RAPORT AL COMISIEI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIU

privind aplicarea Directivei 2009/22/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor

CUPRINS

1........... INTRODUCERE........................................................................................................... 2

2........... APLICAREA DIRECTIVEI ÎNCEPÂND CU 2008...................................................... 3

3........... IMPACTUL DIRECTIVEI ASUPRA CONSUMATORILOR...................................... 6

4........... OBSTACOLE ÎN CALEA EFICIENȚEI ACȚIUNILOR ÎN ÎNCETARE................. 10

5........... URMĂTOARELE ETAPE........................................................................................... 13

6........... CONCLUZII............................................................................................................... 15

1.           INTRODUCERE

Directiva 98/27/CE din 19 mai 1998 privind acțiunile în încetare[1] în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor a introdus o procedură judiciară sau administrativă care permite organizațiilor de consumatori și/sau autorităților publice să solicite o acțiune în încetare a practicilor unui comerciant care încalcă o serie de norme UE privind protecția consumatorilor (enumerate în anexa la directivă) în toate statele membre. Directiva 98/27/CE a fost modificată de câteva ori (noi directive au fost adăugate anexei). În scopul clarității, prezenta directivă a fost codificată prin Directiva 2009/22/CE, care este în vigoare în prezent.

1.1.        Transpunerea directivei de către statele membre și aplicarea acesteia până în 2008.

Primul raport a concluzionat că avantajul principal al directivei privind acțiunile în încetare a fost faptul că a introdus o procedură care permite unei entități să inițieze acțiuni în încetare pentru a proteja interesul colectiv al consumatorilor din fiecare stat membru. Aceste proceduri au fost satisfăcătoare în ceea ce privește încălcările naționale, însă au avut un impact mai limitat în ceea ce privește încălcările transfrontaliere. Principalele motive menționate atât de statele membre, cât și de părțile interesate pentru a explica numărul mic de acțiuni în încetare inițiate în alt stat membru au fost costurile, complexitatea și durata lungă de timp pe care o implică inițierea unei acțiuni într-un alt stat membru.

Raportul Comisiei a evidențiat, de asemenea, că intrarea în vigoare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului (Regulamentul CPC)[2] a explicat, în mod parțial, recurgerea limitată a autorităților publice la procedura privind acțiunile în încetare referitoare la încălcări transfrontaliere, având în vedere că mecanismele de asistență reciprocă în temeiul regulamentului sunt mai puțin costisitoare.

1.2.        Metodologia și scopul prezentului raport.

Articolul 6 alineatul (1) din Directiva 2009/22/CE privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor (denumită în continuare „directiva”) prevede adoptarea unui raport privind aplicarea sa la fiecare trei ani. Planificat inițial pentru 2003, primul raport a fost adoptat în noiembrie 2008.

În martie 2011, în scopul de a pregăti acest al doilea raport, Comisia a trimis chestionare privind aplicarea directivei către autoritățile publice și organizațiile de consumatori. Comisia a primit 58 răspunsuri, dintre care 37 au fost din partea ministerelor sau a altor autorități publice din statele membre și 21 din partea organizațiilor de consumatori la nivel național sau european.

În plus, Comisia a comandat un studiu extern[3] menit să colecteze date suplimentare privind aplicarea directivei și care oferă o imagine de ansamblu a impactului directivei asupra consumatorilor în nouă state membre, și anume Austria, Bulgaria, Franța, Germania, Țările de Jos, Portugalia, Spania, Suedia și Regatul Unit. Aceste state membre au fost alese deoarece, pe lângă procedura privind acțiunile în încetare, acestea dispun de mecanisme compensatorii de recurs colectiv care funcționează deja de câțiva ani deja.

2.           APLICAREA DIRECTIVEI ÎNCEPÂND CU 2008

2.1.        Numărul estimat de acțiuni în încetare.

Sunt disponibile doar date limitate privind numărul de acțiuni în încetare naționale și transfrontaliere care au fost inițiate pentru a apăra interesele colective ale consumatorilor din diferite state membre. Această lipsă de date statistice complete și fiabile se datorează absenței unei obligații formale pentru statele membre de a menține o bază de date centrale privind acțiunile în încetare inițiate pe teritoriul lor și de a raporta aceste informații Comisiei. Din acest motiv, estimarea numărului de acțiuni în încetare este o sarcină dificilă și orice estimare pe care o facem trebuie să fie tratată cu atenție. Este posibil să se raporteze o serie de cazuri documentate, dar acest lucru nu înseamnă că acestea sunt singurele acțiuni în încetare care au fost inițiate.

În chestionarul trimis părților interesate relevante, respondenții au fost chestionați cu privire la numărul de acțiuni în încetare depuse începând cu 2008, atât la nivel național, cât și la nivel transfrontalier. În total, au fost raportate 5 632 de acțiuni în încetare. Marea majoritate a acestora au fost naționale. Respondenții au raportat doar aproximativ 70 de acțiuni în încetare cu o dimensiune transfrontalieră în timpul perioadei specificate. În cazul în care am defalca aceste cifre pe stat membru, statele membre cu cel mai mare număr de acțiuni în încetare raportate începând cu 2008 sunt după cum urmează: Germania : deși există o lipsă de date statistice centralizate și complete, Republica Federală Germania a declarat că doar șapte entități calificate germane au introdus peste 3 000 de acțiuni. Acest lucru poate fi legat de faptul că, în Germania, controlul piețelor de consum face în mod tradițional obiectul acțiunilor inițiate de către persoane particulare. Letonia: Autoritatea de protecție a consumatorilor a raportat 956 de cazuri. Regatul Unit: The Office of Fair Trading (OFT, Autoritatea britanică a concurenței) a raportat 938 de acțiuni. În Austria, studiul extern a identificat peste 500 de acțiuni, iar guvernul Maltei a raportat 267 de cazuri.

Cu privire la acțiunile în încetare cu o dimensiune transfrontalieră, statele membre cu cel mai mare număr de acțiuni raportate în cursul perioadei specificate sunt următoarele: Germania: Federația germană a asociațiilor de consumatori a declarat că a inițiat aproximativ 20 de acțiuni în încetare pentru infracțiuni transfrontaliere. Austria: Camera federală a muncii a declarat că a inițiat 8 acțiuni în încetare transfrontaliere. Entitățile calificate, precum și avocații (avocați pledanți) specializați în legislația privind protecția consumatorilor tind să introducă acțiuni doar în cazurile în care competența jurisdicțiilor austriece este garantată.

Rata de succes a acțiunilor inițiate este de obicei ridicată. Cu toate acestea, acest lucru se datorează parțial faptului că, din cauza costurilor ridicate legate de litigii, entitățile calificate inițiază acțiuni în încetare doar atunci când victoria este garantată.

2.2.        Cele mai afectate sectoare economice.

Deși au existat acțiuni în încetare într-o gamă foarte largă de sectoare economice, majoritatea acțiunilor în încetare sunt concentrate doar într-un număr limitat de sectoare.

Sectoarele economice care au fost cel mai adesea menționate de către respondenți ca fiind cele mai afectate de acțiunile în încetare sunt următoarele:

(1) Telecomunicațiile

(2) Domeniul bancar și investițiile

(3) Turismul și pachetele de servicii turistice

Alte sectoare menționate de către mai mulți respondenți sunt vânzarea la distanță, asigurările, energia, bunurile de consum nealimentare și transportul de marfă și de călători. Câțiva respondenți au menționat domeniul imobiliar și reparațiile domestice sau activitățile de creditare ale instituțiilor nebancare (așa-numitele „credite rapide”), precum și alte sectoare afectate.

2.3.        Cele mai frecvente încălcări ale normelor de protecție a consumatorilor

Au fost inițiate acțiuni în încetare împotriva unei game largi de încălcări ale legislației de protecție a consumatorilor. În plus, unele state membre au extins domeniul de aplicare al acțiunilor în încetare dincolo de lista limitată inclusă în anexa la directivă. Această extindere este pozitivă pentru consumatori. Cu toate acestea, pentru a se asigura certitudinea juridică, este oportun să se facă o trimitere adecvată la legislația inclusă în anexa la directivă. Germania, Austria, Portugalia, Spania, Bulgaria și Țările de Jos sunt unele dintre statele membre în care domeniul de aplicare al acțiunilor în încetare este mult mai vast decât lista de acte legislative incluse în anexa la directivă. Cu toate acestea, majoritatea acțiunilor în încetare au fost inițiate pentru a opri doar un număr limitat de practici ilegale care prejudiciază interesele colective ale consumatorilor.

În funcție de răspunsurile la chestionar, următoarele practici ilegale care dăunează intereselor colective ale consumatorilor au apărut cel mai frecvent în exercitarea acțiunilor în încetare, în ordinea importanței:

(1) Clauze contractuale abuzive. Acesta este, în mod evident, tipul de practică care a dat naștere cel mai frecvent la o acțiune în încetare;

(2) Practici comerciale neloiale și publicitate înșelătoare, în egală măsură.

Într-o măsură mult mai mică, alte încălcări ale drepturilor consumatorilor care au condus la inițierea unei acțiuni în încetare constituie încălcări ale dispozițiilor privind garanțiile, ale reglementărilor privind indicarea prețurilor sau trimiterea de email-uri nesolicitate. Unele state membre (Spania, în special) au, de asemenea, un grup de acțiuni în încetare referitoare la aplicarea Directivei privind creditele de consum. În anumite state membre în care acțiunile în încetare au un domeniu de aplicare mai larg, acțiunile au fost intentate împotriva întreruperii de servicii esențiale (cum ar fi furnizarea de electricitate). În acest caz, decizia judecătorească privind acțiunea în încetare poate dispune respectarea drepturilor consumatorilor solicitând unei părți terțe să efectueze o anumită acțiune. Cazuri precum întreruperea de servicii sau utilități în Spania sunt un bun exemplu al acestui tip de acțiuni.

2.4.        Entități calificate: cadrul legislativ în diferitele state membre.

Cea mai recentă listă a entităților calificate[4] include un total de 313 entități calificate. Numărul și caracteristicile acestor entități variază mult de la un stat membru la altul. În timp ce mai multe state membre au desemnat doar o entitate calificată (Irlanda, Letonia, Lituania, Țările de Jos, România și Suedia), altele au desemnat mai mult de 70 (Germania și Grecia). Spania, Italia și Franța sunt într-o poziție intermediară, cu mai mult de 15 și mai puțin de 30 de entități calificate desemnate. În termeni generali, atunci când statele membre au desemnat o singură entitate calificată, de regulă, o autoritate publică este responsabilă de protecția consumatorilor, deși există excepții, cum ar fi Țările de Jos.

Statele membre care au desemnat mai multe entități calificate includ, în mod normal, pe lângă cele mai reprezentative organizații de protecție a consumatorilor, o combinație de autorități publice responsabile pentru protecția consumatorilor la nivel local, regional și național. Lista entităților calificate conține lista entităților autorizate să inițieze o acțiune în încetare în alt stat membru, dar, în multe state membre, unele entități juridice care nu sunt incluse în listă au, de asemenea, capacitatea legală de a introduce acțiuni în încetare la nivel național. Unele organizații de protecție a consumatorilor critică marja de apreciere excesivă în ceea ce privește alcătuirea acestei liste, care poate duce la decizii arbitrare și nedrepte. Altele susțin, de asemenea, că organizațiile de consumatori ar trebui să aibă capacitatea legală de a introduce acțiuni în încetare în toate statele membre, atât în cazurile naționale, cât și în cele transfrontaliere.

Studiul arată, de asemenea, că utilizarea efectivă a acțiunilor în încetare depinde de cunoștințele și capacitățile personalului juridic mandatat să le aplice. De asemenea, experiența arată că, chiar și în acele state membre în care un număr mare de entități au capacitatea legală de a iniția acțiuni în încetare, doar o mică parte dintre acestea fac uz de această posibilitate.

2.5.        Acțiuni în încetare cu o dimensiune transfrontalieră: elaborarea directivei și situația din teren.

Pentru a evalua în mod corespunzător utilizarea acțiunilor în încetare în UE, trebuie clarificat conceptul de litigiu transfrontalier. Se pare că acțiunile în încetare transfrontaliere, și anume procedurile care includ un element transfrontalier, pot adopta forme diferite.

Directiva a fost concepută pentru a permite entităților calificate din statul membru A să inițieze acțiuni împotriva unor operatori din statul membru B în cazul în care aceștia din urmă au încălcat normele în materie de consum în tranzacții cu consumatori din statul membru A. Pentru a face ca acest lucru să fie posibil, entitățile calificate au fost învestite cu capacitate juridică în instanțele străine. Instanța din statul membru B, căruia i s-a înaintat o cerere de a emite o acțiune în încetare împotriva unui comerciant stabilit în jurisdicția sa, va audia și va decide cazul fără a pune la îndoială capacitatea juridică a entității calificate din statul membru A.

Cu toate acestea, una dintre principalele concluzii ale studiului privind „cauza transfrontalieră”, astfel cum este evocată în directivă, este că aceasta este doar una dintre cele două forme posibile ale acțiunii în încetare cu o dimensiune transfrontalieră și că este rar utilizată.

Cea de-a doua și cea mai utilizată formă de „cauză transfrontalieră” se referă și ea la o tranzacție care are drept origine un stat membru B și produce efecte într-un stat membru A. Cu toate acestea, contrar celor prevăzute de persoanele care au elaborat directiva, un proces este înaintat de o entitate calificată în statul membru A înaintea unei instanțe din statul membru A. Operatorul în cauză, deși stabilit în străinătate, este acționat în justiție în țara în care își desfășoară activitatea comercială. Această metodă prezintă avantajul că o entitate calificată poate iniția acțiunea în încetare în propria sa jurisdicție, urmând dreptul procesual pe care îl cunoaște probabil cel mai bine. În cazul în care, în plus, legislația aplicabilă este legislația statului membru A ( principiul lex loci damni enunțat la articolul 6 din Regulamentul „Roma II”[5]), iar problema notificării documentelor juridice în străinătate poate fi rezolvată, această a doua posibilitate de acțiune în încetare reprezintă opțiunea cea mai simplă. Aceasta permite, de asemenea, solicitarea unor despăgubiri din partea comercianților din țări terțe.

O acțiune „transfrontalieră” specifică a fost inițiată în mai 2009 la inițiativa asociației pentru protecția consumatorilor DECO[6], în cooperare cu omoloagele sale UFC-Que Choisir din Franța și Test-Achats din Belgia. „Acțiunea coordonată” se referea la condițiile generale de transport ale liniilor aeriene (Directiva 93/13/CEE). O hotărâre judecătorească a fost pronunțată pentru Belgia, obligând trei companii aeriene să înceteze utilizarea unei serii de clauze contractuale considerate abuzive. Toate demersurile asociațiilor de consumatori au fost coordonate, inclusiv măsurile de publicitate care însoțesc procesul, cum ar fi comunicatele de presă. Această formă de acțiune coordonată a reprezentat un anumit tip de cooperare transfrontalieră, deși nu se califică în mod oficial ca litigiu transfrontalier.

2.6.        Interacțiunea cu Regulamentul CPC privind încălcările transfrontaliere.

Regulamentul CPC stabilește un cadru de asistență reciprocă pentru autoritățile naționale de aplicare a legii care permite autorităților să solicite reciproc asistență în ceea ce privește anchetele și/sau punerea în aplicare pentru a pune capăt practicilor care nu sunt conforme cu legislația care figurează în anexa la regulament. Regulamentul CPC are drept scop protejarea intereselor economice colective ale consumatorilor și nu soluționarea reclamațiilor individuale.

Raportul din 2008 referitor la Directiva privind acțiunile în încetare, a indicat faptul că Regulamentul CPC avut un impact asupra utilizării acțiunilor în încetare; în special, experiența a arătat că, de la intrarea în vigoare a Regulamentului CPC, majoritatea autorităților publice au ales să își folosească mecanismele de asistență reciprocă pentru a combate o practică ilegală a unui comerciant din alt stat membru, în loc să intenteze direct o acțiune în încetare în fața instanțelor din statul membru respectiv, având în vedere că prima posibilitate ar putea fi mai puțin costisitoare pentru acestea. Răspunsurile la chestionarul din 2011 confirmă această tendință, deși o autoritate publică a unui stat membru a subliniat faptul că acțiunile în încetare încă mai constituie un instrument valoros pentru autoritățile publice, care ar putea fi utilizat în cazul în care mecanismele CPC nu obțin rezultatele așteptate.

În cele din urmă, mai mulți respondenți au subliniat că lista de acte legislative cuprinse în anexa la Directiva privind acțiunile în încetare ar trebui să fie aliniată cu cea din anexa la regulamentul CPC.

3.           IMPACTUL DIRECTIVEI ASUPRA CONSUMATORILOR.

Răspunsurile la chestionar și concluziile studiului indică faptul că acțiunile în încetare sunt un instrument eficace de control al piețelor, în special pentru a asigura clauze contractuale loiale. În acest sens, acestea au adus beneficii substanțiale consumatorilor în ansamblu. Cu toate acestea, impactul acestora este proiectat mai mult către viitor, mai degrabă decât spre corectarea daunelor anterioare și este foarte dificil de cuantificat din punct de vedere financiar.

Deși acțiunile în încetare, ca atare, nu oferă o soluție pentru a pretinde despăgubiri pentru trecut, posibilitatea în sine de a folosi acțiunile în încetare poate constitui un avantaj. Ca instrument de guvernanță, acțiunile în încetare pot fi utilizate ca un factor de descurajare fără a fi aplicate în instanță.

O altă concluzie importantă este că acțiunile în încetare sunt foarte eficiente în ceea ce privește operatorii de pe piață care respectă legea într-o anumită măsură. Totuși, acestea nu constituie întotdeauna instrumentul adecvat pentru a pune capăt practicilor ilicite ale operatorilor fără scrupule și ale delicvenților. Mai multe persoane intervievate spun că, în astfel de situații, sancțiuni penale și administrative (cum ar fi penalitățile) și impunerea unor restricții specifice privind desfășurarea activităților economice pot fi necesare pentru a asigura respectarea legislației în materie de protecție a consumatorului.

3.1.        Reducerea numărului de încălcări ale normelor de protecție a consumatorilor

În timp ce cea mai mare parte a respondenților și a experților intervievați au declarat că efectul acțiunilor în încetare nu poate fi măsurat doar prin numărul de cazuri aduse în fața justiției, acest instrument reprezintă, de asemenea, o opțiune importantă care poate fi utilizată pentru a convinge întreprinderile să înceteze încălcările în mod voluntar. Pentru mai multe părți interesate, posibilitatea în sine de a introduce acțiuni în încetare are un efect disuasiv în negocierile cu cei care încalcă legislația. În unele cazuri, pe de altă parte, atunci când o acțiune în încetare se încheie cu succes și se declară că o practică a unui comerciant este ilegală, alți comercianți tind să se abțină de la utilizarea unor practici similare, chiar și în cazul în care aceștia nu sunt obligați din punct de vedere juridic să aplice hotărârea.

Luând în considerare rezultatele studiului și răspunsurile la chestionar, concluzia noastră este că directiva a sporit într-o anumită măsură respectarea legislației privind protecția consumatorilor de către operatorii economici din anumite sectoare ale economiei, deși nu există suficiente date disponibile pentru a evalua această reducere în procente.

3.2.        Reducerea prejudiciilor consumatorilor

O importantă concluzie a studiului este că directiva a determinat avantaje calitative directe pentru consumatori, deși nu era posibilă exprimarea acestor beneficii în termeni financiari. Acest lucru se datorează faptului că, în multe cazuri, nu este posibil să se stabilească numărul exact de consumatori care ar putea suferi prejudicii ca urmare a unei practici ilegale. În plus, numeroase clauze contractuale care sunt declarate ilegale în urma unei acțiuni în încetare nu au legătură cu prețul care urmează să fie plătit de consumatori.

Pentru a evalua efectul posibil al acțiunilor în încetare în ceea ce privește reducerea prejudiciilor suferite de consumatori, ar trebui să se acorde o atenție deosebită clauzelor contractuale abuzive care pot avea un impact direct imediat asupra obligațiilor consumatorilor care le revin conform contractului.

Atunci când o instanță declară o anumită clauză contractuală a fi nulă și neavenită, comerciantul nu o mai poate aplica în niciun contract. Acest lucru ar aduce beneficii consumatorilor, în special în cazul în care clauza în cauză reglementează creșterea prețurilor sau alte efecte financiare, și, în acest caz, avantajul poate fi evaluat din punct de vedere financiar, având în vedere că mulți consumatori își vor reduce plățile viitoare ca o consecință directă a acțiunilor în încetare. De exemplu, cazurile de „rotunjire” din Spania au condus la interzicerea unor noi taxe ilegale într-o serie de sectoare (în domeniul bancar, al telecomunicațiilor, al parcărilor).

De exemplu, în Austria, a fost introdusă o acțiune în încetare împotriva clauzelor abuzive în contractele bancare ale unei bănci austriece. În august 2009, banca și-a informat clienții, prin intermediul extrasului bancar al acestora, că prețurile pentru conturile curente urmau să crească cu 3,2% începând cu 1 octombrie pentru a ține cont de creșterea indicelui prețurilor de consum în 2008. Banca a făcut referire la clauza privind indexarea din clauzele contractuale standard care permitea băncii să crească prețurile pentru obligațiile continue în mod automat o dată pe an, în funcție de evoluția indicelui prețurilor de consum. Această acțiune în încetare a avut un impact semnificativ asupra consumatorilor, deoarece în primăvara anului 2011, majoritatea băncilor care au utilizat clauze similare au încetat să-și crească automat prețurile, spre avantajul mai multor milioane de clienți ai băncilor austriece. Acest exemplu este o ilustrare clară a unei acțiuni în încetare de succes, având un impact concret asupra respectării legislației, nu numai în ceea ce îl privește pe pârât, ci pentru întregul sector economic. În plus, profitul pentru consumatori a fost ușor de evaluat din punct de vedere financiar.

Cauza Foxtons, în Regatul Unit[7] (privind contracte de închiriere abuzive propuse de proprietarii de bunuri imobiliare) reprezintă un alt caz în care avantajele pentru consumatori au putut fi evaluate din punct de vedere financiar. Testul de echitate în cauza Foxtons se concentra pe următoarele : a) comisionul pentru reînnoire, b) comisionul privind vânzarea proprietății, și c) comisionul perceput părților terțe pentru reînnoirea contractului. Înalta curte de justiție a declarat în mod formal ca anumite clauze din contractele Foxtons erau neloiale și au acordat o acțiune în încetare în temeiul căreia interzicea Foxtons utilizarea acestor clauze sau a unor clauze similare sau introducerea acestor clauze în contractele viitoare. Conform OFT, avantajele pentru consumatori se ridică la 4,4 milioane £, deși o persoană intervievată consideră că efectul pozitiv s-ar putea dovedi ușor a fi de zece până la douăzeci de ori mai mare.

3.3.        Efectele acțiunilor în încetare asupra consumatorilor individuali afectați de încălcări: posibilitatea unor măsuri de reparare în diferite state membre.

Ca regulă generală, procedura acțiunilor în încetare introdusă de directivă nu permite obținerea de despăgubiri de către consumatorii care au suferit un prejudiciu din cauza unei practici ilicite. Cu toate acestea, posibilitățile unor măsuri de reparare pentru consumatorii afectați de o practică a unui comerciant care a fost declarată ilegală în urma unei acțiuni în încetare variază de la un stat membru la altul. Unele state membre transferă, într-o oarecare măsură, asupra consumatorului prejudiciat impactul unei acțiuni în încetare. Mai multe persoane care au răspuns la chestionar și care au fost intervievate au subliniat importanța extinderii efectelor acțiunilor în încetare pentru a include consumatorii individuali, permițându-le să obțină despăgubiri adecvate pentru prejudiciul suferit. Unele posibilități de măsuri de reparare, atât de natură individuală, cât și colectivă, care sunt accesibile consumatorilor în diferitele state membre, sunt descrise mai jos.

a) Măsuri reparatorii individuale

În majoritatea statelor membre, nu există nicio legătură între o acțiune în încetare și acordarea unei compensații consumatorilor pentru prejudiciul suferit ca urmare a unei practici ilegale. În consecință, consumatorii ale căror drepturi au fost încălcate trebuie să-și exercite drepturile prin introducerea unei acțiuni în fața unei instanțe ordinare, în mod individual sau colectiv, în acele state membre în care există mecanisme de recurs colectiv. În plus, în multe state membre, instanțele care se ocupă de aceste proceduri inițiate de către consumatori în vederea obținerii de despăgubiri nu sunt obligate să respecte hotărârea anterioară privind acțiunea în încetare. Consumatorii care solicită despăgubiri vor trebui să dovedească infracțiunea, prejudiciul și legătura cauzală dintre cele două.

Cu toate acestea, în unele state membre, situația este diferită. De exemplu, conform Comisiei bulgare pentru protecția consumatorilor, consumatorii, atunci când solicită măsuri reparatorii, pot invoca o hotărâre judecătorească executorie privind o acțiune în încetare și trebuie să demonstreze doar valoarea daunei suferite. În Luxemburg, consumatorul poate utiliza o hotărâre judecătorească privind o acțiune în încetare pentru a solicita unui „juge de paix ” (judecător de pace) să-i acorde despăgubiri. În Irlanda, instanța poate solicita comerciantului să plătească despăgubiri unui consumator care a suferit o pierdere ca urmare a acțiunilor comerciantului. În Malta, restituirea oricărei sume sau oricăror bunuri oferite de consumator poate fi dispusă în cadrul procedurii administrative.

În alte state membre, consumatorii afectați de practici ilegale pot obține compensații prin executarea unei hotărâri judecătorești, iar instanța poate apoi să determine modul în care consumatorii afectați de practica ilegală ar trebui să fie despăgubiți, de exemplu prin obligarea comerciantului să ramburseze sumele plătite în mod necuvenit.

În Țările de Jos, o instanță a acceptat ca natura ilicită a comportamentului unei societăți să fie, de asemenea, stabilită în funcție de solicitantul individual în măsura în care acesta aparținea grupului menționat în declarație. Din aceasta rezultă că o condamnare pronunțată în urma unei acțiuni colective poate servi drept punct de plecare pentru o acțiune ulterioară. Procedura în încetare a permis, prin urmare, unui reclamant individual să stabilească caracterul ilicit al comportamentului pârâtului.

b) Acțiuni colective de recurs

În unele state membre în care există sisteme de acțiuni colective de recurs, o procedură în încetare reușită poate avea anumite consecințe asupra acțiunii colective inițiate de consumatorii afectați pentru a solicita despăgubiri pentru daunele cauzate de practica ilicită, pe lângă efectele normale ale unei acțiuni în încetare reușite menționate la punctul anterior.

În Spania, este posibil să se anexeze acțiunii în încetare o cerere de rambursare a sumelor primite din partea consumatorilor ca urmare a unei practici ilegale, iar hotărârea care declară o practică ca fiind ilegală va stabili, de asemenea, în acest caz, despăgubirile care urmează a fi plătite de către comerciant. În cazul în care consumatorii afectați au fost identificați, instanța va stabili suma pe care trebuie să o primească fiecare dintre aceștia. Cu toate acestea, în practică, există unele obstacole procedurale care fac dificilă asocierea unei acțiuni în încetare cu o cerere de despăgubire.

În Țările de Jos, părțile care acționează în numele consumatorilor care au suferit daune pot solicita o hotărâre declarativă care să ateste că s-a comis o încălcare de către partea care produce dauna. Această hotărâre declarativă este considerată a fi un stimulent pentru ca părțile să ajungă la o înțelegere și ca aceasta să fie obligatorie în temeiul Legii olandeze privind acțiunile colective (Wcam[8]). În temeiul Legii din 2005 privind soluțiile colective în cazul unor prejudicii pe scară largă, Curtea de apel din Amsterdam poate ajunge la o înțelegere privind prejudiciile pe scară largă între o entitate care reprezintă interesele colective și persoana (persoanele) care au produs daunele, iar această înțelegere este obligatorie pentru toți membrii grupului. Punctul de plecare este un acord prin care se urmărește compensarea daunelor colective. Părțile care au ajuns la acest acord emit o cerere comună către Curtea de apel din Amsterdam pentru ca aceasta să declare obligatoriu acordul. În cadrul Wcam, este esențial ca întregul grup de victime să fie obligat să respecte acordul după ce acesta a fost declarat obligatoriu de către instanță. Cu toate acestea, există posibilitatea de a se sustrage de al acest acord Una dintre limitele acestui sistem este că acesta funcționează doar în cazul în care părțile ajung la un acord, având în vedere faptul că nici măcar o decizie de stabilire a caracterului ilicit al comportamentului nu este întotdeauna suficientă pentru a se asigura că se ajunge la un acord.

În Bulgaria, o cerere de despăgubire pentru părțile prejudiciate poate fi depusă în același timp cu o acțiune în încetare. Instanța stabilește un termen limită până la care părțile prejudiciate pot declara că vor lua parte la proceduri. După pronunțarea deciziei sale, instanța poate ordona plata unor compensații părților prejudiciate. Hotărârea instanței are caracter obligatoriu pentru contravenient, reclamanți și pentru toate persoanele care au suferit daune cauzate de aceeași încălcare și care nu au declarat că vor introduce o cerere individuală. Acțiunea în încetare precede acțiunea în despăgubire. Dacă acțiunea în încetare se încheie cu succes, un grup de consumatori poate introduce o acțiune în despăgubire. În această (nouă) acțiune judiciară, aceștia nu vor avea obligația de a dovedi încălcarea legislației (practici ilegale sau clauză abuzivă); aceștia vor trebui să demonstreze doar valoarea daunei suferite. Deși acțiunea colectivă poate fi examinată în cadrul aceleiași proceduri ca și acțiunea în încetare, sau în proceduri distincte, instanțele tind să le împartă în două proceduri separate.

În Suedia, un rol central în controlul aplicării drepturilor consumatorilor prin acțiuni colective este jucat, de asemenea, de Ombudsmanul pentru consumatori care poate înainta o acțiune în despăgubiri în numele mai multor consumatori în cadrul unei proceduri în încetare. Cu toate acestea, această posibilitate a fost utilizată doar într-un număr limitat de cazuri.

4.           OBSTACOLE ÎN CALEA EFICIENȚEI ACȚIUNILOR ÎN ÎNCETARE

Obstacolele din calea eficienței acțiunilor în încetare pot fi clasificate în următoarele grupuri: riscurile financiare, durata procedurilor, complexitatea procedurilor, efectul juridic limitat al hotărârilor și executarea hotărârilor.

4.1.        Riscul financiar legat de proceduri

Costul procedurilor este indicat ca fiind unul dintre principalele obstacole în calea unei utilizări mai ample a acțiunilor în încetare. Deși cheltuielile de judecată sunt, în general, scăzute și onorariile avocaților nu sunt exorbitant de ridicate în toate țările, costul rămâne un important factor de descurajare, în special datorită principiului conform căruia partea care pierde procesul plătește. În scopul de a limita riscul achitării taxelor și costurilor părții adverse, doar cazurile câștigate în avans sunt aduse în fața instanței. Cu toate acestea, entitățile calificate care sunt mai bine finanțate sunt uneori pregătite să aducă un caz în fața instanței, acceptând riscul de a pierde, în cazul în care o chestiune de principiu este în joc. Dar nici măcar câștigarea unui caz nu împiedică entitățile calificate să își asume un risc financiar: părțile interesate menționează, de asemenea, riscul ca cheltuielile aferente procedurilor să nu fie rambursate chiar în cazul în care reclamantul câștigă, pentru că pârâtul nu este în măsură să plătească costurile. În plus, în unele state membre, precum Austria, există o obligație privind partea care introduce acțiunea în încetare să plătească despăgubiri în cazul în care decizia luată în procedurile provizorii este ulterior anulată în procedura principală.

Riscul financiar al acțiunilor în încetare este atenuat în unele state membre în care organizațiile care apără interesele colective sunt exceptate de la taxele judiciare și pot chiar solicita o subvenție în cadrul sistemului de asistență juridică generală. Acesta este cazul, de exemplu, în Spania și este, de asemenea, luat în considerare în Țările de Jos. În Spania, acest drept la asistență juridică include onorariile avocaților pledanți și ale avocaților consultanți, publicarea de anunțuri sau decrete, copii, certificate, etc. Cu toate acestea, chiar și în acele state membre în care organizațiile de consumatori beneficiază de sisteme de asistență juridică, plata pentru anunțurile în mijloacele de comunicare în masă, care sunt necesare în cazul în care organizațiile de consumatori inițiază acțiuni colective în despăgubire, pe lângă acțiunea în încetare, reprezintă una dintre principalele probleme cu care se confruntă asociațiile de consumatori, deoarece acest cost nu este rambursat.

În Bulgaria, organizațiile de consumatori nu primesc nicio subvenție pentru acțiunile în justiție, dar finanțarea este furnizată organizațiilor de consumatori în conformitate cu acțiunile întreprinse în favoarea consumatorilor în anul precedent. Unul dintre criteriile utilizate pentru alocarea subvențiilor de stat alocate organizațiilor de consumatori este numărul de acțiuni în încetare aduse în fața justiției în cursul anului precedent. În plus, în Bulgaria există criterii suplimentare stabilite în Codul de procedură civilă cu privire la condițiile de admitere a cererilor, prin care „entitățile calificate” trebuie să își dovedească capacitatea de a-și asuma cheltuielile legate de desfășurarea cazului, inclusiv costurile.

4.2.        Durata procedurilor

Al doilea obstacol este lungimea procedurilor. Conceptul de durată acceptabilă variază de la un stat membru la altul. Este interesant de observat că durata procedurilor nu este legată de mecanismul acțiunii în încetare în sine, ci mai degrabă de încetineala inerentă a procedurilor judiciare naționale.

În Suedia, existența unei instanțe speciale, Instanța pieței, care se ocupă, în principal, de procedurile în încetare pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor, garantează o procedură destul de rapidă în astfel de cazuri. Cu toate acestea, durata medie a procedurilor în fața Instanței pieței este încă de aproximativ 11-12 luni. În alte state membre, durata întregii proceduri care trece prin trei audieri în instanță ar putea chiar depăși 5 ani în unele cazuri complexe.

Un alt obstacol legat de durata procedurii apare atunci când executarea unei hotărâri poate fi solicitată. De exemplu, în Spania, deși legea prevede, ca regulă generală, executarea provizorie a tuturor hotărârilor și nu există norme speciale pentru acțiuni colective care contrazic această regulă generală, în mod normal, instanțele au hotărât să nu permită executarea din cauza naturii provizorii a acestor decizii, entitățile calificate fiind, prin urmare, obligate să aștepte până la momentul luării deciziei finale.

În Bulgaria, intrarea în vigoare a dispozițiilor noului Cod de procedură civilă în 2008 a însemnat că hotărârile judecătorești privind acțiunile în încetare, în caz de apel, pot fi puse în aplicare doar după ce cea de-a treia instanță a luat o decizie.

4.3.        Complexitatea procedurii

Majoritatea părților interesate și a experților consideră că un alt element disuasiv pentru utilizarea pe scară mai largă a acțiunilor în încetare este complexitatea, reală sau percepută a procedurii. Această situație este agravată în cazurile transfrontaliere, din cauza necunoașterii legislației privind normele de fond și de procedură din alte state membre.

În legătură cu aceasta, una dintre dificultățile în cazurile transfrontaliere menționate de către părțile interesate și de experți este dificultatea aplicării normelor de drept internațional privat, în special a normelor privind competența judiciară (Regulamentul nr. 44/2001 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, „Bruxelles I”[9]) și legea aplicabilă (Regulamentul nr. 864/2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale, „Roma II”[10]). Este dificil de înțeles din informațiile furnizate de părțile interesate dacă acest lucru se datorează lipsei de cunoștințe, de experiență sau lacunelor legislației. Armonizarea normelor de drept internațional privat la nivelul Uniunii a sporit, fără îndoială, securitatea juridică în comparație cu situația de acum câțiva ani în care fiecare stat membru aplica propriile norme. Cu toate acestea, în ciuda armonizării acestor norme, există încă îndoieli cu privire la interpretarea acestor norme în așteptarea unor orientări suplimentare ale CEJ cu privire la aplicarea lor, în special în ceea ce privește regulamentul privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale „Roma II ”, care se aplică doar de puțin timp în Uniune.

Complexitatea acțiunilor în încetare în cazurile transfrontaliere este agravată și de alte probleme mai practice, cum ar fi barierele lingvistice și, de asemenea, dificultatea de a avea acces la datele privind întreprinderile din străinătate. Una dintre probleme este identificarea unui comerciant străin și găsirea adresei sale. Acest lucru face trimiterea de scrisori de atenționare sau intentarea unui proces mai dificile. Chiar și în cazul în care comerciantul este identificat, trimiterea de notificări unor societăți străine poate dura mai mult timp și poate eșua, în special în cazul în care comerciantul furnizează doar cutii poștale sau adrese false[11].

4.4.        Efectul limitat al hotărârilor

În multe state membre, o hotărâre este obligatorie doar în ceea ce privește cazul și părțile implicate.

În unele state membre, acest principiu este mai puțin strict aplicat, în special în privința nulității clauzelor contractuale abuzive. Franța este un bun exemplu de aplicare strictă a acestui principiu, având în vedere că anularea clauzelor abuzive afectează doar contractele viitoare ale comerciantului, făcând astfel inutilă intentarea unui proces împotriva clauzelor abuzive atunci când clauza contractuală contestată nu mai este propusă de către comerciant către consumatori.

În Spania, atunci când o clauză este declarată neloială, aceasta devine nulă și neavenită, cu efecte ex tunc, care implică revenirea la starea de dinainte (status quo ante) și obligația de a returna consumatorilor prejudiciați sumele percepute în mod ilegal prin aplicarea clauzei neloiale. În plus, în unele cazuri, instanțele au hotărât că efectele nulității ar trebui să se aplice și altor societăți care utilizează aceeași clauză contractuală.

O altă problemă constă în faptul că domeniul de aplicare al unei acțiuni în încetare nu este paneuropean, ceea ce înseamnă că un comerciant necinstit se poate muta dintr-un stat membru în altul, repetând activitățile sale. O parte interesată a menționat, de asemenea, faptul că, în multe jurisdicții nu se pot face notificări persoanelor private. În Regatul Unit, OFT poate acționa în justiție pentru publicitate înșelătoare „orice persoană” implicată în difuzarea unei reclame (de exemplu, directorii sau directorii executivi ai întreprinderilor).

4.5.        Executarea hotărârilor judecătorești

Dificultățile evidențiate în secțiunile anterioare vizau în principal etapa declarativă a procedurilor privind acțiunile în încetare. Din aceasta, se poate presupune că, odată ce au fost depășite obstacolele și entitatea calificată a obținut o decizie finală favorabilă în instanță, cazul este soluționat. Cu toate acestea, acest lucru nu este neapărat adevărat, având în vedere că, în numeroase ocazii, pronunțarea unei decizii favorabile nu înseamnă că aceasta este într-adevăr pusă în aplicare și că încălcarea este oprită. Multe părți interesate subliniază dificultatea de a asigura respectarea deciziilor adoptate, în special în cazurile în care vânzătorul sau furnizorul de servicii ignoră decizia, indiferent de sancțiunile aplicate. Experiența a arătat că încălcările pot fi contestate în mod corespunzător doar atunci când comercianții se așteaptă la o sancțiune suficient de descurajatoare și care este aplicată cu adevărat. În cazul în care sancțiunea nu este suficient de descurajatoare, mulți comercianți acceptă cu conștiinciozitate costul procedurilor judiciare, care este scăzut în comparație cu profitul realizat.

Sancțiunile impuse pentru nerespectarea hotărârilor în încetare variază de la un stat membru la altul, dar acestea sunt, în general, considerate ca nefiind suficient de descurajatoare. În Țările de Jos, este posibil să se impună plata unei sume forfetare în cazul în care decizia judecătorească nu este respectată. Atunci când se întâmplă acest lucru și este impusă plata unei sume forfetare, această sumă este destinată celeilalte părți. În Suedia, nerespectarea unei acțiuni în încetare este pasibilă de amendă. În Bulgaria, o sancțiune financiară cuprinsă între 5 000 și 23 000 BGN[12] se aplică oricărei persoane care nu respectă o decizie a unei acțiuni în încetare. În Spania, există o amendă zilnică pentru nerespectare care variază între 600 și 60 000 € pe zi de întârziere a punerii în aplicare a hotărârii judecătorești. Teoretic, orice persoană care refuză, în mod repetat, să se conformeze unei hotărâri judecătorești se poate confrunta cu sancțiuni penale în Spania, dar, în conformitate cu datele de care dispunem, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată într-un caz de acțiune în încetare.

5.           URMĂTOARELE ETAPE

5.1.        Introducere

În ciuda limitelor lor, acțiunile în încetare sunt considerate de o majoritate covârșitoare a părților interesate și a experților ca fiind un instrument util cu potențial semnificativ, în cazul în care deficiențele identificate sunt abordate.

În Rezoluția Parlamentului European din 2 februarie 2012 „Către o abordare europeană coerentă în materie de acțiuni colective în despăgubire”, Parlamentul European opinează că „măsurile reparatorii joacă, de asemenea, un rol important în garantarea drepturilor de care beneficiază cetățenii și societățile în conformitate cu legislația UE și este încredințat că mecanismele introduse prin Regulamentul (CE) nr. 2006/22/CE privind cooperarea în materie de protecție a consumatorului, precum și prin Directiva 2009/22/CE privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor pot fi îmbunătățite semnificativ, astfel încât să faciliteze cooperarea și protecția prin măsuri reparatorii în contextul situațiilor transfrontaliere”.

Eventualele măsuri sugerate de părțile interesate pentru a îmbunătăți eficacitatea acțiunilor în încetare:

a) Măsuri nelegislative

Există măsuri care pot crește utilizarea acțiunilor în încetare și eficacitatea acestora fără a modifica cadrul juridic, fie la nivel european, fie la nivel național. O astfel de măsură posibilă este organizarea de campanii de sensibilizare și formare pentru entitățile calificate în ceea ce privește utilizarea acțiunilor în încetare, deoarece multe dintre acestea nu au suficiente cunoștințe pentru a le utiliza. În același sens, unele părți interesate sugerează introducerea de mecanisme (cum ar fi un site internet) pentru a face publicitate cazurilor de acțiuni în încetare din întreaga Europă. Un astfel de site internet ar putea conține, de asemenea, informații cu privire la domeniul de aplicare al acțiunilor în încetare și la normele de procedură din diferite state membre, traduse în toate limbile oficiale ale UE.

b) Eventuale modificări ale cadrului juridic

Majoritatea părților interesate consideră că directiva este un act legislativ simplu și bine conceput. Cu toate acestea, se pare că gradul de utilizare și eficacitatea acțiunilor în încetare variază de la un stat membru la altul, mai mult decât ar fi de dorit. Directiva conține câteva reguli de bază, dar lasă o libertate de acțiune considerabilă pentru statele membre în ceea ce privește conceperea caracteristicilor acțiunilor în încetare, inclusiv normele de procedură, precum și domeniul de aplicare și efectele acestora. Eficacitatea inegală a acțiunilor în încetare în diferite state membre derivă în mare măsură din diferențele în ceea ce privește modul în care statele membre au transpus directiva în legislația internă și din diferențele în legislația lor procedurală și de fond. Mai mulți respondenți, inclusiv unele autorități publice din statele membre, susțin un grad mai mare de armonizare (în ceea ce privește termenele pentru introducerea acțiunii, termenul limită pentru prestarea unei hotărâri judecătorești și costurile) în procedurile privind acțiunile în încetare din diferite state membre, cel puțin pentru cazurile transfrontaliere. În orice caz, ar fi necesar ca acele dispoziții care sunt deosebit de utile pentru îmbunătățirea eficacității acțiunilor în încetare utilizate în unele state membre să fie introduse și în celelalte state membre.

Părțile interesate au sugerat o serie de măsuri posibile pe care ar garanta utilizarea mai frecventă și o mai mare eficacitate a acțiunilor în încetare. S-a sugerat să se introducă la nivel european unele dintre măsurile care există deja în unele state membre. Cele mai importante dintre acestea sunt următoarele:

1.           Extinderea domeniului de aplicare al directivei la toate normele de protecție a consumatorilor. Mai multe părți interesate sunt în favoarea extinderii domeniului de aplicare al acțiunilor în încetare dincolo de lista inclusă în anexă, cum este de altfel deja cazul în unele state membre. De exemplu, legislația privind protecția vieții private și a datelor cu caracter personal este considerată din ce în ce mai mult ca fiind „legislație în materie de protecție a consumatorului ”.

2.           Extinderea efectelor deciziilor. Majoritatea părților interesate sunt de părere că și consumatorii ar trebui să poată beneficia în mod direct de o hotărâre în urma unui caz de succes, mai degrabă decât să fie obligați să introducă noi proceduri pentru a asigura respectarea acestor drepturi. Dispoziții clare privind posibilitatea de despăgubire a consumatorilor și modul în care aceasta poate fi efectuată ar trebui să fie introduse în directivă. În plus, termenul acordat consumatorilor afectați de încălcarea legislației pentru a solicita despăgubiri trebuie să fie suspendat în timpul procedurilor în încetare. Atunci când o clauză contractuală este declarată ilegală, efectul acestei decizii ar trebui să fie extins la toate contractele similare actuale și viitoare (este deja cazul în unele state membre).

3.           Procedurile accelerate pentru măsuri provizorii. Mai multe părți interesate au fost în favoarea unei dispoziții care prevede utilizarea obligatorie a unei proceduri accelerate pentru toate acțiunile în încetare, și nu doar „după caz”, astfel cum se prevede la articolul 2 din directivă. Cu toate acestea, având în vedere că diferitele legislații naționale nu au aceeași interpretare a unei „proceduri accelerate”, directiva ar trebui să conțină anumite cerințe referitoare la procedura accelerată, cum ar fi în ceea ce privește termenele pentru luarea unei decizii de către instanță cu privire la acțiunile în încetare.

4.           Dreptul la informare Mai multe părți interesate au indicat că entitățile calificate ar trebui să aibă dreptul de acces la numele și adresa sediului social al întreprinderilor implicate în practici ilegale. Societățile ar trebui să fie obligate să pună la dispoziție contractele standard pe care le utilizează, așa cum este cazul în Spania, unde clauzele contractuale standard trebuie să fie incluse în „Registro de Condiciones Generales de la Contratación”. Majoritatea părților interesate sunt, de asemenea, de părere că deciziile ar trebui publicate în scopul de a informa consumatorii și de a descuraja comercianții. Acesta este deja cazul în unele state membre.

5.           Finanțarea. Majoritatea părților interesate consideră că principiul conform căruia „cine pierde, plătește” ar trebui să continue să se aplice în cazul acțiunilor în încetare. Cu toate acestea, unele dintre părțile interesate recunosc că acest principiu ar trebui să fie aplicat în mod flexibil în favoarea entităților calificate, astfel cum este cazul în unele state membre.

6.           Executarea hotărârilor ar trebui să fie îmbunătățită. În acest scop, mai multe părți interesate consideră că statele membre ar trebui să aibă obligația de a impune sancțiuni disuasive pentru nerespectarea deciziilor în încetare, pentru a se asigura că practicile comerciale neloiale nu sunt profitabile pentru comercianți.

În cele din urmă, mai multe părți interesate, inclusiv autoritățile publice din unele state membre, au declarat că un mecanism de recurs colectiv pentru consumatori ar trebui să fie introdus la nivel european, pe lângă posibilele îmbunătățiri privind acțiunile în încetare.

6.           CONCLUZII

Pe baza acestor constatări, Comisia a ajuns la următoarele concluzii privind aplicarea dispozițiilor directivei:

În ciuda limitelor lor, acțiunile în încetare constituie un instrument util pentru protecția intereselor colective ale consumatorilor. Entitățile calificate sunt din ce în ce mai conștiente de posibilitățile care le sunt oferite de directivă și câștigă experiență în utilizarea acesteia.

Cu toate acestea, există diferențe importante între statele membre în ceea ce privește nivelul de utilizare și eficacitatea acesteia. În orice caz, chiar și în acele state membre în care acțiunile în încetare sunt considerate destul de eficace și sunt utilizate pe scară largă, potențialul lor nu este pe deplin exploatat, din cauza unui număr mare de deficiențe identificate în acest raport. Cele mai importante sunt: costurile ridicate legate de procedură, durata procedurilor, complexitatea procedurilor, efectele relativ limitate ale hotărârilor privind acțiunile în încetare și dificultatea de a le pune în aplicare. Aceste dificultăți sunt chiar mai prezente în cadrul acțiunilor în încetare cu o dimensiune transfrontalieră.

Comisia ia act de problemele ridicate de părțile interesate și de sugestiile acestora în vederea abordării lor. Comisia va continua să monitorizeze punerea în aplicare a directivei în statele membre. De asemenea, va evalua în continuare modalitatea cea mai bună de a aborda cu statele membre problemele identificate în prezentul raport și modul în care s-ar putea aduce îmbunătățiri ale cadrului juridic actual. Comisia consideră că, în acest stadiu, nu par a exista motive temeinice suficiente pentru a propune modificarea directivei și va reexamina situația în momentul elaborării următorului său raport privind aplicarea acesteia.

[1]               Textul directivei (JO L 110, 1.5.2009, p. 30 – 36) poate fi consultat la adresa: http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:32009L0022:RO:NOT.

[2]               (JO 364 09.12.2004, p. 1-11)

[3]               Studiu privind aplicarea Directivei 2009/22/CE privind acțiunile în încetare în ceea ce privește protecția intereselor consumatorilor, efectuat de IBF International Consulting.

[4]               JO C 97, 31.3.2012.

[5]               Regulamentul (CE) nr. 864/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 iulie 2007 privind legea aplicabilă obligațiilor necontractuale (Roma II) JO L 199, 31.7.2007, p. 40-49.

[6]               Associação Portuguesa para a Defesa do Consumidor.

[7]               http://www.oft.gov.uk/OFTwork/consumer-enforcement/consumer-enforcement-completed/foxtons

[8]               Wet collectieve afwikkeling massaschade

[9]               JO L 12, 16.1.2001, p. 1–23

[10]             JO L 199, 31.7.2007, p. 40-49

[11]             Regulamentele (CE) nr. 1393/2007 și nr. 1206/2001 au sporit certitudinea juridică și au accelerat notificarea documentelor și obținerea de probe la nivel transfrontalier.

[12]             Între 2 556 și 11 759 EUR, în conformitate cu cursul de schimb din 21 iunie 2012.