COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 19.9.2023
COM(2023) 536 final
2023/0324(NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, cu privire la modificarea anexei XXII la Acordul de asociere
EXPUNERE DE MOTIVE
1.Obiectul propunerii
Prezenta propunere are ca obiect decizia de stabilire a poziției care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul Consiliului de asociere UE-Georgia în legătură cu adoptarea preconizată a unei decizii de modificare a anexei XXII la Acordul de asociere UE-Georgia. Anexa XXII se referă la impozitare.
2.Contextul propunerii
2.1.Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte
Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) vizează aprofundarea relațiilor politice și economice dintre UE și Georgia, inclusiv prin crearea unei zone de liber schimb complex și cuprinzător (DCFTA). Acordul oferă un cadru pentru realizarea progresivă a asocierii politice și a integrării economice între UE și Georgia. Acesta prevede angajamente pentru reformarea sectoarelor economiei Georgiei în conformitate cu acquis-ul UE, inclusiv obiectivul unei integrări sporite a pieței și al apropierii legislative de elementele-cheie ale acquis-ului UE în domeniile mediului, acțiunilor în domeniul climei, dreptului societăților comerciale, contabilității, auditului și guvernanței corporative, politicii privind protecția consumatorilor și sănătății publice, pe baza acquis-ului UE. Acordul a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.
2.2.Consiliul de asociere UE-Georgia
Consiliul de asociere UE-Georgia este cea mai înaltă instituție oficială instituită în temeiul Acordului de asociere UE-Georgia cu scopul de a supraveghea punerea în aplicare a acordului și de a examina periodic funcționarea acordului în lumina obiectivelor acestuia. Consiliul de asociere a fost instituit în conformitate cu articolul 404 din acord.
Consiliul de asociere se reunește la nivel ministerial la intervale regulate, cel puțin o dată pe an, precum și atunci când circumstanțele impun acest lucru. Consiliul de asociere este alcătuit din membri ai Consiliului Uniunii Europene și din membri ai Comisiei Europene, pe de o parte, și din membri ai Guvernului Georgiei, pe de altă parte.
Acesta este prezidat, pe rând, de un reprezentant al Uniunii și de un reprezentant al Georgiei. Consiliul de asociere are competența de a lua decizii în cadrul domeniului de aplicare al acordului. Deciziile sunt obligatorii pentru părți, care iau măsurile necesare, în conformitate cu dispozițiile acordului, pentru a pune în aplicare deciziile luate. Consiliul de asociere poate adopta și recomandări. Astfel de decizii sau recomandări sunt adoptate prin acord între părți, în urma finalizării procedurilor interne respective necesare.
2.3.Actul avut în vedere al Consiliului de asociere UE-Georgia
Comisia Europeană urmează să adopte o propunere de decizie a Consiliului de stabilire a poziției Uniunii cu privire la decizia care urmează să fie luată în cadrul Consiliului de asociere în ceea ce privește modificarea anexei XXII (apropierea legislațiilor fiscale).
Scopul actului avut în vedere este de a propune o modificare a anexei XXII la acord.
Actul avut în vedere va deveni obligatoriu pentru părți în conformitate cu articolul 406 din acord, care prevede următoarele: „ În vederea realizării obiectivelor prezentului acord, Consiliul de asociere este împuternicit să ia decizii în domeniile care se încadrează în sfera de aplicare a prezentului acord. Deciziile sunt obligatorii pentru părți, care trebuie să ia, în conformitate cu dispozițiile prezentului acord, măsurile adecvate, incluzând, dacă este necesar, acțiuni ale organismelor instituite în temeiul prezentului acord, pentru punerea în aplicare a acestor decizii.”
3.Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii
Prezenta propunere de decizie a Consiliului stabilește poziția Uniunii cu privire la decizia care urmează să fie adoptată în cadrul Consiliului de asociere instituit prin acord în legătură cu modificarea anexei XXII (Apropierea legislațiilor fiscale) la Acordul de asociere.
Actul pe care Consiliul de asociere este invitat să îl adopte este un act cu efecte juridice. Actul avut în vedere va fi obligatoriu în temeiul dreptului internațional, în conformitate cu articolul 406 din Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte.
Modificarea anexei XXII este necesară pentru a reflecta evoluția legislației naționale a Georgiei care a avut loc în domeniul fiscalității de la încheierea negocierilor acordului în noiembrie 2013.
Părțile își dezvoltă cooperarea și își armonizează politicile în materie de contracarare și combatere a fraudei și a contrabandei cu produse supuse accizelor. Această cooperare va include, printre altele, apropierea progresivă a ratelor accizelor la produsele din tutun.
Propunerea este conformă cu obligațiile părților prevăzute la articolele 283 și 285 din acord.
4.Temei juridic
4.1.Temeiul juridic procedural
4.1.1.Principii
Articolul 218 alineatul (9) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) prevede posibilitatea adoptării unor decizii de stabilire „a pozițiilor care trebuie adoptate în numele Uniunii în cadrul unui organism creat printr-un acord, în cazul în care acest organism trebuie să adopte acte cu efecte juridice, cu excepția actelor care modifică sau completează cadrul instituțional al acordului.”
Conceptul de „acte cu efecte juridice” include actele care au efecte juridice în temeiul normelor de drept internațional aplicabile organismului în cauză. Acest concept include, de asemenea, instrumentele care nu au un caracter obligatoriu în temeiul dreptului internațional, dar care „au vocația de a influența în mod decisiv conținutul reglementării adoptate de legiuitorul Uniunii”.
4.1.2.Aplicarea la cazul în discuție
Consiliul de asociere UE-Georgia este un organism creat printr-un acord, și anume Acordul de asociere dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte.
Conform articolului 406 alineatul (3) din acord, Consiliul de asociere este împuternicit să actualizeze sau să modifice anexele la acord.
Articolul 283 din acord prevede că părțile trebuie să își dezvolte cooperarea și să își armonizeze politicile în materie de contracarare și combatere a fraudei și a contrabandei cu produse supuse accizelor. Această cooperare va include, printre altele, aproprierea progresivă a ratelor accizelor la produsele din tutun, în măsura posibilului, ținând seama de constrângerile contextului regional și în conformitate cu Convenția-cadru pentru controlul tutunului a Organizației Mondiale a Sănătății. În acest scop, părțile depun eforturi pentru a-și consolida cooperarea în contextul regional.
Articolul 285 din acord prevede că Georgia va realiza apropierea legislației sale naționale de actele UE și de instrumentele internaționale menționate în anexa XXII la acest acord, în conformitate cu dispozițiile din anexa respectivă.
Actul pe care Consiliul de asociere UE-Georgia este invitat să îl adopte este un act cu efecte juridice.
Actul avut în vedere va fi obligatoriu în temeiul dreptului internațional, în conformitate cu articolul 406 din Acordul dintre Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte.
Actul avut în vedere nu completează și nici nu modifică cadrul instituțional al acordului.
Prin urmare, temeiul juridic procedural al deciziei propuse este articolul 218 alineatul (9) din TFUE.
4.2.Temeiul juridic material
4.2.1.Principii
Temeiul juridic material al unei decizii adoptate în temeiul articolului 218 alineatul (9) din TFUE depinde în primul rând de obiectivul și de conținutul actului avut în vedere cu privire la care se adoptă o poziție în numele Uniunii. În cazul în care actul avut în vedere urmărește două obiective sau include două elemente, iar unul dintre aceste obiective sau elemente poate fi identificat ca fiind obiectivul sau elementul principal, iar celălalt obiectiv sau element are mai degrabă un caracter accesoriu, decizia adoptată în temeiul articolului 218 alineatul (9) din TFUE trebuie să se întemeieze pe un singur temei juridic material, respectiv pe cel impus de obiectivul sau de elementul principal sau predominant.
4.2.2.Aplicarea la cazul în discuție
Principalul obiectiv și conținut al actului avut în vedere constă în modificarea anexei XXII (Apropierea legislațiilor fiscale) cu privire la accizele la produsele din tutun, în conformitate cu angajamentele Georgiei de a-și apropia legislația de acord.
Prin urmare, temeiul juridic material al deciziei propuse cuprinde următoarele dispoziții: articolul 207, coroborat cu articolul 218 alineatul (9) din TFUE.
4.3.Concluzie
Temeiul juridic al deciziei propuse trebuie să fie articolul 285 din TFUE, coroborat cu articolul 207 și cu articolul 218 alineatul (9) din TFUE.
5.Publicarea actului avut în vedere
Având în vedere că actul Consiliului de asociere UE-Georgia va modifica anexa XXII, este oportun ca acesta să fie publicat, după adoptare, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
2023/0324 (NLE)
Propunere de
DECIZIE A CONSILIULUI
privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, cu privire la modificarea anexei XXII la Acordul de asociere
CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 207, coroborat cu articolul 218 alineatul (9),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
întrucât:
(1)Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte (denumit în continuare „acordul”) a fost încheiat de Uniune prin Decizia 2014/494/UE a Consiliului și a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.
(2)În temeiul articolului 406 alineatul (3) din acord, Consiliul de asociere este împuternicit să actualizeze sau să modifice anexele la acord.
(3)În temeiul articolului 283 din acord, părțile își dezvoltă cooperarea și își armonizează politicile în materie de contracarare și combatere a fraudei și a contrabandei cu produse supuse accizelor. Această cooperare va include, printre altele, aproprierea progresivă a ratelor accizelor la produsele din tutun, în măsura posibilului, ținând seama de constrângerile contextului regional și în conformitate cu Convenția-cadru pentru controlul tutunului a Organizației Mondiale a Sănătății. În acest scop, părțile depun eforturi pentru a-și consolida cooperarea în contextul regional.
(4)În temeiul articolului 285 din acord, Georgia va asigura apropierea legislației sale naționale de actele normative ale UE și de instrumentele internaționale menționate în anexa XXII la acest acord, în conformitate cu dispozițiile din anexa respectivă.
(5)În cadrul celei de a opta sesiuni/reuniuni a sa, Consiliul de asociere urmează să adopte o decizie cu privire la modificarea anexei XXII.
(6)Este oportun să se stabilească poziția care urmează să fie adoptată, în numele Uniunii, în cadrul Consiliului de asociere, întrucât decizia avută în vedere va avea caracter obligatoriu pentru Uniune,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
Poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii în cadrul celei de a opta sesiuni sau reuniuni a Consiliului de asociere UE-Georgia se bazează pe proiectul de anexă atașat la prezenta decizie.
Articolul 2
Prezenta decizie se adresează Comisiei.
Adoptată la Bruxelles,
Pentru Consiliu,
Președintele
COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 19.9.2023
COM(2023) 536 final
ANEXĂ
la
Propunerea de DECIZIE A CONSILIULUI
privind poziția care urmează să fie adoptată în numele Uniunii Europene în cadrul Consiliului de asociere instituit prin Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, cu privire la modificarea anexei XXII la Acordul de asociere
ANEXĂ
DECIZIA NR. .../2023 A CONSILIULUI DE ASOCIERE UE-GEORGIA
de modificare a anexei XXII la Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte
CONSILIUL DE ASOCIERE UE-GEORGIA,
având în vedere Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, în special articolul 406,
întrucât:
(1)Acordul de asociere între Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Georgia, pe de altă parte, a fost semnat la 16 iunie 2014 și a intrat în vigoare la 1 iulie 2016.
(2)Preambulul la acord recunoaște angajamentul Georgiei de a-și apropia progresiv legislația în sectoarele relevante de cea a UE, în conformitate cu acordul respectiv, și de a o pune în aplicare în mod eficace. Preambulul a recunoscut, de asemenea, angajamentul părților de a respecta principiile dezvoltării durabile, de a proteja mediul și de a atenua schimbările climatice, de a îmbunătăți continuu guvernanța în materie de mediu și de a răspunde nevoilor în materie de mediu, inclusiv prin cooperarea transfrontalieră și punerea în aplicare a acordurilor internaționale multilaterale, precum și disponibilitatea lor de a îmbunătăți nivelul de siguranță a sănătății publice și de protecție a sănătății umane ca element esențial pentru dezvoltarea durabilă și creșterea economică. Părțile și-au exprimat credința că acordul va crea un nou climat favorabil relațiilor economice dintre părți și, mai presus de toate, dezvoltării comerțului și investițiilor și va stimula concurența, care reprezintă factori esențiali pentru restructurarea și modernizarea economiei.
(3)Articolul 1 din acord se referă la obiectivul sprijinirii eforturilor Georgiei de a-și dezvolta potențialul economic prin cooperarea internațională, inclusiv prin apropierea legislației sale de cea a UE.
(4)Articolul 283 din acord prevede că părțile trebuie să își dezvolte cooperarea și să își armonizeze politicile în materie de contracarare și combatere a fraudei și a contrabandei cu produse supuse accizelor. Această cooperare va include, printre altele, aproprierea progresivă a ratelor accizelor la produsele din tutun, în măsura posibilului, ținând seama de constrângerile contextului regional și în conformitate cu Convenția-cadru pentru controlul tutunului a Organizației Mondiale a Sănătății.
(5)Articolul 285 din acord prevede că Georgia va asigura apropierea legislației sale naționale de actele normative ale UE și de instrumentele internaționale menționate în anexa XXII la acord în conformitate cu dispozițiile din anexa respectivă.
(6)În temeiul articolului 406 alineatele (1) și (3) din acord, Consiliul de asociere poate adopta decizii în vederea atingerii obiectivelor acordului. În special, Consiliul de asociere poate actualiza sau modifica anexele la acord, ținând seama de evoluția legislației Uniunii și a standardelor aplicabile, stabilite în instrumentele internaționale considerate relevante de către părți.
(7)Prin urmare, Consiliul de asociere urmează să modifice anexa XXII la acord,
ADOPTĂ PREZENTA DECIZIE:
Articolul 1
În conformitate cu anexa XXII la Acordul de asociere UE-Georgia și cu Directiva 2011/64/UE a Consiliului din 21 iunie 2011 privind structura și ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat, până la sfârșitul anului 2026, acciza globală (care trebuie să constea într-o componentă specifică cuprinsă între 7,5 % și 76,5 % din sarcina fiscală totală – exprimată ca sumă fixă pentru 1 000 de țigarete și o componentă ad valorem – exprimată ca procent din prețul maxim de vânzare cu amănuntul) în Georgia nu trebuie să fie mai mică de 90 EUR pentru 1 000 de țigarete și nici mai mică de 60 % din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul. Georgia trebuie să asigure atingerea ratei-țintă a accizei printr-o creștere progresivă până în 2026.
Articolul 2
În conformitate cu anexa XXII la Acordul de asociere UE-Georgia și cu Directiva 2011/64/UE a Consiliului din 21 iunie 2011 privind structura și ratele accizelor aplicate tutunului prelucrat, până la sfârșitul anului 2026, acciza globală (taxa specifică și taxa ad valorem, după caz) în Georgia trebuie să nu fie mai mică de 5 % din prețul de vânzare cu amănuntul sau de 12 EUR la 1 000 de unități sau pe kilogram pentru trabucuri și țigări de foi, de 50 % din prețul mediu ponderat de vânzare cu amănuntul sau de 60 EUR pe kilogram pentru tutunul de fumat tăiat fin destinat rulării în țigarete, de 20 % din prețul de vânzare cu amănuntul sau de 22 EUR pe kilogram pentru alte tipuri de tutun de fumat. Georgia trebuie să asigure atingerea ratei-țintă a accizei printr-o creștere progresivă până în 2026.
Articolul 3
Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării.
Adoptată la … ,
Pentru Consiliul de asociere,
Președintele