P9_TA(2021)0041

Punerea în aplicare a Directivei privind combaterea traficului de persoane

Rezoluția Parlamentului European din 10 februarie 2021 referitoare la punerea în aplicare a Directivei 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia (2020/2029(INI))

(2021/C 465/04)

Parlamentul European,

—	având în vedere articolul 2 și articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolele 8, 79 și 83 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

—	având în vedere articolele 3, 5 și 23 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,

—	având în vedere Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (CEDO),

—

având în vedere Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului („Directiva privind combaterea traficului de persoane”) (1),

—	având în vedere Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane și recomandările Consiliului Europei în acest domeniu,

—	având în vedere Declarația universală a drepturilor omului,

—

având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate („Convenția de la Palermo”) și protocoalele la aceasta, în special Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special de femei și copii („Protocolul ONU împotriva traficului de persoane”) și Protocolul împotriva traficului ilegal de migranți pe cale terestră, a aerului și pe mare,

—

având în vedere Convenția ONU cu privire la drepturile copilului și Protocolul facultativ la Convenția cu privire la drepturile copilului (CDC), referitor la vânzarea de copii, prostituția copiilor și pornografia infantilă, precum și Rezoluția Parlamentului European din 26 noiembrie 2019 referitoare la drepturile copiilor cu ocazia celei de a 30-a aniversări a Convenției ONU cu privire la drepturile copilului (2),

—	având în vedere Convenția ONU împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante,

—	având în vedere activitatea Raportorului special al ONU pentru traficul de persoane, în special de femei și copii,

—	având în vedere Convenția Organizației Națiunilor Unite privind eliminarea tuturor formelor de discriminare față de femei (CEDAW), în special articolul 6, care urmărește combaterea tuturor formelor de trafic de femei și de exploatare a prostituției femeilor,

—	având în vedere Convenția ONU pentru suprimarea traficului de persoane și a exploatării prostituției semenilor,

—

având în vedere Declarația de la Beijing și Platforma de acțiune, adoptate în cadrul celei de a patra Conferințe mondiale privind femeile, la 15 septembrie 1995, precum și documentele rezultate în urma acestora, adoptate cu ocazia sesiunilor speciale ale Organizației Națiunilor Unite Beijing+5 (2000), Beijing+10 (2005) și Beijing+15 (2010) și a conferinței de revizuire Beijing+20,

—	având în vedere comentariul comun al ONU referitor la Directiva UE privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane și protejarea victimelor, care cere să se acorde protecție internațională victimelor traficului de ființe umane, acordând atenție aspectelor de gen,

—

având în vedere Convenția Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind munca forțată, 1930 (nr. 29), Protocolul din 2014 anexat la Convenția privind munca forțată, 1930, Convenția privind abolirea muncii forțate, 1957 (nr. 105) și Recomandarea privind munca forțată (Măsuri suplimentare), 2014 (nr. 203), Convenția privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor și acțiunea imediată în vederea eliminării lor, 1999 (nr. 182) și Convenția privind personalul casnic, 2011 (nr. 189),

—	având în vedere Principiile directoare ale ONU privind afacerile și drepturile omului,

—	având în vedere Recomandarea generală nr. 33 a Comitetului ONU pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor (CEDAW) din 23 iulie 2015 privind accesul femeilor la justiție,

—

având în vedere rezoluția Organizației Națiunilor Unite intitulată „Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”, adoptată de Adunarea Generală la 25 septembrie 2015, în special obiectivul de dezvoltare durabilă (ODD) 5.2 privind eliminarea tuturor formelor de violență împotriva femeilor și fetelor în sfera publică și privată, inclusiv traficul și exploatarea sexuală și de altă natură,

—	având în vedere Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul),

—

având în vedere Directiva 2012/29/UE din 25 octombrie 2012 a Parlamentului European și a Consiliului de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului (3) („Directiva privind drepturile victimelor”),

—

având în vedere Directiva 2011/93/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind combaterea abuzului sexual asupra copiilor, a exploatării sexuale a copiilor și a pornografiei infantile și de înlocuire a Deciziei-cadru 2004/68/JAI a Consiliului (4) („Directiva privind combaterea abuzului sexual și a pornografiei infantile”),

—	având în vedere Directiva 2009/52/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009 de stabilire a standardelor minime pentru sancțiunile și măsurile la adresa angajatorilor de resortisanți din țări terțe aflați în situație de ședere ilegală (5),

—	având în vedere Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele și procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situația de ședere ilegală (6),

—

având în vedere Directiva 2004/81/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de ședere eliberat resortisanților țărilor terțe care sunt victime ale traficului de persoane sau care au făcut obiectul unei facilitări a imigrației ilegale și care cooperează cu autoritățile competente (7) („Directiva privind permisele de ședere”),

—

având în vedere Directiva 2002/90/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2002 de definire a facilitării intrării, tranzitului și șederii neautorizate (8) și Decizia-cadru 2002/946/JAI a Consiliului din 28 noiembrie 2002 privind consolidarea cadrului penal pentru a preveni facilitarea intrării, tranzitului și șederii neautorizate (9),

—	având în vedere comunicarea Comisiei din 24 iunie 2020 intitulată „Strategia UE pentru drepturile victimelor” (2020-2025) (COM(2020)0258),

—	având în vedere comunicarea Comisiei din 19 iunie 2012, intitulată „Strategia UE în vederea eradicării traficului de persoane (2012-2016)” (COM(2012)0286),

—

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 17 octombrie 2014 intitulat „Raport intermediar privind punerea în aplicare a Strategiei UE în vederea eradicării traficului de persoane” (SWD(2014)0318) și primul (COM(2016)0267), al doilea (COM(2018)0777) și al treilea (COM(2020)0661) raport privind progresele înregistrate în acest sens,

—	având în vedere raportul Comisiei care evaluează măsura în care statele membre au luat măsurile necesare pentru a respecta Directiva 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, în concordanță cu articolul 23 alineatul (1) (COM(2016)0722),

—	având în vedere rezoluția sa din 23 octombrie 2020 referitoare la egalitatea de gen în politica externă și de securitate a UE (10),

—	având în vedere rezoluția sa din 28 noiembrie 2019 referitoare la aderarea UE la Convenția de la Istanbul și la alte măsuri de combatere a violenței de gen (11),

—	având în vedere rezoluția sa din 5 iulie 2016 referitoare la combaterea traficului de ființe umane în contextul relațiilor externe ale UE (12),

—	având în vedere rezoluția sa din 12 mai 2016 referitoare la implementarea dintr-o perspectivă de gen a Directivei 2011/36/UE din 5 aprilie 2011 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia (13),

—	având în vedere rezoluția sa din 26 februarie 2014 referitoare la exploatarea sexuală și prostituția – impactul acestora asupra egalității de gen (14),

—	având în vedere comunicarea Comisiei din 4 decembrie 2017 intitulată „Raport privind măsurile întreprinse pentru a da curs Strategiei UE în vederea eradicării traficului de persoane și identificarea unor noi măsuri concrete” (COM(2017)0728),

—	având în vedere comunicarea Comisiei din 5 martie 2020 intitulată „O Uniune a egalității: Strategia privind egalitatea de gen 2020-2025” (COM(2020)0152),

—

având în vedere Studiul din 2020 al Comisiei privind costurile economice, sociale și umane ale traficului de ființe umane în cadrul UE, Studiul Comisiei din 2020 privind reexaminarea funcționării mecanismelor naționale și transnaționale de sesizare ale statelor membre, Studiul din 2020 al acesteia referitor la colectarea datelor privind traficul de persoane în UE și Studiul său din 2016 privind dimensiunea de gen a traficului de ființe umane,

—

având în vedere Declarația comună de angajament din 2018 privind colaborarea împotriva traficului de ființe umane, semnată de Biroul European de Sprijin pentru Azil (EASO), Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii (Europol), Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Justiție Penală (Eurojust), Fundația Europeană pentru Îmbunătățirea Condițiilor de Viață și de Muncă (Eurofound), Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL), Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie (OEDT), Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA), Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) și Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE),

—	având în vedere raportul Europol din 18 februarie 2016 intitulat „Trafficking in human beings in the EU” (Traficul de persoane în UE),

—	având în vedere raportul Europol din 18 octombrie 2020 intitulat „Provocările legate de combaterea traficului de ființe umane în era digitală”,

—	având în vedere Evaluarea amenințării pe care o reprezintă formele grave de criminalitate și criminalitatea organizată (SOCTA), elaborată de Europol în 2017,

—	având în vedere cel de al 4-lea raport anual al Centrului european privind introducerea ilegală de migranți, din cadrul Europol din 15 mai 2020,

—

având în vedere raportul Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene intitulat „Severe labour exploitation: workers moving within or into the European Union” (Exploatarea gravă prin muncă: lucrătorii care se deplasează în interiorul UE sau care intră în Uniunea Europeană) din 29 mai 2015.

—	având în vedere raportul Eurostat intitulat „Trafficking in human beings” (Traficul de ființe umane), din 17 octombrie 2014,

—	având în vedere Rezoluția 9/1 a Conferinței părților la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate (UNTOC) referitoare la instituirea unui mecanism de evaluare a punerii în aplicare a UNTOC și a protocoalelor la aceasta,

—

având în vedere orientările UNHCR din 7 aprilie 2006 privind protecția internațională, intitulate „Aplicarea articolului 1A alineatul (2) din Convenția din 1951 și/sau a Protocolului din 1967 privind statutul refugiaților victimelor traficului de persoane și persoanele expuse riscului de traficare”,

—	având în vedere Raportul global privind traficul de persoane elaborat de Oficiul ONU pentru combaterea traficului de droguri și prevenirea criminalității (UNODC) în 2018,

—	având în vedere Recomandarea generală nr. 38 a Comitetului ONU pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor (CEDAW) din 6 noiembrie 2020 privind traficul de femei și fete în contextul migrației la nivel mondial,

—	având în vedere Evaluarea implementării la nivel european a Directivei 2011/36/UE: Aspecte privind migrația și genul, publicată de Direcția Generală Servicii de Cercetare Parlamentară, la 15 septembrie 2020 (15);

—	având în vedere articolul 54 din Regulamentul său de procedură, precum și articolul 1 alineatul (1) litera (e) și anexa 3 la Decizia Conferinței președinților din 12 decembrie 2002 privind procedura de autorizare a rapoartelor din proprie inițiativă,

—	având în vedere deliberările comune ale Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen, desfășurate în temeiul articolului 58 din Regulamentul său de procedură,

—	având în vedere raportul Comisiei pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne și al Comisiei pentru drepturile femeii și egalitatea de gen (A9-0011/2021),

întrucât traficul de ființe umane (TFU) constituie o încălcare a demnității umane, a integrității fizice și psihologice a unei ființe umane, care ne înconjoară în viața de zi cu zi și o încălcare gravă a drepturilor fundamentale, după cum se subliniază la articolul 5 alineatul (3) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

întrucât traficul de ființe umane este un fenomen cu o puternică dimensiune de gen, aproape trei sferturi (16) din totalul victimelor comunicate în 2017 și 2018 din UE au fost femei și fete, care au fost traficate, în principal, în scopul exploatării sexuale; întrucât, din 2008, exploatarea sexuală a fost motivul de traficare în UE cel mai des comunicat;

întrucât numărul de victime înregistrate ale TFU a crescut în ultima perioadă de studiu a Comisiei (2017 și 2018), comparativ cu cea precedentă, și continuă să crească (17); întrucât numărul real al victimelor este, cel mai probabil, considerabil mai ridicat decât datele comunicate, deoarece multe victime rămân nedetectate;

D.	întrucât copiii reprezintă un număr considerabil în rândul victimelor TFU; întrucât 78 % din totalul copiilor traficați sunt fete și 68 % dintre adulți sunt femei (18);

întrucât inegalitatea între femei și bărbați, sărăcia, strămutarea forțată, șomajul, lipsa oportunităților socioeconomice, lipsa accesului la educație, violența de gen, discriminarea și marginalizarea, precum și corupția, sunt unii dintre factorii care contribuie la vulnerabilitatea persoanelor la traficare, în special a femeilor și a copiilor; întrucât cauzele profunde ale TFU sunt, în continuare, insuficient abordate;

întrucât victimele TFU fac adesea obiectul unor forme multiple și intersectate de discriminare și violență, inclusiv din motive de sex, vârstă, rasă, handicap, etnie, cultură și religie, precum și origine națională sau socială ori alt statut, și întrucât aceste forme de discriminare pot, prin ele însele, să alimenteze traficul de persoane (19);

întrucât traficul îmbracă multe forme diferite, dar toate se bazează pe abuzarea de vulnerabilitatea inerentă victimelor și vizează exploatarea ființelor umane, și întrucât victimele TFU se regăsesc în diferite activități legale și ilegale, inclusiv, dar nu numai, în sectorul agricol, în prelucrarea alimentelor, în sectorul sexului, în activitățile casnice, în sectorul manufacturier, în activitățile de îngrijire, în sectorul curățeniei, în alte sectoare (în special cele ale serviciilor), în cerșetorie, criminalitate, în căsătoriile forțate, în exploatarea sexuală online și offline, în adopțiile ilegale și în traficul de organe umane; întrucât există alte forme de trafic de ființe umane care rămân insuficient înregistrate și raportate, inclusiv unele care au o puternică dimensiune de gen, precum căsătoriile forțate și aservirea domestică;

H.	întrucât în ultimii câțiva ani s-a constatat că migranții și solicitanții de azil sunt deosebit de expuși riscului de a fi traficați; întrucât, printre aceștia, minorii neînsoțiți și femeile reprezintă un grup-țintă special pentru rețelele de trafic de ființe umane;

întrucât Europol avertizează că impactul pandemiei ar putea crește în continuare numărul victimelor (20) și ar putea diminua probabilitatea ca traficanții să fie detectați de către autoritățile de aplicare a legii, precum și că o recesiune economică în urma crizei provocate de pandemia de COVID-19 ar putea, de asemenea, să aibă consecințe periculoase în domeniul TFU (21); întrucât situația victimelor traficului s-a înrăutățit de la începutul crizei, iar serviciile de sprijin s-au confruntat cu dificultăți în a oferi asistență victimelor;

întrucât, potrivit Europol (22), utilizarea tehnologiilor digitale a întărit capacitatea infractorilor de a face trafic de ființe umane pentru diferite forme de exploatare, întrucât noile tehnologii sunt utilizate de traficanți în timpul fiecărei faze a exploatării sexuale, de la recrutarea victimelor și publicitatea referitoare la acestea, la șantajarea și la controlarea deplasărilor lor; întrucât aceste noi instrumente oferă traficanților o mai mare anonimitate și creează dificultăți pentru autoritățile de aplicare a legii în ceea ce privește detectarea lor; întrucât interacțiunea online creează atât riscuri, cât și oportunități pentru infractori, pentru victime și pentru autoritățile de aplicare a legii;

K.	întrucât TFU rămâne o infracțiune complexă și predominantă, care afectează posibilitatea de a îndeplini toate ODD-urile, în special ODD 5 (egalitatea de gen), ODD 8 (munca decentă și creșterea economică), ODD 16 (pace, justiție și instituții puternice) și ODD 17 (parteneriate pentru obiective);

întrucât traficul de persoane este, în primul rând, o infracțiune gravă împotriva persoanelor și generează, de asemenea, costuri pentru societate, cum ar fi utilizarea suplimentară a serviciilor publice, inclusiv a serviciilor de aplicare a legii, a serviciilor specializate, a serviciilor de sănătate și de protecție socială, pierderi la nivelul producției, valoarea calității pierdute a vieții și coordonarea activităților de prevenire a traficului de ființe umane; întrucât acest cost este estimat la 3 700 524 433 EUR pentru UE-28 (23);

întrucât traficul de ființe umane este un fenomen transnațional complex, care poate fi combătut în mod real numai dacă instituțiile UE, statele membre, țările terțe, UE și organizațiile internaționale colaborează într-un mod coordonat; întrucât cooperarea internațională este esențială pentru eradicarea traficului prin sinergia diferitelor politici interne și externe existente, cum ar fi Strategia globală pentru politica externă și de securitate a Uniunii Europene și Planul de acțiune privind drepturile omului și democrația 2020-2024, precum și prin campanii de informare pertinente în țările implicate; întrucât TFU ar trebui luat în considerare în activitatea legislativă privind Planul de acțiune III pentru egalitatea între femei și bărbați;

întrucât detectarea efectivă a victimelor TFU rămâne o provocare în majoritatea statelor membre din diverse motive, cum ar fi lipsa competențelor lingvistice și reticența de a informa poliția sau capacitățile limitate ale autorităților de aplicare a legii; întrucât identificarea victimelor care sunt copii este adesea și mai dificilă deoarece aceștia nu înțeleg că sunt victime; întrucât statele membre au obligația de a aplica procesul de diligență pentru a preveni TFU, de a investiga cazurile de trafic de ființe umane și de a pedepsi infractorii, de a le sprijini și capacita pe victime, de a le respecta demnitatea și de a le asigura protecția și accesul la căi de atac și întrucât nerespectarea acestei obligații încalcă și afectează sau anulează drepturile omului și libertățile fundamentale ale victimelor;

întrucât Directiva privind combaterea traficului de persoane stabilește standardele minime ce trebuie aplicate în întreaga Uniune Europeană pentru a împiedica și a combate traficul de ființe umane și a proteja victimele și definește ceea ce constituie trafic de ființe umane; întrucât o transpunere completă și corectă a Directivei privind combaterea traficului de persoane, urmată de punerea sa deplină în aplicare, nu este numai obligatorie, ci și necesară pentru a se înregistra progrese în combaterea traficului de ființe umane;

întrucât toate rapoartele de monitorizare arată că, la aproape zece ani de la adoptarea Directivei privind combaterea traficului de persoane, încă există obstacole în calea punerii sale depline în aplicare în statele membre, cele mai multe victime rămânând nedescoperite, iar numărul cazurilor de urmărire penală și de condamnare a infractorilor fiind în continuare scăzut; întrucât lacunele mari existente în aria de cuprindere și în aplicarea legislației și politicilor naționale referitoare la TFU pot fi exploatate activ de grupurile infracționale organizate și pot face astfel încât grupuri mari de persoane să cadă mai ușor pradă exploatării;

Q.	întrucât punerea în aplicare a Directivei privind drepturile victimelor nu a fost satisfăcătoare, îndeosebi din cauza transpunerii incomplete și/sau incorecte;

întrucât traficul de ființe umane este o formă de criminalitate organizată foarte profitabilă și funcționează, prin urmare, în funcție de cerere și de profit; întrucât reducerea cererii, inclusiv în ceea ce privește exploatarea sexuală a femeilor și fetelor, trebuie să fie o temă centrală în lupta împotriva traficului; întrucât violența fizică, violența psihologică și violența sexuală constituie elemente ale traficului de ființe umane în scopul exploatării sexuale și al violenței împotriva femeilor;

S.	întrucât ratificarea de către UE a Convenției de la Istanbul ar putea completa eforturile UE și ale statelor membre de combatere a traficului de ființe umane;

întrucât exploatarea gravă a forței de muncă se manifestă în multe sectoare economice din UE și afectează diverse grupuri de lucrători transfrontalieri, atât cetățeni din UE, cât și resortisanți ai țărilor terțe; întrucât, în conformitate cu recomandările FRA (24), astfel de practici ar trebui abordate, printre altele, printr-un sistem cuprinzător de inspecții specifice ale condițiilor de muncă;

subliniază necesitatea unui cadru coordonat, armonizat și coerent la nivelul UE, bazat pe mecanisme mai eficiente de evaluare și monitorizare, care să garanteze întărirea acțiunilor de împiedicare a traficului de persoane, împreună cu sprijinul, asistența și protecția victimelor acestuia, și care să vizeze eliminarea completă a traficului de persoane, inclusiv printr-o punere în aplicare coordonată cu drepturile conferite de Directiva privind victimele, de Directiva privind permisele de ședere, de Directiva privind combaterea abuzului sexual și a pornografiei infantile și de Directiva privind despăgubirile (25), întrucât traficul este o infracțiune cu o dimensiune transfrontalieră și nu poate fi abordat doar la nivel național;

salută activitatea fructuoasă desfășurată de Comisie în coordonarea răspunsului UE la traficul de ființe umane (TFU) și dezvoltarea cunoștințelor și a constatărilor privind diferitele aspecte ale TFU, inclusiv cercetări în ce privește dimensiunea de gen și vulnerabilitatea deosebită a copiilor; solicită Comisiei să asigure continuitatea activității întreprinse prin numirea unui coordonator al UE cu normă întreagă pentru combaterea traficului de persoane, care să aibă cunoștințe specializate pertinente și un mandat clar, care să conlucreze cu o rețea de reprezentanți naționali din statele membre și cu societatea civilă pentru a asigura cooperarea consecventă;

subliniază importanța finanțării programelor Fondului pentru azil, migrație și integrare (FAMI), a programului Daphne, a programelor Fondului social european+ și a Fondului pentru securitate internă (FSI) pentru a continua să fie utilizate pentru proiectele de combatere a TFU, precum și utilizarea altor instrumente disponibile, inclusiv programe UE cum ar fi programul „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori”, instrumente financiare cum ar fi Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională (IVCDCI), Fondul fiduciar de urgență al UE pentru Africa, precum și inițiative cum ar fi EMPACT, inițiativele Spotlight UE-ONU și Glo.ACT; reamintește necesitatea unor inițiative și proiecte legate de dimensiunea de gen a traficului de persoane și solicită o reexaminare cuprinzătoare a politicilor privind proiectele finanțate de UE; invită statele membre să asigure o finanțare stabilă și personal adecvat pentru a identifica și proteja victimele și își exprimă îngrijorarea cu privire la lipsa unei finanțări adecvate pentru organizațiile victimelor, în special pentru cele care oferă sprijin femeilor, care, din cauza reducerilor drastice ale finanțărilor, întâmpină dificultăți în a continua să ofere servicii victimelor;

subliniază că lipsa de date coerente, comparabile și detaliate continuă să împiedice evaluarea adecvată și bazată pe dovezi a amplorii și a tendințelor în ceea ce privește TFU; invită statele membre să își intensifice eforturile și finanțarea pentru cercetare, analiză și colectare de date privind toate formele de TFU și să îmbunătățească coordonarea între sursele de date la nivel național și la nivelul UE, precum și colectarea de date mai actualizate, centralizate și cuprinzătoare, defalcate pe tipuri de trafic, vârstă și sex, origine rasială și etnică, inclusiv persoane care au făcut obiectul traficului intern, prin compilarea de informații statistice, cu respectarea corespunzătoare a dreptului la viață privată și la protecția datelor cu caracter personal, în cooperare cu actorii instituționali implicați, societatea civilă, EIGE și toate organizațiile internaționale pertinente; solicită Comisiei să compileze și să publice periodic astfel de date pentru UE;

îndeamnă Comisia și statele membre să asigure diferențierea între traficul de ființe umane și introducerea ilegală de persoane, care necesită o analiză mai aprofundată și răspunsuri diferite în materie de drept și politici; subliniază că confuzia dintre ele duce adesea la identificarea incorectă a victimelor și la faptul că acestea nu pot avea acces la măsuri de protecție, precum și la eșecul evitării victimizării secundare;

invită Comisia și statele membre să examineze și să evalueze utilizarea tehnologiilor digitale, a rețelelor de socializare și a serviciilor de internet ca instrumente predominante utilizate pentru a recruta victime ale traficului de persoane și ca acestea să capaciteze autoritățile de aplicare a legii și organizațiile societății civile în lupta împotriva TFU, oferindu-le cunoștințele tehnice necesare și resurse consacrate pentru a răspunde provocărilor generate de noile tehnologii; le invită, de asemenea, să adopte norme privind răspunderea civilă pentru companiile tehnologice care găzduiesc materiale de exploatare, să îmbunătățească instrumentele legislative utilizate în procedurile judiciare și în urmărirea penală a traficanților, să promoveze schimbul de informații și cooperarea dintre autoritățile pertinente, furnizorii de servicii de internet și rețelele de socializare, să promoveze campanii de informare publică în întreaga UE cu privire la TFU, respectând totodată dreptul victimelor la viață privată și siguranță, și asigurând drepturile lor fundamentale și protecția datelor, precum și să sporească sprijinul pentru dezvoltarea de cunoștințe specializate transnaționale și a unor soluții bazate pe tehnologie, de exemplu pentru a bloca recrutarea victimelor;

îndeamnă Comisia și statele membre să acorde prioritate sensibilizării cibernetice în campaniile care vizează școlile, universitățile, întreprinderile și organismele de cercetare și să valorifice cunoștințele specializate existente, cum ar fi portalul pentru un internet mai bun pentru copii; subliniază că sensibilizarea cu privire la traficul online de ființe umane pe platformele de comunicare socială este esențială pentru a împiedica intrarea victimelor în rețelele care se ocupă cu traficul de persoane; solicită Comisiei să dialogheze activ cu platformele pentru elaborarea unor orientări și planuri de acțiune comune, care să împiedice și să combată traficul online;

Identificarea, protecția, asistența și sprijinul acordat victimelor

subliniază că identificarea timpurie a victimelor rămâne una dintre principalele încercări pentru punerea în aplicare și este una dintre cele mai importante în ce privește posibilitatea victimelor de a-și exercita drepturile; invită statele membre să le protejeze, să atribuie mai multor actori responsabilitatea și posibilitățile de sensibilizare pentru identificarea victimelor TFU în toate etapele procesului, inclusiv reprezentanților organizațiilor societății civile, personalului de aplicare a legii, funcționarilor de imigrație și azil, inspectorilor de muncă, asistenților sociali sau personalului medical, precum și altor profesioniști și actori implicați; subliniază necesitatea unei abordări bazate pe cele patru strategii-cheie de prevenire, urmărire penală, protecție a victimelor și parteneriat pe mai multe niveluri; invită toate statele membre să aloce fonduri adecvate pentru identificarea, protecția, asistența și sprijinirea victimelor TFU în toate etapele; subliniază că identificarea timpurie ar trebui să țină seama de particularitățile sectoarelor și grupurilor cu risc ridicat, cum ar fi victimele care sunt femei și fete;

invită toate statele membre să garanteze efectiv drepturile victimelor prin acordarea de asistență juridică cât mai devreme posibil, inclusiv prin informații accesibile despre drepturile lor juridice, să le protejeze și să le sprijine printr-o abordare care țină seama de egalitatea între sexe și de specificitatea situației copiilor, asigurând în același timp complementaritatea cu Directiva privind drepturile victimelor; reamintește că Directiva privind combaterea traficului de persoane obligă statele membre să ia măsurile necesare pentru a se asigura că autoritățile competente au dreptul de a nu urmări penal sau de a nu impune sancțiuni victimelor TFU pentru implicarea lor în activități infracționale pe care au fost obligate să le comită;

10.

regretă lipsa unor programe specifice de protecție pentru victimele vulnerabile din multe state membre; subliniază că este important să se prevadă măsuri pentru nevoile speciale ale victimelor aflate în situații vulnerabile și orientări specifice pentru victimele traficului de persoane în scopul exploatării sexuale; subliniază necesitatea de a asigura protecție, asistență și sprijin necondiționat și individualizat victimelor, luând în considerare, de asemenea, persoanele aflate în întreținerea directă a acestora, inclusiv în contextul procedurilor judiciare legate de acțiuni penale, civile sau de altă natură împotriva traficanților sau a exploatatorilor; solicită punerea efectivă în aplicare în toate statele membre a Directivei privind drepturile victimelor și a oricărei legislații conexe, cu o abordare ce ține seama de dimensiunea de gen și este axată pe victime; reamintește că persoanele care depun eforturi pentru a proteja și a ajuta victimele TFU nu ar trebui să fie incriminate pentru activitatea lor legată de acest lucru;

11.

observă că victimele TFU au nevoie de servicii specializate, inclusiv de acces la o locuință sigură pe termen scurt și lung, la programe de protecție a martorilor, la asistență medicală și la servicii de consiliere, de traducere și de interpretare, la căi judiciare de atac, la compensații, la educație și formare, inclusiv la cursuri de învățare a limbii țării lor de rezidență, la acces la piața muncii și la servicii de plasare profesională, la (re)integrare, la asistență pentru relocare și la servicii individualizate, acordând o atenție specifică perspectivei de gen; îndeamnă statele membre să asigure furnizarea de servicii adecvate, specifice și diferențiate în funcție de sex victimelor TFU;

12.

regretă faptul că nevoile specifice ale victimelor aflate în situații vulnerabile, cum ar fi femeile, copiii, persoanele LGBTI, persoanele cu handicap și persoanele din grupuri rasiale, sunt adesea trecute cu vederea și îndeamnă statele membre să asigure servicii specifice în funcție de sex și sprijin adaptat nevoilor victimelor; invită statele membre să răspundă nevoilor persoanelor LGBTI, deoarece acestea sunt extrem de vulnerabile la TFU din cauza efectului cumulat al unor tipuri diferite de discriminare pe criterii de orientare sexuală și identitate de gen;

13.

subliniază vulnerabilitatea ridicată a comunităților rome față de toate formele de trafic și exploatare, în special a femeilor și copiilor, potrivit celor trei rapoarte intermediare ale Comisiei; invită Comisia și statele membre să elaboreze măsuri specifice de combatere a traficului de ființe umane prin intermediul strategiilor naționale de integrare a romilor pentru perioada 2020-2030; invită Comisia și statele membre să colecteze date statistice privind victimele traficului de ființe umane pe baza originii lor etnice;

14.

este preocupat de faptul că, adesea, victimele TFU nu sunt informate în mod adecvat cu privire la drepturile lor și la măsurile de asistență și de sprijin care le stau la dispoziție; subliniază că este important să existe o informare clară și coerentă a victimelor și a personalului din prima linie care poate intra în contact cu victimele,

15.

subliniază că, deși impactul complet al pandemiei de COVID-19 nu este încă măsurabil, este clar totuși că criza le afectează în mod disproporționat pe victimele cele mai vulnerabile ale TFU, în special pe femei și pe copii și pe persoanele aflate în situații precare; criza a impus închiderea multor adăposturi sau suspendarea serviciilor lor din cauza contaminărilor semnalate, lăsându-le pe victimele traficului fără locuință, fără îngrijiri medicale și fără asistență juridică; subliniază, în acest context, că accesul la îngrijire și la servicii sociale ar trebui să fie garantat fără discriminare; reamintește că cauzele profunde ale TFU au fost exacerbate de pandemie, care a expus populațiile vulnerabile la riscuri mai mari de traficare, crescând numărul de reclame online care prezintă victime ale traficului de ființe umane, de prădători sexuali care vizează copii, de cazuri de exploatare sexuală online și de cereri de pornografie infantilă; invită statele membre să ia măsuri eficiente cu sprijinul organizațiilor societății civile și al agențiilor UE, cum ar fi Europol, care în martie 2020 a publicat un raport intitulat „Profitarea de pe urma pandemiei: modul în care infractorii exploatează criza provocată de pandemia de COVID-19”; invită Comisia să efectueze o analiză mai aprofundată a efectelor pandemiei de COVID-19 asupra potențialelor victime ale TFU și a structurii și funcționării TFU în general, pentru a adoptat măsuri specifice de eliminare a TFU;

16.

subliniază necesitatea unor mecanisme naționale de sesizare (NRM) pe deplin funcționale și coerente, coordonate cu mecanisme de sesizare transnaționale și finanțate prin alocări financiare specifice, pentru a face față provocărilor legate de coordonarea diferiților actori, precum și deficiențelor care duc la o încredere limitată în rândul victimelor, ceea ce poate avea un impact negativ asupra sesizărilor efective; subliniază că o bună cooperare între poliție și organizațiile neguvernamentale (ONG-uri) ar trebui să fie complementară unui NRM perfect funcțional care să definească rolurile și responsabilitățile tuturor actorilor pertinenți (26), astfel încât să asigure protejarea și promovarea drepturilor fundamentale ale victimelor; încurajează statele membre să creeze centre naționale specializate în sprijinirea și primirea victimelor TFU și să înlesnească cooperarea transfrontalieră directă și eficientă dintre aceste centre, precum și dintre autoritățile de aplicare a legii și agențiile competente ale UE;

17.

invită Comisia să monitorizeze și să evalueze situația compensațiilor acordate victimelor din statele membre din afara frontierelor în ce privește accesul, aplicarea legii și plățile reale și să propună măsuri specifice pentru a asigura o asistență juridică mai bună, mai rapidă și gratuită și acces la despăgubiri în toate statele membre, fără a aduce atingere altor forme de reparații;

18.

salută adoptarea instituirii Mecanismului de evaluare a punerii în aplicare a Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate și a protocoalelor la aceasta în 2018 și inițierea procesului de reexaminare a acestuia în 2020; solicită Comisiei să acționeze ca model demn de urmat în cadrul acestui proces de evaluare; subliniază importanța unei mai bune înțelegeri a TFU ca infracțiune complexă și în continuă evoluție; invită statele membre și instituțiile UE să se asigure că un răspuns bazat pe drepturile omului rămâne în centrul analizei și al răspunsurilor la TFU și reamintește necesitatea de a dialoga cu cetățenii și cu organizațiile societății civile; subliniază rolul semnificativ pe care îl au Parlamentul European și parlamentele naționale; invită Comisia și statele membre să se alăture campaniei internaționale a ONU împotriva traficului de persoane; îndeamnă statele membre să ratifice toate instrumentele legale internaționale relevante privind TFU, inclusiv Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane;

TFU ca infracțiune legată de sexul victimei și combaterea traficului de persoane în scopul exploatării sexuale

19.

evidențiază că, din 2008, exploatarea sexuală rămâne forma cea mai raportată de trafic în UE, dat fiind că 60 % dintre victime sunt victime ale traficului de persoane în scopul exploatării sexuale; observă că peste 92 % dintre victime sunt femei și fete și că peste 70 % dintre traficanți sunt bărbați (27), ceea ce reflectă modul în care traficarea pentru exploatare sexuală își are originea în inegalitățile dintre femei și bărbați;

20.

îndeamnă, prin urmare, statele membre să adopte măsuri specifice pentru a aborda violența de gen, violența împotriva femeilor și a minorilor, acceptarea socială a violenței și cultura impunității, precum și inegalitățile și stereotipurile structurale de gen ca cauze profunde ale traficului, în special prin campanii de educare, de informare și de sensibilizare completate de un schimb de bune practici, inclusiv programe și cursuri de formare pentru a dialoga cu bărbații și băieții; recomandă ca Comisia să întărească și să dezvolte dimensiunea de gen în monitorizarea punerii în aplicare a legislației UE pentru combaterea traficului de ființe umane și îndeamnă Comisia să monitorizeze în continuare aceste aspecte în evaluarea sa privind respectarea și transpunerea Directivei privind combaterea traficului de persoane de către statele membre;

21.

invită Comisia ca, în cooperare cu statele membre, să examineze modul în care cererea de servicii sexuale stimulează traficul de persoane, având în vedere că Europol a informat că „există state membre în care prostituția este legală, ceea ce le înlesnește traficanților utilizarea unui mediu legal pentru a-și exploata victimele” (28); reamintește concluziile Europol potrivit cărora, în unele state membre ale UE în care prostituția este legală, persoanele suspectate au putut să exploateze copii, pe lângă victimele adulte (29); subliniază că TFU este alimentat de profiturile mari pe care le obțin traficanții și de cererea care încurajează toate formele de exploatare; subliniază că utilizarea unor firme legale ca fațadă pentru activitățile de exploatare este o practică destul de obișnuită printre traficanții de ființe umane; reamintește că statele membre au obligația legală de a descuraja și a reduce cererea pentru toate formele de exploatare, care ar trebui să fie un obiectiv-cheie pentru eforturile de prevenire și urmărire penală;

22.

invită Comisia să acorde prioritate prevenirii infracțiunii de trafic de persoane în scopul exploatării sexuale, inclusiv prin campanii de informare, de sensibilizare și de educație, prin adoptarea de măsuri și programe pentru a descuraja și a reduce cererea și să adopte, eventual, viitoare acte legislative specifice, și invită statele membre să includă utilizarea cu bună-știință a serviciilor victimelor traficului de persoane ca infracțiune în legislația lor națională, așa cum se recomandă la articolul 18 din Directiva privind combaterea traficului de persoane și cum a reiterat Comisia în 2018 (30) și să prevadă sancțiuni efective, proporționale și disuasive; îndeamnă statele membre să colaboreze îndeaproape cu organizațiile societății civile care se ocupă de persoane care au căzut victime traficului;

23.

îndeamnă statele membre și Comisia să se concentreze asupra modelelor recurente și emergente de TFU în scopul exploatării sexuale, cum ar fi exploatarea crescândă a copiilor și a femeilor, inclusiv prin manipularea și acostarea copiilor pe internet în scopuri sexuale („grooming”), extorcarea de favoruri sexuale („sextortion”) și utilizarea, printre altele, a metodei „lover boy” ca mijlocul cel mai frecvent folosit pentru a atrage victimele și a le face docile prin utilizarea tehnologiilor online, prin dezvoltarea de competențe digitale, inclusiv în materie de siguranță online, în cooperare cu toți actorii pertinenți; observă că utilizarea crescândă a tehnologiei de către rețelele infracționale implicate în TFU a transformat în mod semnificativ modul lor de operare tradițional, în special în anumite etape ale procesului de traficare;

24.

evidențiază importanța unor programe de formare, și solicită organizarea mai multor astfel de programe, care să țină seama de dimensiunea de gen și să fie axate pe copii, pentru toți funcționarii, judecătorii, părțile interesate și actorii care se ocupă de cazurile de trafic, de anchete și de potențialele victime, cu scopul de a intensifica identificarea timpurie a persoanelor care ar putea cădea victime traficului de persoane în scopul exploatării sexuale și încurajează statele membre să adopte măsuri de sprijinire a victimelor, cum ar fi programe de ieșire din situația de victimă, măsuri de sprijin psihologic, oportunități decente de reintegrare socială și profesională, educație și acces la servicii cuprinzătoare de sănătate sexuală și reproductivă, acces la justiție și drepturile aferente, implicând societatea civilă, partenerii sociali și sectorul privat; subliniază, de asemenea, în această privință, importanța programelor de sensibilizare pentru publicul larg, în vederea identificării și protejării potențialelor victime; subliniază că este necesar să se aloce fonduri adecvate în scopul instruirii și, prin urmare, solicită statelor membre să pună la dispoziție resurse adecvate

25.

îndeamnă statele membre să adopte o educație sexuală cuprinzătoare adecvată vârstei și stadiului de dezvoltare ca un mijloc-cheie de prevenire a tuturor formelor de violență împotriva femeilor și fetelor, inclusiv a traficului de ființe umane și a exploatării sexuale, și să includă educația privind consimțământul și relațiile, promovând atitudinile sănătoase de respect și egalitate în toate interacțiunile;

Traficul în scopul exploatării prin muncă

26.

regretă profund că mai multe state membre și organizații ale societății civile au semnalat o creștere a traficului în scopul exploatării prin muncă (31); deplânge faptul că copiii au căzut, de asemenea, tot mai mult victime traficului în scopul exploatării prin muncă și solicită acțiuni urgente din partea inspectoratelor naționale de muncă ale statelor membre pentru a depista aceste practici și a le pune capăt; invită, de asemenea, Autoritatea Europeană a Muncii să abordeze cu prioritate problema exploatării grave prin muncă și să sprijine statele membre în întărirea capacităților în acest sens pentru o mai bună depistare și sancționare a practicilor de exploatare gravă prin muncă prin inspecții specifice; subliniază că este important să se ia în considerare includerea exploatării prin muncă în programele de instruire pentru funcționarii care asistă victimele, pentru a îmbunătăți identificarea timpurie a celor care au căzut victime traficului de persoane în scopul muncii forțate; invită Comisia ca, în cooperare cu statele membre, să examineze în ce măsură cererea de servicii de muncă ieftine stimulează traficul de persoane pentru exploatare prin muncă; îndeamnă autoritățile statelor membre să își intensifice eforturile vizând eliminarea tuturor formelor de muncă informală și nereglementată pentru a garanta, astfel, drepturile de muncă pentru toți lucrătorii; evidențiază că statutul profesional precar al lucrătorilor în cauză îi face să depindă de angajatorii lor și permite autorilor traficului de ființe umane să își exploateze victimele;

Alte forme de exploatare

27.

invită insistent statele membre și Comisia, printre alte obiective, să se concentreze asupra modelelor recurente și a celor emergente ale tuturor formelor de TFU, inclusiv exploatarea prin muncă, cerșetoria forțată, căsătoriile forțate și fictive și criminalitatea forțată; subliniază că TFU este alimentat atât de profiturile mari pentru traficanți, cât și de cerere, care favorizează toate formele de exploatare; constată cu îngrijorare că multe state membre ale UE nu dispun de o legislație adecvată pentru victimele tuturor formelor de exploatare; invită statele membre să ia în considerare toate formele de trafic atunci când acordă protecție, asistență și sprijin victimelor; observă că, în ciuda rapoartelor recente privind rețelele infracționale care fac trafic de ființe umane în UE în scopul exploatării prin muncă și al altor forme de exploatare, tot nu există date și acte legislative adecvate, iar victimele acestor forme de exploatare nu au un acces corespunzător la servicii de sprijin;

28.

observă că 18 % din victime sunt victime ale traficului de persoane în scopul altor forme de exploatare (32), care implică activități de cerșetorie forțată, activități infracționale forțate, vânzarea nou-născuților, prelevarea de organe, adopții ilegale, exploatarea financiară prin fraudă și TFU prin maternitatea de substituție; subliniază că multe dintre victimele cerșetoriei forțate și ale activităților infracționale forțate provin adesea din comunitățile de romi marginalizate și deseori sunt copii;

29.

subliniază că, în cadrul juridic și de politică al UE privind traficul de ființe umane, sunt înglobate atât dimensiunea internă, cât și cea externă, recunoscând că lupta împotriva traficului, care este o infracțiune penală gravă și o încălcare a drepturilor omului, constituie un obiectiv clar al acțiunii externe a UE; invită Comisia și statele membre să consolideze cooperarea cu țările terțe pentru a combate toate formele de traficul de ființe umane și pentru a multiplica oportunitățile de anchete comune și urmăriri penale specializate;

TFU în contextul migrației și al azilului

30.

subliniază că, deși majoritatea victimelor sunt cetățeni ai UE, organizațiile criminale utilizează abuziv rutele de migrație pentru a introduce victime ale traficului de persoane în UE, iar crizele umanitare agravează vulnerabilitatea migranților, a refugiaților și a solicitanților de azil în fața traficanților; subliniază că, în ultimii ani, a existat o creștere puternică a numărului de femei și fete victime ale traficului de ființe umane pe ruta central-mediteraneeană, pentru a fi exploatate sexual în UE (33); solicită statelor membre și UE să identifice aceste femei și fete și să împiedice perpetuarea unor astfel de cazuri, adoptând o perspectivă coerentă și coordonată, bazată pe drepturi și care să țină seama de gen și de situația copiilor, pentru a preveni și a combate traficul de ființe umane; reamintește că femeile și copiii devin adesea victime ale abuzurilor sexuale de-a lungul rutei de migrație, în schimbul protecției și al unei șanse de subzistență; subliniază că criteriile pentru a acorda acestor femei și copii statutul oficial de victime a traficului de persoane sunt adesea prea rigide pentru a putea fi îndeplinite și, ca urmare, victimele nu primesc asistența necesară pentru a face față prejudiciilor pe care le suferă;

31.

reiterează că solicitanții de azil, refugiații și migranții, și mai ales minorii neînsoțiți și separați de familie, sunt deosebit de vulnerabili la trafic, precum și că ar trebui să se acorde o atenție specială traficului de femei, de copii și de alte grupuri vulnerabile; subliniază că există vulnerabilități și riscuri în diferitele etape ale procesului de migrație dinaintea migrației ca atare: în drum spre UE, la destinație și pentru cei care pot fi obligați să se întoarcă; observă că și cunoașterea limitată a limbii locale și/sau neînțelegerea drepturilor lor, accesul limitat la oportunități viabile de subzistență și la educație de calitate, precum și restricționarea liberei lor circulații, cresc riscul de a deveni victime ale traficului de persoane;

32.

subliniază numărul foarte scăzut de victime înregistrate ale TFU în procedurile de protecție internațională; invită statele membre să asigure o mai bună informare a persoanelor care sosesc, inclusiv cu ajutorul traducerii și interpretării, cu privire la drepturile lor și la procedurile aplicabile în temeiul legislației UE, inclusiv cu privire la posibilitățile de a obține sprijin prin intermediul avocaților și al mediatorilor culturali, în vederea prevenirii traficului și a exploatării persoanelor;

33.

subliniază că, în unele state membre, solicitanții de protecție internațională care sunt identificați ca victime ale TFU se pot decide – sau pot fi obligați – să utilizeze alte proceduri și să solicite un permis de ședere în temeiul Directivei privind permisele de ședere (34); invită statele membre să ia măsuri pentru ca procedurile de combatere a traficului de persoane și procedurile de azil să fie interconectate și să se completeze reciproc;

34.

invită statele membre să asigure o aplicare coerentă a dispozițiilor prevăzute în Regulamentul Dublin III, în Directiva privind combaterea traficului de persoane și în Directiva privind permisele de ședere, pentru a se evita practica din unele state membre de a le transfera pe victimele traficului de ființe umane în țara în care au fost exploatate la sosire, expunându-le prin aceasta și mai mult riscului de a face din nou obiectul traficului și a repetării traumei;

35.

invită statele membre să-și intensifice eforturile de identificare timpurie a potențialelor victime, în special în cadrul fluxurilor de migrație și al punctelor de acces („hotspots”) și să adopte măsuri de protecție și prevenție; subliniază că potențialelor victime identificate ar trebui să li se ofere protecție și acces la un loc sigur, în care să poată primi informații și asistență juridică; invită statele membre să ia măsuri pentru ca toate victimele, inclusiv cele din rândul migranților, să aibă acces la justiție, indiferent de statutul lor de rezidență;

36.

invită statele membre să prevadă resurse adecvate și infrastructuri specializate pentru victimele confirmate sau potențiale ale traficului, inclusiv pentru femei și pentru minorii neînsoțiți și separați de familie, precum și să asigure suficiente locuri în adăposturi; solicită statelor membre să asigure prezența în centrele de primire a unui personal format în probleme de gen și să ofere sprijin și finanțare adecvate organizațiilor societății civile implicate;

37.

invită statele membre să garanteze dreptul victimelor traficului de persoane la viața de familie și să analizeze dacă protecția internațională acordată victimelor poate fi extinsă la membrii familiilor lor; solicită statelor membre să accelereze procedurile de reîntregire a familiei pentru membrii familiilor victimelor care sunt în pericol în țara de origine;

38.

subliniază necesitatea de a crea mecanisme naționale de colectare a datelor privind victimele traficului de ființe umane în cadrul procedurilor de protecție internațională, pentru a putea asigura urmărirea cazurilor identificate;

39.

este preocupat de faptul că perioada de refacere și de reflecție este legată de cooperarea victimei în timpul anchetei și este acordată de agențiile de aplicare a legii; regretă faptul că, în unele state membre (35), această perioadă nu este acordată nici victimelor traficului de persoane care sunt resortisanți ai UE și/sau SEE, nici solicitanților de azil; invită Comisia să monitorizeze aplicarea soluțiilor juridice disponibile la nivelul statelor membre, în special acordarea unei perioade de redresare și de reflecție;

40.

subliniază că, potrivit Europol, autorii contrabandei cu migranți și a TFU sunt uneori aceleași organizații criminale (36), iar anchetele arătă că traficanții vizează din ce în ce mai mult, pentru a-i exploata, migranții și solicitanții de azil din UE (37); subliniază importanța prevenirii și combaterii traficului de persoane în cadrul cooperării cu țările terțe de origine și de tranzit, precum și a protecției victimelor, oferindu-le programe cuprinzătoare de asistență, reintegrare și reabilitare;

41.

reamintește statelor membre că lipsa unor căi de migrație sigure și legale pentru solicitanții de azil le crește vulnerabilitatea la traficul de ființe umane, pentru că pot fi exploatați atât în timpul tranzitului, cât și la sosire; invită statele membre să asigure modalități de migrație mai sigure și legale, cum ar fi vizele umanitare, pentru a preveni exploatarea persoanelor vulnerabile;

42.

constată că lipsa documentelor sau statutul de persoană dependentă cresc șansele de a deveni victimă și reduc probabilitatea ca victimele să ceară ajutor sau să denunțe abuzurile, pentru că se tem de consecințele imigrației, expunându-le astfel riscului de exploatare și abuz; observă că există lacune majore în aria de cuprindere și aplicarea legislației și a politicilor naționale referitoare la traficul de persoane, ceea ce oferă traficanților o pârghie în plus pentru a exploata victimele cu statut nereglementar, vulnerabilizând grupuri mari de persoane în fața exploatării; invită statele membre să decupleze acțiunile de gestionare a migrației de activitățile de aplicare a legii; subliniază că ar trebui create mecanisme sigure de raportare și mecanisme eficiente de depunere a plângerilor pentru toate persoanele vulnerabile;

Traficul cu copii

43.

ia act de faptul că copiii reprezintă aproape un sfert din totalul victimelor din UE, fetele (78 %) constituind marea majoritate a copiilor victime din UE; subliniază faptul că aproape 75 % din totalul victimelor copii din UE erau cetățeni ai UE; este deosebit de preocupat de violențele, abuzurile și exploatarea la care sunt supuși în UE copiii victime, în special cei traficați în scopul exploatării sexuale (38);

44.

reamintește obligația statelor membre de a acorda o atenție deosebită copiilor victime ale traficului, considerând primordial interesul superior al copilului în toate măsurile pe care le iau; evidențiază prejudiciile fizice și psihologice suferite de copiii traficați și vulnerabilitatea lor crescută la exploatare; solicită statelor membre să ia măsuri puternice de protecție a copiilor, să aplice prezumția copilăriei și să le evalueze vârsta, să le asigure protecția înainte și în cursul procedurilor penale, accesul la asistență necondiționată și despăgubiri, să nu-i pedepsească, să acorde asistență și sprijin membrilor familiei copiilor victime și să ia măsuri preventive;

45.

invită statele membre să se concentreze asupra identificării copiilor victime și să-i ajute să-și exercite drepturile; subliniază că e nevoie de tutori bine instruiți și susținuți corespunzător, inclusiv de tutori temporari ai copiilor victime, care să fie numiți imediat în situații de urgență, inclusiv pentru copiii neînsoțiți; subliniază importanța unei justiții și a unor servicii specializate atente la nevoile copiilor; solicită, de asemenea, statelor membre să ia măsuri pentru a asigura o formare adecvată, în special juridică și psihologică, pentru cei care lucrează cu copiii victime ale traficului, precum și să crească numărul tutorilor, organizând campanii de conștientizare;

46.

invită statele membre să se asigure că personalul consulatelor acordă o atenție deosebită verificării corecte a identității minorilor și legăturii cu persoana sau persoanele care exercită autoritatea părintească sau tutela legală atunci când prelevă datele biometrice ale minorilor în cadrul procedurii de cerere de viză; invită Comisia, în strânsă cooperare cu Europol și cu organizațiile societății civile, precum și statele membre să ofere autorităților naționale, locale și regionale o pregătire teoretică și practică specializată și eficientă, precum și informații cu privire la metodele utilizate de traficanți, pentru a preveni traficul de copii;

47.

solicită insistent statelor membre să aplice integral Directiva privind combaterea abuzului sexual și a pornografiei infantile și să își intensifice cooperarea polițienească și judiciară în vederea prevenirii și combaterii exploatării sexuale a copiilor la nivelul UE; solicită statelor membre să coopereze cu organizațiile societății civile și cu agențiile UE, în special cu Europol și Eurojust, pentru a accelera schimbul de informații și a susține investigațiile transfrontaliere;

48.

constată cu gravă îngrijorare prevalența abuzului sexual asupra copiilor și tendința de normalizare a traficului și a exploatării sexuale a copiilor și solicită o reacție adecvată din partea platformelor online, pentru a evita publicarea materialelor abuzive care implică copii;

49.

ia act de utilizarea unor mijloace precum internetul și platformele de socializare pentru a recruta și a atrage potențiale victime; solicită ca platformele de internet să acorde o atenție deosebită dezvoltării unor instrumente adecvate; solicită ca noul Act legislativ privind serviciile digitale să se ocupe de utilizarea acestor metode de violență online; invită statele membre să elaboreze un model de identificare, de sprijin rapid și de asistență pentru copiii victime ale exploatării și abuzurilor sexuale online, precum și programe de sensibilizare și mecanisme de raportare adaptate copiilor; încurajează Comisia și statele membre să ia mai multe măsuri pentru combaterea acestor infracțiuni online și să întărească măsurile preventive; reiterează, prin urmare, necesitatea de a îmbunătăți colaborarea și schimburile transfrontaliere între autoritățile de aplicare a legii și de protecție a copilului, precum și de a crea sisteme de regăsire rapidă a familiei și modalități alternative de îngrijire a minorilor neînsoțiți;

50.

subliniază că victimele copii au nevoie de sprijin special, ținând seama de interesul lor superior și de vulnerabilitățile specifice; încurajează statele membre să se asigure că membrii diferitelor profesii care intră în contact cu copiii victime, cum ar fi autoritățile de aplicare a legii, polițiștii de frontieră, funcționarii publici, magistrații, asistenții sociali și personalul medical, inclusiv cei care lucrează în centrele de îngrijire a tinerilor, sunt suficient de instruiți în ceea ce privește identificarea, sprijinirea și îndrumarea copiilor victime ale traficului de ființe umane; constată că echipele specializate din cadrul autorităților de aplicare a legii, formate în domeniul înregistrării audio-video a mărturiilor copiilor, nu sunt implicate constant în interogarea tuturor copiilor victime ale traficului de ființe umane; cere insistent statelor membre să facă din aceasta o practică standard și să formeze personalul organelor de aplicare a legii în acest tip de interogatoriu adaptat copiilor; recomandă statelor membre să dezvolte o „abordare în lanț” puternică, cu legături strânse între asistența specifică pentru victimele TFU, cum ar fi centrele specializate pentru sprijinirea și primirea victimelor TFU, și modulele generale de îngrijire a tinerilor, răspunzând în același timp nevoilor specifice ale fiecărui copil victimă a acestui tip de trafic;

51.

ia act de faptul că copiii romi sunt deosebit de vulnerabili la exploatare și trafic și sunt expuși unui risc ridicat de a fi exploatați sexual sau prin muncă și de a fi forțați să cerșească;

52.

salută decizia Comisiei de a include în strategia UE din 24 iulie 2020 pentru combaterea mai eficace a abuzului sexual asupra copiilor posibilitatea creării unui Centru european pentru prevenirea și combaterea abuzurilor sexuale asupra copiilor, așa cum se solicită în Rezoluția Parlamentului European din 26 noiembrie 2019 referitoare la drepturile copiilor, ca element de bază al unei abordări europene coordonate și multipartite pentru prevenirea și combaterea abuzurilor asupra copiilor și acordarea de asistență victimelor;

53.

ia act de faptul că copiii migranți și, în special, copiii migranți neînsoțiți sau separați de familii, continuă să fie expuși unui risc mare de violență, trafic și exploatare de-a lungul rutelor de migrație în drum spre și în interiorul UE; remarcă faptul că fetele sunt expuse riscului de exploatare sexuală și de violență de gen de-a lungul rutelor de migrație; solicită statelor membre să ofere asistență, sprijin și măsuri de protecție copiilor neînsoțiți victime ale traficului de persoane, care să răspundă nevoilor lor specifice, să le desemneze un tutore la sosire și să le ofere condiții de viață adecvate și adaptate; reamintește că aceste măsuri ar trebui să țină seama de interesul superior al copiilor neînsoțiți atât pe termen scurt, cât și pe termen lung; condamnă faptul că unele state membre au recurs la detenție, inclusiv în celulele poliției, ca mijloc de „protecție” pentru minorii neînsoțiți; reamintește că statele membre ar trebui să caute alternative la detenție, în special în cazul copiilor; reamintește că detenția nu este în interesul superior al copilului și că statele membre trebuie să ofere adăposturi neprivative de libertate și adaptate copiilor;

54.

constată că traficanții au utilizat frecvent centrele de primire pentru a identifica potențiale victime și a aranja transportul lor la locurile de exploatare; prin urmare, autoritățile publice competente și alți actori de resort din statele membre trebuie să fie deosebit de vigilenți, să monitorizeze și să protejeze aceste centre, acordând o atenție maximă celor mai vulnerabili, cum ar fi copiii, întărindu-le protecția și informându-i și capacitându-i totodată, prin campanii de informare în școli, centre pentru tineri și mișcări de tineret; subliniază că este necesară o abordare europeană coordonată pentru a găsi și proteja copiii migranți neînsoțiți atunci când sunt dați dispăruți;

Eficiența sistemelor de justiție penală și incriminarea utilizării serviciilor victimelor

55.

ia act de numărul redus de urmăriri penale și de condamnări pentru infracțiunea de trafic de persoane; îndeamnă statele membre să ia măsuri pentru a îmbunătăți și accelera anchetarea cazurilor de trafic de persoane, intensificând acțiunile poliției la nivel național și transfrontalier, precum și să instituie sancțiuni penale severe pentru infracțiunea de trafic de persoane; subliniază că sancțiunile naționale existente și mijloacele de executare a acestora diferă încă considerabil de la un stat membru la altul; subliniază că ar trebui să se acorde o atenție deosebită domeniilor în care semnalările și investigațiile sunt insuficiente, în special celui al locurilor de muncă sezoniere și temporare în sectoarele slab calificate și prost plătite, cum ar fi exploatarea prin muncă în sectorul agricol; invită statele membre să combată impunitatea printr-o abordare coordonată între agențiile relevante ale UE, în parteneriat cu statele membre, instituțiile UE, organizațiile societății civile și alți parteneri, crescând astfel eficiența anchetelor și urmăririlor penale, inclusiv printr-o utilizare eficientă a platformelor create de agenții precum Europol și Eurojust; invită, prin urmare, autoritățile competente responsabile de prevenirea, depistarea, investigarea sau urmărirea penală a infracțiunilor penale grave, inclusiv a cazurilor de trafic de ființe umane, să utilizeze sistemele informatice la scară largă, inclusiv Sistemul de informații Schengen (SIS II), în conformitate cu dispozițiile consacrate în legislația relevantă, care le pot fi de folos;

56.

subliniază faptul că nu toate statele membre au introdus o legislație pertinentă pentru articolul 18 din Directiva privind combaterea traficului de persoane (39); ia act de faptul că tratamentul juridic diferit al incriminării utilizării serviciilor prestate de victime împiedică eforturile de reducere a cererii; regretă faptul că rata urmăririlor penale și a condamnărilor în UE pentru utilizarea cu bună știință a serviciilor victimelor și pentru exploatare sexuală este scăzută; își reiterează apelul adresat statelor membre de a incrimina penal utilizarea voluntară a serviciilor victimelor traficului de ființe umane;

57.

subliniază că este de importanță crucială pentru comunitatea forțelor de ordine din UE să dezvolte capacități analitice eficiente și extinse ca răspuns la modelele infracționale ale traficului de persoane care se folosesc tot mai mult de mediul online; solicită Comisiei să ofere sprijin financiar agențiilor UE, precum Europol, precum și statelor membre, prin fonduri sectoriale cum ar fi FSI, pentru a asigura cele mai înalte standarde analitice și instrumente adecvate pentru prelucrarea unor volume tot mai complexe de informații;

58.

constată că femeile sunt incriminate disproporționat din cauza situației lor socioeconomice și a statutului lor de migrație și sunt împiedicate să aibă acces egal la justiție din motive precum stereotipurile de gen, legile discriminatorii, discriminarea intersecțională sau mixtă și cerințele și practicile procedurale și probatorii; invită Comisia și statele membre să le garanteze tuturor femeilor că nu se pun piedici fizice, economice, sociale și culturale în calea accesului lor la justiție; invită Comisia și statele membre să înlăture obstacolele care împiedică accesul femeilor la justiție;

59.

regretă că condițiile pentru a-i acorda unei victime statutul oficial de victimă a TFU sunt adesea prea rigide pentru a putea fi îndeplinite, mai ales pentru minori și alte victime vulnerabile care sunt dependente financiar și emoțional de traficanții lor; deploră faptul că victimele sunt de multe ori ținta unor acuzații și condamnări penale pentru infracțiuni pe care au fost obligate să le săvârșească, legate adesea de intrarea ilegală pe teritoriul unui stat membru, situație inerentă condiției de obiect al traficului de persoane; invită statele membre să adopte dispoziții clare pentru ca victimele TFU să nu fie urmărite penal și pedepsite, iar protecția victimelor să nu fie condiționată de cooperarea lor cu forțele de ordine publică, ceea ce atribuie în prezent victimelor sarcina completă a probei; solicită statelor membre să răspundă, în schimb, nevoilor victimelor în ceea ce privește asistența psihologică; cere, de asemenea, statelor membre să ia măsurile necesare pentru ca asistența și sprijinul acordate unei victime să nu fie condiționate de acordul victimei de a coopera la cercetarea penală, la urmărirea penală sau la proces, în conformitate cu articolul 11 din Directiva privind combaterea traficului de persoane.

60.

consideră deplorabil că datele de identitate ale victimelor traficului de ființe umane apar în rapoartele poliției și pe tot parcursul acțiunilor în instanță, victimele fiind astfel mai greu de convins să depună mărturie și mai greu de protejat de represalii; încurajează statele membre să țină numele și alte date de identitate ale victimelor în dosare separate, accesibile poliției și organelor de urmărire penală, și să nu le divulge suspecților de TFU sau avocaților lor, respectând însă totodată dreptul la un proces echitabil;

61.

subliniază importanța anchetei financiare și a „urmăririi banilor” ca o strategie esențială pentru anchetarea și urmărirea penală a rețelelor de criminalitate organizată care obțin profituri din TFU; cere statelor membre să lanseze anchete financiare și să colaboreze cu specialiști în domeniul spălării banilor atunci când demarează o nouă anchetă privind traficul de persoane; invită statele membre să îmbunătățească cooperarea în ceea ce privește înghețarea și confiscarea activelor persoanelor implicate în trafic și acordarea de despăgubiri victimelor, inclusiv prin utilizarea produselor confiscate, pentru a sprijini asistența și protecția victimelor, urmând recomandările de la considerentul 13 din Directiva privind combaterea traficului de persoane; cere Comisiei să evalueze și să promoveze recurgerea la cooperarea judiciară și polițienească existentă, precum și la instrumentele disponibile, cum ar fi recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești, echipele comune de anchetă și ordinul european de anchetă; în acest sens, se pronunță pentru o abordare holistică mai riguroasă, care să urmărească cristalizarea unei viziuni comune în toate sectoarele, cum ar fi imigrația, ocuparea forței de muncă, sănătatea și siguranța la locul de muncă și multe alte sectoare;

Cooperarea dintre statele membre și cu agențiile UE

62.

reamintește rolul agențiilor UE în identificarea timpurie a victimelor și în combaterea traficului de ființe umane; solicită mai multe resurse pentru agențiile din domeniul justiției și afacerilor interne (JAI), pentru a permite personalului lor să beneficieze de formare și de instrumente de consolidare a capacităților în domeniul depistării victimelor, inclusiv angajarea unor persoane instruite adecvat în aspecte legate de gen și de copii, în special în statele membre care se confruntă cu fluxuri migratorii mixte mai mari; invită Comisia să elaboreze orientări pentru a integra expertiza în chestiuni de gen și de drepturile omului în activitățile autorităților de aplicare a legii din întreaga UE, inclusiv prin elaborarea unor programe susținute de îmbunătățire a echilibrului de gen în procesul decizional și în cadrul personalului agențiilor JAI, în special cele din domeniul traficului de persoane;

63.

consideră binevenită declarația comună de angajament pentru cooperare în lupta împotriva traficului de persoane adoptată de agențiile JAI; solicită, în acest sens, statelor membre să intensifice cooperarea transfrontalieră și partajarea cunoștințelor cu agențiile de resort ale UE, ca de pildă Eurojust, Europol, FRA, Frontex, CEPOL, IEEG și EASO, în combaterea TFU;

64.

subliniază rolul esențial al Eurojust în cooperarea și coordonarea dintre autoritățile judiciare din statele membre în cercetările și urmăririle penale complexe, inclusiv prin mandatul european de arestare și ordinul european de anchetă, precum și prin mobilizarea unor echipe comune de anchetă; invită statele membre să raporteze mai des și mai prompt cazurile de TFU către Eurojust, pentru o mai bună coordonare a cercetărilor și urmăririlor penale între statele membre și cu țările terțe; îndeamnă să se recurgă mai des la echipe comune de anchetă cu sprijinul Eurojust și Europol, întrucât acest instrument de cooperare judiciară s-a dovedit a fi deosebit de eficace în lupta împotriva TFU;

65.

încurajează statele membre să intensifice schimbul de date și informații pentru combaterea traficului de persoane, utilizând resursele și bazele de date relevante ale Europol;

66.

solicită CEPOL să ofere modalități de instruire pentru autoritățile competente de aplicare a legii, astfel încât să existe abordări standardizate în privința anchetelor și a protecției victimelor;

Recomandări

67.

invită Comisia să revizuiască Directiva privind combaterea traficului de persoane, după o evaluare aprofundată de impact, pentru a îmbunătăți măsurile de prevenire, combatere și urmărire penală a tuturor formelor de trafic, în special în scopul exploatării sexuale, care este domeniul cel mai extins al TFU; să analizeze utilizarea tehnologiilor online atât în proliferarea, cât și în prevenirea traficului de persoane; să îmbunătățească măsurile de prevenire și de identificare timpurie a victimelor și accesul facil și necondiționat la asistență și protecție, accentuând totodată o perspectivă orizontală care să țină seama de gen și de copii în toate formele de trafic;

68.

invită Comisia să modifice Directiva privind combaterea traficului de persoane pentru a se asigura că statele membre incriminează explicit utilizarea în cunoștință de cauză a tuturor serviciilor furnizate de victimele traficului de persoane care implică exploatarea, astfel cum se sugerează la articolul 18 din Directiva privind combaterea traficului de persoane, având în vedere caracterul grav și amplu al acestei infracțiuni în întreaga UE și numărul redus de urmăriri penale; regretă că este dificil pentru autoritățile responsabile de urmărirea penală să aibă dovada că serviciile victimei traficului de persoane au fost folosite în cunoștință de cauză; subliniază că dificultatea de a găsi probe nu este în mod necesar un motiv întemeiat pentru a nu trata un anumit tip de comportament drept infracțiune penală; ia act de faptul că limitarea răspunderii penale numai la situația în care utilizatorul este conștient direct și concret că persoana respectivă este victimă a traficului de ființe umane creează un prag foarte ridicat pentru a se ajunge la urmărirea penală; consideră că nivelul de cunoaștere necesar pentru a stabili această infracțiune ar trebui să facă obiectul unei examinări aprofundate; consideră că utilizatorul ar trebui să demonstreze că au fost întreprinse toate acțiunile rezonabile pentru a evita utilizarea serviciilor furnizate de o victimă; își exprimă îngrijorarea pentru faptul că autoritățile de aplicare a legii nu au cunoștințe suficiente despre utilizarea în cunoștință de cauză a serviciilor practicate de victimele traficului de persoane, precum și pentru lipsa practicii judiciare în ceea ce privește dispozițiile relevante și insuficiența și inadecvarea resurselor umane implicate; subliniază că este important ca statele membre să facă eforturi pentru a crește numărul de anchete și urmăriri penale și pentru a reduce sarcina impusă victimelor și mărturiile lor în timpul procedurilor de strângere de probe; solicită organizarea de formări periodice și adaptate circumstanțelor pentru anchetatori, procurori și judecători, precum și utilizarea sistematică a anchetelor financiare și a altor instrumente eficiente de investigare bazate pe serviciile de informații, care pot furniza o serie de tipuri de probe utilizabile în plus față de mărturiile victimelor; invită statele membre să aloce suficiente resurse financiare și umane pentru a combate corespunzător această infracțiune;

69.

solicită Comisiei să publice fără întârziere o strategie precisă și specifică a UE în vederea eradicării traficului de persoane, tratându-l ca o prioritate și utilizând un cadru juridic și de politică cuprinzător, axat pe gen și pe copii și centrat pe victime;

70.

reamintește că Directiva privind combaterea traficului de persoane trebuie implementată integral, coerent și conștiincios de toți actorii din domeniu, printre care legislatorii, judecătorii, procurorii, poliția și administrațiile publice; subliniază că o instruire adecvată pentru toți acești actori este esențială, alături de campaniile preventive de conștientizare și cooperarea dintre administrația publică și organizațiile societății civile; invită insistent Comisia și statele membre să își intensifice eforturile în acest sens;

71.

invită Comisia să evalueze și să revizuiască periodic implementarea Directivei privind combaterea traficului de persoane de către statele membre și să prezinte un raport în conformitate cu articolul 23 alineatul (1), verificând dacă statele membre au luat măsurile necesare pentru a se conforma directivei respective și impactul legislației naționale în vigoare, precum și să introducă de urgență proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în cazul în care nu a fost aplicată efectiv, să raporteze Parlamentului European și să prezinte propuneri de revizuire;

72.

invită Comisia să aibă în vedere o revizuire a Directivei privind permisele de ședere, pentru a se asigura că victimele nu sunt returnate la expirarea perioadei de reflecție și că permisele de ședere pentru persoanele traficate nu sunt condiționate de participarea sau disponibilitatea lor de a participa la anchetă sau la procedurile penale ale cauzei; invită statele membre să se asigure că accesul necondiționat la asistență și sprijin, prevăzut de Directiva privind combaterea traficului de persoane, este compatibil cu Directiva privind permisele de ședere și cu aplicarea acesteia;

73.

solicită statelor membre și Comisiei să definească, să aloce și să distribuie fonduri adecvate pentru combaterea TFU, la nivel național și european, utilizând posibilitățile de finanțare oferite de fondurile și proiectele europene, cum ar fi Fondul pentru azil, migrație și integrare (FAMI), Fondul pentru securitate internă (FSI) și componenta Daphne a programului „Cetățeni, egalitate, drepturi și valori” în noul cadru financiar multianual;

74.

invită Comisia și statele membre să organizeze campanii de informare adresate potențialelor victime și să le informeze cu privire la asistența, protecția și drepturile lor în toate țările UE;

75.

invită Comisia să efectueze cercetări bazate pe dovezi cu privire la factorii de risc pentru potențialele victime și la modul în care diferite domenii de politică se intersectează cu traficul de ființe umane în sectoarele de risc;

76.

invită Comisia și statele membre să adopte o viziune bazată pe drepturile omului asupra prevenirii traficului, cu accent pe drepturile victimelor, să colaboreze cu societatea civilă pentru a oferi serviciile și asistența necesare victimelor și să se asigure că victimele au acces la justiție, reparații și despăgubiri;

77.

subliniază importanța unei abordări coerente pentru a îmbunătăți identificarea potențialelor victime în contextul fluxurilor de migrație și în punctele de acces (hotspots), a îmbunătățirii accesului la procedurile de azil și a asigurării complementarității acestora cu procedurile legate de traficul de persoane; invită Comisia să evalueze punerea în aplicare a Directivei privind combaterea traficului de persoane și să prezinte propuneri de revizuire a acesteia;

78.

invită Comisia și statele membre să ia măsuri urgente împotriva grupurilor infracționale care se ocupă de contrabanda cu migranți și traficul de ființe umane, întrucât este foarte probabil ca persoanele introduse ilegal să devină victime ale traficului de persoane, precum și să evalueze riscurile la care sunt expuși migranții și persoanele cele mai vulnerabile, mai ales minorii neînsoțiți, copiii separați de familie și femeile; subliniază, în acest context, că este nevoie de mai multe căi legale și sigure de migrație pentru a preveni exploatarea persoanelor vulnerabile aflate în situație neregulamentară;

79.

invită statele membre, ca răspuns la pandemia de COVID-19, să instituie un plan de urgență pentru a asigura funcționarea minimă a sistemelor de combatere a traficului de persoane în situații de urgență; observă că planul de urgență ar trebui să pună la dispoziția victimelor un pachet minim de servicii pentru a răspunde nevoilor lor imediate în perioada în care există posibilități reduse de procesare, protecție, investigare a cazului și acțiuni în instanță;

80.

solicită Comisiei să asigure continuitatea activității coordonatorului UE pentru combaterea traficului de persoane, numind un coordonator UE pentru combaterea traficului de persoane cu funcție de sine stătătoare, și să includă aceasta în noua strategie de combatere a TFU;

o o

81.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului, Comisiei, precum și guvernelor și parlamentelor statelor membre.

(1) JO L 101, 15.4.2011, p. 1.

(2) Texte adoptate, P9_TA(2019)0066.

(3) JO L 315, 14.11.2012, p. 57.

(4) JO L 18, 21.1.2012, p. 7.

(5) JO L 168, 30.6.2009, p. 24.

(6) JO L 348, 24.12.2008, p. 9.

(7) JO L 261, 6.8.2004, p. 19.

(8) JO L 328, 5.12.2002, p. 17.

(9) JO L 328, 5.12.2002, p. 1.

(10) Texte adoptate, P9_TA(2020)0286.

(11) Texte adoptate, P9_TA(2019)0080.

(12) JO C 101, 16.3.2018, p. 47.

(13) JO C 76, 28.2.2018, p. 61.

(14) JO C 285, 29.8.2017, p. 78.

(15) Evaluare a implementării la nivel european – „Implementation of Directive 2011/36/EU: Migration and gender issues”, Direcția Generală Servicii de Cercetare Parlamentară, Unitatea de evaluare ex post, 15 septembrie 2020.

(16) Al treilea raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate cu privire la combaterea traficului de persoane (2020) elaborat în temeiul articolului 20 din Directiva 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, COM(2020)0661.

(17) COM(2020)0661.

(18) Colectă de date privind traficul de persoane în UE (2020).

(19) COM(2020)0661, p. 1.

(20) COM(2020)0661, p. 1.

(21) https://www.europol.europa.eu/publications-documents/challenges-of-countering-human-trafficking-in-digital-era

(22) https://www.europol.europa.eu/publications-documents/challenges-of-countering-human-trafficking-in-digital-era

(23) Studiu privind costurile economice, sociale și umane ale traficului de persoane în UE (2020)

(24) Exploatarea gravă a forței de muncă: lucrătorii care se deplasează în interiorul Uniunii sau care intră în Uniunea Europeană. http://fra.europa.eu/en/publication/2015/severe-labour-exploitation-workers-moving-within-or-european-union

(25) Directiva 2004/80/CE a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind privind despăgubirea victimelor infracționalității (JO L 261, 6.8.2004, p. 15).

(26) Recomandările Grupului de experți pentru lupta împotriva traficului de persoane (GRETA) din cadrul Consiliului Europei includ asigurarea aplicării NRM solicitanților de azil și persoanelor aflate în detenție.

(27) Colectă de date privind traficul de persoane în UE (2020).

(28) Europol, Raportul asupra situației traficului de persoane în UE, 18 februarie 2016.

(29) Al doilea raport privind progresele înregistrate cu privire la punerea în aplicare a directivei, COM(2018)0777, p. 6.

(30) Al doilea raport privind progresele înregistrate cu privire la punerea în aplicare a directivei, COM(2018)0777, p. 6.

(31) Al treilea raport al Comisiei Europene privind progresele înregistrate cu privire la combaterea traficului de persoane (2020) elaborat în temeiul articolului 20 din Directiva 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor acestuia, COM(2020)0661.

(32) COM(2020)0661.

(33) Al doilea raport privind progresele înregistrate, COM(2018)0777, p. 3.

(34) Evaluare a implementării la nivel european – „Implementation of Directive 2011/36/EU: Migration and gender issues”, Direcția Generală Servicii de Cercetare Parlamentară, Unitatea de evaluare ex post, 15 septembrie 2020, p. 49.

(35) Al 9-lea raport general privind activitățile GRETA, p. 57.

(36) Al patrulea raport anual al Centrului european privind introducerea ilegală de migranți al Europol (2020).

(37) Evaluarea amenințării pe care o reprezintă formele grave de criminalitate și criminalitatea organizată în UE, realizată de Europol în 2017.

(38) Europol, Centrul european privind introducerea ilegală de migranți, Al 4-lea raport anual de activitate, 2020.

(39) Al doilea raport intermediar, COM(2018)0777, p. 29.