14.12.2020   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

L 420/14


REZOLUȚIA (UE) 2020/2045 A PARLAMENTULUI EUROPEAN

din 20 octombrie 2020

conținând observațiile care fac parte integrantă din decizia privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2018, secțiunea II – Consiliul European și Consiliul

PARLAMENTUL EUROPEAN,

având în vedere Decizia sa privind descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene aferent exercițiului financiar 2018, secțiunea II – Consiliul European și Consiliul,

având în vedere articolul 100 și anexa V la Regulamentul său de procedură,

având în vedere Al doilea raport al Comisiei pentru control bugetar (A9-0189/2020),

A.

întrucât, în calitate de instituții ale Uniunii, Consiliul European și Consiliul ar trebui să răspundă în mod democratic, față de toți cetățenii Uniunii, de fondurile care le-au fost alocate pentru a-și îndeplini sarcinile;

B.

întrucât, dintre instituțiile Uniunii, Parlamentul este singurul organ ales prin vot direct responsabil de a acorda descărcarea de gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene;

C.

întrucât este nevoie de o procedură de descărcare de gestiune deschisă și transparentă pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii, a continua lupta necesară împotriva fraudei și a garanta transparența și răspunderea democratică în fața cetățenilor Uniunii, în virtutea căreia fiecare instituție a Uniunii răspunde pentru bugetul pe care îl execută,

1.

subliniază că, timp de 10 ani consecutivi, Consiliul a refuzat să coopereze în cadrul procedurii de descărcare de gestiune, obligând astfel Parlamentul să refuze să acorde descărcarea de gestiune; constată că decizia de acordare a descărcării de gestiune pentru 2018 a fost amânată în mai 2020, la fel cum s-a procedat în anii anteriori;

2.

subliniază că această situație nu este sustenabilă pentru niciuna dintre cele două instituții: pentru Consiliu deoarece nu s-a mai acordat o decizie pozitivă privind execuția bugetului său din 2009 până în prezent și pentru Parlament deoarece indică nerespectarea rolului Parlamentului de autoritate care acordă descărcarea de gestiune și de garant al transparenței și al responsabilității democratice a bugetului Uniunii;

3.

afirmă că această situație afectează încrederea publicului în gestiunea financiară a instituțiilor Uniunii; este de părere că o continuare a situației actuale dăunează responsabilității Uniunii și a instituțiilor sale;

4.

reamintește că, în conformitate cu Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și cu Regulamentul financiar, Parlamentul este singura autoritate care acordă descărcarea de gestiune din Uniune, recunoscând însă pe deplin rolul Consiliului ca instituție care formulează recomandări cu privire la procedura de descărcare de gestiune; în acest sens, solicită Consiliului să emită recomandări privind descărcarea de gestiune cu privire la celelalte instituții ale Uniunii;

5.

reamintește că, în conformitate cu TFUE, instituțiile se bucură de autonomie administrativă, cheltuielile lor sunt prevăzute în părți separate ale bugetului și ele răspund individual pentru execuția bugetului lor;

6.

reamintește că Parlamentul acordă descărcarea de gestiune tuturor instituțiilor și organelor Uniunii, bazându-se pe documentele tehnice prezentate, pe răspunsurile la întrebările parlamentare și pe audieri; regretă faptul că Parlamentul s-a confruntat în repetate rânduri cu dificultăți în a primi răspunsuri de la Consiliu din cauza unei lipse de cooperare, ceea ce a condus la refuzul de a acorda descărcarea de gestiune timp de peste 10 ani;

7.

reamintește că pentru controlul eficace al execuției bugetare a Uniunii este necesară o cooperare loială între instituții; reamintește dorința Parlamentului de a începe negocieri cu Consiliul în vederea ajungerii la un acord reciproc satisfăcător pentru a depăși, în cele din urmă, acest blocaj;

8.

subliniază scrisoarea trimisă de Comisia pentru control bugetar a Parlamentului la 25 mai 2020 Secretarului General al Consiliului pentru a-l informa că aceasta a fost mandatată de Conferința președinților Parlamentului să redeschidă negocierile cu Consiliul privind procedura de descărcare de gestiune;

9.

informează că echipa de negociere a Parlamentului este formată din președinta Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului, doamna Monika Hohlmeier, raportorul pentru descărcarea de gestiune a Consiliului pe 2018, domnul Tomáš Zdechovský și prim-vicepreședinta Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului, doamna Isabel García Muñoz;

10.

informează că o versiune actualizată propusă de echipa de negociere a Parlamentului la 20 februarie 2020 a documentului neoficial privind cooperarea dintre Parlament și Consiliu în cursul procedurii anuale de descărcare de gestiune a fost anexată la scrisoarea menționată la punctul 8; observă că Parlamentul consideră documentul neoficial drept punct de plecare al negocierilor;

11.

informează că documentul neoficial recunoaște diferența dintre rolurile respective, dar diferite ale celor două instituții în procedura de descărcare de gestiune, concluzionând că Parlamentul și Consiliul au nevoie de o bază factuală similară pentru a emite o recomandare (Consiliul) sau pentru a lua o decizie (Parlamentul);

12.

explică faptul că scrisoarea menționată la punctul 8 invită Consiliul să propună o dată adecvată pentru începerea negocierilor; informează că tendința pozitivă a acestui proces a fost întreruptă de pandemia de COVID-19;

13.

subliniază că, atât timp cât nu au loc negocieri între părți, opiniile Parlamentului sunt menținute, iar negocierile dintre părți sunt o condiție prealabilă pentru găsirea unei soluții;

14.

insistă ca bugetul Consiliului European să fie separat de cel al Consiliului, pentru a contribui la o mai mare transparență, responsabilitate și eficacitate a cheltuielilor celor două instituții, astfel cum a recomandat Parlamentul în numeroasele rezoluții de descărcare de gestiune din ultimii ani;

15.

insistă că sunt inevitabile eforturi combinate pentru realizarea unui acord interinstituțional privind un registru de transparență obligatoriu pentru lobbyiști, accesibil într-un format care poate fi citit automat, în scopul de a consolida deschiderea procesului decizional al Uniunii și responsabilitatea instituțiilor Uniunii; își exprimă, din nou, regretul profund că Consiliul nu s-a alăturat sistemului registrului de transparență; invită Consiliul să participe în continuare la discuțiile privind înființarea unui registru comun împreună cu Parlamentul, care a fost de acord să reia negocierile în martie 2020, și cu Comisia, pentru a face obligatorie de facto înscrierea în registru a persoanelor care desfășoară activități de lobby dacă acestea doresc să participe la reuniuni cu factorii de decizie ai Uniunii; invită din nou toate echipele de președinți ai statelor membre să conducă prin puterea exemplului, refuzând întâlnirile cu reprezentați neînregistrați ai grupurilor de interese;

16.

salută răspunsul pozitiv al Consiliului la Recomandarea Ombudsmanului European în cazul 1069/2019/MIG privind sponsorizarea Președinției Consiliului Uniunii Europene; ia act de proiectul de orientare transmis de Secretariatul General al Consiliului delegațiilor statelor membre la 29 iunie 2020; reiterează faptul că orice conflict de interese real sau perceput pune în pericol reputația Consiliului și a Uniunii în ansamblul său; invită Consiliul să reflecteze asupra caracterului neobligatoriu al orientărilor; îndeamnă Consiliul să monitorizeze această chestiune fără întârziere;

17.

subliniază că este important să li se permită cetățenilor să urmărească cu ușurință procesul legislativ al Uniunii; reamintește Consiliului să își alinieze metodele de lucru la standardele unei democrații parlamentare, în conformitate cu tratatele; reamintește Consiliului să dea curs în mod sistematic tuturor recomandărilor din decizia Ombudsmanului European în ancheta strategică OI/2/2017/TE privind transparența procesului legislativ al Consiliului, reamintește că Parlamentul a încurajat Ombudsmanul European să monitorizeze în continuare rezultatele anchetei sale;

18.

invită Consiliul să își intensifice eforturile în materie de transparență, printre altele, prin publicarea documentelor legislative ale Consiliului, inclusiv a proceselor-verbale ale reuniunilor grupurilor de lucru, ale trilogurilor și ale altor documente de lucru de bază, în conformitate cu recomandările Ombudsmanului European; salută îmbunătățirile site-ului Consiliului, în special în ceea ce privește transparența și accesul la documente; salută capitolele clare privind transparența legislativă, ordinile de zi și calendarul reuniunilor Consiliului, precum și procesele-verbale și listele de vot; recunoaște faptul că Consiliul a luat măsuri pentru a promova o cultură mai puternică a transparenței;

19.

își reiterează preocuparea profundă cu privire la sponsorizarea corporativă a statelor membre care asigură Președinția Uniunii și împărtășește preocupările exprimate de cetățenii Uniunii și de deputați cu privire la această chestiune; își exprimă profunda îngrijorare cu privire la posibilele prejudicii aduse reputației Uniunii, a instituțiilor sale și, în special, a Consiliului, precum și la riscul ca acești actori să piardă încrederea cetățenilor din cauza acestei practici; recomandă, în plus, cu fermitate Consiliului să aibă în vedere includerea în buget a președințiilor, solicită Consiliului să transmită această preocupare statelor membre, în special actualului trio de președinții, și solicită președinției actuale să ia serios în considerare aceste recomandări și să prezinte un raport Parlamentului;

20.

își reiterează profunda îngrijorare cu privire la presupusul conflict de interese al mai multor reprezentanți ai statelor membre implicați în procesele decizionale politice și bugetare; solicită Consiliului să se asigure că reprezentanții statelor membre care beneficiază personal de subvenții din partea Uniunii nu participă la dezbaterile și procedurile de vot conexe desfășurate în sfera politică sau în cea bugetară.