Avizul Comitetului Economic și Social European privind dezvoltarea zonelor regionale de gestionare a stocurilor de pește și de control al pescuitului (aviz din proprie inițiativă)

2012/C 24/09

Raportor: dl Brendan BURNS

La 20 ianuarie 2011, în conformitate cu articolul 29 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, Comitetul Economic și Social European a hotărât să elaboreze un aviz din proprie inițiativă cu privire la

Dezvoltarea zonelor regionale de gestionare a stocurilor de pește și de control al pescuitului (aviz din proprie inițiativă).

Secțiunea pentru agricultură, dezvoltare rurală și protecția mediului, însărcinată cu pregătirea lucrărilor Comitetului pe această temă, și-a adoptat avizul la data de 6 octombrie 2011.

În cea de-a 475-a sesiune plenară, care a avut loc la 26 și 27 octombrie 2011 (ședința din 27 octombrie 2011), Comitetul Economic și Social European a adoptat prezentul aviz cu 147 de voturi pentru, 6 voturi împotrivă și 15 abțineri.

1.   Recomandări

1.1   Comitetul salută intenția de a reforma în mod radical PCP și în special obiectivul de a institui o politică descentralizată, mai puțin dependentă de decizii detaliate luate la Bruxelles și care să permită o mai mare implicare la nivel local și regional în gestionarea pescuitului. Cu toate acestea, detaliul esențial, claritatea și regimul de sancțiuni necesar pentru ca o astfel de politică să funcționeze eficient este absent și trebuie inclus.

1.2   Fără stocuri de pește sănătoase nu poate exista o industrie durabilă a pescuitului. De aceea, se recomandă să fie sporită prioritatea durabilității mediului, ca bază pentru durabilitatea economică și socială și ca aceasta să fie introdusă în mod specific în regulamentul de bază. Aceasta presupune ca politica să fie condusă de o abordare științifică, concentrată pe ecosistem și guvernată de principiul precauției.

1.3   Pentru a fi eficientă, consolidarea planurilor de gestionare bazate pe cote, concepute în funcție de „producția maximă durabilă” (PMD) necesită instituirea unor niveluri mai ridicate, care le permit realmente tuturor speciilor reglementate să se regenereze, acest lucru trebuind rezolvat până în 2015.

1.4   Sistemul de piață propus de drepturi de pescuit transferabile alocate pe baza istoricului participării la activități de pescuit riscă să le permită factorilor responsabili pentru pescuitul excesiv în trecut să-și continue acțiunile. Comitetul recomandă de aceea ca statele membre să folosească prevederea ca întreprinderile cărora li se alocă cote să trebuiască să demonstreze că activitățile lor nu dăunează mediului marin și că reprezintă o contribuție semnificativă la comunitățile de pescuit din zona de coastă. În acest mod, privatizarea implicită a stocurilor de pește va fi supusă unor controale sociale și de mediu.

1.5   Comitetul salută interdicția parțială împotriva aruncării în mare a capturilor, dar sugerează că aceasta ar trebui corelată în mod specific cu îmbunătățiri ale tehnicilor de pescuit selectiv.

1.6   Subvențiile care se prelungesc ar trebui folosite pentru dezvoltarea unor flote de pescuit care își desfășoară activitatea într-un mod mai puțin destructiv față de mediu (aducând mai puține daune stocurilor de pește și fundului oceanelor, mai puține capturi aruncate, etc.), și nu pentru sporirea capacităților de pescuit.

1.7   Standardele și regulile care guvernează activitățile flotelor UE atunci când pescuiesc în apele teritoriale ar trebui să se aplice și atunci când pescuiesc în afara acestora sau în apele teritoriale ale țărilor terțe – nu ar trebui să existe standarde duble.

2.   Introducere

2.1   În cursul elaborării prezentului aviz au fost publicate propunerile Comisiei privind cea de-a doua revizuire a politicii comune în domeniul pescuitului (PCP). Acestea propun o reformă pe scară largă, fundamentală, pentru a rezolva realitatea actuală, caracterizată de pescuit excesiv, capacitate prea mare a flotelor, subvenții ample, rezistență economică redusă și declin al volumului de pește capturat de pescarii europeni. Prezentul aviz își situează, de aceea, comentariile pe marginea dezvoltării zonelor de pescuit regionale pentru gestionarea stocurilor de pește în contextul mai larg al reformei propuse.

3.   Context

3.1   Tratatele UE și actuala PCP îi conferă Comisiei dreptul de inițiativă, iar Consiliului competența exclusivă în ceea ce privește conservarea resurselor biologice marine. Această centralizare sistemică, sau cu alte cuvinte abordarea de „sus în jos” pentru care s-a optat în executarea responsabilităților din cadrul PCP, nu a produs soluții funcționale pentru varietatea de condiții și de jurisdicții geografice ale PCP. Atunci când se face referire în mod critic la corpul de reglementare care a rezultat de aici, se folosește adesea expresia „o măsură unică nu se potrivește tuturor situațiilor”.

3.2   Necesitatea angajării părților interesate a fost recunoscută în prima reformă din 2002, care a dus la instituirea Consiliilor consultative regionale (CCR), care nu oferă decât consultanță.

3.3   În momentul adoptării Tratatului de la Lisabona, au avut loc niște modificări de substanță foarte importante. În prezent există codecizie între Parlament și Consiliu cu privire la toate chestiunile privind reglementarea pescuitului, cu excepția stabilirii „oportunităților de pescuit”, care rămâne de competența exclusivă a Consiliului.

3.4   În efortul de a răspunde fiecărei probleme, Comisia și Consiliul au produs regulamente de o complexitate excesivă, care nu au reușit să rezolve problemele existente în apele teritoriale europene.

3.5   Conform afirmațiilor industriei pescuitului, există o „abundență de detalii aproape comică” – specificații privind echipamentul, privind compozițiile permise ale capturilor la debarcare și reglementări tehnice, toate cuprinse în 900 de acte de reglementare. Această minuțiozitate încetinește inovarea, prin faptul că nu oferă niciun stimulent pentru găsirea de soluții funcționale. De asemenea, ea a rezultat într-o pierdere a încrederii dintre industria pescuitului și mecanismele și comitetele politice care ar trebui să controleze PCP. Acest fapt rezultă în mod inevitabil în eforturi de a evita reglementarea în loc de a o respecta.

3.6   În cadrul actualei PCP, inovarea și experimentarea din partea industriei nu au fost încurajate, însă există câteva exemple pozitive care s-au produs în urma propunerilor pescarilor. În Scoția se înregistrează un grad constant de inovare, de exemplu în ceea ce privește conservarea codului în Marea Nordului. S-au operat un număr semnificativ de dezmembrări de vase, în același timp cu „închideri în timp real”; gestionarea inteligentă a unui număr limitat de zile de ieșire în larg; dezvoltarea unor echipamente de pescuit selectiv și încercări de utilizare a camerelor de luat vedere cu circuit închis. Toate acestea au contribuit la reducerea cantităților de capturi aruncate în mare, la îmbunătățirea competitivității și la îmbunătățirea conservării. Și alți factori au adus contribuții importante, de exemplu industria pescuitului cu traule laterale din Țările de Jos, care și-a schimbat și dezvoltat tipul de echipament și a scos din uz vase.

3.7   Esența tuturor acestor inițiative este recunoașterea de către industria pescuitului a faptului că există probleme (de exemplu, reducerea capturilor aruncate) și că industria trebuie să fie factorul principal care să contribuie la găsirea și punerea în practică a soluțiilor. Sunt disponibile și alte exemple de soluții regionale, acestea dovedind că soluțiile regionale produc rezultate mai bune decât reglementările generice elaborate la Bruxelles.

3.8   Cu toate acestea, toate aceste eforturi au în comun o constrângere fundamentală, și anume faptul că, în cadrul PCP actuale, nu este loc pentru delegarea responsabilității. Rezultatele finale al inovării, experimentării și dezvoltării nu pot influența reglementarea decât dacă Comisia hotărăște să le preia.

3.9   Tendința Comisiei de a reține o autoritate deosebit de strictă asupra reglementării este probabil explicabilă în virtutea unei dorințe ferme de a nu comite erori în îndeplinirea responsabilităților. Aceasta era situația mai ales înainte de Tratatul de la Lisabona și, din păcate, a devenit un proces care se continuă de la sine. Cu cât legislația devine mai centralizată, mai complexă și mai puțin adaptată, cu atât se pierde mai tare încrederea părților interesate și, prin urmare, cu atât mai puțin plauzibilă devine respectarea pe deplin a acesteia. Acest lucru creează o justificare pentru o reglementare centrală mai strictă și astfel ciclul continuă.

4.   Observații generale

Având în vedere toate motivele prezentate în secțiunea 3 de mai sus (Context), logica înființării de autorități regionale pentru punerea în aplicare a politicilor UE este evidentă. Aceasta ridică, la rândul ei, câteva probleme.

4.1   Delegarea autorității

4.1.1   Pentru ca autoritățile regionale să aibă o valoare reală, acestea trebuie să aibă ținte strategice bazate pe dovezi științifice, stabilite la Bruxelles. De asemenea, Bruxelles-ul ar trebui:

4.1.2   Datorită varietății de factori geografici și de altă natură care caracterizează fiecare zonă de pescuit, trebuie transferate instrumente de gestiune statelor membre. Acest lucru va face ca elaborarea de norme și regulamente atât la nivelul UE, cât și la nivel regional, va fi efectuată cu participarea deplină a industriei pescuitului și de către experți care știu și înțeleg ce poate funcționa în fiecare zonă și ce nu.

4.2   Regiunile de pescuit și autoritățile regionale

4.2.1   Ampla diversitate a regiunilor care vor face obiectul acestor modificări nu permite avizului de față să stabilească obiective specifice, în afară de a recomanda ca toate regiunile să fie înființate prin organe reprezentative care să includă statele membre și părțile interesate: în speță, acele organisme care doar reprezintă un interes regional, dar nu au atribuții paneuropene.

4.3   Capturile aruncate înapoi în mare

4.3.1   Aceasta a devenit o problemă importantă, și mai exact aruncarea înapoi care are loc în timpul procesului de capturare. Comisarul Damanaki a răspuns atenției mediatice pe care a primit-o chestiunea prin propunerea unei interdicții parțiale a aruncării în mare a capturilor în cadrul revizuirii PCP.

4.3.2   Consecințele potențiale ale unei abordări prost gândite a problemei aruncării capturilor nedorite pot fi dezastruoase pentru comunitățile pescărești și pentru industria pescuitului.

4.3.3   Cauza principală a aruncării unor asemenea volume constă în reglementarea actuală privind pescuitul mixt (în care mai multe specii sunt capturate inevitabil împreună). Gestionarea în funcție de „capturile totale admisibile” pentru fiecare specie individuală, suprapusă pe reguli privind „compoziția capturilor” care stipulează proporția de specii diferite care pot fi debarcate creează un ansamblu rigid de reguli care nu reflectă abundența și proporțiile anumitor pești prezente în respectivul ecosistem.

4.3.4   Unul dintre principalele obiective ale PCP revizuite ar trebui să fie sprijinirea introducerii unor mai bune practici de muncă, așa cum sunt acestea detaliate în capitolul 3 al avizului de față, astfel încât capturile aruncate înapoi în mare să poată fi reduse la niveluri neglijabile.