Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Rolul tehnologiilor de eliminare a carbonului în decarbonizarea industriei europene”

(aviz din proprie inițiativă)

(2022/C 486/08)

Raportor:	domnul Andrés BARCELÓ DELGADO
Coraportoare:	doamna Monika SITÁROVÁ

Decizia Adunării Plenare	18.1.2022
Temei juridic	Articolul 52 alineatul (2) din Regulamentul de procedură
	Aviz din proprie inițiativă
Secțiunea competentă	Comisia consultativă pentru mutații industriale (CCMI)
Data adoptării în secțiune	24.6.2022
Data adoptării în sesiunea plenară	21.9.2022
Sesiunea plenară nr.	572
Rezultatul votului (voturi pentru/ voturi împotrivă/abțineri)	229/0/7

1. Concluzii și recomandări

1.1.

CESE își reiterează sprijinul ferm pentru angajamentele asumate în cadrul Pactului verde și pentru consolidarea autonomiei strategice în ceea ce privește furnizarea de energie și poziția de lider în sectorul industrial.

1.2.

Efectele războiului actual din Ucraina asupra disponibilității energiei și a materiilor prime nu pot fi ignorate, iar semestrul european trebuie să monitorizeze situația.

1.3.

Tranziția verde în industria prelucrătoare are nevoie de o bază pentru un mix suficient și adecvat de energie din surse regenerabile pentru electrificare și pentru a se putea produce hidrogen verde. Tehnologiile de eliminare a dioxidului de carbon (CDR), captarea și stocarea dioxidului de carbon (CSC) și captarea și utilizarea dioxidului de carbon (CUC) vor ajuta industria să atingă neutralitatea climatică. Utilizarea energiei din surse regenerabile în întreaga Europă este necesară pentru îndeplinirea obiectivelor Pactului verde.

1.4.

Decarbonizarea va necesita o transformare profundă a activităților industriale (în următorii 30 de ani). Deși există deja multe tehnologii cu emisii scăzute de dioxid de carbon, nivelurile lor de maturitate tehnologică [TRL (1)] sunt scăzute. Vor fi necesare foi de parcurs tehnologice ambițioase pentru a extinde și a implementa pe scară largă aceste tehnologii revoluționare, iar UE trebuie să promoveze inovarea prin intermediul fondurilor pentru climă și inovare.

1.5.

Prin urmare, dezvoltarea tehnologiilor și educarea și reconversia profesională a forței de muncă sunt vitale pentru tranziția verde în industria producătoare. Dialogul social atât la nivel european, cât și la nivelul statelor membre și la nivel regional ar trebui să sprijine sensibilizarea, acceptarea și sprijinirea unei tranziții verzi și juste în industrie. Consolidarea capacităților și proiectele de definire a competențelor-cheie vor fi esențiale pentru asigurarea unei tranziții industriale eficace, care să nu lase pe nimeni în urmă.

1.6.

Creșterea gradului de utilizare a materiilor prime alternative – în special a biomasei durabile – poate contribui la eliminarea sustenabilă a dioxidului de carbon din atmosferă prin promovarea gestionării durabile a terenurilor productive (terenuri agricole și forestiere) și a utilizării biomasei în produse durabile care prelungesc și mai mult efectele benefice ale eliminării. În plus, aceasta ar contribui la reducerea dependenței UE de materiile prime și resursele importate.

1.7.

CESE solicită menținerea competitivității industriei europene: UE este pionieră în ceea ce privește reducerea emisiilor de CO2, însă are nevoie și de alți actori pentru a-și îndeplini ambițiile climatice. Întrucât criza climatică este globală, diplomația Uniunii Europene trebuie să-și intensifice eforturile pentru a convinge în mod eficace țările terțe să depună eforturi sporite pentru a o combate. Dincolo de obiectivele sale ambițioase de politică, UE va ocupa un loc din ce în ce mai important în avangarda decarbonizării industriilor, prin sprijinul politic pe care îl acordă și datorită cunoștințelor practice ale întreprinderilor și ale lucrătorilor acestora cu privire la capacitățile industriale, la tehnologiile necesare și la modul de anticipare a schimbărilor, creând condiții pentru a se lua măsurile practice adecvate.

1.8.

Menținerea unei baze industriale solide în cadrul UE va asigura, pentru societatea europeană, prosperitate, locuri de muncă de calitate și angajamentul de a combate schimbările climatice. Industria europeană trebuie să investească în Europa, dispunând de un cadru de reglementare adecvat, atât în cercetare, dezvoltare și inovare, cât și în instalații și echipamente, pentru a-și menține poziția competitivă.

2. Observații generale

2.1.

Legea europeană a climei a stabilit un obiectiv ambițios de reducere a emisiilor pentru 2030, confirmând totodată obiectivul de neutralitate climatică pentru 2050. Pentru a atinge obiectivul Uniunii Europene, trebuie analizate toate activitățile cu emisii de gaze cu efect de seră (GES) și trebuie identificate căile de realizare a neutralității climatice până în 2050.

2.2.

Industriile prelucrătoare sunt responsabile pentru 20 % (2) din emisiile europene. Industriile prelucrătoare europene cu emisii ridicate de CO2 sunt industria fierului și oțelului, industria cimentului, industria chimică și petrochimică, industria celulozei și hârtiei, a îngrășămintelor, a sticlei, a ceramicii, rafinăriile de petrol și industria metalelor neferoase (în principal aluminiu). Printre emisiile de GES produse de sectorul industrial se numără dioxidul de carbon (CO2) rezultat din consumul de energie, utilizarea în alte scopuri decât producerea de energie a combustibililor fosili și din sursele se combustibili nefosili, precum și alte gaze decât CO2.

2.3.

Tranziția verde a industriei producătoare este esențială pentru a respecta Legea europeană a climei. Se va înregistra o tranziție la nivelul tehnologiilor și, ulterior, vor avea loc modificări în ceea ce privește metodele de lucru, abilitățile și competențele în cadrul industriilor. Vor fi necesare, însă, și măsuri axate pe cerere pentru a promova adoptarea de produse cu emisii scăzute de dioxid de carbon și noi modele de afaceri (simbioză industrială, circularitate, consum dispecerizabil).

3. Industria producătoare pe drumul către neutralitatea climatică

3.1.

Prezentul aviz din proprie inițiativă se axează pe sectoarele industriale care fac obiectul ETS. Prin urmare, nu sunt vizate utilitățile energetice, transporturile și clădirile.

3.2.

Pe lângă provocarea în ceea ce privește decarbonizarea, îmbunătățirea eficienței energetice este imperativă pentru fiecare sector industrial. Deși nu va fi suficientă pentru a decarboniza industria europeană, eficiența energetică poate reduce semnificativ emisiile din consumul de energie. Se va înregistra o trecere de la combustibilii fosili la tehnologiile care emit alte gaze-decât cele cu efect de seră, în principal energie din surse regenerabile. Furnizorii de utilități și autoritățile publice sunt responsabili pentru tranziția energetică de la combustibilii fosili la tehnologii fără emisii.

3.3.

În ceea ce privește provocarea în materie de decarbonizare, industriile ar putea fi clasificate după cum urmează:

—	sectoarele care trebuie să își schimbe radical procesul de producție: siderurgia (ruta integrată), îngrășămintele și industria chimică;

—	sectoare care trebuie să schimbe vectorul energetic al procesului de producție: siderurgie (cuptoare cu arc electric), sticlă, ceramică, hârtie etc.;

—	sectoare „greu de decarbonizat”, precum sectorul cimentului, care trebuie să capteze și să stocheze (sau să folosească) CO2 emis în timpul procesului de fabricație pentru a deveni neutru din punct de vedere climatic;

—	sectoare care pot profita de tehnologiile de captare și utilizare a dioxidului de carbon pentru a dezvolta produse cu valoare adăugată ridicată, cum ar fi rafinăriile de petrol și industria chimică și petrochimică.

3.4.

Cogenerarea industrială de înaltă eficiență [CHP (3)] va contribui cu siguranță la creșterea eficienței energetice, dar nu poate decarboniza industria. Alternativ, folosirea entalpiei scăzute din industrie pentru încălzirea centralizată ar fi o altă modalitate de a crește eficiența energetică generală și ar putea fi valorificată pe parcursul tranziției către decarbonizarea completă.

3.5.

Tehnologiile de eliminare a dioxidului de carbon (CDR) elimină CO2 deja emis din atmosferă, creând astfel emisii „negative”. Tehnologiile legate de CSC, cum ar fi bioenergia cu captarea și stocarea dioxidului de carbon (BECCS) și captarea și stocarea directă a aerului (DACCS), reprezintă o parte importantă a portofoliului de tehnologii cu emisii negative. Totuși, în pofida potențialului lor de atenuare a schimbărilor climatice, aceste tehnologii se află, în prezent, doar în etapa demonstrativă. Alte tehnologii CDR cuprind activități de extindere a absorbanților naturali de CO2, precum împădurirea și reîmpădurirea, și nu fac obiectul prezentului aviz.

Viitoarea provocare în ceea ce privește CDR în industria prelucrătoare este de a găsi un echilibru în care captarea și stocarea dioxidului de carbon să fie o opțiune de atenuare, alături de alte tehnologii de reducere și eliminare a dioxidului de carbon. Reducerea și eliminarea GES trebuie să fie aliniate la Acordul de la Paris și la Legea europeană a climei. CSC poate permite UE să efectueze eliminarea GES în ritmul necesar, însă scopul trebuie să fie acela de a evita stocarea dioxidului de carbon pe termen lung.

3.6.

Hidrogenul produs prin folosirea energiei din surse regenerabile (hidrogen verde) pare să fie răspunsul- intersectorial la procesele de decarbonizare. De exemplu, în Suedia există un proiect care își propune să elimine emisiile de gaze cu efect de seră din producția de oțel folosind hidrogen produs din surse regenerabile de energie. În Finlanda, un proiect va demonstra modalități de producere a hidrogenului albastru și mai apoi verde și de captare și stocare permanentă a CO2 în Marea Baltică.

4. Industria prelucrătoare pe calea decarbonizării

4.1.

Dintre toate industriile europene, ne axăm pe sectoarele cu un potențial ridicat de îmbunătățire și cu impact ridicat asupra reducerii emisiilor de CO2 la nivel european. În industria prelucrătoare, accentul se pune pe sectoarele care se confruntă cu mai multe provocări pentru decarbonizare. Prezentul aviz se axează pe siderurgie, industria cimentului, industria chimică și petrochimică, rafinăriile de petrol, industria celulozei și hârtiei, a îngrășămintelor, a sticlei și a ceramicii.

4.2.

Înainte de a descrie tehnologiile care ar putea avea un impact asupra reducerii și eliminării emisiilor de dioxid de carbon, trebuie să luăm în considerare trecerea de la sursele de energie din combustibili fosili la alte surse de energie care nu emit dioxid de carbon și la alte surse regenerabile. Aceste surse ar putea fi: energia eoliană, energia fotovoltaică și termosolară-, hidroenergia, energia geotermală, biomasa și biocombustibilii.

4.3.

Unele sectoare ar trebui să adopte tehnologiile existente sau tehnologiile noi în procesele lor pentru a atinge un nivel zero de emisii de gaze cu efect de seră, astfel încât să se asigure trecerea la o societate neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei. În funcție de fiecare industrie și de emisiile sale actuale de GES, trebuie să se ia o singură măsură sau mai multe.

4.4.

Acest prim pas ar putea părea „doar” o modificare a segmentului de producție sau de aprovizionare al procesului. În multe alte situații poate fi nevoie de cercetări și dezvoltări suplimentare, de exemplu pentru a adapta la hidrogen arzătoarele actuale pe gaze naturale sau pentru a folosi pompe de căldură. În plus, ar trebui abordate și aspectele legate de interdependența dintre hidrogen și materiale sau produse.

4.5.

Industria siderurgică:

Provocarea pentru industria siderurgică tradițională (rută integrată, care necesită reducerea minereului de fier) a dus deja la introducerea mai multor noi abordări tehnologice, care se axează în prezent pe înlocuirea furnalelor înalte cu furnale cu arc electric alimentate cu fier redus în mod direct, produs folosind hidrogen verde. Alte alternative deja explorate se bazează pe tehnologii de CSC, însă nu pot atinge obiectivul de reducere a GES. Electroliza minereului de fier poate emite cu până la 87 % mai puțin CO2 decât ruta integrată actuală (dacă aprovizionarea cu energie este decarbonizată complet). Reducerea plasmei din hidrogen a vizat obținerea de emisii zero de CO2. De fapt, producția de oțel pe bază de hidrogen ar putea să emită cu până la 95 % mai puțin CO2 decât actuala rută integrată (dacă utilizează energie electrică complet decarbonizată), dar, din cauza energiei pierdute în timpul producției de hidrogen, acest lucru ar duce la creșterea consumului de energie al industriei.

Oțelul produs în furnalele cu arc electric generează numai 14 % din emisiile de GES ale rutei integrate, iar principala provocare constă în înlocuirea gazelor naturale din furnalele actuale cu hidrogen verde sau cu energie electrică din inducție.

CUC (folosind gazele reziduale ale furnalelor înalte) poate reduce emisiile cu până la 65 % dacă este valorificată complet (reducerea CO2 depinde și de ciclul de viață complet al produselor chimice rezultante). Câteva dintre ele se află într-un stadiu mai avansat de dezvoltare – instalația de demonstrație Steelanol (în prezent în construcție – TRL 9) utilizează gaze reziduale pentru a produce bioetanol, iar proiectul Carbon2Chem (TRL 7-8) vizează utilizarea gazelor reziduale ca materie primă pentru substanțele chimice.

4.6.

Industria cimentului:

Doar 37 % din emisiile din industria cimentului provin din combustibili, în timp ce restul de 63 % din emisii sunt rezultatul unei reacții chimice a materiei prime (emisii de proces). Prin urmare, folosirea combustibililor din surse regenerabile (biomasă sau hidrogen) va reduce emisivitatea cu cel mult 35 %. În prezent sunt testate tehnologii care ar putea permite captarea și gestionarea sau stocarea viitoare a CO2 (metoda aminelor și circuitul calciului). O altă modalitate de a reduce emisiile constă în dezvoltarea așa-numitelor tipuri de ciment cu clincher scăzut, care au în prezent un TRL cuprins între 5 și 7. Aceste tipuri de ciment au o emisivitate cu până la 30 % mai scăzută decât cimenturile de Portland pure.

4.7.

Industria chimică:

În industria chimică, electrificarea proceselor de producție, cum ar fi electrificarea instalațiilor de cracare, vizează reducerea cu 90 % a emisiilor de CO2 per unitate de cracare. Sectorul chimic este un factor important care contribuie la restabilirea ciclurilor sustenabile ale carbonului. Produsele chimice sunt un rezervor masiv de carbon, care pot fixa carbonul pentru o perioadă de 10-40 de ani. În prezent, volumul de carbon integrat în produsele chimice este comparabil cu emisiile totale ale industriei pentru producția acestora. Chiar dacă cea mai mare parte a acestui tip de carbon ajunge în atmosferă atunci când produsele sunt incinerate la finalul duratei de viață utile, stabilirea unei strategii ambițioase pentru economia circulară este o cerință prealabilă pentru realizarea unor cicluri ale carbonului sustenabile și reziliente din punct de vedere climatic, menținând carbonul „în buclă”. Sectorul chimic poate contribui la reducerea emisiilor în alte sectoare „absorbind” carbonul și stocându-l în produse.

4.8.

Industria celulozei și hârtiei:

În industria celulozei și a hârtiei, se preconizează că o combinație de îmbunătățiri ale proceselor, inclusiv tranziția la Industria 4.0, alături de investiții în tehnologii de producție de vârf, va conduce la o reducere a CO2 cu 7 milioane de tone până în 2050. Valorificând instalațiile sale de cogenerare la fața locului, industria are capacitatea de a intra pe piața energiei utilizând surplusurile de energie din surse regenerabile intermitente. Beneficiile de decarbonizare asociate s-ar putea ridica la 2 milioane de tone. Se preconizează că transformarea viitoare a instalațiilor industriale în surse de energie cu emisii de carbon scăzute sau chiar egale cu zero va asigura o reducere cu 8 milioane de tone a emisiilor de CO2. Pe lângă unele dintre conceptele inovatoare identificate în proiectul Two Team (4), precum tehnologia Deep Eutectic Solvents aflată acum în curs de dezvoltare, alte soluții inovatoare și disruptive ar putea completa efortul de reducere a emisiilor cu aproximativ 5 milioane de tone de CO2.

4.9.

Rafinăriile de petrol:

Rafinăriile de petrol pot contribui la tranziția energetică și climatică a economiei UE în două moduri: i) reducând substanțial amprenta de carbon a procesului lor de fabricație și ii) înlocuind progresiv combustibilii și alte produse de origine fosilă cu combustibili și alte produse bazate pe CO2 din biomasă sau reciclat. Înlocuirea treptată a energiei fosile cu bioenergie, împreună cu tehnologiile de CUC și CSC, va conduce chiar la emisii negative de GES. Emisiile nete de gaze cu efect de seră generate de utilizarea combustibililor și a altor produse de rafinărie pot fi reduse radical prin trecerea treptată, în ceea ce privește materiile prime, de la țiței la biomasă sustenabilă și la CO2 reciclat. Odată arși, combustibilii rezultați nu vor adăuga deloc CO2 în atmosferă sau vor adăuga foarte puțin, contribuind astfel la decarbonizarea transportului, mai ales în cazul modurilor a căror electrificare este mai dificilă. Sunt în curs de realizare investiții și noi proiecte în aceste domenii. De exemplu, trei dintre cele aproximativ 80 de mari rafinării din UE au fost transformate în biorafinării, înlocuind complet țițeiul cu biomasă durabilă (5). Această strategie pentru tranziția climatică necesită resurse financiare mai scăzute decât alte soluții, întrucât rafinăriile și sistemul de logistică pentru distribuția produselor pot fi adaptate și reutilizate în mare măsură.

4.10.

Industria îngrășămintelor:

În prezent, industria îngrășămintelor explorează posibilitatea de a înlocui gazele naturale ca materie primă cu hidrogen verde. Mai multe proiecte-pilot (6) sunt în curs de elaborare în întreaga UE și, odată ce hidrogenul ecologic va deveni disponibil și costul său va fi stabilit, industria va avansa către decarbonizarea completă.

4.11.

În concluzie, industria prelucrătoare are potențial de decarbonizare prin eficiența energetică, optimizarea proceselor și trecerea la energie din surse regenerabile. Va fi nevoie de investiții în cercetare, dezvoltare și inovare pentru a atinge obiectivul de neutralitate climatică până în 2050. Tehnologiile CSC și CUSC sunt, de asemenea, importante pentru industriile prelucrătoare, precum industria cimentului și în care biomasa este sursa de energie.

5. Abilități și competențe în viitoarea industrie producătoare

5.1.

Noile procese industriale vor necesita, fără îndoială, noi metode de lucru. Industriile și lucrătorii vor trebui să adapteze modul în care își îndeplinesc obligațiile în industrie, axându-se pe reducerea emisiilor de CO2 încă de la primele etape ale proceselor de fabricație.

5.2.

Tranziția verde a industriei producătoare va schimba producția în multe moduri, prin introducerea completă a noilor tehnologii de producție și prin valorificarea digitalizării. Vor fi necesare noi competențe și acțiuni de perfecționare și recalificare pentru a realiza o tranziție justă, care să nu lase pe nimeni deoparte. Trebuie să se acorde o atenție deosebită acțiunilor prin care cetățenii și lucrătorii din UE, IMM-urile, întreprinderile sociale și experții regionali să fie invitați să joace un rol proactiv în schimbarea inevitabilă a mediului de viață.

5.3.

UE trebuie să se asigure că cunoștințele privind noile tehnologii și privind punerea în aplicare a acestora în industriile actuale ajung la lucrătorii din industrie. Autoritățile publice și întreprinderile trebuie să depună eforturi, în cadrul dialogului social, pentru a valorifica competențele deja existente, precum și pentru a îndeplini obiectivele de decarbonizare.

5.4.

Introducerea completă a hidrogenului verde în industrie va fi esențială pentru numeroase industrii. Totuși, în plus, punerea în aplicare a tehnologiilor de eliminare a dioxidului de carbon va influența abilitățile și competențele din industria producătoare și, foarte mult, din lanțul de aprovizionare.

6. Măsurile adoptate de UE și condițiile-cadru

6.1.

Cadrul juridic al UE și reglementările naționale trebuie să contribuie la decarbonizarea industriei. În acest demers, ar trebui să se țină seama de faptul că posibilitățile și/sau resursele care urmează să fie investite pentru tranziție diferă foarte mult, în Europa, de la un stat membru la altul și de la o regiune la alta.

6.2.

Fondul pentru o tranziție justă dedicat sprijinirii regiunilor care depind foarte mult de industriile cu emisii ridicate de dioxid de carbon reprezintă un prim pas pozitiv. Totuși, domeniul său de aplicare, limitat la regiuni extrem de dependente de cărbune, lignit, turbă, șisturi bituminoase și industriile cu emisii ridicate de dioxid de carbon, este prea restrâns. CESE, ca și Parlamentul European, propune creșterea semnificativă a bugetului Fondului pentru o tranziție justă, pentru a oferi sprijin altor sectoare care vor fi afectate de decarbonizarea industriei. Ar trebui alocate resurse bugetare suplimentare pentru a asigura tranziția de la un loc de muncă la altul, crearea de locuri de muncă alternative și de calitate în aceleași regiuni și formarea, recalificarea și perfecționarea corespunzătoare a lucrătorilor.

6.3.

Tranziția verde a industriei va necesita acces la volume semnificative de energie și de materii prime neutre din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, la un preț accesibil, stabil și competitiv. Vor trebui realizate investiții semnificative în Europa, printre altele în infrastructura energetică, pentru a răspunde nevoii industriei de a dispune de cantități mari de energie din surse regenerabile.

6.4.

Cadrul de reglementare al UE trebuie să îndrepte economia UE către îndeplinirea obiectivului de neutralitate climatică globală netă până în 2050, prin crearea condițiilor necesare pentru deblocarea unor resurse uriașe – financiare, tehnologice și intelectuale – pentru investiții în tehnologii cu emisii scăzute de dioxid de carbon, inclusiv în tehnologii de eliminare a emisiilor de dioxid de carbon, care să fie puse în aplicare rapid.

6.5.

Este nevoie de stimulente regulate pentru a încuraja introducerea captării carbonului în industriile producătoare, la nivel european – prin Fondul pentru inovare – și în fiecare stat membru, însă fără a afecta piața unică, acesta fiind unul dintre elementele esențiale ale UE. Va fi nevoie de inițiative suplimentare din partea UE pentru a atrage și a mobiliza investițiile private.

6.6.

Trebuie constituite alianțe strategice la nivel european pentru a intensifica dezvoltarea acestei industrii, permițând UE să devină lider în domeniu. Actualele norme privind ajutoarele de stat ar putea fi adaptate pentru a permite acest lucru.

6.7.

Trebuie acordată o atenție deosebită activităților de cercetare-dezvoltare, purtându-se dialoguri în acest sens la nivel european. Fondul pentru inovare trebuie să fie mecanismul preferat pentru canalizarea acestor activități.

6.8.

Ar trebui utilizate politicile de achiziții publice pentru a stimula piețele produselor verzi, în cadrul cărora producătorii reduc emisiile de gaze cu efect de seră, în raport cu produsele „maro”.

6.9.

Întârzierile identificate în abordarea provocărilor climatice și presiunea timpului înseamnă că raportarea în cadrul semestrului european și recomandările adresate fiecărui stat membru trebuie să includă o serie de indicatori-cheie de performanță pentru a contribui la atingerea decarbonizării necesare a industriei.

6.10.

Raportul de analiză prospectivă strategică ar trebui să revizuiască periodic progresele înregistrate, cele mai promițătoare scenarii/opțiuni și punctele slabe apărute în încercările de a atinge obiectivele climatice. Acest lucru este cu atât mai important cu cât poate oferi orientări pentru investițiile urgente și cu risc ridicat, dar și pentru o combinare rezonabilă a resurselor, atât la nivel vertical, cât și la nivel orizontal.

6.11.

Un set de semnale de avertizare indică condiții de concurență neechitabile și un risc de „relocare a emisiilor de dioxid de carbon” către țările terțe, care împiedică tranziția fără emisii de dioxid de carbon. Acest fapt subliniază încă o dată importanța introducerii unui control în materie de competitivitate ca instrument de filtrare a riscurilor și de orientare.

6.12.

Există diferențe clar măsurate în ceea ce privește concentrațiile emisiilor în funcție de statele membre, emisii/cap de locuitor, sectoare economice și regiuni. Având în vedere presiunea timpului, trebuie acordată prioritate prezentării celor mai rapide și mai mari rezultate care generează măsuri de decarbonizare. Prin urmare, ar trebui să se acorde o atenție deosebită metalurgiilor, materialelor minerale și substanțelor chimice, precum și industriei combustibililor din surse regenerabile.

Inovațiile în fază incipientă și dorința de a le utiliza și a le vinde diferă în funcție de dimensiunea întreprinderilor, grupurile foarte mari având un avantaj în raport cu primul factor, iar IMM-urile în raport cu cel de-al doilea. Astfel, transferul de cunoștințe atât intersectorial, cât și vertical ar trebui încurajat și facilitat prin crearea unui mediu de afaceri favorabil.

Bruxelles, 21 septembrie 2022.

Președinta Comitetului Economic și Social European

Christa SCHWENG

(1) TRL: Nivelurile de maturitate tehnologică sunt puncte diferite pe o scară utilizată pentru a măsura progresul sau nivelul de maturitate al unei tehnologii.

(2) Agenția Europeană de Mediu.

(3) CHP: producerea combinată de energie electrică și de energie termică.

(4) https://www.cepi.org/two-team-project-report/

(5) Gela, biorafinăria din Veneția (eni.com) și La Mède (TotalEnergies.com).

(6) Fertiberia a lansat fabrica de îngrășăminte Impact Zero în Puertollano, Spania.