COMISIA EUROPEANĂ
Bruxelles, 14.9.2016
COM(2016) 597 final
2016/0276(COD)
Propunere de
REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI
de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1316/2013 și (UE) 2015/1017 în ceea ce privește prelungirea duratei Fondului european pentru investiții strategice și introducerea unor îmbunătățiri tehnice ale fondului și ale Platformei europene de consiliere în materie de investiții
{SWD(2016) 297 final}
{SWD(2016) 298 final}
EXPUNERE DE MOTIVE
1.CONTEXTUL PROPUNERII
•Motivele și obiectivele propunerii
De la prezentarea Planului de investiții pentru Europa în noiembrie 2014, condițiile pentru o sporire a investițiilor s-au îmbunătățit și revine încrederea în economia și în creșterea Europei. În prezent, Uniunea se află în cel de-al patrulea an consecutiv de redresare moderată, creșterea PIB-ului său fiind de 2 % în 2015. Eforturile cuprinzătoare inițiate prin Planul de investiții au dus deja la rezultate concrete, în pofida faptului că efectele macroeconomice ale proiectelor de investiții mai mari nu pot fi imediate. Se preconizează că investițiile vor crește treptat pe parcursul anilor 2016 și 2017, deși vor rămâne sub nivelurile din trecut.
La 1 iunie 2016, Comisia a publicat o comunicare intitulată „Europa investește din nou – Bilanțul Planului de investiții pentru Europa și etapele următoare”, în care a prezentat realizările de până atunci ale Planului de investiții și a schițat etapele următoare, inclusiv prelungirea duratei Fondului european pentru investiții strategice (FEIS) peste perioada inițială de trei ani, potențarea componentei pentru IMM-uri în cadrul existent și îmbunătățirea EIAH. La 28 iunie 2016, Consiliul European a concluzionat că „Planul de investiții pentru Europa, în special Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), a dat deja rezultate concrete și reprezintă un pas important pentru a contribui la mobilizarea investițiilor private, utilizând totodată în mod inteligent resurse bugetare limitate. Comisia intenționează să prezinte curând propuneri privind viitorul FEIS, care ar trebui examinate în regim de urgență de către Parlamentul European și Consiliu.”
FEIS a fost instituit pentru o perioadă inițială de trei ani, cu scopul mobilizării unor investiții de minimum 315 miliarde EUR. Având în vedere succesul FEIS, Comisia s-a angajat să dubleze FEIS, atât în ceea ce privește durata, cât și în ceea ce privește capacitatea financiară. Prelungirea legală prezentată astăzi vizează perioada actualului cadru financiar multianual și ar trebui să atragă investiții în valoare totală de cel puțin 500 de miliarde de euro până în 2020. Propunerea este coerentă cu revizuirea Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 referitor la Regulamentul financiar pe care Comisia o propune în același timp pentru a institui un cadru robust pentru gestionarea obligațiilor financiare ale Uniunii. Pentru ca FEIS să devină și mai puternic și să atingă ținta de dublare a obiectivului de investiții, Comisia face apel la statele membre să contribuie și ele în mod prioritar. În acest context, Comisia a adoptat astăzi o propunere pentru facilitarea contribuțiilor la nivelul capacității de a-și asuma riscuri a FEIS, prevăzând posibilitatea ca statele membre să transfere resursele care le-au fost alocate din fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI) în cadrul implementării partajate, pentru ca FEIS să devină și mai puternic.
Pentru perioada de după 2020, Comisia intenționează să prezinte propunerile necesare pentru a se asigura că investițiile strategice vor continua la un nivel sustenabil.
Acum, la un an de la lansarea sa, FEIS, implementat și cofinanțat de partenerul strategic pentru investiții al Comisiei, Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI), este pe cale să își atingă obiectivul de a mobiliza investiții suplimentare în economia reală de cel puțin 315 miliarde EUR până la jumătatea anului 2018, depunând totodată eforturi pentru maximizarea contribuțiilor sectorului privat. Absorbția pe piață a fost deosebit de rapidă în cadrul componentei pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri), în cazul căreia FEIS a permis obținerea de rezultate cu mult peste așteptări. Pentru a se asigura disponibilitatea unor fonduri suficiente pentru continuarea finanțării IMM-urilor cu sprijinul FEIS, suma alocată componentei pentru IMM-uri a fost suplimentată cu 500 milioane EUR în iulie 2016, cu respectarea parametrilor existenți, prevăzuți în Regulamentul (UE) 2015/1017. Se preconizează că proiectele aprobate de Grupul BEI până în iulie 2016 în vederea finanțării prin FEIS vor mobiliza investiții totale de 115,7 miliarde EUR în 26 de state membre și vor sprijini aproximativ 200 000 de IMM-uri, contribuind astfel la crearea unor viitoare locuri de muncă în Europa, la ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, la creștere și la competitivitate. Platforma europeană de consiliere în materie de investiții (EIAH) și Portalul european pentru proiecte de investiții (PEPI) au înregistrat, de asemenea, un succes inițial. EIAH a gestionat deja aproximativ 230 de solicitări din partea a 27 de state membre, iar PEPI a publicat deja peste 100 de proiecte de investiții de la lansarea sa la 1 iunie 2016, permițând investitorilor să aibă acces instantaneu la oportunități de investiții în întreaga Europă.
Ca parte a eforturilor sale de îmbunătățire a mediului de investiții al Europei, Comisia a prezentat o serie de inițiative menite să contribuie la sprijinirea investițiilor și la facilitarea finanțării economiei reale, cum ar fi reducerea cerințelor de capital pentru societățile de asigurare și de reasigurare în cazul investițiilor în infrastructură și adoptarea de orientări practice privind aplicarea normelor referitoare la ajutoarele de stat în contextul finanțării publice a infrastructurii. În plus, strategiile privind uniunea energetică, uniunea piețelor de capital, piața unică și piața unică digitală, precum și pachetul privind economia circulară conțin măsuri specifice care vor elimina obstacolele concrete și vor îmbunătăți în continuare mediul de investiții, dacă vor fi implementate integral. De exemplu, propunerile următoare legate de piața internă a energiei electrice, de energia din surse regenerabile și de guvernanța uniunii energetice vor crea o claritate și o stabilitate sporite pe termen lung, permițând investițiile în sectorul energetic. În acest context, Comisia observă că BEI a devenit un lider global în ceea ce privește emiterea de obligațiuni ecologice pentru a facilita finanțarea proiectelor sustenabile. Uniunea piețelor de capital va ajuta la îndepărtarea barierelor financiare din calea investițiilor, Strategia privind piața unică va contribui la piețe mai eficiente ale achizițiilor publice, iar Strategia privind piața unică digitală va spori certitudinea în materie de reglementare în sectorul digital.
Finanțarea prin FEIS nu înseamnă că statele membre nu trebuie să facă reformele necesare pentru a înlătura obstacolele în calea investițiilor care au fost identificate în contextul semestrului european în domenii precum insolvența, achizițiile publice, sistemele judiciare și eficiența administrației publice sau reglementările sectoriale specifice. Comisia a publicat deja o serie de recomandări specifice fiecărei țări pentru reforme în ceea ce privește investițiile. Aceste reforme sunt o condiție necesară pentru susținerea și creșterea nivelurilor investițiilor în statele membre.
Ar trebui menținut impulsul pozitiv generat de Planul de investiții și trebuie depuse în continuare eforturi pentru a reda investițiilor o tendință sustenabilă pe termen lung. Mecanismele Planului de investiții funcționează și ar trebui consolidate pentru a continua mobilizarea investițiilor private în sectoare importante pentru viitorul Europei și în cazurile în care subzistă disfuncționalități ale pieței sau situații suboptime în ceea ce privește investițiile. Scopul FEIS este în continuare cel de a sprijini investițiile care nu ar fi putut fi realizate în aceeași perioadă de timp sau în aceeași măsură cu ajutorul BEI, al FEI sau al altor instrumente financiare existente ale Uniunii, însă fără sprijinul FEIS.
La fel ca în perioada de investiții inițială, ar trebui să se atragă investiții private în cea mai mare măsură posibilă, iar IMM-urile vor fi un beneficiar-cheie al sprijinului oferit prin prezenta propunere. De asemenea, se va acorda o atenție deosebită proiectelor care contribuie la îndeplinirea obiectivelor COP 21. Prelungirea duratei FEIS va permite prelungirea unui program de succes și, în același timp, va transmite un mesaj important promotorilor de proiecte, încurajându-i să trimită proiecte către BEI.
Un element-cheie al propunerii este consolidarea suplimentară a adiționalității proiectelor sprijinite în cadrul FEIS. Se precizează și mai clar că, prin intermediul criteriilor de eligibilitate, proiectele din cadrul FEIS vizează situațiile suboptime în ceea ce privește investițiile, precum și lacunele pieței. Având în vedere importanța lor pentru Europa, proiectele de infrastructură transfrontaliere, inclusiv serviciile conexe, au fost identificate în mod specific ca surse de adiționalitate.
În plus față de prelungirea duratei FEIS, propunerea prevede o serie de îmbunătățiri tehnice pentru FEIS și EIAH, ținând seama de experiența dobândită în primul an de implementare a FEIS.
Un obiectiv important al propunerii este creșterea nivelului de utilizare a FEIS în regiunile mai puțin dezvoltate și în regiunile de tranziție. În acest sens, o combinație mai facilă a altor surse de finanțare ale Uniunii, precum fondurile ESI, Orizont 2020 și Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) cu sprijin din FEIS este un element-cheie și contribuie la mobilizarea unor investiții suplimentare ale sectorului privat. În paralel, Comisia a adoptat astăzi o propunere menită a simplifica Regulamentul privind dispozițiile comune pentru a facilita o astfel de combinație. În acest context, ar fi adecvat să se permită ca mecanismele de control și garantare legate de operațiunile care beneficiază de sprijin din FEIS să fie utilizate pentru îndeplinirea cerințelor corespunzătoare aferente altor surse de finanțare UE în cadrul aceluiași proiect, în scopul simplificării procedurilor și al sporirii eficienței.
Sprijinul destinat regiunilor mai puțin dezvoltate și regiunilor de tranziție din Europa este extins printr-o referire explicită la orice industrie care altminteri nu ar fi vizată de obiectivele generale. În plus, investițiile cu sprijin FEIS în autostrăzi, care în general ar trebui evitate, ar putea fi permise, în anumite condiții, în țările beneficiare ale fondurilor de coeziune.
De asemenea, Comisia propune o mai bună concentrare a FEIS asupra priorităților politice ale UE referitoare la schimbările climatice, de exemplu prin stabilirea unei ținte minime pentru proiectele care nu dăunează climei și prin limitarea sprijinului pentru autostrăzi la cele care implică investiții private în țări beneficiare ale fondurilor de coeziune sau la proiectele de transport transfrontaliere care implică cel puțin o țară beneficiară a fondurilor de coeziune. În plus, Comisia recunoaște importanța utilizării unei părți a bugetului Uniunii, precum cea disponibilă în cadrul MIE, sub forma unor granturi care să fie combinate cu FEIS. Utilizarea unei combinații între granturi și FEIS va ajuta proiectele să devină mai viabile din punct de vedere economic și financiar, sporind astfel valoarea adăugată a cheltuielilor Uniunii prin atragerea unor resurse suplimentare din partea investitorilor privați. În plus, având în vedere efectul multiplicator semnificativ din punct de vedere economic pe care îl au investițiile în sectorul apărării în ceea ce privește crearea de spin-off-uri și transferul de tehnologie spre alte sectoare, precum și în ceea ce privește crearea de locuri de muncă, ar fi oportun să se aibă în vedere includerea în sfera de aplicare a FEIS a proiectelor de investiții legate de apărare și deci să se aibă în vedere modificarea în acest sens a criteriilor de eligibilitate din cadrul politicii de creditare a BEI.
Pentru EIAH, propunerea prevede servicii de asistență tehnică mai bine direcționate, pentru proiecte care implică mai multe state membre, pentru proiecte care contribuie la îndeplinirea obiectivelor COP 21 și pentru combinarea cu FEIS a altor surse de finanțare ale Uniunii, precum fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI), Orizont 2020 și Mecanismul pentru interconectarea Europei. Acest sprijin se va concentra asupra nevoilor care nu sunt satisfăcute în mod adecvat prin mecanismele actuale.
În plus, propunerea prevede o contribuție activă a EIAH la îndeplinirea obiectivului de diversificare sectorială și geografică al FEIS, prin sprijinirea, atunci când este necesar, a inițierii de proiecte de către BEI.
•Coerența cu dispozițiile în vigoare în domeniul de politică
La 26 noiembrie 2014, Comisia a prezentat Planul de investiții pentru Europa, o strategie cuprinzătoare menită a elimina deficitul investițional apărut în Europa ca urmare a crizei economice și financiare. Propunere de prelungire a FEIS este întru totul coerentă cu dispozițiile de politică existente în domeniul de politică în cauză, în special având în vedere faptul că fondurile ESI și alte surse de finanțare ale Uniunii vizează investițiile în infrastructură din statele membre. Combinarea acestor fonduri cu FEIS este posibilă, iar Comisia propune modificări legislative menite a facilita și mai mult astfel de combinații.
•Coerența cu alte politici ale Uniunii
Propunerea este coerentă cu principalele priorități de politică ale UE, de exemplu cu cadrele de politici privind clima și energia pentru 2020, 2030 și 2050, inclusiv uniunea energetică și angajamentele asumate în cadrul Conferinței de la Paris privind schimbările climatice (COP 21), cu pachetul privind economia circulară, cu Strategia Europa 2020, cu piața unică digitală, cu uniunea piețelor de capital, cu spațiul european unic al transporturilor, cu Noua agendă pentru competențe în Europa, cu Strategia privind piața unică și cu alte priorități strategice pe termen lung ale UE, și contribuie la realizarea lor.
2.TEMEIUL JURIDIC, SUBSIDIARITATEA ȘI PROPORȚIONALITATEA
•Temei juridic
Temeiurile juridice pentru prezenta propunere sunt articolele 172 și 173, articolul 175 al treilea paragraf și articolul 182 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Prezenta propunere stabilește cadrul legislativ necesar pentru prelungirea FEIS până la sfârșitul actualului cadru financiar multianual, precum și modificări tehnice ale EIAH.
•Subsidiaritatea (în cazul competențelor neexclusive)
Obiectivele acțiunii propuse nu pot fi realizate în suficientă măsură la nivelul statelor membre și, prin urmare, pot fi realizate mai bine de Uniune. Date fiind disparitățile dintre statele membre în ceea ce privește capacitatea de a acționa în materie fiscală, acțiunea la nivelul Uniunii poate îndeplini mai bine obiectivele urmărite, având în vedere amploarea și efectele sale. Mai precis, acțiunea la nivelul Uniunii va permite realizarea unor economii de scară în utilizarea fondurilor din bugetul Uniunii în combinație cu finanțarea din partea Grupului BEI, prin catalizarea investițiilor private din întreaga Uniune și prin utilizarea optimă, în acest scop, a instituțiilor europene, a expertizei și a cunoștințelor aflate la dispoziția lor. În acest fel, efectul multiplicator și impactul pe teren vor fi mult mai mari decât cele care ar putea fi obținute printr-o campanie de investiții într-un singur stat membru sau într-un grup de state membre. Piața unică a Uniunii, împreună cu faptul că proiectele nu vor fi alocate anumitor țări sau sectoare, va fi mai atrăgătoare pentru investitori și va reduce riscurile agregate.
•Proporționalitatea
Propunerea este menită a stimula în continuare perspectivele de creștere pe termen lung ale Europei prin mobilizarea fondurilor private pentru investiții strategice într-un context în care resursele bugetare sunt reduse. Propunerea nu depășește ceea ce este necesar pentru îndeplinirea obiectivelor urmărite.
3.CONSULTAREA PĂRȚILOR INTERESATE ȘI EVALUARE
După ce președintele Juncker a prezentat Planul de investiții Parlamentului European la 26 noiembrie 2014, Consiliul European a aprobat planul, cu toate componentele sale, în decembrie 2014, cerând rezultate rapide. Grupul BEI a dat curs solicitării Consiliului European și, începând cu ianuarie 2015, a inițiat activități de investiții în cadrul planului. Ulterior, cu excepțională celeritate, în iunie 2015, Parlamentul European și Consiliul au adoptat cadrul legislativ necesar [Regulamentul (UE) 2015/1017]. La 1 iunie 2016, Comisia a publicat o comunicare intitulată „Europa investește din nou – Bilanțul Planului de investiții pentru Europa și etapele următoare”, în care a prezentat realizările de până atunci ale Planului de investiții și a schițat etapele următoare, inclusiv prelungirea duratei FEIS peste perioada inițială de trei ani, potențarea componentei pentru IMM-uri în cadrul existent și îmbunătățirea EIAH. La 28 iunie 2016, Consiliul European a concluzionat că FEIS „[...] a dat deja rezultate concrete [...]” și a solicitat Parlamentului European și Consiliului să examineze „în regim de urgență” propunerile Comisiei referitoare la viitorul FEIS.
Pentru elaborarea prezentei propuneri, Comisia s-a bazat pe discuții care au avut loc regulat în cadrul Consiliului European, al Parlamentului European și al Consiliului de Miniștri. Propunerea a mai fost discutată cu Grupul BEI, cu reprezentanți ai sectorului privat și cu reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale. La 7 septembrie 2016 a avut loc o întâlnire cu părțile interesate.
Acestea au evidențiat importanța unor criterii de calitate solide și a unei transparențe sporite în selectarea proiectelor care urmează a fi sprijinite prin garanția UE, în special în ceea ce privește sursele de adiționalitate. În plus, a fost susținută ideea unei acoperiri geografice și sectoriale mai ample a FEIS, urmând a se acorda o atenție deosebită proiectelor care contribuie la îndeplinirea obiectivelor COP 21 și proiectelor care implică investiții în infrastructura mai multor state membre. De asemenea, părțile interesate au solicitat o implicare mai activă a EIAH în anumite domenii, precum și o capacitate mai amplă de a contribui la generarea de proiecte atunci când este necesar. Prezenta propunere ține seama de feedbackul primit.
Mai mult, Comisia a obținut informații suplimentare importante pentru prelungirea duratei FEIS, grație evaluării prevăzute la articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2015/1017, referitoare la utilizarea garanției UE și funcționarea fondului de garantare.
În plus față de evaluarea internă menționată, este în curs o evaluare independentă a aplicării Regulamentului (UE) 2015/1017, efectuată de experți externi. Se preconizează că rezultatele evaluării vor deveni disponibile în noiembrie, astfel încât conținutul evaluării respective va putea contribui la discuțiile legislative.
4.IMPLICAȚIILE BUGETARE
Garanția UE prevăzută pentru FEIS va fi majorată de la 16 miliarde EUR la 26 de miliarde EUR. Din cele 26 de miliarde EUR, maximum 16 miliarde EUR vor fi disponibile pentru cereri de executare a garanției înainte de 6 iulie 2018. În conformitate cu evaluarea care este prevăzută la articolul 18 alineatul (2) din Regulamentul (UE) 2015/1017 și care însoțește prezenta propunere, provizionarea fondului de garantare al UE va fi stabilită la 35 % din totalul obligațiilor aferente garanției UE până în 2020. Totodată, pentru a oferi o garanție de 26 de miliarde EUR pe parcursul întregii perioade de investiții, fondul de garantare ar trebui mărit cu 1,1 miliarde EUR, pentru a ajunge astfel la un total de 9,1 miliarde EUR.
Plățile în fondul de garantare vor fi de 500 de milioane EUR în 2016, 2,3 miliarde EUR în 2017, 1,6 miliarde EUR în 2018, 1,4 miliarde EUR în 2019, 2,0 miliarde EUR în 2020, 450 de milioane EUR în 2021 și 400 de milioane EUR în 2022. Creditele de angajament vor fi de 1,35 miliarde EUR în 2015, 2,104 miliarde EUR în 2016, 2,641 miliarde EUR în 2017, 2,010 miliarde EUR în 2018, 167 de milioane EUR în 2019 și 378 de milioane EUR în 2020. Provizionarea progresivă a fondului de garantare nu ar trebui să creeze riscuri pentru bugetul UE în primii ani, deoarece eventualele cereri de executare a garanției referitoare la pierderile suportate vor apărea numai în timp. Se consolidează posibilitatea de a se propune măsuri excepționale, dacă este necesar.
Așa cum este cazul cu activitățile curente ale BEI, beneficiarii suportă costurile operațiunilor BEI în cadrul FEIS. Respectivele operațiuni și investirea resurselor fondului de garantare al UE ar trebui să genereze un venit net pozitiv, care este estimat în prezent la 450 de milioane EUR și care va fi utilizat la alimentarea fondului de garantare. Creditele operaționale prevăzute în prezenta propunere trebuie finanțate integral în cadrul financiar multianual 2014-2020. Cuantumul de 500 de milioane EUR trebuie realocat în cadrul rubricii 1A de la instrumentele financiare ale Mecanismului pentru interconectarea Europei, iar cuantumul de 150 de milioane EUR trebuie finanțat din marja nealocată.
Realocarea de la Mecanismul pentru interconectarea Europei necesită o modificare a articolului 5 din Regulamentul (UE) nr. 1316/2013, prevăzută la articolul 2 din prezenta propunere.
Pachetele financiare pentru sectorul transporturilor și pentru sectorul energetic prevăzute la respectivul articol 5 ar trebui reduse cu 155 de milioane EUR și, respectiv, cu 345 de milioane EUR.
Din motive de consecvență juridică, respectiva modificare de la articolul 2 include și o majorare cu 50 de milioane EUR a pachetului financiar pentru sectorul telecomunicațiilor, cuprinsă în propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1316/2013 și (UE) nr. 283/2014 în ceea ce privește promovarea conectivității prin internet în comunitățile locale.
5.ALTE ELEMENTE
•Planurile de implementare și mecanismele de monitorizare, evaluare și raportare
Cerințele referitoare la monitorizare, evaluare și raportare sunt prevăzute în mod adecvat în Regulamentul (UE) 2015/1017. Prezenta propunere ajustează evaluarea și raportarea pentru a ține seama de prelungirea perioadei de investiții.
•Explicații detaliate cu privire la prevederile specifice ale propunerii
Prezenta propunere de modificare a Regulamentului (UE) 2015/1017 include următoarele elemente principale:
a) Finanțarea
–Prelungirea duratei FEIS până la sfârșitul actualului cadru financiar multianual, mai exact până la 31 decembrie 2020, în vederea atingerii unei ținte pentru întreaga perioadă de investiții de cel puțin 500 de miliarde EUR investiții private și publice.
–Mărirea garanției UE la 26 de miliarde EUR, din care maximum 16 miliarde EUR sunt disponibile pentru cereri de executare a garanției înainte de 6 iulie 2018.
–O ajustare a ratei țintă a fondului de garantare al UE la 35 % din totalul obligațiilor aferente garanției UE.
–Majorarea contribuției BEI de la 5 miliarde EUR la 7,5 miliarde EUR pentru întreaga perioadă de investiții. Atât această majorare, cât și împărțirea contribuției BEI între componenta pentru infrastructură și inovare și componenta pentru IMM-uri sunt condiționate de aprobarea de către organismele relevante care iau decizii în cadrul BEI.
–O contribuție suplimentară din bugetul general al Uniunii la fondul de garantare al UE pentru investițiile care urmează a fi făcute pe parcursul întregii perioade de investiții, printr-un transfer de 500 de milioane EUR din pachetul financiar disponibil pentru instrumentele financiare ale Mecanismului pentru interconectarea Europei și de 150 de milioane EUR din marja nealocată.
–Un cuantum estimativ de 450 de milioane EUR, reprezentând venit net pozitiv rezultat din costurile încasate de la beneficiari și din investirea resurselor fondului de garantare, va fi utilizat pentru alimentarea fondului de garantare.
b) Guvernanța și selectarea proiectelor
–Adiționalitate sporită, operațiunile din cadrul FEIS trebuind să vizeze, prin intermediul criteriilor de eligibilitate, situații suboptime în ceea ce privește investițiile sau disfuncționalități ale pieței care sunt clar identificate. De asemenea, propunerea include o definiție mai detaliată a adiționalității și ia în considerare, în vederea îndeplinirii cerinței referitoare la adiționalitate, proiectele din cadrul componentei pentru infrastructură și inovare care leagă două sau mai multe state membre, având în vedere dificultatea lor inerentă și valoarea lor ridicată la nivelul Uniunii.
–Mai multă concentrare asupra proiectelor care contribuie la îndeplinirea obiectivelor ambițioase ale Uniunii stabilite în cadrul Conferinței de la Paris (COP 21). De asemenea, vor fi vizate din ce în ce mai mult proiectele prioritare de interconectare energetică și proiectele din domeniul eficienței energetice. În plus, propunerea prevede că ar trebui să se evite acordarea de sprijin din FEIS pentru autostrăzi, cu excepția cazului în care este necesar pentru sprijinirea investițiilor private în transporturi în țări beneficiare ale fondurilor de coeziune sau în proiecte de transport transfrontaliere care implică cel puțin o țară beneficiară a fondurilor de coeziune. Propunerea prevede, de asemenea, includerea în obiectivele generale eligibile pentru sprijin din FEIS a agriculturii, a pescuitului și a acvaculturii. În plus, o pondere mai mare a finanțării va fi direcționată spre IMM-uri, dată fiind cererea excepțională de pe piață pentru finanțare din FEIS destinată IMM-urilor: 40 % din creșterea capacității de a-și asuma riscuri a FEIS ar trebui direcționată spre creșterea accesului la finanțare al IMM-urilor.
–Transparență sporită, datorită obligației Comitetului pentru investiții de a explica, în deciziile sale, care sunt făcute publice și accesibile, motivele pentru care consideră că o anumită operațiune ar trebui să beneficieze de garanția UE, precum și datorită publicării tabelului comparativ al indicatorilor imediat după semnarea unei operațiuni în cadrul garanției UE. Propunerea include, de asemenea, obligația BEI și FEI de a informa beneficiarii finali, inclusiv IMM-urile, în legătură cu existența sprijinului FEIS.
–Ajustări ale dispozițiilor privind respectarea principiilor Uniunii referitoare la buna guvernanță fiscală, pentru a ține seama de evoluțiile de politică recente din domeniul respectiv, precum și consolidarea dispozițiile respective.
–Clarificări tehnice limitate în ceea ce privește: (i) conținutul acordului dintre Comisie și BEI referitor la gestionarea FEIS, la acordarea garanției UE și la instrumentele acoperite, în special finanțarea subordonată, precum și (ii) acoperirea pierderilor provocate de fluctuațiile cursului de schimb în anumite situații.
c) Platforma europeană de consiliere în materie de investiții
–Servicii de asistență tehnică mai bine direcționate pentru proiectele care implică mai multe state membre, pentru proiectele care contribuie la îndeplinirea obiectivelor COP 21, pentru infrastructurile digitale și pentru combinarea cu FEIS a altor surse de finanțare ale Uniunii. Acest sprijin se va concentra asupra nevoilor care nu sunt satisfăcute în mod adecvat prin mecanismele actuale. În plus, propunerea prevede o contribuție activă a EIAH la îndeplinirea obiectivului de diversificare sectorială și geografică al FEIS.
2016/0276 (COD)
Propunere de
REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI AL CONSILIULUI
de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1316/2013 și (UE) 2015/1017 în ceea ce privește prelungirea duratei Fondului european pentru investiții strategice și introducerea unor îmbunătățiri tehnice ale fondului și ale Platformei europene de consiliere în materie de investiții
PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,
având în vedere Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în special articolele 172 și 173, articolul 175 al treilea paragraf și articolul 182 alineatul (1),
având în vedere propunerea Comisiei Europene,
după transmiterea proiectului de act legislativ către parlamentele naționale,
având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European,
având în vedere avizul Comitetului Regiunilor,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară,
întrucât:
(1)De la prezentarea Planului de investiții pentru Europa în noiembrie 2014, condițiile pentru o sporire a investițiilor s-au îmbunătățit și revine încrederea în economia și în creșterea Europei. În prezent, Uniunea se află în cel de-al patrulea an consecutiv de redresare moderată, creșterea produsului intern brut al acesteia fiind de 2 % în 2015. Eforturile cuprinzătoare inițiate prin Planul de investiții au dus deja la rezultate concrete, în pofida faptului că efectele macroeconomice ale proiectelor de investiții mai mari nu pot fi imediate. Se preconizează că investițiile vor crește treptat pe parcursul anilor 2016 și 2017, deși vor rămâne sub nivelurile din trecut.
(2)Impulsul pozitiv ar trebui menținut și trebuie depuse în continuare eforturi pentru a reda investițiilor o tendință sustenabilă pe termen lung. Mecanismele Planului de investiții funcționează și ar trebui consolidate pentru a continua mobilizarea investițiilor private în sectoare importante pentru viitorul Europei și în cazurile în care subzistă disfuncționalități ale pieței sau situații suboptime în ceea ce privește investițiile.
(3)La 1 iunie 2016, Comisia a publicat o comunicare intitulată „Europa investește din nou – Bilanțul Planului de investiții pentru Europa și etapele următoare”, în care a prezentat realizările de până atunci ale Planului de investiții și a schițat etapele următoare, inclusiv prelungirea Fondului european pentru investiții strategice (FEIS) peste perioada inițială de trei ani, potențarea componentei pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri) în cadrul existent și îmbunătățirea Platformei europene de consiliere în materie de investiții (EIAH).
(4)FEIS, implementat și cofinanțat de Grupul BEI, este pe cale să își atingă obiectivul de a mobiliza investiții suplimentare în economia reală de cel puțin 315 miliarde EUR până la jumătatea anului 2018. Absorbția pe piață a fost deosebit de rapidă în cadrul componentei pentru IMM-uri, în cazul căreia FEIS a permis obținerea de rezultate cu mult peste așteptări. Astfel, în iulie 2016, componenta pentru IMM-uri a fost suplimentată cu 500 de milioane EUR, cu respectarea parametrilor existenți, prevăzuți în Regulamentul (UE) 2015/1017. O pondere mai mare a finanțării urmează a fi direcționată spre IMM-uri, dată fiind cererea excepțională de pe piață pentru finanțare din FEIS destinată IMM-urilor: o proporție de 40 % din capacitatea sporită de a-și asuma riscuri a FEIS ar trebui direcționată spre creșterea accesului la finanțare al IMM-urilor.
(5)La 28 iunie 2016, Consiliul European a concluzionat că „Planul de investiții pentru Europa, în special Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), a dat deja rezultate concrete și reprezintă un pas important pentru a contribui la mobilizarea investițiilor private, utilizând totodată în mod inteligent resurse bugetare limitate. Comisia intenționează să prezinte curând propuneri privind viitorul FEIS, care ar trebui examinate în regim de urgență de către Parlamentul European și Consiliu.”
(6)FEIS a fost instituit pentru o perioadă inițială de trei ani, cu scopul mobilizării unor investiții de minimum 315 miliarde EUR. Având în vedere succesul FEIS, Comisia s-a angajat să dubleze FEIS, atât în ceea ce privește durata, cât și în ceea ce privește capacitatea financiară. Prelungirea legală vizează perioada actualului cadru financiar multianual și ar trebui să atragă investiții în valoare totală de cel puțin 500 de miliarde de euro până în 2020. Pentru ca FEIS să devină și mai puternic și să atingă ținta de dublare a obiectivului de investiții, statele membre ar trebui să contribuie și ele în mod prioritar.
(7)Pentru perioada de după 2020, Comisia intenționează să prezinte propunerile necesare pentru a se asigura că investițiile strategice vor continua la un nivel sustenabil.
(8)FEIS cu durata prelungită ar trebui să vizeze disfuncționalitățile rămase ale pieței și situațiile suboptime care încă mai persistă în ceea ce privește investițiile și să continue să mobilizeze finanțare din partea sectorului privat în investiții cruciale pentru crearea de locuri de muncă (inclusiv pentru tineri) și pentru creștere și competitivitate în Europa în viitor, cu adiționalitate consolidată. Aceste investiții le includ pe cele din domeniul energiei, din cel al mediului și din cel al politicilor climatice, investițiile în capital social și uman și în infrastructurile aferente, investițiile în asistență medicală, cercetare și inovare, în transportul transfrontalier și transportul durabil, precum și investițiile legate de transformarea digitală. În special, ar trebui consolidată contribuția operațiunilor sprijinite de FEIS la îndeplinirea obiectivelor ambițioase ale Uniunii stabilite în cadrul Conferinței de la Paris (COP 21). De asemenea, ar trebui vizate din ce în ce mai mult proiectele prioritare de interconectare energetică și proiectele din domeniul eficienței energetice. În plus, ar trebui să se evite acordarea de sprijin din FEIS pentru autostrăzi, cu excepția cazului în care este necesar pentru sprijinirea investițiilor private în transporturi în țări beneficiare ale fondurilor de coeziune sau în proiecte de transport transfrontaliere care implică cel puțin o țară beneficiară a fondurilor de coeziune. Din motive de claritate, deși sunt deja eligibile, ar trebui să se prevadă explicit că proiectele din domeniul agriculturii, din cel al pescuitului și din cel al acvaculturii se încadrează în obiectivele generale eligibile pentru sprijin din FEIS.
(9)Adiționalitatea, un element-cheie al FEIS, ar trebui consolidată în contextul selectării proiectelor. În special, ar trebui să fie eligibile pentru sprijin din FEIS doar operațiunile care vizează situații suboptime în ceea ce privește investițiile sau disfuncționalități ale pieței care sunt clar identificate. Operațiunile de infrastructură din cadrul componentei pentru infrastructură și inovare care leagă două sau mai multe state membre, inclusiv operațiunile de infrastructură electronică, ar trebui considerate ca oferind adiționalitate, datorită dificultății lor inerente și valorii lor adăugate ridicate la nivelul Uniunii.
(10)Având în vedere potențialul lor de a spori eficiența intervenției FEIS, ar trebui încurajate operațiunile cu finanțare mixtă, care combină formele de sprijin nerambursabile și/sau instrumentele financiare din bugetul Uniunii, precum cele disponibile în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei, cu finanțarea din partea Grupului BEI, inclusiv finanțarea din partea BEI în cadrul FEIS, precum și din partea altor investitori. Finanțarea mixtă are scopul de a spori valoarea adăugată a cheltuielilor Uniunii prin atragerea unor resurse suplimentare din partea investitorilor privați și de a asigura viabilitatea din punct de vedere economic și financiar a acțiunilor sprijinite.
(11)Pentru a se consolida utilizarea FEIS în regiunile mai puțin dezvoltate și de tranziție, ar trebui extinsă sfera obiectivelor generale eligibile pentru sprijin din partea FEIS.
(12)Pe durata întregii perioade de investiții, pentru a permite FEIS să sprijine investițiile, Uniunea ar trebui să ofere o garanție a Uniunii („garanția Uniunii”), care nu ar trebui să depășească în niciun moment 26 000 000 000 EUR și din care maximum 16 000 000 000 EUR ar trebui să fie disponibile înainte de 6 iulie 2018.
(13)Se preconizează că, atunci când garanția UE este combinată cu cuantumul de 7 500 000 000 EUR care urmează a fi oferit de BEI, sprijinul din FEIS va genera investiții suplimentare în cuantum de 100 000 000 000 EUR din partea BEI și FEI. Potrivit previziunilor, cuantumul de 100 000 000 000 EUR sprijinit de FEIS va genera investiții suplimentare în economia reală de cel puțin 500 000 000 000 EUR până la sfârșitul anului 2020.
(14)Pentru a se finanța o parte a contribuției bugetului general al Uniunii la fondul de garantare al UE pentru investițiile suplimentare care urmează a fi realizate, ar trebui efectuat un transfer din pachetul financiar disponibil pentru Mecanismul pentru interconectarea Europei (MIE) prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 al Parlamentului European și al Consiliului. În plus, credite în valoare de 1 145 797 000 EUR ar trebui transferate de la instrumentele financiare ale MIE la partea de grant a MIE, pentru a se facilita combinarea cu FEIS, sau la alte instrumente financiare relevante, în special cu cele care vizează eficiența energetică.
(15)Pe baza experienței dobândite grație investițiilor sprijinite de FEIS, valoarea țintă a fondului de garantare ar trebui stabilită la 35 % din totalul obligațiilor aferente garanției UE, pentru a se asigura un nivel de protecție adecvat.
(16)Dată fiind cererea excepțională de pe piață pentru finanțare din FEIS destinată IMM-urilor, cerere care este de așteptat să continue, ar trebui potențată componenta pentru IMM-uri a FEIS. Ar trebui să se acorde o atenție deosebită întreprinderilor sociale, inclusiv prin dezvoltarea și utilizarea unor instrumente noi.
(17)BEI și FEI ar trebui să se asigure că beneficiarii finali, inclusiv IMM-urile, sunt informați în legătură cu existența sprijinului FEIS, pentru a se spori vizibilitatea garanției UE acordate în temeiul Regulamentului (UE) 2015/1017.
(18)În vederea unei transparențe sporite a operațiunilor FEIS, Comitetul pentru investiții ar trebui să explice, în deciziile sale, care sunt făcute publice și accesibile, motivele pentru care consideră că o operațiune ar trebui să beneficieze de garanția UE, concentrându-se mai ales asupra îndeplinirii criteriului privind adiționalitatea. Tabelul comparativ al indicatorilor ar trebui făcut public imediat după semnarea unei operațiuni în cadrul garanției UE.
(19)Operațiunile sprijinite de FEIS ar trebui să respecte principiile Uniunii referitoare la buna guvernanță fiscală.
(20)În plus, ar fi oportune anumite clarificări tehnice privind conținutul acordului referitor la gestionarea FEIS, la acordarea garanției UE și la instrumentele acoperite de aceasta, inclusiv acoperirea riscului valutar în anumite situații. Acordul cu BEI referitor la gestionarea FEIS și la acordarea garanției UE ar trebui adaptat pentru a fi consecvent cu prezentul regulament.
(21)Platforma europeană de consiliere în materie de investiții (EIAH) ar trebui îmbunătățită, iar activitățile ei ar trebui să se concentreze asupra nevoilor care nu sunt satisfăcute în mod adecvat prin mecanismele actuale. Platforma ar trebui să sprijine cu o atenție deosebită pregătirea proiectelor care implică două sau mai multe state membre și a proiectelor care contribuie la îndeplinirea obiectivelor COP 21. Deși obiectivul ei este completarea actualelor servicii de consultanță ale BEI și ale Comisiei, astfel încât să acționeze ca platformă unică de consultanță tehnică pentru finanțarea proiectelor în cadrul Uniunii, EIAH ar trebui, de asemenea, să contribuie activ la îndeplinirea obiectivului de diversificare sectorială și geografică al FEIS și să sprijine BEI în inițierea de proiecte, atunci când este necesar. Totodată, EIAH ar trebui să contribuie activ la instituirea platformelor de investiții și să ofere sfaturi privind combinarea cu FEIS a altor surse de finanțare ale Uniunii.
(22)Prin urmare, Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 și Regulamentul (UE) 2015/1017 ar trebui modificate în consecință,
ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:
Articolul 1
Regulamentul (UE) 2015/1017 se modifică după cum urmează:
(1)Articolul 4 alineatul (2) se modifică după cum urmează:
(a)la litera (a), punctul (ii) se înlocuiește cu următorul text:
„(ii)
cuantumul, care nu este mai mic de 7 500 000 000 EUR în garanții sau lichidități, și termenii contribuției financiare care urmează să fie furnizată de BEI prin intermediul FEIS;”;
(b)la litera (c), punctul (i) se înlocuiește cu următorul text:
„(i)
în conformitate cu articolul 11, norme detaliate referitoare la furnizarea garanției UE, inclusiv mecanismele sale privind acoperirea și acoperirea definită de către aceasta a portofoliilor de anumite tipuri de instrumente și respectivele evenimente care declanșează cererile de executare a garanției UE;”.
(2)La articolul 5 alineatul (1), al treilea paragraf se înlocuiește cu următorul text:
„Pentru o mai bună soluționare a disfuncționalităților pieței sau a situațiilor suboptime în ceea ce privește investițiile, activitățile speciale ale BEI sprijinite de FEIS prezintă trăsături tipice precum subordonarea, participarea la instrumente de partajare a riscurilor, caracteristici transfrontaliere, expunere la riscuri specifice sau alte aspecte identificabile potrivit descrierilor mai detaliate din anexa II.
Proiectele BEI care au un risc mai scăzut decât riscul minim al activităților speciale ale BEI pot fi sprijinite, de asemenea, de FEIS dacă este necesară utilizarea garanției UE pentru asigurarea adiționalității astfel cum este definită la primul paragraf din prezentul alineat.
Sunt considerate, de asemenea, surse de adiționalitate proiectele sprijinite de FEIS care constau într-o infrastructură fizică ce leagă două sau mai multe state membre sau în extinderea de la un stat membru la un alt stat membru sau la mai multe state membre a unei infrastructuri fizice sau a unor servicii legate de infrastructura fizică.”.
(3)La articolul 6 alineatul (1), teza introductivă se înlocuiește cu următorul text:
„Acordul privind FEIS prevede că FEIS trebuie să sprijine proiecte care vizează corectarea unor disfuncționalități ale pieței sau situații suboptime în ceea ce privește investițiile și care:”.
(4)Articolul 7 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (8) se modifică după cum urmează:
(i)litera (e) se înlocuiește cu următorul text:
„(e)
politici climatice, protecția și gestionarea mediului;”;
(ii)se adaugă următoarea literă (l):
„(l)
agricultură, pescuit și acvacultură;”;
(b)la alineatul (10), a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Fiecare membru al Comitetului pentru investiții comunică fără întârziere Comitetului director, directorului executiv și directorului executiv adjunct toate informațiile necesare pentru verificarea continuă a absenței oricărui conflict de interese.”;
(c)la alineatul (11) se adaugă următoarea teză:
„Directorul executiv este responsabil cu informarea Comitetului director în legătură cu orice astfel de încălcare despre care ia cunoștință și propune măsuri adecvate.”;
(d)la alineatul (12) al doilea paragraf, a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Deciziile prin care se aprobă utilizarea garanției UE se publică și sunt accesibile și includ motivarea deciziei, concentrându-se mai ales asupra îndeplinirii criteriului privind adiționalitatea. Publicarea nu conține informații sensibile din punct de vedere comercial. În sprijinul luării unei decizii, Comitetul pentru investiții utilizează documentația furnizată de BEI.”.
(5)Articolul 9 se modifică după cum urmează:
(a)la alineatul (2) se adaugă literele (h) și (i), după cum urmează:
„(h)
agricultura, pescuitul și acvacultura;
(i)
în cazul regiunilor mai puțin dezvoltate și al regiunilor în tranziție enumerate în anexa I, respectiv în anexa II la Decizia de punere în aplicare 2014/99/UE a Comisiei, alte industrii și servicii eligibile pentru sprijin din partea BEI.”;
(b)la alineatul (2), se adaugă următorul paragraf:
„BEI își propune ca cel puțin 40 % din finanțarea din FEIS în cadrul componentei pentru infrastructură și inovare să sprijine proiecte cu elemente care contribuie la politicile climatice, în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul COP 21”; Comitetul director oferă îndrumări detaliate în acest scop.”;
(c)alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3)
Perioada de investiții în care poate fi acordată garanția UE cu scopul de a sprijini operațiunile de finanțare și de investiții care fac obiectul prezentului regulament durează până la:
(a)
31 decembrie 2020, pentru operațiunile BEI pentru care s-a semnat un contract între BEI și beneficiar sau intermediarul financiar înainte de 31 decembrie 2022;
(b)
31 decembrie 2020, pentru operațiunile FEI pentru care s-a semnat un contract între FEI și intermediarul financiar înainte de 31 decembrie 2022.”;
(d)alineatul (4) se elimină.
(6)La articolul 10 alineatul (2), litera (a) se înlocuiește cu următorul text:
„(a)împrumuturi ale BEI, garanții, contragaranții, instrumente de pe piața de capital, orice altă formă de finanțare sau instrument de îmbunătățire a condițiilor de creditare, inclusiv datoria subordonată, participații la capital sau la cvasicapital, inclusiv în favoarea băncilor sau instituțiilor naționale de promovare, a platformelor sau a fondurilor de investiții;”.
(7)Articolul 11 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
„(1)
Garanția UE nu depășește în niciun caz 26 000 000 000 EUR, din care o parte se poate aloca pentru finanțarea sau garanțiile acordate FEI de către BEI în conformitate cu alineatul (3). Plățile totale nete de la bugetul general al Uniunii efectuate în baza garanției UE nu depășesc 26 000 000 000 EUR și nu depășesc 16 000 000 000 EUR înainte de 6 iulie 2018.”;
(b)alineatul (3) se înlocuiește cu următorul text:
„(3)
În cazul în care BEI acordă FEI finanțare sau garanții pentru a efectua operațiuni de finanțare și de investiții ale BEI, garanția UE prevede o garanție integrală pentru o asemenea finanțare sau garanție, cu condiția ca BEI să furnizeze finanțare sau garanții în cuantum de cel puțin 4 000 000 000 EUR, fără acoperire de către garanția UE, până la o limită inițială de 6 500 000 000 EUR. Fără a se aduce atingere alineatului (1), limita respectivă poate fi ajustată, după caz, de Comitetul director.”;
(c)la alineatul (6), literele (a) și (b) se înlocuiesc cu următorul text:
„(a)în cazul instrumentelor de datorie menționate la articolul 10 alineatul (2) litera (a), principalul și toate dobânzile și sumele datorate BEI, dar care nu au fost primite în conformitate cu condițiile operațiunilor de finanțare până la data la care se înregistrează neplata; pierderile generate de fluctuațiile unor valute altele decât euro pe piețe pe care posibilitățile de acoperire a riscului pe termen lung sunt limitate; în cazul datoriei subordonate, o amânare, o reducere sau o ieșire forțată se consideră un eveniment de nerambursare;
(b)în cazul investițiilor de capital sau de cvasicapital menționate la articolul 10 alineatul (2) litera (a), sumele investite și costurile de finanțare conexe, precum și pierderile rezultate din fluctuațiile unor valute altele decât euro;”.
(8)Articolul 12 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
„(5)Sumele cu care este alimentat fondul de garantare, menționate la alineatul (2), se utilizează pentru a atinge un nivel corespunzător (denumit în continuare „valoarea țintă”) care să reflecte valoarea totală a obligațiilor aferente garanției UE. Valoarea țintă este de 35 % din totalul obligațiilor aferente garanției UE.”;
(b)alineatul (7) se înlocuiește cu următorul text:
„(7)După 1 iulie 2018, dacă, în urma unor cereri de executare a garanției UE, nivelul fondului de garantare scade sub 50 % din valoarea țintă sau ar putea, potrivit unei evaluări a riscurilor efectuate de Comisie, să scadă sub nivelul respectiv în cel mult un an, Comisia prezintă un raport referitor la măsurile excepționale care ar putea fi necesare.”;
(c)alineatele (8), (9) și (10) se înlocuiesc cu următorul text:
„(8)
În urma unei cereri de executare a garanției UE, sumele prevăzute la alineatul (2) literele (b) și (d) care alimentează fondul de garantare după atingerea valorii țintă sunt utilizate în limitele perioadei de investiție prevăzute la articolul 9 pentru a reface garanția UE la valoarea sa întreagă.
(9)
Sumele care alimentează fondul de garantare prevăzute la alineatul (2) litera (c) sunt utilizate pentru a reface garanția UE la valoarea sa întreagă.
(10)În cazul în care garanția UE este restabilită integral la o valoare de 26 000 000 000 EUR, orice sumă în fondul de garantare în plus față de valoarea țintă se plătește în bugetul general al Uniunii și constituie venit alocat intern, în conformitate cu articolul 21 alineatul (4) din Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012, pentru orice linie bugetară care a fost utilizată ca sursă de realocare către fondul de garantare.”.
(9)Articolul 14 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (1) se modifică după cum urmează:
(i)La primul paragraf, teza a doua se înlocuiește cu următorul text:
„Acest sprijin include acordarea unui sprijin specific privind utilizarea asistenței tehnice pentru structurarea proiectelor, privind utilizarea unor instrumente financiare inovatoare și utilizarea parteneriatelor public-privat, ținând cont de specificitățile și de nevoile statelor membre în care piețele financiare sunt mai puțin dezvoltate.”;
(ii)la al doilea paragraf, se adaugă următoarea teză:
„De asemenea, EIAH sprijină pregătirea proiectelor din domeniul politicilor climatice și din cel al economiei circulare sau a componentelor unor astfel de proiecte, în special în contextul COP 21, pregătirea proiectelor din sectorul digital, precum și pregătirea proiectelor menționate la articolul 5 alineatul (1) al cincilea paragraf.”;
(b)alineatul (2) se modifică după cum urmează:
(i)litera (c) se înlocuiește cu următorul text:
„(c)mobilizarea cunoștințelor locale pentru a facilita sprijinul FEIS în întreaga Uniune și contribuția, ori de câte ori este posibil, la îndeplinirea obiectivului de diversificare sectorială și geografică al FEIS menționat în anexa II secțiunea 8, prin sprijinirea inițierii de operațiuni de către BEI;”;
(ii)litera (e) se înlocuiește cu următorul text:
„(e)furnizarea de sprijin proactiv cu privire la instituirea platformelor de investiții;”;
(iii)se adaugă următoarea literă (f):
„(f)furnizarea de sprijin privind combinarea cu FEIS a altor surse de finanțare ale Uniunii (precum fondurile structurale și de investiții europene, Orizont 2020 și Mecanismul pentru interconectarea Europei).”;
(c)alineatul (5) se înlocuiește cu următorul text:
„(5)Pentru a îndeplini obiectivul prevăzut la alineatul (1) și pentru a facilita furnizarea de sprijin consultativ la nivel local, EIAH vizează să utilizeze experiența relevantă a BEI, a Comisiei, a băncilor sau instituțiilor naționale de promovare și a autorităților de management al fondurilor structurale și de investiții europene.”;
(d)la alineatul (6), a doua teză se înlocuiește cu următorul text:
„Cooperarea dintre EIAH, pe de o parte, și o bancă sau instituție națională de promovare, o instituție financiară internațională sau o instituție sau o autoritate de management, inclusiv cele care acționează în calitate de consultant la nivel național, având experiență relevantă pentru EIAH, pe de altă parte, poate lua forma unui parteneriat contractual.”.
(10)Articolul 18 se modifică după cum urmează:
(a)alineatul (6) se înlocuiește cu următorul text:
„(6)Până la 30 iunie 2018 și până la 30 iunie 2020, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport conținând o evaluare independentă a aplicării prezentului regulament.”;
(b)alineatele (7) și (8) se elimină.
(11)La articolul 19, se adaugă următorul alineat:
„BEI și FEI informează sau obligă intermediarii financiari să informeze beneficiarii finali, inclusiv IMM-urile, în legătură cu existența sprijinului FEIS.”.
(12)Articolul 22 alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
„(1)
Prin operațiunile de finanțare și de investiții care fac obiectul prezentului regulament, BEI, FEI și toți intermediarii financiari nu sprijină niciun tip de activități desfășurate în scopuri ilegale, inclusiv spălarea de bani, finanțarea terorismului, criminalitatea organizată, frauda fiscală și evaziunea fiscală, corupția și frauda care afectează interesele financiare ale Uniunii.
În special, BEI și FEI nu participă la nicio operațiune de finanțare sau de investiții prin intermediul unui vehicul situat într-o jurisdicție care nu cooperează cu Uniunea în ceea ce privește aplicarea standardelor fiscale recunoscute la nivel internațional referitoare la transparență și la schimbul de informații.
În operațiunile lor de finanțare și de investiții vizate de prezentul regulament, BEI și FEI nu utilizează sau nu se implică în structuri de evitare a obligațiilor fiscale, în special sisteme de planificare fiscală agresivă, sau practici care nu respectă principiile de bună guvernanță fiscală ale UE, prevăzute în legislația Uniunii, inclusiv în recomandările și comunicările Comisiei.
Dacă este necesar, Comisia oferă îndrumări detaliate.”.
(13)La articolul 23 alineatul (2) primul paragraf, prima și a doua teză se înlocuiesc cu următorul text:
„Competența de a adopta acte delegate menționată la articolul 7 alineatele (13) și (14) se conferă Comisiei pentru o perioadă de cinci ani de la 4 iulie 2015. Comisia elaborează un raport privind delegarea de competențe cel târziu cu nouă luni înainte de încheierea perioadei de cinci ani.”.
(14)Anexa II se modifică în conformitate cu anexa la prezentul regulament.
Articolul 2
Regulamentul (UE) 1316/2013 se modifică după cum urmează:
1.
La articolul 5, alineatul (1) se înlocuiește cu următorul text:
„(1)
Pachetul financiar de punere în aplicare aferent MIE pentru perioada 2014-2020 este de 29 992 259 000 EUR în prețuri curente. Această sumă se distribuie după cum urmează:
(a)
sectorul transporturilor: 23 895 582 000 EUR, din care 11 305 500 000 EUR se transferă din Fondul de coeziune pentru a fi cheltuiți, în conformitate cu prezentul regulament, doar în statele membre eligibile pentru finanțare din Fondul de coeziune;
(b)
sectorul telecomunicațiilor: 1 091 602 000 EUR;
(c)
sectorul energetic: 5 005 075 000 EUR.
Aceste valori nu aduc atingere aplicării mecanismului de flexibilitate prevăzut în Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului(*).
________________
(*)
Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020 (JO L 347, 20.12.2013, p. 884).”.
Articolul 3
Prezentul regulament intră în vigoare în a treia zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.
Adoptat la Bruxelles,
Pentru Parlamentul European
Pentru Consiliu
Președintele
Președintele
FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ
1.CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI
1.1.Denumirea propunerii/inițiativei
1.2.Domeniul (domeniile) de politică în cauză în structura ABM/ABB
1.3.Tipul propunerii/inițiativei
1.4.Obiectiv(e)
1.5.Motivele propunerii/inițiativei
1.6.Durata și impactul financiar
1.7.Modul (modurile) de gestiune preconizat(e)
2.MĂSURI DE GESTIONARE
2.1.Dispoziții în materie de monitorizare și de raportare
2.2.Sistemul de gestiune și de control
2.3.Măsuri de prevenire a fraudelor și a neregulilor
3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI
3.1.Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate)
3.2.Impactul estimat asupra cheltuielilor
3.2.1.Sinteza impactului estimat asupra cheltuielilor
3.2.2.Impactul estimat asupra creditelor operaționale
3.2.3.Impactul estimat asupra creditelor cu caracter administrativ
3.2.4.Compatibilitatea cu actualul cadru financiar multianual
3.2.5.Contribuția terților
3.3.Impactul estimat asupra veniturilor
FIȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ
1.CADRUL PROPUNERII/INIȚIATIVEI
1.1.Denumirea propunerii/inițiativei
Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (UE) 2015/1017
1.2.Domeniul (domeniile) de politică în cauză în structura ABM/ABB
Domeniul de politică: afaceri economice și financiare
Activitatea ABB: operațiuni și instrumente financiare
Pentru o descriere detaliată a activităților ABB, a se vedea secțiunea 3.2
Domeniul de politică: mobilitate și transport
Domeniul de politică: rețele de comunicare, conținut și tehnologie
Domeniul de politică: energie
1.3.Tipul propunerii/inițiativei
◻ Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune nouă
◻ Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune nouă ca urmare a unui proiect-pilot/a unei acțiuni pregătitoare
X Propunerea/inițiativa se referă la prelungirea unei acțiuni existente
◻ Propunerea/inițiativa se referă la o acțiune reorientată către o acțiune nouă
1.4.Obiectiv(e)
1.4.1.Obiectiv(e) strategic(e) multianual(e) al(e) Comisiei vizat(e) de propunere/inițiativă
Sprijinirea investițiilor în favoarea creșterii economice care respectă prioritățile bugetare ale Uniunii, în special în următoarele domenii:
1)
infrastructura strategică (investiții în domeniile digital și energetic conforme cu politicile UE)
2)
infrastructură de transport în centre industriale, educație, cercetare și inovare
3)
investiții de stimulare a ocupării forței de muncă, în special prin finanțarea IMM-urilor și prin măsuri pentru ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor
1.4.2.Obiectiv(e) specific(e) și activitatea (activitățile) ABM/ABB în cauză
Obiectivul specific nr. 1
Creșterea numărului și a volumului operațiunilor de finanțare și de investiții ale Băncii Europene de Investiții (BEI) în domeniile prioritare
Obiectivul specific nr. 2
Creșterea volumului finanțării din partea Fondului European de Investiții (FEI) pentru întreprinderile mici și mijlocii
Activitatea (activitățile) ABM/ABB în cauză:
ECFIN: operațiuni și instrumente financiare
1.4.3.Rezultatul (rezultatele) și impactul preconizate
A se preciza efectele pe care propunerea/inițiativa ar trebui să le aibă asupra beneficiarilor vizați/grupurilor vizate.
Inițiativa ar trebui să permită Băncii Europene de Investiții și Fondului European de Investiții să efectueze operațiunile de finanțare și de investiții în domeniile menționate la punctul 1.4.1 cu un volum de finanțare mai mare și, în cazul BEI, cu proiecte mai riscante, dar totuși viabile din punct de vedere economic.
Un efect multiplicator ar trebui să fie generat prin furnizarea către BEI a unei garanții UE, astfel încât 1 EUR din garanția UE prevăzută de această inițiativă ar putea genera aproximativ 15 EUR investiți în proiecte.
Așadar, inițiativa ar trebui să contribuie la mobilizarea pentru proiecte a unei finanțări de cel puțin 500 de miliarde EUR până la încheierea actualului cadru financiar multianual. Acest lucru ar trebui să contribuie la creșterea investițiilor în Uniune în general, stimulând ocuparea forței de muncă și creșterea potențiale și reale.
1.4.4.Indicatori de rezultat și de impact
A se preciza indicatorii care permit monitorizarea punerii în aplicare a propunerii/inițiativei.
Obiectivul este creșterea investițiilor în domeniile strategice enumerate la punctul 1.4.1.
În acest context, se vor aplica următorii indicatori:
- Numărul de proiecte/IMM-uri care au primit finanțare din partea BEI/FEI în cadrul inițiativei.
- Efectul multiplicator mediu atins. Efectul multiplicator preconizat este de aproximativ 15 în ceea ce privește utilizarea garanției UE comparativ cu investițiile totale mobilizate pentru proiectele susținute prin inițiativă și ținând cont de termenii tranzacțiilor.
- Volumul cumulat al fondurilor colectate pentru proiectele susținute
Monitorizarea rezultatelor se va baza pe rapoartele transmise de BEI și pe studii de piață.
1.5.Motivele propunerii/inițiativei
1.5.1.Cerință (cerințe) de îndeplinit pe termen scurt sau lung
1.5.2.Valoarea adăugată a implicării UE
De la prezentarea Planului de investiții pentru Europa în noiembrie 2014, condițiile pentru o sporire a investițiilor s-au îmbunătățit și revine încrederea în economia și în creșterea Europei. În prezent, Uniunea se află în cel de-al patrulea an consecutiv de redresare moderată, creșterea PIB-ului său fiind de 2 % în 2015. Eforturile cuprinzătoare inițiate prin Planul de investiții au dus deja la rezultate concrete, în pofida faptului că efectele macroeconomice ale proiectelor de investiții mai mari nu pot fi imediate. Se preconizează că investițiile vor crește treptat pe parcursul anilor 2016 și 2017, deși vor rămâne sub nivelurile sustenabile din trecut.
Acest impuls pozitiv ar trebui menținut și trebuie depuse în continuare eforturi pentru a reda investițiilor o tendință sustenabilă pe termen lung. Mecanismele Planului de investiții funcționează și ar trebui consolidate pentru a continua mobilizarea investițiilor private în sectoare importante pentru viitorul Europei și în cazurile în care subzistă disfuncționalități ale pieței sau situații suboptime în ceea ce privește investițiile.
1.5.3.Învățăminte desprinse din experiențe anterioare similare
Primul an de implementare a FEIS a dovedit soliditatea planului inițial. FEIS, implementat și cofinanțat de Grupul BEI, este pe cale să își atingă obiectivul de a mobiliza investiții suplimentare în economia reală de cel puțin 315 miliarde EUR până la jumătatea anului 2018. Absorbția pe piață a fost deosebit de rapidă în cadrul componentei pentru IMM-uri, în cazul căreia FEIS a permis obținerea de rezultate cu mult peste așteptări. Astfel, în iulie 2016, componenta pentru IMM-uri a fost suplimentată cu 500 de milioane EUR, cu respectarea parametrilor existenți, prevăzuți în Regulamentul (UE) 2015/1017.
La 28 iunie 2016, Consiliul European a concluzionat că „Planul de investiții pentru Europa, în special Fondul european pentru investiții strategice (FEIS), a dat deja rezultate concrete și reprezintă un pas important pentru a contribui la mobilizarea investițiilor private, utilizând totodată în mod inteligent resurse bugetare limitate.”
1.5.4.Compatibilitatea și posibila sinergie cu alte instrumente corespunzătoare
Inițiativa este pe deplin compatibilă cu programele existente de la rubrica 1a, în special Mecanismul pentru interconectarea Europei, Orizont 2020 și COSME. Sinergiile cu fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI) sunt, de asemenea, clare; în februarie 2016 a fost publicată o broșură privind complementaritatea dintre FEIS și fondurile ESI. În plus, în paralel cu prezenta propunere, a fost prezentată o propunere de modificare a Regulamentului privind dispozițiile comune, pentru a se facilita combinarea FEIS cu fondurile ESI.
Sinergiile vor fi exploatate prin utilizarea expertizei existente a Comisiei în gestionarea resurselor financiare și a experienței dobândite în cadrul instrumentelor de finanțare existente ale UE-BEI.
1.6.Durata și impactul financiar
◻ Propunere/inițiativă pe durată determinată
–◻ Propunere/inițiativă în vigoare din [ZZ/LL]AAAA până la [ZZ/LL]AAAA
–◻
Impact financiar din AAAA până în AAAA
X Propunere/inițiativă cu durată nelimitată
–Punere în aplicare cu o perioadă de creștere în intensitate din AAAA până în AAAA,
–urmată de o perioadă de funcționare în regim de croazieră.
1.7.Modul (modurile) de gestiune preconizat(e)
X Gestiune directă asigurată de Comisie
–X prin intermediul serviciilor sale, inclusiv al personalului din delegațiile Uniunii;
–◻
prin intermediul agențiilor executive
◻Gestiune partajată cu statele membre
◻Gestiune indirectă, cu delegarea sarcinilor de execuție bugetară:
–◻ țărilor terțe sau organismelor pe care le-au desemnat acestea;
–◻ organizațiilor internaționale și agențiilor acestora (a se preciza);
–◻ BEI și Fondului european de investiții;
–◻ organismelor menționate la articolele 208 și 209 din Regulamentul financiar;
–◻ organismelor de drept public;
–◻ organismelor de drept privat cu misiune de serviciu public, cu condiția să prezinte garanții financiare adecvate;
–◻ organismelor de drept privat dintr-un stat membru care sunt responsabile cu punerea în aplicare a unui parteneriat public-privat și care prezintă garanții financiare adecvate;
–◻ persoanelor cărora li se încredințează executarea unor acțiuni specifice în cadrul PESC, în temeiul titlului V din TUE, identificate în actul de bază relevant.
–Dacă se indică mai multe moduri de gestiune, a se furniza detalii suplimentare în secțiunea „Observații“.
Observații
Fondul de garantare va fi sub gestionarea directă a Comisiei.
2.MĂSURI DE GESTIONARE
2.1.Dispoziții în materie de monitorizare și de raportare
A se preciza frecvența și condițiile aferente acestor dispoziții.
În conformitate cu articolul 10 din Regulamentul (UE) 2015/1017, BEI, în cooperare cu FEI, după caz, transmite un raport semestrial Comisiei cu privire la operațiunile de finanțare și de investiții ale BEI. În plus, BEI, în cooperare cu FEI, după caz, transmite un raport anual Parlamentului European și Consiliului cu privire la operațiunile de finanțare și de investiții ale BEI. Până la data de 31 martie a fiecărui an, Comisia trebuie să transmită Parlamentului European, Consiliului și Curții de Conturi un raport anual privind situația fondului de garantare și gestionarea acestuia în anul calendaristic precedent.
În conformitate cu articolul 12 din regulament, BEI evaluează funcționarea Fondului european pentru investiții strategice (FEIS) și transmite evaluarea sa Parlamentului European, Consiliului și Comisiei. În plus, Comisia evaluează utilizarea garanției UE și funcționarea fondului de garantare și transmite evaluarea Parlamentului European și Consiliului. Este necesar să se elaboreze, până la 30 iunie 2018 și, apoi o dată la trei ani, un raport cuprinzător privind funcționarea FEIS, precum și un raport cuprinzător privind utilizarea garanției UE și funcționarea fondului de garantare.
2.2.Până la 30 iunie 2018 și până la 30 iunie 2020, Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport conținând o evaluare independentă a aplicării prezentului regulament. Sistemul de gestiune și de control
2.2.1.Riscul (riscurile) identificat(e)
Operațiunile de finanțare și de investiții ale BEI acoperite de garanția Uniunii prezintă un risc financiar care nu este de neglijat. Probabilitatea unei cereri de executare a garanției este reală. Cu toate acestea, se estimează că fondul de garantare oferă protecția necesară pentru bugetul Uniunii. Proiectele însele pot suferi întârzieri în implementare și depășiri de costuri.
Chiar dacă se bazează pe ipoteze prudente, raportul cost-eficiență al inițiativei ar putea fi afectat de adoptarea insuficientă de către piață a instrumentelor și de modificarea condițiilor de piață, ceea ce ar conduce la reducerea efectului de multiplicare estimat.
În conformitate cu articolul 8 alineatul (4) din Regulamentul (UE) 2015/1017, resursele fondului de garantare trebuie să fie investite. Aceste investiții vor avea un risc de investiție (de exemplu, riscul de piață și de credit) și un anumit risc operațional.
2.2.2.Informații privind sistemul de control intern instituit
FEIS este gestionat de un Comitet director care determină orientarea strategică a FEIS, politicile și procedurile operaționale, normele aplicabile operațiunilor cu platformele de investiții și băncile naționale de promovare și profilul de risc al FEIS.
Deciziile privind utilizarea sprijinului FEIS pentru infrastructură și proiecte mai ample cu capitalizare medie trebuie să fie luate de un Comitet pentru investiții. Comitetul pentru investiții este compus din experți independenți care au cunoștințe și experiență în domeniile proiectelor de investiții și care răspund în fața Comitetului director, care supraveghează îndeplinirea obiectivelor FEIS.
Există, de asemenea, un director executiv responsabil cu gestionarea curentă a FEIS și cu pregătirea reuniunii Comitetului pentru investiții. Directorul executiv răspunde direct în fața Comitetului director și raportează trimestrial acestuia în ceea ce privește activitățile FEIS. Directorul executiv a fost numit de președintele BEI, după aprobarea de către Parlamentul European a candidatului selectat de Comitetul director.
Comisia gestionează activele fondului de garantare în conformitate cu regulamentul și în conformitate cu normele sale interne și cu procedurile în vigoare.
2.3.Măsuri pentru prevenirea și combaterea fraudei și neregulilor care afectează interesele financiare ale Uniunii
A se preciza măsurile de prevenire și de protecție existente sau preconizate.
Articolul 21 din Regulamentul (UE) 2015/1017 precizează competența Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) de a efectua investigații privind operațiunile sprijinite în temeiul prezentei inițiative. În conformitate cu decizia Consiliului guvernatorilor BEI din 27 iulie 2004 privind cooperarea BEI cu OLAF, banca a stabilit reguli specifice pentru cooperarea cu OLAF în legătură cu eventuale cazuri de fraudă, corupție sau orice altă activitate ilegală care afectează interesele financiare ale Comunităților.
În alte situații, se aplică normele și procedurile BEI. Acestea includ în special procedurile BEI de investigație internă aprobate de Comitetul de direcție al BEI în martie 2013. În plus, în septembrie 2013, BEI a adoptat „Politica de prevenire și descurajare a conduitei interzise în activitățile Băncii Europene de Investiții” (Politica antifraudă a BEI).
3.IMPACTUL FINANCIAR ESTIMAT AL PROPUNERII/INIȚIATIVEI
3.1.Rubrica (rubricile) din cadrul financiar multianual și linia (liniile) bugetară (bugetare) de cheltuieli afectată (afectate)
Linii bugetare existente
3.2.Impactul estimat asupra cheltuielilor
Propunerea nu va crește nivelul total al cheltuielilor programate în cadrul rubricii 1A din cadrul financiar multianual 2014-2020, deoarece pachetul financiar al Mecanismului pentru interconectarea Europei va fi redus pentru a finanța contribuția de la bugetul UE la Fondul european pentru investiții strategice.
Milioane EUR (cu trei zecimale)
Surse de finanțare pentru Fondul european pentru investiții strategice
|
2016
|
2017
|
2018
|
2019
|
2020
|
Total
|
MECANISMUL PENTRU INTERCONECTAREA EUROPEI, din care
|
73,908
|
-
|
31,277
|
106,879
|
287,936
|
500,000
|
06.020105 – Crearea unui mediu mai favorabil investițiilor private pentru proiectele de infrastructură în domeniul transporturilor
|
|
|
|
|
155,000
|
155,000
|
32.020104 – Crearea unui mediu mai favorabil investițiilor private pentru proiectele energetice
|
73,908
|
-
|
31,277
|
106,879
|
132,936
|
345,000
|
marja nealocată
|
|
|
|
60,000
|
90,000
|
150,000
|
Totalul surselor de finanțare pentru provizionarea fondului de garantare al FEIS
|
73,908
|
-
|
31,277
|
166,879
|
377,936
|
650,000
|
Pentru a se elimina nepotrivirea dintre sursele de finanțare și calendarul preconizat pentru angajamente din cadrul fiecărui exercițiu bugetar specific, calendarul pentru angajamente inclus în fișa financiară legislativă care însoțește Regulamentul (UE) 2015/1017 al Parlamentului European și al Consiliului (Regulamentul privind FEIS) trebuie modificat după cum urmează:
Milioane EUR (cu trei zecimale)
Modificarea calendarului pentru angajamentele FEIS
|
2015
|
2016
|
2017
|
2018
|
2019
|
2020
|
Total
|
Calendarul pentru angajamente existent – 01.0405
|
1350,000
|
2030,000
|
2641,000
|
1979,000
|
|
|
8000,000
|
Modificare
|
|
73,908
|
-
|
-73,908
|
|
|
000,000
|
Calendarul pentru angajamente revizuit – 01.0405
|
1350,000
|
2 103,908
|
2 641,000
|
1 905,092
|
|
|
8000,000
|
3.2.1.Sinteza impactului estimat asupra cheltuielilor
Milioane EUR (cu trei zecimale)
Rubrica din cadrul financiar
multianual
|
1A
|
Competitivitate pentru creștere și locuri de muncă
|
DG: ECFIN
|
|
2017
|
2018
|
2019
|
2020
|
2021
|
TOTAL
|
• Credite operaționale
|
|
|
|
|
|
|
01,0405
|
Angajamente
|
(1)
|
|
105,185
|
166,879
|
377,936
|
|
650,000
|
|
Plăți
|
(2)
|
|
|
150,000
|
250,000
|
250,000
|
650,000
|
01,0407
|
Angajamente
|
(1)
|
p.m.
|
p.m.
|
p.m.
|
p.m.
|
|
p.m.
|
|
Plăți
|
(2)
|
p.m.
|
p.m.
|
p.m.
|
p.m.
|
|
p.m.
|
Credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul anumitor programe
|
|
|
|
|
|
|
Numărul liniei bugetare
|
|
(3)
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL credite
pentru DG ECFIN
|
Angajamente
|
=1
|
|
105,185
|
166,879
|
377,936
|
|
650,000
|
|
Plăți
|
=2
|
|
|
150,000
|
250,000
|
250,000
|
650,000
|
• TOTAL credite operaționale
|
Angajamente
|
(4)
|
|
105,185
|
166,879
|
377,936
|
|
650,000
|
|
Plăți
|
(5)
|
|
|
150,000
|
250,000
|
250,000
|
650,000
|
• TOTAL credite cu caracter administrativ finanțate din bugetul anumitor programe
|
(6)
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL credite
în cadrul RUBRICII 1A
din cadrul financiar multianual
|
Angajamente
|
=4+ 6
|
|
105,185
|
166,879
|
377,936
|
|
650,000
|
|
Plăți
|
=5+ 6
|
|
|
150,000
|
250,000
|
250,000
|
650,000
|
Rubrica din cadrul financiar
multianual
|
5
|
„Cheltuieli administrative”
|
Milioane EUR (cu trei zecimale)
|
|
|
2019
|
2020
|
TOTAL
|
DG: ECFIN
|
• Resurse umane
|
|
|
|
• Alte cheltuieli administrative
|
|
|
|
TOTAL DG ECFIN
|
|
|
|
|
TOTAL credite
în cadrul rubricii 5
din cadrul financiar multianual
|
(Total angajamente = Total plăți)
|
|
|
|
Milioane EUR (cu trei zecimale)
|
|
|
2017
|
2018
|
2019
|
2020
|
2021
|
TOTAL
|
TOTAL credite
în cadrul RUBRICILOR 1-5
din cadrul financiar multianual
|
Angajamente
|
|
105,185
|
166,879
|
377,936
|
|
650,000
|
|
Plăți
|
|
|
150,000
|
250,000
|
250,000
|
650,000
|
3.2.2.Impactul estimat asupra creditelor operaționale
–◻
Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite operaționale
–X
Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite operaționale, conform explicațiilor de mai jos:
Credite de angajament în milioane EUR (cu trei zecimale)
A se indica obiectivele și realizările
⇩
|
|
2018
|
2019
|
2020
|
TOTAL
|
|
|
Tip
|
Costuri medii
|
Nr.
|
Costuri
|
Nr.
|
Costuri
|
Nr.
|
Costuri
|
Nr. total
|
Costuri totale
|
Obiectivele specifice
NR. 1: Creșterea numărului și a volumului operațiunilor de finanțare și de investiții ale BEI în domeniile prioritare
ȘI NR. 2: Creșterea volumului finanțării din partea FEI pentru întreprinderile mici și mijlocii
|
|
|
|
|
105,185
|
|
166,879
|
|
377,936
|
|
650,000
|
3.2.3.Impactul estimat asupra creditelor cu caracter administrativ
3.2.3.1.Sinteză
–X
Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de credite cu caracter administrativ în plus față de cele deja incluse în fișa financiară legislativă care însoțește Regulamentul (UE) 2015/1017.
–◻
Propunerea/inițiativa implică utilizarea de credite cu caracter administrativ, conform explicațiilor de mai jos:
3.2.3.2.Necesarul de resurse umane estimat
–X
Propunerea/inițiativa nu implică utilizarea de resurse umane în plus față de cele deja incluse în fișa financiară legislativă care însoțește Regulamentul (UE) 2015/1017.
–◻
Propunerea/inițiativa implică utilizarea de resurse umane, conform explicațiilor de mai jos:
3.2.4.Compatibilitatea cu actualul cadru financiar multianual
–X
Propunerea/inițiativa este compatibilă cu cadrul financiar multianual existent.
–◻
Propunerea/inițiativa necesită o reprogramare a rubricii corespunzătoare din cadrul financiar multianual.
–◻
Propunerea/inițiativa necesită recurgerea la instrumentul de flexibilitate sau la revizuirea cadrului financiar multianual.
3.2.5.Contribuția terților
–X Propunerea/inițiativa nu prevede cofinanțare din partea terților.
–Propunerea/inițiativa prevede cofinanțare, estimată în cele ce urmează:
3.3.Impactul estimat asupra veniturilor
–◻
Propunerea/inițiativa nu are impact financiar asupra veniturilor.
–X
Propunerea/inițiativa are următorul impact financiar:
asupra resurselor proprii
Xasupra diverselor venituri
Milioane EUR (cu trei zecimale)
Linia bugetară pentru venituri:
|
Credite disponibile pentru exercițiul financiar în curs
|
Impactul propunerii/inițiativei
|
|
|
2019
|
2020
|
A se introduce atâția ani câți sunt considerați necesari pentru a reflecta durata impactului (cf. punctul 1.6)
|
Articolul 660 – Alte contribuții și restituiri
|
|
200,000
|
250,000
|
|
|
|
Pentru diversele venituri alocate, a se preciza linia bugetară (liniile bugetare) de cheltuieli afectată (afectate).
01 04 05 Provizionarea fondului de garantare al FEIS Specificați metoda de calculare a impactului asupra veniturilor.
Remunerarea garanției UE prevăzută în acordul privind FEIS semnat cu BEI.