HOTĂRÂREA CURȚII

20 februarie 1979(1)

„Măsuri cu efect echivalent restricțiilor cantitative”

În cauza 120/78,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare adresată Curții în temeiul articolului 177 din Tratatul CEE de Hessisches Finanzgericht, în litigiul aflat pe rolul acestei instanțe între

Rewe‑Zentral AG, cu sediul în Köln,

și

Bundesmonopolverwaltung für Branntwein (Administrația Federală a Monopolului Alcoolului),

cu privire la interpretarea articolelor 30 și 37 din Tratatul CEE, prin raportare la articolul 100 alineatul 3 din Legea germană privind monopolul alcoolului,

CURTEA,

compusă din domnii H. Kutscher, președinte, J. Mertens de Wilmars și Mackenzie Stuart, președinți de cameră, A. M. Donner, P. Pescatore, M. Sørensen, A. O’Keeffe, G. Bosco și A. Touffait, judecători,

avocat general: domnul F. Capotorti,

grefier: domnul A. Van Houtte,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Având în vedere că, prin Ordonanța din 28 aprilie 1978, primită la Curte la 22 mai 1978, Hessisches Finanzgericht (Tribunalul Financiar al Landului Hessa) a adresat, în temeiul articolului 177 din Tratatul CEE, două întrebări preliminare cu privire la interpretarea articolelor 30 și 37 din Tratatul CEE, în vederea aprecierii compatibilității cu dreptul comunitar a unei dispoziții din reglementarea germană privitoare la comercializarea băuturilor spirtoase care stabilește o concentrație alcoolică minimă pentru diverse categorii de produse alcoolizate;

2        având în vedere că din ordonanța de trimitere rezultă că reclamanta din acțiunea principală intenționează să importe un lot de „Cassis de Dijon” originar din Franța, în vederea comercializării în Republica Federală Germania;

că reclamanta s‑a adresat Administrației Federale a Monopolului Alcoolului (Bundesmonopolverwaltung) pentru a obține autorizația de import al produsului respectiv, iar aceasta i‑a adus la cunoștință că produsul nu are calitățile necesare pentru a fi comercializat în Republica Federală Germania, din cauza tăriei alcoolice insuficiente a acestuia;

3        că această luare de poziție a Administrației se întemeiază pe articolul 100 din „Branntweinmonopolgesetz” și pe reglementările adoptate de Administrația Monopolului în temeiul acestei dispoziții, care au ca efect stabilirea conținutului minim de alcool pentru anumite categorii de lichioruri și pentru alte băuturi alcoolizate (Verordnung über den Mindestweingeistgehalt von Trinkbranntweinen din 28 februarie 1958, Bundesanzeiger nr. 48 din 11 martie 1958);

că din dispozițiile citate rezultă că, în cazul comercializării de lichioruri de fructe, precum „Cassis de Dijon”, există cerința ca acestea să aibă un conținut minim de alcool de 25 %, în timp ce tăria alcoolică a produsului respectiv, comercializat liber ca atare în Franța, se situează între 15 % și 20 %;

4        că, potrivit reclamantei, stabilirea, prin reglementările germane, a unui conținut minim de alcool are drept consecință faptul că produse alcoolizate cunoscute, originare din alte state membre ale Comunității, nu pot fi valorificate în Republica Federală Germania și că această dispoziție constituie, așadar, un obstacol în calea liberei circulații a mărfurilor între statele membre, depășind cadrul reglementărilor comerciale rezervate acestora;

că, în opinia acesteia, este vorba despre o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la import, contrară articolului 30 din Tratatul CEE;

că, fiind vorba, în plus, de o măsură adoptată în cadrul gestionării monopolului alcoolului, reclamanta consideră că se încalcă totodată articolul 37, în temeiul căruia statele membre adaptează treptat monopolurile naționale cu caracter comercial astfel încât, la încheierea perioadei de tranziție, să se asigure excluderea oricărei discriminări între resortisanții statelor membre cu privire la condițiile de aprovizionare și de desfacere;

5        că pentru a soluționa acest litigiu, Hessisches Finanzgericht a adresat două întrebări, după cum urmează:

a)      Noțiunea de măsură cu efect echivalent unor restricții cantitative la import în sensul articolului 30 din Tratatul CEE trebuie interpretată în sensul că aceasta este incidentă și în cazul stabilirii unui conținut minim de alcool pentru băuturile alcoolizate destinate consumului uman, prevăzut prin Legea germană privind monopolul alcoolului, care are ca efect împiedicarea punerii în circulație în Republica Federală Germania a unor produse tradiționale din celelalte state membre al căror conținut de alcool este inferior limitei stabilite?

b)      Stabilirea unui astfel de conținut minim de alcool intră în sfera noțiunii de discriminare între resortisanții statelor membre cu privire la condițiile de aprovizionare și de desfacere în sensul articolului 37 din Tratatul CEE?

6        având în vedere că instanța națională urmărește astfel să obțină elemente de interpretare care să permită să se aprecieze dacă cerința unui conținut minim de alcool ar putea să intre fie sub incidența interdicției tuturor măsurilor cu efect echivalent unor restricții cantitative în schimburile între statele membre, prevăzută la articolul 30 din tratat, fie sub incidența interdicției oricăror discriminări între resortisanții statelor membre cu privire la condițiile de aprovizionare și de desfacere, în sensul articolului 37;

7        că trebuie să se menționeze, în această privință, că articolul 37 este o dispoziție specifică monopolurilor naționale cu caracter comercial;

că această dispoziție nu are, așadar, relevanță prin raportare la dispoziții naționale care nu privesc exercitarea de către un monopol public a funcției sale specifice – și anume dreptul său de exclusivitate –, ci se referă, într‑un mod general, la producerea și la comercializarea băuturilor alcoolizate, indiferent dacă acestea aparțin sau nu aparțin monopolului respectiv;

că, în aceste condiții, impactul măsurii la care se referă instanța națională asupra schimburilor intracomunitare trebuie să fie examinat numai în raport cu cerințele care decurg din articolul 30, menționat în cadrul primei întrebări;

8        având în vedere că, în lipsa unei reglementări comune a producției și a comercializării alcoolului – până în prezent, Consiliul nu a dat curs unei propuneri de regulament prezentate de către Comisie la 7 decembrie 1976 (JO C 309, p. 2) –, revine statelor membre sarcina de a reglementa, fiecare pe teritoriul său, toate aspectele care privesc producția și comercializarea alcoolului și a băuturilor spirtoase;

că obstacolele în calea circulației intracomunitare care rezultă din disparitățile legislațiilor naționale privitoare la comercializarea produselor respective trebuie să fie acceptate în măsura în care aceste prevederi pot fi recunoscute ca necesare pentru respectarea cerințelor imperative legate în special de eficiența controalelor fiscale, de protecția sănătății publice, de corectitudinea tranzacțiilor comerciale și de protecția consumatorilor;

9        având în vedere că guvernul Republicii Federale Germania, intervenient în procedură, a expus diverse argumente care, în opinia acestuia, ar justifica aplicarea unor dispoziții referitoare la conținutul minim de alcool din băuturile spirtoase, invocând considerații legate, pe de o parte, de protecția sănătății publice și, pe de altă parte, de protecția consumatorilor împotriva practicilor comerciale neloiale;

10      având în vedere că, în ceea ce privește protecția sănătății publice, guvernul german afirmă că stabilirea conținutului minim de alcool prin legislația națională ar avea rolul de a evita proliferarea exagerată de băuturi spirtoase pe piața națională, în special de băuturi spirtoase cu conținut moderat de alcool, având în vedere că astfel de produse pot, în opinia sa, să inducă mai ușor dependența decât băuturile cu tărie alcoolică mai ridicată;

11      având în vedere că astfel de considerații nu sunt decisive, de vreme ce consumatorul poate să își procure de pe piață o gamă foarte variată de produse slab sau mediu alcoolizate și că, în plus, o mare parte a băuturilor alcoolizate cu o tărie alcoolică ridicată, comercializate în mod liber pe piața germană, sunt consumate în mod curent sub formă diluată;

12      având în vedere că guvernul german susține de asemenea că stabilirea unei limite inferioare a tăriei alcoolice pentru anumite lichioruri ar urmări să protejeze consumatorul împotriva practicilor neloiale ale unor producători sau distribuitori de băuturi spirtoase;

că această argumentație se întemeiază pe considerația că reducerea tăriei alcoolice ar asigura un avantaj concurențial față de băuturile cu tărie alcoolică mai ridicată, dat fiind că alcoolul constituie în mod evident elementul cel mai costisitor din compoziția băuturilor, din cauza sarcinii fiscale considerabile la care este supus;

că, în plus, în opinia guvernului german, a admite libera circulație a produselor alcoolizate atât timp cât acestea corespund, în ceea ce privește conținutul de alcool, normelor țării de producție ar avea ca efect să impună în Comunitate, ca standard comun, cel mai redus conținut de alcool admis în oricare dintre statele membre și chiar ca toate prevederile în materie să devină inoperante, din moment ce reglementarea din mai multe state membre nu ar prevedea nicio limită inferioară de acest gen;

13      având în vedere că, astfel cum a subliniat în mod temeinic Comisia, stabilirea unor valori limită în ceea ce privește concentrația alcoolică a băuturilor poate determina standardizarea produselor comercializate și a denumirilor lor, în interesul unei mai mari transparențe a tranzacțiilor comerciale și a ofertelor către public;

că nu se poate totuși ajunge la concluzia că stabilirea imperativă a unei concentrații alcoolice minime constituie o garanție esențială a corectitudinii tranzacțiilor comerciale, atât timp cât este ușor să se asigure o informare convenabilă a cumpărătorului prin cerința ca pe ambalajul produselor să figureze o indicație a provenienței și a tăriei alcoolice a acestora;

14      având în vedere că din cele de mai sus rezultă că prevederile privind conținutul minim de alcool al băuturilor spirtoase nu urmăresc un obiectiv de interes general de natură să primeze față de cerințele liberei circulații a mărfurilor, care constituie una dintre normele fundamentale ale Comunității;

că efectul practic al prevederilor de acest fel constă în principal în a asigura un avantaj pentru băuturile spirtoase cu un conținut ridicat de alcool, îndepărtând de pe piața națională produsele din alte state membre care nu corespund acestei specificații;

că rezultă astfel că cerința unilaterală, impusă prin reglementarea unui stat membru, a unui conținut minim de alcool pentru comercializarea de băuturi spirtoase constituie un obstacol în calea schimburilor incompatibil cu dispozițiile articolului 30 din tratat;

că nu există, așadar, niciun motiv valabil pentru a împiedica faptul ca băuturile alcoolizate, cu condiția ca acestea să fie produse și comercializate în mod legal în unul dintre statele membre, să fie introduse în orice alt stat membru fără ca valorificarea acestor produse să poată face obiectul unei interdicții legale de comercializare a băuturilor cu o concentrație alcoolică inferioară limitei stabilite prin reglementarea națională;

15      că, în consecință, este necesar să se răspundă la prima întrebare că noțiunea „măsuri cu efect echivalent unor restricții cantitative la import”, prevăzută la articolul 30 din tratat, trebuie înțeleasă în sensul că, în cazul importului de băuturi alcoolizate produse și comercializate în mod legal într‑un alt stat membru, în sfera de aplicare a interdicției prevăzute în această dispoziție intră de asemenea stabilirea, prin legislația unui stat membru, a unui conținut minim de alcool pentru băuturile spirtoase destinate consumului uman;

 Cu privire la cheltuielile de judecată

16      Având în vedere că, în ceea ce privește cheltuielile efectuate de guvernul Regatului Danemarcei, de guvernul Republicii Federale Germania și de Comisia Comunităților Europene, care au prezentat observații Curții, acestea nu pot face obiectul unei rambursări;

că, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la Hessisches Finanzgericht, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată;

pentru aceste motive,

CURTEA,

pronunțându‑se cu privire la întrebările care i‑au fost adresate de Hessisches Finanzgericht prin Ordonanța din 28 aprilie 1978, hotărăște:

Noțiunea „măsuri cu efect echivalent unor restricții cantitative la import”, prevăzută la articolul 30 din Tratatul CEE, trebuie înțeleasă în sensul că, în cazul importului de băuturi alcoolizate produse și comercializate în mod legal într‑un alt stat membru, în sfera de aplicare a interdicției prevăzute în această dispoziție intră de asemenea stabilirea, prin legislația unui stat membru, a unui conținut minim de alcool pentru băuturile spirtoase destinate consumului uman.

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 20 februarie 1979.

1 Limba de procedură: germana.