21.1.2021   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 23/573


P8_TA(2019)0193

Prelungirea utilizării tranzitorii a altor mijloace decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor prevăzute în Codul vamal al Uniunii ***I

Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 13 martie 2019 referitoare la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 în vederea prelungirii utilizării tranzitorii a altor mijloace decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor prevăzute în Codul vamal al Uniunii (COM(2018)0085 – C8-0097/2018 – 2018/0040(COD))

(Procedura legislativă ordinară: prima lectură)

(2021/C 23/77)

Parlamentul European,

având în vedere propunerea Comisiei prezentată Parlamentului European și Consiliului (COM(2018)0085),

având în vedere articolul 294 alineatul (2) și articolele 33 și 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în temeiul cărora propunerea a fost prezentată de către Comisie (C8-0097/2018),

având în vedere articolul 294 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere acordul provizoriu aprobat de comisia competentă în temeiul articolului 69f alineatul (4) din Regulamentul său de procedură și angajamentul reprezentantului Consiliului, exprimat în scrisoarea din 14 februarie 2019, de a aproba poziția Parlamentului în conformitate cu articolul 294 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene,

având în vedere articolul 59 din Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru piața internă și protecția consumatorilor (A8-0342/2018),

1.

adoptă poziția sa în primă lectură prezentată în continuare;

2.

aprobă declarația comună a Parlamentului și a Consiliului anexată la prezenta rezoluție, care va fi publicată în seria L a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, împreună cu versiunea finală a actului legislativ;

3.

ia act de declarația Comisiei anexată la prezenta rezoluție, care va fi publicată în seria L a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, împreună cu versiunea finală a actului legislativ;

4.

solicită Comisiei să îl sesizeze din nou în cazul în care își înlocuiește, își modifică în mod substanțial sau intenționează să-și modifice în mod substanțial propunerea;

5.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite Consiliului și Comisiei, precum și parlamentelor naționale poziția Parlamentului.

P8_TC1-COD(2018)0040

Poziția Parlamentului European adoptată în primă lectură la 13 martie 2019 în vederea adoptării Regulamentului (UE) 2019/… al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 952/2013 în vederea prelungirii utilizării tranzitorii a altor mijloace decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor prevăzute în Codul vamal al Uniunii

(Întrucât s-a ajuns la un acord între Parlament şi Consiliu, poziţia Parlamentului corespunde cu actul legislativ final, Regulamentul (UE) 2019/632.)


ANEXĂ LA REZOLUȚIA LEGISLATIVĂ

Declarație comună a Parlamentului European și a Consiliului

Parlamentul European și Consiliul salută Raportul special nr. 26/2018 al Curții de Conturi Europene intitulat „O serie de întârzieri înregistrate în implementarea sistemelor informatice vamale: ce anume nu a funcționat?” și alte rapoarte recente relevante în domeniul vamal, care le-au oferit colegiuitorilor o imagine de ansamblu mai clară asupra cauzelor întârzierilor în ceea ce privește implementarea sistemelor informatice necesare pentru îmbunătățirea operațiunilor vamale în UE.

Parlamentul European și Consiliul consideră că un eventual viitor audit al Curții de Conturi Europene în cadrul căruia să se evalueze rapoartele elaborate de Comisie în temeiul articolului 278a din Codul vamal al Uniunii ar putea avea o contribuție pozitivă la evitarea altor întârzieri.

Parlamentul European și Consiliul invită Comisia și statele membre să țină seama pe deplin de aceste audituri.

Declarația Comisiei

Comisia salută acordul Parlamentului European și al Consiliului cu privire la propunerea de a se prelungi termenul pentru utilizarea tranzitorie a altor mijloace decât tehnicile de prelucrare electronică a datelor prevăzute în Codul vamal al Uniunii.

Comisia ia act de declarația comună a Parlamentului European și a Consiliului în care se menționează că orice activitate viitoare a Curții de Conturi Europene prin care se evaluează rapoartele pregătite de Comisie în temeiul articolului 278a din Codul vamal al Uniunii ar putea avea o contribuție pozitivă la evitarea altor întârzieri.

În cazul în care Curtea de Conturi decide să evalueze rapoartele Comisiei, Comisia, conform articolului 287 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, va colabora pe deplin cu Curtea de Conturi Europeană și va lua în totalitate în considerare aceste constatări.