17.8.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 272/14

1.

solicită o politică alimentară cuprinzătoare și durabilă, elaborată în mod democratic, concepută cu o viziune comună și pe termen lung, pe baza celor mai recente descoperiri științifice și coerentă cu o abordare de guvernanță pe mai multe niveluri, care să trateze producția alimentelor și nutriția de manieră mai cuprinzătoare, promovând modele de producție și consum mai durabile, creând legături între diverse domenii de politică, care să cuprindă, printre altele, producția de alimente, agricultura, mediul, sănătatea, politica în domeniul protecției consumatorilor, ocupării forței de muncă și dezvoltării rurale, precum și crearea de locuri de muncă și creștere economică în regiunile și orașele Europei; solicită Parlamentului European și Comisiei lansarea, împreună cu CoR, a unui proiect-pilot comun care să faciliteze elaborarea unei politici alimentare durabile a UE;

2.

subliniază necesitatea de a stabili echilibrul între menținerea flexibilității necesare pentru a evita atât o abordare „universală” în cazul politicii alimentare, cât și trecerea acestei politici în rândul politicilor stabilite de nivelul național. O mai mare coerență a reglementărilor va contribui la garantarea siguranței consumatorilor, a funcționării eficiente a pieței interne și a respectării principiului subsidiarității;

3.

subliniază importanța integrării verticale a politicilor alimentare, pe baza unor criterii de durabilitate, pentru a se asigura coerența la nivel local, național, regional și internațional. Este un lucru cunoscut că sistemele alimentare și chestiunile aferente acestora (de natură ecologică, socială și economică) prezintă o dimensiune specifică și locală. Orașele și regiunile pot juca, prin urmare, un rol esențial în abordarea provocărilor cu care se confruntă sistemele alimentare, iar acest lucru ar trebui luat în calcul la conceperea unei politici alimentare durabile a UE;

4.

subliniază importanța stabilirii unei viziuni și strategii europene ample pentru o aprovizionare cu alimente în condiții de securitate, siguranță și durabilitate, din punctul de vedere al calității, al accesibilității și al cantității și pe baza unor criterii de durabilitate. O astfel de politică alimentară a UE ar trebui să se întemeieze pe o abordare cuprinzătoare, recunoscând natura globală a lanțurilor de aprovizionare cu alimente, incluzând exploatațiile agricole, industria alimentară, mediul și sănătatea. Comisia ar trebui să facă în așa fel încât toată legislația relevantă a UE și toate stimulentele financiare să fie coerente cu această viziune și strategie;

5.

reamintește apelul către o politică alimentară a UE care să promoveze modurile durabile de producție pentru agricultura europeană, făcând eforturi în direcția dezvoltării de sinergii transsectoriale pentru alimentație și mediu, printre altele în contextul politicii agricole și în domeniul pescuitului, al politicii privind clima și energia, al politicii regionale și al celei în domeniul cercetării (1);

6.

atrage atenția asupra faptului că valorile aferente ecosistemului nu capătă o greutate adecvată în deciziile privind resursele naturale. Costurile de mediu sunt în prezent externalizate în producția de alimente, ceea ce duce la o situație în care alimentele produse în mod mai durabil par a fi mai scumpe, în special din cauza costurilor de producție mai ridicate; în schimb, conceptul de servicii de ecosistem oferă o ocazie importantă pentru dezvoltarea unui cadru politic care să stea la baza folosirii judicioase a biodiversității și a altor resurse naturale. În prezent, costurile asociate bolilor cauzate de alimentaţia improprie și daunele aduse apelor, solului, faunei și climei sunt privite drept „externalități”. Ca atare, aceste costuri nu sunt incluse în prețul final al alimentelor, în pofida faptului că sunt plătite indirect (și adesea în mod neconștientizat) de întreaga societate. În acest context, Comisia Europeană ar trebui să promoveze implementarea unor măsuri care să permită reflectarea prețului real al alimentelor, pentru a stimula o economie durabilă;

7.

reiterează necesitatea de a consolida legăturile dintre diferitele sectoare legate de produsele alimentare, cum ar fi energia, silvicultura, resursele marine, apa, deșeurile, agricultura, schimbările climatice, știința și cercetarea și unele aspecte legate de destinația terenurilor, deoarece toate acestea joacă un rol crucial în dezvoltarea unei creșteri economice durabile (2). Această abordare ar trebui să țină seama de economia circulară a UE și de alte cadre internaționale similare, în care oportunitățile de inovare pot fi maximizate;

8.

subliniază importanța pe care o au anumite teritorii din UE pentru conservarea și dezvoltarea în continuare a unor sisteme alimentare durabile, cum ar fi regiunile montane cu tradiția lor îndelungată de producție alimentară într-un mediu natural dificil;

9.

subliniază importanța revizuirii din nou a Politicii agricole comune a UE (PAC) pentru a stimula nu numai agricultorii, ci și întreprinderile de procesare a alimentelor să producă în mod durabil, adică cu garantarea aplicării consecvente a mecanismului UE control al ecocondiționalității, care stabilește sprijinul pentru venit pentru producătorii care respectă standardele de mediu și de bunăstare a animalelor;

10.

consideră că este important să fie inclusă actuala politică în domeniul energiei din surse regenerabile ca element în dezvoltarea unei politici alimentare mai cuprinzătoare, bazată pe criterii de durabilitate. În acest sens, este important să se dezvolte măsuri care să încurajeze producerea acelor biocombustibili care nu intră în concurență cu recoltele alimentare și, în același timp, să fie descurajată, pe termen lung și într-un mod predictibil pentru întreprinderi și lucrători, producția biocombustibililor de primă generație nesustenabili care sunt procesați din furaje cu potențial uz alimentar, precum uleiurile vegetale;

11.

pentru a se sprijini creșterea în UE, recomandă asigurarea de acorduri de liber schimb cu țările terțe și regiunile din lume care acționează coerent cu producția agroecologică din UE și, ca atare, acordă multă atenție aspectelor de mediu și de durabilitate. Această măsură ar face în așa fel încât aplicarea unor criterii stricte lanțului de aprovizionare din UE să nu ducă la o simplă relocalizare a producției alimentare;

12.

reamintește solicitarea Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) de a lua în considerare în mod mai sistematic reducerea riscurilor de dezastre și consolidarea rezilienței în sectoarele agricole, în special în regiunile care se confruntă cu dezastre repetate și în care agricultura joacă un rol important.

13.

subliniază importanța unui sol sănătos și viu, care constituie cheia asigurării securității de aprovizionare cu alimente și a conservării biodiversității. În special acțiunile întreprinse pentru a promova diversificarea speciilor cultivate, agricultura extensivă, integrată și ecologică și aplicarea unor standarde mai ridicate de bunăstare a animalelor ar trebui considerate emblematice pentru o politică alimentară durabilă a UE. Prin realizarea unor astfel de obiective centrale va fi posibil să se recupereze și încrederea publicului în proiectul european;

14.

subliniază necesitatea de a stimula și sprijini, inclusiv financiar, dezvoltarea sistemelor agricole de mici dimensiuni, mai ales a celor amplasate în zone vulnerabile și la periferia orașelor. Sistemele agricole de mici dimensiuni reprezintă un instrument simplu și accesibil pe care autoritățile locale îl pot utiliza pentru a face față unei game largi de chestiuni practice, printre care inegalitatea socială, provocările de mediu și problemele de sănătate. În plus, astfel de sisteme pot oferi zonelor periferice ale orașelor o producție durabilă de alimente locale, proaspete și produse în sezonul corespunzător, accesibile și familiilor cu venituri scăzute. Sistemele agricole de mici dimensiuni au fost recunoscute ca fiind un model care ține seama de realitățile sociale și respectă mediul, reduce ambalajele și risipa de alimente, limitează emisiile de CO2 și sprijină practicile de producție durabile (3). Din această perspectivă, sistemele agricole de mici dimensiuni, și mai ales lanțurile scurte de aprovizionare pentru produse agricole, au un efect pozitiv asupra economiilor locale și asupra ocupării forței de muncă;

15.

subliniază importanța lanțurilor scurte de aprovizionare pentru a spori durabilitatea din perspectiva mediului a transportului între diferitele locuri de consum. Într-adevăr, pe măsură ce se mărește distanța, crește și impactul negativ în termeni de poluare produsă de mijloacele de transport;

16.

reiterează apelul privind utilizarea mai rațională a apei, a energiei, a combustibililor fosili, a îngrășămintelor și produselor fitosanitare în sistemele de producție agricolă (4);

17.

reamintește că numărul scăzut de tineri care aleg profesia de agricultor pune în pericol durabilitatea economică a zonelor rurale. Acordarea de sprijin tinerilor agricultori este o condiție necesară pentru a menține activitatea agricolă în întreaga UE și a prezerva caracterul dinamic al comunităților rurale (5).

18.

subliniază că lanțurile de aprovizionare regionale și locale permit susținerea unei politici alimentare durabile care recompensează calitatea specifică, tradiția și patrimoniul economic și cultural. În special, în cadrul acestor lanțuri, întreprinderile artizanale joacă un rol fundamental pentru numeroase localități și regiuni și reprezintă un factor de promovare și de succes pe piețele străine;

19.

reamintește apelul său privind aplicarea unui „plan privind proteinele” la nivel european pentru a sprijini producerea în Europa a culturilor proteaginoase și leguminoase, pentru a reduce dependența de importuri de furaje de soia, asigurând astfel autonomia în materie de proteine a crescătorilor de animale europeni, a reduce utilizarea de îngrășământ azotat de sinteză și a îmbunătăți fertilitatea solurilor (6);

20.

subliniază importanța insectelor care efectuează polenizarea și solicită să se ia măsuri pentru a asigura conservarea acestora, cum ar fi reducerea utilizării de pesticide nocive și menținerea diversității culturilor;

21.

solicită Comisiei Europene să-și consolideze sprijinul pentru bunăstarea animalelor și pentru agricultura și metodele de producție ecologice, prin elaborarea de măsuri care să vizeze descurajarea emisiilor inutile aferente producției și transportului îngrășămintelor naturale; în același timp, este important să se încurajeze sistemele care țin seama de bunăstarea animalelor, prin achiziții publice care le favorizează și alte măsuri relevante. În ansamblu, este necesară sprijinirea unor practici mai bune de gestionare a creșterii animalelor, prin care să se utilizeze mai puține antibiotice în ferme și să se țină seama de bunăstarea animalelor;

22.

consideră că agricultura ecologică reprezintă un instrument pentru a fixa mai mult dioxid de carbon în soluri, a reduce necesitățile în materie de apă pentru irigații și a limita poluarea cu substanțe chimice cum sunt pesticidele în sol, aer și apă;

23.

promovează dezvoltarea rețelelor alimentare alternative, în care se înscriu piețele agroalimentare, alimentele produse la nivel local, produsele ecologice și bunurile provenite din comerțul echitabil. În special piețele agroalimentare sunt piețe gestionate de comunități, care reprezintă din perspectivă socială un loc important de întâlnire, unde producătorii locali oferă alimente sănătoase și de înaltă calitate direct consumatorilor, la prețuri echitabile și garantând metode durabile din punct de vedere ecologic. În plus, acestea conservă cultura alimentară a comunității locale și contribuie la protejarea biodiversității;

24.

subliniază necesitatea de a institui programe de sănătate de lungă durată vizând obezitatea și bolile legate de alimentație, prin promovarea disponibilității și accesibilității alimentelor locale, proaspete și de sezon. Astfel de programe pot fi deosebit de eficiente atunci când se adresează instituțiilor publice (precum școlile și spitalele) și în zonele urbane în care obezitatea, absența piețelor rurale și accesul limitat la alimente proaspete reprezintă o problemă majoră. Merită observat că astfel de programe oferă o șansă nu numai de a încuraja consumatorii să-și modifice comportamentul către o alimentație nutritivă și sănătoasă, ci și de a reorienta opțiunile consumatorilor către alimente locale, proaspete și de sezon;

25.

recomandă reducerea numărului în creștere al cazurilor de obezitate prin promovarea unor campanii de informare constante, în contextul unei abordări pe mai multe niveluri, vizând orientarea comportamentelor consumatorilor către o alimentație bazată în mai mare măsură pe plante, cu un consum ridicat de fructe și legume, reducându-se consumul global de carne, grăsime și zahăr, precum și către achiziționarea de alimente locale/regionale, proaspete și de sezon, produse prin utilizarea unor metode de producţie durabile. Această acțiune are o importanță uriașă, mai ales în orașele din Europa care se confruntă cu probleme de securitate a aprovizionării cu alimente. Insecuritatea aprovizionării cu alimente și obezitatea coexistă în orașe (ca două forme diferite ale malnutriţiei), așa cum o dovedește, de exemplu, numărul tot mai mare de persoane care fac apel la băncile de alimente și la restaurantele sociale;

26.

solicită inițiativele și mediile care reduc birocrația inutilă aflată în calea recuperării și redistribuirii alimentelor sănătoase către persoanele care au nevoie de ele;

27.

îndeamnă la formularea unei terminologii cuprinzătoare în ce privește sistemele alimentare durabile, care să includă producția agricolă a alimentelor, prelucrarea alimentelor și regimurile alimentare. Acest pas este esențial pentru stabilirea „căii de urmat” pentru o politică alimentară comună și holistică; ar trebui să fie puse la dispoziție instrumente adecvate pentru a asigura implementarea efectivă a măsurilor politice;

28.

subliniază nevoia standardizării metodologiei de colectare și transmitere a datelor cu privire la impactul de mediu al produselor alimentare, inclusiv al risipei de alimente, pentru a asigura comparabilitatea datelor între statele membre și pentru a încuraja măsurarea în termeni economici a costurilor ecologice și sociale asociate produselor alimentare sau anumitor regimuri alimentare.

29.

subliniază importanța promovării schimbului de bune practici sau a schimbului de date cu privire la impactul de mediu al alimentelor și a furnizării acestor informații de manieră mai transparentă și mai accesibilă pentru întregul lanț alimentar, inclusiv pentru consumatori. Utilizarea de bune practici și orientări este esențială pentru a promova adoptarea unor măsuri durabile corespunzătoare, prin a oferi administrațiilor locale informații suficiente pentru a putea pune în aplicare astfel de programe;

30.

subliniază necesitatea de a se îmbunătăți transparența etichetării alimentelor, cu includerea unor informații comparabile privind impactul alimentelor asupra mediului. Ar trebui recunoscut faptul că informațiile disponibile la momentul de față pe etichete cu privire la conținutul nutrițional și caloric nu sunt suficiente pentru a clarifica relația complexă dintre alimentație și sănătate și că etichetele existente nu oferă nicio informație cu privire la impactul produselor alimentare asupra mediului. Deși majoritatea consumatorilor știu că alegerile lor au un anumit impact asupra mediului, nu este disponibilă nicio informație pe eticheta produselor care să le ghideze preferințele în materie de opțiuni durabile. Consideră că este necesar ca etichetarea să fie clară și relevantă, dar ar trebui să nu devină prea complicată sau împovărătoare pentru producătorii de alimente;

31.

invită Comisia să adopte măsuri menite să sporească vigilența și controalele în sectorul alimentar, pentru a promova produsele alimentare de calitate și a combate concurența neloială, consolidând, astfel, încrederea consumatorilor în acest sector și credibilitatea produselor;

32.

subliniază că achizițiile publice, care reprezintă cca 14 % din totalul PIB-ului din UE, reprezintă o posibilă pârghie de efect pentru asigurarea unei aprovizionări mai durabile cu alimente (locale și ecologice) prin intermediul contractelor de catering din sectorul public în cantinele școlilor și ale spitalelor. Aceste exemple pot consolida legătura esențială dintre urban și rural exprimată în Noua agendă urbană Habitat III (NUA);

33.

solicită Comisiei Europene să clarifice constrângerile care există în prezent în normele privind achizițiile publice, pentru a se putea aplica criterii de durabilitate. Legislația UE în domeniul concurenței interzice specificarea în contractele de achiziții publice a unor preferințe teritoriale (precum cea pentru alimente locale);

34.

sprijină crearea de consilii alimentare locale pentru procesele de planificare, care să cuprindă, printre altele, măsuri de conectare a producătorilor cu consumatorii, identificare a zonelor neaprovizionate cu alimente și a zonelor unde trebuie amplasate noi piețe la nivel regional și, în primul rând, garantarea faptului că publicul are un cuvânt de spus în elaborarea politicilor;

35.

atrage atenția asupra caracterului esențial al planificării strategice la nivel regional și local pentru reducerea impactului de mediu de ansamblu al sistemului alimentar. Din perspectiva producției, adesea, serviciile (tehnice, de credit, materiile prime, resursele) nu sunt disponibile în aceeași măsură pentru producătorii din zonele urbane și periurbane ca pentru aceia din zonele rurale;

36.

subliniază necesitatea de a se acorda autorităților locale și regionale puterea de a iniția și a gestiona măsuri de mediu orientate și de a le permite să introducă contracte teritoriale, semnate în comun cu agricultori sau reprezentanți ai acestora (7);

37.

consideră că o politică ascendentă privind durabilitatea producției de alimente ar trebui să fie abordată în primul rând prin parteneriate puternice de dezvoltare locală și cu ajutorul autorităților din teritoriu (ale regiunilor și ale orașelor) (8), în conformitate și cu noua Agendă urbană (9);

38.

recomandă sprijinirea mai multor inițiative ale orașelor precum Pactul de la Milano privind politica alimentară urbană, adoptat cu ocazia Expo 2015, la Milano, pe tema: „Să hrănim planeta. Energie pentru viață”, în vederea promovării unor sisteme alimentare echitabile, durabile și reziliente.