4.10.2012   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 299/6

1.1

Sectorul bancar, care reprezintă în medie 5 % din PIB-ul UE, trebuie să aibă drept misiune principală finanțarea economiei reale, în special a întreprinderilor europene inovatoare, a dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii (motorul economiei europene), precum și garantarea economiilor deponenților.

1.2

CESE salută eforturile Comisiei Europene și ale statelor membre menite să consolideze sectorul bancar și să preîntâmpine apariția unor noi crize financiare, prin reducerea riscurilor și atenuarea efectelor acestora.

1.3

CESE consideră că trebuie să învățăm din crizele economice și financiare recente și să adoptăm o nouă abordare pentru o supraveghere mai eficientă a sectorului bancar din partea autorităților naționale, europene și internaționale și o responsabilizare sporită a instituțiilor financiare.

1.4

CESE susține măsurile care au drept obiectiv consolidarea structurii capitalului băncilor și a capacității lor de a finanța economia și atrage atenția cadrelor de conducere ale băncilor asupra tentației de a urmări profitul pe termen foarte scurt și a activităților speculative care destabilizează piețele.

Responsabilitatea cadrelor de conducere ale băncilor, a structurilor de supraveghere de la nivel național, european și a celor din interiorul băncilor trebuie definită mai bine și cu claritate, în vederea promovării unor comportamente etice bazate pe norme transparente.

1.5

CESE atrage atenția asupra dificultăților pe care le poate provoca acumularea măsurilor de reglementare și asupra provocărilor cărora vor trebui să le facă față cele 8 000 de bănci europene pentru a finanța economia în conjunctura economică dificilă pe care o traversează Europa în contextul datoriei, ale cărei dimensiuni și consecințe nu sunt încă sub control.

1.6

Băncile europene se confruntă cu o concurență internațională sporită din partea băncilor cu sediul în țări terțe, care nu sunt supuse, în țara de origine, acelorași constrângeri legislative și de reglementare precum cele existente în Europa.

1.7

Măsurile menite să consolideze structura capitalului prevăd un capital propriu mai mare și de mai bună calitate, o mai bună acoperire a riscurilor, instaurarea efectului de pârghie și o nouă abordare cu privire la lichidități. Aceste măsuri pot avea un impact asupra bilanțului băncilor și pot antrena o scădere importantă a randamentului acestora.

1.8

În consecință, băncile au tendința de a-și reduce dimensiunile pentru a deveni mai solide, de a se orienta către activitățile cele mai rentabile și de a-și reduce oferta de servicii financiare, pentru a-și gestiona mai bine expunerea la riscuri.

Există voci care susțin necesitatea reîntoarcerii la activitatea de origine a băncii, și anume primirea depozitelor din partea clienților, protejarea titularilor conturilor de economii și finanțarea economiei reale.

1.9

CESE consideră că ar fi recomandabilă revenirea treptată la separația între activitățile de bănci comerciale și cele de bănci de finanțare și investiții. Criza mondială actuală dovedește faptul că un sistem financiar globalizat bazat pe o liberalizare nelimitată prezintă riscuri de derapaj legate de proasta utilizare a acestei libertăți de către piețe:

1.10

Noile obligații privind capitalul propriu, în special creșterea ratei de capital propriu de foarte bună calitate la 9 % (începând cu 30 iunie 2012 pentru 60 de bănci de importanță sistemică și, în perioada cuprinsă între 2015 și sfârșitul anului 2018, pentru celelalte bănci), ar putea avea consecințe nefaste pentru băncile locale și băncile cooperatiste, care sunt mai bine adaptate nevoilor IMM-urilor și microîntreprinderilor. Cerințele de capital nu ar trebui să facă discriminări în raport cu un anume grup de bănci.

1.11

Dacă băncile întâmpină dificultăți în mobilizarea de capital, și accesul IMM-urilor la finanțarea necesară va fi mai dificil. Trebuie să se urmărească evitarea contracției creditelor și creșterea costurilor serviciilor bancare. Comitetul solicită Comisiei, Autorității bancare europene și autorităților naționale de supraveghere să garanteze că rezervele de capital ale băncilor mici sunt adaptate modelului economic al acestora.

1.12

Cerințele prudențiale determină deja reducerea creditelor și creșterea costurilor acestora pentru întreprinderile mici, cu precădere pentru întreprinderile nou înființate, pentru cele inovatoare și pentru cele care comportă mai multe riscuri. Europa nu va putea să-și atingă obiectivele stabilite în Strategia Europa 2020, în Agenda digitală sau pe cele legate de crearea unei Europe active în domeniul informaticii dematerializate (cloud active), obiectivele Perspectivei energetice 2050 ori ale Small Business Act dacă partea de finanțare destinată întreprinderilor mici și mijlocii se va reduce ca urmare a punerii în aplicare a noilor măsuri prudențiale.

CESE solicită Comisiei să urmărească foarte îndeaproape evoluția creditelor și a costurilor serviciilor bancare aplicabile întreprinderilor și persoanelor fizice.

1.13

Măsurile menite să sporească eficiența supravegherii piețelor de către autoritățile naționale, europene și internaționale vor avea consecințe profunde asupra organizării băncilor și asupra supravegherii interne. O consecință va fi creșterea răspunderii cadrelor de conducere, obligația de a evalua mai atent rentabilitatea capitalului propriu și de a gestiona mai bine riscurile. Băncile vor trebui să-și elaboreze previziunile de vânzări și strategiile de dezvoltare de produse și de portofolii bancare în funcție de rentabilitatea acestora și pe baza evaluării capacității de absorbție a capitalului propriu. Aceasta va determina reorganizarea structurilor, cu tendința de creștere în importanță a departamentelor IT și a personalului acestora, a departamentelor de supraveghere și a celor responsabile de gestionarea riscurilor, în detrimentul altor domenii mai tradiționale.

1.14

În UE, băncile oferă peste 3 milioane de locuri de muncă, marea majoritate în sectorul de retail bancar. De la începutul anului 2011 au fost desființate peste 150 000 dintre acestea și au fost închise numeroase agenții. Diverse previziuni vorbesc de pierderea a 100 000 de locuri de muncă suplimentare în anul 2012. CESE solicită Comisiei să susțină îmbunătățirea dialogului social sectorial și să dezvolte consultarea partenerilor sociali cu privire la inițiativele care au consecințe asupra evoluției profesiei.

1.15

CESE dorește ca, la punerea în aplicare a noilor reglementări, să se țină seama de diversitatea statelor membre, în special a noilor state membre UE, ale căror piețe de creditare nu și-au atins încă potențialul și în care majoritatea băncilor sunt deținute de mari grupuri bancare europene sau mondiale. Pentru a-și îmbunătăți bilanțul și a respecta noile obligații, aceste grupuri ar putea fi tentate să efectueze transferuri de capital dinspre filialele lor și să le limiteze investițiile, reducând considerabil finanțarea economiei acestor țări. În acest sens, CESE reamintește angajamentul care rezultă din Inițiativa de la Viena de a nu se retrage lichidități. Trebuie să se protejeze anumite modele originale precum cel al băncilor cooperatiste din Germania și din Polonia. Numai în Polonia, acest sector numără peste 300 de bănci, iar reformarea lui profundă în virtutea noilor norme nu se va putea realiza în absența unei perioade de tranziție.

1.16

Este necesară consolidarea competențelor Autorității bancare europene, care va trebui să susțină procesul de armonizare. CESE reamintește că libera circulație a capitalurilor este asigurată la nivel european, în timp ce siguranța depozitelor și solvabilitatea băncilor sunt de competența autorităților naționale. Piața creditării diferă de la un stat membru la altul. În țările în care aceasta nu este suficient de dezvoltată, o recuperare prea rapidă a decalajului între nivelurile de îndatorare poate genera o bulă speculativă. Dacă normele prudențiale sunt aplicate în mod uniform la nivel european, autoritățile naționale nu vor putea interveni la timp. Merită însă luată în considerare propunerea – formulată de mai mulți responsabili europeni – de a crea o uniune bancară europeană, în vederea instituirii, la acest nivel, a unei supravegheri a băncilor care prezintă importanță sistemică și a unei garanții a depozitelor în caz de faliment.

1.17

La nivel mondial, băncile europene riscă să devină mai puțin competitive în comparație cu băncile concurente. Pentru băncile care atrag capital propriu suplimentar, cea mai mare parte a capitalului este disponibilă în cadrul fondurilor suverane și al băncilor din Asia și Orientul Apropiat. Există un pericol real ca structura proprietății din sistemul bancar european să nu mai poată fi controlată de statele membre UE. Din acest motiv, CESE solicită autorităților europene să-și intensifice eforturile de a asigura aplicarea acelorași norme prudențiale la nivel internațional, cu obiectivul de a ajunge la o veritabilă reglementare la nivel mondial.

1.18

Noile tehnologii IT revoluționează în prezent serviciile bancare tradiționale: este vorba de operațiunile bancare pe internet (e-banking), de serviciile bancare la distanță (home banking), de tranzacțiile virtuale securizate (semnătura electronică) sau de tehnologia cloud computing. Băncile vor avea dificila sarcină de a finanța economia reală, trebuind să facă față în același timp unor costuri de finanțare mai ridicate generate de introducerea noilor tehnologii și unei rentabilități mai mici. CESE consideră că toți actorii din sectorul bancar trebuie călăuziți și sprijiniți pe parcursul acestei mutații profunde.

2.1

Criza financiară și consecințele sale asupra economiei au determinat guvernele și autoritățile financiare să analizeze originile profunde ale colapsului unui sistem financiar pe care îl considerau stabil, bine reglementat și supravegheat în mod corespunzător.

2.2

Primele măsuri de natură financiară și monetară (scăderea substanțială a dobânzii de referință, lichidități, ajutoare de stat) au fost luate sub imperiul urgenței. Cele pe termen lung au avut ca obiectiv consolidarea structurii piețelor și evitarea viitoarelor crize sistemice, de unde caracterul normativ, prudențial sau fiscal al acestora. Organizațiile cu caracter supranațional – FMI, G-20, BRI, Comisia – au adoptat o atitudine deschisă către cooperare, deși au existat divergențe de opinii.

2.3

De la criza din 2008, UE a adoptat nu mai puțin de 50 de măsuri legislative. 99 % din reformele propuse vor fi fost introduse până la sfârșitul anului 2011, urmând să intre în vigoare în 2013, cu excepția celei privind rata capitalului propriu de nivel 1 de bază, care trebuie introdusă începând cu 30 iunie 2012 de către cele 60 de bănci considerate ca având importanță sistemică. Pentru celelalte, intrarea în vigoare este prevăzută să aibă loc în perioada 2015-2018.

2.4

Al treilea Acord de la Basel, publicat în noiembrie 2010, impune ca băncile să dețină mai mult capital propriu de calitate superioară, pentru a rezista viitoarelor crize și anume:

Basel III instaurează un efect de pârghie minim de 3 % și două rate de lichiditate obligatorii: rata de lichiditate imediată, care impune ca o bancă să dispună de active lichide de calitate superioară pentru acoperirea nevoilor sale de lichidități pe o perioadă de 30 de zile; rata de lichiditate pe termen lung, egală cu un nivel minim de finanțare stabilă superior nevoilor de lichidități pe o perioadă de un an.

2.4.1

Comisia Europeană și-a prezentat propunerile de transpunere a Acordului Basel III în Directiva CRD IV (Directiva IV privind cerințele de capital – Capital Requirements Directive) în iulie 2011, urmărind consolidarea sectorului bancar european și încurajând băncile să continue să finanțeze creșterea economiei. Cu toate acestea, Comisia nu a adoptat nicio inițiativă concretă pentru încurajarea creditării.

2.5

Obiectivul urmărit este acela de a stimula băncile să dețină mai mult capital propriu, pentru a face față crizelor, de a propune autorităților de supraveghere un nou mecanism de supraveghere a băncilor și a interveni atunci când se constată existența unor riscuri.

2.6

Directiva CRD IV acoperă domeniile reglementate de Directiva privind cerințele de capital în vigoare, însă ea trebuie transpusă în mod adaptat fiecărui stat membru.

2.7

În ciuda întârzierilor și a imperfecțiunilor normelor adoptate, progresele către o nouă reglementare sunt reale, în ciuda faptului că rămân o serie de întrebări:

3.1

Băncile din Europa traversează în prezent o perioadă de schimbări bruște de natură reglementară și conjuncturală, care pun sub semnul întrebării capacitatea lor de a-și exercita rolul de finanțare a economiei într-o conjunctură degradată de criza datoriilor, afectând în special zona euro.

3.2

Ca urmare a punerii în aplicare a măsurilor adoptate de Comitetul de la Basel (Basel III), băncile trebuie să respecte obligația de a-și consolida capitalul propriu, să respecte ratele de lichiditate pe termen lung NSFR foarte ridicate și să-și constituie capital prudențial.

3.3

Testele de rezistență la care au fost supuse băncile, în două etape, nu au eliminat incertitudinile cu privire la impactul unei imposibilități de plată a unuia sau mai multor state membre din zona euro.

3.4

În comunitatea financiară internațională s-a instalat un climat de neîncredere, care a determinat apariția problemelor de lichiditate pe piața interbancară, ceea ce a determinat băncile să se orienteze către plasamentele cele mai sigure.

3.5

În acest context, BCE a intervenit de două ori oferind o capacitate de finanțare la nivel global de 1 000 miliarde EUR cu o dobândă de 1 % scadentă la 3 ani. Această facilitate a fost esențială pentru a reinstaura încrederea pe piața interbancară și a menține volumul creditelor de finanțare a economiei. Totuși, o parte foarte importantă a acestor fonduri au fost redepuse la BCE, o altă parte fiind consacrată răscumpărării datoriilor publice. CESE consideră că BCE trebuie să creeze un mecanism care să permită cunoașterea modului de utilizare a acestor fonduri.

3.6

Nevoia de recapitalizare a băncilor, estimată de către Autoritatea bancară europeană la peste 100 miliarde EUR, este din ce în ce mai urgentă.

3.7

Acordarea de credite întreprinderilor, în special IMM-urilor, autorităților locale și persoanelor fizice, este din ce în ce mai strictă. De asemenea, riscurile asociate sunt examinate cu minuțiozitate de bănci și, în consecință, costurile unor astfel de finanțări cresc. În același timp, alternativa de finanțare a întreprinderilor prin intermediul piețelor financiare se dovedește a fi și mai dificilă. Această situație, împreună cu politicile de austeritate, alimentează previziunile de creștere slabă sau de creștere zero, cu rare excepții, pentru anul 2012 în întreaga Uniune Europeană.

4.1

În acest context, trebuie să reamintim criza creditelor subprime. Semnele prevestitoare ale declanșării crizei creditelor subprime ar fi trebuit să alerteze autoritățile de supraveghere. Nimeni nu se îndoia de soliditatea unei investiții care aducea beneficii băncilor și clienților lor. Cu toate acestea, FDIC (Federal Deposits Insurance Corporation) avertizase cu privire la aceste produse. Federal Reserve nu a luat însă nicio măsură în perioada 2002-2006.

4.2

Falimentul băncii Lehmann Brothers ar fi putut fi evitat dacă organismele de supraveghere și-ar fi dat seama la timp de problemele grave de lichiditate cu care se confrunta această instituție. Pericolul reprezentat de un credit ipotecar acordat la 100 % din valoarea garanției și revândut în „pachete” de către intermediari financiari a scăpat supravegherii. Pentru a evita noi crize, trebuie să se adopte măsuri privind răspunderea personală a cadrelor de conducere din instituțiile financiare pentru absența unei supravegheri adecvate.

4.3

Deși este adevărat că izbucnirea crizei s-a datorat produselor prea complexe, denumite și „toxice”, este la fel de adevărat faptul că organismele de supraveghere ar fi putut să interzică crearea sau circulația acestora, pe baza normelor existente.

Noile reglementări nu vor putea garanta în totalitate că o nouă criză va fi evitată în viitor, dacă nu se pun la dispoziția autorităților de supraveghere mijloace suficiente pentru a-și îndeplini misiunea și dacă controalele interne rămân ineficiente.

4.4

În contextul liberalizării piețelor financiare, guvernele trebuie să-și respecte angajamentele de cooperare la nivel internațional, pentru a evita apariția diferențelor de reglementare între diferite zone.

4.5

O nouă reglementare în domeniu ar trebui să se bazeze pe următoarele principii:

4.6

Activitățile instituțiilor de supraveghere trebuie să facă obiectul unei evaluări periodice din partea unui organism independent alcătuit din experți care nu mai dețin responsabilități profesionale în sectorul financiar. Această evaluare trebuie să pună accentul în special pe impactul deciziilor lor asupra modului de administrare a băncilor.

5.1

În prezent, băncile sunt expuse unei presiuni puternice, întrucât, ca urmare a noilor reglementări, trebuie să-și redefinească modelul de întreprindere în temeiul căruia sunt organizate. Efectele combinate ale normelor și ale conjuncturii financiare și economice dificile au determinat:

5.2

Toate acestea înseamnă:

5.3

Noile norme se aplică fără deosebire băncilor mari și instituțiilor bancare mai mici. Ele se pot dovedi neadaptate anumitor țări, de exemplu celor din noile state membre din Europa Centrală și de Est, cu o rată de creștere ridicată.

5.4

Piața creditului diferă de la un stat membru la altul. În țările în care creditarea nu este suficient dezvoltată, o recuperare prea rapidă a decalajului între nivelurile de îndatorare poate genera o bulă speculativă. Dacă normele prudențiale sunt aplicate la nivel european, autoritățile naționale nu vor putea interveni suficient de repede. Este necesară consolidarea competențelor Autorității bancare europene, care va trebui să susțină procesul de armonizare.

5.5

Trebuie să se țină seama de anumite modele originale, precum cel al băncilor cooperatiste, care funcționează sănătos și în mod autonom. Reforma profundă pe care o presupun noile norme nu se va putea realiza în absența unei perioade de tranziție. Băncile cooperatiste reprezintă o componentă esențială a dezvoltării locale, ele acționând în interesul membrilor asociați, care sunt în același timp clienți deponenți și împrumutați: IMM-urile, agricultorii, autoritățile locale și numeroși alți actori locali.

5.6

Băncile mari vor căuta investiții cu risc redus și care aduc beneficii mai mari; la acest lucru trebuie adăugate temerile în legătură cu o fiscalitate mai împovărătoare și pierderile pe datoria suverană a anumitor pasive.

5.7

Este probabil ca procesul de consolidare să se accelereze: casele de economii și băncile cooperatiste se pot baza pe surse de finanțare „autonome”, însă băncile care recurg la piață în vederea refinanțării vor trebui să fuzioneze, cu consecințe negative pentru IMM-uri și pentru consumatori. Unele bănci au fost cumpărate și revândute după dezmembrarea rețelei lor locale sau regionale. Concentrația bancară națională a fost puternică în sectorul cooperatist, în cel al societăților mutuale și în cel al caselor de economii.

5.8

O rentabilitate mai scăzută a băncilor, datorată, printre altele, unui cost al finanțării mai ridicat, și principii foarte restrictive care guvernează gestionarea lichidităților pot avea drept consecință o creștere a costurilor serviciilor bancare și a ratei dobânzii pentru plasamentele la termen și pentru conturile private ale clienților.

5.9

În contextul noilor reglementări, băncile își accelerează procesele de restructurare și introducerea noilor tehnologii (operații bancare online, ghișeul virtual, utilizarea telefonului mobil).

5.10

Evoluția canalelor de distribuție va conduce în cele din urmă la o micșorare a rețelelor de agenții și la o contractare a ocupării forței de muncă. Aplicarea Directivei IV privind cerințele de capital va antrena o creștere a ocupării forței de muncă din bănci la nivelul departamentelor IT și al celor responsabile cu gestionarea riscurilor, în detrimentul altor activități bancare. La toate nivelurile trebuie să se dezvolte un dialog social de calitate referitor la ocuparea forței de muncă și la formarea profesională, astfel încât să se gestioneze în mod corespunzător evoluțiile în curs.

6.1

Parlamentul European și-a dat acordul în principiu pentru impozitarea tranzacțiilor financiare, iar Comisia studiază posibilitățile de punere în aplicare a acesteia; nu există consens între statele membre, iar atitudinea autorităților americane este negativă. Rata scăzută de impozitare preconizată nu ar trebui să constituie o povară de nesuportat pentru bănci și nici un handicap în ceea ce privește competitivitatea la nivel mondial. Așa cum se subliniază în două avize adoptate recent de CESE (1), scopul acestei taxe este de a asigura noi venituri fiscale, în special pentru finanțarea asistenței pentru dezvoltare, și, totodată, de a schimba comportamentul băncilor, pentru a promova finanțarea economiei pe termen mediu și lung, în detrimentul operațiunilor speculative pe termen foarte scurt.

6.2

Separarea între activitățile de retail bancar și cele de finanțare și investiții face obiectul unui studiu realizat la inițiativa comisarului Barnier, care pune sub semnul întrebării modelul băncii universale. Dezbaterile au loc în jurul opțiunilor de separare totală, de delimitare a activităților de bănci de investiții sau de interzicere a posibilității ca băncile să investească în nume propriu. Anumiți experți contestă această idee, susținând că băncile universale asigură profunzimea și lichiditatea piețelor și o mai bună finanțare a economiei.

6.3

În ultimii treizeci de ani, scenariul de dezvoltare a lumii financiare și a sectorului bancar s-a schimbat: deschiderea piețelor a dus la globalizarea activităților financiare, ceea ce, la rândul său, a determinat dezvoltarea și înmulțirea paradisurilor fiscale și de reglementare. Concurența crescută de la nivel mondial a favorizat nașterea unor noi instituții financiare și a unor produse și servicii noi.

6.4

Marile grupuri bancare au ilustrat slăbiciunile și limitele unei creșteri care depășește posibilitățile de bună guvernanță. Ele vor avea tendința de a-și reduce dimensiunile pentru a deveni mai solide, proces însoțit de o fluctuație a beneficiilor mai puțin pronunțată, mai previzibilă și fără bonus-uri extravagante. Își vor concentra activitățile asupra funcției lor de bază, aceea de a primi depuneri și de a acorda credite, limitându-și celelalte servicii, își vor limita expansiunea internațională și își vor concentra activitățile pe piețele care înregistrează o creștere mai mare, ceea ce le va scădea rentabilitatea.

6.5

Datorită noilor reglementări, atribuirea primelor și practicile în materie de remunerare a cadrelor de conducere vor deveni mai responsabile și vor fi supuse unei supravegheri mai riguroase.

6.6

O supraveghere bancară extinsă la toate tipurile de întreprinderi financiare va permite urmărirea activității instituțiilor parabancare (de tip shadow banking).

6.7

Trebuie să se stabilească norme obligatorii referitoare la accesul la profesia bancară, pentru a permite o selecție a personalului, ale cărui competențe să confere încredere clienților și investitorilor.

6.8

Atunci când ajutoarele de stat sau cele internaționale acordate ca urmare a crizelor financiare vor înceta, întregul sector va evalua, fără îndoială, în funcție de conjunctură și de dezvoltarea noilor tehnologii, dar, mai ales, conform strategiilor proprii fiecărei întreprinderi bine administrate. Băncile vor avea dificila sarcină de a rămâne credibile ca finanțatori ai economiei reale, trebuind să facă față în același timp unor costuri de finanțare mai ridicate și unei rentabilități mai mici.