COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 29.4.2020
COM(2020) 176 final
2020/0068(COD)
Propunere de
REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI
de stabilire a unor măsuri specifice și temporare, în contextul pandemiei de CODVID-19, privind valabilitatea anumitor certificate, licențe și autorizații, precum și amânarea anumitor controale și formări periodice în anumite domenii ale legislației din sectorul transporturilor
(Text cu relevanță pentru SEE)
EXPUNERE DE MOTIVE
1.CONTEXTUL PROPUNERII
•Motivele și obiectivele propunerii
Obiectivul prezentului proiect de regulament este de a stabili măsuri specifice și temporare aplicabile reînnoirii și prelungirii perioadei de valabilitate a anumitor certificate, licențe și autorizații, precum și amânării anumitor verificări și formări periodice, ca răspuns la circumstanțele extraordinare cauzate de pandemia de COVID-19 în domeniul transportului rutier, feroviar și pe căile navigabile interioare, precum și în domeniul securității maritime.
Pandemia de COVID-19 și criza de sănătate publică asociată acesteia reprezintă o provocare fără precedent pentru statele membre și o sarcină grea pentru autoritățile naționale, cetățenii UE și operatorii economici, mai ales în sectorul transporturilor. Criza provocată de pandemia de CODVID-19 a creat circumstanțe extraordinare care afectează activitățile normale ale autorităților competente din statele membre și activitatea întreprinderilor de transport în ceea ce privește formalitățile administrative care trebuie îndeplinite în diferite sectoare de transport. Circumstanțele respective nu ar fi putut fi anticipate în mod rezonabil în momentul adoptării legislației Uniunii în acest domeniu.
Ca urmare a măsurilor publice care au devenit necesare în contextul pandemiei de COVID-19, în numeroase cazuri, operatorii de transport și alte persoane interesate nu sunt în măsură să îndeplinească formalitățile sau procedurile necesare pentru a se conforma anumitor dispoziții din dreptul Uniunii referitoare la reînnoirea, prelungirea sau menținerea valabilității certificatelor, a licențelor sau a autorizațiilor. În plus și din aceleași motive, este posibil ca autoritățile competente din statele membre să nu fie în măsură să respecte obligațiile care le revin în temeiul dreptului Uniunii și să nu poată asigura tratarea în termenele aplicabile a cererilor relevante introduse de către operatorii de transport.
Acesta este cazul, de exemplu, al permiselor de conducere, al inspecțiilor tehnice auto pentru autovehicule și pentru remorcile acestora, al licențelor comunitare și atestatelor de conducător auto pentru furnizarea de servicii de transport rutier de mărfuri, al certificatelor unice sau autorizațiilor de siguranță pentru transportul feroviar, al brevetelor de comandant de navă sau al evaluărilor securității portuare etc.. Este foarte probabil ca aceste certificate, licențe și autorizații care, în conformitate cu dreptul Uniunii, expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 să nu poată fi reînnoite în timp util.
Pentru a se asigura buna funcționare a pieței interne și un nivel ridicat de siguranță a transporturilor, pentru a se oferi securitate juridică și pentru a se evita eventualele perturbări ale pieței, este necesar să se adopte dispoziții temporare cu scopul de a prelungi valabilitatea respectivelor certificate, licențe sau autorizații care expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 și de a se asigura menținerea valabilității lor pentru o perioadă de timp rezonabilă, în cursul pandemiei de COVID-19 și ulterior.
De asemenea, este necesar să se prelungească termenele pentru îndeplinirea formalităților relevante și să se mențină în consecință valabilitatea licențelor, a certificatelor și a documentelor similare. Acolo unde este relevant, trebuie să fie autorizate și să devină obligatorii mijloace alternative menite să permită efectuarea unor controale adecvate. Acest lucru este valabil, de exemplu, în sectorul tahografelor, în cazul în care cardurile de conducător auto expiră și nu pot fi eliberate carduri noi.
În plus, este posibil ca, din cauza măsurilor luate de statul membru în cauză cu scopul de a preveni sau de a limita răspândirea pandemiei de COVID-19, reînnoirea certificatelor, a licențelor sau a autorizațiilor să rămână imposibilă și după trecerea termenului menționat în anumite dispoziții relevante din prezentul regulament. În acest caz, Comisia autorizează statul membru în cauză să aplice o prelungire a perioadei sau perioadelor relevante, dacă, pe baza unei cereri prezentate de statul membru în cauză, Comisia constată că circumstanțele justifică această decizie. O astfel de prelungire trebuie să se limiteze la perioada în care este probabil ca dificultatea de a reînnoi certificatele, licențele sau autorizațiile să persiste în statul membru respectiv.
•Coerența cu dispozițiile existente în domeniul de politică vizat
Legislația vizată de prezentul regulament nu conține dispoziții explicite care să permită prelungirea valabilității certificatelor, a autorizațiilor sau a licențelor în situații precum cele create de criza provocată de pandemia de CODVID-19. Prin urmare, este necesar să se adopte dispoziții relevante pentru a se ține seama de efectele crizei actuale și pentru a se oferi securitate juridică atât persoanelor fizice și operatorilor economici, cât și autorităților statelor membre.
•Coerența cu alte politici ale Uniunii
Funcționarea eficientă a pieței interne a transporturilor și a serviciilor conexe depinde de prestarea neîntreruptă a serviciilor de transport de către operatori. Din cauza imposibilității întreprinderilor de a îndeplini cerințele aplicabile, consecințele negative ale crizei actuale ar putea compromite desfășurarea activităților lor. Aceasta ar putea conduce, de asemenea, la un deficit de personal disponibil pentru activitățile respective, din cauza lipsei documentelor valabile necesare care să le permită să își exercite profesia în mod legal. Dispozițiile regulamentului propus abordează această preocupare majoră, asigurând securitatea juridică și permițând exercitarea profesiilor din domeniul transporturilor.
2.TEMEI JURIDIC, SUBSIDIARITATE ȘI PROPORȚIONALITATE
•Temei juridic
Propunerea se întemeiază pe articolul 91 și pe articolul 100 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
•Subsidiaritate (în cazul competențelor neexclusive)
Conform principiului subsidiarității, acțiunea Uniunii poate fi întreprinsă numai dacă obiectivele avute în vedere nu pot fi atinse de statele membre în mod individual. Aspectele care stau la baza prezentei propuneri sunt legate de dispozițiile dreptului Uniunii și pot fi remediate doar prin intermediul unor dispoziții din dreptul Uniunii, și anume sub forma unor derogări temporare.
•Proporționalitate
Această acțiune a Uniunii este necesară pentru atingerea obiectivului privind funcționarea adecvată a mecanismelor prevăzute în actele relevante ale dreptului Uniunii, ținând seama de amploarea și de gravitatea actualei pandemii de COVID-19. Regulamentul propus conține măsuri temporare specifice, care sunt strict legate de actuala pandemie de COVID-19 și sunt limitate la ceea ce este necesar pentru a se asigura securitatea juridică, siguranța transporturilor și buna funcționare a pieței interne.
•Alegerea instrumentului
Prezenta propunere vizează dispoziții specifice care afectează aplicarea mai multor directive și regulamente. Dispozițiile actului propus trebuie să se aplice imediat și să fie direct aplicabile pentru a se garanta, fără întârziere, securitatea juridică atât pentru operatorii de transport și alte persoane interesate, cât și pentru autoritățile statelor membre. Valabilitatea certificatelor, a autorizațiilor și a licențelor relevante, precum și obligația de a se supune unor verificări, formări sau examinări periodice trebuie, prin urmare, să fie prelungite ex lege, chiar și în cazul în care aspectele relevante sunt reglementate printr-o directivă. Prin urmare, este necesar ca prezentul act legislativ să ia forma unui regulament, care este direct aplicabil și nu necesită transpunere în legislația națională.
3.REZULTATELE EVALUĂRILOR EX-POST, ALE CONSULTĂRILOR CU PĂRȚILE INTERESATE ȘI ALE EVALUĂRILOR IMPACTULUI
•Consultări cu părțile interesate
Având în vedere caracterul urgent al acestei chestiuni, nu au fost organizate consultări oficiale cu părțile interesate. Cu toate acestea, atât autoritățile statelor membre, cât și părțile interesate au solicitat Comisiei să adopte o propunere de măsuri adecvate, mai multe dintre ele exprimându-și îngrijorarea cu privire la fragmentarea care ar putea rezulta fără intervenția Uniunii. În fapt, mai multe state membre au adoptat deja sau au anunțat adoptarea iminentă a unor măsuri naționale de prelungire a valabilității certificatelor și a licențelor. Asociațiile din domeniul transporturilor și-au exprimat preocupările cu privire la astfel de inițiative naționale necoordonate.
•Obținerea și utilizarea expertizei
După cum s-a explicat, nu a fost posibilă o colectare adecvată a expertizei, din cauza caracterului urgent al situației.
•Evaluarea impactului
Având în vedere caracterul urgent al situației, nu a fost efectuată nicio evaluare a impactului. Prezenta propunere nu modifică principiile și mecanismele legislației în cauză a Uniunii și nu impune noi obligații părților vizate. Principalul său scop este de a asigura, din motive excepționale, în contextul actualei pandemii de COVID-19, prelungirea, pentru o perioadă scurtă de timp, a valabilității certificatelor, licențelor sau autorizațiilor și a anumitor termene.
•Drepturi fundamentale
4.IMPLICAȚIILE BUGETARE
5.ALTE ELEMENTE
•Planuri de punere în aplicare și modalități de monitorizare, evaluare și raportare
Măsura nu include niciun fel de măsuri specifice de monitorizare sau de raportare. Cu toate acestea, având în vedere incertitudinea care persistă cu privire la evoluțiile ulterioare legate de pandemia de COVID-19 și, în special, posibila apariție a unor valuri ulterioare de infecții și eventuala reintroducere a restricțiilor de deplasare a persoanelor, precum și necesitatea de a ține seama de situațiile specifice ale diferitelor state membre, Comisia trebuie să fie împuternicită, ca urmare a unei cereri prezentate de orice stat membru, să autorizeze aplicarea unor perioade suplimentare de timp. Similar cu dispozițiile de la articolul 14 din Regulamentul (CE) nr. 561/2006, termenii procedurii sunt simpli și, prin urmare, permit adoptarea rapidă a oricăror decizii necesare.
•Explicații detaliate ale dispozițiilor specifice ale propunerii
–Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 iulie 2003 privind calificarea inițială și formarea periodică a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de persoane, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 3820/85 al Consiliului și a Directivei 91/439/CEE a Consiliului și de abrogare a Directivei 76/914/CEE a Consiliului.
Directiva 2003/59/CE stabilește cerințele referitoare la calificarea inițială și la formarea periodică a conducătorilor auto profesioniști de camioane și autobuze, cu scopul de a garanta siguranța pe drumurile europene. Obiectivul acestei directive este de a stabili standarde minime armonizate în materie de competențe în întreaga Uniune. Directiva impune conducătorilor auto să urmeze o formare inițială, urmată de o formare periodică o dată la cinci ani. Din cauza actualei pandemii de COVID-19, este posibil ca șoferii care fac obiectul obligației de formare să nu fie în măsură să își îndeplinească această obligație sau să nu își poată reînnoi documentele care dovedesc îndeplinirea obligației de formare periodică. Prin urmare, este necesar să se prelungească valabilitatea certificatelor de competență profesională (CCP), a înscrierii codului armonizat nr. 95 al Uniunii, fie pe permisul de conducere, fie pe cartea de calificare a conducătorului auto, pe baza respectivelor CCP, sau valabilitatea cărții de calificare a conducătorului auto care, în conformitate cu aceste dispoziții, expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020. Valabilitatea documentelor respective trebuie considerată prelungită cu o perioadă de șase luni, iar documentele trebuie să rămână valabile în consecință, pentru a se asigura continuitatea transportului rutier.
–Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere (reformată)
Directiva 2006/126/CE prevede recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere eliberate de statele membre pe baza unui model de permis de conducere al Uniunii. Directiva stabilește o serie de cerințe minime pentru aceste permise de conducere, cu scopul de a îmbunătăți siguranța rutieră, de a facilita libera circulație a cetățenilor care se deplasează în interiorul Uniunii și de a reduce posibilitatea de fraudă. Prin urmare, directiva a introdus perioade de valabilitate armonizate pentru toate categoriile de permise de conducere. Din cauza actualei pandemii de COVID-19, este posibil ca titularii de permise de conducere să nu fie în măsură să își reînnoiască sau să își preschimbe permisele de conducere. Prin urmare, este necesar ca perioada de valabilitate a permiselor de conducere care, în conformitate cu aceste dispoziții, expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 să fie considerată prelungită cu o perioadă de șase luni, pentru a se asigura continuitatea mobilității rutiere.
–Regulamentul (UE) nr. 165/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 4 februarie 2014 privind tahografele în transportul rutier, de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 al Consiliului privind aparatura de înregistrare în transportul rutier și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului privind armonizarea anumitor dispoziții ale legislației sociale în domeniul transporturilor rutiere.
Respectarea normelor privind timpul de conducere, timpul de lucru și perioadele de repaus este esențială pentru menținerea principiului siguranței rutiere și al concurenței loiale pe piața internă a transportului rutier. Tahografele și cardurile de conducător auto înregistrează informațiile necesare pentru a evalua respectarea acestor norme. În conformitate cu articolul 23 din Regulamentul (UE) nr. 165/2014 („Regulamentul privind tahografele”), tahografele fac obiectul unei inspecții efectuate de atelierele aprobate, care se efectuează o dată la doi ani, pentru a se evalua elementele legate de funcționarea corectă, de calibrare și de securitate ale dispozitivului instalat în vehicul. Cardurile de conducător auto sunt personale și sunt eliberate de autoritățile naționale pentru o perioadă de cinci ani. Atunci când expiră, cardul de conducător auto trebuie reînnoit prin eliberarea unui nou card, în conformitate cu articolul 28 din Regulamentul privind tahografele. În conformitate cu articolul 29 din Regulamentul privind tahografele, în caz de deteriorare, funcționare defectuoasă, furt sau pierdere a cardului de conducător auto, conducătorul auto solicită înlocuirea acestuia, în termen de șapte zile calendaristice, autorităților competente ale statului membru unde își are reședința curentă. Autoritățile respective furnizează un card de înlocuire în termen de opt zile lucrătoare de la data primirii unei cereri detaliate în acest sens. Statele membre au informat Comisia cu privire la dificultățile întâmpinate în ceea ce privește efectuarea inspecțiilor periodice ale tahografelor și reînnoirea cardurilor de conducător auto în conformitate cu termenele prevăzute în legislația Uniunii. Aceste dificultăți se datorează circumstanțelor excepționale actuale legate de pandemia de COVID-19. În aceste circumstanțe, este necesar să li se permită statelor membre să autorizeze, pentru o perioadă limitată de timp, continuarea circulației vehiculelor echipate cu tahografe a căror inspecție nu a fost efectuată în termenul prevăzut.
În plus, în ceea ce privește cardurile de conducător auto expirate, conducătorii auto care au solicitat un card nou în conformitate cu articolul 28 din Regulamentul privind tahografele trebuie să aibă posibilitatea și obligația de a recurge la alternative viabile pentru a se păstra o evidență a activității lor până la eliberarea unui nou card de conducător auto de către autoritățile competente. Este necesar ca procedura prevăzută la articolul 35 alineatul (2) din Regulamentul privind tahografele, aplicabilă în caz de deteriorare, funcționare defectuoasă, furt sau pierdere a cardului de conducător auto, să se aplice mutatis mutandis conducătorilor auto al căror card a expirat. Această abordare va asigura echilibrul adecvat între continuitatea necesară a transporturilor și necesitatea de a nu periclita siguranța rutieră.
–Directiva 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind inspecția tehnică periodică a autovehiculelor și a remorcilor acestora și de abrogare a Directivei 2009/40/CE.
Directiva 2014/45/UE definește cerințele minime armonizate pentru inspecția tehnică periodică. Acestea includ, în special, frecvența inspecțiilor și, prin urmare, valabilitatea certificatelor de inspecție tehnică. Din cauza actualelor circumstanțe excepționale legate de pandemia de COVID-19, aceste activități pot deveni imposibil de realizat. Prin urmare, este necesar ca inspecțiile tehnice auto care trebuie efectuate în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 să poată fi efectuate la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de șase luni de la termenul inițial, și ca certificatele în cauză să rămână valabile în consecință.
–Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier și de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului.
Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 stabilește norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier. În circumstanțele actuale, este probabil ca mai multe întreprinderi de transport să fie expuse riscului de a nu îndeplini criteriul privind capacitatea financiară, având în vedere nivelul redus al activității și, în consecință, al cifrei de afaceri, ceea ce poate conduce la o scădere a nivelului resurselor proprii. Prin urmare, operatori care sunt, de altfel, viabili din punct de vedere structural riscă să își piardă licența de operare, ceea ce ar implica încetarea activității lor de transport. În conformitate cu articolul 13 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, în cazul în care întreprinderile de transport nu mai îndeplinesc cerința privind capacitatea financiară, autoritățile competente pot stabili un termen de maximum șase luni pentru ca întreprinderile să poată demonstra că cerința respectivă va fi din nou îndeplinită în mod permanent. Cu toate acestea, având în vedere lipsa actuală de activitate și de venituri, această perioadă maximă pare prea scurtă și, prin urmare, trebuie prelungită la douăsprezece luni pentru evaluările efectuate și deciziile luate în perioada 1 martie 2020 - 31 decembrie 2020.
–Regulamentul (CE) nr. 1072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri
–Regulamentul (CE) nr. 1073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006.
Transportul rutier internațional de mărfuri și transportul internațional de pasageri cu autocarul și autobuzul sunt condiționate de deținerea unei licențe comunitare de către operatorii de transport profesioniști care furnizează aceste servicii, în condițiile prevăzute la articolul 6 din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, pentru transportul de mărfuri, și la articolul 4 din Regulamentul nr. 1073/2009, pentru transportul de pasageri.
Licența comunitară atestă că operatorii de transport sunt stabiliți în Uniune și respectă cerințele necesare pentru a furniza servicii de transport internațional. În plus, în cazul transportului internațional de mărfuri, atunci când conducătorul auto este cetățean al unei țări terțe, acesta trebuie să dețină un atestat de conducător auto în conformitate cu dispozițiile prevăzute în capitolul II din Regulamentul nr. 1072/2009. Atestatul respectiv le permite statelor membre să verifice în mod eficient dacă conducătorii auto din țările terțe sunt angajați legal sau dacă se află în mod legal la dispoziția operatorului de transport profesionist responsabil de o anumită operațiune de transport.
Furnizarea de servicii regulate cu autobuzul și autocarul face obiectul autorizării în conformitate cu dispozițiile prevăzute în capitolul III din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009. Procedura de reînnoire a autorizațiilor face, de asemenea, obiectul aceleiași proceduri, mutatis mutandis. Autorizarea face obiectul unei serii de condiții, pentru a se garanta că un anumit transportator îndeplinește condițiile necesare pentru a presta un anumit serviciu regulat. Licența comunitară și autorizația pentru serviciile regulate sunt interdependente în sensul că, pentru a beneficia de aceasta din urmă, este necesar să se dețină o licență comunitară. Licențele comunitare, atestatele de conducător auto și autorizațiile pentru serviciile regulate cu autobuzul și autocarul sunt eliberate de autoritățile competente ale statelor membre, la cererea operatorilor de transport, pentru o perioadă de până la zece ani (licența comunitară) și de până la cinci ani (atestatul de conducător auto și autorizația), care poate fi reînnoită. Reînnoirea acestor documente este condiționată de verificarea îndeplinirii în continuare a condițiilor în care au fost eliberate. Statele membre au informat Comisia cu privire la dificultățile întâmpinate în privința reînnoirii acestor licențe, atestate și autorizații în termenele prevăzute în legislația Uniunii sau în privința efectuării verificărilor necesare înainte de reînnoirea lor. Aceste dificultăți se datorează circumstanțelor excepționale actuale legate de pandemia de COVID-19. Pe de altă parte, este esențial să se asigure continuitatea serviciilor de transport. Prin urmare, este necesar să se prelungească valabilitatea licențelor comunitare, a atestatelor și a autorizațiilor menționate anterior, pe o perioadă de timp limitată.
–Directiva (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 mai 2016 privind siguranța feroviară.
–Directiva 2004/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind siguranța căilor ferate comunitare și de modificare a Directivei 95/18/CE a Consiliului privind acordarea de licențe întreprinderilor feroviare și a Directivei 2001/14/CE privind repartizarea capacităților de infrastructură feroviară și perceperea de tarife pentru utilizarea infrastructurii feroviare și certificarea siguranței (Directiva privind siguranța feroviară).
Directiva 2004/49/CE și Directiva (UE) 2016/798 reglementează certificarea și autorizarea în materie de siguranță în Uniune. Directiva 2004/49/CE este abrogată prin Directiva (UE) 2016/798 cu efect de la 16 iunie 2020. Până la data respectivă, directiva se aplică în continuare acelor state membre care au prelungit perioada de transpunere a Directivei (UE) 2016/798 până la aceeași dată, în conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din această din urmă directivă.
În conformitate cu articolul 10 alineatul (13) din Directiva (UE) 2016/798, o întreprindere feroviară trebuie să dețină un certificat unic de siguranță, eliberat fie de Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate, fie de o autoritate națională de siguranță, care poate fi reînnoit la cerere, la intervale care nu depășesc cinci ani. În conformitate cu articolul 12 alineatul (2) din Directiva (UE) 2016/798, autorizația de siguranță a administratorilor de infrastructură este valabilă timp de cinci ani.
În conformitate cu articolul 10 alineatul (5) din Directiva 2004/49/CE, certificatul de siguranță trebuie reînnoit la cererea întreprinderii feroviare, la intervale care nu depășesc cinci ani. În conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din Directiva 2004/49/CE, autorizația de siguranță trebuie reînnoită la cererea administratorului de infrastructură, la intervale care nu depășesc cinci ani.
Din cauza situației extraordinare cauzate de pandemia de COVID-19, autoritățile naționale, întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură întâmpină dificultăți în ceea ce privește reînnoirea certificatelor (unice) de siguranță și a autorizațiilor de siguranță și, prefigurându-se expirarea autorizațiilor de siguranță existente, în ceea ce privește eliberarea acestor autorizații pentru o perioadă ulterioară. Prin urmare, este necesar să se prelungească termenul de reînnoire și de valabilitate a acestor documente, pentru a se asigura că funcționarea întreprinderilor feroviare și a administratorilor de infrastructură nu este subminată. O prelungire cu șase luni ar trebui să fie suficientă pentru a aborda dificultățile cu care se confruntă autoritățile naționale de siguranță în ceea ce privește efectuarea de inspecții la fața locului și finalizarea altor activități administrative necesare.
–
Directiva 2007/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind certificarea mecanicilor de locomotivă care conduc locomotive și trenuri în sistemul feroviar comunitar
.
În conformitate cu articolul 14 alineatul (5) din Directiva 2007/59/CE, un permis este valabil zece ani, în conformitate cu articolul 16 alineatul (1). Din cauza situației extraordinare cauzate de pandemia de COVID-19, autoritățile competente se confruntă cu dificultăți în ceea ce privește reînnoirea permiselor în condițiile prevăzute. Este necesar ca permisele care trebuie reînnoite în perioada în care acest lucru este imposibil să rămână valabile pentru o perioadă suplimentară de șase luni. În mod similar, este necesar să li se acorde mecanicilor de locomotivă o perioadă suplimentară de șase luni pentru a efectua verificările periodice.
–Directiva 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind instituirea spațiului feroviar unic european.
În conformitate cu articolul 24 alineatul (3) din Directiva 2012/34/UE, în cazul în care o licență este suspendată sau revocată din cauza nerespectării cerințelor privind capacitatea financiară, autoritatea de acordare a licențelor poate elibera o licență temporară până la reorganizarea întreprinderii feroviare, cu condiția ca siguranța să nu fie periclitată. Cu toate acestea, perioada maximă de valabilitate a unei licențe temporare este de șase luni. Din cauza circumstanțelor extraordinare cauzate de pandemia de COVID-19, autoritățile se confruntă cu dificultăți serioase în ceea ce privește luarea deciziilor relevante, mai ales cu privire la eliberarea de noi licențe pentru perioada ulterioară expirării unei licențe temporare. Prin urmare, este necesar ca valabilitatea licențelor temporare în cauză, care sunt eliberate sau care expiră în perioada 1 martie 2020 – 30 august 2020, să fie prelungită cu șase luni.
Articolul 25 alineatul (2) din Directiva 2012/34/UE prevede obligația autorității care acordă licențele de a adopta în termen de trei luni o decizie cu privire la cererea de acordare a unei licențe. Cu toate acestea, din motivele menționate anterior, autoritățile care acordă licențele nu sunt în măsură să acționeze în timp util. Prin urmare, se propune să se acorde autorităților respective o prelungire de șase luni în acest scop, pentru cererile depuse în perioada 12 ianuarie 2020 – 31 august 2020.
În temeiul Directivei 2012/34/UE, autoritățile care acordă licențele pot suspenda sau revoca licența oricărei întreprinderi feroviare care ar putea să nu fie în măsură să îndeplinească cerințele privind capacitatea financiară. În acest caz, autoritățile pot acorda o licență temporară acestor întreprinderi feroviare, după revocarea sau suspendarea licenței. O licență temporară este destinată să permită întreprinderii feroviare să se restructureze și să își continue activitatea, cu condiția ca siguranța să nu fie compromisă. Cu toate acestea, experiența a arătat că aceasta transmite, de asemenea, pieței un semnal negativ cu privire la capacitatea întreprinderii feroviare de a supraviețui, ceea ce, la rândul său, agravează problemele financiare ale întreprinderii respective, în special în ceea ce privește fluxul de lichidități. Este probabil ca numeroase întreprinderi feroviare care au fost stabile din punct de vedere financiar înainte de criză să ajungă într-o situație în care licența lor ar trebui suspendată sau revocată din cauza situației lor financiare. În contextul crizei actuale, acest lucru poate fi nejustificat, mai ales din punct de vedere economic și al siguranței. În plus, este posibil ca întreprinderile feroviare să aibă nevoie de mai mult timp pentru a se stabiliza din punct de vedere financiar în perioada ulterioară limitării răspândirii epidemiei de COVID-19.
Prin urmare, se propune ca statele membre să fie autorizate temporar să mențină neschimbate licențele existente, mai precis, să se abțină de la revocarea sau suspendarea acestora și de la eliberarea unor licențe temporare, cu condiția ca siguranța să nu fie periclitată. Statele membre ar putea continua să monitorizeze capacitatea financiară a întreprinderilor feroviare în cauză, în special pentru a proteja pasagerii împotriva riscurilor nejustificate în materie de siguranță. Drept urmare, întreprinderile feroviare nu vor fi supuse unor constrângeri excesive și vor beneficia de condiții mai bune pentru a se redresa din punct de vedere financiar.
–
Directiva 96/50/CE a Consiliului din 23 iulie 1996 privind armonizarea condițiilor de obținere a brevetelor de comandant de navă pentru transportul de mărfuri și călători pe căile navigabile interioare din Comunitate
.
Articolul 6 alineatul (2) din Directiva 96/50/CE impune titularilor de brevete de comandant de navă să se supună unui examen medical în următoarele trei luni de la împlinirea vârstei de 65 ani și, ulterior, în fiecare an. Cu toate acestea, întrucât accesul la serviciile medicale sunt limitate pentru examinările care nu sunt urgente, din cauza măsurilor luate în contextul pandemiei de COVID-19, este posibil ca titularii de brevete de comandant de navă să nu poată fi supuși examinărilor medicale care trebuie efectuate în perioada vizată de măsurile respective. Prin urmare, în cazurile în care termenul pentru efectuarea examinărilor medicale expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020, este necesar ca termenul respectiv să fie prelungit cu șase luni în fiecare dintre cazurile vizate.
–Directiva (UE) 2016/1629 a Parlamentului European și a Consiliului din 14 septembrie 2016 de stabilire a cerințelor tehnice pentru navele de navigație interioară, de modificare a Directivei 2009/100/CE și de abrogare a Directivei 2006/87/CE.
Perioada de valabilitate a certificatelor unionale de navigație interioară este limitată în conformitate cu articolul 10 din Directiva (UE) 2016/1629. În plus, articolul 28 din Directiva (UE) 2016/1629 prevede valabilitatea până la expirare a documentelor care intră în domeniul de aplicare al respectivei directive și care au fost eliberate de autoritățile competente ale statelor membre în temeiul Directivei 2006/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 de stabilire a cerințelor tehnice pentru navele de navigație interioară și de abrogare a Directivei 82/714/CEE a Consiliului.
Măsurile luate în contextul pandemiei de COVID-19 pot face dificilă și uneori imposibilă efectuarea de către autoritățile competente a inspecției tehnice necesare pentru a prelungi valabilitatea certificatelor relevante sau, în cazul documentelor menționate la articolul 28 din Directiva (UE) 2016/1629, pentru a le înlocui.
Prin urmare, în interesul securității juridice și pentru a permite exploatarea în continuare a navelor relevante de navigație interioară, este oportun să se prelungească cu o perioadă de șase luni valabilitatea certificatelor unionale de navigație interioară, precum și a documentelor care intră sub incidența articolului 28 din Directiva (UE) 2016/1629, care expiră, în mod normal, în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020.
–Regulamentul (CE) nr. 725/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 31 martie 2004 privind consolidarea securității navelor și a instalațiilor portuare.
–Directiva 2005/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind consolidarea securității portuare.
Pandemia de COVID-19 a îngreunat, în această perioadă, efectuarea inspecțiilor și a controalelor de securitate maritimă, deoarece acestea necesită prezența fizică a inspectorilor în port, în instalațiile portuare și pe nave. Acest lucru înseamnă adesea că reînnoirea în termenele stabilite a certificatelor, a evaluărilor și a planurilor impuse de legislația Uniunii în domeniul securității maritime este imposibil de realizat. Prin urmare, este necesar să se prevadă soluții flexibile și pragmatice, fără a se compromite securitatea, prin prelungirea valabilității acestor documente cu o perioadă de timp rezonabilă, după caz. Aceasta se aplică, de asemenea, periodicității antrenamentelor și exercițiilor de securitate maritimă, care pot fi, de asemenea, dificil de efectuat în contextul măsurilor naționale de limitare a mișcării persoanelor.
2020/0068 (COD)
Propunere de
REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI
de stabilire a unor măsuri specifice și temporare, în contextul pandemiei de CODVID-19, privind valabilitatea anumitor certificate, licențe și autorizații, precum și amânarea anumitor controale și formări periodice în anumite domenii ale legislației din sectorul transporturilor
(Text cu relevanță pentru SEE)
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolul 91 și articolul 100 alineatul (2),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
întrucât:
(1)Pandemia de COVID-19 și criza de sănătate publică asociată acesteia reprezintă o provocare fără precedent pentru statele membre și constituie o sarcină grea pentru autoritățile naționale, pentru cetățenii Uniunii și pentru operatorii economici, mai ales pentru operatorii de transport. Criza provocată de pandemia de CODVID-19 a creat circumstanțe extraordinare care afectează activitatea normală a autorităților competente din statele membre și activitatea întreprinderilor de transport în ceea ce privește formalitățile administrative care trebuie îndeplinite în diferite sectoare de transport, circumstanțe care nu ar fi putut fi anticipate în mod rezonabil în momentul adoptării măsurilor relevante. Respectivele circumstanțe excepționale au un impact semnificativ asupra mai multor sectoare care intră sub incidența dreptului Uniunii în domeniul transporturilor.
(2)În special, este posibil ca operatorii de transport și alte persoane interesate să nu fie în măsură să îndeplinească formalitățile sau procedurile necesare pentru a se conforma anumitor dispoziții din dreptul Uniunii referitoare la reînnoirea sau prelungirea certificatelor, a licențelor sau a autorizațiilor ori să finalizeze alte etape necesare pentru menținerea valabilității acestora. Din aceleași motive, este posibil ca autoritățile competente din statele membre să nu fie în măsură să respecte obligațiile care le revin în temeiul dreptului Uniunii și să nu poată asigura tratarea în termenele aplicabile a cererilor relevante prezentate de către operatorii de transport. Prin urmare, este necesar să se adopte măsuri cu scopul de a depăși aceste situații și de a asigura atât securitatea juridică, cât și buna funcționare a actelor în cauză. Este necesar să se prevadă adaptări în acest sens, în special în ceea ce privește anumite termene, precum și posibilitatea Comisiei de a autoriza prelungiri la cererea oricărui stat membru.
(3)Directiva 2003/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului prevede norme aplicabile calificării inițiale și formării periodice a conducătorilor auto ai anumitor vehicule rutiere destinate transportului de mărfuri sau de pasageri Conducătorii auto respectivi trebuie să dețină un certificat de competență profesională și trebuie să dovedească că au finalizat formarea periodică prin deținerea unui permis de conducere sau a unei cărți de calificare a conducătorului auto în care este înregistrată formarea. Din cauza dificultăților întâmpinate, ca urmare a circumstanțelor extraordinare cauzate de pandemia de CODVID-19, în legătură cu efectuarea formării periodice și cu reînnoirea certificatelor de competență profesională care atestă această formare, este necesar să se prelungească valabilitatea certificatelor respective cu o perioadă de șase luni de la data expirării lor, pentru a se asigura continuitatea transportului rutier.
(4)Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului stabilește norme privind permisele de conducere. Directiva prevede recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere eliberate de statele membre pe baza unui model de permis de conducere al Uniunii și stabilește o serie de cerințe minime aplicabile permiselor respective. În special, șoferii de autovehicule trebuie să dețină un permis de conducere valabil, care trebuie reînnoit sau, în unele cazuri, preschimbat la expirarea valabilității sale administrative. Din cauza dificultăților întâmpinate în ceea ce privește reînnoirea permiselor de conducere, ca urmare a circumstanțelor extraordinare cauzate de pandemia de CODVID-19, este necesar să se prelungească valabilitatea anumitor permise cu o perioadă de șase luni de la data expirării lor, pentru a se asigura continuitatea transportului rutier.
(5)Regulamentul (UE) nr. 165/2014 al Parlamentului European și al Consiliului stabilește norme privind tahografele în transportul rutier. Respectarea normelor privind timpul de conducere, timpul de lucru și perioadele de repaus, astfel cum sunt prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului și în Directiva 2002/15/CE a Parlamentului European și a Consiliului, este esențială pentru garantarea concurenței loiale și a siguranței rutiere. Având în vedere necesitatea de a asigura continuitatea prestării serviciilor de transport rutier în pofida dificultăților de a efectua inspecțiile periodice ale tahografelor, ca urmare a circumstanțelor extraordinare cauzate de pandemia de CODVID-19, inspecțiile menționate la articolul 23 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014 care ar fi trebuit să fie efectuate în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020 trebuie acum efectuate în termen de cel mult șase luni de la data la care trebuiau efectuate în conformitate cu articolul respectiv. Din același motiv, dificultățile de a reînnoi și de înlocui cardurile de conducător auto ca urmare a circumstanțelor extraordinare cauzate de pandemia de CODVID-19 justifică acordarea de timp suplimentar autorităților în acest scop, iar conducătorii auto trebuie să aibă posibilitatea și obligația de a recurge la alternative viabile pentru a înregistra informațiile necesare legate de timpul de conducere, de timpul de lucru și de perioadele de repaus până la primirea unui nou card.
(6)Directiva 2014/45/UE a Parlamentului European și a Consiliului stabilește norme privind inspecția tehnică periodică a autovehiculelor și a remorcilor acestora. Inspecția tehnică periodică este o sarcină complexă, concepută pentru a se garanta că vehiculele sunt menținute în condiții de siguranță și acceptabile din punct de vedere al protecției mediului pe durata utilizării lor. Având în vedere dificultățile de a efectua inspecțiile tehnice periodice, ca urmare a circumstanțelor extraordinare cauzate de pandemia COVID-19, este necesar ca inspecțiile tehnice periodice care ar fi trebuit să fie efectuate în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020 să fie efectuate la o dată ulterioară, dar nu mai târziu de șase luni de la termenul inițial, iar certificatele în cauză trebuie să rămână valabile în consecință.
(7)Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului stabilește norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier. Criza provocată de pandemia de CODVID-19 are repercusiuni grave asupra situației financiare a acestui sector, iar unele întreprinderi de transport nu mai îndeplinesc cerința privind capacitatea financiară. Având în vedere nivelul redus de activitate cauzat de criză, se poate anticipa că întreprinderile vor avea nevoie de mai mult timp decât în condiții normale pentru a demonstra că această cerință va fi îndeplinită din nou în mod permanent. Prin urmare, este oportun ca termenul maxim stabilit în acest sens la articolul 13 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 să fie prelungit de la șase la douăsprezece luni pentru evaluările efectuate și deciziile luate în perioada 1 martie 2020 – 31 decembrie 2020.
(8)Regulamentul (CE) nr. 1072/2009 al Parlamentului European și al Consiliului și Regulamentul (CE) nr. 1073/2009 al Parlamentului European și al Consiliului stabilesc norme comune pentru accesul la piața transportului rutier internațional de mărfuri, respectiv la piața internațională a serviciilor de transport cu autocarul și autobuzul. Transportul rutier internațional de mărfuri și transportul internațional de pasageri cu autocarul și autobuzul sunt condiționate, printre altele, de deținerea unei licențe comunitare și, în cazul conducătorilor auto din țări terțe care efectuează operațiuni de transport de marfă, a unui atestat de conducător auto. Prestarea de servicii regulate cu autobuzul și autocarul face, de asemenea, obiectul autorizării. Aceste licențe, atestate și autorizații pot fi reînnoite după ce se verifică dacă îndeplinesc în continuare condițiile relevante. Din cauza dificultăților de reînnoire a licențelor, atestatelor și autorizațiilor, ca urmare a circumstanțelor extraordinare provocate de pandemia de CODVID-19, este necesar să se prelungească valabilitatea actelor respective cu o perioadă de șase luni de la data expirării lor, pentru a se asigura continuitatea transportului rutier.
(9)Directiva (UE) 2016/798 a Parlamentului European și a Consiliului stabilește norme privind siguranța feroviară. Având în vedere măsurile de izolare, combinate cu volumul suplimentar de muncă implicat în eforturile de limitare a răspândirii epidemiei de COVID-19, autoritățile naționale, întreprinderile feroviare și administratorii de infrastructură se confruntă cu dificultăți în contextul articolelor 10 și 12 din directiva respectivă, în ceea ce privește reînnoirea certificatelor unice de siguranță și, prefigurându-se expirarea autorizațiilor de siguranță existente, în ceea ce privește eliberarea unor astfel de autorizații pentru o perioadă ulterioară. Prin urmare, este necesar ca termenul de reînnoire a certificatelor unice de siguranță să fie prelungit cu șase luni și ca certificatele unice de siguranță existente să rămână valabile în consecință. În mod similar, este necesar ca valabilitatea autorizațiilor de siguranță să fie prelungită cu șase luni.
(10)În conformitate cu articolul 33 alineatul (2) din Directiva (UE) 2016/798, anumite state membre au prelungit perioada de transpunere a directivei respective. Prin urmare, normele din Directiva 2004/49/CE a Parlamentului European și a Consiliului rămân aplicabile în statele membre respective. Așadar, este necesar să se prevadă, de asemenea, o prelungire a termenelor de reînnoire a certificatelor de siguranță și a autorizațiilor de siguranță eliberate în temeiul articolelor 10 și 11 din Directiva 2004/49/CE și să se clarifice faptul că certificatele și autorizațiile de siguranță în cauză rămân valabile în consecință.
(11)Directiva 2007/59/CE a Parlamentului European și a Consiliului stabilește norme privind certificarea mecanicilor de locomotivă care conduc locomotive și trenuri în sistemul feroviar al Uniunii. Articolul 14 alineatul (5) din directiva menționată prevede că valabilitatea permiselor mecanicilor de locomotivă este limitată la zece ani și face obiectul unor verificări periodice. Având în vedere dificultățile întâmpinate în ceea ce privește reînnoirea permiselor, ca urmare a circumstanțelor extraordinare provocate de pandemia de COVID-19, este necesar să se prelungească valabilitatea permiselor care expiră în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020. În mod similar, este necesar să li se acorde mecanicilor de locomotivă o perioadă suplimentară de șase luni pentru a efectua verificările periodice.
(12)Directiva 2012/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului instituie un spațiu feroviar unic european. În temeiul articolului 24 alineatul (3) din directiva respectivă, autoritățile naționale care acordă licențele pot suspenda sau revoca o licență din cauza nerespectării cerințelor privind capacitatea financiară și pot elibera o licență temporară până la reorganizarea întreprinderii feroviare, cu condiția ca siguranța să nu fie periclitată. Din cauza circumstanțelor extraordinare cauzate de pandemia de COVID-19, autoritățile se confruntă cu dificultăți serioase în ceea ce privește luarea deciziilor relevante, mai precis cu privire la eliberarea de noi licențe pentru perioada ulterioară expirării unei licențe temporare. Prin urmare, este necesar ca valabilitatea licențelor temporare în cauză, care expiră în perioada 1 martie 2020 - 30 august 2020, să fie prelungită cu șase luni.
(13)În conformitate cu articolul 25 alineatul (2) din Directiva 2012/34/UE, autoritatea care acordă licențele trebuie să adopte în termen de trei luni deciziile cu privire la cererile de acordare a licențelor. Din cauza dificultăților întâmpinate în ceea ce privește luarea deciziilor relevante, ca urmare a circumstanțelor extraordinare provocate de pandemia de COVID-19, este necesar ca acest termen să fie prelungit cu șase luni.
(14)Întreprinderile feroviare care erau stabile din punct de vedere financiar înainte de apariția pandemiei de COVID-19 se confruntă cu probleme de lichiditate care ar putea atrage după sine suspendarea sau revocarea licenței lor și, eventual, înlocuirea acesteia cu o licență temporară, fără a exista o nevoie economică structurală. Acordarea unei licențe temporare în temeiul articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2012/34/UE ar putea transmite pieței un semnal negativ cu privire la capacitatea întreprinderilor feroviare de a supraviețui, ceea ce, la rândul său, ar agrava eventualele probleme financiare, care sunt de altfel doar temporare. Prin urmare, este necesar să se prevadă că, pe baza evaluării realizate de autoritatea care acordă licențele și prin intermediul unei decizii luate în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020, licența acestor întreprinderi feroviare nu poate fi suspendată sau revocată, cu condiția ca siguranța să nu fie periclitată și să existe o perspectivă realistă de reconstrucție financiară satisfăcătoare în termen de șase luni. La sfârșitul acestei perioade de șase luni, întreprinderile respective trebuie să facă obiectul normelor generale prevăzute la articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2012/34/UE.
(15)Directiva 96/50/CE stabilește condițiile de obținere a brevetelor de comandant de navă pentru transportul de mărfuri și călători pe căile navigabile interioare din Uniune. La împlinirea vârstei de 65 de ani, titularii de brevete de comandant de navă trebuie să se supună unor examinări medicale periodice. Având în vedere măsurile luate în contextul pandemiei de CODVID-19 și, în special, accesul limitat la serviciile medicale pentru efectuarea controalelor medicale, este posibil ca titularii de brevete de comandant de navă să nu poată fi supuși examinărilor medicale în perioada vizată de măsurile respective. Prin urmare, în cazurile în care termenul pentru efectuarea examinărilor medicale expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020, este necesar ca termenul respectiv să fie prelungit cu șase luni în fiecare dintre cazurile vizate.
(16)Directiva (UE) 2016/1629 a Parlamentului European și a Consiliului stabilește cerințe tehnice pentru navele de navigație interioară. Articolul 10 din directiva respectivă limitează perioada de valabilitate a certificatelor unionale de navigație interioară. În plus, în conformitate cu articolul 28 din Directiva (UE) 2016/1629, documentele care intră în domeniul de aplicare al respectivei directive și care au fost eliberate de autoritățile competente ale statelor membre înainte de 6 octombrie 2018, în temeiul Directivei 2006/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului aplicabile anterior, trebuie să rămână valabile până la expirarea lor. Măsurile luate în contextul pandemiei de COVID-19 pot face dificilă și uneori imposibilă efectuarea de către autoritățile competente a inspecțiilor tehnice necesare pentru a prelungi valabilitatea certificatelor relevante sau, în cazul documentelor menționate la articolul 28 din Directiva (UE) 2016/1629, pentru a le înlocui. Prin urmare, pentru a permite exploatarea în continuare a navelor relevante de navigație interioară, este oportun să se prelungească cu o perioadă de șase luni valabilitatea certificatelor unionale de navigație interioară, precum și a documentelor care intră sub incidența articolului 28 din Directiva (UE) 2016/1629, care expiră, în mod normal, în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020.
(17)Regulamentul (CE) nr. 725/2004 al Parlamentului European și al Consiliului stabilește norme privind securitatea navelor și a instalațiilor portuare. Directiva 2005/65/CE a Parlamentului European și a Consiliului stabilește măsuri pentru consolidarea securității portuare în fața amenințării atentatelor la adresa securității. Directiva garantează, de asemenea, că măsurile de securitate luate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 725/2004 beneficiază de consolidarea securității portuare. Inspecțiile și controalele de securitate maritimă efectuate de autoritățile statelor membre, care sunt necesare în vederea reînnoirii anumitor documente și, prin urmare, în vederea respectării termenelor stabilite de legislația Uniunii în domeniul securității maritime, sunt îngreunate de actuala criză sanitară. Prin urmare, este necesar ca valabilitatea certificatelor și termenele pentru evaluări și planuri prevăzute în legislația respectivă să fie prelungite cu o perioadă de timp rezonabilă, pentru a furniza statelor membre și sectorului maritim o abordare flexibilă și pragmatică și pentru a menține deschise lanțurile de aprovizionare esențiale, fără a compromite securitatea. De asemenea, este necesar să se acorde flexibilitate pentru antrenamentele și exercițiile de securitate maritimă, care, conform legislației, trebuie efectuate la anumite intervale de timp.
(18)Deoarece obiectivul prezentului regulament, și anume prelungirea termenelor prevăzute în legislația Uniunii pentru reînnoirea sau prelungirea valabilității certificatelor, licențelor sau autorizațiilor, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele membre, dar, având în vedere amploarea și efectele acțiunii propuse, poate fi realizat mai bine la nivelul Uniunii, Uniunea poate adopta măsuri în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este definit la articolul 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană. În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este enunțat la articolul respectiv, prezentul regulament nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv.
(19)Prezentul regulament trebuie adoptat de urgență, astfel încât situațiile de insecuritate juridică ce afectează numeroase autorități și numeroși operatori din diferite sectoare, în special în cazul în care termenele relevante au expirat deja, să dureze cât mai puțin posibil. Prin urmare, este oportun să se prevadă o excepție de la perioada de opt săptămâni menționată la articolul 4 din protocolul nr. 1 privind rolul parlamentelor naționale în Uniunea Europeană, anexat la Tratatul privind Uniunea Europeană, la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și la Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice.
(20)Izbucnirea neprevăzută și bruscă a pandemiei de CODVID-19 și procedurile legislative relevante necesare pentru adoptarea de măsuri relevante au făcut imposibilă adoptarea unor astfel de măsuri în timp util. Din acest motiv, este necesar ca dispozițiile prezentului regulament să acopere și perioada anterioară intrării sale în vigoare. Având în vedere natura acestor dispoziții, o astfel de abordare nu trebuie să conducă la încălcarea așteptărilor legitime ale persoanelor în cauză.
(21)Prezentul regulament trebuie să intre în vigoare în regim de urgență în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Obiect
Prezentul regulament stabilește măsuri specifice și temporare aplicabile reînnoirii și prelungirii perioadei de valabilitate a anumitor certificate, licențe și autorizații, precum și amânării anumitor verificări și formări periodice, ca răspuns la circumstanțele extraordinare cauzate de pandemia de COVID-19 în domeniul transportului rutier, feroviar și pe căile navigabile interioare, precum și în domeniul securității maritime.
Articolul 2
Prelungirea termenelor prevăzute în Directiva 2003/59/CE
(1)În pofida articolului 8 alineatele (2) și (3) din Directiva 2003/59/CE, termenele pentru finalizarea formării periodice care, în conformitate cu dispozițiile respective, expiră în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungite cu o perioadă de șase luni în fiecare caz. Certificatele de competență profesională rămân valabile în consecință.
(2)Valabilitatea înscrierii codului armonizat nr. 95 al Uniunii, prevăzut în anexa I la Directiva 2006/126/CE, efectuată de către autoritățile competente fie pe permisul de conducere, fie pe cartea de calificare a conducătorului auto menționată la articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2003/59/CE, pe baza certificatelor de competență profesională menționate la alineatul (1), se consideră prelungită cu o perioadă de șase luni de la data indicată pe fiecare astfel de permis de conducere sau carte.
(3)Valabilitatea cărților de calificare a conducătorului auto, menționate în anexa II la Directiva 2003/59/CE, care expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 (perioada de referință), se consideră prelungită cu o perioadă de șase luni de la data expirării administrative indicate pe fiecare astfel de carte.
(4)În cazul în care un stat membru consideră că este posibil ca finalizarea formării periodice sau certificarea acesteia, înscrierea codului armonizat nr. 95 al Uniunii sau reînnoirea cărților de calificare a conducătorului auto să rămână imposibil de realizat după 31 august 2020, din cauza măsurilor pe care le-a luat pentru a preveni sau a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, statul membru în cauză poate depune o cerere motivată prin care să solicite autorizarea de a aplica o prelungire a perioadelor prevăzute la alineatele (1), (2) și (3), după caz. Cererea respectivă poate viza perioadele de referință, perioadele de șase luni sau ambele. Cererea se transmite Comisiei până cel târziu la 15 iulie 2020.
(5)În cazul în care, pe baza unei cereri depuse în conformitate cu alineatul (4), Comisia constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul respectiv, aceasta adoptă o decizie prin care autorizează statul membru în cauză să aplice o prelungire a perioadelor prevăzute la alineatele (1), (2) și, respectiv, (3), după cum se justifică în fiecare caz. Prelungirea este limitată astfel încât să reflecte perioada în care este probabil ca finalizarea formării periodice în cauză sau certificarea acesteia, înscrierea codului armonizat nr. 95 al Uniunii sau reînnoirea cărților de calificare a conducătorului auto să rămână imposibil de realizat.
Comisia își publică decizia în Jurnalul Oficial.
Articolul 3
Prelungirea termenelor prevăzute în Directiva 2006/126/CE
(1)În pofida articolului 7 din Directiva 2006/126/CE și a punctului 3 litera (d) din anexa I la aceasta, valabilitatea permiselor de conducere care, în conformitate cu dispozițiile respective, expiră în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungită cu o perioadă de șase luni de la data menționată în fiecare permis de conducere.
(2)În cazul în care un stat membru consideră că este probabil ca reînnoirea permiselor de conducere să rămână imposibil de realizat după 31 august 2020, din cauza măsurilor pe care le-a luat pentru a preveni sau a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, statul membru în cauză poate depune o cerere motivată prin care să solicite autorizarea de a aplica o prelungire a perioadelor prevăzute la alineatul (1), după caz. Cererea respectivă poate viza perioada de referință, perioada de șase luni sau ambele. Cererea se transmite Comisiei până cel târziu la 15 iulie 2020.
(3)În cazul în care, pe baza unei cereri depuse în conformitate cu alineatul (2), Comisia constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul respectiv, aceasta adoptă o decizie prin care autorizează statul membru în cauză să aplice o prelungire a perioadelor specificate la alineatul (1), după cum se justifică în fiecare caz. Prelungirea este limitată astfel încât să reflecte perioada în care este probabil ca reînnoirea permiselor de conducere să rămână imposibil de realizat.
Comisia își publică decizia în Jurnalul Oficial.
Articolul 4
Prelungirea termenelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 165/2014
(1)În pofida articolului 23 din Regulamentul (UE) nr. 165/2014, inspecțiile periodice prevăzute la alineatul (1) de la articolul respectiv, care trebuiau efectuate în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 (perioada de referință), se efectuează în termen de șase luni de la data la care acestea trebuiau efectuate în conformitate cu articolul menționat.
(2)În pofida articolului 28 din Regulamentul (UE) nr. 165/2014, în cazul în care un conducător auto solicită reînnoirea unui card de conducător auto în conformitate cu alineatul (1) de la articolul respectiv în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 (perioada de referință), autoritățile competente furnizează un nou card în termen de cel mult două luni de la primirea cererii. Până la primirea unui nou card din partea autorităților emitente de carduri, conducătorului auto i se aplică, mutatis mutandis, articolul 35 alineatul (2) din regulamentul respectiv.
(3)În pofida articolului 29 alineatul (4) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014, în cazul în care un conducător auto solicită înlocuirea unui card de conducător auto în conformitate cu alineatul (4) de la articolul respectiv în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020 (perioada de referință), autoritățile competente furnizează un card de înlocuire în termen de cel mult două luni de la primirea cererii. În pofida articolului 29 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 165/2014, până la primirea unui nou card din partea autorităților emitente de carduri, conducătorul auto poate continua să conducă, cu condiția să poată dovedi că respectivul card a fost returnat autorității competente din cauza deteriorării sau a funcționării sale defectuoase și că s-a solicitat înlocuirea acestuia.
(4)În cazul în care un stat membru consideră că este probabil ca inspecțiile periodice, reînnoirea sau înlocuirea cardurilor de conducător auto să rămână imposibil de realizat după 31 august 2020, din cauza măsurilor pe care le-a luat cu scopul de a preveni sau de a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, statul membru în cauză poate depune o cerere motivată prin care să solicite autorizarea de a aplica o prelungire a perioadelor prevăzute la alineatele (1), (2) și (3), după caz. Cererea respectivă poate viza perioadele de referință, termenele sau ambele. Cererea se transmite Comisiei până cel târziu la 15 iulie 2020.
(5)În cazul în care, pe baza unei cereri depuse în conformitate cu alineatul (4), Comisia constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul respectiv, aceasta adoptă o decizie prin care autorizează statul membru în cauză să aplice o prelungire a perioadelor specificate la alineatele (1), (2) și, respectiv, (3), după cum se justifică în fiecare caz. Prelungirea este limitată astfel încât să reflecte perioada în care este probabil ca inspecțiile periodice, reînnoirea sau înlocuirea cardurilor de conducător auto să rămână imposibil de realizat.
Comisia își publică decizia în Jurnalul Oficial.
Articolul 5
Prelungirea termenelor prevăzute în Directiva 2014/45/UE
(1)În pofida articolului 5 alineatul (1), coroborat cu articolul 10 alineatul (1) din Directiva 2014/45/UE și cu punctul 8 din anexa II la aceasta, termenele pentru inspecțiile tehnice care, în conformitate cu dispozițiile respective, trebuiau efectuate în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungite cu o perioadă de șase luni.
(2)În pofida articolului 8, coroborat cu punctul 8 din anexa II la Directiva 2014/45/UE, valabilitatea certificatelor de inspecție tehnică cu data de expirare în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungită cu o perioadă de șase luni.
(3)În cazul în care un stat membru consideră că este probabil ca efectuarea inspecțiilor tehnice sau certificarea acestora să rămână imposibil de realizat după 31 august 2020, din cauza măsurilor pe care le-a luat cu scopul de a preveni sau de a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, statul membru în cauză poate depune o cerere motivată prin care să solicite autorizația de a aplica o prelungire a perioadelor prevăzute la alineatele (1) și (2). Cererea respectivă poate viza perioadele de referință, termenele sau ambele. Cererea se transmite Comisiei până cel târziu la 15 iulie 2020.
(4)În cazul în care, pe baza unei cereri depuse în conformitate cu alineatul (3), Comisia constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul respectiv, aceasta adoptă o decizie prin care autorizează statul membru în cauză să aplice o prelungire a perioadelor specificate la alineatele (1) și, respectiv, (2), după cum se justifică în fiecare caz. Prelungirea este limitată astfel încât să reflecte perioada în care este probabil ca inspecțiile tehnice sau certificarea acestora să rămână imposibil de realizat.
Comisia își publică decizia în Jurnalul Oficial.
Articolul 6
Prelungirea termenelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1071/2009
În pofida articolului 13 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, în cazul în care evaluările efectuate în perioada 1 martie 2020 - 31 decembrie 2020 indică faptul că o întreprindere nu îndeplinește cerința privind capacitatea financiară prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (c) din regulamentul respectiv, termenul stabilit de o autoritate competentă în perioada respectivă în sensul articolului 13 alineatul (1) litera (c) din regulamentul respectiv nu depășește douăsprezece luni.
Articolul 7
Prelungirea termenelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1072/2009
(1)În pofida articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, valabilitatea licențelor comunitare care, în conformitate cu respectiva dispoziție, expiră în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungite cu o perioadă de șase luni.
(2)În pofida articolului 5 alineatul (7) din Regulamentul (CE) nr. 1072/2009, valabilitatea atestatelor de conducător auto care, în conformitate cu respectiva dispoziție, expiră în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungite cu o perioadă de șase luni.
(3)În cazul în care un stat membru consideră că este probabil ca reînnoirealicențelor comunitare sau a atestatelor de conducător auto să rămână imposibil de realizat după termenele stabilite la alineatele (1) și (2), din cauza măsurilor pe care le-a luat cu scopul de a preveni sau de a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, statul membru în cauză poate depune o cerere motivată prin care să solicite autorizația de a aplica o prelungire a perioadelor prevăzute la alineatele respective, după caz. Această cerere poate viza perioadele de referință, perioadele de șase luni sau ambele. Cererea se transmite Comisiei până cel târziu la 15 iulie 2020.
(4)În cazul în care, pe baza unei cereri depuse în conformitate cu alineatul (3), Comisia constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul respectiv, aceasta adoptă o decizie prin care autorizează statul membru în cauză să aplice o prelungire a perioadelor specificate la alineatele (1) și, respectiv, (2), după cum se justifică în fiecare caz. Prelungirea este limitată astfel încât să reflecte perioada în care este probabil ca reînnoirea licențelor comunitare sau a atestatelor de conducător auto să rămână imposibil de realizat.
Comisia își publică decizia în Jurnalul Oficial.
Articolul 8
Prelungirea termenelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 1073/2009
(1)În pofida articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009, valabilitatea licențelor comunitare care, în conformitate cu respectiva dispoziție, expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungită cu o perioadă de șase luni.
(2)În pofida articolului 8 alineatul (3) din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009, deciziile privind cererile depuse de operatorii de transport în perioada 12 decembrie 2019 - 31 august 2020 (perioada de referință) sunt luate de autoritatea de autorizare în termen de șase luni de la data depunerii cererii. În pofida articolului 8 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 1073/2009, autoritățile competente ale statelor membre cărora li s-a solicitat acordul cu privire la o astfel de cerere în conformitate cu alineatul (1) comunică autorității de autorizare decizia lor cu privire la cerere în termen de trei luni.
(3)În cazul în care un stat membru consideră că este probabil ca reînnoirea licențelor comunitare să rămână imposibil de realizat după 31 august 2020, din cauza măsurilor pe care le-a luat cu scopul de a preveni sau de a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, statul membru în cauză poate depune o cerere motivată prin care să solicite autorizarea de a aplica o prelungire a perioadelor prevăzute la alineatul respectiv. Cererea respectivă poate viza perioada de referință, perioada de șase luni sau ambele. Cererea se transmite Comisiei până cel târziu la 15 iulie 2020.
(4)În cazul în care, pe baza unei cereri depuse în conformitate cu alineatul (3), Comisia constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul respectiv, aceasta adoptă o decizie prin care autorizează statul membru în cauză să aplice o prelungire a perioadelor specificate la alineatul (1), după cum se justifică în fiecare caz. Prelungirea este limitată astfel încât să reflecte perioada în care este probabil ca reînnoirea licențelor comunitare să rămână imposibil de realizat.
Comisia își publică decizia în Jurnalul Oficial.
Articolul 9
Prelungirea termenelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 2016/798
(1)În pofida articolului 10 alineatul (13) din Directiva (UE) nr. 2016/798, termenele pentru reînnoirea certificatelor unice de siguranță care, în conformitate cu respectiva dispoziție, expiră în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungite cu o perioadă de șase luni. Certificatele unice de siguranță în cauză rămân valabile în consecință.
(2)În pofida articolului 12 alineatul (2) din Directiva (UE) nr. 2016/798, valabilitatea autorizațiilor de siguranță care, în conformitate cu respectiva dispoziție, expiră în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungită cu o perioadă de șase luni.
(3)În cazul în care un stat membru consideră că este probabil ca reînnoirea certificatelor unice de siguranță eliberate în conformitate cu articolul 10 alineatul (8) din Directiva (UE) 2016/798 sau prelungirea perioadei de valabilitate a autorizațiilor de siguranță să rămână imposibil de realizat după 31 august 2020, din cauza măsurilor pe care le-a luat cu scopul de a preveni sau de a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, statul membru în cauză poate depune o cerere motivată prin care să solicite autorizarea de a aplica o prelungire a perioadelor prevăzute la alineatele (1) și (2), după caz. Cererea respectivă poate viza perioadele de referință, perioadele de șase luni sau ambele. Cererea se transmite Comisiei până cel târziu la 15 iulie 2020.
(4)În cazul în care, pe baza unei cereri depuse în conformitate cu alineatul (3), Comisia constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul respectiv, aceasta adoptă o decizie prin care autorizează statul membru în cauză să aplice o prelungire a perioadelor specificate la alineatele (1) și, respectiv, (2), după cum se justifică în fiecare caz. Prelungirea este limitată astfel încât să reflecte perioada în care este probabil ca reînnoirea certificatelor unice de siguranță sau prelungirea perioadei de valabilitate a autorizațiilor de siguranță să rămână imposibil de realizat.
Comisia își publică decizia în Jurnalul Oficial.
Articolul 10
Prelungirea termenelor prevăzute în Directiva 2004/49/CE
(1)În pofida articolului 10 alineatul (5) din Directiva 2004/49/CE, termenele pentru reînnoirea certificatelor de siguranță care, în conformitate cu respectiva dispoziție, expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungite cu o perioadă de șase luni. Certificatele de siguranță în cauză rămân valabile în consecință.
(2)În pofida articolului 11 alineatul (2) din Directiva 2004/49/CE, termenele pentru reînnoirea autorizațiilor de siguranță care, în conformitate cu respectiva dispoziție, expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungite cu o perioadă de șase luni. Autorizațiile de siguranță în cauză rămân valabile în consecință.
(3)În cazul în care un stat membru consideră că este probabil ca reînnoirea certificatelor de siguranță sau a autorizațiilor de siguranță să rămână imposibil de realizat după 31 august 2020, din cauza măsurilor pe care le-a luat cu scopul de a preveni sau de a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, statul membru în cauză poate depune o cerere motivată prin care să solicite autorizarea de a aplica o prelungire a perioadelor prevăzute la alineatele (1) și (2), după caz. Această cerere poate viza perioadele de referință, perioadele de șase luni sau ambele. Cererea se transmite Comisiei până cel târziu la 15 iulie 2020.
(4)În cazul în care, pe baza unei cereri depuse în conformitate cu alineatul (3), Comisia constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul respectiv, aceasta adoptă o decizie prin care autorizează statul membru în cauză să aplice o prelungire a perioadelor specificate la alineatele (1) și, respectiv, (2), după cum se justifică în fiecare caz. Prelungirea este limitată astfel încât să reflecte perioada în care este probabil ca reînnoirea certificatelor de siguranță sau a autorizațiilor de siguranță să rămână imposibil de realizat.
Comisia își publică decizia în Jurnalul Oficial.
Articolul 11
Prelungirea termenelor prevăzute în Directiva 2007/59/CE
(1)În pofida articolului 14 alineatul (5) din Directiva 2007/59/CE, valabilitatea permiselor care expiră în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungită cu o perioadă de șase luni de la data expirării fiecărui astfel de permis.
(2)În pofida articolului 16 din Directiva 2007/59/CE și a anexelor II și VII la aceasta, termenele pentru finalizarea verificărilor periodice care, în conformitate cu dispozițiile respective, expiră în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungite cu o perioadă de șase luni în fiecare caz. Permisele prevăzute la articolul 14 și certificatele prevăzute la articolul 15 din Directiva 2007/59/CE rămân valabile în consecință.
(3)În cazul în care un stat membru consideră că este probabil ca reînnoirea permiselor sau finalizarea verificărilor periodice să rămână imposibil de realizat după 31 august 2020, din cauza măsurilor pe care le-a luat cu scopul de a preveni sau de a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, statul membru în cauză poate depune o cerere motivată prin care să solicite autorizarea de a aplica o prelungire a perioadelor prevăzute la alineatele (1) și (2), după caz. Cererea respectivă poate viza perioadele de referință, perioadele de șase luni sau ambele. Cererea se transmite Comisiei până cel târziu la 15 iulie 2020.
(4)În cazul în care, pe baza unei cereri depuse în conformitate cu alineatul (3), Comisia constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul respectiv, aceasta adoptă o decizie prin care autorizează statul membru în cauză să aplice o prelungire a perioadelor specificate la alineatele (1) și, respectiv, (2), după cum se justifică în fiecare caz. Prelungirea este limitată astfel încât să reflecte perioada în care este probabil ca reînnoirea permiselor sau finalizarea verificărilor periodice să rămână imposibil de realizat.
Comisia își publică decizia în Jurnalul Oficial.
Articolul 12
Prelungirea termenelor prevăzute în Directiva 2012/34/UE
(1)În pofida articolului 24 alineatul (3) din Directiva 2012/34/UE, valabilitatea licențelor temporare care, în conformitate cu respectiva dispoziție, expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungită cu o perioadă de șase luni de la data de încheiere a perioadei de valabilitate indicată pe fiecare licență temporară.
(2)În pofida articolului 25 alineatul (2) din Directiva 2012/34/UE, autoritatea care acordă licențele adoptă o decizie cu privire la cererile depuse în perioada 12 ianuarie 2020 – 31 august 2020 în termen de maximum nouă luni de la data la care i-au fost prezentate toate informațiile relevante, în special datele menționate în anexa III.
(3)În cazul în care un stat membru consideră că este probabil ca încheierea suspendării licențelor sau eliberarea de noi licențe, în urma unei revocări anterioare, să rămână imposibil de realizat după 31 august 2020, din cauza măsurilor pe care le-a luat cu scopul de a preveni sau de a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, statul membru în cauză poate depune o cerere motivată prin care să solicite autorizarea de a aplica o prelungire a perioadelor prevăzute la alineatul (1). Această cerere poate viza perioada de referință, perioada de șase luni sau ambele. Cererea se transmite Comisiei până cel târziu la 15 iulie 2020.
(4)În cazul în care, pe baza unei cereri depuse în conformitate cu alineatul (3), Comisia constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul respectiv, aceasta adoptă o decizie prin care autorizează statul membru în cauză să aplice o prelungire a perioadelor specificate la alineatul (1), după cum se justifică în fiecare caz. Prelungirea este limitată astfel încât să reflecte perioada în care este probabil ca încheierea suspendării licențelor sau eliberarea de noi licențe, în urma unei revocări anterioare, să rămână imposibil de realizat.
Comisia își publică decizia în Jurnalul Oficial.
Articolul 13
Tratarea licențelor întreprinderilor feroviare în temeiul Directivei 2012/34/UE în cazul lipsei capacității financiare
În pofida articolului 24 alineatul (1) din Directiva 2012/34/UE, în cazul în care o autoritate care acordă licențe este convinsă, în perioada 1 martie 2020 - 31 august 2020, că o întreprindere feroviară nu mai poate îndeplini cerințele privind capacitatea financiară menționate la articolul 20 din directiva respectivă, autoritatea în cauză poate, în perioada respectivă, să decidă să nu suspende sau să nu revoce licența întreprinderii feroviare, cu condiția ca siguranța să nu fie periclitată și să existe o perspectivă realistă de reconstrucție financiară satisfăcătoare în următoarele șase luni. Autoritatea respectivă examinează performanțele întreprinderii feroviare în cauză la sfârșitul perioadei de șase luni și decide dacă licența trebuie suspendată sau revocată în temeiul articolului 24 alineatul (1) și dacă este necesar să se acorde o licență temporară în temeiul articolului 24 alineatul (3) din directiva respectivă.
Articolul 14
Prelungirea termenelor prevăzute în Directiva 96/50/CE
(1)În pofida articolului 6 alineatul (2) din Directiva 96/50/CE, termenele pentru efectuarea examinărilor medicale care, în conformitate cu respectiva dispoziție, expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungite cu o perioadă de șase luni. Brevetele de comandant de navă rămân valabile în consecință.
(2)În cazul în care un stat membru consideră că este probabil ca efectuarea examinărilor medicale să rămână imposibil de realizat după 31 august 2020, din cauza măsurilor pe care le-a luat cu scopul de a preveni sau de a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, statul membru în cauză poate depune o cerere motivată prin care să solicite autorizația de a aplica o prelungire a perioadelor prevăzute la alineatul (1), după caz. Cererea respectivă poate viza perioada de referință, perioada de șase luni sau ambele. Cererea se transmite Comisiei până cel târziu la 15 iulie 2020.
(3)În cazul în care, pe baza unei cereri depuse în conformitate cu alineatul (2), Comisia constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul respectiv, aceasta adoptă o decizie prin care autorizează statul membru în cauză să aplice o prelungire a perioadelor specificate la alineatul (1), după cum se justifică în fiecare caz. Prelungirea este limitată astfel încât să reflecte perioada în care este probabil ca efectuarea examinărilor medicale să rămână imposibil de realizat.
Comisia își publică decizia în Jurnalul Oficial.
Articolul 15
Prelungirea termenelor prevăzute în Regulamentul (UE) nr. 2016/1629
(1)În pofida articolului 10 din Directiva (UE) nr. 2016/1629, valabilitatea certificatelor unionale de navigație interioară care, în conformitate cu respectiva dispoziție, expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungită cu o perioadă de șase luni.
(2)În pofida articolului 28 din Directiva (UE) 2016/1629, valabilitatea documentelor care intră în domeniul de aplicare al directive respective, care au fost eliberate de autoritățile competente ale statelor membre în temeiul Directivei 2006/87/CE înainte de 6 octombrie 2018 și care, în conformitate cu dispoziția respectivă, expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 (perioada de referință), se consideră prelungită cu o perioadă de șase luni.
(3)În cazul în care un stat membru consideră că este probabil ca reînnoirea certificatelor unionale de navigație interioară să rămână imposibil de realizat după 31 august 2020, din cauza măsurilor pe care le-a luat cu scopul de a preveni sau de a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, statul membru în cauză poate depune o cerere motivată prin care să solicite autorizarea de a aplica o prelungire a perioadelor prevăzute la alineatele (1) și (2), după caz. Această cerere poate viza perioadele de referință, perioadele de șase luni sau ambele. Cererea se transmite Comisiei până cel târziu la 15 iulie 2020.
(4)În cazul în care, pe baza unei cereri depuse în conformitate cu alineatul (3), Comisia constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul respectiv, aceasta adoptă o decizie prin care autorizează statul membru în cauză să aplice o prelungire a perioadelor specificate la alineatele (1) și, respectiv, (2), după cum se justifică în fiecare caz. Prelungirea este limitată astfel încât să reflecte perioada în care este probabil ca reînnoirea certificatelor unionale de navigație interioară să rămână imposibil de realizat.
Comisia își publică decizia în Jurnalul Oficial.
Articolul 16
Prelungirea termenelor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 725/2004
(1)În pofida articolului 3 alineatul (6) din Regulamentul (CE) nr. 725/2004, termenele pentru efectuarea evaluărilor securității instalațiilor portuare care, în conformitate cu respectiva dispoziție, expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungite până la 30 noiembrie 2020.
(2)Prin derogare de la punctul 13.6 din partea B a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 725/2004, în cazul în care exercițiile nu pot fi efectuate la intervalele specificate la punctul respectiv în 2020, acestea trebuie efectuate cel puțin de două ori în cursul anului respectiv, la interval maxim de șase luni.
(3)În pofida punctelor 13.7 și 18.6 din partea B a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 725/2004, termenele de 18 luni pentru desfășurarea diferitelor tipuri de exerciții care, în conformitate cu aceste dispoziții, expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră a fi prelungite cu șase luni în fiecare caz, dar în niciun caz după data de 31 decembrie 2020.
(4)În sensul cerinței stabilite la punctele 13.7 și 18.6 din partea B a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 725/2004, conform căreia diferitele tipuri de exerciții trebuie efectuate cel puțin o dată în fiecare an calendaristic, se consideră că exercițiile desfășurate în 2021 în cursul perioadei acoperite de o autorizație în temeiul alineatului (5) au fost efectuate în 2020. În cazul în care un stat membru consideră că este probabil ca efectuarea evaluărilor securității instalațiilor portuare sau a diverselor tipuri de exerciții menționate la punctele 13.7 și 18.6 din partea B a anexei III la Regulamentul (CE) nr. 725/2004 să rămână imposibil de realizat, din cauza măsurilor pe care le-a luat cu scopul de a preveni sau de a limita răspândirea pandemiei de COVID-19, statul membru în cauză poate depune o cerere motivată prin care să solicite autorizația de a aplica o prelungire a perioadelor prevăzute la alineatele (1) și (3), după caz. Această cerere poate viza perioadele de referință, termenul, perioadele de șase luni sau orice combinație a acestora. Cererea se transmite Comisiei până cel târziu la 15 iulie 2020.
(5)În cazul în care, pe baza unei cereri depuse în conformitate cu alineatul (4), Comisia constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul respectiv, aceasta adoptă o decizie prin care autorizează statul membru în cauză să aplice o prelungire a perioadelor specificate la alineatele (1) și, respectiv, (3), după cum se justifică în fiecare caz. Prelungirea este limitată astfel încât să reflecte perioada în care este probabil ca efectuarea evaluărilor securității instalațiilor portuare sau a diverselor tipuri de exerciții să rămână imposibil de realizat.
Comisia își publică decizia în Jurnalul Oficial.
Articolul 17
Prelungirea termenelor prevăzute în Directiva 2005/65/CE
(1)În pofida articolului 10 din Directiva 2005/65/CE, termenele pentru revizuirea evaluărilor securității portuare și a planurilor de securitate portuară care, în conformitate cu dispoziția respectivă, expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungite cu o perioadă de șase luni în fiecare caz, dar în niciun caz după data de 30 noiembrie 2020.
(2)În pofida articolului 7 alineatul (7) din Directiva 2005/65/CE și a anexei III la aceasta, termenele de 18 luni pentru desfășurarea antrenamentelor care, în conformitate cu anexa respectivă, expiră în perioada 1 martie 2020 – 31 august 2020 (perioada de referință) se consideră prelungite cu șase luni în fiecare caz, dar în niciun caz după data de 30 noiembrie 2020.
(3)În sensul cerinței stabilite în anexa III la Directiva 2005/65/CE, conform căreia exercițiile de antrenament trebuie efectuate în fiecare an calendaristic, se consideră că exercițiile desfășurate în 2021 în cursul perioadei acoperite de o autorizație în temeiul alineatului (4) au fost efectuate în 2020.
(4)În cazul în care un stat membru consideră că este probabil ca revizuirea evaluărilor securității portuare sau a planurilor de securitate portuară ori desfășurarea antrenamentelor să rămână imposibil de realizat, din cauza măsurilor pe care le-a luat cu scopul de a preveni sau de a limita răspândirea epidemiei de COVID-19, statul membru în cauză poate depune o cerere motivată prin care să solicite autorizarea de a aplica o prelungire a perioadelor prevăzute la alineatele (1) și (2), după caz. Această cerere poate viza perioadele de referință, perioadele de șase luni sau ambele. Cererea se transmite Comisiei până cel târziu la 15 iulie 2020.
(5)În cazul în care, pe baza unei cereri depuse în conformitate cu alineatul (3), Comisia constată că sunt îndeplinite cerințele prevăzute la alineatul respectiv, aceasta adoptă o decizie prin care autorizează statul membru în cauză să aplice o prelungire a perioadelor specificate la alineatele (1) sau, respectiv, (2), după cum se justifică în fiecare caz. Prelungirea este limitată astfel încât să reflecte perioada în care este probabil ca revizuirea evaluărilor securității portuare sau a planurilor de securitate portuară ori desfășurarea antrenamentelor să rămână imposibil de realizat.
Comisia își publică decizia în Jurnalul Oficial.
Articolul 18
Intrare în vigoare
Prezentul regulament intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles,
Pentru Parlamentul European
Pentru Consiliu
Președintele
Președintele