26.1.2010   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 19/1


AVIZUL BĂNCII CENTRALE EUROPENE

din 11 ianuarie 2010

cu privire la o propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare

a Directivelor 2003/71/CE și 2004/109/CE

(CON/2010/6)

2010/C 19/01

Introducere și temei juridic

La 14 octombrie 2009, Banca Centrală Europeană (BCE) a primit din partea Consiliului Uniunii Europene o solicitare de consultare cu privire la o propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivelor 2003/71/CE privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și 2004/109/CE privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată (1) (denumită în continuare „directiva propusă”).

Competența BCE de a adopta un aviz se întemeiază pe articolul 127 alineatul (4) și pe articolul 282 alineatul (5) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, deoarece directiva propusă conține prevederi care au incidență asupra contribuției Sistemului European al Băncilor Centrale la buna desfășurare a politicilor în ceea ce privește stabilitatea sistemului financiar, așa cum prevede articolul 127 alineatul (5) din Tratat. În conformitate cu articolul 17.5 teza întâi din Regulamentul de procedură (regulamentul intern) al Băncii Centrale Europene, Consiliul guvernatorilor adoptă prezentul aviz.

Observațiile conținute în prezentul aviz nu aduc atingere Avizului BCE cu privire la o propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivelor 1998/26/CE, 2002/87/CE, 2003/6/CE, 2003/41/CE, 2003/71/CE, 2004/39/CE, 2004/109/CE, 2005/60/CE, 2006/48/CE, 2006/49/CE și 2009/65/CE cu privire la competențele Autorității bancare europene, ale Autorității europene pentru asigurări și pensii ocupaționale și ale Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe (2).

1.   Observații cu caracter general

1.1.

BCE salută intenția de a consolida protecția investitorilor, simplificând și facilitând lectura informațiilor conținute în prospecte. În special, pentru valorile mobiliare mai puțin standardizate, precum titlurile garantate cu active, și pentru alte tipuri de titluri dublate de garanții, în special obligațiuni garantate, un rezumat bine definit, cuprinzând informații esențiale cu privire la valorile mobiliare și la părțile implicate, precum și un regim al răspunderii cuprinzător în ceea ce privește informațiile din rezumat ar fi utile investitorilor și autorităților de reglementare. Se va asigura astfel comparabilitatea nu doar între clasele de active, dar și între valorile mobiliare din cadrul claselor de active.

1.2.

În această privință, BCE salută călduros dialogul actual dintre BCE, autoritățile competente și sectorul de activitate cu privire la posibilitatea creării unui standard pentru datele de referință referitoare la valori mobiliare și emitenți, în scopul asigurării accesului la astfel de date factorilor politici, autorităților de reglementare și piețelor financiare prin intermediul unei infrastructuri publice internaționale. O astfel de infrastructură ar furniza tuturor părților interesate date de înaltă calitate necesare pentru a produce analize sigure și actuale ale piețelor financiare din ce în ce mai complexe, în special în perioade de turbulențe (3).

2.   Observații specifice

Divulgarea operațiunilor de creditare ale băncilor centrale în conformitate cu legislația UE

2.1.

Directiva 2003/71/CE (4), Directiva 2004/109/CE (5) și alte dispoziții legislative ale UE (6) conțin diferite cerințe privind divulgarea în beneficiul piețelor și pentru protecția investitorilor. Unele dintre aceste directive prevăd excepții de la normele privind divulgarea. În special, în conformitate cu articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2003/71/CE: „Autoritatea competentă a statului membru de origine poate autoriza omiterea introducerii în prospect a unor informații prevăzute de prezenta directivă sau de măsurile de punere în aplicare menționate la articolul 7 alineatul (1), în cazul în care aceasta consideră că: (a) divulgarea acestor informații ar fi contrară interesului public”. Directiva 2004/109/CE nu prevede o excepție similară.

2.2.

Ar trebui adoptat un cadru juridic clar pentru a înlesni buna și rapida derulare a operațiunilor de creditare ale băncilor centrale sau a altor facilități de lichiditate, inclusiv în situații de criză, astfel cum a fost pus în evidență de recenta criză financiară. În această privință, este necesar ca informațiile cu privire la operațiunile de creditare ale băncilor centrale sau alte facilități de lichiditate furnizate unei anumite instituții de credit, inclusiv asistența privind lichiditatea pentru situații de urgență, să fie păstrate confidențiale pentru a contribui la stabilitatea sistemului financiar ca întreg și a menține încrederea publicului în timpul perioadei de criză. Excepția sus-menționată, prevăzută la articolul 8 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2003/71/CE ar putea eventual să servească ca temei juridic pentru nedivulgarea anumitor informații privind operațiunile băncilor centrale, inclusiv asistența privind lichiditatea pentru situații de urgență. Cu toate acestea, o excepție de la obligațiile de divulgare ar trebui să fie explicită în cuprinsul întregii legislații a UE relevante. În plus, buna funcționare a sistemului financiar impune existența unei excepții clare, întrucât o evaluare a necesității de divulgare de la caz la caz ar putea crea un blocaj total într-o situație în care o acțiune rapidă este necesară. Pentru aceste motive, propunerile de modificare a Directivelor 2003/71/CE și 2004/109/CE se regăsesc în anexă, iar modificările corespondente ar trebui inserate în întreaga legislație a UE relevantă care prevede cerințe privind divulgarea.

2.3.

BCE este pregătită să coopereze în continuare cu Comisia în privința acestei chestiuni.

3.   Propuneri de redactare

Atunci când BCE recomandă modificarea directivei propuse, propuneri de redactare specifice se regăsesc în anexă însoțite de o explicație.

Adoptat la Frankfurt pe Main, 11 ianuarie 2010.

Președintele BCE

Jean-Claude TRICHET


(1)  COM(2009) 0491 final.

(2)  COM(2009) 0576 final.

(3)  A se vedea „Remarks on the future of European financial regulation and supervision”, discurs al Președintelui BCE, Jean-Claude TRICHET, în fața Comitetului autorităților europene de reglementare a piețelor valorilor mobiliare, Paris, 23 februarie 2009, disponibil la: http://www.ecb.europa.eu

(4)  Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 4 noiembrie 2003 privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și de modificare a Directivei 2001/34/CE, JO L 345, 31.12.2003, p. 64.

(5)  Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și de modificare a Directivei 2001/34/CE, JO L 390, 31.12.2004, p. 38.

(6)  În special, A patra Directivă a Consiliului 78/660/CEE din 25 iulie 1978 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind conturile anuale ale anumitor forme de societăți comerciale, JO L 222, 14.8.1978, p. 11; A șaptea Directivă a Consiliului 83/349/CEE din 13 iunie 1983 în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din tratat, privind conturile consolidate, JO L 193, 18.7.1983, p. 1; Directiva 2003/6/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 ianuarie 2003 privind utilizările abuzive ale informațiilor confidențiale și manipulările pieței (abuzul de piață), JO L 96, 12.4.2003, p. 16.


ANEXĂ

Propuneri de redactare

Textul propus de Comisie

Modificările propuse de BCE (1)

Modificarea 1

Articolul 2 alineatul (1) litera (e) punctul (i) din Directiva 2003/71/CE

„(e)

«investitori calificați» înseamnă:

(i)

persoanele sau entitățile care sunt considerate a fi clienți profesionali sau care sunt tratate, la cerere, ca atare în conformitate cu anexa II la directiva 2004/39/CE, sau care sunt recunoscute drept contrapartide eligibile în conformitate cu articolul 24 din Directiva 2004/39/CE.”

„(e)

«investitori calificați» înseamnă:

(i)

persoanele sau entitățile care sunt considerate a fi clienți profesionali sau care sunt tratate, la cerere, ca atare în conformitate cu anexa II la directiva 2004/39/CE, sau care sunt recunoscute drept contrapartide eligibile în conformitate cu articolul 24 din Directiva 2004/39/CE. Persoanele sau entitățile care sunt tratate, la cerere, drept clienți neprofesionali, în conformitate cu anexa II la Directiva 2004/39/CE, nu sunt considerate a fi investitori calificați.

Explicație:

Definiția pentru investitorul calificat din Directiva 2003/71/CE include în mod explicit BCE și băncile centrale [articolul 2 alineatul (1) litera (e) punctul (ii)]; drept consecință, obligația de a publica un prospect nu se aplică atunci când o ofertă de valori mobiliare se adresează numai acestora [articolul 3 alineatul (2) litera (a)]. În cadrul directivei propuse nu mai există o trimitere explicită la BCE și la băncile centrale în calitate de investitori calificați, dar noua definiție propusă pentru „investitori calificați” include „persoanele sau entitățile care sunt considerate a fi clienți profesionali sau care sunt tratate, la cerere, ca atare în conformitate cu anexa II la Directiva 2004/39/CE, sau care sunt recunoscute drept contrapartide eligibile în conformitate cu articolul 24 din Directiva 2004/39/CE”. BCE și băncile centrale sunt considerate deopotrivă a fi clienți profesionali și sunt recunoscute drept contrapartide eligibile, astfel încât BCE înțelege că acestea ar continua în mod obișnuit să fie considerate a fi investitori calificați. Cu toate acestea, în cuprinsul directivei propuse, nu este clar ce regim va fi aplicabil clienților profesionali care sunt tratați, la cerere, ca neprofesionali, în conformitate cu anexa II la Directiva 2004/39/CE. În vederea asigurării clarității, modificarea propusă ar alinia lista clienților profesionali și a contrapartidelor eligibile din cadrul Directivei 2004/39/CE cu lista investitorilor calificați din cadrul Directivei 2003/71/CE, în conformitate cu scopul modificării aparținând Comisiei (a se vedea considerentul 6 din directiva propusă).

Modificarea 2

Articolul 8 alineatul (2a) din Directiva 2003/71/CE (nou)

Nu există text

„2a.   Nu sunt prevăzute cerințe pentru ca prospectul și orice suplimente ale acestuia să conțină informații cu privire la operațiunile de creditare ale băncii centrale sau alte facilități de lichiditate (inclusiv furnizarea asistenței privind lichiditatea pentru situații de urgență) oferite unei anumite instituții de credit de către o bancă centrală din cadrul SEBC.

Explicație:

Este necesar ca operațiunile de creditare ale băncii centrale (inclusiv furnizarea asistenței privind lichiditatea pentru situații de urgență) în beneficiul unei anumite instituții de credit, să fie păstrate confidențiale, pentru a contribui la stabilitatea sistemului financiar și, astfel, pentru a nu spori în mod nenecesar stresul în cadrul sistemului. Buna funcționare a sistemului financiar impune existența unei excepții clare, întrucât o evaluare a necesității de divulgare de la caz la caz ar putea crea un blocaj total într-o situație în care o acțiune rapidă este necesară.

Modificarea 3

Articolul 8 alineatul (4) din Directiva 2004/109/CE (nou)

Nu există text

„4.   Nu sunt prevăzute cerințe pentru ca informațiile furnizate în conformitate cu articolele 4, 5 și 6 să conțină informații cu privire la operațiunile de creditare ale băncii centrale sau alte facilități de lichiditate (inclusiv furnizarea asistenței privind lichiditatea pentru situații de urgență) oferite unei anumite instituții de credit de către o bancă centrală din cadrul SEBC.

Explicație:

Este necesar ca operațiunile de creditare ale băncii centrale (inclusiv furnizarea asistenței privind lichiditatea pentru situații de urgență) în beneficiul unei anumite instituții de credit să fie păstrate confidențiale, pentru a contribui la stabilitatea sistemului financiar și, astfel, pentru a nu spori în mod inutil stresul în cadrul sistemului. Buna funcționare a sistemului financiar impune existența unei excepții clare, întrucât o evaluare a necesității de divulgare de la caz la caz ar putea crea un blocaj total într-o situație în care o acțiune rapidă este necesară.

Textul actual

Modificările propuse de BCE (1)

Modificarea 4

Articolul 11 alineatul (1) din Directiva 2004/109/CE

„1.   Articolul 9 și articolul 10 litera (c) nu se aplică în cazul acțiunilor furnizate membrilor SEBC sau de către aceștia, în exercițiul funcțiilor lor de autorități monetare, și nici acțiunilor furnizate membrilor SEBC sau de către aceștia, în cadrul unei garanții, a unui acord de răscumpărare sau a unui acord similar privind lichiditățile acordate în scopul politicii monetare sau în cadrul unui sistem de plată.”

„1.   Articolul 9 și articolul 10 litera (c) nu se aplică în cazul acțiunilor furnizate membrilor SEBC sau de către aceștia, în exercițiul funcțiilor lor de autorități monetare, și nici acțiunilor furnizate membrilor SEBC sau de către aceștia, în cadrul unei garanții, a unui acord de răscumpărare sau a unui acord similar privind lichiditățile acordate în scopul politicii monetare sau în cadrul unui sistem de plată ori în contextul altor operațiuni de creditare ale băncii centrale sau facilități de lichiditate (inclusiv furnizarea asistenței privind lichiditatea pentru situații de urgență).

Explicație:

Este necesar ca operațiunile de creditare ale băncii centrale (inclusiv furnizarea asistenței privind lichiditatea pentru situații de urgență) în beneficiul unei anumite instituții de credit să fie păstrate confidențiale, pentru a contribui la stabilitatea sistemului financiar și, astfel, pentru a nu spori în mod inutil stresul în cadrul sistemului. Buna funcționare a sistemului financiar impune existența unei excepții clare, întrucât o evaluare a necesității de divulgare de la caz la caz ar putea crea un blocaj total într-o situație în care o acțiune rapidă este necesară.


(1)  Scrisul cu caractere aldine în cuprinsul textului arată că BCE propune inserarea unui text nou. Pasajele tăiate în cuprinsul textului arată că BCE propune eliminarea textului.