1

Reclamanta, Vtesse Networks Ltd, este un operator de telecomunicații care pune la dispoziție linii de mare capacitate în principal unor întreprinderi mari. Nefiind proprietara rețelei sale de linii de mare capacitate, reclamanta închiriază aceste linii de la alți operatori de telecomunicații și completează această ofertă cu construirea de rețele de racordare personalizate.

2

British Telecommunications plc (denumită în continuare „BT”), operatorul de telecomunicații istoric din Regatul Unit, a fost, înainte de privatizare, o întreprindere publică cunoscută sub numele de British Telecom. Aceasta oferă o gamă largă de servicii în sectorul telecomunicațiilor, printre care închirierea de linii de mare capacitate.

3

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a notificat intenția sa de a acorda un ajutor de stat pentru susținerea dezvoltării de rețele în bandă largă de generație următoare, denumite rețele NGA, în regiunea Cornwall and Isles of Scilly (denumită în continuare „măsura notificată”). Notificarea a fost înregistrată la 29 iulie 2009 la Comisia Europeană, care a primit observații complementare de la autoritățile Regatului Unit la 28 septembrie 2009.

4

La 21 octombrie 2009, Comisia a înregistrat o plângere depusă de reclamantă în raport cu măsura notificată.

5

Din dosar reies următoarele:

6

La 12 mai 2010, fără să inițieze procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE, Comisia a adoptat Decizia C(2010) 3204, prin care a declarat compatibilă cu piața internă măsura notificată (denumită în continuare „decizia atacată”).

7

În decizia atacată, procedura de cerere de ofertă inițiată pentru desemnarea operatorului care urma să primească finanțarea publică pentru dezvoltarea rețelei NGA în regiunea Cornwall and Isles of Scilly este descrisă în considerentele (23)-(25). Reiese din considerentul (23) menționat că ajutorul de stat trebuia acordat pe baza unei cereri de ofertă potrivit procedurii dialogului competitiv în conformitate cu Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii (JO L 134, p. 114, Ediție specială, 06/vol. 8, p. 116).

8

Reiese din considerentul (25) al deciziei atacate că, în temeiul anunțului de participare publicat la 17 martie 2009, părțile interesate trebuiau să completeze un chestionar de precalificare care să permită efectuarea unei evaluări inițiale a întreprinderilor candidate. În urma examinării acestui chestionar de precalificare, cinci ofertanți au fost invitați să participe la cererea de ofertă, doi au fost eliminați și unul și‑a retras oferta. La 28 august 2009, a fost adresată o invitație privind depunerea unei oferte finale celor doi participanți care încă participau la procedura dialogului competitiv, și anume BT și consorțiul Babcock, din care face parte reclamanta. La 18 septembrie 2009, consorțiul Babcock a arătat că nu va depune o ofertă finală. Oferta finală a BT a fost primită la 16 octombrie 2009. A fost efectuată o evaluare formală a ofertei în conformitate cu procedura și cu criteriile obiective prevăzute, iar BT a fost recomandată consiliului de administrație strategic al proiectului pentru a fi ofertantul selecționat.

9

Comisia a expus în continuare diferitele puncte invocate de reclamantă în plângerea sa [considerentele (38)-(43) ale deciziei atacate] și conținutul observațiilor formulate cu privire la această plângere de autoritățile din Regatul Unit [considerentele (44)-(49) ale deciziei atacate].

10

După ce s‑a asigurat că măsura notificată cuprindea efectiv elemente de ajutor de stat [considerentele (50)-(57) ale deciziei atacate], Comisia a examinat compatibilitatea acesteia cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, astfel cum a fost interpretat în lumina Orientărilor comunitare pentru aplicarea normelor privind ajutorul de stat în cazul dezvoltării rapide a rețelelor în bandă largă (JO 2009, C 235, p. 7, denumite în continuare „orientările”). În conformitate cu orientările, Comisia a examinat obiectivul măsurii respective [considerentele (60)-(63) ale deciziei atacate], natura sa în raport cu acest obiectiv și denaturările concurenței sau efectul asupra schimburilor comerciale pe care aceasta le‑ar putea antrena [considerentele (64)-(70) ale deciziei atacate]. Comisia a concluzionat că, în speță, erau îndeplinite criteriile definite în orientările privind rețelele în bandă largă și că, prin urmare, măsura notificată era compatibilă cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE [considerentele (71) și (72) ale deciziei atacate].

11

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 27 august 2010, reclamanta a introdus prezenta acțiune.

12

Prin înscrisurile depuse la grefa Tribunalului la 25 noiembrie 2010, pentru BT, și la 13 decembrie 2010, pentru Republica Polonă, precum și pentru Regatul Unit, acestea au formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei.

13

Prin Ordonanțele președintelui Camerei a doua a Tribunalului din 18 ianuarie 2011, pentru Republica Polonă și pentru Regatul Unit, și din 25 ianuarie 2011, pentru BT, au fost admise cererile de intervenție formulate de acestea.

14

BT, la 29 martie 2011, și Republica Polonă, precum și Regatul Unit, la 31 martie 2011, au depus memorii în intervenție.

15

Prin scrisoarea din 6 iunie 2011, reclamanta a solicitat Tribunalului să stabilească un nou termen pentru depunerea replicii sau, în caz contrar, să adopte o măsură de organizare a procedurii, în temeiul articolului 64 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, pentru a‑i permite să depună un astfel de memoriu. Tribunalul a respins cererea de prorogare a termenului de depunere a replicii la 1 iulie 2011. În ceea ce privește cererea de măsuri de organizare a procedurii, Tribunalul a considerat, după ascultarea părților cu privire la cererea respectivă, că nu se impune admiterea acesteia.

16

La 8 iulie 2011, reclamanta și‑a prezentat observațiile cu privire la memoriile în intervenție formulate de BT, de Republica Polonă și de Regatul Unit.

17

Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a noua, căreia, în consecință, i‑a fost atribuită prezenta cauză.

18

În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură, Tribunalul (Camera a noua) a solicitat, pe de o parte, părților să răspundă la anumite întrebări și, pe de altă parte, Comisiei să furnizeze mai multe documente. Părțile au dat curs acestor cereri.

19

Reclamanta solicită Tribunalului:

20

Comisia solicită Tribunalului:

21

În susținerea concluziilor Comisiei, BT solicită Tribunalului:

22

În susținerea concluziilor Comisiei, Republica Polonă solicită Tribunalului:

23

În susținerea concluziilor Comisiei, Regatul Unit solicită Tribunalului:

24

În susținerea acțiunii formulate, reclamanta invocă trei motive, întemeiate, primul, pe erori vădite de apreciere a faptelor, al doilea, pe neaplicarea sau pe încălcarea articolului 102 TFUE și, al treilea, pe încălcarea dreptului la apărare.

25

În cadrul prezentei acțiuni, sunt contestate, pe de o parte, admisibilitatea cererii introductive din perspectiva cerințelor prevăzute la articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură și, pe de altă parte, calitatea procesuală activă a reclamantei pentru a contesta decizia atacată.

26

În memoriul în apărare și în ședință, Comisia a arătat că, potrivit articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, al doilea motiv trebuie declarat inadmisibil. Astfel, reclamanta ar fi omis să precizeze conținutul acțiunii sale în ceea ce privește acest motiv. Pe de altă parte, nici elementele de fapt, nici elementele de drept pe care se întemeiază reclamanta nu ar fi clar indicate.

27

BT susține că excepția de inadmisibilitate a celui de al doilea motiv invocată de Comisie ar trebui extinsă din oficiu la cererea introductivă în integralitatea sa. BT observă că, în memoriul în apărare, deși Comisia răspunde la majoritatea punctelor invocate în cererea introductivă, aceasta se datorează în mare parte cunoștințelor sale prealabile cu privire la faptele din speță din procedura administrativă și unei interpretări „speculative” a motivelor invocate de reclamantă. Cu toate acestea, în opinia BT, Tribunalul nu ar fi în măsură să își exercite controlul jurisdicțional doar pe baza elementelor furnizate în cererea introductivă.

28

În această privință, este necesar să se arate că, în temeiul articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 53 primul paragraf din acest statut, precum și al articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, orice cerere trebuie să indice obiectul litigiului și să cuprindă o expunere sumară a motivelor invocate.

29

Această mențiune trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din însuși textul cererii introductive (Ordonanța Tribunalului din 28 aprilie 1993, De Hoe/Comisia, T-85/92, Rec., p. II-523, punctul 20, Hotărârea Tribunalului din 29 ianuarie 1998, Dubois et Fils/Consiliul și Comisia, T-113/96, Rec., p. II-125, punctul 29, și Ordonanța Tribunalului din 11 iulie 2005, Internationaler Hilfsfonds/Comisia, T-294/04, Rec., p. II-2719, punctul 23).

30

În speță, nu se impune declararea ca inadmisibilă a prezentei acțiuni pentru motivul că nu îndeplinește cerințele articolului 21 din Statutul Curții și ale articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură. Astfel, deși este adevărat că, în anumite pasaje din memoriul în apărare, Comisia a trebuit să recurgă la interpretări ale argumentelor reclamantei, dintre care unele au fost însușite de aceasta din urmă în observațiile din 8 iulie 2011, argumentația detaliată dezvoltată de Comisie și de intervenienți cu privire la temeinicia acțiunii confirmă că cererea introductivă prezintă un nivel suficient de claritate și de precizie pentru a permite părților să își pregătească în mod util apărarea.

31

În orice caz, în măsura în care criticile privind articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură se referă la admisibilitatea diverselor motive ale acțiunii, Tribunalul va examina aceste critici, dacă este cazul, în cadrul analizei diverselor motive.

32

Comisia și Republica Polonă nu contestă, în cadrul procedurii scrise, admisibilitatea acțiunii pentru lipsa calității procesuale active. În schimb, BT susține că primul și al doilea motiv, care pun în discuție temeinicia deciziei atacate, sunt inadmisibile pentru motivul că reclamanta nu îndeplinește criteriile din jurisprudența Curții și, în orice caz, sunt neîntemeiate. În ceea ce privește cel de al treilea motiv, referitor la apărarea drepturilor procedurale ale reclamantei, BT estimează că și acesta ar trebui declarat inadmisibil întrucât reclamanta nu a prezentat nicio probă în susținerea afirmației potrivit căreia este o parte în cauză în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE. În ceea ce privește Regatul Unit, acesta, în memoriul în intervenție, exprimă îndoieli doar în privința admisibilității primului și a celui de al doilea motiv, pentru aceleași rațiuni ca cele invocate de BT.

33

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, deși, potrivit articolului 40 al patrulea paragraf din Statutul Curții, aplicabil Tribunalului în temeiul articolului 53 din statutul menționat, intervenienții nu au calitatea procesuală necesară pentru a prezenta concluzii care nu susțin concluziile invocate de partea în favoarea căreia intervin, în ceea ce privește o cauză de inadmisibilitate de ordine publică, trebuie să se analizeze din oficiu admisibilitatea acțiunii, în temeiul articolului 113 din Regulamentul de procedură (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 24 martie 1993, CIRFS și alții/Comisia, C-313/90, Rec., p. I-1125, punctele 21-24).

34

În orice caz, este necesar să se arate în această privință că, în ședință, Comisia și Regatul Unit au arătat că împărtășesc punctul de vedere al BT cu privire la faptul că, în ceea ce privește primul și cel de al doilea motiv, reclamanta nu îndeplinește criteriile consacrate în jurisprudența Curții, fapt de care s‑a luat act în procesul‑verbal.

35

În temeiul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, „[o]rice persoană fizică sau juridică poate formula […] o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual”.

36

Potrivit unei jurisprudențe constante, alte subiecte de drept decât destinatarii unei decizii nu pot pretinde că o decizie în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE le privește în mod individual decât dacă această decizie le afectează în considerarea anumitor calități care le sunt specifice sau a unei situații de fapt care le caracterizează în raport cu orice altă persoană și, ca urmare a acestui fapt, le individualizează analog cu modul în care ar fi individualizat destinatarul (Hotărârea Curții din 15 iulie 1963, Plaumann/Comisia, 25/62, Rec., p. 197 și 223, Hotărârea Curții din 19 mai 1993, Cook/Comisia, C-198/91, Rec., p. I-2487, punctul 20, și Hotărârea Curții din 15 iunie 1993, Matra/Comisia, C-225/91, Rec., p. I-3203, punctul 14).

37

Aceasta este situația în special atunci când poziția pe piață a reclamantului ar fi afectată în mod substanțial de ajutorul care face obiectul deciziei în cauză (a se vedea Hotărârea Curții din 22 decembrie 2008, British Aggregates/Comisia, C-487/06 P, Rep., p. I-10515, punctul 30 și jurisprudența citată). Prin urmare, este în sarcina reclamantului să indice în mod pertinent motivele pentru care decizia Comisiei îi poate leza interesele legitime prin afectarea substanțială a poziției acestuia pe piața relevantă (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 22 noiembrie 2007, Spania/Lenzing, C-525/04 P, Rep., p. I-9947, punctul 41 și jurisprudența citată).

38

În ceea ce privește determinarea unei atingeri substanțiale a poziției unei întreprinderi pe piața respectivă, reiese din jurisprudență că simpla circumstanță că un act poate exercita o anumită influență asupra raporturilor de concurență care există pe piața relevantă și că întreprinderea în cauză se află într‑un fel sau altul într‑un raport de concurență cu beneficiarul acestui act nu poate, în orice caz, să fie suficientă pentru ca întreprinderea respectivă să poată fi considerată vizată individual de acel act (a se vedea Hotărârea British Aggregates/Comisia, punctul 37 de mai sus, punctul 47 și jurisprudența citată, și Ordonanța Tribunalului din 4 mai 2012, UPS Europe și United Parcel Service Deutschland/Comisia, T‑344/10, nepublicată în Repertoriu, punctul 47).

39

Astfel, o întreprindere nu se poate prevala numai de calitatea sa de concurentă în raport cu întreprinderea beneficiară, ci trebuie să dovedească, în plus, că se află într‑o situație de fapt care o individualizează analog cu modul în care ar fi individualizat destinatarul unei asemenea decizii (a se vedea Hotărârea British Aggregates/Comisia, punctul 37 de mai sus, punctul 48 și jurisprudența citată, și Ordonanța UPS Europe și United Parcel Service Deutschland/Comisia, punctul 38 de mai sus, punctul 48).

40

Mai întâi, în această privință, trebuie amintit că demonstrarea unei atingeri substanțiale aduse poziției pe piață a unui concurent nu se poate limita la prezența anumitor elemente care indică o degradare a performanțelor comerciale sau financiare ale acestuia (a se vedea Hotărârea British Aggregates/Comisia, punctul 37 de mai sus, punctul 53 și jurisprudența citată, și Ordonanța UPS Europe și United Parcel Service Deutschland/Comisia, punctul 38 de mai sus, punctul 49).

41

În continuare, existența unei afectări substanțiale a poziției pe piață a unui reclamant nu depinde în mod direct de cuantumul ajutorului în cauză, ci de importanța atingerii pe care acest ajutor o poate aduce poziției menționate. O astfel de atingere poate varia pentru ajutoare cu un cuantum similar în funcție de criterii precum mărimea pieței relevante, natura specifică a ajutorului, lungimea perioadei pentru care acesta a fost acordat, caracterul principal sau secundar al activității afectate pentru reclamant și posibilitățile acestuia de a eluda efectele negative ale ajutorului (a se vedea în acest sens Ordonanța UPS Europe și United Parcel Service Deutschland/Comisia, punctul 38 de mai sus, punctul 58).

42

În sfârșit, fără a aduce atingere celor de mai sus, trebuie amintit că, atunci când adoptă o decizie, conform articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41), prin care constată că un ajutor este compatibil cu piața internă, Comisia refuză de asemenea în mod implicit să inițieze procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE și la articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 (Hotărârea Curții din 24 ianuarie 2013, 3F/Comisia, C‑646/11 P, nepublicată în Repertoriu, punctul 26). Părțile interesate, care, conform articolului 1 litera (h) din Regulamentul nr. 659/1999, sunt persoanele, întreprinderile sau asocierile ale căror interese sunt afectate eventual de acordarea unui ajutor, cu alte cuvinte, în special întreprinderile concurente ale beneficiarilor acestui ajutor și care sunt beneficiarele garanțiilor procedurii oficiale de investigare, nu pot obține respectarea acestora decât în cazul în care au posibilitatea de a contesta această decizie la instanța Uniunii Europene. În aceste condiții, acțiunea lor nu poate urmări, așadar, decât să conserve drepturile procedurale de care beneficiază în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE și al articolului 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999 (Hotărârea British Aggregates/Comisia, punctul 37 de mai sus, punctul 28).

43

În lumina ansamblului dispozițiilor și a jurisprudenței menționate la punctele 35-42 de mai sus, Tribunalul apreciază oportun să examineze, prealabil problemei dacă poziția concurențială a reclamantei ar fi fost afectată în mod substanțial prin măsura notificată astfel încât aceasta ar avea calitate procesuală activă pentru a contesta temeinicia deciziei atacate, problema dacă reclamanta este o parte interesată, în sensul articolului 1 litera (h) din Regulamentul nr. 659/1999, astfel încât ar avea calitate procesuală activă pentru apărarea drepturilor sale procedurale.

44

În primul rând, în ceea ce privește problema dacă reclamanta este o parte interesată în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE și al articolului 1 litera (h) din Regulamentul nr. 659/1999, trebuie arătat că BT contestă că aceasta poate fi considerată o parte interesată pentru motivul că nu a prezentat nicio probă în acest sens.

45

Desigur, este adevărat că reclamanta nu prezintă în realitate probe în ceea ce privește calitatea sa de parte interesată în partea din cererea introductivă referitoare la admisibilitatea acțiunii în temeiul articolului 263 TFUE.

46

Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat că reclamanta a arătat, fără ca acest lucru să fie contestat de celelalte părți, pe de o parte, că este un furnizor specializat de servicii de telecomunicații care oferă, în esență, închirierea cu amănuntul de linii de mare capacitate care utilizează fibre optice unor întreprinderi mari care doresc să își conecteze între ele localurile profesionale și, pe de altă parte, că BT furnizează o gamă largă de servicii pe piața telecomunicațiilor în concurență directă cu reclamanta în ceea ce privește închirierea de linii de mare capacitate către clienți.

47

În consecință, este necesar să se considere că BT și reclamanta sunt operatori de telecomunicații concurenți pe piața furnizării de servicii specializate de telecomunicații și că aceasta din urmă trebuie considerată o parte interesată în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE. În aceste condiții, este necesar să se constate că reclamanta are calitate procesuală activă pentru a contesta decizia atacată în măsura în care, prin acțiunea formulată, urmărește apărarea drepturilor sale procedurale.

48

În al doilea rând, în ceea ce privește problema dacă, dincolo de calitatea sa procesuală activă în vederea apărării drepturilor procedurale, reclamanta poate contesta, prin acțiunea sa, temeinicia deciziei atacate, Tribunalul consideră că reclamanta nu a reușit să dovedească faptul că poziția sa pe piață este afectată în mod substanțial, în sensul jurisprudenței menționate la punctul 37 de mai sus.

49

Argumentele pe care le invocă reclamanta în această privință nu pot infirma constatarea menționată la punctul 48 de mai sus.

50

În cererea introductivă, reclamanta susține, în esență:

51

În această privință, în primul rând, trebuie amintit că o întreprindere nu se poate prevala numai de calitatea sa de concurentă în raport cu întreprinderea beneficiară, ci trebuie să dovedească, în plus, ținând seama de gradul său de participare eventuală la procedură și de importanța atingerii aduse poziției sale pe piață, că se află într‑o situație de fapt care o individualizează analog cu modul în care ar fi individualizat destinatarul unei decizii (a se vedea punctul 39 de mai sus).

52

În speță, reclamanta a depus o plângere la Comisie, care a fost înregistrată la 21 octombrie 2009. Pe de altă parte, astfel cum reiese din ansamblul deciziei atacate, această decizie ține seama de informațiile menționate în plângere, precum și de informațiile furnizate de autoritățile din Regatul Unit la cererea Comisiei după ce reclamanta a depus plângerea. Prin urmare, trebuie constatat că reclamanta a jucat în mod efectiv un rol în derularea procedurii administrative.

53

Cu toate acestea, reiese din jurisprudență că nu se poate deduce din simpla participare a reclamantei la procedura administrativă că aceasta are calitate procesuală activă. Reclamanta trebuie să dovedească, în orice caz, că măsura notificată era susceptibilă să afecteze în mod substanțial poziția sa pe piață (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 22 noiembrie 2007, Sniace/Comisia, C-260/05 P, Rep., p. I-10005, punctul 60, și Ordonanța Tribunalului din 21 ianuarie 2011, Vtesse Networks/Comisia, T‑54/07, nepublicată în Repertoriu, punctul 92).

54

În al doilea rând, astfel cum s‑a statuat deja, nu rezultă din Hotărârea Cofaz și alții/Comisia, punctul 50 de mai sus, contrar celor pretinse, în esență, de reclamantă, că depunerea unei plângeri de către reclamantă și participarea sa la procedura administrativă sunt suficiente pentru a se dovedi că măsura notificată o privește individual (a se vedea în această privință Ordonanța Vtesse Networks/Comisia, punctul 53 de mai sus, punctul 93).

55

În al treilea rând, în ceea ce privește susținerea reclamantei potrivit căreia, pe de o parte, ea era singura societate de telecomunicații încă aflată în cursă în cadrul cererii de ofertă și, pe de altă parte, singura susceptibilă să beneficieze de ajutor, trebuie arătat că această susținere nu poate decât să fie respinsă. Astfel, primo, după cum au susținut în special BT, Regatul Unit și Comisia în ședință, cei doi participanți rămași în cursă în cadrul cererii de ofertă erau BT și consorțiul Babcock, din care într‑adevăr făcea parte reclamanta, iar nu BT și reclamanta. Secundo, reiese din dosar și din dezbaterile care au avut loc în ședință în această privință că reclamanta nu era singura societate de telecomunicații aflată încă în cursă, întrucât, printre ceilalți membri ai consorțiului Babcock, figurau în special societățile de telecomunicații Surf Telecoms și Motorola Inc. Or, presupunând că este adevărat că aceste două societăți nu ar fi fost însărcinate să construiască infrastructura fizică și nu ar fi fost vizate în modul cel mai direct de principala parte din cadrul cererii de ofertă după cum pretinde reclamanta, aceste două societăți erau totuși vizate prin decizia atacată. Rezultă astfel că, după cum de altfel recunoaște și reclamanta în special în observațiile sale din 8 iulie 2011, în cadrul ofertei consorțiului Babcock, Motorola participa la partea de rețea fără fir a ofertei, iar Surf Telecoms închiria fibră reclamantei. În consecință, trebuie să se considere că reclamanta nu este vizată într‑un mod care să o individualizeze față de alte societăți.

56

În al patrulea rând, trebuie amintit că simpla circumstanță că decizia atacată poate exercita o anumită influență asupra raporturilor de concurență care există pe piața relevantă și că reclamanta se află într‑un anumit raport de concurență cu BT nu poate constitui o afectare substanțială a poziției concurențiale a reclamantei. Reclamanta trebuie să dovedească, în plus, importanța atingerii aduse poziției sale pe piață (a se vedea punctul 41 de mai sus).

57

Or, reclamanta nu a dovedit o asemenea atingere. Astfel, aceasta se limitează să susțină că cererea de ofertă ar fi constituit pentru ea un proiect important, deși avea obligația să indice motivele pentru care decizia atacată era susceptibilă să îi prejudicieze interesele prin afectarea substanțială a poziției sale pe piața în cauză.

58

Rezultă din considerațiile care precedă că reclamanta nu a dovedit că poziția sa concurențială ar fi fost afectată în mod substanțial prin decizia atacată.

59

În aceste condiții, este necesar să se constate, pe de o parte, că, întrucât reclamanta este o parte interesată în sensul articolului 108 alineatul (2) TFUE și al articolului 1 litera (h) din Regulamentul nr. 659/1999, ea are calitate procesuală activă pentru a contesta decizia atacată în scopul apărării drepturilor sale procedurale și, pe de altă parte, că nu are, în schimb, calitate procesuală activă pentru a contesta decizia atacată în scopul repunerii în discuție a temeiniciei acesteia.

60

Totuși, faptul că reclamanta nu a reușit să demonstreze că poziția sa pe piață ar fi afectată în mod substanțial de ajutorul în cauză nu se opune ca aceasta, pentru a demonstra că Comisia ar fi trebuit să manifeste îndoieli cu privire la compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața internă care să justifice inițierea procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE, să prezinte argumente privind temeinicia aprecierii efectuate de Comisie, cu condiția ca totuși cel puțin unul dintre motivele acțiunii sale să se întemeieze pe încălcarea de către Comisie a obligației sale de a iniția procedura oficială de investigare.

61

Mai întâi, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței, în cazul în care un reclamant invocă o încălcare a drepturilor sale procedurale pentru motivul că Comisia nu a inițiat procedura oficială de investigare, acesta poate invoca orice motiv de natură să demonstreze că aprecierea informațiilor și a elementelor de care dispunea Comisia, în cadrul fazei preliminare de examinare a măsurii notificate, ar fi trebuit să ridice îndoieli privind calificarea măsurii notificate drept ajutor de stat și compatibilitatea acesteia cu tratatul. Cu toate acestea, utilizarea unor astfel de argumente nu poate avea drept consecință transformarea obiectului acțiunii și nici modificarea condițiilor de admisibilitate ale acesteia. Dimpotrivă, existența unor îndoieli cu privire la această calificare sau la această compatibilitate cu piața internă este tocmai proba care trebuie adusă pentru a demonstra obligația pe care o avea Comisia de a iniția procedura oficială de investigare (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 10 iulie 2012, Smurfit Kappa Group/Comisia, T‑304/08, punctul 52 și jurisprudența citată, și Hotărârea Tribunalului din 16 septembrie 2013, Colt Télécommunications Franța/Comisia, T‑79/10, nepublicată în Repertoriu, punctul 84).

62

Proba respectivă poate fi făcută plecând de la o serie de indicii concordante, existența unei îndoieli trebuind căutată atât în împrejurările adoptării deciziei de a nu ridica obiecțiuni, cât și în conținutul acesteia, prin raportarea aprecierilor pe care s‑a întemeiat Comisia în decizia menționată la elementele de care aceasta dispunea atunci când s‑a pronunțat cu privire la calificarea și la compatibilitatea ajutorului în cauză cu piața internă (a se vedea Hotărârea 3F/Comisia, punctul 42 de mai sus, punctul 31 și jurisprudența citată). Sarcina probei cu privire la existența unei astfel de îndoieli revine reclamantului (Hotărârea Tribunalului din 15 martie 2001, Prayon‑Rupel/Comisia, T-73/98, Rec., p. II-867, punctul 49, Hotărârea Tribunalului din 3 martie 2010, Bundsverband deutscher Banken/Comisia, T-36/06, Rep., p. II-537, punctul 127, și Hotărârea Tribunalului Colt Télécommunications Franța/Comisia, punctul 61 de mai sus, punctul 37).

63

În continuare, trebuie amintit că reiese din jurisprudență că, în măsura în care un reclamant invocă un motiv prin intermediul căruia intenționează să își apere drepturile procedurale, nu i se poate imputa Tribunalului că ia în considerare argumentele invocate în cadrul altor motive ale cererii introductive care urmăresc să demonstreze că Comisia ar fi trebuit să aibă îndoieli cu privire la calificarea drept ajutor de stat a măsurilor în cauză sau la compatibilitatea lor cu piața internă (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 24 mai 2011, Comisia/Kronoply și Kronotex, C-83/09 P, Rep., p. I-4441, punctele 56-58, și Hotărârea Curții din 22 septembrie 2011, Belgia/Deutsche Post și DHL International, C-148/09 P, Rep., p. I-8573, punctele 64-66).

64

În lumina jurisprudenței amintite la punctele 61-63 de mai sus, trebuie analizat dacă motivele acțiunii sunt admisibile.

65

De la bun început, trebuie arătat că reclamanta poate invoca cel de al treilea motiv în calitate de parte interesată în condițiile în care, prin intermediul acestui motiv, ea urmărește în mod expres apărarea drepturilor sale procedurale.

66

În ceea ce privește primul motiv, reclamanta susține că Comisia a săvârșit erori vădite în aprecierea faptelor atunci când a constatat că a existat o procedură de cerere de ofertă deschisă, nediscriminatorie și concurențială, deși ar fi trebuit să constate că concurența fusese eliminată cu privire la această cerere de ofertă (primul aspect), că propunerea efectuată BT privind utilizarea infrastructurii existente era oferită și celorlalți ofertanți care o solicitau (al doilea aspect) și că incidența globală asupra concurenței era pozitivă (al treilea aspect).

67

În ceea ce privește cel de al doilea motiv, reclamanta susține că faptele descrise în cererea introductivă dovedesc existența unui abuz de poziție dominantă ca urmare a grupării infrastructurii sau a serviciilor, a refuzului de a permite accesul la resursele esențiale, precum și a comprimării marjelor în măsura în care era oferit într‑un mod sau altul accesul la serviciile privind fibra ale BT. Or, reclamanta pretinde, în esență, că, deși acest punct a fost clar menționat de Comisie, astfel cum reiese din considerentul (41) al deciziei atacate, aceasta nu a acordat atenție problemei dacă BT abuzase de poziția sa dominantă cu încălcarea articolului 102 TFUE. În opinia sa, decizia atacată ar încălca, așadar, articolul 102 TFUE, aprecierea incidenței măsurii notificate asupra concurenței care figurează în considerentele (69) și (70) ale deciziei atacate ar fi nevalide și, în consecință, decizia atacată ar fi nelegală și nu ar intra în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE.

68

Ca răspuns la inadmisibilitatea primului și a celui de al doilea motiv invocată de BT în cadrul procedurii scrise și în ședință, precum și de Comisie și de Regatul Unit în ședință, reclamanta a afirmat, în observațiile sale din 8 iulie 2011, că susținerea menționată nu era întemeiată întrucât făcea abstracție de Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, punctul 63 de mai sus. Fiind întrebate cu privire la acest aspect de Tribunal în cadrul unei măsuri de organizare a procedurii (a se vedea punctul 18 de mai sus), părțile, cu excepția Republicii Polone òi a reclamantei, au considerat că Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, punctul 63 de mai sus, confirma că primul și cel de al doilea motiv erau inadmisibile.

69

În această privință, trebuie subliniat că, deși este adevărat că Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, punctul 63 de mai sus, permite luarea în considerare a argumentelor privind temeinicia deciziei pentru a stabili dacă existența unor îndoieli este dovedită în susținerea motivului procedural întemeiat pe nedeschiderea procedurii oficiale de investigare, trebuie să se constate că concluzia pe care reclamanta o deduce de aici, în ceea ce privește admisibilitatea primului și a celui de al doilea motiv, nu poate fi admisă. Astfel, argumentația dezvoltată de reclamantă echivalează, în esență, cu a considera că, în condițiile în care invocă un motiv procedural, ea poate invoca orice alt argument sau motiv privind temeinicia deciziei atacate, fără ca aceasta să pună probleme de admisibilitate.

70

O asemenea considerație nu își găsește însă niciun temei în Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, punctul 63 de mai sus, așa cum a fost reluată în jurisprudența ulterioară a Tribunalului și a Curții. Astfel, din această hotărâre rezultă doar că este posibil să se țină seama de argumentele de fond numai în măsura în care aceste argumente permit susținerea unui motiv întemeiat pe existența unor îndoieli care justifică inițierea procedurii oficiale de investigare. Cu toate acestea, argumentele respective trebuie definite în termeni care să prezinte o legătură cu elementul care trebuie dovedit, și anume existența unor îndoieli cu privire la compatibilitatea măsurii cu piața internă.

71

În împrejurările din speță, Tribunalul nu ar putea, așadar, să țină seama de primul și de al doilea motiv ale prezentei acțiuni decât în măsura în care acestea s‑ar baza pe argumente care ar tinde să dovedească faptul că Comisia nu a reușit să depășească îndoielile cu care s‑a confruntat în faza examinării preliminare.

72

Or, trebuie să se constate în această privință că primul și cel de al doilea motiv invocate de reclamantă nu cuprind niciun argument care să tindă să dovedească faptul că Comisia a avut îndoieli care să justifice inițierea unei proceduri oficiale de investigare. Astfel, după cum arată BT, Regatul Unit și Comisia în răspunsurile lor la o întrebare scrisă a Tribunalului, aceste motive vizează numai contestarea temeiniciei aprecierii Comisiei.

73

În cadrul primului motiv al acțiunii, reclamanta se limitează să arate că anumite afirmații care figurează în decizia atacată constituie erori vădite de apreciere a faptelor. Reclamanta nu explică modul în care argumentele invocate în cadrul acestui motiv ar indica existența unor îndoieli și cu atât mai puțin modul în care erorile vădite pe care le invocă ar fi afectat drepturile sale procedurale. Prin urmare, primul motiv nu urmărește nicidecum să demonstreze că circumstanțele erau de natură să oblige Comisia să inițieze procedura oficială de investigare.

74

În ceea ce privește cel de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 102 TFUE, reclamanta concluzionează în cererea introductivă că „decizia atacată încalcă articolul 102 TFUE, […] aprecierea incidenței măsurii asupra concurenței care figurează în decizia atacată [considerentele (69) și (70)] este invalidată și […], în consecință, decizia atacată este nelegală și nu intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (3) litera (c) [TFUE]”. Astfel cum susține în mod întemeiat BT în răspunsul său la o întrebare scrisă a Tribunalului, reclamanta invocă mai degrabă o încălcare a dreptului primar decât nerespectarea drepturilor sale procedurale, ceea ce ține în mod clar de fond și depășește protecția drepturilor procedurale.

75

De aici trebuie concluzionat, astfel cum au procedat Comisia, BT și Regatul Unit, că, prin intermediul primului și al celui de al doilea motiv, reclamanta solicită Tribunalului să aprecieze temeinicia deciziei atacate în măsura în care aceasta declară că ajutorul în cauză este compatibil cu piața internă, însă nu intenționează, prin argumentele invocate, să își apere în mod efectiv drepturile procedurale care rezultă din articolul 108 alineatul (2) TFUE. În consecință, nu este de competența Tribunalului să interpreteze aceste motive, prin care se contestă exclusiv temeinicia deciziei atacate, în sensul că urmăresc, în esență, obiectivul protejării drepturilor procedurale ale reclamantei, această interpretarea conducând în fapt la o recalificare a obiectului acțiunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 29 noiembrie 2007, Stadtwerke Schwäbisch Hall și alții/Comisia, C‑176/06 P, punctul 25, și Hotărârea Curții Comisia/Kronoply și Kronotex, punctul 63 de mai sus, punctul 55).

76

Este necesar să se adauge, de altfel, că această concluzie nu poate fi repusă în discuție de observațiile reclamantei din 8 iulie 2011 în cadrul cărora aceasta încearcă, în mai multe rânduri, să reformuleze primele două motive ca motive procedurale, susținând că acestea dau naștere unor îndoieli care ar fi trebuit să conducă la inițierea procedurii oficiale de investigare.

77

Astfel, reclamanta nu poate recalifica în mod valabil, în cadrul observațiilor amintite, primul și cel de al doilea motiv susținând că acestea menționează existența unor îndoieli în condițiile în care, în cadrul motivelor respective, reclamanta nu a invocat, în stadiul cererii introductive, niciun argument întemeiat pe existența unor îndoieli care ar fi împiedicat adoptarea deciziei atacate fără inițierea procedurii oficiale de investigare.

78

Trebuie să se constate că astfel de argumente, prezentate pentru prima dată de reclamantă în observațiile sale din 8 iulie 2011, sunt inadmisibile. Astfel, din dispozițiile articolului 44 alineatul (1) litera (c) coroborate cu dispozițiile articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură rezultă că cererea de sesizare a instanței trebuie să cuprindă obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate și că invocarea de motive noi pe parcursul procesului este interzisă, cu excepția cazului în care aceste motive se bazează pe elemente de drept și de fapt care au apărut în cursul procedurii, ceea ce nu este cazul în speță.

79

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie admisă cauza de inadmisibilitate referitoare la primul și la cel de al doilea motiv și trebuie respinse aceste motive ca inadmisibile.

80

În ceea ce privește cel de al treilea motiv, pe care reclamanta îl poate invoca în calitate de parte interesată, este necesar să se arate că acesta cuprinde două aspecte distincte. Pe de o parte, reclamanta contestă legalitatea deciziei de a nu iniția procedura oficială de investigare. Pe de altă parte, reclamanta invocă o încălcare a dreptului la apărare întrucât nu a fost invitată să răspundă la observațiile formulate de autoritățile din Regatul Unit în ceea ce privește plângerea sa.

81

Reclamanta susține, în esență, că Comisia i‑a încălcat drepturile procedurale din cauza nedeschiderii procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 108 alineatul (2) TFUE.

82

Astfel cum s‑a amintit la punctul 62 de mai sus, trebuie arătat că sarcina probei privind existența unor îndoieli incumbă reclamantei, probă pe care aceasta o poate furniza plecând de la o serie de indicii concordante referitoare, pe de o parte, la circumstanțele și la durata fazei preliminare de examinare și, pe de altă parte, la conținutul deciziei atacate.

83

Trebuie arătat că, deși primul aspect al celui de al treilea motiv este întemeiat pe încălcarea drepturilor sale procedurale din cauza nedeschiderii procedurii oficiale de investigare, reclamanta nu se referă nicidecum, în cererea introductivă, la astfel de indicii. Doar în observațiile sale din 8 iulie 2011 reclamanta invocă, pentru prima dată, circumstanțe referitoare la procedura preliminară de examinare. În esență, aceasta arată că durata fazei preliminare de examinare, precum și corespondența dintre Comisie și autoritățile din Regatul Unit constituie indicii privind existența unor îndoieli, care justifică inițierea procedurii oficiale de investigare.

84

Prin urmare, aceste argumente referitoare la circumstanțele și la durata procedurii nu pot fi considerate o dezvoltare a unui motiv invocat, chiar implicit, în cererea introductivă.

85

În consecință, trebuie să se considere că aceste argumente care prezintă un caracter nou trebuie declarate inadmisibile în temeiul articolului 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, potrivit căruia, pe parcursul procesului, invocarea de motive noi este interzisă, cu excepția cazului în care acestea se bazează pe elemente de fapt și de drept care au apărut în cursul procedurii, ceea ce nu este cazul în speță.

86

În cererea introductivă, reclamanta arată următoarele:

„Rezumatul situației de fapt care figurează [în cererea introductivă] și primele două motive arată că ajutorul este, cel puțin la prima vedere, incompatibil cu piața internă. În aceste împrejurări, s‑a decis în mod nelegal în decizia atacată să nu se inițieze o procedură completă de investigare în temeiul articolului 108 alineatul (2) [TFUE] și/sau să se pună capăt anchetei în temeiul articolului 108 alineatul (3) [TFUE].”

87

Prin urmare, este necesar să se observe că reclamanta se limitează să facă trimitere la faptele prezentate în cadrul acțiunii sale și la dezvoltările pe care le‑a efectuat în privința primului și a celui de al doilea motiv pentru a susține că Comisia ar fi trebuit să inițieze procedura oficială de investigare, fără a preciza modul în care faptele sau dezvoltările menționate ar da naștere unor îndoieli care ar fi justificat inițierea procedurii oficiale de investigare.

88

Desigur, astfel cum s‑a amintit deja la punctul 61 de mai sus, în cazul în care un reclamant invocă o încălcare a drepturilor sale procedurale care rezultă din faptul că Comisia nu a inițiat procedura oficială de investigare, acesta poate invoca orice motiv de natură să demonstreze că aprecierea informațiilor și a elementelor de care dispunea Comisia, în cadrul fazei preliminare de examinare a măsurii notificate, ar fi trebuit să ridice îndoieli privind compatibilitatea acesteia cu tratatul.

89

Cu toate acestea, rezultă din jurisprudența amintită că revine reclamantului sarcina de a identifica indiciile referitoare la conținutul deciziei atacate pentru a dovedi existența unor îndoieli (a se vedea în acest sens Hotărârea Prayon‑Rupel/Comisia, punctul 62 de mai sus, punctul 49). În plus, în cazul în care reclamantul efectuează, precum în speță, o simplă trimitere la argumentele invocate în cadrul altui motiv, trebuie să identifice cu precizie, dintre argumentele invocate în cadrul acestui din urmă motiv, acelea care sunt susceptibile, în opinia sa, să dovedească existența unor astfel de îndoieli.

90

În speță, în susținerea primului aspect al celui de al treilea motiv, reclamanta se limitează să facă trimitere la rezumatul faptelor care figurează în cererea introductivă și la dezvoltările referitoare la primele două motive. Or, această trimitere vagă și nesusținută în niciun mod nu permite Tribunalului să identifice elementele precise invocate în cadrul primului și al celui de al doilea motiv care ar dovedi, în opinia reclamantei, existența unor îndoieli și temeinicia celui de al treilea motiv.

91

În consecință, primul aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins.

92

În susținerea celui de al doilea aspect, reclamanta arată că decizia atacată pune capăt examinării Comisiei pentru motivul că aceasta din urmă a primit suficiente asigurări din partea autorităților Regatului Unit în privința faptului că plângerea era neîntemeiată. Reclamanta apreciază că, în astfel de împrejurări, formalitatea minimă era să îi comunice, în calitate de parte care a depus plângerea, răspunsurile autorităților menționate.

93

Este necesar să se arate că, prin intermediul acestui argument, reclamanta susține, în esență, că, independent de apărarea drepturilor procedurale de care beneficiază în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE, ea ar fi trebuit să fie în măsură să își prezinte observațiile cu privire la informațiile transmise de autoritățile din Regatul Unit. Un astfel de argument trebuie respins.

94

Mai întâi, trebuie subliniat că obligația de a solicita părților în cauză să își prezinte observațiile ia naștere cu ocazia adoptării unei decizii de inițiere a procedurii oficiale de investigare care are drept obiectiv să permită Comisiei să aibă informații complete cu privire la ansamblul datelor cauzei.

95

În continuare, astfel cum arată în mod întemeiat Comisia, trebuie amintit că procedura de control al ajutoarelor de stat este, ținând cont de economia sa generală, o procedură inițiată față de statul membru responsabil, în raport cu obligațiile acestuia prevăzute de dreptul Uniunii, de acordarea ajutorului. În această procedură, persoanele interesate, altele decât statul membru în cauză, au, în esență, rolul de surse de informații pentru Comisie și, în această privință, nu pot pretinde ele însele o dezbatere contradictorie cu Comisia precum cea existentă în beneficiul acestui stat membru. Părțile interesate, altele decât statul membru în cauză, dispun numai de dreptul de a fi asociate procedurii administrative într‑o măsură adecvată care ține cont de circumstanțele cauzei (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 26 iunie 2008, SIC/Comisia, T-442/03, Rep., p. II-1161, punctul 222, și Hotărârea Tribunalului din 1 iulie 2010, ThyssenKrupp Acciai Speciali Terni/Comisia, T-62/08, Rep., p. II-3229, punctele 161 și 162).

96

În sfârșit, trebuie arătat de asemenea că principiile generale ale dreptului Uniunii precum dreptul de a fi ascultat sau principiul bunei administrări nu pot permite instanței Uniunii să extindă drepturile procedurale conferite de tratat și de dreptul derivat persoanelor interesate în cadrul procedurilor de control al ajutoarelor de stat. Nici faptul că reclamanta are calitate procesuală activă pentru a contesta decizia atacată nu permite acest lucru (a se vedea în acest sens Hotărârea ThyssenKrupp Acciai Speciali Terni/Comisia, punctul 95 de mai sus, punctul 167).

97

În consecință, cel de al doilea aspect al celui de al treilea motiv trebuie respins.

98

Întrucât niciunul dintre argumentele invocate în cadrul celui de al treilea motiv nu este de natură să dovedească existența unor îndoieli care să impună Comisiei să inițieze procedura oficială de investigare, cel de al treilea motiv trebuie respins, la fel ca acțiunea în ansamblul său.

99

Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligată să suporte și cheltuielile de judecată efectuate de Comisie și de BT, în conformitate cu concluziile acestora din urmă. Cu toate acestea, în temeiul articolului 87 alineatul (4) primul paragraf din Regulamentul de procedură, statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată. Rezultă că Republica Polonă, precum și Regatul Unit vor suporta propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a noua)

declară și hotărăște:

Istoricul cauzei

Procedura administrativă

Decizia atacată

Procedura și concluziile părților

În drept

Cu privire la admisibilitate

Cu privire la conformitatea cererii introductive cu articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură

Cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantei pentru a contesta decizia atacată

Cu privire la admisibilitatea motivelor invocate de reclamantă, ținând seama de calitatea sa procesuală activă

Cu privire la fond

Cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv

– Cu privire la indiciile referitoare la procedura preliminară de examinare

– Cu privire la indiciile referitoare la conținutul deciziei atacate

Cu privire la al doilea aspect al celui de al treilea motiv

Cu privire la cheltuielile de judecată