COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 23.3.2017

COM(2017) 134 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

Cadrul europen de interoperabilitate – Strategie de implementare

{SWD(2017) 112 final}
{SWD(2017) 113 final}

1Introducere

Printre cele 10 priorități ale Comisiei, prezentate de președintele Juncker 1 , se numără eliminarea obstacolelor în calea pieței unice digitale din Europa. Sectorul public, responsabil cu peste un sfert din numărul total al locurilor de muncă și care contribuie la aproximativ o cincime din PIB-ul UE prin intermediul achizițiilor publice, joacă un rol esențial pe piața unică digitală, ca organ de reglementare, prestator de servicii și angajator.

Statele membre își digitalizează administrațiile publice pentru a economisi timp, pentru a reduce costurile, pentru a spori transparența și pentru a îmbunătăți atât calitatea datelor, cât și furnizarea de servicii publice. Cu toate acestea, serviciile publice digitale încă nu reprezintă o realitate în Uniunea Europeană, astfel cum arată Indicele economiei și societății digitale pentru guvernarea electronică 2016 2 . În ceea ce privește serviciile transfrontaliere în Uniune, situația este și mai dificilă, întrucât încă există obstacole în calea accesului la serviciile transfrontaliere 3 .

Încă există potențialul de a îmbunătăți în continuare serviciile publice prin intermediul unei integrări și al unei automatizări complete, valorificând mai bine sursele de informare fiabile și publicând în mod deschis datele publice, asigurând, în același timp, faptul că dosarele cetățenilor și ale întreprinderilor sunt tratate în conformitate cu normele de protecție a datelor, pentru a spori încrederea. Serviciile publice naționale ar trebui conectate și ar trebui să depășească frontierele naționale, pentru a se interconecta cu serviciile similare la nivelul UE, contribuind, astfel, la piața unică digitală. În acest scop, ar trebui să existe o abordare coordonată, la toate nivelurile, la elaborarea legislației, atunci când administrațiile publice își organizează procesele de afaceri, când informațiile sunt gestionate iar sistemele TI sunt dezvoltate pentru a implementa serviciile publice. În caz contrar, se va intensifica fragmentarea digitală existentă, ceea ce ar pune în pericol oferirea de servicii publice conectate în întreaga UE.

Interoperabilitatea este un factor esențial pentru ca transformarea digitală să devină posibilă. Ea permite entităților administrative să facă schimb electronic de informații semnificative între ele, precum și cu cetățenii și întreprinderile, în moduri care sunt înțelese de toate părțile. Ea abordează toate nivelurile care au impact asupra prestării de servicii publice digitale în UE, inclusiv:

chestiunile juridice, de exemplu, asigurând faptul că legislația nu impune obstacole nejustificate în calea reutilizării datelor în diferite domenii de politici;

aspectele organizaționale, de exemplu, solicitând acorduri formale privind condițiile aplicabile interacțiunilor interorganizaționale;

chestiunile semantice/privind datele, de exemplu, prin asigurarea utilizării unor descrieri comune ale datelor care fac obiectul schimburilor;

provocările tehnice, de exemplu, prin stabilirea mediului necesar de sisteme informaționale, pentru a permite un flux neîntrerupt de biți și byți.

Comisia a identificat necesitatea interoperabilității între administrațiile publice încă din 1999 4 și, de atunci, a susținut programe de dezvoltare, promovare și utilizare a soluțiilor de interoperabilitate în UE. În 2010, Comisia a adoptat o comunicare 5 intitulată „Către interoperabilitatea serviciilor publice europene”, a cărei anexă conține Strategia europeană de interoperabilitate 6 (EIS) și Cadrul european de interoperabilitate 7 (EIF). De atunci, Cadrul european de interoperabilitate a servit drept referință în întreaga Uniune și dincolo de frontierele acesteia, stând la baza majorității strategiilor și a cadrelor naționale de interoperabilitate (NIF). Pe baza acestui succes, acum este momentul pentru actualizarea și extinderea actualului Cadru european de interoperabilitate, pentru a îngloba cerințe de interoperabilitate noi sau revizuite, care sunt determinate de politicile și programele Uniunii, precum și de administrațiile publice, luând în considerare, în același timp, evoluțiile și tendințele tehnologice.

În acest context, se reamintește faptul că Comunicarea „O strategie privind piața unică digitală pentru Europa”, 8 din 6 mai 2015, recunoaște interoperabilitatea ca fiind o condiție prealabilă pentru „conexiuni mai eficiente la nivel transfrontalier, între comunitățile de utilizatori și între serviciile publice și autorități” și solicită revizuirea și extinderea Cadrului european de interoperabilitate existent.

2Interoperabilitatea, situația actuală și calea de urmat

Programul Soluții de interoperabilitate pentru administrațiile publice europene (ISA) (2010-2015) 9 și succesorul său, programul ISA2 (2016-2020), 10 sunt principalele instrumente prin intermediul cărora au fost implementate actuala strategie europeană de interoperabilitate și actualul Cadru european de interoperabilitate. Acest demers a implicat o varietate de acțiuni care au vizat îmbunătățirea colaborării digitale între administrațiile publice din Europa.

Observatorul cadrelor naționale de interoperabilitate (NIFO), instituit de Comisie în contextul implementării programului ISA pentru a măsura progresele și pentru a monitoriza stadiul interoperabilității în Uniune a indicat faptul că, în 2014, alinierea cadrelor naționale de interoperabilitate la Cadrul european de interoperabilitate a atins o rată medie de 72 % 11 . Cu toate acestea, nivelul de implementare a cadrului național de interoperabilitate în cadrul proiectelor naționale specifice a fost de 45 % în 2015, ceea ce indică faptul că încă există dificultăți privind implementarea practică a recomandărilor actuale.

Administrațiile publice au nevoie de orientări mai specifice privind modalitățile de îmbunătățire a activităților în materie de interoperabilitate, stabilirea relațiilor interorganizaționale, simplificarea proceselor de susținere a serviciilor digitale complete și asigurarea faptului că legislația existentă și cea nouă nu compromit eforturile depuse în vederea interoperabilității. Orientările sunt prezentate într-un set actualizat de recomandări privind interoperabilitatea, incluse în Cadrul european de interoperabilitate, astfel cum se prevede în anexa 2 la această comunicare.

Aceste recomandări ar trebui să ajute administrațiile publice:

să își îmbunătățească guvernanța națională în ceea ce privește activitățile în materie de interoperabilitate;

să utilizeze modele operaționale comune pentru a dezvolta servicii publice digitale mai bune și pentru a include nevoile cetățenilor și ale întreprinderilor din alte state membre ale UE;

gestioneze datele pe care le dețin în formate semantice și sintactice comune, pentru a le face mai simplu de publicat pe portaluri și pentru a le agrega, a le partaja și a le reutiliza.

Recomandările actualizate privind interoperabilitatea iau în considerare politicile UE, precum Directiva revizuită privind reutilizarea informațiilor din sectorul public, 12 Directiva INSPIRE 13 și Regulamentul eIDAS 14 .

Noi inițiative ale UE, cum ar fi Inițiativa europeană în domeniul cloud computingului, 15 Planul de acțiune al UE privind guvernarea electronică 2016-2020, 16 precum și cele avute în vedere, cum ar fi portalul digital unic, 17 sunt, de asemenea, luate în considerare, astfel încât recomandările actualizate privind interoperabilitatea să contribuie la implementarea lor.

Necesitatea de a revizui Cadrul european de interoperabilitate a fost confirmată în cursul activităților de consultare 18 cu toate părțile interesate, și anume administrațiile publice, cetățenii, întreprinderile statelor membre, precum și cu instituțiile și organismele Uniunii.

3Necesitatea unui nou Cadru european de interoperabilitate 

Pentru a aborda provocările identificate privind interoperabilitatea, Comisia prezintă în această comunicare noul Cadru european de interoperabilitate și strategia pentru implementarea acestuia.

Noul Cadru european de interoperabilitate evidențiază mai mult modul în care ar trebui puse în practică principiile și modelele de interoperabilitate și ia în considerare nevoile emergente legate de politici și pe cele tehnologice. Numărul recomandărilor a crescut de la 25 la 47. Recomandările sunt mai specifice, pentru a facilita implementarea lor. Există un accent mai puternic pe deschidere și pe gestionarea informației, pe portabilitatea datelor, pe guvernanța în materie de interoperabilitate și pe furnizarea de servicii integrate 19 . 

Implementarea Cadrului european de interoperabilitate are la bază următoarea viziune: „Administrațiile publice ar trebui să furnizeze întreprinderilor și cetățenilor servicii publice digitale interoperabile esențiale axate pe utilizator, la nivel național și la nivelul Uniunii, susținând libera circulație a bunurilor, a persoanelor, a serviciilor și a datelor în întreaga Uniune”. Această viziune a fost aprobată pe larg 20 de reprezentanții statelor membre în comisiile ISA și ISA2, de administrațiile publice și de alte părți interesate consultate.

Comunicarea este însoțită de un plan de acțiune privind interoperabilitatea (astfel cum este prevăzut în anexa 1), împărțit în cinci domenii strategice de interes. Planul se bazează pe prioritățile în materie de interoperabilitate care ar trebui să susțină implementarea Cadrului european de interoperabilitate în perioada 2016-2020.

Planul de acțiune privind interoperabilitatea ar trebui să orienteze implementarea Cadrului european de interoperabilitate. În plus, se preconizează că statele membre vor completa acțiunile de la nivelul UE (identificate în planul de acțiune privind interoperabilitatea) cu acțiuni naționale, asigurând astfel coerența, esențială pentru aplicarea cu succes a interoperabilității în sectorul public din Uniune. Planul de acțiune privind interoperabilitatea abordează chestiuni legate de identificarea unor mecanisme solide pentru a reglementa interoperabilitatea la nivel național și dincolo de frontiere, colaborarea între organizații, angajamentul părților interesate și acțiunile de sensibilizare cu privire la beneficiile interoperabilității. De asemenea, vizează dezvoltarea, îmbunătățirea și promovarea factorilor-cheie de interoperabilitate și a instrumentelor de sprijin, luând în considerare, în același timp, nevoile și prioritățile utilizatorilor finali.

4Domenii de interes

4.1Asigurarea guvernanței, a coordonării și a partajării inițiativelor în materie de interoperabilitate

Pentru realizarea interoperabilității administrațiilor publice sunt necesare organisme de guvernanță și de coordonare, precum și procese pentru planificarea, implementarea și utilizarea soluțiilor de interoperabilitate, atât la nivel național, cât și în Uniune.

În acest context, rolul esențial al Comisiei și al statelor membre este dublu:

I.de a reglementa, de a coordona și de a partaja toate inițiativele în materie de interoperabilitate 21 la nivel național și la nivelul Uniunii, în vederea asigurării faptului că administrațiile publice urmează principiile și recomandările Cadrului european de interoperabilitate; 22  

II.de a stimula o mai bună cooperare la toate nivelurile administrațiilor publice în Uniune și de a elimina barierele organizaționale și digitale rămase.

Comisia și statele membre ar trebui să implementeze Cadrul european de interoperabilitate. Comisia va monitoriza implementarea Cadrului european de interoperabilitate prin intermediul programului ISA2 23 .

Programul ISA2 va juca un rol esențial în dezvoltarea, stabilirea, maturizarea, operarea, reutilizarea, îmbunătățirea și promovarea soluțiilor de interoperabilitate, facilitând cooperarea dintre administrațiile publice. Comisia, susținută de programul ISA2, va asigura guvernanța adecvată privind interoperabilitatea, va clasifica și va promova soluțiile de interoperabilitate și va coordona diversele inițiative în materie de interoperabilitate ale UE 24 .

4.2Dezvoltarea de soluții de interoperabilitate organizațională

Întreprinderile și cetățenii ar trebui să poată beneficia de servicii publice interoperabile, bazate pe o mai bună integrare a proceselor de afaceri și pe schimbul de informații între administrațiile publice din Uniune.

În acest context, interoperabilitatea organizațională înseamnă integrarea sau alinierea proceselor de afaceri interorganizaționale și oficializarea relațiilor dintre prestatorii de servicii și consumatorii de servicii publice europene.

4.3Implicarea părților interesate și sensibilizarea cu privire la interoperabilitate

Fiecare inițiativă în materie de interoperabilitate ar trebui să se bazeze pe un caz economic specific, care să arate faptul că interoperabilitatea este o investiție rentabilă și că nevoile utilizatorului sunt mai bine satisfăcute atunci când sistemele de informații pot comunica între ele.

În acest context, administrațiile publice ar trebui:

I.să măsoare și să comunice beneficiile principale care ar putea fi obținute prin aplicarea principiilor și a recomandărilor Cadrului european de interoperabilitate;

II.să încurajeze aplicarea Cadrului european de interoperabilitate și a soluțiilor pe care le propune acesta.

În calitate de utilizatori finali, întreprinderile și cetățenii ar trebui să fie, de asemenea, implicați în conceperea, analiza, evaluarea și evoluția serviciilor publice europene. Din acest motiv, planul de acțiune privind interoperabilitatea prevede o acțiune specifică privind implicarea utilizatorilor, în vederea colectării opiniilor și nevoilor întreprinderilor și ale cetățenilor (inclusiv pe ale celor cu handicap), într-un mod participativ și colaborativ. Pe cât posibil, Comisia și statele membre ar trebui să orienteze conceperea și dezvoltarea serviciilor publice pe baza nevoilor utilizatorilor.

4.4Dezvoltarea, menținerea și promovarea factorilor-cheie de interoperabilitate

În prezent, administrațiile publice gestionează volume mari de date în diferite formate, utilizând metode diferite de gestionare a datelor, păstrând copii multiple în diferite depozite de date și publicându-le adesea pe portaluri în întreaga Europă, fără nicio armonizare din punctul de vedere al conținutului și al prezentării. Acest fapt explică motivul pentru care administrațiile publice reutilizează informațiile existente referitoare la cetățeni și la întreprinderi doar în 48 % din cazuri 25 . De aceea, furnizarea de servicii publice cetățenilor și întreprinderilor este adesea dificilă și necesită mult timp. De asemenea, acest lucru ridică semne de întrebare cu privire la protecția datelor.

Pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor publice europene furnizate utilizatorilor finali, Comisia și statele membre ar trebui să definească, să dezvolte, să îmbunătățească, să pună în funcțiune, să mențină și să promoveze un set de factori-cheie de interoperabilitate, 26 asigurând, în același timp, securitatea datelor care fac obiectul schimburilor.

4.5Dezvoltarea, menținerea și promovarea instrumentelor care susțin interoperabilitatea

Atunci când concep, implementează și utilizează soluții de interoperabilitate, statele membre au nevoie de sprijinul unor instrumente practice, și anume, instrumente, cadre, orientări și specificații, care sunt necesare pentru realizarea interoperabilității la nivel național și transfrontalier. Comisia și statele membre ar trebui să promoveze reutilizarea instrumentelor existente și să dezvolte în continuare altele noi, în special:

arhitectura europeană de referință a interoperabilității și cartografierea interoperabilității europene 27 ;

modalități de evaluare a implicațiilor TIC ale actelor legislative ale Uniunii 28 și identificarea lacunelor legislative, care împiedică interoperabilitatea 29 ;

„cadrul de partajare și de reutilizare pentru soluțiile IT”, dezvoltat în contextul programului ISA2, pentru a promova și a îmbunătăți partajarea, dezvoltarea colaborativă și reutilizarea soluțiilor IT (inclusiv sursele deschise) de către administrațiile publice.

5Instrumentele financiare

Comisia va sprijini, promova și monitoriza implementarea planului de acțiune privind interoperabilitatea și Cadrul european de interoperabilitate, în general, în principal prin intermediul programului ISA2.

Acțiunile planificate pot fi finanțate, de asemenea, integral sau parțial, de alte instrumente, de exemplu:

Programul Orizont 2020 30 poate sprijini acțiunile privind inovarea în sectorul public 31 ;

„Mecanismul pentru interconectarea Europei” 32 poate sprijini dezvoltarea și utilizarea serviciilor digitale mature transfrontaliere esențiale, precum identificarea electronică, achizițiile publice și serviciile medicale interoperabile;

fondurile structurale și de investiții europene 33 pot sprijini acțiuni privind creșterea digitală, prin dezvoltarea produselor și serviciilor TIC 34 și pe cele privind consolidarea capacității și eficienței instituționale a administrațiilor publice 35 ;

programul de sprijin al reformei structurale 36 poate sprijini administrațiile publice în implementarea dimensiunii naționale a Cadrului european de interoperabilitate.

Alte instrumente financiare pot sprijini implementarea planului de acțiune privind interoperabilitatea sau a Cadrului european de interoperabilitate prin intermediul unor acțiuni țintite în domenii specifice de politici.

6Monitorizarea și raportarea

Implementarea Cadrului european de interoperabilitate și, în special, a planului de acțiune privind interoperabilitatea este posibilă doar prin asumarea în comun a responsabilității de către Comisie și statele membre. Comisia, cu sprijinul programului ISA2, ar trebui să reglementeze și să coordoneze implementarea și monitorizarea.

Comisia va institui un cadru integrat de monitorizare, evaluare și raportare privind progresele înregistrate în implementarea Cadrului european de interoperabilitate și a planului de acțiune privind interoperabilitatea. Aceste activități vor fi desfășurate în limitele lucrărilor de monitorizare a interoperabilității în cadrul programului ISA2, utilizând indicatori principali de performanță și ținte cuantificabile.

Până la sfârșitul anului 2019, Comisia va evalua implementarea Cadrului european de interoperabilitate. Pe baza rezultatelor evaluării și în conformitate cu principiile unei mai bune reglementări, Comisia poate evalua dacă recomandările specifice ale Cadrului european de interoperabilitate ar trebui să facă parte dintr-un instrument obligatoriu.

7Concluzie

Există un larg consens în rândul părților interesate cu privire la necesitatea de a actualiza Cadrul european de interoperabilitate existent. În cazul în care nu se întreprind măsuri, statele membre, în cadrul eforturilor lor de a răspunde rapid provocărilor actuale, pot opta pentru abordări individuale și divergente ale interoperabilității. Acest demers ar avea drept rezultat soluții incompatibile, care pot accentua fragmentarea digitală pe teritoriul UE și care pot împiedica realizarea pieței unice digitale.

Noul Cadru european de interoperabilitate a fost conceput în strânsă colaborare cu statele membre și în urma unui proces amplu de consultări cu toate celelalte părți interesate. Implementarea sa cu succes va necesita implicarea activă a tuturor actorilor, în special a administrațiilor publice. Acțiunile planificate vor asigura faptul că noul Cadru european de interoperabilitate își poate realiza obiectivul final privind serviciile publice interoperabile axate pe utilizator în UE.

(1)

Un nou început pentru Europa: Agenda mea pentru locuri de muncă, creștere, echitate și schimbări democratice, Orientări politice pentru viitoarea Comisie Europeană, Declarația de deschidere a sesiunii plenare a Parlamentului European, Strasbourg, 15 iulie 2014.

(2)

Scorul guvernării electronice este de 55,4 % și indică un decalaj semnificativ între statul membru cu cel mai ridicat punctaj și statul membru cu cel mai scăzut punctaj.

(3)

Astfel cum se afirmă în raportul Tabloului de bord al pieței unice pentru 2014 cu privire la ghișeele unice.

(4)

În 1999, Comisia a lansat o inițiativă dedicată interoperabilității: Decizia nr. 1719/1999/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 1999 privind o serie de orientări, inclusiv identificarea proiectelor de interes comun, pentru rețelele transeuropene de schimb electronic de date între administrații (IDA).

(5)

 COM(2010) 744 final, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, intitulată „Către interoperabilitatea serviciilor publice europene”, Bruxelles, 16.12.2010.

(6)

 COM(2010) 744 final, anexa 1.

(7)

 COM(2010) 744 final, anexa 2.

(8)

  COM(2015) 192 final, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, intitulată „O strategie privind piața unică digitală pentru Europa”, Bruxelles, 6.5.2015.

(9)

Decizia nr. 922/2009/CE a Parlamentului European și a Consiliului din septembrie 2009 privind soluțiile de interoperabilitate pentru administrațiile publice europene (ISA).

(10)

Decizia (UE) 2015/2240 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015 de instituire a unui program privind soluțiile de interoperabilitate și cadrele comune pentru administrațiile publice europene, întreprinderi și cetățeni (programul ISA2) ca mijloc de modernizare a sectorului public.

(11)

Stadiul interoperabilității în Europa - Raportul pentru anul 2014.

(12)

Directiva 2003/98/CE, revizuită prin Directiva 2013/37/UE.

(13)

Directiva 2007/2/CE din martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană (INSPIRE).

(14)

Regulamentul (UE) nr. 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 23 iulie 2014 privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE.

(15)

COM(2016) 178 final, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, intitulată „Inițiativa europeană în domeniul cloud computingului - Dezvoltarea unei economii competitive bazate pe date și pe cunoaștere în Europa”.

(16)

COM(2016) 179 final, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor, intitulată „Planul de acțiune al UE privind guvernarea electronică 2016-2020. Accelerarea transformării digitale a guvernării”.

(17)

O inițiativă privind piața unică digitală în cadrul setului de acțiuni pentru guvernarea electronică.

(18)

SWD(2017)113, document asociat raportului sinoptic privind activitățile de consultare indică faptul că instituțiile statelor membre și ale UE au menționat că un nou Cadru european de interoperabilitate trebuie (i) să țină seama de noile tendințe tehnologice (73 %); (ii) să furnizeze orientări practice și mai dedicate pentru implementarea cerințelor în materie de interoperabilitate (73 %); și (iii) să se alinieze la evoluția strategiilor UE, în special a strategiei privind piața unică digitală(65 %).

(19)

SWD(2017)112 privind revizuirea Cadrului european de interoperabilitate - Analiză oferă detalii referitoare la creșterea numărului de recomandări și la valoarea adăugată a actualizărilor.

(20)

SWD(2017)113, document asociat raportului sinoptic privind activitățile de consultare, indică faptul că 87 % dintre respondenți au fost de acord cu această viziune.

(21)

Inițiativele în materie de interoperabilitate ar trebui înțelese ca acțiuni și soluții (și anume, cadre, servicii și instrumente) care contribuie la îmbunătățirea interacțiunilor dintre administrațiile publice europene, la toate nivelurile, inclusiv a schimbului de informații și de cunoștințe între organizații. Aceste inițiative ar trebui să acopere toate nivelurile de interoperabilitate: juridic, organizațional, semantic și tehnic.

(22)

Principiul proporționalității limitează acțiunea UE la ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor politice convenite. Aceasta înseamnă că UE va opta pentru soluții care să ofere statelor membre cea mai mare libertate posibilă.

(23)

Decizia (UE) 2015/2240 privind ISA2, articolul 1 alineatul (2).

(24)

Decizia (UE) 2015/2240 privind ISA2, articolele 1 și 3.

(25)

Astfel cum se menționează în secțiunea 4.3.2 E-guvernarea a Strategiei privind piața unică digitală pentru Europa [COM(2015) 192 final].

(26)

Astfel cum se prevede la articolul 2 punctul (14) din Decizia cu caracter juridic privind ISA2, „factori-cheie de interoperabilitate” înseamnă soluțiile de interoperabilitate (de exemplu, servicii și instrumente, standarde și specificații) care sunt necesare pentru a permite furnizarea eficientă și eficace a serviciilor publice în toate administrațiile.

(27)

Decizia (UE) 2015/2240 privind ISA2, articolul 3 litera (f).

(28)

Decizia (UE) 2015/2240 privind ISA2, articolul 3 litera (c).

(29)

Decizia (UE) 2015/2240 privind ISA2, articolul 3 litera (d).

(30)

Regulamentul (UE) nr. 1291/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de instituire a Programului-cadru pentru cercetare și inovare (2014-2020) – Orizont 2020 și de abrogare a Deciziei nr. 1982/2006/CE, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 347/104, Bruxelles, 20.12.2013.

(31)

Provocarea societală 6 „Europa într-o lume în schimbare - societăți favorabile incluziunii, inovatoare și reflexive” din programul Orizont 2020.

(32)

Regulamentul (UE) nr. 283/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 martie 2014 privind o serie de orientări pentru rețelele transeuropene din domeniul infrastructurii de telecomunicații și de abrogare a Deciziei nr. 1336/97/CE.

(33)

  http://ec.europa.eu/regional_policy/ro/information/legislation/guidance/ .

(34)

Obiectivul tematic nr. 2 al fondurilor ESI.

(35)

Obiectivul tematic nr. 11 al fondurilor ESI.

(36)

  http://ec.europa.eu/about/srss/index_en.htm .

COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 23.3.2017

COM(2017) 134 final

ANEXĂ

la COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU,
COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

Planul de acțiune privind interoperabilitatea

{SWD(2017) 112 final}
{SWD(2017) 113 final}

Planul de acțiune privind interoperabilitatea

Planul de acțiune privind interoperabilitatea abordează cauzele 1 problemelor existente în materie de interoperabilitate și este orientativ. Acesta poate fi actualizat, în cazul în care sunt identificate și incluse mai multe acțiuni sau altele sunt retrase. În orice moment Comisia Europeană poate propune modificări și ar trebui oferite justificări întemeiate, în speță concluziile rezultate din monitorizarea acțiunilor privind interoperabilitatea. Comisia, în consultare cu Comitetul ISA2 sau, după caz, cu organele de conducere ale inițiativelor de sprijin al planului de acțiune privind interoperabilitatea, decide cu privire la orice actualizare a listei.

Obiective	Acțiuni	Calendar	Responsabilitate
Domeniul de interes 1: Asigurarea guvernanței, a coordonării și a partajării inițiativelor în materie de interoperabilitate
Reglementarea și coordonarea inițiativelor în materie de interoperabilitate la nivelul UE și la nivel național.	1.Identificarea și asigurarea legăturii cu alte politici relevante și cu structurile lor de guvernanță la nivelul UE și la nivel național (inclusiv comitetele sectoriale).	2017-2020	Comisia Europeană (CE), statele membre
	2.Identificarea și descrierea structurilor de guvernanță și a bunelor practici pentru coordonarea interoperabilității.	2017-2020	CE, statele membre
	3.Asigurarea faptului că interoperabilitatea este luată în considerare la elaborarea instrumentelor legislative și că sunt incluse referințele relevante, după caz.	2017-2020	CE, statele membre
Asigurarea execuției și a monitorizării implementării EIF.	4.Extinderea și menținerea Observatorului NIF pentru a monitoriza implementarea EIF și conformitatea strategiilor/cadrelor naționale de interoperabilitate cu EIF. De asemenea, monitorizarea și evaluarea implementării planului de acțiune privind interoperabilitatea.	2017-2020	CE, statele membre
	5.Acordarea de sprijin și de formare ad hoc administrațiilor publice din statele membre pentru a asigura implementarea EIF la toate nivelurile administrațiilor lor naționale.	2017-2020	CE, statele membre

Domeniul de interes 2: Dezvoltarea de soluții de interoperabilitate organizațională
Acordarea și utilizarea factorilor relevanți (de exemplu, acordurile privind interoperabilitatea) și a artefactelor relevante (de exemplu, modele de procese de afaceri).	6.Clarificarea și propunerea de modalități de oficializare a relațiilor organizaționale ale administrațiilor publice, în contextul instituirii serviciilor publice europene. Identificarea și dezvoltarea de modele comune de procese, pentru a descrie procesele de afaceri. Identificarea celor mai bune practici.	2017-2020	CE, statele membre
	7.Identificarea proceselor de afaceri transfrontaliere esențiale, care implică schimbul de informații administrative (inclusiv documente) și implementarea lor în diferitele state membre, precum și elaborarea de orientări privind mijloacele prin care acestea pot fi aliniate și simplificate mai bine.	2017-2020	CE, statele membre
Domeniul de interes 3. Implicarea părților interesate și sensibilizarea cu privire la interoperabilitate
Încurajarea administrațiilor publice să utilizeze soluțiile existente și pe cele noi în materie de interoperabilitate, aplicând, în același timp, principiile, recomandările și modelele EIF. Definirea măsurarea și comunicarea beneficiilor principale care ar putea fi obținute prin aplicarea principiilor, a recomandărilor și a modelelor EIF.	8.Conceperea și desfășurarea de campanii de comunicare care să promoveze importanța interoperabilității și a beneficiilor generate de aplicarea EIF.	2017-2020	CE, statele membre
	9.Colaborarea cu punctele de contact din statele membre UE pentru implementarea la nivel național (de exemplu, susținerea înființării unei structuri de guvernanță, implementarea soluțiilor, încurajarea participării la programele-pilot ale UE).	2018-2020	CE, statele membre
	10.Menținerea, îmbunătățirea și stimularea platformei Joinup pentru o mai bună implicare a utilizatorilor și o mai bună consolidare a comunității.	2017-2020	CE, statele membre
Orientarea conceperii și a dezvoltării serviciilor publice pe baza nevoilor utilizatorilor.	11.Identificarea sau introducerea de mijloace de implicare a utilizatorilor în dezvoltarea serviciilor publice digitale.	2018-2020	CE, statele membre
Domeniul de interes 4. Dezvoltarea, menținerea și promovarea factorilor-cheie de interoperabilitate
Definirea, dezvoltarea, îmbunătățirea, punerea în funcțiune, menținerea și promovarea serviciilor și instrumentelor interoperabile, a standardelor și specificațiilor.	12.Definirea și implementarea unor specificații comune privind termenii și condițiile pentru accesarea și gestionarea registrelor de bază. Extinderea cartografierii soluțiilor existente către zona registrelor de bază.	2017-2020	CE, statele membre
	13.Implementarea și promovarea modelelor comune pentru descrierea și catalogarea serviciilor publice pe teritoriul UE.	2017-2020	CE, statele membre
	14.Dezvoltarea specificațiilor și instrumentelor în materie de date, pentru susținerea inițiativelor privind „datele deschise”.	2018-2020	CE, statele membre
	15.Identificarea măsurilor pentru clădirea încrederii în furnizarea de servicii publice digitale europene. În acest context, accelerarea adoptării serviciilor eIDAS, inclusiv a identității electronice și a semnăturii electronice.	2018-2020	CE, statele membre
	16.Analizarea conținutului de date și a sistemelor existente de metadate pentru informarea administrațiilor publice (inclusiv documente), utilizate într-un context transfrontalier sau intersectorial. Identificarea obstacolelor pentru recunoașterea reciprocă, dezvoltarea de cartografieri și susținerea eforturilor de armonizare.	2018-2020	CE, statele membre
	17.Sprijinirea în continuare a implementării și a consolidării Directivei INSPIRE prin intermediul utilizării datelor geospațiale în cadrul serviciilor publice digitale.	2017-2020	CE, statele membre
	18.Menținerea legăturii cu inițiativele Comisiei privind tehnologia de tip „cloud” și cu alte inițiative legate de „crearea unei economii a datelor” în cadrul pieței unice digitale (din punctul de vedere al serviciilor guvernamentale), precum și furnizarea de recomandări și specificații necesare privind interoperabilitatea, ținând seama de Comunicarea privind prioritățile de standardizare în sectorul TIC pentru piața unică digitală [COM(2016)0176].	2018-2020	CE, statele membre
Domeniul de interes 5. Dezvoltarea, menținerea și promovarea instrumentelor de susținere a interoperabilității
Definirea, dezvoltarea, îmbunătățirea, punerea în funcțiune, menținerea și promovarea instrumentelor care sprijină implementarea, evaluarea și monitorizarea activităților privind interoperabilitatea.	19.Dezvoltarea unei metode de evaluare a posibilului impact asupra TIC al legislației la nivelul UE sau, dacă este posibil, la nivel național; identificarea legislației care împiedică interoperabilitatea (inclusiv examinare juridică); efectuarea de verificări digitale asupra politicilor și legilor propuse sau existente; sprijinirea acțiunilor care facilitează elaborarea și coerența legislației.	2017-2020	CE, statele membre
	20.Dezvoltarea, menținerea și utilizarea de mecanisme și instrumente care evaluează maturitatea, costurile și beneficiile interoperabilității.	2017-2020	CE, statele membre
	21.Menținerea și promovarea „cadrului de partajare și reutilizare pentru soluțiile IT” (inclusiv sursele deschise) dezvoltate în contextul programului ISA2.	2017-2020	CE, statele membre
	22.Asigurarea întreținerii, îmbunătățirii și promovării Arhitecturii europene de referință a interoperabilității (EIRA) și a Cartografierii interoperabilității europene (EIC) ca instrumente de facilitare a reutilizării soluțiilor existente în materie de interoperabilitate în context național sau transfrontalier.	2017-2020	CE, statele membre

(1)

Cauzele interoperabilității sunt menționate în textul principal al comunicării. Nu există o corespondență perfectă între domeniile de interes și cauzele de bază; cu toate acestea, toate cauzele sunt abordate de una dintre acțiunile propuse sau de o combinație a acestora.

COMISIA EUROPEANĂ

Bruxelles, 23.3.2017

COM(2017) 134 final

ANEXĂ

la COMUNICAREA COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR

Cadrul european de interoperabilitate

{SWD(2017) 112 final}
{SWD(2017) 113 final}

Cuprins

1    Introducere    

1.1    Definiții    

1.2    Obiectivul și cadrul juridic ale EIF    

1.3    Domeniul de aplicare, publicul țintă și utilizarea EIF    

2    Principiile fundamentale ale serviciilor publice europene    

2.1    Introducere    

2.2    Principiul fundamental 1: subsidiaritatea și proporționalitatea    

2.3    Principiul fundamental 2: deschiderea    

2.4    Principiul fundamental 3: transparența    

2.5    Principiul fundamental 4: reutilizabilitatea    

2.6    Principiul fundamental 5: neutralitatea tehnologică și portabilitatea datelor    

2.7    Principiul fundamental 6: abordarea centrată pe utilizator    

2.8    Principiul fundamental 7: incluziunea și accesibilitatea    

2.9    Principiul fundamental 8: securitatea și confidențialitatea    

2.10    Principiul fundamental 9: multilingvismul    

2.11    Principiul fundamental 10: simplificarea administrativă    

2.12    Principiul fundamental 11: conservarea informațiilor    

2.13    Principiul fundamental 12: evaluarea eficacității și a eficienței    

3    Niveluri de interoperabilitate    

3.1    Guvernanța interoperabilității    

3.2    Guvernanța serviciilor publice integrate    

3.3    Interoperabilitatea juridică    

3.4    Interoperabilitatea organizațională    26

3.5    Interoperabilitatea semantică    27

3.6    Interoperabilitatea tehnică    28

4    Modelul conceptual pentru furnizarea serviciilor publice integrate    29

4.1    Introducere    29

4.2    Prezentare de ansamblu a modelului    30

4.3    Componente de bază    31

5    Concluzii    39

6    Anexă    41

6.1    Abrevieri    41

Cuprinsul figurilor

Figura 1: Raportul dintre EIF, NIF-uri și DIF-uri    

Figura 2: Principiile interoperabilității    

Figura 3: Model de interoperabilitate    

Figura 4: Model conceptual pentru servicii publice integrate    

Figura 5: Relații specifice modelului conceptual al EIF    

1Introducere

În conformitate cu tratatele Uniunii Europene (UE), piața internă a UE garantează patru „libertăți” - libera circulație a mărfurilor, a capitalurilor, a serviciilor și a persoanelor între cele 28 de state membre. Aceste libertăți sunt asigurate prin politici comune sprijinite prin rețele și sisteme interconectate și interoperabile. Oamenii sunt liberi să lucreze și să se deplaseze, iar societățile sunt libere să facă schimburi comerciale și să își desfășoare activitatea în toate statele membre ale UE. În acest sens, inevitabil, ajung în situația în care trebuie să interacționeze cu administrațiile publice ale statelor membre prin mijloace electronice.

Pentru ca aceste interacțiuni să fie eficiente, eficace, prompte și de înaltă calitate, și pentru a contribui la reducerea birocrației, a costurilor și a eforturilor implicate, statele membre își modernizează administrațiile publice prin introducerea serviciilor publice digitale. Totuși, procedând astfel, riscă să creeze medii digitale izolate și, prin urmare, bariere electronice care ar putea împiedica administrațiile publice să se conecteze între ele, și pe cetățeni și societăți, să identifice și să utilizeze serviciile publice digitale disponibile în alte țări decât cele proprii. Din acest motiv, eforturile de digitizare a sectorului public ar trebui să fie bine coordonate la nivel european și național pentru a se evita fragmentarea digitală a serviciilor și a datelor și pentru a contribui la funcționarea fără probleme a pieței unice digitale a UE.

În același timp, provocările cu care se confruntă Uniunea necesită răspunsuri sub forma unor politici comune din partea statelor membre și a Comisiei, prin intermediul unei legislații europene care să impună interacțiunea transfrontalieră și între sectoarele de politici. Aceasta implică, de asemenea, crearea și exploatarea unor sisteme interoperabile. Astfel de sisteme, conform Strategiei privind piața unică digitală 1 , sunt menite să asigure o comunicare eficace între componentele digitale, cum ar fi dispozitive, rețele și depozite de date. De asemenea, asigură conexiuni mai eficiente la nivel transfrontalier, între comunitățile de utilizatori și între serviciile publice și autorități.

EIF oferă orientări administrațiilor publice, printr-un set de recomandări, cu privire la modul în care își pot îmbunătăți guvernanța activităților în materie de interoperabilitate, în care pot stabili relații interorganizaționale, pot eficientiza procesele de sprijinire a serviciilor digitale „end-to-end” (procese derulate integral) și în care se pot asigura că legile existente și cele nou introduse nu compromit eforturile de interoperabilitate.

1.1Definiții

1.1.1Interoperabilitate

În contextul EIF, „interoperabilitate” înseamnă capacitatea organizațiilor 2 de a interacționa în scopul realizării unor obiective care aduc beneficii reciproce, care implică partajarea de informații și cunoștințe între organizații, prin intermediul proceselor operaționale pe care acestea le sprijină, utilizând schimbul de date între sistemele lor TIC.

1.1.2Serviciu public european

Un serviciu public european cuprinde orice serviciu din sectorul public expus unei dimensiuni transfrontaliere și furnizat de către administrațiile publice, fie între ele, fie către societăți și cetățeni din Uniune.

1.1.3Cadrul european de interoperabilitate

Cadrul european de interoperabilitate reprezintă o abordare stabilită de comun acord în vederea furnizării de servicii publice europene într-o manieră interoperabilă. Acesta definește liniile directoare de bază ale interoperabilității sub forma unor principii, a unor modele și a unor recomandări comune.

1.2Obiectivul și cadrul juridic ale EIF

Obiectivul EIF constă în:

inspirarea administrațiilor publice europene în eforturile lor de a proiecta și a furniza servicii publice europene fără întreruperi către alte administrații publice, cetățeni și societăți, care să fie, în măsura în care este posibil, implicit digitale (și anume, furnizarea de servicii și date să se realizeze, de preferință, prin intermediul canalelor digitale), implicit transfrontaliere (și anume, accesibile tuturor cetățenilor din UE) și implicit deschise (și anume, să permită reutilizarea, participarea/accesul și transparența);

îndrumarea administrațiilor publice în ceea ce privește proiectarea și actualizarea cadrelor naționale de interoperabilitate (NIF-uri) sau a politicilor, a strategiilor și a orientărilor naționale de promovare a interoperabilității;

aducerea unei contribuții la crearea pieței unice digitale prin promovarea interoperabilității transfrontaliere și intersectoriale în vederea furnizării de servicii publice europene.

Lipsa interoperabilității reprezintă un obstacol major în calea progresului pe piața unică digitală. Utilizarea EIF pentru a ghida inițiativele europene ce vizează interoperabilitatea contribuie la crearea unui mediu european interoperabil coerent și facilitează furnizarea unor servicii compatibile, în cadrul organizațiilor sau al domeniilor și între acestea.

EIF este promovat și întreținut în principal prin programul ISA² 3 în strânsă cooperare cu statele membre și Comisia, în spiritul articolelor 26, 170 și 171 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene 4 , prin care se solicită crearea unor rețele transeuropene interoperabile care să permită cetățenilor să beneficieze pe deplin de avantajele unei piețe interne europene.

1.3Domeniul de aplicare, publicul țintă și utilizarea EIF

EIF a fost conceput drept cadru generic aplicabil tuturor administrațiilor publice din UE. Acesta stabilește condițiile de bază pentru realizarea interoperabilității, acționând ca numitor comun pentru inițiativele relevante la toate nivelurile, inclusiv la nivel european, național, regional și local, cuprinzând administrații publice, cetățeni și societăți. Acest document se adresează tuturor celor implicați în definirea, proiectarea, dezvoltarea și furnizarea serviciilor publice europene.

Întrucât statele membre dispun de sisteme administrative și politice diferite, la momentul transpunerii EIF în contextul național, trebuie să se țină seama de particularitățile naționale. Este de așteptat ca politicile europene și naționale (de exemplu, NIF) să fie elaborate pe baza EIF, prin adăugarea unor elemente noi sau prin rafinarea celor existente. În mod similar, cadrele de interoperabilitate specifice domeniului (DIF-uri) 5 ar trebui să rămână compatibile cu domeniul de aplicare al EIF și, dacă este necesar, să îl extindă, pentru a cuprinde cerințele de interoperabilitate specifice domeniului în cauză. Aceasta înseamnă că unele dintre elementele EIF pot fi copiate direct într-un NIF sau DIF, în timp ce altele ar putea avea nevoie să fie contextualizate și adaptate suplimentar pentru a acoperi nevoile specifice.

Relația dintre EIF, NIF-uri și DIF-uri este descrisă în figura 1. EIF oferă NIF-urilor și DIF-urilor europene un trunchi comun de elemente ale interoperabilității. Conformitatea cu EIF garantează o elaborare coordonată și aliniată a cadrelor NIF și DIF oferind, în același timp, flexibilitatea necesară pentru a răspunde cerințelor specifice care rezultă din cerințe naționale sau specifice unui domeniu.

Figura 1: Raportul dintre EIF, NIF-uri și DIF-uri

În general, EIF oferă valoare în două direcții:

ascendentă: atunci când se utilizează un NIF aliniat cu EIF pentru implementarea serviciilor publice la toate nivelurile administrațiilor naționale, se creează condiții de interoperabilitate pentru extinderea domeniului de aplicare al acestor servicii la nivel transfrontalier;

descendentă: atunci când EIF este avut în vedere la elaborarea legislației și a domeniilor de politică ale UE, fie prin trimiteri ad hoc fie, mai structurat, folosind DIF-uri, acesta determină creșterea potențialului de interoperabilitate al acțiunilor naționale de monitorizare care rezultă din transpunere.

În ambele cazuri, rezultatul final constă în crearea unui ecosistem european al serviciilor publice, în care deținătorii și proiectanții sistemelor și ai serviciilor publice sunt la curent cu cerințele de interoperabilitate, administrațiile publice sunt pregătite să colaboreze între ele și cu societățile și cetățenii, iar informațiile circulă fără întrerupere dincolo de frontiere în sprijinul unei piețe unice digitale în Europa.

1.3.1Domenii de interoperabilitate

Domeniul de aplicare al EIF cuprinde trei tipuri de interacțiuni:

A2A (între administrații), care se referă la interacțiunile dintre administrațiile publice (de exemplu, dintr-un stat membru sau instituții ale UE);

A2B (între administrație și societate), care se referă la interacțiunile dintre administrațiile publice (dintr-un stat membru sau o instituție a UE) și societăți;

A2C (între administrație și cetățean), care se referă la interacțiunile dintre administrațiile publice (dintr-un stat membru sau o instituție a UE) și cetățeni.

1.3.2Conținut și structură

Conținutul și structura EIF sunt prezentate mai jos:

capitolul 2 prezintă un set de principii menite să stabilească comportamente generale privind interoperabilitatea;

capitolul 3 prezintă un model de interoperabilitate stratificat care organizează pe niveluri diferite aspecte de interoperabilitate care urmează să fie abordate în cadrul proiectării serviciilor publice europene;

capitolul 4 prezintă un model conceptual pentru servicii publice interoperabile. Modelul este aliniat la principiile interoperabilității și promovează ideea de „interoperabilitate prin concepție” ca abordare standard pentru proiectarea și prestarea serviciilor publice europene;

capitolul 5 încheie documentul, furnizând o prezentare generală și reunind principalele elemente ale EIF;

în mai multe capitole se analizează un set de 47 de recomandări, ca elemente practice care urmează să fie implementate de administrațiile publice.

2Principiile fundamentale ale serviciilor publice europene

2.1Introducere

Principiile interoperabilității sunt aspecte comportamentale fundamentale menite să dirijeze acțiunile de interoperabilitate. Acest capitol stabilește principiile generale ale interoperabilității care sunt relevante pentru procesul de creare a serviciilor publice europene interoperabile. Ele descriu contextul în care se concep și se implementează serviciile publice europene.

Cele douăsprezece principii fundamentale 6 ale EIF sunt grupate în patru categorii:

1.Principiul stabilirii contextului pentru acțiunile UE privind interoperabilitatea (nr. 1);

2.Principii de bază privind interoperabilitatea (nr. 2 - 5);

3.Principii privind necesitățile și așteptările generice ale utilizatorilor (nr. 6 - 9);

4.Principii fundamentale privind cooperarea între administrațiile publice (nr. 10 - 12).

Figura 2: Principiile interoperabilității

2.2Principiul fundamental 1: subsidiaritatea și proporționalitatea

Principiul subsidiarității cere ca deciziile UE să fie luate cât mai aproape cu putință de cetățean. Cu alte cuvinte, UE nu acționează decât dacă acțiunea sa este mai eficace decât aceeași acțiune întreprinsă la nivel național. Principiul proporționalității limitează acțiunile UE la ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor tratatelor.

În ceea ce privește interoperabilitatea, cadrul european este justificat pentru depășirea diferențelor la nivel de politici care au drept rezultat eterogenitatea și lipsa interoperabilității și care pun în pericol piața unică digitală.

EIF este considerat drept un „numitor comun” al politicilor de interoperabilitate în statele membre. Statele membre ar trebui să se bucure de suficientă libertate pentru a-și elabora propriile cadre NIF cu respectarea recomandărilor din EIF. Se preconizează adaptarea și extinderea cadrelor NIF, astfel încât caracteristicile naționale să fie abordate în mod corespunzător.

2.3Principiul fundamental 2: deschiderea

În contextul serviciilor publice interoperabile, conceptul de deschidere se referă în principal la date, specificații și software.

Datele deschise puse la dispoziție de administrațiile publice (denumite în continuare „date deschise”) se referă la ideea că toate datele publice ar trebui să fie disponibile în mod liber pentru a fi utilizate și reutilizate de alți solicitanți, cu excepția cazului în care se aplică restricții, de exemplu pentru protecția datelor cu caracter personal, din motive de confidențialitate sau din motive legate de drepturile de proprietate intelectuală. Administrațiile publice colectează și generează cantități uriașe de date. Directiva privind reutilizarea informațiilor din sectorul public (ISP) 7 încurajează statele membre să permită accesul la informațiile publice și reutilizarea acestora ca date deschise. Directiva INSPIRE 8 prevede în plus partajarea seturilor și serviciilor de date spațiale între autoritățile publice, fără restricții sau obstacole practice pentru reutilizarea acestora. Aceste date ar trebui să fie publicate cu cât mai puține restricții posibil și cu licențe clare de utilizare, pentru a permite un mai bun control al proceselor decizionale ale administrațiilor și a obține transparența în practică. Datele deschise sunt analizate mai detaliat în secțiunea 4.3.4.

Utilizarea tehnologiilor și a produselor software cu sursă deschisă poate contribui la economisirea costurilor de dezvoltare, la evitarea unui efect de blocaj și la facilitarea unei adaptări rapide la nevoi de afaceri specifice, întrucât comunitățile de dezvoltatori care le sprijină le adaptează în mod constant. Administrațiile publice nu ar trebui să utilizeze numai aplicații software cu sursă deschisă, ci și să contribuie, ori de câte ori este posibil, la comunitățile relevante ale dezvoltatorilor. Sursa deschisă este un factor de stimulare a principiului fundamental EIF privind reutilizabilitatea. 

Nivelul de deschidere a unei specificații/unui standard este un factor decisiv în determinarea posibilității de a reutiliza componentele software care implementează respectiva specificație. Acest lucru se aplică, de asemenea, atunci când astfel de componente sunt utilizate la introducerea de noi servicii publice europene. În cazul în care principiul deschiderii se aplică pe deplin, atunci:

toate părțile interesate au posibilitatea să contribuie la dezvoltarea specificațiilor, iar examinarea publică face parte din procesul decizional;

specificațiile sunt puse la dispoziția tuturor spre studiere;

pentru drepturile de proprietate intelectuală aferente specificațiilor se acordă licență de tip FRAND 9 într-un mod care permite atât implementarea aplicațiilor software brevetate, cât și a acelora cu sursă deschisă 10 , de preferință cu scutire de redevențe.

Datorită efectului lor pozitiv asupra interoperabilității, utilizarea unor astfel de specificații deschise a fost promovată prin intermediul a numeroase declarații politice și se încurajează recurgerea la acestea în vederea furnizării de servicii publice europene. Efectul benefic al specificațiilor deschise este demonstrat de ecosistemul internetului. Administrațiile publice pot însă decide să utilizeze specificații mai puțin deschise, dacă nu există specificații deschise sau acestea nu satisfac cerințele funcționale. În toate cazurile, specificațiile ar trebui să fi atins un nivel suficient de maturitate și să fie suficient de bine sprijinite de piață, cu excepția cazului în care acestea se utilizează pentru a crea soluții inovatoare.

În cele din urmă, deschiderea înseamnă, de asemenea, implicarea cetățenilor și a societăților în proiectarea de noi servicii, contribuția acestora la îmbunătățirea serviciilor și oferirea de feedback cu privire la calitatea serviciilor publice existente.

2.4Principiul fundamental 3: transparența

Transparența, în contextul EIF, se referă la:

I.asigurarea vizibilității în mediul administrativ al unei administrații publice. Aceasta înseamnă a permite altor administrații publice, cetățenilor și societăților să vizualizeze și să înțeleagă normele administrative, procesele, 11 datele, serviciile și procesul decizional;

II.asigurarea disponibilității interfețelor cu sistemele de informații interne. Administrațiile publice operează un număr mare de sisteme de informații, de multe ori eterogene și disparate, în sprijinul proceselor lor interne. Interoperabilitatea depinde de asigurarea disponibilității interfețelor cu aceste sisteme și a datelor pe care le gestionează. La rândul său, interoperabilitatea facilitează reutilizarea sistemelor și a datelor și permite integrarea acestora în sisteme mai mari;

III.garantarea dreptului la protecția datelor cu caracter personal, prin respectarea cadrului juridic aplicabil pentru volumele mari de date cu caracter personal ale cetățenilor, deținute și gestionate de administrațiile publice.

2.5Principiul fundamental 4: reutilizabilitatea

Prin reutilizare se înțelege că administrațiile publice confruntate cu o problemă specifică vor căuta să beneficieze de eforturile celorlalte trecând în revistă soluțiile disponibile, evaluând utilitatea sau relevanța acestora pentru problema de care se ocupă și, după caz, adoptând soluțiile care s-au dovedit valoroase în alte cazuri. Aceasta obligă administrațiile publice să fie dispuse să pună în comun soluțiile privind interoperabilitatea, conceptele, cadrele, specificațiile, instrumentele și componentele pe care le au la dispoziție.

Reutilizabilitatea soluțiilor TI (de exemplu, componente software, interfețe de programare a aplicațiilor, standarde), a informațiilor și a datelor este un factor de stimulare a interoperabilității și contribuie la îmbunătățirea calității, deoarece permite extinderea utilizării operaționale, pe lângă faptul că permite economisirea de timp și de bani. Astfel, are o contribuție foarte importantă la dezvoltarea unei piețe unice digitale în UE. Și în cadrul DIF-urilor există anumite standarde și specificații ale UE, iar acestea ar trebui să fie aplicate pe scară mai largă. De exemplu, Directiva INSPIRE stabilește standarde de interoperabilitate pentru adrese, informații cadastrale, drumuri și multe alte categorii de date relevante pentru multe administrații publice. Aceste standarde și specificații existente pot și ar trebui să fie folosite mai mult dincolo de domeniul pentru care au fost dezvoltate inițial.

Mai multe administrații publice și instituții guvernamentale din întreaga UE promovează deja partajarea și reutilizarea soluțiilor TI prin adoptarea de modele operaționale noi, promovarea utilizării de aplicații software cu sursă deschisă pentru principalele servicii TIC și la momentul implementării infrastructurii de servicii digitale. 

Există unele provocări-cheie care limitează gradul de partajare și reutilizare a soluțiilor TI la nivel tehnic, organizațional, juridic și de comunicare. Cadrul ISA² privind partajarea și reutilizarea soluțiilor TI 12  oferă recomandări administrațiilor publice pentru a le ajuta să depășească aceste provocări și să partajeze/reutilizeze soluții TI comune. Reutilizarea și partajarea pot fi sprijinite în mod eficace de platforme de colaborative 13 .

2.6Principiul fundamental 5: neutralitatea tehnologică și portabilitatea datelor

Atunci când se creează servicii publice europene, administrațiile publice ar trebui să se concentreze asupra necesităților funcționale și să amâne deciziile cu privire la tehnologii cât mai mult cu putință în scopul de a minimiza dependențe tehnologice, a evita să se impună membrilor lor tehnologii sau produse specifice și pentru a se putea adapta la mediul tehnologic în schimbare rapidă.

Administrațiile publice ar trebui să asigure accesul la serviciile și datele lor publice și reutilizarea acestora, indiferent de tehnologiile sau produse lor specifice.

Funcționarea pieței unice digitale necesită ca datele să fie ușor transferabile între diferite sisteme, pentru a se evita blocajele și pentru a sprijini libera circulație a datelor. Această cerință se referă la portabilitatea datelor - abilitatea de a transfera și de a reutiliza datele cu ușurință între diferite aplicații și sisteme, dificultatea fiind mai mare în cazul scenariilor transfrontaliere.

2.7Principiul fundamental 6: abordarea centrată pe utilizator

Utilizatorii cărora li se adresează serviciile publice europene sunt administrațiile publice, cetățenii sau societățile care accesează aceste servicii și care beneficiază de pe urma utilizării lor. La stabilirea serviciilor publice care ar trebui să fie furnizate și a modului în care ar trebui să se realizeze acest lucru, ar trebui să se țină seama de nevoile utilizatorilor.

Prin urmare, în măsura în care este posibil, nevoile și cerințele utilizatorilor ar trebui să ghideze procesul de proiectare și dezvoltare a serviciilor publice, în conformitate cu următoarele așteptări:

o abordare ce presupune furnizarea de servicii prin canale multiple, însemnând disponibilitatea unor canale fizice și digitale alternative pentru a avea acces la un serviciu, reprezintă o parte importantă a procesului de proiectare a serviciilor publice, având în vedere că utilizatorii pot prefera canale diferite, în funcție de circumstanțele și de nevoile lor;

un punct unic de contact ar trebui să fie pus la dispoziția utilizatorilor, pentru a ascunde complexitatea administrativă internă și pentru a facilita accesul la serviciile publice, de exemplu, atunci când mai multe organisme trebuie să colaboreze pentru a furniza un serviciu public;

feedback-ul din partea utilizatorilor ar trebui să fie colectat, evaluat și utilizat în mod sistematic pentru a proiecta noi servicii publice și pentru a le îmbunătăți în continuare pe cele existente;

în măsura în care este posibil, în conformitate cu legislația în vigoare, utilizatorilor ar trebui să li se solicite să furnizeze date o singură dată, iar administrațiile ar trebui să fie capabile să extragă și să pună în comun aceste date pentru a răspunde solicitărilor din partea utilizatorilor, în conformitate cu normele privind protecția datelor;

Utilizatorilor ar trebui să li se solicite să furnizeze numai informațiile care sunt absolut necesare pentru a obține un anumit serviciu public.

2.8Principiul fundamental 7: incluziunea și accesibilitatea

Prin incluziune se acordă tuturor dreptul de a beneficia pe deplin de oportunitățile oferite de noile tehnologii pentru a accesa și utiliza serviciile europene, precum și pentru a surmonta dezavantajele sociale și economice și excluziunea.

Accesibilitatea garantează că persoanele cu handicap, persoanele în vârstă și alte categorii defavorizate pot utiliza serviciile publice la niveluri comparabile celor oferite altor cetățeni 14 .

Incluziunea și accesibilitatea trebuie să facă parte din întregul ciclu de viață pentru dezvoltare al serviciului public european în ceea ce privește concepția, conținutul de informații și furnizarea acestuia. Ar trebui să se asigure conformitatea cu specificațiile privind accesibilitatea prin mijloace electronice (e-accesibilitate) recunoscute pe scară largă la nivel european sau internațional 15 .

De regulă, incluziunea și accesibilitatea implică furnizarea de servicii prin canale multiple. Pe lângă serviciile electronice, ar putea fi necesar să coexiste și modurile tradiționale de furnizare a serviciilor pe bază de documente scrise sau în prezența persoanei.

De asemenea, capacitatea unui sistem de a permite unor terți să acționeze în numele cetățenilor care se află în incapacitate temporară sau permanentă, de a utiliza direct serviciile publice poate conduce la îmbunătățirea incluziunii și a accesibilității.

2.9Principiul fundamental 8: securitatea și confidențialitatea

Cetățenii și societățile trebuie aibă certitudinea că interacțiunea lor cu autoritățile publice este sigură, că are loc într-un mediu de încredere și în deplină conformitate cu reglementările relevante, de exemplu cu Regulamentul și Directiva privind protecția datelor 16  și cu Regulamentul privind identificarea electronică și serviciile de încredere 17 . Administrațiile publice trebuie să garanteze cetățenilor respectarea caracterului privat, precum și a confidențialității, a autenticității, a integrității și a nerepudierii informațiilor furnizate de cetățeni și societăți. Securitatea și confidențialitatea sunt analizate mai detaliat în secțiunea 4.3.7.

2.10Principiul fundamental 9: multilingvismul

Serviciile publice europene pot fi utilizate, teoretic, de oricine din orice stat membru. Prin urmare, multilingvismul trebuie luat în considerare cu atenție la proiectarea acestora. Cetățenii din întreaga Europă se confruntă adesea cu probleme la accesarea și utilizarea serviciilor digitale publice, dacă acestea nu sunt disponibile în limbile pe care ei le vorbesc.

Trebuie găsit echilibrul între așteptările cetățenilor și ale societăților de a dispune de servicii în limba sau limbile lor materne sau preferate și capacitatea administrațiilor publice ale statelor membre de a oferi servicii în toate limbile oficiale ale UE. Un echilibru adecvat ar putea fi stabilit prin asigurarea disponibilității serviciilor publice europene în limbile utilizatorilor finali preconizați, și anume prin stabilirea numărului de limbi în funcție de nevoile utilizatorilor, cum ar fi nivelul la care serviciul este esențial pentru implementarea pieței unice digitale sau a politicilor naționale sau dimensiunea audienței relevante.

Multilingvismul nu intervine numai la nivelul interfeței cu utilizatorul, ci la toate nivelurile de proiectare a serviciilor publice europene. De exemplu, alegerile făcute cu privire la reprezentarea datelor într-o bază de date electronică nu ar trebui să limiteze capacitatea acesteia de a opera în limbi diferite.

Dimensiunea multilingvă a interoperabilității devine relevantă și atunci când un serviciu public necesită schimburi de date între sistemele de informații dincolo de frontierele lingvistice, întrucât semnificația informațiilor transmise trebuie conservată.

2.11Principiul fundamental 10: simplificarea administrativă

Ori de câte ori este posibil, administrațiile publice ar trebui să încerce să își eficientizeze și să își simplifice procesele administrative prin îmbunătățirea acestora sau eliminarea acelora care nu oferă valoare publică. Simplificarea administrativă poate ajuta societățile și cetățenii să reducă sarcina administrativă asociată respectării legislației UE sau a obligațiilor naționale. De asemenea, administrațiile publice ar trebui să introducă servicii publice europene sprijinite prin mijloace electronice, care să includă și interacțiunile acestora cu alte administrații publice, cetățeni și societăți.

Digitizarea serviciilor publice ar trebui să aibă loc în conformitate cu următoarele concepte:

„digital-by-default” (implicit digital), ori de câte ori este cazul, astfel încât să existe cel puțin un canal digital disponibil pentru accesarea și utilizarea unui anumit serviciu public european;

„digital-first” (prioritar digital), ceea ce înseamnă că se acordă prioritate utilizării serviciilor publice prin intermediul canalelor digitale, concomitent cu aplicarea conceptului de furnizare prin canale multiple și a politicii „no-wrong-door” (nicio ușă greșită), respectiv în condiții de coexistență a canalelor fizice și a celor digitale.

2.12Principiul fundamental 11: conservarea informațiilor

Legislația prevede obligația de stocare a deciziilor și a datelor și posibilitatea de a le accesa pe o anumită perioadă. Aceasta înseamnă că înregistrările 18 și informațiile în format electronic deținute de administrațiile publice în scopul de a documenta proceduri și decizii trebuie să fie conservate și convertite, dacă este necesar, pe suporturi noi, atunci când suporturile vechi sunt depășite. Obiectivul este de a asigura că înregistrările și alte forme de informații continuă să fie lizibile, fiabile și nealterate și că pot fi accesate câtă vreme sunt necesare, sub rezerva dispozițiilor privind securitatea și confidențialitatea.

Pentru a garanta conservarea pe termen lung a înregistrărilor electronice și a altor tipuri de informații, ar trebui alese formate care să asigure accesul pe termen lung, inclusiv conservarea semnăturilor sau a sigiliilor electronice asociate. În acest sens, utilizarea serviciilor de conservare calificate, în conformitate cu Regulamentul (UE) 910/2014, poate asigura conservarea pe termen lung a informațiilor.

În cazul surselor de informații deținute și gestionate de administrațiile naționale, conservarea reprezintă o chestiune de competență strict națională. În cazul informațiilor care nu sunt strict naționale, conservarea devine o chestiune europeană. În acest caz, statele membre în cauză ar trebui să aplice o „politică de conservare” corespunzătoare, pentru a face față oricăror dificultăți apărute în cazul în care informațiile relevante sunt utilizate în jurisdicții diferite.

2.13Principiul fundamental 12: evaluarea eficacității și a eficienței

Există mai multe moduri de a face un bilanț al valorii serviciilor publice europene interoperabile, inclusiv pe considerente cum ar fi rentabilitatea investiției, costul total de proprietate, nivelul de flexibilitate și adaptabilitate, sarcina administrativă redusă, eficiență, riscul redus, transparența, simplificarea, metodele de lucru îmbunătățite și gradul de satisfacție a utilizatorilor.

Atunci când se urmărește să se asigure eficacitatea și eficiența unui serviciu public european, ar trebui evaluate diverse soluții tehnologice 19 .

3Niveluri de interoperabilitate

Acest capitol descrie un model de interoperabilitate care se aplică tuturor serviciilor publice digitale și poate fi considerat, de asemenea, drept element integrant al paradigmei interoperabilității prin concepție. Acesta include:

patru niveluri de interoperabilitate: juridic, organizațional, semantic și tehnic;

o componentă transversală a celor patru niveluri, „guvernanța serviciilor publice integrate”;

un nivel de bază, „guvernanța interoperabilității”.

Modelul este descris mai jos:

Figura 3: Model de interoperabilitate

3.1Guvernanța interoperabilității

Guvernanța interoperabilității se referă la deciziile privind cadrele de interoperabilitate, acordurile instituționale, structurile organizatorice, rolurile și responsabilitățile, politicile, acordurile și alte aspecte ale asigurării și monitorizării interoperabilității la nivel național și european.

Cadrul european de interoperabilitate, Planul de acțiune privind interoperabilitatea (anexa 1 la prezenta comunicare) și Arhitectura europeană de referință a interoperabilității (EIRA) sunt părți importante ale guvernanței interoperabilității la nivelul UE.

Directiva INSPIRE este o importantă ilustrare specifică domeniului 20 a ceea ce înseamnă un cadru de interoperabilitate care include interoperabilitatea juridică, structurile de coordonare și modalitățile tehnice de interoperabilitate.

Serviciile publice europene sunt prestate într-un mediu complex și în schimbare. Eforturile intersectoriale și/sau transfrontaliere de asigurare a interoperabilității necesită sprijin politic, pentru a facilita cooperarea între administrațiile publice 21 . Pentru o cooperare eficientă, toate părțile interesate trebuie să aibă o viziune comună, să convină asupra unor obiective și termene și să își alinieze prioritățile. Interoperabilitatea dintre administrațiile publice de la diferite niveluri administrative va avea succes numai dacă instituțiile guvernamentale îi vor acorda prioritatea necesară și vor aloca resurse pe măsura eforturilor depuse în acest sens 22 . 

Lipsa abilităților necesare la nivel intern este un alt obstacol în calea implementării politicilor de interoperabilitate. Statele membre ar trebui să includă abilitățile de interoperabilitate în strategiile lor privind interoperabilitatea, recunoscând că aceasta este o problemă multidimensională care necesită conștientizare și abilități juridice, organizaționale, semantice și tehnice.

Implementarea și furnizarea unui anumit serviciu public european depind adesea de componente care sunt comune mai multor servicii publice europene. Durabilitatea acestor componente, care sunt reglementate prin acorduri de interoperabilitate încheiate în afara domeniului de aplicare a unui anumit serviciu public european, ar trebui să fie garantată în timp. Acest aspect este fundamental, deoarece interoperabilitatea ar trebui să fie garantată în mod durabil, și nu ca obiectiv sau proiect unic. Întrucât componentele comune și acordurile de interoperabilitate sunt rezultatul eforturilor depuse de administrațiile publice la diferite niveluri (local, regional, național, UE), coordonarea și monitorizarea acestora necesită o abordare holistică.

Guvernanța interoperabilității este cheia unei abordări holistice privind interoperabilitatea, deoarece reunește toate instrumentele necesare pentru a o aplica.

Coordonarea, comunicarea și monitorizarea sunt de importanță maximă pentru o guvernanță de succes. Comisia Europeană, prin intermediul programului ISA2, sprijină crearea unui Observator al cadrelor de interoperabilitate naționale (NIFO). Principalul său obiectiv este să furnizeze informații cu privire la NIF-uri, la interoperabilitatea acestora și la strategiile/politicile digitale, pentru a ajuta administrațiile publice să pună în comun și să reutilizeze experiențele, precum și să sprijine „transpunerea” EIF la nivel național. Un NIF poate consta într-unul sau mai multe documente care definesc cadrele, politicile, strategiile, orientările și planurile de acțiune privind interoperabilitatea într-un stat membru.

3.1.1Identificarea și selectarea standardelor și a specificațiilor

Standardele și specificațiile sunt fundamentale pentru interoperabilitate. Pentru a le gestiona în mod corespunzător, trebuie parcurși șase pași:

identificarea standardelor și a specificațiilor candidate pe baza nevoilor și a cerințelor specifice;

evaluarea standardelor și a specificațiilor candidate folosind metode standardizate, transparente, echitabile și nediscriminatorii 23 ;

implementarea standardelor și a specificațiilor în conformitate cu planurile și orientările practice;

monitorizarea conformității 24 cu standardele și specificațiile;

managementul schimbării cu proceduri adecvate;

documentarea standardelor și a specificațiilor, în cataloage deschise, folosind o descriere standardizată 25 .

Standardele și specificațiile pot fi puse în corespondență cu EIRA și catalogate în Cartografierea europeană a interoperabilității (EIC).

În unele cazuri, administrațiile publice pot constata că nu sunt disponibile standarde/specificații corespunzătoare pentru o nevoie specifică într-un anumit domeniu. Participarea activă la procesul de standardizare contribuie la atenuarea problemelor legate de întârzieri, îmbunătățește nivelul de aliniere a standardelor și a specificațiilor cu nevoile sectorului public și poate ajuta administrațiile să țină pasul cu progresul tehnologic.

3.2Guvernanța serviciilor publice integrate

Furnizarea de servicii publice europene necesită adesea colaborarea dintre diferite administrații publice pentru a satisface nevoile utilizatorilor finali și a furniza servicii publice în mod integrat. Atunci când sunt implicate mai multe organizații, este nevoie să se asigure coordonarea și guvernanța de către autoritățile abilitate să planifice, să implementeze și să opereze servicii publice europene. Guvernanța serviciilor are rolul de a asigura: integrarea, execuția fără întrerupere, reutilizarea serviciilor și a datelor, precum și dezvoltarea de servicii și de „module” 26 noi. Informații suplimentare despre „furnizarea de servicii publice integrate” sunt disponibile în secțiunea 4.3.1.

În ceea ce privește guvernanța, aceasta ar trebui să includă toate nivelurile: juridic, organizațional, semantic și tehnic. Asigurarea interoperabilității la momentul elaborării instrumentelor juridice, a proceselor operaționale organizaționale, a schimbului de informații, a serviciilor și a componentelor care sprijină serviciile publice europene este o sarcină permanentă, întrucât interoperabilitatea este perturbată în mod constant de modificările mediului, și anume privind legislația, de nevoile societăților sau ale cetățenilor, de structura organizatorică a administrațiilor publice, de procesele operaționale și de apariția tehnologiilor noi. Este nevoie, printre altele, de structuri organizatorice și de roluri și responsabilități pentru furnizarea și operarea serviciilor publice, de acorduri privind nivelul serviciilor, de stabilirea și gestionarea acordurilor de interoperabilitate, de proceduri de management al schimbării și de planuri privind continuitatea activității și calitatea datelor.

Guvernanța serviciilor publice integrate ar trebui să includă cel puțin:

definirea structurilor organizatorice, a rolurilor și a responsabilităților, precum și a procesului decizional pentru părțile implicate;

impunerea unor cerințe pentru:

oaspectele legate de interoperabilitate, inclusiv de calitatea, scalabilitatea și disponibilitatea modulelor reutilizabile, inclusiv a surselor de informații (registre de bază, portaluri de date deschise etc.) și a altor servicii interconectate;

oinformații/servicii externe, transpuse în acorduri clare privind nivelul serviciilor (inclusiv privind interoperabilitatea);

un plan de management al schimbării, pentru a defini procedurile și procesele necesare pentru a trata și controla modificările;

un plan de continuitate a activității/redresare în caz de dezastru, pentru a asigura funcționarea serviciilor publice digitale și a modulelor acestora într-o serie de situații, de exemplu în caz de atacuri cibernetice sau de defecțiuni ale modulelor.

3.2.1Acorduri de interoperabilitate

Organizațiile implicate în furnizarea de servicii publice europene ar trebui să încheie acorduri formale pentru cooperare prin intermediul acordurilor de interoperabilitate. Configurarea și gestionarea acestor acorduri țin de guvernanța serviciilor publice.

Acordurile ar trebui să cuprindă informații suficient de detaliate pentru a permite atingerea obiectivului lor, și anume furnizarea de servicii publice europene, acordând în același timp fiecărei organizații autonomia internă și națională maximă posibilă.

La nivel semantic și tehnic, dar și la nivel organizațional în unele cazuri, acordurile de interoperabilitate includ de obicei standarde și specificații. La nivel juridic, caracterul specific și obligatoriu al acordurilor de interoperabilitate decurge din legislație, la nivel european și/sau național, sau din acorduri bilaterale și multilaterale.

Pot exista și alte tipuri de acorduri în completarea acordurilor de interoperabilitate, care să abordeze aspecte operaționale. De exemplu, memorandumuri de înțelegere (MoU), acorduri privind nivelul serviciilor (SLA), proceduri de sprijin/intervenție și date de contact, făcând trimitere, dacă este necesar, la acordurile la nivel semantic și tehnic pe care se bazează.

Având în vedere că furnizarea unui serviciu public european este rezultatul unui efort colectiv al unor părți care produc sau consumă părți ale serviciului, este esențial să se includă procese adecvate de management al schimbării în acordurile de interoperabilitate pentru a asigura acuratețea, fiabilitatea, continuitatea și evoluția serviciului furnizat către alte administrații publice, societăți și cetățeni. 

3.3Interoperabilitatea juridică

Fiecare administrație publică participantă la furnizarea unui serviciu public european operează în cadrul său juridic național. Interoperabilitatea juridică urmărește să asigure posibilitatea de cooperare între organizații care funcționează în conformitate cu cadre juridice, politici și strategii diferite. Aceasta ar putea impune ca legislația să nu blocheze crearea de servicii publice europene în cadrul statelor membre și între acestea și să existe acorduri clare cu privire la modul în care vor fi tratate diferențele legislative dincolo de frontiere, inclusiv posibilitatea de a institui noi acte legislative.

Primul pas spre abordarea interoperabilității juridice este de a efectua „verificări ale interoperabilității” prin examinarea legislației existente în vederea identificării barierelor în calea interoperabilității: restricții sectoriale sau geografice privind utilizarea și stocarea datelor, modele de licențe de date diferite și vagi, obligații suprarestrictive de a utiliza tehnologii digitale sau moduri de livrare specifice pentru furnizarea serviciilor publice, cerințe contradictorii pentru procese operaționale identice sau similare, nevoi de securitate și protecție a datelor depășite etc.

Coerența actelor legislative, în vederea asigurării interoperabilității, ar trebui să fie evaluată înainte de adoptare și prin evaluarea periodică a performanțelor acestora, după implementarea lor.

Având în vedere că serviciile publice europene sunt concepute în mod clar pentru a fi furnizate - printre altele - prin intermediul canalelor digitale, tehnologiile TIC trebuie luate în considerare cât mai devreme posibil în procesul de elaborare a legilor. În special, legislația propusă ar trebui supusă unei „verificări digitale”:

pentru a asigura că aceasta este adecvată nu numai fizic, ci și în mediul digital (de exemplu pe internet);

pentru a identifica orice obstacole în calea transferului digital; și

pentru a identifica și a evalua impactul TIC asupra părților interesate.

Acest lucru va facilita interoperabilitatea între serviciile publice la niveluri inferioare (semantic și tehnic) și, de asemenea, va crește potențialul de reutilizare a soluțiilor TIC existente, contribuind astfel la reducerea timpului și a costurilor necesare implementării.

Validitatea juridică a informațiilor schimbate între statele membre ar trebui menținută și în context transfrontalier, și ar trebui respectate legislațiile ambelor țări – de origine și destinatare ale informațiilor – în materie de protecție a datelor cu caracter personal. Acest lucru ar putea necesita acorduri suplimentare pentru a remedia eventualele diferențe de implementare a legislației în vigoare.

3.4Interoperabilitatea organizațională

Aceasta se referă la modul în care administrațiile publice își aliniază procesele operaționale, responsabilitățile și așteptările pentru a atinge obiectivele stabilite de comun acord și reciproc avantajoase. În practică, interoperabilitatea organizațională înseamnă documentarea și integrarea sau alinierea proceselor operaționale și a informațiilor relevante schimbate. Interoperabilitatea organizațională își propune totodată să îndeplinească cerințele comunității de utilizatori prin oferirea unor servicii disponibile, ușor de identificat, accesibile și centrate pe utilizator.

3.4.1Alinierea proceselor operaționale

Pentru ca diferite entități administrative să poată colabora în mod eficient și eficace la furnizarea de servicii publice europene, ar putea fi nevoie ca acestea să își alinieze procesele operaționale existente sau să definească și să aplice procese operaționale noi.

Alinierea proceselor operaționale presupune documentarea acestora într-un mod stabilit de comun acord și cu ajutorul unor tehnici de modelare general acceptate, inclusiv a informațiilor schimbate, astfel încât toate administrațiile publice participante la furnizarea serviciilor publice europene să poată înțelege ansamblul procesului operațional („end-to-end”) și rolul care le revine în cadrul acestuia.

3.4.2Relațiile organizaționale

Prin orientarea către serviciu, pe care se bazează modelul conceptual pentru serviciile publice, se înțelege că relația dintre furnizorii serviciului și clienții serviciului trebuie definită în mod clar.

Aceasta implică găsirea de instrumente pentru formalizarea asistenței reciproce, a acțiunilor comune și pentru interconectarea proceselor operaționale ca parte a furnizării serviciului, de exemplu prin semnarea unor MoU și SLA între administrațiile publice participante. În ceea ce privește acțiunile transfrontaliere, se preferă acordurile multilaterale sau globale europene.

3.5Interoperabilitatea semantică

Interoperabilitatea semantică asigură conservarea și înțelegerea formatului și a semnificației exacte a datelor și a informațiilor transferate în cursul schimburilor care au loc între părți, cu alte cuvinte, înțelegerea corectă a mesajului transmis. În cadrul EIF, interoperabilitatea semantică se referă atât la aspecte semantice, cât și sintactice:

aspectul semantic se referă la sensul elementelor de date și la relațiile dintre acestea. Acesta include dezvoltarea unor vocabulare și scheme pentru descrierea schimburilor de date și garantează înțelegerea elementelor de date în același mod de către toate părțile care comunică;

aspectul sintactic se referă la descrierea formatului exact al informațiilor care urmează să fie schimbate din punct de vedere gramatical și al formatului.

Un punct de plecare pentru îmbunătățirea interoperabilității semantice este de a percepe datele și informațiile ca pe un bun public de valoare.

Ar trebui elaborată o strategie de gestionare a informațiilor, care să fie coordonată la cel mai înalt nivel posibil (de corporație sau întreprindere) pentru a se evita fragmentarea și a stabili priorități.

De exemplu, acordurile privind datele de referință, sub formă de taxonomii, vocabulare controlate, lexicoane, liste de coduri 27 și structuri/modele de date reutilizabile 28 , sunt condiții prealabile esențiale pentru realizarea interoperabilității semantice. Abordări precum proiectarea bazată pe date, cuplate cu tehnologii de date corelate, sunt metode inovatoare de îmbunătățire substanțială a interoperabilității semantice.

Similar modului în care standardele tehnice au favorizat interoperabilitatea tehnică (de exemplu, conectivitatea la rețea) de mai multe decenii, este nevoie de standarde și specificații robuste, coerente și universal aplicabile privind informațiile pentru a permite schimbul de informații semnificative între organizațiile publice europene 29 . 

Date fiind contextele lingvistice, culturale, juridice și administrative diferite din statele membre, acest nivel al interoperabilității pune probleme semnificative. Totuși, cu excepția cazului în care are loc o intensificare a eforturilor de standardizare la nivelul interoperabilității semantice, este dificil să se asigure un schimb de informații fără întrerupere, libera circulație a datelor, precum și portabilitatea datelor între statele membre pentru a sprijini o piață unică digitală în UE.

3.6Interoperabilitatea tehnică

Aceasta se referă la aplicațiile și infrastructurile care asigură o legătură între sisteme și servicii. Aspectele referitoare la interoperabilitatea tehnică includ specificații privind interfața, serviciile de interconectare, serviciile de integrare a datelor, prezentarea și schimbul de date și protocoale securizate de comunicare.

Un obstacol major în calea interoperabilității rezultă din sistemele existente. Din punct de vedere istoric, aplicațiile și sistemele de informații folosite în cadrul administrațiilor publice au fost dezvoltate într-o manieră ascendentă, încercându-se rezolvarea problemelor specifice și locale. Acest lucru a condus la apariția de insule TIC fragmentate a căror interoperabilitate este dificil de pus în practică.

Din cauza dimensiunii administrației publice și a fragmentării soluțiilor TIC, multitudinea sistemelor existente creează o barieră suplimentară în calea interoperabilității la nivel tehnic.

Interoperabilitatea tehnică ar trebui asigurată, ori de câte ori este posibil, prin utilizarea unor specificații tehnice formale.

4Modelul conceptual pentru furnizarea serviciilor publice integrate

4.1Introducere

Acest capitol propune un model conceptual pentru servicii publice integrate pentru a oferi îndrumări cu privire la planificarea, dezvoltarea, exploatarea și întreținerea acestora de către statele membre. Acesta este relevant pentru toate nivelurile guvernamentale, de la cel local la cel european. Modelul este modular și cuprinde componente de servicii cuplate în mod flexibil 30 interconectate prin intermediul infrastructurii partajate.

Administrațiile publice trebuie să identifice, să negocieze și să convină asupra unei abordări comune pentru interconectarea componentelor serviciilor. Aceasta se va realiza la diferite niveluri administrative naționale, în funcție de structura organizatorică a fiecărei țări. Limitele de acces pentru servicii și informații ar trebui să fie definite prin interfețe și condiții de acces.

Există soluții tehnice bine-cunoscute și aplicate pe scară largă, de exemplu servicii web, pentru a realiza acest lucru, însă implementarea lor la scara UE va necesita eforturi concertate din partea administrațiilor publice, inclusiv modele comune sau compatibile, standarde și acorduri privind o infrastructură comună.

4.2Prezentare de ansamblu a modelului

Modelul conceptual promovează ideea de interoperabilitate prin concepție. Aceasta înseamnă că, pentru ca serviciile publice europene să fie interoperabile, ele ar trebui să fie proiectate în conformitate cu modelul propus și ținând cont de anumite cerințe privind interoperabilitatea și reutilizabilitatea 31 . Modelul promovează reutilizabilitatea ca factor determinant al interoperabilității, recunoscând că serviciile publice europene ar trebui să reutilizeze informațiile și serviciile care există deja și care pot fi disponibile din diverse surse din interiorul granițelor organizaționale ale administrațiilor publice sau dincolo de acestea. Informațiile și serviciile ar trebui să poată fi extrase și puse la dispoziție în formate interoperabile.

Componentele de bază ale modelului conceptual sunt prezentate mai jos.

Figura 4: Model conceptual pentru servicii publice integrate

Structura modelului cuprinde:

„furnizarea de servicii integrate” pe baza unei „funcții de coordonare” pentru a reduce gradul de complexitate pentru utilizatorul final;

o politică de furnizare a serviciilor de tip „no wrong door” (nicio ușă greșită), pentru a oferi opțiuni și canale alternative de furnizare a serviciilor, asigurând în același timp disponibilitatea canalelor digitale („implicit digitale”);

reutilizarea datelor și a serviciilor pentru a reduce costurile și a crește calitatea serviciilor și gradul de interoperabilitate;

cataloage care descriu servicii reutilizabile și alte active, pentru a facilita găsirea și un mai mare grad de utilizare a acestora;

guvernanța serviciilor publice integrate;

securitatea și confidențialitatea.

4.3Componente de bază

4.3.1Funcția de coordonare

Funcția de coordonare asigură identificarea nevoilor, precum și invocarea și orchestrarea serviciilor adecvate pentru a oferi un serviciu public european. Această funcție ar trebui să selecteze sursele și serviciile corespunzătoare și să le integreze. Coordonarea se poate realiza în mod automat sau manual. Următoarele etape ale procesului fac parte din „furnizarea de servicii publice integrate” și sunt executate cu ajutorul funcției de coordonare.

I.Identificarea nevoii: Aceasta este semnalată de o solicitare de servicii publice formulată de un cetățean sau o societate. 

II.Planificare: Aceasta presupune identificarea serviciilor și a surselor de informații necesare, cu ajutorul cataloagelor disponibile, și reunirea acestora într-un singur proces, luând în considerare nevoile specifice ale utilizatorilor (de exemplu, personalizarea).

III.Executare: Aceasta presupune colectarea și schimbul de informații, aplicând norme operaționale (astfel cum prevăd legislația și politicile relevante) pentru a acorda sau a refuza accesul la un serviciu și, ulterior, furnizarea serviciului solicitat cetățenilor sau societăților.

IV.Evaluare: După furnizarea serviciilor, se colectează și se evaluează feedback-ul din partea utilizatorilor.

4.3.2Servicii și surse de informații interne

Administrațiile publice produc și pun la dispoziție un număr mare de servicii, menținând și gestionând un număr și o varietate imense de surse de informații. Aceste surse de informații sunt adesea necunoscute în afara granițelor unei anumite administrații (și, uneori, chiar și în interiorul acestor granițe). Această situație are ca rezultat dublarea eforturilor și subexploatarea resurselor și a soluțiilor disponibile.

Sursele de informații (registre de bază, portaluri de date deschise și alte surse oficiale de informații) și serviciile disponibile nu numai în interiorul sistemului administrativ, ci și în mediul extern, pot fi folosite pentru a crea servicii publice integrate sub formă de module. Modulele (servicii și surse de informații) ar trebui să asigure accesibilitatea datelor sau a funcționalității lor folosind abordări orientate spre servicii.

Administrațiile publice ar trebui să promoveze politici pentru schimbul de surse de informații și servicii în trei moduri principale.

I.Reutilizare: La proiectarea unor servicii noi sau revizuirea celor existente, primul pas care ar trebui făcut este să se investigheze dacă sursele de informații și serviciile existente pot fi reutilizate;

II.Publicare: La proiectarea unor surse de informații și servicii noi sau la revizuirea celor existente, sursele de informații și serviciile reutilizabile ar trebui să fie puse la dispoziția altor solicitanți pentru reutilizare;

III.Agregare: Odată ce s-au identificat sursele de informații și serviciile adecvate, acestea ar trebui să fie agregate într-un proces de furnizare de servicii integrate. Modulele ar trebui să aibă capacitatea nativă de a fi combinate („interoperabilitate prin concepție”), pentru a putea fi integrate în diferite medii, cu personalizare minimă. Această agregare este relevantă pentru informații, servicii și alte soluții de interoperabilitate (de exemplu, software).

Abordarea care include folosirea de module reutilizabile găsește o aplicație adecvată prin punerea în corespondență a soluțiilor cu modulele conceptuale ale unei arhitecturi de referință 32 care permite detectarea componentelor reutilizabile, ceea ce, de asemenea, promovează raționalizarea. Rezultatul acestei puneri în corespondență este o cartografiere 33 a soluțiilor, inclusiv a modulelor acestora, care poate fi reutilizată pentru a servi nevoilor operaționale comune și pentru a asigura interoperabilitatea.

Mai precis, pentru a evita dublarea eforturilor, costurile suplimentare și problemele suplimentare de interoperabilitate și, în același timp, a crește calitatea serviciilor oferite, modelul conceptual include două tipuri de reutilizare.

Reutilizarea serviciilor: Pot fi reutilizate diferite tipuri de servicii. Exemplele includ serviciile publice de bază, de exemplu, eliberarea unui certificat de naștere și serviciile comune, cum ar fi identificarea electronică și semnătura electronică. Serviciile puse în comun pot fi furnizate de către sectorul public, sectorul privat sau în modele de parteneriat public-privat (PPP);

Reutilizarea informațiilor: Administrațiile publice stochează deja cantități mari de informații cu potențial de reutilizare. Exemplele includ: date primare din registrele de bază, ca date oficiale utilizate de mai multe aplicații și sisteme; date deschise în baza licențelor de utilizare deschise, publicate de organizațiile publice; alte tipuri de date oficiale validate și gestionate sub egida autorităților publice. Registrele de bază și datele deschise sunt descrise mai detaliat în secțiunea următoare.

4.3.3Registrele de bază

Registrele de baza constituie piatra de temelie a furnizării serviciilor publice europene. Un registru de bază este o sursă de încredere și oficială de informații care poate și ar trebui să fie reutilizată prin mijloace digitale de către alți solicitanți, o organizație fiind responsabilă și răspunzătoare pentru colectarea, utilizarea, actualizarea și conservarea informațiilor. Registrele de bază sunt surse fiabile de informații elementare cu privire la persoane, societăți comerciale, vehicule, autorizații, clădiri, amplasamente și drumuri. Acest tip de informații constituie „datele primare” pentru administrațiile publice și furnizarea de servicii publice europene. „Oficial” înseamnă în acest context că un registru de bază este considerat a fi „sursa” informațiilor, și anume că acesta indică situația corectă, este actualizat și prezintă cel mai înalt nivel posibil de calitate și integritate.

În cazul registrelor centralizate, o singură entitate organizațională este responsabilă și răspunzătoare pentru calitatea datelor și pentru măsurile necesare pentru a asigura corectitudinea datelor. Astfel de registre se află sub controlul juridic al administrațiilor publice, în timp ce exploatarea și întreținerea pot fi externalizate către alte organizații, dacă este necesar. Există mai multe tipuri de registre de bază, de exemplu, cu privire la populație, societăți, vehicule, informații cadastrale. Pentru administrații, este important să obțină o imagine de ansamblu la nivel înalt a funcționării registrelor de bază și a datelor pe care acestea le stochează (un registru al registrelor).

În cazul unor registre distribuite, trebuie să existe o singură entitate organizațională responsabilă și răspunzătoare pentru fiecare parte a registrului. În plus, o singură entitate trebuie să fie responsabilă și răspunzătoare pentru coordonarea tuturor componentelor registrului distribuit.

Un cadru al registrelor de bază „descrie acordurile și infrastructura necesare pentru operarea registrelor de bază, precum și relațiile cu alte entități”.

Accesul la registrele de bază ar trebui să fie reglementat astfel încât să respecte dispozițiile privind confidențialitatea datelor și de altă natură; registrele de bază sunt guvernate de principiile administrării informațiilor.

Administratorul informațiilor este organismul (sau, posibil, persoana) responsabil și răspunzător pentru colectarea, utilizarea, actualizarea, păstrarea și ștergerea informațiilor. Printre responsabilitățile sale se numără și definirea utilizării permise a informațiilor, respectarea reglementărilor privind confidențialitatea datelor și a politicilor de securitate, asigurarea caracterului actual al informațiilor și a posibilității de accesare a datelor de către utilizatorii autorizați.

Registrele de bază ar trebui să permită elaborarea și implementarea unui plan de asigurare a calității datelor pentru a garanta calitatea datelor cuprinse în acestea. Cetățenii și societățile ar trebui să poată fi în măsură să verifice exactitatea, corectitudinea și caracterul complet al datelor proprii incluse în registrele de bază.

Ar trebui să se pună la dispoziție un ghid privind terminologia utilizată și/sau un glosar al termenilor relevanți utilizați în fiecare registru de bază, atât în scopul informării persoanelor, cât și în scopul folosirii cu dispozitive de citire optică .

4.3.4Date deschise

Directiva privind reutilizarea informațiilor din sectorul public oferă un cadru juridic comun pentru reutilizarea datelor din sectorul public. Accentul se pune pe publicarea datelor care pot fi citite automat în vederea utilizării de către alți solicitanți, pentru a stimula transparența, concurența loială, inovarea și economia bazată pe date. Pentru a asigura condiții de concurență echitabile, deschiderea și reutilizarea datelor trebuie să fie nediscriminatorii, ceea ce înseamnă că datele trebuie să fie interoperabile, astfel încât să poată fi găsite, descoperite și prelucrate.

În prezent, există multe obstacole în calea utilizării datelor deschise. Adesea, acestea sunt publicate în formate diferite sau în formate care îngreunează utilizarea, nu includ metadate corespunzătoare sau datele în sine pot fi de o calitate scăzută etc. În mod ideal, metadatele de bază 34 și semantica seturilor de date deschise ar trebui să fie descrise într-un format standard, care să poată fi citite automat. 

Datele pot fi folosite în diferite moduri și pentru diverse scopuri, iar publicarea datelor deschise ar trebui să permită acest lucru. Cu toate acestea, utilizatorii ar putea avea probleme la utilizarea seturilor de date, ar putea transmite observații cu privire la calitatea acestora sau ar putea prefera alte modalități de publicare. Buclele de feedback pot fi utile pentru a învăța despre modul în care se utilizează seturile de date și modul în care se poate îmbunătăți publicarea acestora.

Pentru ca reutilizarea datelor deschise să își atingă întregul potențial, interoperabilitatea și securitatea juridică sunt esențiale. Din acest motiv, dreptul oricui de a reutiliza datele deschise ar trebui să fie comunicat în mod clar în toate statele membre, iar regimurile juridice de facilitare a reutilizării datelor, cum ar fi licențele, ar trebui să fie promovate și standardizate cât mai mult posibil.

4.3.5Cataloage

Cataloagele ajută la identificarea resurselor reutilizabile (de exemplu, servicii, date, software, modele de date). Există diferite tipuri de cataloage, de exemplu, directoare de servicii, biblioteci de componente software, portaluri de date deschise, registre ale registrelor de bază, cataloage de metadate, cataloage de standarde, specificații și orientări. Este necesar să existe descrieri ale serviciilor, ale datelor, ale registrelor și ale soluțiilor interoperabile stabilite de comun acord și publicate în cataloage, pentru a permite interoperabilitatea între cataloage 35 . Un tip specific de catalog este reprezentat de Cartografierea europeană a interoperabilității (EIC), care reunește soluții de interoperabilitate disponibile pentru reutilizare și partajare.

4.3.6Servicii și surse de informații externe

Administrațiile publice trebuie să exploateze serviciile furnizate în afara granițelor lor organizaționale de către terți, cum ar fi serviciile de plată furnizate de instituții financiare sau serviciile de conectivitate oferite de furnizorii de telecomunicații. De asemenea, ele trebuie să exploateze surse externe de informații, cum ar fi datele deschise și datele furnizate de organizațiile internaționale, camere de comerț etc. În plus, datele utile pot fi colectate și prin intermediul „Internetului obiectelor” (de exemplu, senzori) și al rețelelor de socializare.

4.3.7Securitatea și confidențialitatea

Securitatea și confidențialitatea sunt preocupări de bază în furnizarea de servicii publice. Administrațiile publice ar trebui să se asigure:

că urmează abordarea confidențialității prin concepție și cea a securității prin concepție pentru a asigura securitatea modulelor și a infrastructurii lor complete;

că serviciile nu sunt vulnerabile la atacurile care ar putea să le întrerupă funcționarea și ar putea provoca furtul sau deteriorarea datelor; și

că respectă cerințele și obligațiile juridice privind protecția și confidențialitatea datelor recunoscând riscurile la adresa confidențialității care reies din analiza și prelucrarea avansată a datelor.

De asemenea, acestea ar trebui să asigure respectarea de către operatori a legislației privind protecția datelor, prin:

„Planuri de gestionare a riscurilor” pentru identificarea riscurilor, evaluarea potențialului impact al acestora și planificarea intervențiilor cu măsuri tehnice și organizatorice adecvate. Pe baza ultimelor evoluții tehnologice, aceste măsuri trebuie să asigure un nivel de securitate proporțional cu gradul de risc;

„Planuri de continuitate a activității” și „planuri de rezervă și de redresare” pentru a institui procedurile necesare de asigurare a disponibilității funcțiilor în urma unui eveniment dezastruos și readucerea tuturor funcțiilor la situația normală cât mai curând posibil;

Un „plan de acces la date și autorizare” care stabilește persoanele care au acces la date, datele care sunt accesibile și condițiile accesării datelor, pentru a asigura confidențialitatea. Accesul neautorizat și încălcarea normelor de securitate ar trebui monitorizate și ar trebui luate măsuri corespunzătoare pentru a preveni orice repetare a încălcărilor;

Utilizarea unor servicii calificate de asigurare a încrederii în conformitate cu regulamentul eIDAS 36 pentru a asigura integritatea, autenticitatea, confidențialitatea și nerepudierea datelor.

Atunci când administrațiile publice și alte entități fac schimb de informații oficiale, informațiile ar trebui să fie transferate, în funcție de cerințele de securitate, prin intermediul unei rețele securizate, armonizate, gestionate și controlate 37 . Mecanismele de transfer ar trebui să faciliteze schimburile de informații între administrații, societăți și cetățeni, care să fie:

înregistrate și verificate, astfel încât atât expeditorul, cât și destinatarul să fi fost identificați și autentificați prin mecanisme și proceduri convenite;

criptate, astfel încât să asigure confidențialitatea datelor tranzitate; 

marcate temporal, pentru a indica ora exactă a transferului documentelor electronice și a accesului;

logate, pentru arhivarea înregistrărilor electronice în scopul de a se conserva o dovadă cu valoare juridică.

Ar trebui să existe mecanisme adecvate care să asigure schimbul securizat de mesaje, înregistrări, formulare și alte tipuri de informații certificate electronic între diferite sisteme; să gestioneze cerințele specifice de securitate și serviciile de identificare electronică și de asigurare a încrederii, cum ar fi crearea și verificarea semnăturilor/sigiliilor electronice; și să monitorizeze traficul pentru a putea detecta intruziunile, modificările datelor și alte tipuri de atacuri.

De asemenea, informațiile trebuie să fie protejate în mod corespunzător în timpul transmiterii, al prelucrării și al stocării prin diferite procedee de securitate, cum ar fi:

definirea și aplicarea politicilor de securitate;

formarea și sensibilizarea cu privire la securitate;

securitatea fizică (inclusiv controlul accesului);

securitatea în cursul procesului;

securitate în cadrul operațiunilor (inclusiv monitorizarea securității, gestionarea incidentelor, managementul vulnerabilității);

evaluări ale securității (inclusiv audituri și controale tehnice).

Întrucât datele care provin din state membre diferite pot face obiectul unor abordări diferite de implementare a protecției datelor, ar trebui convenite cerințe comune de protecție a datelor înainte de furnizarea serviciilor agregate.

Realizarea unui schimb de date securizat necesită, totodată, mai multe funcții de gestionare, între care:

gestionarea serviciului, pentru a supraveghea toate comunicațiile din punct de vedere al identificării, autentificării, autorizării, transmiterii de date etc., inclusiv a autorizațiilor de acces, revocare și audit;

înregistrarea serviciului, în scopul furnizării (sub rezerva autorizării corespunzătoare) de acces la serviciile disponibile prin intermediul localizării și al verificării prealabile a fiabilității serviciului;

gestionarea înregistrării datelor tranzitate, în scopul de a se asigura consemnarea și arhivarea schimburilor de date, dacă este necesar.

5Concluzii

În ultimele decenii, administrațiile publice europene au realizat investiții în domeniul TIC pentru a-și moderniza operațiunile interne, a reduce costurile și a îmbunătăți serviciile pe care le oferă cetățenilor și societăților. În pofida progreselor semnificative înregistrate și a beneficiilor obținute deja, administrațiile se confruntă în continuare cu bariere majore în calea schimbului de informații și a colaborării pe cale electronică. Printre acestea se numără barierele legislative, procesele operaționale și modelele de informații incompatibile, precum și diversitatea tehnologiilor utilizate. Acest lucru se datorează faptului că, din punct de vedere istoric, sistemele de informații au fost create în sectorul public independent unele de altele, și nu într-un mod coordonat. Diversitatea configurațiilor instituționale din Europa adaugă încă un nivel de complexitate la nivelul UE.

Interoperabilitatea este o condiție prealabilă pentru permiterea comunicării electronice și a schimbului de informații între administrațiile publice. Astfel, devine și o condiție prealabilă pentru realizarea unei piețe unice digitale. Programele de interoperabilitate din UE au evoluat de-a lungul timpului. La început, acestea vizau realizarea interoperabilității în anumite domenii, apoi, crearea unei infrastructurii comune. Mai recent, acestea au început să abordeze interoperabilitatea la nivel semantic. Guvernanța, compatibilitatea regimurilor juridice, alinierea proceselor operaționale și accesul securizat la surse de date sunt unele dintre problemele care trebuie abordate în continuare, pentru a furniza servicii publice de sine stătătoare.

EIF promovează comunicarea electronică în rândul administrațiilor publice europene, prin furnizarea unui set de modele, principii și recomandări comune. În același timp, recunoaște și subliniază faptul că interoperabilitatea nu este doar o chestiune TIC, întrucât nivelurile de implicații variază de la cele juridice la cele tehnice. Tratarea problemelor într-o abordare holistică în toate aceste planuri, precum și la diferite niveluri administrative, de la nivelul local la nivelul UE, rămâne o provocare. EIF identifică patru niveluri de provocări privind interoperabilitatea (juridic, organizațional, semantic și tehnic), subliniind în același timp rolul esențial al guvernanței de a asigura coordonarea activităților relevante la toate nivelurile și în toate sectoarele de administrare.

Modelul conceptual al EIF pentru servicii publice se referă la proiectarea, planificarea, dezvoltarea, exploatarea și întreținerea serviciilor publice integrate la toate nivelurile guvernamentale, de la cel local la nivelul UE. Prezentele principii ghidează procesul de luare a deciziilor privind crearea de servicii publice europene interoperabile. În plus, EIF oferă instrumente practice sub forma unui set de recomandări concrete.

Componentele EIF sunt reprezentate în figura 5.

Figura 5: Relații specifice modelului conceptual al EIF

EIF revizuit este un instrument-cheie pentru crearea de servicii publice digitale interoperabile la nivel regional, național și european, contribuind astfel la transpunerea în realitate a piețe unice digitale.

6Anexă

6.1Abrevieri

Abreviere	Sens
A2A	Între administrații
A2B	Între administrație și societate
A2C	Între administrație și cetățean
DIF	Cadru de interoperabilitate specific domeniului
DSM	Piața unică digitală
CE	Comisia Europeană
CEI	Cartografierea europeană a interoperabilității
EIF	Cadrul european de interoperabilitate
EIRA	Arhitectura europeană de referință a interoperabilității
UE	Uniunea Europeană
LPUE	Licența publică a Uniunii Europene
TIC	Tehnologia informației și comunicațiilor
INSPIRE	Directiva 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană (INSPIRE)
ISA	Soluții de interoperabilitate pentru administrațiile publice europene
ISA²	Soluții de interoperabilitate și cadre comune pentru administrațiile publice europene, societăți și cetățeni
MoU	Memorandum de înțelegere
SM	Stat membru
NIF	Cadru național de interoperabilitate
NIFO	Observatorul cadrelor de interoperabilitate naționale
ISP	Informații din sectorul public
SLA	Acord privind nivelul serviciilor
AOS	Arhitectură orientată spre servicii

(1) COM(2015) 0192 final, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor intitulată „O strategie privind piața unică digitală pentru Europa”, Bruxelles, 6 mai 2015.  

(2) În acest context, „organizații” înseamnă fie unități ale administrațiilor publice sau orice entitate care acționează în numele acestora, fie instituții sau organisme ale UE.

(3) Creat prin Decizia (UE) nr. 2015/2240 a Parlamentului European și a Consiliului din 25 noiembrie 2015.

(4) http://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:12012E/TXT&from=RO  

(5) De exemplu, Directiva 2007/2/CE de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană (INSPIRE), precum și regulamentele de punere în aplicare și orientările relevante.

(6) Principiile rămân practic neschimbate față de cadrul EIF anterior. Gruparea acestora și domeniul exact de aplicare al fiecărei recomandări au fost actualizate pentru a reflecta evoluțiile recente în materie de politici și tehnologii.

(7) Directiva 2003/98/CE și astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/37/UE.

(8) Directiva 2007/2/CE de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană (INSPIRE). Recenta evaluare a REFIT [COM(2016)478 și SWD(2016)273] a arătat că există în continuare obstacole majore în calea principiului deschiderii în întreaga UE.

(9) FRAND: corect, rezonabil și nediscriminatoriu (fair, reasonable and non discriminatory).

(10) Acest lucru stimulează concurența deoarece, pe baza unor astfel de specificații, furnizorii care utilizează diferite modele operaționale pot concura la furnizarea de produse, tehnologii și servicii.

(11) De exemplu, prin crearea unui portal unic digital, o acțiune a pieței unice digitale.

(12) https://joinup.ec.europa.eu/community/isa/document/sharing-and-reuse-framework-fostering-collaboration-among-public-administrati   

(13) https://joinup.ec.europa.eu/ La nivelul UE, platforma Joinup () a fost creată pentru a facilita partajarea componentelor software cu sursă deschisă, a activelor semantice, a modulelor și a celor mai bune practici. Comisia Europeană a introdus, de asemenea, licența LPUE pentru a încuraja schimbul de componente software.

(14) Directiva (UE) 2016/2102 a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2016 privind accesibilitatea site-urilor web și a aplicațiilor mobile ale organismelor din sectorul public, precum și activitatea lansată de Comisie cu privire la un „Act european privind accesibilitatea”.

(15) A se vedea, de asemenea, mandatul de standardizare al CE nr. 376 privind dezvoltarea standardelor europene pentru achiziții publice de produse și servicii TIC accesibile.

(16) Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE. Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului.

(17) Regulamentul (UE) 910/2014 al Parlamentului European și al Consiliului privind identificarea electronică și serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă și de abrogare a Directivei 1999/93/CE.

(18) Potrivit definiției din cea de a doua versiune a cerințelor modelului de gestionare a înregistrărilor electronice (MoReq2): o înregistrare reprezintă informațiile create, primite și păstrate ca probe și informațiile furnizate de către o organizație sau o persoană, în contextul îndeplinirii obligațiilor juridice sau al unei tranzacții de afaceri.

(19) De exemplu, cloud computingul, Internetul obiectelor, datele masive și soluțiile „software-as-a-service” (software furnizat ca serviciu).

(20) Articolul 1 din Directiva INSPIRE limitează domeniul său de aplicare „în sensul politicilor comunitare din domeniul mediului și al politicilor sau activităților care ar putea avea un impact asupra mediului”.

(21) Programul ISA² este un exemplu de astfel de sprijin politic.

(22) A se vedea, de exemplu, Raportul Comisiei către Consiliu și Parlamentul European cu privire la punerea în aplicare a Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 14 martie 2007 de instituire a unei infrastructuri pentru informații spațiale în Comunitatea Europeană (INSPIRE) în temeiul articolului 23, 2016.

(23) De exemplu, metoda comună de evaluare a standardelor și a specificațiilor (CAMSS), dezvoltată în cadrul programului ISA.

(24) Modelele de asigurare a conformității ar putea include opțiuni obligatorii, de tipul „conformare sau justificare”, utile, neobligatorii etc.

(25) De exemplu, Schema de metadate destinate descrierii activelor (Asset Description Metadata Schema - ADMS) elaborată în contextul programului ISA.

(26) Un „modul” este o unitate de sine stătătoare, interoperabilă și înlocuibilă, care înglobează o structură internă.

(27) De exemplu, tezaurul Eurovoc și Clasificarea europeană a aptitudinilor, competențelor, calificărilor și ocupațiilor (ESCO).

(28) Persoana de bază, activitatea de bază, amplasamentul de bază și servicii publice de bază elaborate cu ajutorul programului ISA sunt exemple de modele de date reutilizabile intersectoriale.

(29) Peristeras V., „Semantic Standards: Preventing Waste in the Information Industry” (Standarde semantice: evitarea risipei în industria TI), IEEE Intelligent Systems, nr. 4, iulie-august 2013, vol. 28, pp. 72-75.

(30) Service Oriented Architecture - SOA (arhitectură orientată către servicii) reprezintă o aplicație a acestui concept.

(31) Modelul maturității interoperabilității (IMM) dezvoltat în cadrul programului ISA poate fi utilizat pentru a evalua nivelul de pregătire a unui serviciu de interoperabilitate.

(32) De exemplu, Arhitectura europeană de referință a interoperabilității (EIRA).

(33) La nivel european, Cartografierea europeană a interoperabilității (EIC), disponibilă prin intermediul platformei Joinup, este un instrument valoros de identificare a soluțiilor de interoperabilitate reutilizabile.

(34) De exemplu, cele care sunt incluse în specificația DCAT-AP dezvoltată în cadrul programului ISA.

(35) DCAT-AP, Vocabularul de bază al serviciilor publice și Schema de metadate destinate descrierii activelor sunt exemple de specificații folosite pentru a descrie datele deschise, serviciile publice, respectiv, soluțiile de interoperabilitate. De exemplu: GeoDCAT-AP este o extensie a DCAT-AP pentru descrierea seturilor de date geospațiale, a seriilor seturilor de date și a serviciilor. Aceasta asigură „legarea” în cadrul sintaxei RDF pentru îmbinarea elementelor de metadate definite în profilul de bază al ISO 19115: 2003 și a celor definite în cadrul Directivei INSPIRE.

(36) Regulamentul (UE) nr. 910/2014. 

(37) De exemplu, rețeaua securizată TestaNG.