2.4.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 123/25


Notificare prealabilă a unei concentrări

(Cazul M.9295 – Daimler/Geely/Ride-hailing JV)

Caz care poate face obiectul procedurii simplificate

(Text cu relevanță pentru SEE)

(2019/C 123/14)

1.   

La data de 25 martie 2019, Comisia Europeană a primit, în temeiul articolului 4 din Regulamentul (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (1), o notificare a unei concentrări propuse.

Notificarea vizează următoarele întreprinderi:

Daimler AG („Daimler”, Germania);

Geely Technology Group Co., Ltd. („Geely”, China);

Ride-hailing JV („JV”, China).

Daimler și Geely dobândesc, în sensul articolului 3 alineatul (1) litera (b) și al articolului 3 alineatul (4) din Regulamentul privind concentrările economice, controlul în comun asupra unei întreprinderi comune nou-create („JV”), prin achiziționare de acțiuni.

2.   

Activitățile economice ale întreprinderilor respective sunt:

—   în cazul întreprinderii Daimler: o societate cotată la bursă care este își desfășoară activitatea la nivel mondial în domeniul dezvoltării, fabricării și distribuției de autovehicule, în principal autoturisme (sub mărcile Mercedes-Benz și Smart), camioane, furgonete și autobuze;

—   în cazul întreprinderii Geely: un producător de automobile care este își desfășoară activitatea în domeniul producției și al vânzărilor la nivel mondial de autoturisme (inclusiv mărcile Geely Auto, Lynk & Co, PROTON, Lotus Volvo Cars și Polestar);

—   în cazul JV: JV își va desfășura activitatea în sectorul serviciilor de comandare instant a unui automobil, începând cu segmentul premium, cu o flotă mică de autovehicule de lux sub marca Mercedes-Benz, care deservește clienți comerciali, entități publice și clienți privați exclusiv în China.

3.   

În urma unei examinări prealabile, Comisia Europeană constată că tranzacția notificată ar putea intra sub incidența Regulamentului privind concentrările economice. Cu toate acestea, nu se ia o decizie finală în această privință.

În conformitate cu Comunicarea Comisiei privind o procedură simplificată de analiză a anumitor concentrări în temeiul Regulamentului (CE) nr. 139/2004 al Consiliului (2), trebuie precizat că acest caz poate fi tratat conform procedurii prevăzute în comunicare.

4.   

Comisia Europeană invită părțile terțe interesate să îi prezinte eventualele observații cu privire la operațiunea propusă.

Observațiile trebuie să parvină Comisiei Europene în termen de cel mult 10 zile de la data publicării prezentei. Trebuie menționată întotdeauna următoarea referință:

M.9295 – Daimler/Geely/Ride-hailing JV

Observațiile pot fi trimise Comisiei prin e-mail, prin fax sau prin poștă. Vă rugăm să utilizați datele de contact de mai jos:

E-mail: COMP-MERGER-REGISTRY@ec.europa.eu

Fax +32 22964301

Adresă poștală:

European Commission

Directorate-General for Competition

Merger Registry

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË


(1)  JO L 24, 29.1.2004, p. 1 („Regulamentul privind concentrările economice”).

(2)  JO C 366, 14.12.2013, p. 5.