2.3.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 62/77


Avizul Comitetului Regiunilor privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene

2013/C 62/15

COMITETUL REGIUNILOR

își exprimă convingerea că propunerea poate constitui o modalitate de a facilita dezbaterile la nivel european și transnațional și de a încuraja apariția unei opinii publice europene;

sprijină ideea ca obținerea unui statut juridic european să fie condiționată de respectarea unor standarde ridicate în materie de guvernanță, responsabilitate și transparență;

este de acord ca atunci când partidele politice și fundațiile afiliate la acestea solicită Parlamentului European înregistrarea lor ca partide politice europene, respectiv fundații politice europene, regulamentul să menționeze, pe lângă nivelul european și cel național, și nivelul parlamentar regional;

solicită Consiliului și Parlamentului European să implice CoR în acest proces de verificare a respectării valorilor fundamentale ale UE;

consideră acceptabilă propunerea privind repartizarea finanțării din partea Uniunii, dar recomandă ca această alocare să aibă în vedere și proporția membrilor CoR;

recomandă să se ia în considerare posibilitatea finanțării din bugetul Uniunii a campaniilor referendare sau a inițiativelor cetățenești la nivel european.

Raportor

dl István SÉRTŐ-RADICS (HU-ALDE), primarul localității Uszka

Document de referință

Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene

COM(2012) 499 final – 2012/0237 (COD)

Avizul Comitetului Regiunilor - Statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene

I.   RECOMANDĂRI POLITICE

COMITETUL REGIUNILOR

1.

salută propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind statutul și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene, publicată de Comisia Europeană la 12 septembrie 2012. Această propunere înlocuiește și abrogă Regulamentul 2004/2003/CE privind partidele și fundațiile politice;

2.

având o componență care se bazează pe membri ai partidelor politice, dorește să contribuie la elaborarea acestei propuneri legislative care, pe lângă alte merite, poate atrage atenția la nivel local și regional asupra deciziilor politice și a angajamentului membrilor CoR la nivel european în elaborarea acelor decizii;

3.

subliniază angajamentul său față de promovarea cetățeniei Uniunii (1) și a importanței educării în spiritul cetățeniei Uniunii (2), aspecte pe care le-a prezentat în detaliu în mai multe avize anterioare;

4.

declară din nou, în special, că se angajează să promoveze cetățenia Uniunii și drepturile cetățenilor Uniunii, inclusiv drepturile electorale. Activitățile CoR în contextul Anului european al cetățenilor 2013, se vor concentra pe această temă (3);

5.

subliniază rolul important al cetățeniei Uniunii, care, prin implicarea cetățenilor în procesul de integrare europeană, contribuie la stabilirea democrației europene. Prin urmare, este în interesul cetățenilor Uniunii Europene să prospere democrația reprezentativă europeană. În procesul legislativ la nivel european, partidele politice europene și fundațiile politice europene cu adevărat transnaționale au un rol esențial pentru ca cetățenii să se poată exprima la nivel european;

6.

își exprimă convingerea că propunerea poate constitui o modalitate de a facilita dezbaterile la nivel european și transnațional și de a încuraja apariția unei opinii publice europene. De asemenea, propunerea poate contribui la creșterea interesului cetățenilor și a ratei de participare la vot la alegerile europene și la consolidarea legitimității democratice a Uniunii Europene;

7.

este de acord cu obiectivul general al regulamentului de a spori vizibilitatea, recunoașterea, eficiența, transparența și responsabilizarea partidelor și fundațiilor politice europene;

8.

consideră imperios necesară interconectarea mai puternică a partidelor și fundațiilor politice europene și este de acord ca la un partid politic european să se poată afilia oficial o singură fundație politică europeană;

Înregistrare și control

9.

consideră că instituirea unui statut juridic unic european ar fi un pas important către unificarea politică a Europei; acesta prevede posibilitatea înregistrării ca partid sau ca fundație politică europeană și, astfel, obținerea unui statut juridic întemeiat pe legislația UE și a independenței față de diversitatea formelor juridice de la nivel național care se aplicau până acum; cu toate acestea, observă că posibilitatea ca prezentul proiect să îndeplinească această funcție depinde de punerea în aplicare corespunzătoare de către statele membre;

10.

subliniază că propunerea de regulament a Comisiei ia în considerare experiența dobândită privind funcționarea partidelor, alianțelor și fundațiilor înregistrate la nivel național, existente la ora actuală și recunoscute pe scară largă, însă propunerea în forma sa actuală prezintă anumite limitări (în special în ceea ce privește statutul juridic european independent), ceea ce arată că în procesul de elaborare a noului statut nu a fost luată în considerare pe deplin experiența partidelor politice europene începând cu 2004;

11.

subliniază că pentru partidele politice europene și fundațiile politice europene afiliate la acestea este deosebit de importantă instituirea unui veritabil statut juridic european, care le va permite să-și stabilească sediul în orice stat membru în aceleași condiții, ținând seama de caracteristicile proprii și de identitatea lor politică;

12.

de aceea subliniază că este important ca statutul juridic european propus să țină seama de legislațiile naționale. De asemenea, recomandă instituțiilor europene ca în viitor să aibă în vedere elaborarea unui statut juridic european global;

13.

sprijină ideea ca obținerea unui statut juridic european să fie condiționată de respectarea unor standarde ridicate în materie de guvernanță, responsabilitate și transparență;

14.

consideră un pas important ca cerințele specifice și condițiile pentru obținerea unui statut juridic european să includă respectarea strictă a valorilor pe care se întemeiază UE. Acesta a fost până acum un criteriu de aderare pentru țările candidate, dar prezentul regulament ridică valorile pe care se întemeiază UE la rangul de criterii care pot și trebuie verificate în cadrul monitorizării politice;

15.

este de acord ca atunci când partidele politice și fundațiile afiliate la acestea solicită Parlamentului European înregistrarea lor ca partide politice europene, respectiv fundații politice europene, regulamentul să menționeze, pe lângă nivelul european și cel național, și nivelul parlamentar regional; în același timp, date fiind structurile diferite ale statelor membre, este necesară clarificarea naturii nivelului politic intermediar (land, regiune, comitat, județ, district);

16.

susține ideea ca Parlamentul European să verifice anual dacă partidele politice europene și fundațiile politice europene îndeplinesc condițiile și cerințele prevăzute în regulament, precum și posibilitatea ca PE să examineze, la cerere, în ce măsură un partid sau o fundație respectă în continuare valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană;

17.

solicită Consiliului și Parlamentului European să implice CoR în acest proces de verificare a respectării valorilor fundamentale ale UE;

18.

recomandă ca implicarea CoR în procesul de control, cel puțin în cazul în care partidul examinat este reprezentat în CoR, să fie obligatorie;

Finanțare

19.

reamintește că în Avizul său privind cadrul financiar multianual post 2013 (4), CoR a subliniat necesitatea de a asigura resurse financiare adecvate pentru participarea cetățenilor la eforturile de promovare a drepturilor fundamentale, democrației și de clădire a cetățeniei Uniunii. Partidele politice europene cu adevărat transnaționale și fundațiile politice europene afiliate acestora au de îndeplinit un rol esențial pentru ca cetățenii să se poată exprima la nivel european, prin reducerea diferențelor dintre politicile naționale și cele ale Uniunii;

20.

ia notă de faptul că propunerea Comisiei face distincție între criteriile de obținere a statutului juridic și cele de eligibilitate pentru finanțare;

21.

este de acord ca finanțarea acordată de UE partidelor politice europene și fundațiilor politice europene să provină în continuare din bugetul Parlamentului European;

22.

este de acord ca recunoașterea ca partid politic european sau ca fundație politică europeană și, prin urmare, îndeplinirea condițiilor și cerințelor necesare în acest sens să fie o condiție preliminară de eligibilitate pentru finanțare din bugetul UE;

23.

consideră acceptabilă propunerea privind repartizarea finanțării din partea Uniunii (15 % se repartizează în părți egale; 85 % se repartizează proporțional cu numărul de membri aleși în Parlamentul European), dar recomandă ca această alocare să aibă în vedere și proporția membrilor CoR;

24.

salută faptul că prezenta propunere ridică nivelul de donații permise pe an și pe donator (persoană fizică sau juridică) de la 12 000 EUR în prezent la maximum 25 000 EUR, pentru a stimula capacitatea partidelor și a fundațiilor politice de a genera resurse proprii;

25.

sprijină principiul și practica conform cărora finanțarea din bugetul Uniunii nu poate fi utilizată pentru finanțarea directă sau indirectă a alegerilor naționale, regionale sau locale ori a altor partide politice și, în special, a partidelor politice naționale sau a candidaților acestora, deoarece acest lucru ar contraveni spiritului supranațional al propunerii;

26.

totuși, nu vede niciun motiv pentru care partidele politice europene și fundațiile politice europene să nu-și sprijine, din propriile resurse, candidații care reprezintă partidele politice europene la alegerile naționale, regionale sau locale;

27.

împărtășește obiectivul propunerii ca finanțarea din bugetul Uniunii să nu fie folosită la finanțarea campaniilor referendare la nivel național, regional sau local (de exemplu, pentru modificarea tratatului), dar recomandă să se ia în considerare posibilitatea finanțării din bugetul Uniunii a campaniilor referendare sau a inițiativelor cetățenești la nivel european;

Funcționarea în practică, perspective locale și regionale

28.

este convins că partidele politice europene vor dezvolta capacitatea de a exprima și canaliza tot mai eficient voința cetățenilor cu privire la alegerile pentru ocuparea unor funcții publice și a altor funcții reprezentative la nivel european și vor stabili legături mai directe între nivelurile politice europene și cele locale sau regionale;

29.

subliniază că o condiție prealabilă pentru participarea politică activă a cetățenilor în statele membre este asigurarea accesului lor deplin la informații și cere membrilor săi să ia măsuri pentru ca statele membre să asigure acest acces (5). Partidele politice europene cu adevărat transnaționale ar putea juca un rol important în acest sens;

30.

recunoaște că existența partidelor politice europene poate conduce la situația în care, în viitor, la alegerile locale și regionale se vor prezenta mai degrabă candidați din partea partidului politic european, decât din partea partidului de la nivel național sau regional, asigurând astfel transparența legăturii directe dintre politica la nivel european și cea la nivel local sau regional;

31.

susține voința politică de a face ca statutul juridic și regulile de finanțare să intre în vigoare cu mult înaintea alegerilor parlamentare europene din 2014, respectiv să poată fi aplicate și pentru sprijinirea campaniilor de la nivel local sau regional, desfășurate de partidele și fundațiile politice europene cu privire la inițiativele cetățenești europene;

Subsidiaritate, proporționalitate și o mai bună reglementare

32.

recunoaște că propunerea respectă principiul subsidiarității, în măsura în care reglementările privind statutul juridic și finanțarea partidelor politice europene și a fundațiilor politice europene pot fi stabilite numai la nivelul Uniunii;

33.

arată că structura emergentă pe mai multe niveluri a sistemului democratic din UE s-ar putea reflecta în practică dacă regulamentul ar permite CoR să fie implicat în procesul de verificare a respectării valorilor fundamentale ale UE de către partidele politice europene și fundațiile politice europene;

34.

recunoaște că propunerea respectă principiul proporționalității, în măsura în care forma și conținutul acesteia nu depășesc nivelul necesar pentru atingerea obiectivelor la nivel european;

35.

consideră contradictoriu faptul că propunerea urmărește crearea unei forme juridice europene noi pentru ambele tipuri de entități (partide și fundații), în timp ce acestea vor continua să-și desfășoare activitățile practice, în majoritatea aspectelor, operând în temeiul unei forme juridice recunoscute în cadrul ordinii juridice a statului membru în care își au sediul;

36.

regretă absența evaluării impactului propunerii;

37.

recunoaște consultarea părților interesate efectuată de Comisia Europeană și includerea rezultatelor acesteia în propunere, însă nu reiese clar dacă au fost implicate și nivelurile local și regional;

38.

solicită Parlamentului European să implice și Comitetul Regiunilor în procesul de evaluare a statutului juridic și a procedurii de finanțare, care se va efectua în cel de-al treilea an de la data următoarelor alegeri pentru Parlamentul European.

II.   RECOMANDĂRI DE AMENDAMENTE

Amendamentul 1

Articolul 2 alineatul (5)

Definiții

Textul propus de Comisie

Amendamentul CoR

(5)

„parlament regional” sau „adunare regională” înseamnă un organism ai cărui membri sunt fie titularii unui mandat electoral regional, fie răspund politic în fața unei adunări rezultate din alegeri;

(5)

„parlament regional” sau „adunare regională” înseamnă un organism de la un nivel intermediar între cel local și național, ai cărui membri sunt fie titularii unui mandat electoral, fie răspund politic în fața unei adunări rezultate din alegeri la nivel subnațional;

Expunere de motive

Nivelul intermediar al organelor alese din statele membre nu are caracter uniform. Acesta nu corespunde peste tot parlamentelor regionale, sau adunărilor la nivel regional. Din cauza structurilor diferite este necesar să se clarifice natura nivelului politic intermediar (land, regiune, comitat, județ, district). Conceptul de „nivel intermediar” propus în amendament este mai larg și se poate aplica în fiecare stat membru, fiind, în același timp, ușor de diferențiat de alegerile locale.

Amendamentul 2

Articolul 7 alineatul (2)

Verificarea înregistrării

Textul propus de Comisie

Amendamentul CoR

(2)   Ori de câte ori i se solicită acest lucru de către un sfert dintre membri, reprezentând cel puțin trei grupuri politice din Parlamentul European, Parlamentul European hotărăște cu majoritatea membrilor săi dacă este îndeplinită în continuare condiția prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (c) privind un partid politic european și la articolul 3 alineatul (2) litera (c) pentru o fundație politică europeană.

(2)   Ori de câte ori i se solicită acest lucru de către un sfert dintre membri, reprezentând cel puțin trei grupuri politice din Parlamentul European, Parlamentul European hotărăște cu majoritatea membrilor săi dacă este îndeplinită în continuare condiția prevăzută la articolul 3 alineatul (1) litera (c) privind un partid politic european și la articolul 3 alineatul (2) litera (c) pentru o fundație politică europeană.

Înainte de a lua decizia, Parlamentul European îi audiază pe reprezentanții partidului politic european sau ai fundației politice europene în cauză și solicită unui comitet alcătuit din personalități independente (denumit în continuare „comitetul”) să emită un aviz cu privire la acest subiect, într-o perioadă de timp rezonabilă.

Înainte de a lua decizia, Parlamentul European îi audiază pe reprezentanții partidului politic european sau ai fundației politice europene în cauză și solicită unui comitet alcătuit din personalități independente (denumit în continuare „comitetul”) să emită un aviz cu privire la acest subiect, într-o perioadă de timp rezonabilă. Comitetul Regiunilor este implicat în acest proces, cel puțin în cazurile în care partidul politic european examinat este reprezentat în cadrul Comitetului Regiunilor.

Comitetul este alcătuit din trei membri, Parlamentul European, Consiliul și Comisia numind fiecare câte un membru în termen de șase luni de la încheierea primei sesiuni a Parlamentului European în urma alegerilor pentru Parlamentul European. Secretariatul și finanțarea comitetului se asigură de către Parlamentul European.

Comitetul este alcătuit din trei membri, Parlamentul European, Consiliul și Comisia numind fiecare câte un membru în termen de șase luni de la încheierea primei sesiuni a Parlamentului European în urma alegerilor pentru Parlamentul European. Secretariatul și finanțarea comitetului se asigură de către Parlamentul European.

Expunere de motive

Dimensiunea regională este prevăzută și printre condițiile de înregistrare, de aceea este logic ca în procesul de examinare a respectării valorilor fundamentale ale UE să fie implicat și Comitetul Regiunilor, cel puțin în cazul în care partidul examinat este reprezentat în CoR.

Amendamentul 3

Articolul 18 noul alineat (4)

Interzicerea finanțării

Textul propus de Comisie

Amendamentul CoR

 

(4)   Interdicția de finanțare nu se aplică în cazul campaniilor de sprijinire a inițiativelor cetățenești europene de către partidele politice europene și fundațiile politice europene.

Expunere de motive

Partidele politice europene și fundațiile politice europene nu trebuie să se prezinte cetățenilor Uniunii și să comunice cu aceștia doar cu ocazia campaniilor electorale pentru alegerile parlamentare europene, ci, în spiritul valorilor europene, și în perioadele dintre campaniile electorale, de exemplu în cadrul inițiativelor cetățenești europene.

Bruxelles, 31 ianuarie 2013

Președintele Comitetului Regiunilor

Ramón Luis VALCÁRCEL SISO


(1)  CdR 355/2010

(2)  CdR 120/2005

(3)  R/CdR 1030/2012, pct. 7.

(4)  CdR 283/2011

(5)  CdR 170/2010, punctul 17; a se vedea și CdR 355/2010, punctul 37.