COMUNICARE COMUNĂ CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN ȘI COMITETUL REGIUNILOR Sprijinirea unei cooperări și a unei integrări regionale mai strânse în Maghreb: Algeria, Libia, Mauritania, Maroc și Tunisia /* JOIN/2012/036 final */
COMUNICARE COMUNĂ CĂTRE
PARLAMENTUL EUROPEAN, CONSILIU, COMITETUL ECONOMIC ȘI SOCIAL EUROPEAN
ȘI COMITETUL REGIUNILOR Sprijinirea unei cooperări și a
unei integrări regionale mai strânse în Maghreb: Algeria, Libia,
Mauritania, Maroc și Tunisia I. Introducere 1. Populația din Maghreb
s-a aflat în prim-planul evenimentelor istorice din 2011. Mai mult decât în
orice altă regiune a lumii arabe, țările din Maghreb s-au lansat
într-un lung proces de schimbare și reformă. Uniunea Europeană
are un interes major față de reușita acestor procese de
democratizare și modernizare. 2. În plus, în cursul anului
trecut, țările din Maghreb au manifestat un nou avânt privind o
cooperare mai strânsă între ele. Această mișcare – încă
ezitantă și care nu s-a concretizat încă în măsuri
cuprinzătoare – se bazează pe recunoașterea faptului că
obiectivele de promovare a prosperității, a stabilității
și a transformării democratice la nivel național nu pot fi
realizate pe deplin dacă relațiile dintre țările din
Maghreb nu sunt consolidate. 3. Principalul obiectiv al
prezentei comunicări este de a stabili modul în care Uniunea
Europeană ar putea sprijini o cooperare mai strânsă între
țările din Maghreb, pe baza vastei sale experiențe în materie de
integrare și având în vedere interesul său în regiune, în calitate de
vecin și de partener esențial pentru cele cinci țări în
cauză. Procedând astfel, Comisia Europeană și Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate
(„Înaltul Reprezentant”) doresc să încurajeze eforturile actuale ale
partenerilor din Maghreb de a aprofunda cooperarea la nivelul Maghrebului,
însoțindu-le în acest proces. Un Maghreb mai puternic și mai unit va
contribui la abordarea provocărilor comune, cum ar fi instabilitatea în
Sahel, securitatea energetică, necesitatea creării de locuri de
muncă și combaterea schimbărilor climatice. Acestea
reprezintă oportunități istorice de a ne aprofunda
parteneriatul. 4. Prezenta comunicare se
înscrie în răspunsul global al UE la schimbările produse în
vecinătatea sudică. Propunerile cuprinse în comunicare sunt menite
să completeze, și nu să înlocuiască, seria de măsuri
elaborate de UE în comunicările[1]
adoptate de Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant în 2011, prin
care s-a instituit un parteneriat pentru democrație și prosperitate
împărtășită și s-a definit o nouă abordare cu
privire la politica europeană de vecinătate. Ambele comunicări
au subliniat importanța unei mai mari integrări sud-sud (și
subregionale), element care să completeze alte inițiative bilaterale
și regionale. Prezenta comunicare se bazează, de asemenea, pe „Agenda
schimbării”, politica revizuită a Comisiei Europene pentru o
utilizare orientată spre rezultate a fondurilor pentru asistența
externă[2]. 5. Propunerile sunt în
conformitate cu promisiunea Uniunii Europene de a răspunde pozitiv
inițiativelor de reformă lansate de țările sale partenere
din vecinătate și au fost elaborate în consultare cu acestea. Multe
dintre măsurile prezentate în continuare sunt noi. De asemenea, în unele cazuri,
se face trimitere la inițiative regionale aflate în desfășurare,
unde eforturile de integrare ar putea fi consolidate prin utilizarea
instrumentelor existente, deși acest lucru trebuie făcut din
perspectiva Maghrebului, precum și la activități bilaterale,
atunci când acestea contribuie la o mai mare coeziune în regiune. 6. În același timp,
comunicarea are drept scop descrierea relațiilor importante dezvoltate
între țările din Maghreb și Africa Subsahariană, pe de o
parte, și UE și Africa Subsahariană, pe de altă parte. În
acest context, sprijinul UE pentru integrarea în Maghreb ar trebui corelat în
mod clar cu relațiile mai extinse ale UE pe continentul african, astfel
cum se prevede în strategia comună Africa-UE[3]. Printre acestea se
numără, în special, Parteneriatul pentru pace și securitate, la
care țările din Maghreb participă direct sau pe care îl
urmăresc îndeaproape. De asemenea, comunicarea ține cont de
caracterul dual special al Mauritaniei, conferit de poziția sa
geografică la răscruce între Maghrebul arab și Africa
Subsahariană. 7. Dorința de schimbare
și deciziile privind modul în care integrarea ar putea fi cel mai bine
realizată aparțin exclusiv înseși țărilor din Maghreb.
Prin urmare, propunerile din prezenta comunicare sunt formulate în spiritul
solidarității și parteneriatului, într-un moment important al
dezbaterii în curs cu Maghrebul în ceea ce privește ritmul și
amploarea integrării la nivel subregional. Cu toate acestea, în timp ce
propunerile respective ar putea aduce beneficii popoarelor din regiunea Maghreb
în ansamblu, acestea ar putea avea totodată efecte pozitive dacă ar
fi dezvoltate pe o bază bilaterală mai restrânsă sau într-un mod
asimetric în regiune. II. Provocări cu care se confruntă
Maghrebul 8. Maghrebul este o regiune cu
un potențial de dezvoltare foarte bogat. Situat între Africa
Subsahariană și Uniunea Europeană, pe de o parte, și estul
Mediteranei, pe de altă parte, Maghrebul dispune de avantajul de a avea
acces atât la coasta Atlanticului, cât și la zona de coastă a
Mării Mediterane, precum și la potențiale căi de transport
terestre. De asemenea, dispune de resurse naturale și umane considerabile,
precum și de legături culturale și lingvistice comune. 9. Cu toate acestea, Maghrebul
este în continuare una dintre regiunile cel mai puțin integrate ale lumii.
Prin urmare, potențialul său de dezvoltare a rămas, în general,
blocat. Din punct de vedere economic, costul „non-Maghrebului” a fost estimat,
în mai multe ocazii, la 1-2 % din PIB. Cu toate acestea, costul real al
neintegrării merge dincolo de creșterea economică, incluzând
securitatea și dezvoltarea umană mai vastă în regiune. 10. Provocările cu care se
confruntă regiunea au făcut obiectul mai multor documente, printre
care cele enumerate mai jos. Reformele democratice (a)
Toate țările din Maghreb trec printr-un
proces de reformă politică. În sfera politică,
cetățenii au așteptări mari în ceea ce privește
participarea la viața publică, responsabilitatea, accesul la
informații, libertatea de expresie și accesul la justiție.
Societatea civilă a câștigat în importanță și este mai
în măsură să își îndeplinească rolul de partener
legitim al guvernării locale în crearea unor societăți mai
favorabile incluziunii. Îmbunătățirea proceselor electorale a
consolidat responsabilitatea în regiune. Parlamentele, la fel ca și
diverse partide/mișcări politice care și-au făcut
apariția pe scena politică, au potențialul de a deveni
actori-cheie în acest sens. În același timp, instituțiile necesare
protejării valorilor democratice, a statului de drept și a
respectării drepturilor omului sunt deficitare. În acest context, sarcina
de a consolida și promova reforme democratice care să respecte pe
deplin normele internaționale privind drepturile omului rămâne extrem
de dificilă. Reformele socioeconomice (b)
Creșterea în Maghreb continuă să fie
prea slabă pentru a absorbi fluxurile mari de populație pe piața
muncii, pentru a reduce sărăcia și șomajul (situat, în
2011, între 10 % și 18 % în Algeria, Maroc și Tunisia și la
peste 30 % în Mauritania). În Raportul PNUD pe 2011 privind provocările
dezvoltării în lumea arabă se estimează că, chiar luând în
considerare un scenariu prudent (și anume cu menținerea ratelor
actuale ale șomajului și ale participării la piața muncii),
țările din Maghreb trebuie să creeze 1,8 milioane de locuri de
muncă până în 2015 și 7,8 milioane până în 2030. În plus,
dacă nu se va reuși să se creeze suficiente
oportunități de ocupare a forței de muncă, acest lucru ar
putea duce în ultimă instanță la agravarea sărăciei,
în cazul în care capitalul uman reprezentat de tineret continuă să
rămână neexploatat. În absența unei creșteri economice
susținute și a unor politici eficace în favoarea ocupării
forței de muncă (inclusiv investiții în capitalul uman și
promovarea unor condiții de muncă decente), în rândul tinerilor se
vor menține niveluri ridicate de șomaj, iar sectorul informal va
continua să reprezinte o proporție semnificativă a economiei
reale. La rândul lor, acești factori vor continua să prezinte riscuri
semnificative pentru stabilitatea socială viitoare și pentru procesul
de tranziție spre democrație. (c)
În multe dintre țările din Maghreb,
creșterea în agricultură a fost afectată de probleme
structurale, cum ar fi investiții limitate, disponibilitatea apei,
degradarea solului, schimbările climatice și accesul dificil la
serviciile de bază. Sectorul agricol se confruntă cu provocarea de a
genera o producție mai mare și de o mai bună calitate, cu alte
cuvinte de a spori productivitatea agricolă, de a trece la metode de
producție durabile și de a îmbunătăți condițiile
de trai în zonele rurale, pe baza unor strategii pe termen lung. (d)
În prezent, potențialul de a dezvolta economii
cu adevărat diversificate, pe baza emergenței unui sector privat
dinamic, este departe de a fi realizat. Maghrebul nu a reușit până
acum să creeze piețe de consum regionale, să exploateze economii
de scară și să profite pe deplin de avantajul
proximității sale față de Europa și de principalele
rute maritime intercontinentale pentru a dezvolta legături de producție
regionale, a deveni o verigă a lanțului valorii adăugate globale
și a atrage astfel mai multe investiții. În prea multe cazuri,
menținerea unor economii închise a permis câtorva întreprinderi autohtone
favorizate să prospere de pe urma avantajelor rezultate din manipularea
pieței sau a cadrului politic și a cimentat poziția de monopol.
În plus, corupția a fost identificată drept obstacol major în calea
investițiilor și a afacerilor. (e)
În contextul dezvoltării sociale și
umane, în ciuda unor importante realizări în unele domenii, în special al
educației și al speranței de viață, o parte
semnificativă a populației continuă să nu aibă acces
la un loc de muncă adecvat, la protecție socială sau la drepturi
sociale[4].
Mai mult, în majoritatea țărilor din Maghreb, persistă
diferențe sociale interne considerabile, bogăția fiind
concentrată în câteva regiuni. Ca urmare, țările din Maghreb
rămân țări de emigrare în principal către Europa, cu
excepția Libiei. Acestea sunt, de asemenea, țări de tranzit
pentru migrația ilegală spre Europa. Dezvoltarea durabilă poate
fi realizată numai dacă generația tânără dispune de un
nivel bun de educație și poate participa la viața socială
și economică în propria țară. O populație cu un nivel
bun de educație reprezintă o bază pentru stabilitate și
poate contribui la dezvoltarea unei societăți democratice.
Instituțiile de învățământ superior sunt actori-cheie în
tranziția democratică, deoarece sunt responsabile de formarea unei
noi generații de lideri și educatori. În plus, în urma primăverii
arabe, chestiunea reformei politicii culturale a dobândit o
importanță specială. Amenințări globale (f)
Problemele reprezentate de terorism și
criminalitatea internațională sunt motive de îngrijorare majoră
în regiune și în afara acesteia, în vecinătatea sudică
extinsă, precum și în Sahel. Al-Qaida din Maghrebul Islamic (AQMI) a
alcătuit o rețea de terorism în special în Maghreb și în Mali.
Situația s-a deteriorat în urma conflictului din Libia, din cauza creșterii
traficului de arme, persoane și droguri și a prezenței
luptătorilor jihadiști care au participat la conflict, regiunea
sahelo-sahariană transformându-se astfel într-o zonă de
instabilitate. De asemenea, conflictul a declanșat rebeliunea tuaregilor
din nordul Mali, care a permis AQMI să își extindă și mai
mult influența. Pentru a realiza obiectivele stabilite de UE în Strategia
sa pentru securitate și dezvoltare în Sahel[5]
(care vizează Algeria, Mauritania, Mali și Niger, dar a cărei
punere în aplicare se concentrează pe ultimele trei țări), va fi
important să se colaboreze strâns cu țările din Maghreb, care
sunt direct afectate de situația din zona Sahara-Sahel, și care au,
în același timp, un rol activ în această zonă. Mediul și schimbările climatice (g)
Maghrebul este o zonă care se confruntă
cu numeroase provocări în domeniul mediului și al exploatării
resurselor naturale. Sunt necesare acțiuni naționale și
regionale pentru a rezolva aspectele legate de mediu, inclusiv în ceea ce
privește aerul, apa, mediul marin, solul și biodiversitatea.
Țările din Maghreb sunt, de asemenea, foarte vulnerabile și se
confruntă deja cu consecințele schimbărilor climatice, care ar
putea avea efecte grave asupra principalelor sectoare ale economiei (de exemplu
agricultura, turismul, prețurile la alimente). În același timp,
regiunea oferă oportunități unice de a evolua spre o dezvoltare
cu emisii reduse de carbon, în special punând un accent sporit pe energia
regenerabilă și eficiența energetică, inclusiv prin
proiecte și politici transfrontaliere. Acest lucru ar contribui
totodată la crearea de locuri de muncă și la atragerea de
investiții în regiune. III. Uniunea Maghrebului Arab, Uniunea pentru
Mediterana, 5+5 - o abordare flexibilă și pragmatică 11. UE este hotărâtă
să își aprofundeze relațiile bilaterale cu țările din
Maghreb. În același timp, consideră că diferitele
organizații și structuri regionale deja existente trebuie
redinamizate pentru a răspunde provocărilor comune. UE este
pregătită să își intensifice sprijinul, să dezvolte
sinergii și să amelioreze coordonarea cu inițiativele existente
la nivel bilateral. 12. Viitorul summit propus al
Uniunii Maghrebului Arab (UMA) va fi un eveniment important, care va da un nou
impuls integrării Maghrebului. Comisia Europeană și Înaltul
Reprezentant salută dialogul purtat până în prezent cu UMA și se
angajează să îl intensifice și să abordeze noi domenii de
cooperare, pornind în special de la activitățile tehnice deja
întreprinse cu UMA. 13. Anumite cadre
internaționale pot fi utilizate pentru a facilita o cooperare sporită
și îmbunătățită între țările din Maghreb,
precum și cu vecinii acestora din nord și sud. Uniunea pentru
Mediterana (UpM) își poate utiliza flexibilitatea pentru a promova
proiecte de cooperare subregionale în favoarea țărilor din Maghreb.
Grupul celor cinci țări ale UE din sudul Mediteranei și al
țărilor din Maghreb (așa-numitul „5+5”[6]) este valoros, deoarece
asigură cooperarea dintre țările în cauză, pe baza
intereselor și a obiectivelor comune, a căror realizare poate fi
susținută, în anumite cazuri, de UE, de exemplu prin finanțarea
studiilor de fezabilitate sau pregătirea proiectelor. Inițiativa
„pays du champ” (Algeria, Mali, Mauritania, Niger), menită să
abordeze chestiunea Sahara-Sahel, în paralel cu strategia UE pentru Sahel,
oferă, de asemenea, cadre pentru o colaborare strânsă cu Maghrebul. 14. De asemenea, trebuie
luată în considerare dimensiunea continentală a Africii: regiunea
Maghreb va continua să fie asociată inițiativelor transregionale
și continentale în cadrul Strategiei comune Africa-UE, în special cu
sprijinul programului panafrican, în momentul instituirii acestuia. IV. Către o cooperare și o
integrare mai strânse în Maghreb; o posibilă contribuție a UE 15. De beneficiile unei
integrări mai strânse în Maghreb ar profita nu numai cetățenii
celor cinci țări în cauză, ci și vecinii acestora, inclusiv
Uniunea Europeană. Pentru UE, dezvoltarea unei zone de stabilitate și
prosperitate în Maghreb, fondată pe răspunderea democratică și
statul de drept, este un obiectiv esențial al relațiilor noastre
bilaterale și poate fi intensificată numai printr-o abordare
regională. Pentru ambele coaste ale Mediteranei, nu există decât
beneficii de pe urma unei mai mari stabilități, a unor piețe mai
integrate, a contactelor interpersonale mai strânse și a unor schimburi
intelectuale, economice și de culturale aprofundate. În acest context, UE ar putea sprijini o serie de
inițiative în domeniile enumerate mai jos, mobilizând o serie de
instrumente, de la dialog politic consolidat până la asistență
tehnică și proiecte specifice. A. Reformele democratice 16. UE sprijină deja
reformele democratice în statele din Maghreb, luând în considerare
evoluțiile specifice fiecărei țări în cauză. Pe
lângă aceste acțiuni, UE poate: Ø sprijini
inițiative regionale și subregionale menite să consolideze
organizațiile și rețelele societății civile în scopul
promovării unui angajament mai profund în guvernanța
democratică, responsabilitate și dialog politic[7]. Acest lucru poate fi realizat
prin mobilizarea Instrumentul european de vecinătate și parteneriat,
inclusiv a Facilității pentru societatea civilă a
țărilor din vecinătatea de sud, a Instrumentului european pentru
democrație și drepturile omului și a programului „Actorii
nestatali și autoritățile locale”. De asemenea, se pot organiza
și sprijini inițiative subregionale, cum ar fi Forumul social din
Maghreb, Forumul sindical din Maghreb, rețelele societății
civile etc.; Ø sprijini
o cooperare și schimburi intensificate între parlamentele
țărilor din Maghreb și cele din statele membre ale UE și
Parlamentul European; Ø sprijini
în continuare eforturile țărilor partenere din Maghreb de a-și
moderniza sistemele judiciare, inclusiv îmbunătățirea accesului
la justiție, independența sistemului judiciar și respectarea
statului de drept; Ø consolida
capacitatea instituțională a autorităților locale din
cadrul guvernanței locale, a factorilor de decizie și a celor care
prestează servicii în special în ceea ce privește transparența,
reformele descentralizate și furnizarea de servicii de calitate către
populație, prin cooperare inter pares cu autoritățile
locale din UE; Ø lansa
un nou program pentru a consolida rolul mediei și al culturii în Maghreb
ca vectori ai democratizării, ai promovării libertății de
expresie și ai soluționării conflictelor. Printre alte
activități, acest program va promova cooperarea inter pares la nivel
subregional, pentru a sprijini procesul de transformare a mediei controlate de
stat într-o medie a serviciului public. B. Amenințări globale
17. Țările din Maghreb
au responsabilitatea primară în lupta împotriva terorismului și a
traficului de diferite tipuri. Succesul în acest domeniu depinde de o
strânsă coordonare și, prin urmare, UE sprijină toate eforturile
pentru a promova o cooperare mai puternică între toate țările
din Maghreb în acest sens. Conflicte vechi și nerezolvate, precum și
tensiuni continue rezultate din conflicte mai recente, reprezintă alte
potențiale amenințări la adresa securității și
împiedică o integrare mai aprofundată. Din perspectiva UE, instabilitatea
în regiunea Sahara/Sahel poate constitui o amenințare și la adresa
propriei securități și, în consecință, UE trebuie
să își aprofundeze, la rândul său, dialogul prin intensificarea
eforturilor de cooperare cu țările din regiune. În plus, trebuie intensificate
eforturile de reducere a traficului ilegal de substanțe chimice,
biologice, radioactive și nucleare (CBRN). 18. În acest context, UE poate: Ø stabili
contacte periodice între personalul militar al UE, Centrul de analiză a
informațiilor al Uniunii Europene, Europol și autoritățile
competente ale țărilor din Maghreb, în scopul de a asigura un schimb
mai eficace de informații; Ø după
caz, acorda consultanță tehnică autorităților
competente ale țărilor din Maghreb și structurilor active în
lupta împotriva terorismului și a traficului; Ø participa
la activități vizând securitatea în cadrul „5+5”, precum și
sprijini dezvoltarea acestora, în special când acestea se referă la
activități civile și militare care contribuie la gestionarea
frontierelor aeriene, maritime și terestre; Ø sprijini
sistemul judiciar, școlile/centrele de formare polițienească
și militară din statele din Maghreb la elaborarea programelor de
formare deschise participanților regionali și africani, prin
furnizarea de consiliere tehnică, după caz; Ø sprijini
măsurile de dezvoltare a capacităților, schimburile tehnice
și schimbul de bune practici cu UE pentru a analiza condițiile care
determină propagarea terorismului și încurajează rezistența
societală față de instigarea, recrutarea și radicalizarea
violentă, în special în rândul tineretului; Ø intensifica
eforturile în cadrul inițiativei privind centrele de excelență
din UE în domeniul reducerii riscurilor CBRN; Ø conform
comunicărilor comune din 2011[8],
sprijini eforturile de soluționare a conflictelor și de reconciliere,
în special prin măsuri de consolidare a încrederii, în cazul în care UE
este invitată să facă acest lucru de către
părțile în cauză. C. Sprijinirea dezvoltării
economice favorabile incluziunii 19. Problemele structurale
reprezentate de o rată ridicată a șomajului, de nivelul
scăzut al instituțiilor de învățământ, formare și
a celor responsabile cu piața muncii, de un sector privat nedezvoltat
și de niveluri scăzute de integrare economică și
comercială sunt interconectate. În absența unui sector privat
competitiv, vor fi create puține locuri de muncă decente. Dacă
nu se depun eforturi de reformare a politicilor în materie de educație
și ocupare a forței de muncă, sectorul privat nu va fi în
măsură să se dezvolte, iar în absența unor economii
deschise și integrate, concurența va rămâne limitată,
piețele neexploatate și investițiile necesare creării de
locuri de muncă nu vor fi realizate[9]. Provocarea reprezentată de locurile de
muncă 20. Educația și formarea
sunt esențiale în contextul creării de locuri de muncă și
al capacității de inserție profesională. În Maghreb,
sistemele naționale de învățământ trebuie să pună
un accent mai mare pe capacitatea de inserție profesională, promovând
în special o educație și o formare profesională (EFP) de mai
mare calitate și pe valorificarea în mai mare măsură a acestor
oportunități. În același timp, procesul de modernizare a
sistemelor de învățământ superior trebuie să continue,
axându-se pe îmbunătățirea calității și
relevanței acestora pentru nevoile de pe piața forței de
muncă. În paralel, măsurile privind piața muncii bazate pe
cerere ar trebui completate de un dialog social eficient. 21. Politicile naționale de
educație și de ocupare a forței de muncă pot fi completate
în mod util prin inițiative regionale. În acest context, UE poate: Ø sprijini
crearea de rețele la nivelul Maghrebului între partenerii relevanți
în domeniul educației/ocupării forței de muncă
(instituțiile de învățământ și partenerii sociali); Ø contribui
la consolidarea schimburilor tehnice privind EFP și aspectele legate de
ocuparea forței de muncă în regiunea Maghreb, inclusiv între
serviciile publice de ocupare a forței de muncă; Ø analiza
posibilitatea de a efectua schimburi tehnice la nivelul Maghrebului privind
anumite teme în contextul cadrului de acțiuni de la Marrakesh, vizând
ocuparea forței de muncă, capacitatea de inserție
profesională și munca decentă; Ø sprijini
în continuare modernizarea sistemelor de învățământ superior din
țările din Maghreb prin programele Tempus, Erasmus Mundus și programele care le
succed. Aceste instrumente vor continua să fie utilizate pentru a promova
convergența voluntară a sistemelor de învățământ
superior din țările partenere cu evoluția sistemelor din UE în
contextul procesului de la Bologna. Dezvoltarea sectorului privat 22. Reprezentanții sectorului
privat din Maghreb au identificat drept cerințe esențiale pentru
dezvoltarea sectorului privat următoarele elemente: dezvoltarea
competențelor, calitatea producției, accesul la finanțare, accesul
la piețe (atât în cadrul regiunii, cât și în afara acesteia),
dezvoltarea rurală și dezvoltarea sectorului agroalimentar și,
mai ales, transparența reglementării și securitatea
juridică. 23. Guvernele trebuie să
creeze un climat propice antreprenoriatului, inovării și
dezvoltării IMM-urilor, să garanteze condiții de
concurență echitabile pentru toți operatorii și să
reducă ineficacitatea și corupția în cadrul administrației
publice. În acest sens, un acces echitabil și simplu la piața
achizițiilor publice prezintă o importanță deosebită.
Rețelele de antreprenori, camerele de comerț și alte
părți interesate pot oferi oportunități de sprijin
reciproc, dar și mecanisme pentru a identifica clienții și
furnizorii. Un domeniu care merită o atenție deosebită este
promovarea spiritului antreprenorial al femeilor. 24. Țările din Maghreb
vor fi partenerii principali ai UE în noul Program-cadru de cercetare „Orizont
2020”, în cazul căruia cooperarea internațională este deosebit
de importantă. Aceste țări vor fi implicate în elaborarea
Agendei comune de cercetare și inovare între UE și țările
mediteraneene partenere. Țările din Maghreb vor institui parteneriate
cu UE prin dialoguri în materie de politică științifică,
prin inițiative comune de cercetare pentru a face față unor
provocări societale comune legate de apă, securitatea
alimentară, sănătate, mediu, energie, precum și prin
dezvoltarea capacităților de cercetare și inovare. 25. Pe baza măsurilor de
asistență pe care le acordă în prezent în regiune pentru
sprijinirea dezvoltării sectorului privat, UE poate: Ø sprijini
crearea de rețele între oameni de afaceri din Maghreb, inclusiv prin
intermediul asociațiilor lor naționale și prin organizarea de
evenimente; Ø sprijini
crearea unei rețele care să ofere consiliere întreprinderilor din
Maghreb care intenționează să investească în alte
țări din Maghreb (dezvoltarea planurilor de afaceri,
cunoștințe privind legislația locală etc.); Ø furniza
sprijin tehnic băncilor din Maghreb care doresc să își
extindă activitatea în întreaga regiune (de exemplu, sistemele de
plată); Ø sprijini
țările partenere, prin intermediul noului Program European pentru
Agricultură și Dezvoltare Rurală (ENPARD), în adoptarea unor
politici pentru o creștere mai solidă și mai favorabilă
incluziunii în zonele rurale și în sectorul agroalimentar; Ø promova
antreprenoriatul feminin, inclusiv prin mentorat, facilitarea accesului la
finanțare și sprijinirea asistenței publice pentru
întreprinderile nou-înființate; Ø furniza
formare la locul de muncă și îndrumare în cadrul întreprinderilor
mici și mijlocii (IMM) în alte țări partenere, adresate
tinerilor profesioniști/noilor antreprenori care intenționează
să își înființeze o societate, pentru a facilita crearea de noi
întreprinderi și dezvoltarea reușită a ideilor de afaceri,
pentru a consolida capacitatea furnizorilor de servicii de sprijin al
întreprinderilor; Ø în
urma deciziei de majorare a capacității de creditare a Băncii
Europene de Investiții, a Băncii Europene pentru Reconstrucție
și Dezvoltare și a altor instituții financiare europene, ar
putea fi disponibilă o asistență suplimentară pentru a
sprijini dezvoltarea IMM-urilor. Mai ales în acest domeniu, ar putea fi
avută în vedere cooperarea cu viitoarea Bancă pentru Dezvoltare a
Maghrebului; Ø extinde
Rețeaua întreprinderilor europene, care este deja prezentă în
regiune, la țările partenere care nu sunt încă acoperite de
aceasta[10]
și integra grupări și alte rețele de întreprinderi în
platformele europene de colaborare. 26. Cultura are o contribuție
deosebit de importantă la dezvoltarea umană, socială și
economică durabilă. În regiunea Maghreb, UE poate: Ø sprijini
dezvoltarea sectorului cultural ca vector pentru o dezvoltare durabilă a
regiunii, prin încurajarea reformei politicii culturale și consolidarea
capacității factorilor de decizie din domeniul culturii, precum
și prin susținerea promovării investițiilor, a sectorului
privat și a dezvoltării capacităților antreprenoriale ale
operatorilor culturali, în special la nivelul Maghrebului. Schimburile comerciale 27. O mai mare integrare
comercială regională între țările din Maghreb,
însoțită de instituirea unor zone de liber schimb aprofundate și
cuprinzătoare între partenerii din Maghreb și UE, ar fi
avantajoasă pentru ambele părți. Întreprinderile și
investitorii din UE ar putea beneficia de pe urma unei mai mari dezvoltări
și integrări de piață, fapt care nu numai că le-ar
oferi acces la piețe de export mai vaste, dar ar integra totodată
regiunea în rețelele de producție ale acestora. Eliminarea barierelor
existente în calea schimburilor comerciale, deschiderea frontierelor (inclusiv
a frontierei dintre Algeria și Maroc) și integrarea regiunii în
lanțurile de aprovizionare și rețelele de producție
mondiale ar putea genera un potențial economic considerabil. Astfel de
evoluții depind însă de voința politică a țărilor
partenere. 28. Pentru a încuraja o mai mare
integrare comercială și economică în Maghreb, UE și-a axat
sprijinul pe integrarea comercială diversificată și sporită
sud-sud, precum și pe promovarea investițiilor. La nivel bilateral,
până în prezent UE și-a concentrat eforturile asupra
țărilor care nu au aderat încă la OMC (Algeria și Libia)
și asupra instituirii unor zone de liber schimb aprofundate și
cuprinzătoare (Maroc și Tunisia). În sfârșit, crearea unei
rețele de astfel de acorduri între UE și Maghreb, precum și
între partenerii din Maghreb, ar contribui la realizarea proiectului unei
comunități economice între UE și partenerii săi din cadrul
PEV. 29. Pe baza relațiilor
comerciale existente între UE și țările din Maghreb, UE poate: Ø sprijini
în continuare dezvoltarea legăturilor de producție regionale prin
exploatarea posibilităților cumulului de origine și
sensibilizarea în acest sens a membrilor zonei paneuromediteraneene, pe
lângă promovarea viitoarelor norme adaptate exportatorilor (care au o
importanță deosebită pentru industria textilă, dar sunt
relevante și pentru industriile cu valoare adăugată mai mare); Ø furniza
în continuare sprijin și expertiză tehnică pentru a însoți
procesul de integrare comercială și economică în cadrul Uniunii
Maghrebului Arab (UMA) și a Acordului de la Agadir; Ø sprijini
inițiativele partenerilor din Maghreb pentru a sensibiliza opinia
publică referitor la condițiile aplicabile schimburilor comerciale
și investițiilor, de exemplu prin intermediul Mecanismului
euro-mediteraneean de facilitare a schimburilor comerciale și a
investițiilor, pentru a reduce barierele netarifare în calea
comerțului și pentru a îmbunătăți și actualiza
procedurile și infrastructurile vamale în scopul promovării
comerțului interregional; Ø facilita
comerțul cu produse industriale prin finalizarea pregătirilor pentru
lansarea negocierilor referitoare la un acord privind evaluarea
conformității și acceptarea cu fiecare dintre țările
din Maghreb; Ø consolida
cooperarea cu comunitatea de afaceri din Maghreb pentru a permite
întreprinderilor să își facă mai bine cunoscute interesele
și preocupările în ceea ce privește comerțul și
inițiativele de investiție în regiune. Instituirea unui forum al
întreprinderilor UE-Maghreb ar putea reprezenta un prim pas în acest sens. D. Infrastructură și
rețele 30. Pentru ca integrarea
comercială și economică regională să fie eficace, sunt
necesare legături de infrastructură și logistică regionale,
precum și un mediu propice operatorilor comerciali. Inițiativele în
domeniul infrastructurii trebuie să meargă în paralel cu reformele
care vizează promovarea facilitării schimburilor comerciale, un
sistem de reglementare mai bun și mai echitabil, precum și
liberalizarea și integrarea sectoarelor de servicii regionale (transport
și servicii de telecomunicații etc. …). Transporturile 31. În domeniul transporturilor,
dezvoltarea rețelei trans-Maghreb rămâne o prioritate. Această
rețea va constitui o parte din viitoarea rețea de transport
transmediteraneean, dezvoltată în cadrul cooperării euromediteraneene
(EuroMed). Rețeaua trans-Maghreb va constitui o axă vitală a
dezvoltării comerțului intraregional și va oferi operatorilor
economici și cetățenilor de pe ambele țărmuri ale
Mediteranei numeroase legături. Deschiderea frontierei terestre dintre
Algeria și Maroc ar fi esențială pentru finalizarea
autostrăzilor trans-Maghreb și, prin urmare, pentru dezvoltarea
comerțului și a contactelor interpersonale. 32. Pentru a accelera progresul în
dezvoltarea rețelelor de transport, sunt indispensabile eforturi
coordonate ale rețelelor și structurilor regionale și
subregionale, cum ar fi EuroMed, grupul miniștrilor transporturilor din
Mediterana de vest (GTMO 5+5), UMA, UpM, precum și instituțiile financiare.
33. În sectorul aviației, a
fost promovată integrarea mai strânsă cu vecinii UE în scopul
creării unui spațiu aerian comun european mai amplu.
Țărilor din Maghreb li s-a propus, de asemenea, crearea unui
spațiu aerian mediteraneean comun. 34. UE poate: Ø sprijini
pregătirea de studii și proiecte eligibile pentru finanțare,
precum și programe de asistență tehnică și promova o
coordonare mai strânsă între actorii relevanți în ceea ce
privește dezvoltarea rețelei trans-Maghreb, a legăturilor maritime
UE-Maghreb și a spațiului aerian mediteraneean comun; Ø promova
dezvoltarea de legături maritime în conformitate cu conceptul
„autostrăzilor maritime”, în scopul de a îmbunătăți și
mai mult legăturile de transport între UE și țările din
Maghreb și în interiorul regiunii Maghreb, printr-o mai bună
conexiune cu rețeaua transeuropeană de transport și
rețelele trans-Maghreb; Ø dezvolta
spațiul aerian comun european prin negocierea unor acorduri de servicii
aeriene cu unele țări din Maghreb, după cum este deja cazul cu
Marocul; Ø utiliza
în continuare Facilitatea de investiții pentru vecinătate în scopul
mobilizării de fonduri suplimentare pentru a acoperi nevoile de
investiții ale regiunii în privința infrastructurii de transport, în
special prin mobilizarea asistenței tehnice și a finanțării
în vederea completării tronsoanelor lipsă din autostrăzile
trans-Maghreb, mai ales a punctelor de trecere a frontierei; Ø sprijini
în continuare utilizarea, dezvoltarea și implementarea sistemelor
inteligente de transport interoperabile; Ø încuraja
agențiile europene care au activități în domeniul
transporturilor, astfel cum este deja cazul în domeniul aviației, să
furnizeze, în cadrul mandatului lor, sprijin tehnic, inclusiv prin
intensificarea schimburilor de experiență între țările din
Maghreb. Societatea informațională și
rețele 35. Deși în cursul
revoluțiilor din lumea arabă au fost utilizate la scară
largă instrumente de informare populare, Maghreb este o regiune în care
accesul la internet variază în continuare de la un procent de 5,5 %
până la 34 % în Libia și Tunisia (nivel în continuare scăzut,
după standardele internaționale). Infrastructurile TIC
depășite și cadrele de reglementare împiedică
țările să beneficieze pe deplin de avantajele
societății informaționale și de potențialul de
productivitate al TIC. În plus, liberalizarea întârziată a serviciilor de
telecomunicații poate crea obstacole serioase în calea integrării
comerciale regionale mai aprofundate. 36. UE poate: Ø furniza
asistență tehnică care să vizeze nevoile specifice ale
Maghrebului în domeniul apropierii reglementărilor, prin schimburi de bune
practici; Ø sprijini
cooperarea între autoritățile de reglementare din UE și Maghreb; Ø sprijini
studiile privind impactul economic și juridic al revizuirii cadrului de
reglementare, la nivel național și regional, pentru
comunicațiile electronice și activitățile economice
electronice (e-business); Ø lua în considerare întreprinderea de acțiuni menite să
îmbunătățească conectivitatea regională și
să sprijine consolidarea capacităților mediului de cercetare,
precum și dezvoltarea și utilizarea unor infrastructuri electronice
regionale. Energie 37. UE și Maghreb sunt
parteneri vechi în sectorul energetic (comerț cu petrol și gaz,
conducte, dezvoltarea de hidrocarburi, de exemplu în Algeria și Libia,
interconexiune sincronă a rețelelor de energie electrică,
fluxuri de energie electrică spre Maroc). Pe baza acestei cooperări,
în prezent există o perspectivă concretă de a crea un sector energetic
integrat prin intermediul unui parteneriat aprofundat, vizând pentru început
energia din surse regenerabile, eficiența energetică sporită
și dezvoltarea unei piețe integrate a energiei electrice, de care ar
profita atât Maghrebul, cât și UE. Un astfel de sector ar putea contribui
la obiectivele mai largi de a încuraja schimburile comerciale intra-Maghreb
și UE-Maghreb/Mediterană. Ar putea, de asemenea, contribui la
realizarea obiectivelor UE în ceea ce privește dezvoltarea energiei din
surse regenerabile după anul 2020[11].
Investițiile pe scară largă în domeniul energiei din surse
regenerabile, inclusiv în capacitatea de producție de energie
electrică de rezervă la nivelul Maghrebului, ar crește
totodată securitatea energetică. La rândul lor, aceste investiții
vor contribui la stimularea creării unui număr mare de noi locuri de
muncă, printre altele prin dezvoltarea industriilor locale de energie
regenerabilă, a cercetării și inovării, a
competitivității internaționale, a calității aerului
și a sănătății. Investițiile ar contribui, de
asemenea, la eforturile de a combatere a schimbărilor climatice și la
punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare cu emisii reduse de dioxid de
carbon. O piață maghrebiană a energiei, alimentată din ce
în ce mai mult de energie din surse regenerabile, ar reduce treptat factura de
import pentru importatorii de energie și ar acorda producătorilor de
hidrocarburi o flexibilitate suplimentară în utilizarea propriilor
rezerve. 38. Ca subregiune, Maghrebul ar
putea juca rolul de lider în zona mediteraneeană, menținând în
același timp coerența cu abordări mai ample (de exemplu, Uniunea
pentru Mediterana, Planul solar mediteraneean etc.). În acest context, pot fi
avute în vedere, până în 2020-2025, o serie de măsuri concrete în
vederea dezvoltării unui sector al energiei electrice al Mediteranei de
Vest: Ø pe
baza unui set de norme tehnice comune, structurile de cooperare regională
(MEDREG pentru organismele de reglementare și MED-TSO pentru operatorii
sistemelor de transport) sunt pregătite să își consolideze
sprijinul pentru elaborarea codurilor de rețea comune care ar putea fi
utilizate ca pilot în Maghreb; Ø ar
trebui definite măsuri progresive menite să sigure integrarea
pieței – în special pe baza foii de parcurs de la Alger. Aceasta cuprinde
elemente cum ar fi: alocarea bilaterală a capacităților pe baza
principiilor comune până în 2014, alocarea coordonată a
capacităților până în 2016, instituirea unei platforme
comerciale regionale pentru energia electrică până în 2016-2020 etc.; Ø se
poate furniza un sprijin mai mare pentru reformele din sectorul energetic,
inclusiv pentru cooperarea regională și organizațiile regionale
(de exemplu pentru instituirea unor autorități de reglementare în
domeniul energiei în Maroc și Tunisia până în 2014, în Libia
până în 2016, pentru operatorii sistemelor de transport independenți
din punct de vedere funcțional în țările din Maghreb până
în 2015 etc.); Ø ar
trebui consolidată cooperarea în domeniul energiei din surse regenerabile
și al eficienței energetice, inclusiv prin implicarea mai activă
a țărilor partenere în dezbaterile și instrumentele UE privind
politica în domeniul energiei din surse regenerabile. Acest lucru ar trebui
să se bazeze pe operațiunile de sprijin existente, realizate în
cadrul Facilității de investiții pentru vecinătate (FIV)
și cu instituțiile europene de finanțare în domeniul
dezvoltării prin acordarea de finanțare, asistență
tehnică și operațiuni de capital de risc. Ar putea fi lansate
cereri comune de proiecte inovatoare și pot fi stabilite de comun acord
principii pentru investițiile și comerțul în domeniul energiei
din surse regenerabile; Ø în
cazul Mauritaniei, ca și în cazul altor țări din Africa
Subsahariană, poate fi utilizată Inițiativa „Energie
durabilă pentru toți” (SE4ALL) pentru a sprijini cooperarea
energetică prin instrumentele financiare corespunzătoare. 39 Perspectivele consumului de
energie electrică în regiune până în 2020 necesită
investiții semnificative în capacitatea de producție (în principal în
producția convențională, dar cu o parte din ce în ce mai mare
reprezentată de sursele regenerabile) și în infrastructurile
rețelei. Crearea de noi oportunități pentru fluxurile de energie
electrică în regiune reprezintă încă un argument pentru
finalizarea buclei energiei electrice în Mediterana de vest de-a lungul a
două coridoare (Algeria-Maroc-Spania-Franța și
Algeria/Libia-Tunisia-Italia). 40 Deși există deja
studii de fezabilitate tehnice, va trebui acordată o atenție
specială modelului de reglementare și financiar pentru noile
interconexiuni și va fi nevoie, probabil, de un cadru juridic specific
(acord interguvernamental). Va fi nevoie de o abordare bazată pe
coridoare, precum și de activități importante de coordonare.
Prin urmare, UE propune numirea, de comun acord cu țările în
cauză, a unui coordonator special. 41. În plus: Ø pentru
a menține nou impuls furnizat de reuniunea ministerială privind
energia de la Alger din iunie 2010, se propune convocarea anuală a unui
Consiliu energetic UE-Maghreb, următorul fiind prevăzut pentru primul
semestru al anului 2013; Ø UE
propune lansarea unui dialog tehnic aprofundat cu toate părțile
interesate pentru a dezbate toate etapele succesive către integrarea
pieței. În 2013 ar putea fi organizat un forum asemănător
Forumului UE de la Florența; Ø instituțiile
regionale, cum ar fi MEDREG și MED-TSO, întreprind operațiuni tehnice
privind integrarea regională. Acestea ar putea fi completate și
sprijinite printr-un proiect de asistență tehnică specifică
începând din 2013 (organizarea și pregătirea de contribuții
pentru forumul privind energia electrică, sprijin pentru operațiunile
tehnice, sarcini specifice încredințate MEDREG și MED-TSO cu privire
la Maghreb, sprijin logistic pentru reuniuni ministeriale anuale etc.).
E. Mediu, schimbări
climatice și protecție civilă Mediul și schimbările climatice 42. UE sprijină deja
țările din Maghreb și alți parteneri din sudul Mediteranei
să consolideze protecția mediului și lupta împotriva
schimbărilor climatice prin intermediul unei serii de măsuri
bilaterale, precum și prin inițiativa Orizont 2020 pentru depoluarea
Mării Mediterane. 43. La nivelul Maghrebului, UE: Ø potrivit
summitului Rio+20, poate dezvolta cu Maghreb noi activități în
domeniul economiei ecologice, de exemplu prin consolidarea unei componente
subregionale sau transnaționale a proiectului actual finanțat de UE
privind modelele de consum și producție durabile; Ø poate
utiliza în continuare Facilitatea de investiții pentru vecinătate în
scopul mobilizării de fonduri suplimentare pentru a acoperi nevoile de
investiții ale regiunii pentru a combate schimbările climatice
și a dezvolta proiecte de infrastructură legate de mediu; Ø cu
sprijinul secretariatului UpM, al instituțiilor financiare
internaționale în cauză și cu implicarea țărilor din
Maghreb, se poate angaja mai mult în ceea ce privește implementarea
proiectelor de investiții subregionale sau transnaționale ori a
proiectelor naționale care intră sub incidența cadrelor sau a
inițiativelor convenite de comun acord, în special inițiativa Orizont
2020 pentru depoluarea Mării Mediterane; Ø în
cadrul politicii maritime integrate în bazinul mediteraneean, ar putea încuraja
în continuare țările din Maghreb să dezvolte inițiative
subregionale sau transnaționale pentru a aborda chestiuni maritime
transversale cum ar fi supravegherea și siguranța maritimă,
autostrăzile maritime, cunoștințele privind mediul marin și
amenajarea spațiului maritim, în scopul de a debloca potențialul de
„creștere economică albastră”; Ø poate
consolida cooperarea între UE și țările din Maghreb în domeniul
conservării faunei și florei marine, în special în cadrul Comisiei
Generale pentru Pescuit în Marea Mediterană și al Comisiei
Internaționale pentru Conservarea Tonului din Oceanul Atlantic. O astfel
de cooperare ar putea facilita implementarea unor metode științifice
pentru o mai bună evaluare a stocurilor și o administrare
durabilă a resurselor; Ø poate
sprijini partenerii din Maghreb să își consolideze capacitatea de a
elabora și de a implementa politici și strategii în materie de
schimbări climatice, să sprijine dezvoltarea cu emisii reduse de
carbon, să consolideze rezistența la schimbările climatice
și să îmbunătățească accesul la informații; Ø în
contextul consolidării dialogului de politică UE-Mediterana de sud
privind schimbările climatice, Comisia va continua să încurajeze
dezvoltarea de proiecte-pilot în țările interesate să testeze
aplicarea așa-numitului „nou mecanism de piață”, după cum
s-a convenit în contextul negocierilor Convenției-cadru a Națiunilor Unite
asupra schimbărilor climatice, la Durban. Comisia a început deja să
pregătească terenul în acest sens prin intermediul Parteneriatului cu
Banca Mondială privind gradul de pregătire a pieței și al
Fondului de parteneriat pentru emisiile de dioxid carbon. Dacă sunt
întrunite condițiile propice, aceste inițiative și altele
similare ar putea duce la acorduri bilaterale cu țările din Maghreb
care ar permite utilizarea creditelor sectoriale care se adaugă
„acțiunilor proprii” concrete în sectorul producător de energie. Obiectivul
ar fi de a sprijini investițiile în energia din surse regenerabile și
în eficiența energetică, precum și de a reduce impactul
dioxidului de carbon din sectorul energetic. Prin urmare, Comisia va
iniția consultări cu țările terțe partenere
referitoare la astfel de perspective. În cazul în care condițiile sunt
favorabile, dacă există o capacitate suficientă de
absorbție a creditelor și dacă partenerii noștri sunt
interesați, Comisia se va pregăti pentru a solicita mandate de
negociere.
Protecția civilă 44. Regiunea Maghreb este deosebit
de vulnerabilă la dezastre provocate de om sau naturale, care ar putea
submina grav eforturile regiunii către o dezvoltare durabilă. Date
fiind proximitatea și vulnerabilitatea comună la efectele
schimbărilor climatice, țările din Maghreb au mult de câștigat
de pe urma unor strategii de dezvoltare a rezistenței la schimbările
climatice și a unei cooperări strânse la nivel regional și cu
UE, având în vedere că dezastrele naturale și cele provocate de om nu
se opresc la frontiere. Protecția civilă este un instrument-cheie
pentru a construi o bună cooperare și a promova solidaritatea între
țări. 45. Deși pentru regiunea
mediteraneană există un atlas al riscurilor și o rețea
eficientă de corespondenți naționali pentru protecție
civilă, Maghrebul ar putea beneficia de o cooperare sporită pentru
a-și consolida capacitatea de prevenire a dezastrelor, de adaptare,
pregătire și reacție în caz de dezastre și pentru a
contribui la stabilitatea economică, socială și politică în
regiune.
Pe baza cooperării actuale în acest domeniu (inclusiv pe baza Programului
Euro-Med pentru prevenirea, pregătirea și reacția în caz de
dezastre naturale și de dezastre provocate de om), UE poate: Ø promova
dezvoltarea, cu toate părțile implicate, a unei abordări
regionale a gestionării dezastrelor bazate mai degrabă pe prevenire
și pregătire decât pe capacitatea de reacție; Ø promovarea
unei cooperări interregionale consolidate în Maghreb prin rețeaua de
corespondenți naționali pentru protecție civilă, cu scopul
de a asigura reacții coordonate în caz de dezastre; Ø contribui
la includerea în atlasul riscurilor a riscurilor care nu sunt acoperite în
prima versiune și care ar putea afecta în special regiunea Maghreb; Ø furniza
asistență pentru analizarea riscurilor tot mai mari cauzate de schimbările
climatice, precum și pentru acțiunile preventive de adaptare
corespunzătoare; Ø sprijini
consolidarea capacităților și sensibilizarea opiniei publice
privind prevenirea dezastrelor și pregătirea în caz de dezastre
și oferi asistență tehnică pentru dezvoltarea de
inițiative, cum ar fi crearea unor platforme naționale pentru
reducerea riscului de dezastru și a unor strategii de protecție
civilă, în scopul consolidării capacităților și
structurilor ad hoc de prevenire existente la nivel național. F. Migrația și
mobilitatea 46. Migrația și
mobilitatea joacă un rol esențial în relațiile UE cu
țările din Maghreb. Ambele părți se confruntă cu
importante provocări, într-o mare măsură similare, în acest
domeniu. Ambele au un interes comun în ceea ce privește o mai bună
organizare a migrației legale, combaterea migrației ilegale, inclusiv
a traficului de persoane, o mai bună promovare a protecției
internaționale în regiune și maximizarea impactului migrației
asupra dezvoltării. 47. În cadrul abordării sale
globale în materie de migrație și mobilitate, UE este
hotărâtă să consolideze cooperarea privind aspecte legate de
migrație și să sporească mobilitatea cetățenilor
într-un mediu sigur. Pe această bază, în comunicarea sa din luna mai
2011[12],
UE a propus inițierea unor dialoguri privind migrația, mobilitatea
și securitatea cu unele țări din sudul Mediteranei, cu
intenția de a consolida relațiile sale cu fiecare dintre aceste
țări, în funcție de necesitățile lor, de voința
și capacitatea acestora de a continua cooperarea în acest domeniu. Ca
urmare, astfel de dialoguri au fost lansate în mod oficial cu Maroc și
Tunisia, în scopul încheierii de parteneriate pentru mobilitate într-un viitor
foarte apropiat. 48. În plus, există
totodată o marjă considerabilă de manevră pentru a
consolida sprijinul acordat de UE cooperării intraregionale din Maghreb
și cooperării Maghreb-Africa Subsahariană în domeniul
migrației și al mobilității. Mai precis, UE poate: Ø să
își intensifice eforturile în vederea punerii depline în aplicare a
declarațiilor ministeriale și a planurilor de acțiune existente
în domeniul migrației și dezvoltării între toți actorii
relevanți, în special a Procesului euro-african privind migrația
și dezvoltarea („Procesul de la Rabat”) și a parteneriatului
Africa-UE privind migrația, mobilitatea și ocuparea forței de
muncă; Ø sprijini
programele de migrație legală între țările din Maghreb,
precum și între acestea din urmă și statele subsahariene; Ø utiliza
în mod mai sistematic oportunitățile de a spori mobilitatea oferite
de Codul de vize al UE, inclusiv pentru categorii cum ar fi tinerii,
studenții sau societatea civilă; contribui la o mai bună
înțelegere prin intermediul schimburilor de informații privind
regimurile actuale de vize; Ø promova
cooperarea regională în domeniul supravegherii frontierelor și al
combaterii migrației ilegale în Maghreb și în regiunea
subsahariană, inclusiv printr-un schimb de informații la nivel
regional, prin efectuarea unei analize comune a riscurilor, prin gestionarea
și supravegherea comună a punctelor de frontieră și prin
cooperarea polițienească, inclusiv privind traficul de persoane
și de droguri; Ø promova
cooperarea între țările din regiune în chestiuni legate de readmisie,
atât în ceea ce privește readmisia între țările din Maghreb, cât
și readmisia din țările din Maghreb în țările
subsahariene, cu respectarea deplină a drepturilor fundamentale ale
migranților; Ø sprijini
în continuare țările din Maghreb în materie de azil și
protecție internațională, prin măsuri de consolidare a
capacităților în cadrul Programului de protecție regională
în Africa de Nord sau prin analizarea unor opțiuni posibile de
reinstalare; Ø după
caz, furniza informații privind aspecte legate de asistența și
protecția consulară acordată de UE, precum și dezvolta o înțelegere
comună în acest domeniu din ce în ce mai important deopotrivă pentru
statele membre ale UE și pentru țările din Maghreb.
Concluzie 49. Propunerile de mai sus
demonstrează sprijinul UE pentru o mai bună integrare în Maghreb
și interesul său direct în această chestiune. Progresele
înregistrate în ceea ce privește integrarea vor depinde în primul rând de
eforturile interne ale țărilor partenere. Consolidarea
relațiilor bilaterale dintre UE și țările din Maghreb poate
sprijini acest obiectiv – chiar dacă în mod indirect – printr-o mai mare
convergență a normelor, reglementărilor și politicilor. Cu
toate acestea, sunt necesare eforturi la nivelul întregii regiuni Maghreb
pentru a genera o adevărată dinamică în acest domeniu. 50. Comisia Europeană și
Înaltul Reprezentant așteaptă cu interes să discute aceste
propuneri cu statele membre ale UE și cu alte instituții ale UE,
pentru a asigura o abordare comună și vor consulta, de asemenea,
părțile interesate europene și din Maghreb, inclusiv
reprezentanții societății civile, cu privire la aceste
propuneri. 51. Comisia Europeană și
Înaltul Reprezentant propun lansarea unui dialog la nivel înalt între UE
și Uniunea Maghrebului Arab referitor la aceste propuneri. De asemenea,
invită alte instituții europene, cum ar fi Parlamentul European,
să se angajeze în acest dialog cu omologii din Maghreb. Totodată,
propun să se asigure faptul că aceste aspecte sunt abordate în
dialogurile politice periodice care au loc cu țările din Maghreb.
Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant vor iniția un dialog
și cu părțile interesate neguvernamentale, cum ar fi
reprezentanți ai societății civile și ai mediului de
afaceri. Prin astfel de schimburi, Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant
speră să aducă o contribuție valoroasă și
continuă la dezbaterea dinamică privind integrarea în Maghreb. [1] „Un Parteneriat pentru democrație și
prosperitate împărtășită cu țările
sud-mediteraneene” (8.3.11) și „Un răspuns nou în contextul
schimbărilor din țările vecine: o revizuire a politicii europene
de vecinătate”(25.5.11). [2] „Creșterea impactului politicii UE în domeniul
dezvoltării: o agendă a schimbării ” (13.10.2011). [3] „Parteneriatul strategic Africa-UE. O strategie
comună UE-Africa”, summit-ul UE-Africa de la Lisabona, 2007,
referință 16344/07. [4] A
se vedea PNUD: Raportul pe 2011 privind provocările dezvoltării în
lumea arabă. [5] Strategia
Uniunii Europene pentru securitate și dezvoltare în Sahel, 31 martie 2011.
[6] Forumul Mediteranei de Vest este alcătuit din
Algeria, Franța, Italia, Libia, Malta, Mauritania, Maroc, Portugalia,
Spania și Tunisia. [7] În conformitate cu Comunicarea „Rădăcinile
democrației și ale dezvoltării durabile: angajamentul Europei
față de societatea civilă în ceea ce privește
relațiile externe”, Bruxelles, 12.9.2012, COM(2012) 492 final, și cu
Concluziile Consiliului UE din 15 octombrie 2012. [8] A se vedea nota de subsol 1. [9] A se vedea și: Studiu privind facilitarea
comerțului regional și infrastructurile pentru țările din
Maghreb (Regional Trade Facilitation and Infrastructure Study for Maghreb
Countries) 20 iunie 2012, Banca Mondială. [10] Tunisia este singura țară este deja
acoperită de Rețeaua întreprinderilor europene în Maghreb. [11] „Energia din surse regenerabile: o prezență
majoră pe piața energetică europeană”, COM (2012) 271, 6
iunie 2012. [12] „Un dialog cu țările sud-mediteraneene privind
migrația, mobilitatea și securitatea”, 24.5.2011, COM (2011) 292 final.