Bruxelles, 2.4.2020

COM(2020) 173 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI PARLAMENTUL EUROPEAN

Ajustare tehnică în ceea ce privește instrumentele speciale pentru 2020
[articolul 6 alineatul (1) literele (e) și (f) din Regulamentul nr. 1311/2011 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020]



1.Introducere

Regulamentul de stabilire a cadrului financiar multianual (Regulamentul privind CFM) pentru perioada 2014-2020, astfel cum a fost modificat ultima dată prin Regulamentul (UE, Euratom) 2017/1123 al Consiliului din 20 iunie 2017 1 și adaptat, astfel cum se arată în comunicarea privind ajustarea tehnică pentru 2020 2 , conține tabelul cadrului financiar pentru perioada 2014-2020, exprimat în prețurile din 2011 (tabelul 1).

În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul privind CFM, în fiecare an, într-o etapă anterioară procedurii bugetare pentru exercițiul n+1, Comisia efectuează o ajustare tehnică a cadrului financiar multianual (CFM) în funcție de evoluția venitului național brut (VNB) al UE și a prețurilor și comunică aceste rezultate Consiliului și Parlamentului European. Ajustarea plafoanelor în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) a fost efectuată în mai 2019, în cadrul ajustării tehnice pentru 2020, și, în temeiul articolului 6 alineatul (4), nu a fost actualizată.

Comunicarea privind ajustarea tehnică pentru 2020 a indicat sumele disponibile din instrumentele speciale pentru exercițiile 2019 și 2020, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) literele (e) și (f) din Regulamentul privind CFM, referitor la sumele disponibile din marja globală pentru angajamente și, respectiv, din Instrumentul de flexibilitate, astfel cum erau cunoscute în primăvara anului 2019. Scopul prezentei comunicări este de a aduce la cunoștința Consiliului și a Parlamentului European ce alte sume disponibile există în instrumentele speciale, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) literele (e) și (f) din Regulamentul privind CFM, referitor la marja globală pentru angajamente și, respectiv, la Instrumentul de flexibilitate pentru exercițiul 2020, care au devenit disponibile la încheierea exercițiului 2019.

Comunicarea prezintă, de asemenea, în scop informativ, sumele disponibile din toate instrumentele speciale și utilizarea acestora începând din 2014.

2.Marja globală pentru plăți (MGP)

În conformitate cu articolul 5 din Regulamentul privind CFM, Comisia ajustează plafonul de plăți pentru anii 2015-2020, majorându-l cu o sumă echivalentă cu diferența dintre plățile efectuate și plafonul de plăți al CFM aferent exercițiului n-1. Orice majorare se compensează integral printr-o reducere corespunzătoare a plafonului de plăți aferent exercițiului n-1 în prețurile constante din 2011.

Nu s-a efectuat nicio recalculare a MGP pentru 2020, întrucât pragul stabilit la articolul 5 alineatul (2) din Regulamentul privind CFM a fost atins în cadrul ajustării tehnice pentru 2020, adoptată în mai 2019.

3.Instrumente speciale

Există o serie de serie de instrumente disponibile în afara plafoanelor de cheltuieli convenite în cadrul financiar 2014-2020. Obiectivul acestor instrumente este de a permite reacții rapide la evenimente excepționale sau neprevăzute și de a oferi, în anumite limite, un grad de flexibilitate dincolo de plafoanele de cheltuieli convenite.

3.1.Rezerva pentru ajutoare de urgență

În conformitate cu articolul 9 din Regulamentul modificat privind CFM, rezerva pentru ajutoare de urgență poate fi mobilizată în limita unei sume maxime de 300 de milioane EUR pe an în prețurile din 2011 sau de 358,5 milioane EUR în 2020 în prețuri curente (2 301,4 milioane EUR pentru întreaga perioadă, în prețuri curente). Partea din suma neutilizată într-un exercițiu poate fi reportată în exercițiul următor. Suma reportată din 2019 în 2020 se ridică la 45,6 milioane EUR.

Tabelul de mai jos prezintă în detaliu sumele disponibile anuale și utilizarea rezervei pentru ajutoare de urgență începând din 2014:

Rezerva pentru ajutoare de urgență

Milioane EUR

 

2014

2015

2016

2017

2018

2019

2020

Total

Sumele anuale în prețurile din 2011

280

280

280

300

300

300

300

2 040

Sumele anuale în prețuri curente

297,0

303,0

309,0

337,8

344,6

351,5

358,5

2 301,4

Reportări din exercițiul precedent

0,0

198,9

219,4

98,6

61,7

34,1

45,6

 

Utilizare anuală

98,1

282,5

429,8

374,7

372,2

340,0

 

1 897,3

Reportări în exercițiul următor

198,9

219,4

98,6

61,7

34,1

45,6

 

 

Anulări

0,0

0,0

0,0

0,0

0,0

0,0

 

0,0

3.2.Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE)

În conformitate cu articolul 10 din Regulamentul privind CFM, Fondul de solidaritate al UE poate fi mobilizat în limita unei sume maxime de 500 de milioane EUR pe an în prețurile din 2011 sau de 597,5 milioane EUR în 2020 în prețuri curente (3 944,7 milioane EUR pentru întreaga perioadă, în prețuri curente). Partea din suma neutilizată într-un exercițiu poate fi reportată în exercițiul următor. Suma reportată din 2019 în 2020 s-a ridicat la 553,0 milioane EUR. Nicio sumă nu a fost anulată la încheierea exercițiului 2019.

Tabelul de mai jos prezintă în detaliu disponibilitățile anuale și utilizarea FSUE începând din 2014:

Fondul de solidaritate al Uniunii Europene

Milioane EUR

 

2014

2015

2016

2017

2018

2019

2020

Total

Sumele anuale în prețurile din 2011

500

500

500

500

500

500

500

3 500

Sumele anuale în prețuri curente

530,6

541,2

552,0

563,1

574,3

585,8

597,5

3 944,7

Reportări din exercițiul precedent

0,0

403,9

541,2

552,0

140,8

265,3

553,0

 

Mobilizare anticipată pentru exercițiul următor

0,0

0,0

0,0

294,0

-294,0

0,0

0,0

 

Utilizare anuală

126,7

82,8

33,1

1 268,3

155,9

298,1

 

1 964,9

Reportări în exercițiul următor

403,9

541,2

552,0

140,8

265,3

553,0

 

 

Anulări

0,0

321,1

508,1

0,0

0,0

0,0

 

829,2

3.3.Instrumentul de flexibilitate

În conformitate cu articolul 11 din Regulamentul modificat privind CFM, Instrumentul de flexibilitate poate fi mobilizat în limita unei sume maxime anuale de 600 de milioane EUR, în prețurile din 2011, sau de 717 milioane EUR în 2020, în prețuri curente (4 315 milioane EUR pentru întreaga perioadă, în prețuri curente). Partea din sumele anuale neutilizate în cele 3 exerciții precedente poate fi reportată.

În conformitate cu articolul 6 alineatul (1) litera (f), care face referire la articolul 11 alineatul (1) al doilea paragraf, în fiecare an, începând cu 2017, suma anuală disponibilă pentru Instrumentul de flexibilitate este majorată cu sumele echivalente cu părțile din suma anuală pentru Fondul de solidaritate al Uniunii Europene și pentru Fondul european de ajustare la globalizare care au fost anulate în exercițiul precedent.

Tabelul de mai jos prezintă în detaliu sumele disponibile anuale și utilizarea Instrumentului de flexibilitate începând din 2014:

Instrumentul de flexibilitate

Milioane EUR

 

2014

2015

2016

2017

2018

2019

2020

Total

Sumele anuale în prețurile din 2011

471

471

471

600

600

600

600

3 813

Sumele anuale în prețuri curente

500

510

520

676

689

703

717

4 315

Reportări din exercițiul precedent

276,0

686,7

1010,0

0,0

517,0

519,8

202,4

 

La care se adaugă suma anulată din FEG

 

 

 

138

151

144

175

608

La care se adaugă suma anulată din FSUE

 

 

 

508

0

0

0

508

Utilizare anuală

89,3

149,4

1 530,0

805,0

837,2

1 164,3

778,1

5 353,4

Reportări în exercițiul următor

686,7

1 010,0

0,0

517,0

519,8

202,4

0,0

 

Sumă disponibilă

0,0

0,0

0,0

0,0

0,0

0,0

316,3

316,3

Anulări

0,0

37,2

0,0

0,0

0,0

0,0

0,0

37,2

3.4.Fondul european de ajustare la globalizare (FEG)

În conformitate cu articolul 12 din Regulamentul privind CFM, Fondul european de ajustare la globalizare poate fi mobilizat în limita unei sume maxime de 150 de milioane EUR pe an în prețurile din 2011 sau de 179,3 milioane EUR în 2020 în prețuri curente (1 183,4 milioane EUR pentru întreaga perioadă, în prețuri curente). Sumele neutilizate din exercițiul precedent nu pot fi reportate. Suma de 175,1 milioane EUR, care a fost anulată la încheierea exercițiului 2019, este utilizată pentru a majora Instrumentul de flexibilitate în 2020.

Tabelul de mai jos prezintă în detaliu sumele disponibile anuale și utilizarea FEG începând din 2014:

Fondul european de ajustare la globalizare (FEG)

Milioane EUR

 

2014

2015

2016

2017

2018

2019

2020

Total

Sumele anuale în prețurile din 2011

150

150

150

150

150

150

150

1 050

Sumele anuale în prețuri curente

159,2

162,4

165,6

168,9

172,3

175,7

179,3

1 183,4

Utilizare anuală

81,0

43,4

28,0

18,1

28,0

0,6

 

199,1

Anulări

78,2

119,0

137,6

150,8

144,3

175,1

 

629,9

3.5.Marja pentru situații neprevăzute

În conformitate cu articolul 13 din Regulamentul privind CFM, se constituie, în afara plafoanelor cadrului financiar pentru perioada 2014-2020, o marjă pentru situații neprevăzute de până la 0,03 % din venitul național brut al Uniunii.

Valoarea absolută a marjei pentru situații neprevăzute pentru exercițiul 2020 este de 5 096,8 milioane EUR, astfel cum s-a stabilit în ajustarea tehnică a CFM pentru 2020, adoptată în mai 2019.

Tabelul de mai jos prezintă în detaliu sumele disponibile anuale și utilizarea marjei pentru situații neprevăzute începând din 2014:

Marja pentru situații neprevăzute

Milioane EUR

 

2014

2015

2016

2017

2018

2019

2020

Total

Sume anuale disponibile

4 026,7

4 175,4

4 438,2

4 496,8

4 711,3

4 946,7

5 096,8

31 892

Utilizare anuală

 

 

 

 

 

 

 

 

în angajamente

0,0

0,0

240,1

1 906,2

0,0

0,0

0,0

2 146,3

în plăți

2 818,2

0,0

0,0

0,0

0,0

0,0

0,0

2 818,2

Compensare anuală

 

 

 

 

 

 

 

 

în angajamente

0,0

0,0

-240,1

-1 082,3

-318,0

-253,9

-252,0

-2 146,3

în plăți

0,0

0,0

0,0

-2 818,2

0,0

0,0

0,0

-2 818,2

3.6.Marja globală pentru angajamentele destinate creșterii economice și ocupării forței de muncă, în special în rândul tinerilor, precum și măsurilor legate de migrație și securitate (MGA)

În conformitate cu articolul 14 din Regulamentul privind CFM, modificat prin Regulamentul (UE, Euratom) nr. 2017/1123 al Consiliului, marjele rămase disponibile sub plafoanele CFM pentru credite de angajament constituie o marjă CFM globală pentru angajamente, care se disponibilizează peste plafoanele stabilite în CFM pentru anii 2016-2020 pentru obiective de politică legate de creșterea economică și ocuparea forței de muncă, în special în rândul tinerilor, și de migrație și securitate.

În bugetul definitiv al exercițiului 2019, marja rămasă disponibilă sub plafonul angajamentelor se ridică la 1 291,1 milioane EUR. Angajamentele privind instrumentele speciale (inclusiv utilizarea MGA și a marjei pentru situații neprevăzute) nu se iau în considerare, întrucât sunt executate peste plafoanele CFM.

În conformitate cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul privind CFM, pentru calcularea MGA se utilizează deflatorul anual de 2 %. Marja rămasă din 2019 care va fi disponibilizată pentru 2020 corespunde sumei de 1 316,9 milioane EUR în prețuri curente. Valoarea MGA în prețurile din 2011 corespunde sumei de 1 101,9 milioane EUR.

Tabelul de mai jos prezintă în detaliu calcularea MGA pentru 2019:

Marja globală pentru angajamente – 2019

 Milioane EUR

Plafonul CA 2019

164 123,0

Total credite autorizate în bugetul 2019

166 189,2

din care instrumente speciale:

3 357,3

Fondul de solidaritate al Uniunii Europene

343,6

Fondul european de ajustare la globalizare (FEG)

175,7

Rezerva pentru ajutoare de urgență

351,5

Instrumentul de flexibilitate

1 164,3

Marja pentru situații neprevăzute

-253,9

MGA mobilizată în 2019

1 576,0

Marja globală pentru angajamente 2019 (prețuri curente)

1 291,1

Marja globală pentru angajamente 2019 (prețurile din 2011)

1 101,9

MGA 2019 disponibilă în 2020 (prețuri curente)

1 316,9

În prezent, o parte din MGA pentru 2018 (1 075,5 milioane EUR în prețurile din 2020) este în continuare disponibilă. Disponibilitatea globală a MGA în 2020 este, prin urmare, de 2 392,4 milioane EUR (în prețurile din 2020).

Tabelul de mai jos prezintă în detaliu sumele disponibile și utilizarea MGA începând din 2014:

 

2014

2015

2016

2017

2018

2019

2020

Marja pentru angajamente disponibilă la încheierea exercițiului (confirmată de ajustarea tehnică anuală)

521,9

1 383,2

2 090,2

1 115,5

1 390,9

1 291,1

 

MGA anuală disponibilă

0,0

0,0

1 953,9

3 571,1

2 802,4

2 894,7

2 662,0

MGA 2014

-

-

543,0

0,0

0,0

0,0

0,0

MGA 2015

-

-

1 410,9

1 439,1

0,0

0,0

0,0

MGA 2016

-

-

-

2 132,0

1 664,6

315,4

0,0

MGA 2017

-

-

-

-

1 137,8

1 160,6

0,0

MGA 2018

-

-

-

-

-

1 418,7

1 345,1

MGA 2019

-

-

-

-

-

-

1 316,9

Utilizarea anuală a MGA

0,0

0,0

-543,0

-1 939,1

-1 355,6

-1 576,0

-269,6

MGA 2014

-

-

-543,0

0,0

0,0

0,0

0,0

MGA 2015

-

-

0,0

-1 439,1

0,0

0,0

0,0

MGA 2016

-

-

-

-500,0

-1 355,6

-315,4

0,0

MGA 2017

-

-

-

-

0,0

-1 160,6

0,0

MGA 2018

-

-

-

-

-

-100,0

-269,6

MGA 2019

-

-

-

-

-

-

MGA rămasă la încheierea exercițiului

0,0

0,0

1 410,9

1 632,0

1 446,8

1 318,7

2 392,4

MGA 2014

-

-

0,0

0,0

0,0

0,0

0,0

MGA 2015

-

-

1 410,9

0,0

0,0

0,0

0,0

MGA 2016

-

-

-

1 632,0

309,0

0,0

0,0

MGA 2017

-

-

-

-

1 137,8

0,0

0,0

MGA 2018

-

-

-

-

-

1 318,7

1 075,5

MGA 2019

-

-

-

-

-

-

1 316,9

(1)    JO L 163, 24.6.2017, p. 1.
(2)      COM(2019) 310 final din 15.5.2019.