COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL SOCIAL ȘI ECONOMIC EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR Plan de acțiune pentru o industrie siderurgică competitivă și durabilă în Europa /* COM/2013/0407 final */
Cuprins 1........... Industria siderurgică în Europa. 3 2........... Piața globală a oțelului și
evoluțiile tehnologice. 3 2.1........ Tendințe majore pe piața mondială. 3 2.2........ Tendințe și provocări tehnologice
majore. 4 3........... Soluționarea dificultăților – Planul de
acțiune în domeniul siderurgiei 6 3.1........ Cadrul de reglementare corect 6 3.2........ Stimularea cererii de oțel 8 3.3........ Condiții de concurență echitabile la
nivel internațional 8 Accesul la materii prime. 10 Comerțul 11 3.4........ Politicile în materie de energie, climă, resurse
și eficiență energetică pentru stimularea
competitivității 13 Accesibilitatea
prețurilor și aprovizionarea cu energie. 13 Abordarea problemelor
legate de politicile climatice. 16 Asigurarea
comparabilității la nivel mondial 17 Contribuția
sectorului siderurgic la obiectivele privind clima și utilizarea
eficientă a resurselor 17 3.5 ....... Inovare. 20 3.6 ....... Dimensiunea socială: restructurarea și
nevoile de competențe. 23 4........... Concluzii 26 1. Industria siderurgică în
Europa Un sector siderurgic puternic și
competitiv este important pentru baza industrială a Europei. UE este
al doilea mare producător de oțel din lume, cu o producție de
peste 177 de milioane de tone de oțel pe an, reprezentând 11 % din
producția globală. De asemenea, siderurgia face parte dintr-o serie de lanțuri de
valori industriale și este strâns legată de multe sectoare
industriale din aval, precum industria auto, construcțiile, industria
electronică, industria mecanică și ingineria electrică. Aceasta are o importantă dimensiune
transfrontalieră: există
500 de locuri de producție în 23 de state membre, ceea ce face din
industria siderurgică o industrie cu adevărat europeană. Sectorul siderurgic european se află
astăzi într-o situație foarte dificilă. Criza economică actuală a condus la o
scădere semnificativă a activității de producție
și a cererii de oțel asociate, care rămâne cu 27 % sub
nivelurile de dinaintea crizei[1]. Ca urmare, mai multe unități de
producție s-au închis sau și-au redus producția, cu pierderile
corespunzătoare de locuri de muncă, în ultimii ani pierzându-se
până la 40 000 de locuri de muncă. În consecință, presiunea restructurării și a
reducerii capacității de producție va rămâne una dintre
principalele provocări pentru această industrie în viitorul apropiat. În mod semnificativ, supracapacitatea nu este
doar o problemă europeană. Capacitatea
de producție de oțel este preconizată să crească în continuare
în următorii doi ani[2],
OCDE estimând că, la nivel global, aceasta va crește cu 118
milioane de tone, ajungând la un nivel de 2 171 milioane de tone până
în anul 2014. Industria
siderurgică europeană se confruntă cu efectele simultane ale
cererii reduse și ale supracapacității pe o piață a
oțelului globalizată, precum și cu prețurile
ridicate ale energiei; industria siderurgică trebuie să
investească pentru a se adapta la economia ecologică și pentru a
fabrica produse inovatoare. Comisia consideră că este
esențial ca Europa să rămână o regiune producătoare
de oțel importantă, din motive economice, sociale și de mediu,
precum și pentru securitatea aprovizionării.
În urma adoptării Comunicării Comisiei privind
politica industrială din anul 2012[3],
în încercarea de a inversa tendința descrescătoare a rolului
industriei în Europa și de a crește de la nivelul actual de 15,2 %
din PIB la un nivel de 20 % până în 2020, Consiliul
European din martie 2013 a decis să urmărească activitatea
Comisiei privind sectoare industriale specifice. Prezenta comunicare reprezintă reacția Comisiei la criza din
sectorul siderurgic și stabilește măsuri specifice prin care
să se asigure că mediul în care funcționează este propice
unei industrii siderurgice competitive și durabile, astfel încât aceasta
să poată soluționa problemele structurale cu care se
confruntă, să poată concura la nivel global și să
poată dezvolta următoarea generație de produse din oțel
vitale pentru alte industrii-cheie din Europa. 2. Piața globală a
oțelului și evoluțiile tehnologice 2.1. Tendințe
majore pe piața mondială Începând cu anul 2000, piața
mondială a oțelului s-a aflat în creștere, sub influența
industrializării țărilor emergente. Tendința de industrializare din Asia a
transformat acest continent în regiunea cu cea mai mare producție și
cerere de oțel din lume. În
prezent, China domină producția mondială de oțel: China producea 39% din
totalul producției de oțel din Asia; acest procent a ajuns la 71% în 2012. Această creștere a producției a condus la o
supracapacitate internă a Chinei și a transformat țara dintr-un
importator net în cel mai mare exportator de oțel la nivel mondial. Industria siderurgică din China
furnizează, în prezent, aproximativ 50 %[4] din producția
mondială de oțel. În SUA, creșterea accentuată
a producției de gaze de șist a îmbunătățit poziția
competitivă a industriei americane în ceea ce privește costurile
energiei și reprezintă unul dintre principalele motive pentru
atragerea de noi investiții în sectorul siderurgic. Acest lucru poate semnala o schimbare
de direcție pentru acest sector, iar SUA ar putea deveni în curând un
exportator net de oțel[5],
determinând creșterea continuă a ofertei excedentare de pe
piețele globale. În plus, unele țări vecine (Rusia,
Ucraina și Turcia) și-au îmbunătățit considerabil
capacitatea de producție a oțelului și și-au mărit
capacitatea de aprovizionare a pieței siderurgice a UE. Însă creșterea capacității de
producție în multe țări nu este însoțită și de o
deschidere a piețelor. În
realitate, în ultimii ani s-a observat o creștere a inițiativelor
de protecție a producătorilor naționali de oțel, de
exemplu în Brazilia și India[6]. Aceste măsuri împiedică dezvoltarea
unei piețe mondiale a oțelului în condiții de
concurență echitabile. În acest context nefavorabil, industria
siderurgică a UE a reușit să își mențină nivelul
exporturilor. Din
2010, exporturile UE sunt în creștere, iar UE a înregistrat un excedent
comercial în ultimii patru ani. Excedentul
comercial din industria siderurgică pentru anul 2012 a fost de 16,2
milioane de tone (sau 20 de miliarde EUR)[7]. Accesul echitabil la materiile prime
primare și secundare, precum și la
transportul maritim al acestora, în condițiile unei piețe
concurențiale este, de asemenea, crucial pentru dezvoltarea durabilă
a industriei siderurgice. 2.2. Tendințe
și provocări tehnologice majore După toate probabilitățile,
oțelul va rămâne principala materie primă în construcții
și industria prelucrătoare. Cu toate acestea, o serie de tendințe în tehnologia de
producție a oțelului și în utilizare ar putea afecta cererea de
oțel. Proiectele realizate în
colaborare și inovațiile din sectorul prelucrării sunt
preconizate a fi factori-cheie pentru astfel de tendințe. Acesta este un domeniu în care Europa poate
prelua inițiativa. În ceea ce privește cererea, construcția de centrale electrice, inclusiv de parcuri eoliene
construite în teritoriu și în largul mării, transportul energiei,
sectorul locuințelor și cel al transporturilor vor continua să
ofere oportunități pentru produse din oțel inovatoare. Creșterea valorii adăugate a
produselor din oțel, inclusiv a tuburilor și
țevilor, este o modalitate prin care producătorii de oțel se pot
diferenția de competitori și își pot mări competitivitatea. Cu toate acestea, după cum subliniază
un studiu recent al OCDE[8],
produsele de oțel cu valoare adăugată mare reprezintă
încă un procent redus din cererea de oțel, având în vedere
concurența ridicată pe acest segment. Mai mult decât atât, producția de oțel necesită procese
costisitoare de laminare a oțelului și investiții masive în
cercetare și dezvoltare (C&D). În ceea ce privește producția,
deși inovarea este în continuare un element cheie pentru elaborarea de
noi produse și dezvoltarea de noi piețe, precum și
pentru creșterea eficienței, accesul la materii prime și
surse de energie, precum și prețul acestora vor determina,
printre altele, viitoarele tendințe, iar în cazul Europei,
dependentă de importuri, prețurile acestea au,
după toate probabilitățile, o tendință
crescătoare de durată. În ceea ce privește materiile prime
necesare pentru producția de oțel, înlocuirea minereului de fier pur
cu deșeuri reciclate [creșterea numărului de cuptoare cu arc
electric (EAF)] și înlocuirea cărbunelui cocsificabil cu gazul [la
obținerea fierului prin reducere directă (DRI)] ar putea reprezenta
tendințe tehnologice decisive pentru viitor. Politicile climatice și utilizarea
eficientă a resurselor vor reprezenta alte motive importante pentru
schimbările tehnologice. Pe termen scurt,
intensificarea utilizării deșeurilor reciclate și diseminarea
celor mai bune tehnici disponibile (BAT) ar putea aduce contribuții
importante la atingerea obiectivelor politicii climatice și la
intensificarea utilizării durabile a resurselor limitate. Un studiu recent al Comisiei[9] a arătat că
integrarea BAT până în anul 2022 ar asigura doar o
ușoară reducere a totalului consumului direct de energie și
a emisiilor de CO2 la nivel global, în cazul în care se presupune că se
vor aplica condiții stricte de investiții (perioade scurte de
amortizare). Cu toate acestea, o analiză ulterioară bazată pe
studiul susmenționat[10]
sugerează că, în cazul unor perioade mai lungi de amortizare,
potențialul de reducere ar putea crește până în anul 2030.
Dincolo de aceste aspecte, pentru continua îmbunătățire a
competitivității costurilor acestor BAT ar fi necesare activități
de cercetare și demonstrații reușite. Pe termen scurt și mediu, sunt
așteptate îmbunătățiri treptate în ceea ce privește
eficiența energetică. Tehnologiile utilizate în prezent au fost deja
îmbunătățite în mod semnificativ[11], iar uzinele care
utilizează cele mai bune tehnologii funcționează deja
aproape de limitele lor termodinamice. Cu toate acestea, există
încă unele domenii în care se pot face îmbunătățiri astfel
încât industria să reziste mai bine la impactul legat de costurile
energiei. Prin reducerea costurilor de producție, o utilizare mai
eficientă a energiei poate necesita investiții inițiale
mai mari; prin urmare, politicile ar trebui implementate astfel încât
să țină cont de impactul asupra competitivității.
Prin urmare, Comisia va monitoriza sectoarele considerate a fi expuse unui risc
semnificativ de relocare a emisiilor de dioxid de carbon, pentru a se
asigura că Directiva privind eficiența energetică contribuie la
dezvoltarea durabilă a acestor sectoare[12].
O demonstrație de succes a
tehnologiilor inovatoare de reducere a emisiilor de CO2, inclusiv a celor de captare și stocare a dioxidului de carbon
industrial (CSC), este crucială. Dar înainte de a trece la faza de punere
în aplicare, trebuie depășite obstacolele existente, de exemplu
costurile ridicate și lipsa conștientizării și
acceptării de către public, după cum s-a explicat în Comunicarea
Comisiei privind viitorul captării și stocării dioxidului de
carbon în Europa[13]. 3. Soluționarea
dificultăților – Planul de acțiune în domeniul siderurgiei În scopul identificării și
evaluării provocărilor cu care se confruntă industria
siderurgică, în luna iulie 2012 s-a organizat o masă rotundă
la nivel înalt de către vicepreședintele și comisarul pentru
industrie și antreprenoriat, în cooperare cu comisarul pentru ocuparea
forței de muncă și afaceri sociale[14]. Masa rotundă a servit ca
platformă de dialog între Comisie, responsabilii din industrie și
sindicate. De asemenea, la aceste întâlniri au participat reprezentanți ai
principalelor state producătoare de oțel și ai Parlamentului
European. Comisia propune acum abordarea principalelor provocări care
afectează competitivitatea industriei siderurgice a UE, după cum
urmează: 3.1. Cadrul
de reglementare corect Legislația europeană este
crucială pentru dezvoltarea durabilă și funcționarea
adecvată a pieței interne, pentru garantarea
securității și previzibilității pentru investitori,
precum și pentru asigurarea unor condiții de concurență
echitabile. În conformitate cu agenda Comisiei în domeniul
reglementării inteligente[15],
legislația UE trebuie să fie eficientă și eficace în
atingerea obiectivelor. Comisia
este hotărâtă să identifice sarcinile excesive,
inconsecvențele, lacunele sau măsurile ineficiente. În plus, efectele cumulate ale diverselor
politici și ale legislației pot avea un impact asupra
capacității societăților de a inova și de a lua
decizii privind investițiile. Pe
termen mediu, acest lucru poate consolida competitivitatea. Cu toate acestea, în cazul în care
concurenții de pe piața globală beneficiază de
condiții-cadru mai favorabile, acestea pot conduce, de asemenea, la
reducerea investițiilor și la pierderi din cota de piață, determinând
închideri sau delocalizări. În acest context, Comisia efectuează o evaluare
a costurilor cumulate pe sectoare specifice, precum industria oțelului
sau a aluminiului. De asemenea,
folosind toate instrumentele aflate la îndemână, Comisia aprofundează
analiza impactului pe care noile sale propuneri de politici îl exercită
asupra competitivității, prin utilizarea „testului de
competitivitate”[16]
în contextul evaluărilor ex-ante ale impactului. În plus, Comisia efectuează „verificări
ale adecvării” ca evaluări cuprinzătoare ale politicii
pentru a estima măsura în care cadrul de reglementare al unui sector de
politică corespunde scopului. Aceste constatări vor contribui la formularea de concluzii cu
privire la politica și cadrele de reglementare viitoare. Cadrul de reglementare ar trebui conceput într-un
mod inteligent și ambițios, astfel încât să fie un factor-cheie
pentru inovare, în special atunci când se folosesc abordări dinamice
și bazate pe piață. Existența
unor obiective mai stricte legate de mediu, utilizarea de norme,
standarde și proceduri de achiziții publice armonizate pot
reprezenta, de asemenea, un impuls major în ceea ce privește inovarea[17]. Standardele europene ar putea promova, la rândul lor, fabricarea durabilă a produselor
pentru construcții din oțel. Industria siderurgică a început procesul de elaborare a mărcii
de produse din oțel pentru construcții – SustSteel. Scopul SustSteel este promovarea
durabilității în general, în special durabilitatea din producția
de produse de oțel pentru construcții. Dacă acest standard va fi aplicat într-un mod corect și
credibil, el va avea potențialul de a crește cota de piață
a unor astfel de produse europene durabile din oțel pentru
construcții. Acest aspect ar
trebui avut în vedere de către statele membre și poate necesita
activități specifice de standardizare. Statele membre exprimă preocupări
și în ceea ce privește reglementarea. În cazul unora dintre ele, evaziunea fiscală în domeniul taxei
pe valoarea adăugată de pe piața siderurgică
internă influențează negativ condițiile operaționale
pentru producătorii de oțel. Având în vedere acest lucru, aceștia suferă din cauza
concurenței neloiale de pe piața neagră. În multe cazuri, această situație obligă
societățile să limiteze producția sau să oprească
laminoarele. Ca urmare a acestei
fraude fiscale, în unele state membre producția și vânzarea de
armături a scăzut cu 15 % în anul 2012 și deja cu 30 %
în 2013[18]. Comisia: – va încheia evaluarea cumulativă a costurilor pentru sectorul siderurgic în anul 2013, pentru a evalua sarcina de reglementare la nivel global, – va continua să analizeze, în evaluările sale, impactul noilor inițiative estimate a avea o influență majoră asupra competitivității industriei siderurgice, inclusiv prin utilizarea testului de competitivitate, după caz, – va examina potențialul SustSteel de a spori cota de piață a produselor durabile din oțel pentru construcții fabricate în Europa; ulterior, Comisia poate solicita activități de standardizare specifice, – va evalua, împreună cu statele membre, posibile inițiative împotriva pieței ilegale a UE pentru produse din oțel, inclusiv evaziunea în domeniul TVA-ului. Comisia invită statele membre: – să îmbunătățească durabilitatea produselor din oțel pentru construcții prin exploatarea posibilității de a introduce SustSteel. 3.2. Stimularea
cererii de oțel În prezent, industria siderurgică mondială
dispune de o supracapacitate de aproximativ 542 de milioane de tone. Din acest total, o capacitate de aproximativ 200
de milioane de tone se află în China[19]. În
prezent, supracapacitatea este estimată la aproximativ 80 de milioane de
tone în UE, în comparație cu capacitatea totală de producție a
UE de 217 milioane de tone. În cazul
în care capacitatea de producție de oțel va rămâne
constantă după anul 2014, ar putea dura între cinci și
șapte ani până când cererea va ajunge la nivelul
capacității, dacă cererea își păstrează ritmul
actual de creștere. În UE, cererea de oțel depinde de
situația economică și financiară a câtorva domenii
industriale cheie în care se folosește oțelul – de exemplu,
sectorul construcțiilor și industria auto reprezintă o cotă
însumată de aproximativ 40 % din cererea de oțel. Industria mecanică și cea a
echipamentelor electrice și electronice (EEE) sunt, de asemenea, factori
importanți pentru prosperitatea industriei siderurgice. Criza financiară a avut însă un impact
negativ substanțial asupra tuturor acestor industrii. Pentru asigurarea
redresării acestor sectoare, este important să se pună în
aplicare inițiativele actuale ale UE de susținere a sectorului
construcțiilor și a industriei auto în vederea sporirii
sustenabilității acestora, a utilizării eficiente a resurselor
și a creșterii eficienței energetice. Mai multe măsuri orientate spre creștere vor stimula consumul
de oțel. Comisia: – va continua să promoveze sectoarele-cheie care utilizează oțelul, în special prin inițiativa sa „CARS 2020”[20], care stimulează, printre altele, cererea de vehicule cu dublă alimentare[21], precum și prin inițiativa sa „Construcții durabile”, care vizează creșterea eficienței energetice și a eficienței resurselor[22] și încurajează renovarea clădirilor existente. – 3.3. Condiții
de concurență echitabile la nivel internațional UE este o piață deschisă. Cu toate acestea, prea
adesea țările terțe producătoare de oțel practică
restricționarea sau denaturarea comerțului pentru a oferi avantaje
artificiale propriilor sectoare siderurgice. Aceste măsuri restrictive cuprind bariere tarifare, măsuri
netarifare (legate în special de reglementările tehnice și
procedurile de evaluare a conformității), stimulente și subvenții
la export, precum și restricții de diferite tipuri asupra materiilor
prime necesare producției de oțel. UE reacționează la folosirea barierelor
comerciale și a practicilor neloiale prin implementarea cu
vigoare a strategiei sale de acces la piețe în scopul de a garanta
respectarea angajamentelor internaționale și de a asigura condiții
de concurență echitabile pentru operatorii din sectorul
siderurgic al UE. Cu ajutorul unei rețele eficace și
al unor instrumente de monitorizare adecvate, UE a identificat pe
piețele țărilor terțe principalele bariere comerciale, care
au fost abordate prin intermediul unor instrumente corespunzătoare de
asigurare a respectării angajamentelor. Exemple de astfel de practici cuprinse în baza de date privind accesul
UE pe piețe include impunerea de restricții la export și
de taxe vamale la exportul de materii prime în India, China,
Federația Rusă și Egipt, printre altele, ceea ce contribuie
la creșterea nejustificată a costurilor producției de oțel
în UE. Alte tipuri de bariere comerciale de pe piețele din țări
terțe vizează produsele din UE prin impunerea unor proceduri
excesive de acordare a licențelor sau a unor cerințe care în
ultimă instanță reprezintă obstacole pentru exporturile de
oțel din UE; această din urmă practică a fost
identificată în special pe piețele indiană și
indoneziană. Limitările investițiilor la sectorul siderurgic
național și preferințele acordate achizițiilor publice din
industria siderurgică națională sunt de asemenea folosite pentru
protejarea industriei naționale împotriva concurenței din UE, în
special în China, respectiv în SUA. Pentru a aborda astfel de provocări, UE
se angajează împreună cu partenerii săi prin intermediul unor
răspunsuri concepute cu atenție, în cadrul strategiei de acces la
piețe. De exemplu, cerințele de certificare obligatorii
impuse de India pentru anumite produse din oțel au fost eliminate ca
urmare a demersurilor UE pe lângă autoritățile indiene; în plus,
împotriva Chinei a fost nevoie de inițierea unor cazuri de soluționare
a litigiilor legate de materiile prime strategice, precum cocsul, pentru
a garanta furnizarea fără restricții a acestei materii prime
pentru sectorul siderurgic al UE. În același timp, UE depune eforturi
pentru eliminarea obstacolelor existente, cu ajutorul unei rețele
consolidate de forumuri de consultare cunoscută sub numele de Steel
Contact Groups (Grupuri de contact din sectorul siderurgic) prin care
dialoghează cu Federația Rusă, China, Statele Unite, dar
și cu Japonia, India și Brazilia. Pe lângă aspectele care
pot fi negociate în cadrul discuțiilor privind liberul schimb sau care pot
fi abordate în mod eficient în cadrul activităților grupurilor de
lucru ale OMC, aceste grupuri de contact permit schimburi utile pentru identificarea
și eliminarea barierelor cu care se confruntă în continuare UE pe
aceste piețe în creștere. O altă provocare majoră cu care se
confruntă industria siderurgică, în special în contextul
producției excedentare de oțel la nivel global, este utilizarea
posibilă a unor practici comerciale neloiale în țări terțe
cu scopul de a exporta producția excedentară prin practici comerciale
agresive. Comisia abordează această provocare prin aplicarea instrumentelor
sale de protecție comercială. În 2012, Comisia Europeană a
inițiat unsprezece noi anchete privind produsele din fontă
și oțel, ca urmare a plângerilor introduse de industria în cauză
în legătură cu practici comerciale neloiale. Aceasta reprezintă
o creștere clară față de anii precedenți și
ilustrează atât importanța problemei, cât și determinarea
Comisiei de a aborda frontal practicile respective. În acest context, Comisia
trebuie să își păstreze vigilența în privința
utilizării de către alți parteneri a instrumentelor de protecție
comercială, care pot reprezenta în același timp o modalitate de a
limita nejustificat volumul și cota de piață ale exporturilor UE
în scopul de a proteja producătorii naționali. În această
privință, Comisia dialoghează permanent cu autoritățile
din țări terțe pentru a asigura respectarea cu strictețe a
normelor OMC privind garanțiile, măsurile compensatorii și
procedurile antidumping. În ansamblu, măsurile restrictive care
afectează competitivitatea producătorilor siderurgici din UE impune
continuarea aplicării cu determinare de către UE a strategiei sale
de acces la piețe pentru a garanta o concurență
internațională loială și condiții echitabile de
concurență pentru industria europeană. Accesul
la materii prime La fel ca multe alte industrii
prelucrătoare, industria siderurgică depinde de resurse care sunt
limitate în Europa. Furnalele au nevoie de minereu de fier și de
cărbune cocsificabil de bună calitate. Prețurile minereului
de fier au crescut semnificativ în ultimii ani[23], ca urmare a cererii ridicate
din partea economiilor emergente. Scăderea cererii de cărbune în SUA,
cauzată de succesul gazelor de șist, a diminuat presiunea asupra
prețurilor la cărbune în UE, ceea ce a contribuit la scăderea
prețurilor cărbunelui cocsificabil, care a condus la o creștere
a consumului de cărbune în UE. Oțelul poate fi reciclat
în mod nelimitat, fără ca acesta să își piardă
proprietățile de bază precum rezistența, ductilitatea
și capacitatea de deformare. Reciclarea deșeurilor necontaminate de oțel poate compensa
utilizarea a peste 1 200 kg de minereu de fier, a 7 kg de cărbune și
a 51 kg de calcar la o tonă de deșeuri de oțel utilizate[24]. Fabricarea
oțelului din deșeuri metalice în locul fabricării acestuia
din minereu pur reduce necesarul de energie cu circa 75% și
economisește aproximativ 90% din materiile prime necesare în procesul de
producție[25]. Ținând cont de
provocările Europei legate de accesul la energie cu preț redus
și la materii prime ieftine, este justificată în mod clar necesitatea
maximizării cantității de oțel produse din deșeuri,
din motive economice. Constrângerile
legate de mediu sunt de asemenea importante, producția din deșeuri
permițând reduceri semnificative ale poluării atmosferice (circa
86%), ale volumului de apă folosit (40%), ale poluării apei (76%)
și ale deșeurilor miniere (97%)[26]. O tonă de
oțel produsă din deșeuri reduce producția de CO2 cu 231 de
tone față de producția de CO2 generată în urma folosirii
minereului pur. Creșterea
cantității de deșeuri reciclate în Europa va impune în primul
rând o mai bună funcționare a piețelor de metale secundare. Aceasta va depinde de
costul recuperării metalelor încastrate în structuri abandonate, în
produse eliminate și în alte fluxuri de deșeuri, precum și de
relația acestuia cu prețurile metalelor primare[27]. Pentru a facilita reutilizarea și reciclarea, la proiectarea
produselor optimizate din punctul de vedere al impactului asupra mediului
ar trebui să se ia în calcul posibilitatea dezmembrării și
separării ușoare a tuturor componentelor din oțel. Prin maximizarea reciclării, o
cantitate mai mare de oțel poate fi menținută în circulație[28]. Directiva
privind proiectarea ecologică[29]
facilitează posibilitatea stabilirii de cerințe privind capacitatea
de reciclare, de dezmembrare a produselor în mod rentabil, ceea ce ar putea
contribui la asigurarea unui acces îmbunătățit la deșeuri
metalice. Cererea de oțel reciclat a fost deja
stimulată de încrederea sporită privind calitatea acestuia ca urmare
a precizării criteriilor de stabilire a încetării stadiului de
deșeu pentru fontă și oțel[30]. Trebuie depuse în
continuare eforturi pentru evitarea exporturilor ilegale de deșeuri,
care duc la pierderea unor materii prime de calitate pentru economia
europeană. Comisia
va avansa propuneri destinate luptei împotriva unor astfel de exporturi ilegale
prin întărirea capacității statelor membre de a efectua
inspecții în temeiul Regulamentului privind transportul deșeurilor[31]. De asemenea, este necesară intensificarea activităților
legate de monitorizarea transportului de deșeuri. Atunci când se analizează metodele de
producție, o atenție deosebită ar trebui acordată, de
asemenea, utilizării eficiente a resurselor și impactului asupra
climei. Aproximativ 40 % din producția de oțel din UE provine de
la cuptoare cu arc electric, care permit fabricarea oțelului din
deșeuri metalice 100 % reciclate. Deși acest tip de
producție este energofag, utilizarea deșeurilor ca materie primă
primară rentabilizează utilizarea resurselor. Acest tip de
producție ar trebui încurajat întrucât, în plus, implică reducerea
emisiilor de carbon în comparație cu fabricarea oțelului din minereu.
Totuși, pentru a atinge acest obiectiv sunt necesare deșeuri de
bună calitate, obținute în condiții acceptabile în ceea ce
privește protecția mediului. Strategia privind materiile prime
a Comisiei[32]
stabilește cadrul adecvat pentru atingerea obiectivului respectiv. Pentru a asigura o monitorizare adecvată,
Comisia a elaborat o listă de 14 materii prime critice, care
sunt atât importante din punct de vedere economic, cât și vizate de un
risc mai mare de întrerupere a aprovizionării, printre altele, din cauza
originii geografice a materiei. Riscul referitor la aprovizionare poate fi
accentuat și de rata scăzută de substituibilitate și de
reciclare a materiei prime în sine. Această listă, care conține
mai multe materiale necesare pentru producția de aliaje din oțel, va
fi revizuită în anul 2013 și se va lua în considerare includerea
cărbunelui cocsificabil. Comerțul Comerțul este deosebit de important
pentru producția de oțel. Având în vedere rolul indispensabil al
comerțului internațional, de motor al creșterii economice pe
piața globalizată a oțelului, Comisia sprijină cu fermitate
liberalizarea comerțului internațional sub egida OMC. La nivel bilateral, negocierile de acorduri
comerciale, în special acordurile de liber schimb (ALS), reprezintă un alt instrument-cheie pentru obținerea unor
condiții de concurență echitabile pentru societățile
din UE, atât în ceea ce privește accesul la piețe, cât și
accesul la materiile prime în condiții de concurență
loială. Pentru a evalua impactul general pe care aceste acorduri îl au
asupra industriilor din UE și asupra economiei UE, fiecare acord comercial
este supus unei analize a consecințelor pentru UE pe care le vor avea
tranzacțiile propuse după încheierea negocierilor, în plus
față de evaluarea ex-ante a impactului, efectuată înainte de
adoptarea directivelor de negociere, și față de evaluarea
impactului asupra durabilității, desfășurată în timpul
negocierilor comerciale. Informațiile statistice sunt
importante pentru sector deoarece permit analiza
rapidă a fluctuațiilor tot mai mari ale importurilor de oțel
și adoptarea inițiativelor necesare pe o bază factuală
solidă. Scenariul de creștere a importurilor va
fi mult mai probabil în cazul în care supracapacitățile de
producție la nivel mondial vor continua să crească, încurajând
recurgerea la subvenții și dumping în scopul utilizării
supracapacităților de la nivel mondial. Până la sfârșitul
anului 2012, un sistem automat bazat pe licențe (supraveghere
prealabilă)[33]
a furnizat informații prompte asupra viitoarelor importuri de oțel. După expirarea sistemului automat bazat pe
licențe, UE va continua să rămână vigilentă și
să monitorizeze îndeaproape importurile din țări terțe prin
intermediul sistemului „Surveillance 2”[34]
prevăzut în acest scop. Mai mulți parteneri comerciali ai UE, printre
care SUA, monitorizează, de asemenea, importurile de oțel printr-un
sistem similar celui de acordare automată a licențelor. De asemenea, este important să se asigure
echitatea și transparența pe piețele reglementate pentru
tranzacționarea de instrumente financiare derivate pe mărfuri,
aplicându-se în același timp clauze specifice în scopul menținerii
lichidităților și al prevenirii abuzurilor de piață
și a acumulării de poziții care denaturează piața. Diferitele
acte legislative[35]
pot avea un impact asupra producătorilor de oțel, atât în ceea ce
privește tranzacționarea de instrumente financiare derivate pe
mărfuri, cât și tranzacționarea altor instrumente financiare. Pe termen scurt, Comisia: – va utiliza, în cadrul strategiei sale comerciale cuprinzătoare, diferite mijloace și instrumente de politică comercială (de exemplu, negocieri comerciale sau instrumente de protecție comercială) pentru a se asigura că producătorii de oțel din Europa au acces la piețele țărilor terțe. În acest context, Comisia: – va lua măsuri împotriva practicilor comerciale neloiale din sectorul siderurgic, – va continua să comunice, în timp util, rapoarte cu privire la evoluția importurilor de oțel din țările terțe, – va continua să efectueze evaluări ex-ante ale impactului acordurilor de liber schimb avute în vedere, înainte de adoptarea directivelor de negociere comercială, precum și o analiză a consecințelor pentru UE a acordurilor de liber schimb încheiate, înainte de semnarea acestora, – va monitoriza piețele de deșeuri; având în vedere cantitatea redusă de CO2 la producerea de deșeuri în Europa, ar putea fi avute în vedere măsuri nediscriminatorii, justificate din punctul de vedere al protecției mediului, dacă este necesară rezolvarea problemei emisiilor de carbon către țări terțe, cu condiția ca aceste măsuri să nu conducă, în mod direct sau indirect, la restricții la export, – va prezenta o propunere legislativă privind inspecțiile și controlul transportului de deșeuri, – va avea în vedere includerea cărbunelui cocsificabil pe lista materiilor prime critice, în plus față de alte elemente-cheie esențiale pentru producția de oțel, – va fi în contact cu principalele țări producătoare terțe, pentru a beneficia de o privire de ansamblu asupra sectorului și a tendințelor sale și pentru a elabora abordări comune ale provocărilor cu care acest sector se confruntă în la nivel global. Pe termen lung, Comisia: – își va respecta agenda privind liberalizarea comerțului prin negocierea acordurilor de liber schimb, cu scopul eliminării sau reducerii substanțiale a barierelor tarifare și netarifare de pe piețele țărilor terțe, al asigurării unui acces durabil la materii prime pentru industria UE, precum și pentru o mai bună promovare a standardelor internaționale pentru produsele din oțel, – va continua să colaboreze cu Parlamentul European și Consiliul, în contextul exercițiului de modernizare a instrumentelor de protecție a comerțului (TDI), pentru a actualiza rapid regulamentele antidumping și antisubvenții de bază. Aceste schimbări ar permite, printre altele, impunerea unor taxe antidumping mai ridicate (printr-o derogare de la „regula taxei celei mai mici”) asupra importurilor din țări care folosesc subvenții neloiale și creează distorsiuni structurale pe piețele lor naționale ale materiilor prime, Comisia ar putea utiliza, de asemenea, instrumente mai eficace pentru anchete din oficiu în cazurile în care un sector industrial al UE face obiectul unor amenințări de retorsiuni. 3.4 Politicile în materie de energie, climă, resurse și
eficiență energetică pentru stimularea
competitivității Accesibilitatea
prețurilor și aprovizionarea cu energie La fel ca în alte sectoare industriale
energofage (EII), costurile energiei reprezintă unul dintre principalii
factori care favorizează competitivitatea sectorului siderurgic european. Industria oțelului estimează că respectivele
costuri energetice reprezintă până la 40 % din costurile totale
de funcționare, în funcție de segmentul lanțului valoric[36]. Industria
europeană se confruntă cu prețuri mai mari la energie decât cei mai mulți dintre concurenții săi
internaționali, tendință care a fost amplificată de
dinamica prețurilor din ultimii ani. Electricitatea și cărbunele
cocsificabil sunt cele mai importante surse de energie din industria
siderurgică, iar aceasta se află sub presiune în ceea ce
privește ambele surse. În pofida
unei recente scăderi, prețul cărbunelui cocsificabil a
crescut semnificativ în ultimii ani[37]. Prețurile medii la electricitate pentru utilizatorii
finali din industria UE sunt de două ori mai mari decât cele din SUA[38] și
substanțial mai mari decât în cele din multe alte țări OCDE
(cu excepția Japoniei) și în multe economii importante în curs de
dezvoltare. Între 2005 și
2012, industria europeană s-a confruntat cu creșteri ale
prețului energiei electrice în medie cu 38 % în termeni reali, în
timp ce acest preț a scăzut în SUA cu 4 %, iar în Japonia a crescut
cu 16 %[39]. Deoarece aceste diferențe se
traduc în impactul asupra structurii costurilor întreprinderilor siderurgice
din diferite regiuni și au un efect direct asupra concurenței și
competitivității la nivel mondial, existența unor prețuri
competitive ale energiei pe plan internațional și securitatea
aprovizionării cu energie sunt vitale pentru viitorul sectorului
siderurgic în Europa, nu în ultimul rând deoarece acestea sunt importante în alegerea
amplasării unor noi întreprinderi și în deciziile privind
investițiile din industria siderurgică. Analiza care stă la baza comunicării Comisiei „Perspectiva
energetică 2050”[40]
sugerează că prețurile energiei electrice vor crește
până în 2030 pentru ca, ulterior, să scadă ușor, în
mare parte datorită costurilor investițiilor în infrastructură. Prin urmare, este deosebit de important ca, la
definirea politicilor viitoare legate de energie, să se aibă în
vedere impactul potențial asupra prețurilor și costurilor
și să se identifice modalități prin care pot fi reduse sau
compensate efectele negative asupra competitivității sectoarelor
industriale mari consumatoare de energie. Modificările prețului energiei
electrice pentru utilizatorul final și diferențele dintre
țări (inclusiv în interiorul UE) se datorează unei
interacțiuni complexe între diverși factori, inclusiv în ceea ce privește
costurile combustibilului, politica de impozitare, structura pieței,
schimbarea abordărilor în reglementarea prețurilor, diferențele
dintre politicile privind clima și energiile regenerabile, precum și
o structură de producție a energiei electrice în schimbare. Procentajul energiilor regenerabile în
buchetul energetic influențează prețul energiei electrice. În timp ce proporția energiei regenerabile
cu costuri marginale reduse poate exercita o presiune în sensul scăderii
prețurilor angro, impactul asupra prețurilor pentru utilizatorii
finali în urma extinderii surselor de energie regenerabilă poate fi
negativ pe termen scurt și mediu, prin adăugarea de impozite pe
energia regenerabilă de către statele membre. Prin urmare, este importantă scăderea costului energiei
regenerabile și rentabilizarea programelor naționale de sprijin. Ponderea taxelor, a tarifelor și a
impozitelor stabilite de către statele membre reprezintă o parte
substanțială și, în multe cazuri, în creștere a
prețurilor pentru utilizatorii finali. Până în prezent, industria siderurgică și alte EII
beneficiază, în unele state membre, de reduceri sau scutiri de astfel de
taxe și impozite. O altă provocare este reprezentată
de creșterile prețurilor energiei electrice legate de ETS. Aceste costuri pot fi totuși atenuate de
Orientările UE privind ajutoarele de stat[41],
care permit compensarea unor astfel de costuri în anumite situații, pentru
a preveni relocarea emisiilor de dioxid de carbon. Realizarea progresivă
a pieței interne a energiei a contribuit la limitarea prețurilor
angro ale energiei electrice și va stimula concurența, de exemplu,
prin eliminarea barierelor de intrare pe piață și a obstacolelor
de reglementare, dar concretizarea acesteia depinde și de extinderea
capacităților infrastructurii energetice transfrontaliere și
transeuropene[42]. Pentru ca piața internă a energiei
să funcționeze, cel de al treilea pachet legislativ în domeniul
energiei[43]
trebuie pus în aplicare în totalitate de către statele membre. Printre alți factori importanți pentru
asigurarea unor prețuri și costuri competitive ale energiei în Europa
se numără susținerea permanentă a cercetării și
inovării în domeniul tehnologiilor energetice din programul Orizont
2020 propus (în special în cazul în care acestea pot spori eficiența
energetică, care poate juca un rol important în compensarea
parțială a diferențelor de prețuri ale energiei)[44] și continuarea
eforturilor de diversificare a surselor, a rutelor și a țărilor
din care se efectuează aprovizionarea cu gaz. Dezvoltarea resurselor energetice indigene într-o manieră
eficientă din punct de vedere al costurilor – fie că este vorba de
energii regenerabile, de cărbune împreună cu CSC sau de combustibili
fosili convenționali și neconvenționali – poate avea, de asemenea,
un impact pozitiv asupra prețurilor energiei pe termen mediu și lung. EII sunt foarte mari consumatoare de capital,
cu un ciclu mediu al investiției de 20 – 30 de ani; prin urmare, ele
depind de previzibilitatea costurilor energiei, necesară pentru a
limita riscurile investițiilor. Contractele de aprovizionare cu energie electrică pe termen lung între furnizori și clienți, care oferă această
siguranță de planificare, sunt posibile în conformitate cu normele UE
în domeniul concurenței. Astfel
de contracte pot conduce la o blocare a pieței și, implicit, la
încălcarea tratatului[45]
doar în anumite condiții. În mod
normal, blocarea pieței poate avea loc numai pentru furnizorii
dominanți sau numai ca efect cumulativ rezultat din comportamentul similar
al mai multor furnizori. Deși
permit durate contractuale diferite și date de expirare individuale,
deciziile din trecut ale Comisiei[46]
impun reintrarea pe piață a unor volume substanțiale în fiecare
an, acestea fiind la dispoziția oricărui furnizor pentru contractare. În cazul în care practica Comisiei nu este
suficient de clară cu privire la evaluarea unor astfel de contracte din
punct de vedere al concurenței, Comisia este pregătită să
întocmească o scrisoare de orientare în sensul comunicării Comisiei[47], dacă sunt respectate
condițiile stabilite în această comunicare. Consiliul European din 22 mai 2013 a recunoscut faptul că trebuie găsită o soluție
pentru a contracara impactul prețurilor și al costurilor ridicate ale
energiei. În acest context, Comisia va
urmări concluziile Consiliului[48]. Această monitorizare exactă a
costurilor energiei și a impactului acestora
asupra industriei va avea în vedere diferitele componente de cost ale
prețurilor energiei și evoluția lor în timp, precum și o
comparație a prețurilor între UE și alte regiuni importante
producătoare de oțel, ținând cont inclusiv de date cu privire la
măsurile corective de tipul scutirilor și facilităților
fiscale. În ceea ce privește consolidarea
fiscală diferențiată, Comisia Europeană recomandă ca ajustările
fiscale să fie mai favorabile creșterii economice, atât în
ceea ce privește veniturile, cât și cheltuielile. Referitor la trecerea la taxele de mediu, acestea
pot stimula dezvoltarea de noi tehnologii și pot promova utilizarea
eficientă a resurselor și crearea de locuri de muncă „verzi”,
dar trebuie monitorizat impactul prețurilor ridicate ale energiei
asupra gospodăriilor și asupra competitivității, inclusiv
în sectoarele industriale mari consumatoare de energie, astfel încât viitoarele
decizii să poată fi luate pe baza unor dovezi solide[49]. Abordarea
problemelor legate de politicile climatice Industria siderurgică este una dintre
cele mai mari surse de emisii de CO2[50]. Această industrie este, de asemenea,
considerată ca fiind vizată de riscul de relocare a emisiilor de
dioxid de carbon. Având în vedere
acest risc, în principiu, industriei siderurgice îi vor fi alocate gratuit
certificate de emisii la 100 % din valoarea de bază de
referință. În conformitate
cu orientările privind ajutoarele de stat ETS, se pot primi
compensații financiare de la 1 ianuarie 2013 până la 31 decembrie
2020, în cadrul cele de a treia faze a ETS. După cum s-a recunoscut în Cartea verde a
Comisiei „Un cadru pentru 2030 pentru politici în domeniul climei și al
energiei”[51],
politicile energetice și climatice trebuie puse în aplicare într-un mod
eficient din punct de vedere al costurilor, previzibil și coerent. Transparența și stabilitatea cadrului
de reglementare sunt necesare pentru a garanta faptul că, în Europa, vor
avea loc investiții pe termen lung, indispensabile pentru reînnoirea bazei
industriale, în special în sectoarele industriale mari consumatoare de capital,
cu perioade de investiție de lungă durată (20-30 de ani). Prin urmare, politica UE privind schimbările
climatice pentru perioada de după anul 2020 va analiza modul optim în care
se pot lua în considerare limitele, barierele și oportunitățile
tehnologice, efectele costurilor asociate asupra competitivității,
precum și angajamentele și nivelul ambițiilor în țările
din afara UE. UE reprezintă doar 11 % din emisiile
globale de GES, acest procent fiind în scădere, ceea ce înseamnă
că pentru combaterea schimbărilor climatice sunt necesare acțiuni
eficiente la nivel internațional. Pentru atingerea acestui obiectiv, este vitală contribuția
tuturor economiilor majore și a tuturor sectoarelor, în mod egal,
echitabil, transparent și responsabil. Sunt necesare angajamente mai ferme, precum și sisteme eficiente
de monitorizare, raportare și verificare pentru asigurarea transparenței
viitorului acord internațional privind schimbările climatice, iar
standardele recunoscute la nivel internațional sunt esențiale pentru
îmbunătățirea competitivității industriale a UE. Este important să se identifice modurile de finanțare
a obiectivelor politicilor climatice. În Foaia de parcurs a UE pentru trecerea la o economie cu emisii
scăzute de dioxid de carbon se recunoaște faptul că atingerea
noilor ținte va necesita investiții suplimentare[52]. Ar fi necesară utilizarea mai multor procese și echipamente
industriale avansate pe scară largă după 2035, deoarece cu
tehnologiile existente în prezent nivelul emisiilor de CO2 ale celor mai
eficiente uzine siderurgice din UE este aproape de limitele fizice. O opțiune de finanțare inovatoare
ar fi utilizarea unora dintre veniturile provenite în urma licitației
pentru certificate de emisii din cadrul ETS pentru a ajuta la finanțarea
obiectivelor politicilor climatice, eventual chiar pentru dezvoltarea de noi
tehnologii cu emisii reduse de dioxid de carbon în sectoarele industriale
respective. Începând cu anul 2013,
peste 40 % din numărul total de certificate din UE vor fi scoase la
licitație, iar procentul va crește, ulterior, în mod liniar, pentru a
ajunge la 100 % până în 2027. UE s-a angajat să rezolve problemele
de competitivitate legate de politicile sale privind schimbările climatice. În absența unor condiții de
concurență echitabile în domeniul politicii privind schimbările
climatice, producătorii de oțel din țările terțe se
bucură de un avantaj competitiv neloial, care distorsionează piața
mondială a siderurgiei și limitează investițiile
viitoare în UE, ceea ce poate conduce la relocarea emisiilor de dioxid de
carbon. Asigurarea
comparabilității la nivel mondial Cercetarea în domeniul materialelor și
controlul asupra resurselor de materii prime devin tot mai importante în
contextul concurenței actuale la nivel global pentru poziția de lider
în domeniul tehnologiilor cu emisii reduse de carbon. Oțelul este un material care poate contribui în mod semnificativ
la trecerea la o economie cu emisii reduse de carbon, bazată pe
cunoaștere și care utilizează în mod eficient resursele[53]. Acesta are un rol important de jucat în dezvoltarea și
introducerea pe piață a unor tehnologii mai eficiente, sigure și
fiabile, cu emisii reduse de dioxid de carbon și care utilizează în
mod eficient resursele. Pentru
susținerea punerii în aplicare a politicii UE privind clima și pentru
facilitarea atingerii obiectivelor Convenției-cadru a ONU privind
schimbările climatice, CEN a primit un mandat pentru elaborarea unui standard
european de evaluare a emisiilor de gaz cu efect de seră (GES) în
cazul EII. Identificarea
contribuțiilor cuantificabile la reducerea emisiilor, la nivelul uzinelor
și al sectorului industrial, necesită metodologii transparente
și un consens solid privind procedurile de monitorizare, de raportare
și de verificare, precum și indicatori-cheie de
performanță. Standardele
vor permite, în cele din urmă, validarea metodelor de măsurare
și de cuantificare a emisiilor de GES legate de procese, va asigura
comparabilitatea performanțelor uzinelor la nivel global și permite
evaluarea potențialului lor de îmbunătățire. Contribuția
sectorului siderurgic la obiectivele privind clima și utilizarea
eficientă a resurselor Oțelul contribuie la reducerea emisiilor
de CO2 și la economii de energie într-o multitudine de aplicații,
precum cele din industria auto, a construcțiilor navale, a
construcțiilor, a utilajelor, a bunurilor de uz casnic, a dispozitivelor
medicale și a instalațiilor eoliene. Un studiu recent[54]
compară reducerea emisiilor de CO2 în urma utilizărilor inovatoare
ale oțelului – cum ar fi centralele electrice sau turbinele eoliene mai
eficiente sau vehiculele mai ușoare – cu emisiile de CO2 generate în urma
producției de oțel. Studiul
arată că, în cazul Germaniei, economiile potențiale realizate
prin utilizarea oțelului sunt mai mari decât emisiile generate în urma
producției de oțel. Oțelul
este reciclabil în întregime fără o
pierdere a calității. Produsele
derivate rezultate în urma producției de oțel (de exemplu, zgura)
sunt utilizate aproape în totalitate. Prin urmare, din perspectiva inițiativei emblematice privind
eficiența utilizării resurselor din cadrul Strategiei Europa 2020[55], industria
siderurgică este bine poziționată pentru a beneficia de o
orientare care privilegiază abordarea bazată pe ciclul de
viață (ECV), pe creșterea ratelor de reciclare
și pe o mai bună utilizare a produselor derivate. Un alt mod de a
răspunde provocării privind reducerea emisiilor de GES este
consolidarea în continuare a instituirii unor măsuri suplimentare de
rentabilizare energetică a producției de oțel. Numeroase uzine generează mari
cantități de căldură reziduală și de gaze care
pot fi utilizate pentru a produce energie sau abur, care pot fi utilizate fie
pentru dotările proprii ca energie produsă pentru consumul propriu,
fie exportate în sectoare industriale adiacente sau în rețeaua
publică de alimentare cu energie electrică. Astfel de proiecte permit reducerea emisiilor prin înlocuirea altor
surse de producere a energiei – de obicei combustibilii fosili. Pe termen scurt, Comisia, pentru a crea un cadru de reglementare favorabil unei creșteri durabile: – va elabora, în anul 2013, orientări privind schemele de sprijin pentru energia din surse regenerabile, utilizate de statele membre în scopul de a îndeplini obiectivele pentru anul 2020 cu privire la energiile regenerabile, – va lua în considerare, la cerere, întocmirea unei scrisori de orientare privind evaluarea, din punct de vedere al concurenței, a contractelor de aprovizionare cu energie electrică pe termen lung, în cazul unor suspiciuni noi sau nesoluționate, – va efectua o analiză a compoziției și factorilor care influențează prețurile și costurile energiei în statele membre, concentrându-se în special pe impactul asupra gospodăriilor, IMM-urilor și industriilor energointensive și abordând mai global competitivitatea UE în raport cu omologii săi la nivel mondial, în perspectiva discuțiilor din cadrul Consiliului European din februarie 2014; va prezenta un raport privind prețurile energiei electrice pentru utilizatorii finali din industrie, inclusiv pe componente (de exemplu, componenta energie, impozitele și tarifele, taxele), pentru statele membre UE și alte economii importante, – va analiza impactul ETS asupra prețurilor energiei electrice din UE și, în contextul discuțiilor privind politicile climatice pentru 2030, va examina necesitatea unor măsuri de combatere a riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon în sectoare specifice; – va elabora propuneri pentru cadrul UE pentru 2030 în domeniul politicilor climatice, într-un mod care să țină seama pe deplin de rentabilitate și de impactul potențial asupra costurilor pentru industrie. Fără a aduce atingere rezultatului consultării publice lansate de Cartea verde „Un cadru pentru 2030 pentru politici în domeniul climei și al energiei”, în procesul de elaborare a politicii în domeniul climei pentru 2030 se vor depune eforturi pentru a se ține seama, printre altele, de competitivitatea internațională a industriei europene și de caracteristicile specifice ale anumitor industrii, de progresele înregistrate în cadrul negocierilor privind schimbările climatice globale, precum și de evaluarea tuturor emisiilor de CO2 relevante din UE, – va garanta că evaluarea riscului de relocare a emisiilor de dioxid de carbon, care va avea loc în contextul noii liste privind relocarea emisiilor de dioxid de carbon, se realizează într-un mod deschis și transparent, în conformitate cu cerințele din Directiva ETS, luând în considerare caracteristicile specifice ale anumitor industrii și impactul costurilor energiei electrice asupra competitivității lor, – va propune în scurt timp adăugarea fabricării anumitor produse feroase forjate pe lista sectoarelor considerate a fi expuse relocării emisiilor de dioxid de carbon în ceea ce privește costurile directe, – va promova cele mai bune practici în domeniul eficienței energetice, pe baza rezultatelor auditurilor energetice care urmează să fie efectuate de către societăți în conformitate cu Directiva privind eficiența energetică[56], precum și pe baza studiilor europene și internaționale; – va promova investițiile în eficiența energetică [noi cazane pentru producerea de energie, recuperarea gazelor în producția de oțel, instalații de turbine cu gaze cu recuperator la presiune înaltă (TRT), recuperarea pierderilor de căldură]; – va ține cont de cerințele de proiectare ecologică pentru facilitarea reciclării și dezmembrării în scopul de a asigura separarea mai ușoară din produse a oțelului care poate fi reciclat. Pentru a stimula inovarea: – va integra industria siderurgică în măsurile de CDI, de demonstrație, de utilizare și de comercializare a produselor, tehnologiilor și soluțiilor eficiente din punct de vedere energetic, în vederea punerii în aplicare a Directivei privind eficiența energetică și a altor acte legislative și politici referitoare la eficiența energetică, – va evalua modul în care veniturile din ETS pot fi alocate și utilizate pentru finanțarea obiectivelor legate de climă, inclusiv prin dezvoltarea de tehnologii noi și inovatoare în EII. Pe termen mediu și lung, Comisia, pentru a crea un cadru de reglementare favorabil unei creșteri durabile: – va continua negocierile pentru încheierea unui acord internațional obligatoriu privind schimbările climatice până în 2015, pentru a asigura implicarea adecvată a tuturor părților, în special a economiilor importante, ținând seama de capacitățile acestora și de responsabilitățile care le revin, asigurând în același timp transparența și asumarea răspunderii, precum și încorporarea unui sistem robust de conformitate și asigurare a aplicării, – va solicita Comitetului European de Standardizare să finalizeze cât mai repede posibil standardele de evaluare a emisiilor de GES în sectoarele energointensive, – își va continua eforturile în direcția elaborării metodologiei abordării bazate pe ciclul de viață (ECV) pentru a permite o mai bună estimare a capacității de reciclare a materialelor, – va analiza evaluarea ECV de-a lungul lanțurilor de valori și capacitatea de reciclare a materialelor; de asemenea, va integra capacitatea de reciclare a materialelor în propunerile și strategiile politice corespunzătoare. Pentru diversificarea surselor de aprovizionare: – va stabili condițiile care să permită exploatarea viitoare a resurselor interne de gaze pe bază de combustibili fosili, atât a celor convenționale, cât și a celor neconvenționale, într-un mod ecologic, deoarece acestea ar putea contribui la reducerea dependenței UE de importul de energie și de prețurile importurilor. Comisia invită statele membre: – în contextul pregătirii pentru discuțiile de la Consiliul European din februarie 2014 asupra raportului Comisiei, să evalueze impactul tuturor măsurilor naționale asupra prețului energiei pentru EII, cum sunt impozitele, taxe de utilizare a capacităților și rețelelor, tarifele și mecanismele de sprijin pentru energia regenerabilă și pentru alte forme de energie, – pe această bază, să preconizeze măsuri corespunzătoare pentru reducerea prețului energiei pentru EII, cu respectarea consolidării fiscale, a regulilor de concurență și a integrității pieței interne, – să aibă în vedere instituirea unui proces de alocare a veniturilor din ETS pentru proiecte CDI destinate EII, – să își intensifice eforturile în vederea reducerii decalajului, la nivelul prețurilor și costurilor medii ale energiei, dintre industria UE și principalii săi concurenți, prin consolidarea funcționării pieței și securizarea aprovizionării în sectorul energetic, – să evalueze inițiativele legate de producția în comun a energiei electrice și de contractele și parteneriatele pe termen lung, – să facă schimb de cele mai bune practici și să difuzeze informațiile. Comisia va evalua impactul măsurilor luate și, după caz, va prezenta recomandări suplimentare pentru a reduce la minimum costurile energiei pentru EII. 3.5 Inovare Cele mai moderne instalații din industria
siderurgică a UE sunt aproape de limitele posibilităților
tehnologice actuale, iar industria siderurgică va depune eforturi
pentru a continua să reducă semnificativ emisiile de CO2, în
absența tehnologiilor inovatoare[57]. Noi inovații tehnologice sunt preconizate
să apară peste mai mulți ani. În trecut s-au realizat cercetări privind potențiale
tehnologii inovatoare, ca parte a unei grupări de proiecte, denumită
„ULCOS”[58]. Comisia a susținut ULCOS: s-a acordat o finanțare totală de 40 de
milioane EUR în cadrul celui de-al 6-lea Program-cadru pentru cercetare și
dezvoltare, precum și din Fondul de Cercetare pentru Cărbune și
Oțel. În cadrul programului Orizont 2020 există
posibilitatea acordării unui sprijin specific pentru industria
prelucrătoare în cazul unei propuneri de parteneriat public-privat (PPP),
numit SPIRE[59]. În plus, captarea și stocarea dioxidului
de carbon (CSC) a fost identificată ca tehnologie-cheie pentru
decarbonizarea sectorului industrial în Foaia de parcurs pentru trecerea la o
economie competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până
în 2050[60],
precum și în documentul intitulat „Perspectiva energetică 2050”[61], care cuprind
aplicații CSC în procesele industriale, precum și aplicații în
producția de energie. Aceasta
este una dintre prioritățile Planului strategic privind tehnologiile
energetice (SET), care cuprinde o Inițiativă industrială
europeană destinată atingerii acestui obiectiv și Programul
comun de cercetare al Alianței europene de cercetare în domeniul energetic
(EERA). Importanța oțelului
pentru aplicații în domeniul energiei, precum și nevoia de cercetare
și inovare au fost definite în Foaia de parcurs privind materialele:
Facilitarea introducerii de tehnologii energetice cu emisii scăzute de
carbon[62]. Prin urmare, se pot face în continuare propuneri
pentru activități de C&D&I de tipul celor abordate în faza de
cercetare și dezvoltare precedentă a ULCOS. În perioada 2014 – 2020, proiectele de cercetare vor fi finanțate
de asemenea prin Fondul de Cercetare pentru Cărbune și Oțel,
care va contribui cu o sumă de aproximativ 280 de milioane EUR. În perspectivă, este clar totuși
că va fi nevoie de un proiect demonstrativ de producție a
oțelului cu CSC la scară industrială, iar pachetul financiar va
depăși, probabil, dimensiunea obișnuită a unui proiect
C&D&I. Într-adevăr, se
estimează că ar fi nevoie de o sumă suplimentară de 500 de
milioane EUR pentru efectuarea întregii game de experiențe demonstrative
legate de grupul de proiecte ULCOS. Prin
urmare, pentru următoarea fază, a demonstrării comerciale a
tehnologiilor CSC pentru producția de oțel, este necesar în mod
evident aportul altor instrumente, precum o nouă cerere de oferte
pentru programul NER 300, un nou Program energetic european pentru redresare
sau utilizarea fondurilor structurale. În plus, chiar dacă astfel de tehnologii
sunt disponibile, utilizarea lor pe scară largă va depinde de
posibilitatea aplicării lor în UE la costuri de producție
competitive, precum și de acceptarea publică. În special, CSC va necesita crearea unor
mecanisme adecvate în vederea implicării comunităților locale în
calitate de parteneri în astfel de eforturi și asigurării unui preț
corespunzător al cărbunelui. Industria siderurgică europeană
elaborează în mod constant noi tipuri de oțel pentru a
răspunde necesităților unor aplicații specifice. Cu toate acestea, necesitatea de a stimula
cercetarea, dezvoltarea și inovarea în domeniul tehnologiilor de
prelucrare ecologice se evidențiază în prezent într-o
măsură mult mai mare decât în trecut. Potențialul unor noi tehnologii de sortare și a unor sisteme,
piețe și modele de afaceri inovatoare pentru dezvoltarea în
continuare a tehnologiei reciclării deșeurilor este extrem de
promițător în materie de îmbunătățire a
competitivității și de reducere a impactului asupra mediului
și a emisiilor. Parteneriatul european pentru inovare
privind materiile prime (PEI)[63] stimulează
inovarea în cadrul lanțului de valori al oțelului, de la explorare
și extracție, la prelucrarea, reciclarea și înlocuirea cu
eficiență a acestuia. Utilizarea la nivel industrial a tehnologiilor
emergente din siderurgie poate fi sporită cu ajutorul mecanismelor
financiare ale Băncii Europene de Investiții (BEI)[64]. Proiectele din sectorul siderurgic, cu profil de risc inferior, sunt
adesea eligibile pentru finanțare pe termen lung de către BEI. În plus, produsele din oțel care au
caracteristici extrem de inovatoare pot fi finanțate în cadrul mecanismului
de finanțare cu partajarea riscurilor (MFPR), care este un mecanism de
creditare cu partajarea riscurilor înființat în comun de Comisia
Europeană și BEI pentru a îmbunătăți accesul la
finanțare prin împrumut pentru promovarea activităților cu risc
financiar ridicat în domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice,
programelor demonstrative și investițiilor în inovare. Comisia: – va lua în considerare susținerea, în cadrul programului Orizont 2020, în conformitate cu normele aplicabile privind ajutoarele de stat, a proiectelor C&D, a proiectelor demonstrative și a proiectelor-pilot pentru noile tehnologii pentru dezvoltarea unor tehnologii mai curate, mai eficiente din punctul de vedere al resurselor și al energiei, inclusiv PPP-uri care îndeplinesc cerințele relevante. Sunt în curs de pregătire un parteneriat potențial PPP-SPIRE (Industrie cu procese sustenabile prin eficiența resurselor și eficiența energetică) și Planul strategic privind tehnologiile energetice (Planul SET), – va coopera pe plan internațional în cadrul unor proiecte de cercetare din amonte, în cazul în care aceste proiecte sunt adecvate și utile pentru creșterea competitivității europene și facilitarea accesului întreprinderilor europene pe piețe, – va canaliza sprijinul financiar mai mult pe faza-pilot și pe cea la scară mare, în loc să se axeze doar pe faza de cercetare, – va explora, în contextul PEI privind materiile prime și, în special, în contextul viitorului plan strategic de punere în aplicare, toate opțiunile de promovare a inovării în industria siderurgică și în lanțul de valori al materiilor prime, inclusiv reciclarea. Comisia invită statele membre: – să analizeze necesitatea și viabilitatea alocării surselor de finanțare în scopul instituirii de programe specifice pentru finanțarea proiectelor de cercetare, dezvoltare și inovare în sectorul siderurgic și al favorizării creării de grupuri. Comisia invită Banca Europeană de Investiții: – să ia în considerare solicitări de finanțare pe termen lung pentru proiecte din domeniul siderurgiei care au drept obiectiv asigurarea respectării cerințelor referitoare la autorizare în conformitate cu Directiva privind emisiile industriale, pe baza BAT. 3.6 Dimensiunea socială: restructurarea
și nevoile de competențe Perspectivele privind ocuparea forței
de muncă în sectorul siderurgic reprezintă un motiv serios de
îngrijorare și merită întreaga atenție din partea clasei
politice, nu în ultimul rând pentru că s-au
pierdut 40 000 de locuri de muncă în ultimii ani, ca urmare a restructurării. Acest lucru înseamnă că statele
membre continuă să se confrunte cu provocări sociale de
amploare în ceea ce privește închiderile, efectuate sau preconizate, de
capacități de producție, care afectează mai multe regiuni. În plus, în cazul în care producția de
oțel devine tot mai dificilă în Europa, sectoarele industriale care
depind de același lanț de valori se vor închide, de asemenea, sau vor
investi în alte zone. Pentru ca sectorul să rămână
strategic pentru industria prelucrătoare europeană și pentru
ocuparea forței de muncă, sunt necesare măsuri urgente
(temporare), în plus față de măsurile pe termen lung. Această situație va implica, de
asemenea, elaborarea de acorduri de lucru temporare, cu sprijin public pentru
lucrători, în scopul păstrării forței de muncă
și al recalificării lucrătorilor în perioadele economice
nefavorabile, în conformitate, după caz, cu normele aplicabile privind
ajutoarele de stat. Diverse fonduri și instrumente
politice ale UE pot fi mobilizate în vederea
atenuării costurilor sociale ale adaptării și pentru a garanta
dobândirea și dezvoltarea competențelor necesare unei
industrii competitive în viitor. Acest
lucru ar trebui realizat într-un mod care să sprijine trecerea
progresivă la noi tehnici avansate de producție și la produse
inovatoare și nu ar trebui să împiedice nicio restructurare care se
dovedește necesară. Astfel
de măsuri sunt deosebit de relevante pentru sectorul siderurgic, deoarece
acesta va trebui să se confrunte cu fenomenul supracapacității. Anticiparea nevoilor de restructurare ale
industriei siderurgice a UE este esențială pentru a se putea atenua
efectele adverse la nivel social. În scopul reducerii la minimum a impactului social, ar trebui
diseminate și promovate bunele practici în domeniul formării și
al recalificării la nivel de societate. Din acest motiv, este cu atât mai important ca
toate părțile interesate să rezolve constrângerile ciclice
cu ajutorul unor măsuri temporare, care să vizeze menținerea
producției și a ocupării forței de muncă pe termen
lung și limitarea reducerii capacității în limitele
supracapacității structurale recunoscute. Sectorul a luat deja măsuri de adaptare prin închiderea unor
capacități de producție de peste 30 milioane de tone în cadrul
industriei siderurgice europene, dintre care 20 de milioane de tone pot fi
considerate o ajustare permanentă. În același timp, forța de
muncă din industria siderurgică face obiectul unor schimbări
fără precedent. Structura
în funcție de vârstă în cele mai multe companii europene
producătoare de oțel este de așa natură încât peste
20 % din forța de muncă actuală va părăsi
industria în perioada 2005-2015, iar aproximativ 30 % va
ieși la pensie până în 2025. De aceea, industria trebuie să fie capabilă să
atragă tineri talentați și creativi. Sunt necesare activități speciale
pentru a garanta faptul că oamenii de știință cu
înaltă calificare și managerii vor consolida industria
siderurgică europeană și vor oferi noi surse de avantaj
competitiv. Fondurile structurale pot să ajute la restructurarea sectorului și pot să
încurajeze inovarea și specializarea în domeniul creșterii
inteligente. În acest context al unor
restructurări și schimbări profunde, Fondul social european
(FSE) și Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) ar trebui
utilizate integral pentru a sprijini perfecționarea și actualizarea
competențelor lucrătorilor din sector și pentru a favoriza
tranziția profesională pozitivă și rapidă pentru cei
care riscă să fie disponibilizați. În măsura în care se va putea baza pe programe corespunzătoare
la nivel național și/sau regional, FSE poate juca acest rol într-un
mod anticipativ, cu caracter permanent, devansând cu mult operațiunile
specifice de restructurare și atenuând astfel dinainte impactul lor
viitor. FEG poate completa
această stare de fapt sprijinind lucrătorii disponibilizați prin
măsuri active pe piața muncii. În conformitate cu normele UE privind
ajutoarele de stat, sectorul siderurgic poate beneficia de mai multe categorii
de măsuri de ajutor de stat care să contribuie la îndeplinirea
obiectivelor UE 2020: C&D și
inovare, formare și ajutoare pentru ocuparea forței de muncă
și ajutoare pentru îmbunătățirea protecției mediului. De exemplu, sectorul siderurgic a beneficiat deja
de scutiri de taxe de mediu și pe energie la nivel național, de
ajutoare de stat pentru măsuri de eficientizare energetică și de
ajutoare pentru investiții care depășesc standardele obligatorii
ale UE. În
plus, siderurgia este recunoscută ca fiind unul dintre sectoarele cu risc
de relocare a emisiilor de dioxid de carbon, iar statele membre pot reduce
efectul creșterii prețurilor energiei electrice induse de ETS asupra
competitivității sectorului din 2013 până în 2020, astfel cum
s-a explicat mai sus. Pe termen scurt, Comisia, – va promova angajarea tinerilor în acest sector, prin consolidarea unor programe de ucenicie și a unor procese de recrutare orientate spre tineri, – va încuraja crearea unui Consiliu european privind competențele pentru industria siderurgică, care să reunească organizațiile naționale existente care se ocupă cu dezvoltarea competențelor și ocuparea forței de muncă în sectorul siderurgic. Consiliul privind competențele poate include, în funcție de dorința și capacitatea organizațiilor din sector, reprezentanți ai angajatorilor și ai lucrătorilor la nivel european și național și organizații ale prestatorilor de servicii în domeniul educației și al formării, – va sprijini alianțele pentru competențe sectoriale, prin programul Erasmus pentru toți[65], bazându-se pe studii privind nevoile și tendințele legate de competențe; alianțele pentru competențe sectoriale se vor ocupa de conceperea și livrarea de programe și metode comune, în special pentru învățarea la locul de muncă, care oferă studenților aptitudinile cerute de piața forței de muncă într-un sector specific, precum industria siderurgică, – va sprijini metodele active de formare și politicile privind învățarea pe tot parcursul vieții, inclusiv în ceea ce privește competențele de economisire a energiei prin formarea auditorilor energetici și a managerilor în domeniul energiei, – va lansa (în urma unei solicitări clare din partea sindicatelor și/sau a autorităților naționale) un grup operativ interservicii[66] pentru a studia și a monitoriza principalele cazuri de închidere sau de reducere semnificativă a activității uzinelor siderurgice, pentru a raționaliza utilizarea fondurilor UE relevante în caz de reducere semnificativă sau de închidere a capacităților de producție, – va prezenta un cadru de calitate pentru anticiparea schimbărilor și a restructurării, stabilind cele mai bune practici în acest domeniu, care urmează să fie puse în aplicare de către toate părțile interesate, – se va asigura că acordarea de fonduri UE, în contextul Orizont 2020, și de fonduri structurale, respectă principiul specializării regionale inteligente și ia în considerare durabilitatea investiției din perspectiva creării și permanentizării locurilor de muncă în regiunea respectivă, – va continua să aplice normele de cofinanțare și de reducere a contribuției proprii la fondurile structurale pentru țările din program. Comisia invită statele membre: – să analizeze posibilitatea utilizării, împreună cu autoritățile regionale, a Fondului social european (FSE) pentru reconversia profesională și recalificarea lucrătorilor, inclusiv prin stabilirea unei măsuri de finanțare specifice, legate de sectorul siderurgic, – să analizeze posibilitatea utilizării fondurilor structurale, împreună cu autoritățile regionale, în următoarea perioadă de programare, cu scopul de a atenua impactul social al restructurării din sectorul siderurgic, – să încheie negocierile în curs cu privire la propunerea de regulament privind Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) pentru perioada de programare 2014 – 2020[67] și să solicite utilizarea acestuia; – să faciliteze dialogul dintre partenerii sociali în vederea ajungerii la un acord cu privire la inițiativele temporare de păstrare a locurilor de muncă, precum posibilitatea introducerii sistemelor de flexibilitate a muncii, referitoare în special la ajustarea ciclică. Comisia invită industria: – să joace un rol activ în remedierea lacunelor și a deficiențelor în ceea ce privește competențele, – să continue procesul necesar de adaptare a industriei, în conformitate cu cele mai bune practici în anticiparea schimbărilor și a restructurărilor, inclusiv prin dialogul social și implicarea corespunzătoare a părților interesate la nivel regional, – să analizeze nevoile de restructurare și posibilele ajustări ale capacităților, având în vedere cererea viitoare a sectoarelor-cheie, luând în considerare necesitatea de a aborda în mod diferit tendințele structurale și pe cele ciclice, – să coopereze cu celelalte părți interesate, în special cu autoritățile naționale și cu cele regionale, pentru a se asigura că supracapacitatea ciclică este abordată prin măsuri temporare care se bucură de sprijinul opiniei publice, păstrându-se locurile de muncă pe termen lung. 4. Concluzii După cum s-a subliniat mai sus, viziunea
UE pentru 2030/2050 stabilește strategii și căi de îndreptare a
economiei europene către un sistem energetic global durabil și
eficient, către reînnoirea mijloacelor de transport, preconizând în
același timp instituirea unui sistem de management inteligent al
transporturilor, precum și renovarea tuturor imobilelor și integrarea
acestora în rețele de alimentare inteligente. Această viziune implică un consum
ridicat de materiale avansate, precum oțelul, a cărui disponibilitate
la calitatea, volumul și prețul corespunzătoare este o
condiție necesară pentru implementarea cu succes a acestei viziuni. Doar politica justă și cadrul de
reglementare adecvat, combinate cu măsuri specifice ale Comisiei, ale
statelor membre și ale industriei vor ajuta sectorul siderurgic să
depășească dificultățile, să își
îmbunătățească competitivitatea și să fabrice
produse din oțel inovatoare, necesare pentru a menține și a
extinde cota de piață. Discuțiile constructive cu privire la
siderurgie au subliniat utilitatea și necesitatea continuării
dialogului între părțile interesate importante din acest sector industrial
strategic. Prin urmare, Comisia
propune crearea oficială a unui Grup la nivel înalt pentru
siderurgie. Acest proces ar presupune
o reuniune anuală la nivel înalt. Scopul său principal va fi crearea unei platforme europene de
informare reciprocă, de dialog și de schimb de cele mai bune
practici. În general, această
platformă ar trebui să faciliteze și să sprijine eforturile
sectorului siderurgic european de menținere și
îmbunătățire a capacității sale de a concura pe
piața mondială. În termen de douăsprezece luni de la
adoptarea acțiunii, Comisia va evalua impactul pe care implementarea
acestui Plan de acțiune îl va fi avut asupra competitivității
industriei siderurgice și, după caz, va oferi recomandări și
orientări suplimentare. [1] Eurofer Economic and Steel
Market Outlook (Perspectivă asupra pieței economice și siderurgice),
Eurofer, 2012. [2] În conformitate cu anunțurile
făcute de întreprinderi. [3] COM(2012) 582 final. [4] Statistici ale Asociației
Mondiale a Oțelului pentru anul 2012, http://www.worldsteel.org/statistics/statistics-archive/2012-steel-production.html [5] OECD DSTI/SU/SC(2012) 21 – The
future of steel: how
will the industry evolve? (Viitorul siderurgiei: cum
va evolua industria?) (decembrie 2012). [6] DECISÃO CMC Nº 39/11, Brazilia a mărit tarifele la
import pentru 100 de produse, inclusiv pentru mai multe produse din oțel,
dar nu pentru tabla cu valoare adăugată. Taxele au crescut de la 12 %
la 25 % și sunt valabile timp de 12 luni, cu posibilitatea unei
prelungiri de un an. [7] Aceste cifre se bazează pe produsele vizate de
sistemul de supraveghere prealabilă până în luna decembrie 2012. [8] OECD DSTI/SU/SC(2012) 12 – The future of the steel
industry: Selected trends and policy issues (Viitorul industriei
siderurgice: tendințe selectate și chestiuni de politică)
(decembrie 2012). [9] Prospective scenarios on energy efficiency and CO2
emissions in the Iron & Steel industry (Perspective privind
eficiența energetică și emisiile de CO2 în industria fierului
și oțelului) (2012) – JRC. [10] The potential for improvements in energy efficiency and
CO2 emissions in the EU27 iron and steel industry under different payback
periods (Potențialul de îmbunătățire a eficienței
energetice și de reducere a emisiilor de CO2 în industria fierului și
oțelului din UE-27 în diferite perioade de amortizare), Journal of Cleaner
Production (2013), http://dx.doi.org/10.1016/j.jclepro.2013.02.028 [11] Comparativ cu anul 1980, utilizarea de materii prime
pentru producția de oțel brut a scăzut în 2008 de la 2 336
kg/tonă la 2 015 kg/tonă (-13,7 %). [12] Directiva 2012/27/UE. [13] COM(2013) 180 final. [14] Pentru mai multe informații, a
se consulta site-ul internet: http://ec.europa.eu/enterprise/sectors/metals-minerals/steel/high-level-roundtable/index_en.htm [15] COM(2010) 543 și COM(2012) 746. [16] Testul de
competitivitate este un instrument în douăsprezece etape folosit pentru
măsurarea impactului unei propuneri de politică asupra
competitivității unei întreprinderi prin intermediul efectelor
acesteia asupra costului desfășurării activității
economice, asupra capacității de inovare a sectoarelor
afectate și asupra competitivității
acestora pe plan internațional. Acesta
reprezintă un instrument simplu și eficient, care oferă analize
mai aprofundate ale impactului propunerilor asupra competitivității –
SEC(2012) 91 final. [17] O Uniune a inovării – COM(2010)
546 final. [18] Statistica Asociației
producătorilor de oțel din Polonia, 2012. [19] OECD DSTI/SU/SC(2012) 15 Excess
Capacity in the steel industry: an examination of the global and regional extent of the challenge (Supracapacitatea în industria siderurgică: o analiză a
dimensiunii globale și regionale a provocării). [20] COM(2012) 636 final. [21] COM(2013) 17 final și COM(2013)
18 final. [22] COM(2012) 433 final. [23] Prețurile minereului de fier au
crescut de la 25 de dolari pe tona metrică de mărfuri solide în 2001
la 250 de dolari în 2011. [24] World Steel Association (2010). [25] US Environmental Protection Agency (Agenția
pentru Protecția Mediului din Statele Unite). [26] US Environmental Protection Agency (Agenția
pentru Protecția Mediului din Statele Unite). [27] http://scripts.cac.psu.edu/users/n/w/nwh5089/Steel%20Recycling%20Process.pdf [28] www.eurofer.org/index.php/eng/content/.../517/.../SteelRecycling.pdf [29] Directiva 2009/125/CE. [30] http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2011:094:0002:0011:RO:PDF [31] Regulamentul (CE) nr. 1013/2006. [32] COM(2008) 699 și COM(2011) 25. [33] Regulamentul (UE) nr. 1241/2009 al
Comisiei [34] Sistemul „Surveillance 2”
colectează date extrase direct din declarațiile vamale de import. Aceste date se referă la numărul de
referință al declarației vamale, la natura mărfurilor, la
originea, volumul și valoarea lor, precum și la data acceptării
de către administrația vamală (data reală a importului). Datele înregistrate sunt trimise zilnic de
sistemele centrale ale administrațiilor vamale din statele membre ale UE. Sistemul se bazează pe articolul 308d din
dispozițiile de aplicare a Codului Vamal (Regulamentul 2454/93). [35] Propunerea de regulament privind
piețele instrumentelor financiare COM(2011) 652, Regulamentul (UE) nr.
648/2012 privind infrastructura pieței europene, Directiva 2003/6/CE
privind abuzul de piață modificată prin Directiva 2008/26/CE
și Directiva 2010/78/UE. DAP
este, în prezent, în curs de revizuire prin COM(2011) 654 și Propunerea de
regulament privind abuzul de piață COM(2011) 651. [36] Ecorys, Study on European
Energy-Intensive Industries – The Usefulness of Estimating Sectoral Price
Elasticities (Studiu Ecorys privind industriile mari
consumatoare de energie din Europa – Utilitatea estimării
elasticității prețurilor sectoriale). [37] Prețurile cărbunelui
cocsificabil au crescut de la 25 de dolari pe tona metrică de mărfuri
solide în 2009, la 250 de dolari în 2011. [38] Agenția Internațională
pentru Energie, statistici trimestriale, trimestrul II 2012. [39] AIE: index 2005 = 100, Prețurile și taxele la energie, statistici
trimestriale, trimestrul IV 2012. Datele
europene se referă doar la membrii OCDE. [40] COM(2011) 885/2. [41] 2009/C 235/04. [42] COM(2011) 676. [43] Directivele 2009/72/CE și 2009/73/CE, Regulamentele (CE) nr.
713/2009, 714/2009 și 715/2009. [44] COM(2011) 808 final. [45] Articolele 101 și/sau 102 din
TFUE. [46] Cauza AT. 39.386 – Contracte de electricitate pe termen lung Franța (JO C
133, 22.5.2010, p. 5–6) și cazul AT. 37966 – Distrigas (JO C 9, 15.1.2008,
p. 8–8). [47] Comunicarea Comisiei privind
îndrumările informale referitoare la suspiciunile noi referitoare la
articolele 81 și 82 din Tratatul CE, care apar în cazuri individuale
(orientări informale), JO C 101/78, 27.4.2004. [48] EUCO 75/1/12 din 23 mai 2013. [49] Comunicarea Comisiei, Semestrul
european 2013: Recomandări
specifice pentru fiecare stat membru – Depășirea crizei în Europa,
COM(2013) 350. [50] Se estimează că în UE-27,
între 4 % și 7 % din emisiile antropice de CO2 provin din
această industrie, care a generat, în medie, 252,5 tone de emisii de CO2
în perioada 2005-2008. [51] COM(2013) 169 final. [52] COM(2011) 112 final. [53] Document de lucru al serviciilor
Comisiei SEC(2011) 1609: Foaia de
parcurs privind materialele: facilitarea introducerii de tehnologii energetice
cu emisii scăzute de carbon. [54] Boston Consulting Group. [55] COM(2011) 21. [56] Directiva 2012/27/UE. [57] Prospective scenarios on energy
efficiency and CO2 emissions in the Iron & Steel industry (Perspective privind eficiența energetică și emisiile
de CO2 în industria siderurgică) (2012), JRC. [58] ULCOS înseamnă Producție de
oțel care generează emisii de dioxid de carbon foarte reduse
[Ultra-Low Carbon dioxide (CO2) Steelmaking]. [59] Industrie cu procese durabile prin
eficiența resurselor și eficiența energetică. [60] COM(2011) 112 final. [61] COM(2011) 885 final. [62] SEC(2011) 1609. [63] COM(2012) 82 final. [64] BEI, care desfășoară o
activitate non-profit, are încă un rating „AAA” din partea celor trei agenții
de rating și are, prin urmare, posibilitatea de a împrumuta bani de pe
piețele financiare globale la rate ale dobânzii extrem de favorabile
și de a finanța astfel proiectele selectate. [65] COM(2011) 787 final. [66] COM(2005) 120 final. [67] COM(2011)
608.