52008PC0401




[pic] | COMISIA COMUNITĂŢILOR EUROPENE |

Bruxelles, 16.7.2008

COM(2008) 401 final

2008/0152 (COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

privind sistemul comunitar de etichetare ecologică

(prezentată de Comisie) {SEC(2008) 2118}{SEC(2008) 2119}

EXPUNERE DE MOTIVE

1. Con Ț INUTUL PROPUNERII

1.1. Obiectiv

Obiectivul general al prezentului regulament este să încurajeze producția și consumul durabile de produse, precum și furnizarea și utilizarea durabilă de servicii, prin stabilirea unor valori de referință pentru bune performanțe ecologice ale produselor și serviciilor, pe baza produselor și serviciilor celor mai performante de pe piață. Prin dirijarea consumatorilor către aceste produse și servicii, sigla etichetei ecologice ar trebui să promoveze acele produse și servicii care se conformează cu aceste valori de referință prin comparație cu altele din aceeași categorie.

Aceste valori de referință vor fi de asemenea folosite pentru dezvoltarea și punerea în aplicare a altor instrumente de politici de mediu, domeniu în care se dorește păstrarea consecvenței în cadrul pieței unice, cum ar fi în cazul definirii criteriilor de mediu pentru achizitorii publici în vederea utilizării și punerii la dispoziție a recomandărilor privind potențialele standarde minime viitoare pentru produse.

1.2. Context general

În conformitate cu articolul 20 din Regulamentul privind etichetarea ecologică[1], sistemul comunitar de etichetare ecologică, în vigoare din anul 1992, trebuie revizuit, iar Comisia trebuie să propună modificările necesare la respectivul regulament. După cum este evidențiat în diferite rapoarte publicate de Agenția Europeană de Mediu și de alte instituții, starea mediului dă naștere la preocupări sporite. Încălzirea globală este doar una – și în momentul de față cea mai pregnantă – dintre probleme în acest context, dar există multe altele, precum biodiversitatea, poluarea aerului și a apei sau reducerea stratului de ozon.

O descriere mai detaliată contextului politic și o justificare a alegerii instrumentului sunt oferite în studiul de impact.

1.3. Dispozi ții comunitare existente

Propunerea în cauză urmărește să înlocuiască Regulamentul (CE) nr. 1980/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iulie 2000 privind sistemul comunitar revizuit de acordare a etichetei ecologice.

1.4. Coeren ța cu alte politici și reglementări

Prezenta propunere pentru un sistem de etichetare ecologică este temeinic ancorată și integrată în cadrul mai larg al politicii Comisiei Europene privind consumul și producția durabile. Există nevoia de a reduce impactul negativ al modurilor de producție și consum asupra mediului, sănătății și resurselor naturale. Stabilirea unui cadru general pentru implementarea integrată a unei combinații de instrumente destinate să reducă acest impact negativ asupra mediului, sănătății și resurselor naturale reprezintă o prioritate importantă pentru Comisie. După cum se arată în studiul de impact, o etichetă ecologică acordată pe bază de criterii multiple, acreditată de un organism extern, fundamentată pe „abordarea axată pe ciclul de viață”[2] poate constitui un element esențial al unei astfel de combinații de instrumente de politică privind producția și consumul durabile, iar importanța unui sistem de etichetare ecologică a fost deja subliniată în documente politice anterioare, cum ar fi Comunicarea Comisiei privind politica integrată a produselor[3] și cel de-al Șaselea program de acțiune pentru mediu[4].

2. Rezultatele consultărilor cu păr Ț ILE INTERESATE Ș I STUDIILE DE IMPACT

2.1. Consultări

Procesul de revizuire a etichetei ecologice și de evaluare a impactului a început în februarie 2002, împreună cu lansarea unui studiu la scară largă privind eticheta ecologică[5]. Pe lângă revizuire, în mai multe rânduri s-au desfășurat consultări cu părțile interesate, care au culminat cu o consultare a publică pe internet la începutul anului 2007.

Rezultatele consultărilor au fost incluse în studiul de impact și sunt rezumate în continuare.

2.2. Evaluarea impactului

Beneficii potențiale ale sistemului de etichetare ecologică:

În cadrul pieței unice, calea logică de urmat este mai degrabă stabilirea unui ansamblu unic de orientări care să fixeze valoarea de referință a credibilității de mediu a produselor, decât menținerea unor valori de referință diferite în fiecare dintre statele membre. Un sistem la nivel european ar facilita comercializarea în cadrul UE a produselor care protejează mai bine mediul, iar consumatorii ar putea cumpăra așa-numitele produse „mai ecologice” oriunde s-ar afla, având siguranța că aceste produse fac obiectul unei acreditări comune în materie de mediu. Eticheta ecologică comunitară este singurul sistem formal pentru întreaga piață internă – sistemele naționale sau regionale existente de etichetare ecologică o acoperă doar parțial.

În cazul în care consumatorii, precum și achizitorii privați și publici, doresc să ia în considerare criteriile de mediu atunci când își aleg produsele și serviciile de pe piață, este important ca aceștia să găsească criterii ușor comprehensibile și credibile, pentru a le permite să distingă produsele autentic ecologice de cele ale concurenților lor. Etichetele ecologice pot juca un rol important în cadrul oricărui pachet de măsuri menite să promoveze dezvoltarea și comercializarea de produse mai ecologice; ele stabilesc o valoare de referință precisă pentru piață și, de exemplu, criteriile de etichetare ecologică pot fi de asemenea incluse în anunțurile de licitații pentru achiziții publice ecologice.

Succesul sistemului actual:

Evaluarea și consultarea privind etichetarea ecologică au arătat că, la nivel micro, sistemul are succes deoarece ajută la îmbunătățirea performanței ecologice a organizațiilor participante. Consultarea a demonstrat, de asemenea, faptul că ideea originală pe care se bazează sistemul rămâne valabilă și de dorit din punct de vedere al politicii comunitare. Acesta oferă consumatorilor europeni o certificare de mediu în care pot avea încredere și poate oferi întreprinderilor oportunitatea de a folosi o singură etichetă pentru toate activitățile lor de comercializare paneuropeană sau globală.

De asemenea, eticheta ecologică UE oferă o valoare de referință utilă pentru performanța ecologică și pe alte căi:

- Studiul EVER[6] confirmă faptul că criteriile comunitare de etichetare ecologică sunt folosite chiar și de către societăți neparticipante. Mai mult de jumătate din societăți de acest fel intervievate au declarat că folosesc eticheta ecologică pentru a-si evalua performanțele ecologice, chiar și atunci când nu solicită acordarea etichetei.

- În temeiul directivei de instituire a unui cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de proiectare ecologică aplicabile produselor consumatoare de energie[7], toate produsele cărora li s-a acordat eticheta ecologică sunt automat considerate ca fiind conforme cu dispozițiile de aplicare.

- Criteriile comunitare de etichetare ecologică au fost folosite și de alte sisteme de etichetare ecologică, cum ar fi eticheta ecologică austriacă sau Nordic Swan. Ambele au ales să adopte ad litteram criteriile UE pentru unele dintre grupurile lor de produse.

Cu toate acestea, deși în ultima vreme numărului societăților titulare de licențe a cunoscut o creștere rapidă, sunt stabilite doar 26 de grupuri de produse și aproximativ 500 de societăți care produc produse etichetate ecologic. Vânzările totale de produse etichetate ecologic sunt de peste 1 miliard de euro pe an, ceea ce reprezintă un procent foarte mic din piața UE potențială.

Abordarea propusă:

Studiul de impact demonstrează faptul că sistemul actual nu își atinge obiectivele din cauza unei insuficiente sensibilizări cu privire la etichetă și a gradului mic de absorbție de către industrie, deficiențe care rezultă din procedurile și managementul excesiv de birocratice.

Prin urmare, în vederea modificării și simplificării sistemului, s-a propus, următorul pachet de măsuri :

- Conceperea regulamentului astfel încât acesta să se articuleze mai bine cu celelalte măsuri de producție și consum durabile

- Extinderea domeniului de aplicare a etichetei

- Introducerea unor măsuri de încurajare a armonizării cu alte sisteme de etichetare ecologică.

- Creșterea numărului de grupuri de produse / elaborarea mai rapidă a criteriilor

- Introducerea unui model pentru documentele referitoare la criterii pentru ca acestea să fie mai ușor de utilizat

- Includerea unor orientări privind achizițiile publice ecologice în elaborarea criteriilor

- Eliminarea taxelor anuale și simplificarea procedurilor de evaluare

- Evaluarea inter pares între autoritățile competente

- Stimularea comercializării

- Propunerea de standarde obligatorii de performanță ecologică pentru produse

- Simplificarea documentelor de stabilire a criteriilor, acordarea unei atenții sporite efectelor celor mai semnificative ale produselor asupra mediului, menținându-se, în același timp, niveluri de performanță ridicate.

Rezultate/obiective preconizate:

Prezenta revizuire a etichetei ecologice are următoarele obiective:

- Un nivel înalt de sensibilizare, înțelegere și respectare în cadrul UE-27 și în întreaga lume. Criteriul de succes pe termen mediu trebuie să fie recunoașterea etichetei ecologice de către consumatorii și de către întreprinderile din întreaga Uniune Europeană.

- Criteriile vizează produsele și serviciile cărora eticheta ecologică le poate oferi cele mai multe beneficii, mai ales pentru grupurile de produse cu un impact semnificativ asupra mediului și, prin aceasta, cu un potențial crescut de ameliorare. (Creșterea de la 25 de grupuri de produse la 40 – 50 de grupuri de produse până în 2015.)

- Mult mai multe produse etichetate ecologic pe rafturile magazinelor, la dispoziția consumatorilor. (Cu o cotă de piață de 10% pentru grupurile de produse etichetate ecologic)

- Documente de stabilire a criteriilor care să poată fi folosite cu ușurință de către achizitorii publici.

- Introducerea unei etichete ecologice foarte bine armonizate cu alte etichete similare, pe plan global și național.

- O etichetă ecologică care să poată fi obținută de întreprinderi cu costuri și eforturi proprii limitate, menținându-se în același timp un nivel de rigurozitate ridicat pentru a se asigura credibilitatea etichetei față de consumatori și de grupurile ecologice.

3. Elementele juridice ale propunerii

3.1. Temeiul juridic

Instrumentul este justificat în mod clar de considerații de politici în materie de mediu, în conformitate cu articolul 175 din Tratatul CE. Acesta a reprezentat deja temeiul juridic al Regulamentului (CE) nr. 1980/2000 privind sistemul comunitar revizuit de acordare a etichetei ecologice.

3.2. Principiul subsidiarită ții și al proporționalității

Prezenta propunere de regulament privind un sistem de etichetare ecologică stabilește cadrul care permite definirea, la nivelul UE, a reperelor pentru bune performanțe ecologice ale produselor, pe bază de criterii tehnice. De asemenea, propunerea oferă întreprinderilor care doresc să demonstreze că îndeplinesc criteriile un cadru care le permite să facă acest lucru sub supravegherea statelor membre.

3.3. Alegerea instrumentelor

Un regulament al Parlamentului European și al Consiliului este instrumentul care se impune, dată fiind nevoia de norme precise și comune privind funcționarea sistemului în întreaga Comunitate. În trecut, sistemul de acordare a etichetei ecologice a fost întotdeauna bazat pe regulamente (Regulamentele nr. 880/1992 și nr. 1980/2000). Nu există nicio schimbare în condițiile cadru privind funcționarea sistemului care să justifice schimbarea instrumentului.

4. Implica Ț II ASUPRA BUGETULUI

A se vedea fișele financiare din anexă.

5. Date suplimentare

5.1. Simplificare

Prezenta propunere respectă angajamentul corespunzător luat în cadrul programului continuu de simplificare al Comisiei, a se vedea COM (2008)33.

Nu este posibil să se evalueze costurile administrative totale, inclusiv costurile pentru autoritățile publice care administrează sistemul, fiindcă avem de-a face cu un instrument aplicat pe bază voluntară ale cărui costuri depind, în mare măsură, de utilizarea sa de către industrie și de costurile asociate ale supravegherii pieței cu privire la respectarea normelor de către cei care folosesc eticheta ecologică.

Este, de asemenea, posibil să se evalueze impactul micro-opțiunilor selectate asupra costurilor administrative ale procedurilor individuale. Trebuie de asemenea subliniat faptul că, în conformitate cu definiția strictă dată de Comisie costurilor administrative, regulamentul privind eticheta ecologică nu impune niciun cost administrativ întreprinderilor, deoarece este un sistem aplicat pe bază voluntară, astfel că întreprinderile sunt libere să aleagă dacă participă sau nu.

Conceperea regulamentului astfel încât acesta să se articuleze mai bine cu celelalte măsuri de producție și consum durabile ale Comisiei înseamnă că este posibil să se amplifice sinergiile dintre diferite instrumente politice legate de produse și, prin urmare, să se armonizeze cadrul de prezentare a criteriilor. Acest lucru va reduce sarcina administrativă asupra întreprinderilor.

Introducerea de măsuri de încurajare a armonizării cu alte sisteme de etichetare ecologică: În cazul întreprinderilor care doresc să solicite acordarea mai multor etichete ecologice, măsurile de armonizare nu pot decât să reducă obligațiile administrative. Costurile testelor pot fi reduse cu 100% dacă se deține deja o etichetă, fiindcă nu mai este necesară nicio testare sau verificare suplimentară. Aceste obligații financiare reduse pot fi deosebit de atrăgătoare pentru întreprinderile mici și mijlocii.

Creșterea numărului de grupuri de produse / elaborarea mai rapidă a criteriilor: Procedura simplificată de elaborare a criteriilor ar reduce costurile pentru toate părțile implicate (se reduce numărul reuniunilor la care este necesară participarea), dar dezvoltarea mai multor grupuri de produse are, în mod evident, un cost asociat.

Unul dintre aspectele opțiunii de „modificare a sistemului” va permite ca rezultatele eforturilor deja depuse de alte părți să fie folosite mai ușor de eticheta ecologică – de exemplu eforturile depuse în ceea ce privește etichetele naționale ale statelor membre, de Rețeaua globală de etichetare ecologică sau în contextul altor activități ale Comisiei, cum ar fi cel al directivei privind produsele consumatoare de energie sau al viitorului Plan de acțiune în favoarea consumului și a producției durabile. Acest lucru va conduce la economii de timp și bani, deoarece se va evita dezvoltarea izolată a criteriilor de etichetare ecologică.

Introducerea unui model pentru documentele referitoare la criterii pentru ca acestea să fie mai ușor de utilizat: Standardizarea și simplificarea utilizării documentelor de stabilire a criteriilor va însemna reducerea sarcinii administrative asupra întreprinderilor și organismelor de achiziții care folosesc criterii pentru specificațiile tehnice.

Includerea unor orientări privind achizițiile publice ecologice în elaborarea criteriilor: Conform celor prevăzute la punctul anterior, responsabilii cu achizițiile vor avea acces mai ușor la criteriile armonizate europene și întreprinderile vor beneficia de condiții de egalitate, dacă în cadrul specificațiilor tehnice pentru contracte sunt folosite aceleași criterii în întreaga Europă. Statele membre vor economisi de asemenea bani, deoarece aceleași criterii vor putea fi folosite și pentru etichetarea ecologică și pentru achizițiile publice.

Eliminarea taxelor anuale: Venitul actual direct din taxe pentru autoritățile competente este de aproximativ 1 milion de euro pe an în cadrul UE-27. Acest venit direct va fi pierdut în cazul în care se vor elimina taxele, însă se va reduce sarcina administrativă asupra întreprinderilor. Economiile administrative ar putea reprezenta aproximativ o jumătate de zi persoană/an pentru o întreprindere, la care se adaugă avantajul de a nu avea de plătit o taxă anuală. Pentru statele membre, sarcina administrativă legată de operarea sistemului va rămâne aceeași, deoarece munca necesară pentru administrarea și realizarea evaluării și a verificării în cadrul sistemului actual va fi egală cu munca necesară pentru supravegherea pieței în cadrul noii propuneri. Faptul că se utilizează criterii mai simple ar trebui, cu toate acestea, să contribuie la reducerea sarcinilor administrative aferente.

5.2. Abrogarea legisla ției existente

Regulamentul existent privind etichetarea ecologică, Regulamentul (CE) nr. 1980/2000 va fi abrogat.

5.3. Clauză de reexaminare/revizuire/caducitate

Se include o clauză de revizuire.

2008/0152 (COD)

Propunere de

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

privind sistemul comunitar de etichetare ecologică (Text cu relevanță pentru SEE)

PARLAMENTUL EUROPEAN ȘI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene, în special articolul 175 alineatul (1),

având în vedere propunerea Comisiei[8],

având în vedere avizul Comitetului Economic și Social European[9],

având în vedere avizul Comitetului Regiunilor[10],

în conformitate cu procedura stabilită la articolul 251 din Tratat[11],

întrucât:

(1) Regulamentul (CE) nr. 1980/2000 al Consiliului din 17 iulie 2000 privind sistemul de acordare a etichetei ecologice comunitare[12] avea ca obiect stabilirea unui sistem comunitar pe bază voluntară de acordare a etichetei ecologice pentru promovarea produselor cu un impact minim asupra mediului pe parcursul întregului lor ciclu de viață și care oferă consumatorilor informații precise, exacte și stabilite pe bază științifică cu privire la impactul acestora asupra mediului.

(2) Experiența câștigată în contextul punerii în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1980/2000 a demonstrat necesitatea modificării sistemului de etichetare ecologică comunitară pentru a-i spori eficacitatea și a-i raționaliza funcționarea.

(3) Pentru a evita proliferarea sistemelor de etichetare ecologică și pentru a încuraja performanțe ecologice mai ridicate în toate domeniile pentru care impactul asupra mediului este un factor în alegerea consumatorului, trebuie extinsă posibilitatea utilizării etichetei ecologice comunitare. Cu toate acestea, este necesar să se asigure existența unei distincții clare între prezentul regulament și Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului din 28 iunie 2007 privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice, precum și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2092/91[13].

(4) Sistemul comunitar de etichetare ecologică este parte a politicii de consum și producție durabile a Comunității, care are ca obiectiv reducerea impactului negativ al consumului și producției asupra mediului, sănătății și resurselor naturale. Sistemul este destinat să promoveze acele produse care au un nivel înalt de performanță ecologică, prin utilizarea etichetei ecologice. În acest scop, este necesar să se impună ca stabilirea criteriilor pe care trebuie să le satisfacă produsele pentru a purta eticheta ecologică să se realizeze pe baza celor mai bune performanțe ecologice realizate de produse aflate pe piața comunitară. Aceste criterii trebuie să fie ușor de înțeles și de aplicat și , în consecință, ar trebui să se limiteze la efectele cele mai semnificative ale produselor asupra mediului.

(5) Este de dorit ca orice parte interesată să poată conduce elaborarea sau revizuirea criteriilor privind eticheta ecologică, cu condiția ca normele procedurale comune să fie respectate și ca procesul să fie coordonat de Comisie. Pentru a asigura coerența de ansamblu a acțiunii comunitare, este de asemenea adecvat ca, la elaborarea criteriilor privind eticheta ecologică, să se impună luarea în considerare a obiectivelor strategice cele mai recente ale Comunității în domeniul mediului, cum ar fi programele de acțiune privind mediul, strategiile de dezvoltare durabilă și programele privind schimbările climatice.

(6) Pentru a simplifica sistemul comunitar de etichetare ecologică și pentru a reduce sarcina administrativă legată de utilizarea etichetei ecologice, procedurile de evaluare și de verificare trebuie înlocuite cu un sistem de înregistrare.

(7) Pentru a extinde utilizarea etichetei ecologice și pentru a nu îi penaliza pe cei ai căror produse îndeplinesc criteriile privind etichetarea ecologică, este necesar să se reducă costurile utilizării etichetării ecologice.

(8) În lumina procedurilor simplificate de utilizare a etichetei ecologice, este adecvat să se prevadă condițiile în care se poate folosi eticheta ecologică și, pentru a se asigura conformitatea cu aceste condiții, să se solicite autorităților competente să întreprindă verificări și pentru a interzice utilizarea etichetei ecologice în cazurile în care condițiile de utilizare nu au fost îndeplinite. Este de asemenea indicat să se solicite statelor membre să stabilească norme privind sancțiunile aplicabile în cazul încălcării prezentului regulament, precum și să garanteze punerea în aplicare a acestora.

(9) Este necesară sensibilizarea publicului cu privire la eticheta ecologică comunitară prin acțiuni de promovare, care să le permită consumatorilor să înțeleagă semnificația etichetei și să facă alegeri informate.

(10) Pentru a facilita comercializarea produselor care poartă eticheta ecologică la nivel național și comunitar și pentru a evita inducerea în eroare a consumatorilor, este de asemenea necesar să se sporească coerența dintre sistemul comunitar de etichetare ecologică și sistemele naționale de etichetare ecologică din Comunitate.

(11) Pentru a se asigura punerea în aplicare armonizată a sistemului de înregistrare, a supravegherii pieței și a verificării utilizării etichetei ecologice în întreaga Comunitate, autoritățile competente trebuie să ia parte la un sistem comun de evaluare.

(12) Măsurile necesare pentru punerea în aplicare a prezentului regulament trebuie adoptate în conformitate cu Decizia 1999/468/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 de stabilire a normelor privind exercitarea competențelor de executare conferite Comisiei[14],

(13) În special, Comisia trebuie să fie împuternicită să adopte criteriile cu care trebuie să se conformeze produsele pentru a purta eticheta ecologică și să modifice anexele la prezentul regulament. Deoarece măsurile respective au un domeniu general de aplicare și sunt destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament, printre altele prin completarea acestuia cu noi elemente neesențiale, ele trebuie să fie adoptate în conformitate cu procedura de reglementare cu control prevăzută la articolul 5a din Decizia 1999/468/CE.

(14) Din motive de claritate și de siguranță juridică, Regulamentul (CE) nr. 1980/2000 trebuie, prin urmare, înlocuit cu prezentul regulament.

(15) Trebuie prevăzute dispoziții tranzitorii adecvate pentru a facilita tranziția între Regulamentul (CE) nr. 1980/2000 și prezentul regulament,

ADOPTĂ PREZENTUL REGULAMENT:

Articolul 1 Obiectul

Prezentul regulament instituie norme privind stabilirea și punerea în aplicare a sistemului comunitar de etichetare ecologică.

Articolul 2 Domeniul de aplicare

Prezentul regulament se aplică tuturor bunurilor sau serviciilor furnizate pentru distribuție, consum sau utilizare pe piața comunitară, fie contra cost, fie gratuit (denumite în continuare „produse”).

În ceea ce privește produsele alimentare definite la articolul 2 din Regulamentul (CE) nr. 178/2002 al Parlamentului European și al Consiliului[15], prezentul regulament se aplică numai alimentelor prelucrate și produselor de pescuit și acvacultură.

Articolul 3 Definiții

În sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiții:

1. „grup de produse” înseamnă un ansamblu de bunuri sau servicii care se folosesc în scopuri similare și sunt echivalente în ceea ce privește utilizarea și perceperea lor de către consumatori.

2. „consumator” înseamnă orice persoană fizică sau juridică care cumpără sau primește un produs de pe piață, fie pentru utilizare sau consum, fie pentru fabricare sau distribuție.

3. „impact asupra mediului” înseamnă orice modificare adusă mediului rezultată, în întregime sau parțial, în urma unui produs pe durata ciclului său de viață.

4. „performanță ecologică” înseamnă rezultatul gestionării de către un producător a acelor caracteristici ale produselor care pot provoca un impact asupra mediului.

Articolul 4 Autoritățile competente

1. Fiecare stat membru desemnează organismul sau organismele responsabile de îndeplinirea sarcinilor prevăzute în prezentul regulament (denumite în continuare „autoritate competentă” sau „autorități competente”) și se asigură de faptul că acestea sunt operaționale. În cazul în care se desemnează mai multe autorități competente, statul membru stabilește competențele autorităților respective, precum și cerințele de coordonare aplicabile acestora.

2. Autoritățile competente sunt astfel instituite încât să se garanteze independența și neutralitatea lor, iar normele de procedură sunt astfel stabilite încât să se asigure transparența în desfășurarea activităților, precum și implicarea tuturor părților interesate.

Articolul 5 Comitetul Uniunii Europene pentru etichetarea ecologică

1. Comisia stabilește un Comitet al Uniunii Europene pentru etichetare ecologică (CEEUE), și numește membrii acestuia, care sunt din reprezentanții autorităților competente la care se face referire la articolul 4 și reprezentanți ai altor părți interesate. CEEUE contribuie la elaborarea și revizuirea criteriilor privind etichetarea ecologică și la examinarea punerii în aplicare a sistemului comunitar de etichetare ecologică. Acesta oferă de asemenea Comisiei consultanță și asistență în aceste domenii și, în special, emite recomandări privind cerințele minime de performanță ecologică.

2. Comisia se asigură că, în desfășurarea activităților sale, CEEUE menține o participare echilibrată a tuturor părților interesate relevante pentru fiecare grup de produse, cum ar fi autoritățile competente, producătorii, distribuitorii, importatorii, asociațiile de protecție a mediului și organizațiile de consumatori.

Articolul 6 Cerințe generale pentru criteriile de etichetare ecologică

1. Criteriile de etichetare ecologică se bazează pe performanțele ecologice ale produselor, luând în considerare cele mai recente obiective strategice ale Comunității în domeniul mediului.

2. Performanța ecologică a produselor este determinată pe baza produselor care au cea mai bună performanță de pe piața comunitară. În acest scop, se ia în considerare efectele cele mai semnificative asupra mediului pe durata ciclului de viață a produselor, în special impactul asupra schimbărilor climatice, impactul asupra naturii și biodiversității, consumul de energie și de resurse, generarea de deșeuri, emisiile în toate tipurile de medii, poluarea prin efecte fizice, precum și utilizarea și eliberarea de substanțe periculoase.

3. Criteriile de etichetare ecologică stabilesc cerințele de mediu pe care un produs trebuie să le îndeplinească pentru a purta eticheta ecologică.

4. La stabilirea cerințelor de mediu, se ia în considerare balanța ecologică netă a avantajelor și riscurilor de mediu, inclusiv în ceea ce privește aspectele de sănătate și securitate, în diferitele faze ale ciclului de viață al produselor respective.

5. Aceste criterii includ cerințe menite să garanteze faptul că produsele care poartă eticheta ecologică funcționează în mod corespunzător, în conformitate cu utilizarea căreia i-au fost destinate.

6. Criteriile de etichetare ecologică iau în considerare criteriile stabilite pentru alte etichete ecologice, în cazul în care acestea există pentru grupul respectiv de produse.

Articolul 7 Elaborarea și revizuirea criteriilor de etichetare ecologică

1. După consultarea CUEEE, Comisia stabilește și conduce elaborarea sau revizuirea criteriilor de etichetare ecologică.

După consultarea CUEEE, statele membre, autoritățile competente și celelalte părți interesate pot, de asemenea, iniția și conduce elaborarea sau revizuirea criteriilor de etichetare ecologică.

Partea care inițiază și conduce elaborarea sau revizuirea criteriilor de etichetare ecologică stabilește, în conformitate cu procedura prevăzută la anexa IA, următoarele documente:

1. un raport preliminar;

2. un proiect de propunere privind criteriile;

3. un raport tehnic în sprijinul proiectului de propunere privind criteriile;

4. un raport final;

5. un manual pentru potențialii utilizatori ai etichetei ecologice și pentru autoritățile competente;

6. un manual pentru autoritățile care acordă contracte publice.

2. În cazurile în care criteriile au fost deja elaborate în cadrul altui sistem de etichetare ecologică pentru un grup de produse pentru care nu au fost stabilite criterii comunitare de etichetare ecologică, toate statele membre, în care celălalt sistem de etichetare ecologică este recunoscut, pot propune, după consultarea Comisiei și a CUEEE, respectivele criterii pentru elaborare în cadrul sistemului comunitar de etichetare ecologică.

În astfel de cazuri, se poate aplica procedura simplificată de elaborare a criteriilor prevăzută la anexa IB, cu condiția ca criteriile propuse să fi fost elaborate în concordanță cu anexa IA.

3. În cazul în care se elaborează criterii pentru alimente prelucrate altele decât produsele de acvacultură, criteriile respective se aplică numai operațiunilor de prelucrare, transport sau ambalare.

Articolul 8 Stabilirea criteriilor de etichetare ecologică

1. După consultarea CUEEE, Comisia adoptă măsuri pentru stabilirea criteriilor specifice de etichetare ecologică pentru fiecare grup de produse.

Măsurile respective, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament, prin completarea sa, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 16 alineatul (2).

2. În cadrul măsurilor menționate la alineatul 1, Comisia:

7. stabilește cerințele pentru evaluarea conformității diferitelor produse cu criteriile de etichetare ecologică;

8. indică, acolo unde este cazul, cele trei caracteristici cheie privind mediul care vor figura pe eticheta ecologică;

9. specifică perioada de valabilitate a criteriilor și a cerințelor de evaluare.

3. Perioada de valabilitate a criteriilor și a cerințelor de evaluare este specificată în cadrul fiecărui set de criterii de etichetare ecologică pentru fiecare grup de produse.

Articolul 9 Înregistrarea pentru utilizarea etichetei ecologice

1. Pentru a utiliza eticheta ecologică, producătorii, importatorii, furnizorii de servicii, angrosi știi sau distribuitorii care doresc să utilizeze eticheta ecologică se înregistrează la una din autoritățile competente menționate la articolul 4 în conformitate cu următoarele norme:

10. în cazul în care produsul provine dintr-un singur stat membru, înregistrarea se face la autoritatea competentă din statul membru respectiv;

11. în cazul în care un produs provine, sub aceeași formă, din mai multe state membre, cererea de înregistrare poate fi prezentată autorității competente dintr-unul dintre statele membre respective;

12. în cazul în care un produs provine din afara Comunității, cererea de înregistrare poate fi prezentată autorității competente din oricare stat membru în care produsul a fost sau urmează să fie comercializat.

Eticheta ecologică se prezintă sub una din formele descrise în anexa II.

Eticheta ecologică poate fi utilizată numai pentru produsele înregistrate și care se conformează criteriilor de etichetare ecologică aplicabile produselor respective.

2. Cererile de înregistrare menționează numele și adresa operatorului, precum și grupul de produse vizat și conține o descriere completă a produsului.

Cererile de înregistrare includ toate documentele pertinente în conformitate cu dispozițiile Comisiei de instituire a criteriilor privind etichetarea ecologică pentru grupul de produse vizat.

3. Autoritatea competentă la care se prezintă cererea de înregistrare poate solicita o taxă de până la 200 de euro pentru procesarea înregistrării. În cazul în care se solicită plata unei taxe, utilizarea etichetei ecologice este condiționată de plata taxei în termenul stabilit.

4. Autoritatea competentă în cauză verifică documentația menționată la alineatul (2) în termen de două luni de la primirea cererii de înregistrare.

Autoritatea competentă atribuie un număr de înregistrare fiecărui produs, cu condiția ca documentația prezentată să fie completă.

5. După primirea numărului de înregistrare, operatorul poate să aplice eticheta pe produs. În acest caz, operatorul specifică de asemenea numărul de înregistrare pe produs.

6. Autoritatea competentă care a înregistrat un produs notifică fiecare înregistrare Comisiei. Comisia stabilește un registru comun și îl actualizează în mod periodic. Registrul trebuie să fie disponibil publicului.

7. Eticheta ecologică poate fi utilizată pentru produsele care intră sub incidența înregistrării și pentru materialele lor promoționale.

8. Înregistrarea se face fără a aduce atingere cerințelor de mediu, altor cerințe de reglementare ale Comunității sau dreptului intern aplicabile în diferite faze ale ciclului de viață a produsului.

9. Dreptul de a utiliza eticheta ecologică nu se extinde la utilizarea etichetei ecologice ca o componentă a mărcii comerciale.

10. În cazul în care eticheta ecologică se aplică pe alimente prelucrate, altele decât produsele de acvacultură, care nu îndeplinesc cerințele Regulamentului (CE) nr. 834/2007, pe respectivele alimente se adaugă o indicație suplimentară, în același câmp vizual, cu privire la faptul că eticheta respectivă vizează numai performanța ecologică a operațiunilor de prelucrare, transport sau ambalare a produselor.

Primul paragraf se aplică și alimentelor prelucrate etichetate în conformitate cu articolul 24 din Regulamentul (CE) nr. 834/2007.

Articolul 10 Supravegherea pieței și controlul utilizării etichetei ecologice comunitare

1. Este interzisă orice reclamă falsă sau înșelătoare sau folosirea oricărei etichete sau sigle care să ducă la confundarea cu eticheta ecologică comunitară.

2. Autoritatea competentă care a înregistrat produsul procedează la verificări, periodic sau ca urmare a unei reclamații, ale înregistrărilor pe care le-au realizat. Aceste verificări pot lua forma unor controale aleatorii la fața locului.

Autoritatea competentă care a realizat înregistrarea îl informează pe utilizatorul etichetei ecologice în legătură cu orice reclamație făcută cu privire la produsul care poartă eticheta ecologică și poate solicita utilizatorului să răspundă la reclamațiile respective. Autoritatea competentă poate să nu divulge utilizatorului etichetei identitatea reclamantului.

3. Utilizatorul etichetei ecologice permite autorității competente să întreprindă toate investigațiile necesare pentru monitorizarea conformității permanente cu criteriile specifice grupului de produse și cu dispozițiile articolului 9.

4. La cererea autorității competente care a înregistrat produsul, utilizatorul etichetei ecologice permite accesul la sediul său în care a fost fabricat produsul respectiv.

Această cerere poate fi prezentată la orice moment rezonabil și fără preaviz.

5. În cazul în care, după ce utilizatorului etichetei ecologice i s-a oferit posibilitatea de a-și prezenta observațiile, autoritatea competentă care a înregistrat produsul stabilește că produsele care poartă eticheta ecologică nu îndeplinesc criteriile specifice respectivului grup de produse sau că eticheta ecologică nu este utilizată în conformitate cu dispozițiile articolului 9, se interzice utilizarea etichetei ecologice pe produsele respective. Utilizatorul etichetei ecologice nu este îndreptățit la rambursarea, integrală sau parțială, a taxei stabilite la articolul 9 alineatul (3).

Autoritatea competentă informează fără întârziere toate celelalte autorități competente și Comisia cu privire la respectiva interdicție.

6. Autoritatea competentă care a înregistrat produsul nu dezvăluie și nu folosește în niciun scop care nu are legătură cu autorizarea pentru utilizarea etichetei ecologice informațiile la care are acces pe parcursul evaluării conformității unui utilizator al etichetei ecologice cu normele privind utilizarea etichetei ecologice stabilite la articolul 9.

Autoritatea competentă va efectua toți pașii considerați rezonabili pentru a asigura protecția documentelor care i-au fost furnizate împotriva falsificării și înstrăinării.

7. În cazul în care o autoritate competentă ia cunoștință de faptul că un produs care se află pe piață și care poartă eticheta ecologică ar putea să nu îndeplinească criteriile specifice grupului de produse și dispozițiile articolului 9, respectiva autoritate competentă informează imediat Comisia și autoritatea competentă care a înregistrat produsul.

Autoritatea competentă care a înregistrat produsul întreprinde demersurile necesare pentru investigarea conformității produsului cu criteriile specifice grupului de produse și cu dispozițiile articolului 9. Se aplică procedura prevăzută la alineatul (5).

Articolul 11 Sisteme de etichetare ecologică în statele membre

În cazurile în care criteriile comunitare de etichetare ecologică specifice unui anumit grup de produse au fost publicate, celelalte sisteme naționale de etichetare ecologică recunoscute, care nu acoperă grupul de produse la momentul publicării, pot fi extinse la grupul respectiv de produse numai dacă criteriile elaborate în cadrul sistemelor respective sunt cel puțin la fel de stricte ca și criteriile comunitare de etichetare ecologică.

Articolul 12 Promovarea etichetei ecologice

Statele membre și Comisia, în cooperare cu CUEEE, promovează utilizarea etichetei ecologice comunitare prin acțiuni de sensibilizare și campanii de informare pentru consumatori, producători, achizitori publici, comercianți, distribuitori și publicul general, sprijinind astfel dezvoltarea sistemului.

Articolul 13 Evaluarea inter pares

Pentru a asigura punerea în aplicare armonizată a dispozițiilor articolelor 9 și 10, autoritățile competente întreprind evaluarea inter pares . Evaluarea inter pares este realizată pe baza criteriilor și dispozițiilor de evaluare solidă și transparentă.

Comisia supraveghează regulile și funcționarea corectă a evaluării inter pares a autorităților competente. Autoritățile competente comunică Comisiei un raport privind evaluarea inter pares , pe care îl înaintează pentru informare către CUEEE și îl pune la dispoziția publicului.

Articolul 14 Raport

Cel târziu până la data de [se stabilește o dată anume - cinci ani de la data publicării], Comisia prezintă Parlamentului European și Consiliului un raport privind punerea în aplicare a sistemului comunitar de etichetare ecologică. De asemenea, raportul identifică elementele pentru o eventuală revizuire a sistemului.

Articolul 15 Modificarea anexelor

Comisia poate cre ște taxa maximă prevăzută la articolul 9 alineatul (3) și poate modifica anexele.

Aceste măsuri, destinate să modifice elemente neesențiale ale prezentului regulament, se adoptă în conformitate cu procedura de reglementare cu control menționată la articolul 16 alineatul (2).

Articolul 16 Comitetul

Comisia este asistată de un comitet.

Atunci când se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5a alineatele (1) - (4) și articolul 7 din Decizia 1999/468/CE, având în vedere dispozițiile de la articolul 8 din respectiva decizie.

Articolul 17 Sancțiuni

Statele membre stabilesc regimul sancțiunilor care se aplică în cazul încălcării dispozițiilor prezentului regulament și iau toate măsurile necesare pentru a asigura aplicarea acestora. Sancțiunile prevăzute trebuie să fie eficiente, proporționale și disuasive. Statele membre notifică Comisiei prezentele dispoziții până cel târziu la data de ... și, în același timp, notifică fără întârziere orice modificare ulterioară care le afectează.

Articolul 18 Abrogarea

Regulamentul (CE) nr. 1980/2000 se abrogă.

Articolul 19 Dispoziții tranzitorii

Regulamentul (CE) nr. 1980/2000 continuă să se aplice contractelor încheiate în temeiul articolului 9 până la data expirării specificată în contractele respective.

Articolul 20 Intrare în vigoare

Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene .

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.

Adoptat la Bruxelles,

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu,

Președinte Președinte

ANEXA I Procedura de elaborare și revizuire a criteriilor de etichetare ecologică

A. Procedura standard

Se stabilesc următoarele documente:

1. Raportul preliminar

Raportul preliminar include următoarele elemente:

- Indicarea cantitativă a potențialelor beneficii pentru mediu specifice grupului de produse, luându-se în considerare inclusiv beneficiile provenind de la alte grupuri de produse similare europene și naționale etichetate ecologic;

- Motivarea alegerii și domeniul de aplicare a grupului de produse;

- Examinarea tuturor aspectelor comerciale posibile;

- Analiza criteriilor altor etichete ecologice;

- Legislația în vigoare și inițiativele legislative în curs privind sectorul grupului de produse;

- Informații despre piața intracomunitară pentru sectorul respectiv, inclusiv volumul și cifra de afaceri;

- Potențialul actual și viitor pentru penetrarea pieței de către produsele etichetate ecologic;

- Extinderea și relevanța generală a impactului asupra mediului asociat cu grupul de produse, pe baza studiilor noi sau existente de evaluare a ciclului de viață. Se pot folosi și alte dovezi științifice. Aspectele critice și controversate sunt raportate detaliat și evaluate.

- Referințele datelor și informațiilor colectate și folosite la elaborarea raportului.

Pe toată durata elaborării criteriilor,raportul preliminar este disponibil pentru comentarii și referințe pe pagina de internet a Comisiei dedicată etichetei ecologice.

2. Proiectul de propunere privind criteriile și raportul tehnic aferent

După publicarea raportului preliminar, se stabilește un proiect de propunere, precum și un raport tehnic în sprijinul acestuia.

Propunerea privind criteriile respectă următoarele cerințe:

- se bazează pe performanța ecologică pe parcursul întregului ciclu de viață al produsului pe care o au cele mai bune produse de pe piață și corespund, în măsura posibilului, unui procent de 10% din cele mai bune produse disponibile pe piață;

- se bazează pe impactul cel mai semnificativ al produsului asupra mediului, se exprimă, în măsura posibilului, în mod rezonabil, prin indicatori tehnici cheie de performanță ecologică ai produsului și sunt adecvate pentru evaluarea în conformitate cu normele prezentului regulament;

- se bazează pe date și informații solide, reprezentative în măsura posibilului pentru întreaga piață comunitară;

- se bazează pe datele privind ciclul de viață și impactul cantitativ asupra mediului, după caz, în conformitate cu sistemele de referință europene de date privind ciclul de viață;

- se iau în considerare punctele de vedere ale tuturor părților interesate implicate în procesul de consultare;

- la luarea în considerare a definițiilor, a metodelor de testare și a documentației tehnice și administrative, se garantează armonizarea cu legislația în vigoare aplicabilă grupului de produse;

- se iau în considerare politicile comunitare pertinente și lucrările efectuate pe alte grupuri de produse similare.

Proiectul de propunere privind criteriile este redactat într-un mod accesibil celor care doresc să le utilizeze. Acesta prezintă justificarea fiecărui criteriu și explică beneficiile de mediu specifice fiecărui criteriu.

Raportul tehnic include cel puțin următoarele elemente:

- explicațiile științifice ale fiecărei cerințe și ale fiecărui criteriu;

- indicarea cantitativă a performanței ecologice generale pe care criteriile trebuie să o îndeplinească în totalitatea lor, prin comparație cu cea a produselor medii de pe piață;

- estimarea impactului preconizat asupra mediului/economic/social pentru criteriile luate ca întreg;

- metodele de testare relevante pentru evaluarea diferitelor criterii;

- estimarea costurilor de testare;

- pentru fiecare criteriu, informații cu privire la toate testările, rapoartele și alte documentații care trebuie realizate de către utilizatori la cererea unei autorități competente, în temeiul articolului 10 alineatul (3).

Raportul tehnic și proiectul de propunere privind criteriile sunt puse la dispoziția publicului pentru comentarii pe pagina de internet a Comisiei dedicată etichetei ecologice. Partea care conduce elaborarea criteriilor pentru un grup de produse distribuie raportul și propunerea tuturor părților interesate.

Vor avea loc cel puțin două reuniuni deschise ale grupului de lucru asupra propunerii privind criteriile, la care vor fi invitate toate părțile interesate, cum ar fi autoritățile competente, industria (inclusiv IMM-urile), sindicatele, distribuitorii, importatorii, asociațiile de protecție a mediului și organizațiile de consumatori. Comisia participă de asemenea la aceste reuniuni.

Proiectul de propunere privind criteriile și raportul tehnic vor fi disponibile cu cel puțin o lună înainte de prima reuniune a grupului de lucru. Orice proiect ulterior de propunere privind criteriile va fi disponibil cu cel puțin o lună înainte de reuniunile ulterioare. Justificarea oricărei modificări a criteriilor în proiectele ulterioare va fi explicată și documentată în întregime, cu trimiteri la discuțiile din cadrul reuniunilor deschise ale grupului de lucru și la comentariile primite în cadrul consultărilor publice.

Se răspunde tuturor comentariilor primite pe durata procesului de elaborare a criteriilor, indicând dacă acestea sunt acceptate sau refuzate, precum și motivele pentru aceasta.

3. Raportul final și criteriile

Raportul final include următoarele elemente:

Răspunsuri clare la toate comentariile și propunerile, indicând dacă acestea sunt acceptate sau refuzate, precum și motivele pentru aceasta. Părțile interesate din Uniunea Europeană și cele din afara acesteia sunt tratate în mod egal.

Raportul final include, de asemenea, următoarele elemente:

- un rezumat de o pagină despre nivelul de sprijin pentru proiectul de propunere privind criteriile din partea autorităților competente;

- o listă cuprinzând toate documentele care au circulat pe parcursul elaborării criteriilor, cu indicarea datei de distribuire și a persoanelor cărora le-a fost transmis fiecare document, precum și câte o copie a documentelor respective;

- o listă a părților interesate care au fost implicate în aceste lucrări, au fost consultate sau au exprimat o opinie, împreună cu datele lor de contact;

- un rezumat;

- o propunere de strategie de comercializare și de comunicare pentru grupul de produse.

Se iau în considerare toate observațiile primite privind raportul final și se pun la dispoziție, la cerere, informații despre modul în care au fost utilizate comentariile formulate.

4. Manualul pentru poten țialii utilizatori ai etichetei ecologice și pentru autoritățile competente

Se elaborează un manual de utilizare pentru a veni în sprijinul potențialilor utilizatori ai etichetei ecologice și al autorităților competente în procesul de evaluare a conformității produselor cu criteriile.

5. Manualul pentru autorită țile care acordă contracte publice

Se elaborează un manual de utilizare care oferă îndrumări autorităților care acordă contracte publice în vederea utilizării criteriilor de etichetare ecologică.

Notă: Comisia oferă solicitanților și autorităților competente modele pentru manualul de utilizare și autorităților care acordă contracte publice pentru manualul de utilizare.

B. Procedura simplificată în cazul în care criteriile au fost elaborate de alte sisteme de etichetare ecologică

Comisiei i se înaintează un singur raport. Prezentul raport include o secțiune în care se demonstrează faptul că cerințele tehnice și de consultare stabilite în anexa IA au fost îndeplinite, împreună cu un proiect de propunere privind criteriile, un manual de utilizare pentru potențialii utilizatori ai etichetei ecologice și pentru autoritățile competente, precum și un manual de utilizare pentru autoritățile care acordă contracte publice.

În cazul în care Comisia consideră că raportul și criteriile îndeplinesc cerințele stabilite în anexa IA, raportul și proiectul de propunere de criterii sunt puse la dispoziția publicului pentru comentarii, pe o perioadă de două luni, pe pagina de internet a Comisiei dedicată etichetei ecologice.

Se răspunde tuturor comentariilor primite pe durata perioadei de consultare publică, indicând dacă acestea sunt acceptate sau refuzate, precum și motivele pentru aceasta. Sub rezerva modificărilor efectuate pe durata perioadei de consultare publică și în cazul în care niciun stat membru nu solicită o reuniune deschisă a grupului de lucru, Comisia poate adopta criteriile.

La cererea oricărui stat membru, va avea loc o reuniune deschisă a grupului de lucru asupra propunerii privind criteriile, la care participă toate părțile interesate, cum ar fi autoritățile competente, industria (inclusiv IMM-urile), sindicatele, distribuitorii, importatorii, asociațiile de protecție a mediului și organizațiile de consumatori. Comisia participă de asemenea la aceste reuniuni.

Sub rezerva modificărilor efectuate pe durata perioadei de consultare publică sau pe durata reuniunii grupului de lucru, Comisia poate adopta criteriile.

ANEXA IIForma etichetei ecologice

Eticheta ecologică comunitară se prezintă sub una din următoarele forme:

1.[pic]2.[pic]

Modelul 1 trebuie folosit în cazurile în care Comisia a indicat cele trei caracteristici cheie privind mediul care figurează pe eticheta ecologică în conformitate cu articolul 7.

Numărul de înregistrare al etichetei ecologice apare de asemenea pe produs. Acesta are următoarea formă:

[pic]

Unde XX se referă la țara de înregistrare și YYYYY se referă la numărul de înregistrare atribuit de autoritatea competentă.

FI ȘĂ FINANCIARĂ LEGISLATIVĂ

1. DENUMIREA PROPUNERII:

REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI

privind sistemul comunitar de etichetare ecologică

2. CADRUL ABM/ABB (GESTIONAREA/STABILIREA BUGETULUI PE ACTIVITĂȚI)

Domeniul (domeniile) de politici în cauză și activitatea (activitățile) asociată (asociate):

0703 – Punerea în aplicare a politicii de mediu

3. LINII BUGETARE

3.1. Linii bugetare [linii opera ționale și liniile de asistență tehnică și administrativă aferente (foste linii B..A)], inclusiv rubricile:

07 01 04 01: LIFE+ [Instrument financiar pentru mediu (2007 – 2013)] — Cheltuieli de gestiune administrativă

07 03 07: LIFE+ [Instrument financiar pentru mediu (2007 – 2013)]

3.2. Durata ac țiunii și a implicațiilor financiare:

Acțiunea (Regulamentul privind etichetarea ecologică) este așteptată să intre în vigoare în anul 2009. Cheltuielile operaționale pentru perioada 2009 – 2013 vor fi acoperite de instrumentul financiar LIFE+.

3.3. Caracteristici bugetare

Linia bugetară | Natura cheltuielilor | Nouă | Contribuție AELS | Participare țări candidate | Rubrica PF |

07010401 | Neobligatorii | CND[16] | NU | NU | DA | Nr. 2 |

070307 | Neobligatorii | CD/CND | NU | NU | DA | Nr. 2 |

4. SINTEZA RESURSELOR

4.1. Resurse financiare

4.1.1. Sinteza creditelor de angajament (CA) și a creditelor de plată (CP)

milioane EUR (cu 3 zecimale)

Natura cheltuielilor | Secțiunea nr. | 2009 | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 | 2014 și ulterior | Total 2009-2013 |

Cheltuieli operaționale[17] |

Credite de angajament (CA) | 8.1. | a | 0,990 | 4,710 | 3,210 | 3,210 | 0,710 | - | 12,830 |

Credite de plată (CP) | b | 0,660 | 3,338 | 3,214 | 3,410 | 1,543 | 0,665 | 12,830 |

Cheltuieli administrative incluse în suma de referință[18] |

Asistență tehnică și administrativă (CND) | 8.2.4. | c | - | - | - | - | - | - | - |

SUMA TOTALĂ DE REFERINȚĂ |

Credite de angajament | a+c | 0,990 | 4,710 | 3,210 | 3,210 | 0,710 | - | 12,830 |

Credite de plată | b+c | 0,660 | 3,338 | 3,214 | 3,410 | 1,543 | 0,665 | 12,830 |

Cheltuieli administrative neincluse în suma de referință[19] |

Resurse umane și cheltuieli conexe (CND) | 8.2.5. | d | 0,424 | 0,940 | 1,156 | 1,156 | 1,156 | - | 4,832 |

Costuri administrative, altele decât resursele umane și costurile conexe, neincluse în suma de referință (CND) | 8.2.6. | e | 0,200 | 0,200 | 0,200 | 0,200 | 0,200 | - | 1,000 |

Totalul indicativ al costului acțiunii |

TOTAL CA, inclusiv costul resurselor umane | a+c+d+e | 1,614 | 5,850 | 4,566 | 4,566 | 2,066 | 18,662 |

TOTAL PA, inclusiv costul resurselor umane | b+c+d+e | 1,284 | 4,478 | 4,570 | 4,766 | 2,899 | 0,665 | 18,662 |

Detalii privind cofinanțarea

În cazul în care propunerea prevede co-finanțare din partea statelor membre sau a altor organisme (a se preciza care sunt acestea), este necesar să se furnizeze o estimare a nivelului co-finanțării în tabelul de mai jos (pot fi adăugate rânduri suplimentare în cazul în care se prevede că mai multe organisme participă la co-finanțare):

milioane EUR (cu 3 zecimale)

Organismul de co-finanțare | Anul n | n + 1 | n + 2 | n + 3 | n + 4 | n + 5 și următorii | Total |

…………………… | f |

TOTAL CA cu co-finanțare | a+c+d+e+f |

4.1.2. Compatibilitatea cu programarea financiară

( Propunerea este compatibilă cu programarea financiară existentă.

( Propunerea necesită o reprogramare a rubricii relevante din perspectiva financiară.

( Propunerea poate necesita aplicarea dispozițiilor Acordului interinstituțional[20] (și anume, instrumentul de flexibilitate sau revizuire a perspectivei financiare).

4.1.3. Implica țiile financiare asupra veniturilor

( Propunerea nu are implicații financiare asupra veniturilor

( Propunerea are implicații financiare – efectul asupra veniturilor este următorul:

milioane EUR (cu o zecimală)

Anterior acțiunii [Anul n-1] | Situația după acțiune |

Numărul total al resurselor umane | 5 | 13 | 15 | 15 | 15 | 15 |

În prezent, 3,5 persoane AD și 1 persoană AST lucrează în cadrul DG ENV în domeniul etichetării ecologice.

5. CARACTERISTICI ȘI OBIECTIVE

5.1. Necesită a fi îndeplinite pe termen scurt sau lung

Obiectivul general al prezentului regulament revizuit este să încurajeze mai mult producția și consumul durabile de produse, furnizarea și utilizarea durabilă de servicii, prin stabilirea unor valori de referință pentru bunele performanțe ecologice ale produselor și serviciilor. Prin dirijarea consumatorilor către acestea, eticheta ecologică trebuie să promoveze acele produse și servicii care satisfac aceste valori de referință prin comparație cu altele din aceeași categorie.

Sistemul de etichetare ecologică va defini mai bine aceste valori de referință pentru buna performanță ecologică pe baza celor mai buni actori de pe piață la momentul definirii criteriilor.

5.2. Valoarea adăugată prin implicarea comunitară, compatibilitatea propunerii cu alte instrumente financiare și eventuala sinergie

În cadrul pieței unice, calea logică de urmat este mai degrabă stabilirea unui ansamblu unic de orientări care să fixeze valoarea de referință a credibilității de mediu a produselor, decât menținerea unor valori de referință diferite în fiecare din statele membre. Un sistem la nivel european ar facilita comercializarea în cadrul UE a produselor care protejează mai bine mediul, iar consumatorii ar putea cumpăra așa-numitele produse „mai ecologice” oriunde s-ar afla, având siguranța că aceste produse fac obiectul unei acreditări comune în materie de mediu. Eticheta ecologică comunitară este singurul sistem formal pentru întreaga piață internă – sistemele naționale sau regionale existente de etichetare ecologică o acoperă doar parțial.

5.3. Obiective, rezultate preconizate și indicatorii aferenți propunerii în contextul ABM

Obiectivele generale ale revizuirii sistemului sunt:

1. Încurajarea producției și a consumului durabil de produse, furnizarea și utilizarea durabilă de servicii prin stabilirea unor valori de referință pentru bunele performanțe ecologice. Prin dirijarea consumatorilor către acestea, eticheta ecologică trebuie să promoveze acele produse și servicii care satisfac aceste valori de referință prin comparație cu altele din aceeași categorie.

2. Sistemul revizuit de etichetare ecologică trebuie conceput într-un mod care să asigure faptul că este utilizabil ca parte integrantă și eficientă a cadrului mai larg al politicii Comisiei Europene privind consumul și producția durabile. Noul regulament trebuie să ofere flexibilitate pentru a se articula cu ușurință cu alte instrumente, cum ar fi contractele de achiziții publice ecologice, EMAS, proiectarea ecologică (Eco-design), planul de acțiune pentru tehnologii ecologice etc.

3. O etichetă ecologică cu mult mai influentă în ceea ce privește sprijinirea altor politici de producție și consum durabile și care stabilește, valori de referință privind buna performanță ecologică pentru uzul factorilor de decizie, al întreprinderilor sau pentru educarea publicului.

Obiectivele operaționale sunt:

- Un nivel înalt de sensibilizare, înțelegere și respectare în cadrul UE-27 și în întreaga lume. Criteriul de succes pe termen mediu trebuie să fie recunoașterea etichetei ecologice de către consumatorii și de către întreprinderile din întreaga Uniune Europeană la un nivel similar cu recunoașterea etichetelor Blue Angel sau Nordic Swan în țările în care operează acestea.

Indicatori:

- procentul din popula ție care cunoaște eticheta ecologică și semnificația acesteia în următorii zece ani

- procentul din întreprinderi care cunoa ște eticheta ecologică în următorii zece ani

- Clădirea încrederii în etichetă și menținerea credibilității ei sunt, de asemenea, elemente vitale. Eticheta trebuie să fie o valoare de referință respectată pentru performanța ecologică.

Indicator:

- Nivelul credibilită ții prin comparație cu alte etichete ecologice

- Sunt necesare criterii pentru toate produsele și serviciile cărora eticheta ecologică le poate oferi beneficii, mai ales pentru grupurile de produse cu un impact semnificativ asupra mediului și, prin aceasta, cu un potențial crescut de ameliorare.

Indicator:

- Numărul grupurilor de produse; numărul întreprinderilor per grup de produse; numărul de bucăți vândute per grup de produse; volum de vânzări per grup de produse.

- Cu mult mai multe produse etichetate ecologic pe rafturile magazinelor, la dispoziția consumatorilor, dintre care aceștia să poată alege;

Indicator:

- Vânzările produselor cu etichetă ecologică ca procentaj din totalul vânzărilor din grupul de produse respectiv.

- Documente de stabilire a criteriilor care să poată fi folosite cu ușurință de către achizitorii publici și de către factorii politici de decizie.

Indicatori:

- Utilizarea și absorbția criteriilor de etichetare ecologică de către achizitorii publici, monitorizate prin chestionarea statelor membre și prin contabilizarea accesărilor paginii de internet destinate contractelor de achiziții publice ecologice și a consultării documentelor de stabilire a criteriilor pentru eticheta ecologică.

- Numărul politicilor despre care se poate spune că au folosit activită țile lucrările și informațiile privind produsele etichetate ecologic.

- Introducerea unei etichete ecologice foarte bine armonizate cu alte etichete similare, pe plan global și național.

Indicator:

- Frecven ța cu care sistemele naționale de etichetare adoptă direct criteriile de etichetare ecologică.

- O etichetă ecologică care să poată fi obținută de întreprinderi cu costuri și eforturi proprii limitate, menținându-se în același timp un nivel de rigurozitate ridicat pentru a se asigura credibilitatea etichetei față de consumatori și de grupurile ecologice.

Indicator:

- Numărul de înregistrări

5.4. Modalități de realizare (cu titlu orientativ)

( Gestiune centralizată

( direct de către Comisie

( indirect, prin delegare către:

( agenții executive

( organisme înființate de Comunități, astfel cum sunt prevăzute la articolul 185 din regulamentul financiar

( organisme naționale din sectorul public/organisme naționale în serviciul public

( Gestiune repartizată sau descentralizată

( cu state membre

( cu țări terțe

( Gestiune în comun cu organizații internaționale (de precizat)

Observații:

6. MONITORIZARE ȘI EVALUARE

6.1. Sistem de monitorizare

Mai multe măsuri vor permite monitorizarea, punerea în aplicare a sistemului și evaluarea succesului Regulamentului privind etichetarea ecologică:

- Comisia va continua să folosească anchetele Eurobarometru pentru a obține date despre nivelul de sensibilizare a publicului și despre nivelul de încredere în eticheta ecologică.

- Contractul de prestări servicii pentru colectarea informațiilor statistice despre achizițiile publice ecologice, care este în curs de pregătire de către Comisie, include referiri la criteriile de etichetare ecologică care se aplică la nivelul întregii Uniuni Europene. Această activitate va oferi informații privind utilizarea și gradul de absorbție a criteriilor de etichetare ecologică de către achizitorii publici.

- Exercițiul anual de statistică va continua ca până acum: Autorităților competente li se solicită să ofere informații privind volumul de vânzări de produse etichetate ecologic, numărul de produse etichetate ecologic, taxele percepute de la utilizatorii înregistrați și resursele (de personal și financiare) alocate sistemului.

- Autoritățile competente vor raporta permanent toate noile înregistrări Comisiei, care va continua să le publice pe Internet în așa-numitul „magazin ecologic”(www.Eco-label.com).

- Reuniunile regulate dintre statele membre și părțile interesate vor continua, de asemenea, să reprezinte o sursă de informații privind punerea în aplicare a sistemului.

- Noul mecanism propus de evaluare inter pares , menit să asigure și să monitorizeze punerea în aplicare armonizată a regulamentului privind etichetarea ecologică va face ca modul în care autoritățile competente tratează problemele de evaluare și de verificare a solicitărilor din partea întreprinderilor să fie mai transparent.

6.2. Evaluare

6.2.1. Evaluare ex ante

Studiul de impact întreprins cu privire la regulamentul privind etichetarea ecologică demonstrează faptul că sistemul actual nu își poate atinge obiectivele din cauza faptului că insuficientei popularizări a etichetei și a gradului mic de absorbție de către industrie, aspecte care rezultă din procedurile și managementul excesiv de birocratice.

6.2.2. Măsuri luate în urma unei evaluări intermediare/ex-post (lec ții învățate din experiențe anterioare similare)

6.2.3. Condi țiile și frecvența evaluărilor viitoare

Propunerea de regulament va conține o clauză de revizuire.

7. Măsuri antifraudă

Standardele de control intern nr. 14, 15, 16, 18, 19, 20 și 21, precum și principiile prevăzute de Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene se aplică integral.

Comisia se asigură că, la punerea în aplicare a acțiunilor finanțate în temeiul prezentei propuneri, interesele financiare ale Comunității sunt protejate prin aplicarea de măsuri preventive împotriva fraudei, a corupției și a oricăror altor activități ilegale, prin verificări eficace și prin recuperarea sumelor plătite ilicit și, în eventualitatea descoperirii unor nereguli, prin sancțiuni efective, proporționale și disuasive, în conformitate cu Regulamentele (CE, Euratom) nr. 2988/95 și (CE, Euratom) nr. 2185/96 ale Consiliului și cu Regulamentul (CE) nr. 1073/1999 al Parlamentului European și al Consiliului.

8. DETALII PRIVIND RESURSELE

8.1. Obiectivele propunerii din perspectiva costurilor financiare

Credite de angajament în milioane EUR (cu 3 zecimale)

(A se indica denumirea obiectivelor, acțiunilor și realizărilor) | Tipul realizării | Costul mediu | 2009 | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 | 2009-2013 |

2009 | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 |

Funcționari sau agenți temporari (XX 01 01) | A*/AD | 1 | 2 | 3 | 3 | 3 |

B*, C*/AST | 2 | 3 | 4 | 4 | 4 |

Personal END finanțat în temeiul articolului XX 01 02 | 2 | 8 | 8 | 8 | 8 |

Alte tipuri de personal finanțat prin art. XX 01 04/05 |

TOTAL | 5 | 13 | 15 | 15 | 15 |

8.2.2. Descrierea sarcinilor care decurg din ac țiune

Gestionarea globală a sistemului, elaborarea și revizuirea criteriilor specifice grupurilor de produse, gestionarea comercializării.

Pentru ca eticheta ecologică să aibă succes va fi necesară o stimulare comercială importantă, odată ce noul regulament va fi adoptat. Acest lucru se va realiza în cadrul unei campanii pan-europene extinse privind consumul și producția ecologice în parteneriat cu statele membre, întreprinderi și ONG-uri.

8.2.3. Originea resurselor umane (statutare)

( Posturi alocate în prezent pentru gestionarea programului, care urmează să fie înlocuite sau prelungite

( Posturi prealocate în cadrul exercițiului financiar APS/PDB pentru anul n

( Posturi de solicitat în cadrul următoarei proceduri SPA/PPB

( Posturi de redistribuit pe baza resurselor existente în cadrul serviciului în cauză (redistribuire internă)

( Posturi necesare pentru anul n, dar care nu sunt prevăzute în exercițiul APS/PDB al exercițiului financiar în cauză

8.2.4. Alte cheltuieli administrative incluse în suma de referin ță (XX 01 04/05 - Cheltuieli de gestiune administrativă)

milioane EUR (cu 3 zecimale)

Linia bugetară (numărul și rubrica) | Anul n | Anul n+1 | Anul n+2 | Anul n+3 | Anul n+4 | Anul n+5 și urm. | TOTAL |

Altă asistență tehnică și administrativă |

- intra muros |

- extra muros |

Total asistență tehnică și administrativă |

8.2.5. Costul resurselor umane și costuri conexe ne incluse în suma de referință.

milioane EUR (cu 3 zecimale)

Tip de resurse umane | 2009 | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 | 2014 și ulterior |

Funcționari și agenți temporari (XX 01 01) | 0,351 | 0,585 | 0,819 | 0,819 | 0,819 | 0,819 |

Personal finanțat prin articolul XX 01 02 (END) (a se preciza linia bugetară) | 0,10116 | 0,40464 | 0,40464 | 0,40464 | 0,40464 | 0,40464 |

Costul total al resurselor umane și costuri conexe (neincluse în suma de referință) | 0.45216 | 0.98964 | 1.22364 | 1.22364 | 1.22364 | 1.22364 |

Calcul – Funcționari și agenți temporari |

Se face trimitere la punctul 8.2.1 dacă este cazul. |

Salariul standard pentru 1 funcționar sau agent temporar, după cum este prevăzut la punctul 8.2.1, este de 0,117 milioane EUR. |

Calcul – Personal finanțat prin articolul XX 01 02 |

Se face trimitere la punctul 8.2.1 dacă este cazul. |

Salariul standard pentru un expert național detașat (END), așa cum se prevede la punctul 8.2.1, este de 0,05058 milioane EUR. |

8.2.6. Alte cheltuieli administrative care nu sunt incluse în suma de referință

milioane EUR (cu 3 zecimale) |

2009 | 2010 | 2011 | 2012 | 2013 | 2014 și urm. | 2009 - 2013 |

XX 01 02 11 01 – Misiuni | 0,020 | 0,020 | 0,020 | 0,020 | 0,020 | 0,100 |

XX 01 02 11 02 – Reuniuni și conferințe | 0,090 | 0,090 | 0,090 | 0,090 | 0,090 | 0,450 |

XX 01 02 11 03 – Comitete[23] | 0,090 | 0,090 | 0,090 | 0,090 | 0,090 | 0,450 |

XX 01 02 11 04 – Studii și consultări |

XX 01 02 11 05 - Sisteme de informații |

2 Total alte cheltuieli de gestiune (XX 01 02 11) | 0,200 | 0,200 | 0,200 | 0,200 | 0,200 | 1,000 |

3 Alte cheltuieli de natură administrativă (precizați, indicând linia bugetară) |

Totalul cheltuielilor administrative, altele decât resursele umane și costurile conexe (NEincluse în suma de referință) | 0,200 | 0,200 | 0,200 | 0,200 | 0,200 | 1,000 |

Calcul - Alte cheltuieli administrative neincluse în suma de referință |

Sunt calculate 20 de misiuni la un cost unitar de 1 000 EUR per an pentru dezvoltarea grupului de produse, participarea la întâlniri cu statele membre și alte sisteme de etichetare ecologică (Global Ecolabelling network – rețeaua globală de etichetare ecologică). Sunt calculate anual 6 întâlniri ale Comitetului de reglementare și întâlniri preparatorii pentru Comitet, respectiv la un cost unitar de 30 000 EUR. |

Necesarul de resurse umane și administrative va fi acoperit prin alocația care poate fi acordată direcției generale coordonatoare în cadrul procedurii anuale de alocare, în funcție de constrângerile bugetare.

[1] Regulamentul (CE) nr. 1980/2000 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 iulie 2000 privind sistemul comunitar revizuit de acordare a etichetei ecologice (http://ec.europa.eu/environment/ecolabel/pdf/regulation/001980_en.pdf)

[2] Abordarea axată pe ciclul de viață este procesul care constă în a ține seama, în măsura posibilului, de toate resursele consumate și de toate implicațiile în materie de mediu și de sănătate asociate cu ciclul de viață al unui produs (bun sau serviciu), luând în considerare, de exemplu, extracția resurselor, producția, utilizarea, transportul, reciclarea, tratarea și eliminarea deșeurilor. Acest proces contribuie la evitarea „transferului de sarcini”, de exemplu a impactului sau a consumului de resurse, între diferite etape ale ciclului de viață, zone geografice și domenii problematice ale mediului și ale sănătății umane, cum ar fi schimbările climatice, smogul de vară, ploaia acidă, epuizarea resurselor etc. Evaluarea ciclului de viață (LCA – Life Cycle Assessment ) este metoda cantitativă standardizată de compilare și evaluare a produselor introduse, a produselor rezultate și a impactului potențial asupra mediului al unui sistem de produse pe tot parcursul ciclului său de viață (ISO 14040 ff).

[3] (PIP) [COM (2003) 302 final].

[4] (Decizia nr. 1600/2002/CE).

[5] http://ec.europa.eu/environment/ecolabel/revision_en.htm

[6] http://ec.europa.eu/environment/ecolabel/revision_en.htm

[7] A se vedea http://ec.europa.eu/enterprise/eco_design/dir2005-32.htm

[8] JO C , , p. .

[9] JO C , , p. .

[10] JO C , , p. .

[11] JO C , , p. .

[12] JO L 237, 21.9.2000, p. 1.

[13] JO L 189, 20.7.2007, p. 1.

[14] JO L 184, 17.7.1999, p. 23.

[15] JO L 31, 1.2.2002, p. 1.

[16] Credite nedisociate, denumite în continuare CND.

[17] Cheltuieli care nu intră sub incidența capitolului xx 01 din titlul xx în cauză.

[18] Cheltuieli care intră sub incidența articolului xx 01 04 din titlul xx.

[19] Cheltuieli care intră sub incidența capitolului xx 01, cu excepția articolelor xx 01 04 sau xx 01 05.

[20] A se vedea punctele 19 și 24 din Acordul interinstituțional.

[21] Se adaugă coloane suplimentare, dacă este necesar, în cazul în care durata acțiunii depășește 6 ani

[22] Este necesar să se facă trimitere la fișa financiară legislativă specifică agenției (agențiilor) executive în cauză.

[23] C12000 – Comitetul privind adaptarea la progresul tehnic și aplicarea sistemului comunitar de acordare a etichetei ecologică (ECO-LABEL).