Bruxelles, 12.3.2021

JOIN(2021) 6 final

RAPORT COMUN CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

Regiunea Administrativă Specială Hong Kong:

Raportul anual pentru 2020


RAPORT COMUN CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

REGIUNEA ADMINISTRATIVĂ SPECIALĂ HONG KONG:

RAPORT ANUAL PENTRU 2020

Rezumat

De la retrocedarea Hong Kong-ului către Republica Populară Chineză (RPC), în 1997, Uniunea Europeană (UE) și statele membre ale acesteia au urmărit îndeaproape evoluțiile politice și economice din Regiunea Administrativă Specială (RAS) Hong Kong. UE a sprijinit în mod constant principiul „o țară, două sisteme”, precum și punerea în aplicare a acestuia.

În conformitate cu angajamentul asumat în 1997 față de Parlamentul European, Comisia și Înaltul Reprezentant publică în fiecare an un raport privind evoluția situației din Hong Kong. De-a lungul anilor, acesta a inclus un accent special pe punerea în aplicare a principiului „o țară, două sisteme” și pe autonomia Hong Kong-ului, astfel cum este prevăzută de Legea fundamentală.

Prezentul raport, care se referă la anul 2020, este cel de al 23-lea de acest tip. Acest an a fost dominat, în primul rând, de evoluții politice importante și, în al doilea rând, de efectele pandemiei de COVID-19, care a afectat serios și economia Hong Kong-ului.

Prezentare generală a evoluțiilor politice și sociale

Din punct de vedere politic, erodarea gradului ridicat de autonomie al Hong Kong-ului și a drepturilor și libertăților care trebuiau să fie protejate până cel puțin în 2047 s-a accelerat marcant în 2020. Aceasta se datorează intervențiilor autorităților continentale, care pun în discuție voința Chinei de a-și respecta obligațiile internaționale și angajamentul față de populația din Hong Kong în temeiul principiului „o țară, două sisteme” și al Legii fundamentale a Hong Kong-ului.

Impunerea, la 30 iunie, a unei Legi privind securitatea națională (LSN) printr-o decizie a Comitetului permanent al Congresului Popular Național (NPCSC) a generat preocupări majore cu privire la procedura și la conținutul legii. Numeroși activiști pro-democrație, parlamentari și jurnaliști au fost arestați în cursul anului, inclusiv pe motive legate de LSN și de ordine publică.

Natura amplă a infracțiunilor la LSN și nesiguranța referitoare la modul în care acestea vor fi aplicate au provocat îngrijorări serioase și au avut un efect de intimidare asupra exercitării drepturilor și libertăților protejate în Hong Kong. Deși a existat puțină cenzură deschisă ca urmare a LSN și nicio publicație pro-democrație nu a fost închisă în mod direct, tendința către autocenzură în mass-media, în mediul academic și în cadrul societății civile s-a accelerat.

Autoritățile continentale au consolidat supravegherea activităților din Hong Kong în alte moduri. Temerile legate de vulnerabilitatea principiului „o țară, două sisteme” s-au agravat în aprilie, când Biroul de legătură din Hong Kong (HKLO), reprezentând autoritățile continentale în Hong Kong, a declarat că nu este ținut de obligația de neingerință în afacerile Hong Kong-ului, consacrată în Legea fundamentală.

Statul de drept și independența sistemului judiciar rămân garanții esențiale pentru respectarea principalelor drepturi și libertăți în Hong Kong. Instanțele s-au confruntat, în cursul anului, cu acuzații nefondate de părtinire din partea personalităților politice, determinând președintele Curții Supreme să facă o declarație prin care a reamintit dispozițiile Legii fundamentale și principiile care guvernează sistemul judiciar și a apărat rolul, independența și integritatea instanțelor.

Există în continuare un nivel ridicat de încredere în competența și integritatea judecătorilor și în disponibilitatea acestora de a respecta statul de drept și este prea devreme pentru a putea determina modul în care instanțele din Hong Kong vor interpreta LSN, precum și măsura în care drepturile și libertățile vor fi protejate în contextul aplicării acesteia. Instanțele au admis eliberarea pe cauțiune în așteptarea procesului în majoritatea cauzelor LSN, deși au apărut probleme legate de refuzul eliberării pe cauțiune a unor personalități importante în alte cauze. Într-o astfel de cauză, un judecător LSN a fost desemnat să prezideze o cauză non-LSN care includea aspecte legate de securitate, la cererea parchetului. Acest fapt suscită preocupări privind domeniul de aplicare și interpretarea dispozițiilor referitoare la desemnări cuprinse la articolul 44 din LSN.

Alegerile pentru Consiliul Legislativ (LegCo) care trebuiau să aibă loc la 6 septembrie au fost amânate cu un an, guvernul invocând epidemia de COVID-19 ca justificare. NPCSC a adoptat o decizie de extindere a mandatului LegCo cu cel puțin un an pe perioada alegerilor și cei mai mulți pan-democratici au decis să rămână în continuare în LegCo în anul suplimentar.

Decizia NPCSC din 11 noiembrie privind calificarea membrilor Consiliului Legislativ al RAS Hong Kong a impus criterii pentru concedierea parlamentarilor titulari și descalificarea parlamentarilor candidați. Aceasta a furnizat autorităților din Hong Kong temeiul pentru excluderea a patru parlamentari pro-democrație din LegCo mai târziu în cursul aceleiași zile, subminând în continuare gradul ridicat de autonomie al Hong Kong-ului și protecția drepturilor și libertăților fundamentale. Decizia NPCSC a condus la demisia din LegCo a parlamentarilor pro-democrație rămași; legislatura a continuat să funcționeze, însă cu un sistem democratic de control și echilibru redus.

UE încurajează RAS Hong Kong și guvernul central să reia reforma electorală, astfel cum este consacrată în Legea fundamentală. Este importantă instituirea unui sistem electoral democratic, echitabil, deschis și transparent, care are la bază votul universal, îndeplinind astfel angajamentul asumat prin Legea fundamentală. Votul universal ar oferi guvernului din Hong Kong o mai mare legitimitate, ceea ce ar contribui la atingerea obiectivelor economice ale Hong Kong-ului și la abordarea provocărilor sale socioeconomice.

Prezentare generală a răspunsului UE la impunerea Legii privind securitatea națională.

Înaltul Reprezentant a făcut următoarele declarații cu privire la Hong Kong în numele UE:

-29 mai - cu privire la aprobarea proiectelor de lege în materie de securitate națională de către Congresul Popular Național;

-1 iulie - cu privire la impunerea LSN;

-3 august - cu privire la amânarea alegerilor pentru Consiliul Legislativ;

-12 noiembrie - cu privire la descalificarea membrilor Consiliului Legislativ al Hong Kong-ului.

Declarațiile privind Hong Kong-ul ale purtătorului de cuvânt al UE au acoperit următoarele:

-10 august - cu privire la arestările și raidurile în temeiul LSN;

-24 septembrie - cu privire la arestarea lui Joshua Wong și a altor activiști pro-democrație;

-2 noiembrie - cu privire la arestarea a opt parlamentari și politicieni pro-democrație;

-29 decembrie - cu privire la judecarea a zece cetățeni ai Hong Kong-ului în Shenzhen.

La 17 iunie, miniștrii afacerilor externe din cadrul G7 au prezentat o declarație comună cu privire la Hong Kong.

În concluziile Consiliului adoptate în iulie 1 , UE a convenit cu privire la un pachet de măsuri ca răspuns inițial la LSN. Acestea privesc, printre altele, politicile în materie de azil și vize, controlul exporturilor, observarea proceselor, sprijinirea societății civile, programele de acordare de burse și de schimburi universitare, revizuirea acordurilor de extrădare și abținerea de la lansarea oricăror noi negocieri.

La Consiliul Afaceri Externe din 7 decembrie s-a convenit că UE ar trebui să continue să pună în aplicare măsurile convenite în iulie și să ia în considerare măsuri suplimentare, dacă este cazul, în funcție de evoluția situației.

UE și-a exprimat în mod direct îngrijorarea cu privire la evoluția situației din Hong Kong în fața oficialilor chinezi la summitul UE-China, care a avut loc la 22 iunie, și la reuniunile liderilor care au avut loc la 14 septembrie și la 30 decembrie.

Prezentare generală a situației în materie de COVID-19 și a evoluțiilor economice

În ceea ce privește COVID-19, sistemul de sănătate excelent din Hong Kong și răspunsul său politic puternic, inclusiv măsuri stricte de carantină și atitudinea responsabilă a locuitorilor acestuia - astfel cum s-a reflectat în purtarea aproape perpetuă a măștilor faciale pe durata epidemiei - au contribuit la gestionarea eficientă a epidemiei de COVID-19.

2020 a reprezentat un an plin de provocări pentru economia mondială, iar Hong Kong-ul nu a făcut excepție. Economia s-a contractat considerabil și cele mai multe dintre sectoarele-cheie ale orașului au fost puternic afectate, cu excepția notabilă a sectorului financiar. Scăderea numărului de turiști a avut un impact major asupra sectoarelor produselor de lux, ospitalității, produselor alimentare și băuturilor și transporturilor, în timp ce sectoarele comerțului și logisticii au fost afectate de comerțul internațional redus. În pofida a câteva serii de măsuri adoptate de guvern pentru a sprijini economia, rata șomajului s-a dublat în cursul anului (până la 6,6 % în ultimul trimestru al anului 2020). Poziția fiscală a RAS a început, de asemenea, să se deterioreze, deși Hong Kong continuă să dețină rezerve semnificative.

Întreprinderile europene din oraș nu au fost scutite, în special acelea care se bazau pe fluxul de turiști și pe comerțul internațional. Restricțiile de călătorie au reprezentat o provocare esențială, întrucât multe întreprinderi din UE sunt implantate în Hong Kong pentru a-și coordona operațiunile din regiune și din China continentală. Întreprinderile sunt îngrijorate, de asemenea, cu privire la evoluția politică din Hong Kong, inclusiv la erodarea principiului „o țară, două sisteme” și la potențialul impact al LSN asupra mediului de afaceri.

I. Evoluția politică și socială

Tulburările sociale și protestele pe scară largă care au debutat în 2019 ca răspuns la Legea privind infractorii fugari și asistența judiciară reciprocă, propusă de guvern, au încetat în 2020, deși au avut loc în continuare demonstrații sporadice. Impunerea, la 30 iunie, a LSN prin intermediul unei decizii a NPCSC și măsurile instituite de guvernul Hong Kong-ului în vederea combaterii epidemiei de COVID-19 au reprezentat factori-cheie pentru descurajarea demonstrațiilor publice.

Aproximativ 10 000 de persoane au fost arestate până în prezent pentru presupuse infracțiuni legate de tulburările sociale, inclusiv mulți tineri. Prelungirea procesului de luare a deciziilor referitoare la urmărirea penală în numeroase cazuri face ca multe dintre persoanele arestate să fie nesigure cu privire la modul în care vor fi tratate acuzațiile care li se aduc, punând sub semnul întrebării echitatea procedurilor. Până în prezent s-a dispus urmărirea penală în aproximativ 20 % dintre cazuri.

LSN a suscitat preocupări în mai multe privințe. Modul de adoptare a acestei legi nu a fost conform cu articolul 23 din Legea fundamentală, care prevede adoptarea unor astfel de măsuri de către RAS Hong Kong „din proprie inițiativă”. Au existat foarte puține oportunități pentru părțile interesate de a prezenta opinii cu privire la proiectul de lege anterior impunerii sale – textul complet fiind pus la dispoziție numai după promulgarea legii – și nu a existat un control democratic din partea LegCo. În săptămâna anterioară impunerii LSN, șefa executivului a declarat public că nu avusese acces la toate detaliile propunerii legislative.

Descalificarea câtorva parlamentari pan-democratici de la a candida din nou la alegerile pentru LegCo s-a bazat în parte pe opoziția lor față de LSN. Acest lucru restrânge și mai mult măsura în care reprezentanții aleși pot exercita un control cu privire la punerea în aplicare a măsurilor din cadrul LSN.

LSN creează patru infracțiuni: secesiunea, subminarea, activitățile teroriste și coluziunea cu forțe străine sau cu elemente externe. Natura amplă a infracțiunilor și incertitudinile referitoare la modul în care vor fi puse în aplicare dispozițiile aferente au provocat îngrijorări majore și au împiedicat exercitarea unor drepturi și a unor libertăți protejate în Hong Kong. Este dificil să se estimeze în acest stadiu cât de profund este acest efect restrictiv.

Oficiul UE și misiunile statelor membre ale UE din Hong Kong au avut numeroase contacte cu reprezentanți ai societății civile, ai mediului academic și ai mass-mediei pentru a înțelege impactul LSN asupra activității lor. Legea a determinat, fără îndoială, o recurgere în mai mare măsură la autocenzură, o abordare de tipul „siguranța primează” cu privire la stocarea informațiilor și la utilizarea platformelor de comunicare socială, precum și îngrijorări legate de faptul că contactele legitime cu misiunile străine ar putea expune persoanele la urmărire penală pentru „coluziune”.

LSN are aplicare extrateritorială nelimitată și prevede exercitarea jurisdicției de către autoritățile continentale în anumite cauze. În plus, cauzele întemeiate pe LSN pot fi judecate cu ușile închise, ceea ce necesită o atenție specială.

Competența atribuită șefei executivului de a desemna o listă de judecători care să judece cauzele întemeiate pe LSN a făcut obiectul criticilor. Totuși, în cadrul desemnării acestor judecători, șefa executivului poate solicita avizul președintelui Curții Supreme. În plus, șefa executivului nu atribuie un anumit judecător unei anumite cauze.

Rămâne neclară măsura în care cerința impusă guvernului Hong Kong-ului de LSN de a consolida supravegherea și reglementarea aspectelor privind securitatea națională în școli, universități, organizații sociale, mass-media și pe internet va afecta drepturile omului și libertățile fundamentale.

Întreprinderile străine din Hong Kong intră sub incidența LSN. Articolele 21 și 23 din LSN prevăd pedepse cu închisoarea severe pentru oricine „instigă, asistă, este complice sau furnizează asistență pecuniară sau alt tip de asistență financiară sau bunuri” în vederea săvârșirii infracțiunilor de subminare sau de secesiune. Nu se prevede că o asemenea asistență trebuie să fi fost furnizată cu intenție pentru a constitui o infracțiune în temeiul legii, lucru care a determinat băncile să verifice serviciile pe care le oferă persoanelor și grupurilor angajate în susținerea democrației și în alte activități politice. În temeiul articolului 31 din LSN, întreprinderile și organizațiile pot răspunde penal, pot fi amendate și le poate fi revocată autorizația.

În 2020 au avut loc 31 de arestări în temeiul LSN și au fost formulate acuzații în patru cazuri. Dintre aceste arestări, câteva priveau activiști marcanți pro-democrație. Arestarea magnatului mass-media Jimmy Lai la 10 august, sub acuzația de coluziune cu forțe străine, a fost urmată de un raid la sediul societății sale de presă, Apple Daily, efectuat de aproximativ 200 de ofițeri de poliție. Această operațiune de mare amploare a poliției care a implicat un grup mass-media important și tranșant a provocat îngrijorări cu privire la posibile motivații politice. Agnes Chow, co-fondatoare a platformei pro-democrație Demosisto, în prezent desființată, a fost, de asemenea, arestată la 10 august sub acuzații legate de LSN.

Îngrijorări similare au fost exprimate cu privire la deciziile Departamentului de Justiție de a urmări penal activiștii și parlamentarii pro-democrație pentru infracțiuni contra ordinii publice legate de demonstrații și de tulburările sociale, precum și de conduita lor pe durata procedurilor LegCo. Cu toate acestea, nu au fost formulate acuzații împotriva persoanelor din partidele care susțin conducerea care au fost implicate în unele dintre aceleași incidente din cadrul LegCo. În plus, lipsa unei acțiuni convingătoare pentru a aduce în fața justiției atacatorii implicați în atacul din 2019 dintr-o stație de transport public feroviar din Yuen Long a suscitat, de asemenea, îndoieli referitoare la corectitudinea deciziilor de incriminare.

Este prea devreme pentru a putea determina modul în care instanțele din Hong Kong vor interpreta LSN și măsura în care vor fi protejate drepturile și libertățile, cu toate că LSN prevede că drepturile omului vor fi respectate și protejate în cadrul apărării securității naționale. Într-o primă „cauză de test” implicând LSN, Tribunalul de Primă Instanță a subliniat că instanțele vor recurge la principiile de drept comun atunci când vor interpreta noua lege și vor ține seama de garanțiile privind drepturile omului. Există în continuare un nivel ridicat de încredere în competența și integritatea judecătorilor și în disponibilitatea lor de a respecta statul de drept, însă trebuie avută în vedere prerogativa finală a NPCSC de a formula „interpretări” cu privire la lege. Primul proces într-o cauză întemeiată pe LSN este programat să înceapă abia în 2021.

În urma sondajelor de opinie s-a constatat că majoritatea respondenților se opun LSN. Într-un studiu efectuat de Institutul de cercetare a opiniei publice din Hong Kong (PORI) pentru Reuters în august 2020, aproape 60 % dintre persoanele intervievate și-au exprimat opoziția. Sondajul a semnalat, de asemenea, faptul că susținerea mișcării de protest s-a diminuat, numai 44 % dintre respondenți afirmând că o susțin.

Poliția a replicat puternic împotriva adunărilor neautorizate, întemeindu-se pe o coroborare a LSN, a legislației privind ordinea publică și a restricțiilor legate de COVID. Aceasta a afișat un nou steag violet care avertizează cu privire la încălcări suspectate ale LSN, în timp ce autoritățile au adoptat o interpretare largă a ceea ce constituie o potențială încălcare a noii legi în contextul demonstrațiilor. Aceasta include utilizarea sloganului popular de protest „Eliberați Hong Kong, revoluția timpurilor noastre” și chiar purtarea unor pancarte albe de către protestatari. Deși imnul asociat protestelor „Glorie Hong Kong-ului” nu a fost declarat în mod expres ca fiind ilegal, folosirea sa este interzisă în școli. În plus, unitatea de securitate națională a poliției a lansat o linie telefonică pentru a facilita raportarea actelor care ar încălca LSN.

Răspunsul UE la impunerea Legii privind securitatea națională.

În iulie, miniștrii UE au adoptat concluzii ale Consiliului în care au subliniat că acțiunile Chinei în legătură cu adoptarea LSN nu au fost conforme cu angajamentele sale internaționale în temeiul Declarației sino-britanice din 1984 și nici cu Legea fundamentală. Potrivit concluziilor, aceste acțiuni au pus în discuție voința Chinei de a-și respecta angajamentele internaționale, au subminat încrederea și au afectat relațiile dintre UE și China. Aceștia au stabilit un pachet coordonat de măsuri ca răspuns inițial la LSN:

1.analizarea implicațiilor legislației în materie de securitate națională asupra politicilor privind azilul, migrația, vizele și rezidența, în conformitate cu dreptul aplicabil, inclusiv prin discutarea aspectelor relevante la nivelul UE;

2.și mai stricta supraveghere și limitare a exporturilor de echipamente și de tehnologii specifice cu caracter sensibil a căror destinație finală este Hong Kong-ul, în special acolo unde există motive să se creadă că acestea ar putea fi utilizate în scopuri nedorite, legate de represiunea internă, de interceptarea comunicațiilor interne sau de supravegherea cibernetică;

3.explorarea posibilităților de intensificare și de coordonare a programelor de schimburi universitare și de acordare de burse care vizează studenții și universitățile din Hong Kong;

4.cooperarea mai strânsă și sprijinirea suplimentară a societății civile din Hong Kong;

5.asigurarea monitorizării continue a proceselor intentate activiștilor pro-democrație din Hong Kong;

6.discutarea, la nivelul UE, a riscurilor potențiale pe care legislația în materie de securitate națională le prezintă pentru cetățenii UE;

7.monitorizarea efectului extrateritorial al legislației în materie de securitate națională;

8.analizarea implicațiilor legislației în materie de securitate națională asupra funcționării acordurilor de extrădare ale statelor membre și asupra altor acorduri relevante cu Hong Kong-ul;

9.pentru moment, abținerea de la lansarea de noi negocieri cu Hong Kong-ul.

Acțiunile-cheie adoptate în temeiul concluziilor Consiliului includ suspendarea de către șase state membre ale UE 2  a acordurilor lor de extrădare sau a negocierilor cu privire la un astfel de acord cu Hong Kong, ca urmare a adoptării concluziilor Consiliului; un control intensificat din partea autorităților statelor membre al exporturilor relevante cu destinație finală în Hong Kong; participarea coordonată a reprezentanților diplomatici ai UE și ai statelor membre din Hong Kong la ședințele de judecată a activiștilor pro-democrație pentru a le observa; și intensificarea contactelor lor cu organizațiile societății civile. Studenții și personalul academic și universitar din Hong Kong au continuat să participe la o gamă largă de programe de schimb pentru învățământul superior în temeiul Erasmus+ și al programelor bilaterale de schimb desfășurate de statele membre. Nu au fost inițiate noi negocieri cu Hong Kong.

Punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în concluziile Consiliului a fost urmată îndeaproape în organele relevante ale Consiliului. La Consiliul Afaceri Externe din 7 decembrie, Înaltul Reprezentant a revizuit punerea în aplicare a NSL, efectele acesteia asupra drepturilor și libertăților și a mediului de afaceri din Hong Kong, precum și efectele pachetului de răspuns al UE. În acest temei, miniștrii au convenit că UE ar trebui să continue să pună în aplicare măsurile convenite în iulie și să ia în considerare măsuri suplimentare dacă este cazul, în funcție de evoluția situației.

 

Îngrijorări cu privire la LSN au fost exprimate în cadrul summitului UE-China din 22 iunie, iar problema Hong Kong-ului a fost, de asemenea, ridicată la reuniunile liderilor UE-China care au avut loc la 14 septembrie și la 30 decembrie. UE și-a exprimat profunda îngrijorare cu privire la erodarea drepturilor și libertăților fundamentale ca urmare a impunerii LSN; UE și-a reiterat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la amânarea alegerilor pentru LegCo cu un an întreg și la descalificarea câtorva candidați pro-democrație. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a menționat încălcări ale drepturilor omului în discursul său privind starea Uniunii, adresat Parlamentului European la 16 septembrie. 

La 19 iunie, Parlamentul European a adoptat o rezoluție referitoare la „Legea adoptată de Republica Populară Chineză privind securitatea națională în Hong Kong și necesitatea ca UE să protejeze gradul ridicat de autonomie al Hong Kong-ului”. În rezoluție s-a considerat introducerea LSN ca fiind un atac la adresa autonomiei Hong Kong-ului și o încălcare a angajamentelor internaționale ale Chinei, inclusiv a Declarației sino-britanice din 1984, și s-au făcut câteva recomandări de acțiuni care pot fi întreprinse de UE și de alții.

Răspunsul internațional la impunerea Legii privind securitatea națională.

Actorii internaționali, inclusiv G7, Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului și raportorii speciali ai ONU și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la LSN.

 
La 27 mai, administrația SUA a anunțat că China a subminat fundamental autonomia Hong Kong-ului și că Hong Kong-ul nu mai garantează un tratament diferit față de China continentală. Ulterior acestui anunț, la 14 iulie, a fost promulgată Legea SUA privind autonomia Hong Kong-ului. La 7 august, SUA a aplicat sancțiuni împotriva a 11 persoane din Hong Kong și din guvernul de pe continent pe motiv de implicare în subminarea autonomiei RAS și în restrângerea libertății de exprimare sau de întrunire. Printre acestea s-au numărat șefa executivului, secretarul pentru justiție, secretarul pentru securitate, secretarul pentru afaceri constituționale și continentale, Comisarul de poliție, directorul HKLO, Luo Huining, și alți înalți funcționari din China continentală implicați în afacerile din Hong Kong. Sancțiunile au prevăzut confiscarea bunurilor și înghețarea activelor din SUA, ca răspuns la „amenințarea neobișnuită și extraordinară” reprezentată de subminarea de către China a autonomiei Hong Kong-ului. La 9 noiembrie și la 7 decembrie, SUA a impus sancțiuni și împotriva altor 18 persoane în ceea ce privește punerea în aplicare a LSN.

 
Regatul Unit a extins drepturile de imigrație pentru a furniza o cale pentru obținerea cetățeniei de către locuitorii din Hong Kong cu statut de resortisanți ai teritoriilor britanice de peste mări (BNO); se estimează că aproximativ 3 milioane de rezidenți ai Hong Kong-ului dețin statutul BNO. În temeiul noilor acorduri, persoanelor cu statut BNO li se acordă dreptul de ședere în Regatul Unit de maxim cinci ani, cu drept de muncă sau de studii. După cinci ani, aceștia pot aplica pentru statutul de stabilit, iar după încă 12 luni cu statut de stabilit vor putea aplica pentru cetățenie. Dispozițiile privind vizele care însoțesc noile acorduri au fost anunțate în octombrie.

 
Ca răspuns la LSN, Regatul Unit, Australia și Noua Zeelandă au suspendat, de asemenea, acordurile lor de extrădare cu Hong Kong-ul. 

Reprimarea disidenței

Arestarea activiștilor pro-democrație sub diverse acuzații a avut deja loc în 2020 înainte de adoptarea LSN și a continuat pe tot parcursul anului. Cincisprezece personalități marcante au fost arestate în aprilie, printre care: Martin Lee, fondatorul Partidului Democrat și avocat pledant renumit; Albert Ho, avocat cu experiență și fost președinte al Partidului Democrat; Jimmy Lai, fondatorul Apple Daily. Arestările se referă la presupuse „adunări ilegale” la mitingurile și protestele care au avut loc în august și în octombrie 2019, o infracțiune pasibilă de pedeapsa cu închisoarea până la cinci ani. Aceștia au fost eliberați pe cauțiune în așteptarea începerii proceselor, care urmează să aibă loc în 2021. Jimmy Lai a fost arestat din nou în temeiul LSN la 10 august, însă ulterior a fost acuzat de fraudă. La 3 decembrie, i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune.

La 23 august, 12 cetățeni din Hong Kong au încercat să fugă din regiune, însă au fost opriți de autoritățile de coastă chineze și reținuți în China continentală. Cazurile au fost transferate oficial organelor de urmărire penală la 27 noiembrie, sub acuzația de încercare de trecere a frontierei.

La 24 septembrie, activistul pro-democrație Joshua Wong a fost arestat, ca parte a seriilor de arestări din cursul verii care i-au vizat și pe colegii săi activiști Ivan Lam și Agnes Chow. La 2 decembrie, cei trei activiști au fost condamnați la pedepse cu închisoarea între 7 și 13 luni și jumătate pentru infracțiuni contra ordinii publice legate de protestele din 2019.

La 7 decembrie, poliția a arestat opt persoane în legătură cu protestele care au avut loc la Universitatea chineză din Hong Kong în luna anterioară, dintre care trei erau suspectate de încălcarea LSN prin „incitarea la secesiune”. La 8 decembrie, alți opt activiști pro-democrație au fost arestați în legătură cu presupusele lor roluri în cadrul unei adunări neautorizate din iulie.

La 15 mai, Consiliul independent pentru reclamații împotriva poliției (IPCC) și-a publicat raportul cu privire la protestele provocate de proiectul de lege privind extrădarea. Raportul acoperă evenimentele din iunie până în octombrie 2019 și concluzionează că nu a existat o problemă sistemică cu forțele de poliție. IPCC nu a găsit nicio culpă în ceea ce privește acțiunile poliției din timpul atacului mulțimii de la Yuen Long din iulie 2019, când un grup de bărbați cu cagule albe, considerați a fi asociați cu bandele Triad, au atacat pasageri de la metrou. IPCC a avertizat cu privire la pericolele terorismului incipient în Hong Kong și a precizat că forțele se confruntă cu o „propagandă flagrantă” care urmărește denigrarea poliției. În cele 52 de recomandări, raportul a subliniat nevoia de formare suplimentară privind tactica, utilizarea gazului lacrimogen, îmbunătățirea comunicării și înlăturarea zvonurilor. IPCC este învestită numai cu prerogative limitate, iar raportul a formulat critici puternice cu privire la eșecul acesteia de a aborda în mod convingător îngrijorările privind tragerea la răspundere.

Pentru prima dată în 30 de ani, autoritățile din Hong Kong au refuzat să acorde permisiunea pentru evenimentele de comemorare a represiunii din piața Tiananmen din China din 1989, invocând preocupări legate de sănătatea publică cauzate de COVID-19. Organizatorii priveghiului anual, Alianța din Hong Kong de sprijin a mișcărilor patriotice democratice din China, a susținut că interdicția a fost motivată politic. Mai multe persoane au fost arestate și acuzate de a fi luat parte la o adunare neautorizată în urma organizării unui priveghi în pofida interdicției. Activitățile legate de represiunea din piața Tiananmen sunt, de altfel, permise, iar muzeul condus de Alianța de sprijin a mișcărilor patriotice democratice din China și-a redeschis porțile în luna mai.

La 4 iunie, LegCo a adoptat controversata Lege a imnului național, care incriminează insultarea „Marșului voluntarilor” cu o amendă maximă de 50 000 HKD [5 530 EUR] și trei ani de închisoare. NPCSC din Beijing a adoptat inițial Legea imnului național în septembrie 2017 și a decis să o adauge la Anexa III la Legea fundamentală două luni mai târziu. Votul LegCo a conferit efect local acestei decizii.

HKLO a exercitat o influență crescândă asupra elaborării de politici de către Hong Kong și asupra sistemului său politic, punând în discuție menținerea gradului ridicat de autonomie a Hong Kong-ului. LSN a stabilit, de asemenea, în Hong Kong o nouă instituție continentală, Oficiul pentru protecția securității naționale, care își poate exercita jurisdicția în cauze grave având legătură cu securitatea națională, inclusiv atunci când există elemente „complexe” referitoare la implicarea unei țări străine sau a unor „elemente externe” care nu răspund în fața instituțiilor din Hong Kong. Aceste dispoziții nu au fost invocate până în prezent.

Alegerile pentru LegCo fuseseră programate pentru 6 septembrie, iar la 30 iulie un număr de 12 candidați pro-democrație au fost descalificați de la a candida în alegeri. Președinții birourilor electorale au afirmat că nu cred că respectivii candidați ar respecta într-adevăr Legea fundamentală, astfel cum impun în mod formal declarațiile semnate. Printre cei descalificați s-au numărat patru parlamentari în exercițiu. Trei membri în exercițiu ai Consiliului local aleși prin vot universal au fost, de asemenea, descalificați, împreună cu fostul lider al Demosisto, Joshua Wong.

Guvernul Hong Kong-ului a dat o declarație prin care a susținut descalificările, invocând comportamente reale sau presupuse din partea celor descalificați ca justificare a măsurii, inclusiv: susținerea independenței Hong Kong-ului (care nu este susținută în mod direct de către cei implicați); obiecții la LSN; intenția de a vota fără distincție împotriva proiectelor de lege ale guvernului; și solicitarea de intervenții din partea guvernelor străine. Guvernul a insistat că nu a existat o cenzură politică sau restrângerea libertăților și a avertizat că insultele și amenințările la adresa președinților birourilor electorale vor fi investigate de poliție. HKLO a salutat, de asemenea, decizia președinților birourilor electorale.

Descalificările în masă au atras numeroase critici internaționale. Potrivit unei declarații a UE din partea Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate Borrell, descalificarea „afectează reputația internațională a Hong Kong-ului ca societate deschisă și liberă”.

Pan-democrații au organizat alegeri primare la 11-12 iulie pentru a identifica candidații LegCo, adunând o prezență la vot de aproximativ 600 000 de alegători. O tânără generație de activiști - care susțin în general o mai mare autodeterminare - a avut rezultate bune în sondaje.

La 31 iulie, alegerile pentru LegCo au fost amânate cu un an în temeiul unei Ordonanțe privind reglementările pentru situații de urgență. Șefa executivului a justificat măsura invocând riscurile pentru sănătate în cazul în care alegerile s-ar fi desfășurat în mijlocul celui de „al treilea val” al epidemiei de COVID-19. Aceasta a menționat pericolul deosebit pentru alegătorii în vârstă, incapacitatea a aproximativ 100 000 de alegători eligibili aflați la momentul respectiv în China continentală de a-și exercita dreptul la vot și impedimentele din calea campaniei electorale cauzate de măsurile de distanțare fizică. Șefa executivului a invocat, de asemenea, amânarea alegerilor în alte jurisdicții.

Legea fundamentală nu prevede o situație în care alegerile sunt amânate pentru o perioadă atât de lungă. Articolul 69 prevede că mandatul pentru LegCo este de patru ani. NPCSC a adoptat ulterior o decizie concisă potrivit căreia al șaselea LegCo va continua să își exercite atribuțiile timp de cel puțin un an după expirarea mandatului său la 30 septembrie. Următorul LegCo va fi ales pentru cei patru ani uzuali.

Parlamentarii titulari care au fost descalificați de la a candida din nou la alegeri nu au fost inițial îndepărtați din funcțiile lor în perioada de prelungire de un an. Totuși, au existat dezbateri aprinse în tabăra pan-democraților cu privire la aspectul dacă parlamentarii pro-democrație ar trebui să rămână în camera LegCo. Având în vedere diviziunile din cadrul mișcării, a fost comandat un sondaj de opinie pentru a solicita punctul de vedere al publicului cu privire la acest aspect. Rezultatele neconcludente ale acestui sondaj au condus la acordul ca toți parlamentarii, cu excepția a doi dintre aceștia, să rămână în funcție în LegCo. Un al treilea parlamentar a demisionat din motive de sănătate.

La 11 noiembrie, NPCSC a adoptat o decizie care a furnizat temeiul pentru expulzarea imediată a patru parlamentari pro-democrație din LegCo de către guvernul Hong Kong-ului. Decizia a stabilit, de asemenea, criterii ample pentru a determina dacă un parlamentar sau un parlamentar candidat este considerat incapabil să își îndeplinească jurământul de a respecta Legea fundamentală și, prin urmare, ar trebui exclus din funcție. Acestea includ susținerea independenței Hong Kong-ului, refuzul de a recunoaște suveranitatea Chinei asupra Hong Kong-ului, încurajarea țărilor străine sau a „elementelor externe” de a interveni în afacerile Hong Kong-ului sau săvârșirea de acte care pun în pericol securitatea națională. Decizia NPCSC a fost puternic criticată în Hong Kong și de către comunitatea internațională, inclusiv pentru motivul că subminează considerabil gradul ridicat de autonomie a Hong Kong-ului și protecția drepturilor și libertăților fundamentale.

Descalificarea celor patru parlamentari a condus la demisia din LegCo a celor 15 parlamentari pro-democrație rămași. Legislatura a continuat să funcționeze, însă cu un mecanism democratic de control și echilibru semnificativ redus.

Mai multe personalități marcante pro-democrație au demisionat din funcțiile lor din partid în urma acestor evoluții. Ted Hui, membru al Partidului Democrat, acuzat de săvârșirea mai multor infracțiuni, cu aplicarea unor condiții aferente eliberării pe cauțiune, s-a autoexilat în Regatul Unit, generând un răspuns puternic din partea autorităților din China continentală și din Hong Kong.

Instanțele au fost asaltate de acuzații de părtinire în cursul anului, în special cu privire la soluționarea cauzelor legate de proteste. La 23 septembrie, președintele Curții Supreme a dat o declarație puțin obișnuită prin care a apărat sistemul judiciar și a avertizat că atacurile asupra judecătorilor vor eroda încrederea publică în statul de drept. În septembrie, judecătorul australian James Spigelman, unul dintre cei 14 judecători străini care fac parte din Înalta Curte de Apel (CFA) a Hong Kong-ului în calitate de judecători nepermanenți, a demisionat. Guvernul Hong Kong-ului a subliniat angajamentul său de a respecta sistemul de a numi judecători străini, observând importanța acestuia pentru independența sistemului judiciar. În octombrie, guvernul l-a numit pe domnul judecător Patrick Hodge, vicepreședinte al Curții Supreme a Regatului Unit, la CFA.

La 21 decembrie, CFA – inclusiv președintele Curții Supreme, Geoffrey Ma, și Lordul Hoffman din Regatul Unit, participând în calitate de membru nepermanent – a respins în unanimitate contestația judiciară împotriva interdicției guvernului adresate activiștilor pro-democrație de a purta măști și a confirmat constituționalitatea Ordonanței privind reglementările pentru situații de urgență (ORU) în temeiul căreia a fost impusă interdicția. Decizia CFA a justificat recurgerea la ORU de către guvern în perioada tulburărilor, subliniind că, deși puterile conferite în situații de urgență sunt ample și flexibile, exercitarea lor este supusă „unui control semnificativ” sub forma controlului judiciar, respingerii de către LegCo și cerințelor impuse de Legea fundamentală ca astfel de reglementări să fie prevăzute de lege și să fie proporționale.

Cea de a 30-a aniversare a Legii fundamentale a implicat controverse privind problema separării puterilor. În contextul revizuirii manualelor școlare, guvernul Hong Kong-ului a afirmat că principiul nu este aplicabil în Hong Kong. Aceasta a generat o dezbatere substanțială, practicieni importanți în domeniul dreptului susținând că, deși Legea fundamentală nu menționează în mod expres separarea puterilor, există o delimitare clară a responsabilităților între diferitele ramuri ale guvernului, independența judiciară fiind protejată prin articolul 85.

LegCo s-a confruntat cu scene de tulburări violente în cursul anului, una dintre cauze fiind controversa cu privire la președinția Comitetului Camerei. Comitetul a fost paralizat timp de mai multe luni ca urmare a obstrucțiilor din partea pan-democraților și a dezacordului cu privire la cedarea funcției vicepreședintelui în așteptarea rezultatelor alegerii noului președinte în luna mai. Opt politicieni pan-democratici, inclusiv cinci parlamentari în funcție și doi foști parlamentari, au fost ulterior arestați în contextul unor incidente din cadrul camerei LegCo. Arestările au generat îngrijorări serioase cu privire la utilizarea dispozițiilor penale împotriva parlamentarilor și a foștilor parlamentari și la vizarea selectivă a politicienilor pro-democrație.

Șefa executivului a amânat cu o lună discursul său de politică, care trebuia să aibă loc la 14 octombrie. Aceasta a precizat că amânarea era motivată de necesitatea de a consulta autoritățile guvernamentale centrale cu privire la măsurile de sprijin al redresării Hong Kong-ului și a efectuat în acest scop o vizită la Beijing la începutul lunii noiembrie.

Cel de al patrulea discurs de politică al său a fost prezentat la 25 noiembrie unui LegCo lipsit de vocile opoziției. Șefa executivului a menționat „numeroasele lovituri” care au afectat Hong Kong-ul, inclusiv impactul uman și economic al COVID-19 și tulburările sociale. Aceasta a susținut LSN și alte evoluții politice recente, inclusiv descalificarea parlamentarilor pro-democrație, iar discursul a inclus o secțiune privind „sprijinul deplin al guvernului central”. Ea a citat articolele 9 și 10 din LSN ca temei pentru planurile guvernului de a consolida reglementările privind organizațiile sociale, mass-media și internetul și de a promova educația referitoare la securitatea națională în școli și universități. Ea a confirmat, de asemenea, că guvernul va introduce o lege de modificare a dispozițiilor privind depunerea jurământului.

Impactul pandemiei de COVID-19

În ceea ce privește pandemia de COVID-19, Hong Kong a raportat peste 8 847 de cazuri și 148 de decese. Sistemul de sănătate excelent al Hong Kong-ului, răspunsul său politic puternic, inclusiv măsuri stricte de carantină și atitudinea responsabilă a locuitorilor acestuia - astfel cum s-a reflectat în purtarea aproape perpetuă a măștilor faciale pe durata epidemiei - au contribuit la gestionarea eficientă a epidemiei. Hong Kong s-a bazat, de asemenea, pe experiența valoroasă dobândită cu ocazia epidemiei de SARS din 2003.

Hong Kong a raportat primul caz la sfârșitul lunii ianuarie. La scurt timp după aceasta, RAS a închis toate punctele de frontieră, cu excepția aeroportului internațional Shenzhen Bay și a podului Hong Kong-Zhuhai-Macau, permițând locuitorilor din Hong Kong să se întoarcă în oraș. Au existat unele critici la adresa răspunsului inițial al guvernului la epidemie, inclusiv achiziția de măști. Cu sprijin din partea guvernului central, Hong Kong a realizat un program de testare voluntară la nivelul întregului oraș în septembrie, la care au participat aproximativ 1,78 milioane de persoane. Guvernul a oferit o serie de măsuri de asistență pentru a reduce efectele economice și sociale ale epidemiei.

În cursul epidemiei, cu trei „valuri” de infectare în cursul anului, guvernul a înăsprit și a atenuat în mod repetat măsurile de distanțare fizică. Aceste măsuri au inclus închiderea anumitor centre comerciale considerate a fi cu risc ridicat, restricții privind spațierea și numărul persoanelor în restaurante și limite privind numărul de persoane care se pot aduna într-un grup.

În a doua jumătate a anului, Hong Kong a inițiat discuții privind posibile „bule” de călătorie pentru a facilita călătoriile în 11 state. Un acord de principiu privind instituirea unei „bule” cu Singapore a fost încheiat în octombrie, deși punerea sa în aplicare a fost întârziată de apariția unui focar de COVID-19. UE a decis în octombrie să includă RAS Hong Kong și Macao pe lista regiunilor în care călătoriile neesențiale puteau fi reluate pe bază de reciprocitate și atunci când condițiile o permit.

Drepturi, libertăți și egalitate de șanse

LSN a avut în mod neîndoielnic un impact asupra exercitării libertăților, iar liderii Demosisto au desființat partidul pro-democrație atunci când legea a fost adoptată. Partidul a militat pentru autodeterminare pentru Hong Kong, însă a renunțat la acest obiectiv în ianuarie 2020.

Autocenzura în viața publică a crescut, deși întinderea sa este dificil de evaluat. Cenzura directă nu este încă o caracteristică răspândită pe scară largă în peisajul mass-media, deși unii jurnaliști menționează decizii editoriale îndoielnice și un „gatekeeping” crescut al aspectelor sensibile de către editori. Deși nu este legat în mod direct de LSN, organismul de radiodifuziune RTHK a făcut obiectul unor presiuni crescute pentru a evita activitățile și relatările considerate „provocatoare” de către guvern.

Arestarea unei jurnaliste independente la 3 noiembrie pentru activitatea sa legată de un documentar de investigație pentru RTHK privind atacurile de la Yuen Long din iulie 2019 a fost puternic criticată pentru încercarea de a incrimina activitatea jurnalistică legitimă.

Persoanele din mediul academic sunt nesigure cu privire la ceea ce pot sau nu pot să predea în contextul LSN, în special cei care predau materii „sensibile” și cei care au studenți din China continentală. Unii profesori se abțin de la a solicita finanțare în scopul cercetării de la surse externe, în special SUA, pentru a evita crearea de sensibilități.

ONG-urile depun eforturi pentru a se asigura că nu încalcă LSN, ceea ce ar genera complicații în activitatea lor. Friedrich Naumann Stiftung este prima organizație internațională majoră care și-a închis operațiunile din Hong Kong ca urmare a LSN.

Școlile se află sub o presiune crescândă, după ce autoritățile din Beijing și Hong Kong au anunțat că este necesară o reorientare a predării pentru a încuraja patriotismul și înțelegerea LSN. Un profesor a fost „declasificat” pe viață de Biroul pentru Educație pentru că a discutat gândirea pro-independență la ore anterior adoptării LSN, manualele școlare au fost revizuite, iar profesorii au fost sfătuiți să evite să încalce legea. Sectorul educației a devenit din ce în ce mai politizat, personalitățile pro-Beijing afirmând că mulți profesori susțin cauza democrației sau chiar independența și că studenții sunt îndoctrinați cu ideologii vestice la ore și încurajați să participe la mișcările sociale. Șefa executivului a înaintat reforme privind formarea profesorilor pentru a asigura o mai mare aderare la orientările guvernamentale.

Libertatea de întrunire a fost supusă unor restricții în contextul epidemiei de COVID-19 și al LSN. În primele șase luni ale anului 2020, au existat 107 cereri pentru întruniri publice, 87 fiind respinse. Toate cererile depuse începând cu luna iulie a anului 2020 au fost refuzate. Epidemia de COVID-19 a fost invocată în mod regulat ca principalul motiv de refuz, adunările publice de peste patru și ulterior opt persoane fiind interzise din luna martie. Poliția a arborat un steag violet de avertizare la adunările neautorizate pentru a avertiza cu privire la posibile încălcări ale LSN, deși domeniul de aplicare al ceea ce este și nu este acceptabil în termeni de exprimare politică nu este clar.

Au existat unele progrese ale instanțelor din Hong Kong în ceea ce privește recunoașterea drepturilor persoanelor LGBTI. În luna martie, o politică a Autorității pentru locuințe care interzicea cuplurilor de același sex care se căsătoriseră peste granițe să solicite o locuință publică a fost considerată neconstituțională și ilegală de Curtea de Apel . În iunie, Departamentul de administrare fiscală a modificat Codul fiscal pentru a permite unei persoane căsătorite, fie în cadrul unui mariaj heterosexual, fie între persoane de același sex, să opteze pentru impozitare comună sau impozitare personală în comun cu soțul său. La 18 septembrie, Înalta Curte din Hong Kong a statuat că cuplurile de același sex căsătorite potrivit legilor altei jurisdicții ar trebui să beneficieze de drepturi egale în temeiul legilor referitoare la moștenire din Hong Kong. Totuși, la aceeași dată, instanța a respins acordarea unei recunoașteri mai largi căsătoriilor între persoane de același sex încheiate pe teritoriile de peste mări, precizând că situațiile specifice de discriminare pot fi abordate prin acțiuni specifice în instanță. În 2020 au ieșit la suprafață preocupări privind afirmații referitoare la remarci homofobe făcute de o instanță cu privire la orientarea sexuală a unui solicitant de azil.

Hong Kong a luat unele măsuri pentru a combate traficul de persoane, deși SUA a plasat Hong Kong-ul la nivelul 2 pe lista țărilor aflate sub supraveghere. Raportul anual al SUA privind traficul de ființe umane a menționat, printre aspectele îngrijorătoare, un mecanism ineficient de identificare, numărul mic de trimiteri în judecată și sancționarea victimelor pentru faptele ilegale pe care au fost obligate să le săvârșească. Al cincilea seminar UE-Hong Kong privind traficul de ființe umane s-a desfășurat la 17-18 decembrie și a abordat probleme comune. Acestea au inclus cooperarea internațională privind combaterea traficului, asistența pentru victime și colaborarea cu societatea civilă.

Se estimează că epidemia de COVID-19 a avut un impact negativ asupra condițiilor de muncă ale unora dintre lucrătorii casnici străini. Acesta include rapoarte în sensul că unii angajatori nu le-au permis lucrătorilor să părăsească locuința pentru a beneficia de ziua liberă săptămânală obișnuită. Federația din Hong Kong a Sindicatelor lucrătorilor casnici asiatici a raportat creșterea discriminării lucrătorilor ca rezultat al pandemiei. Exemplele includ rezilierea ilegală a contractelor atunci când s-a crezut că angajații au contractat coronavirusul și refuzul de a plăti noii lucrători casnici străini în timp ce se aflau în carantina obligatorie. Un mare număr de lucrători casnici care și-au pierdut locurile de muncă au rămas blocați în Hong Kong, bazându-se în mare măsură pe sprijinul caritabil în lipsa oricărei alte asistențe. Guvernul Hong Kong-ului a introdus teste COVID-19 și măști gratuite pentru lucrătorii casnici străini care așteaptă în cămine transferul la reședințele noilor angajatori.

Sistemul de combatere a corupției a rămas solid și rezilient, Hong Kong mândrindu-se cu standarde foarte ridicate în materie de transparență și de măsuri anticorupție. Autoritățile și personalități din mediul politic și de afaceri recunosc că transparența este esențială pentru menținerea poziției solide a Hong Kong-ului de centru internațional de afaceri.

Impactul economic al epidemiei de COVID-19 a afectat nivelurile de sărăcie, șomajul ridicându-se la un nivel maxim în 16 ani de 6,6 % la sfârșitul anului 2020 3 , iar rata șomajului pentru tinerii între 20 și 29 de ani atingând 11 %. Rata sărăciei crescuse deja la 20,4 % în 2019. În ianuarie 2020, șefa executivului a anunțat 10 noi inițiative menite să sprijine comunitatea locală și persoanele defavorizate, inclusiv prin creșterea obiectivului pentru locuințe tranzitorii de la 10 000 la 15 000 până în 2023, și furnizarea de alocații persoanelor care solicită închirierea unei locuințe publice, aflându-se pe lista de așteptare mai mult de trei ani.

II. Evoluția situației economice

Economia Hong Kong-ului s-a deteriorat semnificativ în 2020, înregistrând al doilea an consecutiv de recesiune, după o scădere a PIB-ului de 1,2 % în 2019. În pofida unor îmbunătățiri ulterior în cursul anului, pe fondul redresării Chinei, economia s-a contractat totuși cu 9,1 % în primul trimestru, cu 9,0 % în al doilea trimestru și cu 3,5 % în al treilea trimestru al anului 2020 comparativ cu anul 2019. COVID-19 a avut un rol major în contracție, deși s-a adăugat turbulențelor existente, precum tulburările din 2019 și războiul comercial SUA-China.

RAS are o economie foarte deschisă, prosperând în mod tradițional ca un centru triplu: pentru strângerea de capital offshore de către China, pentru comerțul mondial și cu China și pentru turism (în mare parte turiști chinezi). Printre cele patru industrii-cheie ale orașului - serviciile financiare, turismul, comerțul și logistica, precum și serviciile profesionale și de producție - sectorul financiar a fost singurul care a înregistrat rezultate bune în 2020.

Industriile cu o expunere semnificativă la încasările din turism au fost printre cele mai afectate în cursul anului. Printre acestea se numără vânzările cu amănuntul, produsele alimentare și băuturile, ospitalitatea, transporturile și aviația. Vânzările cu amănuntul au scăzut cu 25,3 % de la an la an în primele unsprezece luni ale anului 2020, încasările restaurantelor au scăzut cu 30,8 % de la an la an în primele trei trimestre ale anului, iar numărul pasagerilor în aeroporturi a scăzut cu 87,5 % de la an la an pentru întregul an. Acest lucru poate fi explicat în mare măsură printr-o scădere masivă a sosirilor de turiști, care au scăzut cu 93,6 % de la an la an, la doar 3,6 milioane de turiști, pe fondul restricțiilor de călătorie și al temerilor legate de călătorii. În mod tradițional, aproximativ 80 % din turiști sunt din China continentală, reprezentând aproximativ 40 % din vânzările cu amănuntul din oraș, în special în sectorul produselor de lux. Cheltuielile locale au fost, de asemenea, afectate de economia slabă și de regulile locale de distanțare fizică din restaurante și din alte întreprinderi.

Datorită unor îmbunătățiri din ultima parte a anului și îmbunătățirii situației economice din China și din alte părți ale lumii, impactul pandemiei asupra comerțului exterior al Hong Kong-ului a fost limitat: Pentru primele unsprezece luni ale anului 2020, exporturile de bunuri (aproape exclusiv reexporturi) au scăzut cu 2,8 % de la an la an, iar importurile au scăzut cu 5,0 %. Acest lucru a afectat, la rândul său, sectorul comerțului și logisticii, care reprezintă aproximativ 20 % din PIB-ul Hong Kong-ului.

Piața muncii s-a deteriorat semnificativ în cursul anului. Șomajul a atins 6,6 % la sfârșitul anului, comparativ cu 3,3 % la sfârșitul anului 2019. Există, de asemenea, disparități semnificative între sectoare, cu un șomaj de doar 3,2 % în sectorul financiar.

Prețurile proprietăților au crescut cu 0,3 % în cursul anului (comparativ cu o creștere de 5,5 % în 2019). Hong Kong rămâne unul dintre centrele urbane cel mai puțin accesibile din lume pentru cumpărătorii de locuințe. Deficitul de locuințe este o problemă pe termen lung care afectează multe gospodării.

 

Sectorul financiar a fost mult mai rezilient decât restul economiei și a continuat să crească în cursul anului. Sectorul a fost sprijinit de un puternic flux de activitate în domeniul ofertelor publice inițiale (IPO). Au existat 154 de IPO în cursul anului, care au atins o sumă totală de 397,5 miliarde HKD (42,4 miliarde EUR). Aceasta reprezintă o creștere cu 26,5 % de la an la an a sumei atinse, chiar și după ce IPO duală în Hong Kong și Shanghai a Ant Group - care urma să fie cea mai mare din istorie - a fost anulată în ultimul moment ca urmare a obiecțiilor din partea autorităților de reglementare din China continentală.

IPO reprezintă o sursă de venit pentru mulți jucători din sectorul financiar și atrag investitori și capital. Se consideră că noile norme mai stricte pentru societățile chinezești cotate la bursa din SUA și tensiunile mai ample dintre SUA și China încurajează IPO ale societăților chinezești în Hong Kong. Un alt motiv al rezilienței sectorului financiar este expunerea sa relativ mică la economia locală. Aproximativ 80 % din capitalizarea pieței de capital din Hong Kong este formată din societăți din China continentală, ceea ce înseamnă că sectorul are o expunere amplă la economia chineză (care a înregistrat rezultate mai bune în cursul anului decât Hong Kong). În cursul anului, cifra de afaceri medie zilnică a Bursei de Valori din Hong Kong a crescut cu 49 % de la an la an, iar capitalizarea pieței a atins o cifră record de 47,5 bilioane HKD (5,1 bilioane EUR). Indicele Hong Kong Hang Seng a scăzut cu aproximativ 3,4 %. Sectorul bancar a rămas bine capitalizat și cu amortizoare solide. În pofida unei situații economice incerte și a unor evoluții politice locale destabilizante, RAS nu a înregistrat ieșiri de capital semnificative. Dolarul din Hong Kong a fost puternic, iar Autoritatea Monetară din Hong Kong a trebuit să intervină în mai multe ocazii pentru a se asigura că acesta nu se apreciază prea mult și rămâne în banda sa de tranzacționare cu dolarul american. În această privință, intrările de capital în urma activităților IPO au susținut puterea monedei, împreună cu rezervele solide de monedă străină.

 

Inflația medie a crescut cu 0,4 % în primele 11 luni ale anului 2020.

Sprijinul guvernamental și situația fiscală

Pentru a face față recesiunii economice și a sprijini populația, guvernul a pus în aplicare mai multe serii de măsuri de asistență în cursul anului. În total, măsurile au însumat 311,5 miliarde HKD (33,2 miliarde EUR) sau aproximativ 10-11 % din PIB-ul orașului, potrivit cifrelor guvernamentale. Acestea au inclus un ajutor bănesc unic de 10 000 HKD (1 066 EUR) pentru rezidenți, o schemă de subvenții salariale și diverse reduceri ale impozitelor, scutiri de taxe și impozite și scheme de subvenții pentru diferite sectoare.

 

Deși au oferit un sprijin vital pentru economie, măsurile au fost, de asemenea, criticate pentru că nu au fost suficient de specifice, aceasta ducând la reducerea eficienței lor și la creșterea costului lor fiscal. Aceasta a fost situația a două dintre cele mai scumpe măsuri - ajutorul bănesc și subvențiile salariale - întrucât au fost disponibile pentru majoritatea rezidenților și a societăților, indiferent de situația lor financiară. Cele mai multe măsuri au fost anunțate în prima jumătate a anului, ulterior guvernul a redus sprijinul.

Aceste acțiuni au fost completate cu un set de măsuri ale Autorității Monetare din Hong Kong, inclusiv creșterea lichidităților din sectorul bancar, reducerea nivelului rezervelor minime obligatorii la jumătate pentru a elibera capacitatea de împrumut și punerea în aplicare a unor pauze de rambursare a datoriei principale la împrumuturi pentru clienții băncilor.

Pe perioada verii, guvernul a salvat transportatorul emblematic al Hong Kong-ului, Cathay Pacific, cu o injecție amplă de lichidități, precum și obiectivul declarat de menținere a locurilor de muncă și statutul Hong Kong-ului de centru aviatic. În pofida acestui sprijin, compania a anunțat o restructurare masivă câteva luni mai târziu.

La nivel fiscal, după înregistrarea în 2019 a primului deficit bugetar din ultimii 15 ani, situația s-a înrăutățit semnificativ în 2020 ca urmare a veniturilor reduse și a costului măsurilor economice de sprijin. Ca urmare, în perioada aprilie-noiembrie, deficitul public a atins o cifră record de 318 miliarde HKD (34 de miliarde EUR), în timp ce rezervele fiscale au scăzut de la 1,16 bilioane la 842 de miliarde HKD (90 de miliarde EUR).

 

Mediul de afaceri

Recesiunea economică și impactul COVID-19 asupra activităților comerciale și a veniturilor au reprezentat preocupările principale ale societăților europene în cursul anului. În același timp, multe societăți au luat în considerare și schimbarea mediului politic din oraș, inclusiv punerea în aplicare a LSN și influența crescândă a Beijingului.

La fel cum s-a întâmplat pe durata tulburărilor din 2019, întreprinderile europene au avut în 2020 în mare măsură o abordare de tipul „să așteptăm și să vedem ce se întâmplă”. Totuși, în cadrul comunității de afaceri există percepția că LSN a afectat reputația internațională a Hong Kong-ului. Există, de asemenea, îngrijorări cu privire la potențialul efect al legii asupra societăților și, mai larg, asupra mediului de afaceri din RAS. Aceste efecte diferă de la un sector la altul, însă, în sens larg, îngrijorările includ necesitatea de a asigura în continuare independența sistemului judiciar, libertatea de exprimare și de a desfășura o activitate comercială, accesul la date și efectele asupra angajării și păstrării talentelor 4 . Ca urmare, unele societăți își reevaluează prezența în oraș, în timp ce altele lucrează la planuri de contingență. Deși există unele întreprinderi care consideră LSN ca fiind o evoluție pozitivă, inclusiv din perspectiva stabilității sociale, anchete privind întreprinderile sugerează că aceasta nu este opinia majoritară.

Ca urmare a încetinirii creșterii economice, unele societăți europene și-au redus activitatea din RAS. Acelea din cadrul industriilor cu o expunere semnificativă la încasările din turism au fost printre cele mai afectate și au înregistrat reduceri semnificative ale veniturilor. Societățile din sectoarele comerțului și logisticii au fost afectate de comerțul mondial redus și de încetinirea creșterii economice la nivel mondial.

Restricțiile de călătorie în interiorul și în afara Hong Kong-ului au, de asemenea, un impact semnificativ asupra societăților europene, mai ales că multe dintre acestea fac afaceri cu China și cu regiunea Asiei.

 

Eficiența operațională a Hong Kong-ului, gradul său ridicat de autonomie, statul de drept și sistemul judiciar independent au fost considerate de mult timp avantaje concurențiale importante. Erodarea oricăreia dintre acestea ar face, prin urmare, Hong Kong-ul mai puțin atractiv. Tensiunile din China și SUA, inclusiv cu privire la Hong Kong, reprezintă, de asemenea, o problemă pentru întreprinderi.

 

Comerțul și alte politici

În luna ianuarie a intrat în vigoare un acord de liber schimb (ALS) cu Australia - care a fost semnat în martie 2019 și care include de asemenea un acord modificat de investiții. În luna martie a intrat în vigoare un acord de investiții cu Emiratele Arabe Unite. În cursul anului, un ALS cu economiile ASEAN, semnat în 2017, a continuat, de asemenea, să intre treptat în vigoare.

Guvernul a anunțat măsuri în sprijinul rolului Hong Kong-ului de centru financiar și de prim centru verde din regiune. Acestea includ o scutire de la taxa de timbru pentru fondurile tranzacționate la bursă (ETF) și măsuri pentru a atrage fonduri de capital. A fost lansat un nou indice de tehnologie, denumit Indicele TECH Hang Seng. Acesta reprezintă cele mai mari 30 de societăți cotate la bursa din Hong Kong care au o expunere mare la tehnologie și îndeplinesc criteriile de selecție ale indicelui. Cu privire la finanțele verzi, guvernul și autoritățile de reglementare din oraș au instituit Grupul de coordonare inter-agenții privind finanțele verzi și sustenabile, iar guvernul a precizat că va emite noi obligațiuni de stat verzi în următorii ani (după prima emisiune din 2019).

 

Pentru a stimula inovarea și tehnologia - una dintre prioritățile sale principale - guvernul a alocat 3 miliarde HKD (320 de milioane EUR) pentru extinderea parcului științific al Hong Kong-ului și pentru consolidarea programului său de vouchere pentru tehnologie. În luna decembrie, guvernul a lansat, de asemenea, Planul pentru un oraș inteligent pentru Hong Kong 2.0. Cu privire la locuințe, guvernul a stabilit un obiectiv de furnizare a 100 400 de locuințe publice până în 2024 (și 19 600 de locuințe private anual până în 2024). Pe planul mediului, una dintre priorități a fost promovarea în continuare a utilizării vehiculelor electrice și eliminarea treptată a mai multor vehicule poluante. Guvernul a lansat o schemă de subvenții în valoare de 2 miliarde HKD (212 milioane EUR) pentru modernizarea stațiilor de încărcare pentru vehiculele electrice în cadrul clădirilor rezidențiale private.

În privința energiei, guvernul vizează creșterea cotei gazelor naturale în cadrul mixului energetic, pentru a permite reducerea utilizării cărbunelui. Gestionarea deșeurilor rămâne o problemă majoră în oraș, numai o proporție redusă a deșeurilor orașului fiind reciclată local. Un pas înapoi a intervenit în iunie, când parlamentarii au retras o lege amânată de multă vreme privind taxa obligatorie pentru eliminarea deșeurilor, care fusese introdusă în 2018.

În discursul său de politică pentru anul 2020, prezentat la 25 noiembrie, șefa executivului a propus consolidarea redresării Hong Kong-ului. Obiectivul pe termen scurt a fost limitarea pandemiei, în timp ce planurile economice pe termen lung au confirmat prioritățile consacrate privind: consolidarea integrării în Zona Marelui Golf și în China continentală; susținerea rolului de centru comercial, financiar și pentru servicii de afaceri al Hong Kong-ului; promovarea inovării și a tehnologiei și dezvoltarea unui oraș inteligent. Deși discursul de politică a cuprins unele măsuri pentru întreprinderi și angajamentul de a stimula cheltuielile de infrastructură, acesta nu a adăugat semnificativ la cei 10-11 % din PIB deja injectați în economie în cursul anului.

Încă o dată, discursul de politică a subliniat necesitatea soluționării problemelor îndelungate privind deficitul și inaccesibilitatea locuințelor. Cu privire la acest aspect, șefa executivului și-a reiterat susținerea pentru proiectul Lantau Tomorrow Vision, un proiect masiv și contestat de recuperare de terenuri. Având în vedere provocările cu care se confruntă reputația Hong Kong-ului, discursul de politică a anunțat, de asemenea, un program de publicitate pe scară largă pentru promovarea orașului ca centru de afaceri. 

Un anunț notabil a fost decizia ca Hong Kong-ul să atingă neutralitatea din punct de vedere al emisiilor de carbon până în anul 2050, în urma căreia planul de acțiune privind clima al Hong Kong-ului va fi actualizat până la mijlocul anului 2021. Discursul a inclus și alte anunțuri „verzi”, inclusiv cu privire la transporturi, construcții, finanțele verzi și energia provenită din deșeuri.

Vizita la Beijing a șefei executivului a dus la creșterea așteptărilor legate de posibilitatea ca China să își redeschidă curând granița cu Hong Kong. Multe întreprinderi au activități, clienți și/sau furnizori în China continentală, iar turiștii chinezi la Hong Kong sunt clienți principali ai industriilor de vânzare cu amănuntul, produse alimentare și băuturi, ospitalitate și transporturi. Totuși, până la sfârșitul anului, restricțiile de călătorie, precum carantina obligatorie, au rămas în vigoare.

III. Relațiile dintre Hong Kong și China continentală

HKLO a exercitat o influență crescândă asupra elaborării de politici de către Hong Kong și asupra sistemului său politic, punând în discuție menținerea gradului ridicat de autonomie a Hong Kong-ului. Declarația din luna aprilie, potrivit căreia HKLO nu era obligat să respecte protecția conferită de Legea fundamentală autonomiei Hong Kong-ului împotriva ingerințelor din partea guvernului central (articolul 22), a trimis un semnal îngrijorător cu privire la angajamentul Chinei de a apăra principiul „o țară, două sisteme”. În declarația HKLO prin care a fost confirmată această interpretare se afirma că HKLO beneficiază de o autoritate amplă în Hong Kong, inclusiv competențe de supraveghere. Numirea, în ianuarie 2020, a lui Luo Huining ca director al HKLO a anunțat o poziție mai proactivă a HKLO, reflectată în comunicatele regulate de presă prin care erau analizate evoluțiile referitoare la Hong Kong. Acestea conțineau critici tranșante cu privire la parlamentarii pan-democratici.

China continentală a rămas cel mai mare partener al Hong Kong-ului în ceea ce privește comerțul cu bunuri, reprezentând 59 % din exporturile totale ale Hong Kong-ului și 43 % din importurile sale în primele 11 luni ale anului 2020. La rândul său, RAS este un centru comercial important pentru China continentală și a fost al cincilea partener comercial ca importanță al Chinei în 2020. Provincia chineză Guangdong rămâne o bază importantă de perfecționare pasivă pentru Hong Kong.

Hong Kong a rămas, de asemenea, principalul centru financiar offshore și principalul centru de investiții pentru China. La sfârșitul anului 2019, China continentală a fost cea mai mare sursă de investiții străine directe (FDI) interne pentru Hong Kong, cu excepția centrelor offshore, și prima destinație pentru investițiile străine directe externe ale Hong Kong-ului, reprezentând 28 % și, respectiv, 45 % din totalul stocurilor. În schimb, aproximativ 65 % din investiții străine directe în China continentală provin din Hong Kong și 61 % din fluxul de investiții străine directe externe din China este îndreptat către Hong Kong. Există 1 319 întreprinderi din China continentală cotate la bursa din Hong Kong, reprezentând 80 % din capitalizarea totală a pieței din oraș. Piețele de capital din Hong Kong și din China continentală sunt conectate prin schema Stock Connect, care leagă Bursa de Valori din Hong Kong cu omoloagele sale din Shanghai și Shenzhen, și prin schema de acces reciproc la piață Bond Connect pentru piețele de obligațiuni.

 

Pe parcursul anului, Hong Kong și China continentală și-au dezvoltat în continuare relația în temeiul Acordului de parteneriat consolidat China-Hong Kong (CEPA), semnat inițial în 2003. Noile măsuri de liberalizare pentru comerțul cu servicii, introduse în noiembrie 2019, au intrat în vigoare în iunie 2020.

Integrarea regională în cadrul Zonei Marelui Golf Guangdong-Hong Kong-Macao (GBA) a continuat în cursul anului. Planul prezentat în 2019 a stabilit ca obiectiv fluxul nestingherit de bunuri, servicii și capitaluri în cadrul GBA până în 2035. În cursul anului, guvernul a anunțat măsuri vizând continuarea integrării și facilitatea activității comerciale în diferite sectoare. În sfera financiară, un plan pentru punerea în aplicare a unui proiect-pilot bidirecțional transsectorial de conectare a gestionării patrimoniului („Conectarea gestionării patrimoniului”) a fost anunțat în comun de Banca Populară a Chinei, de Autoritatea Monetară din Hong Kong și de Autoritatea Monetară din Macao în iunie. Acesta ar urma să permită rezidenților din Hong Kong, Macao și nouă orașe din provincia Guangdong să efectueze investiții transsectoriale în produsele de gestionare a patrimoniului distribuite de băncile din regiune. O „conectare a asigurărilor” în cadrul GBA este, de asemenea, planificată.

 

Întreprinderile au în mare măsură o atitudine pozitivă în ceea ce privește oportunitățile oferite de GBA, însă aceasta implică provocări privind politicile de impozitare, aspectele normative și juridice, incertitudinea politică, transparența și vizibilitatea, precum și protecția drepturilor de proprietate intelectuală. Pe scară mai largă, există încă întrebări cu privire la modul în care pot fi reunite trei sisteme economice, juridice, fiscale și vamale diferite și la posibila rivalitate dintre orașele participante. Avantajul concurențial al Hong Kong-ului în calitate de conector major cu China ar putea fi, de asemenea, erodat în măsura în care orașele din Guangdong își liberalizează economiile, își îmbunătățesc competitivitatea și sunt legate de întreaga lume prin intermediul finanțelor și comerțului.

IV. Relațiile bilaterale și cooperarea dintre UE și Hong Kong în 2020

În 2020, dialogul structurat anual dintre UE și Hong Kong nu a avut loc, pentru prima dată de când au fost instituite aceste reuniuni, în 2006. În trecut, dialogul structurat a oferit oportunitatea de a revizui și a da un impuls cooperării în domenii precum serviciile financiare, comerțul, investițiile, achizițiile, vama, inovarea și tehnologia, traficul de persoane și problemele de mediu. UE consideră că este important ca ambele părți să aibă un dialog instituțional regulat, care permite o revizuire cuprinzătoare a relațiilor și abordarea oricărui motiv de îngrijorare sau interes comun care face parte din jurisdicția sau competența celeilalte părți. UE speră că vor exista condițiile necesare pentru reluarea dialogului structurat în 2021.

În 2020, 1 560 de societăți din UE s-au stabilit în Hong Kong, iar multe dintre ele au în Hong Kong sedii sau birouri regionale. Întreprinderile din UE sunt prezente într-o gamă largă de sectoare, în principal sectoarele serviciilor financiare și de afaceri, comerțului, logisticii, vânzărilor cu amănuntul, produselor alimentare și băuturilor și construcțiilor.

În 2020, Hong Kong a fost al 25-lea partener comercial ca importanță al UE 5 în ceea ce privește comerțul cu bunuri și s-a clasat pe locul 12 în clasamentul partenerilor comerciali ai UE din Asia. Comerțul bilateral total pentru această perioadă s-a ridicat la 27,4 miliarde EUR, o scădere de 10,8 % de la an la an comparativ cu aceeași perioadă din 2019. Exporturile UE de bunuri către Hong Kong în această perioadă s-au ridicat la 23,0 miliarde EUR, în vreme ce importurile din Hong Kong au totalizat 7,1 miliarde EUR, conducând la un excedent de 15,8 miliarde EUR în favoarea UE. UE a fost al treilea partener comercial ca importanță al Hong Kong-ului în ceea ce privește comerțul cu bunuri în 2020, după China continentală și Taiwan. UE a reprezentat cea de a doua destinație a exporturilor Hong Kong-ului ca importanță și s-a situat pe locul al cincilea ca furnizor de importuri. Hong Kong a rămas un centru important pentru comerțul dintre China continentală și UE.

În 2019, Hong Kong a fost al patrulea cel mai important partener comercial al UE în materie de servicii din Asia. În 2019 (ultimul an pentru care există date disponibile), comerțul bilateral (UE-27) cu servicii s-a ridicat la 26,8 miliarde EUR (+9 % de la an la an). Importurile UE de servicii din Hong Kong au fost de 11,0 miliarde EUR, în timp ce exporturile către Hong Kong au fost de 15,8 miliarde EUR, rezultând un excedent de 4,7 miliarde EUR pentru UE 6 .

Investițiile bidirecționale dintre UE și Hong Kong au continuat să fie importante. Conform statisticilor din Hong Kong, cu excepția centrelor offshore, UE a fost al șaptelea investitor străin ca importanță în Hong Kong și a doua destinație principală a investițiilor străine directe externe ale Hong Kong-ului la sfârșitul anului 2019 (ultimele cifre disponibile). Pe de altă parte, până la sfârșitul anului 2019, stocul total de investiții străine directe din Hong Kong în UE-27 a fost, potrivit cifrelor Eurostat, de 185,8 miliarde EUR, ceea ce face din Hong Kong o sursă notabilă de investiții străine directe în UE, în timp ce investițiile UE-27 în Hong Kong au fost de 163 de miliarde EUR. În ceea ce privește fluxurile de investiții, cele mai recente date pentru primele trei trimestre ale anului 2020 indică o intrare netă de investiții străine directe din Hong Kong în UE de 7,6 miliarde EUR (comparativ cu o valoare a ieșirilor nete de 49,8 miliarde EUR în primele trei trimestre ale anului 2019).

În cursul anului, UE și Hong Kong au continuat să conlucreze în domeniul vamal, în contextul planului de acțiune pentru îmbunătățirea protecției drepturilor de proprietate intelectuală (DPI) în temeiul Acordului UE-Hong Kong de cooperare vamală și asistență administrativă reciprocă și al Planului de acțiune privind protecția DPI de către autoritățile vamale. În 2020, schimbul reciproc de informații în materie de risc a decurs fără dificultăți, deși unele activități operaționale planificate au fost afectate de criza COVID. În ciuda cooperării excelente, Hong Kong continuă să ocupe al doilea loc ca teritoriu de proveniență a bunurilor care încalcă drepturile de proprietate intelectuală importate în UE, în funcție de valoarea mărfurilor, chiar dacă aceste mărfuri nu sunt produse pe teritoriul Hong Kong-ului.

În ceea ce privește cercetarea, știința și inovarea, autoritățile din Hong Kong au publicat în 2020 două apeluri de cereri pentru sprijinirea participanților din RAS la programul Orizont 2020; termenul limită pentru cereri din cadrul ultimul apel este jumătatea lunii ianuarie 2021. Întrucât schema actuală de colaborare în temeiul Orizont 2020 încetează, împreună cu Programul-cadru european, la sfârșitul anului 2020, ar trebui reinițiate discuțiile cu Hong Kong pentru a prelungi schema în temeiul Orizont Europa, inclusiv un mecanism de cofinanțare deschis sectorului privat. Orice discuții viitoare privind Orizont Europa vor pune accentul pe reciprocitate, condiții de concurență echitabile, deschidere, incluziune și respectarea unor standarde etice și de integritate ridicate. În acest sens, pe viitor, efectele LSN asupra cercetătorilor și mobilității în domeniul cercetării, libertății academice și instituțiilor de cercetare vor fi atent monitorizate de către UE.

În ceea ce privește combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului (CSB/CFT), Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI) a prezentat anul trecut un raport de evaluare reciprocă pentru Hong Kong 7 , după care teritoriul a fost plasat sub o procedură de monitorizare regulată. Având în vedere că Hong Kong este un centru financiar și comercial prosper, există riscuri ridicate ca sistemul său să fie utilizat ilegal ca punct de tranzit pentru produsele provenite din săvârșirea de infracțiuni în străinătate. În această privință, Hong Kong ar trebui să continue să ia măsuri pentru ca informațiile privind proprietatea efectivă să fie accesibile și exacte pentru toate mecanismele juridice relevante.

Al cincilea atelier anual UE-Hong Kong privind traficul de persoane a avut loc la 17-18 decembrie. Atelierul a constat în două sesiuni online de jumătate de zi, acoperind standardele internaționale, parteneriatele pentru abordarea traficului de persoane, sprijinul acordat victimelor și stadiul combaterii traficului de persoane în UE și în Hong Kong. A existat o participare excelentă din partea Hong Kong-ului, cu aproximativ 80 de participanți din diverse departamente guvernamentale. Instrumentul TAIEX a mobilizat 7 vorbitori experți din Europa pentru a aborda atelierul.

Ca urmare a pandemiei de COVID-19, cele mai multe activități interpersonale planificate au trebuit suspendate, inclusiv evenimente culturale, cercetarea, cooperarea academică, mobilitatea studenților și activitățile care implică industriile creative. Prin urmare, Oficiul UE a căutat modalități alternative pentru a găzdui evenimentele diplomatice publice. În luna februarie, Oficiul UE a găzduit Festivalul de film european 2020, cu sprijinul statelor membre, cu măsuri sanitare crescute. Împreună cu statele membre ale UE, Oficiul UE a organizat a treia ediție a „Make Music, Hong Kong” într-un format online. Oficiul UE a organizat, de asemenea, o competiție de design în cooperare cu Consiliul pentru formare profesională.

Oficiul UE a avut întâlniri frecvente cu oficiali ai guvernului, parlamentari, personalități din mediul academic și membri ai societății civile.

(1)

  https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-releases/2020/07/28/hong-kong-council-expresses-grave-concern-over-national-security-law/ .

(2)

Germania, Franța, Irlanda, Țările de Jos, Finlanda și Italia.

(3)

Acestea și următoarele sunt ultimele statistici disponibile la momentul acestui raport.

(4)

Aceste preocupări au fost evidențiate în cadrul mai multor anchete privind întreprinderile desfășurate pe parcursul anului.

(5)

Pe baza cifrelor UE-27.

(6)

Statistică preliminară a Eurostat.

(7)

http://www.fatf-gafi.org/media/fatf/documents/reports/mer4/MER-Hong-Kong-China-2019.pdf.