1.

Cele două întrebări pe care instanța de trimitere le adresează în prezenta cauză se referă la interpretarea dispozițiilor Regulamentului (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială ( 2 ), referitoare la competența în materia contractelor încheiate de consumatori sau, mai precis, la problema dacă această competență a instanțelor de a soluționa reclamația formulată de un consumator vizând obținerea remiterii unui câștig pe care o societate i-l promite în aparență este stabilită pe baza acestor dispoziții. În cadrul interpretării Convenției de la Bruxelles din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială ( 3 ) (denumită în continuare „Convenția de la Bruxelles”) ( 4 ), Curtea a statuat deja cu privire la competența instanțelor atunci când un consumator a introdus împotriva unui vânzător stabilit în alt stat membru cererea de plată a unui câștig aparent promis. Totuși, aceasta nu s-a pronunțat încă în legătură cu această chestiune în cadrul Regulamentului nr. 44/2001 ( 5 ).

2.

Prin urmare, prezenta cauză ridică, în ceea ce privește interpretarea, problema continuității între Convenția de la Bruxelles și Regulamentul nr. 44/2001. Acesta din urmă a fost adoptat prin raportare la obiectivul liberei circulații a hotărârilor judecătorești în materie civilă și comercială și a înlocuit Convenția de la Bruxelles la 1 martie 2002 în raporturile dintre statele membre, cu excepția Regatului Danemarcei ( 6 ). La data intrării în vigoare a Regulamentului nr. 44/2001, problema dacă acest regulament și Convenția de la Bruxelles erau interpretate în toate privințele în același mod sau dacă, prin interpretare, se puteau face distincții între acestea a devenit, așadar, de asemenea importantă.

3.

Cele două întrebări preliminare sunt adresate în cadrul unui litigiu între doamna Renate Ilsinger, resortisant austriac cu domiciliul în Austria, și societatea de vânzare prin corespondență Schlank & Schick GmbH (denumită în continuare „societatea Schlank & Schick”), cu sediul în Aachen (Germania), în cadrul unei acțiuni vizând remiterea unui câștig pe care, după toate aparențele, societatea Schlank & Schick l-ar fi promis doamnei Ilsinger.

4.

Potrivit considerentului (13) al Regulamentului nr. 44/2001:

„În cazul contractelor de asigurare, contractelor încheiate cu consumatorii și al contractelor de muncă, partea defavorizată trebuie să fie protejată prin norme de competență mai favorabile intereselor sale decât normele generale prevăzute în prezentul regulament.”

5.

Potrivit considerentului (19) al Regulamentului nr. 44/2001:

„Trebuie asigurată continuitatea între Convenția de la Bruxelles și […] regulament, fiind necesar să se prevadă unele dispoziții tranzitorii în acest sens. Aceeași necesitate a continuității trebuie garantată cu privire la interpretarea Convenției de la Bruxelles de către Curtea de Justiție a Comunităților Europene, iar Protocolul din 1971 […] trebuie să rămână, de asemenea, aplicabil în cazul procedurilor pendinte la data intrării în vigoare a […] regulamentului.”

6.

Potrivit articolului 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, care figurează în secțiunea „Dispoziții generale”:

„Sub rezerva dispozițiilor […] regulamentului, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză.”

7.

Potrivit articolului 5 punctul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 44/2001, care figurează în secțiunea „Competențe speciale”:

„O persoană care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru poate fi acționată în justiție într-un alt stat membru:

[…]”

8.

Potrivit articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, care figurează în secțiunea „Competența în materia contractelor încheiate de consumatori”:

„În ceea ce privește un contract încheiat de o persoană, consumatorul, într-un scop care se poate considera că se situează în afara domeniului său profesional, competența se determină în conformitate cu dispozițiile din prezenta secțiune, fără a se aduce atingere articolului 4 și articolului 5 punctul 5, în cazul în care:

9.

Articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 prevede:

„Un consumator poate introduce o acțiune împotriva celeilalte părți la contract fie înaintea instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia partea în cauză își are domiciliul, fie înaintea instanțelor din locul unde consumatorul își are domiciliul.”

10.

Articolul 13 primul paragraf din Convenția de la Bruxelles prevede:

„În ceea ce privește un contract încheiat de o persoană, denumită în continuare «consumatorul», într-un scop care se poate considera că se situează în afara domeniului său profesional, competența se determină în conformitate cu dispozițiile din prezenta secțiune, fără a se aduce atingere articolului 4 și articolului 5 alineatul (5), în cazul în care:

11.

Articolul 5j din Legea austriacă privind protecția consumatorilor (Konsumentenschutzgesetz) ( 7 ) prevede:

„Întreprinderile care adresează unui anumit consumator promisiuni de atribuire de premiu sau alte mesaje similare, redactate astfel încât acesta este lăsat să creadă că a câștigat un anumit premiu, trebuie să remită respectivul premiu consumatorului; acest premiu poate fi pretins și în fața instanțelor.”

12.

Doamna Ilsinger, resortisant austriac cu domiciliul în Austria, a primit, în luna august 2002, un plic din partea societății de vânzare prin corespondență Schlank & Schick GmbH, cu sediul în Aachen (Germania). Plicul, pe care figurau mențiunile „Documente importante!”, „Vă rugăm să deschideți imediat” și„Personal”, cuprindea un mesaj care îi era adresat nominal, potrivit căruia aceasta obținuse un câștig de 20000 de euro. Din respectivul mesaj, rezulta că doamna Ilsinger ar obține câștigul „dacă aceasta avea numărul de identificare ce o autoriza să obțină câștigul”, dacă lipea pe certificatul de solicitare a câștigului un cupon conținând numărul de identificare și dacă îl returna societății Schlank & Schick în următoarele șapte zile. Din notificarea câștigului, rezultă de asemenea că dreptul de a obține câștigul nu era condiționat de efectuarea unei comenzi a unui produs. Doamna Ilsinger a lipit cuponul conținând numărul de identificare pe certificatul de solicitare a câștigului și l-a returnat societății Schlank & Schick.

13.

Întrucât nu obținuse încă plata câștigului din partea societății menționate, în luna decembrie 2002, doamna Ilsinger a sesizat Landesgericht St. Pölten, instanța în a cărei rază teritorială se situează domiciliul său, cu o acțiune împotriva societății, întemeiată pe articolul 5j din Legea austriacă privind protecția consumatorilor coroborat cu articolul 16 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, pentru a obține remiterea câștigului. În cadrul acestei proceduri, societatea Schlank & Schick a invocat necompetența instanței austriece. Prin Ordonanța din 15 iunie 2004, Landesgericht St. Pölten a respins excepția de necompetență și, în același timp, a respins cererea reclamantei din acțiunea principală.

14.

Cele două părți din acțiunea principală au formulat apel împotriva hotărârii pronunțate de Landesgericht St. Pölten la instanța de trimitere, Oberlandesgericht Wien. Aceasta din urmă afirmă în ordonanța sa de trimitere că, în jurisprudența referitoare la articolul 13 primul paragraf din Convenția de la Bruxelles, Curtea a statuat deja că încheierea efectivă a unui contract de vânzare de bunuri mobile sau de prestări servicii este o condiție de aplicare a respectivului articol. Însă, în comparație cu articolul 13 primul paragraf din Convenția de la Bruxelles, articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 este, potrivit instanței de trimitere, conceput în mod mai cuprinzător; prin urmare, instanța de trimitere urmărește să se stabilească dacă interpretarea dată de Curte articolului 13 primul paragraf din Convenția de la Bruxelles se aplică și articolului 15 menționat. Instanța de trimitere arată de asemenea că instanțele austriece nu pot fi competente în temeiul articolului 5 punctul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 44/2001, cu toate că această din urmă dispoziție nu impune încheierea unui contract, deoarece, atât potrivit dreptului austriac, cât și potrivit dreptului german, reședința permanentă a debitorului, și anume Germania, constituie locul de executare a datoriilor bănești.

15.

Nu reiese cu claritate din indicațiile referitoare la situația de fapt furnizate de instanța de trimitere dacă, odată cu returnarea certificatului de solicitare a câștigului, doamna Ilsinger a efectuat și o comandă de probă. Doamna Ilsinger pretinde că a efectuat această comandă, însă societatea Schlank & Schick contestă această afirmație și pretinde că nu a primit nicio comandă din partea doamnei Ilsinger. Instanța de trimitere precizează că, în motivarea ordonanței prin care a respins excepția de necompetență, precum și cererea doamnei Ilsinger, Landesgericht St. Pölten a indicat că respectivul câștig nu era condiționat de efectuarea unei comenzi a unui produs și că, în această privință, este nerelevant dacă doamna Ilsinger efectuase o comandă de probă atunci când a solicitat câștigul.

16.

În aceste împrejurări, instanța de trimitere, prin Ordonanța din 29 martie 2006, a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții, în temeiul articolelor 68 CE și 234 CE, următoarele două întrebări preliminare:

În cazul unui răspuns negativ la prima întrebare:

17.

Ordonanța de trimitere a fost primită de Curte la 7 aprilie 2006. În cadrul procedurii scrise, au prezentat observații guvernele austriac, ceh, spaniol, italian și sloven, precum și Comisia Comunităților Europene. În ședința din 3 iulie 2008, au prezentat observații orale și au răspuns întrebărilor Curții reprezentantul administratorului judiciar al societății Schlank & Schick și guvernele austriac, ceh, spaniol, precum și Comisia.

18.

În ceea ce privește prima întrebare, putem separa argumentele părților în două grupuri principale. Pe de o parte, sunt părțile care susțin că dreptul de a iniția o acțiune în justiție conferit consumatorilor în conformitate cu articolul 5j din Legea austriacă privind protecția consumatorilor nu este un drept de natură contractuală în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001. Pe de altă parte, sunt părțile care consideră că dreptul de a iniția o acțiune în justiție conferit consumatorilor în conformitate cu legea austriacă este un drept de natură contractuală, în temeiul Regulamentului nr. 44/2001. În observațiile sale scrise, Comisia a susținut prima poziție, însă a afirmat în ședință că, în opinia sa, a doua poziție era de asemenea acceptabilă.

19.

Potrivit opiniei Comisiei, exprimată în observațiile scrise, a guvernului sloven și a reprezentantului administratorului judiciar al societății Schlank & Schick, articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie să fie interpretat în același mod ca articolul 13 primul paragraf punctul 3 din Convenția de la Bruxelles, cu toate că formulările acestora nu sunt în totalitate identice.

20.

În observațiile scrise, atât Comisia, cât și guvernul sloven arată că această interpretare rezultă fie și numai din însăși formularea articolului 15 din Regulamentul nr. 44/2001, întrucât atât teza introductivă a alineatului (1), cât și litera (c) a alineatului menționat se referă doar la cazurile în care consumatorul încheie un contract cu o altă parte contractantă. Articolul 13 primul paragraf punctul 3 din Convenția de la Bruxelles se referă, este adevărat, doar la contractele care au ca obiect furnizarea de servicii sau a unui bun mobil corporal, în timp ce articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 se aplică de asemenea „atunci când, în toate celelalte cazuri, contractul a fost încheiat cu o persoană care exercită activități comerciale sau profesionale”. Însă, chiar și în celelalte cazuri menționate la articolul 15 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menționat, contractul trebuie să fi fost încheiat între un consumator și o altă parte contractantă. În observațiile scrise, atât Comisia, cât și guvernul sloven fac referire la opinia susținută de avocatul general Tizzano în ceea ce privește această chestiune în Concluziile prezentate în cauza Kapferer ( 8 ), unde, la punctul 54, acesta a arătat că modificările introduse la articolul 15 din Regulamentul nr. 44/2001 priveau exclusiv domeniul de aplicare material al dispozițiilor referitoare la contractele de consum și că acestea nu afectau cu nimic cerința încheierii unui contract.

21.

Reprezentantul administratorului judiciar al societății Schlank & Schick a declarat de asemenea în ședință că împărtășește opinia avocatului general Tizzano exprimată în Concluziile prezentate în cauza Kapferer. Acesta a arătat că, în comparație cu articolul 13 primul paragraf punctul 3 din Convenția de la Bruxelles, formularea articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 a fost modificată pentru a include contractele încheiate prin internet în domeniul de aplicare al dispoziției menționate. În opinia sa, acest articol din regulament privește doar contractele sinalagmatice în cadrul cărora cele două părți contractante își asumă angajamente; în cazul în care consumatorul nu își asumă niciun angajament, nu este necesar ca acesta să dispună de posibilitatea de a introduce o acțiune în statul membru în care are domiciliul.

22.

Dimpotrivă, guvernele austriac, spaniol, italian și ceh consideră că articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în mod diferit de articolul 13 primul paragraf punctul 3 din Convenția de la Bruxelles; Comisia a declarat de asemenea în ședință că o altă interpretare a acestui articol din regulament este, în opinia sa, acceptabilă.

23.

Guvernul austriac arată că articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 este formulat în mod mai cuprinzător decât articolul 13 primul paragraf punctul 3 din Convenția de la Bruxelles. Acesta consideră că articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 nu mai este limitat doar la anumite tipuri de contracte, ci, dimpotrivă, se aplică tuturor tipurilor de contracte încheiate de consumatori „în toate celelalte cazuri”. Promisiunea unilaterală de câștig acceptată de consumator reprezintă un astfel de alt caz, ceea ce are drept consecință o relație contractuală în care consumatorul nu are obligații. În susținerea acestei opinii, guvernul austriac invocă argumentul potrivit căruia teza introductivă de la articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 este formulată după modelul articolului 5 punctul 1 din același regulament, ceea ce demonstrează domeniul de aplicare mai cuprinzător al articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001.

24.

Guvernul ceh consideră, în mod similar, că promisiunea unilaterală de câștig trebuie să fie înțeleasă ca o ofertă, iar solicitarea acestui câștig ca acceptarea acestei oferte. În opinia guvernului ceh, în acest mod se naște un raport de natură contractuală, care poate fi calificat drept încheiere a unui contract.

25.

De asemenea, guvernul italian susține opinia potrivit căreia promisiunea de câștig pe care doamna Ilsinger a acceptat-o, prin returnarea către societatea Schlank & Schick a certificatului de solicitare a câștigului cu cuponul lipit pe acesta, constituie un contract de consum în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001. Potrivit guvernului italian, se poate considera că s-a încheiat un contract în sensul acestui articol și în cazul în care numai una dintre părți este obligată prin contract.

26.

În susținerea observațiilor sale, guvernul spaniol invocă patru argumente. În primul rând, acesta arată că modul de redactare a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 diferă de cel al articolului 13 primul paragraf punctul 3 din Convenția de la Bruxelles. În al doilea rând, acesta arată că doar o interpretare diferită a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 poate asigura consumatorului un nivel ridicat de protecție, el fiind partea contractantă defavorizată. În al treilea rând, potrivit guvernului spaniol, trebuie să se țină seama de legătura dintre competența instanțelor și dreptul material pe care aceste instanțe îl aplică. Protecția consumatorului impune garantarea faptului că acestuia îi sunt aplicate dispozițiile statului membru în care acesta este domiciliat. În sfârșit, guvernul spaniol consideră că aplicarea articolului 15 din Regulamentul nr. 44/2001 nu conduce întotdeauna la stabilirea competenței instanței în raza căreia este domiciliat consumatorul.

27.

Cu toate acestea, Comisia a declarat în ședință că, ținând seama de cerința unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor, este de asemenea acceptabilă, din punctul său de vedere, argumentația potrivit căreia, în cazul unei promisiuni de câștig făcute unui consumator și acceptate de acesta din urmă, este vorba despre încheierea unui contract de către consumator și, prin urmare, competența este stabilită în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001. Comisia a arătat că, în ultimii ani, practica constând în trimiterea unor promisiuni de câștig către consumatori s-a răspândit în mod considerabil, iar numeroase societăți și-au transferat sediul în alte state membre pentru a evita astfel eventualele acțiuni introduse de consumatori, care nu doreau să inițieze acțiuni în justiție într-un alt stat membru. Comisia a arătat de asemenea că această opinie nu este contrară celei prezentate de avocatul general Tizzano în cauza Kapferer; astfel, în această din urmă cauză, contractul de consum nu fusese încheiat, întrucât consumatorul nu acceptase condițiile enunțate în promisiunea de câștig, de vreme ce acesta nu efectuase nicio comandă de probă fără obligații, comandă de care era condiționată obținerea câștigului.

28.

În ceea ce privește a doua întrebare preliminară, părțile – cu excepția administratorului judiciar al societății Schlank & Schick – sunt de acord că răspunsul dat de Curte ar trebui să fie afirmativ. Comisia, guvernele sloven și ceh arată că, începând cu cauza Gabriel ( 9 ), Curtea a declarat că aprecierea competenței de judecare a unui litigiu aferent unei promisiuni de câștig bănesc trebuie să se realizeze potrivit acelorași reguli precum în cazul stabilirii competenței referitoare la un litigiu aferent unui contract de vânzare a unui produs pe care consumatorul l-a comandat de la vânzătorul care a promis câștigul. Potrivit guvernului italian, există o legătură indisolubilă între promisiunea de câștig și efectuarea unei comenzi a unui produs, deoarece consumatorul a comandat produsul datorită promisiunii de câștig, a cărei valoare depășește în mod considerabil valoarea produsului comandat. În plus, guvernele spaniol și italian arată că, în Hotărârea Besix ( 10 ), Curtea a declarat că trebuie să se evite o situație în care mai multe instanțe erau competente pentru a se pronunța cu privire la litigii referitoare la un raport juridic sau la mai multe raporturi juridice aflate într-o legătură reciprocă și strânsă. Având în vedere natura subsidiară a celei de a doua întrebări preliminare, guvernul austriac nu furnizează un răspuns specific la această întrebare.

29.

Reprezentantul administratorului judiciar al societății Schlank & Schick a exprimat, în ședință, opinia potrivit căreia, chiar și în cazul în care consumatorul a comandat un produs, deși efectuarea unei comenzi a unui astfel de produs nu era o condiție de acordare a câștigului, competența instanței nu trebuie să fie stabilită în funcție de locul unde este domiciliat consumatorul, deoarece protecția consumatorului nu are drept scop să îi permită consumatorului să se îmbogățească urmărind plata câștigului.

30.

Prin intermediul celor două întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită interpretarea dispozițiilor Regulamentului nr. 44/2001, care se referă la competența instanțelor în cauzele referitoare la contractele încheiate de consumatori. Dispozițiile privind competența în materia contractelor încheiate de consumatori derogă de la principiul general al competenței actor sequitur forum rei, prevăzut la articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, potrivit căruia persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză. Astfel cum rezultă din considerentul (13) al regulamentului menționat, întrucât consumatorul este partea defavorizată în contractele de consum, acesta trebuie să fie protejat prin norme de competență mai favorabile intereselor sale decât normele generale. Însă, în interpretarea normelor de competență speciale, trebuie să se țină seama de faptul că normele menționate sunt de strictă interpretare, aceasta neputând depăși ipotezele indicate în mod expres de Regulamentul nr. 44/2001 ( 11 ).

31.

Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie să fie interpretat în sensul că dreptul de a iniția o acțiune, în temeiul căruia consumatorul poate solicita în justiție, de la o societate de vânzare prin corespondență cu sediul în alt stat membru, remiterea unui premiu pe care acesta pretinde că l-ar fi câștigat este un drept de natură contractuală în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, fără ca atribuirea premiului să fie condiționată de efectuarea unei comenzi de mărfuri și fără ca respectivul consumator să fi comandat marfă. Prin cea de a doua întrebare, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă dreptul consumatorului de a obține remiterea câștigului este un drept de natură contractuală în sensul articolului menționat, atunci când dreptul la câștig nu este, cu certitudine, condiționat de o comandă de mărfuri, dar consumatorul a efectuat, cu toate acestea, o comandă de mărfuri.

32.

În ceea ce privește situația de fapt, trebuie să se precizeze că nu reiese cu claritate din ordonanța instanței de trimitere dacă doamna Ilsinger a efectuat în mod efectiv o comandă de produse la societatea Schlank & Schick. Potrivit instanței de trimitere, instanța de primul grad și-a întemeiat hotărârea pe faptul că dreptul la câștig nu era condiționat de efectuarea unei comenzi de produse și că aceasta nu a considerat esențial să se stabilească dacă doamna Ilsinger comandase un produs de la această societate. În consecință, instanța de trimitere adresează întrebarea preliminară atât pentru cazul în care consumatorul a comandat un produs, cât și pentru cazul în care acesta nu a comandat un astfel de produs.

33.

Prin intermediul primei întrebări preliminare, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă dreptul de a iniția o acțiune întemeiat pe articolul 5j din Legea austriacă privind protecția consumatorilor este un drept de natură contractuală în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001. Dat fiind că, în cadrul întrebărilor preliminare, Curtea se limitează la a interpreta dispozițiile dreptului comunitar pentru a-i furniza instanței de trimitere orientările care trebuie urmate pentru a se pronunța în acțiunea principală ( 12 ), prima întrebare preliminară trebuie reformulată în următorii termeni:

„Articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că dreptul de a iniția o acțiune în justiție, prin intermediul căruia consumatorii, în temeiul legislației statului membru în care sunt domiciliați, pot pretinde în justiție, de la întreprinderi cu sediul în alt stat membru, premiul aparent câștigat atunci când acestea adresează unui consumator determinat o promisiune de câștig sau alte mesaje similare, iar formularea acestor corespondențe este de natură să îl facă pe consumator să creadă că a câștigat un premiu determinat, fără ca atribuirea premiului să fie condiționată de o comandă de mărfuri sau de o comandă de probă, și în cazul în care acesta nu a efectuat o comandă, dar destinatarul corespondenței pretinde atribuirea premiului, este un drept de natură contractuală în sensul acestui articol din regulamentul menționat?”

34.

Trei condiții trebuie îndeplinite pentru a stabili competența în temeiul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 ( 13 ). În primul rând, consumatorul trebuie să fie un particular care să nu fie angajat într-o activitate profesională, în al doilea rând, dreptul de a iniția o acțiune în justiție trebuie să se raporteze la un contract de consum, încheiat între consumator și o persoană care desfășoară activități comerciale sau profesionale, și, în al treilea rând, persoana care desfășoară activități comerciale sau profesionale trebuie să le exercite în statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat consumatorul sau, prin orice mijloace, își direcționează activitățile spre acel stat membru sau spre mai multe state, inclusiv statul membru respectiv, iar contractul intră în sfera de acțiune a acestor activități.

35.

Prima și a treia condiție sunt îndeplinite în prezenta cauză. Doamna Ilsinger are, în mod incontestabil, calitatea de consumator în sensul articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001; în prezentul raport juridic, aceasta este un particular care nu este angajat într-o activitate profesională. De asemenea, societatea Schlank & Schick desfășoară o activitate comercială pe care o direcționează, prin intermediul vânzării prin corespondență, spre statul membru în care doamna Ilsinger este domiciliată. În plus, se poate considera că promisiunea de câștig făcută consumatorului intră în cadrul acestei activități, deoarece, prin această promisiune, societatea Schlank & Schick încearcă să incite consumatorul să cumpere un produs. Cu toate acestea, a doua condiție, și anume dacă dreptul de a iniția o acțiune în justiție se raportează la un contrat de consum încheiat între doamna Ilsinger și societatea Schlank & Schick, se află în litigiu în prezenta cauză. Desemnarea instanței competente pentru a se pronunța cu privire la dreptul de a iniția o acțiune în justiție prin care consumatorul solicită remiterea unui câștig aparent promis este condiționată de stabilirea faptului dacă, în prezenta cauză, promisiunea de câștig adresată consumatorului a condus la încheierea unui contract de consum.

36.

În ceea ce privește problema competenței de a se pronunța cu privire la dreptul la remiterea unui câștig aparent promis consumatorului, Curtea s-a pronunțat doar în contextul Convenției de la Bruxelles, însă nu a abordat încă această chestiune în cadrul Regulamentului nr. 44/2001 ( 14 ). Prin interpretarea articolului 13 primul paragraf punctul 3 din Convenția de la Bruxelles, Curtea a răspuns deja în cadrul jurisprudenței sale, și anume în cauza Engler ( 15 ), unei întrebări identice cu prima întrebare preliminară adresată în prezenta cauză. În cauza Engler, Curtea a statuat că acest articol din Convenția de la Bruxelles nu se aplică în cazul în care vânzătorul i-a trimis consumatorului o scrisoare în care i-a promis un câștig, iar consumatorul a solicitat remiterea acestui câștig fără să fi încheiat cu vânzătorul un contract de furnizare de bunuri sau de servicii. În această cauză, Curtea a arătat că, în situația respectivă, „demersul [vânzătorului] nu a fost urmat de încheierea unui contract între consumator și vânzătorul profesionist cu privire la unul dintre obiectele specifice vizate de dispoziția menționată și în cadrul căruia părțile și-ar fi asumat angajamente sinalagmatice” ( 16 ). Potrivit Curții, această constatare nu putea fi infirmată nici de obiectivul acestei dispoziții, și anume protecția consumatorului în calitate de parte defavorizată, nici de împrejurarea că vânzătorul trimisese scrisoarea consumatorului pentru o comandă de probă, prin care dorea să îl incite să efectueze o comandă de mărfuri ( 17 ).

37.

În consecință, în cauza Ilsinger este necesar să se examineze, în esență, dacă trebuie să fie asigurată continuitatea între aceste două acte juridice și, prin urmare, dacă articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie să fie interpretat în același mod precum articolul 13 primul paragraf punctul 3 din Convenția de la Bruxelles sau dacă – având în vedere formularea parțial diferită a acestuia – acest articol trebuie să fie interpretat altfel. În această privință, subliniem că, în interpretarea Regulamentului nr. 44/2001, care a înlocuit Convenția de la Bruxelles începând cu 1 martie 2002 ( 18 ), trebuie să se pornească, în mod general, de la principiul continuității. Astfel cum rezultă din considerentul (19) al Regulamentului nr. 44/2001, este necesar să se asigure continuitatea între Convenția de la Bruxelles și regulamentul menționat, iar această continuitate se aplică și în cazul interpretării efectuate de Curte în privința Convenției de la Bruxelles. În cadrul jurisprudenței sale, Curtea a adoptat deja acest principiu al continuității în ceea ce privește interpretarea Regulamentului nr. 44/2001 ( 19 ). Cu toate acestea, pentru motive întemeiate și ca urmare a modificării pe fond a textului Regulamentului nr. 44/2001 față de Convenția de la Bruxelles, Curtea a derogat deja de la acest principiu și a interpretat regulamentul în mod diferit ( 20 ). În cauza Ilsinger, este necesar, așadar, să se aprecieze dacă formularea diferită a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 în comparație cu articolul 13 primul paragraf punctul 3 din Convenția de la Bruxelles, coroborată cu cerința garantării unui nivel mai ridicat de protecție a consumatorilor, justifică interpretarea diferită a acestui articol din regulament.

38.

Pentru a analiza prima întrebare preliminară, trebuie mai întâi să se ia în considerare faptul că modul de redactare a articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 este diferit de cel al articolului 13 primul paragraf punctul 3 din Convenția de la Bruxelles. Potrivit tezelor introductive cuprinse în articolul 13 primul paragraf din Convenția de la Bruxelles și în articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, competența se stabilește în conformitate cu dispozițiile din secțiunea referitoare la competența „[î]n ceea ce privește un contract încheiat de o persoană, consumatorul […]” (potrivit articolului 13 primul paragraf din Convenția de la Bruxelles, „[î]n ceea ce privește un contract încheiat de o persoană, denumită în continuare «consumatorul», într-un scop care se poate considera că se situează în afara domeniului său profesional”). Formularea de la litera (c) a articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 este însă mai cuprinzătoare decât cea de la punctul 3 al articolului 13 primul paragraf din Convenția de la Bruxelles. Potrivit acestei din urmă dispoziții, competența se stabilește în conformitate cu prevederile secțiunii referitoare la contractele încheiate de consumatori, în special în cazul în care este vorba despre „orice alt contract care are ca obiect furnizarea de servicii sau de bunuri mobile corporale”. În schimb, potrivit articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, competența se stabilește în conformitate cu dispozițiile din secțiunea menționată „în cazul în care, în toate celelalte cazuri, contractul a fost încheiat” cu un alt cocontractant care își desfășoară activitatea în statul membru pe teritoriul căruia este domiciliat consumatorul sau își direcționează activitățile spre acel stat membru. În timp ce articolul 13 primul paragraf punctul 3 din Convenția de la Bruxelles se limitează doar la contractele de furnizare de servicii sau de bunuri mobile corporale, articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 vizează toate contractele încheiate între consumator și un alt cocontractant, în condițiile prevăzute la acest articol.

39.

Astfel cum rezultă din expunerea de motive a propunerii Regulamentului nr. 44/2001, formularea articolului 15 alineatul (1) litera (c) din regulamentul menționat a fost modificată față de articolul 13 primul paragraf punctul 3 din Convenția de la Bruxelles, în primul rând pentru a include în domeniul său de aplicare contractele încheiate prin intermediul unui site internet ( 21 ). Acesta este motivul pentru care articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 a fost modificat pentru a include și cazurile în care contractul este încheiat cu o persoană care își direcționează activitățile comerciale sau profesionale spre statul membru în care este domiciliat consumatorul ( 22 ). Acest articol se aplică însă și în cazul în care persoana își desfășoară activitatea comercială sau profesională în statul membru în care este domiciliat consumatorul. În condițiile menționate mai sus, acest articol se aplică de asemenea, de exemplu, în cazul așa-numitelor„contracte privind pachetele de servicii pentru călătorii” ( 23 ), acordurilor de fiducie ( 24 ) și al altor contracte ( 25 ).

40.

Prin extinderea formulării, legiuitorul comunitar nu avea, în opinia noastră, intenția de a limita aplicarea articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 doar la contractele sinalagmatice (contractus bilaterales aequales); dimpotrivă, intenția acestuia era să extindă aplicarea acestui articol la toate contractele încheiate de consumatori. În susținerea acestei afirmații, putem invoca trei argumente. În primul rând, rezultă din articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 că un contract de consum este cel care este „încheiat de o persoană, consumatorul, într-un scop care se poate considera că se situează în afara domeniului său profesional”. Prin urmare, contractele de consum sunt definite prin raportare la părțile contractante, și nu la conținutul acestora sau la obligațiile părților contractante. În al doilea rând, litera (c) a articolului menționat prevede în mod expres că acest articol se aplică „în toate celelalte cazuri”, atunci când contractul a fost încheiat în conformitate cu condițiile enumerate la această literă. În cazul în care legiuitorul comunitar ar fi dorit să restrângă aplicarea literei (c) menționate doar la contractele sinalagmatice, acesta ar fi lăsat să se înțeleagă, folosind o terminologie adecvată, că această literă se aplică doar în cazurile prevăzute. Or, întrucât legiuitorul comunitar a folosit în acest regulament noțiunea generală „contract”, este necesar să se considere că în domeniul de aplicare al acestei noțiuni intră toate tipurile de contracte ( 26 ). În al treilea rând, dacă s-ar limita aplicarea articolului 15 alineatul (1) litera (c) doar la contractele sinalagmatice, s-ar exclude astfel aplicarea acestui articol în cazul anumitor contracte care angajează numai una dintre părțile contractante, de exemplu contractul de cauțiune încheiat de consumator, în temeiul căruia acesta devine garant al datoriilor unui alt consumator ( 27 ) sau un contract de garanție încheiat cu un consumator.

41.

În ceea ce privește articolul 13 primul paragraf punctul 3 din Convenția de la Bruxelles, Curtea a statuat, într-adevăr, că acest articol își găsește aplicarea „în măsura în care, […] acțiunea în justiție se raportează la un contract încheiat între acest consumator și vânzătorul profesionist, având ca obiect furnizarea unor bunuri mobile corporale sau a unor servicii și care [a dat] naștere unor obligații reciproce și interdependente în sarcina celor două părți la contract” ( 28 ). Însă, în această privință, trebuie să se ia în considerare faptul că atât contractul de furnizare de bunuri mobile corporale, cât și contractul de furnizare de servicii, la care se limita articolul 13 primul paragraf punctul 3 din Convenția de la Bruxelles, sunt ambele contracte sinalagmatice. În opinia noastră, referința Curții, cu ocazia interpretării acestui articol, la caracterul sinalagmatic a urmărit exclusiv să explice in abstracto particularitățile contractelor de furnizare de bunuri mobile corporale și de furnizare de servicii. În consecință, considerăm că argumentul referitor la contractele sinalagmatice nu poate fi aplicat interpretării articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001.

42.

Astfel cum a arătat deja avocatul general Tizzano în Concluziile prezentate în cauza Kapferer, în materia stabilirii competenței în cazul contractelor de consum, trebuie să se țină seama de faptul că articolul 13 primul paragraf din Convenția de la Bruxelles și articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 se aplică doar în cazul în care un contract a fost încheiat între un consumator și un profesionist ( 29 ). Trebuie să îi dăm dreptate avocatului general cu privire la faptul că modificările introduse la articolul 15 din Regulamentul nr. 44/2001 nu afectează cu nimic cerința încheierii unui contract ( 30 ) ca o condiție de aplicare a articolului menționat. Astfel cum a arătat avocatul general, modificările introduse la articolul 15 din Regulamentul nr. 44/2001 se referă exclusiv la domeniul de aplicare material al dispozițiilor referitoare la contractele de consum ( 31 ), ceea ce înseamnă că acestea privesc un număr mai mare de contracte de consum. În respectiva cauză, avocatul general a pledat, într-adevăr, pentru transpunerea, în cazul interpretării articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, a interpretării date de Curte în cauza Engler articolului 13 primul paragraf punctul 3 din Convenția de la Bruxelles, și a arătat că, în cauza Kapferer, nu fusese încheiat niciun contract de consum. Cu toate acestea, astfel cum a arătat în mod întemeiat Comisia în ședință, solicitarea câștigului în cauza Kapferer era condiționată de efectuarea unei comenzi a unui produs ( 32 ) și, având în vedere faptul că, în respectiva cauză, nu a fost posibil să se stabilească cu certitudine dacă a fost comandat un produs, avocatul general a susținut punctul de vedere potrivit căruia nu a fost încheiat un contract de furnizare de bunuri mobile corporale.

43.

Ca urmare a cerinței încheierii unui contract în cadrul articolului 15 din Regulamentul nr. 44/2001, în prezenta cauză nu putem susține argumentul pe care se întemeiază guvernul austriac, potrivit căruia articolul 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în același mod precum articolul 5 punctul 1 litera (a) din acesta ( 33 ), întrucât teza introductivă a articolului 15 alineatul (1) ar fi fost formulată după modelul articolului 5 punctul 1 litera (a). Spre deosebire de articolul 5 punctul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 44/2001, articolul 15 alineatul (1) din acest regulament impune încheierea unui contract în fiecare caz, ceea ce reprezintă o diferență esențială între cele două articole. Tocmai din acest motiv, articolul 5 punctul 1 litera (a) din regulamentul menționat poate de asemenea să fie aplicat în cazul în care nu a fost încheiat niciun contract ( 34 ). În plus, trebuie să se atragă atenția asupra faptului că analiza diferitelor versiuni lingvistice ale celor două articole din acest regulament indică faptul că – independent de cerința încheierii unui contract prevăzută la articolul 15 alineatul (1) – aceste două articole nu sunt formulate foarte asemănător decât în câteva versiuni lingvistice, în timp ce, în majoritatea versiunilor lingvistice, articolul 5 punctul 1 litera (a) este formulat într-un mod mai general decât articolul 15 alineatul (1). Cele două articole citate anterior sunt redactate foarte asemănător în versiunile germană și engleză ( 35 ), în timp ce, în majoritatea celorlalte versiuni lingvistice, se utilizează o noțiune mai largă – „materie contractuală” – la articolul 5 punctul 1 litera (a) și o noțiune legată de „contractele încheiate de un consumator” la articolul 15 alineatul (1) ( 36 ).

44.

Reiese din teza introductivă a articolului 15 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001 că un contract de consum în sensul acestui regulament este un contract încheiat de o persoană, consumatorul, într-un scop care se poate considera că se situează în afara domeniului său profesional. Totuși, Regulamentul nr. 44/2001 nu definește când este încheiat un contract de consum. Nici la nivel comunitar nu există norme imperative de drept civil care să stabilească când și în ce condiții este încheiat un contract.

45.

În pofida faptului că Regulamentul nr. 44/2001 nu definește condițiile de încheiere a unui contract, aceste condiții pot fi deduse din jurisprudența Curții, mutatis mutandis din anumite acte de drept comunitar derivat, precum și din documente ale unor grupuri de experți în dreptul european al contractelor, ținând seama de doctrina relevantă în acest domeniu. Prin urmare, vom analiza în continuare condițiile generale de încheiere a unui contract în cadrul dreptului comunitar. Aceste condiții se aplică de asemenea, a maiori ad minus, pentru încheierea contractelor de consum în sensul Regulamentului nr. 44/2001.

46.

Una dintre condițiile fundamentale ale încheierii unui contract în cadrul dreptului comunitar este aceea că, pe baza unei oferte și a unei acceptări a acestei oferte, cele două părți ajung la un acord de voință pentru a încheia un contract.

47.

Cerința existenței unei oferte și a unei acceptări a acestei oferte, pe baza cărora se ajunge la un acord de voință, ca element indispensabil al încheierii unui contract, rezultă în primul rând din jurisprudența Curții. Astfel, în Hotărârea Gabriel, Curtea a subliniat că între consumator și vânzător a luat naștere un raport de natură contractuală în momentul în care consumatorul a comandat un produs de la vânzător, manifestându-și astfel „acceptarea propunerii” ( 37 ) și că acest „acord de voință” dintre cele două părți a dat naștere unor obligații în cadrul unui contract ( 38 ).

48.

Cerința existenței unei oferte și a unei acceptări a acestei oferte, ca o condiție pentru încheierea unui contract, reiese de asemenea, în mod implicit, din câteva directive privind dreptul comunitar al protecției consumatorilor. Astfel, Directiva 97/7/CE privind protecția consumatorilor cu privire la contractele la distanță ( 39 ) se referă la „ofertă” ( 40 ) și la „acceptarea ofertei” ( 41 ). În Directiva 2002/65/CE privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum și de modificare a Directivei 90/619/CEE a Consiliului și a Directivelor 97/7/CE și 98/27/CE ( 42 ) se regăsesc de asemenea noțiunile „ofertă” ( 43 ) și „acceptare a ofertei” ( 44 ).

49.

În plus, rezultă dintr-un document al experților intitulat „Draft Common Frame of Reference” ( 45 ) (proiect al unui cadru comun de referință, denumit în continuare „DCFR”), care va fi probabil în viitor punctul de început al unui regim uniform de drept privat european, că un contract este încheiat în cazul în care părțile intenționează să își asume obligații printr-un raport juridic obligatoriu sau să obțină un alt efect juridic și ajung la un acord suficient (articolul II.-4:101) ( 46 ). La capitolul referitor la contracte, DCFR reglementează de asemenea oferta (articolul II.-4:201) și acceptarea ofertei (articolul II.-4:204). Potrivit articolului II.-4:201 alineatul (1), suntem în prezența unei oferte, în primul rând, dacă aceasta urmărește încheierea unui contract în ipoteza în care cealaltă parte acceptă oferta și, în al doilea rând, dacă aceasta cuprinde condiții suficient de precise pentru formarea unui contract ( 47 ). Potrivit articolului II.-4:204 alineatul (1), noțiunea de acceptare înseamnă orice declarație sau orice comportament al persoanei căreia îi este adresată oferta și care indică faptul că aceasta acceptă oferta ( 48 ). „Principles of European Contract Law” ( 49 ) (Principiile dreptului european al contractelor, denumite în continuare „PECL”) conțin deja dispoziții similare.

50.

Doctrina referitoare la dreptul european al contractelor consideră de asemenea acordul de voință ca fiind cea mai importantă condiție pentru încheierea unui contract în dreptul european al contractelor, acord la care se ajunge printr-o ofertă și o acceptare a acestei oferte ( 50 ). Din perspectiva dreptului comparat, acordul de voință pentru încheierea unui contract este de asemenea esențial în dreptul a numeroase state membre ( 51 ).

51.

În ceea ce privește condițiile de încheiere a unui contract, trebuie să se arate de asemenea că împrejurarea dacă a fost sau nu a fost formulată o ofertă se apreciază din punctul de vedere al persoanei căreia oferta îi era adresată. Astfel, reiese, de exemplu, din DCFR că intenția părții de a-și asuma obligații printr-un raport juridic obligatoriu sau de a obține un alt efect juridic se stabilește pe baza declarațiilor sau a comportamentului acestei părți, astfel cum acestea au fost înțelese în mod rezonabil de cocontractant (articolul II.-4:102) ( 52 ). Acest punct de vedere este de asemenea exprimat în doctrină ( 53 ). De asemenea, în dreptul comparat, se aplică un regim similar în dreptul a numeroase state membre ( 54 ).

52.

Vom arăta de asemenea că, pentru a încheia un contract în cadrul dreptului comunitar, nu este necesară în general o formă specială, cu excepția cazului în care aceasta este prevăzută în mod expres pentru contracte speciale precum contractele de credit pentru consumatori ( 55 ) sau contractele privind folosința pe durată limitată a bunurilor imobile ( 56 ). A contrario, în cazul în care prevederile care reglementează anumite tipuri de contracte nu stabilesc o formă specială, aceasta nu este necesară pentru încheierea valabilă a contractului. Faptul că o formă specială nu este, în mod obișnuit, necesară pentru încheierea contractelor reiese de asemenea din DCFR ( 57 ) și din doctrină ( 58 ); de asemenea, din perspectiva dreptului comparat, în dreptul a numeroase state membre nu este în general cerută nicio formă specială pentru încheierea unui contract, cu excepția cazului în care aceasta este prevăzută în mod expres ( 59 ).

53.

În mod similar, pentru a stabili dacă a fost încheiat un contract într-o cauză dată, nu este necesar să se precizeze în mod expres despre ce tip de contract este vorba. Astfel, contractele pot fi numite – definite, așadar, prin nume în mod expres în ceea ce privește tipul acestora ( 60 ) – sau nenumite – contracte care nu au, așadar, o denumire expresă ( 61 ). Aceasta corespunde de asemenea autonomiei din dreptul privat ( 62 ).

54.

Este necesar să se arate, în acest sens, că noțiunile cuprinse în Regulamentul nr. 44/2001 trebuie să fie interpretate în mod autonom și prin referire, în această privință, la sistemul și la obiectivele regulamentului menționat, în vederea asigurării aplicării uniforme a acestuia în toate ( 63 ) statele membre ( 64 ). În consecință, în cadrul interpretării Regulamentului nr. 44/2001, nu va fi important să se cunoască calificarea juridică pe care o primește în dreptul național dreptul la remiterea unui câștig promis. Cu toate acestea, menționăm – doar din perspectiva dreptului comparat – că, în doctrina și în jurisprudența germană, austriacă și franceză, de exemplu, nu există o opinie unică în privința acestei calificări.

55.

În doctrina austriacă, se poate întâlni opinia potrivit căreia se poate ajunge la încheierea unui contract pe baza unei promisiuni de câștig sau potrivit căreia este necesar ca impresia pe care promisiunile de acordare a unui câștig o lasă consumatorilor să fie înțeleasă ca o declarație obiectivă pe baza căreia se poate forma un contract ( 65 ); în această logică se înscrie de asemenea opinia potrivit căreia o promisiune de câștig și acceptarea acesteia – indiferent dacă se comandă un produs – constituie, per se, un contract ( 66 ). Alți autori afirmă că dreptul la remiterea unui câștig promis constituie un drept de a iniția o acțiune în despăgubiri, exercitată în temeiul culpa in contrahendo ( 67 ). Câțiva autori austrieci au definit-o ca un drept sui generis ( 68 ). În doctrină, se afirmă de asemenea că aceasta reprezintă un drept legat de un mecanism asemănător unei promisiuni publice de câștig ( 69 ).

56.

Amintim că legislația germană conține de asemenea, la articolul 661 bis din BGB, o dispoziție asemănătoare cu articolul 5j din Legea austriacă privind protecția consumatorilor ( 70 ). În doctrina germană există de asemenea autori care susțin opinii diferite cu privire la calificarea juridică a dreptului la remiterea unui câștig promis. Astfel, una dintre opinii susține că este vorba, în această privință, de un drept întemeiat pe un act juridic unilateral ( 71 ), iar, potrivit altei opinii, este vorba despre un drept întemeiat pe o obligație prevăzută de lege („gesetzliches Schuldverhältnis”) ( 72 ). De asemenea, una dintre calificările posibile se referă la dreptul întemeiat pe culpa in contrahendo ( 73 ) sau la un mecanism asemănător unei promisiuni publice de câștig ( 74 ).

57.

Dimpotrivă, jurisprudența franceză a clasificat astfel de promisiuni de câștig în categoria „cvasicontractelor” ( 75 ).

58.

Prin urmare, pentru a răspunde la prima întrebare preliminară, va fi deosebit de important să se stabilească dacă, în acțiunea principală, a fost încheiat un contract între doamna Ilsinger și societatea Schlank & Schick.

59.

Pentru a aprecia dacă a fost încheiat un contract în acțiunea principală, trebuie să se stabilească mai întâi dacă, pe baza unei oferte și a unei acceptări a acestei oferte, cele două părți au ajuns la un acord de voință pentru a încheia un contract. În această privință, trebuie să se examineze în primul rând dacă promisiunea de câștig poate fi înțeleasă ca o ofertă făcută unui consumator. Astfel cum s-a menționat deja mai sus, problema dacă a fost sau nu a fost formulată o ofertă se apreciază din punctul de vedere al destinatarului ofertei.

60.

Pentru a aprecia dacă o promisiune de câștig adresată unui consumator constituie o ofertă, nu poate fi dat, în opinia noastră, un răspuns general. Va fi necesar să se aprecieze în fiecare caz specific cum a înțeles un consumator mediu promisiunea de câștig a vânzătorului și dacă se poate considera, din punctul de vedere al consumatorului, că, prin promisiunea de câștig, vânzătorul i-a făcut o ofertă. Instanța națională va trebui să efectueze în mod concret această apreciere a situației de fapt. Într-o procedură preliminară, întemeiată pe o separare netă a atribuțiilor între instanțele naționale și Curte, orice apreciere a situației de fapt din cauză este, astfel, de competența instanței naționale ( 76 ).

61.

În cadrul aprecierii efectuate, instanța națională va trebui, așadar, să examineze dacă oferta era, de exemplu, subordonată condiției ca destinatarul ofertei să încheie un alt contract sau ca acesta să dețină numărul de identificare ce îi dă dreptul la câștig, și dacă această condiție era îndeplinită.

62.

În cazul în care instanța națională constată că, în cazul concret, a fost făcută o ofertă consumatorului, aceasta va trebui să aprecieze de asemenea dacă această ofertă a fost acceptată de consumator. Instanța națională va trebui să ia în considerare faptul că oferta trebuie să fie acceptată de consumator în mod clar și neechivoc, de exemplu prin retrimiterea către vânzător, care i-a trimis promisiunea de câștig, a certificatului necesar de solicitare a câștigului, pe care a lipit cuponul conținând numărul de identificare.

63.

Instanța națională trebuie să stabilească, așadar, în fiecare caz concret, dacă exista o ofertă și dacă această ofertă a fost acceptată de consumator, ceea ce a condus la un acord de voință și, astfel, la încheierea unui contract. Aceasta va trebui să țină cont de asemenea de faptul că nu este cerută o formă specială pentru încheierea unui astfel de contract și că respectivul contract încheiat poate intra în categoria contractelor nenumite.

64.

După ce s-a constatat că promisiunea de câștig făcută unui consumator poate conduce la încheierea unui contract și, astfel, la stabilirea competenței instanțelor din statul membru în care este domiciliat consumatorul, vom arăta că această opinie este de asemenea susținută de cerința unui nivel ridicat de protecție a consumatorului, în calitate de parte considerată defavorizată în contractele de consum.

65.

Astfel cum s-a arătat în jurisprudență, dispozițiile speciale cu privire la competența în materia contractelor de consum au ca obiectiv faptul de a „proteja consumatorul în calitate de parte la contract considerată defavorizată din punct de vedere economic și mai puțin experimentată din punct de vedere juridic decât cocontractantul său, care nu trebuie să fie descurajat[ă] să inițieze acțiuni în justiție prin faptul că este obligat[ă] să introducă acțiunea în fața instanțelor din statul pe teritoriul căruia este domiciliat cocontractantul acestuia” ( 77 ). Dispozițiile speciale referitoare la contractele de consum au drept obiectiv înlăturarea dificultăților pe care consumatorul le-ar putea întâlni într-un litigiu privind un contract de consum, în cazul în care acesta ar fi obligat să introducă o acțiune într-un alt stat ( 78 ).

66.

Dispozițiile prevăzute în Regulamentul nr. 44/2001 referitoare la competența în materia contractelor de consum sunt concepute, în ceea ce privește conținutul acestora, în mod mai cuprinzător decât cele care figurează în Convenția de la Bruxelles, astfel încât domeniul de aplicare al protecției consumatorilor s-a extins la rândul său. Extinderea materială a dispozițiilor referitoare la contractele de consum exprimă orientarea generală a Comunității spre o îmbunătățire a protecției consumatorilor. Astfel, de exemplu, cerința unui nivel ridicat de protecție a consumatorilor reiese de asemenea din Cartea verde privind revizuirea acquis-ului comunitar în domeniul protecției consumatorilor ( 79 ). În respectiva carte verde, Comisia arată că „încrederea consumatorilor în piața internă trebuie întărită prin asigurarea unui nivel ridicat de protecție peste tot în Uniunea Europeană” ( 80 ). Prevederile dreptului comunitar material sunt de asemenea orientate spre un nivel mai ridicat al protecției consumatorilor, astfel cum arată, de exemplu, adoptarea Directivei 2005/29/CE ( 81 ). Cerința unui nivel ridicat de protecție a consumatorului reiese de asemenea din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 ( 82 ), recent adoptat.

67.

Având în vedere ceea ce precedă, nu poate fi admis, așadar, argumentul invocat în ședință de reprezentantul administratorului judiciar al societății Schlank & Schick, potrivit căruia protecția consumatorului nu este justificată în cazul în care consumatorul nu își asumă nicio obligație în cadrul unui raport de consum. Dispozițiile referitoare la protecția consumatorului nu au drept obiectiv să îi asigure consumatorului protecție exclusiv în cazurile în care acesta își asumă obligații pe cale contractuală, ci, dimpotrivă, să evite de asemenea confuzia consumatorului în cazul în care a fost încheiat doar un contract care cuprinde obligații numai în sarcina unei părți. Consumatorul este indus în eroare prin promisiuni de câștig înșelătoare, iar comportamentul său economic este, astfel, afectat. Este de asemenea posibil ca promisiunea de câștig să îi cauzeze un prejudiciu consumatorului dacă acesta este de bună-credință, considerând că va obține câștigul, și a cheltuit suma de bani aparent câștigată sau dacă, sub influența câștigului promis în aparență, acesta a luat decizii economice care îi sunt defavorabile.

68.

De asemenea, trebuie să se țină seama de faptul că, oferindu-i-se consumatorului posibilitatea de a sesiza instanța în a cărei rază teritorială acesta este domiciliat, acestuia nu i se garantează însă că instanța se va pronunța în favoarea sa în privința fondului și că îi va acorda câștigul pe care îl solicită prin acțiunea introdusă; acestuia i se va acorda doar o protecție de ordin procedural. Consumatorul ar beneficia de aceeași protecție procedurală în cazul în care și-ar fi asumat, de exemplu, o obligație financiară pentru o sumă minimă prin încheierea unui contract de vânzare de mărfuri. În plus, având în vedere faptul că, în fața unor promisiuni de câștig înșelătoare care constituie practici comerciale neloiale, consumatorul este de asemenea protejat din perspectiva dreptului material în temeiul Directivei 2005/29 privind practicile comerciale neloiale ( 83 ), este rezonabil ca acesta să fie de asemenea protejat în această privință pe plan procedural, cu condiția, desigur, să fi fost încheiat un contract în cazul concret.

69.

Rezultă din argumentația expusă că dreptul unui consumator la remiterea unui câștig aparent promis poate constitui un drept de natură contractuală în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, în cazul în care instanța națională constată, pe baza tuturor împrejurărilor din speță, că a fost încheiat un contract în acțiunea principală.

70.

În consecință, este necesar să se răspundă la prima întrebare preliminară că articolul 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că dreptul de a iniția o acțiune în justiție, prin care consumatorii pot solicita în justiție, în temeiul dreptului statului membru în care sunt domiciliați, de la întreprinderi cu sediul în alt stat membru, premiul aparent câștigat în cazul în care acestea adresează unui consumator determinat o promisiune de câștig sau alte mesaje similare, iar formularea acestor corespondențe este de natură să îl facă pe consumator să creadă că a câștigat un premiu, fără ca atribuirea premiului să fie condiționată de o comandă de mărfuri sau de o comandă de probă, și în cazul în care acesta nu a efectuat o comandă, dar destinatarul corespondenței pretinde atribuirea premiului, poate constitui un drept de natură contractuală în sensul acestui articol din regulamentul menționat, în cazul în care în acțiunea principală a fost încheiat un contract de consum în sensul articolului menționat. Este de competența instanței naționale să aprecieze dacă în acțiunea principală a fost încheiat un contract de consum în sensul articolului menționat.

71.

Instanța de trimitere adresează a doua întrebare preliminară doar în subsidiar, în ipoteza în care Curtea ar răspunde negativ la prima întrebare preliminară. Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă dreptul unui consumator la remiterea unui premiu aparent câștigat este un drept de natură contractuală în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, în cazul în care dreptul de a obține plata câștigului nu a fost, cu siguranță, subordonat unei condiții de a comanda mărfuri, dar destinatarul corespondenței a efectuat totuși o comandă de mărfuri. Prin urmare, trebuie să se stabilească dacă este competentă să se pronunțe cu privire la solicitarea remiterii câștigului aceeași instanță care ar fi competentă în materia unui contract privind efectuarea unei comenzi a unor mărfuri.

72.

Având în vedere faptul că răspunsul la prima întrebare preliminară va depinde de aprecierea finală efectuată de instanța națională, vom prezenta în continuare analiza de care instanța națională ar trebui să țină seama în cazul în care ar răspunde negativ la prima întrebare preliminară.

73.

În ceea ce privește această întrebare, trebuie arătat că, în cadrul Convenției de la Bruxelles, Curtea a indicat în Hotărârea Gabriel ( 84 ) că, în cazul în care consumatorul a comandat un produs de la vânzător, vânzătorul și consumatorul se află în mod incontestabil într-un raport contractual, întrucât, comandând produsul, consumatorul a acceptat oferta pe care i-a trimis-o vânzătorul, inclusiv totalitatea condițiilor aferente acestei oferte ( 85 ). Acest acord de voință a dat naștere în sarcina celor două părți unor obligații reciproce și interdependente în cadrul unui contract de furnizare de bunuri mobile corporale ( 86 ).

74.

În prezenta cauză, a fost încheiat de asemenea un contract de vânzare de mărfuri – în cazul în care consumatorul a comandat respectivul produs – contract care intră, în mod incontestabil, în domeniul de aplicare al articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, întrucât sunt îndeplinite condițiile de încheiere a unui contract. În consecință, competența instanțelor de a se pronunța cu privire la litigiile aferente unui contract de vânzare de mărfuri se stabilește pe baza dispozițiilor Regulamentului nr. 44/2001 referitoare la contractele încheiate de consumatori. Or, a doua întrebare din prezenta cauză privește problema dacă respectiva competență de a se pronunța cu privire la o acțiune prin care se urmărește să se obțină remiterea unui câștig se stabilește de asemenea pe baza acelorași norme, în cazul în care consumatorul a comandat un produs de la vânzător, returnând certificatul de solicitare a câștigului pe care a lipit cuponul conținând numărul de identificare.

75.

În Hotărârea Gabriel, referitoare la Convenția de la Bruxelles, Curtea a arătat că, în cazul în care un consumator a comandat un produs de la un vânzător, competența de a se pronunța cu privire la o acțiune prin care consumatorul solicită remiterea premiului câștigat trebuie stabilită de asemenea pe baza dispozițiilor referitoare la contractele încheiate de consumatori ( 87 ). În motivare, aceasta a arătat că dreptul consumatorului de a introduce o acțiune vizând obținerea remiterii câștigului era strâns legat de contractul încheiat între cele două părți contractante, deoarece însăși promisiunea de câștig era de asemenea indisociabil legată de efectuarea unei comenzi a unui produs, care era, în același timp, condiția prealabilă pentru acordarea câștigului ( 88 ). Curtea a continuat arătând că produsul a fost comandat de către consumator în principal, chiar exclusiv, în considerarea câștigurilor financiare care i-au fost promise, cu mult mai mari decât suma minimă cerută pentru comandă ( 89 ).

76.

Or, situația de fapt în cauza Gabriel era diferită de cea din prezenta cauză. În cauza Gabriel, societatea care a promis câștigul condiționase remiterea acestui câștig de efectuarea unei comenzi prealabile a unui produs de către consumator. În speță, remiterea câștigului nu era condiționată de efectuarea unei comenzi a unui produs. Cu toate acestea, în opinia noastră, o astfel de situație trebuie analizată la fel ca aceea în care remiterea câștigului este condiționată de efectuarea unei comenzi a unui produs, iar competența de a se pronunța cu privire la acțiunea vizând obținerea remiterii câștigului trebuie stabilită potrivit acelorași norme precum în cazul litigiilor referitoare la un contract de comandă de produse.

77.

Deși comanda unui produs nu reprezintă o condiție pentru a solicita remiterea unui câștig, această comandă este strâns legată de promisiunea de câștig și, în această privință, acțiunea consumatorului prin care acesta solicită remiterea câștigului este de asemenea strâns legată de contractul de vânzare de mărfuri. Astfel cum arată instanța de trimitere în ordonanța de trimitere, prin promisiunea unui câștig, societatea Schlank & Schick urmărește să incite consumatorii să încheie contracte de vânzare de mărfuri. Promisiunea de câștig urmărește să atragă atenția consumatorului și să îi influențeze decizia cu privire la comanda unui produs, precum și – astfel cum arată în mod întemeiat guvernul sloven – să consolideze avantajul acestei societăți față de alți furnizori ai unui produs de același tip.

78.

Prin promisiunea unui câștig bănesc, vânzătorul poate exercita, în mod incontestabil, o influență considerabilă asupra deciziei consumatorului de a comanda un produs, cu toate că pretinsa remitere a câștigului nu este condiționată de o astfel de comandă. Este posibil ca în promisiunea de câștig să nu fie indicat în mod clar că remiterea acestuia nu este în mod evident condiționată de efectuarea unei comenzi, iar aceasta va influența decizia consumatorului de a comanda un produs. Este posibil ca respectivul consumator să creadă în mod greșit că efectuarea unei comenzi de produse îi garantează remiterea câștigului, însă este de asemenea posibil ca, față de un câștig de o valoare atât de ridicată, acesta să se simtă obligat din punct de vedere moral să comande un produs. În cazul în care pretinsa remitere a câștigului nu este condiționată de comanda unui produs, nici consumatorul nu este obligat să comande un produs de o valoare minimă; dimpotrivă, acesta poate comanda un articol cu o valoare aleasă de acesta, ceea ce îl poate incita și mai mult să efectueze o comandă. Întrucât încheierea unui contract de vânzare de mărfuri este, așadar, foarte strâns legată de promisiunea de câștig, litigiile referitoare la cele două raporturi juridice trebuie să fie soluționate de aceeași instanță.

79.

În plus, Curtea a amintit deja în mai multe rânduri în jurisprudența sa că este indispensabil să se evite o multiplicare a instanțelor competente cu privire la același contract, pentru a preveni riscul contradicției unor hotărâri și pentru a facilita astfel recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în afara statului în care acestea au fost pronunțate ( 90 ).

80.

În consecință, trebuie să se răspundă la a doua întrebare preliminară în sensul că dreptul de a iniția o acțiune în justiție prin care consumatorii pot solicita în justiție, de la furnizori, remiterea unui premiu aparent câștigat este un drept de natură contractuală în sensul articolului 15 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul nr. 44/2001, în cazul în care dreptul de a obține plata premiului nu a fost subordonat unei condiții de a comanda mărfuri, dar destinatarul corespondenței a efectuat totuși o comandă de mărfuri.

81.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să răspundă la cele două întrebări preliminare adresate de Oberlandesgericht Wien după cum urmează: