15.12.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 468/120


P7_TA(2013)0578

Reziliența și reducerea riscului de dezastre în țările în curs de dezvoltare

Rezoluţia Parlamentului European din 11 decembrie 2013 referitoare la abordarea UE în materie de reziliență și reducerea riscului de dezastre în țările în curs de dezvoltare: să învățăm din crizele în domeniul securității alimentare (2013/2110(INI))

(2016/C 468/16)

Parlamentul European,

având în vedere articolul 210 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE),

având în vedere Consensul european privind dezvoltarea din 20 decembrie 2005,

având în vedere Consensul european privind ajutorul umanitar din 18 decembrie 2007,

având în vedere Comunicarea Comisiei din 8 decembrie 2010 intitulată „Evaluarea intermediară a Planului de acțiune aferent Consensului european privind ajutorul umanitar – pentru o acțiune umanitară a UE eficace și bazată pe principii” (COM(2010)0722),

având în vedere Comunicarea Comisiei din 3 octombrie 2012 intitulată „Abordarea UE în materie de reziliență: să învățăm din crizele în domeniul securității alimentare” (COM(2012)0586) (denumită în continuare: Comunicarea din 2012 a Comisiei privind reziliența),

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei intitulat „Plan de acțiune privind reziliența în țările cu risc ridicat de apariție a unor situații de criză, 2013-2020” din 19 iunie 2013(SWD(2013)0227),

având în vedere Concluziile Consiliului din 28 mai 2013 privind abordarea UE în materie de reziliență,

având în vedere Comunicarea Comisiei din 23 februarie 2009 intitulată „Strategia UE de sprijinire a reducerii riscului de dezastre în țările în curs de dezvoltare” (COM(2009)0084),

având în vedere documentul de lucru al serviciilor Comisiei din 16 februarie 2011 intitulat „Plan privind punerea în aplicare a strategiei UE de sprijinire a reducerii riscului de dezastre în țările în curs de dezvoltare, 2011-2014” (SEC(2011)0215),

având în vedere Concluziile Consiliului din 18 mai 2009 privind strategia UE de sprijinire a reducerii riscului de dezastre în țările în curs de dezvoltare,

având în vedere cadrul de acțiune de la Hyogo al ONU pe perioada 2005-2015, adoptat la Conferința mondială privind reducerea riscului de dezastre din ianuarie 2005 de la Hyogo, Japonia, și aprobat de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția/RES/60/195 și revizuirea intermediară a acestuia,

având în vedere Comunicarea Comisiei din 23 aprilie 2001 intitulată „Legătura dintre ajutorul de urgență, reabilitare și dezvoltare – o evaluare”(COM(2001)0153),

având în vedere Comunicarea Comisiei din 20 august 2012 intitulată „Protecția socială în cadrul activităților de cooperare pentru dezvoltare ale Uniunii Europene” (COM(2012)0446),

având în vedere rezoluția sa din 21 septembrie 2010 privind comunicarea Comisiei intitulată „O abordare comunitară în privința prevenirii dezastrelor naturale și a celor provocate de om” (1),

având în vedere Rezoluția Parlamentului European din 27 septembrie 2011 referitoare la consolidarea răspunsului european în caz de dezastre: rolul protecției civile și al asistenței umanitare (2),

având în vedere Comunicarea Comisiei din 27 februarie 2013 intitulată „O viață decentă pentru toți: eradicarea sărăciei și crearea unui viitor durabil pentru planetă” (COM(2013)0092),

având în vedere Comunicarea Comisiei din 13 octombrie 2011 intitulată „Creșterea impactului politicii UE în domeniul dezvoltării: o agendă a schimbării” (COM(2011)0637) și Concluziile Consiliului din 14 mai 2012 referitoare la această comunicare,

având în vedere Noul acord privind implicarea în statele fragile, stabilit în cadrul Parteneriatului de la Busan privind cooperarea eficientă pentru dezvoltare, adoptat la cel de-al cincilea forum la nivel înalt privind eficacitatea ajutorului de la Busan, Coreea de Sud, care a avut loc în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie 2011,

având în vedere Rezoluția Parlamentului European din 13 iunie 2013 referitoare la Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului – definirea cadrului post-2015 (3),

având în vedere Concluziile Consiliului din 25 iunie 2013 privind „Agenda generală post-2015”,

având în vedere Conferința Organizației Națiunilor Unite privind dezvoltarea durabilă – viitorul pe care ni-l dorim, care a avut loc în iunie 2012 la Rio de Janeiro, Brazilia (Rio+20), în special deciziile sale referitoare la reducerea riscului de dezastre,

având în vedere cea de-a patra sesiune a Platformei globale pentru reducerea riscului de dezastre, care a avut loc la 19-23 mai 2013 la Geneva, Elveția,

având în vedere Comunicarea Comisiei din 12 martie 2013 intitulată „Consolidarea nutriției mamei și a copilului în cadrul asistenței externe: un cadru de politică al UE” (COM(2013)0141),

având în vedere articolul 48 din Regulamentul său de procedură,

având în vedere raportul Comisiei pentru dezvoltare (A7-0375/2013),

A.

întrucât, în Comunicarea sa din 2012 privind reziliența, Comisia a definit reziliența ca fiind capacitatea unei persoane fizice, a unei gospodării, a unei comunități, a unei țări sau a unei regiuni de a rezista, de a se adapta și de a-și reveni rapid din situații de stres și de șoc;

B.

întrucât reducerea riscului de dezastre reprezintă o componentă cheie pentru realizarea rezilienței; întrucât reducerea riscului de dezastre implică analizarea și gestionarea riscurilor pentru a reduce vulnerabilitatea în fața dezastrelor și acoperă activități care sprijină pregătirea, prevenirea și atenuarea riscurilor la toate nivelurile, de la nivel local la cel internațional;

C.

întrucât legătura dintre ajutorul de urgență, reabilitare și dezvoltare este un instrument important în abordarea rezilienței, care contribuie la depășirea decalajelor în materie operațională și de finanțare dintre etapa de acordare a ajutorului de urgență și cea de dezvoltare;

D.

întrucât cadrul de acțiune de la Hyongo este un instrument valoros pentru realizarea de progrese în cadrul agendei de reducere a riscului de dezastre și întrucât acest cadru expiră în 2015; întrucât se așteaptă ca adoptarea cadrului post-2015 privind reducerea riscului de dezastre să aibă loc la Conferința mondială privind reducerea riscului de dezastre care va avea loc în Japonia la începutul anului 2015;

E.

întrucât la revizuirea intermediară a Consensul european privind ajutorul umanitar s-au remarcat progrese în materie de reducere a riscului de dezastre, dar continuarea progreselor practice este esențială;

F.

întrucât, conform ONU, din 1992, 4,4 miliarde de persoane au fost afectate de dezastre, au fost cauzate daune în valoare de 2000 miliarde USD și 1,3 milioane de persoane au fost ucise; întrucât costul pierderilor cauzate de dezastre a fost de peste 300 miliarde USD în 2011; întrucât un dolar investit în reducerea riscului de dezastre într-o zonă cu risc de criză înseamnă o economie de cel puțin patru dolari acordați ca ajutor de urgență și costuri de reabilitare, conform estimărilor Băncii pentru Dezvoltare a Asiei;

G.

întrucât lanțul de aprovizionare interconectat din lumea globalizată actuală face ca pierderile economice înregistrate într-o regiune să aibă reverberații la nivel mondial; se estimează, de exemplu, că inundațiile din 2011 din Thailanda au cauzat scăderea cu 2,5 % a producției industriale mondiale;

H.

întrucât costul dezastrelor crește deoarece schimbările climatice cauzează evenimente meteorologice din ce în ce mai severe, pe lângă urbanizarea rapidă și gestionată în mod neadecvat, creșterea populației, degradarea terenurilor și precaritatea resurselor naturale; întrucât crizele alimentare și de nutriție devin din ce în ce mai frecvente în multe regiuni din lumea dezvoltată;

I.

întrucât eforturile de reducere a riscurilor de dezastre și de reziliență trebuie să fie mai curând adiționale și nu să înlocuiască eforturile țărilor în curs de dezvoltare de a diminua contribuția lor la schimbările climatice;

J.

întrucât, în perioade de consolidare financiară există o nevoie semnificativă de a folosi resursele în mod eficace și eficient; întrucât este nevoie de o perspectivă pe termen lung privind finanțarea pentru reducerea riscului de dezastre, care ar trebui să reflecte riscurile reale, acordându-se o atenție deosebită ajutorării persoanelor celor mai vulnerabile la șocuri;

K.

întrucât China a cheltuit 3,15 miliarde USD pentru reducerea impactului inundațiilor, prevenind astfel pierderi estimate la 12 miliarde USD; întrucât printre exemplele de succes se numără Bangladesh, Cuba, Vietnam și Madagascar, care au putut reduce semnificativ impactul riscurilor meteorologice, cum ar fi furtunile tropicale și inundațiile, prin intermediul unor sisteme mai bune de alertă timpurie, prin pregătirea în fața dezastrelor și prin alte măsuri de reducere a riscurilor;

L.

întrucât în majoritatea țărilor investițiile din sectorul privat reprezintă o proporție semnificativă a investițiilor generale și întrucât dezvoltarea economică națională și reziliența în fața dezastrelor depind de investiții care să țină seama de riscul de dezastre, efectuate de sectorul privat;

M.

întrucât ONU prevede că populația urbană a lumii va crește cu 72 % până în 2050 și că urbanizarea cea mai mare se va petrece în țările cel mai puțin dezvoltate, crescând astfel foarte mult numărul de persoane expuse riscului de dezastre;

N.

întrucât dezastrele pot contribui la un număr de alte probleme, cum ar fi sărăcia extremă, insecuritatea alimentară și subnutriția;

O.

întrucât planurile și practicile de dezvoltare nedurabile din trecut au condus la creșterea vulnerabilității în fața dezastrelor pentru multe populații; întrucât evaluarea riscului de dezastre trebuie să fie o precondiție pentru planurile și programele de dezvoltare;

P.

întrucât lipsa de coordonare dintre statele membre ale UE și alte țări donatoare în situații post-criză reduce impactul eforturilor combinate; întrucât o mai bună coordonare a donatorilor atât în situații post-criză, cât și în eforturile de construire a capacității de reziliență poate genera economii semnificative și poate îmbunătăți eficiența în atingerea obiectivelor în materie de dezvoltare;

Q.

întrucât raportul de evaluare globală reprezintă în prezent o sursă globală credibilă pentru analiza tendințelor în materie de riscuri și de vulnerabilitate; întrucât lipsa de date fiabile despre pierderile înregistrate în situații de dezastru rămâne o provocare majoră,

R.

întrucât integrarea regională se află la originea succesului economic, politic și social;

S.

întrucât practica transferului de terenuri ar trebui să facă obiectul unei reglementări, astfel încât să nu producă daune populației rurale;

Abordarea UE în materie de reziliență

1.

salută Comunicarea din 2012 a Comisiei privind reziliența și obiectivele sale; încurajează Comisia să urmărească activ propunerile făcute în cadrul comunicării și să se asigure de dezvoltarea în continuare a unei abordări pe termen lung a consolidării rezilienței și a reducerii riscului de dezastre, abordare care să includă aspecte umanitare și de dezvoltare deopotrivă și să prezinte o legătură clară între cele două aspecte;

2.

salută Planul de acțiune pe 2013-2020 privind reziliența în țările cu risc ridicat de apariție a unor crize și prioritățile acestuia; îndeamnă Comisia ca, împreună cu Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE), să își pună în aplicare propunerile și prioritățile și să garanteze că se realizează progrese consistente pentru atingerea obiectivelor;

3.

este preocupat de faptul că reziliența, în special reducerea riscului de dezastre, sunt menționate doar pe scurt în Concluziile Consiliului privind „Agenda generală post-2015”; consideră că trebuie să se pună un mai mare accent pe aceste aspecte în agenda post-2015;

4.

cere Comisiei să integreze în mod activ măsurile în materie de reziliență atât în componenta umanitară, cât și în componenta de dezvoltare a programului; consideră că este nevoie de o legătură mai puternică între reacțiile umanitare pe termen scurt și programele de dezvoltare pe termen mai lung și că acest aspect ar trebui să își găsească locul în abordarea generală a UE în materie de reziliență;

5.

consideră că abordarea UE în materie de reziliență ar trebui să se concentreze în principal pe persoanele cele mai vulnerabile, cele mai sărace și pe populațiile cele mai marginalizate, care sunt cele mai expuse la riscuri, în special la dezastre naturale, și care dispun de o protecție precară împotriva șocurilor, inclusiv împotriva evenimentelor cu debut lent; subliniază faptul că o abordare pe termen lung a rezilienței trebuie să vizeze cauzele de bază ale riscului de vulnerabilitate și să reducă semnificativ factorii de risc subiacenți;

6.

subliniază că abordarea pe termen lung a UE privind reziliența ar trebui să vizeze deteriorarea ecosistemului, în special a agriculturii, a apei, a biodiversității și a resurselor de pește și invită UE să adopte o politică coerentă de reducere a vulnerabilității prin strategia sa de reducere a riscurilor, care poate fi atinsă prin adoptarea unor metode și sisteme sustenabile de producție agricolă, precum rotația culturilor, agroecologia, agrosilvicultura, agricultura ecologică și agricultura micilor proprietari;

7.

solicită Comisiei ca, în cadrul agendei sale privind reziliența, să aibă în vedere cu predilecție țările fragile și cu risc ridicat de apariție a unor situații de criză și să investească în consolidarea instituțiilor locale pentru a realiza stabilitatea și pentru a garanta că se furnizează servicii de bază către populațiile cele mai vulnerabile;

8.

subliniază faptul că discrepanța dintre etapele de acordare a ajutorului de urgență și cea de dezvoltare poate fi depășită prin legătura dintre ajutorul de urgență, reabilitare și dezvoltare, care urmărește crearea de sinergii între activitatea umanitară și cea în materie de dezvoltare; consideră că este important să se abordeze mai detaliat strategiile de tranziție și legăturile paralele dintre ajutorul umanitar și cooperarea pentru dezvoltare, în special în țări cu risc ridicat de dezastre sau crize prelungite și în țări care se refac în urma unor dezastre;

9.

insistă asupra faptului că țările predispuse la dezastre ar trebui să aibă un rol de lider și să fie actorul principal în definirea priorităților lor și a strategiilor lor de tranziție de la un ajutor umanitar la o strategie de dezvoltare pe termen lung, întrucât sunt mai în măsură să cunoască realitatea locală, pentru a defini ce este mai bine pentru propriile comunități;

10.

subliniază faptul că schimbările climatice exacerbează factorii de risc subiacenți și, prin urmare, acestea trebuie luate în considerare în cadrul strategiilor privind reziliența, în special în ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice;

Reducerea riscului de dezastre este o componentă esențială a rezilienței

11.

subliniază faptul că investițiile în măsuri de reducere a riscurilor de dezastre înainte de producerea acestora sunt cu mult mai rentabile decât finanțarea răspunsului după producerea unui dezastru; prin urmare, încurajează continuarea investițiilor în măsuri de reducere a riscurilor de dezastre și în strategii de reziliență în țările în curs de dezvoltare, în special în zonele cele mai vulnerabile, precum și includerea lor în planurile naționale de dezvoltare;

12.

subliniază că o gestionare eficace a răspunsului în caz de dezastre ia în considerare stabilirea unui cadru care permite mobilizarea imediată a tuturor resurselor necesare;

13.

subliniază că măsurile de reducere a riscurilor de dezastre ar trebui să aibă prioritate în cadrul programării viitoare în materie de dezvoltare și ar trebui introduse în programele de dezvoltare și cu caracter umanitar din toate țările fragile și cu risc ridicat;

14.

solicită UE, statelor sale membre și guvernelor țărilor partenere să îmbunătățească și să dezvolte strategii pentru reducerea riscului de dezastre în țările în curs de dezvoltare prin implementarea unor programe de evaluare a riscului și prin consolidarea sistemelor de alertă timpurie, în special în țările fragile și cu risc ridicat de apariție a unor crize, prin consolidarea gradului de pregătire în fața dezastrelor, pentru a avea un răspuns eficient la toate nivelurile și prin sprijinirea unor planuri de dezvoltare durabilă în țările partenere;

15.

solicită țărilor partenere să creeze sisteme contabile capabile să înregistreze pierderile suferite la nivel local și să facă schimb de informații între organismele de la nivel local și național în scopuri statistice și de planificare; ia act de faptul că un anumit grad de standardizare poate contribui la o mai bună înregistrare a pierderilor la nivel regional și, prin urmare, poate sprijini cooperarea regională;

16.

invită UE și statele sale membre, precum și țările partenere să ia în considerare sustenabilitatea mediului și gestionarea riscului de dezastre în programe de reformă a guvernanței terenurilor și în mecanisme înregistrare funciară;

17.

ia act de faptul că reducerea riscului de dezastre și adaptarea la schimbările climatice reprezintă aspecte intercorelate și, prin urmare, solicită Comisiei și tuturor actorilor să continue integrarea strategiilor de reducere a riscului de dezastre și de adaptare la schimbările climatice, precum, printre altele, programele de acțiune naționale pentru adaptare (PANA existente) și să le includă în planificarea pentru al 11-lea FED, să găsească sprijin financiar concret, de exemplu, prin punerea în aplicare a Alianței mondiale împotriva schimbărilor climatice și să coordoneze eforturile de armonizare a acestor activități;

18.

sprijină o abordare complementară și coerentă a cadrelor post 2015 privind Obiectivele de dezvoltare ale mileniului și reducerea riscului de dezastre; consideră că procesele post-ODM și post-HFA (cadrul de acțiune Hyogo) trebuie să țină seama de rezultatele cadrelor actuale și de experiențele cu care s-au confruntat persoanele cele mai afectate de dezastre și de crize; reamintește faptul că reducerea riscului de dezastre, gestionarea riscurilor în materie de schimbări climatice și reziliența trebuie să fie puternic integrate în cadrul post-2015;

Dezvoltarea durabilă, protecția socială și reziliența comunităților

19.

subliniază faptul că abordarea în materie de reziliență trebuie să aducă beneficii durabile pentru părțile cele mai vulnerabile ale societății, în special pentru persoanele care trăiesc în sărăcie extremă și pentru cele care trăiesc în locuințe improvizate sau la periferii și pentru populațiile locale, expuse unui risc ridicat de dezastre;

20.

subliniază faptul că dezvoltarea durabilă trebuie văzută ca un element esențial al reducerii riscului de dezastre; recunoaște faptul că se pot realiza progrese pe termen lung numai dacă sunt abordați și factorii subiacenți, care cresc gradul de vulnerabilitate a comunităților și indivizilor, cum ar fi un management defectuos al mediului, infrastructura inadecvată, degradarea terenurilor și urbanizarea defectuoasă;

21.

înțelege faptul că în țările în curs de dezvoltare, în special în țările cu venit redus, o mare parte a populației care trăiește într-o stare permanentă de sărăcie beneficiază în general de o protecție socială redusă sau nu beneficiază deloc de protecție socială și este astfel mai expusă la dezastre naturale sau provocate de om; solicită Comisiei să continue să promoveze activitățile de protecție socială în cadrul programelor sale de cooperare pentru dezvoltare, cu activități specifice pentru a îmbunătăți sistemele de stat, măsurile de prevenire și asigurările împotriva dezastrelor naturale sau provocate de om;

22.

încurajează acordarea unei atenții mai mari dezastrelor la scară redusă, care să reprezinte un obiectiv-cheie al abordării în materie de reziliență, și creșterea vizibilității daunelor pe care dezastrele la scară redusă le cauzează comunităților, precum și a impactului asupra acestor comunități;

23.

subliniază că este nevoie să se consolideze și să se dezvolte educația cu privire la dezastre și la situații de urgență și să se disemineze, să se compileze și să se comunice mai bine informațiile și cunoștințele care ar putea contribui la creșterea rezilienței comunităților și la promovarea schimbărilor de comportament și a unei culturi a pregătirii în fața dezastrelor;

24.

subliniază rolul important pe care îl pot juca autoritățile locale și organizațiile locale și naționale ale societății civile în consolidarea rezilienței, în special în țările fragile și cu risc ridicat de apariție a unor situații de criză și încurajează autoritățile locale să dezvolte, în consultare cu comunitățile locale și cu organizațiile societății civile, procese coerente și coordonate pentru implementarea strategiilor în materie de reziliență;

25.

ia act de faptul că ar trebui instituie mecanisme solide în materie de responsabilitate și de monitorizare, cu participarea autorităților locale, a partenerilor de dezvoltare, a oamenilor de știință, a societății civile, a mass-mediei și a publicului larg, pentru a crește accesul la informare și pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la strategiile de reducere a riscurilor de dezastru și de reziliență; solicită colectarea periodică a datelor, printre alte date meteorologice, date privind recolta, efectivele de animale, funcționarea piețelor, starea de nutriție a copiilor și a celor mai săraci membri ai societății, precum și date privind mecanismele existente de reducere a riscurilor de dezastre și privind accesul la servicii de bază; încurajează o raportare și o publicare periodică a acestor date pe platformele disponibile public pentru a facilita informarea, avertizarea timpurie și îmbunătățirea situației;

Să învățăm din crizele în domeniul securității alimentare și din dezastrele care au avut loc în trecut

26.

subliniază faptul că dezastrele și situațiile de urgență sunt adesea urmate de crize alimentare și de malnutriție în rândul populațiilor afectate, în special al copiilor; subliniază faptul că crizele alimentare reprezintă prin ele însele dezastre și că abordarea în materie de reziliență, care se bazează pe securitatea alimentară și pe nutriție, trebuie introdusă sistematic în deciziile de programare;

27.

invită UE să desprindă învățăminte din ultimele decenii ale politicii sale de cooperare și să facă propuneri de promovare în practică a coerenței politicilor în favoarea dezvoltării, asociind ajutorul pentru dezvoltare cu alte domenii de politică ale UE, precum agricultura, comerțul, impozitele, schimbările climatice și investițiile;

28.

îndeamnă Comisia să integreze problema acaparării terenurilor în dialogul său politic cu țările în curs de dezvoltare pentru a face din coerența politicilor piatra de temelie a cooperării pentru dezvoltare la nivel național, precum și la nivel internațional și pentru a evita exproprierea micilor fermieri, vulnerabilitatea din ce în ce mai mare a persoanelor sărace din zonele rurale și utilizarea nesustenabilă a terenurilor și a apei;

29.

ia act de faptul că alimentația și crizele în materie de nutriție devin din ce în ce mai frecvente în regiunile Sahel și Cornul Africii, unde milioane de persoane nu au acces la o hrană adecvată; subliniază că criza alimentară din 2011 din Cornul Africii și criza alimentară din Sahel din 2012 au demonstrat că asistența umanitară nu poate singură nici să rupă ciclul foametei și al malnutriției cronice, nici să îi abordeze cauzele de bază; subliniază nevoia de a aborda cauzele care stau la baza insecurității alimentare persistente în aceste regiuni, mai precis accesul redus la servicii de bază corespunzătoare și la educație, sărăcia acută, sprijinul inadecvat pentru agricultura la scară redusă și pentru creșterea animalelor, problemele de acces la terenuri, degradarea mediului, creșterea rapidă a populației, căderea piețelor, declinul producției alimentare pe cap de locuitor și guvernanța defectuoasă; subliniază faptul că, în prezent, cauzele care stau la baza crizelor alimentare sunt mai complexe decât în trecut, șocurile cauzate de piață sau de prețuri fiind mai frecvente și afectând mai puternic populația săracă, de exemplu;

30.

ia act de faptul că insecuritatea alimentară cronică este primul și cel mai important factor al vulnerabilității față de crizele alimentare, deoarece reduce capacitatea oamenilor de a se pregăti pentru riscuri, de a face față crizelor și de a-și reveni în urma lor; ia act și de faptul că insecuritatea alimentară cronică produce efecte negative pe termen lung, care reduc capitalul uman, afectând creșterea copiilor și capacitatea de dezvoltare a societății; recunoaște faptul că crizele legate de prețurile ridicate și foarte volatile ale alimentelor sunt costisitoare și dificil de controlat; evidențiază faptul că abordarea Comisiei în materie de reziliență este una corectă, deoarece abordează cauzele vulnerabilității, printre cele mai importante aflându-se insecuritatea alimentară cronică;

31.

este de părere că Planul de acțiune al UE pentru reziliență ar trebui să vizeze punerea în aplicare a coerenței politicilor în favoarea dezvoltării și să abordeze problemele asociate cu securitatea alimentară și rezistența la schimbările climatice, precum dumpingul produselor agricole și normele privind practicile comerciale neloiale; invită UE să abordeze agricultura sustenabilă într-un mod holistic la nivel național și internațional;

32.

salută abordarea comună în materie de dezvoltare și de tip umanitar și abordarea regională din cadrul inițiativei UE „Supporting the Horn of Africa's Resilience” (SHARE) – Sprijinirea rezilienței în Cornul Africii și al „Global Alliance for Resilience Initiative” (AGIR) – Alianța globală pentru inițiativa de reziliență pentru regiunea Sahel, conduse de UE; solicită să se acorde o atenție și mai mare acestor regiuni și să se îmbunătățească cooperarea și coordonarea între guvernele naționale, donatorii internaționali, societatea civilă și sectorul privat în eliminarea barierelor dintre abordările în materie de dezvoltare și umanitară, între răspunsurile de tip „normal” și cel „de criză”;

33.

solicită o abordare eficientă a rezilienței, care trebuie să fie multi-instituțională, coordonată, cuprinzătoare și sistematică și să includă un număr de elemente, cum ar fi rețele de securitate socială previzibile și adaptate pentru persoanele cele mai vulnerabile, care ar garanta nu numai că gospodăriile au acces imediat la alimente în perioadele de criză, ci ar garanta și recuperarea rapidă și reziliența față de șocurile viitoare; cere să se reducă subnutriția în rândul copiilor, iar acest aspect să fie unul central pentru reziliență, prin intermediul unor planuri naționale coordonate care să acorde prioritate în special copiilor cu vârsta sub doi ani și femeilor însărcinate;

34.

ia act de faptul că există dovezi conform cărora în Niger, Burkina Faso și Mali tehnicile agroecologice cu cost redus, în special de agrosilvicultura și conservare a solurilor și a apei, au îmbunătățit reziliența agricultorilor la scară redusă față de insecuritatea alimentară; cu toate acestea, subliniază că numai agricultura ecologică nu poate elimina cauzale structurale ale insecurității alimentare; solicită să se introducă componente neagricole în cadrul intervențiilor din agricultură și să se asigure că o mai bună alimentație este un obiectiv explicit al programelor agricole; în plus, cere să se garanteze că și femeile agricultori beneficiază de programe, ținându-se seama, în cadrul programelor agricole, de barierele create de inegalitatea de gen (cum ar fi accesul la terenuri, la credite, servicii la extindere și factori de producție);

O mai bună coordonare a eforturilor și metode îmbunătățite de finanțare

35.

subliniază faptul că este crucial ca statele membre și instituțiile UE să își coordoneze mai bine activitățile de dezvoltare și umanitare și să conlucreze pentru a spori eficiența ajutorului; subliniază faptul că studiul Parlamentului European intitulat „Costurile non-Europei în cadrul politicii de dezvoltare” din iunie 2013, care a estimat că s-ar putea economisi 800 de milioane EUR anual în costuri de tranzacții dacă donatorii și-ar concentra eforturile pe mai puține țări și activități și că, în plus, s-ar putea realiza economii anuale de 8,4 miliarde EUR prin intermediul unor modele de alocare la nivelul mai multor țări;

36.

ia act de contribuția importantă a crescătorilor de animale la scară mică mobili în producerea de carne, lapte și sânge în zone nepotrivite pentru alte forme de agricultură; subliniază rolul important pe care îl au asigurarea hranei pentru comunități și contribuția lor pozitivă la securitatea alimentară și nutriție, demonstrată prin dovezi de pe terenurile aride și semiaride conform cărora copiii din zone pastorale tind să aibă o securitate alimentară mai bună decât cei care sunt stabiliți în orașe și sate; prin urmare, solicită ca drepturile și necesitățile acestor populații pastorale să fie luate în considerare în proiectarea intervențiilor și a programelor agricole;

37.

subliniază importanța îmbunătățirii capacității micilor exploatații agricole, prin favorizarea investițiilor publice-private, inclusiv prin acordarea de microcredite femeilor;

38.

consideră că economiile realizate printr-o mai bună coordonare a donatorilor, de exemplu, ar putea fi puse în slujba unor activități de reducere a riscului de dezastre și că acestea, la rândul lor, ar genera un venit semnificativ, prin crearea unui ciclu pozitiv;

39.

salută propunerea Comisiei privind Planul de acțiune privind reziliența pe 2013, conform căreia ar trebui să aibă loc la nivelul UE un forum anual privind reziliența; consideră că aceasta ar fi o ocazie de coordonare a eforturilor de reziliență între instituțiile publice, inclusiv parlamentele naționale și Parlamentul European, sectorul privat, ONG-urile și societatea civilă, pentru realizarea unor progrese bine coordonate în materie de reducere a riscurilor de dezastre și de reziliență, prin conlucrarea tuturor părților interesate;

40.

încurajează creșterea colaborării între sectorul public și sectorul privat în materie de reducere a riscurilor de dezastre și de reziliență; cere Comisiei să faciliteze implicarea sectorului privat prin crearea de stimulente și a unui mediu potrivit pentru ca entitățile private să poată face schimb de experiență privind consolidarea rezilienței și reducerea riscurilor; solicită totuși Comisiei în această privință să elaboreze un proiect de propunere de stabilire a unor norme privind parteneriatele public-private, inclusiv evaluările impactului social și ecologic, pentru a preveni, de exemplu, agravarea conflictelor privind utilizarea terenurilor sau a conflictelor privind accesul la apă, în special pentru a proteja micii agricultori; încurajează sprijinirea țărilor ACP pentru controlul contractelor cu investitori multinaționali; mai mult, încurajează transparența investițiilor și a obiectivelor de investiții, pe platformele disponibile societății civile;

41.

recomandă creșterea colaborării cu țările din afara UE și cu instituțiile internaționale și regionale în materie de pregătire în fața dezastrelor, precum și în ceea ce privește răspunsul la dezastre și reconstrucția; sprijină consolidarea cooperării dintre Comisie și Biroul Națiunilor Unite pentru reducerea riscurilor de dezastre (UNISDR) în vederea îmbunătățirii acțiunii UE cu privire la reducerea riscului de dezastre;

42.

subliniază faptul că, în ciuda progreselor pe care UE și organizațiile internaționale le-ar putea face în materie de reducere a riscurilor de dezastru și reziliență în țările în curs de dezvoltare prin intermediul programelor lor, este în principal de responsabilitatea guvernelor naționale să asigure siguranța cetățenilor lor și că, prin urmare, țările partenere trebuie să aibă un angajament politic puternic pentru a sprijini și a realiza activități care să reducă riscurile de dezastru și să crească reziliența;

o

o o

43.

încredințează Președintelui sarcina de a transmite prezenta rezoluție Consiliului și Comisiei.


(1)  JO C 50 E, 21.2.2012, p. 30.

(2)  JO C 56 E, 26.2.2013, p. 31.

(3)  Texte adoptate, P7_TA(2013)0283.