Cauza C‑314/09

Stadt Graz

împotriva

Strabag AG și alții

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Oberster Gerichtshof)

„Directiva 89/665/CEE — Achiziții publice — Proceduri privind căile de atac — Acțiune în despăgubire — Atribuire nelegală — Normă națională privind răspunderea întemeiată pe o prezumție de culpă a autorității contractante”

Sumarul hotărârii

Apropierea legislațiilor — Proceduri privind căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice de produse și de lucrări — Directiva 89/665 — Obligație a statelor membre de a prevedea o cale de atac

(Directiva 89/665 a Consiliului)

Directiva 89/665 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, astfel cum a fost modificată prin Directiva 92/50, trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale care condiționează dreptul de a obține daune interese pentru încălcarea de către autoritatea contractantă a dreptului achizițiilor publice de caracterul culpabil al acestei încălcări, inclusiv în cazul în care aplicarea acestei reglementări se întemeiază pe o prezumție de culpă a autorității contractante, precum și pe imposibilitatea ca aceasta din urmă să invoce lipsa unor capacități individuale și, prin urmare, inexistența elementului subiectiv al încălcării pretinse.

Astfel, calea de atac în despăgubire prevăzută la articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/665 poate constitui, dacă este cazul, o alternativă procedurală compatibilă cu principiul efectivității pe care îl implică obiectivul eficacității căilor de atac urmărit de directiva menționată numai cu condiția ca posibilitatea de acordare a daunelor interese în cazul încălcării normelor privind achizițiile publice să nu fie condiționată într‑o măsură mai mare decât celelalte căi de atac prevăzute la acest articol 2 alineatul (1) de constatarea existenței unei culpe a autorității contractante. Nu este important, în această privință, faptul că reglementarea națională nu impune persoanei lezate sarcina probării unei culpe a autorității contractante, ci impune acesteia din urmă să răstoarne prezumția de culpă care grevează asupra sa, limitând motivele care pot fi invocate în acest scop.

(a se vedea punctele 39, 40 și 45 și dispozitivul)

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a treia)

30 septembrie 2010(*)

„Directiva 89/665/CEE – Achiziții publice – Proceduri privind căile de atac – Acțiune în despăgubire – Atribuire nelegală – Normă națională privind răspunderea întemeiată pe o prezumție de culpă a autorității contractante”

În cauza C‑314/09,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Oberster Gerichtshof (Austria), prin decizia din 2 iulie 2009, primită de Curte la 7 august 2009, în procedura

Stadt Graz

împotriva

Strabag AG,

Teerag‑Asdag AG,

Bauunternehmung Granit GesmbH,

cu participarea:

Land Steiermark,

CURTEA (Camera a treia),

compusă din domnul K. Lenaerts (raportor), președinte de cameră, domnii E. Juhász, G. Arestis, T. von Danwitz și D. Šváby, judecători,

avocat general: doamna V. Trstenjak,

grefier: domnul K. Malacek, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 24 iunie 2010,

luând în considerare observațiile prezentate:

– pentru Stadt Graz, de K. Kocher, Rechtsanwalt;

– pentru Strabag AG, Teerag‑Asdag AG și Bauunternehmung Granit GesmbH, de W. Mecenovic, Rechtsanwalt;

– pentru Land Steiermark, de A. R. Lerchbaumer, Rechtsanwalt;

– pentru guvernul austriac, de domnul M. Fruhmann, în calitate de agent;

– pentru Comisia Europeană, de domnii B. Schima și C. Zadra, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1 Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 1 alineatul (1) și a articolului 2 alineatul (1) litera (c) și alineatul (7) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări (JO L 395, p. 33, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 237), astfel cum a fost modificată prin Directiva 92/50/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992 (JO L 209, p. 1, Ediție specială, 06/vol. 2, p. 50, denumită în continuare „Directiva 89/665”).

2 Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Stadt Graz [orașul Graz (Austria)], pe de o parte, și Strabag AG, Teerag‑Asdag AG și Bauunternehmung Granit GesmbH (denumite în continuare, împreună, „Strabag și celelalte societăți pârâte”), pe de altă parte, ca urmare a atribuirii nelegale de către acest oraș a unui contract de achiziții publice.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

3 Potrivit considerentelor al treilea și al șaselea ale Directivei 89/665:

„[…] deschiderea concurenței comunitare în domeniul achizițiilor publice necesită o creștere semnificativă a garanțiilor privind transparența și nediscriminarea; […] pentru a avea efecte concrete, trebuie să existe căi de atac eficiente și rapide în cazurile de încălcare a legislației comunitare în domeniul achizițiilor publice sau a reglementărilor de drept intern privind punerea în aplicare a acestei legislații;

[…]

[…] este necesar să se asigure existența unor proceduri adecvate în toate statele membre care să permită anularea deciziilor luate în mod ilegal și compensarea persoanelor lezate de o încălcare”.

4 Această directivă prevede, la articolul 1 alineatul (1):

„În ceea ce privește procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice incluse în domeniul de aplicare al Directivelor 71/305/CEE, 77/62/CEE și 92/50/CEE, statele membre adoptă măsurile necesare pentru a garanta că deciziile luate de autoritățile contractante pot face obiectul unor căi de atac eficiente și, în special, cât mai rapide posibil, în condițiile enunțate la articolele următoare, în special la articolul 2 alineatul (7), pe motiv că deciziile menționate au încălcat dreptul comunitar în materie de contracte de achiziții publice sau normele interne de punere în aplicare a acestui drept.”

5 Articolul 2 alineatele (1) și (5)-(7) din Directiva 89/665 prevede:

„(1) Statele membre asigură faptul că măsurile luate în privința procedurilor privind căile de atac menționate la articolul 1 includ prevederea unor competențe care să permită:

(a) adoptarea de măsuri temporare, cel mai rapid posibil și prin intermediul unor proceduri provizorii, în scopul corectării presupusei încălcări sau prevenirii lezării în continuare a intereselor respective, inclusiv măsuri de suspendare sau care să asigure suspendarea procedurii de atribuire a unui contract de achiziții publice sau a aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă;

(b) fie anularea, fie asigurarea anulării deciziilor luate în mod ilegal, inclusiv eliminarea specificațiilor tehnice, economice sau financiare discriminatorii din invitația la licitație, documentația de contract sau orice alte documente legate de procedura de atribuire a contractului;

[…]

(5) Statele membre pot prevedea că, în cazul în care se pretind daune interese pe motiv că o decizie a fost luată în mod ilegal, decizia contestată trebuie mai întâi anulată de către un organism care deține competențele necesare.

(6) Efectele exercitării competențelor menționate la alineatul (1) asupra unui contract încheiat după atribuirea acestuia sunt stabilite de legislația internă.

De asemenea, cu excepția cazurilor în care o decizie trebuie anulată înainte de acordarea daunelor interese, un stat membru poate prevedea ca, după încheierea unui contract în urma acordării sale, competențele organismului responsabil cu procedurile privind căile de atac să fie limitate la acordarea de daune oricărei persoane lezate de o încălcare.

(7) Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a asigura că deciziile adoptate de organismele responsabile cu procedurile privind căile de atac pot fi puse în aplicare în mod efectiv.”

Dreptul național

6 Dreptul Uniunii în materie de achiziții publice a fost transpus, în landul Styria, prin Legea din 1998 privind achizițiile publice (Steiermärkisches Vergabegesetz 1998, denumită în continuare „StVergG”).

7 Articolul 115 alineatul 1 din StVergG prevede:

„În caz de încălcare culpabilă a prezentei legi sau a regulamentelor de punere în aplicare a acestei legi de către organele unei autorități contractante, un candidat sau un ofertant neselectat poate invoca împotriva autorității contractante, căreia îi este imputabil comportamentul organelor autorității contractante, un drept de rambursare a cheltuielilor efectuate pentru elaborarea ofertei și a celorlalte costuri suportate ca urmare a participării la procedura de atribuire. Dreptul la daune interese, inclusiv compensarea pierderii unui câștig, trebuie invocat printr‑o cerere formulată la instanțele ordinare.”

8 Articolul 1298 din Codul civil austriac (Allgemeines Bürgerliches Gesetzbuch, denumit în continuare „ABGB”) prevede:

„Cel care pretinde că a fost împiedicat să își îndeplinească obligațiile contractuale sau legale fără a fi în culpă trebuie să dovedească acest lucru. În cazul în care, în temeiul unei convenții contractuale, acesta este răspunzător numai pentru neglijență gravă, trebuie să dovedească de asemenea că această condiție nu este îndeplinită.”

9 Articolul 1299 din ABGB prevede:

„Cel care exercită public o funcție, o artă, o profesiune sau o meserie sau cel care își asumă în mod liber o afacere pentru desfășurarea căreia sunt necesare cunoștințe artistice sau o aptitudine deosebită demonstrează prin aceasta că dispune de aptitudinea necesară și de cunoștințele deosebite impuse; prin urmare, trebuie să răspundă pentru lipsa acestora din urmă. Cu toate acestea, dacă cel care i‑a încredințat afacerea cunoștea lipsa de experiență sau ar fi putut să o cunoască acționând cu o atenție obișnuită, acestuia îi revine sarcina probei privind deficiența celui căruia i s‑a încredințat afacerea.”

Situația de fapt din acțiunea principală și întrebările preliminare

10 În 1998, Stadt Graz a inițiat, în cadrul unei proceduri deschise, o cerere de ofertă la nivelul Uniunii Europene pentru fabricarea și livrarea de amestecuri pe bază de bitum obținute la cald, în conformitate cu dispozițiile StVergG. Cererea de ofertă, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene și în Grazer Zeitung, menționa drept loc de executare al prestației „Graz, Austria” și preciza, la o rubrică intitulată „Descriere sumară (natura prestațiilor, observații generale, obiectul lucrărilor sau al prestațiilor de construire)”, livrarea, în cursul anului 1999, de amestecuri pe bază de bitum obținute la cald. Stadt Graz menționa de asemenea, la rubrica „Termene de îndeplinire a prestațiilor”, „început: 1 martie 1999, sfârșit: 20 decembrie 1999”.

11 Au fost depuse 14 oferte. Întreprinderea care a depus oferta cea mai competitivă era întreprinderea de construcții Held & Franck Bau GmbH (denumită în continuare „HFB”). Potrivit precizărilor menționate în cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare, în cazul în care această întreprindere ar fi fost respinsă, ar fi trebuit să se rețină oferta comună depusă de Strabag și celelalte societăți pârâte.

12 HFB alăturase ofertei sale o scrisoare prin care arăta „cu titlu suplimentar”, că noua sa instalație de amestecare a asfaltului, care trebuia construită pe teritoriul comunei Großwilfersdorf în săptămânile care urmau, va fi operațională începând cu 17 mai 1999. Strabag și celelalte societăți pârâte nu aveau cunoștință de această scrisoare.

13 La 5 mai 1999, Strabag și celelalte societăți pârâte au introdus la Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark (Comisia de Control al Atribuirilor a Landului Styria) o cale de atac prin care susțineau că HFB nu dispunea, în landul Styria, de instalații de fabricare a amestecurilor pe bază de bitum obținute la cald, astfel încât HFB nu putea din punct de vedere tehnic să execute contractul în cauză. Potrivit Strabag și celorlalte societăți pârâte, oferta acestei întreprinderi trebuia, prin urmare, să fie respinsă.

14 În același timp, Strabag și celelalte societăți pârâte au formulat o cerere de măsuri provizorii care a fost admisă de Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark prin ordonanța din 10 mai 1999, în care se interzicea ca Stadt Graz să efectueze atribuirea contractului până la pronunțarea deciziei pe fond.

15 Prin decizia din 10 iunie 1999, Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark a respins în totalitate calea de atac declarată de Strabag și celelalte societăți pârâte, inclusiv cererile de inițiere a unei proceduri privind căile de atac și de excludere a HFB din contract. Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark a considerat că această întreprindere avea autorizație pentru fabricarea asfaltului și că ar fi disproporționat în raport cu obiectul contractului și contrar practicilor comerciale să se impună, la momentul deschiderii ofertelor, existența unei instalații de producție a învelișurilor obținute la cald.

16 La 14 iunie 1999, Stadt Graz a atribuit contractul către HFB.

17 Prin hotărârea din 9 octombrie 2002, Verwaltungsgerichtshof, ca urmare a unei acțiuni formulate de Strabag și celelalte societăți pârâte, a anulat decizia Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark pentru motivul că oferta depusă de HFB nu era conformă cu cererea de ofertă din cauza faptului că, deși termenul de realizare a prestațiilor curgea de la 1 martie la 20 decembrie 1999, această întreprindere nu putea să dispună de noua sa instalație de amestecare a asfaltului decât începând cu 17 mai 1999.

18 Printr‑o decizie din 23 aprilie 2003, Unabhängiger Verwaltungssenat für die Steiermark (Camera Administrativă Independentă a Landului Styria), care a preluat în 2002 competențele Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark, s‑a pronunțat în sensul că, din cauza unei încălcări a StVergG, contractul nu fusese atribuit în mod legal de Stadt Graz.

19 Strabag și celelalte societăți pârâte au formulat la instanțele ordinare o acțiune având ca obiect obligarea Stadt Graz la plata în favoarea acestora a sumei de 300 000 de euro cu titlu de daune interese. În susținerea acțiunii, acestea au arătat că oferta depusă de HFB ar fi trebuit să fie respinsă ca urmare a unui viciu iremediabil și că, prin urmare, oferta lor ar fi trebuit reținută. Stadt Graz s‑ar afla în culpă întrucât nu a constatat incompatibilitatea ofertei depuse de HFB cu condițiile cererii de ofertă. Decizia Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark nu ar fi de natură să exonereze Stadt Graz, care ar fi acționat pe propriul risc.

20 Stadt Graz a arătat că, în opinia sa, era obligat să respecte decizia Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark și că posibila nelegalitate a acestei decizii este imputabilă Landes Steiermark, din care face parte Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark. În schimb, organele sale nu s‑ar fi aflat în culpă.

21 Printr‑o hotărâre interlocutorie, s‑a statuat în primă instanță că cererea de despăgubiri adresată de Strabag și celelalte societăți pârâte era întemeiată, considerându‑se că Stadt Graz se aflase în culpă întrucât nu a efectuat o verificare a ofertelor și a atribuit contractul către HFB în termenul de declarare a căii de atac împotriva deciziei Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark, în pofida viciului aparent al ofertei depuse de HFB.

22 Această decizie a fost confirmată în apel. Instanța de apel a declarat totodată că împotriva hotărârii sale se putea declara un recurs [„Revision”] ordinar, ținând seama de lipsa de jurisprudență a Oberster Gerichtshof în ceea ce privește răspunderea pentru culpa autorității contractante într‑o situație caracterizată, precum în speță, prin existența, la data atribuirii contractului celui care a depus oferta cea mai competitivă, a unei decizii a Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark care confirma poziția autorității contractante menționate.

23 Instanța de apel a considerat că, deși instanțele ordinare sunt obligate să respecte decizia Unabhängiger Verwaltungssenat für die Steiermark din 23 aprilie 2003 prin care s‑a constatat nelegalitatea atribuirii, iar între comportamentul nelegal al Stadt Graz și prejudiciul suportat de Strabag și celelalte societăți pârâte a fost stabilită o legătură de cauzalitate, era necesar totuși să se examineze existența unei culpe a Stadt Graz în ceea ce privește decizia sa de a atribui contractul, la 14 iunie 1999, către HFB fără a ține seama de împrejurarea, nemenționată în decizia Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark din 10 iunie 1999, că în scrisoarea de însoțire a ofertei acestei întreprinderi se preciza că nu era în măsură să respecte termenele de executare a contractului în cauză.

24 Stadt Graz a declarat, la Oberster Gerichtshof, un recurs [„Revision”] împotriva hotărârii pronunțate în apel.

25 În primul rând, instanța de trimitere are îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea cu Directiva 89/665 a articolului 115 alineatul 1 din StVergG. Referindu‑se la Hotărârea din 14 octombrie 2004, Comisia/Portugalia (C‑275/03), și la Hotărârea din 10 ianuarie 2008, Comisia/Portugalia (C‑70/06, Rec., p. I‑1), instanța se întreabă dacă trebuie să se considere ca fiind contrară acestei directive orice reglementare națională care, într‑un fel sau în altul, condiționează dreptul ofertantului la daune interese de existența unei culpe a autorității contractante sau numai reglementarea care impune ofertantului menționat sarcina probării acestei culpe.

26 În această privință, instanța menționată subliniază că articolul 1298 din ABGB operează o răsturnare a acestei sarcini a probei, în temeiul căreia culpa organelor autorității contractante este prezumată. În plus, aceasta din urmă nu ar putea să invoce lipsa capacităților individuale, luând în considerare că răspunderea sa ar corespunde celei a unui expert, în înțelesul articolului 1299 din ABGB. Cu toate acestea, Stadt Graz ar putea să îndeplinească în mod legal sarcina probei în cazul în care ar fi fost obligată, în mod efectiv și integral, să se conformeze deciziei definitive din punct de vedere procedural a Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark.

27 În al doilea rând, presupunând că Directiva 89/665 nu se opune unei reglementări naționale precum cea din acțiunea principală, instanța de trimitere, care contestă, precum Verwaltungsgerichtshof și instanța de apel în prezenta cauză, faptul că autoritatea contractantă este obligată să se conformeze unei decizii precum cea pronunțată de Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark la 10 iunie 1999, solicită totuși să se stabilească dacă presupunerea potrivit căreia autoritatea menționată nu ar fi obligată printr‑o asemenea decizie și ar fi putut sau chiar ar fi trebuit să atribuie contractul unui alt ofertant nu este de natură să contravină obiectivului, afirmat la articolul 2 alineatul (7) din directiva menționată, care vizează executarea eficientă a deciziilor luate de organele responsabile de procedurile privind căile de atac.

28 În al treilea rând, presupunând că această a doua întrebare necesită un răspuns pozitiv, instanța de trimitere arată că obiecția formulată de Strabag și celelalte societăți pârâte, precum și de instanța de apel este că Stadt Graz a atribuit contractul către HFB fără să fi ținut seama de împrejurarea, care nu a fost menționată de Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark în decizia din 10 iunie 1999, că această întreprindere, potrivit propriilor afirmații, nu putea să execute contractul respectiv în termenul stabilit în cererea de ofertă. În aceste condiții, instanța de trimitere, ținând seama de articolul 2 alineatul (7) din Directiva 89/665, solicită să se stabilească dacă, fie și în cazul în care autoritatea contractantă ar fi fost obligată să se conformeze deciziei luate de un organ precum Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark, aceasta ar fi putut sau ar fi trebuit să verifice totuși exactitatea unei asemenea decizii și/sau caracterul exclusiv al aprecierii pe care se întemeia.

29 În aceste condiții, Oberster Gerichtshof a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 1 alineatul (1) și articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/665 […] sau alte dispoziții ale acestei directive se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia cererile de daune interese pentru încălcarea de către autoritatea contractantă a dreptului comunitar al achizițiilor publice sunt condiționate de existența culpei, în cazul în care această reglementare este aplicată în așa fel încât este necesar, în principiu, să fie prezumată culpa organelor autorității contractante și să fie exclusă invocarea lipsei unor capacități individuale și, așadar, a inexistenței elementului subiectiv al răspunderii?

2) În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:

Articolul 2 alineatul (7) din Directiva 89/665 […] trebuie să fie interpretat în sensul că, în conformitate cu garanția eficacității punerii în aplicare a deciziilor adoptate în cadrul unei proceduri privind căile de atac, prevăzută de această dispoziție, decizia unei autorități de control al atribuirii contractelor de achiziții publice are un efect obligatoriu pentru toate părțile din procedură, inclusiv pentru autoritatea contractantă?

3) În cazul unui răspuns afirmativ la a doua întrebare:

Potrivit articolului 2 alineatul (7) din Directiva 89/665 […], este licit ca autoritatea contractantă să omită să ia în considerare o decizie executorie a organismului de control al atribuirii contractelor de achiziții publice sau, dimpotrivă, aceasta este obligată să nu ia în considerare decizia menționată, [iar], în caz afirmativ, în ce condiții?”

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la prima întrebare

30 Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă Directiva 89/665 trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale care condiționează dreptul de a obține daune interese pentru încălcarea de către autoritatea contractantă a dreptului achizițiilor publice de caracterul culpabil al acestei încălcări, în cazul în care aplicarea acestei reglementări se întemeiază pe o prezumție de culpă a autorității contractante, precum și pe imposibilitatea ca aceasta din urmă să invoce lipsa unor capacități individuale și, prin urmare, inexistența elementului subiectiv al încălcării invocate.

31 În această privință, trebuie, mai întâi, să se sublinieze că articolul 1 alineatul (1) din Directiva 89/665 impune statelor membre să ia măsurile necesare pentru a garanta existența unor proceduri eficiente privind căile de atac și în special cât mai rapide posibil, împotriva deciziilor autorităților contractante care ar fi „încălcat” dreptul Uniunii în materie de contracte de achiziții publice sau normele interne care transpun acest drept. Al treilea considerent al acestei directive relevă necesitatea existenței unor căi de atac eficiente și rapide în cazurile de „încălcare” a acestui drept sau a acestor norme.

32 În ceea ce privește în special căile de atac prin care se urmărește acordarea de daune interese, articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/665 prevede că statele membre asigură faptul că măsurile luate în privința procedurilor privind căile de atac menționate la articolul 1 includ prevederea unor competențe care să permită acordarea unor asemenea daune interese persoanelor lezate în urma unei încălcări.

33 Cu toate acestea, Directiva 89/665 nu stabilește decât condițiile minimale care trebuie să fie îndeplinite de procedurile privind căile de atac reglementate în ordinile juridice naționale în scopul de a garanta respectarea prevederilor din dreptul Uniunii în domeniul achizițiilor publice (a se vedea în special Hotărârea din 27 februarie 2003, Santex, C‑327/00, Rec., p. I‑1877, punctul 47, și Hotărârea din 19 iunie 2003, GAT, C‑315/01, Rec., p. I‑6351, punctul 45). În lipsa unei dispoziții specifice în această materie, revine, în consecință, ordinii juridice interne a fiecărui stat membru sarcina de a stabili măsurile necesare pentru a garanta că procedurile privind căile de atac permit în mod efectiv să se acorde daune interese persoanelor lezate în urma unei încălcări a dreptului achizițiilor publice (a se vedea, prin analogie, Hotărârea GAT, citată anterior, punctul 46).

34 Prin urmare, deși punerea în aplicare a articolului 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/665 ține, în principiu, de autonomia procedurală a statelor membre, încadrată de principiile echivalenței și efectivității, trebuie totuși să se examineze dacă această dispoziție, interpretată în raport cu contextul și cu obiectivul generale ale căii de atac prin care se urmărește acordarea de daune interese, se opune unei dispoziții interne precum cea din acțiunea principală, care, în condițiile prevăzute la punctul 30 din prezenta hotărâre, condiționează o asemenea acordare de caracterul culpabil al încălcării dreptului achizițiilor publice de către autoritatea contractantă.

35 În această privință, trebuie arătat, mai întâi, că textul articolului 1 alineatul (1) și al articolului 2 alineatele (1), (5) și (6), precum și al celui de al șaselea considerent al Directivei 89/665 nu precizează în niciun mod că încălcarea reglementării privind achizițiile publice care poate da naștere unui drept la daune interese în favoarea persoanelor lezate trebuie să aibă caracteristici speciale, precum cea de a fi legată de o culpă, dovedită sau prezumată, a autorității contractante sau de a nu fi acoperită de nicio cauză de exonerare de răspundere.

36 Această analiză este coroborată de contextul și de obiectivul generale ale căii de atac prevăzute de Directiva 89/665, prin care se urmărește acordarea de daune interese.

37 Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, statele membre, care sunt obligate să prevadă căi de atac care să permită obținerea anulării unei decizii a autorității contractante contrare reglementării privind achizițiile publice, au dreptul, luând în considerare obiectivul de celeritate urmărit de Directiva 89/665, să prevadă totodată pentru acest tip de acțiune, sub sancțiunea decăderii, termene rezonabile pentru a evita posibilitatea candidaților și a ofertanților să invoce, în orice moment, încălcări ale reglementării menționate, obligând astfel autoritatea contractantă să reia întreaga procedură pentru a îndrepta aceste încălcări [a se vedea în acest sens, printre altele, Hotărârea din 12 decembrie 2002, Universale‑Bau și alții, C‑470/99, Rec., p. I‑11617, punctele 74-78, Hotărârea Santex, citată anterior, punctele 51 și 52, Hotărârea din 11 octombrie 2007, Lämmerzahl, C‑241/06, Rec., p. I‑8415, punctele 50 și 51, precum și Hotărârea din 28 ianuarie 2010, Uniplex (UK), C‑406/08, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 38].

38 În plus, articolul 2 alineatul (6) al doilea paragraf din Directiva 89/665 rezervă statelor membre dreptul de a limita competențele organismului responsabil cu procedurile privind căile de atac, după încheierea contractului în urma atribuirii sale, la acordarea daunelor interese.

39 În acest context, calea de atac în despăgubire prevăzută la articolul 2 alineatul (1) litera (c) din Directiva 89/665 poate constitui, dacă este cazul, o alternativă procedurală compatibilă cu principiul efectivității pe care îl implică obiectivul eficacității căilor de atac urmărit de directiva menționată [a se vedea în acest sens, printre altele, Hotărârea Uniplex (UK), citată anterior, punctul 40] numai cu condiția ca posibilitatea de acordare a daunelor interese în cazul încălcării normelor privind achizițiile publice să nu fie condiționată într‑o măsură mai mare decât celelalte căi de atac prevăzute la acest articol 2 alineatul (1) de constatarea existenței unei culpe a autorității contractante.

40 Astfel cum a arătat Comisia Europeană, nu este important, în această privință, faptul că, spre deosebire de reglementarea națională avută în vedere de Hotărârea din 14 octombrie 2004, Comisia/Portugalia, citată anterior, reglementarea în cauză în acțiunea principală nu impune persoanei lezate sarcina probării unei culpe a autorității contractante, ci impune acesteia din urmă să răstoarne prezumția de culpă care grevează asupra sa, limitând motivele care pot fi invocate în acest scop.

41 Astfel, această din urmă reglementare generează de asemenea riscul ca ofertantul care a fost lezat printr‑o decizie nelegală a autorității contractante să fie totuși lipsit de dreptul de a obține daune interese în temeiul prejudiciului cauzat prin această decizie, în situația în care autoritatea contractantă reușește să răstoarne prezumția de culpă care grevează asupra sa. Or, potrivit prezentei cereri de pronunțare a unei hotărâri preliminare și astfel cum au confirmat dezbaterile în ședință, o asemenea posibilitate nu este exclusă în speță, ținând seama de posibilitatea ca Stadt Graz să invoce că eroarea de drept despre care se pretinde că a comis‑o acesta este scuzabilă, pentru motivul că a intervenit decizia Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark din 10 iunie 1999 prin care s‑a respins calea de atac declarată de Strabag și celelalte societăți pârâte.

42 În orice caz, ofertantul menționat se expune riscului, în temeiul aceleiași reglementări, de a obține daune interese numai tardiv, ținând seama de durata pe care o poate avea o procedură civilă prin care se urmărește constatarea caracterului culpabil al încălcării pretinse.

43 Or, atât într‑un caz, cât și în celălalt, situația ar fi contrară obiectivului Directivei 89/665, menționat la articolul 1 alineatul (1) și în al treilea considerent al acesteia, care constă în garantarea existenței unor căi de atac eficiente și cât mai rapide posibil împotriva deciziilor luate de autoritățile contractante cu încălcarea dreptului achizițiilor publice.

44 De asemenea, trebuie subliniat că, chiar dacă se presupune că, în prezenta cauză, Stadt Graz a putut, în cursul lunii iunie 1999, să considere că, în temeiul obiectivului de eficiență inerent desfășurării procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice, era obligat să respecte imediat decizia luată de Vergabekontrollsenat des Landes Steiermark la 10 iunie 1999, fără a aștepta expirarea termenului de declarare a căii de atac împotriva acestei decizii, nu este mai puțin adevărat că, astfel cum Comisia a subliniat în ședință, constatarea temeiniciei unei cereri de acordare a daunelor interese formulată de ofertantul respins în urma anulării acestei decizii de către o jurisdicție administrativă nu poate, în ceea ce o privește, să depindă, în opoziție cu modul de redactare, cu contextul și cu obiectivul dispozițiilor Directivei 89/665 care prevăd dreptul la asemenea daune interese, de o apreciere a caracterului culpabil al comportamentului autorității contractante în cauză.

45 Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se răspundă la prima întrebare că Directiva 89/665 trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale care condiționează dreptul de a obține daune interese pentru încălcarea de către autoritatea contractantă a dreptului achizițiilor publice de caracterul culpabil al acestei încălcări, inclusiv în cazul în care aplicarea acestei reglementări se întemeiază pe o prezumție de culpă a autorității contractante menționate, precum și pe imposibilitatea ca aceasta din urmă să invoce lipsa unor capacități individuale și, prin urmare, inexistența elementului subiectiv al încălcării pretinse.

Cu privire la a doua și la a treia întrebare

46 Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la celelalte două întrebări adresate.

Cu privire la cheltuielile de judecată

47 Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989 privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind aplicarea procedurilor care vizează căile de atac față de atribuirea contractelor de achiziții publice de produse și a contractelor publice de lucrări, astfel cum a fost modificată prin Directiva 92/50/CEE a Consiliului din 18 iunie 1992, trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale care condiționează dreptul de a obține daune interese pentru încălcarea de către autoritatea contractantă a dreptului achizițiilor publice de caracterul culpabil al acestei încălcări, inclusiv în cazul în care aplicarea acestei reglementări se întemeiază pe o prezumție de culpă a autorității contractante, precum și pe imposibilitatea ca aceasta din urmă să invoce lipsa unor capacități individuale și, prin urmare, inexistența elementului subiectiv al încălcării pretinse.

Semnături

* Limba de procedură: germana.