—

pentru domnul Granberg, de L. Lindström, advokat;

—

pentru guvernul suedez, de doamna K. Norman și de domnul A. Kruse, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul elen, de domnul S. Spyropoulos, de doamnele N. Dafniou, Z. Chatzipavlou și S. Trekli, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul italian, de domnul I. M. Braguglia, în calitate de agent, asistat de domnul G. Albenzio, avvocato dello Stato;

—

pentru guvernul polonez, de domnul J. Pietras, în calitate de agent;

—

pentru Consiliul Uniunii Europene, de doamnele E. Karlsson și M.-M. Josephides, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Comunităților Europene, de domnul W. Mölls și de doamna L. Ström van Lier, în calitate de agenți,

1

Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea articolului 7 alineatul (4) și a articolului 9 alineatul (3) din Directiva 92/12/CEE a Consiliului din 25 februarie 1992 privind regimul general al produselor supuse accizelor și privind deținerea, circulația și monitorizarea acestor produse (JO L 76, p. 1, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 129), astfel cum a fost modificată prin Directiva 92/108/CEE a Consiliului din 14 decembrie 1992 (JO L 390, p. 124, Ediție specială, 09/vol. 1, p. 170, denumită în continuare „directiva”), precum și validitatea acestei a doua dispoziții.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unei acțiuni penale declanșate împotriva domnului Granberg pentru introducerea ilegală în Suedia de motorină pentru încălzire, și anume un ulei mineral în sensul articolului 9 alineatul (3) din directivă.

3

Al cincilea, al șaselea, al șaptelea, al doisprezecelea și al treisprezecelea considerent ale directivei prevăd următoarele:

„întrucât orice livrare, deținere în vederea livrării sau livrare în beneficiul unui comerciant care desfășoară o activitate economică independentă sau în beneficiul unui organism de drept public, ce are loc în alt stat membru decât cel în care produsul este pus pe piață pentru consum, atrage după sine aplicarea accizelor în acel alt stat membru;

întrucât, în cazul produselor supuse accizelor achiziționate de persoane private pentru uz propriu și transportate de acestea, taxa trebuie aplicată în țara în care au fost achiziționate produsele;

întrucât, pentru a stabili că produsele supuse accizelor nu sunt deținute pentru uz propriu, ci pentru scopuri comerciale, statele membre trebuie să ia în considerare mai multe criterii;

[…]

întrucât, pentru a asigura colectarea taxelor la ratele stabilite de statele membre, ar trebui să se adopte dispoziții privind instituirea unei proceduri pentru circulația acestor mărfuri în regim de suspendare a accizelor;

întrucât, în acest sens, ar trebui să se adopte mai întâi dispoziții pentru identificarea cu ușurință a fiecărui lot; întrucât ar trebui să se adopte dispoziții care să permită identificarea imediată a statutului lotului din punct de vedere fiscal; întrucât, prin urmare, trebuie să se prevadă un document de însoțire care să poată îndeplini aceste cerințe, care poate fi un document administrativ sau comercial; întrucât documentul comercial utilizat trebuie să conțină elementele esențiale care apar pe documentul administrativ”.

4

În temeiul articolului 3 alineatul (1), directiva se aplică la nivel comunitar uleiurilor minerale, alcoolului și băuturilor alcoolice, precum și tutunului prelucrat.

5

Articolul 6 alineatul (1) din directivă prevede:

„Accizele sunt exigibile în momentul punerii în consum […]

Punerea în consum a produselor supuse accizelor înseamnă:

6

Articolul 7 din directivă prevede:

„(1)   În cazul produselor supuse accizelor și puse deja în consum într-un stat membru, deținute în scopuri comerciale într-un alt stat membru, accizele sunt percepute în statul membru în care sunt deținute produsele în cauză.

[…]

(4)   Produsele menționate la alineatul (1) circulă între teritoriile diverselor state membre împreună cu un document de însoțire care conține datele principale din documentul menționat la articolul 18 alineatul (1). Forma și conținutul acestui document se stabilesc în conformitate cu procedura stabilită în articolul 24 din prezenta directivă.

[…]”

7

Potrivit articolului 8 din directivă:

„În ceea ce privește produsele achiziționate de persoane particulare pentru uz propriu și transportate de acestea, principiul care reglementează piața internă stabilește că accizele sunt percepute în statul membru în care sunt achiziționate produsele.”

8

Articolul 9 alineatul (3) din directivă prevede:

„Statele membre pot prevedea, de asemenea, că accizele devin exigibile în statul membru în care are loc consumul pentru achiziționarea de uleiuri minerale puse deja în consum într-un alt stat membru, dacă aceste produse sunt transportate cu ajutorul unor mijloace de transport atipice, de către persoane particulare sau în numele acestora. Transport atipic înseamnă transportul de combustibili în alte recipiente decât rezervoarele vehiculelor sau canistre adecvate pentru combustibili și transportul de produse lichide pentru încălzire în alte recipiente decât în camioane-cisternă folosite în numele comercianților profesioniști.”

9

Articolul 18 din directivă prevede:

„(1)   Fără să aducă atingere posibilei folosiri a procedurilor computerizate, toate produsele la care se aplică accize, care circulă sub incidența măsurilor generale de suspendare a taxei stabilite între statele membre, inclusiv cele care circulă pe mare sau pe calea aerului direct dintr-un port sau aeroport al Comunității în altul, sunt însoțite de un document întocmit de către expeditor. Acest document poate fi un document administrativ sau unul comercial. Forma și conținutul acestui document, precum și procedura care trebuie urmată atunci când utilizarea lui este necorespunzătoare se stabilesc în conformitate cu procedura menționată la articolul 24.

(2)   Pentru identificarea mărfurilor și efectuarea verificărilor, pachetele trebuie să fie numerotate, iar produsele trebuie să fie descrise cu ajutorul documentului menționat la alineatul (1). Dacă este necesar, fiecare container este sigilat de expeditor dacă mijlocul de transport este recunoscut ca adecvat pentru sigilare de către statele membre de expediție sau pachetele sunt sigilate de către expeditor.

(3)   În cazurile în care destinatarul nu este un antrepozitar autorizat sau un comerciant înregistrat și fără a aduce atingere articolului 17, documentul menționat la alineatul (1) trebuie să fie însoțit de un document care să certifice că accizele au fost plătite în statul membru de destinație sau că orice altă procedură de colectare a accizelor a fost îndeplinită în conformitate cu condițiile stabilite de autoritățile competente ale statului membru de destinație.

Documentul în cauză trebuie să ofere:

[…]”

10

Articolul 4 din capitolul 1 din Legea privind controlul, în cadrul colectării accizelor, a transportului, printre alte operațiuni, de produse din alcool, de tutun prelucrat și de uleiuri minerale [lag (1998:506) om punktskattekontroll av transporter m.m. av alkoholvaror, tobaksvaror och mineraloljeprodukter, denumită în continuare „LPK”] prevede următoarele:

„Prin plătitor se înțelege plătitorul de accize conform:

[…]

11

Articolul 1 din capitolul 4 din LSE prevede:

„Este plătitor al taxei pe energie […]:

[…]

[…]”

12

Articolul 1a din capitolul 4 din LSE prevede:

„Taxa nu este datorată conform articolului 1 punctul 5,

[…]

13

Potrivit articolului 6 din capitolul 1 din LPK:

„Un produs supus accizelor poate fi transportat numai dacă sunt îndeplinite obligațiile referitoare la documentul de însoțire, la garanție [pentru garantarea plății impozitului], la dovada garanției și la declarația care rezultă din legile menționate la articolul 2 sau din dispozițiile menționate la articolul 5a.”

14

În temeiul articolului 1 din capitolul 5 din LPK, orice persoană care introduce în mod intenționat produse supuse accizelor în Suedia dintr-un stat care aparține zonei vizate de reglementarea comunitară privind accizele cu încălcarea articolului 6 din capitolul 1 din aceeași lege și care, astfel, riscă să îngreuneze în mod semnificativ activitățile de control fiscal referitoare la transportul de mărfuri este condamnată, pentru transportul ilegal de produse supuse accizelor, la o pedeapsă cu închisoarea care nu poate depăși doi ani. În cazul în care infracțiunea este considerată minoră, autorul acesteia se pedepsește cu amendă.

15

La 7 decembrie 2003, domnul Granberg, care circula la bordul unei camionete venind din Finlanda, a fost interceptat la biroul vamal suedez din Övertorneå. Autoritãțile vamale au constatat prezența în vehicul a 3000 l de motorină comercializată în Finlanda ca produs de încălzire. Această motorină era transportată într-un compartiment de încărcare acoperit și era conținută în trei containere denumite în mod obișnuit „container de volum mediu” (denumite în continuare „IBC”). Tipul acesta de IBC era utilizat de către comercianții profesioniști în special pentru transportul de uleiuri hidraulice. Respectiva motorină trebuia să servească pentru încălzirea locuinței domnului Grandberg și era, așadar, destinată pentru uz privat. În aplicarea articolului 1 din capitolul 4 din LSE coroborat cu articolul 4 din capitolul 1 din LPK, s-a considerat că marfa respectivă este supusă plății de accize.

16

Domnul Granberg a fost pus sub urmărire penală de Ministerul Public pentru îngreunarea semnificativă a activităților de control fiscal, în măsura în care acesta nu depusese nicio declarație la autoritățile fiscale competente anterior transportului respectivei motorine, nu constituise nicio garanție pentru plata taxelor datorate și nu deținea nici proba constituirii unei garanții, nici un document de însoțire simplificat. Prin Decizia din 4 mai 2004, Haparanda tingsrätt (Tribunalul de Primă Instanță din Haparanda) l-a condamnat la o pedeapsă cu amenda pentru transport ilegal de produse supuse accizelor.

17

Domnul Granberg a declarat apel împotriva acestei hotărâri în fața Hovrätten för Övre Norrland (Curtea de Apel din Norrland de Nord). Acesta recunoaște existența faptelor care îi sunt imputate, dar contestă faptul că acestea constituie o infracțiune. Acesta pretinde în fapt că, prin impunerea plății accizelor pentru orice import de motorină pentru încălzire, fără a prevedea excepții pentru importurile efectuate în alt mod decât prin „mijloace de transport atipice” în sensul articolului 9 alineatul (3) din directivă, legiuitorul suedez nu a transpus – sau, cel puțin, a transpus incorect – dispozițiile acestei directive.

18

În aceste împrejurări, Hovrätten för Övre Norrland a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

19

Prin intermediul primei întrebări formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 9 alineatul (3) din directivă permite supunerea în general la plata de accize în statul membru de consum a motorinei pentru încălzire achiziționate într-un alt stat membru de către o persoană particulară pentru uz propriu și transportate de aceasta către statul membru de consum respectiv, indiferent care este modalitatea în care persoana efectuează acest transport.

20

Guvernul polonez, Consiliul și Comisia Comunităților Europene propun să se răspundă la această întrebare în mod negativ.

21

Acestea susțin că articolul 9 alineatul (3) din directivă dă posibilitatea statelor membre să excludă din domeniul de aplicare al articolului 8 din directivă motorina pentru încălzire introdusă pe teritoriul lor de către o persoană particulară pentru uz propriu numai cu condiția ca aceasta din urmă să utilizeze, în acest scop, „un mijloc de transport atipic” în sensul articolului 9 alineatul (3) menționat.

22

Potrivit guvernului polonez și Consiliului, această din urmă dispoziție, care constituie o derogare de la norma generală stabilită la articolul 8 din directivă, trebuie interpretată într-un mod restrictiv. În această privință, Consiliul precizează că, dacă legiuitorul comunitar ar fi vrut să permită statelor membre să excludă din domeniul de aplicare al articolului 8 toate transporturile de motorină pentru încălzire efectuate de către o persoană particulară, ar fi prevăzut acest lucru în mod expres.

23

Contrar acestei opinii, guvernele suedez, elen și italian consideră că statele membre pot exclude din domeniul de aplicare al articolului 8 din directivă produsele lichide pentru încălzire transportate de persoane particulare și, în consecință, pot impune ca accizele pe aceste produse să fie exigibile în statul membru de consum, independent de mijlocul de transport ales.

24

Guvernul suedez arată, în principal, că rezultă chiar din cuprinsul articolului 9 alineatul (3) din directivă că, în ceea ce privește motorina pentru încălzire, nu există nicio posibilitate ca o persoană particulară să transporte acest tip de produs cu ajutorul unui mijloc de transport „tipic” și, prin urmare, să fie scutită de la plata accizelor în statul membru de consum. În realitate, această dispoziție ar viza să permită statelor membre să împiedice, în mod general, transportul de motorină pentru încălzire de către persoane particulare.

25

În ceea ce le privește, guvernele elen și italian observă că, având în vedere natura lor specială, produsele lichide pentru încălzire au fost excluse de legiuitorul comunitar din domeniul de aplicare al articolului 8 din directivă. Într-adevăr, spre deosebire de alte produse supuse accizelor, precum tutunul și băuturile alcoolice, produsele lichide pentru încălzire nu ar fi în mod normal transportate de către persoane particulare pentru uz propriu. Prin urmare, ar fi posibil să se prezume că acest tip de produs este transportat numai în scopuri comerciale.

26

Astfel cum a subliniat deja Curtea, directiva vizează stabilirea unui anumit număr de reguli în ceea ce privește deținerea, circulația și controlul produselor accizate, și aceasta în special cu scopul de a garanta că exigibilitatea accizelor este identică în toate statele membre (Hotărârea din 2 aprilie 1998, EMU Tabac și alții, C-296/95, Rec., p. I-1605, punctul 22, Hotărârea din 5 aprilie 2001, van de Water, C-325/99, Rec., p. I-2729, punctul 39, Hotărârea din 12 decembrie 2002, Cipriani, C-395/00, Rec., p. I-11877, punctul 41, și Hotărârea din 23 noiembrie 2006, Joustra, C-5/05, Rec., p. I-11075, punctul 27).

27

În această privință, articolul 8 din directivă stabilește principiul general potrivit căruia accizele pentru produsele achiziționate de persoane particulare pentru uz propriu și transportate de acestea sunt percepute în statul membru în care sunt achiziționate produsele (a se vedea în acest sens Hotărârea Joustra, citată anterior, punctele 31 și 33).

28

Cu toate acestea, în ceea ce privește achiziționarea de uleiuri minerale puse deja în consum într-un stat membru, articolul 9 alineatul (3) din directivă permite să se deroge de la regula generală enunțată la articolul 8 din această directivă și astfel să se prevadă că acciza este de asemenea exigibilă într-un alt stat membru în care aceste uleiuri au fost transportate în vederea consumului.

29

Totuși, statele membre pot să se prevaleze de această posibilitate numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții. Astfel, uleiurile minerale supuse accizelor în temeiul articolului 9 alineatul (3) trebuie să fie transportate de către persoane particulare sau în numele acestora „cu ajutorul unor mijloace de transport atipice”, care sunt definite prin această dispoziție ca „transportul de combustibili în alte recipiente decât rezervoarele vehiculelor sau canistre adecvate pentru combustibili și transportul de produse lichide pentru încălzire în alte recipiente decât în camioane-cisternă folosite în numele comercianților profesioniști”.

30

De asemenea, este important de subliniat că dispoziția în discuție, care derogă de la norma generală, trebuie să fie interpretată în mod restrictiv (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 18 ianuarie 2001, Comisia/Spania, C-83/99, Rec., p. I-445, punctul 19, Hotărârea din 12 decembrie 2002, Belgia/Comisia, C-5/01, Rec., p. I-11991, punctul 56, și Hotărârea din 26 mai 2005, Stadt Sundern, C-43/04, Rec., p. I-4491, punctul 27).

31

Rezultă că, în mod contrar față de ceea ce susține guvernul suedez, articolul 9 alineatul (3) din directivă nu poate fi interpretat în sensul că permite supunerea la accize și în statul membru de consum a oricărui import de motorină pentru încălzire de către o persoană particulară pentru uz propriu, independent de mijlocul de transport utilizat. Într-adevăr, un stat membru nu poate exercita posibilitatea prevăzută de această dispoziție atunci când transportul mărfii este efectuat de către această persoană particulară cu ajutorul unui mijloc de transport care nu se încadrează în noțiunea „mijloace de transport atipice”, astfel cum este aceasta definită în dispoziția menționată, amintită la punctul 29 din prezenta hotărâre.

32

Prin urmare, trebuie să se răspundă la prima întrebare adresată că articolul 9 alineatul (3) din directivă nu permite supunerea în general la plata de accize în statul membru de consum a motorinei pentru încălzire achiziționate într-un alt stat membru de către o persoană particulară pentru uz propriu și transportate de aceasta către statul membru de consum respectiv, indiferent care este modalitatea în care persoana particulară efectuează acest transport.

33

Ținând seama de răspunsul dat la prima întrebare, nu este necesar să se răspundă la a doua întrebare adresată.

34

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă transportul de către o persoană particulară a 3000 l de motorină pentru încălzire în trei IBC încărcate într-o camionetă constituie un „transport atipic” în sensul articolului 9 alineatul (3) din directivă.

35

Comisia subliniază că diferitele versiuni lingvistice ale articolului 9 alineatul (3) din directivă nu coincid perfect asupra acestui punct. Prin urmare, aceasta susține că dispoziția trebuie interpretată în lumina conținutului său, a contextului în care a fost adoptată și a principiului interpretării stricte a excepțiilor. În consecință, numai transportul de motorină pentru încălzire efectuat de un transportator profesionist în numele unei persoane particulare și cu ajutorul unui camion-cisternă nu s-ar încadra în noțiunea de mijloc de transport atipic. În schimb, transportul unui astfel de produs de către o persoană particulară cu ajutorul unui IBC s-a încadra în mod vădit în această noțiune.

36

Guvernele italian și polonez, ajungând la aceeași concluzie precum Comisia, subliniază claritatea și precizia articolului 9 alineatul (3) menționat, a cărui interpretare nu ar da naștere niciunei îndoieli.

37

Astfel cum s-a amintit la punctul 29 din prezenta hotărâre, conform definiției cuprinse în articolul 9 alineatul (3) din directivă, se impune să se înțeleagă prin transport atipic „transportul de combustibili în alte recipiente decât rezervoarele vehiculelor sau canistre adecvate pentru combustibili și transportul de produse lichide pentru încălzire în alte recipiente decât în camioane-cisternă folosite în numele comercianților profesioniști”.

38

Rezultă chiar din textul însuși al acestei dispoziții că orice transport de produse lichide pentru încălzire care nu este efectuat în camioane-cisternă trebuie să fie considerat un transport atipic.

39

O astfel de interpretare este, de altfel, sprijinită de diferitele versiuni lingvistice ale dispoziției menționate. Aceasta este situația în special a expresiilor „tankers”, cuprinsă în versiunea engleză, „autocisterne”, în versiunea italiană, și „cystern”, în versiunea poloneză.

40

Prin urmare, trebuie să se constate că transportul de motorină pentru încălzire efectuat de o persoană particulară care utilizează nu un camion-cisternă, ci o simplă camionetă, precum în acțiunea principală, constituie un „transport atipic” în sensul articolului 9 alineatul (3) din directivă. Împrejurarea că, în această cauză, motorina respectivă era conținută în trei IBC nu poate să repună în discuție această concluzie.

41

În consecință, trebuie să se răspundă la a treia întrebare adresată că transportul de către o persoană particulară a 3000 l de motorină pentru încălzire în trei IBC încărcate într-o camionetă constituie un „transport atipic” în sensul articolului 9 alineatul (3) din directivă.

42

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 7 alineatul (4) din directivă permite unui stat membru să impună ca o persoană particulară care transportă pentru uz propriu motorină pentru încălzire cu ajutorul unui mijloc de transport atipic să constituie o garanție pentru plata accizelor, precum și să dețină, pe durata transportului, proba constituirii unei astfel de garanții, precum și un document de însoțire.

43

Comisia subliniază că articolul 7 alineatul (1) din directivă, care descrie produsele avute în vedere de alineatul (4) al aceluiași articol, menționează numai produsele „deținute în scopuri comerciale”. Prin urmare, Comisia apreciază că această din urmă dispoziție nu privește produsele achiziționate de către persoane particulare pentru uz propriu și, în consecință, nu se aplică în speța din acțiunea principală. În această privință, Comisia subliniază că ar rezulta din al treilea, al cincilea, al șaselea și al unsprezecelea considerent ale directivei că aceasta stabilește o distincție netă între, pe de o parte, mărfurile deținute în scopuri comerciale și al căror transport trebuie să fie însoțit de documente și, pe de altă parte, mărfurile deținute în scopuri personale, pentru care nu este solicitat niciun document în vederea transportului lor către un alt stat membru.

44

Comisia adaugă că nicio dispoziție din directivă nu prevede că produsele menționate la articolul 9 alineatul (3) din aceasta trebuie să circule împreună cu un anumit document sau să facă obiectul constituirii unei garanții.

45

Guvernele suedez și polonez susțin, în schimb, că rezultă din articolul 9 din directivă că orice transport realizat cu ajutorul unui mijloc de transport atipic este efectuat în scopuri comerciale. Primul dintre aceste guverne adaugă faptul că această dispoziție este întemeiată pe principiul potrivit căruia persoanele particulare nu ar trebui să fie în măsură să transporte uleiuri minerale. Prin urmare, orice transport al acestor produse, chiar efectuat de către o persoană particulară pentru uz propriu, trebuie să fie considerat de natură comercială și, așadar, să fie supus obligațiilor prevăzute de articolul 7 alineatul (4) din directivă.

46

Cu titlu introductiv, trebuie să se sublinieze că articolul 7 alineatul (4) din directivă, privind circulația produselor supuse accizelor împreună cu un document de însoțire, face trimitere la articolul 18 alineatul (1) din aceeași directivă, care prevede că toate produsele supuse accizelor care circulă sub incidența măsurilor generale de suspendare a accizelor între statele membre trebuie să fie însoțite de un document administrativ sau comercial întocmit de expeditor.

47

Articolul 18 alineatul (3) din directivă prevede posibilitatea ca respectivul document să fie însoțit de un alt document care să certifice că accizele au fost plătite în statul membru de destinație sau că orice altă procedură de colectare a accizelor a fost îndeplinită în conformitate cu condițiile stabilite de autoritățile competente ale statului membru respectiv. Conform aceleiași dispoziții, acest din urmă document trebuie, printre altele, să indice data și referința plății accizelor sau a acceptării garanției de plată de către autoritățile fiscale din statul membru de destinație.

48

Acestea fiind precizate, trebuie să se constate că articolul 7 alineatul (1) din directivă, care menționează produsele care trebuie să circule împreună cu un document de însoțire astfel cum este prevăzut de alineatul (4) al aceluiași articol, vizează numai produsele „deținute în scopuri comerciale”.

49

După cum Curtea s-a pronunțat deja, directiva stabilește astfel o distincție între aceste produse, pe de o parte, și produsele deținute pentru uz propriu, al căror transport nu necesită niciun document, pe de altă parte (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior EMU Tabac și alții, punctul 23, și Joustra, punctul 28).

50

Într-adevăr, în măsura în care articolul 8 din directivă prevede că, în ceea ce privește produsele deținute pentru uz propriu, accizele sunt datorate în statul membru în care acestea au fost achiziționate, această dispoziție nu impune niciun document în vederea transportării lor către un alt stat membru (a se vedea în acest sens Hotărârea EMU Tabac și alții, citată anterior, punctul 24).

51

Or, trebuie să se sublinieze că motorina pentru încălzire achiziționată de către o persoană particulară pentru uz propriu și transportată de aceasta cu ajutorul unui mijloc de transport atipic este un produs deținut pentru uz propriu. Prin urmare, ținând seama de ceea ce precedă, articolul 7 alineatul (4) din directivă nu impune ca, în aceste circumstanțe, acest produs să circule împreună cu un document de însoțire.

52

Nu s-ar putea deduce totuși din această concluzie că un stat membru nu poate impune ca transportul motorinei pentru încălzire deținute pentru uz propriu să aibă loc împreună cu un document de această natură.

53

O astfel de obligație ar putea să fie necesară în caz de transport de uleiuri minerale cu ajutorul unui mijloc de transport atipic, în cazul în care statul membru de consum, exercitând posibilitatea prevăzută de articolul 9 alineatul (3) din directivă, impune plata de accize, astfel încât să fie în măsură să verifice situația fiscală a acestor produse.

54

Într-adevăr, astfel cum rezultă din al treisprezecelea considerent și din articolul 18 din directivă, finalitatea documentului de însoțire este în special identificarea mărfurilor transportate, precum și identificarea imediată a statutului acestora din punct de vedere fiscal.

55

Prin urmare, nu este exclus ca un stat membru de destinație să impună în acest scop ca, în caz de transport de motorină pentru încălzire de către o persoană particulară cu ajutorul unui mijloc de transport atipic, această persoană particulară să dețină un document de însoțire, precum și un document care să ateste constituirea unei garanții pentru plata accizelor.

56

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a patra întrebare adresată că articolul 7 alineatul (4) din directivă nu se opune ca legislația unui stat membru de destinație în care accizele sunt exigibile, astfel cum permite articolul 9 alineatul (3) din această directivă, să impună oricărei persoane particulare care a achiziționat în mod personal și pentru uz propriu motorină pentru încălzire într-un alt stat membru în care această marfă a fost pusă în consum și care transportă ea însăși respectiva marfă către acest stat membru de destinație cu ajutorul unui „mijloc de transport atipic”, în sensul articolului 9 alineatul (3), să fi constituit o garanție pentru plata accizelor și să dețină un document de însoțire, precum și un document care atestă constituirea acestei garanții.

57

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară: