7.7.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 218/20


AVIZ DE DESCHIDERE

Procedură de examinare la nivelul Uniunii privind obstacolele în calea comerțului în sensul Regulamentului (UE) 2015/1843 aplicate de Republica Turcia care constau în măsuri ce afectează importul de hârtie necretată fără lignină

(2017/C 218/11)

În conformitate cu articolul 9 alineatul (1) din Regulamentul (UE) 2015/1843 (1), Comisia Europeană a decis să deschidă o procedură de examinare la nivelul Uniunii ca urmare a unei plângeri depuse de o asociație profesională privind un obstacol în calea comerțului.

1.   Produsele în cauză

Hârtia necretată fără lignină care intră sub incidența următoarelor poziții din Sistemul armonizat: 4802.55.15.10.00, 4802.55.25.10.00, 4802.55.30.10.00, 4802.55.90.10.00, 4802.56.20.20.00, 4802.56.80.10.00 și 4802.57.00.10.00.

2.   Țara în cauză

Republica Turcia.

3.   Rezumatul plângerii

Plângerea se referă la sistemul de supraveghere a importurilor introdus de Turcia începând cu 28 septembrie 2015 pentru hârtia necretată fără lignină. Acest sistem de supraveghere a importurilor, care, potrivit plângerii, a introdus o cerință specifică privind obținerea unei licențe de import, s-ar aplica numai hârtiei importate în Turcia la o valoare în vamă de 1 200 USD per tonă sau mai mică, prag care ar include toate importurile din Uniunea Europeană.

Conform plângerii, este imposibil pentru un importator să obțină o astfel de licență de import, din cauza cerințelor specifice de informare aferente procedurii de acordare a licențelor. Pentru a obține o licență de import, autoritățile turce ar solicita informații la care au acces doar producătorii hârtiei. Din acest motiv, importatorii nu ar avea altă opțiune decât să declare o valoare în vamă de peste 1 200 USD per tonă de hârtie importată, chiar dacă valoarea de import efectivă este mai mică.

Totodată, în plângere se afirmă că această declarare a unei valori mai mari decât valoarea reală creează, ca efect secundar, o taxă suplimentară pentru importatorul produsului, deoarece restituirea taxei pe valoarea adăugată plătită la import este, se pare, limitată la cuantumul taxei pe valoarea adăugată percepute la prețul de vânzare real, care este întotdeauna mai mic decât prețul la import declarat. Taxa pe valoarea adăugată pe diferența dintre aceste prețuri ar constitui, prin urmare, un impozit suplimentar perceput pe hârtia importată.

În cadrul plângerii se afirmă că măsurile adoptate de Turcia ar putea fi incompatibile cu articolele 5 și 50 din Acordul de uniune vamală, cu articolele III: 2 și XI: 1 din GATT 1994 și cu Acordul OMC privind procedurile de acordare a licențelor de import.

4.   Procedura

Părțile interesate pot să transmită informații în scris cu privire la problemele specifice ridicate în plângere sau să furnizeze elemente de probă în sprijinul acestora.

În plus, Comisia va audia părțile interesate care solicită acest lucru în scris, cu condiția ca acestea să fie direct vizate de rezultatul procedurii.

5.   Termen

Toate informațiile privind acest subiect și cererile de audiere trebuie să parvină Comisiei în formă scrisă în termen de 45 de zile de la data publicării prezentului aviz, la următoarea adresă:

European Commission

Directorate-General for Trade

TRADE.F.2 – Trade Barrier Complaints

CHAR 6/135,

1049 Bruxelles/Brussel

BELGIQUE/BELGIË

E-mail: trade-tbr@ec.europa.eu


(1)  Regulamentul (UE) 2015/1843 al Parlamentului European și al Consiliului din 6 octombrie 2015 privind adoptarea procedurilor Uniunii în domeniul politicii comerciale comune în vederea asigurării exercitării de către Uniune a drepturilor care îi sunt conferite de normele comerțului internațional, în special de cele instituite sub egida Organizației Mondiale a Comerțului (JO L 272, 16.10.2015, p. 1).