31.5.2017   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 173/20

Raportor:

Jonathan PEEL

1.1.

Parafrazându-l pe Mark Twain (1), putem afirma că zvonurile despre moartea OMC ca urmare a eșecului Rundei de la Doha sunt exagerate. OMC este și va rămâne un forum viabil și eficient pentru negocierile comerciale, în special în domeniul agriculturii.

1.1.1.

Cea de a 10-a conferință ministerială a OMC de la Nairobi din decembrie 2015 a consolidat acest statut, la fel ca și deciziile luate în acest context, care includ eliminarea efectivă a subvențiilor la exportul de produse agricole. Directorul general al OMC a descris această realizare ca fiind „cel mai important rezultat al OMC în domeniul agriculturii” din ultimii 20 de ani. Aceste evoluții urmează Acordului privind facilitarea comerțului și altor acorduri convenite la Bali, în 2013, cu ocazia conferinței ministeriale anterioare.

1.1.2.

În comerțul cu produse agricole (2), există domenii majore de politică în care acordurile pot fi obținute cel mai ușor la nivel multilateral, cu precădere în ceea ce privește nivelurile globale ale subvențiilor și ajutorului intern, subvențiile la export și anumite aspecte ale accesului pe piață. Acestea din urmă includ un mecanism special de salvgardare (SSM) și un tratament special și diferențiat (SDT) pentru țările în curs de dezvoltare care sunt membre ale OMC.

1.2.

Comitetul Economic și Social European (CESE) consideră că, în ceea ce privește comerțul cu produse agricole, care este adesea cel mai controversat subiect în negocieri, este nevoie de o abordare nouă, de idei inovatoare și de un impuls reînnoit. Este o premieră faptul că în Declarația ministerială de la Nairobi (3) nu a figurat o reafirmare a angajamentului deplin de a încheia Runda de la Doha, însă declarația a inclus „un angajament ferm din partea tuturor membrilor de a avansa în negocierile privind chestiunile rămase nerezolvate în cadrul Rundei de la Doha”, inclusiv agricultura.

1.2.1.

Abordarea multilaterală privind agricultura trebuie să fie regândită și revigorată, dar nu trebuie abandonată. „Doha”, înțeleasă ca un concept pentru dialogul comercial între țările dezvoltate și cele aflate în curs de dezvoltare, trebuie păstrată și aprofundată, cu respectarea principiului suveranității alimentare în cazul fiecărei țări.

1.2.2.

UE este bine poziționată pentru a juca un rol principal și proactiv în promovarea unei abordări inovatoare și echilibrate. CESE îndeamnă UE să își asume acest rol, nu în ultimul rând din cauza incapacității multor economii emergente cu ritm de creștere rapid de a depune eforturi semnificative pentru a ajuta alte state, care prezintă întârzieri și mai mari sub aspectul dezvoltării. Consolidarea capacităților acestora din urmă rămâne deosebit de importantă, la fel ca acordarea unui spațiu de manevră mai mare țărilor în curs de dezvoltare mai puțin avansate, pentru ca acestea să poată preveni amenințările la adresa securității lor alimentare sau a dezvoltării sectoarelor lor agricole emergente.

1.3.

Este necesar, de asemenea, să se acorde atenție în continuare celor mai bune rezultate care pot fi obținute prin negocierile bilaterale și regionale în comerțul cu produse agricole, garantând, în același timp, că acestea nu intră în conflict cu multilateralismul.

1.4.

CESE consideră că adoptarea de către ONU a obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD), ca și a Acordului de la Paris (COP21 (4)), schimbă în mod fundamental agenda comercială globală, în special în ceea ce privește comerțul cu produse agricole. Aceste acorduri au o pondere foarte mare, iar necesitatea de a le pune în aplicare trebuie să se afle în centrul tuturor viitoarelor negocieri comerciale.

1.4.1.

Pentru ca ODD să fie realizate, comerțul și investițiile trebuie să joace un rol principal. UNCTAD estimează că va fi nevoie de încă 2,5 mii de miliarde USD anual pentru îndeplinirea acestor obiective. ODD au un caracter global și sunt universal aplicabile, realizarea acestora fiind o responsabilitate comună a tuturor țărilor. Ele ar trebui să conducă la un nou mod de acțiune la nivel global, care să fie mai amplu, mai participativ și mai consultativ. Peste 90 de țări au solicitat deja asistența altor țări în vederea realizării ODD.

1.4.2.

Va exista o sinergie strânsă în promovarea și punerea în aplicare a ODD, precum și în promovarea valorilor europene la nivel mondial, în special prin progresele de mediu și sociale. CESE recomandă călduros ca nivelurile de transparență și de implicare a societății civile pe care UE le-a atins în urma negocierilor cu SUA să devină regulă.

1.4.3.

Declarația de la Nairobi subliniază că OMC are un rol important de jucat în realizarea ODD, ceea ce ar fi mult mai greu de îndeplinit în lipsa unui mecanism comercial multilateral eficient.

1.5.

Comitetul salută comunicarea Comisiei intitulată „Pașii următori pentru un viitor durabil al Europei”, publicată în noiembrie 2016 (5), care prevede integrarea deplină a ODD „în cadrul politicii europene și în prioritățile actuale ale Comisiei”.

1.5.1.

Acest lucru va fi deosebit de important pentru viitoarele negocieri privind comerțul cu produse agricole. Agricultura joacă un rol-cheie în realizarea în mare parte, dacă nu chiar în totalitate, a ODD, în special a obiectivelor 2 (eradicarea foametei), 12 (consumul și producția durabile) și 15 (degradarea solului). Comerțul ajută la reglarea dezechilibrelor de cerere și ofertă, poate îmbunătăți considerabil securitatea alimentară și alimentația prin creșterea disponibilității alimentelor, poate promova utilizarea eficientă a resurselor și poate spori investițiile, oportunitățile de piață și creșterea economică, generând astfel locuri de muncă, venituri și prosperitate în zonele rurale.

1.6.

UE se află într-o poziție unică pentru a determina progrese în această agendă: se bucură de prestigiul celui mai mare exportator și importator de produse agricole din lume, nu mai este percepută ca având o atitudine preponderent defensivă în agricultură, a dovedit un interes susținut în comerț și dezvoltare și, mai presus de toate, a demonstrat în cadrul conferinței de la Nairobi că are capacitatea de a genera un mod de gândire inovator și echilibrat. UE are credibilitatea necesară pentru a reprezenta cu adevărat un liant între țările dezvoltate și cele în curs de dezvoltare.

1.7.

Cu toate acestea, pentru ca acest rol să fie îndeplinit cu eficiență, CESE îndeamnă Comisia să efectueze în primul rând o evaluare completă a impactului în ceea ce privește efectele probabile pe care punerea în aplicare a ODD și a Acordului de la Paris le vor avea asupra agriculturii UE și asupra politicii comerciale a UE.

1.7.1.

În același timp, UE trebuie să extindă această evaluare a impactului pentru a include efectele acordurilor comerciale recente ale Uniunii, precum și cele ale evoluțiilor din comerțul la nivel global, asupra agriculturii din UE. Deși agricultura și comerțul sunt competențe ale UE de peste 40 de ani, a existat uneori o lipsă de comunicare sau de gândire „comună” între aceste domenii esențiale de interes.

2.1.

Ca parte (articolul 20 a Acordului privind agricultura încheiat în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (URAA) în 1994, membrii nou-înființatei OMC (care a succedat GATT – Acordul General pentru Tarife și Comerț) au convenit să inițieze negocieri suplimentare „pentru continuarea procesului de reformă a comerțului agricol” până la sfârșitul anului 1999. În 2001, acest „program integrat de reformă” a devenit parte a mai amplei „Runde de la Doha”, cunoscută și ca Agenda de dezvoltare de la Doha (ADD). Deși inițial s-a convenit ca negocierile să se încheie până la 1 ianuarie 2005, după 15 ani acestea sunt încă în curs de desfășurare.

2.2.

În temeiul propunerilor de negociere prezentate de peste 100 de membri ai OMC, Declarația de la Doha (6) a susținut că obiectivul său pe termen lung este acela de a „înființa un sistem comercial echitabil și orientat spre piață prin intermediul unui program de reformă fundamentală”. Obiectivul urma să includă „norme consolidate și angajamente specifice privind sprijinul guvernamental și protecția pentru agricultură (…) pentru a corecta și preveni restricțiile și denaturările pe piețele agricole la nivel mondial”.

2.2.1.

ADD a inclus cei „trei piloni” ai comerțului cu produse agricole, astfel cum s-a stabilit în cadrul URAA:

2.2.2.

Declarația de la Doha a decis ca tratamentul special și diferențiat (SDT) pentru țările în curs de dezvoltare să reprezinte o „parte integrantă pe întreaga durată a negocierilor”, pentru a le permite acestor țări să răspundă nevoilor cu care se confruntă, în special în ceea ce privește securitatea alimentară și dezvoltarea rurală. Pe baza propunerilor depuse de membri, s-a convenit, de asemenea, să se acorde atenție chestiunilor din afara sferei comerțului, cum ar fi protecția mediului înconjurător.

2.3.

Termenul-limită fiind depășit în repetate rânduri, Runda de la Doha nu a fost încheiată niciodată, deși au fost înregistrate progrese reale, atât în Bali, cât și la Nairobi.

2.3.1.

Partea centrală a Declarației de la Doha a reprezentat-o „întreprinderea unică”, principiu în virtutea căruia nu se convine asupra niciunui element până când nu se convine asupra tuturor. Deși membrii OMC s-au apropiat de un acord în mai multe ocazii, cel mai recent în 2008, au rămas nesoluționate o serie de chestiuni. Principiul menționat a fost însă anulat efectiv în Bali în 2013, prin intermediul Acordului privind facilitarea comerțului și al unei serii de alte acorduri, evoluție continuată cu acordurile specifice din domeniul agriculturii, încheiate la Nairobi.

2.4.

În ciuda afirmației de la punctul 12 din Declarația ministerială a OMC de la Nairobi („Remarcăm, totuși, faptul că s-au înregistrat mult mai puține progrese în domeniul agriculturii”), decizia luată în acel cadru, de a elimina subvențiile agricole la export, a fost descrisă de directorul general al OMC ca fiind „cel mai important rezultat al OMC în domeniul agriculturii” (7) din ultimii 20 de ani. În plus, Declarația ministerială a reafirmat angajamentul membrilor de a continua eforturile vizând realizarea unui „Mecanism special de salvgardare pentru țările membre în curs de dezvoltare” (SSM), precum și găsirea unei soluții permanente în ceea ce privește „Deținerea de stocuri publice în vederea securității alimentare”, care urmează să fie adoptate la următoarea conferință, cea de a 11-a conferință ministerială, din 2017. Decizia ministerială referitoare la bumbac este, de asemenea, relevantă.

3.1.

După cum s-a admis atât în cadrul URAA, cât și al ADD, orice acord global eficient privind SSM, SDT sau nivelurile generale ale subvențiilor din agricultură este abordat cel mai bine la nivel multilateral. Cu toate acestea, dacă aspectele sunt tratate separat, așa cum s-a procedat la Nairobi, vor exista mai puține stimulente pentru abordarea chestiunilor mai dificile și va rămâne mai puțin de oferit celor din partea cărora se așteaptă concesii majore.

3.1.1.

Comisia pentru agricultură din cadrul OMC demonstrează o voință tot mai mare de a depune eforturi pentru a obține „rezultate în domeniul agriculturii” în cadrul celei de a 11-a conferințe ministeriale, programată să se desfășoare la Buenos Aires, în decembrie 2017, inclusiv pentru „programul integrat de reformă” din cadrul URAA (8), printre altele pentru a consolida abordarea multilaterală.

3.1.2.

Cu toate acestea, realist vorbind, procesul de la Doha ca atare și-a epuizat resursele, fiind nevoie de un mod de gândire inovator și de un impuls reînnoit, nu doar pentru viitoarele negocieri multilaterale, ci și pentru ceea ce ar putea fi obținut cel mai bine la nivel bilateral sau regional, fără a denatura imaginea globală.

3.2.

„Pachetul de la Nairobi” include un număr de șase acorduri privind agricultura – cel mai important fiind un angajament de a elimina subvențiile la export pentru exporturile agricole – și instituie astfel efectiv unul dintre cei „trei piloni” ai agriculturii, țărilor în curs de dezvoltare fiindu-le oferit un termen prelungit pentru a elimina aceste subvenții. Astfel s-a atins și o țintă stabilită pentru ODD 2 (eradicarea foametei).

3.2.1.

UE a jucat un rol determinant în acest context, în special prin pregătirea în prealabil a unei poziții comune cu principalii exportatori agricoli la nivel mondial, incluzând Brazilia. Acest acord a inclus, de asemenea, norme disciplinare obligatorii privind alte forme de sprijin la export, inclusiv creditele la export, ajutorul alimentar și întreprinderile comerciale de stat, precum și eliminarea subvențiilor la bumbac.

3.3.

Până în prezent, discuțiile din cadrul ADD privind accesul pe piață s-au concentrat pe nivelul tarifelor, contigentul tarifar (TRQ), administrarea contingentului tarifar și mecanismele speciale de salvgardare, inclusiv SDT pentru țările în curs de dezvoltare. Ca urmare a URAA, aproape toate barierele netarifare din domeniul agriculturii au trebuit eliminate sau convertite în tarife, cu excepția situației în care se aplică alte norme ale OMC, în special Acordul privind aplicarea măsurilor sanitare și fitosanitare (SPS) și Acordul privind barierele tehnice în calea comerțului (BTC) (9). În cazul în care „tarifele echivalente calculate” au rămas prea ridicate pentru a permite orice posibilitate reală de a efectua importuri, a fost introdus un sistem de TRQ, cu tarife mai scăzute în limitele acestor contingente.

3.3.1.

Tarifele și TRQ pot fi abordate, într-adevăr, în negocierile comerciale bilaterale, dar mecanismele speciale de salvgardare și SDT sunt efectiv chestiuni multilaterale. De asemenea, țările pot să își reducă, și își reduc, tarifele și subvențiile în mod unilateral – multe au procedat astfel.

3.4.

Sprijinul intern pentru agricultură se află în centrul negocierilor multilaterale, în care există acum o marjă de manevră și se prefigurează progrese la cea de a 11-a conferință ministerială.

3.4.1.

Majoritatea țărilor își sprijină agricultorii pe plan intern. În unele state, acest sprijin este minim (de exemplu, în cazul celor mai mari exportatori, cu precădere Australia și Noua Zeelandă). Alte țări dezvoltate oferă sprijin major agricultorilor lor sub diverse forme, răsplătind, printre altele, serviciile pe care aceștia le furnizează societății. La fel procedează și economiile emergente cu ritm de creștere rapid, în care pare că nivelurile de sprijin cresc spectaculos pe măsură ce devin mai bogate, dar unde există un decalaj major de timp în raportarea cifrelor către OMC.

3.4.2.

În septembrie 2016, SUA a inițiat în cadrul OMC proceduri litigioase împotriva Chinei în ceea ce privește măsurile interne de sprijin ale acesteia, în special pentru grâu, porumb și varietăți de orez. Ultima dată când China a raportat cifre către OMC a fost în 2010 și se consideră că, de atunci, sprijinul a crescut rapid. Deși mecanismul de soluționare a litigiilor poate fi anevoios și este posibil să nu fie urmat de o procedură completă, această acțiune umbrește discuțiile OMC privind sprijinul intern înainte de cea de a 11-a conferință ministerială. De asemenea, aceasta pare să contrazică înțelegerea de la Bali de a evita disputele privind chestiunile legate de deținerea de stocuri publice care implică țările în curs de dezvoltare (10).

3.4.3.

Cifrele înaintate OMC de guvernul Statelor Unite (11) arată că sprijinul intern a crescut de la 12 miliarde USD la 14 miliarde USD în 2013, ceea ce este aproape de limita globală propusă în „Pachetul din iulie 2008”. Sprijinul respectiv a inclus 6,9 miliarde USD pentru „cutia galbenă” și 7 miliarde USD în plăți cuprinse în ajutorul de minimis. Pentru „cutia verde” a fost acordat un sprijin de 132 de miliarde USD. Valoarea totală a sprijinului, de peste 140 de miliarde USD, este aproape dublă față de anul 2007. Datele relevă, de asemenea, că China a raportat subvenții cu efecte de denaturare a comerțului (astfel cum au fost definite în Acordul privind agricultura încheiat în cadrul Rundei Uruguay a GATT în 1994) de aproximativ 18 miliarde USD în 2010, Japonia de 14 miliarde USD în 2012, Rusia de 5 miliarde USD în 2014 și India de 2 miliarde USD în perioada 2010-2011. Brazilia a raportat un sprijin „cu efecte de denaturare a comerțului” de mai puțin de 2 miliarde USD pentru perioada 2014-2015 (12).

3.4.4.

În perioada 2012-2013, cifrele UE comunicate OMC (13) arată faptul că sprijinul anual s-a ridicat la aproximativ 80 de miliarde EUR, cifră care a rămas neschimbată de la începutul Rundei de la Doha. Peste 70 de miliarde EUR din această sumă s-au încadrat însă în sprijinul pentru „cutia verde”. Sprijinul total „cu efecte de denaturare a comerțului” al UE, incluzând „cutia galbenă”, „cutia albastră” și ajutorul de minimis s-a ridicat la doar 10 miliarde EUR. Sprijinul UE inclus în „cutia verde” (efecte minime sau inexistente de denaturare a comerțului) include programe de protecție a mediului și de dezvoltare regională.

3.4.5.

Tranziția semnificativă, în cadrul UE, de la sprijinul cu efecte de denaturare a comerțului (care a depășit 60 de miliarde EUR în 2011) la „cutia verde” este o urmare a „Acordului de la Luxemburg” privind PAC din 2003, când plățile către agricultorii din UE au fost modificate de la sprijin direct pentru recoltele individuale la „sprijin decuplat (sau separat) pentru venit”. Acest pas major unilateral spre îndeplinirea unui obiectiv-cheie din cadrul ODD în agricultură conferă UE o credibilitate sporită în calitate de viitor mediator în negocierile din domeniul agriculturii.

3.4.6.

Cu toate acestea, se poate presupune că SUA și alte state vor face concesii semnificative privind sprijinul intern numai în schimbul unor concesii majore în alte domenii, incluzând chestiuni multilaterale care nu privesc agricultura, dar perspectivele nu sunt foarte încurajatoare în acest sens. Unele state ar putea considera că progresele în această direcție nu sunt necesare, dată fiind existența altor acorduri megaregionale.

3.4.7.

Alte chestiuni rămân foarte controversate între țările în curs de dezvoltare, în special „deținerea de stocuri publice în vederea securității alimentare”, care creează tensiuni între țări învecinate. La Nairobi s-a convenit continuarea eforturilor de găsire a unei soluții permanente la această problemă nerezolvată în Bali, unde a fost ridicată de India. Conform Deciziei din Bali, țărilor în curs de dezvoltare li se permite să continue programele de stocare a produselor alimentare, care în alte condiții ar încălca limitele prevăzute de OMC pentru sprijinul intern.

3.5.

Cu toate acestea, după cum se afirmă în Comunicarea Comisiei intitulată „Comerț pentru toți”, sistemul multilateral stă în centrul comerțului mondial și trebuie să rămână „piatra de temelie a politicii comerciale a UE” (14). OMC elaborează și pune în aplicare normele privind comerțul la nivel mondial și garantează o compatibilitate globală. Aceasta se sprijină pe un mecanism de soluționare a litigiilor (15), apreciat pe scară largă și utilizat din ce în ce mai mult. Atât ODD, cât și COP21 reprezintă seturi clare de obiective. În schimb, OMC deține un mecanism clar împotriva protecționismului generalizat și a denaturării comerțului, care au precedat Al Doilea Război Mondial și înființarea ulterioară a GATT.

3.5.1.

Acest rol normativ are o importanță deosebită pentru comerțul cu produse agricole. Afirmația este valabilă mai ales în cazul Acordului privind aplicarea măsurilor sanitare și fitosanitare (SPS) și domeniului extrem de complex al regulilor de origine, deși acestea nu fac parte din agenda ADD. Rămâne un risc real ca acordurile bilaterale să stabilească reguli care se pot suprapune și chiar contrazice, ceea ce ar complica, mai degrabă decât simplifica, normele privind comerțul mondial.

3.5.2.

Acordul SPS al OMC din 1995 acoperă aplicarea reglementărilor privind siguranța alimentară și sănătatea animalelor și a plantelor. Articolul 5 alineatul (7) se referă la principiul precauției, acum consacrat în Tratatul de la Lisabona. Orice încercare de a-l modifica altfel decât la nivel multilateral ar avea implicații profunde pentru ordinea comercială mondială și pentru credibilitatea viitoare a Acordului SPS în sine.

4.1.

În agricultură, la fel ca în orice alt domeniu, acordurile de liber schimb (ALS) bilaterale trebuie să ofere o valoare adăugată reală. Ele acordă o marjă mai amplă diferențelor regionale și naționale, precum și sensibilităților culturale. Un alt criteriu de evaluare a acestora este măsura în care consoliează multilateralismul.

4.2.

Reducerile tarifare și contingentele tarifare sunt o parte esențială a acordurilor comerciale bilaterale. În Japonia, tarifele la importul produselor alimentare rămân foarte ridicate, în vreme ce în China aceste tarife sunt mult mai scăzute. UE ar putea dispune de o marjă de manevră în privința unora dintre contingentele tarifare, eventual în cazurile în care sensibilitățile s-au modificat în raport cu cele stabilite în perioada URAA.

4.2.1.

Indicațiile geografice, estimate la o valoare de 5,6 miliarde EUR anual (16), sunt un domeniu important, de pe urma căruia UE trebuie să obțină maximum de profit, în interes propriu, în negocierile bilaterale. Negociatorii Uniunii au inclus cu succes circa 145 de indicații geografice recunoscute din UE în Acordul UE-Canada (CETA) (17), și mai multe în acordul cu Vietnam, dar acest număr va fi diferit în funcție de aspectele relevante ale fiecărui ALS. Alte țări, mai ales din Asia de Est, au evoluat mai lent în desemnarea de indicații geografice, în timp ce SUA consideră că multe dintre aceste denumiri sunt produse generice.

4.2.2.

UE trebuie, de asemenea, să își apere pe deplin interesele agricole în cadrul negocierilor bilaterale și să țină seama cât mai mult de ele, în special atunci când partenerul său de negociere este un mare exportator de produse agricole, precum Mercosur, Australia sau Noua Zeelandă. UE trebuie să evite orice tentație de a face concesii în agricultură în schimbul unor câștiguri în alte domenii.

4.3.

Acordurile bilaterale ar trebui să vizeze eliminarea aplicării standardelor duble în agricultură, mai ales în legătură cu acordurile SPS și BTC, în țările partenere. UE va dori, de asemenea, să își promoveze propriile standarde în materie de sănătate și bunăstare a animalelor, precum și standardele sociale, cele legate de mediu și alte standarde mai ample în materie de dezvoltare durabilă, în conformitate cu ODD. Comitetul salută nivelul ridicat de transparență, precum și implicarea societății civile încă de la începutul negocierilor, aspecte care au caracterizat Parteneriatul transatlantic pentru comerț și investiții, și recomandă ca acestea să devină regulă în cursul negocierilor viitoare.

4.3.1.

UE (și alții) trebuie să prevadă un angajament cu caracter obligatoriu de consolidare a capacității, pentru a ajuta țările mai puțin dezvoltate să îndeplinească astfel de standarde, cum ar fi asistența pentru dezvoltarea unui sistem veterinar de certificare acceptabil, standardele legate de siguranța alimentară fiind cruciale.

4.4.

Asigurarea și consolidarea securității alimentare vor trebui să reprezinte, și ele, un motor fundamental pentru politică în orice negociere bilaterală din domeniul agriculturii, după cum se subliniază în Avizul Comitetului pe tema Comerțul agricol/securitatea alimentară la nivel mondial  (18). După cum se menționează în acest document, comerțul agricol trebuie să îndeplinească rolul de „a satisface cererea cu putere de cumpărare, pe de o parte” (poate pentru prima dată), „și, pe de altă parte, de a oferi ajutor și sprijin acolo unde foametea și lipsurile nu pot fi combătute prin forțe proprii”. La fel de important este să se mențină un nivel suficient al autosuficienței alimentare și ca țările importatoare să fie protejate de fluctuații majore ale prețurilor la produsele importate.

4.4.1.

Acest aviz a subliniat o cerere potențială uriașă în afara Europei pentru produsele alimentare și băuturile produse în UE. Aproximativ două treimi din producția agricolă a UE este procesată ulterior. Exporturile agroalimentare ale UE au atins 129 de miliarde EUR în 2015, ceea ce reprezintă o creștere de 27 % față de 2011. În al doilea trimestru al anului 2016, exporturile din UE au totalizat 25,4 miliarde EUR, în timp ce importurile de alimente și băuturi în UE reprezentau 17,8 miliarde EUR. Cele mai mari exporturi au fost cele de carne, băuturi spirtoase, vin, produse lactate, ciocolată și produse zaharoase.

5.1.

Adoptarea ODD de către ONU în septembrie 2015, care reprezintă partea centrală a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, și implementarea Acordului de la Paris (COP 21) (19) vor avea efecte profunde asupra comerțului la nivel global. Nevoia stringentă de punere în aplicare a acestora trebuie să se afle acum în centrul tuturor viitoarelor negocieri comerciale, în special în comerțul cu produse agricole.

5.2.

ODD vor avea un efect direct mai mare asupra comerțului cu produse agricole. ODD se bazează pe Obiectivele de dezvoltare ale mileniului (ODM), dar vor afecta fiecare țară. ODD au un caracter global și sunt universal aplicabile, îndeplinirea acestora fiind o responsabilitate comună a tuturor țărilor. ODD sunt strâns legate de Acordul de la Paris: cel puțin 13 ODD se referă la schimbările climatice.

5.2.1.

Pentru a putea îndeplini ODD, peste 90 de țări au solicitat deja asistența altora. ODD se află în centrul dezbaterii la nivel global, la promovarea căreia UE a contribuit. Acestea ar trebui să conducă la un nou mod de acțiune la nivel global, care să fie mai amplu, mai participativ și mai consultativ.

5.2.2.

Comitetul salută comunicarea Comisiei intitulată „Următorii pași către un viitor european durabil”, publicată în noiembrie 2016 (20), care prevede integrarea deplină a ODD „în cadrul politic european și în prioritățile actuale ale Comisiei”, respectând astfel obligația care decurge din Tratatul de la Lisabona (21). ODD „vor reprezenta o dimensiune transversală” a punerii în aplicare a strategiei globale a UE. Astfel cum se menționează, UE a avut un rol major în configurarea acestei agende. Va exista o sinergie strânsă între promovarea și punerea în aplicare a ODD și promovarea valorilor europene la nivel mondial, deși ODD nu promovează în mod direct buna guvernanță și statul de drept.

5.2.3.

ODD sunt mult mai ambițioase decât ODM, având în vedere că identifică în mod specific uneltele sau „mijloacele de punere în aplicare” pentru realizarea tuturor celor 17 ODD și a celor 169 de obiective identificate în mod specific. Comerțul este menționat în mod specific în nouă ODD (în comparație cu ODM, în care este menționat doar o dată).

5.2.4.

Pentru ca ODD să fie realizate în mod eficient, comerțul și investițiile trebuie să joace un rol crucial, cu atât mai mult cu cât UNCTAD estimează că, pentru a îndeplini aceste obiective, suma anuală suplimentară care va trebui procurată este de 2,5mii de miliarde USD anual, mare parte provenind din sectorul privat. După cum a subliniat directorul general al OMC, ODM au demonstrat deja „potențialul transformator al comerțului” (22).

5.3.

Comerțul cu produse agricole trebuie să joace, de asemenea, un rol central în îndeplinirea în mare parte, dacă nu chiar în totalitate, a ODD, în mod special a obiectivelor 2 (eradicarea foametei/asigurarea securității alimentare), 12 (consumul/producția durabilă) și 15 (degradarea solului).

5.3.1.

Acesta va juca un rol esențial și în îndeplinirea obiectivelor 1 (eradicarea sărăciei/subnutriției), 8 (creșterea economică durabilă și favorabilă incluziunii), 9 (infrastructura), 10 (reducerea inegalităților), 13 (schimbările climatice), 3 (bunăstarea), 5 (egalitatea de gen) și 7 (energia). Totodată, comerțul cu produse agricole va trebui să se desfășoare într-o sinergie deplină cu alte forme de acțiune, inclusiv dezvoltarea.

5.4.

După cum se prevede în Declarația ministerială a OMC de la Nairobi, comerțul internațional poate contribui la realizarea unei creșteri durabile, solide și echilibrate pentru toți. (23) Declarația subliniază atât că OMC are un rol important de jucat în realizarea ODD, cât și faptul că acest lucru ar fi mult mai greu de îndeplinit în lipsa unui mecanism comercial multilateral eficient.

5.4.1.

Impactul comerțului și al investițiilor în agricultură asupra schimbărilor climatice trebuie să fie avut în vedere. Negocierile pentru Acordul plurilateral privind bunurile de mediu promit să reprezinte un pas important către integrarea schimbărilor climatice în politica comercială multilaterală, dar vor fi necesare acțiuni multilaterale suplimentare pentru a se asigura o mai mare coerență.

5.4.2.

Comerțul internațional poate îmbunătăți considerabil securitatea alimentară și alimentația, prin creșterea disponibilității alimentelor și încurajarea investițiilor și a creșterii economice. În schimb, utilizarea măsurilor protecționiste poate elimina flexibilitatea absolut necesară și poate împiedica dezvoltarea piețelor regionale. Cu toate acestea, acordurile comerciale trebuie să includă și măsuri eficace care să acorde un spațiu de manevră mai mare țărilor în curs de dezvoltare mai puțin avansate, pentru ca acestea să poată preveni amenințările la adresa securității lor alimentare și a dezvoltării sectoarelor lor agricole emergente.

5.5.

UE a deschis calea spre includerea preocupărilor legate de dezvoltarea durabilă în acordurile de liber schimb. Începând din 2010, a încheiat cu succes șase ALS, începând cu Coreea de Sud, și un Acord de parteneriat economic (APE), altele așteptând ratificarea deplină, inclusiv cele cu Canada, Singapore și Vietnam. Acestea conțin capitole specifice referitoare la comerț și dezvoltarea durabilă (TSD), susținute de un mecanism comun al societății civile de monitorizare a punerii în aplicare. În fiecare din aceste cazuri, CESE joacă un rol esențial.

5.5.1.

Comitetul a solicitat deja (24) includerea unor capitole similare dedicate TSD în negocierile actuale și viitoare ale UE pentru acorduri de investiții separate și de sine stătătoare. De asemenea, acordul TPP conține capitole specifice dedicate chestiunilor sociale și mediului înconjurător.

5.6.

Comitetul observă, de asemenea, că mulți dintre cei care suferă de „săracie alimentară” în lume sunt lucrători în domeniul agriculturii și că diminuarea foametei a reprezentat pe bună dreptate o parte esențială a ODM și acum a ODD 2. 70 % dintre persoanele care se confruntă cu insecuritatea alimentară trăiesc în zonele rurale, iar acest fapt se datorează în parte declinului treptat al investițiilor în agricultură și randamentelor agricole scăzute care se înregistrează de multă vreme în țările sărace, dar și absenței unei politici agricole sau comerciale eficace, neacordându-se suficientă atenție specificităților producției agricole (inclusiv sub aspectul climei, resurselor, materialului viu sau volatilității pieței). În acest caz, ar trebui luate în considerare observațiile FAO, în special în ceea ce privește protecția socială.

5.6.1.

Comerțul intern pe teritoriul Africii este foarte scăzut – între 10 și 15 % din totalul comerțului african. Îmbunătățirea capacității țărilor africane de a-și intensifica comerțul cu produse agricole, corelată cu ODD referitoare la infrastructură, integrarea regională și consolidarea piețelor interne, inclusiv prin creșterea procesării secundare, va fi esențială pentru a permite Africii să participe cu succes la comerțul agricol, precum și pentru a spori securitatea alimentară.

6.1.

După cum s-a demonstrat la Nairobi, unde, în ciuda așteptărilor, a fost convenită o declarație ministerială importantă, UE se află într-o poziție solidă, care îi permite să joace un rol principal în viitoarele negocieri referitoare la comerțul cu produse agricole. Acest lucru se bazează pe faptul că UE este percepută ca jucând un rol principal în promovarea în egală măsură a durabilității și a dezvoltării (rolul pe care l-a jucat la Nairobi), și că, în urma reformelor precedente ale PAC, UE nu mai este văzută ca acționând defensiv.

6.1.1.

Noua comunicare a Comisiei invită UE „să ocupe primul loc” în punerea în aplicare a ODD, dar și a Acordului de la Paris. Toate inițiativele privind comerțul ale UE trebuie să respecte acum cerințele instituite de respectivele acorduri, aflate în strânsă legătură.

6.2.

Comisia a elaborat, de asemenea, un studiu privind impactul viitoarelor acorduri comerciale asupra sectorului agricol (25). Acesta privește 12 viitoare ALS și analizează potențialul produselor agricole europene pe piața mondială. Cu toate acestea, el nu a reușit să acopere toată gama produselor agricole și nici alimentele prelucrate, în general. Comisia însăși este de acord că studiul este incomplet, deoarece evaluarea nu a luat în considerare barierele netarifare, deși acestea au un impact semnificativ asupra comerțului.

6.2.1.

Pentru a permite Comisiei să elaboreze o strategie completă și eficientă pentru comerțul cu produse agricole, analiza ar trebui să fie extinsă pentru a include o evaluare completă a impactului efectelor probabile ale punerii în aplicare a ODD și a Acordului de la Paris asupra agriculturii din UE, precum și o evaluare ulterioară a impactului, menită să analizeze efectele pe care le antrenează ultimele evoluții din comerțul global asupra agriculturii din Uniune. Aceasta ar trebui să vizeze recentele ALS ale UE, inclusiv evoluțiile indirecte, cum ar fi cazurile în care deprecierea valutei partenerilor a avut un impact semnificativ.

6.2.2.

Acordurile care precedă Comunicarea „Europa globală” (26) din 2006 ar trebui să fie și ele avute în vedere, în special cele cu Africa de Sud, Mexic și Chile, cu atât mai mult cu cât ultimele două urmează a fi revizuite.

6.3.

Atunci când efectuează aceste evaluări ale impactului, Comisia trebuie să țină cont de nevoia de a garanta că agricultorii beneficiază în mod echitabil de astfel de acorduri comerciale. Agricultorii joacă un rol-cheie în hrănirea nu doar a populației locale, ci și a populației mondiale, care înregistrează un ritm rapid de creștere. Este esențială menținerea unor comunități rurale viabile, diminuând cât mai mult posibil depopularea la nivel european.

6.3.1.

Practicile agricole care utilizează eficient resursele sunt fundamentale în acest sens. Gestionarea resurselor și accesul la acestea trebuie îmbunătățite, prin creșterea capacității de adaptare și a rezilienței micilor agricultori la schimbările climatice, precum și prin îmbunătățirea competențelor și a productivității pe terenurile marginale.

6.4.

Agricultura este supusă unui risc real din cauza schimbărilor climatice. La nivel global, resursele de teren și de apă sunt limitate, schimbările pe termen lung ale condițiilor de cultivare sunt consecința condițiilor climatice extreme tot mai pregnante, iar volatilitatea prețurilor este în creștere. Un sector agricol solid și viabil este esențial pentru menținerea sau creșterea stabilității, siguranței și securității aprovizionării cu alimente. Desigur, comerțul ajută la reglarea dezechilibrelor de cerere și ofertă, promovând utilizarea eficientă a resurselor și sporind oportunitățile de piață și creșterea economică și generând astfel locuri de muncă, venituri și prosperitate în zonele rurale.

6.4.1.

Până în 2030 se estimează o creștere a „clasei de mijloc” la nivel global cu circa 2 miliarde de persoane, care la rândul lor vor dori să poată alege dintr-o diversitate de produse alimentare, de care nu s-au bucurat până în acel moment. Acest lucru va presupune o creștere exponențială a cererii de alimente care conțin proteine și de alte produse agricole.

6.4.2.

Declarația de la Cork 2.0 este importantă în acest caz. Agricultorii sunt păstrătorii terenurilor și ai altor resurse rurale, bunăstarea animalelor fiind, de asemenea, o preocupare fundamentală. Avizul CESE privind producția integrată în Uniunea Europeană  (27) este relevant în acest caz.