HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE (Camera întâi)
20 ianuarie 2009
Cauza F‑32/08
Marie‑Claude Klein
împotriva
Comisiei Comunităților Europene
„Funcție publică – Funcționari – Pensii – Pensie de invaliditate – Deces – Noțiunea de copil aflat în întreținere – Articolul 2 din anexa VII la statut – Despăgubire de deces – Ajutor de deces – Pensie de orfan”
Obiectul: Acțiune formulată în temeiul articolelor 236 CE și 152 EA prin care doamna Klein solicită, în esență, anularea deciziei Oficiului pentru Administrarea si Plata Drepturilor Individuale al Comisiei din 4 mai 2007 prin care se resping cererile sale ce aveau ca obiect recunoașterea beneficiului anumitor drepturi pecuniare pe care aceasta le solicitase în urma decesului tatălui său, fost funcționar al Comisiei, precum și anularea, în măsura în care este necesar, a deciziei autorității împuternicite să facă numiri din 15 noiembrie 2007 care respinge reclamația depusă la 3 august 2007 împotriva deciziei menționate
Decizia: Respinge acțiunea. Reclamanta suportă totalitatea cheltuielilor de judecată.
Sumarul hotărârii
1. Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă – Expunere sumară a motivelor invocate
[Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției publice, art. 35 alin. (1)]
2. Drept comunitar – Interpretare – Principii – Interpretare autonomă
(Statutul funcționarilor, art. 70 și 80)
3. Funcționari – Pensii – Succesori în drepturi ai titularului – Copil aflat în întreținere
(Statutul funcționarilor, art. 70 și 80; anexa VII, art. 2)
4. Funcționari – Asigurări sociale – Asigurare pentru accident și boală profesională – Ajutor de deces
[Statutul funcționarilor, art. 73 alin. (1) și (2)]
5. Funcționari – Pensii – Succesorii în drepturi ai titularului – Termen de depunere a cererii de lichidare a drepturilor de pensie
(Statutul funcționarilor, anexa VIII, art. 42)
1. În temeiul articolului 35 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului Funcției Publice, cererea introductivă trebuie, printre altele, să indice obiectul litigiului și să conțină motivele și argumentele de fapt și de drept invocate. Pentru ca o acțiune să fie admisibilă, este necesar, în vederea garantării securității juridice, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte cel puțin într‑o manieră sumară, dar în mod coerent și comprehensibil din chiar textul cererii introductive. Cu toate acestea, chiar dacă o simplă trimitere la o anexă pentru prezentarea faptelor pe care trebuie să le includă chiar cererea introductivă nu este, în general, acceptabilă, nu se impune, în măsura în care pârâta și instanța comunitară au avut posibilitatea să înțeleagă expunerea faptelor menționate în reclamație, ca acțiunea să fie declarată inadmisibilă, ci să fie analizată pe fond. În orice caz, instanța comunitară are dreptul să aprecieze, în fiecare speță, dacă o bună administrare a justiției justifică respingerea acțiunii pe fond, fără a se pronunța în prealabil asupra excepției de inadmisibilitate invocate de pârâtă.
(a se vedea punctele 19 și 20)
Trimitere la:
Curte: 26 februarie 2002, Consiliul/Boehringer, C‑23/00 P, Rec., p. I‑1873, punctele 51 și 52; 23 martie 2004, Franța/Comisia, C‑233/02, Rec., p. I‑2759, punctul 26
Tribunalul de Primă Instanță: 28 aprilie 1993, De Hoe/Comisia, T‑85/92, Rec., p. II‑523, punctul 20; 22 iunie 1994, Rijnoudt și Hocken/Comisia, T‑97/92 și T‑111/92, RecFP, p. I‑A‑159 și II‑511, punctul 71; 21 mai 1999, Asia Motor Franța și alții/Comisia, T‑154/98, Rec., p. II‑1703, punctul 49; 15 iunie 1999, Ismeri Europa/Curtea de Conturi, T‑277/97, Rec., p. II‑1825, punctul 29; 15 iunie 2005, Regione autonoma della Sardegna/Comisia, T‑171/02, Rec., p. II‑2123, punctul 155
Tribunalul Funcției Publice: 17 octombrie 2007, Mascheroni/Comisia, F‑63/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 52; 8 aprilie 2008, Bordini/Comisia, F‑134/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 56
2. Rezultă din cerințele atât ale aplicării uniforme a dreptului comunitar, cât și ale principiului egalității că termenii unei dispoziții de drept comunitar care nu face nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul său de aplicare trebuie în mod normal să primească, în întreaga Comunitate Europeană, o interpretare autonomă și uniformă, care trebuie stabilită ținând cont de contextul dispoziției și de obiectivul urmărit de reglementarea în cauză. În plus, deși este adevărat că, inclusiv în lipsa unei trimiteri exprese, aplicarea dreptului comunitar poate implica totuși, dacă este cazul, o trimitere la dreptul statelor membre, acest lucru este posibil numai atunci când instanța comunitară nu poate deduce din dreptul comunitar sau din principiile generale ale dreptului comunitar elementele care să îi permită să clarifice conținutul și domeniul său de aplicare printr‑o interpretare autonomă.
În ceea ce privește interpretarea noțiunii de copil aflat în întreținere, utilizată la articolele 70 și 80 din Statutul funcționarilor, dreptul comunitar oferă, în special în cadrul statutului, indicații suficiente care permit să se clarifice, în mod autonom, conținutul și domeniul de aplicare ale noțiunii menționate. Se impune în special înlăturarea oricărei referințe la dreptul național. În plus, o interpretare autonomă a noțiunii de copil aflat în întreținere este cea mai potrivită pentru a salvgarda aplicarea uniformă a acestei noțiuni, precum și egalitatea de tratament a succesorilor în drepturi ai funcționarilor, ai titularilor unei pensii pentru limită de vârstă sau ai titularilor unei alocații de invaliditate.
(a se vedea punctele 35 și 36)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 22 februarie 2006, Adam/Comisia, T‑342/04, RecFP, p. I‑A‑2‑23 și II‑A‑2‑107, punctul 32
3. Pentru a interpreta noțiunea de copil aflat în întreținere în sensul articolelor 70 și 80 din statut, trebuie să facem trimitere la definiția formulată la articolul 2 din anexa VIII la statut, privind alocația pentru copilul aflat în întreținere, mai precis la faptul că trebuie să fie vorba, potrivit alineatului (2) al acestei dispoziții, de un copil „efectiv întreținut de către funcționar”. Bineînțeles, întreținerea efectivă presupune asumarea în totalitate sau în parte a nevoilor esențiale ale copilului, în special în ceea ce privește locuința, hrana, îmbrăcămintea, educația, îngrijirile și costurile medicale.
Având în vedere dispozițiile articolului 2 din anexa VII la statut, instanța comunitară nu poate ignora limitele de vârstă care se impun în cazul alocației pentru copilul aflat în întreținere, conform alineatului (3) al articolului menționat, și anume care nu a împlinit vârsta de 18 ani sau, în anumite condiții, care nu a împlinit vârsta de 26 de ani. Limitele de vârstă prevăzute la articolul 2 alineatul (3) din anexa VII la statut sunt, prin urmare, justificate nu numai în ceea ce privește acordarea alocației pentru copilul aflat în întreținere, ci și în privința acordării ajutorului de deces sau al pensiei de orfan. Astfel, dacă legiuitorul, pe baza puterii sale de apreciere, a pornit de la premisa că, începând de la o anumită vârstă, copiii trebuie să fie capabili să răspundă singuri propriilor nevoi și nu trebuie să constituie o sarcină pentru bugetul comunitar corespunzătoare acordării alocației pentru copilul aflat în întreținere, nu există niciun motiv pentru ca acesta să procedeze în același mod în legătură cu prestațiile pecuniare prevăzute la articolele 70 și 80 din statut.
Necesitatea de a defini noțiunea de copil aflat în întreținere în raport cu alineatele (2) și (3) ale articolului 2 din anexa VII la statut, este confirmată de dispozițiile alineatelor (6) și (7) ale aceluiași articol. Astfel, rezultă clar din aceste ultime dispoziții că noțiunea de copil aflat în întreținere nu trebuie interpretată numai în sensul alineatului (2) al articolului menționat, ci în sens larg; astfel, alineatul (6) al articolului 2 din anexa VII la statut se referă în mod expres la „[c]opilul aflat în întreținere în sensul prezentului articol”, iar alineatul (7) al aceluiași articol se referă în mod expres la „copilul aflat în întreținere, în sensul alineatelor (2) și (3)”.
Rezultă explicit din alineatul (4) al articolului 2 din anexa VII la statut că, pentru ca o persoană să poată fi asimilată unui copil aflat în întreținere, trebuie să existe o „decizie specială și motivată a autorității împuternicite să facă numiri”. Posibilitatea administrației de a considera, în sensul articolului 2 alineatul (4) din anexa VII la statut, orice persoană un copil aflat în întreținere se bazează pe dovada cumulativă, pe de o parte, a existenței „obligați[ei], conform legii, de a‑i plăti pensie alimentară” care ar reveni funcționarului și, pe de altă parte, a unor „cheltuieli ridicate” care ar reveni funcționarului prin întreținerea copilului.
(a se vedea punctele 37, 40, 41, 44 și 45)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 10 octombrie 2006, Arranz Benitez/Parlamentul European, T‑87/04, RecFP, p. I‑A‑2‑201 și II‑A‑2‑1031, punctul 42 și jurisprudența citată
4. Trimiterea la articolul 73 din statut la condițiile stabilite prin Reglementarea comună privind asigurarea împotriva riscurilor de accident și de boală profesională ale funcționarilor Comunităților Europene nu vizează decât domeniul de aplicare material al articolului menționat, și anume „riscurile de boală profesională și riscurile de accident”, iar nu domeniul de aplicare ratione personae. În același sens, și anume în raport cu domeniul de aplicare material al reglementării comune, trebuie să se interpreteze dispoziția articolului 73 alineatul (1) al doilea paragraf din statut, potrivit căreia „[r]iscurile neasigurate sunt precizate în reglementarea respectivă”. Pe de altă parte, în privința domeniului de aplicare ratione personae al reglementării comune menționate, aceasta nu se aplică, în temeiul articolului 1, decât „funcționarului”, „agentului temporar” și „agentului contractual”; reglementarea nu privește riscurile realizate după ce funcționarul sau agentul și‑a încetat definitiv activitatea. Deși, în ceea ce privește boala profesională, aceasta prevede la articolul 16 că „fostul asigurat” (și anume cel care și‑a încetat definitiv activitatea) sau succesorii săi în drepturi (în cazul în care asiguratul a decedat) pot beneficia de prestațiile prevăzute la articolul 73 alineatul (2) din statut, totuși astfel de prestații sunt garantate exclusiv atunci când decesul „fostului asigurat” rezultă dintr‑o boală care, în pofida faptului că s‑a manifestat după încetarea definitivă a exercitării profesiei, își are originea în exercitarea atribuțiilor sale.
Faptul că articolul 73 din statut prevede că ajutorul de deces poate fi cumulat cu prestațiile prevăzute la capitolul 3 din titlul V din statut nu constituie dovada că și succesorii unui funcționar care nu mai este în activitate ar putea beneficia de ajutorul de deces. Astfel, deși anumite articole din capitolul 3 menționat privesc titularii unei pensii pentru limită de vârstă sau ai unei alocații de invaliditate, alte articole, precum articolele 79 și 80 din statut, prevăd că pot beneficia de prestațiile pecuniare nu numai succesorii în drepturi ai titularilor amintiți, ci și succesorii în drepturi ai funcționarului în activitate, în cazul decesului acestuia.
(a se vedea punctele 54 și 55)
5. Dispozițiile articolului 42 din anexa VIII la statut, potrivit cărora succesorii în drepturi ai unui funcționar decedat care nu au solicitat lichidarea drepturilor lor de pensie în termen de un an de la data decesului respectivului funcționar sunt decăzuți din drepturile lor, cu excepția cazurilor de forță majoră stabilite în mod corespunzător, sunt de ordine publică și nu sunt la dispoziția părților sau a instanței întrucât sunt instituite în vederea asigurării clarității și a securității situațiilor juridice. Faptul că un succesor în drepturi nu a luat la cunoștință prevederile statutului decât după trecerea acestui termen nu constituie un argument care permite să se justifice nerespectarea sa și nu poate avea, prin urmare, consecința stabilirii existenței unui caz de forță majoră, termenul general de un an fiind deja un termen suficient de lung pentru a permite moștenitorilor și succesorilor în drepturi ai unui funcționar sau pensionat comunitar să contacteze administrația instituției. În plus, orice persoană supusă normelor statutare sau care poate beneficia de un drept acordat de normele respective este prezumat că a luat la cunoștință prevederile statutului și nu poate invoca necunoașterea pentru a se opune, în orice domeniu, termenelor de prescripție prevăzute în statutul menționat.
(a se vedea punctele 59 și 60)
Trimitere la:
Tribunalul de Primă Instanță: 29 septembrie 1999, Neumann și Neumann‑Schölles/Comisia, T‑68/97, RecFP, p. I‑A‑193 și II‑1005, punctele 45 și 48