HOTĂRÂREA CURȚII

5 octombrie 2000?(1)

„Directiva 98/43/CE – Publicitatea și sponsorizarea în favoarea produselor din tutun – Temei juridic – Articolul 100 A din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 95 CE)”

În cauza C‑376/98,

Republica Federală Germania, reprezentată de domnul C.‑D. Quassowski, Regierungsdirektor la Ministerul Federal al Finanțelor, în calitate de agent, asistat de J. Sedemund, avocat în Berlin, Ministerul Federal al Finanțelor, Referat EC2 Graurheindorfer Straße 108, D‑53117 Bonn,

reclamantă,

împotriva

Parlamentului European, reprezentat de domnii C. Pennera, șef de divizie în cadrul Serviciului Juridic, și N. Lorenz, membru al aceluiași serviciu, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg, la Secretariatul General al Parlamentului European, Kirchberg,

și

Consiliului Uniunii Europene, reprezentat de domnii R. Gosalbo Bono, director în cadrul Serviciului Juridic, A. Feeney și S. Marquardt, membri ai aceluiași serviciu, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg, la domnul A. Morbilli, director general în cadrul Direcției Afaceri Juridice a Băncii Europene de Investiții, 100, boulevard Konrad Adenauer,

pârâte,

susținute de

Republica Franceză, reprezentată inițial de domnul J.‑F. Dobelle, director adjunct în cadrul Direcției Afaceri Juridice a Ministerului Afacerilor Externe, și de doamna R. Loosli‑Surrans, însărcinată cu afaceri la aceeași direcție, și ulterior de doamnele K. Rispal‑Bellanger, subdirector în cadrul aceleiași direcții, și R. Loosli‑Surrans, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg, la sediul Ambasadei Franței, 8 B, boulevard Joseph II,

de

Republica Finlanda, reprezentată de domnul H. Rotkirch și de doamna T. Pynnä, valtionasiamiehet, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg, la sediul Ambasadei Finlandei, 2, rue Heinrich Heine,

de

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, reprezentat de doamna M. Ewing, din cadrul Treasury Solicitor’s Department, în calitate de agent, asistată de domnul N. Paines, QC, cu domiciliul ales în Luxemburg, la sediul Ambasadei Regatului Unit, 14, boulevard Roosevelt,

și de

Comisia Comunităților Europene, reprezentată de doamna I. Martínez del Peral și de doamna U. Wölker, membri ai Serviciului Juridic, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg, la domnul C. Gómez de la Cruz, membru al aceluiași serviciu, Centre Wagner, Kirchberg,

interveniente,

având ca obiect anularea Directivei 98/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iulie 1998 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în materie de publicitate și sponsorizare în favoarea produselor din tutun (JO L 213, p. 9),

CURTEA,

compusă din domnii G. C. Rodríguez Iglesias, președinte, J. C. Moitinho de Almeida (raportor), D. A. O. Edward, L. Sevón și R. Schintgen, președinți de cameră, P. J. G. Kapteyn, C. Gulmann, A. La Pergola, J.‑P. Puissochet, P. Jann, H. Ragnemalm, M. Wathelet și doamna F. Macken, judecători,

avocat general: domnul N. Fennelly,

grefier: domnul H. von Holstein, grefier adjunct, și doamna L. Hewlett, administrator,

având în vedere raportul de ședință,

după ascultarea pledoariilor părților în ședința din 12 aprilie 2000, în cursul căreia Republica Federală Germania a fost reprezentată de domnul C.‑D. Quassowski, asistat de J. Sedemund, Parlamentul European de domnii C. Pennera și N. Lorenz, Consiliul de domnii R. Gosalbo Bono, A. Feeney și S. Marquardt, Republica Franceză de doamna R. Loosli‑Surrans, Republica Finlanda de doamna T. Pynnä, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de doamna G. Amodeo, din cadrul Treasury Solicitor’s Department, în calitate de agent, asistată de profesor R. Cranston, QC, MP, Her Majesty’s Solicitor General for England & Wales, și de domnul N. Paines, iar Comisia de doamna I. Martínez del Peral și de domnul U. Wölker,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 15 iunie 2000,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Prin cererea depusă la grefa Curții la 19 octombrie 1998, Republica Federală Germania a solicitat, în temeiul articolului 173 din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 230 CE), anularea Directivei 98/43/CE a Parlamentului European și Consiliului din 6 iulie 1998 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în materie de publicitate și sponsorizare în favoarea produselor din tutun (JO L 213, p. 9, denumită în continuare „directiva”).

2        Prin Ordonanțele președintelui Curții din 30 aprilie 1999, a fost admisă intervenția Republicii Franceze, a Republicii Finlanda, a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și a Comisiei Comunităților Europene în susținerea concluziilor Parlamentului European și ale Consiliului Uniunii Europene.

3        Directiva a fost adoptată în temeiul articolului 57 alineatul (2) din Tratatul CE [devenit, după modificare, articolul 47 alineatul (2) CE], al articolului 66 din Tratatul CE (devenit articolul 55 CE) și al articolului 100 A din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 95 CE).

4        Directiva prevede la articolul 2:

„În sensul prezentei directive, se aplică următoarele definiții:

1.      «produse din tutun» înseamnă toate produsele destinate a fi fumate, prizate, supte sau mestecate, atunci când sunt, chiar și parțial, din tutun;

2.      «publicitate» înseamnă orice formă de comunicare comercială al cărei scop sau efect direct sau indirect este promovarea unui produs din tutun, inclusiv publicitatea care, fără să menționeze în mod direct produsul din tutun, încearcă să eludeze interdicția de publicitate prin utilizarea de nume, mărci, simboluri sau alte elemente distinctive ale produselor din tutun;

3.      «sponsorizare» înseamnă orice contribuție, publică sau privată, la un eveniment sau la o activitate, care are ca scop sau ca efect direct sau indirect promovarea unui produs din tutun;

4.      «punct de vânzare a tutunului» înseamnă orice loc unde produsele din tutun sunt oferite spre vânzare.” [traducere neoficială]

5        Potrivit articolului 3 din directivă:

„(1)      Fără a aduce atingere Directivei 89/552/CEE, orice formă de publicitate sau de sponsorizare se interzice în Comunitate.

(2)      Alineatul (1) nu împiedică un stat membru să poată permite ca o denumire deja utilizată cu bună‑credință atât pentru produse din tutun, cât și pentru alte produse sau servicii care au fost comercializate sau oferite de aceeași întreprindere sau de întreprinderi diferite înainte de 30 iulie 1998 să fie utilizată în scopuri publicitare pentru celelalte produse sau servicii.

Cu toate acestea, denumirea respectivă nu poate fi utilizată decât sub un aspect distinct de cel utilizat pentru produsul din tutun, cu excepția oricărui alt semn distinctiv deja utilizat pentru un produs din tutun.

(3) (a) Statele membre se asigură că niciun produs din tutun nu poartă denumirea, marca, simbolul sau orice alt element distinctiv ale altui produs sau serviciu, cu excepția cazului în care acest produs din tutun a fost deja comercializat sub această denumire, marcă, simbol sau orice alt element distinctiv la data menționată la articolul 6 alineatul (1).

(b)      Interdicția prevăzută la alineatul (1) nu poate fi eludată, pentru niciun alt produs sau serviciu introdus sau oferit pe piață de la data menționată la articolul 6 alineatul (1), prin utilizarea unor denumiri, mărci, simboluri sau a altor elemente distinctive deja utilizate pentru un produs din tutun.

În acest scop, denumirea, marca, simbolul sau orice alt element distinctiv al produsului sau serviciului trebuie să fie prezentate sub un aspect distinct de cel utilizat pentru produsul din tutun.

(4)      Se interzice orice distribuire gratuită care are ca scop sau ca efect direct sau indirect promovarea unui produs din tutun.

(5)      Prezenta directivă nu se aplică:

–      comunicărilor destinate exclusiv specialiștilor care participă la comerțul cu tutun,

–      prezentării produselor din tutun puse în vânzare și afișării prețurilor la punctele de vânzare a tutunului,

–      publicității destinate cumpărătorului în unități specializate în vânzarea produselor din tutun și în vitrina acestora sau, în cazul unităților de vânzare de articole sau servicii diverse, în spațiile rezervate vânzării produselor din tutun, precum și în punctele de vânzare care, în Grecia, se află sub incidența unui sistem special de acordare a licențelor din rațiuni sociale (denumite «periptera»),

–      vânzării publicațiilor care conțin publicitate pentru produsele din tutun, editate și imprimate în țările terțe, în cazul în care aceste publicații nu sunt destinate în principal pieței comunitare.” [traducere neoficială]

6        În sensul articolului 4 din directivă:

„Statele membre se asigură că există mijloace corespunzătoare și eficiente pentru a asigura și controla aplicarea dispozițiilor naționale adoptate în cadrul prezentei directive. Aceste mijloace pot cuprinde dispoziții care să permită persoanelor sau organizațiilor care au, potrivit legislației naționale, un interes legitim în eliminarea unei publicități incompatibile cu prezenta directivă să intenteze o acțiune în justiție împotriva acestei publicități sau să sesizeze organul administrativ competent să se pronunțe asupra plângerilor sau să angajeze procedurile judiciare corespunzătoare.” [traducere neoficială]

7        Articolul 5 din directivă prevede:

„Prezenta directivă nu afectează posibilitatea statelor membre de a institui, în conformitate cu tratatul, cerințe mai stricte pe care le consideră necesare pentru a asigura protecția sănătății persoanelor în materie de publicitate sau de sponsorizare a produselor din tutun.” [traducere neoficială]

8        Potrivit articolului 6 din directivă:

„(1)      Statele membre pun în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare aducerii la îndeplinire a prezentei directive până la 30 iulie 2001. Statele membre informează de îndată Comisia cu privire la aceasta.

Atunci când statele membre adoptă aceste măsuri, ele cuprind o trimitere la prezenta directivă sau sunt însoțite de o asemenea trimitere la data publicării lor oficiale. Statele membre stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri.

(2)      Comisiei îi sunt comunicate de către statele membre textele principalelor dispoziții de drept intern pe care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă.

(3)      Statele membre pot amâna punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 3 alineatul (1):

–      cu un an în ceea ce privește presa;

–      cu doi ani în ceea ce privește sponsorizarea.

În cazuri excepționale și pentru motive temeinic justificate, statele membre pot continua să autorizeze sponsorizarea existentă a unor evenimente sau activități organizate la nivel mondial pentru o perioadă suplimentară de trei ani care se încheie la 1 octombrie 2006, cu condiția ca:

–      sumele destinate acestei sponsorizări să scadă pe parcursul perioadei de tranziție,

–      să se introducă măsuri de limitare voluntară în scopul de a reduce vizibilitatea publicității în timpul evenimentelor sau a activităților în cauză.” [traducere neoficială]

9        În susținerea acțiunii sale, Republica Federală Germania invocă șapte motive întemeiate pe faptul că articolul 100 A din tratat nu constituie un temei juridic corespunzător pentru directivă, pe încălcarea articolului 57 alineatul (2) și a articolului 66 din tratat, pe încălcarea principiului proporționalității, pe încălcarea principiului subsidiarității, pe încălcarea drepturilor fundamentale, pe încălcarea articolelor 30 și 36 din Tratatul CE (devenite, după modificare, articolele 28 CE și 30 CE) și, respectiv, pe încălcarea articolului 190 din Tratatul CE (devenit articolul 253 CE).

10      Reclamanta și pârâtele consideră că observațiile lor privitoare la articolul 100 A se aplică interpretării articolului 57 alineatul (2) și a articolului 66 din tratat.

11      Prin urmare, este necesar să se analizeze împreună motivele întemeiate pe alegerea eronată a articolului 100 A, a articolului 57 alineatul (2) și a articolului 66 din tratat ca temei juridic al directivei.

 Cu privire la motivele întemeiate pe alegerea eronată a temeiului juridic

 Argumentele părților

12      Reclamanta consideră că articolul 100 A din tratat nu constituie un temei juridic corespunzător pentru directivă, invocând atât caracteristicile pieței publicității pentru produsele din tutun, cât și analiza articolului 100 A.

13      În ceea ce privește, în primul rând, caracteristicile pieței, reclamanta susține că publicitatea produselor din tutun este, în esență, o activitate ale cărei efecte nu depășesc frontierele fiecărui stat membru.

14      În această privință, reclamanta arată că, deși publicitatea pentru produsele din tutun este deseori concepută de fabricant, prezentarea concretă a suportului publicitar adresată consumatorului rezultă dintr‑o strategie axată pe particularitățile fiecărei piețe. Forma specifică pe care o iau publicitatea, fondul muzical, alegerea culorilor, precum și alte elemente ale produselor publicitare adaptate specificităților culturale proprii fiecărui stat membru se stabilește la nivel național.

15      În cazul suporturilor publicitare numite „staționare”, precum afișele, publicitatea în cinematografe și cele utilizate în sectorul denumit „Horeca” (hoteluri, restaurante, cafenele), cum ar fi umbrelele de soare și scrumierele, ar fi vorba despre mărfuri al căror comerț între statele membre este practic inexistent și care nu a fost până în prezent supus niciunei restricții. Din motive fiscale, practica publicitară a distribuțiilor gratuite este de asemenea limitată la piețele naționale.

16      În cazul suporturilor publicitare numite „nestaționare”, numai presa ar prezenta importanță pe plan economic. Cu siguranță, revistele și cotidienele constituie suporturi publicitare pentru produsele din tutun, dar comerțul intracomunitar cu aceste produse este foarte redus. Mai puțin de 5 % din reviste se exportă în alte state membre, iar cotidienele sunt mult mai puțin utilizate decât revistele pentru realizarea acestui tip de publicitate. În Germania, în anul 1997, ponderea publicității pentru produsele din tutun în cadrul venitului publicitar global al cotidienelor a fost de 0,04 %.

17      Importanța scăzută a comerțului transfrontalier cu ziare explică faptul că acesta nu face obiectul unor restricții din partea statelor membre care interzic presei lor naționale să accepte publicitatea pentru produsele din tutun. Legile belgiene și irlandeze autorizează în mod expres importul articolelor de presă care conțin o asemenea publicitate, iar cererile de interzicere a acestui import nu au avut câștig de cauză în fața instanțelor franceze.

18      În ceea ce privește produsele de „diversificare” care fac obiectul articolului 3 alineatul (2) din directivă, reclamanta arată că imprecizia acestei dispoziții poate determina interpretări diferite care ar presupune noi obstacole în calea schimburilor comerciale. În orice caz, directiva nu prevede o clauză de liber schimb care să împiedice statele membre care nu utilizează posibilitatea oferită de respectiva dispoziție să se opună comercializării produselor provenite din statele membre care au utilizat o astfel de posibilitate.

19      În ceea ce privește prestările de servicii furnizate de agențiile de publicitate, reclamanta susține că activitatea care constă în elaborarea strategiilor publicitare centralizate, precum și activitatea intelectuală pe care o presupune publicitatea nu se încadrează în domeniul de aplicare al directivei. Astfel, articolul 2 punctul 2 din directivă nu definește publicitatea decât ca utilizarea efectivă a unor mijloace publicitare orientate către consumator.

20      În ceea ce privește sponsorizarea, pe de o parte, relațiile dintre sponsor și organizator au loc în cea mai mare parte la nivel național, întrucât și unul, și celălalt sunt în mod normal stabiliți în același stat membru. În plus, chiar și atunci când situația este diferită, nu există niciun obstacol în calea sponsorizării care să rezulte din legislațiile naționale, deoarece punerea la dispoziție a suprafețelor publicitare la locul evenimentului se realizează pe plan local. Pe de altă parte, retransmiterea televizată a evenimentelor sponsorizate nu este nici ea supusă unor restricții.

21      În ceea ce privește denaturarea concurenței care rezultă din diferențele dintre legislațiile naționale, reclamanta subliniază că, luând în considerare considerentul (1) al directivei, aceasta nu are ca obiectiv eliminarea unor astfel denaturări în sectorul industriei tutunului.

22      În privința producătorilor de produse publicitare, aceștia își desfășoară activitatea numai într‑o măsură nesemnificativă în afara frontierelor, neexistând niciun raport de concurență între ei datorită orientării în primul rând naționale a strategiilor publicitare în favoarea tutunului. În ceea ce privește presa, articolele importate nu intră în concurență cu presa locală și nu reprezintă în niciun caz, în statul membru de destinație, o parte a pieței care să poată fi considerată importantă.

23      În ceea ce privește, în al doilea rând, analiza articolului 100 A din tratat, reclamanta susține, mai întâi, că respectivul articol conferă competență legiuitorului comunitar de a armoniza legislațiile naționale în măsura în care armonizarea este necesară în vederea favorizării pieței interne. O simplă referire la acest articol în considerentele actului adoptat nu este suficientă, în caz contrar orice control jurisdicțional al alegerii articolului 100 A ca temei juridic ar deveni imposibil. Este necesar ca actul să contribuie efectiv la ameliorarea pieței interne.

24      Or, nu aceasta este situația în speță. Dat fiind că singura publicitate acceptată, și anume cea efectuată în locurile de vânzare, nu reprezintă decât 2 % din cheltuielile de publicitate din industria tutunului, directiva implică, în fapt, o interdicție totală a acestei publicități. În consecință, în loc să favorizeze comerțul cu suporturile publicitare ale produselor din tutun și libera prestare a serviciilor în acest domeniu, directiva elimină aproape în întregime aceste libertăți. În plus, potrivit reclamantei, directiva creează noi obstacole în calea comerțului, inexistente anterior. Astfel, pe piața produselor din tutun, interzicerea publicității face aproape imposibile importul și comercializarea produselor noi și determină paralizarea comerțului interstatal.

25      Cu privire la problema dacă armonizarea urmărită de directivă era necesară pentru a elimina denaturarea concurenței, reclamanta adaugă la considerațiile sale anterioare privitoare la piața de publicitate a produselor din tutun faptul că directiva creează, pe de altă parte, denaturări ale concurenței inexistente până atunci pe piețe independente de industria tutunului.

26      Aceasta ar fi situația produselor de diversificare la care se referă articolul 3 alineatul (2) din directivă. Această dispoziție conține condiții atât de restrictive, încât întreprinderile care fabrică aceste produse ar trebui fie să își închidă unitățile, fie să suporte costuri suplimentare împovărătoare, ceea ce ar putea avea ca rezultat transferuri importante de părți ale pieței în favoarea concurenților.

27      Desigur, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții, apropierea legislațiilor poate, în mod legitim, să aibă ca scop să prevină apariția unor obstacole viitoare în calea schimburilor comerciale, rezultate din evoluția eterogenă a legislațiilor naționale. Cu toate acestea, directiva se limitează la a introduce, definitiv și pentru viitor, noi obstacole în calea comerțului.

28      În ceea ce privește celelalte directive care se întemeiază pe dispozițiile articolului 100 A din tratat și care interzic anumite activități, reclamanta susține că aceste acte sunt diferite de directiva atacată. Astfel, interzicerea publicității înșelătoare vizează favorizarea schimburilor transfrontaliere prin garantarea unei publicități loiale la nivel comunitar; de asemenea, interzicerea utilizării componentelor unor produse, a unor procedee de fabricație sau a unor forme de comercializare nocive pentru sănătate urmărește crearea unei piețe interne pentru produsele în cauză, care să permită să fie fabricate, comercializate sau consumate fără riscuri pentru sănătate.

29      Reclamanta subliniază de asemenea că alegerea articolului 100 A ca temei juridic nu trebuie să fie posibilă decât în cazul în care obstacolele în calea libertăților fundamentale și denaturarea concurenței sunt semnificative. În această privință, reclamanta observă că jurisprudența Curții privitoare la articolele 30 și 36 din tratat, potrivit căreia aceste dispoziții interzic chiar și obstacolele minime în calea schimburilor comerciale, nu se poate transpune într‑un domeniu în care este necesar să se delimiteze competențele între Comunitate și statele membre. În cazul în care legiuitorul comunitar ar putea armoniza legislațiile naționale chiar în lipsa unei incidențe semnificative asupra pieței interne, ar fi posibil să se adopte directive în orice domeniu, iar controlul jurisdicțional al respectării articolului 100 A ar deveni superfluu.

30      Potrivit reclamantei, această interpretare a articolului 100 A din tratat se întemeiază, pe de altă parte, pe jurisprudența Curții (Hotărârea din 18 martie 1980, Comisia/Italia, 91/79, Rec., p. 1099, punctul 8, și Hotărârea din 11 iunie 1991, Comisia/Consiliul, cunoscută sub numele „Dioxid de titan”, C‑300/89, Rec., p. I‑2867, punctul 23).

31      Or, considerațiile reclamantei rezumate la punctele 13-22 din prezenta hotărâre demonstrează în mod evident inexistența unor obstacole semnificative în calea schimburilor comerciale de suporturi publicitare pentru produsele din tutun și a liberei prestări a serviciilor de către agențiile de publicitate, precum și lipsa unei denaturări semnificative a concurenței între acestea.

32      În sfârșit, reclamanta subliniază că recurgerea la articolul 100 A nu este posibilă atunci când „centrul de gravitație” al unei măsuri nu constă în favorizarea pieței interne, ci în protecția sănătății publice.

33      Conform unei jurisprudențe constante, Comunitatea nu se poate întemeia pe articolul 100 A atunci când actul care urmează să fie adoptat are ca efect numai în mod accesoriu armonizarea condițiilor pieței în interiorul Comunității (Hotărârea din 4 octombrie 1991, Parlamentul European/Consiliul, C‑70/88, Rec., p. I‑4529, punctul 17, Hotărârea din 17 martie 1993, Comisia/Consiliul, C‑155/91, Rec., p. I‑939, punctul 19, Hotărârea din 28 iunie 1994, Parlamentul European/Consiliul, C‑187/93, Rec., p. I‑2857, punctul 25, și Hotărârea din 12 noiembrie 1996, Regatul Unit/Consiliul, C‑84/94, Rec., p. I‑5755, punctul 45).

34      Or, atât geneza directivei, cât și analiza conținutului și a obiectivului ei demonstrează că „centrul de gravitație” al acestui act este protecția sănătății publice.

35      În ceea ce privește Hotărârea Dioxid de titan, citată anterior, reclamanta arată că directiva atacată este diferită de cea care era în cauză în respectiva hotărâre. Astfel, în opinia acesteia, în cauza Dioxid de titan, politica privind mediul și realizarea pieței interne erau urmărite la același nivel și fiecare dintre aceste obiective ale Comunității beneficia de un temei juridic propriu, respectiv articolul 130 R din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 174 CE) și articolul 100 A din tratat, care permite armonizarea reglementărilor naționale. Or, nu aceasta este situația în prezenta speță, politica de sănătate publică fiind „centrul de gravitație” al directivei, măsurile de armonizare din acest domeniu fiind interzise în mod expres prin articolul 129 alineatul (4) prima liniuță din Tratatul CE [devenit, după modificare, articolul 152 alineatul (4) primul paragraf CE].

36      Parlamentul European, Consiliul și părțile care intervin în susținerea acestora consideră că directiva a fost adoptată în mod valabil în temeiul articolului 100 A din tratat, invocând, pe de o parte, existența unei piețe interne în sectorul publicității pentru produsele din tutun și, pe de altă parte, analiza articolului 100 A.

37      Parlamentul European, Consiliul și Comisia arată că există o piață internă în sectorul publicității pentru produsele din tutun, în care campaniile publicitare sunt deseori centralizate și concepute de agenții care au sediul în Comunitate. Chiar dacă punerea în aplicare a strategiilor publicitare și a temelor publicitare alese se efectuează la nivel național, alegerea temelor, selectarea simbolurilor, a logourilor și a altor elemente se realizează și se oferă la nivel transfrontalier, vizând consumatorii din mai multe state membre.

38      În ceea ce privește sectorul Horeca, Consiliul arată că, deși efectul publicității este limitat la publicul local, se pot utiliza suporturi publicitare identice în mai multe state membre, limba utilizată fiind deseori engleza.

39      În ceea ce privește distribuția gratuită, Parlamentul European și Consiliul subliniază aspectele transfrontaliere ale acestei forme de publicitate, care se încadrează într‑un concept publicitar definit și pus în aplicare în mod uniform pentru o marcă. Parlamentul European adaugă faptul că interzicerea acesteia se justifică prin necesitatea de a combate eludarea reglementării.

40      Libera circulație a revistelor, în special a celor pe care companiile aeriene le pun la dispoziția pasagerilor în timpul zborurilor intracomunitare, precum și a ziarelor, publicate într‑un stat membru și care circulă în alte state membre, ce conțin publicitate pentru produsele din tutun, ar putea fi de asemenea împiedicată ca urmare a diferențelor legislative existente.

41      În ceea ce privește produsele de diversificare, Parlamentul European și Consiliul arată că, spre deosebire de ceea ce susține reclamanta, articolul 3 alineatul (2) din directivă este o dispoziție precisă și trebuie interpretată în sensul că un stat membru nu poate împiedica comercializarea unui produs introdus legal pe piață într‑un alt stat membru care s‑a prevalat de posibilitatea prevăzută de respectiva dispoziție.

42      Parlamentul European și Consiliul susțin că sponsorizarea presupune și elemente transfrontaliere. În această privință, acestea observă că suporturile publicitare utilizate în cadrul evenimentelor sponsorizate, precum mașinile, uniformele piloților de curse și panourile amplasate de‑a lungul circuitului nu au ca țintă numai publicul local. În orice caz, potrivit Consiliului, este suficient ca sponsorul și întreprinderea sponsorizată să fie stabilite în state membre diferite pentru a se stabili un context transfrontalier.

43      În sfârșit, Parlamentul European, Consiliul și Comisia subliniază că, ținând seama de diferențele dintre legislațiile naționale, agențiile publicitare nu ar putea concepe și oferi concepte publicitare uniforme la nivel comunitar.

44      În opinia acestora, directiva care, ca rezultat al apropierii actelor cu putere de lege, creează un cadru uniform pentru publicitatea produselor din tutun pe piața internă, poate fi adoptată în mod valabil în temeiul articolului 100 A din tratat.

45      În această privință, Parlamentul European, Consiliul și Comisia arată că această competență conferită Consiliului de dispoziția respectivă nu urmărește în mod necesar liberalizarea schimburilor comerciale, ci reglementarea pieței. Acest aspect explică faptul că directivele care conțin anumite interdicții au putut fi adoptate în temeiul articolului 100 A.

46      Astfel, Directiva 92/41/CEE a Consiliului din 15 mai 1992 de modificare a Directivei 89/622/CEE privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative în statele membre cu privire la etichetarea produselor din tutun (JO L 158, p. 30) interzice introducerea pe piață a tutunului pentru uz oral, iar Directiva 91/339/CEE a Consiliului din 18 iunie 1991 de efectuare a celei de a unsprezecea modificări a Directivei 76/769/CEE privind apropierea actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre referitoare la restricțiile privind introducerea pe piață și utilizarea anumitor substanțe și preparate periculoase (JO L 186, p. 64) prevede interzicerea totală a utilizării substanțelor enumerate în actul respectiv.

47      În domeniul publicității, nici directive precum Directiva 97/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 octombrie 1997 de modificare a Directivei 84/450/CEE privind publicitatea înșelătoare în scopul de a include publicitatea comparativă (JO L 290, p. 18, Ediție specială, 15/vol. 4, p. 196) și Directiva 92/28/CEE a Consiliului din 31 martie 1992 privind publicitatea pentru medicamentele de uz uman (JO L 113, p. 13) nu au ca obiectiv liberalizarea schimburilor comerciale. Această din urmă directivă cuprinde în special interdicții extinse ale publicității, în special cea a medicamentelor pentru care nu a fost eliberată o autorizație de introducere pe piață conformă cu dreptul comunitar [articolul 2 alineatul (1)], precum și a medicamentelor care nu pot fi eliberate decât cu prescripție medicală [articolul 3 alineatul (1) prima liniuță].

48      Parlamentul European, Consiliul și Comisia menționează de asemenea alte directive care impun anumite interdicții parțiale, precum cea a publicității televizate pentru produsele din tutun [Directiva 89/552/CEE a Consiliului din 3 octombrie 1989 privind coordonarea anumitor acte cu putere de lege și acte administrative ale statelor membre cu privire la desfășurarea activităților de difuzare a programelor de televiziune (JO L 298, p. 23, Ediție specială, 06/vol. 1, p. 215)], precum și măsuri care au o legătură indirectă cu libertățile fundamentale, cum ar fi cele care privesc ora de vară [A șaptea directivă 94/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 mai 1994 privind dispozițiile referitoare la orarul de vară (JO L 164, p. 1)] sau accesul la rețeaua telefonică internațională în Comunitate [Decizia 92/264/CEE a Consiliului din 11 mai 1992 privind adoptarea unui prefix comun pentru accesul la rețeaua telefonică internațională în Comunitate (JO L 137, p. 21)].

49      Recurgerea la articolul 100 A din tratat nu se limitează la cazul în care diferențele legislative creează efectiv obstacole în calea exercitării libertăților fundamentale sau denaturări ale concurenței. Astfel cum a arătat Curtea în Hotărârea din 13 iulie 1995, Spania/Consiliul (C‑350/92, Rec., p. I‑1985, punctul 33), este suficient ca disparitățile existente între legislațiile statelor membre să fie susceptibile să creeze obstacole în calea libertăților fundamentale. Recurgerea la articolul 100 A este posibilă chiar pentru a se preveni o evoluție eterogenă a legislațiilor naționale care ar determina noi disparități (Hotărârea Spania/Consiliul, citată anterior, punctul 35).

50      În ceea ce privește argumentul invocat de reclamantă, potrivit căruia recurgerea la articolul 100 A ca temei juridic nu ar trebui să fie posibilă decât în cazul în care diferențele legislative generează obstacole serioase în calea schimburilor comerciale sau denaturări semnificative ale concurenței, Consiliul subliniază că această delimitare, întemeiată pe dreptul concurenței, nu poate fi utilizată în sfera articolului 100 A. Delimitarea competențelor ar trebui să respecte criterii obiective și universale.

51      Comisia arată de asemenea că, în speță, există denaturări reale ale concurenței. În această privință, Comisia arată că, ținând seama de diferențele legislative existente, agențiile de publicitate nu au aceleași șanse de a realiza profituri, în funcție de locul de stabilire sau de piața pe care își desfășoară activitatea. În cazul în care ziarele sau periodicele din alte state membre sunt doar tolerate, în pofida unei legislații restrictive pentru presa din statul membru în cauză, se produc denaturări ale concurenței chiar în acest stat.

52      În ceea ce privește sponsorizarea, asemenea divergențe au o influență asupra alegerii locului de desfășurare a manifestărilor sponsorizate de către fabricanții de tutun, ceea ce ar determina consecințe economice importante atunci când este vorba despre competiții sportive precum cursele de Formula 1.

53      În sfârșit, producătorii și vânzătorii produselor din tutun nu beneficiază de aceleași condiții de concurență pentru a influența poziția lor pe piață. Astfel, în statele membre cu o legislație restrictivă, operatorii economici nu și‑ar putea menține sau îmbunătăți poziția lor pe piață decât printr‑o concurență bazată pe prețuri.

54      În ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia protecția sănătății publice constituie „centrul de gravitație” al directivei, Parlamentul European, Consiliul și Comisia afirmă că din jurisprudența Curții rezultă că elementul esențial care trebuie avut în vedere la aprecierea alegerii temeiului juridic al unui act este textul actului în cauză. Or, reiese din formularea considerentelor (3) și (4) ale directivei și din locul ocupat de acestea că protecția sănătății persoanelor constituie un obiectiv al acesteia, urmărit în contextul dispozițiilor articolului 100 A alineatele (3) și (4) din tratat, dar că aceasta nu constituie obiectivul său principal.

55      În mod similar, considerentul (2) al directivei și articolul 5 din aceasta, prin faptul că recunosc dreptul statelor membre de a adopta dispoziții mai stricte decât cele prevăzute de directivă pentru a asigura protecția sănătății publice, demonstrează de asemenea în mod clar că preocuparea legată de protecția sănătății persoanelor are un caracter accesoriu și subordonat.

56      Comisia relevă, în această privință, că importanța acordată protecției sănătății publice în cadrul directivei se explică prin faptul că aceasta a constituit obiectivul principal, chiar unic, al măsurilor naționale care au făcut obiectul armonizării, devenind, în contextul armonizării, un obiectiv secundar.

57      Parlamentul European, Consiliul și Comisia susțin, în sfârșit, că faptul că directiva impune o interdicție cuprinzătoare a publicității produselor din tutun rezultă din obligația impusă de articolul 100 A alineatul (3) din tratat de a se lua ca punct de reper un nivel ridicat de protecție a sănătății persoanelor, precum și din necesitatea de a preveni riscul de eludare a interdicției.

58      Potrivit guvernului Regatului Unit, reclamanta susține în mod eronat că directiva este incorect întemeiată pe dispozițiile articolului 100 A din tratat pentru motivul că obiectivul său principal nu ar fi eliminarea obstacolelor din calea comerțului pentru suporturile publicitare și prestările de servicii corespunzătoare, ci protecția sănătății persoanelor.

59      În această privință, acesta precizează că, în conformitate cu jurisprudența Curții, alegerea temeiului juridic al unui act trebuie să se întemeieze pe elemente obiective, care pot fi supuse controlului jurisdicțional, printre care în special scopul și conținutul actului.

60      Or, guvernul menționat consideră că, în mod obiectiv, directiva urmărește în mod indisociabil obiective legate de protecția sănătății umane și alte obiective legate de eliminarea disparităților în condițiile de concurență și de liberalizare a schimburilor economice. Abordarea reclamantei care urmărește a stabili care dintre aceste obiective este cel mai important este nu numai contrară criteriului obiectiv stabilit de Curte, dar și impracticabilă.

61      Guvernul Regatului Unit subliniază că articolul 100 A din tratat conferă Consiliului și Parlamentului European competența de a adopta măsuri care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne și apreciază că această situație se regăsește în speță.

62      Potrivit acestui guvern, pentru ca o măsură să fie în mod valabil întemeiată pe articolul 100 A, nu este necesar să se demonstreze că are ca efect creșterea volumului de schimburi transfrontaliere. Este suficient ca măsura respectivă să elimine inegalitățile în condițiile de concurență.

63      Or, directiva urmărește să elimine denaturările concurenței nu numai pe piața publicității, ci și pe piața produselor din tutun, prin armonizarea condițiilor în care fabricanții își pot promova produsele. Aceasta armonizează de asemenea condițiile în care evenimentele culturale și sportive pot fi sponsorizate de industria tutunului.

64      În această privință, potrivit guvernului Regatului Unit, cluburile sportive profesioniste sunt întreprinderi, aflate în concurență unele cu celelalte, iar condițiile acestei concurențe ar fi afectate în cazul în care cluburile din diferite state membre nu ar putea primi aceleași subsidii din partea industriei tutunului, dispusă în mod special să sponsorizeze evenimente sportive, astfel încât să combată ideea că aceste produse sunt asociate cu o sănătate precară.

65      Guvernul menționat adaugă faptul că, în conformitate cu jurisprudența Curții, un act poate fi adoptat pentru a anticipa adoptarea unor norme naționale disparate care presupun riscul unor obstacole în calea comerțului. Situația actuală de toleranță față de publicațiile care conțin publicitate pentru produsele din tutun s‑ar putea schimba, ținând seama de evoluția reglementărilor naționale, devenite din ce în ce mai stricte. Există, în consecință, un risc de creștere a obstacolelor în calea comerțului, pe care directiva urmărește să le elimine.

66      În ceea ce privește argumentul reclamantei potrivit căruia recurgerea la articolul 100 A din tratat nu trebuie să fie posibilă decât în cazul în care există restricții semnificative privind exercitarea libertăților fundamentale sau denaturări semnificative ale concurenței, guvernul Regatului Unit arată că niciun criteriu precis nu permite să se realizeze o astfel de delimitare.

67      Acest guvern subliniază că interpretarea propusă a articolului 100 A este confirmată de jurisprudența Curții, potrivit căreia o directivă care se limitează să interzică anumite activități pentru a elimina denaturări ale concurenței poate fi adoptată în temeiul articolului respectiv (Hotărârea Dioxid de titan, citată anterior).

68      Guvernul francez consideră că directiva a fost adoptată în mod valabil în temeiul articolului 100 A din tratat. În această privință, prezintă argumente întemeiate pe precedente legislative în materia armonizării în sectorul sănătății publice, pe jurisprudența Curții cu privire la articolul 129 din tratat și, în sfârșit, pe temeiul juridic ales pentru noile măsuri de armonizare în curs de adoptare.

69      În ceea ce privește precedentele legislative, acest guvern se referă la directivele privind produsele farmaceutice, începând cu Directiva 65/65/CEE a Consiliului din 26 ianuarie 1965 de apropiere a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind medicamentele (JO 1965, 22, p. 369) până la Directiva 90/220/CEE a Consiliului din 23 aprilie 1990 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic (JO L 117, p. 15), precum și la Directiva 76/768/CEE a Consiliului din 27 iulie 1976 de apropiere a legislațiilor statelor membre cu privire la produsele cosmetice (JO L 262, p. 169). În aceste directive, finalitățile protecției sănătății publice coexistă cu obiectivul liberei circulații a produselor și al eliminării denaturărilor concurenței, iar validitatea dispozițiilor lor care armonizează legislațiile naționale în domeniul sănătății publice nu a fost contestată.

70      În ceea ce privește jurisprudența Curții privitoare la articolul 129 din tratat, guvernul francez citează Hotărârea din 5 mai 1998, Regatul Unit/Comisia (C‑180/96, Rec., p. I‑2265), și Hotărârea din 4 aprilie 2000, Comisia/Consiliul (C‑269/97, Rec., p. I‑2257), în care Curtea a precizat că cerințele în materia protecției sănătății persoanelor constituie o componentă a celorlalte politici ale Comunității și, în special, a politicii privind piața internă.

71      În sfârșit, acest guvern arată că temeiul juridic al propunerii de directivă privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în domeniul fabricării, prezentării și vânzării produselor din tutun este articolul 100 A din tratat. În plus, în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății au fost demarate negocieri în scopul, printre altele, de a încheia un protocol privind publicitatea pentru produsele din tutun. Or, temeiul juridic al mandatului conferit Comisiei pentru a participa la negocieri este articolul 228 din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 300 CE).

72      Guvernul finlandez arată că, ținând seama de obstacolele în calea schimburilor comerciale și de denaturările concurenței, cauzate de diferențele între legislațiile naționale, directiva a putut fi în mod valabil adoptată în temeiul articolului 100 A din tratat.

73      În această privință, guvernul menționat subliniază elementele transfrontaliere ale pieței publicității, precum și ale sponsorizării pentru produsele din tutun, invocate de Parlamentul European, de Consiliu și de Comisie, și adaugă faptul că internaționalizarea acestei piețe este accentuată de comunicarea electronică, în special publicitatea prin internet. Beneficiind de mijloace de comunicare precum televiziunea, publicitatea pentru produsele din tutun reușește să pătrundă în acele state membre în care este interzisă. Astfel, într‑un stat membru ca Finlanda, unde publicitatea directă a produselor din tutun este interzisă din 1976, anumite studii demonstrează că, de exemplu, în 1996, programele sportive difuzate timp de o lună pe trei canale de televiziune naționale au inclus patru ore de publicitate pentru astfel de produse.

74      Guvernul finlandez menționează de asemenea denaturările concurenței în sectorul produselor din tutun și al sponsorizării. Această modalitate de marketing, care este inaccesibilă micilor întreprinderi, creează situații de inegalitate incompatibile cu piața comună.

75      În ceea ce privește importanța protecției sănătății în directivă, argumentația guvernului finlandez este identică în esență cu cea dezvoltată de Parlamentul European, de Consiliu și de Comisie și rezumată la punctele 54-57 din prezenta hotărâre.

 Analiza Curții

 Alegerea articolului 100 A, a articolului 57 alineatul (2) și a articolului 66 din tratat ca temei juridic și controlul jurisdicțional al acesteia

76      Directiva privește apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre privind publicitatea și sponsorizarea în favoarea produselor din tutun. Este vorba despre măsuri naționale în mare parte inspirate de obiectivele politicii de sănătate publică.

77      Or, articolul 129 alineatul (4) prima liniuță din tratat exclude orice armonizare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre care vizează protecția și îmbunătățirea sănătății umane.

78      Această dispoziție nu implică totuși faptul că anumite măsuri de armonizare adoptate în temeiul altor dispoziții din tratat nu pot avea o incidență asupra protecției sănătății oamenilor. Articolul 129 alineatul (1) al treilea paragraf prevede de altfel că cerințele în materia protecției sănătății constituie o componentă a celorlalte politici ale Comunității.

79      Cu toate acestea, nu se poate recurge la alte articole din tratat ca temei juridic pentru a eluda excluderea expresă a oricărei armonizări enunțată la articolul 129 alineatul (4) prima liniuță din tratat.

80      În speță, apropierea reglementărilor naționale privind publicitatea și sponsorizarea în favoarea produselor din tutun, prevăzută de directivă, a fost realizată în temeiul articolului 100 A, al articolului 57 alineatul (2) și a al articolului 66 din tratat.

81      Articolul 100 A alineatul (1) din tratat acordă competență Consiliului, hotărând în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 189 B din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 251 CE) și după consultarea Comitetului Economic și Social, de a adopta măsurile privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre care au ca obiect instituirea și funcționarea pieței interne.

82      În conformitate cu articolul 3 litera (c) din Tratatul CE [devenit, după modificare, articolul 3 alineatul (1) litera (c) CE], piața internă se caracterizează prin eliminarea, între statele membre, a obstacolelor din calea liberei circulații a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor. Articolul 7 A din Tratatul CE (devenit, după modificare, articolul 14 CE), care prevede măsurile care urmează a fi luate în vederea instituirii pieței interne, precizează, la alineatul (2), că această piață cuprinde un spațiu fără frontiere interne în care libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor este asigurată în conformitate cu dispozițiile tratatului.

83      Rezultă din coroborarea acestor dispoziții că măsurile prevăzute la articolul 100 A alineatul (1) din tratat sunt destinate să îmbunătățească condițiile de instituire și de funcționare a pieței interne. Interpretarea acestui articol în sensul că ar conferi legiuitorului comunitar o competență generală de reglementare a pieței interne ar fi nu numai contrară cuprinsului însuși al dispozițiilor citate anterior, ci și incompatibilă cu principiul consacrat la articolul 3 B din Tratatul CE (devenit articolul 5 CE), conform căruia competențele Comunității sunt competențe atribuite.

84      În plus, un act adoptat în temeiul articolului 100 A din tratat trebuie să aibă efectiv ca obiect îmbunătățirea condițiilor de instituire și de funcționare a pieței interne. Dacă simpla constatare a unor disparități între reglementările naționale, precum și a riscului abstract al unor obstacole în calea libertăților fundamentale sau al unor denaturări ale concurenței care pot decurge din aceasta ar fi suficientă pentru a justifica alegerea articolului 100 A ca temei juridic, controlul judecătoresc al respectării temeiului juridic ar putea fi lipsit de eficacitate. Curtea ar fi în acest caz împiedicată să își exercite atribuția, care îi incumbă în temeiul articolului 164 din Tratatul CE (devenit articolul 220 CE), de a asigura respectarea dreptului în interpretarea și aplicarea tratatului.

85      Astfel, pentru a aprecia dacă articolul 100 A constituie temeiul juridic adecvat, Curtea trebuie să verifice dacă actul a cărui validitate este în discuție urmărește efectiv obiectivele invocate de legiuitorul comunitar (a se vedea în special Hotărârea Spania/Consiliul, citată anterior, punctele 25-41, și Hotărârea din 13 mai 1997, Germania/Parlamentul European și Consiliul, C‑233/94, Rec., p. I‑2405, punctele 10-21).

86      Este adevărat că, astfel cum a arătat Curtea la punctul 35 din Hotărârea Spania/Consiliul, citată anterior, recurgerea la articolul 100 A ca temei juridic este posibilă în scopul de a preveni apariția unor obstacole viitoare în calea schimburilor comerciale, rezultate din evoluția eterogenă a legislațiilor naționale. Cu toate acestea, apariția unor asemenea obstacole trebuie să fie plauzibilă, iar măsura în cauză trebuie să aibă ca obiect prevenirea acestora.

87      Considerațiile care precedă se aplică interpretării articolului 57 alineatul (2) din tratat coroborat cu articolul 66 din tratat, care se referă în mod expres la măsurile destinate să faciliteze accesul la activitățile de servicii și la exercitarea acestora. Astfel, aceste dispoziții sunt de asemenea destinate să confere legiuitorului comunitar o competență specifică pentru a adopta măsuri destinate să îmbunătățească funcționarea pieței interne.

88      În plus, atât timp cât sunt îndeplinite condițiile recurgerii la articolul 100 A, la articolul 57 alineatul (2) și la articolul 66 ca temei juridic, legiuitorul comunitar nu poate fi împiedicat să recurgă la acest temei juridic pentru motivul că protecția sănătății publice este determinantă în alegerile care trebuie efectuate. Dimpotrivă, articolul 129 alineatul (1) al treilea paragraf prevede că cerințele în materia protecției sănătății constituie o componentă a celorlalte politici ale Comunității, iar articolul 100 A alineatul (3) impune în mod expres ca, în cadrul armonizării realizate, să se garanteze un nivel ridicat de protecție a sănătății persoanelor.

89      Prin urmare, se impune să se verifice dacă, ținând seama de ceea ce precedă, directiva putea fi adoptată în temeiul articolului 100 A, al articolului 57 alineatul (2) și al articolului 66 din tratat.

 Directiva

90      În considerentul (1) al directivei, legiuitorul comunitar constată existența unor diferențe între reglementările naționale în materie de publicitate și sponsorizare în favoarea produselor din tutun și menționează că, prin faptul că publicitatea și sponsorizarea în cauză depășesc frontierele statelor membre, aceste disparități sunt de natură să creeze obstacole în calea circulației produselor, suporturi ale activităților respective, și a liberei prestări a serviciilor în domeniu, precum și să determine denaturări ale concurenței, împiedicând în acest mod funcționarea pieței interne.

91      Conform considerentului (2) al directivei, este necesar să se elimine aceste bariere și, în acest scop, să fie apropiate normele privind publicitatea și sponsorizarea în favoarea produselor din tutun, lăsând statelor membre posibilitatea de a institui, în anumite condiții, cerințele pe care le consideră necesare pentru a asigura protecția sănătății persoanelor.

92      Directiva interzice, la articolul 3 alineatul (1), orice formă de publicitate sau de sponsorizare în favoarea produselor din tutun, iar la articolul 3 alineatul (4), orice distribuire gratuită care are ca scop sau ca efect să promoveze aceste produse. Rămân, cu toate acestea, în afara domeniului de aplicare al directivei, comunicările între specialiștii care participă la comerțul cu tutun, publicitatea din unitățile de vânzare și cea inserată în publicațiile editate și imprimate în țări terțe care nu sunt destinate în principal pieței comunitare [articolul 3 alineatul (5)].

93      Directiva interzice de asemenea utilizarea aceleiași denumiri atât pentru produsele din tutun, cât și pentru alte produse și servicii începând cu 30 iulie 1998, cu excepția produselor și serviciilor comercializate înainte de această dată sub o denumire utilizată de asemenea pentru un produs din tutun, pentru care utilizarea acestei denumiri este autorizată în anumite condiții [articolul 3 alineatul (2)]. Începând cu 30 iulie 2001, produsele din tutun nu trebuie să poarte denumirea, marca, simbolul sau orice alt element distinctiv al unui alt produs sau serviciu, cu excepția cazului în care respectivul produs din tutun nu a fost deja comercializat sub această denumire, marcă, simbol sau orice element înaintea acestei date [articolul 3 alineatul (3) litera (a)].

94      În conformitate cu articolul 5, directiva nu aduce atingere posibilității statelor membre de a institui, cu respectarea tratatului, cerințe mai stricte pe care le consideră necesare pentru a asigura protecția sănătății persoanelor în materia publicității și sponsorizării în favoarea produselor din tutun.

95      Este, prin urmare, necesar să se verifice dacă directiva contribuie efectiv la eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a mărfurilor și a liberei prestări a serviciilor, precum și la eliminarea denaturării concurenței.

 Eliminarea obstacolelor din calea liberei circulații a mărfurilor și a liberei prestări a serviciilor

96      Este necesar să se admită că, din cauza disparităților existente între legislațiile naționale privind publicitatea produselor din tutun, există sau pot, într‑adevăr, să apară obstacole în calea liberei circulații a mărfurilor sau a liberei prestări a serviciilor.

97      În ceea ce privește, de exemplu, publicațiile periodice, revistele și ziarele care conțin publicitate pentru produsele din tutun, este adevărat că, după cum a demonstrat reclamanta, nu există în prezent niciun obstacol în calea importului acestor articole de presă în statele membre care interzic o astfel de publicitate. Cu toate acestea, ținând seama de evoluția legislațiilor naționale într‑un sens întotdeauna mai restrictiv în ceea ce privește publicitatea pentru produsele din tutun, care corespunde convingerii că această publicitate determină o creștere semnificativă a consumului de tutun, este probabil să apară în viitor obstacole în calea liberei circulații a produselor de presă.

98      Prin urmare, articolul 100 A din tratat ar putea să permită, în principiu, adoptarea unei directive care să interzică publicitatea pentru produsele din tutun în publicații periodice, reviste și ziare, în scopul de a asigura libera circulație a acestor produse de presă, la fel ca Directiva 89/552, care interzice, la articolul 13, publicitatea televizată pentru produsele din tutun în scopul de a promova libera transmisie a programelor de televiziune.

99      Cu toate acestea, pentru o mare parte a formelor de publicitate pentru produsele din tutun, interzicerea acestora, care rezultă din articolul 3 alineatul (1) din directivă, nu poate fi justificată prin necesitatea de a elimina obstacolele din calea liberei circulații a suporturilor publicitare sau din calea liberei prestări a serviciilor în domeniul publicității. Aceasta este situația, în special, în cazul interzicerii publicității prin afișe, umbrele de soare, scrumiere și alte obiecte utilizate în hoteluri, restaurante și cafenele, precum și al interzicerii mesajelor publicitare la cinema, interdicții care nu contribuie în niciun caz la facilitarea schimburilor comerciale cu produsele în cauză.

100    Desigur, un act adoptat în temeiul articolului 100 A, al articolului 57 alineatul (2) și al articolului 66 din tratat poate conține dispoziții care nu contribuie la eliminarea unor obstacole din calea exercitării libertăților fundamentale, atât timp cât sunt necesare pentru a evita eludarea anumitor interdicții care au un astfel de obiectiv. Este totuși evident că această situație nu se regăsește în ceea ce privește interdicțiile în cauză, menționate la punctul precedent.

101    În plus, directiva nu asigură libera circulație a produselor care ar fi conforme cu dispozițiile sale.

102    În această privință, contrar celor susținute de Parlamentul European și de Consiliu, articolul 3 alineatul (2) din directivă, privitor la produsele de diversificare, nu poate fi interpretat în sensul că, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de directivă, acele produse a căror comercializare este autorizată într‑un stat membru pot circula liber în celelalte state membre, chiar și în cele în care produsele respective sunt interzise.

103    Astfel, în conformitate cu articolul 5 din directivă, statele membre păstrează prerogativa de a institui, cu respectarea tratatului, cerințele mai stricte pe care le consideră necesare pentru a asigura protecția sănătății persoanelor în materia publicității sau sponsorizării pentru produsele din tutun.

104    În plus, directiva nu conține nicio clauză care să consacre libera circulație a produselor conforme cu dispozițiile sale, spre deosebire de alte directive care lasă statelor membre posibilitatea de a adopta măsuri mai stricte în vederea protejării unui interes general [a se vedea în special articolul 7 alineatul (1) din Directiva 90/239/CEE a Consiliului din 17 mai 1990 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu privire la conținutul maxim de gudron din țigarete (JO L 137, p. 36) și articolul 8 alineatul (1) din Directiva 89/622/CEE a Consiliului din 13 noiembrie 1989 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre cu privire la etichetarea produselor din tutun (JO L 359, p. 1)].

105    În aceste condiții, trebuie să se constate că legiuitorul comunitar nu se poate întemeia pe necesitatea de a elimina obstacolele din calea liberei circulații a suporturilor publicitare și a liberei prestări a serviciilor pentru a adopta directiva în temeiul articolului 100 A, al articolului 57 alineatul (2) și al articolului 66 din tratat.

 Eliminarea denaturării concurenței

106    În cadrul controlului legalității unei directive adoptate în temeiul articolului 100 A din tratat, Curtea verifică dacă denaturarea concurenței pe care actul urmărește să o elimine este semnificativă (Hotărârea Dioxid de titan, citată anterior, punctul 23).

107    În lipsa unei asemenea cerințe, competența legiuitorului comunitar nu ar avea practic limite. Astfel, reglementările naționale diferă adesea în ceea ce privește condițiile de desfășurare a activităților pe care le vizează, ceea ce are consecințe directe sau indirecte asupra condițiilor de concurență pentru întreprinderile în cauză. Prin urmare, interpretarea articolului 100 A, precum și a articolului 57 alineatul (2) și a articolului 66 din tratat în sensul că legiuitorul comunitar ar putea să se întemeieze pe aceste articole pentru a elimina denaturări minime ale concurenței ar fi incompatibilă cu principiul, deja amintit la punctul 83 din prezenta hotărâre, potrivit căruia competențele Comunității sunt competențe atribuite.

108    Este necesar, prin urmare, să se verifice dacă directiva contribuie efectiv la eliminarea unor denaturări semnificative ale concurenței.

109    În ceea ce privește, în primul rând, agențiile de publicitate și fabricanții de suporturi publicitare, întreprinderile stabilite pe teritoriul statelor membre mai puțin restrictive în ceea ce privește publicitatea pentru produsele din tutun sunt în mod evident avantajate la nivelul economiilor de scară și creșterii profiturilor. Cu toate acestea, efectele acestor avantaje asupra concurenței sunt îndepărtate și indirecte și nu constituie o denaturare care poate fi calificată drept importantă. Acestea nu se pot compara cu denaturarea concurenței cauzată de diferențele în costurile de producție, precum acelea care au determinat legiuitorul comunitar să adopte Directiva 89/428/CEE a Consiliului din 21 iunie 1989 de stabilire a modalităților de armonizare a programelor de reducere, în vederea eliminării, a poluării provocate de deșeurile din industria dioxidului de titan (JO L 201, p. 56).

110    Este adevărat că diferențele existente între anumite reglementări în domeniul publicității pentru tutun pot atrage denaturări semnificative ale concurenței. După cum au susținut Comisia, guvernul finlandez și cel al Regatului Unit, interzicerea sponsorizării în anumite state membre și autorizarea acesteia în alte state membre determină delocalizarea în special a anumitor competiții sportive, determinând repercusiuni importante asupra condițiilor de concurență pentru întreprinderile implicate în asemenea evenimente.

111    Cu toate acestea, asemenea denaturări, care ar putea constitui un temei pentru recurgerea la articolul 100 A din tratat în scopul de a interzice anumite forme de sponsorizare, nu permit utilizarea acestui temei juridic pentru o interdicție generală a publicității, precum cea instituită de directivă.

112    În ceea ce privește, în al doilea rând, denaturarea concurenței pe piața produselor din tutun și fără a fi necesar să se analizeze problema invocată de reclamantă potrivit căreia asemenea denaturări nu sunt vizate de directivă, trebuie să se constate că, în acest sector, directiva nu este de natură să elimine nici denaturări semnificative ale concurenței.

113    Desigur, astfel cum a subliniat Comisia, producătorii și vânzătorii de produse din tutun trebuie să recurgă la concurența bazată pe prețuri pentru a influența poziția lor pe piață în statele membre cu o legislație restrictivă. Cu toate acestea, o asemenea împrejurare nu constituie o denaturare a concurenței, ci o restricție a modalităților de concurență care se aplică la fel tuturor operatorilor economici din respectivele state membre. Prin faptul că interzice în mod extins publicitatea pentru produsele din tutun, directiva ar generaliza în viitor o asemenea restricție a modalităților de concurență, limitând în toate statele membre mijloacele de care dispun operatorii economici pentru a pătrunde sau pentru a se menține pe piață.

114    În aceste condiții, este necesar să se constate că legiuitorul comunitar nu se poate întemeia pe necesitatea de a elimina denaturarea concurenței, fie în sectorul publicității, fie în sectorul produselor din tutun pentru a adopta directiva în temeiul articolului 100 A, al articolului 57 alineatul (2) și al articolului 66 din tratat.

115    Ținând seama de toate considerațiile de mai sus, o măsură precum directiva nu poate fi luată în temeiul articolului 100 A, al articolului 57 alineatul (2) și al articolului 66 din tratat.

116    În aceste condiții, este necesar să se considere că motivele deduse din faptul că articolul 100 A, articolul 57 alineatul (2) și articolul 66 din tratat nu constituie un temei juridic adecvat pentru directivă sunt fondate.

117    Astfel cum s‑a arătat la punctele 98 și 111 din prezenta hotărâre, articolul 100 A din tratat ar fi permis adoptarea unei directive care să interzică anumite forme de publicitate și de sponsorizare în favoarea produselor din tutun. Cu toate acestea, dat fiind caracterul general al interdicției publicității și a sponsorizării în favoarea produselor din tutun, prevăzută de directivă, anularea parțială a acesteia ar implica modificarea de către Curte a dispozițiilor directivei, modificări care incumbă legiuitorului comunitar. Nu este, prin urmare, posibil ca directiva să fie anulată parțial de către Curte.

118    Având în vedere că motivele întemeiate pe caracterul eronat al alegerii articolului 100 A, a articolului 57 alineatul (2) și a articolului 66 din tratat ca temei juridic au fost considerate fondate, nu este necesar să se examineze celelalte motive invocate de reclamantă. Directiva este anulată în întregime.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

119    În temeiul articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Republica Federală Germania a solicitat obligarea Parlamentului European și a Consiliului la plata cheltuielilor de judecată, iar acestea au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată. Republica Franceză, Republica Finlanda, Regatul Unit și Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată, în conformitate cu articolul 69 alineatul (4) din Regulamentul de procedură.

Pentru aceste motive,

CURTEA

declară și hotărăște:

1)      Anulează Directiva 98/43/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 6 iulie 1998 privind apropierea actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale statelor membre în materie de publicitate și sponsorizare în favoarea produselor din tutun.

2)      Obligă Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene la plata cheltuielilor de judecată. Republica Franceză, Republica Finlanda, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Comisia Comunităților Europene suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință publică la Luxemburg, la 5 octombrie 2000.

1? Limba de procedură: germana.