[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 2.9.2009

COM(2009) 447 final

COMUNICARE A COMISIEI CĂTRE CONSILIU ȘI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN

PRIVIND CREAREA UNUI PROGRAM COMUN DE REINSTALARE AL UE

{COM (2009) 456 final}{SEC(2009) 1127}{SEC(2009) 1128}

COMUNICARE A COMISIEICĂTRE CONSILIU ȘI CĂTRE PARLAMENTUL EUROPEAN

PRIVIND CREAREA UNUI PROGRAM COMUN DE REINSTALARE AL UE

1. CONTEXT

1.1. Context politic

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam[1] în 1999, UE a întreprins activități în vederea creării unui sistem european comun de azil (SECA) , al cărui scop principal este realizarea unei convergențe progresive, la nivelul UE, în chestiuni de azil, prin stabilirea unor standarde minime comune, prin crearea unei proceduri comune de azil și a unui statut uniform, precum și prin consolidarea cooperării practice. În contextul dezvoltării SECA, Comisia a subliniat dintotdeauna nevoia ca UE să se angajeze și mai mult în reinstalarea refugiaților proveniți din țările terțe și ca reinstalarea să facă parte integrantă din politica UE în materie de azi, în general.

În conformitate cu programul de la Haga [2], în septembrie 2005 Comisia a adoptat o Comunicare privind programele de protecție regionale [3] (PPR) care urmează să fie elaborate în parteneriat cu țările terțe alese, în vederea consolidării protecției refugiaților în anumite regiuni ale lumii. Comunicarea sublinia că reinstalarea ar trebui să constituie un element central al acordării de asistență acestor țări. Ambele PPR aflate în desfășurare, în Tanzania, pe de o parte, și în Ucraina, Belarus și Republica Moldova, pe de altă parte, au o componentă legată de reinstalare.

Noul Fond European pentru Refugiați [4] (FER III), care a devenit operațional în 2008, prevede asistență financiară pentru reinstalarea refugiaților din țările terțe în statele membre ale UE.

O amplă consultare a tuturor părților interesate relevante pe tema politicilor în materie de azil, lansată odată cu publicarea, în iunie 2007, a Cărții verzi cu privire la viitorul sistemului european comun de azil (SECA) [5] , a demonstrat o amplă recunoaștere a faptului că reinstalarea ar trebui să constituie un element central al politicilor externe ale UE în materie de azil și că s-ar obține avantaje importante dintr-o cooperare mai aprofundată pe teme de reinstalare între statele membre, ICNUR și ONG-uri. În Planul strategic în materie de azil [6], adoptat la 17 iunie 2008, Comisia a conchis, așadar, că reinstalarea ar trebui dezvoltată în continuare și transformată într-un instrument de protecție eficace aflat la dispoziția UE, care să satisfacă nevoia de protecție a refugiaților în țările terțe și să demonstreze solidaritatea cu țările terțe care sunt prima țară de azil.

Pactul european privind imigrația și azilul [7] statua că, dintre noile inițiative care trebuie luate în vederea finalizării creării unui sistem european comun de azil, ar trebui consolidată cooperarea cu ICNUR în scopul garantării unei mai bune protecții a persoanelor din afara teritoriului UE care solicită protecție, în special „înregistrând progrese, pe bază de voluntariat, pe calea reinstalării pe teritoriul Uniunii Europene a persoanelor plasate sub protecția Înaltului Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați”.

La 18 februarie 2009, Comisia a adoptat o propunere privind crearea unui Birou European de Sprijin pentru Azil [8] (BESA), care ar oferi un cadru structural pentru efectuarea activităților practice de cooperare în domeniul azilului, inclusiv activități legate de reinstalare.

1.2. Reinstalarea – trăsături esențiale

Reinstalarea într-o țară terță este una dintre cele trei așa-numite „soluții durabile ” aflate la dispoziția refugiaților, fiind deosebit de importantă deoarece oferă o soluție refugiaților care nu au la dispoziție o altă soluție durabilă. În general, reinstalarea se efectuează prin intermediul ICNUR și vizează refugiații ale căror nevoi de protecție au fost deja clar stabilite, având avantajul de a fi, pentru țara de primire, o procedură sistematică , iar pentru refugiați – un proces care le garantează siguranța fizică . Refugiații reinstalați nu trebuie să recurgă la diverse forme de migrație ilegală (de exemplu, traficul de ființe umane). De asemenea, aceasta oferă țării care participă la reinstalare importantul avantaj că primirea și integrarea refugiaților pot fi organizate din timp.

Ar trebui făcută o distincție clară între reinstalarea refugiaților din afara teritoriului UE într-unul dintre statele membre ale UE , care este o măsură umanitară și totodată o expresie a solidarității manifestate de UE față de țările terțe, și reinstalarea refugiaților în interiorul UE , care se efectuează în principal în scopul împărțirii sarcinilor între statele membre ale UE. Cel de al doilea aspect nu este abordat în cadrul prezentei comunicări. Prezenta comunicare și propunerea de modificare a deciziei FER, care o însoțește, abordează aspectul solidarității cu țările terțe în ceea ce privește primirea refugiaților. De asemenea, Comisia tratează în regim de urgență alte aspecte ale solidarității în gestionarea migrației, la cererea șefilor de stat și de guvern reuniți în cadrul Consiliului European din 18­19 iunie 2009. În special, printre alte inițiative, în vederea consolidării solidarității UE, Comisia a inițiat un sistem-pilot pentru reinstalarea din Malta în alte state membre a persoanelor care beneficiază de protecție internațională.

1.3. Evoluții recente în UE

În prezent, zece state membre ale UE participă anual la reinstalare (Suedia, Danemarca, Finlanda, Țările de Jos, Regatul Unit, Irlanda, Portugalia, Franța, România și Republica Cehă). Alte state membre au oferit punctual posibilitatea reinstalării și în general într-un număr limitat de situații, în special pentru anumite cazuri de urgență prezentate de ICNUR. Recent, Germania a fost de acord să reinstaleze 2 500 de refugiați irakieni din Siria și Iordania.

În ceea ce privește noile angajamente privind reinstalarea , în 2007 și 2008, Portugalia, Franța, România și Republica Cehă au decis să ofere un anumit număr de locuri pentru reinstalare pe an[9]. De asemenea, în 2008, România a încheiat un acord tripartit cu ICNUR și OIM (Organizația Internațională pentru Migrație) privind crearea în România (la Timișoara) a unui Centru de Tranzit în Regim de Urgență, destinat cazurilor de reinstalare de urgență și altor cazuri specifice.

Din 2008, reinstalarea a primit sprijin financiar semnificativ din Fondul European pentru Refugiați (FER III) . Una dintre prioritățile principale (prioritatea 3) pentru planificarea fondurilor, astfel cum s-a stabilit în orientările strategice adoptate în acest scop[10], prevede asistență pentru acțiunile care sprijină sporirea partajării responsabilității între statele membre și țările terțe. Aceasta include reinstalarea refugiaților dintr-o țară terță într-un stat membru. O serie amplă de activități de reinstalare în statele membre sunt eligibile pentru finanțare în cadrul programelor naționale FER în temeiul priorității 3 („gestionare partajată”).

Pentru calcularea sumelor alocate anual statelor membre din FER se ia în considerare numărul refugiaților reinstalați în fiecare stat membru în ultimii trei ani. În plus, se prevede o sumă fixă de 4 000 de euro pentru fiecare persoană reinstalată [articolul 13 alineatele (3) și (4) din decizia FER] pentru patru categorii specifice de persoane. În acest scop, statele membre trebuie să prezinte în fiecare an Comisiei, în avans, „angajamente privind reinstalarea”. Cele patru categorii specifice sunt următoarele:

1. persoane dintr-o țară sau regiune desemnată pentru aplicarea unui program de protecție regional;

2. minori neînsoțiți;

3. copii și femei în situații de risc, în special legate de violență psihologică, fizică sau sexuală ori de exploatare;

4. persoane cu probleme medicale grave, care pot fi rezolvate numai prin reinstalare.

Acțiunile transnaționale sau acțiunile de interes pentru întreaga Comunitate cu privire la politica în materie de azil, inclusiv acțiunile legate de reinstalare, sunt, de asemenea, eligibile pentru finanțare ca acțiuni comunitare FER (gestionate direct de către Comisie).

În ultimii ani, au fost desfășurate în UE mai multe proiecte legate de reinstalare , inclusiv programe de „înfrățire”. Aceste proiecte au cuprins o serie largă de activități, cum ar fi procesul de selecție și primirea și integrarea refugiaților reinstalați[11]. La aceste proiecte a participat un număr mare de diverși actori, atât guvernamentali, cât și neguvernamentali (actori internaționali, ONG-uri locale, ICNUR, OIM), din țări care participă la reinstalare sau din alte țări. De asemenea, în 2008 și 2009 au avut loc mai multe vizite ministeriale sau comunitare comune pe lângă operațiunile de reinstalare din Thailanda, Kenya, Siria și Iordania.

În lunile iulie și noiembrie 2008, Consiliul JAI a adoptat concluziile privind reinstalarea refugiaților din Irak , care au fixat obiectivul de a reinstala în UE până la aproximativ 10 000 de refugiați irakieni găzduiți în Siria și Iordania[12]. Aceste concluzii sunt importante nu numai în ceea ce privește protecția acordată refugiaților reinstalați în acest caz, ci și pentru că subliniază faptul că reinstalarea contribuie la menținerea situației de protecție în Siria și Iordania. În urma concluziilor Consiliului, patru state membre care în mod normal nu participă la reinstalare s-au angajat să reinstaleze refugiați irakieni (Germania, Italia, Belgia și Luxemburg).

2. DEFICIENțELE SITUAțIEI ACTUALE șI FIXAREA OBIECTIVELOR

2.1. Răspunsul UE la nevoile mondiale în materie de reinstalare

Trebuie reamintit faptul că marea majoritate a refugiaților la nivel mondial se află în afara UE, în principal în țări din Asia și Africa.

Nevoile mondiale în materie de reinstalare sunt cu mult mai mari decât locurile de reinstalare existente la nivel mondial . ICNUR estimează nevoile mondiale în materie de reinstalare la aproximativ 747 000 de persoane, inclusiv populațiile pentru care reinstalarea este preconizată pentru o perioadă de mai mulți ani. În urma stabilirii priorităților, ICNUR estimează că, dintre acestea, numai pentru 2010, 203 000 de persoane vor avea nevoie de reinstalare[13]. Potrivit ICNUR, în 2008, la nivel mondial au fost reinstalați 65 596 de refugiați. Dintre aceștia, 4 378 de refugiați, sau 6,7%, au plecat către una dintre țările UE[14]. Numărul de refugiați reinstalați în UE contrastează acut cu numărul de refugiați primiți în multe alte țări ale lumii industrializate[15]. În același timp, UE primește un număr proporțional mai mare de solicitanți „spontani” de azil decât alte regiuni ale lumii dezvoltate. Mai mult, majoritatea țărilor UE nu dispun de niciun program de reinstalare și ar trebui să demareze activități de consolidare a capacităților pentru a putea participa regulat la acțiuni de reinstalare. Prin urmare, obiectivul principal al acțiunii comune de reinstalare a UE ar trebui să fie implicarea mai multor state membre în activități de reinstalare și garantarea unui acces regulat și sigur la protecție pentru persoanele reinstalate. În același timp, aceasta ar trebui să demonstreze o mai mare solidaritate cu țările terțe în ceea ce privește primirea refugiaților. În consecință, UE va prelua o parte mai mare a responsabilității de a satisface nevoile în materie de reinstalare existente la nivel mondial. În acest mod, poate va descuraja anumite grupuri de refugiați să încerce să intre pe teritoriul UE prin migrație ilegală.

Este amplu recunoscut faptul că reinstalarea nu are numai un scop umanitar față de persoanele reinstalate și, indirect, față de refugiații care rămân în prima țară de azil, ci și scopul de a ușura, pentru țara terță în cauză, sarcina de a găzdui un număr mare de refugiați. Prin urmare, reinstalarea poate juca un rol important în calitate de componentă a politicilor externe ale UE în general. Impactul strategic al reinstalării ar fi mai mare dacă prioritățile referitoare la originea geografică, naționalitatea sau categoriile specifice de persoane care trebuie reinstalate ar fi stabilite în mai mare măsură la nivelul UE. În prezent, statele membre care participă la reinstalare își stabilesc în general prioritățile la nivel național, fără o coordonare solidă la nivelul UE nici în ceea ce privește reinstalarea în sine, nici alte instrumente conexe de politică externă. Mai mult, nivelul actual, relativ scăzut, de implicare a UE în reinstalarea refugiaților are un impact negativ asupra ambiției UE de a juca un rol proeminent în problemele umanitare mondiale și, prin urmare, asupra influenței UE în forurile internaționale. Prin urmare, ar trebui sporită implicarea UE în activitățile de reinstalare, în vederea creșterii eficacității și a credibilității UE în afacerile internaționale, în general. Impactul reinstalării ar spori prin utilizarea mai strategică a reinstalării la nivelul UE și printr-o integrare mai eficientă a reinstalării în politicile externe ale UE în general.

2.2. Lipsa de cooperare structurată în cadrul UE

În prezent, între țările UE nu există niciun schimb structurat de informații privind reinstalarea și nicio coordonare structurată a activităților de reinstalare la nivel comunitar. Planificarea activităților de reinstalare se face în general prin contacte bilaterale între țările care participă la reinstalare și ICNUR. Schimbul de informații între ICNUR și țările care participă la reinstalare are loc prin intermediul forurilor de la Geneva[16], care cuprind țările participante la reinstalare la nivel mondial și care tratează aspectele mondiale privind reinstalarea. Acestea nu cuprind statele membre ale UE care în prezent nu participă la reinstalare. Din acest motiv, din 2007, reuniunile de experți privind reinstalarea au fost convocate ad-hoc de Comisie. Prin urmare, structurile și procedurile de coordonare a politicii privind reinstalarea din UE ar trebui adaptate pentru a permite o cooperare mai strânsă între statele membre și o coordonare mai eficientă a activităților de reinstalare la nivelul UE.

Reinstalarea necesită multă pregătire logistică, cum ar fi misiunile de selecție și de orientare, controalele medicale și de securitate, regimul de călătorie și de viză, programele de primire și integrare. Unele dintre aceste activități ar putea fi efectuate de statele membre împreună sau printr-o strânsă cooperare între acestea. Actuala lipsă a unor activități comune și a cooperării practice dintre statele membre sporește costurile financiare ale reinstalării pentru „țările care participă la reinstalare” în prezent și constituie o piedică pentru alte țări care ar putea lua în considerare posibilitatea de a se angaja în acțiuni de reinstalare, în special țările care ar putea preconiza introducerea unor cote reduse de reinstalare. Este probabil ca organizarea diverselor activități logistice necesare pentru efectuarea reinstalării să fie considerate nepractice și prohibitive din punctul de vedere al costurilor pentru statele membre care nu au experiență și capacități în ceea ce privește reinstalarea. Prin urmare, costurile economice asociate cu reinstalarea în UE ar trebui diminuate printr-o mai strânsă cooperare între statele membre.

2.3. Necesitatea unei mai bune orientări a priorităților în materie de reinstalare și a sprijinului financiar

Sprijinul financiar furnizat de FER III în favoarea reinstalării a dus în mod clar la efecte pozitive asupra acesteia. Cu toate acestea, asistența suplimentară acordată statelor membre pentru fiecare refugiat reinstalat în temeiul articolului 13 alineatul (3) al deciziei de instituire a FER III se aplică numai în cazul a patru categorii specifice de persoane. Aceste categorii de persoane au fără îndoială nevoie de protecție și să fie reinstalate, însă este posibil să existe și alte categorii de persoane care au cel puțin la fel de multă nevoie să fie reinstalate. Având în vedere că în prezent nevoile de reinstalare ale acestor categorii de refugiați nu sunt discutate în mod regulat la nivelul UE, acestea nu fac obiectul unei evaluări actualizate care să permită o mai bună identificare a nevoilor de protecție pe care UE le consideră a fi prioritare. Cadrul actual al FER este, așadar, prea rigid și insuficient de adaptabil pentru a răspunde nevoilor nou apărute, în special în ceea ce privește prioritățile geografice. În același timp, statele membre își stabilesc prioritățile în materie de reinstalare la nivel național, fără o consultare și coordonare prealabilă la nivelul UE. Prin urmare, ar trebui instituit un mecanism care să asigure că eforturile în materie de reinstalare din UE sunt mai bine orientate, în mod continuu și dinamic, către persoanele care au cea mai mare nevoie de a fi reinstalate. Acest lucru poate fi realizat prin asigurarea unei definiri comune regulate a priorităților-cheie și prin furnizarea unui stimulent financiar pentru statele membre în vederea reinstalării refugiaților în conformitate cu prioritățile respective.

3. PROGRAMUL COMUN DE REINSTALARE AL UE

Având în vedere deficiențele descrise anterior, ar trebui instituit un program comun de reinstalare al UE (1) pentru a spori impactul umanitar al UE prin garantarea faptului că aceasta oferă, prin reinstalare, un sprijin mai important și mai bine orientat protecției internaționale a refugiaților, (2) pentru a spori utilizarea strategică a reinstalării prin garantarea faptului că aceasta este integrată corespunzător în politicile externe și umanitare ale Uniunii în general și (3) pentru a canaliza mai eficient eforturile UE în materie de reinstalare, astfel încât să se asigure faptul că beneficiile sunt realizate în modul cel mai eficace din punctul de vedere al costurilor.

În acest scop, Comisia propune modificarea deciziei FER III pentru a furniza stimulente suplimentare statelor membre pentru a se angaja în activități de reinstalare și pentru a se garanta faptul că prioritățile în materie de reinstalare convenite la nivelul UE beneficiază de un sprijin financiar corespunzător.

3.1. Principii directoare pentru un program comun de reinstalare al UE

Având în vedere obiectivele generale ale programului comun de reinstalare al UE și luând în considerare opiniile părților interesate, programul se bazează pe principiile directoare de mai jos.

- Participarea statelor membre la reinstalare ar trebui să rămână voluntară . În prezent, există diferențe considerabile între statele membre în ceea ce privește obiectivele numerice și cazurile specifice de refugiați pe care doresc să îi reinstaleze, criteriile juridice utilizate pentru a decide care sunt persoanele care trebuie reinstalate și partenerii prin intermediul cărora se efectuează reinstalarea.

- Dimensiunea activității de reinstalare din UE ar trebui extinsă , prin familiarizarea unui număr cât mai mare de state membre cu reinstalarea și prin consolidarea experienței și capacității de care trebuie să dispună acestea în vederea efectuării reinstalării.

- Mecanismul creat ar trebui să permită adaptabilitatea la condițiile aflate în schimbare. Pentru a putea utiliza reinstalarea în mod strategic, ar trebui să fie posibil ca prioritățile în materie de reinstalare să fie analizate și revizuite anual. De asemenea, este nevoie de adaptabilitate pentru a răspunde la nevoile crescânde în ceea ce privește cooperarea practică în materie de reinstalare între statele membre.

- De asemenea, pe lângă guvernele statelor membre, ar trebui să participe și alți actori care joacă un rol important în reinstalare . Cel mai important actor în acest sens este ICNUR, datorită mandatului său internațional și rolului fundamental pe care îl joacă în acest domeniu la nivel mondial. Este, de asemenea, importantă implicarea Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), având în vedere rolul acesteia în ceea ce privește aspectele logistice și practice ale reinstalării la nivel mondial. Ar trebui implicate ONG-uri internaționale și locale cu cunoștințe și experiențe specifice în materie de reinstalare, precum și autorități locale, în special în legătură cu primirea și integrarea refugiaților reinstalați.

- Dezvoltarea unei abordări comune ale UE privind reinstalarea refugiaților dintr-o țară terță ar trebui să fie progresivă și, odată cu dobândirea experienței, domeniul de aplicare al programului ar putea fi extins.

3.2. Componentele Programului comun de reinstalare al UE

Programul va consta în principal într-un mecanism care permite stabilirea unor priorități anuale comune în materie de reinstalare și o utilizare mai eficientă a asistenței financiare disponibile prin suma angajată din FER. Mecanismul va fi completat de o cooperare practică consolidată, de o eficacitate mai mare a politicilor externe în materie de azil și de o evaluare periodică a programului comun de reinstalare.

3.2.1. Stabilirea anuală a priorităților comune pe baza unui proces consultativ și o mai bună utilizare a sumei angajate din FER

Grupul de experți în materie de reinstalare

Actualul grup ad-hoc de experți în materie de reinstalare se va transforma într-un organism care se reunește în mod regulat. Vor lua parte toate statele membre, atât țări care participă la reinstalare, cât și țări neparticipante, precum și alte părți interesate (de exemplu ICNUR, OIM, ECRE, ONG-uri cu activități legate de reinstalare, fiecare pe baza expertizei sale specifice și în limitele mandatului propriu). Grupul de experți în materie de reinstalare se va pregăti în vederea identificării priorităților anuale comune ale UE, care vor constitui ulterior baza pentru un proiect de decizie a Comisiei. Aceste priorități se vor baza pe o previziune indicativă a nevoilor în materie de reinstalare, furnizată în primăvara fiecărui an de către ICNUR. De asemenea, grupul va realiza schimbul de informații între statele membre privind obiectivele cantitative stabilite de acestea și va discuta nevoile specifice cu privire la reinstalare, cum ar fi activitățile menite să încurajeze statele membre care nu participă încă la activități de reinstalare. De asemenea, împreună cu Biroul European de Sprijin pentru Azil, grupul va putea să identifice necesitățile actuale de cooperare practică în domeniul reinstalării.

Priorități comune care beneficiază de sprijinul financiar al Fondului European pentru Refugiați

Va fi instituit un mecanism prin care prioritățile comune în materie de reinstalare la nivelul întregii Uniuni vor fi definite anual prin intermediul unei decizii a Comisiei. Ar putea constitui priorități atât regiunile geografice și naționalitățile, cât și categoriile specifice de refugiați care urmează să fie reinstalați, inclusiv cazurile de urgență. De exemplu, UE ar putea acorda prioritate reinstalării refugiaților irakieni din Siria și Iordania, a refugiaților somalezi din Kenya sau a refugiaților sudanezi din Ciad. La identificarea acestor priorități se va asigura coerența cu politicile externe ale UE în general. Acest cadru va permite identificarea, în fiecare an, a nevoilor nou apărute sau a priorităților în materie de reinstalare. Aceasta ar permite, în special pentru grupurile vulnerabile, cum ar fi copiii sau minorii neînsoțiți, o analiză mai aprofundată a celor mai importante nevoi și priorități.

Prin urmare, se propune modificarea deciziei FER III , astfel încât statele membre care reinstalează refugiați în conformitate cu prioritățile anuale comune ale UE să primească asistență financiară în temeiul articolului 13 din decizia FER III. Articolul menționat prevede în prezent că se acordă asistență financiară suplimentară statelor membre dacă acestea se angajează să reinstaleze refugiații din patru categorii specifice, astfel cum sunt descrise la punctul 1.3. Această dispoziție ar fi modificată pentru a permite mecanismului actual să fie mai dinamic și mai adaptabil. Cu toate acestea, ar trebui subliniat că statele membre ar fi în continuare libere să efectueze reinstalarea altor categorii de refugiați. Comisia prezintă propunerea de modificare a deciziei FER III împreună cu prezenta comunicare .

Pe baza activității preliminare a Grupului de experți în materie de reinstalare, în fiecare an vor fi identificate prioritățile comune pentru a declanșa angajamentele FER, în temeiul cărora statele membre primesc asistență financiară suplimentară. În fiecare an, Comisia va decide cu privire la prioritățile anuale în materie de reinstalare pe baza consultărilor în cadrul comitetului de gestionare a Programului general „Solidaritatea și gestionarea fluxurilor de migrație”, competent și pentru FER III. Această decizie a Comisiei va fi una dintre măsurile de punere în aplicare a deciziei de instituire a FER III, adoptată de Consiliu și de Parlamentul European în temeiul articolului 63 alineatul (2) litera (b) din Tratatul de instituire a Comunității Europene. Această decizie anuală va trebui adoptată în timp util pentru a permite statelor membre să furnizeze angajamentele privind reinstalarea pentru a putea primi alocările financiare din FER.

3.2.2. Cooperare practică sporită

Biroul European de Sprijin pentru Azil

Se preconizează că Biroul European de Sprijin pentru Azil (BESA) va fi operațional în 2010. Acesta va oferi un cadru structural pentru efectuarea activităților practice de cooperare, inclusiv a activităților legate de reinstalare . Propunerea de regulament privind crearea biroului stipulează că „în acord cu Comisia, biroul coordonează schimburile de informații și toate celelalte acțiuni întreprinse cu privire la chestiunile legate de punerea în aplicare a instrumentelor și mecanismelor privind dimensiunea externă a sistemului european comun de azil. Biroul coordonează schimburile de informații și toate celelalte acțiuni întreprinse cu privire la reinstalarea refugiaților în interiorul Uniunii Europene.”

Se preconizează că dezvoltarea cooperării practice în materie de reinstalare va crea sinergii importante. Identificarea priorităților anuale comune ar trebui să permită o mai bună orientare a cooperării. Statele membre pot efectua împreună activități concrete, cum ar fi misiunile de selecție și de informare, programele de orientare dinaintea plecării, controale medicale, regimul de călătorie și de viză. Alte forme de cooperare ar putea include schimbul de informații privind caracteristicile cazurilor specifice de reinstalare și formarea comună. Cooperarea privind primirea și integrarea se va face probabil în special sub forma schimbului de informații și a identificării „celor mai bune practici”, în scopul îmbunătățirii calității sistemelor de primire și integrare, care prezintă diferențe considerabile de la un stat membru la altul. Se pot trage învățăminte din experiența dobândită în urma unei ample serii de activități, implicând diferite părți interesate.

De asemenea, BESA se poate angaja într-o cooperare tehnică privind reinstalarea cu țările terțe, atât țări non-UE implicate în activități de reinstalare, cât și cu țările care sunt prima țară de azil. De asemenea, o astfel de cooperare poate fi inițiată și cu organizațiile internaționale, în special cu ICNUR și OIM. Pentru a se asigura că BESA își poate începe activitățile în cel mai scurt timp, trebuie identificate fără întârziere prioritățile pentru primii ani de activitate ai biroului. Comisia va coopera cu diferite părți interesate pentru a identifica aceste priorități cât de curând posibil. Înainte de finalul actualei președinții suedeze (2009), ar putea fi deja identificată o primă serie de priorități.

Proiecte pilot și cele mai bune practici în materie de reinstalare

În ultimii ani s-a derulat un număr mare de proiecte practice de cooperare legate de reinstalare. Acest fapt se datorează, în mare măsură, rolului activ jucat de societatea civilă, în special de mai multe ONG-uri. Se preconizează că va fi nevoie în continuare de activități similare în anii care vin. Prin urmare, Comisia va continua să sprijine aceste activități, în special prin intermediul acțiunilor comunitare FER.

O evoluție recentă este crearea, în România, a Centrului de Tranzit în Regim de Urgență pentru reinstalare. Recent, mai multe state membre și-au arătat interesul în ceea ce privește utilizarea Centrului de Tranzit în Regim de Urgență ca facilitate din care statele respective pot reinstala categorii specifice de refugiați care au nevoie urgentă de reinstalare. Utilizarea Centrului de Tranzit în Regim de Urgență poate ușura și reduce costurile efectuării reinstalării și ar putea fi un model pentru alte inițiative similare de acest tip.

3.2.3. Eficacitatea sporită a politicilor externe ale UE în materie de azil

Cooperarea cu ICNUR

Pentru ca programul UE să aibă succes – atât cu privire la identificarea priorităților comune, cât și la activitățile de cooperare practică – va fi importantă cooperarea strânsă cu ICNUR . Consultările dintre statele membre, Comisie și ICNUR privind reinstalarea vor trebui, așadar intensificate, inclusiv în cadrul Grupului de lucru privind reinstalarea de la Geneva și al Conferinței anuale tripartite privind reinstalarea. De asemenea, BESA va trebui implicat îndeaproape. Noul program UE ar putea necesita unele schimbări pentru a corespunde actualei administrări a reinstalării de către ICNUR, însă nu ar trebui să o complice nejustificat. Introducerea acestui nou program ar trebui considerată drept o ocazie pentru a da un nou impuls reinstalării la nivel mondial.

O mai bună coordonare cu politicile externe ale UE

Este necesară, la nivel structural, o abordare integrată între reinstalare, alte componente ale politicilor externe ale UE în materie de azil și politicile externe ale UE în general. În special, ar trebui asigurată coerența cu Abordarea globală a migrației a UE[17]. În temeiul programului comun, stabilirea priorităților în materie de reinstalare se va face pe baza nevoilor curente, astfel cum sunt identificate în mod regulat de către ICNUR, precum și pe baza altor considerente umanitare și politice identificate de statele membre și de Comisie, luând în considerare situația specifică a țărilor terțe în cauză, ca și relațiile generale ale UE cu aceste țări. Discuțiile recente și concluziile adoptate de Consiliul de Miniștri JAI privind reinstalarea refugiaților irakieni din Siria și Iordania subliniază faptul că reinstalarea poate fi o componentă importantă a politicilor externe ale UE. În plus față de menționarea nevoilor urgente de reinstalare ale câtorva dintre acești refugiați, Consiliul a subliniat „că un efort mai mare în sensul reinstalării în țările Uniunii Europene ar transmite un semnal pozitiv de solidaritate tuturor irakienilor și unul de cooperare cu Siria și Iordania pentru menținerea spațiului lor de protecție”[18]. Cu toate acestea, intervenția directă a Consiliului JAI în reinstalarea refugiaților irakieni din Siria și Iordania a constituit o excepție, ilustrând necesitatea unui mecanism decizional structurat și a unei infrastructuri corespunzătoare care pot fi create pentru a răspunde evoluțiilor în domeniu. De asemenea, politicile externe ale UE pot servi drept instrument pentru crearea unui cadru de pregătire și desfășurare a programelor de reinstalare.

Reinstalarea ar trebui integrată într-un mod mai eficace în cadrul programelor de protecție regionale (PPR) care vor fi elaborate în viitor, iar punerea sa în aplicare ar trebui strâns monitorizată. Din 2007, au fost realizate programe de protecție regionale în Tanzania și fostele Noi State Independente (Ucraina, Belarus și Republica Moldova). Cu toate acestea, experiența arată că reinstalarea a rămas o componentă relativ subdezvoltată a acestor PPR-pilot și că numai un număr limitat de refugiați a fost reinstalat din țările beneficiare în statele membre ale UE. Viitoarele PPR ar putea cuprinde regiuni din Africa de Nord și Orientul Mijlociu. Dimensiunea reinstalării va fi, de asemenea, analizată ca parte a evaluării PPR, pe care Comisia o va efectua împreună cu alte părți interesate până la sfârșitul anului 2009.

3.3. Raportare și evaluare

Cu sprijinul BESA, Comisia va prezenta anual Consiliului și Parlamentului European rapoarte privind eforturile în materie de reinstalare făcute în cadrul UE, precum și rezultatele angajamentelor privind reinstalarea, pentru a permite instituțiilor să urmărească progresul privind eforturile în materie de reinstalare din UE și să discute evoluțiile viitoare. În cursul anului 2012 va fi organizată o conferință cu toate părțile interesate relevante pentru a efectua o evaluare intermediară a progreselor înregistrate în materie de reinstalare prin intermediul programului comun de reinstalare al UE. Evaluarea va analiza eficacitatea asistenței financiare furnizate în temeiul articolului 13 din decizia FER III; aceasta ar putea examina, totodată, posibilitatea introducerii unei modulări a sumei forfetare în funcție de vulnerabilitatea sau de nevoile categoriilor specifice de persoane reinstalate.

Programul comun de reinstalare al UE va fi evaluat în 2014, în scopul identificării îmbunătățirilor necesare și dezvoltării ulterioare a programului de reinstalare. Astfel cum a propus Comisia în comunicarea sa din 10 iunie 2009, acest obiectiv mai ambițios ar trebui inclus în programul Stockholm, care va fi adoptat la sfârșitul anului 2009 și care va stabili obiectivele UE pentru viitorii cinci ani în domeniul justiției, libertății și securității[19].

4. PROPUNERE DE MODIFICARE A DECIZIEI FER III

Prin urmare, Comisia propune modificarea deciziei FER III, astfel cum se stabilește în propunerea legislativă care însoțește prezenta comunicare.

[1] JO C 340, 10.11.1997.

[2] JO C 53, 3.3.2005, p. 1.

[3] COM(2005) 388 final.

[4] Decizia nr. 573/2007/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 mai 2007 de instituire a Fondului European pentru Refugiați pentru perioada 2008-2013 (JO L 144, 6.6.2007, p. 1).

[5] Cartea verde cu privire la viitorul sistem european comun de azil [ COM (2007) 301].

[6] Plan strategic în materie de azil - O abordare integrată a protecției în ansamblul UE, COM(2008)360 final.

[7] Disponibil la adresa: http://register.consilium.europa.eu/pdf/ro/08/st13/st13440.ro08.pdf

[8] Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind crearea unui Birou European de Sprijin pentru Azil (COM/2009/0066 final).

[9] Portugalia a decis să acorde posibilitatea reinstalării pentru 30 de refugiați pe an, Franța – aproximativ pentru 350-450 de refugiați pe an, Romania – pentru 40 de refugiați pe an și Republica Cehă – pentru 30 de refugiați pe an.

[10] Decizia Comisiei din 29 noiembrie 2007 de punere în aplicare a Deciziei nr. 573/2007/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește adoptarea orientărilor strategice pentru perioada 2008-2013 (JO L 326, 12.12.2007, p. 29–31).

[11] Majoritatea acestor proiecte au fost cofinanțate de Comisie prin ARGO și FER.

[12] Documentele 11653/08 (Presse 205) și 16325/1/08 REV 1 (Presse 344) ale Consiliului.

[13] Nevoile mondiale de reinstalare estimate de ICNUR pentru 2010.

[14] A se vedea anexa 4 din Evaluarea impactului privind programul comun de reinstalare al UE, p. 5.

[15] De exemplu, numărul de refugiați reinstalați în fiecare an în Canada – în jur de 10 000 – este mai mult decât dublul numărului total de refugiați reinstalați anual în UE.

[16] Conferința anuală tripartită privind reinstalarea (ATCR) și Grupul de lucru privind reinstalarea.

[17] Comunicările Comisiei privind Abordarea globală a migrației a UE, COM (2005) 621, COM (2006) 735, COM (2007) 247, COM (2008) 611.

[18] Documentul 16325/1/08 REV 1 al Consiliului (Presse 344).

[19] COM(2009) 262 final.