52008PC0690

Propunere de directivă a Parlamentului european şi a Consiliului Privind anumite componente şi caracteristici ale tractoarelor agricole şi forestiere pe roţi (Versiune codificată) /* COM/2008/0690 final - COD 2008/0213 */


ê 89/173/CEE (adaptat)

ANEXA III C

CONDIŢII GENERALE DE Ö TESTARE Õ

1. Ö TEST ă RI Õ DE FRAGMENTARE

1.1. Geamul din sticlă ce urmează a fi testat nu trebuie fixat rigid; totuşi, se poate fixa peste un alt geam din sticlă identic printr-o bandă adezivă aplicată de jur împrejurul marginii.

1.2. Pentru a obţine fragmentarea, se foloseşte un ciocan de aproximativ 75 g sau un alt instrument similar. Raza curburii punctului de impact este de 0,2 ± 0,05 mm.

1.3. Se efectuează o Ö testare Õ în fiecare punct de impact prestabilit.

1.4. Se realizează o examinare a fragmentelor pe hârtie fotosensibilă, expunerea începând cu nu mai mult de 10 secunde şi încheindu-se cu nu mai mult de 3 minute după impact. Se iau în considerare numai liniile cele mai închise la culoare, reprezentând fracturarea iniţială. Laboratorul trebuie să păstreze reproduceri fotografice ale fragmentării obţinute.

2. Ö TEST Ă RI Õ LA IMPACT CU BILA

2.1. Ö Testare Õ cu bila de 227 g

2.1.1. Dispozitivul de Ö testare Õ

2.1.1.1. Bilă din oţel călit cu masa de 227 ± 2 g şi un diametru de aproximativ 38 mm.

2.1.1.2. Dispozitiv de cădere liberă a bilei de la o înălţime ce urmează a fi stabilită, sau un dispozitiv de proiectare a bilei care să confere acesteia o viteză echivalentă cu cea obţinută prin cădere liberă. Dacă se foloseşte un dispozitiv de proiectare a bilei, abaterea de viteză trebuie să fie ± 1 % din viteza echivalentă cu aceea obţinută prin cădere liberă.

2.1.1.3. Suport, ilustrat în figura 1, compus din două cadre de oţel cu muchii prelucrate de 15 mm lăţime, montate unul peste celălalt şi prevăzute cu garnituri de cauciuc de aproximativ 3 mm grosime şi 15 mm lăţime şi duritate de 50 IRHD.

Cadrul inferior se sprijină pe o casetă de oţel înaltă de aproximativ 150 mm. Piesa de Ö testare Õ este menţinută în poziţie de cadrul superior, care are o masă de aproximativ 3 kg. Suportul este sudat pe o foaie de oţel de aproximativ 12 mm grosime aşezată pe sol, între acestea fiind interpus un strat de cauciuc de aproximativ 3 mm grosime şi duritate 50 IRHD.

[pic]

Figura 1

Suport pentru testările la impact cu bila

2.1.2. Condiţii de testare

- Tempe ratură: 20 ± 5°C.

- Presiune: 860-1 060 mbar.

- Umiditate relativă: 60 ± 20 %.

2.1.3. Piesa de Ö testare Õ

Piesa de Ö testare Õ trebuie să fie un pătrat plat, cu latura de 300 + 10/- 0 mm.

2.1.4. Procedura de Ö testare Õ

Se aclimatizează piesa de Ö testare Õ la temperatura specificată timp de cel puţin 4 ore înainte de începerea testării.

Se poziţionează piesa de Ö testare Õ în suport (2.1.1.3). Planul piesei de Ö testare Õ trebuie să fie perpendicular, în limita a 3°, pe direcţia bilei cu care se intersectează.

Punctul de impact trebuie să fie situat într-un perimetru de 25 mm faţă de centrul geometric al piesei de Ö testare Õ, pentru o înălţime de cădere de 6 m sau mai puţin, şi la 50 mm de centrul piesei de Ö testare Õ pentru o înălţime de cădere mai mare de 6 m. Bila trebuie să lovească acea parte a piesei de Ö testare Õ care reprezintă faţa exterioară a geamului din sticlă de securitate, când acesta este montat pe vehicul. Se permite un singur impact cu bila.

2.2. Ö Testare Õ cu bila de 2 260 g

2.2.1. Dispozitivul de Ö testare Õ

2.2.1.1. Bilă din oţel călit cu masa de 2 260 ±20 g şi un diametru de aproximativ 82 mm.

2.2.1.2. Dispozitiv de cădere a bilei de la o înălţime ce urmează a fi specificată, sau un dispozitiv de proiectare a bilei care să confere bilei o viteză echivalentă cu aceea obţinută prin cădere liberă. Dacă se foloseşte un dispozitiv de proiectare a bilei, abaterea de viteză trebuie să fie ± 1% din viteza echivalentă cu aceea obţinută prin cădere liberă.

2.2.1.3. Suportul este ilustrat în figura 1, identic cu cel descris la punctul 2.1.1.3.

2.2.2. Condiţii de Ö testare Õ

- Temperatură: 20 ± 5 °C.

- Presiune: 860-1 060 mbar.

- Umiditate relativă: 60 ± 20 %.

2.2.3. Piesa de Ö testare Õ

Piesa de Ö testare Õ trebuie să fie un pătrat plat cu latura 300 + 10/-0 mm sau să fie decupată din partea cea mai plată a parbrizului sau din alt geam curbat din sticlă de securitate.

La alegere, se poate Ö testa Õ întregul parbriz sau alt geam curbat din sticlă de securitate. În acest caz, trebuie avut grijă să se asigure contactul adecvat între geamul din sticlă de securitate şi suport.

2.2.4. Procedura de Ö testare Õ

Se aclimatizează piesa de Ö testare Õ la temperatura specificată timp de cel puţin 4 ore înainte de începerea Ö testării Õ.

Se poziţionează piesa de Ö testare Õ în suport (2.1.1.3). Planul piesei de Ö testare Õ trebuie să fie perpendicular, în limita a 3°, pe direcţia bilei cu care se intersectează.

În caz geamului cu acoperire din plastic multistrat, piesa de Ö testare Õ se prinde de suport cu cleme.

Punctul de impact trebuie să fie situat într-un perimetru de 25 mm faţă de centrul geometric al piesei de Ö testare Õ. Bila trebuie să lovească acea parte a piesei de Ö testare Õ care reprezintă faţa interioară a geamului din sticlă de securitate când acesta este montat pe vehicul. Se permite un singur impact cu bila.

3. Ö TESTARE Õ LA IMPACTUL CU CAPUL

3.1. Dispozitivul de Ö testare Õ

3.1.1. Se foloseşte o greutate sub formă de cap, rotundă sau semirotundă, realizată din lemn laminat de esenţă tare, acoperit cu pâslă înlocuibilă şi cu sau fără o grindă transversală din lemn. Se foloseşte cu o piesă intermediară sub formă de gât, între partea sferică şi grinda transversală şi o tijă de fixare de cealaltă parte a grinzii.

Dimensiunile sunt în conformitate cu figura 2.

Masa totală a dispozitivului este de 10 ± 0,2 kg.

[pic]

Figura 2

Greutate în formă de cap

3.1.2. Dispozitiv de cădere a greutăţii sub formă de cap de la o înălţime ce urmează a fi specificată, sau un dispozitiv de proiectare a greutăţii care să-i confere greutăţii o viteză echivalentă cu aceea obţinută prin cădere liberă.

Dacă se foloseşte un dispozitiv de proiectare a greutăţii, abaterea de viteză trebuie să fie ± 1 % din viteza echivalentă cu aceea obţinută prin cădere liberă.

3.1.3. Suport, ilustrat în figura 3, pentru Ö testarea Õ pieselor plate. Dispozitivul se compune din două cadre de oţel, cu muchii prelucrate de 50 mm lăţime, montate unul peste celălalt şi prevăzute cu garnituri de cauciuc de aproximativ 3 mm grosime, 15 ± 1 mm lăţime şi o duritate de 70 IRHD.

Cadrul superior este ferm fixat de cadrul inferior cu cel puţin 8 bolţuri.

3.2. Condiţii de Ö testare Õ

3.2.1. Temperatura: 20 ± 5 ° C.

3.2.2. Presiune: 860-1 060 mbar.

3.2.3. Umiditate relativă: 60 ± 20 %.

[pic]

Figura 3

Suport pentru Ö testarea Õ la impactul cu capul

(1) Momentul de torsiune minim recomandat pentru M 20 este de 30 Nm.

3.3. Procedura de Ö testare Õ

3.3.1. Ö Testarea Õ cu o piesă plată

Piesa de Ö testare Õ plată, cu o lungime de 1 100 +5/- 2 mm şi o lăţime de 500 + 5/-2 mm este păstrată la o temperatură constantă de 20 ± 5°C cel puţin 4 ore înainte de Ö testare Õ. Se fixează piesa de Ö testare Õ în cadrele suport (3.1.3); se stâng bolţurile astfel încât deplasarea piesei de Ö testare Õ să nu depăşească 2 mm în timpul Ö testării Õ. Planul piesei de testare trebuie să fie perfect perpendicular pe direcţia greutăţii cu care se intersectează. Greutatea trebuie să lovească piesa de testare la o distanţă maximă de 40 mm faţă de centrul său geometric, pe acea parte care reprezintă faţa interioară a geamului din sticlă de securitate când acesta este montat pe vehicul, şi nu este permis decât un singur impact.

Stratul de pâslă se înlocuieşte după 12 testări.

ê 89/173/CEE

3.3. 2. Testări pe parbrizul întreg (aplicat numai pentru o înălţime de cădere mai mică sau egală cu 1,5 m)

ê 89/173/CEE (adaptat)

Se poziţionează parbrizul liber pe un suport cu o bandă de cauciuc interpusă, cu duritate de 70 IRHD şi de aproximativ 3 mm grosime, lăţimea contactului pe întreg perimetrul fiind de aproximativ 15 mm. Suportul constă într-o piesă rigidă, de forma parbrizului, astfel încât greutatea sub formă de cap să lovească suprafaţa interioară. Dacă este necesar, Ö parbrizul se prinde de suport cu cleme cu ajutorul unor metode adecvate Õ. Suportul se poate rezema pe un stativ rigid, între care se interpune un strat de cauciuc de aproximativ 3 mm grosime şi duritate 70 IRHD.

ê 89/173/CEE

Suprafaţa parbrizului trebuie să fie perfect perpendiculară pe direcţia greutăţii sub formă de cap cu care se intersectează.

Greutatea sub formă de cap trebuie să lovească parbrizul la o distanţă maximă de 40 mm faţă de centrul său geometric, pe acea parte care reprezintă faţa interioară a geamului din sticlă de securitate atunci când acesta este montat pe vehicul, şi nu este permis decât un singur impact.

Stratul de pâslă se înlocuieşte după 12 testări.

4. TESTAREA LA ABRAZIUNE

4.1. Dispozitivul de testare

4.1.1. Dispozitivul de abraziune[1], ilustrat schematic în figura 4, constă din:

- o placă turnantă orizontală, cu o clemă de centru, care se roteşte în sens invers acelor de ceasornic, cu 65 până la 75 rpm şi

[pic]

Figura 4

Schema dispozitivului de abraziune

- două braţe calibrate paralele, fiecare braţ fiind prevăzut cu câte un disc abraziv, prevăzut cu rulmenţi speciali, ce se roteşte liber în jurul unui ax; fiecare disc se sprijină pe piesa de testare , sub presiunea exercitată de o masă de 500 g.

Placa turnantă a dispozitivului de abraziune trebuie să se rotească uniform, pe cât posibil într-un singur plan (devierea de la acest plan să nu depăşească ± 0,5 mm la o distanţă de 1,6 mm de marginea plăcii turnante). Discurile trebuie să fie în aşa fel montate încât, atunci când vin în contact cu piesa de testare, să se rotească în direcţie opusă acesteia, spre a exercita — de două ori la fiecare rotaţie a piesei de testare — o acţiune abrazivă şi de compresie de-a lungul profilurilor curbate, pe o suprafaţă circulară de aproximativ 30 cm2.

4.1.2. Discuri abrazive[2], fiecare cu diametrul între 45 şi 50 mm şi o grosime de 12,5 mm, compuse dintr-un material abraziv special, cu particule fine, încastrate într-un cauciuc semidur. Discurile trebuie să aibă o duritate de 72 ± 5 IRHD, măsurată în 4 puncte echidistante de pe centrul suprafeţei abrazive, presiunea fiind aplicată vertical de-a lungul unui diametru al discului, iar rezultatele măsurării se citesc la 10 secunde după aplicarea completă a presiunii.

Pentru a fi utilizate, discurile abrazive se pregătesc printr-o rotaţie lentă peste o placă de sticlă, pentru a se asigura că suprafaţa lor este perfect plană.

ê 89/173/CEE (adaptat)

4.1.3. Sursă de lumină constând dintr-o lampă cu incandescenţă, cu filamentul într-un tub paralel, cu dimensiunile 1,5 mm × 1,5 mm × 3 mm. Ö Tensiunea filamentului trebuie să fie astfel încât temperatura de culoare să fie de 2 856 ± 50 K Õ. Tensiunea trebuie stabilizată în limita a ± 1/1 000 V. Instrumentul folosit la verificarea tensiunii trebuie să aibă o precizie adecvată.

ê 89/173/CEE

4.1.4. Sistem optic constând dintr-o lentilă cu distanţa focală, f , de cel puţin 500 mm şi reglată în funcţie de aberaţiile cromatice. Apertura completă a lentilei nu trebuie să depăşească f /20. Se reglează distanţa dintre lentilă şi sursa de lumină pentru a obţine un fascicul de lumină perfect paralel. Se introduce o diafragmă pentru a limita diametrul fasciculului de lumină la 7 mm ± 1 mm. Această diafragmă trebuie să fie situată la o distanţă de 100 ± 50 mm de lentilă, pe partea situată mai departe de sursa de lumină.

4.1.5. Echipament pentru măsurarea luminii difuze (a se vedea Figura 5), constând dintr-o celulă fotoelectrică cu sferă integrată (pentru măsurări fotometrice) cu diametrul între 200-250 mm. Sfera este echipată cu orificii de intrare şi de ieşire pentru lumină. Orificiul de intrare trebuie să fie circular şi să aibă un diametru cel puţin dublu faţă de cel al fasciculului de lumină. Orificiul de ieşire al sferei este prevăzut fie cu un captor de lumină, fie cu un dispozitiv standard de reflexie, conform procedurii descrise la punctul 4.4.3 de mai jos. Captorul de lumină absoarbe toată lumina, când sub raza fasciculului de lumină nu se află nicio piesă de testare.

Axa fasciculului de lumină trebuie să treacă prin centrul orificiilor de intrare şi de ieşire. Diametrul orificiului de ieşire a luminii ( b ) trebuie să fie egal cu 2a x tan 4o, unde a este diametrul sferei. Celula fotoelectrică trebuie montată în aşa fel încât lumina care vine direct prin orificiul de intrare sau prin dispozitivul standard de reflexie să nu poată ajunge la ea.

Suprafeţele interiorului sferei integrate şi dispozitivul standard de reflexie trebuie să aibă reflexie perfect egală, să fie la fel de mate şi de neselective. Semnalul de ieşire al celulei fotoelectrice trebuie să fie liniar în limita a ± 2 % peste gama de intensităţi luminoase folosite.

Alcătuirea instrumentului trebuie să fie de aşa natură încât să nu existe deviere galvanometrică atunci când sfera este de culoare închisă. Întregul mecanism trebuie verificat la intervale regulate prin standarde de calibrare a opacităţii determinate. Dacă măsurătorile de opacitate se efectuează folosind echipament sau metode diferite de cele definite mai sus, rezultatele trebuie ajustate — dacă e cazul — pentru a fi puse în concordanţă cu acelea obţinute de mecanismul descris mai sus.

[pic] Figura 5

Aparat de măsură a atenuării vizibilităţii

4.2. Condiţii de testare

4.2.1. Temperatură: 20 ± 50°C.

4.2.2. Presiune: 860-1 060 mbar.

4.2.3. Umiditate relativă: 60 ± 20 %.

4.3. Piesele de testare

Piesele de testare trebuie să fie pătrate plate cu latura de 100 mm, cu ambele suprafeţe perfect plane şi paralele, şi - dacă e cazul - să fie prevăzute în centru cu un orificiu de fixare cu diametrul de 6,4 + 0,2/- 0 mm.

4.4. Procedura de testare

Testarea la abraziune se efectuează pe acea suprafaţă a piesei de testare care reprezintă partea exterioară a geamului din sticlă de securitate atunci când acesta e montat pe vehicul, şi, de asemenea, pe partea interioară, în cazul geamului din sticlă cu acoperire din plastic.

4.4.1. Imediat înainte şi după efectuarea abraziunii, piesele de testare se curăţă astfel:

(a) se şterg cu o cârpă din in, sub un jet de apă curată;

(b) se limpezesc cu apă distilată sau demineralizată;

(c) se usucă prin suflare cu oxigen sau azot;

(d) se înlătură posibilele urme de apă prin tamponare uşoară cu o cârpă umedă din in. Dacă e cazul, se usucă prin apăsare uşoară între două cârpe din in.

Trebuie evitată orice tratare cu echipament ultrasonic. După curăţare, piesele de testare trebuie mânuite de margini şi depozitate astfel încât să se împiedice orice deteriorare sau contaminare a suprafeţelor.

4.4.2. Se aclimatizează piesele de testare cel puţin 48 de ore la o temperatură de 20 ± 5°C şi la o umiditate relativă de 60 ± 20 %.

4.4.3. Se aşează piesa de testare în dreptul orificiului de intrare în sfera de integrare. Unghiul format între perpendiculara pe suprafaţa piesei de testare şi raza de lumină nu trebuie să depăşească 8°.

Se fac patru măsurători după cum este indicat în tabelul următor:

Citiri | Cu piesa de testare | Cu captorul de lumină | Cu standard de reflexie | Cantitatea reprezentată |

T1 | Nu | Nu | Da | Lumină incidentă |

T2 | Da | Nu | Da | Cantitate totală de lumină transmisă de piesa de testare |

T3 | Nu | Da | Nu | Lumina difuzată de instrument |

T4 | Da | Da | Nu | Lumina difuzată de instrument şi de piesa de testare |

Se repetă citirile T1, T2, T3 şi T4 cu alte poziţii specificate ale piesei de testare, pentru uniformitate.

Se calculează factorul de transmisie totală Tt = T2/T1.

Se calculează factorul de transmisie de difuzie Td după cum urmează:

Td = [T4 − T3(T2/T1)]/T1

Se calculează procentul de întunecare sau luminozitate sau amândouă, după cum urmează:

(Td/Tt) × 100 %

Se măsoară atenuarea iniţială a vizibilităţii piesei de testare în minimum patru puncte echidistante din suprafaţa nesupusă abraziunii, folosind formula de mai sus. Se face media rezultatelor pentru fiecare piesă de testare. În locul celor patru măsurători, se poate obţine o valoare medie rotind piesa uniform la o viteză de rotaţie de 3 rot/sec sau mai multe.

Pentru fiecare geam din sticlă de securitate se efectuează trei testări. Se utilizează atenuarea vizibilităţii ca măsură a abraziunii suprafeţei, după ce piesa a fost supusă testării la abraziune.

Se măsoară lumina difuzată pe traiectoria supusă abraziunii în minimum patru puncte echidistante situate în suprafaţa şlefuită, folosind formula de mai sus. Se face media rezultatelor pentru fiecare piesă de testare. În locul celor patru măsurători, se poate obţine o valoare medie rotind piesa uniform la o viteză de rotaţie de 3 rot/sec sau mai multe.

ê 89/173/CEE (adaptat)

4.5. Modul de efectuare a testării la abraziune se decide de către laboratorul care efectuează testarea pe baza informaţiilor puse la dispoziţia acestuia. Ö Cu excepţia materialelor cu acoperire din plastic multistrat, în cazul schimbărilor din stratul intermediar sau grosimii materialului de exemplu, nu este necesară în mod normal efectuarea de testări suplimentare Õ.

ê 89/173/CEE

4.6. Indicii de dificultate ai caracteristicilor secundare

Nu sunt implicate caracteristici secundare.

5. TESTAREA LA TEMPERATURI RIDICATE

5.1. Procedura de testare

Se încălzesc trei mostre de testare la 100°C sau trei piese de testare de minimum 300 x 300 mm prelevate de laborator din trei parbrize sau trei geamuri, altele decât parbrize, una dintre dimensiunile acestora corespunzând marginii superioare a geamului.

Se menţine această temperatură timp de două ore, apoi se lasă mostrele să ajungă la temperatura camerei. Dacă geamul din sticlă de securitate are ambele suprafeţe externe din material anorganic, testare a se efectuează prin imersarea mostrelor în apă clocotită, pentru perioada specificată de timp, având grijă să se evite şocul termic. Dacă mostrele sunt decupate din parbrize, una dintre muchiile fiecărei mostre de testare va fi o parte dintr-o margine a parbrizului.

5.2. Indicii de dificultate ai caracteristicilor secundare

Incolor | Colorat |

Colorarea stratului intermediar: | 1 | 2 |

Nu sunt implicate alte caracteristici secundare.

5.3. Interpretarea rezultatelor

5.3.1. Rezultatul testării rezistenţei la temperaturi ridicate este considerat pozitiv dacă nu se formează bule sau nu apar alte defecte, la o distanţă mai mare de 15 mm de la o muchie netăiată sau la 25 mm de la o muchie tăiată a mostrei de testare sau la mai mult de 10 mm de orice fisură apărută în timpul testării.

5.3.2. Se consideră satisfăcător, din punct de vedere al testării la temperaturi ridicate, acel set de piese sau mostre de testare prezentate pentru obţinerea omologării de tip pentru componente, dacă se îndeplineşte oricare dintre următoarele condiţii:

5.3.2.1. dacă rezultatele tuturor testărilor sunt satisfăcătoare sau

5.3.2.2. dacă rezultatele unei testări sunt nesatisfăcătoare, dar rezultatul este satisfăcător la o următoare serie de testări efectuate asupra unui nou set de piese de testare.

6. TESTAREA REZISTENŢEI LA RADIAŢII

6.1. Metoda de testare

6.1.1. Dispozitivul de testare

6.1.1.1. O sursă de radiaţii constând într-o lampă cu arc în vapori de mercur la presiune medie, cu un tub de cuarţ de tipul fără ozon; axa becului este verticală. Dimensiunile nominale ale lămpii sunt de 360 mm lungime şi 9,5 mm diametru. Lungimea arcului este de 300 ± 4 mm. Lampa trebuie alimentată la 750 ± 50 W.

Se poate utiliza orice altă sursă de radiaţii care produce aceleaşi efecte ca lampa descrisă mai sus. Pentru a verifica dacă efectele altei surse sunt identice, se face o comparaţie măsurând energia emisă în gama de lungime de undă între 300 şi 450 nm, toate celelalte lungimi de undă fiind eliminate prin utilizarea de filtre. Cu aceste filtre se foloseşte o sursă de alimentare alternativă.

În cazul geamurilor din sticlă de securitate , pentru care nu există o corelaţie satisfăcătoare între această testare şi condiţiile de utilizare, este necesar să se revizuiască condiţiile de testare.

6.1.1.2. Transformatorul şi condensatorul de alimentare trebuie să furnizeze lămpii (6.1.1.1.) o tensiune de pornire de 1 100 V minimum şi o tensiune de lucru de 500 ± 50 V.

6.1.1.3. Pentru a asigura o expunere uniformă la radiaţii, se utilizează un dispozitiv de prindere şi rotire cu 1-5 rpm a pieselor de testare în jurul sursei de radiaţii care este amplasată în poziţie centrală.

6.1.2. Piesele de testare

6.1.2.1. Dimensiunea pieselor de testare este de 76 × 300 mm.

6.1.2.2. Piesele de testare sunt tăiate în laborator din partea superioară geamurilor din sticlă în aşa fel încât:

- pentru geamuri, altele decât parbrize, partea superioară a piesei de testare să coincidă cu marginea superioară a geamului;

- pentru parbrize, marginea superioară a piesei de testare să coincidă cu limita superioară a zonei în care se verifică şi se determină transmisia normală a luminii conform punctului 9.1.2.2 din prezenta anexă.

6.1.3. Procedura de testare

Înainte de expunere, se verifică factorul de transmisie normală a luminii la trei piese de testare în conformitate cu punctele 9.1.1 şi 9.1.2 din prezenta anexă. Se protejează de radiaţie o porţiune din fiecare piesă de testare şi apoi se pune piesa în dispozitivul de testare la 230 mm de şi paralel cu axa lămpii. Pe durata testării se menţine o temperatură 45 ± 5°C a piesei de testare. Faţa mostrei care se va afla în exteriorul tractorului va fi îndreptată spre lampă. Pentru tipul de lampă specificat la punctul 6.1.1.1, timpul de expunere este de 100 de ore. După expunere, se măsoară din nou transmisia normală a luminii pe suprafaţa expusă a fiecărei piese de testare.

6.1.4. Fiecare piesă sau mostră de testare (trei în total) este supusă, conform procedurii de mai sus, la radiaţii, astfel încât radiaţia din fiecare punct al piesei sau mostrei de testare să producă în stratul intermediar un efect similar cu cel produs de o radiaţie solară de 1 400 W/m2 timp de 100 de ore.

6.2. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

Incolor | Colorat |

Colorarea sticlei | 2 | 1 |

Colorarea stratului intermediar | 1 | 2 |

Nu sunt implicate alte caracteristici secundare.

6.3. Interpretarea rezultatelor

6.3.1. Rezultatul testării rezistenţei la radiaţii este considerat pozitiv dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

6.3.1.1. factorul de transmisie totală a luminii măsurat în conformitate cu punctele 9.1.1 şi 9.1.2. din prezenta anexă nu coboară sub 95 % faţă de valoarea iniţială înaintea expunerii la radiaţii şi, în niciun caz, nu coboară mai jos de:

6.3.1.1.1. 70 % în cazul geamurilor din sticlă, altele decât parbrize, care îndeplinesc condiţiile referitoare la câmpul vizual al conducătorului auto în toate direcţiile;

6.3.1.1.2. 75 % în cazul parbrizelor în zona în care se poate controla factorul de transmisie normală a luminii, după cum este definit în punctul 9.1.2.2 de mai jos;

6.3.1.2. cu toate acestea, este posibil ca piesa sau mostra de testare să prezinte o colorare uşoară după iradiere când examinarea se face pe un fond alb, fără a exista alte defecte.

6.3.2. Se consideră satisfăcător, din punctul de vedere al testării la temperaturi ridicate, acel set de piese sau mostre de testare prezentate pentru obţinerea omologării de tip pentru componente, dacă se îndeplineşte oricare dintre următoarele condiţii:

6.3.2.1. dacă rezultatele tuturor testărilor sunt satisfăcătoare sau

6.3.2.2. dacă rezultatele unei testări sunt nesatisfăcătoare, dar, la o următoare serie de testări efectuate asupra unui nou set de piese de testare, rezultatul este satisfăcător.

7. TESTAREA REZISTENŢEI LA UMIDITATE

7.1. Proced ura de testare

Trei mostre sau trei piese de testare, de forma unui pătrat cu latura de cel puţin 300 x 300 mm, se ţin în poziţie verticală, timp de două săptămâni, într-un container închis, la o temperatură constantă de 50 ± 2°C şi umiditate de 95 % ± 4 %[3].

Se pregăteşte piesa de testare astfel încât:

- una dintre marginile fiecărei piese de testare să fie o parte a marginii originale a parbrizului;

- dacă sunt testate simultan mai multe piese de testare, între acestea se va lăsa un spaţiu corespunzător.

Trebuie luate măsuri pentru a preveni căderea condensului de pe pereţii sau de pe tavanul containerului pe piesele de testare.

7.2. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

Incolor | Colorat |

Colorarea stratului intermediar | 1 | 2 |

Nu sunt implicate alte caracteristici secundare.

7.3. Interpretarea rezultatelor

7.3.1. Geamurile din sticlă de securitate sunt considerate a fi satisfăcătoare din punctul de vedere al rezistenţei la umiditate dacă nu se observă nicio schimbare semnificativă la mai mult de 10 mm de marginile netăiate sau la mai mult de 15 mm de marginile tăiate, după păstrarea timp de 2 ore în mediul ambiant, în cazul geamurilor laminate obişnuite şi tratate, şi timp de 48 de ore în cazul geamurilor din sticlă cu acoperire din plastic şi a geamurilor din plastic.

7.3.2. Se consideră satisfăcător, din punct de vedere al testării rezistenţei la umiditate, acel set de piese sau mostre de testare prezentate pentru obţinerea omologării de tip pentru componente, dacă se îndeplineşte oricare dintre următoarele condiţii:

7.3.2.1. dacă rezultatele tuturor testărilor sunt satisfăcătoare sau

7.3.2.2. dacă rezultatele unei testări sunt nesatisfăcătoare, dar rezultatul la o următoare serie de testări efectuate asupra unui nou set de piese de testare este satisfăcător.

8. TESTAREA REZISTENŢEI LA SCHIMBĂRILE DE TEMPERATURĂ

8.1. Metoda de testare

Două piese de testare, de forma unui pătrat cu latura de 300 x 300 mm, se ţin într-o cameră închisă timp de 6 ore, la o temperatură de – 40 ± 5°C; apoi, se ţin timp de o oră la o temperatura camerei de 23 ± 2°C, sau până când piesa de testare a ajuns la o temperatură stabilă. Apoi se ţin într-un curent de aer la o temperatură de 72 ± 2°C timp de 3 ore. Piesele de testare se lasă să se răcească până ce ajung la temperatura camerei de 23 ± 2°C şi se examinează.

8.2. Indici de dificultate ai caracteristicii secundare

Incolor | Colorat |

Colorarea stratului intermediar de plastic sau | 1 | 2 |

Nu sunt implicate alte caracteristici secundare.

8.3. Interpretarea rezultatelor

Rezultatul testării rezistenţei la schimbările de temperatură este considerat pozitiv dacă piesele de testare nu prezintă fisuri, opacităţi, exfolieri sau alte deteriorări vizibile.

9. PROPRIETĂŢI OPTICE

9.1. Testarea transmisiei luminii

9 .1.1. Dispozitivul de testare

ê 89/173/CEE (adaptat)

9.1.1.1. O sursă de lumină constând dintr-o lampă cu incandescenţă având filamentul introdus într-un tub paralel Ö măsurând Õ 1,5 x 1,5 x 3 mm. Tensiunea filamentului trebuie să fie astfel încât temperatura de culoare să fie de 2 856 ± 50 K. Această tensiune este stabilizată cu o toleranţă de ( 1/1 000. Instrumentul de verificare a tensiunii trebuie să aibă o precizie corespunzătoare.

ê 89/173/CEE

9.1.1.2. Un sistem optic constând dintr-o lentilă cu o distanţă focală de cel puţin 500 mm şi corectată împotriva aberaţiilor cromatice. Întreaga apertură a lentilelor nu trebuie să depăşească f /20. Distanţa dintre lentile şi sursa de lumină trebuie să fie reglată astfel încât să se obţină un fascicul de lumină perfect paralel.

O diafragmă de interpunere pentru a limita diametrul razei de lumină la 7 ± 1 mm. Această diafragmă se amplasează la o distanţă de 100 ± 50 mm faţă de lentilele de pe partea opusă sursei de lumină. Punctul de măsurare se ia la centrul fasciculului de lumină.

9.1.1.3. Echipament de măsurare. Receptorul trebuie să aibă o sensibilitate spectrală relativă în perfectă concordanţă cu eficienţa luminoasă spectrală relativă pentru fotometrul standard ICI[4]. Se acoperă suprafaţa sensibilă a receptorului cu un mediu de difuziune având o secţiune de cel puţin două ori mai mare decât secţiunea razei de lumină emise de sistemul optic. Dacă se foloseşte o sferă de integrare, apertura acestei sfere trebuie să aibă o arie a secţiunii cel puţin de două ori mai mare decât cea a porţiunii paralele a fasciculului.

ê 89/173/CEE (adaptat)

Liniaritatea receptorului şi instrumentul aferent indicat trebuie să fie mai mare de 2 % din partea utilă a scalei. Ö Receptorul se situează pe axa fasciculului de lumină Õ.

ê 89/173/CEE

9.1.2. Procedura de testare

Se reglează instrumentul care indică răspunsul receptorului astfel încât acesta să indice 100 de diviziuni atunci când geamul din sticlă de securitate nu se află în calea luminii. Când pe receptor nu cade nicio rază de lumină, instrumentul trebuie să indice 0.

Se aşează geamul din sticlă de securitate la o distanţă de receptor egală cu aproximativ de cinci ori diametrul receptorului. Se introduce geamul din sticlă de securitate între diafragmă şi receptor şi se orientează astfel încât unghiul de incidenţă a razei de lumină să fie egal cu 0° ± 5°. Se măsoară factorul de transmisie a luminii la geamul din sticlă de securitate, iar pe instrumentul indicator se citeşte numărul de diviziuni n pentru fiecare punct măsurat. Transmisia normală a luminii τr este egală cu n /100.

9.1.2.1. În cazul parbrizelor, se pot aplica metode de testare alternative, folosind fie o mostră de testare prelevată din cea mai plată parte a parbrizului sau un geam plat din sticlă, pătrat, pregătit special, cu caracteristici de material şi de grosime identice cu cele ale parbrizului real, măsurătorile făcându-se perpendicular pe geamul din sticlă.

9.1.2.2. Testarea se efectuează în zona I, specificată la punctul 9.2.5.2 din prezenta anexă.

ê 89/173/CEE (adaptat)

9.1.2.3. În cazul tractoarelor la care nu este posibil să se determine zona I Ö în conformitate cu punctul 9.2.5.2 Õ, testarea se efectuează în zona I′, în conformitate cu punctul 9.2.5.3 din prezenta anexă.

9.1.3. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

Incolor | Colorat |

Colorarea sticlei | 1 | 2 |

Colorarea stratului intermediar (în cazul parbrizelor laminate) | 1 | 2 |

neinclus | inclus |

Benzi de umbră şi/sau alte benzi obscure | 1 | 2 |

Nu sunt implicate alte caracteristici secundare.

9.1.4. Interpretarea rezultatelor

9.1.4.1. Factorul de transmisie a luminii măsurat în conformitate cu punctul 9.1.2 în cazul parbrizelor trebuie să nu fie mai mic de 75 %, iar în cazul gemurilor, altele decât parbrize, să nu fie mai mic de 70 %.

9.1.4.2. În cazul ferestrelor situate în puncte care nu sunt importante pentru câmpul vizual al şoferului (de exemplu, plafon din sticlă), factorul de transmisie a luminii poate fi mai mic de 70 %. Geamurile cu un factor de transmisie a luminii mai mic de 70 % trebuie marcate cu un simbol adecvat în acest sens.

9.2. Testarea distorsiunii optice

9.2.1. Domeniul de aplicare

Metoda specificată este metoda proiecţiei care permite evaluarea distorsiunii optice a unui geam din sticlă de securitate.

9.2.1.1. Definiţii

9.2.1.1.1. Deviaţie optică: unghiul dintre direcţia reală şi cea aparentă a punctului văzut prin geamul din sticlă de securitate, magnitudinea unghiului fiind în funcţie de unghiul de incidenţă al liniei de vizibilitate, grosimea şi înclinarea geamului şi raza de curbură în punctul de incidenţă.

9.2.1.1.2. Distorsiune optică pe direcţia MM′: diferenţa algebrică a deviaţiei unghiulare, Δα, măsurată între două puncte, M şi M′, pe suprafaţa geamului din sticlă de securitate, distanţa dintre cele două puncte fiind astfel încât proiecţiile lor într-un plan perpendicular pe direcţia de vizibilitate sunt separate de o distanţă dată, Δx, (Figura 6).

Deviaţia în sens invers acelor de ceasornic este considerată pozitivă, iar cea în sensul acelor de ceasornic negativă.

9.2.1.1.3. Distorsiunea optică în punctul M: distorsiunea maximă din punctul M pentru toate direcţiile MM′.

9.2.1.2. Dispozitivul de testare

Această metodă se bazează pe proiectarea unui raster pe un ecran de proiecţie, prin geamul din sticlă Ö de securitate Õ supus testării. Ö Modificarea formei imaginii proiectate, generată prin inserarea geamului pe traiectul luminos, dă o măsură a distorsiunii optice. Echipamentul este alcătuit din următoarele elemente, dispuse după cum este indicat la figura 9 Õ.

[pic]

Figura 6

Reprezentarea diagramei de distorsiune optică

Note: | Δα = α1 − α2, | respectiv, distorsiunea optică pe direcţia MM’. |

Δx = MC | respectiv, distanţa între două linii drepte paralele cu direcţia de vizibilitate şi care trec prin punctele M şi M’. |

[pic]

Figura 7

Schema optică a proiectorului

9.2.1.2.1. Proiectorul, de calitate superioară, cu o sursă de lumină de intensitate mare, are de exemplu caracteristicile de mai jos:

- distanţa focală de cel puţin 90 mm;

- apertură de 1/2,5;

- lampă cu halogen şi bec de cuarţ de 150 W (dacă se utilizează fără filtru);

- lampă cu halogen şi bec de cuarţ de 250 W (dacă se utilizează cu filtru verde).

[pic]

Figura 8

Secţiune mărită a rasterului

Schema proiectorului este arătată în figura 7. Diafragma de 8 mm se aşează la aproximativ 10 mm faţă de lentilele din faţă.

9.2.1.2.2. Rasterele, constând, de exemplu, dintr-o paletă de forme circulare luminoase pe un fond de culoare închisă (figura 8). Rasterul trebuie să fie de foarte bună calitate, având un contrast foarte bun, care să permită ca măsurătorile să fie efectuate cu o eroare mai mică de 5 %. În absenţa geamului din sticlă de securitate care trebuie testat, dimensiunile formelor circulare trebuie să fie astfel încât, atunci când sunt proiectate, să formeze o paletă de cercuri cu diametru egal cu [(R1 + R2)/R1] Δx, unde Δx este egal cu 4 mm (figurile 6 şi 9).

[pic]

Figura 9

Schema dispozitivului de Ö testare Õ a distorsiunii optice

9.2.1.2.3. Suport care să permită mişcarea pe verticală şi pe orizontală a geamului din sticlă de securitate , precum şi rotirea acestuia.

9.2.1.2.4. Şablon de control pentru măsurarea schimbărilor de dimensiune când este necesară o evaluare rapidă. Figura 10 ilustrează o formă adecvată.

[pic]

Figura 10

Desen şablon de control

9.2.1.3 Procedura de Ö testare Õ

9.2.1.3.1. Generalităţi

Se montează geamul din sticlă de securitate pe standul de Ö testare Õ (9.2.1.2.3), la unghiul de înclinare stabilit. Se proiectează imaginea de Ö testare Õ prin suprafaţa de examinat. Se roteşte geamul din sticlă de securitate sau se mişcă pe orizontală sau pe verticală pentru a examina toată suprafaţa.

9.2.1.3.2. Evaluare cu şablon de control

Dacă este suficientă o evaluare rapidă cu o marjă de eroare de până la 20 %, se calculează valoarea lui A (a se vedea figura 10) din valoarea limită Δ(L pentru schimbarea deviaţiei şi valoarea R 2 , distanţa de la geamul din sticlă de securitate la ecranul de proiecţie:

A=0,145 x Δ(L x R2

Relaţia dintre schimbarea în diametru a imaginii proiectate Δd şi schimbarea deviaţiei unghiulare Δα este dată de relaţia:

Δd=0,29 x Δ( x R2

unde:

Δd este exprimat în milimetri;

A este exprimat în milimetri;

Δ(L este exprimat în minute de arc;

Δα este exprimat în minute de arc;

R 2 este exprimat în metri.

9.2.1.3.3. Măsurare cu dispozitiv fotoelectric

Când se doreşte o măsurare precisă, cu o marjă de eroare mai mică de 10 % din valoarea limită impusă, se măsoară Δd pe axa de proiecţie, valoarea lăţimii spotului fiind măsurată în punctul în care luminanţa este de 0,5 ori valoarea maximă a luminanţei spotului.

9.2.1.4. Exprimarea rezultatelor

Distorsiunea optică a geamurilor din sticlă de securitate se apreciază măsurând Δd în orice punct al suprafeţei şi în toate direcţiile pentru a găsi valoarea maximă a Δd.

9.2.1.5. Metodă alternativă

În plus, se poate folosi o tehnică strioscopică ca alternativă la tehnica de proiecţie, cu condiţia să se păstreze precizia de măsurare impusă la punctele 9.2.1.3.2. şi 9.2.1.3.3.

9.2.1.6. Distanţa Δx trebuie să fie de 4 mm.

9.2.1.7. Parbrizul trebuie să fie montat sub acelaşi unghi ca pe tractor.

9.2.1.8. Axa de proiecţie trebuie menţinută în plan orizontal, aproximativ perpendiculară pe proiecţia parbrizului în acel plan.

9.2.2. Măsurările se efectuează în zona I, conform descrierii de la punctul 9.2.5.2 din prezenta anexă.

9.2.2.1. În cazul tractoarelor la care nu este posibil să se determine zona I, Ö testarea Õ, conform definiţiei de la punctul 9.2.5.2 din prezenta anexă, se efectuează în zona I′, conform definiţiei de la punctul 9.2.5.3 din prezenta anexă.

9.2.2.2. Tipul tractorului

Ö Testarea Õ trebuie repetată dacă parbrizul se va monta pe un tip de tractor cu câmp de vizibilitate diferit de cel al tractorului pentru care a fost omologat.

9.2.3. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

9.2.3.1. Natura materialului

Sticlă (turnată) şlefuită | Sticlă flotată | Sticlă plană |

1 | 1 | 2 |

9.2.3.2. Alte caracteristici secundare

Nu sunt implicate alte caracteristici secundare.

9.2.4. Numărul de mostre

Se pun la dispoziţie patru mostre pentru Ö testare Õ.

9.2.5. Definirea zonei de vizibilitate a parbrizelor tractoarelor

9.2.5.1. Zona de vizibilitate este definită pe baza:

9.2.5.1.1. punctului de referinţă, după cum este definit la punctul 1.2 din anexa „Câmp vizual” din Directiva [74/347/CEE]. În cele ce urmează, acest punct este notat cu O;

9.2.5.1.2. liniei drepte, OQ, care este o linie orizontală dreaptă care trece prin punctul de referinţă, perpendiculară pe planul longitudinal median al tractorului.

9.2.5.2. Zona I este zona de pe parbriz determinată de intersecţia acestuia cu cele 4 planuri definite mai jos:

P1 — un plan vertical care trece prin O şi formează un unghi de 15° în stânga planului longitudinal median al tractorului;

P2 — un plan vertical simetric cu P1, faţă de planul longitudinal median al tractorului.

Dacă acest lucru nu este posibil (de exemplu, în absenţa unui plan longitudinal median simetric) P2 este planul simetric cu P1 faţă de planul longitudinal al tractorului care trece prin punctul de referinţă;

P3 — un plan care trece prin linia dreaptă OQ şi formează un unghi de 10° deasupra planului orizontal;

P4 — un plan care trece prin linia dreaptă OQ şi formează un unghi de 8° sub planul orizontal.

9.2.5.3. În cazul tractoarelor la care nu este posibil să se determine zona I, după cum este definită la punctul 9.2.5.2 din prezenta anexă, zona I′ constă în toată suprafaţa parbrizului.

9.2.6. Interpretarea rezultatelor

Un tip de parbriz este considerat satisfăcător în ceea ce priveşte distorsiunile optice dacă, la cele patru mostre puse la dispoziţie pentru Ö testare Õ, distorsiunea optică nu depăşeşte valoarea de 2 minute de arc, fie în zona I, fie în I′.

9.2.6.1. Nu se fac măsurători într-o zonă periferică de 100 mm.

9.2.6.2. În cazul parbrizelor divizate, nu se fac măsurători pe o porţiune cu lăţimea de 35 mm, măsurată de la marginea geamului.

9.3. Ö Testarea Õ separării imaginii secundare

9.3.1. Scopul

Sunt recunoscute două metode de Ö testare Õ:

- Ö testarea Õ cu ţintă şi

- Ö testarea Õ cu colimator.

Aceste metode de Ö testare Õ pot fi folosite pentru obţinerea omologării de tip pentru componente, controlul calităţii sau evaluarea produselor, după caz.

9.3.1.1. Ö Testarea Õ cu ţintă

9.3.1.1.1. Dispozitivul de Ö testare Õ

Această metodă implică vizualizarea unei ţinte iluminate prin geamul din sticlă de securitate. Ţinta se realizează astfel încât rezultatele testării să poată fi evaluate foarte simplu.

De preferinţă, ţinta este de unul dintre următoarele tipuri:

(a) ţintă circulară iluminată al cărei diametru exterior, D , subîntinde un arc de η minute la un punct situat la o distanţă de x metri (figura 11a) sau

(b) ţintă circulară cu spot în mijloc, astfel dimensionată încât distanţa D de la un punct de pe marginea spotului până la cel mai apropiat punct de pe circumferinţa interioară subîntinde un arc de η minute la un punct situat la o distanţă de x metri (figura 11b),

unde:

η este valoarea limită a separării imaginii secundare;

x este distanţa de la geamul din sticlă de securitate la ţintă (nu mai puţin de 7 metri);

D este dat de formula:

D = x · tan η

Ţinta iluminată constă dintr-o casetă de lumină de aproximativ 300 × 300 × 150 mm, a cărei parte din faţă este construită din sticlă acoperită cu hârtie neagră şi opacă sau vopsită cu vopsea neagră mată. Caseta este iluminată de o sursă de lumină corespunzătoare. Interiorul casetei este vopsit cu vopsea albă mată. Se pot utiliza şi alte forme de ţintă, după cum este arătat în figura 14. Se poate înlocui sistemul ţintă cu un sistem de proiecţie, iar rezultatele se pot afişa pe un ecran.

9.3.1.1.2. Procedura de Ö testare Õ

Se montează geamul din sticlă de securitate la unghiul de înclinare corespunzător, pe un suport astfel încât să fie posibilă observarea în planul orizontal care trece prin centrul ţintei.

Caseta de lumină trebuie privită într-o încăpere întunecoasă, dinspre fiecare latură a suprafeţei examinate, în vederea detectării unor imagini secundare asociate cu ţinta iluminată. Se roteşte geamul din sticlă de securitate pentru a se asigura că se păstrează direcţia de observare corectă. Pentru a privi ţinta se poate folosi un monoclu.

9.3.1.1.3. Exprimarea rezultatelor

Se determină dacă:

- folosind ţinta (a) (figura 11a), imaginea primară şi cea secundară a ţintei circulare sunt separate, respectiv, dacă se depăşeşte valoarea limită a lui η sau

- folosind ţinta (b) (figura 11b), imaginea secundară a spotului depăşeşte punctul de tangenţă din partea interioară a ţintei circulare, respectiv, dacă se depăşeşte valoarea limită a lui η.

[pic]

1. Lampă cu incandescenţă

2. Deschidere condensator > 8,6 mm

3. Deschidere ecran de sticlă mată > deschidere condensator

4. Filtru color cu orificiul central de aproximativ 0,3 mm în diametru; diametru > 8,6 mm

5. Coordonata polară a discului, diametru > 8,6 mm

6. Lentile acromatice, f ≥ 86 mm, deschidere 10 mm

7. Lentile acromatice, f ≥ 86 mm, deschidere 10 mm

8. Spot întunecat, diametrul aproximativ 0,3 mm

9. Lentile acromatice, f = 86 mm, deschidere ≤ 10 mm

Figura 13

Dispozitiv pentru Ö testarea Õ cu colimator

9.3.1.2. Ö Testarea Õ cu colimator

Dacă este necesar, se aplică procedura descrisă în acest punct.

9.3.1.2.1. Dispozitivul de Ö testare Õ

Constă dintr-un colimator şi un telescop şi poate fi realizat conform figurii 13. Totuşi, se poate folosi orice alt sistem optic echivalent.

9.3.1.2.2. Procedura de Ö testare Õ

Telescopul formează la infinit imaginea sistemului de coordonate polare cu un punct luminos în centru (a se vedea figura 14). În planul focal al telescopului de observare, se amplasează un mic spot opac cu un diametru puţin mai mare decât cel al punctului strălucitor proiectat pe axa optică, eclipsând astfel punctul luminos.

[pic]

Figura 14

Exemplu de observare prin metoda de testare cu colimator

Dacă o piesă de testare, care prezintă o imagine secundară, este plasată între telescop şi colimator, atunci apare un al doilea punct mai puţin luminos la o anumită distanţa de centrul sistemului de coordonate polare. Separarea imaginii secundare se poate citi ca distanţă între punctele văzute prin telescopul de observare (a se vedea figura 14). (Distanţa între spotul întunecat şi punctul luminos din centrul sistemului coordonatelor polare reprezintă deviaţia optică).

9.3.1.2.3. Exprimarea rezultatelor

Geamul din sticlă de securitate este mai întâi examinat printr-o simplă tehnică de scanare pentru a stabili zona în care se produce cea mai puternică imagine secundară. Apoi, acea zonă se examinează cu ajutorul colimatorului, sub unghiul optim de incidenţă. Se măsoară separarea maximă a imaginii secundare.

9.3.1.3. Direcţia de observare din plan orizontal trebuie menţinută aproximativ perpendicular pe direcţia parbrizului din acel plan.

9.3.2. Măsurătorile se fac în conformitate cu categoria de tractor, în zonele definite la punctul 9.2.2.

9.3.2.1. Tip de tractor

Testarea trebuie repetată dacă parbrizul respectiv se montează pe un tip de tractor care are un câmp frontal de vizibilitate diferit de cel al tractorului pentru care s-a omologat deja parbrizul respectiv.

9.3.3. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

9.3.3.1. Natura materialului:

Sticlă (turnată) şlefuită | Sticlă flotată | Sticlă plană |

1 | 1 | 2 |

9.3.3.2. Alte caracteristici secundare

Nu sunt implicate alte caracteristici secundare.

9.3.4. Numărul de mostre

Se supun testării patru mostre.

9.3.5. Interpretarea rezultatelor

Un tip de parbriz este considerat satisfăcător în ceea ce priveşte separarea imaginii secundare dacă, la cele patru mostre puse la dispoziţie pentru testare, separarea imaginii secundare de cea primară nu depăşeşte un arc de o valoare maximă de 15′.

9.3.5.1. Nu se efectuează nicio măsurătoare într-o bandă periferică de 100 mm.

9.3.5.2. În cazul parbrizelor divizate, nu se face nicio măsurătoare pe o bandă de 35 mm lăţime începând din marginea geamului care poate fi adiacentă cu linia de separaţie dintre diviziunile parbrizului.

9.4. Identificarea testărilor de culoare

Dacă un parbriz este colorat în zonele definite la punctele 9.2.5.2 sau 9.2.5.3, se supun testării patru parbrize pentru identificarea următoarelor culori:

alb;

galben selectiv;

roşu;

verde;

albastru;

galben auto.

10. TESTAREA REZISTENŢEI LA FOC

10.1. Scopul şi domeniul de aplicare

Această metodă permite determinarea ratei de ardere pe orizontală a materialelor folosite în compartimentul ocupantului tractorului în urma expunerii la o flacără mică. Această metodă permite testarea, separat sau în combinaţie, a materialelor şi componentelor echipamentului din interiorul tractorului de o grosime de până la 15 mm. Metoda este folosită pentru a aprecia uniformitatea lotului de fabricaţie în ceea ce priveşte comportamentul la ardere. Din cauza diferenţelor mari care există între situaţiile reale (scopul utilizării tractorului, condiţii de utilizare, sursa de foc etc.) şi cele teoretice, stabilite pentru condiţiile de testare menţionate anterior, această metodă nu poate fi considerată adecvată pentru evaluarea precisă a caracteristicilor de ardere ale materialelor tractorului.

10.2. Definiţii

10.2.1. Rata de ardere: raportul dintre distanţa arsă, măsurată conform acestei metode, şi timpul necesar arderii acestei distanţe.

Este exprimată în milimetri pe minut.

10.2.2. Material compozit: un material compus din mai multe straturi de materiale, similare sau diferite, strâns îmbinate pe întreaga suprafaţă prin cimentare, metalizare, lipire, sudură etc. Dacă mai multe materiale sunt îmbinate prin puncte de îmbinare (de exemplu, prin îmbinare, sudură de înaltă frecvenţă, nituire), atunci, pentru a se permite pregătirea mostrelor individuale conform punctului 10.5, acest gen de materiale nu sunt considerate materiale compozite.

10.2.3. Parte expusă: partea care este orientată spre compartimentul ocupantului (compartimentul pasagerului) când materialul este montat pe tractor.

10.3. Principiul

Se ia o mostră şi se fixează în poziţie orizontală într-un suport în formă de „U” şi se expune timp de 15 secunde acţiunii unei flăcări de putere calorică mică, într-o cameră de ardere, flacăra acţionând la capătul liber al mostrei. Prin testare se determină dacă şi când se stinge flacăra sau timpul necesar flăcării să înainteze de-a lungul unei distanţe măsurate.

10.4. Dispozitivul de testare

10.4.1. Camera de ardere (figura 15), de preferinţă din oţel inoxidabil, cu dimensiunile indicate în figura 16. Partea frontală a camerei de ardere este prevăzută cu geam rezistent la ardere, care poate acoperi întreaga parte din faţă sau poate fi construit ca un panou de sticlă distinct.

Partea din spate este prevăzută cu orificii de ventilaţie, iar partea de sus cu fante de ventilaţie de jur împrejur. Camera de ardere se aşează pe 4 suporţi de 10 mm înălţime.

La unul din capete, camera poate avea un orificiu pentru introducerea suportului cu mostra fixată; la capătul opus, este prevăzut un alt orificiu pentru conducta de alimentare cu gaz. Materialul topit este colectat în tava de colectare (figura 17), care se află în partea de jos a camerei de ardere, între orificiile de ventilaţie, fără a acoperi însă zonele de ventilaţie.

[pic]

Figura 15

Exemplu de cameră de ardere cu suport pentru mostră şi tavă de colectare

[pic]

Figura 16

Exemplu de cameră de ardere

[pic]

Figura 17

Tavă de colectare tipică

10.4.2. Suportul pentru mostre, constând din două plăci de metal în formă de „U” sau cadre dintr-un material anticoroziv. Dimensiunile sunt date în figura 18.

Placa inferioară este prevăzută cu ştifturi, iar cea superioară cu orificii corespunzătoare, pentru fixarea solidă a mostrei. Ştifturile servesc şi ca puncte de măsură la începutul şi la sfârşitul distanţei de ardere.

Există un suport furnizat sub formă de fire metalice rezistente la căldură, cu secţiune de 0,25 mm, ce se înfăşoară în jurul părţii inferioare a cadrului în formă de „U” la distanţe de 25 mm (a se vedea figura 19).

[pic]

Figura 18

Exemplu de suport de mostră

[pic]

Figura 19

Exemplu de secţiune prin cadrul în formă de U al suportului metalic

Planul părţilor inferioare ale mostrei trebuie să fie la 178 mm deasupra solului. Distanţa dintre marginea frontală a suportului mostrei, faţă de capătul camerei de ardere, trebuie să fie de 22 mm; distanţa dintre laturile longitudinale ale suportului mostrei şi laturile camerei trebuie să fie de 50 mm (toate sunt dimensiuni interioare). (A se vedea figurile 15 şi 16).

10.4.3. Arzătorul de gaz. Sursa de ardere este un arzător BUNSEN cu un diametru interior de 9,5 mm. Acesta se amplasează în spaţiul de efectuare a testării astfel încât centrul ştuţului de ardere să fie la o distanţă 19 mm de centrul marginii inferioare a capătului liber al mostrei (a se vedea figura 16).

10.4.4. Gazul folosit pentru testare. Gazul care alimentează arzătorul trebuie să aibă o valoare calorică de aproximativ 38 de MJ/m3 (de exemplu, gazul natural).

10.4.5. Pieptănul metalic trebuie să aibă cel puţin 110 mm lungime, cu 7 sau 8 dinţi rotunjiţi per 25 mm.

10.4.6. Cronometru cu precizie de 0,5 sec.

10.4.7. Hotă de tiraj. Camera de ardere poate fi plasată într-o hotă de tiraj, cu condiţia ca volumul intern al hotei de tiraj să fie mai mare de cel puţin 20 de ori, dar nu mai mult de 110 ori, decât volumul camerei de ardere, şi cu condiţia ca nici înălţimea, lăţimea sau lungimea acestei hote, luate separat, să nu fie mai mari de peste două ori şi jumătate faţă de oricare dintre celelalte două dimensiuni.

Înainte de efectuarea testării, se măsoară viteza verticală a curentului de aer la trecerea prin hota de tiraj, la distanţă de 100 de mm de la intrarea şi de la ieşirea din camera de ardere. Viteza trebuie să fie între 0,10 şi 0,30 m/s, pentru a evita orice disconfort al operatorului din cauza produşilor de ardere. Se poate folosi şi o hotă de tiraj cu ventilaţie naturală şi viteză a curentului de aer adecvată.

10.5. Mostre

10.5.1. Formă şi dimensiuni

Forma şi dimensiunile mostrelor sunt indicate în figura 20. Grosimea mostrei corespunde grosimii produsului ce urmează a fi testat şi nu trebuie să fie mai mare de 13 mm. Dacă este posibil, mostrele prelevate trebuie să aibă secţiunea constantă pe toată lungimea lor. Dacă forma şi dimensiunile unui produs nu permit prelevarea de mostre de mărimea menţionată, atunci se respectă următoarele dimensiuni minime:

(a) pentru mostre cu lăţimea între 3 şi 60 mm, lungimea trebuie să fie de 356 mm. În acest caz, materialul este testat pe întreaga lăţime a produsului;

(b) pentru mostre cu lăţimea între 60 şi 100 mm, lungimea trebuie să fie de cel puţin 138 mm. În acest caz, distanţa potenţială de ardere corespunde cu lungimea mostrei, iar măsurătorile încep de la primul punct de măsurare;

(c) mostrele care au mai puţin de 60 mm lăţime şi 356 mm lungime şi mostrele cu lăţime între 60 şi 100 mm şi lungime mai mică de 138 mm nu pot fi testate conform acestei metode, la fel ca şi mostrele cu o lăţime mai mică de 3 mm.

10.5.2. Prelevarea de mostre

Din materialul ce urmează a fi testat se prelevează cel puţin 5 mostre. Pentru materialele care au rate de ardere diferite în funcţie de direcţia de ardere a materialului (determinată prin testări preliminare), mostrele trebuie luate şi puse în dispozitivul de testare în aşa fel încât să se poată măsura cea mai mare rată de ardere. Dacă materialul pus la dispoziţie are lăţimi fixe, se va tăia un segment cu o lungime de aproximativ 500 mm, pe toată lăţimea materialului. Din acest segment tăiat, se vor preleva mostre de la nu mai puţin de 100 mm de la marginea materialului şi la distanţe egale.

Mostrele trebuie prelevate în acelaşi fel şi de la produsele finite, dacă forma unui asemenea produs permite acest lucru. Dacă grosimea produsului este mai mare de 13 mm, aceasta se reduce la 13 mm printr-un proces mecanic aplicat unei laturi care nu afectează compartimentul pasagerului.

Materialele compozite (punctul 10.2.2) trebuie testate ca şi cum ar fi omogene.

În cazul materialelor alcătuite din straturi suprapuse cu compoziţii diferite şi care nu sunt materiale compozite, toate straturile de materiale situate în limita lăţimii de 13 mm de la suprafaţă şi orientate cu faţa către interiorul compartimentului pasagerului sunt testate individual.

[pic]

Figura 20

Mostră

10.5.3. Aclimatizarea

Imediat înainte de a fi testate, mostrele sunt supuse unui proces de aclimatizare timp de cel puţin 24 de ore, dar nu mai mult de 7 zile, la o temperatură de 23 ± 2°C şi o umiditate relativă de 50 ± 5 %.

10.6. Procedura de testare

10.6.1. Se aşează mostrele cu suprafeţe pluşate sau tapisate pe o suprafaţă plană şi se periază de două ori în sensul invers al firelor (10.4.5).

10.6.2. Se aşează mostra pe suportul metalic (10.4.2) cu faţa ce trebuie expusă orientată în jos, către flacără.

10.6.3. Se reglează flacăra gazului la o înălţime de 30 mm, folosind marcajul din camera de ardere, arzătorul având ştuţul de aspiraţie a aerului închis. Înainte de a efectua prima testare , flacăra trebuie să ardă cel puţin un minut, pentru stabilizare.

10.6.4. Se împinge suportul în camera de ardere astfel încât capătul mostrei să fie expus flăcării, iar după 15 secunde se opreşte gazul.

10.6.5. Măsurarea timpului de ardere începe din momentul în care baza flăcării trece de primul punct de măsurare. Se va observa propagarea flăcării pe latura (superioară sau inferioară) care arde mai repede.

10.6.6. Măsurarea timpului de ardere se încheie atunci când flacăra ajunge la ultimul punct de măsurare sau când flacăra se stinge înainte de a ajunge în acel punct. Dacă flacăra nu ajunge la ultimul punct de măsurare, se măsoară distanţa arsă până la punctul în dreptul căruia s-a stins flacăra. Distanţa arsă reprezintă porţiunea din mostră distrusă prin ardere, în exterior sau în interior.

10.6.7. Dacă mostra nu ia foc sau nu arde continuu după ce s-a stins arzătorul, sau dacă flacăra se stinge înainte de a ajunge la primul punct de măsurare şi nu se poate măsura timpul de ardere, în raportul de testare se notează că arderea este de 0 mm/min.

10.6.8. La efectuarea sau la repetarea mai multor serii de testări, înaintea de începerea oricărei testări, asiguraţi-vă că temperatura în camera de ardere şi a suportului pentru mostre nu depăşeşte 30°C.

10.7. Calcularea

Rata de ardere, B , în milimetri pe minut, este dată de formula:

B = ( s / t ) × 60

unde:

s este distanţa arsă, în milimetri;

t este timpul, în secunde, necesar arderii distanţei s .

10.8. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

Nu sunt implicate caracteristici secundare.

10.9. Interpretarea rezultatelor

Se consideră că geamurile din sticlă de securitate cu acoperire din plastic (2.3) sau cu acoperire plastic multistrat (2.4) sunt satisfăcătoare din punct de vedere al comportamentului (sau rezistenţei) la ardere dacă rata de ardere nu depăşeşte 250 mm/minut.

11. TESTAREA REZISTENŢEI LA AGENŢI CHIMICI

11.1. Agenţi chimici recomandaţi

11.1.1. Soluţii de săpun non-abrazive: în concentraţie de 1 % din masă oleat de potasiu în apă deionizată.

11.1.2. Produse de curăţare a geamurilor: soluţie apoasă de izopropanol şi dipropilenol, glicol, monometileter, fiecare într-o concentraţie de 5 % până la 10 % şi de hidroxid de amoniu într-o concentraţie de 1 % până la 5 %.

11.1.3. Alcool denaturat nediluat: o parte de alcool metilic la zece părţi de alcool etilic, (v/v).

11.1.4. Amestec de benzină în proporţie de 50 % toluen, 30 % 2,2,4-trimetilpentan, 15 % 2,4,4-trimetil-1-pentan şi 5 % alcool etilic.

11.1.5. Petrol lampant: amestec de 50 % de n-octan şi 50 % n-decan.

11.2. Metoda de testare

Sunt testate cu agenţi chimici două piese de testare de 180 x 25 mm în conformitate cu punctul 11.1, pentru fiecare testare şi produs folosindu-se o altă piesă de testare. După fiecare testare, piesele de testare se schimbă în conformitate cu instrucţiunile constructorului şi se aclimatizează 48 de ore la o temperatură de 23 ± 2°C şi o umiditate relativă de 50 ± 5 %. Aceste condiţii trebuie menţinute pe durata testărilor. Piesele de testare se cufundă complet în lichidul de testare timp de un minut şi se usucă imediat cu o cârpă de bumbac curată, absorbantă.

11.3. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare:

Incolor | Colorat |

Colorarea straturilor intermediare din plastic sau de protecţie | 1 | 2 |

Nu sunt implicate caracteristici secundare.

11.4. Interpretarea rezultatelor

11.4.1. Testarea rezistenţei la agenţi chimici este considerată satisfăcătoare dacă piesele de testare nu suferă modificări de textură, grosime, fisuri sau pierderea aparentă a transparenţei.

11.4.2. Se consideră satisfăcător, din punct de vedere al testării la temperaturi ridicate, un set de piese de testare prezentate pentru obţinerea omologării de tip pentru componente, dacă se îndeplineşte oricare dintre următoarele condiţii:

11.4.2.1. dacă rezultatele tuturor testărilor sunt satisfăcătoare sau

11.4.2.2. dacă rezultatele unei testări sunt nesatisfăcătoare, dar rezultatul este satisfăcător la o următoare serie de testări efectuate asupra unui nou set de piese de testare.

__________________

ê 89/173/CEE (adaptat)

ANEXA III D

PARBRIZE DIN STICLĂ DE SECURITATE MONOSTRAT

1. DEFINIŢIA TIPULUI

Se consideră că parbrizele din sticlă de securitate monostrat aparţin unor tipuri diferite dacă se deosebesc prin cel puţin una dintre următoarele caracteristici principale sau secundare:

1.1. Caracteristicile principale sunt următoarele:

1.1.1. denumirea comercială sau marca;

1.1.2. forma şi dimensiunea.

Parbrizele din sticlă de securitate monostrat sunt considerate ca aparţinând uneia dintre cele două grupe în funcţie de caracteristicile de fragmentare sau de proprietăţile mecanice:

1.1.2.1. parbrize plate şi

1.1.2.2. parbrize curbate;

1.1.3. categoriile de grosime care se încadrează în grosimea nominală „e” (cu o toleranţă de fabricaţie de ± 0,2 mm):

categoria I: | e ≤ 4,5 mm |

categoria II: | 4,5 mm < | e ≤ 5,5 mm |

categoria III: | 5,5 mm < | e ≤ 6,5 mm |

categoria IV: | 6,5 mm < | e |

- 1.2. Caracteristicile secundare sunt următoarele:

1.2.1. natura materialului [sticlă (turnată) şlefuită, sticlă flotată, sticlă plană etc.];

1.2.2. culoare (sticlă colorată, incoloră);

1.2.3. cu sau fără conductori încorporaţi;

1.2.4. cu sau fără benzi opace încorporate.

2. TESTAREA FRAGMENTĂRII

2.1. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

2.1.1. Se ia în considerare numai natura materialului.

2.1.2. Se consideră că sticla flotată şi sticla plană au acelaşi indice de dificultate.

2.1.3. Ö Testarea fragmentării Õ se repetă dacă se trece de la sticlă (turnată) şlefuită la sticlă flotată sau plană şi invers.

2.1.4. Testările se repetă dacă se folosesc benzi opace, altele decât cele vopsite.

2.2. Număr de mostre

Se încearcă 6 mostre prelevate din geamurile cu cea mai mare suprafaţă desfăşurată şi 6 mostre din geamurile cu cea mai mică suprafaţă desfăşurată, selectate în conformitate cu dispoziţiile din anexa III M.

2.3. Zone diferite din geam

Un parbriz din sticlă de securitate monostrat cuprinde două zone principale „FI” şi „FII”, precum şi o zonă intermediară „FIII”.

Aceste zone sunt definite mai jos:

2.3.1 zona „FI” este zona periferică de fragmentare fină, de cel puţin 7 cm lăţime de jur împrejurul marginii parbrizului şi care include o bandă exterioară de 2 cm lăţime care nu se supune evaluărilor;

2.3.2. zona „FII” este zona de vizibilitate, cu fragmentare variabilă, care cuprinde întotdeauna o porţiune dreptunghiulară cu înălţime de cel puţin 20 cm şi lăţime de 50 cm.

2.3.2.1. Centrul dreptunghiului se află în interiorul unui cerc cu raza de 10 cm cu centrul în proiecţia punctului de referinţă.

2.3.2.2. În cazul tractoarelor pentru care nu este posibilă determinarea punctului de referinţă, poziţia zonei de vizibilitate trebuie indicată în raportul de testări.

2.3.2.3. Înălţimea dreptunghiului menţionat anterior poate fi redusă la 15 cm pentru parbrizele care au o înălţime mai mică de 44 cm;

2.3.3. zona „FIII” este zona intermediară între zonele „FI” şi „FII”, cu o lăţime maximă de 5 cm.

2.4. Metoda de testare

Este cea descrisă la punctul 1 din anexa III C.

2.5. Puncte de impact (a se vedea anexa III N, figura 2)

2.5.1. Punctele de impact sunt alese după cum urmează:

punctul 1: în partea centrală a zonei „FII”, fie în porţiunea de solicitare maximă, fie în cea de solicitare minimă;

punctul 2: în zona „FIII”, cât se poate de aproape de planul vertical de simetrie al zonei „FII”;

punctele 3 şi 3′: la 3 cm de la marginea unei mediane a mostrei; dacă există un marcaj, unul din punctele de spargere va fi lângă marginea pe care se află marcajul, iar celalalt lângă marginea opusă;

punctul 4: acolo unde raza de curbură este cea mai mică pe linia mediană cea mai lungă;

punctul 5: la 3 cm de la marginea mostrei în locul unde raza de curbură a marginii este cea mai mică, fie în dreapta, fie în stânga.

2.5.2. Ö Testarea fragmentarii Õ se efectuează în fiecare dintre punctele 1, 2, 3, 3′, 4 şi 5.

2.6. Interpretarea rezultatelor

2.6.1. Rezultatul unei testări este considerat satisfăcător dacă Ö testarea fragmentarii Õ îndeplineşte toate condiţiile conform punctelor 2.6.1.1, 2.6.1.2 şi 2.6.1.3 prezentate mai jos.

2.6.1.1. Zona FI

2.6.1.1.1. Numărul de fragmentări pe orice porţiune de 5 × 5 cm2 nu este mai mic de 40 dar nici mai mare de 350; dar, dacă numărul este mai mic de 40 şi dacă pe orice porţiune de 10 × 10 cm2, care cuprinde porţiunea de 5 × 5 cm2, numărul de fragmente nu este mai mic de 160, atunci parbrizul se consideră acceptabil.

2.6.1.1.2. În sensul regulii de mai sus, un fragment de spargere care trece dincolo de o latură a pătratului se consideră ca fiind o jumătate de fragment.

2.6.1.1.3. Fragmentarea nu se încearcă pe o porţiune 2 cm din jurul marginii mostrei, această porţiune reprezentând rama parbrizului, după cum nu se încearcă nici porţiunea de pe o rază de 7,5 cm de la punctul de impact.

2.6.1.1.4. Se permite un număr maxim de trei fragmentări pe o suprafaţă de 3 cm2. Nu se permite să existe două astfel de fragmente în aceeaşi porţiune circulară cu diametrul de 10 cm.

2.6.1.1.5. Se permit fragmente alungite cu condiţia ca muchiile lor să nu arate ca o lamă de cuţit şi lungimea să nu depăşească 7,5 cm, cu excepţia cazurilor prevăzute la punctul 2.6.2.2. Dacă aceste fragmente alungite se extind până la marginea geamului, unghiul format de acestea cu marginea geamului nu trebuie să fie mai mare de 45°.

2.6.1.2. Zona FII

2.6.1.2.1. Se verifică vizibilitatea reziduală după spargere pe suprafaţa rectangulară definită la punctul 2.3.2. În acest dreptunghi, suprafaţa totală cu fragmente mai mari de 2 cm2 trebuie să reprezinte minimum 15 % din aria dreptunghiului; cu toate acestea, pentru parbrize cu înălţimea mai mică de 44 cm sau al căror unghi de instalare este mai mic de 15° faţă de verticală, procentul de vizibilitate trebuie să fie egal cu cel puţin 10 % din suprafaţa respectivului dreptunghi.

2.6.1.2.2. Niciun fragment nu trebuie să aibă o suprafaţă mai mare de 16 cm2, cu excepţia cazurilor prezentate la punctul 2.6.2.2.

2.6.1.2.3. Pe o rază de 10 cm de la punctul de impact, dar numai în partea cercului cuprinsă în zona FII, se acceptă trei fragmente având o suprafaţă mai mare de 16 cm2, dar mai mică de 25 cm2.

2.6.1.2.4. Fragmentele trebuie să fie regulate ca formă şi fără puncte ca acelea descrise la punctul 2.6.1.2.4.1. Cu toate acestea, nu se acceptă mai mult de 10 fragmente neregulate pe o porţiune dreptunghiulară de 50 × 20 cm şi nu mai mult de 25 de fragmente pe suprafaţa totală a parbrizului.

Niciunul dintre aceste fragmente nu trebuie să prezinte un vârf cu lungime mai mare de 35 mm, măsurată în conformitate cu punctul 2.6.1.2.4.1.

2.6.1.2.4.1. Un fragment este considerat neregulat dacă nu poate fi înscris într-un cerc cu diametrul de 40 mm, dacă prezintă cel puţin un vârf cu o lungime de peste 15 mm, măsurată din capătul vârfului până la secţiunea a cărei lăţime este egală cu grosimea geamului şi dacă are unul sau mai multe vârfuri cu un unghi ascuţit mai mic de 40°.

2.6.1.2.5. Se acceptă fragmente de formă alungită în zona FII, cu condiţia să nu depăşească 10 cm lungime, cu excepţia cazurilor descrise la punctul 2.6.2.2.

2.6.1.3. Zona FIII

Fragmentările în această zonă trebuie să aibă caracteristicile intermediare între cele ale fragmentărilor acceptate pentru celelalte două zone învecinate (FI şi FII).

2.6.2. Un parbriz prezentat în vederea obţinerii omologării de tip pentru componente este considerat satisfăcător din punct de vedere al fragmentării dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:

2.6.2.1. dacă toate testările efectuate folosind punctele de impact definite la 2.5.1 au rezultate satisfăcătoare;

2.6.2.2. dacă o singură testare dintre toate cele efectuate folosind punctele de impact descrise la punctul 2.5.1 a avut un rezultat nesatisfăcător, ţinând seama de abateri care nu depăşesc următoarele limite:

zona FI, nu mai mult de 5 fragmente, între 7,5 şi 15 cm lungime;

zona FII, nu mai mult de 3 fragmente pe o suprafaţă între 16 şi 20 cm2, situate în zona din afara cercului cu o rază de 10 cm cu centrul în punctul de impact;

zona FIII, nu mai mult de 4 fragmente între 10 şi 17,5 cm lungime;

fragmentarea se repetă cu o nouă mostră care îndeplineşte cerinţele de la punctul 2.6.1 sau prezintă abateri cuprinse în limitele de mai sus;

2.6.2.3. dacă două testări dintre toate testările efectuate care folosesc punctele de impact descrise la punctul 2.5.1 au rezultate nesatisfăcătoare, pentru abateri care nu depăşesc limitele specificate la punctul 2.6.2.2 şi dacă se efectuează alte testări pe un nou set de mostre, conform cerinţelor de la punctul 2.6.1, sau nu mai mult de două mostre din noul set care să prezinte abateri între limitele specificate la punctul 2.6.2.2.

2.6.3. Dacă se constată că se produc abaterile menţionate mai sus, acestea vor fi notate în raportul de testare şi se ataşează fotografii ale părţilor relevante ale parbrizului.

3. TESTAREA LA IMPACTUL CU CAPUL

3.1. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

Nu sunt implicate caracteristici secundare.

3.2. Numărul de mostre

3.2.1. Pentru fiecare lot de parbrize din sticlă de securitate monostrat sunt testate 4 mostre din geamurile cu cea mai mică suprafaţă desfăşurată şi 4 mostre din geamurile cu cea mai mare suprafaţă desfăşurată, toate cele 8 mostre fiind de acelaşi tip cu cele alese pentru Ö testarea fragmentarii (a se vedea punctul 2.2) Õ.

3.2.2. Ca opţiune, la latitudinea laboratorului care efectuează testările, pentru fiecare categorie de grosime a parbrizelor se mai supun testării 6 piese de testare (1 100 × 500 mm + 5/- 2 mm).

3.3. Metoda de testare

3.3.1. Metoda folosită este cea descrisă la punctul 3 din anexa III C.

3.3.2. Înălţimea de cădere este de 1,50 m + 0/-5 mm.

3.4. Interpretarea rezultatelor

3.4.1. Se consideră că rezultatul testării este satisfăcător dacă parbrizul sau piesa de testare se fragmentează.

3.4.2. Un set de mostre prezentat pentru obţinerea omologării de tip pentru componente este considerat satisfăcător din punct de vedere al testării la impactul cu capul, dacă este îndeplinită oricare dintre cele două condiţii de mai jos:

3.4.2.1. dacă rezultatele tuturor testărilor sunt satisfăcătoare sau

3.4.2.2. dacă rezultatele unei testări sunt nesatisfăcătoare, dar rezultatul este satisfăcător la o următoare serie de testări efectuate asupra unui nou set de piese de testare.

4. PROPRIETĂŢI OPTICE

Cerinţele în ceea ce priveşte calităţile optice sunt descrise la punctul 9 din anexa III C şi se aplică fiecărui tip de parbriz.

____________

ê 89/173/CEE

ANEXA III E

GEAMURI DIN STICLĂ UNIFORM SECURIZATĂ MONOSTRAT, ALTELE DECÂT PARBRIZELE[5]

1. DEFINIREA TIPULUI

Se consideră că geamurile din sticlă uniform securizată monostrat aparţin diferitelor tipuri dacă diferă cel puţin prin una dintre următoarele caracteristici principale sau secundare.

1.1. Caracteristicile principale sunt următoarele:

1.1.1. denumirea comercială sau marca;

1.1.2. natura procesului de securizare (termic sau chimic);

1.1.3. categoria de formă; se disting două categorii:

1.1.3.1. geamuri plate din sticlă;

1.1.3.2. geamuri plate şi curbate din sticlă;

1.1.4. categoria de grosime care se încadrează în grosimea nominală „e” (se acceptă o toleranţă de fabricaţie de ± 2 mm):

categoria I: | e ≤ 3,5 mm |

categoria II: | 3,5 mm < | e ≤ 4,5 mm |

categoria III: | 4,5 mm < | e ≤ 6,5 mm |

categoria IV: | 6,5 mm < | e |

- 1.2. Caracteristicile secundare sunt următoarele:

1.2.1. natura materialului [sticlă (turnată) şlefuită, sticlă flotată, sticlă plană];

1.2.2. culoare (incoloră sau colorată);

1.2.3. cu sau fără conductori încorporaţi.

2. TESTAREA DE FRAGMENTARE

2.1. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

Material | Indice de dificultate |

Sticlă turnată | 2 |

Sticlă flotată | 1 |

Sticlă plană | 1 |

Nu sunt implicate alte caracteristici secundare.

2.2. Selectarea mostrelor

2.2.1. Mostrele din fiecare categorie de formă şi din fiecare categorie de grosime greu de produs se selectează pentru testare în conformitate cu următoarele criterii:

2.2.1.1. în cazul geamurilor plate din sticlă, se asigură două seturi de mostre care să corespundă:

2.2.1.1.1. geamurilor cu cea mai mare arie desfăşurată;

2.2.1.1.2. celui mai mic unghi dintre două laturi adiacente;

2.2.1.2. în cazul geamurilor plate şi curbate din sticlă se asigură trei seturi de mostre corespunzătoare:

2.2.1.2.1. geamurilor cu cea mai mică suprafaţă desfăşurată;

2.2.1.2.2. celui mai mic unghi dintre două laturi adiacente;

2.2.1.2.3. celui mai înalt segment.

2.2.2. Testările efectuate pe mostrele care corespund geamurilor cu cea mai mare suprafaţă desfăşurată, S, se consideră ca fiind aplicabile oricăror altor geamuri cu suprafaţă desfăşurată mai mică decât S + 5 %.

2.2.3. Dacă mostrele supuse testării prezintă un unghi γ mai mic de 30°, testările se consideră ca fiind aplicabile pentru toate geamurile din sticlă produse cu un unghi mai mare de γ - 5°.

Dacă mostrele supuse testărilor prezintă un unghi γ mai mare sau egal cu 30°, testările se consideră ca fiind aplicabile tuturor geamurilor din sticlă produse cu un unghi mai mare sau egal cu 30°.

2.2.4. Dacă înălţimea h a segmentului mostrei supuse testării este mai mare de 100 mm, testările se consideră aplicabile tuturor geamurilor din sticlă produse cu o înălţime a segmentului mai mică decât h + 30 mm.

Dacă înălţimea segmentului mostrei supuse testării este mai mică sau egală cu 100 mm, testările sunt considerate ca fiind aplicabile tuturor geamurilor din sticlă cu o înălţime a segmentului mai mică sau egală cu 100 mm.

2.3. Numărul de mostre pe set

Numărul de mostre din fiecare grup este după cum urmează, în conformitate cu categoriile de forme definite mai sus la punctul 1.1.3:

Tipul de geam din sticlă | Numărul de mostre |

Plat (două seturi) | 4 |

Plat şi curbat (trei seturi) | 5 |

2.4. Metoda de testare

2.4.1. Metoda folosită este cea descrisă la punctul 1 din anexa III C.

2.5. Puncte de impact (a se vedea anexa III N, figura 3)

2.5.1. Pentru geamurile plate şi curbate din sticlă, punctele de impact prezentate în anexa III N, figurile 3(a) şi 3(b) şi respectiv în anexa III N figura 3(c), sunt după cum urmează:

punctul 1: la 3 cm de marginea geamului, acolo unde raza de curbură a marginii este cea mai mică;

punctul 2: la 3 cm de marginea uneia dintre mediane, fiind selectată marginea cu marcaje (dacă există);

punctul 3: în centrul geometric al geamului;

punctul 4: numai în cazul geamurilor curbate din sticlă; acest punct este ales pe cea mai lungă mediană în acea parte a geamului unde este cea mai mică rază de curbură.

2.5.2. Se efectuează o singură testare pentru fiecare punct de impact descris mai sus.

2.6. Interpretarea rezultatelor

2.6.1. Se consideră că o testare are un rezultat satisfăcător dacă testarea fragmentării îndeplineşte următoarele condiţii:

2.6.1.1. dacă numărul de fragmente în oricare pătrat de 5 × 5 cm2 este mai mare de 40 dar nu mai mare de 400, sau 450 de fragmente în cazul geamurilor mai groase de 3,5 mm;

2.6.1.2. în sensul regulii de mai sus, un fragment care trece dincolo de o latură a pătratului se consideră o jumătate de fragment;

2.6.1.3. nu este testată fragmentarea pe o bandă de 2 cm lăţime în jurul marginilor mostrei, această bandă reprezentând rama geamului, după cum nu este testată nici pe o rază de 7,5 cm în jurul punctului de impact;

2.6.1.4. nu se acceptă fragmente cu o suprafaţă mai mare de 3 cm2, cu excepţia cazurilor definite la punctul 2.6.1.3.

2.6.1.5. Se acceptă fragmente de formă alungită cu condiţia ca:

- extremităţile acestora să nu fie ca lama de cuţit;

- dacă acestea se extind spre marginea geamului, să nu formeze un unghi mai mare de 45° cu aceasta,

şi dacă lungimea lor nu depăşeşte 7,5 cm, cu excepţia cazurilor prevăzute la punctul 2.6.2.2 de mai jos.

2.6.2. Se consideră satisfăcător, din punct de vedere al fragmentării, un set de mostre prezentate în vederea omologării de tip pentru componente dacă este îndeplinită cel puţin una dintre condiţiile de mai jos:

2.6.2.1. dacă toate testările efectuate folosind punctele de impact descrise la punctul 2.5.1 au rezultate satisfăcătoare;

2.6.2.2. dacă rezultatul uneia dintre testările efectuate folosind punctele de impact prezentate la punctul 2.5.1 are un rezultat nesatisfăcător, ţinând cont de abateri care nu depăşesc următoarele limite:

- nu mai mult de cinci fragmente între 6 şi 7,5 cm lungime;

- nu mai mult de cinci fragmente între 7,5 şi 10 cm lungime,

şi se repetă pe o altă mostră care îndeplineşte cerinţele de la punctul 2.6.1 sau prezintă abateri în limitele specificate mai sus;

2.6.2.3. dacă două dintre toate testările efectuate folosind punctele de impact descrise la punctul 2.5.1 au un rezultat nesatisfăcător, ţinând cont de abateri ce nu depăşesc limitele specificate la punctul 2.6.2.2, şi sunt necesare alte testări pe alte mostre conform limitelor specificate la punctul 2.6.1, sau dacă din noul set supus testării numărul mostrelor care prezintă abateri între limitele specificate mai sus la punctul 2.6.2.2 nu este mai mare de 2.

2.6.3. Dacă se constantă abaterile mai sus menţionate, acestea se consemnează în raportul de testare şi se ataşează fotografii reprezentative ale geamului respectiv.

3. TESTAREA REZISTENŢEI MECANICE

3.1. Testarea cu bila de 227 g

3.1.1. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

Material | Indice de dificultate | Culoare | Indice de dificultate |

Sticlă şlefuită | 2 | Incoloră | 1 |

Sticlă flotată | 1 | colorată | 2 |

Sticlă plană | 1 |

Nu sunt implicate alte caracteristici secundare (respectiv, cu sau fără conductori încorporaţi).

3.1.2. Numărul de piese de testare

Pentru fiecare categorie de grosime, definită la punctul 1.1.4 de mai sus, se supun testării şase piese de testare.

3.1.3. Metoda de testare

3.1.3.1. Metoda de testare este cea descrisă la punctul 2.1 din anexa III C.

3.1.3.2. Înălţimea de cădere (măsurată de la suprafaţa inferioară a bilei până la suprafaţa superioară a piesei de testare) este indicată în tabelul următor, în funcţie de grosimea geamului din sticlă:

Grosimea nominală a geamului din sticlă (e) | Înălţimea de cădere |

e ≤ 3,5 mm | 2,0 m + 5 / − 0 mm |

3,5 mm < e | 2,5 m + 5 / − 0 mm |

3.1.4. Interpretarea rezultatelor

3.1.4.1. Rezultatul testării se consideră satisfăcător dacă piesa de testare nu s-a rupt.

3.1.4.2. Un set de piese de testare prezentate în vederea omologării de tip pentru componente este considerat satisfăcător din punct de vedere al rezistenţei mecanice dacă este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele două condiţii:

3.1.4.2.1. dacă rezultatul este nesatisfăcător la cel mult o singură testare,

3.1.4.2.2. dacă rezultatul a două testări este nesatisfăcător, dar sunt satisfăcătoare rezultatele altei serii de testări efectuate pe un alt set de 6 piese de testare.

4. PROPRIETĂŢI OPTICE

4.1. Factorul de transmisie

Cerinţele în ceea ce priveşte factorul de transmisie a luminii stabilite la punctul 9.1 din anexa III C se aplică geamurilor din sticlă uniform securizată monostrat sau acelor părţi ale geamurilor situate în poziţii esenţiale pentru vizibilitatea şoferului.

________________

ê 89/173/CEE (adaptat)

ANEXA III F

PARBRIZE DIN STICLĂ DE SECURITATE MULTISTRAT OBIŞNUITĂ

1. DEFINIREA TIPULUI

Se consideră că parbrizele din sticlă de securitate multistrat obişnuită aparţin unor categorii diferite dacă se deosebesc prin cel puţin una din următoarele caracteristici principale sau secundare.

1.1. Caracteristicile principale sunt următoarele:

1.1.1. denumirea comercială sau marca;

1.1.2. forma şi dimensiunea.

În scopul testării caracteristicilor mecanice şi a rezistenţei la mediu se consideră că parbrizele din sticlă de securitate multistrat obişnuită aparţin unui singur grup;

1.1.3. numărul straturilor de sticlă;

1.1.4. la grosimea nominală „e” a parbrizului se acceptă o toleranţă de fabricaţie de 0,2 n mm ( n fiind numărul de straturi de sticlă din care este alcătuit parbrizul) mai mare sau mai mică faţă de valoarea nominală;

1.1.5. grosimea nominală a stratului (straturilor) intermediar(e);

1.1.6. natura sau tipul stratului (straturilor) intermediar(e) [respectiv, PVB sau alte materiale plastice folosite ca strat(uri) intermediar(e)].

1.2. Caracteristicile secundare sunt următoarele:

1.2.1. natura materialului [sticlă (turnată) şlefuită, sticlă flotată, sticlă plană];

1.2.2. colorarea (totală sau parţială) a stratului sau straturilor intermediare (colorate sau incolore);

1.2.3. colorarea sticlei (colorată sau incoloră);

1.2.4. cu sau fără conductori încorporaţi;

1.2.5. cu sau fără benzi opace încorporate.

2. GENERALITĂŢI

2.1. În cazul parbrizelor din sticlă de securitate multistrat obişnuită, se efectuează testări, altele decât testările la impactul cu capul (punctul 3.2) şi testările pentru proprietăţi optice, pe piese de testare care sunt tăiate fie din parbrizul respectiv, fie sunt făcute special în acest scop. În oricare dintre cele două cazuri, piesele de testare trebuie să fie reprezentative pentru tipul de parbriz pentru care se solicită omologarea de tip pentru componente.

2.2. Înainte de fiecare testare, piesele de testare se păstrează cel puţin 4 ore la o temperatură de 23°C ± 2°C. Testările se efectuează cât se poate de repede după ce piesele de testare sunt scoase din spaţiul unde au fost păstrate.

3. TESTAREA LA IMPACTUL CU CAPUL

3.1. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

Nu sunt implicate caracteristici secundare.

3.2. Testarea la impactul cu capul pe parbrizul întreg

3.2.1. Numărul de mostre

Se supun testării patru mostre din seria de parbrize cu cea mai mare suprafaţă desfăşurată şi 4 mostre din seria de parbrize cu cea mai mică suprafaţă desfăşurată, în conformitate cu dispoziţiile anexei III M.

3.2.2. Metoda de testare

3.2.2.1. Metoda de testare folosită este cea descrisă la punctul 3.3.2 din anexa III C.

3.2.2.2. Înălţimea de cădere este de 1,5 m + 0/- 5 mm.

3.2.3. Interpretarea rezultatelor

3.2.3.1. Se consideră că rezultatul testării este pozitiv dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

3.2.3.1.1. mostrele prezintă fisuri circulare, aproximativ concentrice cu punctul de impact, fisurile cele mai apropiate de punctul de impact fiind la maximum 80 mm faţă de acesta;

3.2.3.1.2. straturile de sticlă rămân lipite de stratul intermediar de material plastic. Se acceptă una sau mai multe separaţii parţiale faţă de stratul intermediar, mai mici de 4 mm, de o parte şi de alta a fisurii, situate în afara unui cerc cu diametru de 60 mm diametru, al cărui centru este în punctul de impact.

3.2.3.1.3. Pe partea impactului:

3.2.3.1.3.1. straturile intermediare nu sunt descoperite pe o suprafaţă mai mare de 20 cm2;

3.2.3.1.3.2. se acceptă o fisură de până la 35 mm în straturile intermediare.

3.2.3.2. Se consideră satisfăcător, din punct de vedere al testării la impactul cu capul, un set de mostre prezentate în vederea obţinerii omologării, dacă este îndeplinită una dintre următoarele două condiţii:

3.2.3.2.1. dacă toate testările au rezultate satisfăcătoare sau

3.2.3.2.2. dacă una dintre testări are un rezultat nesatisfăcător, dar rezultatul testărilor pe un nou set de piese de testare este satisfăcător.

3.3. Testarea la impactul cu capul aplicată pe piese de testare plate

3.3.1. Numărul de piese de testare

Se supun testării şase piese de testare plate, cu dimensiuni de Ö ( Õ 1 100 mm × 500 mm Ö ) Õ + 5/- 2 mm.

3.3.2. Metoda de testare

3.3.2.1. Metoda folosită este cea descrisă la punctul 3.3.1 din anexa III C.

3.3.2.2. Înălţimea de cădere este de 4 m + 25/- 0 mm.

3.3.3 Interpretarea rezultatelor

3.3.3.1. Se consideră că această testare are un rezultat satisfăcător dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

3.3.3.1.1. dacă piesele de testare cedează şi se sparg, formând numeroase fisuri circulare, aproximativ concentrice cu punctul de impact;

3.3.3.1.2. se acceptă crăpături în straturile intermediare cu condiţia ca în timpul testării capul manechinului să nu treacă prin piesa de testare;

3.3.3.1.3. nu se desprind bucăţi mari de sticlă din straturile intermediare.

3.3.3.2. Se consideră satisfăcător, din punct de vedere al testării la impactul cu capul, un set de piese de testare prezentate pentru obţinerea omologării, dacă este îndeplinită una dintre următoarele două condiţii:

3.3.3.2.1. dacă toate testările au rezultate satisfăcătoare sau

3.3.3.2.2. dacă una dintre testări are un rezultat nesatisfăcător, dar rezultatul testărilor pe un nou set de piese de testare este satisfăcător.

4. TESTAREA REZISTENŢEI MECANICE

4.1. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

Nu sunt implicate caracteristici secundare.

4.2. Testarea cu bila de 2 260 g

4.2.1. Numărul de piese de testare

Se supun testării şase piese de testare pătrate cu latura de 300 mm + 10/- 0 mm.

4.2.2. Metoda de testare

4.2.2.1. Metoda folosită este cea descrisă la punctul 2.2 din anexa III C.

4.2.2.2. Înălţimea de cădere (măsurată de la suprafaţa inferioară a bilei până la suprafaţa superioară a piesei de testare) este de 4 m + 25/- 0 mm.

4.2.3. Interpretarea rezultatelor

4.2.3.1. Se consideră că testarea are un rezultat satisfăcător dacă bila nu trece prin geam în primele cinci secunde din momentul impactului.

4.2.3.2. Se consideră satisfăcătoare, din punct de vedere al testării la impact cu o bilă de 2 260 g, un set de piese prezentate pentru obţinerea omologării de tip pentru componente, dacă este îndeplinită una dintre următoarele două condiţii:

4.2.3.2.1. dacă toate testările au rezultate satisfăcătoare sau

4.2.3.2.2. dacă una dintre testări are un rezultat nesatisfăcător, dar rezultatul testărilor pe un nou set de piese de testare este satisfăcător.

4.3. Testarea cu bila de 227 g

4.3.1. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

Nu sunt implicate caracteristici secundare.

4.3.2. Numărul de piese de testare

Sunt supuse testării 20 piese de testare pătrate cu latura de 300 mm + 10/- 0 mm.

4.3.3. Metoda de testare

4.3.3.1. Metoda folosită este cea descrisă la punctul 2.1 din anexa III C. 10 dintre mostre sunt testate la o temperatură de 40 ± 2°C iar 10 la o temperatură de – 20 ± 2°C.

4.3.3.2. Înălţimea de cădere pentru geamurile din diversele categorii de grosime şi masa fragmentelor desprinse sunt indicate în tabelul de mai jos:

Grosimea piesei de testare | + 40°C | − 20°C |

mm | Înălţimea de cădere | Masa maximă admisă a fragmentelor | Înălţimea de cădere | Masa maximă admisă a fragmentelor |

m (*) | g | m (*) | g |

e ≤ 4,5 | 9 | 12 | 8,5 | 12 |

4,5 < e ≤ 5,5 | 10 | 15 | 9 | 15 |

5,5 < e ≤ 6,5 | 11 | 20 | 9,5 | 20 |

e > 6,5 | 12 | 25 | 10 | 25 |

(*) Se acceptă o toleranţă de + 25/- 0 mm a înălţimii de cădere. |

4.3.4. Interpretarea rezultatelor

4.3.4.1. se consideră că testarea are rezultate satisfăcătoare dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

- bila nu trece prin piesa de testare;

- piesa de testare nu se sparge în mai multe bucăţi;

- dacă stratul intermediar nu este spart, greutatea fragmentelor detaşate din geam de pe partea opusă punctului de impact nu depăşeşte valorile specificate la punctul 4.3.3.2.

4.3.4.2. Un set de piese de testare prezentate în vederea omologării de tip pentru componente este considerat satisfăcător din punct de vedere al testării la impact cu o bilă de 227 g dacă se îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:

4.3.4.2.1. cel puţin opt testări, efectuate la cele două valori ale temperaturii, au rezultate satisfăcătoare sau

4.3.4.2.2. mai mult de două testări, efectuate la cele două valori ale temperaturii, au rezultate nesatisfăcătoare, dar au rezultate satisfăcătoare la testările efectuate ulterior pe un alt set de piese.

5. TESTAREA REZISTENŢEI LA MEDIU

5.1. Testarea rezistenţei la abraziune

5.1.1. Indici de dificultate şi metoda de testare

Cerinţele specificate la punctul 4 din anexa III C se aplică şi în acest caz, iar testările se continuă cu 1 000 de cicluri.

5.1.2. Interpretarea rezultatelor

Geamul din sticlă de securitate este considerat satisfăcător in ceea ce priveşte rezistenţa la abraziune dacă lumina difuzată ca rezultat al procesului de abraziune a piesei de testare nu depăşeşte 2 %.

5.2. Testarea rezistenţei la temperaturi ridicate

Se aplică cerinţele de la punctul 5 din anexa III C.

5.3. Testarea rezistenţei la radiaţii

5.3.1. Cerinţe generale

Testarea se efectuează numai dacă laboratorul consideră necesar, în funcţie de informaţiile de care dispune cu privire la straturile intermediare.

5.3.2. Se aplică cerinţele de la punctul 6 din anexa III C.

5.4. Testarea rezistenţei la umiditate

Se aplică cerinţele de la punctul 7 din anexa III C.

6. PROPRIETĂŢI OPTICE

Cerinţele privind proprietăţile optice, definite la punctul 9 din anexa III C, se aplică tuturor tipurilor de parbrize.

_____________

ê 89/173/CEE (adaptat)

ANEXA III G

GEAMURI DIN STICLĂ DE SECURITATE MULTISTRAT, ALTELE DECÂT PARBRIZELE[6]

1. DEFINIREA TIPULUI

Se consideră că geamurile din sticlă de securitate multistrat, altele decât parbrizele, aparţin unor tipuri diferite dacă se deosebesc prin cel puţin una dintre următoarele caracteristici secundare sau principale.

1.1. Caracteristicile principale sunt următoarele:

1.1.1. denumirea comercială sau marca;

1.1.2. categoria de grosime a geamului care se înscrie în grosimea nominală „e”, fiind permisă o toleranţă de fabricaţie de ± 0,2 n mm (unde n reprezintă numărul straturilor de sticlă ale geamului):

categoria I: | e ≤ 5,5 mm, |

categoria II: | 5,5 mm < | e ≤ 6,5 mm, |

categoria III: | 6,5 mm < | e |

- 1.1.3. grosimea nominală a stratului (straturilor) intermediar(e);

1.1.4. natura sau tipul stratului (straturilor) intermediar(e), respectiv strat (straturi) interior (interioare) din PVB sau alte materiale plastice;

1.1.5. orice tratament special la care a fost supus oricare dintre aceste straturi.

1.2. Caracteristicile secundare sunt următoarele:

1.2.1. natura materialului [sticlă (turnată) şlefuită, flotată sau plată];

1.2.2. colorarea (totală sau parţială) a stratului (straturilor) intermediar(e) (colorate sau incolore);

1.2.3. colorarea sticlei (colorată sau incoloră).

2. GENERALITĂŢI

2.1. În cazul geamurilor din sticlă de securitate multistrat, altele decât parbrizele, testările sunt efectuate pe piese de testare plate care fie sunt tăiate din geamurile respective, fie sunt făcute special pentru acest scop. În oricare dintre cazuri, piesele de testare trebuie să fie reprezentative pentru geamurile din sticlă pentru a căror producţie se solicită omologare de tip pentru componente.

2.2. Înainte de fiecare testare, piesele de testare din sticlă de securitate multistrat se păstrează timp de 4 ore la o temperatură de 23 ± 2°C. Piesele sunt supuse testării imediat ce sunt scoase din spaţiul de păstrare.

2.3. Dispoziţiile prezentei anexe sunt considerate a fi îndeplinite dacă geamul prezentat pentru obţinerea omologării de tip pentru componente are aceeaşi compoziţie cu parbrizul deja omologat, în conformitate cu dispoziţiile anexelor III F, III H sau III I.

3. TESTAREA LA IMPACTUL CU CAPUL

3.1. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

Nu sunt implicate caracteristici secundare.

3.2. Numărul de piese de testare

Sunt încercate şase piese plate, cu dimensiuni de 1 100 x 500 mm (+ 25/- 0 mm).

3.3. Metoda de testare

3.3.1. Metoda folosită este cea descrisă la punctul 3 din anexa III C.

3.3.2. Înălţimea de cădere este 1,50 m + 0/- 5 mm. Această înălţime creşte la 4 m + 25/- 0 mm pentru geamurile din sticlă folosite ca parbrize de tractor.

3.4. Interpretarea rezultatelor

3.4.1. Testarea este considerată ca având rezultat satisfăcător dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

3.4.1.1. piesa de testare cedează şi se crapă prezentând numeroase fisuri circulare, aproximativ concentrice cu punctul de impact;

3.4.1.2. se acceptă fisuri în stratul intermediar, dar capul manechinului nu trebuie să treacă prin piesa de testare;

3.4.1.3. nu se desprind fragmente mari de geam din stratul intermediar.

3.4.2. Un set de piese de testare care fac obiectul testării în vederea omologării de tip pentru componente este considerat satisfăcător din punct de vedere al testării la impact cu capul dacă este îndeplinită una dintre următoarele două condiţii:

3.4.2.1. toate testările au rezultate satisfăcătoare sau

3.4.2.2. dacă o testare are un rezultat nesatisfăcător, se efectuează o nouă serie de testări pe un nou set de piese, iar rezultatele sunt satisfăcătoare.

4. TESTARA REZISTENŢEI MECANICE – TESTAREA CU BILA DE 227 G

4.1. Indicii de dificultate ai caracteristicilor secundare

Nu sunt implicate caracteristici secundare.

4.2. Numărul de piese de testare

Se supun testării patru piese plate şi pătrate cu latura de 300 mm (+ 10/-0 mm).

4.3. Metoda de testare

4.3.1. Metoda folosită este cea descrisă la punctul 2.1 din anexa III C.

4.3.2. Înălţimea de cădere este cea indicată în tabelul de mai jos în funcţie de grosimea nominală (măsurată de la suprafaţa bilei la suprafaţa piesei de testare)

Grosimea nominală | Înălţimea de cădere |

e ≤ 5,5 mm | 5 m | + 25 mm/− 0 mm |

5,5 mm ≤ e ≤ 6,5 mm | 6 m |

6,5 mm Ö ≤ Õ e | 7 m |

4.4. Interpretarea rezultatelor

4.4.1. Se consideră că testare testarea a avut un rezultat satisfăcător dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

- bila nu trece prin piesa de testare;

- piesa de testare nu se rupe în mai multe bucăţi;

- greutatea totală a fragmentelor care se desprind de pe suprafaţa opusă punctului de impact nu depăşeşte 15 g.

4.4.2. Se consideră satisfăcător, din punct de vedere al testării la impactul cu capul, un set de piese care fac obiectul unei testări în vederea omologării de tip pentru componente, dacă este îndeplinită una din următoarele două condiţii:

4.4.2.1. dacă toate testările au rezultate satisfăcătoare sau

4.4.2.2. dacă una dintre testări are un rezultat nesatisfăcător, dar rezultatul testărilor ulterioare efectuate pe un nou set de piese de testare este satisfăcător.

5. TESTAREA REZISTENŢEI LA MEDIU

5.1. Testarea rezistenţei la abraziune

5.1.1. Indici de dificultate şi metoda de testare

Se aplică cerinţele de la punctul 4 din anexa III C, iar testările se continuă cu 1 000 de cicluri.

5.1.2. Interpretarea rezultatelor

Geamul din sticlă de securitate este considerat satisfăcător din punct de vedere al rezistenţei la abraziune dacă lumina difuzată în urma testării la abraziune nu depăşeşte 2 %.

5.2. Testarea rezistenţei la temperaturi ridicate

Se aplică cerinţele prevăzute la punctul 5 din anexa III C.

5.3. Testarea rezistenţei la radiaţii

5.3.1. Cerinţe generale

Această testare se efectuează numai dacă laboratorul consideră necesar, în funcţie de informaţiile puse la dispoziţie cu privire la straturile intermediare.

5.3.2. Se aplică cerinţele de la punctul 6 din anexa III C.

5.4. Testarea rezistenţei la umiditate

5.4.1. Se aplică cerinţele de la punctul 7 din anexa III C.

6. PROPRIETĂŢI OPTICE

6.1. Factor de transmisie a luminii

Dispoziţiile în ceea ce priveşte factorul de transmisie a luminii, stabilite la punctul 9.1 din anexa III C, se aplică geamurilor din sticlă, altele decât parbrizele, sau părţilor geamurilor din sticlă amplasate în poziţii esenţiale pentru vizibilitatea şoferului.

_____________

ê 89/173/CEE (adaptat)

ANEXA III H

PARBRIZE DIN STICLĂ DE SECURITATE MULTISTRAT TRATATĂ

1. DEFINIREA TIPULUI

Se consideră parbrizele din sticlă de securitate multistrat tratată ca fiind de tipuri diferite dacă se deosebesc prin cel puţin una dintre următoarele caracteristici secundare sau principale.

1.1. Caracteristicile principale sunt următoarele:

1.1.1. denumirea comercială sau marca;

1.1.2. formă şi dimensiuni.

Din punct de vedere al fragmentării, proprietăţilor mecanice şi rezistenţei la mediu, se consideră că parbrizele din sticlă de securitate multistrat tratată aparţin aceluiaşi grup;

1.1.3. numărul straturilor de sticlă;

1.1.4. grosimea nominală „e” a parbrizului, cu o toleranţă de fabricaţie de ± 0,2 n mm faţă de valoarea nominală (unde n reprezintă numărul straturilor de sticlă ale parbrizului);

1.1.5. orice tratament special la care este supus oricare dintre straturile de sticlă;

1.1.6. grosimea nominală a stratului (straturilor) intermediar(e);

1.1.7. natura şi tipul stratului sau straturilor intermediare [respectiv, strat(uri) intermediar(e) din PVB sau alt material plastic].

1.2. Caracteristicile secundare sunt următoarele:

1.2.1. natura materialului [sticlă (turnată) şlefuită, flotată sau plată];

1.2.2. colorarea (totală sau parţială) a stratului (straturilor) intermediar(e) (incolore sau colorate);

1.2.3. colorarea geamului (incolor sau colorat);

1.2.4. cu sau fără conductori încorporaţi;

1.2.5. cu sau fără benzi opace.

2. GENERALITĂŢI

2.1. În cazul parbrizelor din sticlă de securitate multistrat tratată, se efectuează testări, altele decât cele la impactul cu capul sau de testare a proprietăţilor optice, pe mostre şi/sau piese de testare special construite în acest scop. Piesele de testare trebuie să fie reprezentative pentru producţia de parbrize pentru care se solicită omologare de tip pentru componente.

2.2. Înainte de fiecare testare, piesele de testare sau mostrele se păstrează minimum 4 ore la o temperatură de 23 ± 2°C. Testările se efectuează imediat după ce piesele de testare sau mostrele sunt scoase din spaţiul de depozitare.

3. TESTĂRI PRESCRISE

Parbrizele din sticlă de securitate multistrat tratată sunt supuse la:

3.1. testările prescrise în anexa III F, pentru parbrizele din sticlă de securitate multistrat obişnuită;

3.2. testarea Ö fragmentării Õ descrisă la punctul 4 de mai jos.

4. TESTAREA Ö FRAGMENTĂRII Õ

4.1. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

Material | Indice de dificultate |

Sticlă turnată | 2 |

Sticlă flotată | 1 |

Sticlă plană | 1 |

4.2. Numărul pieselor de testare sau mostrelor

Pentru fiecare punct de impact, este testată o singură piesă, măsurând 1 100 × 500 mm (+ 5/– 2 mm), sau o singură mostră.

4.3. Metoda de testare

Metoda folosită este cea descrisă la punctul (1) din anexa III C.

4.4. Punctul (punctele) de impact

Geamul din sticlă este lovit pe exteriorul fiecărei părţi tratate, în centrul piesei de testare sau a mostrei.

4 .5. Interpretarea rezultatelor

4.5.1. Pentru fiecare punct de impact, testarea Ö fragmentării Õ se consideră ca fiind satisfăcătoare dacă suprafaţa totală a fragmentelor, pe o zonă de maximum 2 cm2, cuprinsă într-un dreptunghi definit la punctul 2.3.2 din anexa III D, reprezintă minimum 15 % din suprafaţa acelui dreptunghi.

4.5.1.1. În cazul unei mostre:

4.5.1.1.1. centrul dreptunghiului este situat într-un cerc cu raza de 10 cm concentric cu proiecţia punctului de referinţă, definit la punctul 1.2 din anexa „Câmpul vizual” din Directiva [74/347/EEC];

4.5.1.1.2. în cazul tractoarelor pentru care nu este posibilă determinarea punctului de referinţă, poziţia zonei de vizibilitate trebuie indicată în raportul de testare;

4.5.1.1.3. înălţimea dreptunghiului poate fi redusă la 15 cm pentru parbrizele cu înălţime mai mică de 44 cm sau al căror unghi de instalare este mai mic de 15° faţă de verticală; procentul de vizibilitate trebuie să fie egal cu cel puţin 10 % din aria dreptunghiului corespunzător;

4.5.1.2. În cazul piesei de testare, centrul dreptunghiului trebuie să fie situat pe axa cea mai lungă a piesei testare, la o distanţă de 450 mm de una dintre margini.

4.5.2. Se consideră satisfăcătoare, din punct de vedere al fragmentării, piesa sau mostra de testare prezentată în vederea omologării de tip pentru componente, dacă sunt îndeplinite oricare dintre următoarele condiţii:

4.5.2.1. dacă rezultatul testării este satisfăcător pentru fiecare punct de impact sau

4.5.2.2. dacă pentru fiecare punct de impact sunt satisfăcătoare rezultatele celor patru testări ulterioare, repetate pe un alt set de patru piese de testare, pentru care rezultatele testărilor iniţiale nu au fost satisfăcătoare.

__________________

ê 89/173/CEE

ANEXA III I

GEAMURI DIN STICLĂ DE SECURITATE CU ACOPERIRE DIN PLASTIC LA INTERIOR

ê 89/173/CEE

1. Materialele pentru geamurile din sticlă de securitate, aşa cum sunt definite în anexele III D - III H, dacă sunt placate la interior cu un strat de material plastic, atunci ele trebuie să fie conforme nu numai cerinţelor anexelor aferente, ci şi cerinţelor următoare.

ê 89/173/CEE

2. TESTAREA REZISTENŢEI LA ABRAZIUNE

2.1. Indici de dificultate şi metode de testare

Placarea cu plastic se supune unei testări la abraziune la 100 de cicluri, în conformitate cu cerinţele specificate la punctul 4 din anexa III C.

2.2. Interpretarea rezultatelor

Se consideră satisfăcătoare placarea cu plastic la interior din punctul de vedere al testării rezistenţei la abraziune dacă dispersia luminii piesei de testare, ca rezultat al acţiunii de abraziune, nu depăşeşte 4 %.

3. TESTARE A REZISTENŢEI LA UMIDITATE

3.1. În cazul placării cu strat de plastic şi a materialelor de securizare, acestea trebuie supuse unei testări rezistenţei la umiditate.

3.2. Se aplică cerinţele punctului 7 din anexa III C.

4 . TESTAREA REZISTENŢEI LA SCHIMBĂRILE DE TEMPERATURĂ

Se aplică cerinţele punctului 8 din anexa III C.

5. TESTAREA REZISTENŢEI LA FOC

Se aplică cerinţele punctului 10 din anexa III C.

6. TESTAREA REZISTENŢEI LA AGENŢI CHIMICI

Se aplică cerinţele punctului 11 din anexa III C.

_______________

ê 89/173/CEE

ANEXA III J

PARBRIZE CU ACOPERIRE DIN PLASTIC MULTISTRAT

1. DEFINIREA TIPULUI

Se consideră că parbrizele cu acoperire din plastic multistrat sunt diferite dacă se deosebesc prin cel puţin una din următoarele caracteristici principale sau secundare.

1.1. Caracteristicile principale sunt următoarele:

1.1.1. denumirea comercială sau marca;

1.1.2. formă şi dimensiuni.

În scopul testării rezistenţei mecanice, rezistenţei la factorii de mediu, la schimbările de temperatură şi la agenţii chimici, se consideră că parbrizele cu acoperire din plastic multistrat aparţin unui singur grup;

1.1.3. numărul straturilor de plastic;

1.1.4. grosimea nominală „e” a parbrizului, cu o toleranţă de fabricaţie acceptată de ± 0,2 mm;

1.1.5. grosimea nominală a stratului de sticlă;

1.1.6. grosimea nominală a straturilor de plastic, considerate straturi intermediare;

1.1.7. natura şi tipul stratului (straturilor) de plastic considerat(e) strat(uri) intermediar(e) (respectiv, PVB sau alte materiale plastice) şi a stratului de plastic de pe suprafaţa interioară;

1.1.8. orice tratament special la care este supus geamul din sticlă.

1.2. Caracteristicile secundare sunt următoarele:

1.2.1. natura materialului (sticlă turnată, flotată sau plană);

1.2.2. colorarea (totală sau parţială) a oricărui strat de plastic (incolor sau colorat);

1.2.3. colorarea geamului (totală sau parţială);

1.2.4. cu sau fără conductori încorporaţi;

1.2.5. cu sau fără benzi opace.

2. GENERALITĂŢI

2.1. În cazul parbrizelor cu acoperire din plastic multistrat, testările, altele decât testările la impactul cu capul (3.2) şi testările pentru caracteristicile optice, se efectuează pe piese de testare plate care sunt fie tăiate din parbrizul respectiv, fie special construite în acest scop. În oricare dintre aceste două cazuri, piesele de testare trebuie să fie reprezentative pentru producţia de parbrize pentru care se solicită omologare de tip pentru componente.

2.2. Înainte de fiecare testare, piesele de testare se păstrează minimum 4 ore la o temperatură de 23 ± 2°C. Testările se efectuează imediat după ce piesele de testare sunt scoase din spaţiul de păstrare.

3. TESTAREA LA IMPACTUL CU CAPUL

3.1. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

Nu sunt implicate caracteristici secundare.

3.2. Testarea la impactul cu capul pe un parbriz întreg

3.2.1. Număr de mostre

Sunt testate patru mostre din seriile de parbrize cu cea mai mică suprafaţă desfăşurată şi patru mostre din seriile de parbrize cu cea mai mare suprafaţă desfăşurată, selectate în conformitate cu dispoziţiile din anexa III M.

3.2.2. Metoda de testare

3.2.2.1. Metoda folosită este cea descrisă la punctul 3.3.2 din anexa III C.

3.2.2.2. Înălţimea de cădere este de 1,5 m + 0/- 5 mm.

3.2.3. Interpretarea rezultatelor

3.2.3.1. Rezultatul acestei testări se consideră satisfăcător dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

3.2.3.1.1. stratul de sticlă se sparge, prezentând numeroase fisuri circulare, aproximativ concentrice cu punctul de impact, cea mai apropiată fisură de punctul de impact fiind la o distanţă maximă de 80 mm de acesta;

3.2.3.1.2. stratul de sticlă rămâne lipit de stratul de plastic intermediar. Se acceptă una sau mai multe separaţii parţiale de stratul intermediar, nu mai mare de 4 mm înălţime, de o parte sau de alta a fisurii situate în afara unui cerc cu diametrul de 60 mm cu centrul în punctul de impact;

3.2.3.1.3. se acceptă o fisură de maximum 35 mm lungime în stratul intermediar pe partea de impact.

3.2.3.2. Se consideră satisfăcător, din punct de vedere al testării la impactul cu capul, un set de piese de testare prezentate în vederea omologării de tip pentru componente dacă sunt îndeplinite oricare dintre următoarele condiţii:

3.2.3.2.1. dacă sunt satisfăcătoare rezultatele tuturor testărilor sau

3.2.3.2.2. dacă sunt satisfăcătoare rezultatele unor testări ulterioare, repetate pe un alt set de piese de testare.

3.3. Testarea la impactul cu capul pe piesele plate

3.3.1. Numărul de piese de testare

Se supun testării şase piese plate cu dimensiuni de 1 100 × 500 mm (+ 5/- 2 mm).

3.3.2. Metoda de testare

3.3.2.1. Metoda de testare este cea descrisă la punctul 3.3.1 din anexa III C.

3.3.2.2. Înălţimea de cădere este de 4 m + 25/- 0 mm.

3.3.3. Interpretarea rezultatelor

3.3.3.1. Rezultatul testării se consideră satisfăcător dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

3.3.3.1.1. straturile de sticlă cedează şi se sparg formând numeroase fisuri circulare, aproximativ concentrice cu punctul de impact;

3.3.3.1.2. se acceptă fisuri în stratul intermediar, dar capul manechinului nu trebuie să treacă prin geam;

3.3.3.1.3. nu se desprind fragmente mari de sticlă din stratul intermediar.

3.3.3.2. Se consideră satisfăcător, din punctul de vedere al testării la impact cu capul, un set de piese de testare prezentat în vederea omologării de tip pentru componente dacă este îndeplinită oricare din următoarele condiţii:

3.3.3.2.1. dacă toate testările au rezultate satisfăcătoare sau

3.3.3.2.2. dacă este satisfăcător rezultatul unor testări ulterioare efectuate pe un alt set de piese de testare.

4. TESTAREA REZISTENŢEI MECANICE

4.1. Indici de dificultate, metoda de testare şi interpretarea rezultatelor

Se aplică cerinţele punctului 4 din anexa III F.

4.2. Cu toate acestea, cerinţa a treia menţionată la punctul 4.3.4.1 din anexa III F nu se aplică.

5. TESTAREA REZISTENŢEI LA MEDIU

5.1. Testarea rezistenţei la abraziune

5.1.1. Testarea rezistenţei la abraziune pe suprafaţa exterioară

5.1.1.1. Se aplică cerinţele punctului 5.1 din anexa III F.

5.1.2. Testarea rezistenţei la abraziune pe suprafaţa interioară

5.1.2.1. Se aplică cerinţele punctului 2 din anexa III I.

5.2. Testarea rezistenţei la temperaturi ridicate

Se aplică cerinţele punctului 5 din anexa III C.

5.3. Testarea rezistenţei la radiaţii

Se aplică cerinţele punctului 6 din anexa III C.

5.4. Testarea rezistenţei la umiditate

Se aplică cerinţele punctului 7 din anexa III C.

5.5. Testarea rezistenţei la schimbări de temperatură

Se aplică cerinţele punctului 8 din anexa III C.

6. PROPRIETĂŢI OPTICE

Pentru toate tipurile de parbrize se aplică cerinţele privind proprietăţile optice menţionate la punctul 9 din anexa III C.

7. TESTAREA REZISTENŢEI LA FOC

Se aplică cerinţele punctului 10 din anexa III C.

8. TESTAREA REZISTENŢEI LA AGENŢI CHIMICI

Se aplică cerinţele punctului 11 din anexa III C.

___________

ê 89/173/CEE

ANEXA III K

GEAMURI CU ACOPERIRE DIN PLASTIC MULTISTRAT, ALTELE DECÂT PARBRIZELE[7]

1. DEFINIREA TIPULUI

Se consideră că geamurile cu acoperire din plastic multistrat, altele decât parbrizele, aparţin unor tipuri diferite dacă se deosebesc prin cel puţin una dintre următoarele caracteristici principale sau secundare:

1.1. Caracteristicile principale sunt următoarele:

1.1.1. denumirea comercială sau marca;

1.1.2. pentru categoriile de grosime care se înscriu în grosimea nominală „e”, se acceptă o toleranţă de fabricaţie de ± 0,2 mm:

categoria I: | e ≤ 3,5 mm |

categoria II: | 3,5 mm < e ≤ 4,5 mm |

categoria III: | 4,5 mm < e |

- 1.1.3. grosimea nominală a stratului (straturilor) de material plastic care se consideră ca strat(uri) intermediar(e);

1.1.4. grosimea nominală a geamului;

1.1.5. tipul stratului (straturilor) de material plastic intermediar(e) (respectiv PVB sau alte materiale plastice) şi a stratului de plastic de pe faţa interioară;

1.1.6. orice tratament special la care este supus stratul de sticlă.

1.2. Caracteristicile secundare sunt următoarele:

1.2.1. natura materialului (sticlă turnată, flotată sau plană),

1.2.2. colorarea (totală sau parţială) a oricărui strat de plastic (incolor sau colorat),

1.2.3. colorarea sticlei (colorată sau incoloră).

2. GENERALITĂŢI

2.1. În cazul geamurilor cu acoperire din plastic multistrat, altele decât parbrizele, testările se efectuează pe piese plate care sunt fie tăiate din parbriz, fie sunt special construite pentru această testare. În oricare dintre cele două cazuri, piesele de testare trebuie să fie reprezentative pentru producţia de geamuri pentru care se solicită omologare de tip pentru componente.

2.2. Înainte de fiecare testare, piesele de testare cu acoperire din plastic multistrat se păstrează cel puţin 4 ore la o temperatură de 23 ± 2°C. Testările trebuie se efectuează imediat după ce piesele de testare sunt scoase din spaţiul de păstrare.

2.3. Dispoziţiile acestei anexe sunt considerate ca fiind îndeplinite dacă geamul din sticlă prezentat pentru obţinerea omologării de tip pentru componente are aceeaşi compoziţie cu aceea a parbrizului deja omologat, conform dispoziţiilor din anexa III J.

3. TESTARE A LA IMPACTUL CU CAPUL

3.1. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

Nu sunt implicate caracteristici secundare.

3.2. Numărul de piese de testare

Sunt testate şase piese de testare plate cu dimensiuni de1 100 × 500 mm (+ 5/-2 mm).

3.3. Metoda de testare

3.3.1. Metoda folosită este cea descrisă la punctul 3 din anexa III C.

3.3.2. Înălţimea de cădere este de 1,50 m + 0/- 5 mm. (Această înălţime este mărită la 4 m + 25/- 0 mm pentru geamurile din sticlă folosite ca parbrize de tractor).

3.4. Interpretarea rezultatelor

3.4.1. Rezultatul acestei testări se consideră satisfăcător dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

3.4.1.1. stratul de sticlă se sparge, formând numeroase fisuri;

3.4.1.2. se acceptă fisuri în stratul intermediar, cu condiţia ca în timpul testării capul manechinului să nu treacă prin piesa de testare;

3.4.1.3. nu se desprind fragmente mari de sticlă din stratul intermediar.

3.4.2. Se consideră satisfăcător, din punctul de vedere al testării la impactul cu capul, un set de piese de testare prezentat pentru obţinerea omologării de tip pentru componente dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:

3.4.2.1. dacă toate testările au rezultate satisfăcătoare sau

3.4.2.2. dacă este satisfăcător rezultatul unor testări ulterioare efectuate pe un alt set de piese de testare.

4. TESTAREA REZISTENŢEI MECANICE CU BILA DE 227 G

4.1. Se aplică dispoziţiile punctului 4 din anexa III G şi în acest caz, cu excepţia tabelului de la punctul 4.3.2 care se înlocuieşte cu următorul tabel:

Grosimea nominală | Înălţimea de cădere |

e ≤ 3,5 mm | 5 m | + 25/− 0 mm |

3,5 mm < e ≤ 4,5 mm | 6 m |

e > 4,5 mm | 7 m |

4.2. Cerinţele de la liniuţa a treia de la punctul 4.4.1 din anexa III G nu sunt relevante.

5. TESTAREA REZISTENŢEI LA MEDIU

5.1. Testarea rezistenţei la abraziune

5.1.1. Testarea rezistenţei la abraziune pe suprafaţa exterioară

Se aplică cerinţele punctului 5.1 din anexa III G.

5.1.2. Testarea rezistenţei la abraziune pe suprafaţa interioară

Se aplică cerinţele punctului 2.1 din anexa III I.

5.2. Testarea rezistenţei la temperaturi ridicate

Se aplică cerinţele punctului 5 din anexa III C.

5.3. Testarea rezistenţei la radiaţii

Se aplică cerinţele punctului 6 din anexa III C.

5.4. Testarea rezistenţei la umiditate

Se aplică cerinţele punctului 7 din anexa III C.

5.5. Testarea rezistenţei la schimbările de temperatură

Se aplică cerinţele punctului 8 din anexa III C.

6. PROPRIETĂŢI OPTICE

Cerinţele în ceea ce priveşte factorul de transmisie a luminii, stabilite la punctul 9.1 din anexa III C, se aplică geamurilor din sticlă sau porţiunilor din geamurile din sticlă amplasate în poziţii esenţiale pentru vizibilitatea şoferului.

7. TESTAREA REZISTENŢEI LA FOC

Se aplică cerinţele punctului 10 din anexa III C.

8. TESTAREA REZISTENŢEI LA AGENŢI CHIMICI

Se aplică cerinţele punctului 11 din anexa III C.

______________

ê 89/173/CEE

ANEXA III L

UNITĂŢI CU VITRAJ DUBLU

1. DEFINIREA TIPULUI

Se consideră că unităţile cu vitraj dublu aparţin diferitelor tipuri dacă se deosebesc prin cel puţin una dintre următoarele caracteristici principale sau secundare.

1.1. Caracteristicile principale sunt următoarele:

1.1.1. denumirea comercială sau marca;

1.1.2. structura unităţii cu vitraj dublu (simetrică, asimetrică);

1.1.3. tipul fiecărui geam din sticlă component al unităţii, aşa cum este definit la punctul 1 din anexele III E, III G sau III K;

1.1.4. lăţimea nominală a spaţiului dintre cele două geamuri;

1.1.5. tipul de etanşare (organică, sticlă pe sticlă sau sticlă pe metal).

1.2. Caracteristicile secundare sunt:

1.2.1. caracteristicile secundare ale fiecărui geam din sticlă component sunt cele definite la punctul 1.2 din anexele III E, III G sau III K.

2. GENERALITĂŢI

2.1. Fiecare geam din sticlă component al unităţii cu vitraj dublu trebuie fie să aibă omologare de tip, fie să respecte cerinţele stabilite în anexele relevante (III E, III G sau III K).

2.2. Testările efectuate pe unităţile cu vitraj dublu, cu o lăţime nominală „e” a spaţiului dintre ele, sunt considerate aplicabile tuturor unităţilor cu vitraj dublu care au aceleaşi caracteristici şi lăţimea nominală „e” a spaţiului dintre geamuri de „e” +/- 3 mm. Cu toate acestea, pot fi testate mostre cu cea mai mică distanţă şi cea mai mare distanţă între geamuri.

2.3. În cazul unităţilor cu vitraj dublu, alcătuite din cel puţin un geam din sticlă de securitate multistrat şi un geam cu acoperire din plastic multistrat, piesele de testare se păstrează cel puţin 4 ore înaintea testării la o temperatură de 23 ± 2°C. Testările trebuie efectuate imediat după ce piesele sunt scoase din spaţiul de păstrare.

3. TESTĂRILE LA IMPACTUL CU CAPUL

3.1. Indici de dificultate ai caracteristicilor secundare

Nu sunt implicate caracteristici secundare.

3.2. Numărul de piese de testare

Sunt testate şase piese de testare cu dimensiuni de 1 100 × 500 mm (+ 5/- 2 mm) pentru fiecare categorie de grosime a geamurilor componente şi pentru fiecare grosime a spaţiului dintre geamuri, aşa cum sunt definite la punctul 1.1.4 de mai sus.

3.3. Metoda de testare

3.3.1. Metoda folosită este cea descrisă la punctul 3 din anexa III C.

3.3.2. Înălţimea de cădere este de 1,5 m (+ 0/- 5 mm).

3.3.3. În cazul geamurilor duplex asimetrice, se efectuează trei testări pe fiecare parte.

3.4. Interpretarea rezultatelor

3.4.1. Geamurile duplex compuse din 2 geamuri din sticlă uniform securizată monostrat.

Rezultatul testării se consideră satisfăcător dacă se sparg ambele geamuri componente.

3.4.2. Geamurile duplex compuse din 2 geamuri din sticlă de securitate multistrat, altele decât parbrizele.

Rezultatul testării se consideră satisfăcător dacă se îndeplineşte una din următoarele condiţii:

3.4.2.1. ambele componente ale piesei de testare cedează şi se sparg, prezentând numeroase fisuri circulare aproximativ concentrice cu punctul de impact;

3.4.2.2. se acceptă fisuri în straturile intermediare, cu condiţia ca în timpul testării capul manechinului să nu treacă prin piesa de testare;

3.4.2.3. dacă nu se desprind fragmente mari de geam din stratul intermediar.

3.4.3. Geam duplex format dintr-un geam din sticlă uniform securizată monostrat şi un geam din sticlă de securitate multistrat sau un geam cu acoperire din plastic multistrat, altele decât parbrizul.

Rezultatul testării se consideră satisfăcător dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:

3.4.3.1. se sparge geamul din sticlă de securitate monostrat;

3.4.3.2. dacă geamul din sticlă de securitate multistrat sau cel cu acoperire din plastic multistrat cedează şi se sparge, prezentând numeroase fisuri circulare, aproximativ concentrice cu punctul de impact;

3.4.3.3. se acceptă prezenţa fisurilor în stratul (straturile) intermediar(e), cu condiţia ca în timpul testării capul manechinului să nu treacă prin piesa de testare;

3.4.3.4. nu se desprind bucăţi mari de sticlă din straturile intermediare.

3.4.4. Se consideră satisfăcător, din punctul de vedere al comportării la impactul cu capul, un set de piese de testare prezentat pentru obţinerea omologării de tip pentru componente dacă este îndeplinită oricare dintre următoarele condiţii:

3.4.4.1. dacă toate testările au rezultate satisfăcătoare sau

3.4.4.2. dacă este satisfăcător rezultatul unor testări ulterioare efectuate pe un alt set de piese de testare.

4. PROPRIETĂŢI OPTICE

Cerinţele privind factorul de transmisie a luminii, stabilite la punctul 9.1 din anexa III C, se aplică unităţilor cu vitraj dublu sau porţiunilor de geam amplasate în zone esenţiale pentru vizibilitatea şoferului.

_______________

ê 89/173/CEE

ANEXA III M

GRUPAREA PARBRIZELOR PENTRU TESTĂRI ÎN VEDEREA OMOLOGĂRII DE TIP PENTRU COMPONENTE

1. Caracteristicile luate în considerare sunt:

1.1. suprafaţa desfăşurată a parbrizului;

1.2. înălţimea segmentului;

1.3. curbura.

2. Un grup reprezintă o categorie de grosime.

3. Clasificarea se realizează în ordinea crescătoare a suprafeţelor desfăşurate.Se selectează 5 cele mai mici suprafeţe desfăşurate şi 5 cele mai mari suprafeţe desfăşurate şi se numerotează după cum urmează:

1 pentru cea mai mare | 1 pentru cea mai mică |

2 următoarea cea mai mică după 1 | 2 următoarea cea mai mare după 1 |

3 următoarea cea mai mică după 2 | 3 următoarea cea mai mare după 2 |

4 următoarea cea mai mică după 3 | 4 următoarea cea mai mare după 3 |

5 următoarea cea mai mică după 4 | 5 următoarea cea mai mare după 4 |

4. Pentru fiecare dintre cele două serii definite la punctul 3 de mai sus, înălţimile segmentelor sunt indicate după cum urmează:

1 pentru cea mai mare înălţime a segmentului;

2 pentru următoarea cea mai mică;

3 pentru următoarea cea mai mică etc.

5. În fiecare dintre cele două serii definite la punctul 3 de mai sus, razele de curbură sunt indicate după cum urmează:

1 pentru cea mai mică rază de curbură;

2 pentru următoarea cea mai mare;

3 pentru următoarea cea mai mare etc.

6. Numerele atribuite fiecărui parbriz din cele două serii de la punctul 3 de mai sus se adună.

6.1. Se selectează acel parbriz, dintre cele 5 cele mai mari, care însumează cel mai mic total, şi acel parbriz, dintre cele 5 cele mai mici, care însumează cel mai mic total, pentru a fi supuse tuturor testărilor definite în anexele III D, III F, III H, III I sau III J.

6.2. Celelalte parbrize din aceleaşi serii sunt testate pentru a se verifica proprietăţile optice, definite în punctul 9 din anexa III C.

7. Câteva parbrize ai căror parametri prezintă, în ceea ce priveşte forma şi/sau raza de curbură, importante diferenţe în raport cu cazurile extreme ale grupei selecţionate pot fi şi ele supuse la testări, dacă serviciul tehnic care efectuează aceste testări consideră că parametrii în discuţie pot avea efecte contrare semnificative.

8. Extremele grupului se determină după suprafaţa desfăşurată a parbrizului. Dacă un parbriz prezentat în vederea omologării de tip pentru componente are o suprafaţă desfăşurată în afara limitelor stabilite şi/sau o înălţime a segmentului semnificativ mai mare sau o rază de curbură semnificativ mai mică, atunci se consideră că este un nou tip şi se supune unor testări suplimentare, dacă se consideră că acestea sunt necesare, în funcţie de informaţiile puse deja la dispoziţie în privinţa produsului şi materialului folosit.

9. Dacă constructorul care deţine o omologare de tip pentru componente fabrică ulterior orice alt model de parbriz dintr-o categorie de grosime deja omologată, atunci:

9.1. trebuie certificat dacă acel model poate fi inclus în grupul respectiv între cele cinci cele mai mari şi cele cinci cele mai mici selectate pentru omologarea de tip pentru componente;

9.2. se face din nou numerotarea prin metoda definită la punctele 3, 4, 5;

9.3. dacă totalul cifrelor atribuite parbrizului nou introdus în seria celor cinci cele mai mari sau a celor cinci cele mai mici:

9.3.1. se constată că este cel mai mic, atunci se efectuează următoarele testări:

9.3.1.1. pentru parbriz din sticlă de securitate monostrat:

9.3.1.1.1. testarea fragmentării;

9.3.1.1.2. testarea la impactul cu capul;

9.3.1.1.3. testarea distorsiunii optice;

9.3.1.1.4. testarea separării imaginii secundare;

9.3.1.1.5. testarea transmisiei luminii;

9.3.1.2. pentru parbriz din sticlă de securitate multistrat sau cu acoperire din plastic multistrat:

9.3.1.2.1. testarea la impactul cu capul;

9.3.1.2.2. testarea distorsiunii optice;

9.3.1.2.3. testarea separării imaginii secundare;

9.3.1.2.4. testarea transmisiei luminii;

9.3.1.3. pentru parbrize din sticlă de securitate multistrat tratată, se aplică testările specificate la punctele 9.3.1.1.1, 9.3.1.1.2 şi 9.3.1.2;

9.3.1.4. pentru parbrizele cu acoperire din plastic, se aplică testările de la punctele 9.3.1.1 sau 9.3.1.2, după caz;

9.3.2. se constată că nu este cel mai mic, iar în acest caz se efectuează numai testările prescrise pentru verificarea proprietăţilor optice, definite la punctul 9 din anexa III C.

__________________

ê 89/173/CEE

ANEXA III N

MĂSURAREA ÎNĂLŢIMILOR SEGMENTULUI ŞI POZIŢIA PUNCTELOR DE IMPACT

[pic]

Figura 1

Determinarea înălţimii h a segmentului

Pentru un geam din sticlă cu o singură curbură, înălţimea maximă a segmentului este h1.

Pentru un geam din sticlă cu o curbură dublă, înălţimea maximă a segmentului este h1 + h2.

[pic]

Figura 2

Punctele de impact prescrise pentru parbrize

[pic]

Figurile 3(a), 3(b) şi 3(c)

Punctele de impact prescrise pentru geamuri din sticlă uniform securizată monostrat

Punctele ‘2’ din figurile 3(a), 3(b) şi 3(c) sunt exemple de poziţionare pentru punctul ‘2’ descris la punctul 2.5 din anexa III E.

_____________

ê 89/173/CEE (adaptat)

ANEXA III O

VERIFICAREA CONFORMITĂŢII PRODUCŢIEI

1 DEFINIŢII

În sensul prezentei anexe:

1.1. „tip de produs” înseamnă toate geamurile din sticlă având aceleaşi caracteristici principale;

1.2. „categorie de grosime” înseamnă toate geamurile din sticlă ale căror componente au o grosime care se încadrează în limitele toleranţelor acceptate;

1.3. „unitate de producţie” înseamnă toate instalaţiile de fabricaţie existente în acelaşi loc pentru producerea unuia sau mai multor tipuri de geamuri; pot include mai multe linii de producţie;

1.4. „schimb” înseamnă o perioadă de producţie realizată de aceeaşi linie de producţie pe durata orelor de muncă zilnice;

1.5. „durată de producţie” înseamnă o perioadă continuă de fabricaţie a aceluiaşi tip de produs, în acelaşi schimb;

1.6. „bucăţi” înseamnă numărul geamurilor din sticlă de acelaşi tip fabricate de acelaşi schimb;

1.7. „producţie” înseamnă numărul geamurilor din sticlă de acelaşi tip fabricat pe durata de producţie.

2. TESTĂRI

GEAMURILE DIN STICLă SE SUPUN URMăTOARELOR testări:

2.1. Parbrize din sticlă de securitate monostrat

2.1.1. Testarea Ö fragmentării Õ, în conformitate cu cerinţele punctului 2 din anexa III D.

2.1.2. Măsurarea factorului de transmisie a luminii, în conformitate cu cerinţele punctului 9.1 din anexa III C.

2.1.3. Testarea Ö distorsiunii Õ optice, în conformitate cu cerinţele punctului 9.2 din anexa III C.

2.1.4. Testarea Ö separării Õ imaginii secundare, în conformitate cu cerinţele punctului 9.3 din anexa III C.

2.2. Geamuri din sticlă uniform securizată monostrat

2.2.1. Testarea Ö fragmentării Õ, în conformitate cu cerinţele punctului 2 din anexa III D.

2.2.2. Măsurarea factorului de transmisie a luminii, în conformitate cu cerinţele punctului 9.1 din anexa III C.

2.2.3. În cazul geamurilor din sticlă folosite ca parbrize:

2.2.3.1. testarea Ö distorsiunii Õ optice, în conformitate cu cerinţele punctului 9.2 din anexa III C;

2.2.3.2. testarea Ö separării Õ imaginii secundare, în conformitate cu cerinţele punctul 9.3 din anexa III C.

2.3. Parbrizele din sticlă de securitate multistrat obişnuită şi parbrizele cu acoperire din plastic multistrat

2.3.1. Testarea la impactul cu capul, în conformitate cu cerinţele punctului 3 din anexa III F.

2.3.2. Testarea cu bila de 2 260 g, în conformitate cu cerinţele punctului 4.2 din anexa III F şi punctului 2.2 din anexa III C.

2.3.3. Ö Testarea rezistenţei Õ la temperaturi ridicate, în conformitate cu cerinţele punctului 5 din anexa III C.

2.3.4. Măsurarea factorului de transmisie a luminii, în conformitate cu cerinţele punctului 9.1 din anexa III C.

2.3.5. Ö Testarea distorsiunii optice Õ, în conformitate cu cerinţele punctului 9.2 din anexa III C.

2.3.6. Ö Testarea separării Õ imaginii secundare, în conformitate cu cerinţele punctului 9.3 din anexa III C.

2.3.7. Numai în cazul parbrizelor cu acoperire din plastic multistrat:

2.3.7.1. Ö Testarea rezistenţei Õ la abraziune, în conformitate cu cerinţele punctului 2.1 din anexa III I.

2.3.7.2. Ö Testarea rezistenţei Õ la umiditate, în conformitate cu cerinţele punctului 3 din anexa III I.

2.3.7.3. Ö Testarea rezistenţei Õ la agenţi chimici, în conformitate cu cerinţele punctului 11 din anexa III C.

2.4. Geamuri din sticlă de securitate multistrat obişnuită şi geamuri din sticlă de securitate cu acoperire din plastic multistrat, altele decât parbrizele

2.4.1. Testare a cu bila de 227 g, în conformitate cu cerinţele punctului 4 din anexa III G.

2.4.2. Ö Testarea rezistenţei Õ la temperaturi ridicate, în conformitate cu cerinţele punctului 5 din anexa III C.

2.4.3. Măsurarea factorului de transmisie a luminii, în conformitate cu cerinţele punctului 9.1 din anexa III C.

2.4.4. Numai în cazul geamurilor cu acoperire din plastic multistrat:

2.4.4.1. Ö testarea rezistenţei Õ la abraziune, în conformitate cu cerinţele punctului 2.1 din anexa III I;

2.4.4.2. Ö testarea rezistenţei Õ la umiditate, în conformitate cu cerinţele punctului 3 din anexa III I;

2.4.4.3. Ö testarea rezistenţei Õ la agenţi chimici, în conformitate cu cerinţele punctului 11 din anexa III C.

2.4.5. Dispoziţiile de mai sus se consideră îndeplinite dacă testările menţionate se efectuează pe un parbriz cu aceeaşi compoziţie.

2.5. Parbrize din sticlă de securitate multistrat tratată

2.5.1. În plus faţă de testările descrise la punctul 2.3, se efectuează o testare de fragmentare, în conformitate cu cerinţele punctului 4 din anexa III H.

2.6. Geamuri cu acoperire din plastic

În plus faţă de testările descrise în diferitele puncte din prezenta anexă, se efectuează următoarele testări:

2.6.1. Ö testarea rezistenţei Õ la abraziune, în conformitate cu cerinţele punctului 2.1 din anexa III I;

2.6.2. Ö testarea rezistenţei Õ la umiditate, în conformitate cu cerinţele punctului 3 din anexa III I;

2.6.3. Ö testarea rezistenţei Õ la agenţi chimici, în conformitate cu cerinţele punctului 11 din anexa III C.

2.7. Unităţile cu vitraj dublu

Testările care trebuie efectuate sunt cele specificate în prezenta anexă pentru fiecare geam din sticlă care compune unitatea cu vitraj dublu, respectând aceeaşi frecvenţă şi aceleaşi cerinţe.

3. FRECVENŢA ŞI REZULTATELE TESTĂRILOR

3.1. Fragmentarea

3.1.1. Testări

3.1.1.1. Se efectuează o primă serie de testări constând într-o spargere la fiecare punct de impact specificat de această directivă, cu realizarea unei amprente fotografice la începutul fabricaţiei fiecărui tip nou de geam din sticlă, pentru determinarea celui mai sever punct de spargere.

Cu toate acestea, pentru parbrizele din sticlă de securitate monostrat, această primă serie de testări se efectuează numai dacă producţia anuală a acestui tip de geam din sticlă depăşeşte 200 de bucăţi.

3.1.1.2. Pe parcursul duratei de producţie, se efectuează testări de verificare, folosind punctul de spargere determinat în conformitate cu punctul 3.1.1.1.

3.1.1.3. Testarea de verificare se efectuează la începutul fiecărei durate de producţie sau după o schimbare a culorii.

3.1.1.4. Pe parcursul duratei de producţie, testările de verificare se efectuează cu următoarea frecvenţă minimă:

Parbrize din sticlă de securitate monostrat | Geamuri din sticlă de securitate monostrat, altele decât parbrizele | Parbrize din sticlă de securitate multistrat tratată |

Bucăţi ≤ 200: o spargere pe durata de producţie | Producţie ≤ 500: unul pe schimb |

Bucăţi > 200: o spargere la fiecare 4 ore de producţie | Producţie > 500: două pe schimb |

3.1.1.5. Se efectuează o testare de verificare la sfârşitul duratei de producţie pe unul dintre ultimele geamuri fabricate.

3.1.1.6. Pentru o producţie < 20 bucăţi, este necesară numai o singură testare de fragmentare.

3.1.2. Rezultate

Se înregistrează toate rezultatele, inclusiv cele fără amprentă fotografică.

În plus, se va realiza o amprentă fotografică o dată pe schimb, cu excepţia unei producţii ≤ 500 bucăţi. În acest ultim caz, se realizează o singură amprentă fotografică pe durata de producţie.

3.2. Testarea la impactul cu capul

3.2.1. Testări

Testarea se efectuează pe mostre reprezentând cel puţin 0,5 % din producţia zilnică de parbrize din sticlă de securitate multistrat a unei singure linii de producţie. Sunt testate cel mult 15 parbrize pe zi.

Alegerea mostrelor trebuie să fie reprezentativă pentru producţia diverselor tipuri de parbrize.

Cu acordul serviciului administrativ, aceste testări pot fi înlocuite cu testarea la impactul cu bila de 2 260 g (a se vedea punctul 3.3 de mai jos). Comportamentul la testarea la impactul cu capul se verifică pe cel puţin 2 mostre pentru fiecare categorie de grosime, pe an.

3.2.2. Rezultate

Se înregistrează toate rezultatele.

3.3. Testarea la impact cu bila de 2 260 g

3.3.1. Testarea

Frecvenţa minimă pentru verificare constă într-o testare completă pe lună, pentru fiecare categorie de grosime.

3.3.2. Rezultate

Se înregistrează toate rezultatele.

3.4 . Testarea la impact cu bila de 227 g

3.4.1. Testări

Piesele de testare trebuie prelevate din mostre. Cu toate acestea, din motive practice, testările se efectuează pe produse finite sau pe părţi ale acestora.

Verificarea se realizează pe un grup de mostre reprezentând cel puţin 0,5 % din producţia unui singur schimb, pe un număr maxim de 10 mostre pe zi.

3.4.2. Rezultate

Se înregistrează toate rezultatele.

3.5. Temperaturi ridicate

3.5.1. Testări

Piesele de testare se prelevează din mostre. Cu toate acestea, din motive practice, testările se efectuează pe produse finite sau pe părţi ale acestora. Acestea sunt selectate astfel încât toate straturile intermediare să fie testate proporţional cu gradul lor de utilizare.

Verificarea se face pe cel puţin trei mostre extrase din producţia zilnică, pentru fiecare culoare a stratului intermediar.

3.5.2. Rezultate

Se înregistrează toate rezultatele.

3.6. Transmisia luminii

3.6 .1. Testări

Sunt testate mostre reprezentative ale produselor colorate finite.

Verificarea se face cel puţin la începutul fiecărei durate de producţie, dacă există schimbări ale caracteristicilor geamurilor din sticlă care pot afecta rezultatele testării.

Sunt exceptate de la această testare geamurile din sticlă având un factor de transmisie a luminii de minimum 80 % în cazul parbrizelor şi de 75 % în cazul geamurilor din sticlă, altele decât parbrizele, iar geamurile din sticlă din categoria V sunt exceptate de la această testare .

În acelaşi timp, pentru geamurile din sticlă de securitate monostrat, se eliberează un certificat de conformitate de către furnizorul de sticlă.

3.6.2. Rezultate

Valoarea factorul de transmisie a luminii trebuie înregistrată. De asemenea, pentru parbrizele prevăzute cu benzi parasolare sau opace, se verifică, în conformitate cu desenele menţionate la punctul 3.2.1.2.2.3 din anexa III A, dacă aceste benzi sunt în afara zonei I′.

3.7. Distorsiunea optică şi separarea imaginii secundare

3.7.1. Testările

Fiecare parbriz trebuie examinat pentru depistarea de defecte vizuale. În plus, folosind metodele specificate sau orice altă metodă care ar conduce la rezultate similare, trebuie făcute măsurări în diversele zone de vizibilitate, la următoarele intervale minime de frecvenţă:

oricare dintre metode, dacă numărul de bucăţi este ≤ 200, o singură mostră pe schimb;

sau, dacă numărul de bucăţi este > 200, două mostre pe schimb;

sau 1 % din producţia totală, mostrele selectate fiind reprezentative pentru întreaga producţie.

3.7.2. Rezultate

Se înregistrează toate rezultatele.

3.8. Rezistenţa la abraziune

3.8.1. Testări

Se supun acestei testări numai geamurile cu acoperire din plastic şi cele cu acoperire din plastic multistrat. Se realizează cel puţin o testare pe lună pentru fiecare tip de material plastic folosit pentru placare sau ca strat intermediar.

3.8.2. Rezultate

Se înregistrează măsurarea dispersiei luminii.

3.9. Rezistenţa la umiditate

3.9.1. Testări

Se supun acestei testări numai geamurile cu acoperire din plastic şi cele cu acoperire din plastic multistrat. Se realizează cel puţin o testare pe lună pentru fiecare tip de material plastic folosit pentru placare sau ca strat intermediar.

3.9.2. Rezultate

Se înregistrează toate rezultatele.

3.10. Rezistenţa la agenţi chimici

3.10.1. Testări

Se supun acestei testări numai geamurile cu acoperire din plastic şi cele cu acoperire din plastic multistrat. Se realizează cel puţin o testare pe lună pentru fiecare tip de material plastic folosit pentru placare sau ca strat intermediar.

3.10.2. Rezultate

Se înregistrează toate rezultatele.

______________

ê 89/173/CEE (adaptat)

Anexa III P

MODEL

Denumirea administraţiei

ANEXĂ LA CERTIFICATUL DE OMOLOGARE CE DE TIP PENTRU UN TRACTOR CU PRIVIRE LA PARBRIZ ŞI ALTE GEAMURI

(Art. 4 alin. (2) din Directiva Ö 2003/37/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 mai 2003 privind Õ omologarea Ö de tip a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor acestora şi a echipamentului remorcat interschimbabil, împreună cu sistemele, componentele şi unităţile lor tehnice separate şi de abrogare a Directivei 74/150/CEE Õ )

Nr. omologării CE de tip: ……………………………… Prelungirea nr.: …………………….…………….

1. Marca (sau firma) tractorului: ……………………………………………………………..………..

2. Tipul şi, dacă e cazul, denumirea comercială a tractorului: …………………………………………

3. Numele şi adresa constructorului: ……………….....………………………………………….……

……………………………………………………………………………………….………………

4. Numele şi adresa reprezentantului autorizat al constructorului: ……………………………………

5. Descrierea tipului de parbriz şi a celorlalte geamuri (securizat monostrat, securizat multistrat,plat cu acoperire din plastic multistrat, curbat, etc.) ………………………………………………..

6. Numărul omologării CE de tip pentru componente pentru parbriz şi alte geamuri: …..……………

7. Data prezentării tractorului în vederea omologării CE de tip: ……………………………………...

8. Serviciul tehnic care răspunde de omologarea de tip: .…………………………………….……….

9. Data raportului eliberat de acest serviciu: …………………………………………..……………...

10. Numărul raportului eliberat de acest serviciu: ……………………………………..………………

11. Omologarea CE de tip pentru componente se acordă/refuză(1) pentru parbriz şi alte geamuri

12. Locul: ………………………..

13. Data: …………………………

14. Semnătura: …………………..

15. Se anexează la prezentul document următoarele documente care conţin numărul omologării CE de tip de mai sus:

…………………………………. desene cu dimensiuni;

………………………………….. schiţa sau fotografia parbrizului şi a celorlalte geamuri din cabina tractorului.

Aceste date sunt puse la dispoziţia autorităţilor competente din celelalte state membre, la cererea lor specifică.

16. Observaţii: .………………………………………………………………………………...………..

………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………

__________________

(1) Se barează ce nu corespunde.

__________________

ê 89/173/EEC

ANEXA IV

CUPLAJE MECANICE ÎNTRE TRACTOR ŞI VEHICULUL REMORCAT ŞI SARCINA VERTICALĂ ÎN PUNCTUL DE CUPLARE

1. DEFINIŢII

1.1. „Cuplarea mecanică dintre tractor şi vehiculul remorcat”: toate componentele instalate pe tractor şi pe vehiculul remorcat pentru a asigura cuplarea mecanică dintre aceste două vehicule, în condiţii bune.

Prezenta directivă se referă numai la componentele mecanice de cuplare.

În cadrul numeroaselor tipuri de componente de cuplare mecanică pentru tractoare, se face o distincţie fundamentală între:

- clemă de remorcare (a se vedea figurile 1 şi 2 din apendicele 1);

ê 2006/26/CE art. 4 şi anexa IV pct. 3 lit. (a)

- cârlig de remorcare (a se vedea figura 1 – „Dimensiunile cârligului de prindere” din ISO 6489-1:2001);

ê 89/173/CEE (adaptat)

- bara de tracţiune a tractorului (a se vedea figura Ö 3 Õ din apendicele 1).

ê 89/173/CEE

1.2. „Tipul cuplării mecanice între tractor şi vehiculul remorcat”: componente care nu diferă unele de altele sub aspectele esenţiale, cum ar fi:

1.2.1. natura componentei de cuplare mecanică;

1.2.2. inelele barei de tracţiune (cu diametrul de 40 mm şi/sau de 50 mm);

1.2.3. forma exterioară, dimensiuni sau mod de funcţionare (automată sau neautomată);

1.2.4. material;

1.2.5. valoarea lui D după cum este definită în apendicele 2, pentru încercarea efectuată prin metoda dinamică, sau masa remorcii după cum este definită în apendicele 3, pentru încercările efectuate prin metoda statică şi, de asemenea, sarcina verticală pe punctul (S) de cuplare.

1.3. „Centrul de referinţă al cuplării mecanice”: punctul de pe axa pivotului, care, în cazul unei furci, este echidistant faţă de aripi, şi punctul rezultat din intersectarea planului de simetrie al cârligului cu generatoarea părţii concave a cârligului, la nivelul contactului cu inelul, când acesta se află în poziţie de tractare.

1.4. „Înălţimea faţă de sol a cuplării mecanice (h)”: distanţa dintre planul orizontal care trece prin centrul de referinţă a cuplării mecanice şi planul orizontal pe care se sprijină roţile tractorului.

1.5. „Proiecţia cuplării mecanice (c)”: distanţa dintre centrul de referinţă al componentei cuplării mecanice şi planul vertical care trece prin axa pe care sunt montate roţile din spate ale tractorului.

1.6. „Sarcina verticală în punctul de cuplare (S)”: sarcina transmisă, în condiţii statice, pe centrul de referinţă al cuplării mecanice.

1.7. „Automatic”: o componentă de cuplare mecanică, care se închide şi se auto-asigură atunci când este acţionat mecanismul glisant al inelelor barei de tracţiune, fără nicio altă intervenţie suplimentară.

1.8. „Ampatamentul tractorului (l)”: distanţa dintre planurile verticale, perpendiculare pe planul median longitudinal al tractorului, care trec prin axele tractorului.

1.9. „Sarcina pe axa din faţă a tractorului (ma)”: acea parte din greutatea tractorului care, în condiţii statice, este transmisă solului de axa din faţă a tractorului.

2. CERINŢE GENERALE

2.1. Componentele mecanice de cuplare pot fi proiectate să funcţioneze în mod automat sau neautomat.

2.2. Componentele mecanice de cuplare ale tractorului trebuie să fie în conformitate cu cerinţele de dimensiuni şi de rezistenţă stipulate la punctele 3.1 şi 3.2 şi cu cerinţele pentru sarcina verticală în punctul de cuplare de la punctul 3.3.

2.3. Componentele cuplării mecanice trebuie să fie astfel proiectate şi executate încât, în condiţii de exploatare normală, acestea să funcţioneze în mod satisfăcător şi să îşi păstreze caracteristicile stipulate de prezenta directivă.

2.4. Toate reperele componentelor mecanismului de cuplare trebuie fabricate din materiale de o calitate corespunzătoare, care să reziste la încercările menţionate la punctul 3.2, şi trebuie să aibă caracteristici de rezistenţă durabile.

2.5. Toate sistemele de cuplare şi mecanismele de blocare ale acestora trebuie să se cupleze şi să se decupleze uşor şi trebuie proiectate astfel încât, în condiţii normale de funcţionare, să nu fie posibilă nicio decuplare accidentală.

Pentru componentele sistemului de cuplare automată, poziţia de blocare se asigură prin două dispozitive de blocare cu acţionare independentă. Cu toate acestea, acestea din urmă se decuplează de la acelaşi dispozitiv de comandă.

2.6. Inelul barei de tracţiune trebuie să aibă posibilitate de rabatare în plan orizontal, la cel puţin 60° pe ambele părţi ale axului longitudinal al dispozitivului de cuplare neîncorporat. În plus, se impune o mobilitate permanentă pe verticală, de 20°, în sus şi în jos. (A se vedea şi apendicele 1).

Unghiurile articulaţiei nu trebuie să fie atinse în acelaşi timp.

2.7. Gheara de prindere trebuie să permită inelelor barei de tracţiune să se rotească în plan axial la cel puţin 90° spre stânga şi spre dreapta în jurul axului longitudinal al cuplajului, cu un moment de frânare staţionar cuprins între 30 şi 150 Nm.

Cârligul de remorcare trebuie să permită inelului barei de tracţiune să se rotească în plan axial la cel puţin 20° spre dreapta sau spre stânga în jurul axului longitudinal al cârligului.

ê 2000/1/CE art. 1 şi anexa (adaptat)

2.8. În cazul în care cel puţin unuia din cuplajele mecanice i s-a acordat o omologare CE de tip pentru componente, se autorizează alte tipuri de legături sau cuplaje mecanice folosite în statele membre Ö până la data de 15 februarie 2010 Õ, fără a invalida omologarea CE de tip a tractorului, Ö cu condiţia ca montajul acestora să nu afecteze omologările parţiale Õ.

ê 2006/26/CE art. 4 şi anexa IV pct. 3 lit. (b)

2.9. Pentru a preveni decuplarea involuntară de la inelul de prindere, distanţa dintre vârful cârligului de remorcare şi contrapiuliţă (dispozitivul de strângere) nu trebuie să depăşească 10 mm la sarcina maximă autorizată.

ê 89/173/CEE (adaptat)

3. CERINŢE SPECIALE

3.1. Dimensiuni

Dimensiune componentelor cuplării mecanice de pe tractor trebuie să fie în conformitate cu apendicele 1, figurile 1, Ö 2 şi 3 Õ. Se pot alege orice dimensiuni, dacă acestea nu sunt indicate în figurile menţionate.

ê 89/173/CEE

3.2. Rezistenţa

3.2.1. Pentru a realiza verificarea rezistenţei, componentele cuplării mecanice trebuie să fie supuse unei încercări dinamice, în condiţiile stabilite în apendicele 2, sau unei încercări statice, în condiţiile stabilite în apendicele 3.

3.2.2. Încercarea nu trebuie să producă nicio deformare permanentă, ruperi sau uzuri.

3.3. Sarcina verticală în punctul de cuplare (S)

3.3.1. Sarcina verticală statică maximă este stabilită de constructor. Cu toate acestea, în niciun caz aceasta nu trebuie să depăşească 3 tone.

3.3.2. Condiţii de acceptare:

3.3.2.1. sarcina verticală statică admisă, nu trebuie să depăşească sarcina verticală tehnic admisă, recomandată de constructorul tractorului, şi nici sarcina verticală statică stabilită pentru dispozitivul de remorcare, în conformitate cu omologarea CE de tip pentru componente;

3.3.2.2. trebuie respectate cerinţele punctului 2 din anexa [I] la Directiva [74/151/CEE], dar fără a depăşi sarcina maximă pe axele din spate.

3.4. Înălţimea de la sol a dispozitivului de cuplare (h)

(a se vedea figura de mai jos)

[pic]

ê 2000/1/CE art. 1 şi anexa

3.4.1. Toate tractoarele cu sarcină de încărcare de peste 2,5 tone se echipează cu dispozitiv de remorcare a cărui gardă la sol este conformă cu una dintre relaţiile de mai jos:

[pic]

ê 89/173/CEE

unde:

mt : masa tractorului (a se vedea anexa I, punctul 1.6);

mlt : masa tractorului (a se vedea anexa I, punctul 1.6) cu greutate suplimentară pe axa din faţă;

ma : greutatea de pe axa din faţă a tractorului neîncărcat (a se vedea anexa IV, punctul 1.9);

mla : greutatea de pe axa din faţă a tractorului (a se vedea anexa IV, punctul 1.9) cu greutate suplimentară pe axa din faţă;

l: ampatamentul tractorului (a se vedea anexa IV, punctul 1.8);

S: sarcina verticală în punctul de cuplare (a se vedea anexa IV, punctul 1.6);

c: distanţa dintre centrul de referinţă al cuplării mecanice şi planul vertical care trece prin axa roţilor din spate a tractorului (a se vedea anexa IV, punctul 1.5).

4. CEREREA DE OMOLOGARE CE DE TIP PENTRU COMPONENTE

4.1. Cererea de omologare CE de tip pentru componentele unui tractor cu privire la dispozitivul de cuplare se depune de către constructorul dispozitivului sau de către reprezentantul autorizat al acestuia.

4.2. Pentru fiecare tip de componente de cuplare mecanică, cererea trebuie să fie însoţită de următoarele documente şi detalii:

- desene la scară ale dispozitivului de cuplare (3 exemplare). Aceste desene trebuie să indice în detaliu, în mod special, atât dimensiunile cerute, cât şi măsurătorile necesare pentru montarea dispozitivului;

- o scurtă descriere tehnică a dispozitivului de cuplare, specificând tipul constructiv şi materialul folosit;

- o recomandare a valorii lui D, după cum se stipulează în apendicele 2, pentru încercarea dinamică, sau a valorii lui T (forţa de tracţiune), după cum se stipulează în apendicele 3 pentru încercarea statică şi, de asemenea, sarcina verticală în punctul de cuplare S;

- unul sau mai multe dispozitive–mostră, conform cerinţelor serviciului tehnic.

5. INSCRIPŢII

5.1. Fiecare componentă a cuplării mecanice, care este în conformitate cu tipul pentru care s-a acordat omologare CE de tip pentru componente, trebuie să poarte următoarele inscripţii:

5.1.1. denumirea comercială sau marca;

5.1.2. marca de omologare CE de tip pentru componente în conformitate cu modelul din apendicele 4;

5.1.3. dacă se verifică rezistenţa conform apendicelui 2 (încercarea dinamică):

valoarea acceptată a lui D;

valoarea sarcinii verticale statice S;

5.1.4. dacă se verifică rezistenţa conform apendicelui 3 (încercarea statică):

masa remorcabilă şi sarcina verticală în punctul de cuplare S.

5.2. Datele trebuie să fie scrise vizibil, lizibil şi permanent.

6. INSTRUCŢIUNI DE FOLOSIRE

TOATE CUPLAJELE MECANICE TREBUIE Să FIE ÎNSOţITE DE INSTRUCţIUNILE DE FOLOSIRE ALE CONSTRUCTORULUI. ACESTE INSTRUCţIUNI TREBUIE Să CUPRINDă NUMăRUL OMOLOGăRII CE DE TIP PENTRU COMPONENTE, PRECUM şI VALORILE LUI D SAU T, ÎN FUNCţIE DE ÎNCERCAREA LA CARE A FOST SUPUS SISTEMUL DE CUPLARE.

Apendicele 1

DESENELE COMPONENTELOR CUPLAJULUI MECANIC

ê 2000/1/CE art. 1 şi anexa

[pic]

Figura 1a

Dispozitiv neautomat de cuplare remorcă cu ştift cilindric de blocare

[pic]

Figura 1b

Dispozitiv automat de cuplare remorcă cu ştift cilindric de blocare

[pic]

Figura 1c

Dispozitiv automat de cuplare remorcă cu ştift curbat de blocare

ê 89/173/CEE (adaptat)

[pic]

Figura 2

Sistem de cuplare remorcă neautomat

conform standardului ISO 6489, Ö Partea 2 din iulie 2002 Õ

[pic]

Figura Ö 3 Õ

Bara de tracţiune a tractorului

conform standardului ISO 6489 Ö Partea 3 din 3 iunie 2004 Õ

Apendicele 2

METODA DE ÎNCERCARE DINAMICĂ

1. PROCEDURA DE ÎNCERCARE

Rezistenţa sistemului de cuplare mecanică trebuie stabilită prin tractare alternativă pe un banc de probe.

Această metodă descrie încercarea la oboseală, care se aplică pentru întreg dispozitivul de cuplare mecanică, respectiv, atunci când dispozitivul de cuplare mecanică, echipat cu toate componentele necesare pentru instalare, este montat şi încercat pe un banc de probe.

Forţele alternative se aplică sinusoidal, de la distanţă cât mai mare (prin tractare alternativă şi/sau ridicare), la un ciclu de sarcină stabilit în funcţie de materialul implicat. În timpul acestei încercări nu trebuie să apară fisuri sau uzuri.

2. CRITERII DE ÎNCERCARE

Componentele forţei orizontale de pe axa longitudinală a vehiculului împreună cu componentele forţei verticale formează baza sarcinii ce se supune încercării.

Pentru că sunt de importanţă secundară, componentele forţei orizontale aflate în unghi drept cu axa longitudinală a vehiculului, precum şi momentele respective, nu se iau în considerare.

Componentele forţei orizontale de pe axa longitudinală a vehiculului sunt reprezentate de o forţă determinată matematic, valoarea D.

Sistemului de cuplare mecanică i se aplică următoarea ecuaţie:

D = g · (MT · MR)/ (MT + MR)

unde:

MT = masa totală admisă a tractorului, din punct de vedere tehnic

MR = masa totală admisă a vehiculului remorcat, din punct de vedere tehnic

g = 9,81 m/s2

Componentele forţei verticale, aflate în unghi drept faţă de şenilă, sunt exprimate prin încărcarea statică verticală S.

Masele de încărcare admise din punct de vedere tehnic sunt indicate de constructor.

3. PROCEDURA DE ÎNCERCARE

3.1. Cerinţe generale

Dispozitivului de cuplare mecanică supus încercării i se aplică forţa de încercare prin intermediul inelului barei de tracţiune standard adecvat, sub unghiul format de poziţia sarcinii verticale de încercare, Fv, în raport cu sarcina orizontală de încercare, Fh, pe direcţia planului longitudinal median ce trece din extremitatea superioară a părţii frontale până la extremitatea inferioară a părţii din spate.

Forţa de încercare se aplică în punctul de contact obişnuit dintre dispozitivul de cuplare mecanică şi inelul barei de tracţiune.

Jocul dintre dispozitivul de cuplare mecanică şi inelul barei de tracţiune trebuie păstrat la minimum.

În principiu, forţa de încercare se aplică alternativ în jurul punctului zero. La o forţă de încercare alternativă, sarcina rezultată este egală cu zero.

Dacă alcătuirea dispozitivului de cuplare face imposibilă efectuarea încercării la sarcină alternativă de încercare (respectiv, un joc excesiv, cârlige de remorcare), atunci sarcina de încercare se poate aplica pe o bază de ridicare pe direcţia tracţiunii sau presiunii exercitate, în funcţie de care dintre acestea este mai mare.

Dacă încercarea se efectuează cu o forţă de ridicare curbată, atunci sarcina de încercare este egală cu cea mai mare sarcină, iar sarcina cea mai mică nu trebuie să depăşească 5 % din sarcina cea mai mare.

Se va avea grijă ca la încercarea de forţă alternativă să se asigure montarea adecvată a dispozitivului de încercare şi alegerea corespunzătoare a sistemului de ghidare acţionării electrice astfel încât, la exercitarea forţei de încercare, să nu apară momente suplimentare sau alte forţe în unghi drept cu aceasta; eroarea unghiulară pentru direcţia forţei, în cadrul aplicării încercării prin aplicarea unei forţe alternative de încercare, nu depăşeşte ± 1,5°; iar pentru încercarea prin aplicarea forţei de ridicare, unghiul este fixat în poziţia de sarcină superioară.

Frecvenţa la care se realizează încercarea nu trebuie să depăşească 30 Hz. Pentru componentele din oţel sau din oţel turnat, ciclul de sarcină se ridică la 2 × 106. Încercarea la uzură se realizează prin metoda penetrării de culoare sau printr-o metodă similară.

Dacă între componentele dispozitivului de cuplare mecanică sunt încorporate amortizoare şi/sau arcuri, acestea nu se demontează în timpul încercării, dar pot fi înlocuite dacă, pe durata încercării, se deformează sau se deteriorează datorită unor condiţii care în timpul funcţionării normale nu apar (de exemplu, sub acţiunea căldurii). Comportamentul lor înaintea, în timpul şi ulterior încercării trebuie descris în rapoartele de încercare.

3.2. Forţe de încercare

Forţa de încercare se compune geometric din componentele orizontale şi verticale ale încercării:

ê 2000/1/CE art. 1 şi anexa

[pic]

ê 89/173/CEE

unde:

Fh = ± 0,6 × D, în cazul aplicării forţei alternative

sau

Fh = 1,0 × D, în cazul aplicării forţei de ridicare (tracţiune sau presiune)

Fv = g × 1,5 × S

S = sarcina statică a barei de tracţiune (componentă a forţelor verticale pe drum)

Apendicele 3

DISPOZITIVE DE CUPLARE

METODA DE ÎNCERCARE STATICĂ

1. SPECIFICAŢII PENTRU ÎNCERCĂRI

1.1. Generalităţi

1.1.1. În urma verificării caracteristicilor sale constructive, dispozitivul de remorcare trebuie supus unei încercări statice, în conformitate cu cerinţele precizate la punctele 1.2, 1.3 şi 1.4.

1.2. Pregătirea încercării

Încercările trebuie realizate pe o maşină specială, cu dispozitivul de remorcare şi orice componentă de cuplare a corpului tractorului ataşate de o structură rigidă prin intermediul aceloraşi componente folosite la montarea pe corpul tractorului.

1.3. Instrumentele de încercare

Instrumentele folosite pentru înregistrarea sarcinilor şi a momentelor aplicate trebuie să aibă următoarele grade de precizie:

- sarcini aplicate ± 50 daN.

- momente ± 0,01 mm.

1.4. Procedura de încercare

1.4.1. Dispozitivul de cuplare trebuie supus mai întâi unei sarcini de pretracţiune care să nu depăşească 15 % din sarcina de tracţiune definită la punctul 1.4.2.

1.4.1.1. Operaţiunea descrisă la punctul 1.4.1 trebuie repetată cel puţin de două ori, începând de la încărcare zero, crescând treptat până când se atinge valoarea prescrisă la punctul 1.4.1, şi apoi scăzând până la 500 daN; tasarea trebuie menţinută cel puţin 60 secunde.

1.4.2. Datele înregistrate pentru trasarea curbei de deformare la sarcină sub tracţiune sau graficul aferent acestei curbe trasat de imprimanta ataşată maşinii de tracţiune trebuie să se bazeze numai pe aplicarea unor sarcini din ce în ce mai mari, începând de la 500 daN, în funcţie de centrul de referinţă al dispozitivului de cuplare.

Nu trebuie să existe rupturi pentru valori egale cu sau mai mici decât încercările de sarcină la tracţiune, care se stabileşte ca fiind de 1,5 ori masa remorcată admisă din punct de vedere tehnic; de asemenea, curba de deformare sub sarcină trebuie să indice o progresie regulată, fără iregularităţi, în intervalul dintre 500 daN şi 1/3 din sarcina maximă de tracţiune.

1.4.2.1. Deformarea permanentă se înregistrează pe curba sarcină/deformare pentru sarcina de 500 daN, după ce sarcina de încercare este adusă înapoi la această valoare.

1.4.2.2. Deformarea permanentă înregistrată nu trebuie să depăşească 25 % din deformarea elastică maximă constatată.

1.5. Încercarea la care se face referire la punctul 1.4.2 trebuie precedată de o încercare în care se aplică, în centrul de referinţă al dispozitivului de cuplare, crescător, o sarcină iniţială de 3 ori mai mare decât încărcătura verticală maximă recomandată de constructor, începând de la o sarcină de 500 daN.

Pe durata încercării, deformarea dispozitivului de cuplare nu trebuie să depăşească 10 % din deformarea elastică maximă constatată.

Verificarea se realizează după îndepărtarea sarcinii şi revenirea la sarcina iniţială de 500 daN.

Apendicele 4

MARCA DE OMOLOGARE DE TIP PENTRU COMPONENTE

ê 2000/1/CE art. 1 şi anexa (adaptat)

è1 Actul de aderare din 2003 art. 20 şi anexa II partea 1(A)(33) pct. 62

è2 2006/96/CE art. 1 şi anexa pct. A 31

Marca de omologare CE de tip pentru componente constă în:

- un dreptunghi în interiorul căruia este înscrisă litera minusculă „e”, urmată de codul distinctiv [literă (litere) sau cifră] al statului membru care a acordat omologarea de tip pentru componenta respectivă:

1 pentru Germania; 2 pentru Franţa; 3 pentru Italia; 4 pentru Ţările de Jos; 5 pentru Suedia; 6 pentru Belgia; è1 7 pentru Ungaria; 8 pentru Republica Cehă; ç 9 pentru Spania; 11 pentru Regatul Unit al Marii Britanii; 12 pentru Austria; 13 pentru Luxemburg; 17 pentru Finlanda; 18 pentru Danemarca; è2 19 pentru România ç; è1 20 pentru Polonia; ç 21 pentru Portugalia; 23 pentru Grecia; 24 pentru Irlanda; è1 26 pentru Slovenia; 27 pentru Slovacia; 29 pentru Estonia; 32 pentru Letonia; ç è2 34 pentru Bulgaria; ç è1 36 pentru Lituania; Ö 49 Õ pentru Cipru şi Ö 50 Õ pentru Malta ç;

ê 89/173/CEE

- un număr de omologare CE de tip pentru componente, care corespunde numărului certificatului de omologare CE de tip pentru componente eliberat pentru tipul de dispozitiv de cuplare în cauză cu privire la rezistenta şi dimensiunile acestuia, plasat în orice loc convenabil de lângă dreptunghi, dedesubtul şi în apropierea acestuia;

- majusculele „D” sau „S”, în funcţie de felul încercării la care a fost supus dispozitivul de cuplare (D = încercare dinamică şi S = încercare statică), situate deasupra dreptunghiului care înconjoară litera minusculă „e”.

Exemplu de marcă de omologare CE de tip pentru componente

[pic]

Cuplajul purtând marca de omologare CE de tip pentru componente, arătat mai sus, este un dispozitiv pentru care a fost acordată omologarea CE de tip pentru componente, în Germania (e 1), sub numărul 88-563, şi care a fost supus unei încercări de rezistenţă dinamică (D).

Apendicele 5

MODEL DE CERTIFICAT DE OMOLOGARE CE DE TIP PENTRU COMPONENTE

Denumirea administraţiei

Notificare privind acordarea, refuzul, retragerea sau prelungirea omologării CE de tip pentru componente cu privire la rezistenţa, dimensiunile şi sarcina verticală în punctul de cuplare a unui tip de dispozitiv de cuplare (de tip furcă, bară de tracţiune a tractorului cu cârlig de remorcare)

Nr. omologării CE de tip pentru componente.: …………………………………………………………………………….

………………………………………………………………………………………………………………… prelungire (1)

1. Denumirea comercială sau marca: ……………………........………………………………………………………...

……………………………………………………………………………………………………………………….

2. Tipul dispozitivului de cuplare (de tip furcă, cu cârlig de remorcare, cu bara de tracţiune a tractorului) (2):

3. Numele şi adresa constructorului dispozitivului de cuplare:.……………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………………………….

4. După caz, numele şi adresa reprezentantului autorizat al constructorului dispozitivului de cuplare:……………………………………………………………………………………………………………………….

5. Dispozitivul de cuplare a fost supus unei încercări dinamice/statice (2) şi omologat pentru următoarele valori:

5.1. Încercarea dinamică:

Valoarea D: ………………………………………………………………………… kN)

Sarcina verticală în punctul de cuplare: …………………………………………… daN)

5.2. Încercarea statică:

Masa remorcabilă: …………………………………………………………………... kg)

Sarcina verticală în punctul de cuplare: …………………………………………….. daN)

6. Prezentat în vederea omologării CE de tip pentru componente la data: ……………………………………..………………………………………………………………………………………………………………………..

7. Serviciul tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor: …………………………………………………………….

8. Data şi numărul raportului de încercare: …………………………………………………………………………….

9. Omologarea CE de tip pentru componente cu privire la dispozitivul de cuplare se acordă/se refuză (2):……………………………………………………………………………………………………………………….

10. Locul: ………………………………..

11. Data: …………………………………

12. La prezentul certificat se anexează următoarele documente, purtând numărul omologării de tip pentru componente menţionat mai sus (raportul de încercare, desene, etc.). Aceste informaţii se pun la dispoziţia serviciilor competente ale celorlalte state membre numai la solicitarea expresă a acestora:…………………………………………………..........................................................................................................

13. Observaţii: …………………………………………………………………………………………………………..

……………………………………………………………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………………………….

14. Semnătura: ……………………………………

__________________

(1) După caz, se menţionează dacă este prima, a doua, etc. prelungire a unei omologări CE de tip pentru componente.(2) Se barează ce nu corespunde.

Apendicele 6

CONDIŢII DE ACORDARE A OMOLOGĂRII CE

1. Cererea de omologare CE de tip a unui tractor, cu privire la rezistenţa şi dimensiunile unui dispozitiv de cuplare, se depune de către constructorul tractorului sau de către reprezentantul autorizat al acestuia.

2. Un tractor reprezentativ pentru tipul de tractor care urmează a fi omologat, pe care este montat un dispozitiv de cuplare deja omologat, este pus la dispoziţia serviciilor tehnice care răspund de efectuarea încercărilor în vederea omologării.

3. Serviciul tehnic care răspunde de efectuarea încercărilor în vederea omologării verifică dacă tipul omologat de dispozitiv de cuplare este adecvat pentru a fi montat pe tipul de tractor pentru care se solicită omologarea. În special, verifică dacă fixarea dispozitivului de cuplare corespunde celei încercate în momentul acordării omologării CE de tip pentru componente.

4. Deţinătorul unei omologări CE de tip poate solicita extinderea acesteia şi la alte tipuri de dispozitive de cuplare.

5. Autorităţile competente acordă o asemenea extindere în următoarele condiţii:

5.1. dacă noului tip de dispozitiv de cuplare i s-a acordat deja omologarea CE de tip pentru componente;

5.2. dacă este adecvat pentru a fi montat pe tipul de tractor pentru care se solicită extinderea omologării CE;

5.3. dacă fixarea dispozitivului de cuplare la tractor corespunde celei care a fost prezentată în vederea acordării omologării CE de tip pentru componente.

6. La certificatul de omologare CE, se anexează un document de certificare, conform modelului din apendicele 5, pentru fiecare omologare de tip sau extindere a omologării de tip care a fost acordată sau refuzată.

7. Dacă cererea de omologare CE pentru un tip de tractor este prezentată în acelaşi timp cu o cerere pentru acordarea omologării CE de tip pentru componente pentru un anumit tip de dispozitiv de cuplare la tractor, atunci punctul 2 şi 3 nu mai sunt necesare.

ê 89/173/CEE (adaptat)

Apendicele 7

MODEL

Denumirea administraţiei

ANEXĂ LA CERTIFICATUL DE OMOLOGARE CE PENTRU UN TIP DE TRACTOR CU PRIVIRE LA DISPOZITIVUL DE CUPLARE ŞI REZISTENŢA MONTAJULUI SĂU PE TRACTOR

(Art. 4 alin. (2) din Directiva Ö 2003/37/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 mai 2003 privind Õ omologarea Ö de tip a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor acestora şi a echipamentului remorcat interschimbabil, împreună cu sistemele, componentele şi unităţile lor tehnice separate şi de abrogare a Directivei 74/150/CEE Õ )

Nr. omologării CE: ………………….

……………………………………………………………………………………………….……………… prelungire (1)

1. Denumirea comercială sau marca tractorului: …..……………………………………………………….……

2. Tipul tractorului şi denumirea comercială: …………………………………………………………………...

3. Numele şi adresa constructorului tractorului: ………………………………...………………………………

4. După caz, numele şi adresa reprezentantului autorizat al constructorului: …………………………..……….

5. Marca de fabrică sau de comerţ a dispozitivului de cuplare: ………………………………………………….

6. Tip(uri) de dispozitiv(e) de cuplare: ………………………………..……………..………..............................

7. Marca CE şi numărul omologării CE de tip pentru componente: ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………...

8. Prelungirea omologării CE pentru următorul (următoarele) tip(uri) de cuplaje: ……………………………….

9. Sarcina verticală statică admisă: ………………….…………………………………………………………… daN

10. Tractor prezentat pentru încercare în vederea omologării CE de tip la data:……………………………………………………………………………………………………………..….

11. Serviciul tehnic care răspunde de efectuarea încercărilor în vederea omologării CE de tip:…..……………….

12. Data raportului de încercare eliberat de acest serviciu tehnic: …………..……………………………………

13. Numărul raportului de încercare eliberat de acest serviciu tehnic: ……………………………………………

14. Se acordă/refuză (2) omologarea CE de tip cu privire la dispozitivul de cuplare şi rezistenţa montajului său pe tractor.

15. Se acordă/refuză (2) prelungirea omologării CE de tip cu privire la dispozitivul de cuplare şi rezistenţa montajului său pe tractor.

16. Locul: ………………………………………………

17. Data: ………………………………………………..

18. Semnătura: ………………………………………….

__________________

(1) După caz, se menţionează dacă este prima, a doua, etc. prelungire a unei omologări CE de tip pentru componente.(2) Se barează ce nu corespunde.

__________

ê 89/173/CEE (adaptat)

è1 2000/1/CE art. 1 şi anexa

è2 Actul de aderare din 2003 art. 20 şi anexa II partea 1(A)(33) p. 62

è3 2006/96/CE art. 1 şi anexa pct. A 31

ANEXA V

AMPLASAREA ŞI METODA DE FIXARE A PLĂCUŢELOR ŞI INSCRIPŢIILOR REGULAMENTARE PE CORPUL TRACTORULUI

1. GENERALITĂŢI

1.1. Toate tractoarele forestiere şi agricole trebuie să fie prevăzute cu plăcuţe şi inscripţii regulamentare, descrise în punctul următor. Plăcuţele şi inscripţiile sunt ataşate atât de către constructor, cât şi de către reprezentantul său autorizat.

2. PLĂCUŢA DE IDENTIFICARE A CONSTRUCTORULUI

2.1. Plăcuţa de identificare a constructorului, după modelul prezentat în apendicele la prezenta anexă, trebuie ataşată ferm, într-o poziţie vizibilă şi uşor accesibilă, pe o piesă care nu este destinată să fie înlocuită în timpul exploatării. Ea trebuie să indice, lizibil şi permanent, următoarele informaţii în ordinea indicată.

2.1.1. Numele constructorului.

2.1.2. Tipul tractorului (şi varianta, dacă este necesar).

2.1.3. è1 Număr de omologare CE de tip:

Numărul de omologare CE de tip est compus din litera minusculă „e” urmată de codul distinctiv [literă (litere) sau cifră] al statului membru care a acordat omologarea CE de tip:

1 pentru Germania; 2 pentru Franţa; 3 pentru Italia; 4 pentru Ţările de Jos; 5 pentru Suedia; 6 pentru Belgia; è2 7 pentru Ungaria; 8 pentru Republica Cehă; ç 9 pentru Spania; 11 pentru Regatul Unit al Marii Britanii; 12 pentru Austria; 13 pentru Luxemburg; 17 pentru Finlanda; 18 pentru Danemarca; è3 19 pentru România ç è2 20 pentru Polonia; ç 21 pentru Portugalia; 23 pentru Grecia; 24 pentru Irlanda; è2 26 pentru Slovenia; 27 pentru Slovacia; 29 pentru Estonia; 32 pentru Letonia; ç è3 34 pentru Bulgaria; ç è2 36 pentru Lituania; Ö 49 Õ pentru Cipru şi Ö 50 Õ pentru Malta ç,

şi numărul omologării de tip care corespunde numărului certificatului de omologare de tip eliberat pentru tipul de vehicul respectiv.

Se plasează un asterisc între litera „e” urmată de codul distinctiv al ţării care a acordat omologarea CE de tip şi numărul omologării. ç

2.1.4. Numărul de identificare al tractorului.

2.1.5. Valorile maxime şi minime pentru sarcina de încărcare maximă admisă a tractorului, în funcţie de gama de tipuri posibile de pneuri cu care poate fi echipat tractorul.

2.1.6. Sarcina maximă admisă a vehiculului pe fiecare axă a tractorului, în conformitate cu tipurile posibile de pneuri cu care poate fi echipat; aceste informaţii trebuie indicate în următoarea ordine: din faţă către spate.

2.1.7. Masa (masele) remorcabilă (remorcabile) admisă (admise) din punct de vedre tehnic: conform referinţelor de la punctul 1.7 din anexa I.

2.1.8. De asemenea, statele membre pot cere, pentru tractoarele importate pe pieţele lor, ca, alături de denumirea constructorului, să fie indicată şi ţara unde s-a realizat asamblarea finală, dacă aceasta s-a făcut în altă ţară decât în ţara constructorului, dar nu într-un stat membru al Comunităţii.

2.2. Constructorul poate da informaţii suplimentare mai jos sau în partea laterală a inscripţiilor obligatorii, la exteriorul unui dreptunghi marcat în mod clar care cuprinde numai informaţiile menţionate de la punctul 2.1.1 la punctul 2.1.7 (a se vedea exemplul plăcuţei constructorului).

3. NUMĂRUL DE IDENTIFICARE AL TRACTORULUI

Numărul de identificare al tractorului este o combinaţie fixă de caractere, atribuită de constructor fiecărui tractor. Scopul său este să asigure – fără a mai fi nevoie de alte indicaţii – identificarea precisă a fiecărui tractor, şi în special a tipului acestuia, prin intermediul constructorului, pentru o perioadă de 30 de ani.

Ö Identificarea numărului va ţine cont de următoarele indicaţii: Õ

ê 89/173/EEC

3.1. Trebuie să fie marcat pe plăcuţa de identificare a constructorului şi, de asemenea, pe şasiu sau pe o structură similară.

3.1.1. Trebuie să fie marcat, pe cât posibil, pe un singur rând.

3.1.2. Trebuie să fie marcat pe şasiu sau pe altă structură similară, pe partea frontală dreaptă a vehiculului.

3.1.3. Trebuie să fie situat într-o poziţie uşor vizibilă şi accesibilă, printr-o metodă cum ar fi ciocănirea sau ştanţarea, astfel încât să nu poată fi şters sau deteriorat.

4. CARACTERE

ê 89/173/EEC

4.1. Pentru toate inscripţiile prevăzute la punctele 2 şi 3 se utilizează alfabetul latin si cifrele arabe. Cu toate acestea, literele romane prevăzute la punctele 2.1.1 şi 3 trebuie să fie majuscule.

ê 89/173/EEC

4.2. Pentru indicaţiile numărului de identificare al tractorului:

4.2.1. nu este permisă folosirea literelor „I”, „O” şi „Q” şi a cratimelor, asteriscurilor şi altor semne speciale;

4.2.2. înălţimea minimă a literelor şi cifrelor trebuie să fie următoarea:

4.2.2.1. 7 mm pentru caracterele marcate direct pe şasiu, cadru sau altă structură similară a tractorului,

4.2.2.2. 4 mm pentru caracterele de pe plăcuţa de identificare a constructorului.

Exemplu de plăcuţă de identificare a constructorului

Următorul exemplu nu aduce în niciun fel vreun prejudiciu datelor care pot fi introduse efectiv pe plăcuţa de identificare a constructorului: exemplul este dat numai în scop informativ.

FABRICA DE TRACTOARE STELLA |

Tip: 846 E |

Număr CE: e*1*1792 |

Număr de identificare: GBS18041947 |

Masa totală admisă*: de la 4 820 la 6 310 kg |

Sarcina admisă pe axa din faţă*: de la 2 390 la 3 200 kg |

Sarcina admisă pe axa din spate*: de la 3 130 la 4 260 kg ___________________ * în funcţie de pneuri |

Masa remorcabilă admisă: |

- masa remorcabilă fără frânare: 3 000 kg |

- masa remorcabilă cu frânare independentă: 6 000 kg |

- masa remorcabilă cu frânare prin inerţie: 3 000 kg |

- masa remorcabilă cu sistem de frânare asistată (hidraulică sau pneumatică): 12 000 kg |

ê 89/173/CEE (adaptat)

Apendice

MODEL

Denumirea administraţiei

ANEXĂ LA CERTIFICATUL DE OMOLOGARE CE PENTRU UN TIP DE TRACTOR CU PRIVIRE LA AMPLASAREA ŞI METODA DE FIXARE A PLĂCUŢELOR ŞI INSCRIPŢIILOR REGULAMENTARE PE CORPUL TRACTORULUI

(Art. 4 alin. (2) din Directiva Ö 2003/37/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 mai 2003 privind Õ omologarea Ö de tip a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor acestora şi a echipamentului remorcat interschimbabil, împreună cu sistemele, componentele şi unităţile lor tehnice separate şi de abrogare a Directivei 74/150/CEE Õ )

Nr. omologării CE de tip.: ……………………………………………………………………………………….

1. Marca tractorului sau firma constructorului: ……………………………………………….………

2. Tipul şi, dacă e cazul, denumirea comercială a tractorului: ………………………...……………….

3. Numele şi adresa constructorului: ………………………………………………………….………

4. Numele şi adresa reprezentantului autorizat al constructorului, după caz: …………………………

5. Data la care tractorul a fost prezentat în vederea omologării CE de tip: ……………………………

6. Serviciul tehnic care răspunde de efectuarea încercărilor în vederea omologării de tip:…..…………………………………………………………………………………………………..

7. Data raportului eliberat de acest serviciu: ……………………………………..…………………...

8. Numărul raportului eliberat de acest serviciu: ……..………………………………………………

9. Se acordă/refuză omologarea CE de tip referitoare la amplasarea şi metoda de fixare a plăcuţelor şi inscripţiilor regulamentare pe corpul tractorului (1).

10. Localitatea: …………………………………

11. Data: ………………………………………..

12. Semnătura: …………………………………

13. Următoarele documente, care poartă numărul omologării CE de tip indicat mai sus, se anexează la prezentul document:

…………………………………. desene cu dimensiuni;

…………………………………. schiţa sau fotografia poziţiei şi metodei de fixare a plăcuţelor şi inscripţiilor regulamentare pe corpul tractorului.

Datele se pun la dispoziţia autorităţilor competente ale celorlalte state membre, la cererea acestora.

14. Observaţii: .……………………………………………………………………………………

…..……………………………………………………………………………………………..

…..……………………………………………………………………………………………..

…..……………………………………………………………………………………………..

__________________

(1) Se barează ce nu corespunde.

_________________

ê 89/173/CEE

ANEXA VI

COMANDA FRÂNELOR VEHICULELOR REMORCATE ŞI CUPLAREA SISTEMULUI DE FRÂNARE ÎNTRE TRACTOR ŞI VEHICULELE REMORCATE

1. Dacă tractorul dispune de un sistem de comandă a frânei pentru vehiculul remorcat, acesta trebuie să poată fi acţionat atât cu mâna, cât şi cu piciorului, acţionarea şi operarea lui fiind posibilă de pe scaunul şoferului, fără ca funcţionarea sa să fie afectată de funcţionarea vreunui alt sistem de comandă.

Dacă tractorul este echipat cu un sistem de cuplare hidraulic sau pneumatic, situat între tractor şi masa remorcabilă, se prevede o comandă unică pentru frâna de serviciu a celor două vehicule.

2. Sistemele de frânare utilizate pot fi sisteme ale căror caracteristici sunt definite în anexa [I] a Directivei [76/432/CEE] privind sistemele de frânare ale tractoarelor agricole sau forestiere pe roţi.

Echipamentul trebuie să fie proiectat şi realizat în aşa fel încât să asigure că operarea tractorului nu este afectată negativ în cazul unei avarii sau a unei defecţiuni a dispozitivului de frânare a vehiculului remorcat sau în cazul rupturii cuplajului.

3. Când cuplajul dintre tractor şi vehiculul remorcat este hidraulic sau pneumatic, trebuie să fie îndeplinite una dintre următoarele condiţii:

3.1. Cuplajul hidraulic:

Cuplajul hidraulic trebuie să aibă o comandă unică.

Aceasta trebuie să fie compatibilă cu standardul ISO 5676 din 1983, partea proeminentă fiind situată pe tractor.

Acţionarea sistemului de comandă trebuie să permită transmiterea de presiune 0 către capul de cuplaj aflat în poziţie de repaus; presiunea de lucru trebuie să fie de cel puţin 10 şi de cel mult 15 MPa.

Nu trebuie să fie posibilă deconectarea sursei de energie de la motor.

3.2. Cuplajul pneumatic:

Cuplajul dintre tractor şi vehiculul remorcat trebuie să dispună de două tipuri de comandă: comandă automată şi comandă de frânare directă, care funcţionează pe baza creşterii presiunii.

Capul de cuplaj trebuie să fie compatibil cu standardul ISO 1728 din 1980.

Prin acţionarea sistemului de comandă, presiunea de lucru trebuie să fie de cel puţin 0,65 şi de cel mult 0,8 MPa pentru a fi transmisă capului de cuplaj.

ê 89/173/CEE (adaptat)

Apendice

MODEL

Denumirea administraţiei

ANEXĂ LA CERTIFICATUL DE OMOLOGARE CE PENTRU UN TIP DE TRACTOR, CU PRIVIRE LA COMANDA FRÂNELOR VEHICULULUI REMORCAT

(Art. 4 alin. (2) din Directiva Ö 2003/37/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 mai 2003 privind Õ omologarea Ö de tip a tractoarelor agricole sau forestiere, a remorcilor acestora şi a echipamentului remorcat interschimbabil, împreună cu sistemele, componentele şi unităţile lor tehnice separate şi de abrogare a Directivei 74/150/CEE Õ )

Nr. omologării CE: ………………………………………………………………………………………………

1. Marca tractorului sau firma constructorului: ……………………………………………………….

……………………………………………………………………………………………………….

2. Tipul şi, după caz, denumirea comercială a tractorului: ………………………………………..…….

3. Numele şi adresa constructorului: …………………………………………………………………...

4. Numele şi adresa reprezentantului autorizat al constructorului, după caz: …………………………..

5. Descrierea componentelor şi/sau a caracteristicilor sistemului de frânare al vehiculului remorcat:……………………………………………………………………………………………..…………

6. Data la care tractorul a fost prezentat pentru încercare în vederea omologării CE de tip: …………..

7. Serviciul tehnic responsabil cu efectuarea încercărilor în vederea omologării de tip: ………………..

8. Data raportului eliberat de acest serviciu: ……………………………………………………….…...

9. Numărul raportului eliberat de acest serviciu: ……..………………………………………………...

10. Se acordă/refuză omologarea CE de tip cu privire la comanda frânelor vehiculului remorcat (1).

11. Localitatea: …………………………………

12. Data: ………………………………………..

13. Semnătura: ………………………………….

14. Următoarele documente, care poartă numărul de omologare CE de tip indicat mai sus, se anexează la acest document:

…………………………………. schiţa sau fotografia componentelor relevante ale tractorului.

Aceste date trebuie se pun la dispoziţia autorităţilor competente ale celorlalte state membre, la solicitarea acestora.

15. Observaţii: .……………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………

………………………………………………………………………………………………………………………

__________________

(1) Se barează ce nu corespunde.

__________________

é

ANEXA VII

Partea A

Directiva abrogată şi lista modificărilor ulterioare (menţionate la articolul 10)

Directiva 89/173/CEE a Consiliului (JO L 67, 10.3.1989, p. 1) |

Punctul XI.C.II.7 din anexa I la Actul de aderare din 1994 (JO C 241, 29.8.1994, p. 207) |

Directiva 97/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului (JO L 277, 10.10.1997, p. 24) | numai în ceea ce priveşte trimiterea la Directiva 89/173/CEE din articolul 1 prima liniuţă |

Directiva 2000/1/CE a Comisiei (JO L 21, 26.1.2000, p. 16) |

Punctul I.A.33 din anexa II la Actul de aderare din 2003 (JO L 236, 23.9.2003, p. 62) |

Directiva 2006/26/CE a Comisiei (JO L 65, 7.3.2006, p. 22) | numai în ceea ce priveşte trimiterea la Directiva 89/173/CEE din articolul 4 şi anexa IV |

Directiva 2006/96/CE a Consiliului (JO L 363, 20.12.2006, p. 81) | numai în ceea ce priveşte trimiterea la Directiva 89/173/CEE din articolul 1 şi punctul A 31 din anexă |

Partea B

Termene de transpunere în dreptul intern şi de aplicare (menţionate la articolul 10)

Directiva | Data limită de transpunere | Data de aplicare |

89/173/CEE 97/54/CE 2000/1/CE 2006/26/CE 2006/96/CE | 31 decembrie 1989 22 septembrie 1998 30 iunie 2000 31 decembrie 2006(1) 1 ianuarie 2007 | __ 23 septembrie 1998 __ __ __ |

(1) În conformitate cu articolul 5 din Directiva 2006/26/CE:

„(1) Cu efect de la 1 ianuarie 2007, în ceea ce priveşte vehiculele care îndeplinesc cerinţele prevăzute de Directivele 74/151/CEE, 78/933/CEE, 77/311/CEE şi, respectiv, 89/173/CEE, astfel cum sunt modificate prin prezenta directivă, statele membre nu pot, din motive legate de obiectul directivei în cauză:

(a) să refuze acordarea omologării CE de tip sau a omologării naţionale;

(b) să interzică înregistrarea, vânzarea sau intrarea în circulaţie a unui astfel de vehicul.

(2) Cu efect de la 1 iulie 2007, în ceea ce priveşte vehiculele care nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de Directivele 74/151/CEE, 78/933/CEE, 77/311/CEE şi, respectiv, 89/173/CEE, astfel cum sunt modificate prin prezenta directivă, şi, din motive legate de obiectul directivei în cauză, statele membre:

(a) nu mai acordă omologarea CE de tip;

(b) pot refuza acordarea omologării naţionale.

(3) Cu efect de la 1 iulie 2009, în ceea ce priveşte vehiculele care nu îndeplinesc cerinţele prevăzute de Directivele 74/151/CEE, 78/933/CEE, 77/311/CEE şi, respectiv, 89/173/CEE, astfel cum sunt modificate prin prezenta directivă, şi, din motive legate de obiectul directivei în cauză, statele membre:

(a) consideră că certificatele de conformitate care însoţesc vehiculele noi în conformitate cu dispoziţiile Directivei 2003/37/CE nu mai sunt valabile în sensul articolului 7 alineatul (1);

(b) pot refuza înregistrarea, vânzarea sau intrarea în circulaţie a unui astfel de vehicul nou.”

____________________

ANEXA VIII

TABEL DE CORESPONDENţă

Directiva 89/173/CEE | Prezenta directivă |

Articolul 1 | Articolul 1 |

Articolul 2 alineatul (1) formula introductivă | Articolul 2 alineatul (1) formula introductivă |

Articolul 2 alineatul (1) prima – a şasea liniuţă | Articolul 2 alineatul (1) literele (a) - (f) |

Articolul 2 alineatul (1) formula finală | Articolul 2 alineatul (1) formula introductivă |

Articolul 2 alineatul (2) | Articolul 2 alineatul (2) |

Articolele 3 şi 4 | Articolele 3 şi 4 |

Articolul 5 alineatul (1) | Articolul 5 primul paragraf |

Articolul 5 alineatul (2) | Articolul 5 al doilea şi al treilea paragraf |

Articolele 6-9 | Articolele 6-9 |

Articolul 10 alineatul (1) | __ |

Articolul 10 alineatul (2) | Articolul 10 |

__ | Articolele 11şi 12 |

Articolul 11 | Articolul 13 |

Anexele I – VI | Anexele I – VI |

__ | Anexa VII |

__ | Anexa VIII |

__________________

[1] Un dispozitiv de abraziune adecvat este furnizat de Teledyne Taber (S.U.A.).

[2] Discuri abrazive adecvate se pot obţine de la Teledyne Taber (S.U.A.).

[3] Condiţiile de testare exclud formarea de condens pe piesele de testare.

[4] Comisia Internaţională de Iluminat

[5] Acest tip de sticlă uniform securizată monostrat se poate folosi şi pentru parbrize de tractor.

[6] Acest tip de geam cu acoperire din plastic multistrat se poate folosi şi pentru parbrize pentru tractor.

[7] Acest tip de geam cu acoperire din plastic multistrat se poate folosi şi pentru parbrize pentru tractor.