9.6.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 185/75


Avizul Comitetului European al Regiunilor – Modificarea Directivei privind detașarea lucrătorilor

(2017/C 185/10)

Raportor:

Yoomi RENSTRÖM (SE-PSE), membră a Consiliului local Ovanåker

Document de referință:

Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 96/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul prestării de servicii

COM(2016) 128 final

I.   RECOMANDĂRI DE AMENDAMENTE

Amendamentul 1

Propunere de directivă

Considerentul (4)

Textul propus de Comisie

Amendamentul CoR

La aproape douăzeci de ani de la adoptarea directivei privind detașarea lucrătorilor, este necesar să se analizeze dacă acest act asigură în continuare echilibrul adecvat între nevoia de a promova libertatea de prestare a serviciilor și nevoia de a proteja drepturile lucrătorilor detașați.

La aproape douăzeci de ani de la adoptarea directivei privind detașarea lucrătorilor, este necesar să se analizeze dacă acest act asigură în continuare echilibrul adecvat între nevoia de a promova libertatea de prestare a serviciilor și nevoia de a proteja drepturile lucrătorilor detașați. Detașarea nu trebuie în niciun caz să-i pună pe lucrătorii detașați într-o situație mai puțin favorabilă.

Amendamentul 2

Propunere de directivă

Considerentul (8)

Textul propus de Comisie

Amendamentul CoR

Având în vedere durata prelungită a anumitor detașări, este necesar să se prevadă ca, în cazul detașărilor care depășesc 24 de luni, statul membru gazdă să fie considerat țara în care se desfășoară munca . În conformitate cu principiul enunțat în Regulamentul Roma I, contractele de muncă ale acestor lucrători detașați fac, așadar, obiectul legislației statului membru gazdă în cazul în care părțile nu au optat pentru o altă legislație. Dacă s-a exprimat însă o altă opțiune, aceasta nu poate să ducă la privarea angajatului de protecția acordată acestuia de anumite dispoziții de la care nu sunt permise abateri în virtutea acordului stabilit în temeiul legislației statului membru gazdă. Aceste condiții ar trebui să se aplice de la începutul perioadei de detașare dacă se prevede ca aceasta să depășească 24 de luni și din prima zi ulterioară celor 24 de luni dacă se depășește efectiv această durată. Această regulă nu aduce atingere dreptului întreprinderilor care detașează lucrători pe teritoriul unui alt stat membru de a invoca libertatea de a presta servicii inclusiv în circumstanțe în care detașarea depășește 24 de luni. Scopul este pur și simplu acela de a oferi certitudine juridică în ceea ce privește aplicarea Regulamentului Roma I într-o situație specifică, fără ca regulamentul respectiv să se modifice în niciun fel. În mod concret, lucrătorul se va bucura de protecția și de beneficiile care decurg din aplicarea regulamentului Roma I.

Având în vedere durata prelungită a anumitor detașări, este necesar să se prevadă ca, în cazul detașărilor care depășesc 12 luni, legislația aplicabilă raportului de muncă să fie cea din statul membru gazdă. În conformitate cu principiul enunțat în regulamentul Roma I, se aplică această legislație, în cazul în care părțile nu au optat pentru o altă legislație. Dacă s-a exprimat însă o altă opțiune, aceasta nu poate să ducă la privarea angajatului de protecția acordată acestuia de anumite dispoziții de la care nu sunt permise abateri în virtutea acordului stabilit în temeiul legislației statului membru gazdă. Aceste condiții ar trebui să se aplice de la începutul perioadei de detașare dacă se prevede ca aceasta să depășească 12 luni și din prima zi ulterioară celor 12 luni dacă se depășește efectiv această durată. Această regulă nu aduce atingere dreptului întreprinderilor care detașează lucrători pe teritoriul unui alt stat membru de a invoca libertatea de a presta servicii inclusiv în circumstanțe în care detașarea depășește 12 luni.

Expunere de motive

Termenul prevăzut în propunerea Comisiei pentru aplicarea în totalitate a legislației țării gazdă pentru raporturile de muncă încheiate în situațiile de detașare corespunde termenului stabilit la articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială. În conformitate cu acesta, se aplică legislația țării gazdă în cazul în care se estimează că angajatul va fi detașat pentru o perioadă de 24 de luni.

Obiectivul principal al Regulamentului (CE) nr. 883/2004 îl reprezintă partajarea responsabilității între statele membre în ceea ce privește drepturile cetățenilor UE la prestații în cadrul sistemului de securitate socială din statul membru respectiv. Obiectivul Directivei privind detașarea lucrătorilor este de a proteja lucrătorii detașați și de a facilita libera circulație a serviciilor. Comitetul nu vede niciun motiv imperativ pentru a coordona termenele stabilite în cadrul acestor două instrumente juridice numai pe motiv că amândouă reglementează situații în care un cetățean al UE are reședința și lucrează temporar într-un anumit stat membru.

CoR consideră că termenul începând cu care legislația țării gazdă se aplică integral în relațiile de muncă de detașare ar trebui să fie redus. Astfel, Comitetul consideră că termenul de detașare preconizat sau efectiv de douăsprezece luni este un termen adecvat pentru ca un lucrător detașat să fie considerat ca având o legătură cu țara de detașare, astfel încât legislația acesteia să se aplice în totalitate la raportul de muncă.

Comitetul consideră că întrebarea referitoare la legislația aplicabilă lucrătorilor detașați ar trebui reglementată în întregime în Directiva privind detașarea lucrătorilor și nu prin aplicarea Regulamentului Roma I.

Recomandare de amendament 3

Propunere de directivă

Considerentul (12)

Textul propus de Comisie

Amendamentul CoR

Este de competența statelor membre să stabilească norme privind salarizarea, în conformitate cu legislația și cu practicile naționale. Cu toate acestea, normele naționale privind salarizarea aplicate lucrătorilor detașați trebuie să fie justificat e de nevoia de a asigura protecția acestora și nu trebuie să restricționeze în mod disproporționat prestarea transfrontalieră a serviciilor.

Această directivă nu aduce atingere competenței statelor membre de a stabili norme privind salarizarea, în conformitate cu legislația și cu practicile naționale. Cu toate acestea, aplicarea normelor naționale privind salarizarea lucrătorilor detașați trebuie să fie justificat ă de nevoia de a asigura protecția acestora și nu trebuie să restricționeze în mod disproporționat prestarea transfrontalieră a serviciilor.

Expunere de motive

Directiva privind detașarea lucrătorilor nu afectează, în sine, competența exclusivă a statelor membre cu privire la aspecte legate de remunerare. Este la latitudinea fiecărui stat membru să stabilească, în concordanță cu modelul propriu al pieței muncii, remunerarea aplicabilă la nivel național. Directiva privind detașarea lucrătorilor prevede doar că un anumit nivel de remunerație – stabilit în țara în care se realizează detașarea – trebuie să se aplice și lucrătorilor detașați în țara respectivă.

Considerentul 12 din propunerea Comisiei ar putea fi interpretat în sensul că normele privind remunerarea, adoptate la nivel național, ar putea, la rândul lor, să fie supuse unei verificări în temeiul Directivei privind detașarea lucrătorilor și al normelor prevăzute de tratatul privind libertatea de a presta servicii. Ar trebui să se clarifice că este vorba de aplicarea la nivel național a remunerării pentru lucrătorii detașați, justificată prin nevoia de a asigura protecția acestora, care nu trebuie să restricționeze în mod disproporționat prestarea transfrontalieră a serviciilor.

Recomandare de amendament 4

Propunere de directivă

Articolul 1 alineatul (1)

Textul propus de Comisie

Amendamentul CoR

Se adaugă următorul articol 2a:

Se adaugă următorul articol 2a:

Articolul 2a

Articolul 2a

Detașarea cu o durată de peste douăzeci și patru de luni

Detașarea cu o durată de peste douăsprezece luni

1.   Atunci când durata anticipată sau efectivă a detașării depășește douăzeci și patru de luni, statul membru pe teritoriul căruia este detașat un lucrător este considerat a fi țara în care respectivul lucrător își desfășoară munca în mod normal .

1.   Atunci când durata anticipată sau efectivă a detașării depășește douăsprezece luni, contractul de muncă pentru perioada de detașare este reglementat în întregime de legislația statului membru pe teritoriul căruia este detașat lucrătorul , cu excepția cazului în care angajatorul și salariatul au convenit cu privire la o altă legislație aplicabilă .

2.   În sensul alineatului (1), în cazul înlocuirii unor lucrători detașați care îndeplinesc aceeași sarcină în același loc, se ia în considerare durata cumulată a perioadelor de detașare ale lucrătorilor respectivi, raportat la lucrătorii care sunt detașați pentru o perioadă efectivă de cel puțin șase luni.

2.   În sensul alineatului (1), în cazul înlocuirii unor lucrători detașați care îndeplinesc aceeași sarcină în același loc, se ia în considerare durata cumulată a perioadelor de detașare ale lucrătorilor respectivi, raportat la lucrătorii care sunt detașați pentru o perioadă efectivă de cel puțin șase luni.

 

3.     O astfel de convenție referitoare la legislația aplicabilă nu poate avea ca rezultat privarea angajatului de protecția acordată acestuia în temeiul dispozițiilor de la care nu se poate deroga prin convenție, în temeiul legii aplicabile în conformitate cu alineatul (1).

 

4.     Aplicarea alineatului (1) nu trebuie să îl plaseze pe lucrătorul detașat într-o situație mai puțin favorabilă în comparație cu aplicarea altei legislații pentru contractul de muncă, așa cum prevede articolul 8 din Regulamentul (CE) nr. 593/2008 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iunie 2008 privind legea aplicabilă obligațiilor contractuale (Roma I).

Expunere de motive

Termenul prevăzut în propunerea Comisiei pentru aplicarea în totalitate a legislației țării gazdă pentru raporturile de muncă încheiate în situațiile de detașare corespunde termenului stabilit la articolul 12 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială. În conformitate cu acesta, se aplică legislația țării gazdă în cazul în care se estimează că angajatul va fi detașat pentru o perioadă de 24 de luni.

Obiectivul principal al Regulamentului (CE) nr. 883/2004 îl reprezintă partajarea responsabilității între statele membre în ceea ce privește drepturile cetățenilor UE la prestații în cadrul sistemului de securitate socială din statul membru respectiv. Obiectivul Directivei privind detașarea lucrătorilor este de a proteja lucrătorii detașați și de a facilita libera circulație a serviciilor. Comitetul nu vede niciun motiv imperativ pentru a coordona termenele stabilite în cadrul acestor două instrumente juridice numai pe motiv că amândouă reglementează situații în care un cetățean al UE are reședința și lucrează temporar într-un anumit stat membru.

CoR consideră că termenul începând cu care legislația țării gazdă se aplică integral în relațiile de muncă de detașare ar trebui să fie redus. Astfel, Comitetul consideră că termenul de detașare preconizat sau efectiv de douăsprezece luni este un termen adecvat pentru ca un lucrător detașat să fie considerat ca având o legătură cu țara de detașare, astfel încât legislația acesteia să se aplice în totalitate la raportul de muncă.

Forma propunerii Comisiei – cu o dispoziție prin care în mod indirect și doar prin aplicarea Regulamentului Roma I, legislația aplicabilă raportului de muncă prin detașare este cea a țării gazdă – ridică o serie de întrebări. În conformitate cu considerentul 8 din propunerea Comisiei, textul directivei ar trebui să prevadă în mod clar posibilitatea aplicării altei legislații decât celei din țara gazdă, în condițiile prevăzute de articolul 8 din Regulamentul Roma I. De asemenea, trebuie garantat faptul că aplicarea legii țării gazdă asupra raporturilor de muncă nu pune lucrătorul într-o situație mai puțin favorabilă, oferindu-i, de exemplu, mai puțină protecție sau condiții mai puțin favorabile pentru lucrători decât legislația țării gazdă.

În opinia Comitetului, împrejurările în care legislația țării gazdă se aplică ar trebui să fie stabilite în mod direct la nivelul Directivei privind detașarea lucrătorilor. Modificarea în cauză implică amendamentul corespunzător la considerentul 8.

Recomandare de amendament 5

Propunere de directivă

Articolul 1 alineatul (2) litera (a)

Textul propus de Comisie

Amendamentul CoR

„[…] În sensul prezentei directive, «remunerație» înseamnă toate elementele remunerației care sunt obligatorii conform legislației naționale, actelor cu putere de lege și actelor administrative, convențiilor colective sau sentințelor arbitrale care au fost declarate de aplicare generală și/sau, în absența unui sistem de declarare a convențiilor colective sau a sentințelor arbitrale ca fiind cu aplicare generală, conform altor convenții colective sau sentințe arbitrale în sensul alineatului (8) al doilea paragraf, în statul membru pe teritoriul căruia este detașat lucrătorul.

În contextul prezentei directive, remunerația și contribuțiile la asigurările sociale trebuie definite în conformitate cu legislația și/sau practica națională din statul membru pe teritoriul căruia este detașat lucrătorul.

Statele membre publică pe site-ul național oficial unic menționat la articolul 5 din Directiva 2014/67/UE elementele constitutive ale remunerației, în conformitate cu litera (c).”

Statele membre publică pe site-ul național oficial unic menționat la articolul 5 din Directiva 2014/67/UE elementele constitutive ale remunerației, în conformitate cu litera (c).”

Expunere de motive

Este important să se stabilească că remunerația este o chestiune de competență națională, pentru a preveni ca directiva să creeze o situație în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene să poată examina dispozițiile naționale referitoare la salarizare.

II.   RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL EUROPEAN AL REGIUNILOR

Observațiile Comitetului Regiunilor

1.

CoR constată că libertatea de a presta servicii transfrontaliere este garantată prin articolele 56-62 din TFUE. Buna funcționare a pieței unice a serviciilor nu aduce numai avantaje directe pentru furnizorii de servicii și consumatori în cadrul UE, ci este, de asemenea, o condiție importantă pentru creșterea economică, care este preconizată să aducă beneficii tuturor cetățenilor UE sub forma unei prosperități sporite și a unui nivel mai ridicat de protecție socială;

2.

consideră că o piață unică a serviciilor funcțională este extrem de importantă pentru prestatorii de servicii în regiunile imediat învecinate cu alte state membre;

3.

subliniază faptul că un punct de plecare important pentru libera circulație a serviciilor este că prestatorii de servicii stabiliți într-un stat membru trebuie să poată furniza servicii în alte state membre în aceleași condiții ca și în țara lor de origine. În același timp, una dintre condițiile prealabile pentru o piață unică a serviciilor care funcționează bine este cea ca concurența – inclusiv concurența transfrontalieră – să nu se bazeze în primul rând pe costurile forței de muncă, ci pe factori precum calitatea serviciilor furnizate și eficiența serviciului furnizat;

4.

arată că diferențele dintre statele membre, în special în ceea ce privește costurile salariale, înseamnă că, în contextul liberei circulații a serviciilor, detașarea lucrătorilor ar putea exercita o presiune în sensul scăderii remunerației în țara în care sunt detașați lucrătorii. Atunci când concurența în ceea ce privește termenii și condițiile de angajare devine abuzivă, există riscul ca acest lucru să ducă la dumping social în țara gazdă. Acest dumping social pune o presiune de descreștere asupra prețurilor, punând în pericol întreprinderile care nu recurg la detașare;

5.

consideră că este esențial să se găsească un echilibru rezonabil între libera circulație a serviciilor, pe de o parte, și protecția lucrătorilor detașați împotriva dumpingului social și salarial, pe de altă parte, ca o condiție pentru acceptarea de către opinia publică a funcționării pieței interne în UE, mai ales în rândul persoanelor care lucrează în sectoarele de servicii în care detașarea este și va fi o practică comună. Subliniază însă că, pentru a combate eficient dumpingul social, este nevoie de măsuri care să îi protejeze și pe lucrătorii care desfășoară o activitate independentă, precum și pe cei care prestează activități prin intermediul platformelor digitale;

6.

consideră, de asemenea, că găsirea unui echilibru rezonabil între diferitele interese divergente, astfel cum se urmărește prin Directiva privind detașarea lucrătorilor, reprezintă o condiție prealabilă pentru o concurență sănătoasă și echitabilă în sectorul serviciilor în context transfrontalier;

7.

în acest sens, CoR poate sprijini abordarea, bazată pe propunerea Comisiei, ca aceeași muncă în același loc să fie remunerată în același mod;

8.

consideră că necunoașterea cerințelor administrative referitoare la recrutarea lucrătorilor impuse în statul membru gazdă și dificultățile cu care se confruntă unele întreprinderi (în special IMM-urile) pentru a le îndeplini poate împiedica libera prestare a serviciilor transfrontaliere în cadrul UE și poate pune în pericol protecția lucrătorilor detașați. Instituirea, de către Comisie și statele membre, a unor mecanisme de informare și evaluare clare și ușor accesibile în ceea ce privește aceste aspecte ar putea remedia aceste neajunsuri;

9.

împărtășește opinia Comisiei, conform căreia ar trebui să existe un termen dincolo de care legea din țara gazdă trebuie să se aplice în întregime unui lucrător detașat, dar nu vede niciun motiv imperativ pentru care normele din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 să fie utilizate drept bază pentru stabilirea termenului dincolo de care legislația țării gazdă să se aplice integral în cazul raporturilor de muncă de detașare. În opinia Comitetului, termenul limită din Directiva privind detașarea lucrătorilor ar trebui să fie de 12 luni;

10.

în plus, CoR consideră că condițiile care stipulează că pentru un anumit raport de muncă de detașare se aplică în întregime legislația statului gazdă nu trebuie să ducă la situația în care lucrătorul detașat să fie pus, în practică, într-o situație mai puțin favorabilă;

11.

constată că propunerea Comisiei de a înlocui termenul „salariu minim” cu „remunerație” este în acord cu jurisdicția Curții Europene de Justiție, așa cum reiese, de exemplu, din cauza Sähköalojen ammattiliitto ry (C-396/13) și cu interpretarea pe care aceasta o dă termenului „salariu minim” în acest caz;

12.

subliniază că, atunci când la calculul remunerației în sensul directivei, aplicabil într-un stat membru, pot fi luate în calcul doar elementele obligatorii ale remunerațiilor și bazele de calcul din țara gazdă, atunci nu va fi în continuare posibil să se solicite țării gazdă să impună angajatorilor obligația de a plăti lucrătorilor detașați o remunerație considerată a fi „normală” sau corespunzătoare mediei pentru activitatea în cauză în țara gazdă;

13.

salută propunerea ca elementele constitutive ale remunerației aplicabile lucrătorilor detașați în țara gazdă să fie publicate pe site-ul internet oficial național, pe care fiecare stat membru trebuie să îl creeze în temeiul articolului 5 din directiva de punere în aplicare, cu scopul de a îmbunătăți accesul la informații înainte de detașare;

14.

consideră că, în general, propunerea Comisiei de a utiliza termenul „remunerație” în loc de „salariu minim” și celelalte modificări propuse la această parte a textului, va face ca Directiva privind detașarea lucrătorilor să creeze un echilibru rezonabil între asigurarea faptului că prestatorii de servicii pot furniza servicii transfrontaliere în cadrul UE, fără bariere nejustificate, pe de o parte, cu un nivel suficient de protecție a lucrătorilor detașați și de prevenire a concurenței neloiale, pe de altă parte;

15.

consideră, în schimb, că trebuie clarificat faptul că Directiva privind detașarea lucrătorilor nu afectează în nici un fel competența exclusivă a statelor membre în ceea ce privește deciziile referitoare la chestiuni legate de remunerarea în cadrul propriilor lor modele pe piața forței de muncă;

16.

împărtășește opinia Comisiei, conform căreia obligația de a aplica condițiile din țara gazdă în domeniile prevăzute la articolul 3 alineatul (1) din Directiva privind detașarea lucrătorilor în sectorul construcțiilor ar trebui să fie, de asemenea, aplicabilă tuturor ramurilor economice, indiferent dacă remunerația a fost stabilită prin lege, prin contracte colective generale sau contracte colective menționate la prima sau a doua liniuță din articolul 3 alineatul (8);

17.

atrage atenția Comisiei cu privire la situațiile de detașare în cadrul subcontractării în cascadă, care duc la diluarea responsabilității angajatorului și la situația în care, uneori, lucrătorii detașați sunt abandonați fără asistență și ajutor. Un fond de siguranță european ar putea permite o intervenție rapidă pentru a asigura returnarea în condiții optime a acestor lucrători în țara lor de origine; Propune, totodată, crearea unui registru european care să impună tuturor întreprinderilor prestatoare de servicii, în toate statele membre, obligația de a declara detașarea unui lucrător cel târziu la momentul demarării prestării de servicii;

18.

ia notă de faptul că competențele lucrătorilor detașați sunt foarte adesea subestimate în mod deliberat de către angajator, pentru a justifica un nivel mai scăzut de remunerare. Există riscul ca această practică să continue pentru a eluda obligația de tratament egal în materie de remunerare. Ar fi oportun ca Comisia să aibă în vedere înființarea unui registru european de profesii și competențe profesionale, în scopul remedierii unei astfel de situații și pentru a proteja interesele angajaților fără diplomă sau calificare;

19.

ia notă de faptul că termenul-limită pentru punerea în aplicare a Directivei 2008/104/CE privind munca prin agent de muncă temporară a fost 5 decembrie 2011. Unul dintre obiectivele acestei directive este acela de a asigura protecția lucrătorilor temporari, cuprinzând, printre altele, principiul egalității de tratament în ceea ce privește salariile, concediul și programul de lucru (articolul 5);

20.

împărtășește opinia Comisiei, potrivit căreia principiul egalității de tratament din Directiva privind munca prin agent de muncă temporară ar trebui, de asemenea, să fie obligatoriu în cazurile în care sediul angajatorului se află în alt stat membru, fiind vorba despre o detașare în sensul Directivei privind detașarea lucrătorilor;

Subsidiaritate și proporționalitate

21.

ia notă de faptul că 14 parlamente sau camere naționale din 11 state membre (Bulgaria, Republica Cehă, Croația, Danemarca, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia) au prezentat avize motivate pe baza unor evaluări privind subsidiaritatea, ceea ce înseamnă că propunerea a primit un „cartonaș galben”;

22.

ia notă de faptul că Directiva privind detașarea lucrătorilor reglementează condițiile de angajare care trebuie să se aplice unui prestator de servicii stabilit în alt stat membru unui lucrător detașat în țara gazdă. Nici directiva în vigoare, nici directiva modificată nu vizează armonizarea condițiilor între statele membre;

23.

subliniază că nu pot fi efectuate modificări ale directivei decât la nivelul UE; în temeiul dispozițiilor tratatului privind libera prestare a serviciilor în interiorul frontierelor UE și ale Regulamentului Roma I, statele membre nu pot stabili ele însele care sunt condițiile de legislație a muncii aplicabile într-o situație de detașare;

24.

subliniază faptul că directiva de punere în aplicare, care trebuia să fie transpusă în legislația națională în statele membre până la 18 iunie 2016, cuprinde instrumente care vor permite statelor membre să limiteze abuzurile și dumpingul social rezultat din detașarea lucrătorilor (în special frauda, eludarea normelor și schimbul de informații între statele membre). Comitetul ia notă de faptul că versiunea revizuită a Directivei privind detașarea lucrătorilor și Directiva de punere în aplicare sunt, în bună măsură, instrumente juridice care se consolidează reciproc; prin urmare, așteaptă cu interes o evaluare exhaustivă a impactului și consecințelor pe care implementarea în statele membre a Directivei de punere în aplicare e va avea asupra detașării lucrătorilor;

25.

subliniază, de asemenea, că mai persistă problemele referitoare la garantarea coerenței punerii în aplicare a controalelor privind detașarea în diferitele state membre, dat fiind că directiva de punere în aplicare se limitează la prevederi privind cooperarea bilaterală între statele membre; este, deci, de acord că obiectivul urmărit prin propunerea de directivă revizuită, adică o definiție comună a normelor aplicabile detașării lucrătorilor, poate fi realizat mai bine la nivelul UE;

26.

subliniază că ar trebui introdusă obligația schimbului de date între organismele de raportare și instituțiile de asigurări sociale din statul de origine și cele din statul membru gazdă, precum și obligația de raportare către instituțiile de asigurări sociale din statul membru gazdă, pentru instituirea unor măsuri eficiente menite să prevină falsa detașare și înființarea de societăți având ca scop falsa detașare și pentru evitarea situațiilor de concurență neloială care rezultă din reducerea contribuțiilor la asigurările sociale. În cazul în care va apărea tendința de a înființa sucursale cu scopul expres al unor false detașări, va trebui luată în considerare posibilitatea de a se impune o perioadă minimă de încadrare în muncă a lucrătorilor detașați în statul membru de origine, înainte de detașarea propriu-zisă.

Bruxelles, 7 decembrie 2016.

Președintele Comitetului European al Regiunilor

Markku MARKKULA