mai degrabă prin celălalt element al său, și anume colectarea și utilizarea de informații privind piața, alături de cunoștințe și competențe preexistente, în vederea adoptării unor decizii în cunoștință de cauză în legătură cu gestionarea fiecărui portofoliu de valori mobiliare, în conformitate cu strategia individuală aleasă. Este cert că acest din urmă aspect, dacă este avut în vedere ca un serviciu independent, nu poate fi scutit conform articolului 135 alineatul (1) litera (f).

50.

În consecință, nu pare posibil să se concluzioneze că, apreciate global, serviciile în cauză formează un ansamblu distinct a cărui esență are drept efect îndeplinirea funcțiilor esențiale și specifice descrise în dispoziția menționată. La prima vedere, domeniul de aplicare al articolului 135 alineatul (1) litera (f) se limitează la efectuarea sau la negocierea unor operațiuni care pot crea, modifica sau stinge drepturile și obligațiile părților cu privire la valori mobiliare ( 26 ). Serviciul în discuție reprezintă un ansamblu distinct și, în consecință, nu poate fi asimilat doar unuia dintre elementele sale constitutive. Cu toate acestea, faptul că aspectul său predominant constă în dobândirea și în utilizarea de competențe în vederea adoptării unor decizii în cunoștință de cauză înseamnă că acesta nu intră sub incidența funcțiilor esențiale și specifice descrise la articolul 135 alineatul (1) litera (f).

51.

În al doilea rând, este dificil să se ajungă la o interpretare teleologică clară a articolului 135 alineatul (1) litera (f), din care se poate deduce că dispoziția – indiferent dacă este analizată izolat în contextul grupului de scutiri pentru operațiuni financiare ori în contextul întregii liste de scutiri de la articolul 135 – are drept scop includerea serviciilor de gestionare a portofoliilor de tipul celor în discuție.

52.

Analizat individual, articolul 135 alineatul (1) litera (f) nu cuprinde nicio indicație cu privire la finalitatea sa. Singurul indiciu – dar care nu este unul util – este că operațiunile cu valori mobiliare referitoare la bunuri corporale sunt excluse de la scutire. Jurisprudența Curții a subliniat doar că scutirea se limitează la efectuarea sau la negocierea unor operațiuni care pot crea, modifica sau stinge drepturi și obligații.

53.

În ceea ce privește obiectivele generale identificate de Curte pentru scutirea operațiunilor financiare ( 27 ), serviciile în discuție nu par să prezinte vreo dificultate legată de stabilirea bazei de impozitare sau a sumei deductibile [spre deosebire de operațiunile care se află la baza operațiunilor privind valori mobiliare, care sunt scutite în mod expres conform articolului 135 alineatul (1) litera (f)] și nici impozitarea acestora nu ar determina vreo majorare a costului creditului de consum. În plus (din nou spre deosebire de operațiunile care se află la baza operațiunilor privind valori mobiliare), gestionarea portofoliilor nu pare să facă parte, conform formulării utilizate de avocatul general Ruiz-Jarabo, dintre „operațiunile care, având în vedere frecvența și natura lor obișnuită, constituie o componentă centrală a sistemelor financiare și, prin urmare, a activităților economice ale statelor membre” ( 28 ). Iar dacă obiectivul inițial era de a menține scutirile aflate anterior în vigoare în statele membre ( 29 ), se poate observa că gestionarea portofoliilor a fost impozitată în toate statele membre fondatoare anterior anului 1972 ( 30 ).

54.

Atunci când lista de scutiri cuprinsă la articolul 135 alineatul (1) este considerată în ansamblu, în mod clar din aceasta nu se poate deduce un obiectiv comun. Prestațiile avute în vedere includ, pe lângă „operațiunile financiare” deja examinate, elemente diverse precum timbre poștale, jocuri de noroc, livrări de terenuri și leasingul sau închirierea bunurilor imobile.

55.

În pofida susținerilor Comisiei, nici lucrările pregătitoare privind redactarea articolului 13 secțiunea B litera (d) punctul 5 din A șasea directivă nu ni se pare că oferă informații deosebit de clarificatoare în această privință. Dispoziția „această scutire nu se referă la prestările de servicii privind astfel de operațiuni”, care nu exista în propunerea inițială, a fost într-adevăr introdusă ( 31 ), se pare, la indicația Parlamentului și ulterior a fost eliminată din nou de Consiliu. În lipsa oricărei indicații mai clare, această tergiversare poate fi totuși considerată compatibilă cu oricare dintre cele două poziții.

56.

În consecință, având în vedere necesitatea de interpreta scutirile în mod strict, întrucât sunt excepții de la norma generală conform căreia TVA-ul este perceput pentru fiecare prestare de servicii efectuată cu titlu oneros de o persoană impozabilă, nu putem concluziona în sensul că articolul 135 alineatul (1) litera (f) din Directiva TVA impune ca gestionarea individuală a portofoliilor să fie inclusă în domeniul de aplicare al scutirii pe care o prevede.

57.

Cu toate acestea, rămâne în continuare aspectul neutralității fiscale între articolul 135 alineatul (1) litera (f) și articolul 135 alineatul (1) litera (g).

58.

Este adevărat că Curtea a afirmat că principiul neutralității fiscale, inerent sistemului de TVA, interzice tratarea diferențiată din punctul de vedere al TVA-ului a unor prestații similare aflate în concurență și că scutirea prevăzută la articolul 135 alineatul (1) litera (g) urmărește să garanteze această neutralitate în ceea ce privește alegerea dintre investițiile directe în valori mobiliare și investițiile prin intermediul organismelor de plasament colectiv ( 32 ).

59.

Admitem și faptul că gestionarea individuală a portofoliilor intră în concurență, cel puțin într-o anumită măsură, cu aceste două modalități de investiții. Astfel cum a devenit și mai clar la ședință, totuși, alegerea pe care o face orice investitor atunci când are suficiente active pentru a fi în poziția de a alege, este probabil să depindă de un număr important de factori, dintre care tratamentul din punctul de vedere al TVA-ului este doar unul ( 33 ). Și chiar dacă tratamentul din punctul de vedere al TVA-ului poate fi luat în considerare în anumite cazuri, nu este clar dacă în definitiv impozitarea, care are drept corolar deductibilitatea TVA-ului aferent intrărilor, va fi în mod necesar mult mai puțin avantajoasă pentru client decât scutirea în cadrul căreia TVA-ului aferent intrărilor va fi integrat în prețul serviciilor, nemaiputând fi recuperat. Astfel cum s-a arătat la ședință, atât gestionarea portofoliilor, cât și fondurile comune de plasament atrag investitori mari, care pot fi persoane impozabile care beneficiază de un drept de scutire.

60.

În plus, deși principiul neutralității fiscale în materie de TVA poate explica raportul dintre scutirile exprese atât pentru investițiile directe, cât și pentru gestionarea fondurilor comune de plasament, nu considerăm că acesta poate extinde domeniul de aplicare al unei scutiri exprese, în absența unei formulări clare în acest sens. Astfel cum a arătat la ședință guvernul german, acesta nu reprezintă un principiu fundamental ori o normă de drept primar care poate condiționa validitatea unei scutiri, ci un principiu de interpretare, care trebuie aplicat în paralel cu – și limitând – principiul potrivit căruia scutirile sunt de strictă interpretare. Din jurisprudență, rezultă clar că activitățile care sunt comparabile într-o anumită măsură și, astfel, sunt într-o anumită măsură în concurență pot fi tratate diferit din punctul de vedere al TVA-ului atunci când diferența de tratament este prevăzută expres ( 34 ). În plus, dacă toate activitățile aflate parțial în concurență unele cu altele ar trebui să beneficieze de același tratament din punctul de vedere al TVA-ului, rezultatul final ar fi – din moment ce practic fiecare activitate se suprapune într-o anumită măsură cu alta – eliminarea integrală a tuturor diferențelor privind tratamentul din punctul de vedere al TVA-ului. Acesta ar determina (probabil) eliminarea tuturor scutirilor, întrucât unicul scop al sistemului TVA-ului este impozitarea operațiunilor.

61.

În schimb, în opinia noastră, argumentele paralele ale guvernelor german și olandez, susținute de autoritatea fiscală și de Regatul Unit – potrivit cărora scutirea aplicată pentru gestionarea fondurilor comune de plasament implică faptul că gestionarea individuală a activelor nu este scutită și că, dacă gestionarea activelor în general ar fi intrat sub incidența articolului 135 alineatul (1) litera (f), nu ar fi fost necesară scutirea fondurilor comune de plasament –, sunt deosebit de convingătoare.

62.

La ședință, Comisia a sugerat totuși că, în timp ce gestionarea fondurilor comune de plasament (și anume echivalentul gestionării portofoliilor, în discuție în prezenta cauză) este, conform interpretării Comisiei, deja scutită în temeiul articolului 135 alineatul (1) litera (f), scutirea prevăzută la articolul 135 alineatul (1) litera (g) este necesară în vederea scutirii unor operațiuni precum emiterea și răscumpărarea de participații (cote) în astfel de fonduri, atunci când acestea nu sunt tranzacționate la bursă. Cu toate acestea, nu considerăm că există niciun motiv să se prezume că, pentru simplul fapt că astfel de operațiuni sunt specifice fondurilor comune de plasament și nu au un echivalent în gestionarea individuală a portofoliilor, acestea nu ar fi fost incluse în scutirea prevăzută la articolul 135 alineatul (1) litera (f), dacă această scutire acoperea de fapt serviciile de gestionare a activelor în general, indiferent de forma investiției, astfel cum ar trebui să fie situația dacă interpretarea Comisiei ar fi urmată până la capăt.

63.

În lumina celor de mai sus, considerăm că serviciile de gestionare a portofoliilor de tipul celor în discuție în acțiunea principală nu intră sub incidența scutirii prevăzute la articolul 135 alineatul (1) litera (f).

64.

La momentul situației de fapt din acțiunea principală, articolul 56 alineatul (1) litera (e) din Directiva TVA prevedea că locul prestării „operațiunilor bancare, financiare și de asigurări” atunci când prestațiile sunt efectuate pentru clienți stabiliți în afara Comunității sau pentru persoane impozabile stabilite în Comunitate, dar într-o țară diferită de cea a prestatorului, trebuia să fie în esență locul în care se află sediul activității economice sau reședința clientului.

65.

Bundesfinanzhof, împreună cu ceilalți participanți care au prezentat observații în fața Curții, consideră că „operațiunile bancare, financiare și de asigurări” în sensul articolului 56 alineatul (1) litera (e) includ toate operațiunile enumerate la articolul 135 alineatul (1) literele (a)-(g). Dacă, astfel cum am concluzionat, serviciile de gestionare a portofoliilor de tipul celor în discuție nu intră sub incidența niciuneia dintre scutirile menționate, trebuie stabilit dacă totuși acestea intră în domeniul de aplicare al articolului 56 alineatul (1) litera (e).

66.

Aproape toți participanții care au depus observații consideră că serviciile în discuție intră în domeniul de aplicare al articolului 56 alineatul (1) litera (e). Raționamentul acestora se întemeiază pe formularea generală a acestei dispoziții și pe lipsa oricărei trimiteri fie la articolul 135 din aceeași directivă, fie la orice altă dispoziție de drept al UE care ar putea limita domeniul de aplicare al acestei fraze.

67.

Numai guvernul german are o opinie diferită. Acesta se referă la Hotărârea Swiss Re Germany Holding ( 35 ), în care Curtea s-a pronunțat în sensul că buna funcționare și interpretarea uniformă a sistemului TVA-ului presupun ca noțiunile „operațiuni de asigurare” și de „reasigurare”, prevăzute în dispozițiile care erau la momentul desfășurării situației de fapt articolul 56 alineatul (1) litera (e) și articolul 135 alineatul (1) litera (a) din Directiva TVA, să nu fie definite în mod diferit după cum sunt utilizate în una sau alta dintre aceste dispoziții. Guvernul german consideră că acest raționament trebuie aplicat prin analogie și „operațiunilor financiare”. Doar o astfel de abordare, aplicată uniform, poate furniza suficientă securitate juridică pentru a se evita riscul unor situații de dublă impozitare sau de neimpozitare.

68.

Nu suntem convinși de acest lucru.

69.

Raționamentul din Hotărârea Swiss Re Germany Holding este legat de faptul că la articolul 56 alineatul (1) litera (e) și la articolul 135 alineatul (1) litera (a) se utilizează în esență termeni identici în ceea ce privește asigurările: „operațiuni de asigurări, inclusiv de reasigurări” și „[operațiunile] de asigurare și reasigurare”. Acești termeni identici trebuie interpretați în mod uniform pentru a se evita riscul unor situații de dublă impozitare sau de neimpozitare. Totuși, nu există un astfel de paralelism între operațiunile „bancare” și „financiare” prevăzute la articolul 56 alineatul (1) litera (e) și vreuna dintre operațiunile enumerate la articolul 135 alineatul (1) literele (b)-(g). Niciuna dintre aceste din urmă dispoziții nu utilizează deloc termenii „bancare” ori „financiare”. În mod clar, operațiunile enumerate la articolul 135 alineatul (1) literele (b)-(g) sunt de natură financiară și în mod probabil multe dintre acestea sunt efectuate de bănci, dar nu în mod exclusiv, iar de departe acestea nu reprezintă o enumerare exhaustivă a tuturor operațiunilor care pot fi efectuate de o bancă sau care pot fi descrise ca fiind financiare.

70.

În plus, dacă domeniul de aplicare al articolului 56 alineatul (1) litera (e) ar coincide perfect cu cel al articolului 135 alineatul (1) literele (a)-(g), acest fapt ar avea o importanță redusă sau inexistentă. Toate prestațiile care intră în domeniul de aplicare al articolului 135 alineatul (1) literele (a)-(g) sunt expres scutite de TVA. Întrucât pentru acestea nu se aplică ori nu se deduce nicio taxă, locul prestării lor este în mare parte irelevant din punctul de vedere al TVA-ului.

71.

În această privință, guvernul german a susținut la ședință că, din moment ce decizia privind scutirea unei prestații revine autorităților din statul membru în care este efectuată prestația, mai întâi trebuie stabilit locul prestării. Totuși, această abordare pare să fie circulară, întrucât impune să se stabilească dacă prestația este scutită [și anume dacă este inclusă în domeniul de aplicare al articolului 135 alineatul (1) literele (a)-(g)] pentru a determina statul membru ale cărui autorități au sarcina de a stabili dacă prestația este scutită. Această abordare nu ia în considerare nici faptul că, potrivit articolului 56 alineatul (1) litera (e), locul prestării poate fi în afara Comunității. În orice caz, pare improbabil ca legiuitorul să adopte o normă specifică în simplul scop de a stabili autoritatea căreia îi revine sarcina de a declara că o prestație este scutită, atunci când acea prestație este scutită în toate statele membre.

72.

În sfârșit, articolul 56 alineatul (1) litera (e) interpretat în coroborare cu articolul 135 alineatul (1) litera (1) și cu articolul 135 alineatul (2) litera (d) evidențiază că închirierea de seifuri este considerată că se integrează în „operațiunile bancare, financiare și de asigurări”, în sensul articolului 56, și „leasingul sau închirierea de bunuri imobile”, în sensul articolului 135.

73.

Din aceasta deducem că articolul 56 alineatul (1) litera (e) cuprinde cel puțin anumite operațiuni diferite de cele menționate la articolul 135 alineatul (1) literele (a)-(g). Se ridică întrebarea dacă acestea includ serviciile de gestionare a portofoliilor de tipul celor în discuție în cauză.

74.

Considerăm că, în conformitate cu formularea cuprinsă la articolul 56 alineatul (1) litera (e) și cu jurisprudența Curții, la această întrebare se impune un răspuns afirmativ. Gestionarea portofoliilor este un serviciu de natură financiară. Formularea cuprinsă la articolul 56 alineatul (1) litera (e) este generală și exclude din domeniul de aplicare al acestei dispoziții doar închirierea de seifuri. Curtea a considerat în mod constant că articolul 9 alineatul (2) din A șasea directivă [din care a cincea liniuță era identică cu articolul 56 alineatul (1) litera (e) din Directiva TVA, astfel cum este aplicabil în prezenta cauză] nu trebuie interpretat în mod restrictiv ( 36 ). În consecință, nu există niciun motiv de a exclude vreun serviciu de natură financiară, cu excepția închirierii de seifuri, din domeniul de aplicare al acestui articol. În plus, astfel cum a arătat Comisia atunci când a subliniat că noțiunile autonome din Directiva TVA trebuie interpretate doar în contextul sistemului comun al TVA-ului, nu există de asemenea niciun motiv de a căuta orientări în oricare alte dispoziții UE, precum, de exemplu, Directiva 2004/39 ( 37 ), la care face referire instanța națională.

75.

În lumina considerațiilor prezentate mai sus, sugerăm Curții să răspundă la întrebarea adresată de Bundesgerichtshof după cum urmează: