1

Articolul 4 punctul 17 din Regulamentul (CEE) nr. 2913/92 al Consiliului din 12 octombrie 1992 de instituire a Codului vamal comunitar (JO L 302 p. 1, Ediție specială, 02/vol. 5, p. 58) definește declarația vamală ca fiind documentul în care o persoană indică în forma și modalitatea prevăzută dorința de a plasa mărfurile sub un anumit regim vamal.

2

Articolul 4 punctul 19 din Regulamentul nr. 2913/92 definește prezentarea mărfurilor în vamă ca fiind înștiințarea autorităților vamale, în maniera prevăzută, asupra sosirii mărfurilor la biroul vamal sau în orice alt loc desemnat sau aprobat de autoritățile vamale.

3

Articolul 5 din Regulamentul nr. 2913/92 prevede:

„(1)   În condițiile prevăzute la articolul 64 alineatul (2) și sub rezerva dispozițiilor adoptate în cadrul articolului 243 alineatul (2) litera (b), orice persoană își poate desemna un reprezentant în relația sa cu autoritățile vamale, pentru a întocmi actele și a îndeplini formalitățile prevăzute în reglementările vamale.

(2)   O astfel de reprezentare poate fi:

Statele membre își pot rezerva dreptul de a întocmi pe teritoriile lor declarații vamale:

în măsura în care reprezentantul trebuie să fie un comisionar în vamă care își desfășoară activitatea pe teritoriul țării respective.”

4

Articolul 64 din Regulamentul nr. 2913/92 prevede:

„(1)   În conformitate cu articolul 5, o declarație vamală poate fi făcută de orice persoană care este în măsură să prezinte mărfurile respective sau poate împuternici pe cineva să le prezinte autorității vamale competente, împreună cu toate documentele solicitate pentru aplicarea reglementărilor cu privire la regimul vamal pentru care se declară mărfurile.

(2)   Cu toate acestea,

5

Articolul 38 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2913/92 prevede:

„Mărfurile introduse pe teritoriul vamal al Comunității sunt transportate fără întârziere de persoana care le aduce în Comunitate, pe traseul specificat de autoritățile vamale și în conformitate cu instrucțiunile acestora, în cazul în care acestea există:

6

Articolul 40 din Regulamentul nr. 2913/92, în versiunea aplicabilă în speță, prevede:

„Mărfurile care, în conformitate cu articolul 38 alineatul (1) litera (a), sosesc la biroul vamal sau în alt loc desemnat sau aprobat de autoritățile vamale sunt prezentate autorităților de persoana care a adus mărfurile pe teritoriul vamal al Comunității sau, după caz, de persoana care își asumă răspunderea pentru transportul mărfurilor ulterior acestei intrări”.

7

Articolul 43 din Regulamentul nr. 2913/92, în versiunea aplicabilă în speță, prevede:

„În conformitate cu articolul 45, mărfurile prezentate în vamă în sensul articolului 40 sunt cuprinse într-o declarație sumară.

Declarația sumară se depune imediat ce mărfurile au fost prezentate în vamă. Autoritățile vamale pot permite, totuși, un termen pentru depunerea declarației, care nu poate depăși prima zi lucrătoare ce urmează zilei în care mărfurile au fost prezentate în vamă.”

8

Articolul 44 din Regulamentul nr. 2913/92, în versiunea aplicabilă în speță, prevede:

„(1)   Declarația sumară se întocmește pe un formular corespunzător modelului prevăzut de autoritățile vamale. Cu toate acestea, autoritățile vamale pot permite folosirea ca declarație sumară a oricărui document oficial sau comercial care conține datele necesare identificării mărfurilor.

(2)   Declarația sumară se depune de către:

9

În Codul comercial francez (denumit în continuare „Codul comercial”), corpul brokerilor interpreți și conductori de nave (denumiți în continuare „brokeri maritimi”) beneficia de un statut hibrid, care combina statutul de funcționar public, ce are monopolul anumitor operațiuni, și pe cel de comerciant.

10

Acest statut a luat naștere din voința legiuitorului francez de a proteja căpitanii străini care nu stăpâneau limba franceză, precum și pe căpitanii francezi împotriva intermediarilor care practicau tarife excesive.

11

Din calitățile de comercianți și de funcționari publici ale brokerilor maritimi decurgeau un anumit număr de drepturi și de obligații (denumite în continuare „privilegiul”).

12

Astfel, statutul de comerciant implica ținerea unei registru și a unor operațiuni contabile, aplicarea legislației privind falimentul și interdicția de a se regrupa în societăți civile.

13

Statutul de funcționar public, care decurgea din articolele L-131-1 și următoarele din Codul comercial, implica o numire prin decret al ministrului transporturilor francez și o exercitare a atribuțiilor pe o piață rezervată de legiuitor.

14

Articolul L-13l-2 din Codul comercial prevedea următoarele:

„[Brokerii maritimi] efectuează curtajul navlosirilor și, în plus, sunt singurii care au dreptul să traducă, în cazul unei contestații formulate în fața instanțelor, declarațiile, contractele de navlosire, conosamentele, contractele și toate actele comerciale a căror traducere este necesară; în sfârșit, să constate cursul navlului sau al frahtului.

În cauzele de contencios comercial și pentru serviciile vamale, numai aceștia pot fi interpreți pentru toți străinii, proprietarii de nave, comercianții, echipajele vaselor și pentru alte persoane din domeniul maritim.”

15

Brokerii maritimi exercitau în domeniul de aplicare al privilegiului lor două misiuni distincte care urmăreau, pe de o parte, îndeplinirea formalităților impuse de administrația vamală și/sau de administratorii portului și, pe de altă parte, funcția de interpret autorizat pe lângă instanțe.

16

În ceea ce privește monopolul pentru întocmirea actelor și pentru îndeplinirea formalităților legate de transportul în vamă, aceste acte și formalități cuprindeau pontajul rotației navelor la sosire și la plecare, transmiterea caracteristicilor fizice care permit stabilirea volumului taxabil, redactarea „déclarations Navire” (intrare și ieșire), întocmirea de atestate și de certificate prevăzute de vamă și transmiterea copiilor listelor de echipaj autorităților competente, precum vama, poliția aeriană și de frontieră și jandarmeria maritimă.

17

Privilegiul deținut de brokerii maritimi era limitat din punct de vedere geografic la portul în care brokerul maritim fusese numit și se aplica, în general, tuturor navelor. Acest privilegiu putea fi împărțit cu brokeri maritimi din aceeași circumscripție.

18

Atribuțiile, care reprezintă unul dintre elementele constitutive ale unei funcții de funcționar public, implicau faptul că brokerul maritim era obligat să își exercite funcția în favoarea oricărui solicitant.

19

În plus, fiecare broker maritim era obligat să exercite toate atribuțiile și îi era interzis, pentru a i se garanta independența, să desfășoare operațiuni de comerț sau bancare în cont propriu.

20

Pe de o parte, fiecare broker maritim dispunea de un drept de a percepe, pentru serviciile pe care le furniza, onorarii ale căror tarife erau stabilite prin decret.

21

Pe de altă parte, fiecare broker maritim dispunea de un „drept de prezentare” a succesorului său pentru autorizare de către ministrul însărcinat cu marina comercială. Acest „drept de prezentare” se analiza ca un drept patrimonial cesionabil și prescriptibil care reprezenta contraprestația dobândirii cu titlu oneros a atribuțiilor de funcționar public.

22

Regulamentul nr. 2913/92, intrat în vigoare la 1 ianuarie 1994, a liberalizat exercitarea anumitor profesii legate de comerțul portuar. Acesta a stabilit, printre altele, principiul libertății de reprezentare pe lângă autoritățile vamale, interzicând, la articolul 5, dubla reprezentare în vamă.

23

În anul 1997, articolul L-131-2 din Codul comercial, care rezerva brokerilor maritimi un monopol pentru întocmirea actelor și pentru îndeplinirea formalităților legate de transportul în vamă, era încă în vigoare. Considerând că această legislație nu era conformă cu articolul 5 din Regulamentul nr. 2913/92, Comisia Comunităților Europene a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Republicii Franceze.

24

Astfel, la 12 februarie 1997, Comisia a pus în întârziere Republica Franceză, solicitându-i să își prezinte observațiile cu privire la monopolul transportului în vamă rezervat brokerilor maritimi.

25

La 3 decembrie 1997, Comisia a emis un aviz motivat în sensul articolului 226 primul paragraf CE privind o încălcare a articolului 5 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 2913/92.

26

În acest aviz, Comisia a considerat în special următoarele:

„În ceea ce privește brokerii maritimi, articolul [L-131-2] din Codul comercial francez le rezervă acestora privilegiul de reprezentare pe lângă serviciile vamale. Aceștia sunt însărcinați cu transportul navei, cu alte cuvinte cu toate formalitățile administrative și vamale care trebuie efectuate la intrarea și la ieșirea navei lor.

Articolul 5 alineatul (2) [al doilea] paragraf [din Regulamentul nr. 2913/92] lasă posibilitatea statelor membre să rezerve reprezentarea, dar, ținând seama de caracterul său derogatoriu de la principiul libertății de reprezentare, această dispoziție este de strictă interpretare. Aceasta nu poate privi decât întocmirea declarației vamale și nu poate, așadar, să fie extinsă la alte acte și formalități decât cele care sunt direct legate de declarația vamală, astfel cum este aceasta definită la articolul 4 [punctul] 17 și la articolele 62-77 din [Regulamentul nr. 2913/92].

[…]

Pentru aceste motive, Comisia […] emite avizul motivat, în temeiul articolului [226 primul paragraf CE], potrivit căruia, […] rezervând brokerilor maritimi, în temeiul articolului [L-131-2] din Codul comercial francez, reprezentarea pentru întocmirea actelor și pentru îndeplinirea formalităților legate de transportul în vamă, […] Republica Franceză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 5 alineatele (1) și (2) din [Regulamentul nr. 2913/92].

Comisia solicită Republicii Franceze să adopte măsurile necesare pentru a se conforma prezentului aviz motivat într-un termen de două luni de la notificare.”

27

Legiuitorul francez a adoptat Legea nr. 2001-43 din 16 ianuarie 2001 privind diverse dispoziții de adaptare la dreptul comunitar în domeniul transporturilor (JORF din , p. 848). Această lege a abrogat monopolul deținut de brokerii maritimi.

28

Astfel, articolul 1 din legea menționată prevede:

„I.   Se abrogă articolul L-131-2 din Codul comercial.

II.   Curtajul de navlosire, constatarea cursului navlului sau al frahtului, formalitățile legate de transportul în vamă, traducerea declarațiilor, a contractelor de navlosire, a conosamentelor, a contractelor și a tuturor actelor comerciale, atunci când acestea privesc navele, se efectuează liber de armator sau de reprezentantul său, care poate fi căpitanul.”

29

Articolele 2 și 4 din Legea nr. 2001-43 prevăd condițiile în care brokerii maritimi pot fi despăgubiți pentru pierderea dreptului lor.

30

Articolul 5 din Legea nr. 2001-43 precizează că vor fi stabilite prin decret condițiile în care brokerii maritimi vor putea avea acces la profesiile de comisar de transport, de grefier de instanță comercială, de executor judecătoresc sau de administrator judiciar pentru lichidarea întreprinderilor, în special în ceea ce privește dispensele totale sau parțiale de diplome și de formare profesională.

31

Prin cererile introductive depuse la grefa Tribunalului între 29 decembrie 2003 și , reclamanții, domnul Jean Arizmendi și ceilalți 60 de brokeri maritimi ale căror nume figurează în anexă, au introdus prezentele acțiuni în despăgubiri.

32

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 8 martie 2004, Chambre nationale des courtiers maritimes de France a formulat o cerere de intervenție în prezenta procedură în susținerea concluziilor reclamanților în cauza T-440/03. Prin Ordonanța președintelui Camerei a treia din , a fost admisă această cerere de intervenție. Intervenienta a depus memoriul în termenele prevăzute.

33

Prin înscrisuri separate depuse la grefa Tribunalului între 29 martie 2004 și , Consiliul Uniunii Europene a invocat două excepții de inadmisibilitate, în temeiul articolului 114 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în fiecare dintre prezentele cauze.

34

Prin înscrisuri separate depuse la grefa Tribunalului între 30 martie 2004 și , Comisia a invocat trei excepții de inadmisibilitate, în temeiul articolului 114 din Regulamentul de procedură, în fiecare dintre prezentele cauze, la care a fost adăugată o a patra excepție de inadmisibilitate în cauza T-121/04.

35

Prin Ordonanța președintelui Camerei a treia a Tribunalului din 28 aprilie 2005, cauzele T-440/03, T-121/04, T-171/04, T-208/04, T-365/04 și T-484/04 au fost reunite pentru buna desfășurare a procedurii scrise, a procedurii orale și în vederea pronunțării hotărârii, conform articolului 50 din Regulamentul de procedură.

36

Prin Ordonanța Tribunalului din 5 decembrie 2005, excepțiile de inadmisibilitate ale Consiliului și ale Comisiei au fost unite cu fondul în temeiul articolului 114 alineatul (4) din Regulamentul de procedură și s-a dispus soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.

37

Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a treia) a decis deschiderea procedurii orale. În cadrul măsurilor de organizare a procedurii, acesta a invitat părțile să răspundă la o serie de întrebări. Părțile au răspuns la aceste întrebări.

38

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 30 iunie 2009.

39

Reclamanții solicită Tribunalului:

40

Chambre nationale des courtiers maritimes de France solicită Tribunalului:

41

Consiliul și Comisia solicită Tribunalului:

42

În plus, Comisia solicită Tribunalului obligarea Chambre nationale des courtiers maritimes de France să suporte propriile cheltuieli de judecată în eventualitatea unei hotărâri favorabile reclamanților.

43

Astfel cum s-a recunoscut printr-o jurisprudență constantă, angajarea răspunderii extracontractuale a Comunității este supusă întrunirii mai multor condiții, și anume nelegalitatea comportamentului imputat instituțiilor, caracterul real al prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între această conduită și prejudiciul pretins (Hotărârea Curții din 9 noiembrie 2006, Agraz și alții/Comisia, C-243/05 P, Rec., p. I-10833, punctul 26, Hotărârea din , FIAMM și alții/Consiliul și Comisia, C-120/06 P și C-121/06 P, Rep., p. I-6513, punctul 106, și Hotărârea din , CAS Succhi di Frutta/Comisia, C-497/06 P, nepublicată în Repertoriu, punctul 39).

44

Caracterul cumulativ al acestor condiții implică faptul că, în cazul în care una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, acțiunea în despăgubiri trebuie să fie respinsă în tot, fără a fi necesară examinarea celorlalte condiții (Hotărârea Curții din 9 septembrie 1999, Lucaccioni/Comisia, C-257/98 P, Rec., p. I-5251, punctele 14 și 63, Hotărârea Curții din , T. Port/Comisia, C-122/01 P, Rec., p. I-4261, punctul 30, și Hotărârea Curții CAS Succhi di Frutta/Comisia, punctul 43 de mai sus, punctul 40).

45

În cererile introductive, reclamanții, brokeri maritimi, solicită obligarea Comunității, reprezentată de Comisie și de Consiliu, la despăgubirea acestora pentru pierderile datorate eliminării privilegiului lor. Aceștia anexează la cererile introductive o evaluare ce reia în principal cuantumul acestor pierderi pentru fiecare dintre ei și, în subsidiar, același cuantum din care sunt deduse despăgubirile primite în temeiul Legii nr. 2001-43. Reclamanții formulează două cereri alternative care, ambele, au ca obiect despăgubirea respectivelor pierderi.

46

În principal, reclamanții solicită să fie despăgubiți pentru prejudiciul pe care l-au suferit prin eliminarea, în temeiul articolului 5 din Regulamentul nr. 2913/92, a privilegiului pe care îl conferea acestora statutul de broker maritim. Această cerere se întemeiază pe premisa potrivit căreia articolul 5 din Regulamentul nr. 2913/92 interzice menținerea privilegiului. Mai precis, articolul 5 din Regulamentul nr. 2913/92 ar fi cauza adoptării, de către Republica Franceză, a Legii nr. 2001/43, care a abolit monopolul brokerilor maritimi. Or, adoptarea articolului 5 din Regulamentul nr. 2913/92 ar angaja atât răspunderea pentru culpă, cât și răspunderea fără culpă a Comunității. Astfel, reclamanții consideră că adoptarea articolului 5 din Regulamentul nr. 2913/92 este ilegală, întrucât încalcă articolul 45 CE, principiul securității juridice, încrederea legitimă, principiul nediscriminării, principiul proporționalității, precum și dreptul de proprietate al acestora. În plus, aceștia consideră că, independent de aspectul legalității acestei dispoziții, prejudiciul suferit de brokerii maritimi în urma adoptării articolului 5 din Regulamentul nr. 2913/92 are un caracter special și anormal.

47

În subsidiar, reclamanții solicită să fie indemnizați pentru prejudiciul pe care l-au suferit din cauza eliminării privilegiului pe care îl conferea acestora statutul de broker maritim în urma angajării în mod eronat, de către Comisie, a unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva Republicii Franceze. Această cerere se întemeiază pe premisa potrivit căreia articolul 5 din Regulamentul nr. 2913/92, care privește reprezentarea în vamă, nu se aplică activităților brokerilor maritimi care fac curtaj vamal. Prin urmare, Comisia a săvârșit o eroare adresând Republicii Franceze, la 3 decembrie 1997, un aviz motivat în care considera, în esență, că menținerea monopolului brokerilor maritimi era incompatibilă cu articolul 5 din Regulamentul nr. 2913/92. Acest aviz motivat a constrâns Republica Franceză să adopte Legea nr. 2001-43 de abolire a monopolului brokerilor maritimi, astfel încât Comunitatea ar fi răspunzătoare de prejudiciile cauzate reclamanților prin desființarea privilegiului lor.

48

Comisia și Consiliul contestă admisibilitatea și temeinicia acțiunilor, atât în ceea ce privește cererea principală, cât și în ceea ce privește cererea subsidiară. În plus, în cauza T-121/04, Comisia invocă inadmisibilitatea cererii doamnei Anne Le Boutillier, pentru motivul că nu s-a precizat cu ce titlu această persoană este succesoarea în drepturi a doamnei Martine Le Boutillier.

49

Părțile au precizat în cursul procedurii obiectul litigiului dintre ele.

50

În memoriul în apărare, Comisia a renunțat la excepția de inadmisibilitate invocată împotriva acțiunii doamnei A. Le Boutillier în cauza T-121/04.

51

Pe de altă parte, în răspunsurile lor la întrebările scrise ale Tribunalului, reclamanții, după ce au amintit că brokerii maritimi fac curtaj, iar nu reprezentare, au precizat că efectuează transportul în vamă al navelor, iar nu transportul în vamă al mărfurilor. Articolul 5 din Regulamentul nr. 2913/92 le este, așadar, neaplicabil, întrucât nu are legătură decât cu reprezentarea în cadrul transportului în vamă al mărfurilor.

52

În cadrul ședinței, reclamanții au arătat că activitatea brokerilor maritimi în fața autorităților vamale intra în domeniul de aplicare al articolelor 38, 43 și 44 din Regulamentul nr. 2913/92, care guvernează prezentarea în vamă a mărfurilor introduse pe teritoriul vamal. În opinia reclamanților, declarația sumară pe lângă autoritățile vamale prevăzută la articolul 43 din Regulamentul nr. 2913/92 corespunde depunerii documentului „Manifeste” pentru care brokerii realizează curtajul.

53

În sfârșit, reclamanții au declarat în cadrul ședinței că nu articolul 5 din Regulamentul nr. 2913/92 este cauza prejudiciului suferit de aceștia, ci avizul motivat al Comisiei din 3 decembrie 1997, în care aceasta a consacrat o interpretare eronată a acestei dispoziții considerând că articolul menționat interzicea menținerea monopolului brokerilor maritimi.

54

Mai întâi, Tribunalul constată că, având în vedere memoriul în apărare al Comisiei, nu mai este necesar să se pronunțe cu privire la excepția de inadmisibilitate invocată de aceasta împotriva acțiunii doamnei A. Le Boutillier în cauza T-121/04.

55

În continuare, Tribunalul apreciază că, având în vedere declarația reclamanților în cadrul ședinței, reluată la punctul 53 de mai sus, potrivit căreia numai avizul motivat din 3 decembrie 1997 ar fi cauza prejudiciului lor, nu mai este necesar să se pronunțe cu privire la cererea de despăgubire a reclamanților înaintată în principal în cererile introductive ale acestora, care se bazează pe premisa potrivit căreia articolul 5 din Regulamentul nr. 2913/92 ar fi cauza prejudiciului pretins, întrucât ar interzice menținerea monopolului brokerilor maritimi (a se vedea punctul 46 de mai sus). Prin urmare, aspectele privind admisibilitatea și fondul invocate prin cererea de despăgubire a reclamanților întemeiată pe această din urmă premisă nu vor fi examinate de Tribunal.

56

În consecință, Tribunalul va examina numai cererea de despăgubire a reclamanților formulată în subsidiar în cererile acestora, care se bazează pe premisa potrivit căreia prejudiciul pe care l-au suferit ar rezulta din avizul motivat din 3 decembrie 1997. Tribunalul va examina mai întâi excepția de inadmisibilitate invocată de Comisie împotriva acțiunilor, întrucât Comunitatea nu poate fi obligată să repare un prejudiciu cauzat de inițierea unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Astfel, această excepție este singura, dintre excepțiile invocate în speță, care este întemeiată pe această din urmă premisă și care nu are legătură cu aspectul caracterului imputabil, care ține de fond, iar nu de admisibilitatea unei acțiuni în despăgubiri (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din , Dubois et Fils/Consiliul și Comisia, T-113/96, Rec., p. II-125, punctul 34). În continuare, în măsura în care această excepție trebuie respinsă, Tribunalul va examina aspectele de fond pe care le ridică acțiunile respective.

57

Comisia invocă inadmisibilitatea acțiunii, pentru motivul că nu poate fi obligată să repare un prejudiciu cauzat prin inițierea unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

58

Comisia amintește că nu poate fi considerată răspunzătoare Comunitatea pentru că nu a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (a se vedea Ordonanța Tribunalului din 14 ianuarie 2004, Makedoniko Metro și Michaniki/Comisia, T-202/02, Rec., p. II-181, punctul 43 și jurisprudența citată). Potrivit Comisiei, dacă un particular nu poate contesta neinițierea de către Comisie a unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, este absolut logic ca un particular să nu poată contesta inițierea de către Comisie a unei astfel de proceduri. În contextul articolului 226 CE, numai statul membru respectiv ar putea contesta inițierea unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

59

Comisia apreciază că nu i se pot imputa consecințele care rezultă pentru un stat membru din procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor inițiată în privința sa. Acțiunea statului membru respectiv sau inacțiunea acestuia nu poate să fie imputată Comisiei mai mult decât inițierea sau neinițierea procedurii.

60

Reclamanții, susținuți de intervenientă, contestă faptul că acțiunile lor ar putea să fie inadmisibile, întrucât Comisia nu poate fi considerată răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat prin inițierea unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

61

Comisia apreciază că o acțiune în despăgubiri întemeiată pe împrejurarea că aceasta a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor este inadmisibilă, întrucât, dacă aceasta nu poate fi considerată răspunzătoare pentru că nu a inițiat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, este perfect logic să nu poată fi considerată răspunzătoare pentru că a inițiat o astfel de procedură.

62

În această privință, trebuie amintit că, astfel cum s-a recunoscut printr-o jurisprudență consacrată, o acțiune în despăgubiri întemeiată pe abținerea Comisiei de a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 226 CE [devenit articolul 258 TFUE] este inadmisibilă. Într-adevăr, potrivit acestei jurisprudențe, în măsura în care Comisia nu este obligată să inițieze o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în temeiul articolului 226 CE, decizia acesteia de a nu iniția o astfel de procedură nu constituie, în orice caz, o nelegalitate, astfel încât nu este de natură să angajeze răspunderea extracontractuală a Comunității (Ordonanța Curții din 23 mai 1990, Asia Motor France/Comisia, C-72/90, Rec., p. I-2181, punctele 13-15, Ordonanța Tribunalului din , Smanor și alții/Comisia, T-201/96, Rec., p. II-1081, punctele 30 și 31, și Ordonanța Tribunalului Makedoniko Metro și Michaniki/Comisia, punctul 58 de mai sus, punctele 43 și 44). Astfel, în condițiile în care nu există nicio obligație pentru Comisie de a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, abținerea acesteia nu poate angaja răspunderea Comunității.

63

Cu toate acestea, nu se poate deduce din această lipsă de răspundere pentru abținerea de a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor că inițierea unei astfel de proceduri de către Comisie exclude de asemenea orice răspundere a Comunității.

64

În această privință, trebuie amintit că acțiunea în despăgubiri este o cale de atac autonomă, cu funcție specială în cadrul sistemului căilor de atac (Hotărârea Curții din 28 aprilie 1971, Lütticke/Comisia, 4/69, Rec., p. 325, punctul 6, și Hotărârea Tribunalului din , Pitsiorlas/Consiliul și BCE, T-3/00 și T-337/04, Rep., p. II-4779, punctul 283). Aceasta are drept obiect cererea de reparare a unui prejudiciu care rezultă dintr-un act sau dintr-un comportament ilegal imputabil unei instituții (a se vedea Hotărârea Curții din , Ombudsmanul/Lamberts, C-234/02 P, Rec., p. I-2803, punctul 59 și jurisprudența citată).

65

Prin urmare, independent de aspectul dacă acesta reprezintă un act atacabil susceptibil de o acțiune în anulare (a se vedea punctul 69 de mai jos), orice act al unei instituții, deși a fost adoptat de aceasta în exercitarea unei puteri discreționare, este în principiu susceptibil de a face obiectul unei acțiuni în despăgubiri (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 15 iunie 1999, Ismeri Europa/Curtea de Conturi, T-277/97, Rec., p. II-1825, punctele 109 și 110, confirmată în recurs prin Hotărârea Curții din , Ismeri Europa/Curtea de Conturi, C-315/99 P, Rec., p. I-5281, punctul 41).

66

Astfel, puterea discreționară de care dispune o instituție nu are drept consecință scutirea acesteia de obligația sa de a acționa în conformitate atât cu normele superioare de drept, precum tratatul și principiile generale de drept comunitar, cât și cu dreptul derivat pertinent. În cazul în care legalitatea acestui act este pusă în discuție într-o acțiune în despăgubiri, aceasta poate, așadar, să fie apreciată în lumina obligațiilor care revin instituției menționate.

67

O abordare diferită ar fi contrară unei comunități de drept și ar priva acțiunea în despăgubiri de efectul său util, întrucât ar împiedica instanța să aprecieze legalitatea unui act al unei instituții cu ocazia unei astfel de acțiuni (Hotărârea Ombudsmanul/Lamberts, punctul 64 de mai sus, punctul 61).

68

În consecință, dacă, în cadrul competențelor pe care le deține în temeiul articolului 226 CE, Comisia apreciază în mod liber oportunitatea de a iniția sau de a nu iniția o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva unui stat membru, fără a trebui să justifice propria alegere (Hotărârea Curții din 26 iunie 2001, Comisia/Portugalia, C-70/99, Rec., p. I-4845, punctul 17) și dacă aceasta poate, prin urmare, să adreseze în aceleași condiții un aviz motivat acestuia în cadrul exercitării competențelor sale, nu se poate exclude ca, în împrejurări absolut excepționale, o persoană să poată demonstra că un astfel de aviz motivat este viciat de o nelegalitate care constituie o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept de natură să îi cauzeze un prejudiciu (a se vedea în acest sens Hotărârea Ombudsmanul/Lamberts, punctul 64 de mai sus, punctul 52, și Hotărârea Tribunalului din , Lamberts/Ombudsmanul, T-209/00, Rec., p. II-2203, punctul 57).

69

Faptul că un aviz motivat al Comisiei adoptat în aplicarea articolului 226 primul paragraf CE nu constituie un act destinat să producă efecte juridice obligatorii în privința terților și, prin urmare, că avizul menționat nu este un act care poate face obiectul unei acțiuni în anulare (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 1 martie 1966, Lütticke și alții/Comisia, 48/65, Rec., p. 27, 39, Ordonanța Tribunalului din , Smanor și alții/Comisia, T-182/97, Rec., p. II-271, punctul 28, și Ordonanța Tribunalului din , AEPI/Comisia, T-242/05, nepublicată în Recueil, punctul 30) nu afectează aprecierea care precedă. Astfel, în principiu, un aviz motivat poate, prin conținutul său ilegal, să cauzeze un prejudiciu unor terți. Astfel, de exemplu, nu se poate exclude ca, divulgând informații într-un aviz motivat, Comisia să cauzeze un prejudiciu unor persoane care i-au încredințat aceste informații confidențiale. În același mod, nu se poate exclude ca un aviz motivat să conțină informații inexacte cu privire la anumite persoane și de natură să le cauzeze un prejudiciu.

70

Or, aspectul dacă un aviz motivat poate angaja răspunderea Comunității ține de examinarea fondului, iar nu de examinarea admisibilității acțiunii.

71

Prin urmare, excepția de admisibilitate invocată de Comisie trebuie respinsă.

72

Reclamanții susțin, în esență, că avizul motivat din 3 decembrie 1997, prin care se solicită Republicii Franceze să modifice articolul L-131-2 din Codul comercial, întrucât conferă brokerilor maritimi un privilegiu incompatibil cu articolul 5 din Regulamentul nr. 2913/92, este eronat, în măsura în care acest articol nu se aplică activităților brokerilor maritimi.

73

Comisia și Consiliul contestă această argumentație.

74

Mai întâi, trebuie amintit că, atunci când este în discuție nelegalitatea unui act juridic, angajarea răspunderii extracontractuale a Comunității este condiționată de existența unei încălcări suficient de grave a unei norme de drept care are ca obiect să confere drepturi particularilor (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 12 septembrie 2007, Nikolaou/Comisia, T-259/03, nepublicată în Recueil, punctul 39 și jurisprudența citată). În ceea ce privește această condiție, criteriul decisiv în funcție de care se apreciază o încălcare a dreptului comunitar ca fiind suficient de gravă este nerespectarea manifestă și gravă de către o instituție a limitelor impuse puterii sale de apreciere [Hotărârea Curții din , Bergaderm și Goupil/Comisia, C-352/98 P, Rec., p. I-5291, punctele 43 și 44, și Hotărârea din , Holcim (Deutschland)/Comisia, C-282/05 P, Rep., p. I-2941, punctul 47].

75

În continuare, trebuie amintit că procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, astfel cum este prevăzută la articolul 226 CE, este o procedură specifică destinată să permită Comisiei, în calitate de gardian al tratatului (a se vedea în acest sens articolul 211 CE), să vegheze la respectarea dreptului comunitar de către statele membre (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 11 august 1995, Comisia/Germania, C-431/92, Rec., p. I-2189, punctul 21). Aceasta permite Comisiei să obțină, după adoptarea unui aviz motivat, în măsura în care acest aviz nu este urmat de statul membru căruia îi este adresat, constatarea în justiție a neîndeplinirilor obligațiilor care îi sunt imputabile. Numai Curtea este competentă să constate că un stat membru nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul dreptului comunitar (Ordonanța din , Smanor și alții/Comisia, punctul 69 de mai sus, punctul 28).

76

Astfel, deși Comisia apreciază în mod liber oportunitatea de a iniția o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (Hotărârea Comisia/Portugalia, punctul 68 de mai sus, punctul 17), aceasta nu poate constata în mod obligatoriu o astfel de neîndeplinire a obligațiilor. Într-adevăr, în cursul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, Comisia nu poate da decât un aviz cu privire la nerespectarea dreptului comunitar de către un stat membru. În măsura în care, în acest aviz, Comisia se limitează să ia poziție cu privire la existența unei neîndepliniri de către un stat membru a obligațiilor care îi revin în temeiul dreptului comunitar, adoptarea acestuia nu poate antrena o încălcare suficient de gravă a unei norme de drept ce are ca obiect să confere drepturi particularilor.

77

Prin urmare, chiar și o luare de poziție eronată a Comisiei, într-un aviz motivat, cu privire la aplicabilitatea dreptului comunitar nu poate constitui o încălcare suficient de gravă care să poată angaja răspunderea Comunității. Așadar, cererile de despăgubire ale reclamanților sunt neîntemeiate.

78

În schimb, dacă unele aprecieri formulate într-un aviz motivat depășesc determinarea existenței unei neîndepliniri a obligațiilor de către un stat membru sau dacă alte acțiuni ale Comisiei, cu ocazia unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, depășesc competențele care îi sunt conferite, de exemplu, divulgarea în mod eronat a unor secrete comerciale sau a unor informații care aduc atingere reputației unei persoane, aceste aprecieri sau acțiuni pot constitui o încălcare de natură să angajeze răspunderea Comunității. Trebuie să se constate că o astfel de încălcare nu este totuși pretinsă în speță.

79

Independent de aspectul existenței unei încălcări suficient de grave, Tribunalul consideră că este necesar să se verifice de asemenea existența unei legături de cauzalitate între adoptarea de către Comisie a avizului motivat din 3 decembrie 1997 și prejudiciul pe care reclamanții pretind că l-au suferit.

80

În opinia reclamanților, Consiliul recunoaște că Legea nr. 2001-43, care consacră pierderea privilegiului brokerilor maritimi și, prin urmare, prejudiciul suferit de aceștia, a fost adoptată în temeiul avizului motivat al Comisiei din 3 decembrie 1997.

81

Republica Franceză, destinatar al acestui aviz motivat, nu ar fi avut nicio libertate de apreciere pentru a adopta măsura națională de aplicare a dreptului comunitar. Denumirea Legii nr. 2001-43 ar atesta faptul că autoritățile franceze nu au făcut decât să se conformeze somației Comisiei cuprinse în avizul motivat din 3 decembrie 1997.

82

Prin urmare, Legea nr. 2001-43 nu ar putea să împiedice înțelegerea legăturii dintre actul comunitar generator al prejudiciului și acesta din urmă. Prin urmare, prejudiciul suferit de reclamanți ar fi pe deplin imputabil Comisiei, în pofida adoptării de Republica Franceză a Legii nr. 2001-43, și numai instanța comunitară ar fi competentă să judece o cerere de despăgubire a unui astfel de prejudiciu.

83

Reclamanții subliniază că răspunderea exclusivă a Comunității, reprezentată de Comisie, având în vedere rolul acesteia în elaborarea actului în litigiu, este compensația limitărilor și a abandonului de suveranitate ale statelor membre pentru crearea uniunii vamale.

84

Consiliul și Comisia contestă această argumentație.

85

În contextul unei acțiuni în despăgubiri, o legătură de cauzalitate este admisă atunci când există o legătură suficient de directă de la cauză la efect între comportamentul imputat instituției și prejudiciul invocat, legătură pentru care sarcina probei îi revine reclamantului. Comportamentul imputat trebuie astfel să fie cauza determinantă a prejudiciului (a se vedea în acest sens Hotărârea CAS Succhi di Frutta/Comisia, punctul 43 de mai sus, punctul 59, Hotărârea Tribunalului din 30 septembrie 1998, Coldiretti și alții/Consiliul și Comisia, T-149/96, Rec., p. II-3841, punctul 101; a se vedea Ordonanța Tribunalului din , Royal Olympic Cruises și alții/Consiliul și Comisia, T-201/99, Rec., p. II-4005, punctul 26 și jurisprudența citată, confirmată în recurs prin Ordonanța Curții din , Royal Olympic Cruises și alții/Consiliul și Comisia, C-49/01 P, nepublicată în Repertoriu Hotărârea Pitsiorlas/Consiliul și BCE, punctul 64 de mai sus, punctul 292).

86

Or, în ceea ce privește existența unei legături de cauzalitate între avizul motivat din 3 decembrie 1997 și prejudiciul pe care reclamanții pretind că l-au suferit, trebuie să se observe, mai întâi, că singurele acte pe care Comisia poate fi determinată să le adopte în cadrul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor guvernate de articolul 226 CE sunt acte adresate statelor membre (a se vedea Ordonanța Tribunalului din , Viomichania Syskevasias Typopoiisis Kai Syntirisis Agrotikon Proïonton/Comisia, T-334/02, Rec., p. II-5121, punctul 44 și jurisprudența citată). Prin urmare, această procedură nu are legătură decât cu relațiile dintre Comisie și statele membre.

87

În continuare, trebuie să se observe că procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prevăzută la articolul 226 CE face distincție între o fază precontencioasă sau administrativă și o fază contencioasă sau judiciară. Astfel, dacă Comisia apreciază că un stat membru nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin, aceasta declanșează mai întâi o fază precontencioasă în cursul căreia dă statului membru respectiv posibilitatea de a lua poziție cu privire la neîndeplinirea obligațiilor care îi este imputată. Comisia încheie această fază precontencioasă adresând un aviz motivat acestui stat membru. Obiectivul procedurii precontencioase prevăzute la articolul 226 CE este de a acorda statului membru vizat posibilitatea de a se conforma obligațiilor sale ce decurg din dreptul comunitar sau de a utiliza în mod eficient mijloacele sale de apărare împotriva obiecțiilor formulate de Comisie (Hotărârea Curții din 18 iulie 2007, Comisia/Germania, C-490/04, Rep., p. I-6095, punctul 25). Astfel, statul membru nu are obligația de a urma acest aviz motivat, dar poate, dacă apreciază că în mod eronat Comisia îi impută o neîndeplinire a obligațiilor, să nu se conformeze acestui aviz.

88

Numai în ipoteza în care statul membru menționat nu se conformează, în termenul care i-a fost acordat în acest scop, avizului motivat care i-a fost adresat, Comisia poate, în temeiul articolului 226 al doilea paragraf CE, să declanșeze o fază contencioasă sesizând Curtea cu o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (a se vedea Hotărârea Curții din 18 mai 2006, Comisia/Spania, C-221/04, Rec., p. I-4515, punctul 22 și jurisprudența citată).

89

Această acțiune formulată în temeiul articolului 226 CE are drept obiect să constate neîndeplinirea obligațiilor sale comunitare de către un stat membru, iar constatarea unei astfel de neîndepliniri a obligațiilor obligă statul membru în cauză să adopte măsurile pe care le implică executarea hotărârii Curții (Hotărârea Curții din 14 aprilie 2005, Comisia/Germania, C-104/02, Rec., p. I-2689, punctul 49).

90

Dat fiind că procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor declanșată de Comisie, în temeiul articolului 226 CE, nu privește decât relația dintre Comisie și statul membru respectiv și că, în plus, o astfel de procedură se încheie într-o primă etapă cu un aviz motivat pe care statul membru respectiv îl poate urma sau îl poate ignora, trebuie să se examineze dacă, în speță, avizul motivat al Comisiei din 3 decembrie 1997 a putut să constituie, prin conținutul său, cauza determinantă a prejudiciului pe care reclamanții pretind că l-au suferit.

91

În această privință, trebuie să se noteze că, în avizul motivat menționat, Comisia a constatat că, rezervând brokerilor maritimi, în temeiul articolului L-131-2 din Codul comercial, reprezentarea pentru întocmirea actelor și pentru îndeplinirea formalităților legate de transportul în vamă, Republica Franceză nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 5 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 2913/92. De asemenea, Comisia a solicitat Republicii Franceze să adopte măsurile necesare pentru a se conforma acestui aviz motivat într-un termen de două luni.

92

Or, faptul că, în avizul motivat din 3 decembrie 1997, Comisia a considerat că articolul L-131-2 din Codul comercial era incompatibil cu dreptul comunitar – și că aceasta s-a înșelat eventual în această privință – nu are importanță în realitate în speță, din moment ce avizul motivat menționat nu impunea statului membru să își modifice legislația. Astfel, în cadrul unei proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor, numai o hotărâre a Curții ar putea să aibă un astfel de efect obligatoriu.

93

În lipsa unui efect obligatoriu al avizului motivat din 3 decembrie 1997 în sensul în care Comisia pretinde o neîndeplinire de către Republica Franceză a obligațiilor sale rezultate din dreptul comunitar, acesta nu poate fi considerat drept cauza determinantă a prejudiciului pe care reclamanții pretind că l-au suferit. Prin urmare, nu este dovedită legătura de cauzalitate dintre prejudiciul pretins suferit și faptul generator care se află la originea acestuia, cu alte cuvinte, potrivit reclamanților, avizul motivat din .

94

În consecință, acțiunile trebuie să fie respinse ca neîntemeiate.

95

Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

96

Întrucât reclamanții au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei și ale Consiliului.

97

Pe de altă parte, potrivit articolului 87 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul de procedură, Tribunalul poate dispune ca un intervenient să suporte propriile cheltuieli de judecată.

98

În speță, intervenienta în cauza T-440/03 a intervenit în susținerea reclamanților, care au căzut în pretenții. În consecință, Tribunalul consideră că se impune obligarea intervenientei la plata propriilor cheltuieli de judecată.

99

Comisia și Consiliul suportă propriile cheltuieli de judecată efectuate în legătură cu intervenția, din moment ce nu au solicitat obligarea intervenientei la plata cheltuielilor de judecată în caz de respingere a acțiunii.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a treia)

declară și hotărăște:

Cadrul juridic

Situația de fapt

Statutul inițial al brokerilor maritimi

Istoricul și natura statutului brokerului maritim

Consecințe ale statutului hibrid al brokerilor maritimi

— Cadrul general al obligațiilor și al drepturilor pertinente

— Domeniul de aplicare material al privilegiului

— Domeniul de aplicare teritorial și personal al privilegiului

— Obligații care rezultă din atribuțiile de funcționar public

— Drepturi care rezultă din atribuțiile de funcționar public

Desființarea privilegiului brokerilor maritimi

Adoptarea Regulamentului nr. 2913/92 și procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor

Modificarea legislației franceze

Procedură

Concluziile părților

Observații introductive

Cu privire la principiile angajării răspunderii extracontractuale

Cu privire la obiectul acțiunii

Rezumat al argumentelor părților

Precizări cu privire la obiectul litigiului efectuate de părți în cursul procedurii

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la admisibilitate

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la fond

Cu privire la existența unei încălcări suficient de grave

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la legătura de cauzalitate

Introducere

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

Cu privire la cheltuielile de judecată